1.

Introducere
2. Creativitatea
3. Inovarea
4. Leadership-ul si echipele in organizatiile de
cercetare-dezvoltare
5. Cercetarea stiintifica
6. Managementul cercetarii stiintifice
7. Proiecte de cercetare
8. Progresul tehnic si cresterea economica
 Curs 1.

I. INTRODUCERE

1. Revoluţia ştiinţifico-tehnică contemporană

Epoca actuala este influenţată de noua revoluţie ştiinţifico-tehnică, în care se schimbă rapid
tehnologiile, se extinde automatizarea, se prelucrează şi se transmit rapid informaţiile. Ştiintele si
tehnologiile se dezvoltă în ritm exponenţial, afectând toată viaţa, de la domeniul casnic, la spaţiul
cosmic. Noile descoperiri ştiinţifice pot contrazice unele legi stabilite anterior, ca de ex.
indivizibilitatea atomului, teoria formării speciilor etc.
Se reduce perioada între o descoperire ştiinţifică şi aplicarea ei în practică.
În epoca actuală, competitivitatea nu se mai bazează numai pe factorii de producţie
primari, cum ar fi forţa de muncă ieftină şi accesul la resursele naturale, sau pe investiţii.
Economia se bazează pe inovare, ca sursă dominantă a avantajului competitiv, deci pe
capacitatea de a realiza produse şi servicii inovatoare la limita maximă a tehnologiei globale,
utilizând cele mai avansate metode.
Cercetarea-dezvoltarea a fost socotită fie ca iniţiator, fie ca factor decisiv al procesului
inovator. S-au descoperit şi se perfecţionează continuu sistemele de propulsie auto, naval şi
aeriene, care au făcut posibilă pătrunderea omului şi în spaţiul cosmic; radiodifuziunea şi
televiziunea dau o noua valoare transmiterii informaţiilor şi sunt perfectibile, tinzând către
televiziunea digitală şi tridimensională; mijloacele de comunicaţie s-au perfecţionat spectaculos,
folosind şi sistemul de sateliţi, ajungând să dirijeze traficul auto, aerian, marin, să exploreze
spaţiul terestru şi marin, să aibe aplicaţii spectaculoase în tehnica militară. Tehnologiile
informaţiei şi comunicării (TIC) au devenit parte integrantă a activităţii cotidiene.
S-au descoperit noi materiale şi structuri, care au înlocuit materialele tradiţionale în
construcţiile mecanice, civile şi industriale. Se descoperă particule subatomice, noi substanţe
chimice, care vor modifica radical modul de viaţă şi vor contribui şi la păstrarea sănătăţii
oamenilor. Actuala revoluţie ştiinţifico-tehnică a adus schimbări importante referitoare la:
- creşterea productivităţii;
- creşterea calităţii produselor;
- scăderea costurilor produselor;
- reducerea consumurilor de materii prime si de energie;
- orientarea investiţiilor preponderant spre domenii high-tech;
- reducerea poluării mediului;
- circulaţia rapidă a informaţiilor;
- dezvoltarea comunicării între oameni;
- cresterea importanţei individului în noua societate;
- angajarea unui număr crescut de oameni în activităţi de cercetare;
- adaptarea în timp a oamenilor la schimbări prin calificări si recalificări;
- creşterea calităţii vietii.
Studiile de prognoză efectuate în ţări dezvoltate ale Uniunii Europene, SUA şi Japonia au arătat
că următoarele domenii ştiinţifice şi tehnologice vor avea un rol important: ştiinţa şi tehnologia
informaţiei; tehnologia genetică; tehnologia materialelor; energetica; ştiinţa mediului; ştiinta
creierului.
Un fenomen interesant al ultimilor ani, generat de dezvoltarea spectaculoasă a ştiinţei
