MANAGEMENTUL CERCETĂRII ŞI

DEZVOLTĂRII

Cuprins
1. Introducere
2. Creativitate
3. Inovare
4. Cercetare Ştiinţifică
5. Managementul cercetării ştiinţifice
6. Progresul tehnic
7. Tehnologii emergente
8. Anexe

INOVARE, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

PROGRES TEHNIC
Ed. ASE – 2012

Cap.1. INTRODUCERE

Revoluţia ştiinţifico-tehnică contemporană.

Strategia Lisabona şi obiectivul „3%”. Procesul
Bologna. Anul european al creativităţii şi inovaţiei.
Strategia economică a Uniunii Europene 2020.
R.T.S.C – caracteristici:
- schimbarea şi dezvoltarea rapidă a ştiinţelor şi
tehnologiilor;
- automatizare, cibernetizare şi robotizare;
- prelucrarea rapidă şi transmiterea
informaţiilor;
- inovarea – baza economiei şi principala sursă a
avantajului concurenţial;
- TIC devine parte integrantă a activităţii
cotidiene.

Consecinţe:
- creşterea productivităţii
- creşterea calităţii produselor
- scăderea costurilor produselor
- reducerea consumului de materii prime şi de
energie
- orientarea investiţiilor preponderent spre
domenii hight-tech.
- reducerea poluării mediului
- dezvoltarea comunicării între oameni
- creşterea importanţei individului în noua
societate
- angajarea unui număr crescut de oameni în
activitaţi de cercetare
- adaptarea în timp a oamenilor la schimbări
prin calificări şi recalificări
- creşterea calităţii vieţii.

Domenii de interes în sec.XXI:

- ştiinţa şi tehnologia informaţiei
- tehnologia genetică
- tehnologia materialelor
- energetica
- ştiinţa mediului
- ştiinţa creierului
- abordarea multidisciplinară a problemelor
omenirii.
RTSC – versus – globalizare:
Avantaje
- mobilitatea mai mare a forţei de muncă
- flexibilitatea de a produce, concepe şi inova în
ţări diferite
- reducerea semnificativă a costurilor datorită
creşterii producţiei peste anumite limite
- oportunitatea de a investi şi a muta diferite
activităţi din cadrul consorţilor cu efecte
benefice asupra calităţii şi preţului produsului.
 Dezavantaje
- pierderea controlului statului asupra
economiei şi asupra teritoriului naţional
- forţa de muncă este mai puţin protejată din
punct de vedere al siguranţei locului de muncă
(contrapondere – calificare înaltă)
- polarizare accentuală în ţări bogate şi sărace
- ţările sărace – atractive din punct de vedere al
investiţiilor străine – forţă de muncă ieftină
sau resurse naturale.
Economia viitorului devine ECONOMIA
BAZATĂ PE CUNOAŞTERE
(inovaţie, societate informaţională, capital
uman).
Obiective:
- schimbarea raportului personal ce lucrează
pentru crearea informaţiei/personal ce
lucrează în activităţi de producţie, bunuri
materiale;
- utilizarea amplă a sistemelor inteligente, care
să asiste managerii în luarea de decizii
importante;
- informaţia va deveni o marfă datorită valorii
şi codificării ei;
- pregătirea profesională foarte bună va
conduce la persoane policalificate care să
posede:
 know-how (abilităţi fizice, psihice şi
mentale-şcolarizare, trening, forţă de
muncă, rezistenţă la stres);
 know-what (cunoaşterea informaţiei,
faptelor, fenomenelor);
 know-why (înţelegerea fenomenelor);
 know-who (capacitatea de a interacţiona
cu persoane deţinătoare de informaţii);
- scurtarea duratei de viaţă a produselor
- activităţile ce înglobează progres tehnic vor
devenii tot mai eficiente
- tot mai multe produse vor îngloba tehnologie
inteligentă (sisteme mobile de comunicaţii,
sisteme multimedia)
- se va realiza comunicarea „comunicarea”
între diferite produse, excluzând omul din
activităţile de rutină, nerecreative
- organizarea firmelor va tinde către modelul
tip reţea, renunţându-se la modelul piramidal
- munca fizică va deveni mai puţin apreciată,
exceptând sectorul serviciilor
 - formarea de consorţii va duce la apariţia de
echipe internaţionale, multidisciplinare şi
multiculturale.

Strategia Lisabona şi obiectivul „3%”

În martie 2000 Consiliul European întrunit la
Lisabona a stabilit strategia bazată pe obiectivul ca
până în 2010 Europa să devină „cea mai competitivă
şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume,
capabilă de o creştere economică susţinută, cu locuri
de muncă mai multe şi mai bune şi o extraordinară
coeziune socială”, în vederea recuperării decalajului
faţă de SUA.
Această strategie în funcţie de contextul politic a
fost permanent modernizată şi reconfigurată.
Începând cu anul 2010 investiţia în cercetare va
creşte la 3% din PIB UE, din care 2% investiţii
private şi 1% din sectorul public – Factori de
reuşită:
- politici adecvate societăţii actuale
informaţionale, bazată pe cercetare-dezvoltare
- creşterea procesului de reformă structurală
prin competitivitate şi inovare
- modernizarea modelului social european prin
investiţii în favoarea cetăţenilor şi combaterea
excluziunii sociale
 - aplicarea de politici macro-economice
adecvate în vederea dezvoltării societăţii
informaţionale şi pentru construirea unui
spaţiu european al cercetării şi inovării
Fondurile structurale vor reprezenta principalul
instrument de coeziune economică şi socială a UE.
Strategia Lisabona 2000 a avut în vedere şi
„Procesul Bologna”:
Declaraţia de la Bologna (19 iunie 1999) – a pus
bazele reformei în domeniul educaţiei, fiind semnată
din 29 state membre printre care şi România-
Obiectiv:
Crearea unui spaţiu european al învăţământului
superior bazat pe:
- cooperare internaţională,
- schimburi academice, facilitarea mobilităţii
studenţilor, absolvenţilor şi personalului din
învăţământul superior, pregătirea studenţilor
pentru viitoarele lor cariere.
Priorităţi ale Procesului de la Bologna:
- introducerea unui sistem de învăţământ
superior cu trei cicluri (licenţă, master,
doctorat)
- asigurarea calităţii învăţământului
- recunoaşterea calificărilor şi a perioadelor de
studii.
Strategia Lisabona şi-a propus 6 obiective
importante:
1. Crearea centrelor europene de excelenţă prin
colaborarea între laboratoare.
2. Lansarea iniţiativelor tehnologice europene –
platformele tehnologice
3. Stimularea creativităţii în cercetarea
fundamentală prin competiţia între echipe la
nivel european.
4. Europa să devină atractivă pentru cei mai
buni cercetători.
5. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare în
interes european.
6. Îmbunătăţirea coordonării programelor
naţionale de cercetare.
In 2005 Consiliul European a analizat stadiul
indeplinirii obiectivelor stabilite prin strategia
Lisabona si a considerat necesara stabilirea
tintelor, indicatorilor si procedurii de
monitorizare prin Programul cadru 7 de
cercetare stiintifica in scopul depasirii
decalajului tehnologic si a incurajarii
partenieratelor public-privat. Ca instrumente de
lucru :
-lansarea initiativelor (platformelor tehnologice)
-programul pentru competitivitate si inovare
(2007-2013)
-programul de antreprenoriat si inovare
-politici de coeziune economica si sociala.

Strategia economica a UE 2020 (2011-2020)

obiective:

-crestere economica inteligenta-dezvoltarea unei

economii bazata pe cunoastere si inovare
-crestere economica durabila-promovarea unei
economii competitive cu emisii scazute de carbon
si utilizarea eficienta a resurselor
-crestere economica inclusiva –promovarea unei
economii cu grad ridicat de ocupare a fortei de
de munca, generatoarede coeziune sociala si
teritoriala.
Pentru a putea aprecia si masura aceste
obiective s-au stabilit 5 indicatori de referinta la
nivel UE :
1. 75% din populatie cu varsta de 20-64 ani
trebuie sa fie angajata
2. 3% din PIB EU sa fie investit in cercetare si
dezvoltare
3. Sa fie indeplinite obiectivele climatice si
energetice „20/20/20”: reducerea emisiilor de
 CO2 cu 20 % fata de 1990, reducerea
consumului energetic cu 20%, iar 20%
energie sa fie produsa din surse regenerabile
4. Ponderea abandonuli scolar timpuriu sa fie
sub 10% si cel putin 40% din generatia
tanara sa aibe studii universitare
5. Reducerea cu circa 20 de milioane a
numarului persoanelor expuse riscului
saraciei.
Comisia UE a propus iniţiative –pilot ce trebuie
să fie prioritare pentru statele membre,
autorităţi locale şi regionale:
 o uniune a inovării – concentrare a inovării
către provocările majore reducând timpul
de lansare pe piaţă a noilor produse
 tineretul în mişcare – promovarea
mobilităţii studenţilor şi a tinerilor
profesionişti
 o agendă digitală pentru Europa – piaţa
unică digitală bazată pe internet ultrarapid
 o Europă care îşi utilizează eficient resursele
 o politică industrială pentru o creştere
economică verde
 o agendă pentru noi competenţe şi locuri de
muncă
  platforma europeană împotriva sărăciei –
coeziune socială, economică, teritorială ca să
ajute persoanele sărace şi excluse social să se
integreze şi să joace un rol activ în societate.

BIBLIOGRAFIE

1. Vişan S., Botez L.F., Inovare,cercetare

ştiinţifică, progres tehnic- Editura ASE, 2012
2. Plumb I.,Vişan S.,s.a , Managementul
cercetării si inovării- Editura ASE, 2007
3. Băloiu L.M., Frăsineanu I., Frăsineanu C.,
Management inovaţional- Editura ASE, 2008
4. Băloiu L.M., Frăsineanu I., Gestiunea inovaţiei-
Editura Economică 2001
Curs 2 – Creativitatea

I.Definiţie şi clasificare – creativitate

II.Etapele procesului creator
III.Factorii umani implicati în actul creativ
IV.Metode şi tehnici de stimulare a
creativităţii

I.Definiţie
Prima definiţie a creativităţii a fost dată în anul 1938
de Allport:
Creativitatea = predispoziţia generală a personalităţii
spre nou.
Creativitatea = capacitatea de identificare a unor
noi legături între elemente, evenimente, obiecte,
legi , aparent fără legătură între ele. Trasaturi :
noutate, originalitate, eficienta, productivitate,
utilitate.
Ex: inventarea becului electric pornind de la o serie
de legi:
- materialele, în special metalele la încălzire devin
incandescente.
- materialele incandescente plasate în aer se
oxidează.
- metalele şi grafitul conduc curentul electric şi
devin incandescente.

Clasificarea se face după 2 criterii:

1. După modul de desfăşurare:

Creativitatea individuală
Creativitatea colectivă
Creativitatea socială

2. După conţinut:
Creativitatea tehnică
Creativitatea ştiinţifică
Creativitatea economică
Creativitatea politică
Creativitatea artistica

II.Etapele procesului creator

Creativitatea necesita un spirit de observaţie

deosebit, o capacitate de identificare a unor noutăţi,
intuitie remarcabila, efort deosebit , precum şi alte
calităţi proprii unui spirit creative (abstractizare
respectiv generalizare).

Creativitatea implica:
1. Selectarea informaţiei, deci identificarea unui
domeniu, a unor elemente la care se pot aduce
contribuţii noi.
2. Realizarea propriu-zisă a actului creativ, deci
stabilirea de noi conexiuni.
3. Verificarea produsului actului creativ (acceptarea
de catre piata)

Pentru realizarea acestor etape se realizează

următorii paşi:

Prepararea sau pregătirea – o operaţie

complexă care cuprinde:

Observatia si sesizarea problemei

Analiza şi definirea acesteia – strângerea de
informatii
Formularea de ipoteze preliminare, restructurarea
materialului si aparitia primelor solutii Renuntarea
la modele traditionale pentru a nu bloca
creativitatea (restrictii iluzorii)

Incubaţia – o etapa de aşteptare care se

desfăşoară în plan mental; persoana este aparent
pasivă dar realizează conexiuni şi sintetizări din
informaţiile primite.

Iluminarea – momentul central al creaţiei

bazat pe cele anterioare când soluţia apare brusc
fără o intervenţie anterioară

Verificarea sau certificarea – care este o

etapă de elaborare, verificare şi cizelare a soluţiilor
sau ideilor.
Incubaţia şi iluminarea = desfăşurarea actului creativ
propriu-zis.

III. Factorii umani implicaţi în actul creativ

Inteligenta = capacitatea de a utiliza gândirea

într-un anumit scop şi în rezolvarea de probleme.

Imaginaţia = aptitudinea de a realiza imagini

complexe şi dinamice prin asocierea şi combinarea
fenomenelor sau obiectelor total diferite în scopul
obţinerii unor idei originale.

Sensibilitatea la implicaţii - consta în

observarea şi analizarea unei nevoi sau a unei
cerinţe care ridica o problema . Aceasta permite
identificarea de probleme pe care altii nu le vad si
obtinerea de idei originale (evaluare semantica de
implicatii).

Procesele asociative – implică operaţii de

combinare şi recombinare a elementelor separate
pana la un moment dat .

Fluiditatea – se referă la uşurinţa şi la rapiditatea

de a stabili asociaţii, se referă la debitul verbal, la
exprimări şi la idei.

Fluiditatea ideaţională (de idei)

Fluidatea asociativa (relatii, asociatii, analogii,
sinonime)
Fluiditatea expresională (expresii noi, intrebari,
raspunsuri, propozitii)
Fluiditatea verbala (numar de cuvinte folosite in
unitatea de timp)
Fluiditatea figurală – exprimarea prin desene,
imagini cu o anumita tema

Flexibilitatea – uşurinţă de modificare a gândirii

sau de a renunţa la anumite puncte de vedere mai
vechi şi adoptarea unora noi.
Originalitatea= dispoziţia personalităţii de a
rezolva probleme cât mai neobişnuit, în mai multe
feluri, în mod inteligent şi elegant.

Motivaţia – este foarte importantă, ne determina

către actul creativ şi reprezinta motorul fiecarei
actiuni si activitati. Poate fi profesionala, economica,
financiara ,sociala etc.

IV.Metode şi tehnici de stimulare a

creativitatii

Metodele folosite sunt diverse şi se împart în 3

categorii:

1. Metode de abordare logică (convergente)

2. Metode euristice (divergente)
3. Metode imaginative

1.Metode de abordare logică (convergente)

- sunt utilizate în special în etapele de pregătire şi
de incubaţie.
- urmăresc să evidenţieze subproblemele unei
teme date.
analiza funcţională – evidenţiază funcţiile unui
produs, ierarhizarea lor şi costurile. Se caută apoi
soluţii de realizare a funcţiilor îmbunătăţite cu un
cost mai mic sau identic.

analiza morfologica – implică descompunerea

unui produs în elementele componente, căutarea de
soluţii pentru fiecare în parte, precum şi combinarea
acestora şi alegerea variantei optime.

analiză grafică – foloseşte desene, imagini

grafice pentru rezolvarea problemelor (drumul critic,
arborele decizional etc.)

2. Metode euristice (divergente)

- sunt utilizate în etapele de iluminare şi verificare.
- îşi propun să găsească o soluţie dintr-o infinitate de
soluţii fără a avea certitudinea că soluţia aleasă este
cea optimă.

