MANAGEMENTUL CERCETĂRII ŞI

DEZVOLTĂRII

Cuprins
1. Introducere
2. Creativitate
3. Inovare
4. Cercetare Ştiinţifică
5. Managementul cercetării ştiinţifice
6. Progresul tehnic
7. Tehnologii emergente
8. Anexe

INOVARE, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

PROGRES TEHNIC
Ed. ASE – 2012

1
Curs 1 - INTRODUCERE

Revoluţia ştiinţifico-tehnică contemporană. Strategia Lisabona şi obiectivul

„3%”. Procesul Bologna. Anul european al creativităţii şi inovaţiei. Strategia
economică a Uniunii Europene 2020.
R.T.S.C – caracteristici:
- schimbarea şi dezvoltarea rapidă a ştiinţelor şi tehnologiilor;
- automatizare, cibernetizare şi robotizare;
- prelucrarea rapidă şi transmiterea informaţiilor;
- inovarea – baza economiei şi principala sursă a avantajului concurenţial;
- TIC devine parte integrantă a activităţii cotidiene.

Consecinţe:
- creşterea productivităţii
- creşterea calităţii produselor
- scăderea costurilor produselor
- reducerea consumului de materii prime şi de energie
- orientarea investiţiilor preponderent spre domenii hight-tech.
- reducerea poluării mediului
- dezvoltarea comunicării între oameni
- creşterea importanţei individului în noua societate
- angajarea unui număr crescut de oameni în activitaţi de cercetare
- adaptarea în timp a oamenilor la schimbări prin calificări şi recalificări
- creşterea calităţii vieţii.

Domenii de interes în sec.XXI:

- ştiinţa şi tehnologia informaţiei
- tehnologia genetică
- tehnologia materialelor
- energetica
- ştiinţa mediului
- ştiinţa creierului
- abordarea multidisciplinară a problemelor omenirii.
RTSC – versus – globalizare:
Avantaje
- mobilitatea mai mare a forţei de muncă
- flexibilitatea de a produce, concepe şi inova în ţări diferite
- reducerea semnificativă a costurilor datorită creşterii producţiei peste
anumite limite
- oportunitatea de a investi şi a muta diferite activităţi din cadrul
consorţilor cu efecte benefice asupra calităţii şi preţului produsului.

2
Dezavantaje
- pierderea controlului statului asupra economiei şi asupra teritoriului
naţional
- forţa de muncă este mai puţin protejată din punct de vedere al siguranţei
locului de muncă (contrapondere – calificare înaltă)
- polarizare accentuală în ţări bogate şi sărace
- ţările sărace – atractive din punct de vedere al investiţiilor străine – forţă
de muncă ieftină sau resurse naturale.

Economia viitorului devine ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE

(inovaţie, societate informaţională, capital uman).

Obiective:
- schimbarea raportului personal ce lucrează pentru crearea
informaţiei/personal ce lucrează în activităţi de producţie, bunuri
materiale;
- utilizarea amplă a sistemelor inteligente, care să asiste managerii în
luarea de decizii importante;
- informaţia va deveni o marfă datorită valorii şi codificării ei;
- pregătirea profesională foarte bună va conduce la persoane policalificate
care să posede:
 know-how (abilităţi fizice, psihice şi mentale-şcolarizare, trening,
forţă de muncă, rezistenţă la stres);
 know-what (cunoaşterea informaţiei, faptelor, fenomenelor);
 know-why (înţelegerea fenomenelor);
 know-who (capacitatea de a interacţiona cu persoane deţinătoare
de informaţii);
- scurtarea duratei de viaţă a produselor
- activităţile ce înglobează progres tehnic vor devenii tot mai eficiente
- tot mai multe produse vor îngloba tehnologie inteligentă (sisteme mobile
de comunicaţii, sisteme multimedia)
- se va realiza comunicarea „comunicarea” între diferite produse,
excluzând omul din activităţile de rutină, nerecreative
- organizarea firmelor va tinde către modelul tip reţea, renunţându-se la
modelul piramidal
- munca fizică va deveni mai puţin apreciată, exceptând sectorul serviciilor
- formarea de consorţii va duce la apariţia de echipe internaţionale,
multidisciplinare şi multiculturale.

3
 Strategia Lisabona şi obiectivul „3%”
În martie 2000 Consiliul European întrunit la Lisabona a stabilit strategia
bazată pe obiectivul ca până în 2010 Europa să devină „cea mai competitivă şi
dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere
economică susţinută, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o extraordinară
coeziune socială”, în vederea recuperării decalajului faţă de SUA.
Această strategie în funcţie de contextul politic a fost permanent
modernizată şi reconfigurată.
Începând cu anul 2010 investiţia în cercetare va creşte la 3% din PIB UE, din
care 2% investiţii private şi 1% din sectorul public – Factori de reuşită:
- politici adecvate societăţii actuale informaţionale, bazată pe cercetare-
dezvoltare
- creşterea procesului de reformă structurală prin competitivitate şi
inovare
- modernizarea modelului social european prin investiţii în favoarea
cetăţenilor şi combaterea excluziunii sociale
- aplicarea de politici macro-economice adecvate în vederea dezvoltării
societăţii informaţionale şi pentru construirea unui spaţiu european al
cercetării şi inovării
Fondurile structurale vor reprezenta principalul instrument de coeziune
economică şi socială a UE.
Strategia Lisabona 2000 a avut în vedere şi „Procesul Bologna”:
Declaraţia de la Bologna (19 iunie 1999) – a pus bazele reformei în domeniul
educaţiei, fiind semnată din 29 state membre printre care şi România-
Obiectiv:
Crearea unui spaţiu european al învăţământului superior bazat pe:
- cooperare internaţională,
- schimburi academice, facilitarea mobilităţii studenţilor, absolvenţilor şi
personalului din învăţământul superior, pregătirea studenţilor pentru
viitoarele lor cariere.
Priorităţi ale Procesului de la Bologna:
- introducerea unui sistem de învăţământ superior cu trei cicluri (licenţă,
master, doctorat)
- asigurarea calităţii învăţământului
- recunoaşterea calificărilor şi a perioadelor de studii.

Strategia Lisabona şi-a propus 6 obiective importante:

1. Crearea centrelor europene de excelenţă prin colaborarea între
laboratoare.

4
2. Lansarea iniţiativelor tehnologice europene – platformele tehnologice
3. Stimularea creativităţii în cercetarea fundamentală prin competiţia între
echipe la nivel european.
4. Europa să devină atractivă pentru cei mai buni cercetători.
5. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare în interes european.
6. Îmbunătăţirea coordonării programelor naţionale de cercetare.
In 2005 Consiliul European a analizat stadiul indeplinirii obiectivelor stabilite
prin strategia Lisabona si a considerat necesara stabilirea tintelor,
indicatorilor si procedurii de monitorizare prin Programul cadru 7 de
cercetare stiintifica in scopul depasirii decalajului tehnologic si a incurajarii
partenieratelor public-privat. Ca instrumente de lucru :
-lansarea initiativelor (platformelor tehnologice)
-programul pentru competitivitate si inovare (2007-2013)
-programul de antreprenoriat si inovare
-politici de coeziune economica si sociala.

Strategia economica a UE 2020 (2011-2020) obiective:

-crestere economica inteligenta-dezvoltarea unei economii bazata pe

cunoastere si inovare
-crestere economica durabila-promovarea unei economii competitive cu
emisii scazute de carbon si utilizarea eficienta a resurselor
-crestere economica inclusiva –promovarea unei economii cu grad ridicat de
ocupare a fortei de de munca, generatoarede coeziune sociala si teritoriala.
Pentru a putea aprecia si masura aceste obiective s-au stabilit 5 indicatori
de referinta la nivel UE :
1. 75% din populatie cu varsta de 20-64 ani trebuie sa fie angajata
2. 3% din PIB EU sa fie investit in cercetare si dezvoltare
3. Sa fie indeplinite obiectivele climatice si energetice „20/20/20”:
reducerea emisiilor de CO2 cu 20 % fata de 1990, reducerea consumului
energetic cu 20%, iar 20% energie sa fie produsa din surse regenerabile
4. Ponderea abandonuli scolar timpuriu sa fie sub 10% si cel putin 40% din
generatia tanara sa aibe studii universitare
5. Reducerea cu circa 20 de milioane a numarului persoanelor expuse
riscului saraciei.
Comisia UE a propus iniţiative –pilot ce trebuie să fie prioritare pentru
statele membre, autorităţi locale şi regionale:
 o uniune a inovării – concentrare a inovării către provocările majore
reducând timpul de lansare pe piaţă a noilor produse
 tineretul în mişcare – promovarea mobilităţii studenţilor şi a tinerilor
profesionişti

5
  o agendă digitală pentru Europa – piaţa unică digitală bazată pe
internet ultrarapid
 o Europă care îşi utilizează eficient resursele
 o politică industrială pentru o creştere economică verde
 o agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă
 platforma europeană împotriva sărăciei – coeziune socială,
economică, teritorială ca să ajute persoanele sărace şi excluse social
să se integreze şi să joace un rol activ în societate.

BIBLIOGRAFIE

1. Vişan S., Botez L.F., Inovare,cercetare ştiinţifică, progres tehnic-

Editura ASE, 2012
2. Plumb I.,Vişan S.,s.a , Managementul cercetării si inovării- Editura ASE,
2007
3. Băloiu L.M., Frăsineanu I., Frăsineanu C., Management inovaţional-
Editura ASE, 2008
4. Băloiu L.M., Frăsineanu I., Gestiunea inovaţiei- Editura Economică 2001

6
Curs 2 – Creativitatea

I.Definiţie şi clasificare – creativitate

II.Etapele procesului creator
III.Factorii umani implicati în actul creativ
IV.Metode şi tehnici de stimulare a creativităţii

I.Definiţie
Prima definiţie a creativităţii a fost dată în anul 1938 de Allport:
Creativitatea = predispoziţia generală a personalităţii spre nou.
Creativitatea = capacitatea de identificare a unor noi legături între elemente,
evenimente, obiecte, legi , aparent fără legătură între ele. Trasaturi : noutate,
originalitate, eficienta, productivitate, utilitate.
Ex: inventarea becului electric pornind de la o serie de legi:
- materialele, în special metalele la încălzire devin incandescente.
- materialele incandescente plasate în aer se oxidează.
- metalele şi grafitul conduc curentul electric şi devin incandescente.

Clasificarea se face după 2 criterii:

1. După modul de desfăşurare:

Creativitatea individuală
Creativitatea colectivă
Creativitatea socială

2. După conţinut:
Creativitatea tehnică
Creativitatea ştiinţifică
Creativitatea economică
Creativitatea politică
Creativitatea artistica

7
II.Etapele procesului creator

Creativitatea necesita un spirit de observaţie deosebit, o capacitate de identificare

a unor noutăţi, intuitie remarcabila, efort deosebit , precum şi alte calităţi proprii
unui spirit creative (abstractizare respectiv generalizare).

Creativitatea implica:
1. Selectarea informaţiei, deci identificarea unui domeniu, a unor elemente la
care se pot aduce contribuţii noi.
2. Realizarea propriu-zisă a actului creativ, deci stabilirea de noi conexiuni.
3. Verificarea produsului actului creativ (acceptarea de catre piata)

Pentru realizarea acestor etape se realizează următorii paşi:

Prepararea sau pregătirea – o operaţie complexă care cuprinde:
- Observatia si sesizarea problemei
- Analiza şi definirea acesteia – strângerea de informatii
- Formularea de ipoteze preliminare, restructurarea materialului si aparitia
primelor solutii
- Renuntarea la modele traditionale pentru a nu bloca creativitatea (restrictii
iluzorii)

Incubaţia – o etapa de aşteptare care se desfăşoară în plan mental; persoana

este aparent pasivă dar realizează conexiuni şi sintetizări din informaţiile
primite.

Iluminarea – momentul central al creaţiei bazat pe cele anterioare când

soluţia apare brusc fără o intervenţie anterioară

Verificarea sau certificarea – care este o etapă de elaborare, verificare şi

cizelare a soluţiilor sau ideilor.
Incubaţia şi iluminarea = desfăşurarea actului creativ propriu-zis.

III. Factorii umani implicaţi în actul creativ

Inteligenta = capacitatea de a utiliza gândirea într-un anumit scop şi în
rezolvarea de probleme.

8
 Imaginaţia = aptitudinea de a realiza imagini complexe şi dinamice prin
asocierea şi combinarea fenomenelor sau obiectelor total diferite în scopul
obţinerii unor idei originale.
Sensibilitatea la implicaţii - consta în observarea şi analizarea unei nevoi
sau a unei cerinţe care ridica o problema . Aceasta permite identificarea de
probleme pe care altii nu le vad si obtinerea de idei originale (evaluare
semantica de implicatii).
Procesele asociative – implică operaţii de combinare şi recombinare a
elementelor separate pana la un moment dat .
Fluiditatea – se referă la uşurinţa şi la rapiditatea de a stabili asociaţii, se
referă la debitul verbal, la exprimări şi la idei.
- Fluiditatea ideaţională (de idei)
- Fluidatea asociativa (relatii, asociatii, analogii, sinonime)
- Fluiditatea expresională (expresii noi, intrebari, raspunsuri,
propozitii)
- Fluiditatea verbala (numar de cuvinte folosite in unitatea de timp)
- Fluiditatea figurală – exprimarea prin desene, imagini cu o anumita
tema
Flexibilitatea – uşurinţă de modificare a gândirii sau de a renunţa la anumite
puncte de vedere mai vechi şi adoptarea unora noi.
Originalitatea= dispoziţia personalităţii de a rezolva probleme cât mai
neobişnuit, în mai multe feluri, în mod inteligent şi elegant.
Motivaţia – este foarte importantă, ne determina către actul creativ şi
reprezinta motorul fiecarei actiuni si activitati. Poate fi profesionala,
economica, financiara ,sociala etc.

IV.Metode şi tehnici de stimulare a creativitatii

Metodele folosite sunt diverse şi se împart în 3 categorii:

1. Metode de abordare logică (convergente)
2. Metode euristice (divergente)
3. Metode imaginative

1.Metode de abordare logică (convergente)

- sunt utilizate în special în etapele de pregătire şi de incubaţie.
- urmăresc să evidenţieze subproblemele unei teme date.

9
 - analiza funcţională – evidenţiază funcţiile unui produs, ierarhizarea
lor şi costurile. Se caută apoi soluţii de realizare a funcţiilor
îmbunătăţite cu un cost mai mic sau identic.
- analiza morfologica – implică descompunerea unui produs în
elementele componente, căutarea de soluţii pentru fiecare în parte,
precum şi combinarea acestora şi alegerea variantei optime.
- analiză grafică – foloseşte desene, imagini grafice pentru rezolvarea
problemelor (drumul critic, arborele decizional etc.)

2. Metode euristice (divergente)

- sunt utilizate în etapele de iluminare şi verificare.
- îşi propun să găsească o soluţie dintr-o infinitate de soluţii fără a avea
certitudinea că soluţia aleasă este cea optimă.