este studiul multidisciplinar al unor fenomene. Tendinţa este de transformare a ştiinţei structurale
în ştiinţă integrativă. Ştiinţa integrativă se va baza pe principii fundamentale noi, va dispune de o
matematică integrativă, care să reprezinte noile teorii ale realităţii fizice şi informaţionale,
deoarece viaţa este deosebit de complexă.
Aceste transformări au loc simultan cu procesul de globalizare, ca rezultat al modificărilor la
nivelul economiei mondiale. Asistăm la dispariţia barierelor vamale, la apariţia unor firme
multinaţionale, la creşterea competiţiei pe pieţele interne şi externe.
Economia viitorului este considerată economia bazată pe cunoaştere − un concept
mai larg, care integrează inovaţia, societatea informaţională şi capitalul uman. Se întrevăd:
- utilizarea mai amplă a sistemelor inteligente, care să asiste managerii în luarea rapidă a
deciziilor importante;
- modificarea drastică a raportului dintre numărul personalului care va lucra în crearea
informaţiei şi cel care va lucra în activităţi de producţie de bunuri materiale;
- informaţia va deveni o marfă, datorită valorii şi codificării ei;
- pregătirea profesională va fi tot mai bună. În viitor o persoană va trebui să posede nu numai
know-how, adică abilităţi fizice, psihice şi mentale (şcolarizare, training, forţă de muncă,
rezistenţă la stress), dar şi know-what (cunoaşterea informaţiei, faptelor, fenomenelor), know-
why (înţelegerea fenomenelor) şi know-who (capacitatea de a interacţiona cu persoane
deţinătoare de informaţii);
- scurtarea duratei de viaţă a produselor;
- produsele vor fi mai ieftine, mai competitive, de calitate mai bună, cu durata de viaţă stabilită
de design şi nu de materialele utilizate;
- activităţile ce înglobează progres tehnic vor deveni tot mai eficiente;
- tot mai multe produse vor îngloba tehnologie inteligentă (microcalculatoare, sisteme mobile de
comunicaţii, sisteme multimedia etc.);
- se va realiza “comunicarea” între diferite produse, excluzând omul din activităţile de rutină,
necreative.
Datorită concurenţei tot mai puternice, marile firme vor forma consorţii internaţionale, care vor
împărţi riscul identificării, producerii şi lansării noilor tehnologii.
Organizarea firmelor va tinde către modelul tip reţea, renunţând la modelul piramidal.
Activitatea productivă se va orienta către zonele sărace, cu forţă de muncă ieftină, păstrând în
ţările avansate tehnologic numai activităţile de concepţie, design şi de producere a bunurilor de
“marcă”.
Munca fizică va deveni mai puţin apreciată, exceptând sectorul serviciilor. Angajaţii vor fi
apreciaţi tot mai mult şi după calităţile native: creativitate, spontaneitate, rapiditate în luarea
deciziilor. Se vor forma echipe internaţionale, multidisciplinare şi multiculturale.
România dispune de forţă de muncă relativ ieftină şi bine instruită, cu potenţial inovativ,
capabilă de a utiliza noul, creativă, aptă de a obţine finanţări pentru proiecte locale. Totodată
trebuie stimulaţi creatorii de informaţie să rămână în ţară. Investiţiile trebuie orientate către
domenii de înaltă tehnologie, către cercetare, training, industria de software. Este necesar să se
dezvolte infrastructura comunicaţiilor, accesul la internet, comerţul electronic.