A) Metoda morfologică cuprinde următorii

paşi:
Precizarea problemei ce trebuie rezolvata si
factorii principali in rezolvarea ei
 Analiza factorilor şi valorilor pe care le pot lua
– cu aceste valori se întocmesc matrici cu n linii si
m coloane
În matricele obţinute se incercuieste valoarea
optimă pentru fiecare factor şi se leagă între ele
cercurile obţinânduse un lanţ care poate reprezenta
o soluţie a problemei respective.
Se stabilesc valorile performanţelor pentru
toate soluţiile posibile. Apar idei pentru cercetarea
stiintifica.

B) Matricea descoperirilor – o metodă care

permite combinarea a 2 factori tehnici şi economici
obtinandu-se combinatii ce conduc la idei asupra
unui nou produs sau alta necesitate luata in
considerare . Factorii luati in studiu sunt de natura
tehnica-tehnica si tehnico-economica

C) Concasajul – o tehnică care desface

problemele în elementele sale, iar fiecare element
este analizat cu întrebări de tip grila: Cine? Unde?
Când? Cum? De ce?

3. Metode imaginative – din această categorie fac

parte: metoda brainstorming, metoda sinectica,
metoda carnetului colectiv, metoda Philips 66,
metoda notarii ideilor din timpul somnului.

Brainstorming – se organizează o şedinţă cu 5

până la 12 persoane de profesii diferite dar pe
aceeaşi scară ierarhică. Locul se alege în afară
instituţiei, iar şedinţa ţine cont de:
- cantitatea generează calitatea
- orice critică este interzisă
- imaginaţia chiar absurdă este binevenită
Toţi cei prezenti expun ideile lor în rezolvarea
problemei care vor fi ulterior analizate de specialişti.

Metoda sinectică –utilizeaza analogii, referiri si

comparatii cu activitatea fiecărei persoane, cu fapte
din domenii diferite sau cu imagini simbolice ,
acestea contribuind la rezolvarea problemei
propuse. Grupul sinectic este compus din 5-7
persoane din toate sectoarele unei
întreprinderi şi cu interes şi pregătire în problemele
de specialitate. Se organizează şedinţe de 60 minute,
iar discuţiile se poartă în contradictoriu . Grupul este
condus de doi lideri, unul tehnic si celalalt din afara
domeniului. Discuţiile inregistrate sunt analizate
ulterior pentru a găsi propunerea optimă.
Metoda carnetului colectiv – este una din cele
mai eficiente şi se desfăşoară astfel:
- Se constituie un grup de creativitate unde fiecare
membru primeşte un carnet pentru a nota ideile
timp de o lună
- După o lună fiecare membru întocmeşte un
rezumat
- Conducătorul grupului aduna rezumatele şi
sintetizează ideile
- Se organizează o şedinţă de prezentare a ideilor şi
se aleg cele mai bune

Metoda Philips 66 – se organizează şedinţe cu

max.30 de persoane împărţite în grupuri de câte 6,
din care unul va fi reprezentantul. Se prezintă
problemele pentru care se aşteaptă soluţii, iar
grupurile se retrag pentru 6 minute. Fiecare
reprezentant de grup notează ideile, iar ulterior
grupurile se reunesc pentru analiza acestora.

Caracteristicile unei idei creative:

este atipică
este diferită
este făcută altfel decât de obicei
este potrivită scopului
este genială
Surse ale ideilor creative

Observatii :
- asupra mediului,
- a ceea ce fac altii
- imaginatie
- analiza
CURS 3 – Inovarea

I. Definiţia inovării
II. Cauzele care determină inovarea
III. Sursele potenţiale ale inovării
IV. Indicatorii procesului de inovare.
Omul inovant
V. Clasificarea inovatiilor tehnologice

I.Definiţia inovării
Este relativ nouă, prima definiţie a inovării a fost
dată de Schumpetter în 1941 şi anume inovarea este
acţiunea de a produce altceva sau de a produce
altfel. După alţi autori inovarea reprezintă
transferul unei idei sau a unui concept până la
stadiul final al unui produs, proces sau activitate de
service acceptate de piaţă.
Inovarea = transformarea unei idei într-un produs
vandabil, nou sau ameliorat, într-un proces industrial
sau comercial sau într-o nouă metodă socială.
Schumpetter considera inovare următoarele
activitati :
Inovarea tehnologică:
- crearea de produs nou
- introducerea unei noi metode de fabricaţie
- utilizarea unei noi materii prime
Inovarea economică:
- o nouă organizare a firmei
- intrarea pe o piaţă nouă sau crearea unei pieţe noi
- crearea unei noi imagini a firmei.
În termenii noilor definiţii, aducerea noului
presupune, de fapt, trei paşi distincţi ilustraţi în
diagrama urmatoare :

Creativitate    Activitate  Spirit

Rafinarea Fezabilitate inovantă antreprenorial
ideii

(Generarea Ideea este Aplicarea Programe Găsirea

de idei noi) compatibilă ideii este detaliate de: soluţiilor cele
cu politica
justificată de mai bune de
Am adunat firmei? implementar
considerent e, fabricaţie, succes pe
un număr Ideea este o
ele de comercializa piaţă
suficient de soluţie
marketing, re.
idei? pentru una
dintre pieţe,
problemele tehnologie?
firmei?

Surse ale Rezultat:

ideilor:
 - imaginaţie Ceva:

- analiză - nou sau

- observaţii: - mai bun,

- asupra - mai
mediului repede,

- a ceea ce - mai ieftin,

fac alţii
- mai
frumos.

Etapele unui proces de inovare

Pentru materializarea inovarii se realizeaza activitati

diverse, cum sunt :
- activitati de transfer orizontal : elemente de
noutate-noi aplicatii
- activitati de transfer vertical : cunoastere-
cercetare-produs nou/tehnologie noua
- o noua organizare a firmei-o noua imagine
II. Cauzele care determină inovarea în
întreprinderi:

A. Nevoia de a păstra sau a dezvolta poziţia

ocupată de o firmă pentru a nu-şi pierde clienţii.
B. Cererea pieţei pentru produse diversificate cu
performante imbunatatite. De obicei întreprinderile
diversifica mai mult produsele decat procesele
tehnologice, deoarece apelează la resursele interne
pe cand pentru tehnologii se apelează la resurse
externe (achizitii).
C. Obligaţia de a respecta legislaţia, o serie de
cerinţe sociale, protecţia mediului şi a
consumatorului (noi standarde).
D. Utilizarea de resurse de materii prime si
energie care pot avea fluctuatii de pret
E. Dezvoltarea întreprinderii (inovare continua)
F. Pozitia si strategia conducerii firmei:
conducerea firmei poate fi de tip conservator
(stabilitate) controlor (urmăreşte aspectele tehnico-
economice si sociale), lider (încurajează
dezvoltarea), întreprinzător (cauta oportunitati) sau
creator (creeaza oportunitati).
G. Concurenta (produse noi mai ieftine pe piata-ex.
Produse farmaceutice )
Din enumerarea principalelor cauze se constată că
inovarea trebuie inclusă în strategia firmei ceea ce
determina alegerea unui personal competent şi a
unei echipe manageriale cu pregătire
multidisciplinară.

Factori care încurajează inovarea :

-conducerea intreprinderii (orientata spre nou, cu
strategie si obiective clare)
-alegerea corecta a personalului (criterii de
competenta}
-existenta unui serviciu de cercetare (cu
implicare totala)
- formare de echipe pluridisciplinare pentru
inovare
-cunoasterea opiniei clientilor privind produsele
fabricate
-apelarea la studii de prognoza (politica
firmei,dezvoltare,nou)
-concentrare resurse pe un numar limitat de
proiecte de inovare

Factori care descurajează inovarea :

-concentrarea excesiva a eforturilor pe activitati de
perfectionare
-pozitia conducerii de a nu-si asuma riscul
introducerii noului
-depresiunea (criza) economica (fonduri
limitate,cerere scazuta de produse, risc crescut)
-inertia pietei de a accepta noul (putere de
cumparare scazuta in unele tari)
-schimbarea domeniului de activitate al firmei prin
innoire (frana temporara)
-incertitudini privind fluctuatia preturilor la resurse
de materii prime si energie
-informarea defectuasa
Cu referire la IMM-uri pt fi evidentiati urmatorii
factori de succes in activitatea inovanta :
-deschiderea firmei spre exterior
-resursele umane
-resursele tehnologice
-resursele financiare
-organizarea intreprinderii
-strategia adoptata
-conducerea intreprinderii

Din punctul de vedere al atitudinii faţă de inovare,

întreprinderile pot fi clasificate în patru categorii :
 Clasificarea întreprinderilor după atitudinea faţă de
inovare
Tipul Închisă Stabilă Deschisă Inovantă
întreprinderii

Comportare opusă la răspunde la activă în este

nou o nouă raport cu permanent
cerinţă noul „în faţă“

Mod de opus la nou neentuziast acceptă susţine

conducere faţă de nou noul permanent
noul

Structură birocratică parţial parţial de tip

birocratică birocratică colegial

Inovare slabă redusă moderată Susţinută

Eficienţă mică moderată înaltă Slabă

III. Sursele potenţiale ale inovării

Conform economistului Peter Drucker există 7

surse potenţiale ale inovării din care 4 sunt
reprezentate de sursele interne ale întreprinderii:

- Neprevăzutul: sunt situaţii care pot aduce succes

sau insucces atunci când sunt exploatate
- Incongruenţa sau discrepanţa dintre realitatea
percepută şi cea adevărată
- Necesităţile procesului realizat în întreprinderi :
multe procese se pretează la inovare
- Schimbări în structura domeniului şi a pieţelor
(fotografia digitală)

Surse externe de stimulare a inovarii :

- Modificările demografice : ca numar, grupe de

vârste, etc. Tinerii impun în multe privinţe o serie de
cerinte pentru produse si servicii, în domeniul PC,
audio-video, moda .
- Schimbările de atitudine : grijă pentru sănătate
(vaccinul, medicamente), protecţia mediului,
programe moderne de alimentaţie (produse
ecologice).
- Noile descoperiri ştiinţifice şi cunoştinţele din
diferitele domenii ale ştiinţei şi tehnologiei sunt
generatoare de inovatie (stiinta materialelor,
energetica, informatica) .

IV. Indicatorii procesului de inovare

Sunt cei prin care apreciem gradul de inovare a unei

întreprinderi. Aceştia urmăresc :
-comercializarea tehnologiei (transferul de la ştiinţa
la idei comerciale de succes)
- transferul de cunoştinţe la toate nivelurile

- receptivitatea faţă de ideile altora (accesul la

cunoştinţele din întreaga lume)

Exemple de indicatori :

- Cheltuieli ale întreprinderii cu inovaţia, inclusiv cu

cercetarea – dezvoltarea (C-D)
- Performante în domeniul patentelor
-Proprietatea rezultată în urma cercetării şi
inovării-este denumită proprietatea intelectuală şi
este protejată prin documente specifice: patente sau
brevete
- Ponderea firmelor care inovează: periodic
firmele unei ţări sunt analizate în ceea ce priveşte
inovarea (procese, produse sau servicii noi) ,GB
- Licenţierea în universităţi, creearea de firme in
mediul universitar -cooperarea firmelor cu instituţii
de învăţământ superior, ele dezvolta parteneriate cu
întreprinderi (parcuri industriale, tehnologice,
incubatoare sau creand noi companii). Spin-offs si
start-ups
-Surse de informatii pentru inovatie (informatii
interne si externe-clienti si furnizori)
- Publicarea cercetarilor in parteneriat
universitati-industrie
- Internaţionalizarea cercetării şi dezvoltării: acest
lucru ajuta partenerii (firma, tara) să aibă acces la
cunoştinţele ştiinţifice de pe plan mondial. Acest
lucru se realizează prin fuziuni între companii.
-Aliantele tehnologice intre firme- acces la cunostinte
globale, piete noi, societati mixte
- Rata de închidere şi înfiinţare a întreprinderii :
se verifică spiritul antreprenorial – abilitatea de a
găsi idei noi de afaceri/noi oportunităţi (rata
intreprinderi noi/rata intreprinderi inchise)
- Viteza de creştere a firmelor: activitatea de
creare de noi firme indica şi gradul de inovare
utilizat de ţara respectiva
-Atitudinea fata de asumarea unor riscuri (invatarea
din propriile greseli)

Omul inovant

Factorul care are o influenţă majoră asupra

procesului de inovare este omul. Capacitatea unui
om de a fi inovant se poate aprecia după o serie de
criterii, între care:
1. Uşurinţa de a rezolva problemele dificile cu
care se confruntă
2. Capacitatea de a-şi asuma riscuri calculate
3. Capacitatea de a conduce un colectiv de
oameni
4. Uşurinţa de comunicare cu oamenii
5. Dorinţa de a se realiza în domeniu
6. Optimism
7. O experienţă bogată în domeniu
8. Multă fantezie
Prezentăm o „matrice“ care ne permite o bună
caracterizare a oamenilor în funcţie de măsura în
care pot face faţă cerinţelor de creativitate şi
inovare.
 + Copiator de Specialist în Creator de excepţie
idei implementarea
(Proiectare ideilor
inversată)

Inovare Operator Om inovant Creator de succes

pedant

- Perdant pe Perdant cu idei Aiurit cu idei

toată linia

- Creativitate +

Matricea de creativitate umană

Matricea ne oferă suficient material de reflexie.

Desigur, nu toată lumea poate fi un creator de
excepţie, dar cine nu are nici calităţi creative şi nici
inovaţionale este bine să nu intre în domeniul
afacerilor. Se mai poate observa că, sub aspectul
succesului în afaceri, calităţile inovante sunt mai
valoroase decât cele de creativitate. S-au făcut
numeroase studii cu privire la trăsăturile oamenilor.
După sociologul englez Kirton, oamenii pot
manifesta trăsături de inventivitate sau, din contră,
de pedanterie.
 Utilizând un test specific, Kirton obţine
distribuţia oamenilor în funcţie de inventivitate sau
de pedanterie după o curbă Gauss.

