Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Școala Doctorală Științe Politice – Relații Internaționale

TEZA DE DOCTORAT
TRECEREA LA SOCIETATEA DIGITALĂ ÎN ȚĂRILE UNIUNII EUROPENE. STUDIU
DE CAZ ROMÂNIA

Rezumat

Coordonator științific:

Prof.univ.dr. Cezar Bîrzea

Doctorand:

Victoria Folea

București

2018
Cuprinsul Rezumatului
Cuprinsul tezei de doctorat ..................................................................................................................................3
Introducere ..........................................................................................................................................................5
Obiectivele cercetării. Întrebări și ipoteze de cercetare .......................................................................................6
Contribuții originale ............................................................................................................................................6
Aspecte metodologice și limitele cercetării .........................................................................................................7
Structura și conținutul tezei .................................................................................................................................8
Concluzii ...........................................................................................................................................................20
Bibliografie........................................................................................................................................................23

2
Cuprinsul tezei de doctorat
Capitolul 1. Introducere 5
1.1. Încadrarea problemei de cercetare 5
1.1.1. Tendințe globale, nevoia cunoașterii obiective a evoluției în Uniunea Europeană și a poziționării
României în acest context 5
1.1.2. Interesul pentru politicile publice 9
1.1.3. Contextul științelor politice și al relațiilor internaționale 10
1.2. Motivația și etapele cercetării 11
1.3. Aspecte metodologice. Obiectivele cercetării. Întrebări și ipoteze de cercetare 12
1.3.1. Designul cercetării 18
1.3.2. Limitele cercetării 21
1.4. Contribuțiile originale 22
Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a temei 24
2.1. Definiții și concepte 24
2.2. Paradigme folosite în cercetare 29
2.3. Politicile publice 40
2.4. Teoriile capitalului uman 45
Capitolul 3. Rolul capitalului uman în societatea și economia digitală. Încadrare teoretică 58
3.1. Relația dintre economia și societatea bazate pe date (digitală) și capitalul uman 58
3.2. Adaptări conceptuale necesare 62
3.2.1. Digitalizarea și piața forței de muncă 62
3.2.2. Abilitățile și competențele digitale 66
3.3. Efectele digitalizării pe piața muncii 68
3.3.1. Definiții 68
3.3.2. Locul de muncă digital / forța de muncă versus locul de muncă tradițional / forța de muncă 71
3.3.3. Forța de muncă digitală 79
3.3.4. Schimbările în natura muncii provocate de digitalizare 83
3.4. Aptitudinile și competențele digitale necesare dezvoltării capitalului uman în UE. Teorii și modele
conceptuale 88
3.4.1. Definiții. Privire de ansamblu. Caracteristici 88
3.4.2. Modelele conceptuale pentru abilitățile digitale 92
Capitolul 4. Politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în Uniunea Europeană 98
4.1. Politicile și programele UE pentru economia și societatea digitală 98
4.2. Relațiile dintre diversele politici ale UE consacrate societății și economiei digitale 109
4.3. Dezvoltarea capitalului uman pentru societatea și economia digitală. Contextul UE 112
4.4. Evaluarea politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale la nivelul UE din perspectiva
indicatorilor de performanță în perioada 2014-2017, cu accent pe dezvoltarea capitalului uman 117
Capitolul 5. Dezvoltarea capitalului uman în societatea și economia digitală în UE 125
5.1. Necesitatea dezvoltării competențelor digitale în UE din perspectiva ocupării 125
3
5.2. Tipuri de competențe digitale, pe niveluri de formare 130
5.2.1. Competențele digitale formate în sistemul secundar și terțiar de educație 130
5.2.2. Competențele digitale în corelație cu piața muncii 135
Capitolul 6. Trecerea la societatea și economia digitală în România - Studiu de caz 141
6.1. Analiza politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în România în perioada 2014(2015)-
2017 141
6.1.1. Performanța digitală a României în perioada 2014-2017. Evaluarea indicatorilor-țintă ai Strategiei
Naționale 144
6.1.2. Performanța digitală a României în perioada 2014-2017. Evaluarea indicatorilor stabiliți de Comisia
Europeană pentru monitorizarea economiei și societății digitale 151
6.2. Dezvoltarea capitalului uman din perspectiva competențelor digitale în România 154
Capitolul 7. Concluzii generale 189
Bibliografie 198
Listă Figuri – Tabele 218
Chestionarele pentru studenți și pentru organizațiile financiar - bancare 223
Glosar 233

4
Introducere
Lucrarea de față pleacă de la dezbaterile actuale privind schimbările societale intervenite sau cele care sunt
previzibile pentru următorii ani. După ce specialiștii au desemnat societatea europeană ca o ”societate a
cunoașterii” (”knowledge society”), respectiv societatea capabilă să producă și să utilizeze cunoașterea în toate
sectoarele sale de activitate, discursul public a trecut rapid la un nou cadru de referință, la un nou proiect de
societate numit ”societatea digitală”. Forumul Economic Mondial din 2015 a lansat termenul de ”revoluție
digitală” sau ”a patra revoluție industrială”, care se anticipează că va transforma fundamental viața economică
și socială. Asistăm în prezent la desfășurarea cu rapiditate a aceste a patra revoluții industriale, reprezentând
noi moduri în care tehnologia devine parte integrantă a societății și chiar a corpului uman. Inovațiile și
realizările de vârf apar și se acumulează extrem de repede, cu un ritm fără precedent. Comparativ cu cele trei
revoluții industriale anterioare, această a patra revoluție se desfășoară cu o viteză exponențială, mai degrabă
decât lineara, având un impact semnificativ aproape asupra fiecărei ramuri industriale. Numărul lor foarte mare,
dar și profunzimea acestor schimbări au inițiat deja transformări ale sistemelor de producție, de management
si de guvernare, care se vor adânci în timp. Uniunea Europeană (UE) s-a înscris de la început în aceste
preocupări, prin activități, proiecte și documente de politici publice la care mă voi referi pe parcurs.
Până în prezent au existat mai multe încercări de a defini economia și societatea digitală. O posibilă definiție
este cea folosită de o autoritate publică: economia și societatea digitală se bazează pe tehnologii digitale,
inclusiv integrarea indivizilor în mediul online precum și desfășurarea de afaceri prin intermediul piețelor
bazate pe internet (BCS, 2016).
Științele politice, ca domeniu de cercetare și formare, studiază viața politică și politicile publice specializate,
inclusiv relațiile internaționale. Acestea din urma au drept scop explicarea interacțiunilor dintre state în cadrul
sistemului global inter-statal, precum si explicarea interacțiunilor si fenomenelor care au loc între state
(fenomene trans-naționale), ca și a instituțiilor (private, publice, nonguvernamentale, interguvernamentale) care
participa în astfel de interacțiuni si fenomene. În această perspectivă, abordarea comparativă și europeană din
această teză este un demers de studii europene, într-un domeniu în care cercetările sunt încă incipiente
(digitalizarea).
Cercetarea întreprinsă în lucrarea de doctorat abordează domeniul societății și economiei digitale din
punctul de vedere al politicilor publice și al capitalului uman în UE și în România (ca studiu de caz). Au
fost analizate relațiile dintre țările membre ale UE în domeniul societății și economiei digitale, actorii implicați
și relațiile dintre aceștia, politicile publice în domeniu, dar și provocările aduse de societatea și economia
digitală privind formarea, ocuparea unui loc de muncă și mobilitatea (sau lipsa acesteia) personalului din
domeniul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (TIC) și al tehnologiilor digitale. Prin obiectivele propuse,
precum și prin încadrarea sa teoretică, cercetarea prezentată în lucrare se încadrează în domeniul relațiilor
internaționale și al studiilor europene.
Ritmul foarte alert în care apar și se dezvoltă inovațiile, tehnologiile și dispozitivele digitale și modul în care
acestea sunt aproape imediat absorbite în societate și economie impune o nevoie accentuată a înțelegerii
efectelor și impactului lor. Digitalizarea reprezintă o nouă etapă a globalizării, iar statele, instituțiile și indivizii
regândesc strategii importante de (re)poziționare din punct de vedere economic, financiar, comercial, social și
politic.
Din această perspectivă, am considerat necesar să analizez viziunea Uniunii Europene și a României asupra
digitalizării, să analizez comparativ performanțele țărilor membre UE din punctul de vedere al dimensiunilor
societății și economiei digitale într-o abordare comparativă a competitivității și competențelor digitale. Astfel,
unul dintre obiectivele cercetării a fost analiza dinamică a capitalului uman (competențe, ocuparea unui loc de
muncă) în raport cu performanța digitală a țărilor membre ale UE în societatea și economia digitală. În plus,

5
dată fiind importanța acestui domeniu (societatea și economia digitală) și rapiditatea cu care el evoluează și
devine parte integrantă a vieții de zi cu zi în plan economic, social și politic, am ales să cercetez în cadrul
lucrării politicile publice pentru dezvoltarea societății digitale în Uniunea Europeană și în România.
Obiectivele cercetării. Întrebări și ipoteze de cercetare
Cercetarea mea s-a desfășurat pe mai multe planuri. În primul rând, m-a interesat modul în care digitalizarea
se reflectă în documentele oficiale ale UE, ceea ce va pune în evidență modul în care la nivel european se
înțelege societatea digitală ca un nou proiect de societate. Această abordare la nivel macro s-a realizat cu
metode adecvate, care au scos în evidență tendințe globale și priorități. În al doilea rând, m-am concentrat pe
un studiu de caz, respectiv modul în care un stat membru al UE (România) abordează digitalizare ca levier al
dezvoltării capitalului uman.
În acest context, obiectivul principal al cercetării este de a vedea în ce măsură România este pregătită
pentru societatea și economia digitală. Obiectivele secundare ale cercetării se prezintă în felul următor:
Obiectivul secundar OS1: Identificarea politicilor publice pentru dezvoltarea societății și economiei digitale în
UE (într-o perspectivă comparativă).
Obiectivul secundar OS2: Analiza dinamică a capitalului uman (cu accent pe competențe și calificări) în raport
cu nevoile societății și economiei digitale.
Obiectivul secundar OS3: Analiza problemelor specifice ale României în domeniul capitalului uman, cu accent
pe nevoia și oferta de competențe digitale.
Întrebările de cercetare. În urma studiului de literatură și al analizelor de documente pe care le-am realizat în
etapa premergătoare cercetării, am reținut șapte întrebări de cercetare. Întrebările de cercetare sunt prezentate
în continuare, urmărind să se caute răspunsuri convenabile pe parcursul tezei:
• Care sunt politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în UE?
• Care este impactul politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în UE?
• Competențe digitale: Care sunt competențele digitale necesare pentru a lucra în societatea și economia
digitală?
• Ocuparea unui loc de muncă în domeniul TIC/digital: Câți absolvenți există în domeniul știință, tehnică, TIC
în UE? Câți angajați în domeniul TIC/digital sunt în UE?
• Care sunt politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în România?
• Care este impactul politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în Romania în perioada
2014(2015)-2017?
Ipotezele de lucru. Analiza literaturii mi-a permis definitivarea și clarificarea următoarelor ipoteze de lucru:
Ipoteza 1. Societatea și economia digitală presupun transformări majore în ceea ce privește șansele individului
de a ocupa un (nou) loc de muncă (competențe digitale; noi tipuri de activități).
Ipoteza 2. Societatea și economia digitală presupun schimbarea naturii muncii și a locului de muncă, precum
și managementul resurselor umane
Ipoteza 3. România este puțin pregătită să treacă la o societate și economie digitală, comparativ cu celelalte țări
membre ale UE.
Contribuții originale
Așa cum am arătat, societatea și economia digitală reprezintă un domeniu abordat intens atât în sfera politicilor
publice și a economiei, cât și în mediul academic. Ritmul rapid de difuzare a tehnologiilor digitale în viața de
zi cu zi și în sectoarele economice determină schimbări continue și rapide în multe sectoare de dezvoltare.

6
Multe dintre aceste schimbări provocate de digitalizare nu sunt încă analizate și înțelese, sunt deocamdată
observate, iar impactul acestora chiar și pe termen mediu este dificil de estimat.
În acest context, o primă contribuție originală a tezei a constat în colectarea și studierea aprofundată a peste
250 de referințe bibliografice. Trebuie menționat că, dată fiind dezvoltarea recentă și dinamica acestui domeniu,
nu există foarte multe lucrări monografice, majoritatea surselor de literatură relevante fiind sub forma
articolelor și studiilor științifice publicate în jurnale internaționale. O altă caracteristică a literaturii de
specialitate din acest domeniu este aceea că cele mai multe studii sunt publicate după 2010.
Alte posibile contribuții originale se referă la tranziția actuală de la societatea și economia bazată pe cunoaștere
la o societate și economie bazată pe date (digitale). În cadrul cercetărilor originale întreprinse, am identificat
politicile publice ale UE relevante pentru dezvoltarea societății și economiei digitale, am elaborat
interconectarea acestora și, prin cercetări empirice, am evaluat eficiența implementării lor din perspectiva
performanței digitale a țărilor membre ale UE în perioada 2014 – 2017.
Cercetările întreprinse în lucrare au arătat modul în care digitalizarea influențează forța de muncă și piața forței
de muncă, prin analiza modului în care se schimbă natura muncii per se și a locului de muncă. De asemenea,
este abordată noțiunea de capital uman din perspectiva componentei sale educaționale în contextul societății și
economiei digitale în Uniunea Europeană și România, cu accent pe învățământul secundar și terțiar. Astfel, am
realizat cercetări calitative privind aptitudinile și competențele digitale necesare dezvoltării capitalului uman
în UE, cu prezentarea de teorii și modele explicative. De asemenea, am realizat cercetări cantitative empirice
pentru evaluarea capitalului uman din UE din perspectiva competențelor digitale necesare pe piața muncii în
perioada 2014 – 2017.
O altă posibilă contribuție originală se referă la studiul de caz România. În acest studiu, am realizat cercetări
calitative și cantitative legate de evaluarea implementării strategiei naționale privind agenda digitală pentru
România în perioada 2015-2017. De asemenea, am efectuat un studiu al dezvoltării de abilități și competențe
digitale în sistemul educațional din România, în ciclul gimnazial și liceal. Pentru învățământul universitar, am
analizat competențele digitale din perspectiva studenților (ca viitori angajați) și a organizațiilor angajatoare.
Pentru aceasta, am ales domeniul financiar – bancar din România, adresându-mă pe de o parte calificărilor la
nivel de licență și masterat finanțe-bănci, management, marketing, administrarea afacerilor, informatică
economică, iar pe de altă parte, băncilor din România. Pentru această analiză, am utilizat chestionare (atât
pentru studenți, cât și pentru bănci).
Aspecte metodologice și limitele cercetării
Cercetarea a fost realizată pe baza proceselor de observare, raționalizare și validare. Am recurs mai întâi la o
cercetare exploratorie, prin analiza performanței digitale a țărilor membre ale UE. Ea a pornit de la datele
publice referitoare la societatea și economia digitală existente în bazele de date ale UE pentru toate țările
membre, pe care le-am analizat în vederea formulării unor ipoteze și explicații generalizate. Aceste concluzii
preliminare au fost apoi aplicate și testate în cazul României, în vederea realizării unei analize
multidimensionale în cadrul unui studiu de țară. În studiul de caz aplicat României, cercetarea este atât
exploratorie (analiza cantitativă a indicatorilor, datelor și informațiilor colectate), cât și explicativă, analizând
calitativ cauze și efecte și verificând ipotezele stabilite în studiul referitor la țările membre ale UE.
Cercetarea empirică a abordat metoda sondajului de opinie. Astfel, am distribuit fizic 400 de chestionare
studenților de la specializările finanțe-bănci, administrarea afacerilor, inginerie economică și management –
marketing la nivelurile licență și masterat din cadrul Universității Româno-Americane. De asemenea, am
distribuit online 38 de chestionare departamentelor de resurse umane din cadrul organizațiilor bancare din
România. Am colectat 354 chestionare completate de studenți și 10 chestionare completate de bănci.