2. Strategia Lisabona si obiectivul “3%”

Plecînd de la premizele că cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologică şi inovarea sunt
principalii factori de crestere a competitivitatii firmelor si a ocuparii fortei de muncă, în martie
2000, Consiliul European întrunit la Lisabona a stabilit strategia bazată pe obiectivul ca până în
2010 Europa să devină “cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din
lume, capabilă de creştere economică susţinută, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi
o extraordinară coeziune socială”. Scopul strategiei este de a ajuta Europa să recupereze
decalajul faţă de Statele Unite, care au întrecut Europa din punct de vedere al dezvoltării.
Strategia se află în permanenţă modernizare şi reconfigurare pe măsura evoluţiei cadrului teoretic
şi a contextului politic.
UE si-a propus totodată creşterea investiţiei în cercetare la 3% din PIB-ul UE incepând cu anul
2010, din care 2% din investiţii private şi 1% din sectorul public.
Strategia Lisabona şi-a propus şase obiective importante:
1. Crearea centrelor europene de excelenţă prin colaborarea între laboratoare;
2. Lansarea iniţiativelor tehnologice europene – platformele tehnologice,
3. Stimularea creativităţii în cercetarea fundamentală prin competiţia între echipe la nivel
European,
4. Europa să devină mai atractivă pentru cei mai buni cercetători;
5. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare de interes european;
6. Imbunătăţirea coordonării programelor naţionale de cercetare.
Consiliul European întrunit în primavara anului 2005, analizând stadiul indeplinirii obiectivelor
stabilite prin Strategia Lisabona a constatat necesitatea relansării acesteia prin stabilirea ţintelor,
indicatorilor si a procedurii de monitorizare. Astfel lansarea Programul cadru 7 de cercetare
ştiinţifică va imbunătăţi cooperarea prin stimularea investiţiilor private în domenii cruciale
pentru competitivitate şi prin depaşirea decalajului tehnologic. Lansarea initiativelor
(platformelor) tehnologice va reprezenta o noua cale de realizare a parteneriatelor public-privat.
Dintre programele lansate pentru perioadele următoare se citează:
a. Programul pentru competitivitate şi inovare creat pentru:
- susţinerea actiunilor pentru dezvoltarea capacităţăă inovative a întreprinderilor şi industriei ;
- implementarea instrumentelor de capital de risc pentru companiile inovative si cu rata ridicata
de crestere;
- îmbunătăţirea rolului retelelor suport pentru inovare si afaceri;
- asigurarea programelor de formare pentru factorii de decizie care elaborează politici in
domeniul inovarii.
b. Programul de antreprenoriat si inovare care:
- facilitează accesul la finanţare şi investiţii suport pentru activităţi innovative;
- asigură introducerea celor mai bune reglementări si a unui mediu administrativ prietenos.
Politica de coeziune economică şi socială
Uniunea Europeana are în componenţă 460 milioane locuitori situaţi în state cu dezvoltare
economică diferită. Politicile comune tuturor statelor membre, elaborate si adoptate de instituţiile
comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii urmăresc o dezvoltare armonioasă şi
reducerea discrepanţelor. Politica de coeziune este parte integranta a stragiei de la Lisabona.
Politica de coeziune are trei obiective:
1. Convergenţa, sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Statele pot solicita
finanţare pentru regiunile care au PIB/capita sub 75% din media europeana. Este finantat din
toate cele 4 Fonduri Structurale si are cele mai mari sume alocate (78%);
2. Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă. Statele pot solicita finanţare pentru
regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergenţă. Sunt alocate în acest scop18% din
Fondurile Structurale;
3. Cooperarea teritorială europeană - sprijină adaptarea şi modernizarea politicilor şi sistemelor
de educaţie, instruire şi angajare a forţei de muncă. Obiectivul este finanţat de FSE (fondurile
structurale europene) şi acoperă întreag teritoriul Uniunii Europene, cu excepţia regiunilor ce fac
obiectul obiectivului 1. Alocarea este de 4% din fonduri.
Fondurile Structurale sunt principalul instrument al politicii de coeziune economică şi socială a
Uniunii Europene, politică ce are ca scop reducerea diferenţelor de dezvoltare dintre diferitele
regiuni ale Uniunii. Pentru România, Fondurile Structurale reprezinta poate cel mai mare avantaj
al integrării, aducând şansa de a recupera decalajele economice si sociale ce ne despart de statele
mai dezvoltate.
Comisia europeana a prezentat la 2 februarie 2005 o strategie revizuită pentru UE în scopul
stimulării creşterii şi creării de locuri de muncă. Aceasta strategie are ca scop revitalizarea
agendei Lisabona prin programele de dezvoltare regională şi natională.
La 14 iulie 2004 Comisia Europeana a adoptat cadrul legislativ pentru reforma politicii de
coeziune pentru perioada 2007-2013, în care obiectivul programelor este de a ridica nivelul
competitivităţii si al creşterii Uniunii Europene lărgite.