Distribuţia
oamenilor creativi şi
metodici (Distribuţie
KIRTON)

Testul KIRTON cuprinde un numar de intrebări

dintre care în final se iau în calcul 32. Fiecare
dintre ele cere o autoapreciere în termenii:
Foarte greu, greu, mijlociu, uşor, foarte
uşor, cărora li se acordă note de 1…5 sau 5…1
(fără ca cel ce completează să ştie cum sunt
dispuse notele, direct sau invers). Nota
rezultată în final este nota Kirton, Max = 160,
min = 32, mediana la 96, şi ea exprimă
creativitatea şi spiritul inventiv al celui testat
(mediana s-a notat cu 0), Note sub 96 au
persoanele pedante, a căror deviză ar putea fi:
 „Să facem lucrurile mai bine“
Sunt caracterizaţi de respect faţă de reguli,
conformitate, eficienţă şi îmbunătăţiri continue cu
paşi mici.
Peste 96 sunt cei creativi, oameni cu deviza:
„Să facem totul altfel“
Sunt caracterizaţi de tendinţa de a privi
problemele din unghiuri neaşteptate, dorinţă de
schimbare, indisciplină şi nesupunere.
Trăsăturile oamenilor creativi şi cele ale oamenilor
metodici
Trăsăturile pedanţilor Trăsăturile creativilor
* Sunt caracterizaţi de * Par indisciplinaţi, au un
precizie, constanţă, stil propriu şi uneori ciudat
eficienţă, prudenţă, de a aborda problemele.
conformitate, spirit me-
todic
* Sunt preocupaţi să * Adesea contestă în
rezolve problemele în sus- totalitate sistemul, căutând
pensie ale sistemului soluţii alternative, cel mai
acceptat ca atare. adesea atipice.
 Trăsăturile pedanţilor Trăsăturile creativilor
* Soluţiile problemelor sunt * Caută parcă înadins
căutate după o soluţii complicate şi ieşite
metodologie stabilită şi din comun.
verificată.
* Reduc rezolvarea * Caută să stârnească
problemelor la o controverse, să contrazică
succesiune de paşi ce se părerile comune, adesea
rezolvă în regim de cu intenţia de a „stârni“
continuitate şi stabilitate, noul dintr-o discuţie în
cu o foarte bună eficienţă. contradictoriu.
*Urmăresc cu egală atenţie * Se preocupă aproape
şi scopurile, şi mijloacele de exclusiv de scopul de atins,
a le atinge. fără a da prea multă
atenţie mijloacelor.
* Pot lucra în mod constant * Acceptă doar uneori şi
o lungă perioadă de timp. pentru scurt timp o
activitate de rutină.
* Conduc cu uşurinţă o * Preiau controlul în situaţii
structură stabilizată. atipice, destabilizate.
* Respectă toate regulile şi * Total nerespectuos faţă
regulamentele. de reguli, obiceiuri.
 Trăsăturile pedanţilor Trăsăturile creativilor
* Nu prea siguri de sine. Se * Sunt foarte siguri de sine,
apără de eventualele acuze mai ales când emit şi susţin
argumentând cu idei noi. Nu au nevoie de
respectarea strictă a aprobarea majorităţii
regulilor. Se supun pentru a şi le apăra.
ordinelor primite ierarhic.
* Au un aport major în * Foarte utili în rezolvarea
buna funcţionare a unei crizelor neprevăzute şi
structuri. Este însă bine ca chiar în prevenirea
uneori să fie „reciclaţi“, apariţiei unor asemenea
chiar în exteriorul situaţii.
sistemului.

Este tot atât de interesant de văzut cum

colaborează cele două categorii de oameni. Câteva
asemenea elemente le dăm, tot „în paralel“.
 Modul de colaborare a celor două categorii de
oameni
Pedanţii, atunci când Creativii, în colaborare
colaborează cu creativii cu pedanţii
* Aduc ordine şi stabilitate * Facilitează
în echipă. introducerea noului şi
îndepărtarea de la
teoriile acceptate.
* Menţin coerenţa şi * Au o comportare
cooperarea echipei. care „zgâlţâie“ echipa
(ceea ce, uneori, nici
nu este aşa rău)
* Asigură o bază mai * Aduc dinamismul
sigură inovaţiilor cu un necesar pentru schim-
grad mare de risc. bările radicale, care se
opun osificării
structurilor.

După un alt autor (J.P. Sol, Technique et

methodes de creativité, Ed. Universitaires, Paris,
1971), există trei tipuri principale de structuri
mentale:
 – LOGICUL, cel ce analizează atent situaţiile, este
un perfecţionist
– POETUL, cel ce propune idei originale, intuitiv
şi creativ
– EXPERTUL, cel ce judecă şi emite critici
întemeiate
Este de preferat sa existe oameni din toate
categoriile in echipe. In literatura specifica
domeniului exista liste referitoare la frazele
stimulative pentru creativitate respectiv fraze
ucigase de idei (GI 2001).
Revenind la diagrama Kirton, vom constata din nou
că majoritatea oamenilor nu au calităţi deosebite în
ceea ce priveşte creativitatea. De aceea trebuie dusă
o politică susţinută pentru încurajarea ei.
Între factorii care pot bloca performanţele
creative ale oamenilor, cercetătorii japonezi au
identificat următorii patru:
- Teama (de a nu face greseli, de ridicol, de furt
intelectual)
 - Birocraţia (care poate sufoca realizarea ideilor-
parcurs ierarhic)
- Ierarhizarea echipei (tinerii cu idei au teama
de sa-si promoveze ideile)
- Alegerea greşită a unor teme

V. Clasificarea inovatiilor tehnologice- se face

după mai multe criterii:

A. După obiect exista:

inovarea de produs
Inovarea de proces
Inovarea de produs = cea mai frecvenţă şi constă
în :
 schimbarea de concepţie folosind principii
sau tehnologii noi (construirea helicopterului un
produs nou în raport cu avionul);
utilizarea de materiale noi în realizarea
produsului (înlocuirea metalului cu plastic).
Un nou design (automobilele)
Noi utilizări ale produsului (firme de
calculatoare)
Inovarea de produs are pondere mare in perioada de
nastere a tehnologiilor .
Inovarea de proces = vizează aspectele interne de
întreprinderii şi este reprezentată de situaţiile:
Schimbări de fluxuri tehnologice
Schimbări ale procedeelor de fabricaţie
Ameliorări ale operaţiilor din fluxurile
tehnologice (reducere consumuri specifice, crestere
calitate, productivitate). Aceasta ameliorare poarta
denumirea de inovare incrementala. Inovarea de
proces nu este specifică numai industriei, apare şi în
alte domenii de activitate şi este utilizată cu
precădere în perioada de evoluţie a tehnologiilor.

Raportul între inovarea de produs şi inovarea de

proces în diversele etape ale ciclului de viaţă al
unei tehnologii
 B. După gradul de intensitate
tehnologică:
inovaţii de ameliorare (incrementale)
inovaţii de adaptare
inovaţii de ruptură

Inovaţiile de ameliorare = cele mai simple şi fac

ca un produs să devină din ce în ce mai performant
(ex.modificări ale unor soluţii constructive, materii
prime noi,inlocuirea unor materiale cu altele).

Inovaţiile de adaptare = menţin principiile de

bază ale produsului dar realizează un salt calitativ la
unul din subansamblele sale (înlocuirea cablului
telefonic de cupru cu cele de fibră optică, telefonie
mobila, avion cu reacţie, motorul Diesel la
automobile, TGV).

Inovaţiile de ruptură sunt cele care schimba total

principiile sistemului; este posibilă chiar dispariţia
unei tehnologii şi înlocuirea ei cu o nouă tehnologie
(înlocuirea transportului feroviar cu cel auto, energie
electrica din surse neconventionale).
 Rezolvarea unei tehnologii plafonate prin
perfecţionare (curba punctată reprezintă inovaţia
de adaptare) sau înlocuire (ruptură, cea de a doua
curbă)

Curba logistică de evoluţie a unei tehnologii

 CURS 4

I. Clasificarea inovatiilor tehnologice (continuare)

II. Actiuni intreprinse de firme pentru mentinerea
avantajului concurential
-veghea tehnologica
-prognoza tehnologica
C. După impactul asupra pieţii (criteriul 3) :
- Inovarea de fond – când se creează un produs nou
pentru o piaţă nouă
- Inovarea de nisa comercială – adaptează un produs deja
existent căruia îi găseşte o piaţă nouă
- Inovarea curentă – aduce pe piaţa produse îmbunătăţite
calitativ, dar care au aceeaşi funcţie
- Inovarea revoluţionară – schimbă modul de realizare al
produsului păstrându-i funcţiile şi segmentul de piaţă
ex: Tehnologia de înregistrare a sunetului:
înregistrarea sunetului s-a făcut pentru prima oară ca o
înregistrare analogică şi a constituit o inovare de fond.La
început pe discuri, iar apoi pe banda magnetică.
Trecerea de la magnetofon la casetofon a fost o inovare
de nisa comercială. Înregistrarea ulterioară a fost pe benzi
de înaltă fidelitate ceea ce a reprezentat o inovare
curentă. Înregistrarea pe CD = inovare revoluţionară.
 inovarea de fond (Sinteză a unor noi tehnologii sau a
unor noi nevoi). Avem un produs nou pentru o piaţă
nouă.
 descoperirea unei nişe comerciale (Recombinarea
de elemente cunoscute pentru a creea ceva nou,
solicitat de piaţă). Piaţa este nouă, dar produsul este, în
linii mari, acelaşi.
 inovaţia curentă (îmbunătăţirea unui produs
existent). Piaţa este aceeaşi, iar produsul suferă
îmbunătăţirile curente, impuse de lupta concurenţială
şi permise de progresul tehnic.
 inovaţia revoluţionară (Schimbarea modului de
realizare, cu păstrarea funcţiei şi a clientelei). Produsul
este conceput într-un mod principial nou, dar el se
adresează vechii clientele, oferind însă performanţe net
superioare.
Se limitează etfel nivelul de risc, micile
modificări fiind net mai puţin riscante decât
îmbunătăţirile majore. Un exemplu ar putea fi
introducerea unui nou motor pe un model de maşină
deja existent, chiar dacă în perspectivă el este
destinat unui alt model.

Succesiunea modurilor de inovare

 Iată şi un alt exemplu, pentru a înţelege mai bine cele
patru tipuri de inovare. Înregistrarea sunetului pe bandă
magnetică poate fi considerată o inovaţie de fond.
Walkman-ul este o inovaţie de nişe (în fond, el nu aduce
chiar nimic nou ca tehnologie, În nici unul dintre
subsistemele sale). Walkman-ul HiFi este o inovaţie
curentă. Cititorul de CD-uri este de acum o inovaţie
revoluţionară, el se adresează cam aceloraşi ascultători,
dar modul de reproducere a sunetului este esenţial
diferit).

Desigur, diferitele tipuri de inovaţii vor avea efecte

economice diferite, aşa cum se arată în figura urmatoare :
Creează noi relaţii
comerciale,
distrugând

Creare de nişe Inovaţie de fond

(arhitecturală)
(aparat foto
Creeaza
Pastreaza si (ceas cu cuarţ)
intareste aparitia unei
tehn.existente noi log.tehn.
Inovaţie curentă Inovaţie
revoluţionară
dischetă 3,5’’

Păstrează şi
întăreşte vechile
relaţii comerciale
 Efectele inovaţiilor

Motorul puternic al inovării îl reprezintă concurenţa.

Există 2 firme A şi B la un anumit timp (N) care realizează
acelaşi produs cu performante diferite şi care îşi fac
concurenţa.

Variatia costurilor unitare in doua firme A si B in timp

Concurenta obliga intreprinderile sa inoveze prermanent
pentru a nu fi eliminate de piata. Experienta in domeniu si
progresul tehnic pot modifica pozitia concurentiala a
firmelor pe piata.
Curba “experientei” reda variatia costului unitar in timp
iar progresul tehnic determina ca la costuri egale
produsele sa prezinte performante diferite. In figura de
mai sus se observa avantajul concurential al firmei A la un
moment dat iar dupa “ n” ani avantajul se schimba in
favoarea firmei B prin reducerea costurilor.
II. Acţiuni întreprinse de firme pentru menţinerea
avantajului concurenţial
Pentru a se menţine pe piaţa o firmă trebuie informată
asupra unei multitudini de aspecte. Cantitatea de
informaţie este foarte mare, diversă şi trebuie organizată
pentru a înţelege toate fenomenele prezente. Pentru
menţinerea avantajului concurenţial, întreprinderile
dezvolta activităţi specifice cunoscute sub numele de
“veghea tehnologică” şi “prognoza tehnologică”.
Veghea tehnologică reprezintă activitatea de
structurare, finalizare şi prezentarea rezultatelor căutării
de informaţie externă. Are următoarele obiective:
Informarea asupra stadiului cunoaşterii din alte firme
şi tendinţele dezvoltării
Detectarea noutăţilor ce pot fi integrate în sisteme
deja existente (tehnici noi, utilaje, dispozitive, tehnologii)
Identificarea potenţialilor concurenţi
Depistarea zonelor în care firma se poate extinde
datorită unor avantaje (performanta produse,concurenta
redusa ,piata favorabila,costuri convenabile).
Informaţiile pe care trebuie să le obţină întreprinderile
sunt de natură diferită: ştiinţifice, tehnice, tehnico-
economice, legislative, de protecţia mediului, marketing
etc.
Fiind foarte amplă informarea asupra zonei de preocupări
cunoaşte mai multe stadii; informaţia este preluată ca
informaţie brută, devine apoi informaţie prelucrată care
se difuzează şi reprezintă informaţie difuzată.
Informaţia brută este diversă, vastă şi necesită resurse
importante în culegerea ei.Se obtine din resurse care se
împart în 3 categorii: primare, secundare, neformale.
Sursele primare sunt reprezentate de revistele de
specialitate, brevetele de invenţie, tezele de doctorat şi
volumele congreselor (simpozioane,conferinte) ştiinţifice
de înaltă ţinută. Contin informatii de ultima ora, in
detaliu-se gasesc in biblioteci sau pe suport electronic si
se apeleaza prin internet si intranet.
Sursele secundare sunt reprezentate de cărţi de
specialitate, reviste de rezumate, bănci de date,ziare şi
reviste specializate în veghea tehnologică
(FUTURETECH,INSIDE,R&D s.a in SUA). Contin informatii
prezentate relative succinct.
Sursele neformale sunt reprezentate de
materialele publicitare, prospecte, manuale tehnice
,expozitii,colocvii,saloane tehnice ,sesiuni de comunicari,
fiind foarte diverse. Informatii pot provenii si din ateliere
de service , de la furnizori, calatorii de studii, vizite in
intreprinderi, contracte de cercetare, contact direct cu
angajatii altei firme etc.
Sursele se mai clasifica din punct de vedere al
accesibilităţii astfel: sursele deschise (70%), sursele
închise (20%), spionajul economic (10%).
Informaţia prelucrată se obţine din cea brută prin
eliminarea informaţiilor inutile şi completarea celor
importante.Se parcurg următoarele etape:
1. Completarea informaţiilor sumare cu detalii .Se
apeleaza la carti ,articole din reviste, brevete in
original,banci de date etc.
2. Trierea informatiei , prin extragerea elementelor utile
3. Evaluarea prin apelare la cunostintele specialistilor
intreprinderii
4. Verificarea
5. Sinteza sub forma unor rapoarte care să ajute
dezvoltarea intreprinderii
Informaţia difuzată este informaţia prelucrată, stocată
pe suport electronic sau hârtie şi apoi difuzată , mijloacele
de difuzare devenind surse de informatii .
Prognoza tehnologică reprezintă evaluarea probabilă,
ştiinţifică a evoluţiei calitative şi cantitative a unui
domeniu într-un interval de timp, numit orizont şi poate fi
lung, mediu şi scurt.
Alegerea orizontului depinde de:
Scopul prognozei (ceea ce se urmareste)
Beneficiul acesteia (firma, guvern, organizaţie
naţională, internaţională)
Importanţa deciziilor ce trebuie luate
Costurile prognozei (tehnica de realizare, corectie,
actualizare in raport cu alte metode)
Stabilitatea studiului (sisteme stabile diferite de
sisteme turbulente, ca evolutie)
 Usurinta de aplicare
Studiile de prognoza se fac de specialiştii întreprinderii
sau se apelează la firme specializate.Dupa domeniul
abordat pot fi prognoze : tenologice, economice, sociale,
politice etc. Pentru realizarea prognozelor se utilizează o
serie de metode sau tehnici care se împart în 2
categorii: calitative, cantitative.
Tehnici cantitative se fac pe orizonturi de timp scurte
apelând la date statistice ale evoluţiei
trecute pe care le extrapolează.
Tehnici calitative se fac pe orizonturi de timp lungi şi
medii, utilizează o multitudine de factori în evoluţia lor,
corelaţiile dinte ei, precum şi probabilitatea de apariţie a
perturbaţiilor, frecvenţa şi intensitatea acestor perturbatii
. Rezultatul acestui tip de prognoza consta in aprecieri
asupra tendintelor si limitelor de evolutie posibila .
Sunt mai multe metode:
metoda curbelor logistice spatiul transferurilor de
tehnologie metoda morfologica metoda
scenariilor metoda Delphi metoda curbelor de
substitutie si de progres tehnic
Metoda curbelor logistice
O tehnologie se naşte atunci când cunoştinţele
ştiinţifice şi tehnice o permit, se dezvolta în măsura în
care produsul ei răspunde unei nevoi sociale şi dispare
atunci când o alta tehnologic mai performantă o elimină
pe ea ca atare sau pe produsul pe care îl fabrică.
Studiile de istorie a tehnicii au arătat ca evoluţia unei
tehnologii, ca şi a unui produs de altfel, urmează
întotdeauna aceeaşi traiectorie, descrisă matematic de o
funcţie de tip logistic. O asemenea curbă (de forma unui S
culcat) a fost de altfel prezentată de noi cu ocazia discuţiei
despre clasificările inovaţiilor.
Matematic, funcţia logistică are ecuaţia:
p
y
1  ae bx
unde: y=performanta urmarita
x=timpul
 p = plafonul (valoarea maximă a lui y, spre care
funcţia se apropie tangenţial când x tinde spre
infinit)
a, b = parametrii de care depinde înclinarea parţii
ascendente a logisticii faţă de axe şi ordonata la
origine.
În cazul unei tehnologii, y este constituit fie din
performanţele tehnologiei (număr de unităţi de produs în
unitatea de timp pe plan naţional sau mondial, pondere
ocupata pe piaţa), fie a produselor ei (viteza în cazul
mijloacelor de transport, memoria internă în cazul
calculatoarelor ş.a.), iar x este timpul.
Pentru tehnologii, logistica corespunde tehnologiilor
emergente, evolutive, mature şi în declin .
Există numeroase exemple de curbe logistice, atât
pentru tehnologii cât şi pentru produse.
nr. familii
nr. familii