7
Datele colectate și analizate în lucrare au considerat ca perioadă de timp intervalul 2014 - 2017. Această
perioadă a fost aleasă deoarece anul 2014 reprezintă începutul monitorizării politicilor publice în domeniul
societății și economiei digitale la nivelul UE, iar pentru anul 2018 (anul în curs) nu există date complete de
monitorizare. O altă limită a cercetării a rezultat din domeniul de analiză, reprezentat de aria generală a
tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (TIC), în care se încadrează subdomeniul cercetat, societatea și
economia digitală.
Cercetările de față au analizat țările membre ale UE-28, cu accent pe instituții publice europene și naționale
(România), ceea ce denotă o autolimitare regională a ariei de cercetare.
Structura și conținutul tezei
Lucrarea mea este structurată pe șapte capitole.
Capitolul 1. Introducere
Acest capitol este un capitol de fundamentare al tezei. În acest capitol am prezentat contextul global și interesul
deosebit acordat pe plan internațional temei de cercetare pe care am abordat-o în lucrare. Utilizarea pe o scară
tot mai mare a tehnologiilor informației și comunicațiilor și a celor digitale schimbă viața de zi cu zi atât în
plan economic și profesional, cât și în cel social. În prezent există numeroase posibilități de interacțiune și
colaborare în mediul online / digital, ceea ce determină apariția a noi forme de participare și creare de valoare.
Întreprinderile și organizațiile transferă din ce în ce mai mult comunicațiile către rețelele sociale (social media)
și către comunitatea online. De asemenea, instituțiile politice și agențiile guvernamentale sunt tot mai deschise
către interacțiunea crescândă cu societatea, formându-se noi modele de participare și cooperare între autorități
și cetățeni. Inovația (deschisă), creativitatea, diseminarea largă a cunoștințelor și informațiilor științifice și
tehnice beneficiază de platforme extinse în mediul online / digital, sporind potențialul de creștere și
competitivitate economică. Toate aceste abordări deschise și inovatoare contribuie la dezvoltarea societății și
economiei digitale.
Societatea și economia digitală sunt bazate pe tehnologiile digitale emergente, pe dispozitivele mobile
inteligente, pe colectarea și analiza volumelor foarte mari de date (Comisia Europeană vorbește de
dezvoltarea ”economiei bazată pe date” - ”Data Economy”). Principalele caracteristici ale societății și
economiei digitale pot fi considerate în categoria oportunităților (punerea în comun a datelor, informațiilor,
serviciilor, produselor, etc în mediul online; colaborarea și interacțiunea online), dar și în sfera riscurilor
potențiale (încrederea, păstrarea sferei private și transparența în mediul online) (Folea, 2017b).
Societatea și economia digitală sunt în prezent o realitate a sistemelor de producție și interacțiune socială, și
pentru a face față competiției globale, statele trebuie să gândească și să implementeze programe și politici
publice noi specifice. Începând din anul 2010, și mult mai intens din 2014, Uniunea Europeană (UE) a plasat
societatea și economia digitală ca prioritate politică, formulând politici și programe de dezvoltare pentru toate
țările membre, monitorizând și evaluând anual performanța acestora în acest domeniu (Comisia Europeană,
2018a). Pentru a înțelege mai exact strategia UE pentru societatea și economia digitală, pentru a vedea mai clar
care sunt programele impuse de aceasta țărilor membre, pentru a putea analiza apoi efectul implementării
acestor politici, am considerat necesar să efectuez o analiză detaliată a acestor politici publice în UE, respectiv
România.
Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a temei
Capitolul 2 prezintă cadrul teoretic relevant pentru obiectul de studiu într-o manieră sistematică și structurată.
Capitolul 2 și-a propus să ilustreze și să definească conceptele relevante, împreună cu caracteristicile și
paradigmele care pot fi utilizate în verificarea ipotezei de plecare. Alături de cercetarea empirică și contribuțiile
proprii, capitolul de fundamentare teoretică a contribuit la înțelegerea și analiza efectivă a datelor colectate,
asigurând, în cele din urmă, atingerea obiectivelor de cercetare ale studiului întreprins.
8
În acest capitol am stabilit definițiile și conceptele de lucru, precum și paradigmele folosite în lucrare.
Definiții și concepte
Societatea informațională. Societatea informațională implică crearea, distribuția, utilizarea, integrarea și
manipularea informațiilor în vederea realizării unor activități economice, politice și culturale semnificative.
Societatea digitală. Conform raportului prezentat de Forumul Economic Mondial (2016), societatea digitală
cuprinde toate produsele și serviciile legate de mediile de divertisment, de mediile digitale și de industria
informațională, împreună cu toate subsectoarele sale. Societatea digitală cuprinde, de asemenea, zona până la
care toate informațiile digitale ajung la destinația vizată împreună cu modul de transmitere și sursa de origine.
Economia digitală. Huws (2014) a definit conceptul de economie digitală afirmând că este vorba de
dezvoltarea economiei unui stat, a națiunii sau a întregii lumi, bazată pe tehnologia digitală sau informatică.
Economia digitală este rezultatul hiper-conectivității într-o anumită regiune sau în întreaga lume prin utilizarea
tehnologiei mobile și a internetului. Hiper-conectivitatea nu are loc doar printre oameni, ci și în cadrul
organizațiilor, mașinilor și a altor dispozitive, care pot fi conectate între ele.
Cetățeanul cunoașterii – Cetățeanul digital. Cetățenia consideră comportamentul unui individ în ceea ce
privește drepturile, obligațiile și atribuțiile individului respectiv în societate. În științele sociale și politice,
termenul de ”cetățenie” are definiții și valențe multiple. Spre exemplu, Marshall (citat în Bîrzea, 2005) afirma
în 1973 că ”cetățenia este statutul acordat tuturor celor care sunt membri efectivi ai comunității” (Bîrzea, 2005).
”Cetățeanul digital”, o metaforă care trebuie luată ca atare, sugerează că existența într-un mediu eminamente
digital nu trebuie deconectată de valorile democrației și de etica convivialității.
În acest sens, Ohler (2010) a definit conceptul de ”cetățean digital” ca un ”cetățean al cunoașterii”. Ohler (2010)
a menționat astfel că cetățeanul digital este individul care utilizează tehnologia digitală și informatică pentru
un anumit scop. Richards (2010) a fost de acord cu acest punct de vedere și a precizat că se referă la persoanele
care utilizează tehnologia internetului pentru a comunica cu alții, pentru a găsi informații și pentru a analiza un
obiectiv specific, care poate fi de natură profesională sau personală.
Muncitor pe bază de cunoștințe - Muncitor digital. Termenul de ”muncitor digital” se referă în mare parte
la conceptul de cetățean digital. Muncitorul digital este, de asemenea, cunoscut ca un muncitor care recurge
permanent la date, informații și cunoștințe. Ohler (2010) a menționat că cetățeanul digital implică toți
utilizatorii tehnologiilor digitale și indivizii care caută informații specifice prin intermediul mijloacelor media
digitale și care desfășoară anumite activități prin mijloace media și tehnologii digitale.
Abilitățile digitale. Abilitatea digitală mai este cunoscută și ca alfabetizare digitală. Bawden (2008) a spus că
abilitatea digitală este deținerea de cunoștințe împreună cu abilitatea de a procesa informații și fenomene
relevante ale mediului digital. Gui & Argentin (2011) au menționat puncte de vedere similare, afirmând că
abilitățile digitale și alfabetizarea digitală reprezintă capacitatea unui individ care folosește tehnologia
informației și comunicațiilor pentru a identifica, analiza, crea și partaja informații cu alții.
Competențele digitale. Conceptul de competențe digitale este în strânsă legătură cu cel de abilități digitale.
Ala-Mutka et al. (2008) au afirmat că competența digitală este abilitatea unei persoane de a face față peisajului
mereu schimbător al mediului digital. Argumentul a fost acceptat de Pérez & Torelló (2012), care au afirmat
că competența digitală este abilitatea de a coordona planificarea și proiectarea informațiilor prin intermediul
mijloacelor digitale. Competența digitală reprezintă posesia cunoștințelor fundamentale privind mediul digital
și, în consecință, abilitatea de a aprofunda cunoștințele pentru a putea realiza o analiză critică a informațiilor
(Pérez & Torelló, 2012).

9
Paradigmele folosite în cercetare
Societatea europeană. În cartea sa, ”Noua Europă”, Bărbulescu (2015) consideră Europa ca un nou model de
societate, o Europă a economiei sociale de piață și o Europă socială. Bărbulescu (2015) afirmă că UE reprezintă
un model economic și social de integrare, cu tranziția de la național la supra-național prin apropierea progresivă
și integrarea sectoarelor economice, cu existența actuală a unei Uniuni Economice și Monetare cu o monedă
unică.
Societatea bazată pe cunoaștere. De la sfârșitul secolului al XX-lea și în anii de început ai secolului XXI,
inovarea și aplicarea cunoștințelor au fost considerate fundamentale pentru creșterea durabilă a economiilor
bazate pe capitalul uman (Angelidou, 2015).
Societatea informațională. Deși există controverse în ceea ce privește definirea termenului, paradigma
societății informaționale implică schimbul de informații și dezvoltarea cunoașterii care definesc abilitățile și
competențele capitalului uman în epoca modernă.
Societatea bazată pe date - Societatea digitală. Potrivit lui Kasperkiewicz & Kacprzyk (2010), societatea
bazată pe date în UE a fost influențată de forțele sociale variate care acționează la nivel național, global și
supranațional.
A patra revoluție industrială. În prezent, se argumentează că Uniunea Europeană a intrat în cea de-a patra
revoluție industrială, susținută de sistemele ciber-fizice. Potrivit Bloem et al. (2014), aceste sisteme ciber-fizice
sunt considerate ca un rezultat al integrării profunde a metodelor de producție, asigurând astfel sustenabilitatea,
împreună cu satisfacția clienților, pentru a forma sisteme și procese inteligente de rețea.
Capitolul 2 fundamentează teoretic politicile publice, ca obiect de studiu, sintetizând definițiile și
caracteristicile generale ale acestora. Un subcapitol important a abordat teoriile capitalului uman, realizând o
imagine de ansamblu în care am încadrat componentele pe care le-am abordat în contextul digitalizării.
Capitalul uman reprezintă îmbunătățirea competențelor unui individ sau a unui grup. Martins & Dindire (2013)
au afirmat că capitalul uman are trei dimensiuni, respectiv cunoștințele, aptitudinile și comportamentele.
Programele de dezvoltare a personalului și experiența directă, formarea specializată și educația formală sunt
principalele căi prin care cunoștințele se îmbunătățesc și contribuie astfel la dezvoltarea unei societăți bazate
pe cunoaștere, în care toți oamenii posedă informații și înțelegerea fenomenelor de bază. Sipotra (2016) a
menționat că cunoștințele și abilitățile îmbunătățite fac ca un număr mai mare de persoane să aibă competențe
digitale de bază pentru a lucra eficient și eficace în mediul digital, ducând la dezvoltarea societății digitale.
Raportul lui Sipotra (2016) a susținut că cunoștințele și abilitățile dobândite prin dezvoltarea capitalului uman
duc la specializarea în tehnologia informației și comunicațiilor, ceea ce duce în continuare la creșterea
numărului de utilizatori de internet din societate. Argumente similare a adus și Mateus (2016), care a mai spus
că în ceea ce privește competențele digitale capitalul uman este un factor crucial care contribuie la dezvoltarea
economiei și a societății digitale.
Aceste aspecte sunt luate în considerare în cercetarea mea, îndeosebi în analiza modului de formare a
competențelor digitale în curriculumul formal din România și în formarea profesională inițială la nivel de
universități. Ideea că există un continuum între formarea inițială (școli, universități) și pregătirea profesională
în cadrul companiilor este de reținut.
Capitolul 3. Rolul capitalului uman în societatea și economia digitală. Încadrare teoretică
Capitolul 3 a fundamentat teoretic rolul capitalului uman în societatea și economia digitală. De Ven et al.
(2017) au arătat că există două probleme-cheie legate de implementarea noilor tehnologii digitale, și anume ele
au înlocuit locurile de muncă de rutină și au determinat apariția de activități din ce în ce mai complexe, care
depind în mare măsură de cunoștințele digitale dobândite precum și de metodele de schimb de informații
folosite. În plus, majoritatea politicilor guvernamentale urmăresc să încurajeze inovația rapidă, care se bazează,
10
însă, pe înțelegerea și aplicarea convențională a căilor prin care inovația are loc (ancorată încă în paradigmele
anterioare ale societății bazate pe cunoaștere și societății informaționale) și, prin urmare, fără o eficiență pe
termen lung în societatea și economia digitală (Chryssolouris et al. 2013).
Digitalizarea și piața forței de muncă sunt în mod semnificativ legate între ele. Acest lucru a fost justificat
din raportul lui Valsamis et al. (2016), care sugerează că digitalizarea a generat în mare măsură evoluția
competențelor necesare pentru ca oamenii să poată lucra eficient în mediul de afaceri digital. În această privință,
este evident că digitalizarea a dus la modificarea modelului de afaceri și a interpretărilor aferente. Procesul
operațional al organizațiilor s-a modificat în mare măsură odată cu dezvoltarea digitalizării, creând un impact
major asupra pieței forței de muncă, deoarece angajații sau muncitorii trebuie să își îndeplinească sarcinile într-
un mod diferit pentru a face față mediului de afaceri digital. Conform analizei de literatură pe care am efectuat-
o, putem constata că țările membre ale UE evoluează rapid în direcția digitalizării. Conceptul în sine este
susținut, la nivelul companiilor și în limbajul documentelor publice, de ansamblul de măsuri și de schimbări
notabile ale tehnologiilor și relațiilor de muncă. Cu alte cuvinte, digitalizarea nu rămâne un termen abstract,
folosit doar de o mică comunitate de experți, ci are deja o acoperire operațională de anvergură. Societatea
europeană nu a devenit încă o societate digitală în totalitatea ei, însă transformările consecutive introducerii
noilor tehnologii pătrund deja masiv în viața cotidiană și în limbajul curent.
Abilitățile și competențele digitale. Digitalizarea contribuie în mare măsură la dezvoltarea abilităților și
competențelor forței de muncă de la nivel inferior la nivel mediu și superior. Valsamis et al. (2016) au susținut
că există schimbări semnificative în privința competențelor necesare angajaților pentru exploatarea eficientă a
tehnologiilor digitale. Cerințele de digitalizare pentru abilitățile și competențele în rândul angajaților implică
în primul rând alfabetizarea digitală, împreună cu unele dintre cele mai importante abilități tehnice, cum ar fi
dezvoltarea de aplicații și analize mari de date, printre altele. În ceea ce privește procesul operațional și tehnic,
dezvoltarea de competențe afectează vizibil cunoașterea și utilizarea hardware-ului, a software-ului, a
instrumentelor digitale, a internetului, a căutării de asistență și suport, navigarea inter-platformă, manipularea
structurilor digitale, siguranța dispozitivelor. Abilitățile legate de acest proces operațional și tehnic sunt
considerate aspecte fundamentale ale economiei secolului XXI. Acestea sunt învățate prin școlarizare și prin
procesul de formare industrială sau organizațională, la locul de muncă (Iordache et al., 2017).
Efectele digitalizării pe piața muncii. Digitalizarea nu numai că a transformat interacțiunile sociale (prin noi
moduri de comunicare și colaborare), dar a facilitat și crearea unor noi industrii competitive și în continuă
creștere. Digitalizarea a contribuit la transformarea capitalului uman într-o economie care combină
consumatorii, muncitorii, managerii, profesioniștii executivi, funcționarii guvernamentali, precum și cetățenii
în general, cărora li se permite accesul la informații și, prin urmare, pot influența procesele de generare și
partajare de cunoștințe (Greenstein et al., 2013). Cu scopul final de a orienta transformarea paradigmelor
economice și societale bazate pe cunoaștere într-o societate și economie digitală, considerentele politice ale UE
au pus accentul pe schimbările pozitive ale forței de muncă la nivel supranaționale. Tranziția digitală ia în
considerare abilitățile și competențele digitale necesare pentru asigurarea mobilității și circulației libere a
muncitorilor în context regional și european (Bago et al., 2017). Prin urmare, în UE au fost utilizate programe
de recalificare și de îmbunătățire a calității forței de muncă pentru a-și dezvolta competențele specifice
sarcinilor într-o manieră avansată și actualizată, care poate facilita aplicarea eficientă a tehnologiilor digitale
pentru a obține avantajele erei digitale (Bago et al., 2017).
Locul de muncă digital / forța de muncă versus locul de muncă tradițional / forța de muncă. ”Locul de
muncă digital” este o sintagmă care descrie o schimbare în modul în care se desfășoară munca modernă, inclusiv
instrumentele folosite pentru a obține un job. Locul de muncă digital presupune regândirea a însuși modului în
care este realizată munca propriu-zisă. Companiile au început deja să înțeleagă faptul că trebuie să promoveze

