UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACAU

FACULTATEA DE FINANTE SI CONTABILITATE

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL

CERCETARE STIINTIFICA

NEOFACTORII IN NOUA ECONOMIE

PROFESOR COORDONATOR,
PROF. UNIV. DR. COJOCARU CONSTANTIN
STUDENTE,
JICMON A. IULIANA
JICMON I. MONICA DANIELA

- 2011 -
 NEOFACTORII ÎN NOUA ECONOMIE

Introducere

Definiti ca fiind ”ansamblul conditiilor necesare si suficiente ca orice

proces de productie sa se poata desfasura conform scopului sau
predominant„ (Stanciu, 2002) factorii de productie reprezinta resursele
materiale si energetice, resursele financiare, resursele de munca, resursele
organizatorice, resursele tehnico-stiintifice si tehnologice, resursele de timp
si spatiu, respectiv forma economica pe care o îmbraca input-urile1.

Progersul tehnic motorul noii economii

În general, progresul stiintific si tehnic este forta motrice principala a

progresului social. Schimbarile revolutionare în domeniul stiintelor, cu
precadere revolutiile stiintifice2 au determinat schimbari relevante în
domeniul tehnologiei, respectiv revolutiile tehnice3, care, la rândul lor, au
determinat obiectiv schimbari radicale în relatiile administrative ale
societatii si mediului social (economie, politica, drept, cultura intelectuala)
(Kiriukhov, 2010).
Pe scara istoriei progresul tehnic a fost foarte lent. El s-a manifestat la
intervale de timp foarte mari si a avut o larga raspandire, de exemplu,
revolutia Neolitica4, prima revolutie agricola - tranzitia de la vânatoare si
colectare la agricultura - a continuat sa se propage si în Evul Mediu, datele
arheologice indicând faptul ca diverse forme de domesticire de plante si
animale au aparut independent, în sase locatii separate, acum 10.000-7000

1
Prin decizii constiente, actiuni adecvate si specific umane, resursele sunt activate într-o utilizare
concreta devenind astfel factori de productie.
2
Sunt cunoscute doua revolutii stiintifice la nivel mondial: prima este trecerea de la cunoasterea
«empirica» la cea «analitica» («inductiv»), iar a doua este trecerea de la cunoasterea «analitica»
(«par_iala») la cea «sintetica» («deductiva»).
3
Omenirea a cunoscut doua revolutii tehnice mondiale: (1) prima este trecerea de la un
echipament manual la utilaje (de tip industrial) în productia de materiale; (2) a doua este trecerea
de la masini la echipamentele cibernetice (pe baza microelectronicelor).
4
Tehnical progress /www.economypoint.org/t/technical-progress.html
ani în sud-vestul si sudul Asiei, nordul si centrul Africii si America Centrala
(Gupta, 2010).
Transformarile generate de tehnologii au creat controverse ideologice
pe tema aparitiei de noi locuri de munca sau, dimpotriva, a cresterii
somajului. Atfel, David Ricardo a recunoscut ca progresul tehnic poate
distruge locuri de munca. Opinii similare au avut Karl Marx si alti gânditori
din domeniul economic si nu numai.
În dezvoltatea noii economii (Suciu, 2002), progresul tehnic, încheaga
realizarile întreprinderilor ce în ansamblu devin mai eficiente, fie prin
cresterea volumului productiei cu acelasi consum de factori, fie prin
reducerea consumului de factori de productie pe unitatea de produs.
Notiunea de “noua economie” face referinte la modificarile
activitatilor economice datorate tehnologiilor digitale. Costurile relativ
reduse precum si usurinta cu care se poate accesa, prelucra si stoca
informatia, fac posibila caracterizarea noii economii ca era a intensificarii
cunoasterii, invatarii si inovarii, a globalizarii si a dezvoltarii durabile.
Totodata prin promovarea progresului se are în vedere:
• înlocuirea unor elemente si perfectionarea altora
• reorganizarea muncii si a productiei
• reconversia profesionala pentru o parte din populatia ocupata
• retehnologizare si recalificari
Se observa ca influenta progresului tehnic genereaza pe termen scurt
somaj (reducerea numarului de locuri de munca datorita mecanizarii,
automatizarii, robotizarii.), iar pe termen lung determina cresterea numarului
locurilor de munca fapt demonstrat in tarile dezvoltate.
Analiza unor astfel de aspecte porneste de la esenta progresului tehnic
ca proces permanent de transformare radicala a dimensiunilor cu care
intervin factorii clasici ai cresterii economice, în directia accelerarii vitezei
cu care sunt utilizat spatiul si timpul în lumea afacerilor (Popescu, Ciucur,
Gavrila, 2008).
Componenta a progresului social, progresul tehnic reprezinta în ultima
instanta „progresul în om”, în mediul lui economic în care el dispune de
alocarea factorilor, sub amenintarea riscurilor aparute în situatii mai mult sau
mai putin controlate.
Prin progresul tehnologic omul a fost în masura sa diversifice si sa-si
largeasca orizonturile si sa atinga din ce în ce mai bine, mai eficient si mai
repede scopurile. Astfel cunostintele practice si know-how-ul (tehnologia)
capata dimensiunea de ”nou factor de productie5”.