timp
 Evoluţia în timp a Situarea pe
familiilor posedând logistica a
cuptoarelor cu
produse din domeniul
microunde in
electro - menajer în diverse tari in anul
Franţa, 1985 1985
Dacă vom aşeza pe acelaşi grafic logisticile
corespunzătoare tehnologiilor succesive, care se
înlocuiesc una pe alta, se poate observa tendinţa
întregului domeniu tehnologic, sub forma unei „curbe
înfăşurătoare“, care este o curbă tangentă la toate
logisticile succesive.
performanţe
performanţe

timp timp
 Succesiunea unor tehnologii
A, B = variante de evoluţie a domeniului tehnologic

Curba înfăşurătoare pentru mijloace de transport

Efectele economice ale momentului de lansare a unei noi

tehnologii.
 Performanţe

plafon
C D Efectele economice ale unei noi tehnologii
B
E

O A Timpul

Bani
(1,3)

(2)
I" I I'
F
(2)
(1)
O'
(3)

I = începerea acţiunii
IF = cercetare
FO' = faza-pilot
1-curba „optima”

2-curba reprezentand lansarea cu intarziere a tehnologiei

3- curba reprezentand lansarea prematura a tehnologiei
Totalul beneficiilor trebuie sa depaseasca totalul
cheltuielilor, deci succesul tehnologiei va fi cu atat mai
mare cu cat diferenta intre suprafata de deasupra axei OX
si cea de sub axa OX este mai mare .
 CURS 5

I.Spaţiul transferurilor de tehnologie (continuare

prognoza tehnologica)
II.Strategii tehnologice ale firmelor; transfer de
tehnologie
III. Managementului Inovării

I.Spaţiul transferurilor de tehnologie

Metoda e utilizată pentru a stabili momentul optim de

lansare a unei tehnologii şi direcţiile de evoluţie ale acesteia
în timp. Metoda ia in considerare nivelul tehnologic si nivelul
consecintelor bazata pe o schemă logică de raţionament
realizata de către profesorul austriac E.Jantsch (1970).
În principiu se parcurg 8 etape numite şi trepte:
T1) Resurse ştiinţifice (cele mai noi descoperiri din
ştiinţa fundamentală, neaplicate în practică)
T2) Resurse tehnologice (brevete de invenţie, noi
tehnici şi tehnologii, noi utilaje)
T3) Tehnologii elementare (noi procese tehnologice
elaborate în instituţiile de cercetare, proiectare tehnologică)
T4) Sisteme tehnologice (integrarea noilor tehnologii în
procese de producţie complete)
T1-T4Nivelul tehnologic
T5) Aplicaţii (posibilităţile de a valorifica produsele noii
tehnologii şi probabilităţile ei de dezvoltare)
T6) Mediul economic ambiant (se studiaza consecintele
aparitiei noii tehnologii)
T7) Sistemul social (se urmăresc efectele asupra
economiei naţionale şi asupra altor domenii,
sănătate,demografie, apărare)
T8) Societatea în ansamblu (se urmăresc consecinţele
pe plan mondial)
T5-T8Nivelul consecintelor
Termenul de „spaţiu“ presupune o geometrie
tridimensională, din care noi am prezentat mai sus doar axa
Oz. Pe una dintre axele orizontale se situează corelaţiile, la
nivelul fiecărei trepte, cu alte domenii ştiinţifice şi alte
ramuri industriale. Pe a doua axa orizontală se situează
corespondenţa cu situaţia din alte ţări, schimburi de
cunoştinţe în cercetarea fundamentală, de brevete, de
tehnologii elementare.
Circulaţia în spaţiul transferurilor de tehnologie, de jos
în sus, în scopul prognozării evoluţiilor viitoare ale
tehnologiilor poartă numele de „prognoză explorativă“.
Urcând fiecare treaptă se pot estima atât timpul necesar, cât
şi eforturile, umane şi materiale necesare pentru atingerea
treptei superioare.
Dar în spaţiu se poate circula şi invers, de sus în jos, sens
care poartă numele de „prognoza normativă“. Se pleacă de
la necesităţi şi se stabilesc măsurile ce trebuie luate,
tehnologiile ce trebuie dezvoltate pentru ca respectivele
necesităţi să poată fi satisfăcute, ţinând cont şi de factorul
timp.
8
7
6
5
prognoza 4
explorativă 3 prognoza
2 normativă
alte firme,alte ţări 1

alte ramuri industriale

Spaţiul transferurilor de tehnologie

În cadrul celor opt trepte ale prognozei normative se va

urmări:
8 Societate = obiective globale;
7 Sistemul social = obiective naţionale;
6 Mediul ambiant = misiuni ce trebuie realizate
(misiuni);
5 Aplicaţii = sarcini ce trebuie realizate (obiective);
4 Sisteme tehnologice = adaptarea sistemelor
tehnologice la noile sarcini sau crearea de sisteme
tehnologice noi (uzine noi);
3 Tehnologii elementare = adaptarea tehnologiilor
(subsisteme –tehnologii noi);
2 Resurse tehnologice = studiul posibilităţilor şi limitelor
tehnologice (cereri de brevete , subansamble);
 1 Resurse ştiinţifice = cunoştinţe ştiinţifice necesare
(contracte de cercetare).

Este de notat faptul că nu întotdeauna se parcurg toate

cele opt trepte (nici în prognoza explorativă, nici în cea
normativă). In practică, cele două metode de prognoza se
îmbină, în sensul că în cadrul unei prognoze explorative, de
la un punct se poate cobori, pe o scara „paralelă“, într-o
prognoză normativă ş.a.m.d.

Ex: Parcurgerea celor 8 etape pentru fabricarea industrială a

tranzistorilor:

1) Cercetări ştiinţifice din fizica solidului

2) Reprezintă descoperirea tranzistorilor
3) Tehnologii principale noi de obţinere industrială a
tranzistorilor
4) Modificarea tehnologiilor condensatorilor pentru a fi
compatibili cu tranzistorii
5) Aparatele electronice noi (radiourile cu tranzistori, calc.
Generaţia 2-3, ceasuri electronice)
6) Dezvoltarea explozivă a telecomunicaţiilor si a industriei
de calculatoare
7) Apariţia unor noi profesii (creator de soft, depanator
calculatoare, inginer de sistem)
8) Mărirea vitezei de circulatie a informaţiior pe plan
mondial (bănci de date, transmisii TV prin satelit) si
schimbarea raporturilor de forte (razboi cibernetic cu arme
cibernetizate) .
Circulatia pe orizontala in schema prof. E. Jantsch
presupune schimb de informatii si cunostinte tehnice,
brevete, licente, know-how, joint-venture de mare amploare
intre firme si tari.

II.Strategii tehnologice ale firmelor; transfer de

tehnologie

Strategia de perfectionare tehnologica se plaseaza in

domeniul optimizarilor, in conditii de incertitudine sau
risc . În literatura de specialitate sunt descrise diferite
metode de alegere a unei strategii:
Strategia dezvoltării de tehnologii
Strategia achiziţiei de tehnologii
Strategia vânzării (transferului) de tehnologii
Strategia dezvoltării de tehnologii- este o strategie de
inovare rezultată în urma activităţii de C-D şi care asigura un
avantaj concurenţial cert şi totodată o poziţie de lider
naţional sau mondial al firmei care o adopta.
Strategia achiziţiei de tehnologii- vizeaza :
Cooperarea cu alte firme (J-V) pentru dezvoltarea de noi
tehnologii
Cumpărarea de licenţe , ceea ce permite accesul la
tehnologiile dezvoltate de alţii şi reduce timpul de
introducere a noilor tehnologii
Cumpărarea de componente care înglobează tehnologii
noi, asamblarea şi vânzarea produselor sub marca firmei
(industria electronică românească)
Strategia vânzării- specifică firmelor care nu doresc să-şi
valorifice tehnologiile pe care le-au dezvoltat şi le oferă spre
cumpărare celor interesaţi.Este cazul firmelor puternice care
oferă tehnologii ce au ajuns în etapa de plafonare , catre
ţările mai puţin dezvoltate. Nu este cazul tehnologiilor
performante (cost prohibitiv, evitarea unor noi cocurenti pe
piata). Uneori transferul de tehnologie poate avea loc chiar
in interiorul firmei, de la sectorul C-D catre sectoarele
productive tinand cont de strategia globala de dezvoltare a
intreprinderii si de caracterul productiei .
O componenta majora a strategiei tehnologice o reprezinta
si valorificarea tehnologiilor firmei. Firmele japoneze
precum si unele grupuri de cercetare din Europa propun o
noua conceptie referitoare la valorificarea potentialului
tehnologic al firmei, conform careia tehnologia de care
dispune intreprinderea este elemental determinant, care
permite dezvoltarea si conduce la diversificarea productiei.
Acest mod de gandire este cunoscut sub numele de
“strategia Bonzai”= integrarea, combinarea si valorificarea
tehnologiilor, dezvoltarea tehnologica a intreprinderii fiind
reprezentata sub forma unui arbore.

Vizualizarea sub forma unui arbore a funcţiei

tehnologice a întreprinderii

Esenţial în cazul tehnologiilor elementare este faptul că ele

nu sunt legate de un singur produs sau de o singură piaţă, ci
pot fi valorificate pe direcţii foarte diferite, în funcţie de
interesele (şi potenţialul) întreprinderii.
Fiecare raură este analizată prin prisma: –
produselor: natură, importanţă, rentabilitate, ritm de
creştere, investiţii implicate, poziţie relativă în raport cu
concurenţa;
– pieţelor produselor respective: volum de vânzări,
rentabilitate, ritm de creştere, diversitate a gamei de
produse, tipurile de clienţi interesaţi, linii de creştere a
cererii;
– produselor de diferenţiere pe care le poate oferi
întreprinderea: performanţe, avantaje, evoluţie a vânzării şi
a rentabilităţii, mijloace de comercializare, clienţi, relaţii cu
producţia.
Ramurile copacului (bonzai-ului) mai sunt cunoscute şi
sub numele de ciorchine de tehnologii, termen definit
printr-un ansamblu de activităţi legate între ele printr-o
esenţă tehnologică comună. Ciorchinele este format dintr-o
serie de axe de valorificare ce pleacă de la tehnologie şi
ajung la produse şi la pieţe.
EX: Firma TORAY este primul producător mondial de
compozite pe bază de fibre de carbon. Bonzai-ul său arată
astfel :
III. Managementul Inovării

Activitate inventivă Invenţiile

Invenţia-rezolvarea tehnică a unei probleme din orice

domeniu care reprezintă noutate şi progres tehnic pe plan
naţional şi internaţional (fata de stadiul cunoscut al tehnicii).
Elemente componente ale invenţiei:
Revendicările = ele reprezinta elementele de noutate
ale inventiei si se bazează pe descriere , deci trebuie sa fie
explicitate in scris şi după caz sunt însoţite de figuri
explicative.
Noutatea invenţiei se apreciază după data depunerii
în ţara respectiva la Oficiul Naţional pentru Proprietate
Industrială (în România OSIM) .În ţara noastră noutatea se
stabileşte în conformitate cu legea 64/1991-art.8.
Orice invenţie implica o activitate inventiva dacă
îndeplineşte una din următoarele condiţii:
Invenţia nu rezultă ca evidentă în stadiul tehnicii din
domeniul de aplicare sau într-un domeniu apropiat (nu este
la îndemâna oricui).
 Specialistul din domeniu nu poate rezolva problema
aşa cum o rezolvă invenţia.
 Necesitatea rezolvarii problemei exista de mult timp si
rezolvarile cunoscute nu sunt la nivelul rezolvarii din
inventie.
Invenţia constă din îmbinarea unor elemente cunoscute
într-un domeniu tehnic, obtinand un efect global pozitiv.
Nu se considera invenţii (nu se acorda brevet de inventie),
deci nu implică o activitate inventiva următoarele
situaţii:
Se enunţa doar problemă tehnică fără a o rezolva.
Se rezolvă numai o problema printr-o economisire de
materiale sau energie, optimizarea dimensiunilor sau
reducerea costurilor, fara a obtine efecte tehnice noi sau
superioare
Modificarea formei sau aspectul în scop estetic
Se combină 2 sau mai multe soluţii deja cunoscute cu
efecte previzibile.
 Se selecteaza un caz particular fara sa conduca la efecte
deosebite
Noutăţile considerate a fi invenţii sunt certificate prin
brevete de invenţie care atestă dreptul exclusiv de
exploatare. Criteriile de brevetabilitate : noutatea,
activitatea inventiva şi aplicabilitatea industrială. Orice
invenţie este susceptibila de aplicare industrială.
În acest context se exclud de la brevetabilitate
următoarele:
Ideile neconcretizate în soluţii tehnice
Descoperirile ştiinţifice (geografice, geologice,
arheologice)
Teoriile ştiinţifice
Metodele matematice, metodele de comercializare
Ideile publicitare
Metodele economice şi de gestiune financiară
Programele de calculator
Metodele de învăţământ şi instruire
Sistemele urbanistice şi planurile de sistematizare
Fenomene fizice in sine, retetele culinare, realizarile cu
caracter estetic

Pot constitui inventii brevetabile urmatoarele :

 Orice procedeu ce permite facilitarea unei operatii
tehnice utilizand programe de calculator, in masura in care
se obtine si efectul tehnic (programele de calculator pt fi
incluse in documentatia cererii de brevet)
Solutii practice din orice domeniu, care realizeaza orice
idée, teorie stiintifica, metoda matematica, sistem de
urbanizare etc.
 Produse alimentare noi, la care se utilizeaza retete
culinare nebrevetabile
Curs 6

I. Brevetul de inventie. Cererea de brevet

II. Obţinerea brevetului de inventie
III. Exploatarea brevetelor de invenţie şi protecţia
inventiilor

I. Cererea de brevet
În conformitate cu prevederile legale naţionale şi
internaţionale cererea de brevet de inventie se poate referi
la o singură inventie sau la un grup de invenţii legate între
ele. Unitatea unui grup de inventii consta in : grupul de
inventii rezolva aceeasi problema tehnica ; determina
obtinerea acelorasi efecte tehnice ; exista o
interdependenta tehnica intre inventii (una din inventii nu
poate fi aplicata sau realizata fara celelalte, lipsa uneia face
inaplicabila oricare inventie din grup) . Există practic 2
variante de a redacta o cerere de inventie:
a) Cererea de brevet de inventie care cuprinde o singură
inventie
b) Cererea de brevet de inventie care conţine un grup de
invenţii
a) În prima situaţie şi cea mai des întâlnită, cererea
cuprinde o singură revendicare sau mai multe revendicări;
revendicarea trebuie să asigure protecţia produsului nou
creat, punând în evidenta anumite caracteristici fizico-
chimice şi precizand domeniile de utilizare .
b) În cea de-a doua situaţie revendicările sunt: pentru
produs, pentru un procedeu utilizat pentru fabricarea
produsului, pentru folosirea produsului, pentru un
procedeu şi pentru un mijloc special conceput pentru
realizarea produsului .
În toate cazurile trebuie să existe unitatea grupului de
inventie. Absenta unitatii se poate constata fie direct a
priori (inainte ca revendicarile sa fie comparate cu stadiul
tehnicii), fie a posteriori (dupa compararea revendicarilor cu
stadiul tehnicii) .
Revendicările prezentate definesc foarte clar obiectul
protecţiei solicitate pentru activitatea inventivă depusă; ele
trebuie să fie clare şi să evidenţieze caracteristicile esenţiale
care sunt necesare pentru rezolvarea problemei tehnice din
cererea de brevet de inventie. In textul cererii ,
revendicarile au un preambul despre obiectul inventiei si o
parte precedata de expresia “caracterizat prin aceea ca”
unde se precizeaza caracteristicile tehnice ale inventiei
pentru care se solicita protectie .