11
eficiența forței de muncă prin implementarea strategică a unor tendințe interconectate, cum ar fi stilurile de
viață digitale și modelele de muncă în cooperare.
În paradigma societală a UE nu toți lucrătorii posedă un nivel egal de competențe pentru a-și armoniza abilitățile
cu cerințele digitalizării, ceea ce are drept rezultat diviziunea digitală a societății, în special în ceea ce privește
sectorul ocupării forței de muncă (Brandtzæg et al., 2011). Pe baza acestei observații, transformările forței de
muncă din UE de la medii tradiționale la cele digitale au devenit inconsecvente (Wessels, 2013). Din
perspectivă realistă, există lucrători care nu dispun de competențe și cunoștințe adecvate privind utilizarea
tehnologiilor digitale și a altor componente ale producției. Aceste grupuri de muncitori ar putea, de asemenea,
să nu dispună nici de resursele necesare, nici de mobilitatea geografică, pentru a spori competitivitatea pe
piețele interne naționale, supranaționale și globale (Brandtzæg et al., 2011).
Contribuțiile politicilor UE în contextul decalajului digital și al modului în care a fost gestionat la nivel global
sunt remarcabile (Helsper & Van Deursen, 2015). De exemplu, printr-o abordare sistematică, UE și-a
implementat politicile în conformitate cu cadrul Agendei Digitale pentru Europa (Helsper & van Deursen,
2015). Astfel de repere de politică sunt compuse din piloni comuni care subliniază conceptul de alfabetizare
digitală, incluzând o perspectivă integrată a nevoilor și factorilor de acces tehnologic, lipsurilor de competențe,
motivației și antecedentelor angajatului (Ferrari, 2013).
Forța de muncă digitală. Forța de muncă digitală a dezvoltat noi competențe în cursul interacțiunii cu noile
tehnologii. Printre cele mai evidente dintre aceste competențe se numără competența angajaților în obținerea
rezultatelor dorite folosind tehnologia, adesea menționată în literatura de specialitate ca ”fluență digitală”
(Briggs & Makice, 2012). Cu toate acestea, competențele necesare angajaților trebuie să depășească, de cele
mai multe ori, fluența digitală. S-a constat, în multe cazuri, că multe dintre aceste competențe digitale
suplimentare provin din activități conexe. De exemplu, în studiul său asupra modului în care jocurile online și
interacțiunea în lumile virtuale schimbă atitudinile și comportamentul indivizilor, Yee (2014) a constatat că
participanții la jocuri de calculator pot dezvolta abilități importante de conducere în timp ce joacă jocuri de rol
online împreună cu alți jucători din mediul virtual. Jocurile online pot, de asemenea, să instruiască oamenii să-
și asume riscuri și să învețe din greșelile lor, o altă competență apreciată în multe dintre locurile de muncă de
astăzi.
Odată cu creșterea utilizării tehnologiei în viața de zi cu zi, chiar lucrători la nivelul digital de începător se pot
angaja și pot începe să lucreze. Forța de muncă digitală va accepta probabil cu ușurință instruirea necesară
jobului oferită chiar de angajator, oferind astfel organizațiilor o soluție ieftină și replicabilă pentru a-și ajuta
angajații să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie. Pe măsură ce echipele devin tot mai puțin co-localizate,
organizațiile au nevoie de angajați care sunt capabili să utilizeze instrumente de colaborare virtuale. În plus, tot
mai multe organizații utilizează un conținut media generat de firmă pentru a se conecta cu clienții și pentru a-
și construi brandurile, iar angajații care înțeleg și pot folosi social media sunt valoroși la locul de muncă (Kumar
et al., 2016).
Schimbările în natura muncii provocate de digitalizare. În literatura de specialitate există o largă
recunoaștere a faptului că economia digitală are un mare potențial de a spori productivitatea, veniturile și
bunăstarea socială. În același timp, există o preocupare crescândă că valurile succesive de investiții în
tehnologiile digitale vor contribui la pierderea locurilor de muncă, la stagnarea salariilor și la creșterea
inegalității salariale (OCDE, 2017). Din perspectivă istorică, este cert că ”inovațiile tehnologice majore au fost
întotdeauna însoțite de transformări extinse pe piața muncii” (OCDE, 2017). Una dintre schimbările
semnificative cu privire la piața forței de muncă este în ceea ce privește posibilitatea de a lucra în și din locuri
îndepărtate (delocalizarea locului de muncă). Mobilitatea și flexibilitatea au schimbat experiența de muncă; în
plus, cloud computingul a modificat relația dintre angajați și angajatori. Într-o lume bazată pe stocarea datelor

12
în cloud, angajații pot partaja resursele și colabora mai eficient și pot accesa informații din orice loc s-ar afla
(Amurgis, 2013).
O altă schimbare majoră a naturii muncii din cauza apariției digitalizării, anume externalizarea. Companiile
care utilizează tehnologia cloud pot externaliza eficient o sarcină în locații îndepărtate. Acest lucru ajută în
mare măsură compania respectivă, deoarece poate găsi cu ușurință lucrători ieftini, care sunt foarte competenți.
Jääskeläinen (2015) a menționat că, cu sprijinul tehnologiei cloud, angajații pot lucra atunci când este
convenabil pentru ei (flexibilitatea programului de lucru), ceea ce îmbunătățește satisfacția locului de muncă.
Multe sectoare ale economiei devin tot mai mult digitale. Această transformare este adesea determinată de
platforme online care facilitează interacțiunea și tranzacțiile intermediare, parțial sau integral online, prin
compararea cererii și ofertei de bunuri (eComerț), a serviciilor (economia ”x”) și informației (rețele sociale și
de conținut) (Folea, 2017c).
***
Analizând literatura de specialitate, se pot identifica trei categorii principale de competențe digitale, care sunt
utilizate în diferite modele pentru măsurarea sau dezvoltarea competențelor digitale. Aceste trei categorii se
aplică diferitelor tipuri de abilități și utilizatori (Comisia Europeană, 2017):
Abilitățile digitale de bază care reprezintă, de fapt, alfabetizarea digitală, atât pentru uzul personal, cât și la
locul de muncă.
Abilitățile digitale care se referă la ocuparea forței de muncă care cuprind competențele de bază la care
trebuie să se adauge cunoștințele necesare la locul de muncă, în principal utilizarea aplicațiilor TIC.
Competențele digitale pentru profesiile din domeniul TIC, care, pe lângă categoriile de mai sus, includ și
cunoștințele specializate necesare în sectorul TIC, precum și o componentă inovatoare și capacitatea de a
dezvolta noi soluții, produse sau servicii digitale.
Este evident pentru angajatori că utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale la locul de muncă trebuie să fie
însoțită de competențe digitale adecvate ale forței de muncă. De asemenea, viața de zi cu zi devine din ce în ce
mai conectată la tehnologiile informaționale și de comunicare (digitale), fiecare persoană având din ce în ce
mai mult nevoie de anumite competențe digitale, chiar și la nivel de bază. Conceptele ”abilități digitale”
și ”competențe digitale” devin astfel termeni-cheie în discuția referitoare la ocuparea forței de muncă și cultura
digitală a populației (Kolding et al., 2009; Ferrari, 2013; Vuorikari et al., 2016).
Capitolul 4. Politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în Uniunea Europeană
În acest capitol am analizat politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în Uniunea Europeană,
răspunzând obiectivului secundar de cercetare ”Identificarea politicilor publice pentru dezvoltarea societății și
economiei digitale în UE (într-o perspectivă comparativă)”. Componenta de cercetare la care se referă acest
capitol este circumscrisă ipotezei de lucru 2, și anume ”Societatea și economia digitală presupune reducerea
migrației/mobilității forței de muncă în UE în domeniul TIC (digitalizarea schimbă natura muncii și a locului
de muncă, se lucrează tot mai mult flexibil și nelocalizat; în plus, platformele online oferă posibilități de muncă
la distanță, reducând astfel nevoia migrației/mobilității profesionale)”. Întrebările de cercetare analizate în
Capitolul 4 sunt: Care sunt politicile publice in domeniul societății și economiei digitale in UE? și Care este
impactul politicilor publice in domeniul societății și economiei digitale in UE? Am folosit metode de cercetare
calitative, și anume colectare de date prin studiul politicilor publice si analiza de conținut de text (EUR-Lex);
colectare de date prin studiul rapoartelor de cercetare ale Comisiei Europene și analiză de conținut de text (EC
Open Datasets; Annual European Digital Progress). De asemenea, am folosit și metode cantitative, și anume
colectare date și informații din baze de date și platforme care cuprind politicile publice ale UE în domeniul
societății și economiei digitale; colectare date din platformele care conțin actorii implicați la nivelul UE în

13
politicile publice din domeniul societății și economiei digitale; colectare date din baze de date ale UE pentru
societatea și economia digitală (Eurostat; DESI; Digital Agenda Tool).
Începând din anul 2010, și mult mai intens după 2014, Uniunea Europeană a plasat societatea și economia
digitală ca prioritate politică, formulând politici și programe de dezvoltare pentru toate țările membre,
monitorizând și evaluând anual performanța acestora în acest domeniu (Comisia Europeană, 2018a).
Dată fiind importanța acestui domeniu (societatea și economia digitală) și rapiditatea cu care el evoluează și
devine parte integrantă a vieții de zi cu zi în plan economic, social și politic, am ales să cercetez în cadrul
lucrării modul în care se realizează trecerea la societatea și economia digitală în Uniunea Europeană și în
România, într-o analiză comparativă, din perspectiva politicilor publice specifice și a competențelor digitale
dobândite în timpul formării inițiale (Folea, 2018a; Folea, 2018b).
În acest capitol am identificat principalele politici publice, instituții și programe în domeniul societății și
economiei digitale în UE. De asemenea, am analizat eficiența implementării politicilor publice din punctul de
vedere al competitivității digitale în țările membre ale UE și am realizat colectarea cantitativă de date din bazele
de date și platformele publice europene (Eurostat; DESI; Digital Agenda Tool). În final, am trecut la o analiză
calitativă prin studiul politicilor publice și analiza de conținut a unor texte din bazele de date ale UE (EUR-
Lex, Comisia Europeană, EC Open Datasets; Annual European Digital Progress).
Analiza efectuată a dus la constatarea că elaborarea, implementarea și evaluarea politicii UE consacrate
societății și economiei digitale angajează întregul mecanism instituțional și diverșii actori, după principiul
cunoscut al guvernanței pe mai multe niveluri. Avem aici un caz interesant al europenizării, într-un domeniu
nou și complex, în care sectorul privat are un cuvânt important, alături de instituțiile europene și partenerii
naționali. Acest imens mecanism se mișcă rapid, surprinzător de rapid dacă ținem seama de amploarea
mijloacelor și de presiunea permanentă a concurenței extra comunitare. În cercetarea mea, am ținut cont de
această viziune sistemică, astfel încât am abordat atât angajatorii și nevoile lor, cât și furnizorii de formare în
domeniul competențelor digitale, respectiv școala și universitatea.
Din acest motiv, o componentă importantă a propriei cercetări a fost dedicată analizei de conținut a politicilor,
programelor și documentelor Comisiei Europene referitoare la societatea și economia digitală elaborate în
perioada 2010 – 2017. Prin studiul politicilor publice și a bazelor de date EUR-Lex și Comisia Europeană am
putut stabili că dezvoltarea societății și economiei digitale în UE se realizează într-un cadru unic, Piața Unică
Digitală, pe nouă niveluri. Aceste niveluri sunt bine stabilite, ceea ce m-a interesat însă cu precădere a fost
interconectivitatea lor, aspect care nu este clar evidențiat în reglementările oficiale. În consecință, am elaborat
un model de analiză a relațiilor dintre politicile UE în domeniu.
Cercetarea empirică realizată în acest capitol se referă la evaluarea politicilor publice în domeniul societății și
economiei digitale la nivelul UE, din perspectiva indicatorilor de performanță în perioada 2014-2017, în special
pentru capitalul uman (competențe digitale de bază și avansate), pe baza indicatorilor de performanță stabiliți
de Comisia Europeană în indicele DESI (DESI, 2018) pentru țările UE-28.
Impactul politicilor publice (naționale și ale UE) asupra performanței digitale a țărilor membre în perioada
2014-2017, considerând toate cele cinci dimensiuni ale indicelui DESI, arată că țările cele mai performante
sunt Danemarca, Finlanda, Suedia, Olanda (Folea, 2018a). După patru ani de implementare a politicilor publice
digitale în UE, la sfârșitul lui 2017, se poate constata că țările cele mai competitive din punct de vedere digital
sunt cele din vestul Europei, cu valori ale indicelui compozit DESI peste 60%. Țările cel mai puțin avansate
digital, conform DESI, sunt, în 2017, România, Bulgaria și Grecia (Folea, 2018a). Țările în care capitalul uman
a avansat foarte mult în perioada 2014-2017 (din perspectiva competențelor digitale de bază și avansate
dobândite de populație) sunt Spania și Germania. Progresul cel mai scăzut în aceeași perioadă a fost înregistrat
în cazul Suediei, Luxemburg și Olandei. Implementarea politicilor publice digitale în UE în perioada 2014-