3. Procesul Bologna
Procesul Bologna urmăreşte crearea unei arii de educaţie superioară stabilind standarde de
absovire academică şi de asigurare a calităţii mai comparabile şi compatibile în Europa. S-a
denumit după locul unde s-a propus, Universitatea din Bologna, în care s-a semnat în 1999
declaraţia miniştrilor educaţiei din 29 de ţări ale europei. Acest proces a deschis semnarea
Convenţiei Culturale Europene a Consiliului Europei şi întâlniri guvernamentale.
Înainte de semnarea Declaraţiei de la Bologna s-a lansat Magna Charta Universitatum, în 1988,
la întâlnirea rectorilor de universităţi la a 900-a aniversare a universităţii din Bologna. Miniştrii
educaţiei din câteva ţări mari europene au semnat declaraţia de la Sorbonna (Paris, 1988), fiind
de acord cu „armonizarea arhitecturii sistemului European al educaţiei superioare”. De aceea,
oficialii francezi denumesc în particular La Sorbonne/Bologna process.
Consiliul Europei şi UNESCO au recunoscut convenţia de la Lisabona şi recunoaşterea părţii de
calificare academică a procesului, care au fost ratificate de majoritatea ţărilor participante la
procesul Bologna.

4. Anul european al creativităţii şi inovaţiei

Anul 2009 a fost desemnat de Parlamentul European ca fiind "Anul european al creativităţii şi
inovării", prin rezoluţia legislativă adoptată la data de 23 septembrie 2008. Obiectivul global al
Anului european al creativităţii şi inovării a fost sprijinirea eforturilor statelor membre pentru
promovarea creativităţii, prin învăţarea de-a lungul vieţii, drept motor pentru inovare şi factor-
cheie pentru dezvoltarea competenţelor personale, profesionale, antreprenoriale şi sociale şi
bunăstarea tuturor membrilor societăţii.
Obiectivul specific al Anului european al creativităţii şi inovării a fost de a sublinia factorii care
pot contribui la promovarea creativităţii şi a capacităţii de inovare:
• crearea unui mediu favorabil inovării şi adaptabilităţii într-o lume aflată în continuă schimbare,
inclusiv pe planul social şi antreprenorial;
• evidenţierea deschiderii spre diversitate culturală drept mijloc de încurajare a comunicării
interculturale şi promovarea unei mai strânse legături între arte, precum şi cu şcolile şi
universităţile;
• stimularea sensibilităţii estetice, dezvoltării emoţionale, gândirii creative şi intuiţiei la toţi
copiii, de la vârsta cea mai fragedă, inclusiv în învăţământul preşcolar;
• promovarea educării, în domeniile matematic, ştiinţific şi tehnologic, a aptitudinilor de bază şi
avansate favorabile inovării tehnologice;
• lărgirea accesului la o serie de forme creative de exprimare atât prin intermediulînvăţământului
formal, cât şi prin activităţi neformale şi informale pentru tineret;
• sensibilizarea publicului, atât în interiorul, cât şi în exteriorul pieţei muncii, în ceea ce priveşte
importanţa creativităţii, cunoaşterii şi flexibilităţii într-o epocă a schimbărilor tehnologice şi
integrării globale rapide pentru o viaţă prosperă şi satisfăcătoare etc.
Pentru ca Europa să devină mai creativă şi mai inovatoare este nevoie de o majorare a
investiţiilor publice şi private în dezvoltarea şi punerea în practică a cunoaşterii. De asemenea,
sunt necesare fonduri suplimentare pentru măsuri care să ajute oamenii să ţină pasul cu
schimbarea (de exemplu prin formare profesională şi programe de învăţare de-a lungul vieţii).
5. Strategia economica a UE 2021-2030
În anul 2016, Uniunea Europeană s-a angajat să fie lider în punerea în aplicare a prevederilor
stipulate în „Agenda 2030”, document politic adoptat de Organizația Națiunilor Unite în vederea
eradicării sărăciei și obținerii de rezultate în direcția dezvoltării durabile la nivel mondial până în
2030. Agenda 2030 cuprinde cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal
și sub denumirea de Obiective Globale:
  Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context.
 Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare,
îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile.
 Sănătate și bunăstare – Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării
tuturor la orice vârstă.
 Educație de calitate – Garantarea unei educații de calitate și promovarea
oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți.
 Egalitate de gen – Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și
a fetelor.
 Apă curată și sanitație – Asigurarea disponibilității și managementului durabil al
apei și sanitație pentru toți.
 Energie curată și la prețuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la
preturi accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern.
 Muncă decentă și creștere economică
 Promovarea unei creșteri economice susținute, deschise tuturor și durabile, a
ocupării depline și productive a forței de muncă și a unei munci decente pentru
toți.
 Industrie, inovație și infrastructură – Construirea unor infrastructuri rezistente,
promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației.
 Inegalități reduse – Reducerea inegalităților în interiorul țarilor și de la o tara la
alta.
 Orașe și comunități durabile – Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru
ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliențe și durabile.
 Consum și producție responsabile – Asigurarea unor tipare de consum și
producție durabile.
 Acțiune climatică – Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor
climatice și a impactului lor.
 Viața acvatică – Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și a
resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.
 Viața terestră – Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a
ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării,
stoparea și repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate.
 Pace, justiție și instituții eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive
pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toți și crearea unor
instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile.
Între cele 17 obiective de dezvoltare durabilă prevăzute în document, inovarea este subiect vizat
în special prin Obiectivul 9: “Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea
industrializării inclusive și durabile și încurajarea inovării”. Acest obiectiv se integrează în
cadrul politic european și în prioritățile actuale ale CE, noul cadru financiar multianual pentru
perioada post 2020 orientând o parte semnificativă din contribuțiile bugetului UE către realizarea
acestuia.