II. Obţinerea brevetului de inventie

Brevetul de invenţie este un document de protecţie ce
se acordă unei persoane fizice sau juridice, sau unui grup de
persoane pentru protejarea invenţiilor.
Dacă una şi aceeaşi invenţie a fost creată independent
de 2 sau mai mulţi inventatori sau colective de inventatori,
brevetul se acorda aceluia care a depus la OSIM în
condiţiile reglementare , cererea de brevet.
In Romania, protectia inventiilor este reglementata prin
legea 64/1991, prin care brevetul de inventie apartine
inventatorului, succesorilor sai legali sau testamentari. In
cazul in care mai multe persoane au creat aceeasi inventie,
dreptul la brevet le apartine tuturor, ei fiind considerati
coautori.
Invenţiile de serviciu sunt cele realizate de salariaţi,
legate sau nu de obligaţii contractuale dar desfăşurate sau
create în legătură cu activitatile unităţii sau cu functia
salariatului (se utilizeaza cunostintele tehnologice sau baza
materiala din unitate).
Se mentioneaza 3 situaţii distincte:
A) dacă inventatorul a creat invenţia în cadrul unui
contract de muncă în care i s-a încredinţat o misiune
inventivă, dreptul de eliberare al brevetului aparţine
unităţii; este cazul cercetătorilor care sunt angajaţi
B) dacă invenţia a fost creată pe baza unei activităţi
rezultată dintr-un contract de cercetare, dreptul
asupra brevetului de invenţie aparţine unitatii care a
comandat cercetarea
C) dacă invenţia a fost creată de salariaţi nelegaţi
prin contract cu misiune inventivă sau de un contract
de cercetare, dreptul de proprietate asupra brevetului
aparţine inventatorilor salariaţi
Nebrevetarea unei soluţii tehnice brevetabile şi
exploatarea ei fără protecţie legală presupune asumarea
unui risc, existând posibilitatea ca o altă persoană să obtina
drepturile, deci creste concurenta pe segmentul de piata,
scad incasarile etc.
Model de producere a inventiilor :
1.sunt enuntate sub forma de tema sau program de
cercetare-proiectare, ideile sau propunerile de solutii
preliminare ;
2.specialistii sau colectivele de specialisti, direct ori prin
tehnici de creativitate vor defini conceptual solutia practica
pentru realizarea functiei sau functiilor necesare (act de
creatie propriu-zis) ;
3.proiectarea conceptuala (functie specifica, functii
auxiliare, performanta produs sau metoda, alte functii
nespecifice, parametrii cantitativi si calitativi ai functiilor,
costurile, profitul, efectele asupra mediului, aspectele
ergonomice, restrictiile de resurse, cerintele clientilor si ale
pietii, exigente legale etc.
4.celelalte faze de la proiect pana la produs sunt : design,
proiectare tehnologica, fabricatie, prototip, serie zero,
testari, activitati financiare, marketing, distributie etc.
5.urmarirea produsului in exploatare, realizandu-se astfel o
bucla feed-back (apar noi informatii, se poate relua ciclul de
mai sus, realizarea unei noi inventii).

III. Exploatarea brevetelor de invenţie şi protecţia

inventiilor

A valorifica un brevet de invenţie înseamnă a obţine o

serie de avantaje de natură diferită printre care şi cele
băneşti; totodată se recunoaşte moral capacitatea
inventivă, intelectuală a autorului.
Exploatarea brevetelor de invenţie se poate realiza
direct de către inventator şi indirect când autorul nu
dispune de fonduri suficiente de investiţii pentru realizarea
practica a inventiei.
La exploatarea directă inventatorul obţine o serie de
avantaje rezultate din vanzarea produselor obtinute din
aplicarea brevetului, participare directa la profit,
interzicerea folosirii neautorizate a brevetului, reducerea
concurenţei etc.
La exploatarea indirectă, autorului nu îi revin toate
avantajele, el transfera prin contract către o altă firmă sau
persoana drepturile sale.
În contract sunt stipulate natura, obiectul şi limitele
drepturilor ce se transmit, conditiile transmiterii, alte
obligatii de natura financiara, garantii, clauze de incetare a
contractului, drepturile la incetarea contractului. Contractul
poate fi de licenţă şi de cesiune.
Licenţa este un contract scris, întocmit între titularul
de brevet şi beneficiar prin care proprietarul vinde contra
unui preţ dreptul de a folosi brevetul unei persoane sau
firme. Vânzarea se poate face pe timp nelimitat sau pe o
perioadă de timp, pentru productia si desfacerea pe piata
interna sau cu dreptul titularului de brevet de a folosi in
paralel aceeasi piata. Preţul se stabileşte plecând de la
valoarea de piaţă a obiectului brevetului. Plata se face ca
redevenţa (un procent din cifra de afaceri realizată pe baza
aplicării invenţiei), sau prin forfetare (o sumă fixă care nu
ţine seama de cantitatea producţiei ce se poate realiza
dupa aplicarea inventiei). Mai exista schimbul de licente
(cross-licensing) precum si forma de participare a titularului
la investitii. Cesiunea reprezinta cedarea drepturilor de
folosinta a brevetului pe un anumit teritoriu/timp.
Contractul de licenţiere reprezintă de fapt comerţ de
inteligenta generator de profituri substanţiale .
Comertul cu brevete de inventie consta in :
-cesionarea teritoriala (vanzarea dreptului de folosinta a
brevetului pe un anumit teritoriu) ;
-arendarea produselor obtinute din aplicarea inventiei (pe
un anumit teritoriu si pe un anumit timp) ;
- licentierea, respectiv vinderea dreptului de folosire a
inventiei, pe timp nelimitat sau dupa o anumita perioada de
timp .
Licenţierea se poate face în ţară sau străinătate;
licenţiatorul (autorul invenţiei) economiseşte prin vânzare
fonduri financiare şi materiale, se poate asocia cu o firmă
asigurând rentabilitatea cercetării ştiinţifice, beneficiaza de
protectia licentei etc. Licenţiatul (cumparatorul brevetului)
nu investeşte în cercetarea ştiinţifică si are toate avantajele
din folosirea invenţiei.
Protecţia invenţiilor se realizează la nivel naţional,
european şi mondial. În România protecţia invenţiilor este
reglementată de legea 64/1991, iar brevetele de invenţie
sunt emise de OSIM,care reprezintă documentul de
protecţie. Fabricarea şi comercializarea unui produs
sau a unei tehnologii rezultate prin aplicarea unei invenţii
brevetate în România reprezintă infracţiune denumită şi
contrafacere.
OSIM are ca obiect de activitate :
-cercetari documentare din literatura de brevete, din care
se poate afla portofoliul de inventii brevetate de o firma pe
teritoriul Romaniei
-elaboreaza studii privind evitarea riscului de contrafacere
pe teritoriul Romaniei (atesta daca exista protectie printr-
un brevet de inventie pentru un produs sau o tehnologie)
-elaboreaza studii de prognoza pe termen scurt si mediu
privind evolutia in timp a unor materiale, masini si utilaje,
tehnologii,subramuri si domenii ale tehnicii.
La nivel european există ORGANIZAŢIA
EUROPEANĂ A BREVETELOR, înfintata in 1973 la
conferinţa intitulată "Convenţia brevetului european" la
care au participat initial 19 state. Această organizaţie are
drept scop protecţia invenţiilor din statele membre
stabilind o procedură unică de eliberare a brevetelor
europene în statele membre (contractante). Romania a
aderat ulterior la aceasta organizatie.
Un brevet european conferă titularului,sau în fiecare din
statele organizaţiei in care este eliberat, aceleaşi drepturi
ca un brevet naţional. Durata brevetului European este de
20 ani de la data depunerii cererii de brevet. Procedura de
eliberare europeana a unui brevet nu suprima procedurile
nationale (un solicitant poate sa aleaga pentru protectia
unei inventii, calea unei proceduri nationale in fiecare din
statele participante la OEB).
La nivel mondial există un for foarte complex numit
ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A PROPRIETĂŢII
INTELECTUALE (OMPI). OMPI care are drept scop
protejarea si promovarea protectiei proprietatii
intelectuale în lume si asigura cooperarea administrativa
între diferitele uniuni care o compun.
Uniuni existente in OMPI :
-Uniunea pentru protectia proprietatii industriale (Paris) ;
- Uniunea pentru protectia operelor literare si artistice
(Berna) ;
-Aranjamentul privind inlaturarea falsificarii indicatiilor de
provenienta (Madrid) ;
- Aranjamentul privind depozitul international al desenelor
si modelelor (Haga) ;
- Aranjamentul privind clasificarea internationala a
produselor din domeniul marcilor (Nisa) ;
- Uniunea internationala de cooperare in materie de
brevete .
OMPI urmareste :
- elaborarea de normative si reguli internationale in
domeniul proprietatii intelectuale ;
- incheierea de tratate internationale, prin furnizarea de
informatii, in special juridice si tehnice privind brevetele
de inventii si Registrul International de Marci ;
- asigura un program important de asistenta juridica si
tehnica, in special pentru tarile in curs de dezvoltare .
In 1994 prin acordul de la Marrakech, semnat in
cadrul acordului general asupra tarifelor vamale si
comertului (GATT), a luat fiinta Organizatia Mondiala a
Comertului (OMC), care cuprinde si aspectele
drepturilor de proprietate intelectuala care tin de
comert .
Romania este parte a numeroase conventii si tratate
internationale in domeniul proprietatii industriale :
-Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii
industriale ;
-Conventia pentru instituirea OMPI ;
-Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor ;
-Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea
internationala a brevetelor de inventii ;
-Acorduri privind asocierea cu comunitatile economice
europene, SUA, tarile Asociatiei Europene a Liberului
Schimb, Organizatia Europeana de Brevete .

Pe baza acestor conventii, acorduri si tratate,

persoanele fizice si juridice romane pot sa-si breveteze
inventiile in alte state .
Curs 7

1. Definiţia cercetării, caracteristici şi rolul cercetării

ştiinţifice în societatea modernă
2. Stiinta si cercetarea stiintifica
3. Forme de cercetare ştiinţifica

1. Definiţia cercetării, caracteristici şi rolul cercetării

ştiinţifice în societatea modernă

Cercetarea ştiinţifică este o activitate sistematică şi

creatoare menită să sporească volumul de cunoştinţe şi să le
utilizeze în noi aplicaţii. Economia bazată pe cunoaştere a
devenit un scop pentru orice stat în sensul dezvoltării
economice în condiţii de competitivitate. Cresterea
economica se realizeaza prin investitii, stabilitatea mediului
macroeconomic si cercetarea stiintifica .
În aceste condiţii cercetarea, dezvoltarea şi inovarea
constituie pentru orice ţară motorul dezvoltării economice şi
sociale. (Lisabona şi Bologna)
Cercetarea ştiinţifică mai este cunoscută astăzi şi utilizată ca
denumire sub cea de cercetare - dezvoltare (C-D). Conceptul
devine astazi cercetare, dezvoltare si inovare (C-D-I) datorita
importantei acordate inovarii in vederea asigurarii bunastarii
si civilizatiei umane .
Cercetarea stiintifica produce stiinta, ce se incorporeaza in
buna masura in produse tehnologice, dar in acelasi timp
dezvolta invatamantul, face educatie, conducand la
superioritate sociala .
Cunoştinţele ştiinţifice obţinute în urma cercetării
indiferent de domeniu au o serie de caracteristici:
se consolidează prin utilizare, se perfecţionează şi se
completează
au proprietatea de a se acumula si multiplica în timp
 prin acumulare devin o sursa gratuita a puterii de creatie
a oamenilor
nu se înstrăinează prin transmiterea de la o ţară la alta,
de la o persoană la alta
raman de regula in posesia celor care le-au creat
Cercetarea ştiinţifică are nevoie de cercetători (specialişti
pe diverse domenii ştiinţifice), echipamente ştiinţifice,
resurse financiare şi infrastructura. Există 2 direcţii prin
care se creează şi se valorifica informaţiile
ştiinţifice:
existenţa unui cadru organizatoric a mijloacelor de
culegere, stocare, prelucrare şi transmitere a informaţiilor
ştiinţifice
crearea de noi informaţii ştiinţifice prin activitatea de
cercetare ştiinţifică realizată în laboratoare, institute, firme,
universitati si academii de cercetare
Produsele cercetării ştiinţifice sunt invenţiile, inovaţiile,
noi materiale, programe de calcul (software) , utilaje,
tehnologii, sisteme moderne de management, de instruire şi
recrutare a personalului uman etc .
Cercetarea stiintifica actuala trebuie privita in contextul
fenomenului de globalizare, care presupune luarea in
considerare a urmatoarelor aspecte :
 mondializarea vietii economice, diviziunea internationala
a muncii, accentuarea relatiilor internationale, caracterul
limitat si distributia neuniforma a resurselor pe glob,
protectia mediului si asigurarea dezvoltarii durabile a
omenirii
eforturile pentru solutionarea unor probleme stiintifice
de mare anvergura numai pot fi suportate de un singur stat si
se cer solutionate din perspectiva internationala
Cercetarea ştiinţifică neaducand profit prin ea insasi
trebuie finantata in principal de catre stat, motivatia sociala
fiind ca producerea de cunostinte stiintifice contribuie la
dezvoltarea economica si sociala, pot reduce sau rezolva
crizele sociale, economice, financiare, militare,etc.
Universitatile au un rol deosebit prin contributia adusa la
producerea, transmiterea si utilizarea de cunoastere,
cercetarea stiintifica fiind parte inseparabila a sistemului de
invatamant superior performant (procesul Bologna-Aria
Europeana a Invatamantului Superior si Cercetarii ).
Activitatea de cercetare ştiinţifică reprezintă cel mai înalt
mod de dezvoltare a resurselor umane atât prin continua
pregătire/informare cât şi prin rezultate obţinute.
Cercetarea stiintifica se bazeaza pe potentialul creator al
oamenilor antrenati in activitati inovatoare . Inovarea
presupune activitati specifice : sesizarea de oportunitati
oferite de piata in corelatie cu evolutiile tehnologice,
identificarea de solutii tehnologice, evaluarea raportului cost-
beneficiu, riscuri presupuse, identificarea resurselor necesare
etc.(abordare sistemica)
Procesul de cercetare- inovare antrenează 5
elemente:
sistemul de cercetare (aflat in centrul productiei de
cunoastere)
companiile inovatoare (întreprinderile care transforma
cunoaşterea în produse destinate pieţei)
infrastructura de inovare
capitalul disponibil si canalele de finantare
resursele umane şi serviciile educaţionale (capitalul
uman)
Cresterea competentei si eficientei activitatii de
cercetare-dezvoltare poate fi realizata prin finalizarea
unor obiective cum sunt :
promovarea parteneriatului intre cercetatori si
beneficiari
dezvoltarea infrastructurii de cercetare, formarea de
centre de excelenta in domenii prioritare
dezvoltarea infrastructurii de inovare (oficii de inovare si
afaceri, centre de transfer tehnologic, oficii de informare
tehnologica)
infintarea fondurilor de risc pentru aplicarea rezultatelor
cercetarii
instituirea unui sistem flexibil de gestionare a fondurilor
bugetare pe programele de cercetare- dezvoltare
Din bugetul de stat se pot finanta urmatoarele tipuri de
activitati :
 activitati de cercetare-dezvoltare
activitati de transfer tehnologic : transfer de cunostinte,
consultanta si asistenta tehnica
activitati de valorificare/implementare a rezultatelor la
beneficiari
activitati suport,de tip orizontal, pentru dezvoltarea
resurselor umane din CD si din partea beneficiarilor
organizare de cursuri, stagii de formare, diseminarea
cunostintelor si a experientei accumulate
activitati de conducere a programelor de cercetare
Strategia Lisabona impune integrarea unitatilor de
cercetare-dezvoltare romanesti in retele si programe
internationale . Unitatile CD pot sa-si dezvolte capacitatea
de a difuza cunostintele, rezultatele, experientele,
dezvoltand servicii de marketing si birouri de legatura cu
industria, precum si activitatea de promovare publica
(cataloage de produse, buletine informative si promotionale,
conferinte, prezentari audio-video, demonstratii de
produse/tehnologii, lansari de programe/proiecte s.a).
Unitatile CD vor trebui sa-si dezvolte capacitatea de
utilizare a cunostintelor stiintifice si tehnologice prin:
sustinerea mobilitatii cercetatorilor, specialistilor si
studentilor din institute de cercetare si universitati catre
firme
accesul major al firmelor la facilitatile internationale si
servicii de asistenta stiintifica
cresterea ratei de absorbtie a inovarii in mediul
economic (cursuri si stagii de formare si perfectionare pentru
beneficiarii rezultatelor CD)
cercetarea nu este exclusiv orientata spre economie ci,
trebuie efectuata si incurajata si in domeniul culturii si
patrimoniului national. La nivelul IMM-urilor dezvoltarea
potentialului CDI se poate realize prin proiecte CDI intre
parteneri industriali si unitati CD ( SMC obliga firmele sa
intreprinda activitati de CDI) .