14
2017 a determinat creșterea numărului de persoane cu competențe digitale de bază și avansate. Cu toate acestea,
numărul țărilor aflate sub media UE-28 în 2017 din punctul de vedere al pregătirii capitalului uman pentru o
societate și economie digitale este mare (18 țări, adică aproape două treimi din UE, se află sub media UE-28 în
2017 pentru capital uman). Putem conchide că politicile publice digitale pe dimensiunea capitalului uman în
UE trebuie să intensifice acțiunile la nivel național și să conducă mai rapid la o creștere semnificativă a
numărului de persoane cu competențe digitale de bază și avansate.
Capitolul 5. Dezvoltarea capitalului uman în societatea și economia digitală în UE
Capitolul 5 a vizat dezvoltarea capitalului uman în societatea și economia digitală în Uniunea Europeană. Am
analizat relațiile dintre capitalul uman și dezvoltarea societății și economiei digitale la nivelul UE în perioada
2014-2017, conform obiectivului secundar de cercetare OS2, ”Analiză dinamică de capital uman (competențe;
ocuparea unui loc de muncă) în raport cu performanța digitală a țărilor membre ale UE în societatea și economia
digitală”. Cercetarea prezentată în acest capitol a urmărit ipoteza de lucru 2, ”Societatea și economia digitală
presupune reducerea migrației/mobilității forței de muncă în UE în domeniul TIC (digitalizarea schimbă natura
muncii și a locului de muncă, se lucrează tot mai mult flexibil și nelocalizat; în plus, platformele online oferă
posibilități de muncă la distanță, reducând astfel nevoia migrației/mobilității profesionale)”. Întrebările de
cercetare analizate în Capitolul 5 sunt Competențe digitale: Care sunt competențele digitale necesare pentru a
lucra în societatea și economia digitală? și Ocuparea unui loc de muncă în domeniul TIC/digital: Câți absolvenți
există în domeniul știință, tehnică, TIC în UE? Câți angajați în domeniul TIC/digital sunt în UE? Am folosit
metode de cercetare cantitative (colectare de date din baze de date și platforme (Eurostat)) și calitative
(Colectare de date și informații prin studiul rapoartelor de cercetare ale Comisiei Europene, articole și
publicații, și analiză de conținut de text) la nivelul țărilor membre ale UE-28. Cu puține excepții, aproape toate
țările din UE-28 și-au majorat procentul de populație care dețin abilități digitale (avansate și specializate) în
perioada 2015-2017, iar țările cele mai performante în 2017 au fost Luxemburg, Olanda și Danemarca
(Eurostat, 2018).
Cercetarea comparativă prezentată în acest capitol s-a referit la toate statele UE, pentru perioada 2014 – 2017,
cu precădere din perspectiva ocupării și dinamica pieței forței de muncă.
Ultima decadă a impus tot mai puternic tehnologiile digitale și digitalizarea în tot mai multe sectoare ale
economiei, nu numai în Europa ci și la nivel global. Într-un sondaj recent al competențelor și locurilor de muncă
în Europa, Cedefop (Cedefop, 2018) arată că aproximativ un sfert dintre angajații din UE consideră că este
foarte probabil ca în următorii cinci ani competențele pe care ei le au și le folosesc la locul de muncă să nu mai
fie de actualitate. Potrivit aceluiași studiu, circa 10% din locurile de muncă din UE prezintă un risc foarte ridicat
de a deveni irelevante din punct de vedere al competențelor tehnologice (digitale) ale angajaților. Din această
perspectivă, țările UE cele mai afectate sunt Estonia (23%), Slovenia (21%) și Republica Cehă (19%).
Piața muncii în UE este caracterizată de diferențe însemnate în ceea ce privește competențele digitale ale forței
de muncă. De exemplu, aproximativ 28% dintre angajații din UE consideră că abilitățile digitale pe care le au
sunt sub nivelul celor cerute la locul de muncă. Circa 22% dintre cei care au nevoie de competențe digitale
avansate pentru a-și desfășura activitatea riscă să devină ”necompetenți” în lipsa unor programe de formare și
învățare continuă. Bulgaria, Estonia și Portugalia au un procent mare (40%) de lucrători ale căror competențe
digitale nu corespund activităților de la locul de muncă, față de Grecia, Italia și Cipru, unde acest procent este
de circa 20% (Cedefop, 2018).
Competențele TIC (digital, computer, internet) sunt obținute prin educație formală (școală, liceu, universitate),
prin cursuri de formare continuă și centre de educație pentru adulți, din proprie inițiativă sau la cererea
angajatorului, utilizarea de cd-rom-uri de auto-învățare sau prin asistență informală din partea colegilor, rudelor
și prietenilor. În 2011, majoritatea persoanelor chestionate și-au obținut competențele TIC prin educație formală

15
(adică 28% din totalul persoanelor), urmate de formare prin auto-studiu folosind cărți, cd-rom-uri etc. (21%
din totalul persoanelor). Cursurile de formare și centrele de educație pentru adulți, din proprie inițiativă și la
cererea angajatorului, au fost utilizate în proporție aproape egală (13% și 14% din totalul populației) (Eurostat,
2018).
Analizând starea forței de muncă a persoanelor cu educație și formare în domeniul TIC, indiferent de nivelul
de educație obținut și de competențele digitale obținute în domeniul TIC, Germania are cel mai mare număr de
persoane cu educație TIC active și angajate, urmată de Marea Britanie, Polonia și Franţa (Folea, 2018b).
Sectorul economic se transformă din ce în ce mai mult și din ce în ce mai repede în direcția digitală (activități
în mediul online, implicând tehnologii digitale și dispozitive mobile și inteligente). Studii de literatură au arătat
că în UE există o distanță între cererea de capital uman în economia digitală și cunoștințele, aptitudinile și
competențele digitale ale forței de muncă. În acest sens, o ofertă educațională în sfera competențelor digitale
necesare în mod real și dinamic în economie va determina un avantaj tehnologic și creșterea competitivității
economice.
Capitolul 6. Capitolul 6. Trecerea la societatea și economia digitală în România - Studiu de caz
În toate analizele pe care le-am realizat, precum și pentru toți indicatorii de monitorizare incluși în indicele UE
(DESI), România se menține constant în grupul țărilor cu performanțe scăzute în formarea competențelor
digitale. Această constatare contrazice exemplele frecvente de reușită personală atât pe piața internă, cât și pe
piața globală a TIC. Din acest motiv, în cercetarea proprie, am luat studiul de caz România, printr-o analiză în
duplex atât a nevoilor de formare (perspectiva angajatorilor), cât și a furnizorilor de educație și formare
profesională.
Capitolul 6 prezintă o analiză a trecerii la societatea și economia digitală în România, realizată ca studiu de
caz. Am urmărit analiza politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în România și analiza
problematicii legate de capitalul uman din România din perspectiva societății și economiei digitale, răspunzând
obiectivului secundar de cercetare OS3, ”Analiza problemelor specifice ale României în domeniul capitalului
uman, cu accent pe nevoia și oferta de competențe digitale”. Studiul de caz pentru România a analizat
problematica societății și economiei digitale din perspectiva capitalului uman (competențe digitale dobândite
în timpul studiilor universitare, competențe digitale necesare la locul de muncă) și a nevoilor angajatorilor din
domeniul financiar-bancar. Ipoteza de lucru urmărită în acest capitol a fost aceea conform căreia ”România
este puțin pregătită să treacă la o societate și economie digitală comparativ cu celelalte țări membre ale UE”.
Întrebările de cercetare analizate sunt Care sunt politicile publice în domeniul societății și economiei digitale
în România? și Care este impactul politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în România
în perioada 2014(2015)-2017? În desfășurarea cercetării am folosit metode de cercetare cantitative (Colectare
date din baze de date și platforme (Eurostat); Colectare baze de date și platforme din România (Ministerul
Comunicațiilor și Societății Informaționale); Colectare date prin chestionare), precum și metode calitative
(studiul rapoartelor de cercetare ale Comisiei Europene, articole și publicații, analiza de conținut (studiu de
literatură). Drept eșantion, am folosit studenți (în domeniile finanțe-bănci, economie, administrarea afacerilor,
informatică economică, management și marketing) și organizații angajatoare din sistemul financiar-bancar din
România. Am realizat și distribuit 400 de chestionare în persoană studenților din Universitatea Româno-
Americană de la specializările de licență și master finanțe-bănci, economie, administrarea afacerilor,
informatică economică, management și marketing. Am distribuit online (prin email) 38 de chestionare către
instituții financiar-bancare din România. Am colectat și analizat 354 chestionare primite de la studenți și 10
chestionare primite de la organizații financiar – bancare.

16
Analiza politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în România în perioada
2014(2015)-2017
În această secțiune a lucrării, am evaluat performanța digitală a României din perspectiva politicilor publice
în domeniul economiei și societății digitale, analizând două seturi de indicatori: cei stabiliți ca ținte naționale
în cadrul Strategiei, conform HG nr. 245/7 aprilie 2015 (HG 245, 2015) și indicatorii stabiliți de Comisia
Europeană pentru monitorizarea economiei și societății digitale, respectiv indicele DESI (DESI, 2018).
După trei ani de implementare a politicii publice privind economia și societatea digitală, România se află încă
sub media UE pentru mulți dintre indicatorii stabiliți în Strategia Națională. România se situează pe primele
două poziții în UE doar la indicatorii referitori la abonări la broadband de mare viteză (peste 30 și 100 Mbps),
în timp ce pentru toți ceilalți indicatori se află pe ultimele locuri în clasamentul celor 28 de țări membre. În
conformitate cu analizele realizate de Comisia Europeană pe baza indicelui DESI, în 2017 România se afla pe
ultimul loc (28 din 28) în clasamentul țărilor UE.
Dezvoltarea capitalului uman din perspectiva competențelor digitale în România
În prezent, copiii și tinerii folosesc internetul, dispozitivele mobile și inteligente (telefon, tabletă) și aplicațiile
mobile într-o proporție mult mai mare decât în urmă cu 10 ani sau chiar cu 5 ani. De exemplu, un studiu realizat
în 2017 în Statele Unite cu aproximativ 1500 de părinți cu copii între 2 și 8 ani a arătat că în 2017 42% dintre
copii dețin și folosesc propriul dispozitiv mobil (telefon, tabletă), față de doar 7% în 2013. Același studiu a
arătat că în 2017 timpul petrecut în mediul digital și online de copiii cu vârste de 2-8 ani este de două ore și 19
minute zilnic, triplu față de 2013 (CommonSense, 2017). Studii realizate în 2010 în Statele Unite arătau că
tinerii cu vârste între 8 și 18 ani petrec 7 ore și 38 de minute pe zi în mediul online și digital, adică aproximativ
53 de ore pe săptămână, iar în ultimii ani acest timp a crescut cu o oră și 17 minute pe zi, ajungând astfel la un
total de aproximativ 9 ore zilnic (Rideout et al, 2010). În Europa, lucrurile stau absolut la fel. Studii realizate
în Marea Britanie între 2013 și 2017 asupra copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani arată că
acești petrec între 6 și 12 ore săptămânal cu jocuri online (Statista, 2017).
Este o realitate a zilelor noastre faptul că telefonul mobil a devenit un însoțitor permanent al tinerilor (și nu
numai), că internetul și aplicațiile digitale și online sunt utilizate aproape continuu. Abilitățile digitale ale
generațiilor tinere se dezvoltă la început informal, într-un ritm alert, accentuat de utilizarea constantă a
mediului, dispozitivelor și tehnologiilor digitale. S-a format deja o discrepanță între ceea ce știu copiii și tinerii
în materie de tehnologii și aplicații digitale (abilități rezultate prin învățare) și cunoștințele pe care le dobândesc
și utilizează la școală (educația formală).
Pentru a acoperi această distanță între cunoștințele informale și cele formale, pentru a realiza alfabetizarea
digitală pentru un număr cât mai mare de copii și tineri, pentru a oferi un cadru de formare digitală care să
răspundă cerințelor actuale din societate și economie, începând cu anul 2017 Ministerul Educației Naționale a
introdus disciplina de studiu ”Informatică și TIC” la ciclul gimnazial (clasele V – VIII), ca disciplină
obligatorie în trunchiul comun, cu o oră de studiu pe săptămână (Anexa nr. 2 la ordinul ministrului Educației
naționale nr. 3393 / 28.02.2017) (OMEN, 2017).
Analiza pe care am efectuat-o în lucrare privind programa de studii pentru disciplina ”Informatică și TIC”
pentru ciclul gimnazial 2017-2021 arată că se pune accentul pe dobândirea de cunoștințe privind înțelegerea și
prelucrarea informației și nu pe utilizarea mecanică a unor aplicații disponibile la un moment sau altul. De
asemenea, analiza curriculară a demonstrat faptul că, prin conținutul lor, programele de studii ”Informatică și
TIC” au în vedere nevoile reale ale elevilor cu vârste între 12 și 18 ani, oferind, totodată, deschideri către
continuarea studiului în învățământul liceal și terțiar.
Cu toate acestea, putem spune că disciplina ”Informatică și TIC” nu acoperă în totalitate dorința (și, de acum,
nevoia) elevilor pentru activități și metode de predare – învățare adaptate mediului digital. O singură oră de