A) Metoda morfologică cuprinde următorii paşi:

- Precizarea problemei ce trebuie rezolvata si factorii principali in rezolvarea
ei
- Analiza factorilor şi valorilor pe care le pot lua – cu aceste valori se
întocmesc matrici cu n linii si m coloane
- În matricele obţinute se incercuieste valoarea optimă pentru fiecare factor
şi se leagă între ele cercurile obţinânduse un lanţ care poate reprezenta o
soluţie a problemei respective.
- Se stabilesc valorile performanţelor pentru toate soluţiile posibile. Apar idei
pentru cercetarea stiintifica.

B) Matricea descoperirilor – o metodă care permite combinarea a 2 factori tehnici

şi economici obtinandu-se combinatii ce conduc la idei asupra unui nou produs sau
alta necesitate luata in considerare . Factorii luati in studiu sunt de natura tehnica-
tehnica si tehnico-economica

C) Concasajul – o tehnică care desface problemele în elementele sale, iar fiecare

element este analizat cu întrebări de tip grila: Cine? Unde? Când? Cum? De ce?

3. Metode imaginative – din această categorie fac parte: metoda brainstorming,

metoda sinectica, metoda carnetului colectiv, metoda Philips 66, metoda notarii
ideilor din timpul somnului.

10
Brainstorming – se organizează o şedinţă cu 5 până la 12 persoane de profesii
diferite dar pe aceeaşi scară ierarhică. Locul se alege în afară instituţiei, iar
şedinţa ţine cont de:
- cantitatea generează calitatea
- orice critică este interzisă
- imaginaţia chiar absurdă este binevenită
Toţi cei prezenti expun ideile lor în rezolvarea problemei care vor fi ulterior
analizate de specialişti.

Metoda sinectică –utilizeaza analogii, referiri si comparatii cu activitatea fiecărei

persoane, cu fapte din domenii diferite sau cu imagini simbolice , acestea
contribuind la rezolvarea problemei propuse. Grupul sinectic este compus din 5-7
persoane din toate sectoarele unei
întreprinderi şi cu interes şi pregătire în problemele de specialitate. Se organizează
şedinţe de 60 minute, iar discuţiile se poartă în contradictoriu . Grupul este condus
de doi lideri, unul tehnic si celalalt din afara domeniului. Discuţiile inregistrate
sunt analizate ulterior pentru a găsi propunerea optimă.

Metoda carnetului colectiv – este una din cele mai eficiente şi se desfăşoară
astfel:
- Se constituie un grup de creativitate unde fiecare membru primeşte un carnet
pentru a nota ideile timp de o lună
- După o lună fiecare membru întocmeşte un rezumat
- Conducătorul grupului aduna rezumatele şi sintetizează ideile
- Se organizează o şedinţă de prezentare a ideilor şi se aleg cele mai bune

Metoda Philips 66 – se organizează şedinţe cu max.30 de persoane împărţite în

grupuri de câte 6, din care unul va fi reprezentantul. Se prezintă problemele
pentru care se aşteaptă soluţii, iar grupurile se retrag pentru 6 minute. Fiecare
reprezentant de grup notează ideile, iar ulterior grupurile se reunesc pentru
analiza acestora.

Caracteristicile unei idei creative:

este atipică
este diferită
este făcută altfel decât de obicei
este potrivită scopului

11
 este genială
Surse ale ideilor creative
Observatii :
- asupra mediului,
- a ceea ce fac altii
- imaginatie
- analiza

12
CURS 3 – Inovarea

I. Definiţia inovării
II. Cauzele care determină inovarea
III. Sursele potenţiale ale inovării
IV. Indicatorii procesului de inovare. Omul inovant
V. Clasificarea inovatiilor tehnologice

I.Definiţia inovării
Este relativ nouă, prima definiţie a inovării a fost dată de Schumpetter în 1941 şi
anume inovarea este acţiunea de a produce altceva sau de a produce altfel. După
alţi autori inovarea reprezintă transferul unei idei sau a unui concept până la
stadiul final al unui produs, proces sau activitate de service acceptate de piaţă.
Inovarea = transformarea unei idei într-un produs vandabil, nou sau ameliorat,
într-un proces industrial sau comercial sau într-o nouă metodă socială.
Schumpetter considera inovare următoarele activitati :
Inovarea tehnologică:
- crearea de produs nou
- introducerea unei noi metode de fabricaţie
- utilizarea unei noi materii prime
Inovarea economică:
- o nouă organizare a firmei
- intrarea pe o piaţă nouă sau crearea unei pieţe noi
- crearea unei noi imagini a firmei.
În termenii noilor definiţii, aducerea noului presupune, de fapt, trei paşi distincţi
ilustraţi în diagrama urmatoare :

13
 Creativitate ® Rafinarea ® ® Activitate ® Spirit
ideii Fezabilitate inovantă antreprenorial

(Generarea de Ideea este Aplicarea ideii Programe Găsirea soluţiilor

idei noi) compatibilă cu este justificată detaliate de: cele mai bune de
Am adunat un politica firmei? de succes pe piaţă
implementare,
considerentele
număr suficient Ideea este o fabricaţie,
de idei? soluţie pentru de marketing, comercializare.
pieţe,
una dintre
problemele tehnologie?
firmei?

Surse ale Rezultat:

ideilor:

- imaginaţie Ceva:
- analiză - nou sau
- observaţii: - mai bun,
- asupra - mai repede,
mediului - mai ieftin,
- a ceea ce fac - mai frumos.
alţii

Etapele unui proces de inovare

Pentru materializarea inovarii se realizeaza activitati diverse, cum sunt :

- activitati de transfer orizontal : elemente de noutate-noi aplicatii
- activitati de transfer vertical : cunoastere-cercetare-produs nou/tehnologie
noua
- o noua organizare a firmei-o noua imagine

II. Cauzele care determină inovarea în întreprinderi:

A. Nevoia de a păstra sau a dezvolta poziţia ocupată de o firmă pentru a nu-şi
pierde clienţii.

14
B. Cererea pieţei pentru produse diversificate cu performante imbunatatite. De
obicei întreprinderile diversifica mai mult produsele decat procesele tehnologice,
deoarece apelează la resursele interne pe cand pentru tehnologii se apelează la
resurse externe (achizitii).
C. Obligaţia de a respecta legislaţia, o serie de cerinţe sociale, protecţia mediului
şi a consumatorului (noi standarde).
D. Utilizarea de resurse de materii prime si energie care pot avea fluctuatii de pret
E. Dezvoltarea întreprinderii (inovare continua)
F. Pozitia si strategia conducerii firmei: conducerea firmei poate fi de tip
conservator (stabilitate) controlor (urmăreşte aspectele tehnico-economice si
sociale), lider (încurajează dezvoltarea), întreprinzător (cauta oportunitati) sau
creator (creeaza oportunitati).
G. Concurenta (produse noi mai ieftine pe piata-ex. Produse farmaceutice )
Din enumerarea principalelor cauze se constată că inovarea trebuie inclusă în
strategia firmei ceea ce determina alegerea unui personal competent şi a unei
echipe manageriale cu pregătire multidisciplinară.

Factori care încurajează inovarea :

- conducerea intreprinderii (orientata spre nou, cu strategie si obiective clare)
- alegerea corecta a personalului (criterii de competenta}
- existenta unui serviciu de cercetare (cu implicare totala)
- formare de echipe pluridisciplinare pentru inovare
- cunoasterea opiniei clientilor privind produsele fabricate
- apelarea la studii de prognoza (politica firmei,dezvoltare,nou)
- concentrare resurse pe un numar limitat de proiecte de inovare

Factori care descurajează inovarea :

- concentrarea excesiva a eforturilor pe activitati de perfectionare
- pozitia conducerii de a nu-si asuma riscul introducerii noului
- depresiunea (criza) economica (fonduri limitate,cerere scazuta de produse,
risc crescut)
- inertia pietei de a accepta noul (putere de cumparare scazuta in unele tari)
- schimbarea domeniului de activitate al firmei prin innoire (frana temporara)
- incertitudini privind fluctuatia preturilor la resurse de materii prime si
energie
- informarea defectuasa

Cu referire la IMM-uri pt fi evidentiati urmatorii factori de succes in activitatea

inovanta :

15
-deschiderea firmei spre exterior
-resursele umane
-resursele tehnologice
-resursele financiare
-organizarea intreprinderii
-strategia adoptata
-conducerea intreprinderii

Din punctul de vedere al atitudinii faţă de inovare, întreprinderile pot fi clasificate

în patru categorii :

Clasificarea întreprinderilor după atitudinea faţă de inovare

Tipul Închisă Stabilă Deschisă Inovantă

întreprinderii

Comportare opusă la nou răspunde la o activă în este

nouă cerinţă raport cu noul permanent „în
faţă“

Mod de opus la nou neentuziast acceptă noul susţine

conducere faţă de nou permanent
noul

Structură birocratică parţial parţial de tip colegial

birocratică birocratică

Inovare slabă redusă moderată Susţinută

Eficienţă mică moderată înaltă Slabă

III. Sursele potenţiale ale inovării

Conform economistului Peter Drucker există 7 surse potenţiale ale inovării din
care 4 sunt reprezentate de sursele interne ale întreprinderii:
- Neprevăzutul: sunt situaţii care pot aduce succes sau insucces atunci când
sunt exploatate
- Incongruenţa sau discrepanţa dintre realitatea percepută şi cea adevărată

16
 - Necesităţile procesului realizat în întreprinderi : multe procese se pretează
la inovare
- Schimbări în structura domeniului şi a pieţelor (fotografia digitală)

Surse externe de stimulare a inovarii :

- Modificările demografice : ca numar, grupe de vârste, etc. Tinerii impun în
multe privinţe o serie de cerinte pentru produse si servicii, în domeniul PC,
audio-video, moda .
- Schimbările de atitudine : grijă pentru sănătate (vaccinul, medicamente),
protecţia mediului, programe moderne de alimentaţie (produse ecologice).
- Noile descoperiri ştiinţifice şi cunoştinţele din diferitele domenii ale ştiinţei
şi tehnologiei sunt generatoare de inovatie (stiinta materialelor, energetica,
informatica) .

IV. Indicatorii procesului de inovare

Sunt cei prin care apreciem gradul de inovare a unei întreprinderi. Aceştia
urmăresc:
- comercializarea tehnologiei (transferul de la ştiinţa la idei comerciale de
succes)
- transferul de cunoştinţe la toate nivelurile
- receptivitatea faţă de ideile altora (accesul la cunoştinţele din întreaga
lume)

Exemple de indicatori :
- Cheltuieli ale întreprinderii cu inovaţia, inclusiv cu cercetarea – dezvoltarea
(C-D)
- Performante în domeniul patentelor
- -Proprietatea rezultată în urma cercetării şi inovării-este denumită
proprietatea intelectuală şi este protejată prin documente specifice:
patente sau brevete
- Ponderea firmelor care inovează: periodic firmele unei ţări sunt analizate în
ceea ce priveşte inovarea (procese, produse sau servicii noi) ,GB
- Licenţierea în universităţi, creearea de firme in mediul universitar -
cooperarea firmelor cu instituţii de învăţământ superior, ele dezvolta
parteneriate cu întreprinderi (parcuri industriale, tehnologice, incubatoare
sau creand noi companii). Spin-offs si start-ups
- -Surse de informatii pentru inovatie (informatii interne si externe-clienti si
furnizori)
- Publicarea cercetarilor in parteneriat universitati-industrie

17
 - Internaţionalizarea cercetării şi dezvoltării: acest lucru ajuta partenerii
(firma, tara) să aibă acces la cunoştinţele ştiinţifice de pe plan mondial.
Acest lucru se realizează prin fuziuni între companii.
- -Aliantele tehnologice intre firme- acces la cunostinte globale, piete noi,
societati mixte
- Rata de închidere şi înfiinţare a întreprinderii : se verifică spiritul
antreprenorial – abilitatea de a găsi idei noi de afaceri/noi oportunităţi (rata
intreprinderi noi/rata intreprinderi inchise)
- Viteza de creştere a firmelor: activitatea de creare de noi firme indica şi
gradul de inovare utilizat de ţara respectiva
- Atitudinea fata de asumarea unor riscuri (invatarea din propriile greseli)
Omul inovant
Factorul care are o influenţă majoră asupra procesului de inovare este omul.
Capacitatea unui om de a fi inovant se poate aprecia după o serie de criterii, între
care:
1. Uşurinţa de a rezolva problemele dificile cu care se confruntă
2. Capacitatea de a-şi asuma riscuri calculate
3. Capacitatea de a conduce un colectiv de oameni
4. Uşurinţa de comunicare cu oamenii
5. Dorinţa de a se realiza în domeniu
6. Optimism
7. O experienţă bogată în domeniu
8. Multă fantezie

Prezentăm o „matrice“ care ne permite o bună caracterizare a oamenilor în funcţie

de măsura în care pot face faţă cerinţelor de creativitate şi inovare.

+ Copiator de idei Specialist în Creator de excepţie

(Proiectare implementarea
inversată) ideilor

Inovare Operator pedant Om inovant Creator de succes

- Perdant pe toată Perdant cu idei Aiurit cu idei

linia

- Creativitate +

Matricea de creativitate umană

18
 Matricea ne oferă suficient material de reflexie. Desigur, nu toată lumea
poate fi un creator de excepţie, dar cine nu are nici calităţi creative şi nici
inovaţionale este bine să nu intre în domeniul afacerilor. Se mai poate observa că,
sub aspectul succesului în afaceri, calităţile inovante sunt mai valoroase decât cele
de creativitate. S-au făcut numeroase studii cu privire la trăsăturile oamenilor.
După sociologul englez Kirton, oamenii pot manifesta trăsături de inventivitate sau,
din contră, de pedanterie.
Utilizând un test specific, Kirton obţine distribuţia oamenilor în funcţie de
inventivitate sau de pedanterie după o curbă Gauss.

Distribuţia
oamenilor creativi şi
metodici (Distribuţie
KIRTON)

Testul KIRTON cuprinde un numar de intrebări dintre care în final se iau în calcul
32. Fiecare dintre ele cere o autoapreciere în termenii: Foarte greu, greu,
mijlociu, uşor, foarte uşor, cărora li se acordă note de 1…5 sau 5…1 (fără ca cel
ce completează să ştie cum sunt dispuse notele, direct sau invers). Nota rezultată
în final este nota Kirton, Max = 160, min = 32, mediana la 96, şi ea exprimă
creativitatea şi spiritul inventiv al celui testat (mediana s-a notat cu 0), Note sub
96 au persoanele pedante, a căror deviză ar putea fi:
„Să facem lucrurile mai bine“
Sunt caracterizaţi de respect faţă de reguli, conformitate, eficienţă şi
îmbunătăţiri continue cu paşi mici.
Peste 96 sunt cei creativi, oameni cu deviza:
„Să facem totul altfel“
Sunt caracterizaţi de tendinţa de a privi problemele din unghiuri
neaşteptate, dorinţă de schimbare, indisciplină şi nesupunere.

19
 Trăsăturile oamenilor creativi şi cele ale oamenilor metodici

Trăsăturile pedanţilor Trăsăturile creativilor

* Sunt caracterizaţi de precizie, * Par indisciplinaţi, au un stil propriu şi

constanţă, eficienţă, prudenţă, uneori ciudat de a aborda problemele.
conformitate, spirit metodic

* Sunt preocupaţi să rezolve problemele * Adesea contestă în totalitate sistemul,

în suspensie ale sistemului acceptat ca căutând soluţii alternative, cel mai
atare. adesea atipice.