2 . Ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică

Stiinta contemporana este caracterizată de următoarele:

 dezvoltare accelerată;
caracter multidisciplinar;
aplicarea tot mai rapidă a cunoştiinţelor ştiinţifice ;
tehnologie bazata pe stiinta (tehnologia “arta” bazata pe
cunostinte empirice) ;
integrarea activitatii de cercetare stiintifica in activitatile
de educatie si instruire ;
rezolvarea prin colaborare internationala a problemelor
tehnico-stiintifice majore ;
insuficienta resurselor care limiteaza dezvoltarea si
utilizarea stiintei si tehnologiei.
Importanta stiintei in SBC este facilitata de comunicare,
schimbul de informatii intre parteneri,schimb din care
rezulta o noua informatie si o noua valoare (culturala sau
economica). Conceptul de SBC este utilizat astazi in paralel
cu cel de EBC, deoarece utilizarea intensiva a cunoasterii,
inclusiv generarea de cunostinte , reprezinta esenta unor
procese cu rezultat economic astfel incat progresul spre
societatea cunoasterii va conduce dincolo de efecte
economice si la realizarea personalitatii umane . Romania
pentru a reduce decalajul economic trebuie sa se orienteze
rapid dupa cele mai noi evolutii pe plan mondial in general si
European in special (specialisti catre cercetare, medie de
varsta, emigrare) .

3. Forme de cercetare ştiinţifica

Cercetarea ştiinţifică se clasifica:

după conţinut:
cercetare ştiinţifică fundamentală
cercetare ştiinţifică aplicativa.
după cheltuielile de cercetare - dezvoltare:
cercetarea ştiinţifică fundamentală;
cercetarea ştiinţifică aplicativa;
cercetarea de dezvoltare.
Cercetarea ştiinţifică fundamentală este o activitate
teoretică însoţită de experimente care are drept scop
acumularea de noi cunostiinte privind aspectele
fundamentale ale fenomenelor şi faptelor observabile fără a
urmări o aplicaţie practică ( deosebita sau specifica). Prin
această cercetare se realizează descoperirile ştiinţifice, se
descifrează tainele naturii, gândirii şi societăţii creându-se noi
direcţii spre cunoaşterea ştiinţifică, progresul tehnologic,
economic si social . Mai totdeauna este însoţită de
experimente, efectuate în laboratoare de cercetare cu
echipamente specifice, cu diverse materiale şi cu diverse
forme de energie. Se descopera noi materiale (compozite,
SOS, PF, MPE), aplicatii ale unor materiale, tehnologii noi
(nano, bio, eco, stiinta medicala, protectia mediului,
energetica) .
În domeniul economic teme de cercetare fundamentală ar fi :
creşterea economică şi modelarea;
analiza proceselor economice şi prognoza lor;
problemele financiare, fiscale, monetare;
relaţia politic-economie-societate, globalizare, etc.
Cercetarea ştiinţifică aplicativă este o activitate originală de
acumulare de noi cunostiinte îndreptată în principal spre un
obiectiv practic. Foloseşte rezultatele celorlalte forme de
cercetare precum şi cunoştinţele empirice acumulate prin
experienţă practică pentru stabilirea de noi tehnici si
tehnologii, noi forme de management, marketing etc..
Ea se desfăşoară deobicei în 3 etape:
în laborator - se realizează pe instalaţii de dimensiuni
mici şi cu cantităţi mici de materii prime;
în instalaţii pilot - dimensiunile utilajelor şi materialele
folosite sunt mai mari - din ele se colectează datele tehnice
necesare proiectării instalaţiei industriale;
în instalaţii semi-industriale - se realizează doar când
sunt necesare completarea rezultatelor tehnice pentru
instalaţia finală .
Rezultatele acestui tip de cercetare se utilizeaza pentru
proiectarea instalatiei industriale .
Cercetarea de dezvoltare este o activitate sistematică
realizată în vederea lansării în fabricaţie a noi produse, noi
procedee, sisteme şi servicii sau înbunătăţiri a celor existente.
Ea implică 2 etape:
proiectarea activităţii economice, de producţie materială,
energetică, artistică, socială, etc - în proiectare se apelează la
cunostiinte specifice însoţite de suport matematic, programe
de calcul, inclusiv grafica pe calculator .
execuţia proiectelor - se realizează un produs, dispozitiv,
utilaj etc. denumit prototip sau o serie mica ( circa 100 de
bucăţi).

Cele trei tipuri de cercetare se pot interconditiona

astfel:

Cercetare aplicativa noi principii generale cercetare

fundamentala noi posibilitati de aplicare
Cercetare fundamentala si aplicativa cercetare de
dezvoltare (produse pentru dezvoltarea tehnologica)
In cadrul Managementului Cercetarii Stiintifice (MCS),
politica privind finantarea celor trei tipuri de cercetare
trebuie sa se subordoneze in mod adecvat in functie de
strategia firmei .
Curs 8

I.Etapele cercetării stiintifice

II.Scientometria
III.Clasamentul Shanghai-universitati
IV.Clasificare universitati din Romania

I.Etapele cercetării stiintifice - cercetarea ştiinţifică se

desfăşoară prin parcurgerea următoarelor etape:
1. Alegerea temei de cercetare
2. Documentarea ştiinţifică
3. Realizarea temei
4. Redactarea lucrării ştiinţifice
5. Valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice

1. Alegerea temei de cercetare - corespunde etapei de

percepţie a problemei, definirea şi delimitarea acesteia.
În alegerea temei se ţine seama de următoarele
considerente:
temele de cercetare se împart în subteme care se
distribuie unor echipe sau cercetători individuali
temele complexe se realizează de către echipe de
cercetători cu pregătire multidisciplinară
temele pot fi alese de cercetători după specializare,
experienţă, resurse de care dispun, importanta temei, alte
preferinte, motivare (eventualitatea redactării tezei de
doctorat), risc minim
cercetătorii pot propune teme de cercetare care să
participe la licitaţiile de proiecte ce urmează a fi contractate
în programele (inter) naţionale de cercetare, sau sa-I ajute la
elaborarea tezelor de doctorat
riscul de nereuşită să fie minim (tema sa fie fezabila)
Pentru cercetarea economică temele se aleg din problemele
economice rezultate la confruntarea economiei cu faptele
empirice .

2. Documentarea ştiinţifică
Este realizată pentru a cunoaşte stadiul actual al cercetării
pentru tema aleasă in domeniu, la nivel (inter) naţional.
Pentru cercetatorii din economie este necesara cunoasterea
de : concepte, notiuni, categorii, teorii, indicatori si metode
de masura si analiza . Se parcurg următoarele etape:
Documentarea bibliografică (obligatorie, deoarece orice
cercetare nu apare în afara unor cunoştinţe déjà existente).
Se consultă literatura de specialitate din tratate,
enciclopedii, reviste de specialitate, volume ale
manifestărilor ştiinţifice, diverse studii, publicatii de pe
internet, etc.
Documentarea directă/la obiect care constă în
culegerea de informaţii (date statistice, fapte) legate de o
ţară/regiune/domeniu/firma, etc. Informatiile trebuie sa fie
corecte si bogate in continut .
Consultarea specialiştilor deoarece se scurtează durata
cercetării si se usureaza munca.

3. Realizarea temei
Este etapa cea mai importanta a cercetarii si Include o
serie de paşi. În cadrul acestei etape se întreprind
următoarele activităţi:
Se analizează critic lucrarile de specialitate
Se observă atent realitatea economică
Se formulează ipotezele de lucru
Se fac experimente
Se interpretează rezultatele experienţelor obţinute
Se formulează concluziile
În această etapă, în timpul experimentelor se poate produce
iluminarea, care ne poate conduce către o soluţie (ipoteza ce
trebuie urmată, verificata si uneori generalizata). Aparatul
matematic este utilizat întotdeauna în interpretarea cât mai
exactă a rezultatelor.

4. Redactarea lucrării ştiinţifice

Datele experimentale acumulate se prelucrează sub formă
de tabele/grafice sau se pun în ecuaţii/inecuaţii pentru care
se caută soluţiile ce corespund cu realitatea (deci care se
inscriu intr-un domeniu de valori). Se trece la redactarea
propriu zisa, după un plan bine stabilit anterior. La început
se descrie stadiul actual al cunoaşterii in domeniu,
rezultatele experimentale obţinute, interpretarea lor,
concluziile şi propunerile.

5. Valorificarea rezultatelor experimentale

Rezultatele cercetării ştiinţifice se pot preda ca rapoarte de
cercetare ce se trimit la programul care a finanţat
cercetarea.
În alte situaţii rezultatele cercetării se trimit unei edituri
pentru publicare sub formă de monografie, articol in revistă
sau se trimit spre publicare ca brevet de invenţie (OSIM) .
De asemenea, rezultatele cercetării ştiinţifice sunt
prezentate în cadrul congreselor şi conferinţelor ştiinţifice de
specialitate. Rezultatele cercetării pot fi şi sub formă de
consultanţă acordată unor beneficiari pentru îmbunătăţirea
unor activităţi specifice (ex.protectia mediului).
Echipa de cercetare este organizata in functie de
complexitatea temei . Ea cuprinde specialisti (cercetatori,
cadre didactice, studenti, masteranzi, doctoranzi) si
manageri . Raspunderea pe ansamblu revine directorului de
proiect. Daca tema este divizata, raspunderea revine
responsabililor parteneri de proiect si fiecarui cercetator in
parte . Organizarea in echipa are multiple avantaje si este
necesara pentru teme majore, care necesita cercetari inter si
multi disciplinare . Disciplina in echipa poate genera o serie
de dezavantaje (intiativa si capacitatea de creatie limitata a
cercetatorilor individuali). Echipa functioneaza numai pe
durata temei de cercetare, un cercetator putand face parte
din mai multe echipe .

II. Scientometria. Indicatori Scientometrici

Scientometria este ştiinţa măsurării şi analizării ştiinţei. Ea
utilizează metode cantitative pentru a analiza rezultatul
cercetării şi tehnologiei. Scientometria analizează, de
asemenea, aspectele cantitative ale generării, propagării şi
utilizării informaţiilor ştiinţifice.
Pentru prima dată termenul englezesc "SCIENTOMETRICS" a
fost utilizat prin traducerea cuvântului rusesc "naukometria"
= măsurarea ştiinţei (->Nalimov-1969). Tehnica
scientometrică a fost recunoscută internaţional după 1975, o
dată cu apariţia cărţii "Ştiinţa de la Babilon încoace" şi a
lansării revistei "Scientometrics" în 1978.
Analiza statistică a literaturii ştiinţifice a început în sec XX
prin compararea producţiei ştiinţifice a mai multor ţări pe
baza lucrarilor publicate . In 1963 a aparut baza de date
Science Citation Index (SCI) la Institute for Scientific
Information Philadelphia –USA (ISI) , care a devenit un
instrument de evaluare cantitativa pentru studiile stiintifice .
ISI şi-a alcătuit baza de date prin colectarea informaţiilor
ştiinţifice din 2300 de reviste, astăzi numărul lor fiind de
5000 şi care acoperă toate domeniile ştiinţei (din circa
150000 reviste stiintifice ce apar in toata lumea) , care
produc circa 90 % din noutatile cu adevarat valoroase pentru
progresul contemporan .
Metoda scientometrică folosită în SUA a fost adoptată ca
instrument de lucru în evaluarea dezvoltării statelor de către
Banca Mondială, FMI, UE, OECDE. Măsurarea calităţii
cercetării ştiinţifice este dificilă şi se bazează pe anumite
criterii şi indicatori specifici : numar laureati Premiul Nobel
/tara, /tara,/locuitori . Deasemenea publicarea de articole in
Science (SUA) si Nature (Anglia), precum si numar
patente/locuitori, reprezinta baza clasamentului privind
primele 500 de universitati ale lumii (clasificare Shangai) .
Indicatori scientometrici
Prima Conferinţă Internaţională privind indicatorii în ştiinţă şi
tehnologie a fost organizata de OECD la Paris, în 1980. Aici s-
au propus unele definiţii şi principii de clasificare care
definesc starea existenţei şi dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei
in lume.
Principalii indicatori sunt grupaţi astfel:
Indicatori care privesc activitatea de creaţie şi inovare :
Indicatori privind impactul ştiinţei şi tehnologiei asupra
economiei;
Indicatorii ştiinţei care, pot fi : număr de publicaţii.
număr de citate. număr de referenţi.
Ex: Pentru o analiză cât mai completă se utilizează următorii
indicatori:
A. Populaţia
B. Populaţia tânără între 25-34 ani
C. PIB în Euro/locuitor
D. Număr total de cercetători acreditaţi
E. Cheltuieli/cercetător (Euro)
F. Cheltuieli cu cercetarea din PIB (%)
G. Brevete aplicate /1 milion de cercetători
H. Nr de lucrări publicate în reviste de impact (ISI)
I. Premianţii Nobel
J. Nivelul de instruire al populaţiei ( ponderea populaţiei cu
studii superioare/total populatie)
K. Cheltuieli cu educatia din PIB (%)
Comunitatea ştiinţifică considera drept indicatori de
evaluare pur ştiinţifică pe cele notate cu G, H şi I.
Indicatorii scientometrici cantitativi mai importanţi sunt:
Numărul de citari (1)
Rata citărilor (2) (rata citarilor asteptate, rata relativa a
citarilor)
Factorul de impact (3)
(1) Numărul de citari al unui articol, al unei cărţi, sau pentru
totalitatea publicaţiilor unui autor , din care se scad
autocitările este un indicator important pentru calitatea unei
lucrări ştiinţifice.
(3) Factorul de impact al unei reviste stiintifice este dat de
raportul dintre numărul de citări primite în 2 ani succesivi
apariţiei articolelor în revista respectivă şi numărul de
articole publicate în acea revistă .
Alti indicatori sunt : scorul de influenta al domeniului si
scorul relativ de influenta al revistei (manual anexa 8-
definitii) .
Exista un forum Cybermetrics
(www,cindoc.csic.es/cybermetrics), cu rol de jurnal
electronic .