17
studiu de informatică pe săptămână, așa cum este prevăzut în programa de studii gimnaziale, nu reprezintă un
echilibru cu cele 5 – 6 ore sau mai mult pe care copiii și tinerii le petrec zilnic din proprie inițiativă (adică 35 –
40 de ore săptămânal) în mediul digital și online. Mai mult, celelalte discipline de studiu nu sunt predate într-
un mod la fel de atractiv cum sunt activitățile sau jocurile online în care ei sunt imersați aproape zilnic. Jocurile
(calculator, telefon) sunt folosite în prezent la locul de muncă pentru a dezvolta diferite competențe necesare
angajaților, pentru a stimula eficiența, productivitatea și competitivitatea acestora. Cu toate acestea, activitățile
de predare – învățare din ciclul gimnazial (și nu numai) nu țin seama de această realitate, provocând distanțarea
până la indiferență a elevilor. În ciclul gimnazial copiii petrec 20 de ore pe săptămână la școală și 40 de ore
(sau mai mult) săptămânal, imersați în mediul digital și online, iar între cele două categorii de activități nu
există în prezent foarte multe puncte comune. Putem spune că asistăm deja la o separare a ”lumilor”, cea de la
școală – neatractivă, obositoare, plictisitoare, și cea digitală (online) – cu competiții, atracții, recompense,
provocări, dinamică și solicitantă pe foarte multe nivele (intelectual, analitic, creativ, competitiv). În opinia
noastră, procesele de predare – învățare trebuie adaptate realității a zilelor noastre, trebuie să răspundă nevoii
elevilor de a învăța într-un mod care le este deja familiar și atractiv, trebuie să fie dinamice, să permită o
dezvoltare continuă a competențelor către piața muncii.
Dezvoltarea de competențe digitale în învățământul liceal este într-o situație mult mai grea. Cel puțin, în ciclul
gimnazial programa de studii pentru disciplina ”Informatică și TIC” ține seama de peisajul digital al copiilor
din ziua de azi, fiind elaborată și implementată în anul 2017. În schimb, programele de studiu de la liceu pentru
disciplinele de ”Informatică” și ”Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor-TIC” au fost elaborate în 2009 (cu
aproape 10 ani în urmă), fără a exista vreo modernizare a lor până în prezent. Lumea de azi se schimbă cu o
viteză amețitoare, în fiecare zi apar noi și noi inovații tehnologice, iar mediul digital și online a devenit deja o
nouă etapă a globalizării. În această lume nouă și schimbătoare, 10 ani înseamnă deja o epocă de dezvoltare,
însă programele de studiu ”Informatică” și ”TIC” de liceu rămân neschimbate din 2009.
Analiza pe care am efectuat-o asupra programelor de studii ”Informatică” și ”TIC” pentru ciclul liceal (filiera
teoretică, profil real și filiera vocațională, profil militar) demonstrează că acestea prevăd cunoștințe informatice
foarte avansate. Având în vedere acest lucru, nu este de mirare de ce companii IT din România angajează direct
absolvenți de liceu. Pe de o parte, pe termen scurt acest fapt este în beneficiul tinerilor, care intră pe piața
muncii și ocupă un loc de muncă specializat spre deosebire de mulți alți absolvenți de liceu care nu își găsesc
un loc de muncă și nici nu își continuă educația. Pe de altă parte, însă, angajarea tinerilor absolvenți de liceu
de către companiile IT nu este totdeauna în avantajul lor pe termen mediu și lung. Tinerii de 18 – 19 ani
absolvenți de liceu sunt bucuroși să lucreze într-un domeniu care le place și la care se pricep (în general,
activități și jocuri digitale și online) și, în plus, sunt fericiți să câștige un salariu destul de bun comparativ cu
alte locuri de muncă. Cu toate acestea, tinerii absolvenți de liceu astfel angajați de cele mai multe ori nu își mai
continuă educația universitară, iar cariera lor se plafonează atât din punct de vedere al evoluției profesionale,
cât și a venitului.
Metodele actuale de predare – învățare sunt încă ancorate în modelul secolului 20 (și anterioare, istoric
vorbind), fiind bazate pe autoritatea educatorului (învățător, profesor); elevii învață la școală ceea ce le spune
profesorul deoarece el/ea reprezintă autoritatea în domeniu. Putem adăuga aici și dezastrul
manualelor ”alternative”, și vedem că modelul de predare – învățare bazat pe autoritatea celui care furnizează
informația nu prezintă credibilitate, deoarece elevul merge imediat în mediul online și descoperă alte informații,
alte puncte de vedere, alte experiențe. În plus, dobândirea cunoștințelor din mediul digital și online este mult
mai atractivă pentru copii și tineri (și adulți, deopotrivă). Considerăm că procesul de predare – învățare (în
general, nu numai pentru disciplina ”Informatică și TIC”) trebuie adaptat realităților prezente și nivelului actual
de dezvoltare tehnologică. Oricât ar fi de greu de acceptat pentru noi, ca părinți și educatori, tehnologiile digitale
și mediul digital și online au devenit indispensabile pentru copiii și tinerii din ziua de azi. Ei folosesc mediul

18
digital și online pentru a discuta, pentru a împărtăși (cunoștințe, experiențe, bunuri), pentru a se juca și pentru
a învăța, formându-și astfel o identitate proprie în mediul online, care poate fi aceeași sau nu cu identitatea din
mediul real. Ceea ce este important pentru analiza de față, însă, este gradul tot mai mare în care copiii și tinerii
învață folosind mediul digital și online, care, din păcate, nu se reflectă și în activitatea de predare – învățare din
școală.
***
Analiza statistică a răspunsurilor primite de la studenți (pe baza chestionarelor completate) arată că cei mai
mulți dintre ei consideră că, pe baza cunoștințelor digitale dobândite în universitate, se pot angaja în România
mai ușor decât în UE. Astfel, 58% (procent cumulat) dintre respondenți au apreciat că este mai ușor să se
angajeze în România, față de 46% (procent cumulat) în alte țări ale UE. Majoritatea studenților apreciază că,
după absolvirea universității, se vor angaja în domeniul de formare în România, mai degrabă decât în UE; 77%
vor să se angajeze în România față de 53% cei care vor să se angajeze mai degrabă în altă țară UE (procente
cumulate). Analiza răspunsurilor primite de la organizațiile financiar – bancare chestionate arată că
competențele digitale avansate cele mai uzuale în programele de studii ale studenților sunt doar uneori necesare
la locul de muncă în bănci. Cu toate acestea, în următorii cinci ani, organizațiile financiar – bancare consideră
că vor avea nevoie de un set diferit de competențe digitale avansate, și anume : Agile management, UX/UI
(user experience designer/use interface), Java, DevOps, Analiza big data, API, IoT, Cloud DEvOps, PaaS &
SaaS admin, Agile, AI, machine learning, natural learning processing, RPA, Blockchain (sau DLT), Digital
content creation, Analysis and application of data, Advanced analytics, Big data management. Conform
răspunsurilor primite, cele mai necesare competențe digitale pentru un nou angajat în organizațiile financiar –
bancare sunt advanced analytics (77% dintre răspunsuri), API și user exeprience (69% dintre răspunsuri), big
data management (62% dintre răspunsuri). În ceea ce privește instruirea suplimentară a noilor angajați, 54%
dintre respondenți consideră că absolvenții de învățământ terțiar nu au suficiente competențe digitale pentru a-
și desfășura activitatea. Instruirea suplimentară la locul de muncă este considerată necesară de 85% dintre
respondenți, atât pentru nevoile digitale actuale, cât și pentru cerințele digitale de peste 5 ani. Cu toate acestea,
colaborează rareori cu universitățile în privința formării de competențe digitale necesare la locul de muncă;
dintre organizațiile financiar-bancare respondente, doar 15% colaborează uneori, iar 8% colaborează anual cu
universitățile în vederea dezvoltării de competențe digitale necesare la locul de muncă. În cele mai multe cazuri,
universitatea formează competențe care sunt, pe de o parte, generale, teoretice și de multe ori neadaptate
realităților tehnologice actuale, iar pe de altă parte, organizațiile angajatoare (în studiul nostru de caz, cele
financiar – bancare) sunt nevoite să îi instruiască suplimentar pe noii lor angajați. În prezent, organizațiile
financiar – bancare cu care am discutat preferă să angajeze indiferent de domeniu, singura condiție fiind să aibă
cunoștințe și competențe pentru problema specifică cu care se confruntă organizația. Am constatat, chiar, că în
astfel de situații diploma de absolvire a unor studii universitare (licență sau master) nu este deloc necesară,
fiind preferate certificate obținute prin educație informală. După cum s-a putut vedea din răspunsurile la
chestionare, reiese că organizațiile bancare au deja în momentul actual nevoie de specialiști cu competențe care
nu sunt prevăzute în COR. Digitalizarea sistemului financiar în România este în plină desfășurare, iar
organizațiile analizate în studiul de caz știu foarte bine ce nevoi de competențe digitale specifice vor avea
nevoie în următorii 3 – 5 ani. Considerăm că este nevoie de o colaborare mult mai strânsă între angajatori și
universități nu numai în ceea ce privește conținutul programelor de studii și al competențelor reale necesare,
dar și în privința cadrului general al ocupațiilor. Din cercetarea prezentată în lucrare rezultă că multe posturi
vor dispărea datorită digitalizării (automatizării) și vor apărea multe alte posturi și activități interdisciplinare
specifice mediului bancar digital, care nu se regăsesc în prezent în nicio grupă COR.

19
Concluzii
(Capitolul 7)
Strategia UE pentru o societate și economie digitală este formulată prin piața unică digitală. Acest program
reprezintă un set de politici publice europene care permit dezvoltarea comprehensivă pe nouă paliere de acțiune,
care se întrepătrund: formarea pieței unice digitale, digitalizarea industriei europene, dezvoltarea științei și
tehnologiilor digitale, crearea unei societăți digitale, construirea economiei europene pe bază de date,
îmbunătățirea conectivității și accesului, investiții în rețele tehnologice, mass media și cultură digitale, creșterea
încrederii și securității în mediul online.
Analiza impactului politicilor publice (naționale și ale UE) asupra performanței digitale a țărilor membre în
perioada 2014-2017, pe cele cinci dimensiuni de monitorizare, arată că țările cele mai performante sunt
Danemarca, Finlanda, Suedia și Olanda.
În perioada 2014-2017, implementarea politicilor publice ale UE a determinat creșterea continuă a
competitivității digitale, pe toate cele cinci dimensiuni monitorizate, în toate țările UE. Există, însă, diferențe
notabile ale ritmului de dezvoltare. La sfârșitul anului 2017, țările cele mai competitive din punct de vedere
digital (indicatori combinați) sunt cele din vestul Europei, cu valori ale indicelui compozit de peste 60%. Țările
cel mai puțin avansate digital, după patru ani de implementare (2014-2017) a politicilor publice specifice sunt
România, Bulgaria și Grecia (valori ale indicelui compozit sub 40%).
Implementarea politicilor publice digitale în UE în perioada 2014-2017 a determinat creșterea numărului de
persoane cu competențe digitale de bază și avansate. Cu toate acestea, numărul țărilor aflate sub media UE-28
în 2017 din punctul de vedere al pregătirii capitalului uman pentru o societate și economie digitale este mare
(18 țări, adică aproape două treimi din UE, se află sub media UE-28 în 2017 pentru capital uman). Putem
conchide că politicile publice digitale din UE trebuie să intensifice acțiunile la nivel național și să conducă mai
rapid la o creștere semnificativă a numărului de persoane cu competențe digitale de bază și avansate.
Rezultatele diverselor cercetări anterioare m-au ajutat să identific competențele digitale de bază și avansate
solicitate în momentul ocupării unui loc de muncă. În acest fel, următoarele competențe digitale de bază sunt
folosite cel mai frecvent atât în viața personală, cât și la locul de muncă: managementul informației (găsirea,
coordonarea și stocarea conținutului și informației digitale); comunicarea (comunicare, interacțiune,
colaborare, distribuție de date și conexiune cu alții); tranzacționarea (cumpărare și vânzare de bunuri și servicii,
înscriere și utilizare servicii digitale); rezolvarea problemelor (rezolvarea problemelor și găsirea de soluții
folosind instrumente digitale); capacitatea de creație (creare de conținut digital de bază pentru a interacționa
digital cu comunități și organizații).
Cât despre competențele digitale avansate care sunt necesare la ocuparea și/sau păstrarea locului de muncă, am
obținut următorul inventar: programarea și dezvoltarea web; dezvoltarea de aplicații; dezvoltarea de prototip;
designul digital (interfața pentru utilizator); managementul de proiect; managementul de produs; marketingul
digital; relațiile publice și campaniile în social media; analiza volumelor mari de date (”big data”); capacitate
de lucru în echipe internaționale și în rețele.
Țările din UE-28 cu cel mai mare număr de persoane cu abilități digitale de bază în perioada 2015-2017 (peste
30% din populație în fiecare țară) sunt Republica Cehă, Cipru, Olanda, Austria, Germania, Suedia. Țările din
UE-28 cu cel mai mare număr de persoane cu abilități digitale avansate / specializate în 2015 (peste 45% dintre
persoane în fiecare țară) sunt Luxemburg, Olanda, Danemarca, Suedia, Marea Britanie și Finlanda.
Privind datele combinate analizate în lucrare, țările cele mai performante din UE-28 în ceea ce privește
competitivitatea digitală din perspectiva capitalului uman în perioada 2014-2017 sunt Marea Britanie, Olanda
și Germania. Deși au un număr mare de absolvenți ai învățământului terțiar în domeniul tehnologiei informației,
țări precum Bulgaria și România nu reușesc să îi angajeze la nivel național în activități digitalizate avansate și
20
specializate. În plus, în ciuda numărului mare de absolvenți în domeniul tehnologiei informației, aceste țări nu
au performanțe în ceea ce privește competențele digitale de bază sau avansate ale populației, aflându-se în mod
constant pe poziții inferioare în clasamentul de competitivitate digitală din perspectiva capitalului uman a țărilor
UE-28 în perioada 2014-2017.
Cercetarea efectuată în lucrare a validat ipoteza mea de lucru conform căreia societatea și economia digitală
presupun transformări majore în ceea ce privește șansele individului de a ocupa un (nou) loc de muncă.
Digitalizarea schimbă natura muncii și a locului de muncă în sensul că munca devine tot mai mult flexibilă și
descentralizată; în plus, platformele online oferă posibilități de muncă la distanță, reducând astfel nevoia
migrației/mobilității profesionale. Din studiul literaturii de specialitate au reieșit două consecințe principale ale
impactului digitalizării asupra pieței muncii: automatizare - robotizare și munca delocalizată, pe platforme
online în defavoarea migrației (mobilității) profesionale.
Competențele digitale de bază și avansate devin nu numai necesare, dar și obligatorii în ocuparea și păstrarea
locului de muncă. Utilizarea într-o măsură tot mai mare a tehnologiilor digitale atât în sectorul economic, cât
și în sfera socială determină apariția și dezvoltarea de noi competențe digitale de bază și avansate. Digitalizarea
schimbă modul de desfășurare a activităților economice (de producție, comerciale) și financiare, iar în multe
cazuri apar noi tipuri de joburi și activități (de exemplu, manufacturare 3-D, management de big data, ș.a). Prin
urmare, competențele de bază digitale sunt o cerință obligatorie, iar cele avansate din ce în ce mai mult necesare
la ocuparea sau păstrarea locului de muncă.
Locul de muncă ”tradițional” devine din ce în ce mai mult înlocuit de locul de muncă ”digital”. În era digitală
în mijlocul căreia ne aflăm, tot ceea ce știm legat de procese de muncă strict definite, mediul de lucru de birou,
structura și ierarhia organizațională se schimbă rapid. Caracteristicile principale ale locului de muncă digital
sunt: structură și cultură organizaționale care se adaptează mereu; leadership deschis sau chiar incomplet; lipsa
unei locații fizice fixe; loc de muncă inteligent și bazat pe date; forță de muncă flexibilă ca dimensiune și
volum; loc de muncă competitiv, mai bine integrat cu clienții și partenerii externi; digitalul este integrat în
structura produsului și serviciilor.
Ne aflăm în plin proces de schimbare a tipului de muncă, a structurii organizațiilor, a modului în care se
lucrează, toate aceste schimbări fiind provocate de digitalizare. Asistăm, în prezent, la trecerea de la joburi
strict definite la munca bazată pe proiecte; este trecerea de la locurile de muncă salariale la munca independentă
(tip freelancer); trecerea de la certificarea instituționalizată (tip diplomă universitară) la la competențele
dobândite pe toată durata vieții; este trecerea de la sistemul de muncă în cadrul companiilor structurate la
ecosisteme tip platforme online de angajare. Toate aceste transformări au efecte benefice privind dinamismul
afacerilor, dar creează și incertitudini privind asigurările sociale, asigurările de sănătate și motivația pentru
aprofundarea studiilor.
Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020 este documentul public de referință națională
privind societatea și economia digitală lansat în 2015. După trei ani de implementare, în 2017, România s-a
apropiat de multe dintre obiectivele digitale - țintă stabilite pe plan național, însă performanța digitală pe
ansamblu rămâne foarte scăzută pentru ce mai mulți indicatori, România ocupând ultimele poziții în
clasamentul țărilor UE.
Deși pe plan național, în conformitate cu obiectivele Strategiei digitale naționale 2020, România nu a a avut
performanțe slabe în perioada 2015-2017, comparativ cu celelalte țări din UE-28 România mai are mult de
lucru pentru a deveni competitivă digital și a realiza cu succes trecerea la o societate și economie digitală. În
2017, România ocupa primele 2 poziții din clasamentul celor 28 de țări membre ale UE la doar două obiective
naționale, și anume conectările la broadband fix peste 100 Mbps (% abonări) și acoperirea cu broadband peste
30 Mbps (% abonări). În rest, pentru toți ceilalți indicatori, România se află pe ultima și penultima poziție în