* Soluţiile problemelor sunt căutate după * Caută parcă înadins soluţii complicate
o metodologie stabilită şi verificată. şi ieşite din comun.

* Reduc rezolvarea problemelor la o * Caută să stârnească controverse, să

succesiune de paşi ce se rezolvă în regim contrazică părerile comune, adesea cu
de continuitate şi stabilitate, cu o foarte intenţia de a „stârni“ noul dintr-o
bună eficienţă. discuţie în contradictoriu.

*Urmăresc cu egală atenţie şi scopurile, * Se preocupă aproape exclusiv de scopul

şi mijloacele de a le atinge. de atins, fără a da prea multă atenţie
mijloacelor.

* Pot lucra în mod constant o lungă * Acceptă doar uneori şi pentru scurt
perioadă de timp. timp o activitate de rutină.

* Conduc cu uşurinţă o structură * Preiau controlul în situaţii atipice,

stabilizată. destabilizate.

* Respectă toate regulile şi * Total nerespectuos faţă de reguli, obi-

regulamentele. ceiuri.

* Nu prea siguri de sine. Se apără de * Sunt foarte siguri de sine, mai ales
eventualele acuze argumentând cu când emit şi susţin idei noi. Nu au nevoie
respectarea strictă a regulilor. Se supun de aprobarea majorităţii pentru a şi le
ordinelor primite ierarhic. apăra.

* Au un aport major în buna funcţionare a * Foarte utili în rezolvarea crizelor

unei structuri. Este însă bine ca uneori să neprevăzute şi chiar în prevenirea
fie „reciclaţi“, chiar în exteriorul apariţiei unor asemenea situaţii.
sistemului.

20
 Este tot atât de interesant de văzut cum colaborează cele două categorii de
oameni. Câteva asemenea elemente le dăm, tot „în paralel“.

Modul de colaborare a celor două categorii de oameni

Pedanţii, atunci când colaborează cu Creativii, în colaborare cu

creativii pedanţii

* Aduc ordine şi stabilitate în echipă. * Facilitează introducerea noului şi

îndepărtarea de la teoriile
acceptate.

* Menţin coerenţa şi cooperarea * Au o comportare care „zgâlţâie“

echipei. echipa (ceea ce, uneori, nici nu
este aşa rău)

* Asigură o bază mai sigură inovaţiilor * Aduc dinamismul necesar pentru

cu un grad mare de risc. schimbările radicale, care se opun
osificării structurilor.

După un alt autor (J.P. Sol, Technique et methodes de creativité, Ed.

Universitaires, Paris, 1971), există trei tipuri principale de structuri mentale:
– LOGICUL, cel ce analizează atent situaţiile, este un perfecţionist
– POETUL, cel ce propune idei originale, intuitiv şi creativ
– EXPERTUL, cel ce judecă şi emite critici întemeiate
Este de preferat sa existe oameni din toate categoriile in echipe. In literatura
specifica domeniului exista liste referitoare la frazele stimulative pentru
creativitate respectiv fraze ucigase de idei (GI 2001).
Revenind la diagrama Kirton, vom constata din nou că majoritatea oamenilor nu au
calităţi deosebite în ceea ce priveşte creativitatea. De aceea trebuie dusă o
politică susţinută pentru încurajarea ei.
Între factorii care pot bloca performanţele creative ale oamenilor, cercetă-
torii japonezi au identificat următorii patru:

21
 - Teama (de a nu face greseli, de ridicol, de furt intelectual)
- Birocraţia (care poate sufoca realizarea ideilor-parcurs ierarhic)
- Ierarhizarea echipei (tinerii cu idei au teama de sa-si promoveze ideile)
- Alegerea greşită a unor teme

V. Clasificarea inovatiilor tehnologice- se face după mai multe criterii:

A. După obiect exista:

 inovarea de produs
 Inovarea de proces
Inovarea de produs = cea mai frecvenţă şi constă în :
- schimbarea de concepţie folosind principii sau tehnologii noi (construirea
helicopterului un produs nou în raport cu avionul);
- utilizarea de materiale noi în realizarea produsului (înlocuirea metalului cu
plastic).
- Un nou design (automobilele)
- Noi utilizări ale produsului (firme de calculatoare)
Inovarea de produs are pondere mare in perioada de nastere a tehnologiilor .
Inovarea de proces = vizează aspectele interne de întreprinderii şi este
reprezentată de situaţiile:
- Schimbări de fluxuri tehnologice
- Schimbări ale procedeelor de fabricaţie
- Ameliorări ale operaţiilor din fluxurile tehnologice (reducere consumuri
specifice, crestere calitate, productivitate). Aceasta ameliorare poarta
denumirea de inovare incrementala. Inovarea de proces nu este specifică
numai industriei, apare şi în alte domenii de activitate şi este utilizată cu
precădere în perioada de evoluţie a tehnologiilor.

22
Raportul între inovarea de produs şi inovarea de proces în diversele etape ale
ciclului de viaţă al unei tehnologii

B. După gradul de intensitate tehnologică:

 inovaţii de ameliorare (incrementale)
 inovaţii de adaptare
 inovaţii de ruptură

Inovaţiile de ameliorare = cele mai simple şi fac ca un produs să devină din ce în

ce mai performant (ex.modificări ale unor soluţii constructive, materii prime
noi,inlocuirea unor materiale cu altele).

Inovaţiile de adaptare = menţin principiile de bază ale produsului dar realizează

un salt calitativ la unul din subansamblele sale (înlocuirea cablului telefonic de
cupru cu cele de fibră optică, telefonie mobila, avion cu reacţie, motorul Diesel la
automobile, TGV).

Inovaţiile de ruptură sunt cele care schimba total principiile sistemului; este
posibilă chiar dispariţia unei tehnologii şi înlocuirea ei cu o nouă tehnologie
(înlocuirea transportului feroviar cu cel auto, energie electrica din surse
neconventionale).

23
 Rezolvarea unei tehnologii plafonate prin perfecţionare (curba punctată
reprezintă inovaţia de adaptare) sau înlocuire (ruptură, cea de a doua curbă)

Curba logistică de evoluţie a unei tehnologii

24
 CURS 4

I. Clasificarea inovatiilor tehnologice (continuare)

II. Actiuni intreprinse de firme pentru mentinerea avantajului concurential
-veghea tehnologica
-prognoza tehnologica

C. După impactul asupra pieţii (criteriul 3) :

- Inovarea de fond – când se creează un produs nou pentru o piaţă nouă
- Inovarea de nisa comercială – adaptează un produs deja existent căruia îi găseşte
o piaţă nouă
- Inovarea curentă – aduce pe piaţa produse îmbunătăţite calitativ, dar care au
aceeaşi funcţie
- Inovarea revoluţionară – schimbă modul de realizare al produsului păstrându-i
funcţiile şi segmentul de piaţă
ex: Tehnologia de înregistrare a sunetului: înregistrarea sunetului s-a făcut
pentru prima oară ca o înregistrare analogică şi a constituit o inovare de fond.La
început pe discuri, iar apoi pe banda magnetică.
Trecerea de la magnetofon la casetofon a fost o inovare de nisa comercială.
Înregistrarea ulterioară a fost pe benzi de înaltă fidelitate ceea ce a reprezentat o
inovare curentă. Înregistrarea pe CD = inovare revoluţionară.
inovarea de fond (Sinteză a unor noi tehnologii sau a unor noi nevoi). Avem un
produs nou pentru o piaţă nouă.
descoperirea unei nişe comerciale (Recombinarea de elemente cunoscute
pentru a creea ceva nou, solicitat de piaţă). Piaţa este nouă, dar produsul este,
în linii mari, acelaşi.
inovaţia curentă (îmbunătăţirea unui produs existent). Piaţa este aceeaşi, iar
produsul suferă îmbunătăţirile curente, impuse de lupta concurenţială şi
permise de progresul tehnic.
inovaţia revoluţionară (Schimbarea modului de realizare, cu păstrarea funcţiei
şi a clientelei). Produsul este conceput într-un mod principial nou, dar el se
adresează vechii clientele, oferind însă performanţe net superioare.

25
Succesiunea
modurilor de inovare

Iată şi un alt exemplu, pentru a înţelege mai bine cele patru tipuri de inovare.
Înregistrarea sunetului pe bandă magnetică poate fi considerată o inovaţie de fond.
Walkman-ul este o inovaţie de nişe (în fond, el nu aduce chiar nimic nou ca
tehnologie, În nici unul dintre subsistemele sale). Walkman-ul HiFi este o inovaţie
curentă. Cititorul de CD-uri este de acum o inovaţie revoluţionară, el se adresează
cam aceloraşi ascultători, dar modul de reproducere a sunetului este esenţial
diferit).
tehn.existente
intareste
Pastreaza si

Desigur, diferitele tipuri de inovaţii vor avea efecte economice diferite, aşa
cum se arată în figura urmatoare :
Inovaţie curentă

Creare de nişe
dischetă 3,5’’

(aparat foto
(walkman)
jetabil)

Creează noi relaţii

relaţii comerciale
întăreşte vechile

pe cele vechi
Păstrează şi

comerciale,
distrugând
Inovaţie de fond
revoluţionară

(arhitecturală)
(ceas cu cuarţ)
compact-disc

Inovaţie

Efectele inovaţiilor
noi log.tehn.
aparitia unei

26
Creeaza
Motorul puternic al inovării îl reprezintă concurenţa.
Există 2 firme A şi B la un anumit timp (N) care realizează acelaşi produs cu
performante diferite şi care îşi fac concurenţa.

Variatia costurilor unitare in doua firme A si B in timp

Concurenta obliga intreprinderile sa inoveze prermanent pentru a nu fi eliminate

de piata. Experienta in domeniu si progresul tehnic pot modifica pozitia
concurentiala a firmelor pe piata.
Curba “experientei” reda variatia costului unitar in timp iar progresul tehnic
determina ca la costuri egale produsele sa prezinte performante diferite. In figura
de mai sus se observa avantajul concurential al firmei A la un moment dat iar dupa
“ n” ani avantajul se schimba in favoarea firmei B prin reducerea costurilor.

II. Acţiuni întreprinse de firme pentru menţinerea avantajului concurenţial

Pentru a se menţine pe piaţa o firmă trebuie informată asupra unei multitudini de
aspecte. Cantitatea de informaţie este foarte mare, diversă şi trebuie organizată
pentru a înţelege toate fenomenele prezente. Pentru menţinerea avantajului
concurenţial, întreprinderile dezvolta activităţi specifice cunoscute sub numele de
“veghea tehnologică” şi “prognoza tehnologică”.
Veghea tehnologică reprezintă activitatea de structurare, finalizare şi prezentarea
rezultatelor căutării de informaţie externă. Are următoarele obiective:
- Informarea asupra stadiului cunoaşterii din alte firme şi tendinţele
dezvoltării

27
 - Detectarea noutăţilor ce pot fi integrate în sisteme deja existente (tehnici
noi, utilaje, dispozitive, tehnologii)
- Identificarea potenţialilor concurenţi
- Depistarea zonelor în care firma se poate extinde datorită unor avantaje
(performanta produse,concurenta redusa ,piata favorabila,costuri
convenabile).
Informaţiile pe care trebuie să le obţină întreprinderile sunt de natură diferită:
ştiinţifice, tehnice, tehnico-economice, legislative, de protecţia mediului,
marketing etc.
Fiind foarte amplă informarea asupra zonei de preocupări cunoaşte mai multe
stadii; informaţia este preluată ca informaţie brută, devine apoi informaţie
prelucrată care se difuzează şi reprezintă informaţie difuzată.
Informaţia brută este diversă, vastă şi necesită resurse importante în culegerea
ei. Se obtine din resurse care se împart în 3 categorii: primare, secundare,
neformale.
Sursele primare sunt reprezentate de revistele de specialitate, brevetele de
invenţie, tezele de doctorat şi volumele congreselor
(simpozioane,conferinte) ştiinţifice de înaltă ţinută. Contin informatii de
ultima ora, in detaliu-se gasesc in biblioteci sau pe suport electronic si se
apeleaza prin internet si intranet.
Sursele secundare sunt reprezentate de cărţi de specialitate, reviste de
rezumate, bănci de date,ziare şi reviste specializate în veghea tehnologică
(FUTURETECH,INSIDE,R&D s.a in SUA). Contin informatii prezentate relative
succinct.
Sursele neformale sunt reprezentate de materialele publicitare, prospecte,
manuale tehnice ,expozitii,colocvii,saloane tehnice ,sesiuni de comunicari,
fiind foarte diverse. Informatii pot provenii si din ateliere de service , de la
furnizori, calatorii de studii, vizite in intreprinderi, contracte de cercetare,
contact direct cu angajatii altei firme etc.
Sursele se mai clasifica din punct de vedere al accesibilităţii astfel: sursele
deschise (70%), sursele închise (20%), spionajul economic (10%).
Informaţia prelucrată se obţine din cea brută prin eliminarea informaţiilor inutile
şi completarea celor importante.Se parcurg următoarele etape:
1. Completarea informaţiilor sumare cu detalii. Se apeleaza la carti ,articole din
reviste, brevete in original, banci de date etc.
2. Trierea informatiei, prin extragerea elementelor utile
3. Evaluarea prin apelare la cunostintele specialistilor intreprinderii
4. Verificarea
5. Sinteza sub forma unor rapoarte care să ajute dezvoltarea intreprinderii

28
Informaţia difuzată este informaţia prelucrată, stocată pe suport electronic sau
hârtie şi apoi difuzată , mijloacele de difuzare devenind surse de informatii .
Prognoza tehnologică reprezintă evaluarea probabilă, ştiinţifică a evoluţiei
calitative şi cantitative a unui domeniu într-un interval de timp, numit orizont şi
poate fi lung, mediu şi scurt.
Alegerea orizontului depinde de:
- Scopul prognozei (ceea ce se urmareste)
- Beneficiul acesteia (firma, guvern, organizaţie naţională, internaţională)
- Importanţa deciziilor ce trebuie luate
- Costurile prognozei (tehnica de realizare, corectie, actualizare in raport cu
alte metode)
- Stabilitatea studiului (sisteme stabile diferite de sisteme turbulente, ca
evolutie)
- Usurinta de aplicare
Studiile de prognoza se fac de specialiştii întreprinderii sau se apelează la firme
specializate. Dupa domeniul abordat pot fi prognoze: tenologice, economice,
sociale, politice etc. Pentru realizarea prognozelor se utilizează o serie de metode
sau tehnici care se împart în 2 categorii: calitative, cantitative.
- Tehnici cantitative se fac pe orizonturi de timp scurte apelând la date
statistice ale evoluţiei trecute pe care le extrapolează.
- Tehnici calitative se fac pe orizonturi de timp lungi şi medii, utilizează o
multitudine de factori în evoluţia lor, corelaţiile dinte ei, precum şi
probabilitatea de apariţie a perturbaţiilor, frecvenţa şi intensitatea acestor
perturbatii . Rezultatul acestui tip de prognoza consta in aprecieri asupra
tendintelor si limitelor de evolutie posibila.
Sunt mai multe metode:
 metoda curbelor logistice
 spatiul transferurilor de tehnologie
 metoda morfologica
 metoda scenariilor
 metoda Delphi
 metoda curbelor de substitutie si de progres tehnic

Metoda curbelor logistice

O tehnologie se naşte atunci când cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice o
permit, se dezvolta în măsura în care produsul ei răspunde unei nevoi sociale şi
dispare atunci când o alta tehnologic mai performantă o elimină pe ea ca atare sau
pe produsul pe care îl fabrică.