III.Clasamentul Shanghai-universitati
Clasamentul Shaghai (universitatea Jiao Tong) foloseste
urmatorii indicatori pentru estimarea calitatii educatiei, a
corpului profesoral si a rezultatelor activitatii de cercetare a
universitatilor :
-numar absolventi cu Premiul Nobel sau Medalia Fields,luati
in considerare cu valori ponderate in functie de anul
absolvirii (10 % in scorul total) ;
-numar de cadre din universitati cu Premiul Nobel sau
Medalia Fields, luate in considerare cu valori ponderate in
functie de anul obtinerii premiilor (20 % in scorul total) ;
-numar de cadre considerate “highly cited” de catre ISI (20 %
in scorul total) ;
-numar articole stiintifice publicate in revistele Nature si
Science in perioada 2000-2004, luate in considerare cu valori
ponderate in functie de ordinea in lista autorilor a celor
afiliati universitatilor considerate (20 % in scorul total) ;
-numarul de articole indexate ISI in ultimul an (20 % in scorul
total) ;
-un indicator care raporteaza la numarul personalului
academic din universitate scorul total obtinut pe baza
indicatorilor precedenti, ponderati (10 % in scorul total) .
Conform clasamentului, locul unu este detinut de
Universitatea Harvard urmata de Cambridge si Stanford . In
clasament, din Europa de Est sunt trei universitati din
Polonia si doua din Ungaria (din totalul de 300) .
Top mondial universitati (2010) :
1. Harvard-SUA
2. Berkeley-SUA
3. Stanford-SUA
4. MIT-SUA
5. Cambridge-GB
6. Caltech-SUA
7. Princeton-SUA
8. Columbia-SUA
9. Chicago-SUA
10. Oxford-GB
Top universitati Europa :
1. Cambridge-GB
2. Oxford-GB
3. University College Londra-GB
 4. Institutul de tehnologie din Zurich-Elvetia
5. The Imperial College of Science, Technology and
Medicine-GB
6. Universitatea Pierre si Marrie Curie-Franta
7. Universitatea din Copenhaga-Danemarca
8. Institutul Karolinska-Suedia
9. Universitatea din Manchester-GB
10. Universitatea Paris Sud-Franta

IV.Clasificare universitati din Romania

Exista trei grupe conform noii Legi a Educatiei :

1. universitati de cercetare avansata si educatie
2. universitati si educatie si cercetare stiintifica
3. universitati centrate pe educatie
Scopul clasificarii facute in colaborare cu Asociatia
Universitatilor Europene va ajuta la finantarea diferentiata
dupa criterii de performanta si la prestigiul acestora .
CURS 9

1. Obiectivele activităţii de cercetare ştiinţifică în România

2. Managementul cercetării ştiinţifice
- Definiţie, principiile managementului ştiinţific, funcţiile
managementului, componente;
3. Sistemul de cercetare (cel românesc)

1. Obiectivele activităţii de cercetare ştiinţifică- trebuie să

asigure cadrul organizatoric şi legislativ pentru trecerea
sistemului de cercetare-dezvoltare din ţara noastră la o
structură operaţională de tip European, asigurand cresterea
competitivitatii in acest domeniu si punerea in valoare a
potentialului stiintific de care dispune.
Strategia naţională stabileşte obiectivele pe termen lung şi
de interes naţional, acestea sunt:
Promovarea şi dezvoltarea sistemului naţional de
cercetare
Integrarea cercetării româneşti în comunitatea
internaţională;
Dezvoltarea resurselor umane angajate în cercetarea
ştiinţifică
Dezvoltarea bazei materiale din cercetare ştiinţifică
Pentru punerea în practică a strategiei naţionale guvernul
oricărei ţări iniţiază o politică guvernamentală prin care se
urmăresc o serie de obiective strategice:
Intensificarea proceselor de inovare şi creativitate;
Creşterea calităţii şi competitivităţii produselor şi
serviciilor;
Asigurarea competentelor şi resurselor din domeniul
ştiinţei şi tehnologiei în vederea dezvoltării patrimoniului
ştiinţific şi tehnologic.
Armonizarea legislaţiei în domeniu cu cea europeană.
Incurajarea perteneriatelor institutionale si a repatrierii
diasporei stiintifice romanesti
 Intarirea capacitatii institutionale si personale pentru
atragerea de fonduri internationale publice si private
Instrumentul prin care se pune în practică strategia şi
politica guvernamentală este planul naţional pentru
cercetare-dezvoltare şi inovare. Obiective:
Relansarea economică şi ştiinţifică a României;
Creşterea nivelului tehnic şi calitativ al produselor şi
serviciilor romaneşti pentru asigurarea unei competitivităţi
pe plan internaţional;
Dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul
ştiinţific şi tehnologic în scopul acumulării şi difuzării
tehnologiilor.
Introducerea unor politici de resurse umane dinamice
si competitive
Stimularea investitiilor private in cercetare-dezvoltare
Finantarea multianuala a proiectelor de cercetare, in
acord cu practicile europene
Alocarea resurselor prin competitie, exclusiv in functie
de criteriile de calitate stiintifica (evaluari de institutii,
persoane si proiecte pe baza unor criterii international
recunoscute)
2. Managementul cercetării ştiinţifice - constituie
ansamblul elementelor cu caracter organizaţional,
informaţional,decizional, motivaţional, cu ajutorul cărora se
desfăşoară activitatea de cercetare ştiinţifică şi se asigura
eficienta acestuia.
Principiile generale ale MCS sunt :
a. Principiul compatibilitatii dintre mecanismele de realizare
a managementului si caracteristicile generale, interne ale
cercetarii stiintifice (orce incompatibilitate afecteaza
eficienta activitatii, activitatea de ansamblu, starea de spirit
din echipa de cercetare si chiar beneficiarii).
b. Principiile managementului participativ
Cercetătorii pot să influenţeze eficienţa muncii în proporţii
mai mari decât la alte activităţi, ei participa la elaborarea
deciziilor pentru stabilirea directiilor dezvoltariii ştiinţei, la
formularea politicii stiintei şi la corelarea cu strategia de
dezvoltare economico-socială.
c. Principiul motivării cercetătorilor şi personalului auxiliar
din cercetarea ştiinţifică
În vederea stabilizării unui personal bine pregătit este
necesară o motivaţie fie prin cointeresarea la
profit,obţinerea unor drepturi băneşti din brevetele
realizate sau din vânzarea de produse.
d. Principiul eficienţei care le sintetizează pe cele 3
prezentate:
Acest principiu se realizează în mod particular pentru
fiecare tip de cercetare ştiinţifică urmărind eficienta interna
(cheltuieli, venituri, beneficii), dar si de eficienta externa
(efecte, costuri, profit).

Funcţiile managementului cercetării ştiinţifice sunt aceleaşi

indiferent de domeniul de activitate şi nivelul ierarhic al
managerului:
Funcţia de planificare (reprezintă stabilirea unui plan
de acţiune pentru îndeplinirea obiectivelor)
Funcţia de organizare – reprezenta stabilirea unui
sistem de relaţii de lucru între persoanele implicate în
cercetare si acordarea de responsabilitati in vederea
indeplinirii obiectivelor (funcţii îndeplinite)
Funcţia de recrutare a personalului uman -implica
selectarea şi instruirea personalului pentru anumite posture
din structura organizationala
Funcţia de conducere - are drept obiectiv crearea unui
mediu pentru motivarea personalului
Funcţia de control reprezentată de stabilirea,
masurarea şi evaluarea gradului de performanţă al
activităţii de cercetare in raport cu obiectivele planificate
Componentele principale ale managementului cercetarii
ştiinţifice sunt:
a. Subsistemul organizatoric - este alcătuit din 2 moduri de
organizare - formală şi informala.
Organizarea formală este reprezentată de structurile în
care se desfăşoară activitatea de cercetare (ateliere, sectii,
departamente, laboratoare, structuri auxiliare si
administrative-manageriale-institute de cercetare).
Organizarea informală constă în totalitatea interacţiunilor
umane şi a elementelor de natură organizatorică ce apar in
procesul muncii.
b. Subsistemul informaţional este format din totalitatea
informaţiilor organizate pe fluxuri, proceduri sau circuite,
precum şi modul de operare cu acestea într-o unitate de
cercetare ştiinţifică. Rol decisiv in realizarea unui
management eficient .
c. Subsistemul decizional care conţine metodologia de
elaborare a deciziilor legate de cercetarea ştiinţifică precum
şi acţiunile pentru înfăptuirea acestora.
d. Subsistemul metodelor şi tehnicilor specifice gestiunii cu
3 funcţii:
Asigurarea raportului logistic, metodologic pentru
procesul de management
Apelarea la metode ştiinţifice pentru munca de
management
Perfecţionarea personalului de management şi
execuţie;

3. Sistemul de cercetare
Componentele unui sistem de cercetare sunt in general :
institutele de cercetare, departamentele de cercetare ale
universităţilor, firme cu obiect de activitate în cercetare şi
departamente de cercetare ale firmelor.
Sistemul de cercetare românesc este format din unităţi în
care se desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare şi
acestea sunt:
Institute naţionale de C-D aflate sub coordonarea unor
ministere (MEC) sau a ministerului cu probleme de
cercetare (ANCS).
Institute publice subordonate ministerului cu
cercetarea, altor ministere sau unor academii: ACAD.
Romana, ACAD. de Ştiinţe Agricole şi Forestiere, ACAD. de
Ştiinţe Medicale.
Institute de C-D si unitati din subordonarea sau
coordonarea altor institute centrale;
Societăţi publice sau private pe acţiuni (companii care
au cel puţin un departament de cercetare cu 8 salariaţi);
 Unitatile Academiei Romane (60 institute si centre de
cercetare pentru stiinta, litere si arta).
Direcţiile de realizare a cercetării romaneşti:
a. Cercetarea tehnologică desfăşurată prin programele de
C-D-Inovare şi care acoperă 85% din totalul activităţii de C-
D. Finanţarea aceste cercetări se face prin intermediul
alocării competitive a fondurilor.
b. Cercetarea fundamentală orientată spre ştiinţele
naturale exacte şi umaniste realizată în institutele
coordonate de academia romana şi celelalte academii, 10%
din cercetare.
c. Cercetarea desfăşurată în universităţi prin intermediul
programelor coordonate de Consiliul Naţional al Cercetării
Ştiinţifice, 5% din totalul activităţii de C-D-I.

Conducerea şi organizarea cercetării ştiinţifice

Autoritatea Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică
(ANCS) este organul de specialitate al administraţiei publice
centrale aflat în subordinea ministerului de cercetare
(MEC). ANCS elaborează, aplică şi monitorizează politicile în
domeniul cercetării, dezvoltării, inovării în raport cu planul
naţional de cercetare. ANCS isi desfasoara activitatea in
conformitate cu prevederile O.G.57/2002 privind cercetarea
stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobata cu modificari
si completari prin Legea 324/2003, cu modificarile si
completarile ulterioare. ANCS este o institutie publica,
finantata de la bugetul de stat prin bugetul MEC.
Programele interne sunt finantate in general din fonduri
publice, dar si din fonduri private (prin cofinantare) .
Programele internationale sunt finantate prin contributii ale
Romaniei, din fonduri publice, la programele organizatiilor
internationale, sau prin acorduri de cooperare
intenationale.
ANCS indeplineste urmatoarele functii : politica, de
strategie, de administrare, de monitorizare, evaluare si
control, de autoritate de stat, de reprezentare, de
comunicare, de cooperare internationala (a tuturor
reglementarilor din domeniul sau de activitate-CDI).
ANCS a deschis Oficiul Roman pentru Stiinta si Tehnologie
(ROST) cu sediul la Bruxelles, pentru o legatura directa cu
organismele UE ce au atributii in comunitatea stiintifica
internationala.
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din
Învăţământul Superior (CNCSIS) este principala instituţie
prin care se finanţează cercetarea ştiinţifică în universităţile
din România şi cursurile post universitare. Este organul
consultativ al ministerului cercetării dar exprima punctul de
vedere al comunităţii universitare. Asigură interfaţa dintre
comunitatea ştiinţifică universitară şi ministerul cu
probleme de cercetare, precum si cu Autoritatea Nationala
pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), aceasta raspunzand de
coordonarea, finantarea, monitorizarea si evaluarea
activitatilor de cercetare stiintifica din Romania.
CNCSIS face parte din CNCS (Consiliul National al Cercetarii
Stiintifice).
CNCS prin programele lansate urmareste doua obiective
majore :
-promovarea si sustinerea excelentei si creativitatii in
cercetarea stiintifica;
-cresterea atractivitatii Romaniei pentru cercetatorii de
varf din strainatate.
Programele CNCS isi asuma o serie de principii si de
modalitati de implementare a lor, cum ar fi:
- principiul exigentei sporite
- principiul excelentei stiintifice dupa modelul promovat
de “European Research Council”
- principiul echilibrului intre analiza scientometrica si
evaluarea colegiala (peer review)
- principiul valorizarii preferentiale a productiei stiintifice
de calitate
- principiul internationalizarii stiintei romanesti
Centrul Naţional Pentru Politica Ştiinţei şi
Scientometrie (CNPSS) - preocuparea pentru reunirea
tuturor structurilor interesate în promovarea ştiinţei şi
cercetării Romaneşti şi difuzarii acesteia pe plan
internaţional.
CURS 10

1. Publicaţii ştiinţifice
2. Controlul activitatii de C-D-I
3. Finantarea activitatii de cercetare stiintifica
4. Progres tehnic: definiţie, clasificare, caracteristicile
progresului tehnic, factori care condiţionează progresul
tehnic

1. Performanţele ştiinţifice se regăsesc:

Granturi de cercetare câştigate prin competiţie
naţională
Contracte de cercetare internaţionale
Contracte naţionale
Teze de doctorat finalizate,
 Articole publicate în reviste
 Cărţi, manuale şi monografii publicate în edituri
naţionale şi internaţionale
 Brevete de invenţie sau alte produse cu drept de
proprietate intelectuală.
Revistele sunt clasificate dupa importanta lor
internationala , nationala si locala.
Există reviste consultate la nivel internaţional, cotate ISI
de către Institutul Pentru Informaţia Ştiinţifică din
Philadelphia (SUA) ; sunt cele mai citite de specialişti, iar
publicarea într-o astfel de revistă reprezintă garanţia
calităţii unei lucrări ştiinţifice.
Lista revistelor cotate numără 5762 de titluri. Revistele
ştiinţifice din lista aparţin la 55 de discipline grupate în 6
domenii. Distribuirea resurselo financiare pentru
cercetarea stiintifica, avansarile pe posture, prestigiul
institutiilor etc. depind de performanta oglindita in
revistele ISI.
In Romania CNCS recunoaste reviste de categoria A, B+,B
si C carora li se acorda un punctaj, utilizat pentru
evaluarea cercetatorilor si institutiilor (exista si reviste de
categoria D si reviste fara punctaj de recunoastere).