21
clasamentul țărilor UE. Putem conchide că implementarea Strategiei digitale naționale 2020 are un impact
redus în ceea ce privește competitivitatea digitală a României la nivel european.
În conformitate cu datele colectate de Comisia Europeană privind monitorizarea comprehensivă a progresului
societății și economiei digitale pe cele cinci dimensiuni de evaluare (conectivitate, capital uman, utilizarea
internetului, integrarea tehnologiilor digitale și servicii publice digitale), în 2017 România se afla pe ultimul
loc (28 din 28) în clasamentul țărilor UE.
Din analizele pe care le-am realizat în legătură cu competențele digitale de bază în rândul studenților și al
organizațiilor din sistemul financiar-bancar, a rezultat că cele mai valoroase abilități digitale de bază sunt
managementul informației (găsirea, coordonarea și stocarea conținutului și informației digitale) și comunicarea
(comunicare, interacțiune, colaborare, distribuție de date și conexiune cu alții) (considerate foarte necesare de
ambele categorii de respondenți), urmate de tranzacționare (cumpărare și vânzare de bunuri și servicii, înscriere
și utilizare servicii digitale) și rezolvarea problemelor (rezolvarea problemelor și găsirea de soluții folosind
instrumente digitale). Majoritatea competențelor digitale de bază sunt necesare și foarte necesare angajaților
din organizațiile analizate, dar studenții din domeniile de licență și master corespunzătoare domeniului
financiar – bancar, care au răspuns chestionarului, nu sunt în totalitate mulțumiți cu abilitățile de bază pe care
le dobândesc în universitate.
Organizațiile financiar-bancare din România analizate în lucrare solicită în prezent angajaților să aibă
competențe digitale de bază și avansate. Organizațiile angajatoare analizate în lucrare au răspuns că în prezent
aceste competențe digitale de bază sunt necesare și foarte necesare angajaților la locul de muncă în proporții
de 70% - 100%.
Jumătate dintre organizațiile respondente (50%) consideră că la momentul actual absolvenții pe care îi
angajează nu au competențele digitale necesare pentru a-și desfășura activitatea fără training suplimentar după
angajare. Pentru activitățile digitale desfășurate în prezent în cadrul organizației, 80% dintre respondenți
consideră că trebuie să îi instruiască suplimentar pe angajați; pentru activitățile digitale care urmează să se
desfășoare peste 3-5 ani în cadrul organizației, 100% dintre respondenți consideră că trebuie să își instruiască
suplimentar angajații.
Cei mai mulți dintre studenții care au răspuns la chestionare consideră că, pe baza cunoștințelor digitale
dobândite în universitate, se pot angaja în România mai ușor decât în UE. La întrebările ”Sunt sigur că
universitatea îmi oferă cunoștințele și aptitudinile digitale necesare pentru a-mi găsi imediat un job în România,
respectiv în UE”, 58% dintre respondenți (procent cumulat ”De acord” și ”Foarte de acord”) au apreciat că este
mai ușor să se angajeze în România, față de 46% (procent cumulat) în alte țări ale UE.
Majoritatea studenților apreciază că, după absolvirea universității, se vor angaja în domeniul de formare în
România, mai degrabă decât în UE; 77% vor să se angajeze în România față de 53% cei care vor să se angajeze
mai degrabă în altă țară UE (procente cumulate ”de acord” și ”foarte de acord”).
Societatea și economia digitală se vor impune în toate sectoarele din România, într-o măsură și într-un ritm
imposibil de anticipat cu precizie. Ceea ce putem afirma de pe acum, fără ezitare, este că societatea românească
va avea nevoie pe scară largă de competențe digitale, la fel cu toate țările membre ale UE. Întreg sistemul de
educație permanentă va fi solicitat în acest sens, într-o manieră sistematică și intensivă, pe care lucrarea de față
nu a făcut decât să o prefigureze.

22
Bibliografie
Abts, K., Heerwegh, D., & Swyngedouw, M. (2009). Sources of Euroscepticism: Utilitarian interest, social distrust, national identity
and institutional distrust. World Political Science, 5(1), 1-26.
Acemoglu, D. (2013). Human Capital Theory. Massachusetts Institute of Technology, 1-126.
Acemoglu, D., Gallego, F. A., & Robinson, J. A. (2014). Institutions, human capital, and development. Annu. Rev. Econ., 6(1), 875-
912.
Aiginger, K. (2014). Industrial Policy for a sustainable growth path. WIFO working Papers, (469), 1-26.
AH Dictionary (2011). The American Heritage Dictionary.
Ala-Mutka, K., Punie, Y., & Redecker, C. (2008). Digital competence for lifelong learning. Institute for Prospective Technological
Studies (IPTS), European Commission, Joint Research Centre. Technical Note: JRC, 48708, 271-282.
Ala-Mutka, K., Broster, D., Cachia, R., Centeno, C., Feijóo, C., Haché, A., ... & Pascu, C. (2009). The impact of social computing on
the EU information society and economy. JRC Scientific and Technical Report EUR, 24063.
Aleksynska, M., Tritah, A. (2013). Occupation–education mismatch of immigrant workers in Europe: Context and policies. Economics
of Education Review, 36, 229-244.
Almond, G.A., Verba, S. (1963). The Civic Culture. Political Attitudes and Democracy in Five Nations. Sage Publications Ltd.
Amurgis, W. (2013). Characteristics of a digital workplace. Ragan. News and Ideas for communicators.
Andreoni, A., Chang, H. J. (2016). Industrial policy and the future of manufacturing. Economia e politicaindustriale, 43(4), 491-502.
Angelidou, M. (2015). Smart cities: A conjuncture of four forces. Cities, 47, 95-106.
Angelidou, M. (2016). Four European smart city strategies. Int'l J. Soc. Sci. Stud., 4, 18-30.
Anglin, M. (2015). 7 traits that define the digital workplace. Nonlinear Enterprise.
Armingeon, K. & Ceka, B. (2014). The loss of trust in the European Union during the great recession since 2007: The role of heuristics
from the national political system. European Union Politics, 15(1), 82-107.
Asheim, B. (2012). The changing role of learning regions in the globalizing knowledge economy: A theoretical re-examination.
Regional Studies, 46(8), 993-1004.
Avlijaš, S. (2014). Dorothee Bohle and Béla Greskovits: Capitalist Diversity on Europe's Periphery. Croatian Economic Survey, 16(2),
147-159.
Bago, P., Preradović, N. M., Boras, D., Ljubešić, N. (2017). Educating digital linguists for the digital transformation of EU business
and society. Integrating ICTIN society, 71-78.
Bachelard, G. (1986). The Formation of the Scientific Mind. A Contribution to a Psychoanalysis of Objective Knowledge. Chicago.
Beacon Press.
Banca Mondială (2016). World Bank development report 2016: digital dividends.
Banca Mondială (2018). The changing nature of work. World Development Report.
Bangemann, M., 1994. Recommendations to the European Council: Europe and the global information society. Brussels: European
Commission.
Baun, M.J. & Marek, D. eds. (2013). The new member states and the European Union: foreign policy and Europeanization. UK:
Routledge.
Bawden, D. (2008). Origins and concepts of digital literacy. Digital Literacies: Concepts, Policies and Practices, 30, 17-32.
Bărbulescu, I.G. (2015). Noua Europă. Identitate și model european. Ed. Polirom, 356-379.
BCS, The Chartered Institute for IT (2016). The Digital Economy.
Beck, J. (2004). Got Game: How the Gamer Generation is Reshaping Business Forever. Boston: Harvard Business School Press.
Beck, U. (2005). Risk Society. Towards a New Modernity. London, Sage Publications Ltd.
Becker, G.S. (1997). Capitalul uman. O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație. București, Ed. ALL.
Beenstock, M., Ramos, R., & Suriñach, J. (2015). Migration, human capital and social capital: lessons for the EU neighbouring
countries. International Journal of Manpower, 36(4), 434-440.
Beniger, J.R. (1989), The Control Revolution: Technological and Economic Origins of the Information Society. Harvard University
Press, 401-402.
Bent, D. (2016). Future-ready: responding to a fast-changing world. FairSay, 10.
Berger, T., Frey, C. (2016). Structural transformation in the OCDE: digitalisation, deindustrialisation and the future of work. OCDE
social, employment and migration working papers, No 193. Paris: OCDE Publishing.
Bîrzea, C. (2005). Cetățenia europeană. Ed. Politeia-SNSPA, 18-30.
Bhimani, A., Willcocks, L. (2014). Digitisation, ‘Big Data’ and the transformation of accounting information. Accounting and Business
Research, 44(4), 469-490.
Birch, K., Levidow, L., Papaioannou, T. (2010). Sustainable capital? The neoliberalization of nature and knowledge in the European
“knowledge-based bio-economy”. Sustainability, 2(9), 2898-2918.
Bloem, J., Van Doorn, M., Duivestein, S., Excoffier, D., Maas, R., & Van Ommeren, E. (2014). The Fourth Industrial Revolution.
Things Tighten, 1-40.
23
Blum, B. S., & Goldfarb, A. (2006). Does the internet defy the law of gravity? Journal of international economics, 70(2), 384-405.
Blundell, R., Dearden, L., Meghir, C., & Sianesi, B. (1999). Human capital investment: the returns from education and training to the
individual, the firm and the economy. Fiscal Studies, 20(1), 1-23.
Boban, M. (2016). Digital single market and EU data protection reform with regard to the processing of personal data as the challenge
of the modern world. Economic and social development: book of proceedings, 191-201.
Borrás, S., & Radaelli, C. M. (2011). The politics of governance architectures: creation, change and effects of the EU Lisbon Strategy.
Journal of European Public Policy, 18(4), 463-484.
Brandtzæg, P. B., Heim, J., Karahasanović, A. (2011). Understanding the new digital divide—A typology of Internet users in Europe.
International journal of human-computer studies, 69(3), 123-138.
Briggs, C., Makice, K. (2012). Digital Fluency: Building success in the Digital Age. US: Digital Fluency.
Brown, J.S. (2002). Learning in the Digital Age.
Brown, H.J. (2008). Videogames and Education. Routledge.
Buckingham, D. (2008). What do young people need to know about digital media. Digital literacies: Concepts, policies and practices,
73-88.
Bughin, J., Lund, S., Remes, J. (2016). Rethinking work in the digital age. McKinsey Global Institute.
Burns, T. R. (2012). The sustainability revolution: A societal paradigm shift. Sustainability, 4(6), 1118-1134.
Burton, P. (2015). The Importance of Digital Skills in the Modern Workplace. Skills you need.
Cadrul European e-competențe (2016). A common European framework for ICT Professionals in all industry sectors.
Cameron, F. (2010). The European Union as a model for regional integration. Council on Foreign Relations, 1-8.
Carretero, S., Vuorikari, R., Punie, Y. (2017). DigComp 2.1: The Digital Competence Framework for Citizens with eight proficiency
levels and examples of use. European Commission. EU Science Hub.
Cedefop. (2015). Skills, qualifications and jobs in the EU: the making of a perfect match? Evidence from Cedefop’s European skills
and jobs survey. Cedefop reference series No. 103, Luxembourg: Publication Office of the European Union, 1-122.
Cedefop (2018). Insights into skill shortages and skill mismatch: learning from Cedefop’s European skills and jobs survey. Luxembourg:
Publications Office. Cedefop reference series No 106.
Chakravorti, B., Tunnard, C., & Chaturvedi, R. S. (2015). Where the digital economy is moving the fastest. Harvard Business Review,
19, 1-7.
Chinien - Boutin. (2013). Definition of Digital Skills. Rewired for technology.
Christiansen, C., Joensen, J. S., Nielsen, H. S. (2007). The risk-return trade-off in human capital investment. Labour Economics, 14(6),
971-986.
Chryssolouris, G., Mavrikios, D., & Mourtzis, D. (2013). Manufacturing systems: skills & competencies for the future. Procedia CIRp,
7, 17-24.
Císař, O., & Vráblíková, K. (2013). Transnational activism of social movement organizations: The effect of European Union funding
on local groups in the Czech Republic. European Union Politics, 14(1), 140-160.
Cisco (2014). Data Leakage Worldwide: Common Risks and Mistakes Employees Make.
Colbert, A., Yee, N., George, G. (2016, 59 (3)). The digital workforce and the workplace of the future. Academy of Management
Journal, pp. 731-739.
Comisia Europeană (2006). Recommendation of the European Parliament and of the Council on key competences for lifelong learning.
Comisia Europeană (2010). Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, (…) A Digital Agenda for
Europe.
Comisia Europeană (2014). Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic
and Social Committee and the Committee of the Regions.
Comisia Europeană (2017). ICT for work. Digital skills in the workplace. Brussels: European Commission, 1-198.
Comisia Europeană (2018a). Digital Single Market. Priorities of the European Commission.
Comisia Europeană.2. (2018b). Economy and Society. European Commission – Digital Single Market.
Comisia Europeană (2018c). Digitisation of European Industry. Progress so far, 2 years after the launch. Publications Office of the
European Union, 1-36.
CommonSense (2017). The Common Sense Census: Media Use by Kids Age Zero to Eight. CommonSense.org, 10-17.
Cortinovis, N., & Van Oort, F. (2015). Variety, economic growth and knowledge intensity of European regions: a spatial panel analysis.
The Annals of Regional Science, 55(1), 7-32.
Cortright, J. (2001). New growth theory, technology, and learning: A practitioner’s guide review of economic development literature
and practice. US Department of Commerce, Economic Development Administration, 4, 1-36.
Crabtree, A., Lodge, T., Colley, J., Greenhalgh, C., Mortier, R., & Haddadi, H. (2016). Enabling the new economic actor: data
protection, the digital economy, and the Databox. Personal and Ubiquitous Computing, 20(6), 947-957.
Dai, X. (2018). The digital revolution and governance. UK: Routledge.
Daly, M. (2012). Paradigms in EU social policy: a critical account of Europe 2020. Transfer: European Review of Labour and Research,
18(3), 273-284.