29
 Studiile de istorie a tehnicii au arătat ca evoluţia unei tehnologii, ca şi a
unui produs de altfel, urmează întotdeauna aceeaşi traiectorie, descrisă matematic
de o funcţie de tip logistic. O asemenea curbă (de forma unui S culcat) a fost de
altfel prezentată de noi cu ocazia discuţiei despre clasificările inovaţiilor.
Matematic, funcţia logistică are ecuaţia:

p
y=
1+ae−bx
unde: y=performanta urmarita
x=timpul
p = plafonul (valoarea maximă a lui y, spre care funcţia se apropie tangenţial
când x tinde spre infinit)
a, b = parametrii de care depinde înclinarea parţii ascendente a logisticii faţă
de axe şi ordonata la origine.
În cazul unei tehnologii, y este constituit fie din performanţele tehnologiei
(număr de unităţi de produs în unitatea de timp pe plan naţional sau mondial,
pondere ocupata pe piaţa), fie a produselor ei (viteza în cazul mijloacelor de
transport, memoria internă în cazul calculatoarelor ş.a.), iar x este timpul.
Pentru tehnologii, logistica corespunde tehnologiilor emergente, evolutive,
mature şi în declin .
Există numeroase exemple de curbe logistice, atât pentru tehnologii cât şi
pentru produse.
nr. familii
nr. familii

timp

Evoluţia în timp a familiilor Situarea pe logistica a

posedând produse din domeniul cuptoarelor cu microunde in
electro - menajer în Franţa, 1985 diverse tari in anul 1985

Dacă vom aşeza pe acelaşi grafic logisticile corespunzătoare tehnologiilor

succesive, care se înlocuiesc una pe alta, se poate observa tendinţa întregului

30
domeniu tehnologic, sub forma unei „curbe înfăşurătoare“, care este o curbă
tangentă la toate logisticile succesive.

performanţe
performanţe

timp timp

Succesiunea unor tehnologii

A, B = variante de evoluţie a domeniului tehnologic

Curba înfăşurătoare pentru mijloace

de transport

Efectele economice ale momentului

de lansare a unei noi tehnologii.

Efectele economice ale unei

noi tehnologii

31
1-curba „optima”
2-curba reprezentand lansarea cu intarziere a tehnologiei
3- curba reprezentand lansarea prematura a tehnologiei
Totalul beneficiilor trebuie sa depaseasca totalul cheltuielilor, deci succesul
tehnologiei va fi cu atat mai mare cu cat diferenta intre suprafata de deasupra axei
OX si cea de sub axa OX este mai mare .

32
 CURS 5

I.Spaţiul transferurilor de tehnologie (continuare prognoza tehnologica)

II.Strategii tehnologice ale firmelor; transfer de tehnologie
III. Managementului Inovării

I.Spaţiul transferurilor de tehnologie

Metoda e utilizată pentru a stabili momentul optim de lansare a unei tehnologii şi
direcţiile de evoluţie ale acesteia în timp. Metoda ia in considerare nivelul
tehnologic si nivelul consecintelor bazata pe o schemă logică de raţionament
realizata de către profesorul austriac E.Jantsch (1970).
În principiu se parcurg 8 etape numite şi trepte:
T1) Resurse ştiinţifice (cele mai noi descoperiri din ştiinţa fundamentală,
neaplicate în practică)
T2) Resurse tehnologice (brevete de invenţie, noi tehnici şi tehnologii, noi utilaje)
T3) Tehnologii elementare (noi procese tehnologice elaborate în instituţiile de
cercetare, proiectare tehnologică)
T4) Sisteme tehnologice (integrarea noilor tehnologii în procese de producţie
complete)
T1-T4 = Nivelul tehnologic
T5) Aplicaţii (posibilităţile de a valorifica produsele noii tehnologii şi
probabilităţile ei de dezvoltare)
T6) Mediul economic ambiant (se studiaza consecintele aparitiei noii tehnologii)
T7) Sistemul social (se urmăresc efectele asupra economiei naţionale şi asupra
altor domenii, sănătate,demografie, apărare)
T8) Societatea în ansamblu (se urmăresc consecinţele pe plan mondial)
T5-T8 = Nivelul consecintelor
Termenul de „spaţiu“ presupune o geometrie tridimensională, din care noi
am prezentat mai sus doar axa Oz. Pe una dintre axele orizontale se situează
corelaţiile, la nivelul fiecărei trepte, cu alte domenii ştiinţifice şi alte ramuri
industriale. Pe a doua axa orizontală se situează corespondenţa cu situaţia din alte
ţări, schimburi de cunoştinţe în cercetarea fundamentală, de brevete, de
tehnologii elementare.
Circulaţia în spaţiul transferurilor de tehnologie, de jos în sus, în scopul
prognozării evoluţiilor viitoare ale tehnologiilor poartă numele de „prognoză

33
explorativă“. Urcând fiecare treaptă se pot estima atât timpul necesar, cât şi
eforturile, umane şi materiale necesare pentru atingerea treptei superioare.
Dar în spaţiu se poate circula şi invers, de sus în jos, sens care poartă
numele de „prognoza normativă“. Se pleacă de la necesităţi şi se stabilesc
măsurile ce trebuie luate, tehnologiile ce trebuie dezvoltate pentru ca respectivele
necesităţi să poată fi satisfăcute, ţinând cont şi de factorul timp.

8
7
6
5
prognoza 4
explorativă 3 prognoza
2 normativă
alte firme,alte ţări 1
alte ramuri industriale

Spaţiul transferurilor de tehnologie

În cadrul celor opt trepte ale prognozei normative se va urmări:

8 Societate = obiective globale;
7 Sistemul social = obiective naţionale;
6 Mediul ambiant = misiuni ce trebuie realizate (misiuni);
5 Aplicaţii = sarcini ce trebuie realizate (obiective);
4 Sisteme tehnologice = adaptarea sistemelor tehnologice la noile sarcini sau
crearea de sisteme tehnologice noi (uzine noi);
3 Tehnologii elementare = adaptarea tehnologiilor (subsisteme –tehnologii
noi);
2 Resurse tehnologice = studiul posibilităţilor şi limitelor tehnologice (cereri
de brevete , subansamble);
1 Resurse ştiinţifice = cunoştinţe ştiinţifice necesare (contracte de
cercetare).

34
 Este de notat faptul că nu întotdeauna se parcurg toate cele opt trepte (nici
în prognoza explorativă, nici în cea normativă). In practică, cele două metode de
prognoza se îmbină, în sensul că în cadrul unei prognoze explorative, de la un
punct se poate cobori, pe o scara „paralelă“, într-o prognoză normativă ş.a.m.d.

Ex: Parcurgerea celor 8 etape pentru fabricarea industrială a tranzistorilor:

1) Cercetări ştiinţifice din fizica solidului
2) Reprezintă descoperirea tranzistorilor
3) Tehnologii principale noi de obţinere industrială a tranzistorilor
4) Modificarea tehnologiilor condensatorilor pentru a fi compatibili cu tranzistorii
5) Aparatele electronice noi (radiourile cu tranzistori, calc. Generaţia 2-3, ceasuri
electronice)
6) Dezvoltarea explozivă a telecomunicaţiilor si a industriei de calculatoare
7) Apariţia unor noi profesii (creator de soft, depanator calculatoare, inginer de
sistem)
8) Mărirea vitezei de circulatie a informaţiior pe plan mondial (bănci de date,
transmisii TV prin satelit) si schimbarea raporturilor de forte (razboi cibernetic cu
arme cibernetizate) .
Circulatia pe orizontala in schema prof. E. Jantsch presupune schimb de informatii
si cunostinte tehnice, brevete, licente, know-how, joint-venture de mare amploare
intre firme si tari.

II.Strategii tehnologice ale firmelor; transfer de tehnologie

Strategia de perfectionare tehnologica se plaseaza in domeniul optimizarilor, in

conditii de incertitudine sau risc . În literatura de specialitate sunt descrise diferite
metode de alegere a unei strategii:
Strategia dezvoltării de tehnologii
Strategia achiziţiei de tehnologii
Strategia vânzării (transferului) de tehnologii
Strategia dezvoltării de tehnologii- este o strategie de inovare rezultată în urma
activităţii de C-D şi care asigura un avantaj concurenţial cert şi totodată o poziţie
de lider naţional sau mondial al firmei care o adopta.
Strategia achiziţiei de tehnologii- vizeaza :

35
  Cooperarea cu alte firme (J-V) pentru dezvoltarea de noi tehnologii
 Cumpărarea de licenţe , ceea ce permite accesul la tehnologiile dezvoltate
de alţii şi reduce timpul de introducere a noilor tehnologii
 Cumpărarea de componente care înglobează tehnologii noi, asamblarea şi
vânzarea produselor sub marca firmei (industria electronică românească)
Strategia vânzării- specifică firmelor care nu doresc să-şi valorifice tehnologiile pe
care le-au dezvoltat şi le oferă spre cumpărare celor interesaţi.Este cazul firmelor
puternice care oferă tehnologii ce au ajuns în etapa de plafonare , catre ţările mai
puţin dezvoltate. Nu este cazul tehnologiilor performante (cost prohibitiv, evitarea
unor noi cocurenti pe piata). Uneori transferul de tehnologie poate avea loc chiar
in interiorul firmei, de la sectorul C-D catre sectoarele productive tinand cont de
strategia globala de dezvoltare a intreprinderii si de caracterul productiei .
O componenta majora a strategiei tehnologice o reprezinta si valorificarea
tehnologiilor firmei. Firmele japoneze precum si unele grupuri de cercetare din
Europa propun o noua conceptie referitoare la valorificarea potentialului
tehnologic al firmei, conform careia tehnologia de care dispune intreprinderea este
elemental determinant, care permite dezvoltarea si conduce la diversificarea
productiei. Acest mod de gandire este cunoscut sub numele de “strategia Bonzai”=
integrarea, combinarea si valorificarea tehnologiilor, dezvoltarea tehnologica a
intreprinderii fiind reprezentata sub forma unui arbore.

Vizualizarea sub forma unui

arbore a funcţiei
tehnologice a întreprinderii

36
Esenţial în cazul tehnologiilor elementare este faptul că ele nu sunt legate de un
singur produs sau de o singură piaţă, ci pot fi valorificate pe direcţii foarte diferite,
în funcţie de interesele (şi potenţialul) întreprinderii.
Fiecare ramură este analizată prin prisma:
– produselor: natură, importanţă, rentabilitate, ritm de creştere, investiţii
implicate, poziţie relativă în raport cu concurenţa;
– pieţelor produselor respective: volum de vânzări, rentabilitate, ritm de creştere,
diversitate a gamei de produse, tipurile de clienţi interesaţi, linii de creştere a
cererii;
– produselor de diferenţiere pe care le poate oferi întreprinderea: performanţe,
avantaje, evoluţie a vânzării şi a rentabilităţii, mijloace de comercializare, clienţi,
relaţii cu producţia.
Ramurile copacului (bonzai-ului) mai sunt cunoscute şi sub numele de
ciorchine de tehnologii, termen definit printr-un ansamblu de activităţi legate
între ele printr-o esenţă tehnologică comună. Ciorchinele este format dintr-o
serie de axe de valorificare ce pleacă de la tehnologie şi ajung la produse şi la
pieţe.
EX: Firma TORAY este primul producător mondial de compozite pe bază
de fibre de carbon. Bonzai-ul său arată astfel :

37
III. Managementul Inovării

 Activitate inventivă
 Invenţiile

Invenţia-rezolvarea tehnică a unei probleme din orice domeniu care reprezintă

noutate şi progres tehnic pe plan naţional şi internaţional (fata de stadiul cunoscut
al tehnicii).
Elemente componente ale invenţiei:
Revendicările = reprezinta elementele de noutate ale inventiei si se
bazează pe descriere, deci trebuie sa fie explicitate in scris şi după caz sunt
însoţite de figuri explicative.
Noutatea invenţiei se apreciază după data depunerii în ţara respectiva la
Oficiul Naţional pentru Proprietate Industrială (în România OSIM) .În ţara
noastră noutatea se stabileşte în conformitate cu legea 64/1991-art.8.
Orice invenţie implica o activitate inventiva dacă îndeplineşte una din
următoarele condiţii:
Invenţia nu rezultă ca evidentă în stadiul tehnicii din domeniul de aplicare
sau într-un domeniu apropiat (nu este la îndemâna oricui).
Specialistul din domeniu nu poate rezolva problema aşa cum o rezolvă
invenţia.
Necesitatea rezolvarii problemei exista de mult timp si rezolvarile cunoscute
nu sunt la nivelul rezolvarii din inventie.
Invenţia constă din îmbinarea unor elemente cunoscute într-un domeniu
tehnic, obtinand un efect global pozitiv.
Nu se considera invenţii (nu se acorda brevet de inventie), deci nu implică o
activitate inventiva următoarele situaţii:
 Se enunţa doar problemă tehnică fără a o rezolva.
 Se rezolvă numai o problema printr-o economisire de materiale sau energie,
optimizarea dimensiunilor sau reducerea costurilor, fara a obtine efecte
tehnice noi sau superioare
 Modificarea formei sau aspectul în scop estetic
 Se combină 2 sau mai multe soluţii deja cunoscute cu efecte previzibile.
 Se selecteaza un caz particular fara sa conduca la efecte deosebite
Noutăţile considerate a fi invenţii sunt certificate prin brevete de invenţie care
atestă dreptul exclusiv de exploatare. Criteriile de brevetabilitate : noutatea,
activitatea inventiva şi aplicabilitatea industrială. Orice invenţie este susceptibila
de aplicare industrială.