5
www.forex.rs/four-factors-of-production-capital-interest-labor-and-technology
 Reprezentând, în esenta, cunoastere aplicabila în mod curent în
activitatea de productie, tehnologia face posibila cresterea productiei la
niveluri ce nu au fost vazute niciodata înainte.

Resursa informationala ca factor

de productie netraditional

Este nevoie de ani indelungati pentru a realiza si a detine o resursa

informationala eficienta. Astfel, organizatiile informationale vor deveni din
ce în ce mai importante. Pentru a fi competitive firmele trebuie sa-si
schimbe, atitudinea fata de informatii. Ele trebuie sa gândeasca despre
informatii ca fiind un activ strategic (Kendal, Scot, 1990), un activ care
determina si calauzesc planurile de afaceri. Ca si în trecut, ca si acum sau în
viitor, manageri puternici sunt cei care sunt bine informati (Giju, Badea,
López, Peña, 2010) care combina corect informatiile cu oportunitatile
potrivite la momentul potrivit, obtinând ceea ce vor atunci când au nevoie.
Tehnologia informatiei a creat modificari în structura pietelor, multi
autori sustinând ca informatiile si tehnologiile care le genereaza pot fi
folosite ca instrumente strategice.
Ritmul intensificat al concurentei evidentiaza detinerea informatiilor
drept arma de lupta pe câmpul avantajului competitiv. Utilizarea strategica a
informatiilor este sustinuta de organizatiile de succes, cele care sunt
capabile sa-si sincronizeze resursele informationale cu strategia lor de
afaceri pentru a realiza câstiguri de productivitate si pentru a sustine astfel
un avantaj competitiv (Marchand , 2009).
Pentru a detine cele mai bune oportunitati, o companie ar trebui sa
adopte strategii pentru avantaje competitive care sa maximizeze utilizarea
resurselor informationale existente deja în firma pentru:
• a facilita dezvoltarea de produs si a oferi mai mult control asupra
costurilor.
• pentru a îmbunatati calitatea sau flexibilitatea operatiunilor si de
productie;
• pentru eficientizarea marketingului si a sprijini monitorizarea
vânzarilor.
• pentru sau îmbunatatirea satisfactiei clientilor;
Indiferent de obiectivele de afaceri pe care firma le urmareste
”Activele (intangibile) informatii” (Haralambie, 2009) pot fi utilizate
strategic în interiorul unei întreprinderi.
 Ca factor de productie, spre deosebire de oricare dintre ceilalti factori,
informatia constituie un instrument de cercetare a proceselor care au loc în
diferite sisteme, reflectînd legaturile obiective cauza-efect din mediul
înconjurator.
Informatia6 este o comunicare, un mesaj, care contine elemente noi -
în raport cu ce cunostea pîna atunci utilizatorul ei — privind caracterizarea
unei anumite situatii, fenomen, fapt, proces economic etc., în scopul
declansarii actiunii.
Totodata, informatiile nu trebuie sa reprezinte un scop în sine, ci o
baza pentru fundamentarea deciziilor (Dinte,Trifoi, 2009), trebuind sa
posede o serie de însusiri esentiale, si anume :
- • sa aiba un caracter obiectiv;
- • sa fie explicita, clara, accesibila si prezentata într-un mod
adecvat. Sa fie veridica, sa reflecte realitatea si sa contina
elemente de cunoastere care sa permita formarea unei imagini
exacte asupra procesului sau fenomenului;
- • sa fie actuala si operativa, transmisa, receptionata si analizata
la timp.
Caracteristici importante ale informatiilor au fost subliniate înca din
secolul trecut de catre o serie de autori, acestia sustinând ca informatia este
expandabila, compresibila, substituibila, transportabila-transferabila,
difuza, si partajabia (Harlan, 1982).
Expandabilitatea informatiei presupune extinderea ei odata cu
utilizarea. Daca informatiile se extind prin utilizare, ele nu trebuie privite ca
fiind o intrare rara.
Compresibilitatea. Pentru o manipulare mai usoara este necesara si
posibila concentrarea, integrarea, sau rezumarea unei mari cantitati de
informatii – compresia informatiilor produce o crestere în cunoastere si
întelepciune.
Substituibilitatea induce ideea ca informatiile pot fi înlocuitori de
succes pentru teren, munca, capital, capacitatea de gestionare antreprenorial
etc.
Informatia este transportabila-transferabila. Folosind tehnologia de
telecomunicatii, informatiile pot fi transportate cu mare viteza.
6
INFORMATIE, informatii, s.f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent
cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a
materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele
noi, în raport cu cunostintele prealabile, cuprinse în semnificatia unui simbol sau a unui
grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument
etc.). Sursa: DEX '98
 Informatia se poate scurge. Aceasta caracteristica aduce în prim plan
pretabilitatea informatiei la difuzie, si, implicit, pune în discutie
confidentialitatea, drepturile de autor etc.
Partajarea are ca înteles perenitatea înformatiei. Stocul de informatie
nu se diminueaza chiar daca aceasta este împartatita si altei parti ea nu se
pierde.
Este important ca informatia sa fie recunoscuta ca un factor de
productie, împreuna cu pamântul, munca, capital, cu managementul si
capacitatea antreprenoriala.