24
De Mauro, A., Greco, M., Grimaldi, M. (2015). What is big data? A consensual definition and a review of key research topics. In AIP
conference proceedings, 1644(1), 97-104.
DESI (2018). Digital Economy and Society Index. Comisia Europeană - Piața Unică Digitală.
Development Economics. (2013). The Future Digital Skills needs of the UK Economy. Development Economics, 1-7.
DEX (2018). Dicționare ale limbii române.
Di Bartolo, A. (1999). Modern Human Capital Analysis: Estimation of US, Canada and Italy Earning Functions. LIS, Working Paper,
212.
Digital Agenda Indicators (2018). Digital Agenda key indicators. Comisia Europeană - Piața Unică Digitală.
Digital Technology. (2017). The Top 10 Digital Skills Tech Companies are Looking for Today. Digital Skills Academy.
Dorsch, M. J., Törnblom, K. Y., & Kazemi, A. (2017). A Review of Resource Theories and Their Implications for Understanding
Consumer Behavior. Journal of the Association for Consumer Research, 2(1), 5-25.
Dumitrache, L. (2015). Capitalul uman și dezvoltarea teritorială. București, Ed. Universitară.
ECDL (2018). Certificări pentru permisul european de conducere a computerului (European Computer Driving License).
Ecorys UK. (2016). Digital skills for the UK economy. Department for Business, Innovation and Skills and Department for Culture,
Media & Sport, UK.
Elken, M. (2015). New EU instruments for education: Vertical, horizontal and internal tensions in the European Qualifications
Framework. Journal of Contemporary European Research, 11(1).
Elliot, S. (2014). Anticipating a luddite revival. Issues in Science and Technology, Vol. XXX, No.3.
Epstein, D., Nisbet, E. C., Gillespie, T. (2011). Who's responsible for the digital divide? Public perceptions and policy implications.
The Information Society, 27(2), 92-104.
Eshet-Alkalai, Y. & Chajut, E. (2010). You can teach old dogs new tricks: The factors that affect changes over time in digital literacy.
Journal of Information Technology Education, 173-181.
Etzkowitz, H. (2015). Making a humanities town: knowledge-infused clusters, civic entrepreneurship and civil society in local
innovation systems. Triple Helix, 2(1), 1-22.
EUR-Lex. (2018). Legi ale Uniunii Europene.
Eurostat (2018). Statistics of the EU.
Favell, A., Guiraudon, V. (2011). Sociology of the European Union. Palgrave.
Featherstone, K., & Kazamias, G. (2014). Introduction: Southern Europe and the process of ‘Europeanization’. South European Society
and Politics, 1-22.
Ferrari, A. (2012). Digital competence in practice: An analysis of frameworks. European Commission, 1-95.
Ferrari, A. (2013). DIGCOMP: A Framework for Developing and Understanding Digital Competence in Europe. Luxembourg,
Publications Office of the European Union: Joint Research Centre, Institute for Prospecting Technological Studies, Report EUR 26035
EN, 1-50.
Folea, V. (2017a). Digital single market – A priority of the European Union. EuroInfo, Vol. 1, Nr. 5, 25-32.
Folea, V. (2017b). Data economy – one of the priorities of the new EU Commissioner for Digital Economy and Society. International
Market - Economic and Geopolitical Analyses, Bulletin of the Romanian Academy, Nr. 36.
Folea, V. (2017c). EU initiatives on e-commerce, main component of the digital single market. International Market - Economic and
Geopolitical Analyses, Bulletin of the Romanian Academy, Nr. 25.
Folea, V. (2018a). European public policies in the area of digital economy and society: country performance analysis. Innovations in
Science and Education. In print.
Folea, V. (2018b). Digital Competitiveness off European Union Member States from the Perspective of Human Capital. EJEF, Vol. 2,
No. 1, 25-34.
Forumul Economic Mondial - WEF (2015). Deep Shift. Technology Tipping points and Societal Impact. World Economic Forum, 7-
27
Forumul Economic Mondial - WEF (2016). Digital Media and society implications in a hyperconnected era. Willis Towers Watson, 8-
41.
Forumul Economic Mondial - WEF (2017). The Global Human Capital Report 2017. World Economic Forum, 1-203.
Forumul Economic Mondial - WEF (2018). The Future of Digital Economy and Society.
Fraillon, I., Schulz, W., Ainley, J. (2013). International Computer and Information Literacy Study- An Assessment Framework. The
Australian Council for Educational Research.
Frey, C., Osborne, M. (2013). The future of employment: How susceptible are jobs to computerisation? Oxford Martin Programme on
the Impact of Future.
Friemel T. N. & Signer, S. (2010). Web 2.0 literacy: four aspects of the second-level digital divide. Studies in Communication Sciences,
10(2), 147–170.
Friemel, T. N. (2016). The digital divide has grown old: Determinants of a digital divide among seniors. New media & society, 18(2),
313-331.
Gardien, P., Djajadiningrat, T., Hummels, C., & Brombacher, A. (2014). Changing your hammer: The implications of paradigmatic
innovation for design practice. International Journal of Design, 8(2), 119-139.
25
Ghezzi, A., Rangone, A., & Balocco, R. (2013). Technology diffusion theory revisited: a regulation, environment, strategy, technology
model for technology activation analysis of mobile ICT. Technology Analysis & Strategic Management, 25(10), 1223-1249.
Ghodoosi, F. (2015). The Concept of Public Policy in Law: Revisiting the Role of the Public Policy Doctrine in the Enforcement of
Private Legal Arrangements. Neb. L. Rev., 94, 686-729.
Gotta, M., Cain, M. (2015). Digital Workplace Key Initiative Overview. Gartner Research: ID: G00277654.
Grass, K., Weber, E. (2017). EU 4.0-The debate on digitalisation and the labour market in Europe (No. 39/2016). IAB, 5-128.
Greenstein, S., Lerner, J., & Stern, S. (2013). Digitization, innovation, and copyright: What is the agenda?. Strategic Organization,
11(1), 110-121.
Grek, S. & Lawn, M. (2009). A short history of Europeanizing education: The new political work of calculating the future. European
Education, 41(1), 32-54.
Grimm, R., Fox, C., Baines, S., & Albertson, K. (2013). Social innovation, an answer to contemporary societal challenges? Locating
the concept in theory and practice. Innovation: The European Journal of Social Science Research, 26(4), 436-455.
Gruber, H. (2017). Innovation, skills and investment: a digital industrial policy for Europe. Economia e politica industriale, 44(3), 327-
343.
Gui, M., & Argentin, G. (2011). Digital skills of internet natives: Different forms of digital literacy in a random sample of northern
Italian high school students. New Media & Society, 13(6), 963-980.
Haas, M., Criscuolo, P., George, G. (2015). Which problems to solve? Online knowledge sharing and attention allocation in
organizations. Academy of Management Journal, 680-711.
Halász, G., Michel, A. (2011). Key Competences in Europe: interpretation, policy formulation and implementation. European Journal
of Education, 46(3), 289-306.
Härkönen, H. & Heiskanen, S. (2017). ‘Digital workers’ change human work.
Heidenreich, M., & Bischoff, G. (2008). The open method of co‐ordination: a way to the Europeanization of social and employment
policies?. JCMS: Journal of Common Market Studies, 46(3), 497-532.
Helbing, D. (2015). Societal, economic, ethical and legal challenges of the digital revolution: From big data to deep learning, artificial
intelligence, and manipulative technologies. ETH Zurich,1-25.
Helsper, E. J., & Van Deursen, A. J. A. M. (2015). Digital skills in Europe: Research and policy. Digital divides: The new challenges
and opportunities of e-inclusion, 195, 125-146.
Hilbert, M. (2011). The end justifies the definition: The manifold outlooks on the digital divide and their practical usefulness for policy-
making. Telecommunications Policy, 35(8), 715-736.
Höchtl, J., Parycek, P., Schöllhammer, R. (2016). Big data in the policy cycle: Policy decision making in the digital era. Journal of
Organizational Computing and Electronic Commerce, 26(1-2), 147-169.
Hodson, D. (2015). Policy-Making under Economic and Monetary Union. Oxford University Press, 167-195.
Hoffman, R., Casnocha, B., & Yeh, C. (2014). The Alliance: Managing Talent in the Digital Age. Harvard Business Review Press, 1-
208.
Hotărârea de Guvern - HG 245 (2015). Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020. Preluat de pe Autoritatea
Naționlă pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ANCOM.
Houghton, E. (2017). Human capital theory: Assessing the evidence for the value and importance of people to organisational success.
CIPD, 5-61.
Howlett, M. (2010). Designing public policies: principles and instruments. UK: Routledge.
Huws, U. (2014). Labor in the global digital economy: The cybertariat comes of age. US: NYU Press.
Ilomaki, L., Kanotsalo, A., & Lakkala, M. (2011). What is digital competence? Linked portal. Brussels: European Schoolnet.
International Data Corporation - IDC (2016). Future people workplace evolution in the age of digital transformation. Corner Stone, 1-
66.
Indira Gandhi National Open University – IGNOU (2018). Public policy: Meaning and nature. IGNOU, 5-15.
Indian Council for Research on International Economic Relations (2017). Future of Work in a Digital Era: The Potential and Challenges
for Online Freelancing and Microwork in India. Government of India, 1-40.
International Transport Forum – ITF (at OECD) (2015). Automated and autonomous driving. Regulation under uncertainty. Corporate
Partnership Board Report, OECD/ITF, 1-32.
Iordache, C., Mariën, I., & Baelden, D. (2017). Developing digital skills and competences: A quick-scan analysis of 13 digital literacy
models. Italian Journal of Sociology of Education, 9(1), 7-30.
Isazadeh, A. Y. A. Z. (2004). Information society: Concepts and definitions. WSEAS Transactions on Systems, 3(6), 2407-2410.
Isin, E., Ruppert., E. (2015). Being Digital Citizens. Rowman & Littlefield International, 8-12
Jääskeläinen, A. (2015). Digitalization and work life: How new technologies are changing task content and skill demand for five selected
occupations. Aalto University, 1-98.
Jänicke, M. & Jacob, K. (2009). A Third Industrial Revolution? Solutions to the crisis of resource-intensive growth. Freie Universität
Berlin, 1-35.
Jiroudková, A., Anna, L., Strielkowski, W., Slosarcík, I. (2015). EU accession, transition and further integration for the countries of
Central and Eastern Europe. Economics & Sociology, 8(2), 11-25.