38
În acest context se exclud de la brevetabilitate următoarele:
- Ideile neconcretizate în soluţii tehnice
- Descoperirile ştiinţifice (geografice, geologice, arheologice)
- Teoriile ştiinţifice
- Metodele matematice, metodele de comercializare
- Ideile publicitare
- Metodele economice şi de gestiune financiară
- Programele de calculator
- Metodele de învăţământ şi instruire
- Sistemele urbanistice şi planurile de sistematizare
- Fenomene fizice in sine, retetele culinare, realizarile cu caracter estetic

Pot constitui inventii brevetabile urmatoarele :

 Orice procedeu ce permite facilitarea unei operatii tehnice utilizand
programe de calculator, in masura in care se obtine si efectul tehnic
(programele de calculator pt fi incluse in documentatia cererii de brevet)
 Solutii practice din orice domeniu, care realizeaza orice idée, teorie
stiintifica, metoda matematica, sistem de urbanizare etc.
 Produse alimentare noi, la care se utilizeaza retete culinare nebrevetabile

39
Curs 6

I. Brevetul de inventie. Cererea de brevet

II. Obţinerea brevetului de inventie
III. Exploatarea brevetelor de invenţie şi protecţia inventiilor

I. Cererea de brevet
În conformitate cu prevederile legale naţionale şi internaţionale cererea de brevet
de inventie se poate referi la o singură inventie sau la un grup de invenţii legate
între ele. Unitatea unui grup de inventii consta in: grupul de inventii rezolva
aceeasi problema tehnica; determina obtinerea acelorasi efecte tehnice; exista o
interdependenta tehnica intre inventii (una din inventii nu poate fi aplicata sau
realizata fara celelalte, lipsa uneia face inaplicabila oricare inventie din grup).
Există practic 2 variante de a redacta o cerere de inventie:
a) Cererea de brevet de inventie care cuprinde o singură inventie
b) Cererea de brevet de inventie care conţine un grup de invenţii
a) În prima situaţie şi cea mai des întâlnită, cererea cuprinde o singură
revendicare sau mai multe revendicări; revendicarea trebuie să asigure protecţia
produsului nou creat, punând în evidenta anumite caracteristici fizico-chimice şi
precizand domeniile de utilizare .
b) În cea de-a doua situaţie revendicările sunt: pentru produs, pentru un procedeu
utilizat pentru fabricarea produsului, pentru folosirea produsului, pentru un
procedeu şi pentru un mijloc special conceput pentru realizarea produsului .
În toate cazurile trebuie să existe unitatea grupului de inventie. Absenta unitatii se
poate constata fie direct a priori (inainte ca revendicarile sa fie comparate cu
stadiul tehnicii), fie a posteriori (dupa compararea revendicarilor cu stadiul
tehnicii) .
Revendicările prezentate definesc foarte clar obiectul protecţiei solicitate pentru
activitatea inventivă depusă; ele trebuie să fie clare şi să evidenţieze
caracteristicile esenţiale care sunt necesare pentru rezolvarea problemei tehnice
din cererea de brevet de inventie. In textul cererii , revendicarile au un preambul
despre obiectul inventiei si o parte precedata de expresia “caracterizat prin aceea
ca” unde se precizeaza caracteristicile tehnice ale inventiei pentru care se solicita
protectie .

II. Obţinerea brevetului de inventie

40
Brevetul de invenţie este un document de protecţie ce se acordă unei persoane
fizice sau juridice, sau unui grup de persoane pentru protejarea invenţiilor.
Dacă una şi aceeaşi invenţie a fost creată independent de 2 sau mai mulţi
inventatori sau colective de inventatori, brevetul se acorda aceluia care a depus
la OSIM în condiţiile reglementare, cererea de brevet.
In Romania, protectia inventiilor este reglementata prin legea 64/1991, prin care
brevetul de inventie apartine inventatorului, succesorilor sai legali sau
testamentari. In cazul in care mai multe persoane au creat aceeasi inventie,
dreptul la brevet le apartine tuturor, ei fiind considerati coautori.
Invenţiile de serviciu sunt cele realizate de salariaţi, legate sau nu de obligaţii
contractuale dar desfăşurate sau create în legătură cu activitatile unităţii sau cu
functia salariatului (se utilizeaza cunostintele tehnologice sau baza materiala din
unitate).
Se mentioneaza 3 situaţii distincte:
A) dacă inventatorul a creat invenţia în cadrul unui contract de muncă în care i
s-a încredinţat o misiune inventivă, dreptul de eliberare al brevetului aparţine
unităţii; este cazul cercetătorilor care sunt angajaţi
B) dacă invenţia a fost creată pe baza unei activităţi rezultată dintr-un contract
de cercetare, dreptul asupra brevetului de invenţie aparţine unitatii care a
comandat cercetarea
C) dacă invenţia a fost creată de salariaţi nelegaţi prin contract cu misiune
inventivă sau de un contract de cercetare, dreptul de proprietate asupra
brevetului aparţine inventatorilor salariaţi
Nebrevetarea unei soluţii tehnice brevetabile şi exploatarea ei fără protecţie
legală presupune asumarea unui risc, existând posibilitatea ca o altă persoană să
obtina drepturile, deci creste concurenta pe segmentul de piata, scad incasarile
etc.
Model de producere a inventiilor :
1.sunt enuntate sub forma de tema sau program de cercetare-proiectare, ideile sau
propunerile de solutii preliminare ;
2.specialistii sau colectivele de specialisti, direct ori prin tehnici de creativitate
vor defini conceptual solutia practica pentru realizarea functiei sau functiilor
necesare (act de creatie propriu-zis) ;
3.proiectarea conceptuala (functie specifica, functii auxiliare, performanta produs
sau metoda, alte functii nespecifice, parametrii cantitativi si calitativi ai functiilor,
costurile, profitul, efectele asupra mediului, aspectele ergonomice, restrictiile de
resurse, cerintele clientilor si ale pietii, exigente legale etc.

41
4.celelalte faze de la proiect pana la produs sunt: design, proiectare tehnologica,
fabricatie, prototip, serie zero, testari, activitati financiare, marketing, distributie
etc.
5.urmarirea produsului in exploatare, realizandu-se astfel o bucla feed-back (apar
noi informatii, se poate relua ciclul de mai sus, realizarea unei noi inventii).

III. Exploatarea brevetelor de invenţie şi protecţia inventiilor

A valorifica un brevet de invenţie înseamnă a obţine o serie de avantaje de natură
diferită printre care şi cele băneşti; totodată se recunoaşte moral capacitatea
inventivă, intelectuală a autorului.
Exploatarea brevetelor de invenţie se poate realiza direct de către inventator şi
indirect când autorul nu dispune de fonduri suficiente de investiţii pentru
realizarea practica a inventiei.
 La exploatarea directă inventatorul obţine o serie de avantaje rezultate din
vanzarea produselor obtinute din aplicarea brevetului, participare directa la
profit, interzicerea folosirii neautorizate a brevetului, reducerea
concurenţei etc.
 La exploatarea indirectă, autorului nu îi revin toate avantajele, el transfera
prin contract către o altă firmă sau persoana drepturile sale.
În contract sunt stipulate natura, obiectul şi limitele drepturilor ce se transmit,
conditiile transmiterii, alte obligatii de natura financiara, garantii, clauze de
incetare a contractului, drepturile la incetarea contractului. Contractul poate fi de
licenţă şi de cesiune.
Licenţa este un contract scris, întocmit între titularul de brevet şi beneficiar prin
care proprietarul vinde contra unui preţ dreptul de a folosi brevetul unei persoane
sau firme. Vânzarea se poate face pe timp nelimitat sau pe o perioadă de timp,
pentru productia si desfacerea pe piata interna sau cu dreptul titularului de brevet
de a folosi in paralel aceeasi piata. Preţul se stabileşte plecând de la valoarea de
piaţă a obiectului brevetului. Plata se face ca redevenţa (un procent din cifra de
afaceri realizată pe baza aplicării invenţiei), sau prin forfetare (o sumă fixă care
nu ţine seama de cantitatea producţiei ce se poate realiza dupa aplicarea
inventiei). Mai exista schimbul de licente (cross-licensing) precum si forma de
participare a titularului la investitii. Cesiunea reprezinta cedarea drepturilor de
folosinta a brevetului pe un anumit teritoriu/timp.
Contractul de licenţiere reprezintă de fapt comerţ de inteligenta generator de
profituri substanţiale .
Comertul cu brevete de inventie consta in :
- cesionarea teritoriala (vanzarea dreptului de folosinta a brevetului pe un
anumit teritoriu);

42
 - arendarea produselor obtinute din aplicarea inventiei (pe un anumit teritoriu
si pe un anumit timp);
- licentierea, respectiv vinderea dreptului de folosire a inventiei, pe timp
nelimitat sau dupa o anumita perioada de timp.
Licenţierea se poate face în ţară sau străinătate; licenţiatorul (autorul invenţiei)
economiseşte prin vânzare fonduri financiare şi materiale, se poate asocia cu o
firmă asigurând rentabilitatea cercetării ştiinţifice, beneficiaza de protectia
licentei etc. Licenţiatul (cumparatorul brevetului) nu investeşte în cercetarea
ştiinţifică si are toate avantajele din folosirea invenţiei.
Protecţia invenţiilor se realizează la nivel naţional, european şi mondial. În
România protecţia invenţiilor este reglementată de legea 64/1991, iar brevetele de
invenţie sunt emise de OSIM,care reprezintă documentul de protecţie. Fabricarea
şi comercializarea unui produs sau a unei tehnologii rezultate prin aplicarea unei
invenţii brevetate în România reprezintă infracţiune denumită şi contrafacere.
OSIM are ca obiect de activitate :
- cercetari documentare din literatura de brevete, din care se poate afla
portofoliul de inventii brevetate de o firma pe teritoriul Romaniei
- elaboreaza studii privind evitarea riscului de contrafacere pe teritoriul
Romaniei (atesta daca exista protectie printr-un brevet de inventie pentru
un produs sau o tehnologie)
- elaboreaza studii de prognoza pe termen scurt si mediu privind evolutia in
timp a unor materiale, masini si utilaje, tehnologii,subramuri si domenii ale
tehnicii.
La nivel european există ORGANIZAŢIA EUROPEANĂ A BREVETELOR, înfintata in
1973 la conferinţa intitulată "Convenţia brevetului european" la care au participat
initial 19 state. Această organizaţie are drept scop protecţia invenţiilor din statele
membre stabilind o procedură unică de eliberare a brevetelor europene în statele
membre (contractante). Romania a aderat ulterior la aceasta organizatie.
Un brevet european conferă titularului,sau în fiecare din statele organizaţiei in
care este eliberat, aceleaşi drepturi ca un brevet naţional. Durata brevetului
European este de 20 ani de la data depunerii cererii de brevet. Procedura de
eliberare europeana a unui brevet nu suprima procedurile nationale (un solicitant
poate sa aleaga pentru protectia unei inventii, calea unei proceduri nationale in
fiecare din statele participante la OEB).
La nivel mondial există un for foarte complex numit ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A
PROPRIETĂŢII INTELECTUALE (OMPI). OMPI care are drept scop protejarea si
promovarea protectiei proprietatii intelectuale în lume si asigura cooperarea
administrativa între diferitele uniuni care o compun.
Uniuni existente in OMPI :
- Uniunea pentru protectia proprietatii industriale (Paris);

43
 - Uniunea pentru protectia operelor literare si artistice (Berna);
- Aranjamentul privind inlaturarea falsificarii indicatiilor de provenienta
(Madrid);
- Aranjamentul privind depozitul international al desenelor si modelelor
(Haga);
- Aranjamentul privind clasificarea internationala a produselor din domeniul
marcilor (Nisa);
- Uniunea internationala de cooperare in materie de brevete.
OMPI urmareste:
- elaborarea de normative si reguli internationale in domeniul proprietatii
intelectuale;
- incheierea de tratate internationale, prin furnizarea de informatii, in special
juridice si tehnice privind brevetele de inventii si Registrul International de
Marci;
- asigura un program important de asistenta juridica si tehnica, in special
pentru tarile in curs de dezvoltare.
In 1994 prin acordul de la Marrakech, semnat in cadrul acordului general asupra
tarifelor vamale si comertului (GATT), a luat fiinta Organizatia Mondiala a
Comertului (OMC), care cuprinde si aspectele drepturilor de proprietate
intelectuala care tin de comert .
Romania este parte a numeroase conventii si tratate internationale in domeniul
proprietatii industriale :
- Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale;
- Conventia pentru instituirea OMPI;
- Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor;
- Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internationala a
brevetelor de inventii;
- Acorduri privind asocierea cu comunitatile economice europene, SUA, tarile
Asociatiei Europene a Liberului Schimb, Organizatia Europeana de Brevete.

Pe baza acestor conventii, acorduri si tratate, persoanele fizice si juridice romane

pot sa-si breveteze inventiile in alte state.

44
Curs 7

1. Definiţia cercetării, caracteristici şi rolul cercetării ştiinţifice în societatea

modernă
2. Stiinta si cercetarea stiintifica
3. Forme de cercetare ştiinţifica

1. Definiţia cercetării, caracteristici şi rolul cercetării ştiinţifice în societatea

modernă

Cercetarea ştiinţifică este o activitate sistematică şi creatoare menită să

sporească volumul de cunoştinţe şi să le utilizeze în noi aplicaţii. Economia bazată
pe cunoaştere a devenit un scop pentru orice stat în sensul dezvoltării economice
în condiţii de competitivitate. Cresterea economica se realizeaza prin investitii,
stabilitatea mediului macroeconomic si cercetarea stiintifica .
În aceste condiţii cercetarea, dezvoltarea şi inovarea constituie pentru orice ţară
motorul dezvoltării economice şi sociale. (Lisabona şi Bologna)
Cercetarea ştiinţifică mai este cunoscută astăzi şi utilizată ca denumire sub cea de
cercetare - dezvoltare (C-D). Conceptul devine astazi cercetare, dezvoltare si
inovare (C-D-I) datorita importantei acordate inovarii in vederea asigurarii
bunastarii si civilizatiei umane .
Cercetarea stiintifica produce stiinta, ce se incorporeaza in buna masura in
produse tehnologice, dar in acelasi timp dezvolta invatamantul, face educatie,
conducand la superioritate sociala .
Cunoştinţele ştiinţifice obţinute în urma cercetării indiferent de domeniu au o
serie de caracteristici:
se consolidează prin utilizare, se perfecţionează şi se completează
au proprietatea de a se acumula si multiplica în timp
prin acumulare devin o sursa gratuita a puterii de creatie a oamenilor
nu se înstrăinează prin transmiterea de la o ţară la alta, de la o persoană la
alta
raman de regula in posesia celor care le-au creat
Cercetarea ştiinţifică are nevoie de cercetători (specialişti pe diverse domenii
ştiinţifice), echipamente ştiinţifice, resurse financiare şi infrastructura. Există 2
direcţii prin care se creează şi se valorifica informaţiile ştiinţifice:
- existenţa unui cadru organizatoric a mijloacelor de culegere, stocare,
prelucrare şi transmitere a informaţiilor ştiinţifice

45
 - crearea de noi informaţii ştiinţifice prin activitatea de cercetare ştiinţifică
realizată în laboratoare, institute, firme, universitati si academii de
cercetare
Produsele cercetării ştiinţifice sunt invenţiile, inovaţiile, noi materiale, programe
de calcul (software) , utilaje, tehnologii, sisteme moderne de management, de
instruire şi recrutare a personalului uman etc .
Cercetarea stiintifica actuala trebuie privita in contextul fenomenului de
globalizare, care presupune luarea in considerare a urmatoarelor aspecte :
- mondializarea vietii economice, diviziunea internationala a muncii,
accentuarea relatiilor internationale, caracterul limitat si distributia
neuniforma a resurselor pe glob, protectia mediului si asigurarea dezvoltarii
durabile a omenirii
- eforturile pentru solutionarea unor probleme stiintifice de mare anvergura
numai pot fi suportate de un singur stat si se cer solutionate din perspectiva
internationala
Cercetarea ştiinţifică neaducand profit prin ea insasi trebuie finantata in principal
de catre stat, motivatia sociala fiind ca producerea de cunostinte stiintifice
contribuie la dezvoltarea economica si sociala, pot reduce sau rezolva crizele
sociale, economice, financiare, militare,etc.
Universitatile au un rol deosebit prin contributia adusa la producerea, transmiterea
si utilizarea de cunoastere, cercetarea stiintifica fiind parte inseparabila a
sistemului de invatamant superior performant (procesul Bologna-Aria Europeana a
Invatamantului Superior si Cercetarii ).
Activitatea de cercetare ştiinţifică reprezintă cel mai înalt mod de dezvoltare a
resurselor umane atât prin continua pregătire/informare cât şi prin rezultate
obţinute.
Cercetarea stiintifica se bazeaza pe potentialul creator al oamenilor antrenati in
activitati inovatoare. Inovarea presupune activitati specifice: sesizarea de
oportunitati oferite de piata in corelatie cu evolutiile tehnologice, identificarea de
solutii tehnologice, evaluarea raportului cost-beneficiu, riscuri presupuse,
identificarea resurselor necesare etc.(abordare sistemica)
Procesul de cercetare- inovare antrenează 5 elemente:
sistemul de cercetare (aflat in centrul productiei de cunoastere)
companiile inovatoare (întreprinderile care transforma cunoaşterea în
produse destinate pieţei)
infrastructura de inovare
capitalul disponibil si canalele de finantare
resursele umane şi serviciile educaţionale (capitalul uman)
Cresterea competentei si eficientei activitatii de cercetare-dezvoltare poate fi
realizata prin finalizarea unor obiective cum sunt:

46
 promovarea parteneriatului intre cercetatori si beneficiari
dezvoltarea infrastructurii de cercetare, formarea de centre de excelenta in
domenii prioritare
dezvoltarea infrastructurii de inovare (oficii de inovare si afaceri, centre de
transfer tehnologic, oficii de informare tehnologica)
infintarea fondurilor de risc pentru aplicarea rezultatelor cercetarii
instituirea unui sistem flexibil de gestionare a fondurilor bugetare pe
programele de cercetare- dezvoltare
Din bugetul de stat se pot finanta urmatoarele tipuri de activitati :
 activitati de cercetare-dezvoltare
 activitati de transfer tehnologic : transfer de cunostinte, consultanta si
asistenta tehnica
 activitati de valorificare/implementare a rezultatelor la beneficiari
 activitati suport,de tip orizontal, pentru dezvoltarea resurselor umane din
CD si din partea beneficiarilor
 organizare de cursuri, stagii de formare, diseminarea cunostintelor si a
experientei accumulate
 activitati de conducere a programelor de cercetare
Strategia Lisabona impune integrarea unitatilor de cercetare-dezvoltare
romanesti in retele si programe internationale . Unitatile CD pot sa-si dezvolte
capacitatea de a difuza cunostintele, rezultatele, experientele, dezvoltand
servicii de marketing si birouri de legatura cu industria, precum si activitatea de
promovare publica (cataloage de produse, buletine informative si promotionale,
conferinte, prezentari audio-video, demonstratii de produse/tehnologii, lansari de
programe/proiecte s.a). Unitatile CD vor trebui sa-si dezvolte capacitatea de
utilizare a cunostintelor stiintifice si tehnologice prin:
 sustinerea mobilitatii cercetatorilor, specialistilor si studentilor din institute
de cercetare si universitati catre firme
 accesul major al firmelor la facilitatile internationale si servicii de asistenta
stiintifica
 cresterea ratei de absorbtie a inovarii in mediul economic (cursuri si stagii
de formare si perfectionare pentru beneficiarii rezultatelor CD)
 cercetarea nu este exclusiv orientata spre economie ci, trebuie efectuata si
incurajata si in domeniul culturii si patrimoniului national. La nivelul IMM-
urilor dezvoltarea potentialului CDI se poate realize prin proiecte CDI intre
parteneri industriali si unitati CD ( SMC obliga firmele sa intreprinda
activitati de CDI) .

47
2 . Ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică

Stiinta contemporana este caracterizată de următoarele:

dezvoltare accelerată;
caracter multidisciplinar;
aplicarea tot mai rapidă a cunoştiinţelor ştiinţifice ;
tehnologie bazata pe stiinta (tehnologia “arta” bazata pe cunostinte
empirice);
integrarea activitatii de cercetare stiintifica in activitatile de educatie si
instruire ;
rezolvarea prin colaborare internationala a problemelor tehnico-stiintifice
majore ;
insuficienta resurselor care limiteaza dezvoltarea si utilizarea stiintei si
tehnologiei.
Importanta stiintei in SBC este facilitata de comunicare, schimbul de informatii
intre parteneri, schimb din care rezulta o noua informatie si o noua valoare
(culturala sau economica). Conceptul de SBC este utilizat astazi in paralel cu cel
de EBC, deoarece utilizarea intensiva a cunoasterii, inclusiv generarea de
cunostinte, reprezinta esenta unor procese cu rezultat economic astfel incat
progresul spre societatea cunoasterii va conduce dincolo de efecte economice si la
realizarea personalitatii umane. Romania pentru a reduce decalajul economic
trebuie sa se orienteze rapid dupa cele mai noi evolutii pe plan mondial in general
si European in special (specialisti catre cercetare, medie de varsta, emigrare) .

3. Forme de cercetare ştiinţifica

Cercetarea ştiinţifică se clasifica:

după conţinut:
- cercetare ştiinţifică fundamentală
- cercetare ştiinţifică aplicativa.
după cheltuielile de cercetare - dezvoltare:
- cercetarea ştiinţifică fundamentală;
- cercetarea ştiinţifică aplicativa;
- cercetarea de dezvoltare.
Cercetarea ştiinţifică fundamentală este o activitate teoretică însoţită de
experimente care are drept scop acumularea de noi cunostiinte privind aspectele
fundamentale ale fenomenelor şi faptelor observabile fără a urmări o aplicaţie
practică (deosebita sau specifica). Prin această cercetare se realizează
descoperirile ştiinţifice, se descifrează tainele naturii, gândirii şi societăţii
creându-se noi direcţii spre cunoaşterea ştiinţifică, progresul tehnologic, economic

48
si social . Mai totdeauna este însoţită de experimente, efectuate în laboratoare de
cercetare cu echipamente specifice, cu diverse materiale şi cu diverse forme de
energie. Se descopera noi materiale (compozite, SOS, PF, MPE), aplicatii ale unor
materiale, tehnologii noi (nano, bio, eco, stiinta medicala, protectia mediului,
energetica) .
În domeniul economic teme de cercetare fundamentală ar fi :
- creşterea economică şi modelarea;
- analiza proceselor economice şi prognoza lor;
- problemele financiare, fiscale, monetare;
- relaţia politic-economie-societate, globalizare, etc.
Cercetarea ştiinţifică aplicativă este o activitate originală de acumulare de noi
cunostiinte îndreptată în principal spre un obiectiv practic. Foloseşte rezultatele
celorlalte forme de cercetare precum şi cunoştinţele empirice acumulate prin
experienţă practică pentru stabilirea de noi tehnici si tehnologii, noi forme de
management, marketing etc..
Ea se desfăşoară deobicei în 3 etape:
- în laborator - se realizează pe instalaţii de dimensiuni mici şi cu cantităţi
mici de materii prime;
- în instalaţii pilot - dimensiunile utilajelor şi materialele folosite sunt mai
mari - din ele se colectează datele tehnice necesare proiectării instalaţiei
industriale;
- în instalaţii semi-industriale - se realizează doar când sunt necesare
completarea rezultatelor tehnice pentru instalaţia finală .
Rezultatele acestui tip de cercetare se utilizeaza pentru proiectarea instalatiei
industriale .
Cercetarea de dezvoltare este o activitate sistematică realizată în vederea
lansării în fabricaţie a noi produse, noi procedee, sisteme şi servicii sau
înbunătăţiri a celor existente.
Ea implică 2 etape:
- proiectarea activităţii economice, de producţie materială, energetică,
artistică, socială, etc - în proiectare se apelează la cunostiinte specifice
însoţite de suport matematic, programe de calcul, inclusiv grafica pe
calculator .
- execuţia proiectelor - se realizează un produs, dispozitiv, utilaj etc.
denumit prototip sau o serie mica ( circa 100 de bucăţi).

49
Cele trei tipuri de cercetare se pot interconditiona astfel:

Cercetare aplicativa noi principii generale cercetare fundamentala

noi posibilitati de aplicare

Cercetare fundamentala si aplicativa cercetare de dezvoltare (produse
pentru dezvoltarea tehnologica)
In cadrul Managementului Cercetarii Stiintifice (MCS), politica privind finantarea
celor trei tipuri de cercetare trebuie sa se subordoneze in mod adecvat in functie
de strategia firmei .

50
Curs 8

I.Etapele cercetării stiintifice

II.Scientometria
III.Clasamentul Shanghai-universitati
IV.Clasificare universitati din Romania

I.Etapele cercetării stiintifice - cercetarea ştiinţifică se desfăşoară prin

parcurgerea următoarelor etape:
1. Alegerea temei de cercetare
2. Documentarea ştiinţifică
3. Realizarea temei
4. Redactarea lucrării ştiinţifice
5. Valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice

1. Alegerea temei de cercetare - corespunde etapei de percepţie a problemei,

definirea şi delimitarea acesteia.
În alegerea temei se ţine seama de următoarele considerente:
temele de cercetare se împart în subteme care se distribuie unor echipe sau
cercetători individuali
temele complexe se realizează de către echipe de cercetători cu pregătire
multidisciplinară
temele pot fi alese de cercetători după specializare, experienţă, resurse de care
dispun, importanta temei, alte preferinte, motivare (eventualitatea redactării
tezei de doctorat), risc minim
cercetătorii pot propune teme de cercetare care să participe la licitaţiile de
proiecte ce urmează a fi contractate în programele (inter) naţionale de cercetare,
sau sa-I ajute la elaborarea tezelor de doctorat
riscul de nereuşită să fie minim (tema sa fie fezabila)
Pentru cercetarea economică temele se aleg din problemele economice rezultate
la confruntarea economiei cu faptele empirice.

51
2. Documentarea ştiinţifică
Este realizată pentru a cunoaşte stadiul actual al cercetării pentru tema aleasă in
domeniu, la nivel (inter) naţional. Pentru cercetatorii din economie este necesara
cunoasterea de : concepte, notiuni, categorii, teorii, indicatori si metode de
masura si analiza. Se parcurg următoarele etape:
 Documentarea bibliografică (obligatorie, deoarece orice cercetare nu apare
în afara unor cunoştinţe déjà existente). Se consultă literatura de
specialitate din tratate, enciclopedii, reviste de specialitate, volume ale
manifestărilor ştiinţifice, diverse studii, publicatii de pe internet, etc.
 Documentarea directă/la obiect care constă în culegerea de informaţii (date
statistice, fapte) legate de o ţară/regiune/domeniu/firma, etc. Informatiile
trebuie sa fie corecte si bogate in continut.
 Consultarea specialiştilor deoarece se scurtează durata cercetării si se
usureaza munca.

3. Realizarea temei
Este etapa cea mai importanta a cercetarii si Include o serie de paşi. În cadrul
acestei etape se întreprind următoarele activităţi:
 Se analizează critic lucrarile de specialitate
 Se observă atent realitatea economică
 Se formulează ipotezele de lucru
 Se fac experimente
 Se interpretează rezultatele experienţelor obţinute
 Se formulează concluziile
În această etapă, în timpul experimentelor se poate produce iluminarea, care ne
poate conduce către o soluţie (ipoteza ce trebuie urmată, verificata si uneori
generalizata). Aparatul matematic este utilizat întotdeauna în interpretarea cât
mai exactă a rezultatelor.

4. Redactarea lucrării ştiinţifice

Datele experimentale acumulate se prelucrează sub formă de tabele/grafice sau se
pun în ecuaţii/inecuaţii pentru care se caută soluţiile ce corespund cu realitatea
(deci care se inscriu intr-un domeniu de valori). Se trece la redactarea propriu zisa,
după un plan bine stabilit anterior. La început se descrie stadiul actual al
cunoaşterii in domeniu, rezultatele experimentale obţinute, interpretarea lor,
concluziile şi propunerile.

5. Valorificarea rezultatelor experimentale

52
Rezultatele cercetării ştiinţifice se pot preda ca rapoarte de cercetare ce se trimit
la programul care a finanţat cercetarea.
În alte situaţii rezultatele cercetării se trimit unei edituri pentru publicare sub
formă de monografie, articol in revistă sau se trimit spre publicare ca brevet de
invenţie (OSIM) .
De asemenea, rezultatele cercetării ştiinţifice sunt prezentate în cadrul
congreselor şi conferinţelor ştiinţifice de specialitate. Rezultatele cercetării pot fi
şi sub formă de consultanţă acordată unor beneficiari pentru îmbunătăţirea unor
activităţi specifice (ex.protectia mediului).
Echipa de cercetare este organizata in functie de complexitatea temei . Ea
cuprinde specialisti (cercetatori, cadre didactice, studenti, masteranzi, doctoranzi)
si manageri . Raspunderea pe ansamblu revine directorului de proiect. Daca tema
este divizata, raspunderea revine responsabililor parteneri de proiect si fiecarui
cercetator in parte . Organizarea in echipa are multiple avantaje si este necesara
pentru teme majore, care necesita cercetari inter si multi disciplinare . Disciplina
in echipa poate genera o serie de dezavantaje (intiativa si capacitatea de creatie
limitata a cercetatorilor individuali). Echipa functioneaza numai pe durata temei
de cercetare, un cercetator putand face parte din mai multe echipe .

II. Scientometria. Indicatori Scientometrici

Scientometria este ştiinţa măsurării şi analizării ştiinţei. Ea utilizează metode
cantitative pentru a analiza rezultatul cercetării şi tehnologiei. Scientometria
analizează, de asemenea, aspectele cantitative ale generării, propagării şi utilizării
informaţiilor ştiinţifice.
Pentru prima dată termenul englezesc "SCIENTOMETRICS" a fost utilizat prin
traducerea cuvântului rusesc "naukometria" = măsurarea ştiinţei (->Nalimov-1969).
Tehnica scientometrică a fost recunoscută internaţional după 1975, o dată cu
apariţia cărţii "Ştiinţa de la Babilon încoace" şi a lansării revistei "Scientometrics" în
1978.
Analiza statistică a literaturii ştiinţifice a început în sec XX prin compararea
producţiei ştiinţifice a mai multor ţări pe baza lucrarilor publicate . In 1963 a
aparut baza de date Science Citation Index (SCI) la Institute for Scientific
Information Philadelphia –USA (ISI) , care a devenit un instrument de evaluare
cantitativa pentru studiile stiintifice . ISI şi-a alcătuit baza de date prin colectarea
informaţiilor ştiinţifice din 2300 de reviste, astăzi numărul lor fiind de 5000 şi care
acoperă toate domeniile ştiinţei (din circa 150000 reviste stiintifice ce apar in
toata lumea) , care produc circa 90 % din noutatile cu adevarat valoroase pentru
progresul contemporan.
Metoda scientometrică folosită în SUA a fost adoptată ca instrument de lucru în
evaluarea dezvoltării statelor de către Banca Mondială, FMI, UE, OECDE. Măsurarea

53
calităţii cercetării ştiinţifice este dificilă şi se bazează pe anumite criterii şi
indicatori specifici: numar laureati Premiul Nobel /tara, /tara,/locuitori
Deasemenea publicarea de articole in Science (SUA) si Nature (Anglia), precum si
numar patente/locuitori, reprezinta baza clasamentului privind primele 500 de
universitati ale lumii (clasificare Shangai) .
Indicatori scientometrici
Prima Conferinţă Internaţională privind indicatorii în ştiinţă şi tehnologie a fost
organizata de OECD la Paris, în 1980. Aici s-au propus unele definiţii şi principii de
clasificare care
definesc starea existenţei şi dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei in lume.
Principalii indicatori sunt grupaţi astfel:
 Indicatori care privesc activitatea de creaţie şi inovare :
 Indicatori privind impactul ştiinţei şi tehnologiei asupra economiei;
 Indicatorii ştiinţei care, pot fi: număr de publicaţii, număr de citate, număr
de referenţi.
Ex: Pentru o analiză cât mai completă se utilizează următorii indicatori:
A. Populaţia
B. Populaţia tânără între 25-34 ani
C. PIB în Euro/locuitor
D. Număr total de cercetători acreditaţi
E. Cheltuieli/cercetător (Euro)
F. Cheltuieli cu cercetarea din PIB (%)
G. Brevete aplicate /1 milion de cercetători
H. Nr de lucrări publicate în reviste de impact (ISI)
I. Premianţii Nobel
J. Nivelul de instruire al populaţiei ( ponderea populaţiei cu studii
superioare/total populatie)
K. Cheltuieli cu educatia din PIB (%)
Comunitatea ştiinţifică considera drept indicatori de evaluare pur ştiinţifică pe
cele notate cu G, H şi I.
Indicatorii scientometrici cantitativi mai importanţi sunt:
 Numărul de citari (1)
 Rata citărilor (2) (rata citarilor asteptate, rata relativa a citarilor)
 Factorul de impact (3)

54
(1) Numărul de citari al unui articol, al unei cărţi, sau pentru totalitatea
publicaţiilor unui autor , din care se scad autocitările este un indicator important
pentru calitatea unei lucrări ştiinţifice.
(3) Factorul de impact al unei reviste stiintifice este dat de raportul dintre
numărul de citări primite în 2 ani succesivi apariţiei articolelor în revista respectivă
şi numărul de articole publicate în acea revistă .
Alti indicatori sunt: scorul de influenta al domeniului si scorul relativ de influenta
al revistei (manual anexa 8-definitii) .
Exista un forum Cybermetrics (www.cindoc.csic.es/cybermetrics), cu rol de jurnal
electronic.