2. Controlul activitatii de C-D-I

Activitatea de C-D-I poate fi controlată cu ajutorul unor
criterii:
Modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul
de stat pentru cercetare si dezvoltare;
Contribuţia sectorului privat la activitatea de C-D;
Dezvoltarea calitativă a infrastructurii de C-D;
Stabilizarea structurilor de cercetare şi orientarea lor
spre competitivitate şi eficientă ;
Participarea tinerilor la proiecte de C-D;
Politica in domeniul cercetarii iin Romania urmareste
crearea unui cadru organizatoric si legislativ asemanator
tarilor avansate, ceea ce inseamna:
-sustinerea formarii centrelor de excelenta in domenii
considerate prioritare;
-evaluarea unitara a performantelor organizatiilor de C-D;
-programe de dotare a laboratoarelor de cercetare cu
echipamente, aparatura, software si de finantare a
instalatiilor de importanta nationala necesare cercetarii;
-dezvoltarea infrastructurii informationale si de
comunicatii in organizatiile de C-D-I;
-stimularea formarii retelelor nationale de cercetare (in
domenii relevante pentru spatiul European si conectarea
acestora cu retelele din alte tari europene.
De asemenea sunt prevazute si o serie de masuri pentru :
1.dezvoltarea activitatilor de C-D-I in plan regional
(activitati de C-D-I la nivelul agentilor economici, crearea
de clustere tehnologice conform specificului fiecarei
regiuni precum si unitati cu profil de cercetare-dezvoltare
si transfer tehnologic
2. stimularea si dezvoltarea capacitatii de absorbtie si
difuzare a rezultatelor C-I in mediul economic si social
(stimularea colaborarii intre organizatii C-D-firme,
sustinerea cercetarii in IMM-uri pe domenii high-tech,
programe de realizare a retelei de informare-
documentare pentru IMM-uri, centre de informare
tehnologica, incubatoare tehnologice si de afaceri, parcuri
tehnologice si stiintifice, centre de formare pentru
auditori, consilieri in drept de proprietate intelectuala si
brokeri in domeniul tehnologiilor). De asemenea se
urmareste si crearea de societati de investitii pentru
transfer tehnologic si dezvoltare.
Finanţarea activităţii de cercetare prin AGENDA Lisabona,
U.E. a hotărât că sectorul privat să finanţeze 2/3 din C-D-I
şi 1/3 finanţată de la stat. Numai în Suedia se găseşte
această situaţie (67% finanţată de la privaţi). Media
finantarii private in UE este 44 %. In Romania aceasta
medie este relative ridicata prin comparative cu media
europeana datorita cofinantarii din mediul privat (capital
de risc, finantare bancara, resurse proprii ale firmelor).

3. Finantarea activitatii de cercetare stiintifica

Finanţarea de la buget
Nicio ţară nu îşi permite să dezvolte toate domeniile de
cercetare posibile. În general sursele de finanţare sunt
următoarele:
1. La nivel internaţional - programe ale băncii mondiale,
programe ale FMI, programe NATO şi programe ale unor
Fundaţii cunoscute (SOROS, ROCKEFELLER);
2. La nivel european - programe ale Băncii Europene
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), programe ale
Comunităţiii Economice Europene (CEE) privind
cercetarea (CORDIS, TQM etc.);
3. La nivel naţional - programe din planul naţional de C-D
şi Inovare, programe ale unor ministere sau
departamente şi programe ale unor agenţii naţionale de
specialitate (ARD, AND), programe ale unor societăţii pe
acţiuni sau ale unor fundaţii;
4. La nivel local- programe ale prefecturilor, primăriilor
sau ale unor grupuri de investitori.
Alte surse de finanţare (capitalul de risc, sector bancar şi
finanţarea IMM)
Capitalul de risc - înseamnă investiţia în acţiuni ale
companiilor care nu sunt cotate la bursă. Investiţia este
pe termen mediu şi presupune un risc înalt. În România
exista doar fonduri de investiţii generale, care finanţează
doar în mod ocazional întreprinderile inovatoare. În
România nu exista capital de risc alocat în mod declarat
activităţii de C-D-I. Capitalul de risc este esential pentru
finatarea inovarii si sprijinirea cercetarii inovative.
Sectorul bancar - joacă un rol important în facilitarea
transferului de tehnologie şi pregătirea terenului pentru
inovare; sprijina C-D-I prin finanţarea licenţelor,
francizelor şi a investiţiilor pentru noi tehnologii şi
tehnologiile informaţiei si comunicarii. Acest sector e
posibil sa concureze in viitor cu fondurile de capital de risc
in domeniul investitiilor de portofoliu.
Finanţarea IMM - fonduri - Agenţia Naţională pentru
IMM-uri şi Cooperaţie (ANIMMC) este principala
autoritate guvernamentală care coordonează politicile
destinate IMM-urilor şi un fond public de garantare
denumit Fondul Naţional de Garantare al Creditelor
pentru IMM-uri (FNGCIMM), fond care deţine doua
instrumente - Acordul de Împărţire a Riscului şi Acordul
de Garantare.
Acordul de Împărţire a Riscului permite băncilor să
recupereze imediat de la fondul de garantare 50% din
credit şi restul de 50% după executarea judecătorească a
debitorului.
Acordul de Garantare care presupune recuperarea 100% a
creditului la cerere, Este mai atractiv pentru bănci, dar în
acelaşi timp necesită provizioane de 100%.
Pentru alocarea de fonduri necesare cercetării, o idee
interesantă este crearea unor fonduri de garantare
privată care sunt gestionate de comunităţile de afaceri,
care pot avea credibilitate sporita in momentul solicitarii
finantarii bancare.
In afara garantiilor publice, un factor semnificativ pentru
facilitarea finantarii bancare este asistenta straina (BERD,
UE-PHARE, BEI, FEI), institutii care furnizeaza finantari
rambursabile si nerambursabile, la rate scazute ale
dobanzii si cu garantii, prin intermediul bancilor locale,
prin acorduri speciale. Acest tip de finantare este
conditionata de unele criterii de eligibilitate.
Programele cadru ale Uniunii Europene pentru cercetare
In noiembrie 2002 la Bruxelles Comisia Europeana a lansat
cel de al 6-lea program cadru al Uniunii Europene pentru
perioada 2002-2006 , care a devenit operational incepand
cu 1 ianuarie 2003. PC6 a reprezentat principalul
instrument pentru finantarea cercetarii si si-a propus sa
contribuie la crearea unui adevarat “Spatiu European al
Cercetarii” (SEC). Instrumentele noi folosite fata de
programele anterioare (1984 primul program) au fost :
-Proiecte integrate
-Retele de excelenta
PC7 (Programul Cadru de Cercetare si Dezvoltare
Tehnologica 7) a reprezentat instrumental principal al UE
pentru finantarea cercetarii in Europa si s-a desfasurat din
anul 2007 pana in2013.
PC7 a fost construit din 4 blocuri principale de activitate
ce formeaza 4 programe specifice, plus un al 5-lea
program special de cercetare nucleara :
1.Cooperare-cercetare colaborativa cu urmatoarele
obiective :
 Sanatate
 Alimentatie, agricultura si biotehnologie
 Informatica si tehnologii de comunicare
 Nanocunostinte, nanotehnologii, materiale si noi
tehnologii de productie
 Energie
 Mediu (inclusiv schimbari climatice)
 Transport (inclusiv aeronautica)
 Stiinte socio-economice si umaniste
 Securitate
 Spatiu
2. Idei-Consiliul European de Cercetare cu urmatoarele
obiective :
 Actiuni de cercetare de frontiera, oameni-potential
uman, actiuni Marie Curie
 Instruire initiala a cercetatorilor-retele Marie Curie
 Cercetare de lunga durata si dezvoltarea carierei-
burse individuale
 Directii si parteneriate intre industrie si academii
 Dimensiunea internationala-(trimiterea si primirea de
bursieri), burse de reintegrare
 Premii de excelenta
3. Capacitati-capacitati de cercetare cu urmatoarele
obiective :
 Infrastructuri de cercetare
 Cercetare in beneficial IMM-urilor
 Zone de cunoastere
 Potential de cercetare
 Stiinta in societate
 Sprijin pentru dezvoltarea coerenta de politici de
cercetare
 Activitati specifice de cooperare internationala
4. Cercetare nucleara si instruire cu urmatoarele
obiective :
 Energie de fuziune-ITER
 Fisiune nucleara si protectia impotriva radiatiilor
5. Centrul Comun de Cercetare cu urmatoarele obiective :
 Actiuni directe in EURATOM
 Actiuni non-nucleare
Bugetul pentru urmatorii 7 ani este de 50,5 miliarde
EURO, iar bugetul EURATOM pentru urmatorii 5 ani este
de 2,7 miliarde EURO.
Programul National de Dezvoltare 2007-2013 (PND) in
Romania
PND 2007-2013 cuprinde urmatoarele sectiuni principale :
1. Analiza situatiei curente socio-economice : privire
geografica de ansamblu, analiza situatiei demografice si a
situatiei macroeconomice, inclusiv perspectivele
macroeconomice pentru perioada 2007-2013 si analizele
socio-economice sectoriale si regionale
2. Analiza SWOT-detaliaza puncte tari, puncte slabe,
oportunitatile si riscurile identificate in capitolul de
analiza a situatiei curente
3. Strategia de dezvoltare a PND cuprinde 7 prioritati
nationale :
 cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea
economiei bazata pe cunoastere
 dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de
transport
 protejarea si imbunatatirea calitatii mediului
 dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii
si a incluziunii sociale si intarirea capacitatii administrative
 dezvoltarea economiei rurale si cresterea
productivitatii in sectorul agricol
 diminuarea disparitatilor de dezvoltare intre regiunile
tarii
 dezvoltarea capacitatii administrative
PIB/locuitor/2004= 31 % din media UE
.PIB/locuitor/2013= 41 % din media UE (prin consens cu
agenda Lisabona si obiectivelor de la Goteborg)
4. Programarea financiara prezinta alocarile financiare
pe cele 7 prioritati si sursele de finantare. Structura pe
surse de finantare a PND 2007-2013 este :
 43 % fonduri comunitare
 48 % surse publice nationale (centrale si locale)
 9 % surse private (cofinantari private aferente
fondurilor comunitare)
5. Implementarea reprezinta sinteza Programelor
operationale si cadrul institutional necesar pentru
punerea PND in aplicare
6. Parteneriatul autoritatilor publice cu parteneri
neguvernamentali : organisme regionale, sindicate,
patronate, institutii de cercetare si invatamant superior,
organizatii neguvernamentale etc.
Exista cate un program operational pentru fiecare din
aceste prioritati, cu finalizare in 2013.
4. Progresul tehnic
Definiţii:
a. Progresul tehnic reprezintă aplicarea cuceririlor ştiinţei
şi tehnicii în practica economică fiind rezultatul unei
ample activităţi de C-D bazate pe creativitate şi inovare.
b. Progresul tehnic reprezintă ansamblul activităţilor de
inovare a sectorului productiv având ca suport cercetarea
ştiinţifică şi îndeosebi cercetarea aplicativă (data de
Schumpetter).
c. Progresul tehnic reprezintă ridicarea nivelului tehnic al
elementelor materiale ale procesului de muncă, a
proceselor tehnologice şi a produselor pornind de la C-D
ca o sumă de activităţi (concepţie, proiectare şi aplicare a
cunoştiinţelor ştiinţifice în producţie) (data de
economistul P.Jira).
Obiectivul progresului tehnic consta în perfecţionarea
proceselor de producţie în conformitate cu cerinţele
pieţei. Integrarea progresului tehnic în strategiile de
dezvoltare globală asigura o creştere economică durabila
pe o bază ştiinţifică:
Conservarea resurselor naturale.
Economii naţionale sănătoase şi competitive
Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa şi protecţia mediului;
Este recunoscut faptul că nivelul tehnologic reprezintă
principala cauză a decalajelor care separa ţările din punct
de vedere al dezvoltării economico-sociale.
Clasificarea Progresului Tehnic se face după tipul de efort
depus sau angajat. Conform acestui criteriu exista:
Progres tehnic intensiv (vertical)
Progres tehnic extensiv (orizontal)
Progresul tehnic intensiv denumit şi vertical cere eforturi
mari şi certitudine, implica riscuri şi dezvoltări de activităţi
conexe şi colaterale. Prin el se asigura dezvoltări de lungă
durată, potenţial uman, tehnic, material şi financiar.
Datorită eforturilor pe care le presupune se aplică în
domenii şi pentru produse de perspectivă.
Progresul tehnic extensiv sau orizontal are la baza
transferul de tehnologie. Are o pondere mare în economia
mondială datorită faptului că permite scurtarea timpului
de introducere şi difuzare a noilor produse şi tehnologii .
Caracteristicile progresului tehnic
Poartă numele de multilateralitatea:
Influenţează practic toate elementele forţelor de
producţie;
Factor de creştere economică - deoarece reduce forţa
de muncă şi cheltuielile, creşte productivitatea muncii şi a
producţiei, creşte eficienţa economică prin creşterea
profitului, creşte competitivitatea întreprinderii;
Caracterul dinamic reprezentat de creşterea vitezei
de aplicare şi de perimare a rezultatelor aplicării
progresului tehnic.
Progresul tehnic modelează economiile naţionale prin
orientarea acestora către domenii purtătoare de progres
(ex: Japonia care a dezvoltat ramuri industriale mari
purtătoare de progres cum ar fi optică, etc).
Instituţionalizarea şi planificarea progresului tehnic
Diferenţiază ţările în producătoare (ţările dezvoltate
deţinătoare de capital, ştiinţa şi tehnologii) şi
consumatoare de progres tehnic (ţările în curs de
dezvoltare)
Factori care condiţionează progresul tehnic
a. Factorul uman - a cărui acţiune este canalizata spre
creaţie şi inovare. Acesta determina progresul tehnic prin
următoarele aspecte:
- Numărul şi nivelul de pregătire a indivizilor
- Nivelul general de cultura al unei ţări
- Existenţa motivaţiei individuale şi colective pentru
creaţie;
b. Baza tehnico-materiala care se constituie din materiile
prime, materiale, energie şi echipamente;
c. Factorul managerial - adică cadrul structural al
desfăşurării activităţii specifice de C-D tehnologică;
d. Factorii economici care vizează sursele de finanţare,
fondurile alocate şi stimulentele individuale şi colective.