26
Juncker, J.-C. (2014). Un nou inceput pentru Europa. Priorități politice pentru următoarea Comisie Europeană.
Kasperkiewicz, W. & Kacprzyk, A. (2010). The European Union Innovation Performance in View of the Lisbon Strategy. Comparative
Economic Research, 13(1-2), 79-96.
Katz, R., Koutroumpis, P., & Martin Callorda, F. (2014). Using a digitization index to measure the economic and social impact of digital
agendas. Info, 16(1), 32-44.
Kaya, A., & Marchetti, R. (2014). Europeanization, framing competition and civil society in the EU and Turkey. Global Turkey in
Europe II: Energy, Migration, Civil Society and Citizenship Issues in Turkey-EU Relations, 13, 145.
Kolding, M., Robinson, C., Ahorlu, M. (2009). Post Crisis: e-Skills are needed to drive Europe's Innovation Society. London: White
Paper - IDC Opinion. IDC EMEA.
Korka, M. (2009). Educație de calitate pentru piața muncii. Ed. Universitară, 17-20.
Knaus, G. & Altfuldisch, C. (2013). The Pivotal Relationship. German Doubts and the Turkish-EU Accession Process. Policy Brief.
Istanbul Policy Center, 1-3.
Kuhn, T. S. (1964). The structure of scientific revolutions. The Philosophical Review, 73(3), 383-394.
Kumar, A., Bezawada, R., Rishika, R., Janakiraman, R., & Kannan, P. (2016). From social to sale: The effects of firm-generated content
in social media on customer behavior. Journal of Marketing, pp. 7-25
Laroche, M., Mérette, M., & Ruggeri, G. C. (1999). On the concept and dimensions of human capital in a knowledge-based economy
context. Canadian Public Policy/Analyse de Politiques, 87-100.
Lavenex, S. (2017). The Politics of Exclusion and Inclusion in ‘Wider Europe’, In DeBardeleben, J. (2017). Soft or Hard Borders?
Managing the Divide in an Enlarged Europe. US: Routledge.
Lawn, M., & Normand, R. (2014). The understories of European education: the contemporary life of experts and professionals. Shaping
of European Education, 109-122.
Lazear, E. P. (2009). Firm-specific human capital: A skill-weights approach. Journal of Political Economy, 117(5), 914-940.
Lenhart, A., Page, D. (2015). Teens, Social Media & Technology Overview 2015. Pew Research.org, 3-40.
Lucian, P. (2015). From the Lisbon Strategy to Europe 2020. Studies in Business and Economics, 10(2), 53-61.
Manika, J., Ramaswamy, S., Khanna, S., Sarrazin, H., Pinkus, G., Sethupathy, G., Yaffe, A. (2015). Digital America: A Tale of the
Haves and Have-Mores. McKinsey Global Institute.
Martens, B. (2013). What does economic research tell us about cross-border e-commerce in the EU Digital Single Market?. Institute
for Prospective Technological Studies Digital Economy Working Paper 2013/05, 1-12.
Martin, A. (2005) DigEuLit – a European Framework for Digital Literacy: a Progress Report. J. of eLiteracy, Vol. 2, 130-136.
Martin, A. (2008). Digital literacy and the digital society. Digital literacies: Concepts, policies and practices, 30, 151-176.
Martins, D., & Dindire, L. M. (2013). Human capital in the knowledge-based society: comparative analysis: Romania-Portugal.
Management Strategies Journal, 22, 346-354.
Mateus, A. (2016). Digital Economy and Society Index. European Commission, 1-19.
Mattes, J., Huber, A., Koehrsen, J. (2015). Energy transitions in small-scale regions–What we can learn from a regional innovation
systems perspective. Energy Policy, 78, 255-264.
McGonigal, J. (2011). Reality is broken: Why games make us better and how they can change the world. New York: The Penguin Press.
Ministerul Comunicațiilor și Spcietății Informaționale - MCSI (2015). Agenda digitală 2014-2020 pentru România.
Ministerul Educației Naționale - MEN (2017). Evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a. evaluare.edu.ro
Ministerul Educației Naționale - MEN (2018). Rezultatele examenului de Bacalaureat 2018. bacalaureat.edu.ro
Miroiu, A. (2001). Introducere în analiza politicilor publice. Bucuresti: Ed. Punct.
Misuraca, G., Broster, D., Centeno, C. (2012). Digital Europe 2030: Designing scenarios for ICT in future governance and policy
making. Government Information Quarterly, 29, S121-S131.
Mitrany, D. (1976). The Functional Theory of Politics. New York. St. Martins Press.
Moagăr-Poladian, S. Folea, V., Păunică, M. (2017). Competitiveness of EU Member States in Attracting EU Funding for Research and
Innovation, Romanian Journal of Economic Forecasting, Vol. 20, nr. 2, 150-167.
Mungiu-Pippidi, A. (2013). The good, the bad and the ugly: controlling corruption in the European union. Advanced Policy Paper for
Discussion in the European Parliament, 1-64.
Mutka, K. (2011). Mapping Digital competence- Towards a Conceptual understanding. Luxembourg, Publishing Office of the European
Union: Joint Research Center- Institute for Prospective Technology Studies.
Nath, H. K. (2009). The Information Society. SIBCOLTEJO – A Journal of the SCTU, 4, 19-29.
OCDE (2004). The ICT productivity paradox- evidence from micro data. OCDE Economic Studies. No. 38. Paris: OCDE Publishing.
OCDE (2013). OCDE Skills Outlook 2013: First Results from the Survey of Adult Skills. Paris: OCDE Publishing.
OCDE (2015). Data-Driven Innovation: Big Data for Growth and Well-being. Paris: OECD Publishing.
OCDE (2016a). OCDE Science, Technology and Innovation Outlook 2016. Paris: OCDE Publishing.
OCDE (2016b). New Skills for the Digital Economy: Measuring the Demand for ICT Skills at Work. OCDE Digital Economy Papers
No. 258. Paris: OCDE Publishing.
OCDE (2017). OECD Digital Economy Outlook 2017. Paris: OECD Publishing.

27
Ofcom (2017). Children and Parents: Media Use and Attitudes Report. Ofcom, 1-306
Ohler, J. B. (2010). Digital community, digital citizen. US: Corwin Press.
Olczyk, M. (2014). Structural heterogeneity between EU 15 and 12 New EU members–the obstacle to Lisbon strategy implementation?.
Equilibrium. Quarterly Journal of Economics and Economic Policy, 9(4), 21-43.
Ordin al Ministrului Educației Naționale - OMEN (2009a). Programe școlare pentru discipline de studiu din învățământul liceal.
Ministerul Educației Naționale, 1-38.
Ordin al Ministrului Educației Naționale - OMEN (2009b). Metodologii de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene
cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană
pentru certificarea competențelor digitale (..). Ministerul Educației Naționale.
Ordin al Ministrului Educației Naționale - OMEN (2017). Programa școlară pentru disciplina ”Informatică și TIC”, Clasele a V-a – a
VIII-a. Ministerul Educației Naționale, 1-19.
Pearce, K. E., & Rice, R. E. (2013). Digital divides from access to activities: Comparing mobile and personal computer Internet users.
Journal of Communication, 63(4), 721-744.
Pearson, P. J., & Foxon, T. J. (2012). A low carbon industrial revolution? Insights and challenges from past technological and economic
transformations. Energy Policy, 50, 117-127.
Pérez, K. V. P., & Torelló, O. M. (2012). The digital competence as a cross-cutting axis of higher education teachers’ pedagogical
competences in the European higher education area. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 46, 1112-1116.
Perlow, L. (2012). Sleeping with your smartphone: How to break the 24/7 habit and change the way you work. Boston: Harvard Business
School Press.
Peters, M. A. (2017). Technological unemployment: Educating for the fourth industrial revolution. Educational Philosophy and Theory,
49(1), 1-6.
Piracha, M., Vadean, F. (2013). Migrant educational mismatch and the labour market. International handbook on the economics of
migration, 9, 176-192.
Pofeldt, E. (2015). Shocker: 40% of Workers Now Have 'Contingent' Jobs, Says U.S. Government. Forbes.
Portney, P. R. (2016). Public policies for environmental protection. UK: Routledge.
Pötzschke, S., Duru, D., Cesur, N. S., & Braun, M. (2014). The Europeanisation of Everyday Life: Cross-Border Practices and
Transnational Identifications Among EU and Third-Country Citizens (Vol. 7). EUCROSS Working Paper.
Powell, J. J., & Trampusch, C. (2012a). Europeanization and the varying responses in collective skill systems. The political economy
of collective skill systems, 284-313.
Powell, J. J., Bernhard, N., & Graf, L. (2012b). The emergent European model in skill formation: Comparing higher education and
vocational training in the Bologna and Copenhagen processes. Sociology of Education, 85(3), 240-258.
Profiroiu, M., & Iorga, E. (2009). Manual Politici Publice. București: Ed. Economică.
Rantala, L., Suoranta, J. (2008). Digital literacy policies in the EU: Inclusive partnership as the final stage of governmentality. Digital
literacies: Concepts, policies and practices, 91-117.
Reid, E. (2015). Embracing, Passing, Revealing, and the Ideal Worker Image> How People Navigate Expected and Experienced
Professional Identities. Journal Organization Science, Vol. 26, No. 4, 997-1017.
Reyt, J-N., Wiesenfeld, B.M. (2014). Seeing the Forest for the Trees: Exploratory Learning, Mobile Technology, and Knowledge
Workers’ Role Integration Behaviors. Academy of Management Journal, Vol. 58, No. 3, 739-762.
Richards, R. (2010). Digital citizenship and web 2.0 tools. MERLOT Journal of Online Learning and Teaching, 6(2), 516-522.
Rideout, V.J., Foehr, U.G, Roberts, D.F. (2010). Generation M2. Media in the Lives of 8-to-18-Year-Olds. A Kaiser Family Foundation
Study, 11-32
Rinne, U., Zimmermann, K. F. (2012). Another economic miracle? The German labor market and the Great Recession. IZA Journal of
Labor Policy, 1(1), 3, 1-29
Robinson, D. K., Huang, L., Guo, Y., & Porter, A. L. (2013). Forecasting Innovation Pathways (FIP) for new and emerging science and
technologies. Technological Forecasting and Social Change, 80(2), 267-285.
Robson, K., Plangger, K., Kietzmann, J. H., McCarthy, I., Pitt, L. (2015). Is it all a game? Understanding the principles of gamification.
Business Horizons, 411-420.
Ruiz, M. (2015). The 'Knowledge Society' paradigm: a new chapter on the geopolitics of knowledge? Humboldt-Universität zu Berlin,
1-77.
Samur, H. (2010). The Europeanization of Upper Mesopotamia: Current status of its societal structure. CEU Political Science Journal,
5(1), 102-127.
Schwab, K. (2015). The Fourth Industrial Revolution. What It Means and How to Respond. Foreign Affairs.
Schimmelfennig, F. (2012). Europeanization beyond Europe. Living Reviews in European Governance, 7(1), 5-31.
Sipotra. (2016). Country Profile. Digital Economy and Society Index, 1-6.
Šmahel, D., Blinka, L. (2012). Excessive internet use among European children. Capitolul 15 în volumul ”Children, risk and safety on
the internet”, The Policy Press, 191-203.
Soldatos, J., Gusmeroli, S., Malo, P., Di Orio, G. (2016). Internet of Things Applications in Future Manufacturing. Digitising Industry-
Internet of Things Connecting the Physical, Digital and Virtual Worlds, 153-183

28
Sommer, L. (2015). Industrial revolution-industry 4.0: Are German manufacturing SMEs the first victims of this revolution?. Journal
of Industrial Engineering and Management, 8(5), 1512-1532.
Sotirov, M., Lovric, M., & Winkle, G. (2015). Symbolic transformation of environmental governance: implementation of EU
biodiversity policy in Bulgaria and Croatia between Europeanization and domestic politics. Environment and Planning C: Government
and Policy, 33(5), 986-1004.
South Florida Regional Planning Council. (2018). Characteristics of public policy groups. US Government, 1-2.
Statista, The Statistics Portal UK (2017). Hours children spend gaming weekly in the United Kingdom (UK) from 2013 to 2017.
Stehr, N. (2015). Knowledge politics: Governing the consequences of science and technology. UK: Routledge.
Stubbs, P., & Zrinščak, S. (2009). Croatian social policy: the legacies of war, state‐building and late Europeanization. Social Policy &
Administration, 43(2), 121-135.
Suurna, M., & Kattel, R. (2010). Europeanization of innovation policy in Central and Eastern Europe. Science and Public Policy, 37(9),
646-664.
Sweetland, S. R. (2016). Human capital theory: Foundations of a field of inquiry. Review of Educational Research, 66(3), 341-359.
Tlili, A., & Dawson, E. (2010). Mediating science and society in the EU and UK: From information-transmission to deliberative
democracy?. Minerva, 48(4), 429-461.
The Tech Partnership (2017). Basic digital skills framework. The Tech Partnership.
Toffler, A. (1980). The third wave. New York, NY: Bantam books
Traver, V., Konstantinidis, S. T., Bamidis, P. D., Zary, N. (2015). Analysis of EU-USA cooperation opportunities on IT skills for
healthcare workforce. In MIE, 561-563.
UKforCE (2014). Digital Skills Taskforce call for evidence: Submission from the UK forum for Computing Education (UKforCE). UK
forum for Computing Education: Cited in Ecorys UK 2016.
UNESCO - Institute for Statistics. (2012). ISCED 2011. International Standard Classification of Education. Montreal: UNESCO-UIS.
UNESCO - Institute for Statistics. (2015). ISCED-F 2013. International Standard Classification of Education. Montreal: UNESCO-
UIS.
Unger, J. M., Rauch, A., Frese, M., & Rosenbusch, N. (2011). Human capital and entrepreneurial success: A meta-analytical review.
Journal of Business Venturing, 26(3), 341-358.
Valsamis, D., Coen, A. D. & Vanoeteren, V. (2016). The future of work: digitalisation in the US labour market. European Union, 1-56.
Van Ark, B. (2016). The productivity paradox of the new digital economy. International Productivity Monitor, (31), 3-18.
Van de Ven, A., Adner, R., Barley, S., Dougherty, D., Fountain, J., Hargadon, A., ... & Schilling, M. (2017). Increasing benefits &
reducing social costs of technological innovations. Behavioral Science & Policy, 3(1), 92-103.
Van Deursen, A., & Van Dijk, J. (2011). Internet skills and the digital divide. New media & society, 13(6), 893-911.
Van Dijk, J. A. G. M. (2008). The digital divide in Europe. The handbook of Internet politics, 1-23.
Van Oudheusden, M. (2014). Where are the politics in responsible innovation? European governance, technology assessments, and
beyond. Journal of Responsible Innovation, 1(1), 67-86.
Voicu, B. (2004). Capitalul uman: componente, niveluri, structuri. România în context european. Calitatea Vieții, XV, nr. 1-2, 137-157.
Vereniging van Universiteiten (Association of Universities), The Netherlands - VSNU. (2016). The digital society. VSNU, 1-14.
Vuorikari, R., Punie, Y., Carretero, S., Van den Brande, L. (2016). DigComp 2.0: The Digital Competence Framework for Citizens.
Update Phase 1: The Conceptual Reference Model. Luxembourg, Publication Office of the European Union: Joint Research Centre.
Webster, F. (2006). Theories of the information society. UK: Routledge.
Webster's (2018). Webster's New World College Dictionary.
Wessels, B. (2013). The reproduction and reconfiguration of inequality: Differentiation and class, status and power in the dynamics of
digital divides. The Digital Divide, 37-48.
Wiktionary (2015). Simple English Wiktionary.
Wilkinson, J. (2016). Are you a Luddite? The Strategic CFO.
Wenger, E.C., Snyder, W.M. (2000). Communities of Practice: The Organizational Frontier. Harvard Business Review, Jan-Feb 2000,
110-145.
Wong, R. (2012). The Data Protection Directive 95/46/EC: Idealisms and realisms. International Review of Law, Computers &
Technology, 26(2-3), 229-244.
Zichi, C. (2016). The Dynamics of The Digital Workplace. InformationWeek.
Zorzini, C. (2017). The Current State of Ecommerce Platforms in Europe.
Zott, C., Amit, R., & Massa, L. (2011). The business model: recent developments and future research. Journal of management, 37(4),
1019-1042.
Yee, N. (2014). The Protaeus Paradox. How Online Games and Virtual Worlds Change Us – And How They Don’t. Yale University
Press.
Your Dictionary (2018). Your Dictionary.

29