III.Clasamentul Shanghai-universitati
Clasamentul Shaghai (universitatea Jiao Tong) foloseste urmatorii indicatori pentru
estimarea calitatii educatiei, a corpului profesoral si a rezultatelor activitatii de
cercetare a universitatilor:
 numar absolventi cu Premiul Nobel sau Medalia Fields,luati in considerare
cu valori ponderate in functie de anul absolvirii (10 % in scorul total) ;
 numar de cadre din universitati cu Premiul Nobel sau Medalia Fields, luate in
considerare cu valori ponderate in functie de anul obtinerii premiilor (20 %
in scorul total) ;
 numar de cadre considerate “highly cited” de catre ISI (20 % in scorul total);
 numar articole stiintifice publicate in revistele Nature si Science in perioada
2000-2004, luate in considerare cu valori ponderate in functie de ordinea in
lista autorilor a celor afiliati universitatilor considerate (20 % in scorul
total);
 numarul de articole indexate ISI in ultimul an (20 % in scorul total);
 un indicator care raporteaza la numarul personalului academic din
universitate scorul total obtinut pe baza indicatorilor precedenti, ponderati
(10 % in scorul total).
Conform clasamentului, locul unu este detinut de Universitatea Harvard urmata de
Cambridge si Stanford. In clasament, din Europa de Est sunt trei universitati din
Polonia si doua din Ungaria (din totalul de 300) .
Top mondial universitati (2010) :
1. Harvard-SUA
2. Berkeley-SUA
3. Stanford-SUA
4. MIT-SUA
5. Cambridge-GB

55
 6. Caltech-SUA
7. Princeton-SUA
8. Columbia-SUA
9. Chicago-SUA
10.Oxford-GB

Top universitati Europa :

1. Cambridge-GB
2. Oxford-GB
3. University College Londra-GB
4. Institutul de tehnologie din Zurich-Elvetia
5. The Imperial College of Science, Technology and Medicine-GB
6. Universitatea Pierre si Marrie Curie-Franta
7. Universitatea din Copenhaga-Danemarca
8. Institutul Karolinska-Suedia
9. Universitatea din Manchester-GB
10.Universitatea Paris Sud-Franta

IV.Clasificare universitati din Romania

Exista trei grupe conform noii Legi a Educatiei :

1. universitati de cercetare avansata si educatie
2. universitati si educatie si cercetare stiintifica
3. universitati centrate pe educatie
Scopul clasificarii facute in colaborare cu Asociatia Universitatilor Europene va
ajuta la finantarea diferentiata dupa criterii de performanta si la prestigiul
acestora .

56
CURS 9

1. Obiectivele activităţii de cercetare ştiinţifică în România

2. Managementul cercetării ştiinţifice
- Definiţie, principiile managementului ştiinţific, funcţiile managementului,
componente;
3. Sistemul de cercetare (cel românesc)

1. Obiectivele activităţii de cercetare ştiinţifică- trebuie să asigure cadrul

organizatoric şi legislativ pentru trecerea sistemului de cercetare-dezvoltare din
ţara noastră la o structură operaţională de tip European, asigurand cresterea
competitivitatii in acest domeniu si punerea in valoare a potentialului stiintific de
care dispune.
Strategia naţională stabileşte obiectivele pe termen lung şi de interes naţional,
acestea sunt:
 Promovarea şi dezvoltarea sistemului naţional de cercetare
 Integrarea cercetării româneşti în comunitatea internaţională;
 Dezvoltarea resurselor umane angajate în cercetarea ştiinţifică
 Dezvoltarea bazei materiale din cercetare ştiinţifică
Pentru punerea în practică a strategiei naţionale guvernul oricărei ţări iniţiază o
politică guvernamentală prin care se urmăresc o serie de obiective strategice:
Intensificarea proceselor de inovare şi creativitate;
Creşterea calităţii şi competitivităţii produselor şi serviciilor;
Asigurarea competentelor şi resurselor din domeniul ştiinţei şi tehnologiei în
vederea dezvoltării patrimoniului ştiinţific şi tehnologic.
Armonizarea legislaţiei în domeniu cu cea europeană.
Incurajarea perteneriatelor institutionale si a repatrierii diasporei stiintifice
romanesti
Intarirea capacitatii institutionale si personale pentru atragerea de fonduri
internationale publice si private
Instrumentul prin care se pune în practică strategia şi politica guvernamentală
este planul naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare. Obiective:
Relansarea economică şi ştiinţifică a României;
Creşterea nivelului tehnic şi calitativ al produselor şi serviciilor romaneşti
pentru asigurarea unei competitivităţi pe plan internaţional;
Dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul ştiinţific şi tehnologic
în scopul acumulării şi difuzării tehnologiilor.
Introducerea unor politici de resurse umane dinamice si competitive

57
 Stimularea investitiilor private in cercetare-dezvoltare
Finantarea multianuala a proiectelor de cercetare, in acord cu practicile
europene
Alocarea resurselor prin competitie, exclusiv in functie de criteriile de
calitate stiintifica (evaluari de institutii, persoane si proiecte pe baza
unor criterii international recunoscute)
2. Managementul cercetării ştiinţifice - constituie ansamblul elementelor cu
caracter organizaţional, informaţional,decizional, motivaţional, cu ajutorul cărora
se desfăşoară activitatea de cercetare ştiinţifică şi se asigura eficienta acestuia.
Principiile generale ale MCS sunt :
a. Principiul compatibilitatii dintre mecanismele de realizare a managementului si
caracteristicile generale, interne ale cercetarii stiintifice (orce incompatibilitate
afecteaza eficienta activitatii, activitatea de ansamblu, starea de spirit din echipa
de cercetare si chiar beneficiarii).
b. Principiile managementului participativ
Cercetătorii pot să influenţeze eficienţa muncii în proporţii mai mari decât la alte
activităţi, ei participa la elaborarea deciziilor pentru stabilirea directiilor
dezvoltariii ştiinţei, la formularea politicii stiintei şi la corelarea cu strategia de
dezvoltare economico-socială.
c. Principiul motivării cercetătorilor şi personalului auxiliar din cercetarea
ştiinţifică
În vederea stabilizării unui personal bine pregătit este necesară o motivaţie fie prin
cointeresarea la profit,obţinerea unor drepturi băneşti din brevetele realizate sau
din vânzarea de produse.
d. Principiul eficienţei care le sintetizează pe cele 3 prezentate:
Acest principiu se realizează în mod particular pentru fiecare tip de cercetare
ştiinţifică urmărind eficienta interna (cheltuieli, venituri, beneficii), dar si de
eficienta externa (efecte, costuri, profit).

Funcţiile managementului cercetării ştiinţifice sunt aceleaşi indiferent de

domeniul de activitate şi nivelul ierarhic al managerului:
Funcţia de planificare (reprezintă stabilirea unui plan de acţiune pentru
îndeplinirea obiectivelor)
Funcţia de organizare – reprezenta stabilirea unui sistem de relaţii de lucru
între persoanele implicate în cercetare si acordarea de responsabilitati in
vederea indeplinirii obiectivelor (funcţii îndeplinite)
Funcţia de recrutare a personalului uman -implica selectarea şi instruirea
personalului pentru anumite posture din structura organizationala

58
 Funcţia de conducere - are drept obiectiv crearea unui mediu pentru
motivarea personalului
Funcţia de control reprezentată de stabilirea, masurarea şi evaluarea
gradului de performanţă al activităţii de cercetare in raport cu obiectivele
planificate

Componentele principale ale managementului cercetarii ştiinţifice sunt:

a. Subsistemul organizatoric - este alcătuit din 2 moduri de organizare - formală şi
informala.
Organizarea formală este reprezentată de structurile în care se desfăşoară
activitatea de cercetare (ateliere, sectii, departamente, laboratoare, structuri
auxiliare si administrative-manageriale-institute de cercetare).
Organizarea informală constă în totalitatea interacţiunilor umane şi a elementelor
de natură organizatorică ce apar in procesul muncii.
b. Subsistemul informaţional este format din totalitatea informaţiilor organizate pe
fluxuri, proceduri sau circuite, precum şi modul de operare cu acestea într-o
unitate de cercetare ştiinţifică. Rol decisiv in realizarea unui management
eficient .
c. Subsistemul decizional care conţine metodologia de elaborare a deciziilor legate
de cercetarea ştiinţifică precum şi acţiunile pentru înfăptuirea acestora.
d. Subsistemul metodelor şi tehnicilor specifice gestiunii cu 3 funcţii:
- Asigurarea raportului logistic, metodologic pentru procesul de management
- Apelarea la metode ştiinţifice pentru munca de management
- Perfecţionarea personalului de management şi execuţie;

3. Sistemul de cercetare
Componentele unui sistem de cercetare sunt in general : institutele de cercetare,
departamentele de cercetare ale universităţilor, firme cu obiect de activitate în
cercetare şi departamente de cercetare ale firmelor.
Sistemul de cercetare românesc este format din unităţi în care se desfăşoară
activităţi de cercetare-dezvoltare şi acestea sunt:
 Institute naţionale de C-D aflate sub coordonarea unor ministere (MEC) sau a
ministerului cu probleme de cercetare (ANCS).
 Institute publice subordonate ministerului cu cercetarea, altor ministere sau
unor academii: ACAD. Romana, ACAD. de Ştiinţe Agricole şi Forestiere,
ACAD. de Ştiinţe Medicale.
 Institute de C-D si unitati din subordonarea sau coordonarea altor institute
centrale;

59
  Societăţi publice sau private pe acţiuni (companii care au cel puţin un
departament de cercetare cu 8 salariaţi);
 Unitatile Academiei Romane (60 institute si centre de cercetare pentru
stiinta, litere si arta).
Direcţiile de realizare a cercetării romaneşti:
a. Cercetarea tehnologică desfăşurată prin programele de C-D-Inovare şi care
acoperă 85% din totalul activităţii de C-D. Finanţarea aceste cercetări se face prin
intermediul alocării competitive a fondurilor.
b. Cercetarea fundamentală orientată spre ştiinţele naturale exacte şi umaniste
realizată în institutele coordonate de academia romana şi celelalte academii, 10%
din cercetare.
c. Cercetarea desfăşurată în universităţi prin intermediul programelor coordonate
de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, 5% din totalul activităţii de C-D-I.

Conducerea şi organizarea cercetării ştiinţifice

Autoritatea Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică (ANCS) este organul de
specialitate al administraţiei publice centrale aflat în subordinea
ministerului de cercetare (MEC). ANCS elaborează, aplică şi monitorizează
politicile în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării în raport cu planul
naţional de cercetare. ANCS isi desfasoara activitatea in conformitate cu
prevederile O.G.57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea
tehnologica, aprobata cu modificari si completari prin Legea 324/2003, cu
modificarile si completarile ulterioare. ANCS este o institutie publica,
finantata de la bugetul de stat prin bugetul MEC.
Programele interne sunt finantate in general din fonduri publice, dar si din fonduri
private (prin cofinantare) .
Programele internationale sunt finantate prin contributii ale Romaniei, din fonduri
publice, la programele organizatiilor internationale, sau prin acorduri de cooperare
intenationale.
ANCS indeplineste urmatoarele functii: politica, de strategie, de administrare, de
monitorizare, evaluare si control, de autoritate de stat, de reprezentare, de
comunicare, de cooperare internationala (a tuturor reglementarilor din domeniul
sau de activitate-CDI).
ANCS a deschis Oficiul Roman pentru Stiinta si Tehnologie (ROST) cu sediul la
Bruxelles, pentru o legatura directa cu organismele UE ce au atributii in
comunitatea stiintifica internationala.
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior
(CNCSIS) este principala instituţie prin care se finanţează cercetarea
ştiinţifică în universităţile din România şi cursurile post universitare. Este

60
 organul consultativ al ministerului cercetării dar exprima punctul de vedere
al comunităţii universitare. Asigură interfaţa dintre comunitatea ştiinţifică
universitară şi ministerul cu probleme de cercetare, precum si cu
Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), aceasta
raspunzand de coordonarea, finantarea, monitorizarea si evaluarea
activitatilor de cercetare stiintifica din Romania.
CNCSIS face parte din CNCS (Consiliul National al Cercetarii Stiintifice).
CNCS prin programele lansate urmareste doua obiective majore :
-promovarea si sustinerea excelentei si creativitatii in cercetarea stiintifica;
-cresterea atractivitatii Romaniei pentru cercetatorii de varf din strainatate.
Programele CNCS isi asuma o serie de principii si de modalitati de implementare a
lor, cum ar fi:
- principiul exigentei sporite
- principiul excelentei stiintifice dupa modelul promovat de “European
Research Council”
- principiul echilibrului intre analiza scientometrica si evaluarea colegiala
(peer review)
- principiul valorizarii preferentiale a productiei stiintifice de calitate
- principiul internationalizarii stiintei romanesti

Centrul Naţional Pentru Politica Ştiinţei şi Scientometrie (CNPSS) -

preocuparea pentru reunirea tuturor structurilor interesate în promovarea
ştiinţei şi cercetării Romaneşti şi difuzarii acesteia pe plan internaţional.