Organizarea și conducerea efectiva a activitatatilor de cercetare și dezvoltare a devenit un factor

decisiv de progres. Aceaste nevoie este subliniata de complexitatea activităților economice ale
companiilor sub influența puternică a condițiilor de piață internaționale și de imperativele
generate de poziția științei care a devenit o forță principală de producție.
Astăzi, complexitatea tehnologiei a creat organizații complexe, uneori cu sute de angajați. Multe
discipline trebuie să fie coordonate și managerul este cel care aduce multe componente împreună
astfel încât să poată funcționa fără probleme, fiecare contribuind optim la organizarea de
cercetare și dezvoltare. Astfel, astăzi, ca și în trecut, progresul necesită colaborare.
Managementul cercetarii și dezvoltarii este, în mare măsură, arta de a integra eforturile multor
participanți.

6. Cercetarea si dezvoltarea-definitii si clasificare

The National Science Foundation (NSF) clasifică și definește cercetarea, după cum urmează:
a. Cercetare de baza (fundamentala). Cercetarea fundamentală are ca obiectiv o
cunoaștere mai completă sau înțelegere a subiectului în studiu, fără aplicații specifice în
minte. Se bazeaza pe muncă experimentală sau teoretică întreprinsă în principal pentru a
dobândi cunoștințe noi despre bazele fenomenelor și faptelor observabile, fără a avea in
vedere nici o anumită aplicație sau utilizare. Cercetarea fundamentală analizeaza
proprietăți, structuri și relații cu scopul de a formula și testa ipoteze, teorii sau legi.
Rezultatele cercetării de bază nu sunt valorificate financiar, dar sunt, de obicei, publicate
în reviste științifice sau transmise colegilor interesați.
b. Cercetare aplicată. Cercetarea aplicată este îndreptată spre câștigarea de cunoștințe prin
care o nevoie specifică, recunoscuta poate fi îndeplinita prin diferite mijloace. În
industrie, cercetarea aplicată include investigații necesare pentru descoperirea de noi
 cunoștințe științifice, care au obiective comerciale specifice cu privire la produse, procese
sau servicii.
c. Dezvoltarea. Dezvoltarea este utilizarea sistematică a cunoștințelor sau înțelegerilor
dobândite din cercetare, îndreptate spre producerea de materiale utile, dispozitive,
sisteme sau metode, inclusiv proiectarea și dezvoltarea de prototipuri și procese."
Dezvoltarea experimentală este o muncă sistematică, bazându-se pe cunoștințele existente
dobândite de cercetare și experiența practică, care se referă la producerea de noi
materiale, produse și dispozitive, instalarea de noi procese, sisteme și servicii, sau la
îmbunătățirea substanțială a celor deja produse sau instalate.
Pentru a oferi definiții funcționale și ușor de înțeles pentru diverse activități de cercetare,
Science Indicators clasifică activitățile de cercetare și dezvoltare ca eforturile în știință și
inginerie, după cum urmează:
• Inregistrarea de progrese semnificative în întregul domeniu de înțelegere a cercetării naturale și
sociael- cercetarea de bază
• Promovarea activitatii inventive pentru a obtine progrese tehnologice-cercetarea aplicata si
dezvoltarea
• Combinarea înțelegerii și invenției în formă de produse și procese sociale utile și accesibile-
inovarea