Concluzii

Informatia si progresul tehnic reprezentâ principalele forte ale

economii bazate pe cunoastere. Inteligenta si creativitatea umana, bunurile
intangibile precum cunostintele si managementul informatiei si cunoasterii
devin factori de productie importanti in noua economie.
Fata de economia clasica, noii factori de productie în economia
cunoasterii sunt abordati în functie de o serie de diferente. Astfel,
informatiile si cunoasterea cresc pe masura ce sunt multiplicate (in timp ce
resursele clasice se consuma prin folosire), iar competentele lucratorilor
devin o componenta-cheie a valorii.
Totodata comunicarea este considerata, din ce în ce mai mult, o
necesitate fundamentala a fluxurilor de cunoastere, iar produsele si serviciile
care contin mai multa cunoastere confera avantaj competitiv.

Rezumat
În lunga evolutie a umanitatii, revolutiile tehnologice au facut posibila
existenta omului cunoasterii din
zilele noastre, posesor al unor abilitati captate printr-o continua
acumulare de cunostinte. Alaturi de informatie
si de progresul tehnic, inteligenta umana, devin în economia secoluli
XXI noii factori de productie, pamântul,
munca si capitalul capatând rol secundar.
Cuvinte cheie- revolutie tehnologica, progres stiintific, factori
de productie, neofactori, informatie, cunoastere
Bibliografie

1. Dinte Constantin Ion-Trifoi Gigi, Informatia si rolul acesteia în

managementul financiar al întreprinderii,
www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/24.pdf
2. Gupta Anil K. "Origin of agriculture and domestication of plants and
animals linked to early Holocene climate amelioration", Current Science,
Vol. 87, No. 1, 19 October 2010,
www.economypoint.org/t/technical-progress.html
3. Giju Ciprian, Badea Leonardo, López Ruiz, Peña Domingo ,
Managementul cunoasterii – resursa cheie în noua economie, Economie
teoretica si aplicata Volumul XVII (2010), No. 6(547), pp. 17-26
http://store.ectap.ro /articole/473_ro.pdf
4. Haralambie Alin, Economia cunoasterii- o provocare pentru România,
Analele Universitatii “
Constantin Brâncusi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009
5. Harlan Cleveland, "Information as a Resource," The Futurist, Vol. 16,
December 1982, pp.34-39
6. Kendal Walter, Scot Richard, Information As a Factor of Production,
Journal of Information Technology Management, volume I, number 2, 1990
7. KiriukhovEduard, Scientific and technical progress and World
Revolution, International Center of Fundamental research of innovative
society development (ICFRISD), Kiriukhov E.P., 2010-2011.
www. worldstrategy.ru / content /eng/content/articles/article005
8. Marchand Donald A., Managing information, people and it to improve
business performance, 2010
9. Popescu Constantin, Ciucur Dumitru, Gavrila Ilie, Gheorghe H. Popescu,
Teorie economica generala.
Vol. I. Microeconomie /Editia a doua, ed.ASE, Bucuresti, 2008
10. Stanciu Marieta, Economie politica si politici economice, 2005
www. romaniaeuropa.com /economie politica si politici economice marieta
stanciu. php
11. Suciu Marta Christina, Economics. Part I: new economics & knowledge
based society, Editura ASE, Bucuresti, 2002, p.37