61
CURS 10

1. Publicaţii ştiinţifice
2. Controlul activitatii de C-D-I
3. Finantarea activitatii de cercetare stiintifica
4. Progres tehnic: definiţie, clasificare, caracteristicile progresului tehnic, factori
care condiţionează progresul tehnic

1. Performanţele ştiinţifice se regăsesc:

 Granturi de cercetare câştigate prin competiţie naţională
 Contracte de cercetare internaţionale
 Contracte naţionale
 Teze de doctorat finalizate,
 Articole publicate în reviste
 Cărţi, manuale şi monografii publicate în edituri naţionale şi internaţionale
 Brevete de invenţie sau alte produse cu drept de proprietate intelectuală.
Revistele sunt clasificate dupa importanta lor internationala, nationala si locala.
Există reviste consultate la nivel internaţional, cotate ISI de către Institutul
Pentru Informaţia Ştiinţifică din Philadelphia (SUA); sunt cele mai citite de
specialişti, iar publicarea într-o astfel de revistă reprezintă garanţia calităţii unei
lucrări ştiinţifice.
Lista revistelor cotate numără 5762 de titluri. Revistele ştiinţifice din lista aparţin
la 55 de discipline grupate în 6 domenii. Distribuirea resurselo financiare pentru
cercetarea stiintifica, avansarile pe posture, prestigiul institutiilor etc. depind de
performanta oglindita in revistele ISI.
In Romania CNCS recunoaste reviste de categoria A, B+,B si C carora li se acorda un
punctaj, utilizat pentru evaluarea cercetatorilor si institutiilor (exista si reviste de
categoria D si reviste fara punctaj de recunoastere).

2. Controlul activitatii de C-D-I

Activitatea de C-D-I poate fi controlată cu ajutorul unor criterii:
- Modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru
cercetare si dezvoltare;
- Contribuţia sectorului privat la activitatea de C-D;
- Dezvoltarea calitativă a infrastructurii de C-D;

62
 - Stabilizarea structurilor de cercetare şi orientarea lor spre competitivitate şi
eficientă;
- Participarea tinerilor la proiecte de C-D;
Politica in domeniul cercetarii iin Romania urmareste crearea unui cadru
organizatoric si legislativ asemanator tarilor avansate, ceea ce inseamna:
- sustinerea formarii centrelor de excelenta in domenii considerate prioritare;
- evaluarea unitara a performantelor organizatiilor de C-D;
- programe de dotare a laboratoarelor de cercetare cu echipamente,
aparatura, software si de finantare a instalatiilor de importanta nationala
necesare cercetarii;
- dezvoltarea infrastructurii informationale si de comunicatii in organizatiile
de C-D-I;
- stimularea formarii retelelor nationale de cercetare (in domenii relevante
pentru spatiul European si conectarea acestora cu retelele din alte tari
europene.
De asemenea sunt prevazute si o serie de masuri pentru:
1.dezvoltarea activitatilor de C-D-I in plan regional (activitati de C-D-I la nivelul
agentilor economici, crearea de clustere tehnologice conform specificului fiecarei
regiuni precum si unitati cu profil de cercetare-dezvoltare si transfer tehnologic
2. stimularea si dezvoltarea capacitatii de absorbtie si difuzare a rezultatelor C-I in
mediul economic si social (stimularea colaborarii intre organizatii C-D-firme,
sustinerea cercetarii in IMM-uri pe domenii high-tech, programe de realizare a
retelei de informare-documentare pentru IMM-uri, centre de informare
tehnologica, incubatoare tehnologice si de afaceri, parcuri tehnologice si
stiintifice, centre de formare pentru auditori, consilieri in drept de proprietate
intelectuala si brokeri in domeniul tehnologiilor). De asemenea se urmareste si
crearea de societati de investitii pentru transfer tehnologic si dezvoltare.
Finanţarea activităţii de cercetare prin AGENDA Lisabona, U.E. a hotărât că
sectorul privat să finanţeze 2/3 din C-D-I şi 1/3 finanţată de la stat. Numai în
Suedia se găseşte această situaţie (67% finanţată de la privaţi). Media finantarii
private in UE este 44 %. In Romania aceasta medie este relative ridicata prin
comparative cu media europeana datorita cofinantarii din mediul privat (capital de
risc, finantare bancara, resurse proprii ale firmelor).

3. Finantarea activitatii de cercetare stiintifica

Finanţarea de la buget
Nicio ţară nu îşi permite să dezvolte toate domeniile de cercetare posibile. În
general sursele de finanţare sunt următoarele:

63
1. La nivel internaţional - programe ale băncii mondiale, programe ale FMI,
programe NATO şi programe ale unor Fundaţii cunoscute (SOROS, ROCKEFELLER);
2. La nivel european - programe ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BERD), programe ale Comunităţiii Economice Europene (CEE) privind
cercetarea (CORDIS, TQM etc.);
3. La nivel naţional - programe din planul naţional de C-D şi Inovare, programe ale
unor ministere sau departamente şi programe ale unor agenţii naţionale de
specialitate (ARD, AND), programe ale unor societăţii pe acţiuni sau ale unor
fundaţii;
4. La nivel local- programe ale prefecturilor, primăriilor sau ale unor grupuri de
investitori.
Alte surse de finanţare (capitalul de risc, sector bancar şi finanţarea IMM)
Capitalul de risc - înseamnă investiţia în acţiuni ale companiilor care nu sunt
cotate la bursă. Investiţia este pe termen mediu şi presupune un risc înalt. În
România exista doar fonduri de investiţii generale, care finanţează doar în mod
ocazional întreprinderile inovatoare. În România nu exista capital de risc alocat în
mod declarat activităţii de C-D-I. Capitalul de risc este esential pentru finatarea
inovarii si sprijinirea cercetarii inovative.
Sectorul bancar - joacă un rol important în facilitarea transferului de tehnologie şi
pregătirea terenului pentru inovare; sprijina C-D-I prin finanţarea licenţelor,
francizelor şi a investiţiilor pentru noi tehnologii şi tehnologiile informaţiei si
comunicarii. Acest sector e posibil sa concureze in viitor cu fondurile de capital de
risc in domeniul investitiilor de portofoliu.
Finanţarea IMM - fonduri - Agenţia Naţională pentru IMM-uri şi Cooperaţie
(ANIMMC) este principala autoritate guvernamentală care coordonează politicile
destinate IMM-urilor şi un fond public de garantare denumit Fondul Naţional de
Garantare al Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), fond care deţine doua
instrumente - Acordul de Împărţire a Riscului şi Acordul de Garantare.
Acordul de Împărţire a Riscului permite băncilor să recupereze imediat de la fondul
de garantare 50% din credit şi restul de 50% după executarea judecătorească a
debitorului.
Acordul de Garantare care presupune recuperarea 100% a creditului la cerere, Este
mai atractiv pentru bănci, dar în acelaşi timp necesită provizioane de 100%.
Pentru alocarea de fonduri necesare cercetării, o idee interesantă este crearea
unor fonduri de garantare privată care sunt gestionate de comunităţile de afaceri,
care pot avea credibilitate sporita in momentul solicitarii finantarii bancare.
In afara garantiilor publice, un factor semnificativ pentru facilitarea finantarii
bancare este asistenta straina (BERD, UE-PHARE, BEI, FEI), institutii care
furnizeaza finantari rambursabile si nerambursabile, la rate scazute ale dobanzii si

64
cu garantii, prin intermediul bancilor locale, prin acorduri speciale. Acest tip de
finantare este conditionata de unele criterii de eligibilitate.

Programele cadru ale Uniunii Europene pentru cercetare

In noiembrie 2002 la Bruxelles Comisia Europeana a lansat cel de al 6-lea program
cadru al Uniunii Europene pentru perioada 2002-2006, care a devenit operational
incepand cu 1 ianuarie 2003. PC6 a reprezentat principalul instrument pentru
finantarea cercetarii si si-a propus sa contribuie la crearea unui adevarat “Spatiu
European al Cercetarii” (SEC). Instrumentele noi folosite fata de programele
anterioare (1984 primul program) au fost :
- Proiecte integrate
- Retele de excelenta
PC7 (Programul Cadru de Cercetare si Dezvoltare Tehnologica 7) a reprezentat
instrumental principal al UE pentru finantarea cercetarii in Europa si s-a desfasurat
din anul 2007 pana in2013.
PC7 a fost construit din 4 blocuri principale de activitate ce formeaza 4 programe
specifice, plus un al 5-lea program special de cercetare nucleara:
1.Cooperare-cercetare colaborativa cu urmatoarele obiective:
 Sanatate
 Alimentatie, agricultura si biotehnologie
 Informatica si tehnologii de comunicare
 Nanocunostinte, nanotehnologii, materiale si noi tehnologii de productie
 Energie
 Mediu (inclusiv schimbari climatice)
 Transport (inclusiv aeronautica)
 Stiinte socio-economice si umaniste
 Securitate
 Spatiu
2. Idei-Consiliul European de Cercetare cu urmatoarele obiective:
 Actiuni de cercetare de frontiera, oameni-potential uman, actiuni Marie
Curie
 Instruire initiala a cercetatorilor-retele Marie Curie
 Cercetare de lunga durata si dezvoltarea carierei-burse individuale
 Directii si parteneriate intre industrie si academii

65
 Dimensiunea internationala-(trimiterea si primirea de bursieri), burse de
reintegrare
 Premii de excelenta
3. Capacitati-capacitati de cercetare cu urmatoarele obiective:
 Infrastructuri de cercetare
 Cercetare in beneficial IMM-urilor
 Zone de cunoastere
 Potential de cercetare
 Stiinta in societate
 Sprijin pentru dezvoltarea coerenta de politici de cercetare
 Activitati specifice de cooperare internationala
4. Cercetare nucleara si instruire cu urmatoarele obiective:
 Energie de fuziune-ITER
 Fisiune nucleara si protectia impotriva radiatiilor
5. Centrul Comun de Cercetare cu urmatoarele obiective:
 Actiuni directe in EURATOM
 Actiuni non-nucleare
Bugetul pentru urmatorii 7 ani este de 50,5 miliarde EURO, iar bugetul EURATOM
pentru urmatorii 5 ani este de 2,7 miliarde EURO.
Programul National de Dezvoltare 2007-2013 (PND) in Romania
PND 2007-2013 cuprinde urmatoarele sectiuni principale :
1. Analiza situatiei curente socio-economice : privire geografica de ansamblu,
analiza situatiei demografice si a situatiei macroeconomice, inclusiv perspectivele
macroeconomice pentru perioada 2007-2013 si analizele socio-economice sectoriale
si regionale
2. Analiza SWOT-detaliaza puncte tari, puncte slabe, oportunitatile si riscurile
identificate in capitolul de analiza a situatiei curente
3. Strategia de dezvoltare a PND cuprinde 7 prioritati nationale :
 cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazata pe
cunoastere
 dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport
 protejarea si imbunatatirea calitatii mediului

66
 dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii si a incluziunii sociale si
intarirea capacitatii administrative
 dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitatii in sectorul agricol
 diminuarea disparitatilor de dezvoltare intre regiunile tarii
 dezvoltarea capacitatii administrative
PIB/locuitor/2004= 31 % din media UE .PIB/locuitor/2013= 41 % din media UE (prin
consens cu agenda Lisabona si obiectivelor de la Goteborg)
4. Programarea financiara prezinta alocarile financiare pe cele 7 prioritati si
sursele de finantare. Structura pe surse de finantare a PND 2007-2013 este :
 43 % fonduri comunitare
 48 % surse publice nationale (centrale si locale)
 9 % surse private (cofinantari private aferente fondurilor comunitare)
5. Implementarea reprezinta sinteza Programelor operationale si cadrul
institutional necesar pentru punerea PND in aplicare
6. Parteneriatul autoritatilor publice cu parteneri neguvernamentali : organisme
regionale, sindicate, patronate, institutii de cercetare si invatamant superior,
organizatii neguvernamentale etc.
Exista cate un program operational pentru fiecare din aceste prioritati, cu
finalizare in 2013.

4. Progresul tehnic
Definiţii:
a. Progresul tehnic reprezintă aplicarea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii în practica
economică fiind rezultatul unei ample activităţi de C-D bazate pe creativitate şi
inovare.
b. Progresul tehnic reprezintă ansamblul activităţilor de inovare a sectorului
productiv având ca suport cercetarea ştiinţifică şi îndeosebi cercetarea aplicativă
(data de Schumpetter).
c. Progresul tehnic reprezintă ridicarea nivelului tehnic al elementelor materiale
ale procesului de muncă, a proceselor tehnologice şi a produselor pornind de la C-D
ca o sumă de activităţi (concepţie, proiectare şi aplicare a cunoştiinţelor ştiinţifice
în producţie) (data de economistul P.Jira).
Obiectivul progresului tehnic consta în perfecţionarea proceselor de producţie în
conformitate cu cerinţele pieţei. Integrarea progresului tehnic în strategiile de
dezvoltare globală asigura o creştere economică durabila pe o bază ştiinţifică:
 Conservarea resurselor naturale.

67
  Economii naţionale sănătoase şi competitive
 Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa şi protecţia mediului;
Este recunoscut faptul că nivelul tehnologic reprezintă principala cauză a
decalajelor care separa ţările din punct de vedere al dezvoltării economico-sociale.
Clasificarea Progresului Tehnic se face după tipul de efort depus sau angajat.
Conform acestui criteriu exista:
- Progres tehnic intensiv (vertical)
- Progres tehnic extensiv (orizontal)
Progresul tehnic intensiv denumit şi vertical cere eforturi mari şi certitudine,
implica riscuri şi dezvoltări de activităţi conexe şi colaterale. Prin el se asigura
dezvoltări de lungă durată, potenţial uman, tehnic, material şi financiar.
Datorită eforturilor pe care le presupune se aplică în domenii şi pentru produse de
perspectivă.
Progresul tehnic extensiv sau orizontal are la baza transferul de tehnologie. Are o
pondere mare în economia mondială datorită faptului că permite scurtarea
timpului de introducere şi difuzare a noilor produse şi tehnologii .
Caracteristicile progresului tehnic
Poartă numele de multilateralitatea:
 Influenţează practic toate elementele forţelor de producţie;
 Factor de creştere economică - deoarece reduce forţa de muncă şi
cheltuielile, creşte productivitatea muncii şi a producţiei, creşte eficienţa
economică prin creşterea profitului, creşte competitivitatea întreprinderii;
 Caracterul dinamic reprezentat de creşterea vitezei de aplicare şi de
perimare a rezultatelor aplicării progresului tehnic.
 Progresul tehnic modelează economiile naţionale prin orientarea acestora
către domenii purtătoare de progres (ex: Japonia care a dezvoltat ramuri
industriale mari purtătoare de progres cum ar fi optică, etc).
 Instituţionalizarea şi planificarea progresului tehnic
 Diferenţiază ţările în producătoare (ţările dezvoltate deţinătoare de capital,
ştiinţa şi tehnologii) şi consumatoare de progres tehnic (ţările în curs de
dezvoltare)
Factori care condiţionează progresul tehnic
a. Factorul uman - a cărui acţiune este canalizata spre creaţie şi inovare. Acesta
determina progresul tehnic prin următoarele aspecte:
- Numărul şi nivelul de pregătire a indivizilor
- Nivelul general de cultura al unei ţări
- Existenţa motivaţiei individuale şi colective pentru creaţie;

68
b. Baza tehnico-materiala care se constituie din materiile prime, materiale,
energie şi echipamente;
c. Factorul managerial - adică cadrul structural al desfăşurării activităţii specifice
de C-D tehnologică;
d. Factorii economici care vizează sursele de finanţare, fondurile alocate şi
stimulentele individuale şi colective.

69