CURS 13

I. PROGRESUL TEHNIC ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ

1. Definiţie
Progresul tehnic reprezintă aplicarea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii în practica economică,
fiind rezultatul unei ample activităţi de cercetare-dezvoltare, bazată pe creativitate şi inovare.
Progresul tehnic (după Schumpetter) reprezintă ansamblul activităţilor de inovare a sectorului
productiv, având ca suport cercetarea ştiinţifică şi îndeosebi cercetarea aplicativă.
Apare ca un asamblu de activităţi, prin care se operaţionalizează şi se transferă în practica
economico-socială, volumul cunoştinţelor din domeniul de cercetare-dezvoltare. Este considerat
forţa motrice a creşterii economice.
Obiectivul progresului tehnic constă în perfecţionarea proceselor de producţie (tehnologic şi
managerial), conform cu cerinţele impuse de evoluţia pieţei. Asigurarea evoluţiei progresului
tehnic este determinată de cercetarea ştiinţifică, care asigură transformarea noutăţilor ştiinţifice
în noutăţi tehnologice.

2. Clasificarea progresului tehnic

După tipul de efort angajat, progresul tehnic poate fi:
a. Intensiv („vertical”), bazat pe o concepţie proprie, care cere eforturi mari şi continue,
implicând riscuri, numeroase reiteraţii, încercări, dezvoltarea de activităţi conexe şi colaterale.
Datorită amplorii şi diversităţii efortului economic şi social pe care îl cere, acest tip de progres
tehnic nu poate fi aplicat decât pentru domenii şi produse de perspectivă, cu interes economico-
social deosebit;
b. Extensiv („orizontal”), bazat pe transferul de tehnologie. Are o pondere importantă în
economia mondială, atât datorită imposibilităţii de a asigura progresul tehnic intensiv în toate
domeniile activităţii practice, cât şi datorită faptului că permite scurtarea timpului de introducere
şi difuzare a noilor produse şi tehnologii.

3. Caracteristicile progresului tehnic

Principalele caracteristici ale progresului tehnic sunt:
a) Multilateralitatea, prin care progresul tehnic influenţează toate elementele forţelor de
producţie.
b) Factor de creştere economică datorită:
- reducerii forţei de muncă şi a cheltuielilor aferente;
- creşterii productivităţii muncii şi a volumului de producţie;
- creşterii eficienţei economice prin reducerea cheltuielilor de fabricaţie, creşterea profitului;
- creşterii competitivităţii întreprinderii.
c) Caracterul dinamic, evidenţiat prin creşterea vitezei de aplicare şi de perimare a rezultatelor
aplicării practice a progresului tehnic.
d) Modelarea economiilor naţionale prin orientarea către domenii purtătoare de progres tehnic.
Exemplu: Japonia, care şi-a dezvoltat ramuri şi subramuri industriale cu cel mai mare conţinut de
progres tehnic, ca optica, electronica, electrotehnica etc.
e) Instituţionalizarea şi planificarea progresului tehnic. Instituţionalizarea la nivel
guvernamental are rolul de a stimula, orienta, coordona şi controla desfăşurarea progresului
tehnic, ca o componentă a politicii interne de creştere economică şi a politicii externe de
comercializare internaţională a produselor. Planificarea progresului tehnic în strategia de
dezvoltare economică naţională (la nivel micro şi macroeconomic) intră în atenţia organismelor
guvernamentale.
f) Diferenţiază ţările în:
- producătoare şi consumatoare de progres tehnic (ţările dezvoltate, deţinătoare de capital, ştiinţă,
tehnologii, cadre înalt specializate etc.);
- consumatoare de progres etnic (ţările în curs de dezvoltare, cu insuficiente disponibilităţi).

4. Factorii de condiţionare a progresului tehnic

a. Factorul uman, a cărui acţiune este îndreptată spre creaţie şi inovare. Influenţează prin:
- numărul şi nivelul de pregătire şi de specializare a indivizilor;
- nivelul general de cultură proprie fiecărei ţări;
- existenţa unui sistem de valori umane unanim recunoscut, cu ierarhizarea după aportul real la
progresul tehnic;
- existenţa motivaţiei individuale şi colective pentru creaţie.
b. Resursele de materii prime, materiale, energetice echipamentele performante. Aceste resurse
depind de politica stimulatoare sau restrictivă în domeniul cercetării ştiinţifice, orientată spre
dezvoltarea tehnologică.
c. Factorul managerial, deci cadrul structural al desfăşurării activităţilor specifice de cercetare
ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică. Cadrul structural este urmărit prin sistemul guvernamental,
al organismelor care patronează astfel de obiective, unităţilor de profil, sau de organizarea
activităţii de creaţie în cadrul sistemului productiv privat. Depinde de politica de dezvoltare a
firmei şi de interesul competiţional.
4. Factorii economici ce vizează sursele de finanţare, destinaţia fondurilor alocate, stimulentele
financiare individuale şi colective.

5. Efectele progresului tehnic

Progresul tehnic îşi difuzează efectele la nivelul întregii economii naţionale, începând cu
unităţile de cercetare-dezvoltare tehnologică, unităţile productive etc. Principalele tipuri de efecte
rezultate din introducerea progresului tehnic în practică includ efectele economice,
informaţionalştiinţifice, tehnice, sociale, speciale, ecologice. Efectele progresului tehnic pot fi
grupate în :
- cantitative care modifică componenta materială şi pot fi măsurabile;
- calitative care se reflectă în latura spirituală a societăţii.
Evaluarea cantitativă şi calitativă a progresului tehnic este posibilă prin:
• determinarea eforturile cumulate consumate şi prin suma efectelor generate;
• mărimea şi calitatea resurselor şi a efectelor globale dintr-o etapă.
Evaluările de aceste tipuri au implicaţii asupra alegerii metodelor de determinare a resurselor şi
efectelor, în funcţie de nivelul general sau localizat la care se urmăreşte aprecierea progresului
tehnic. Există şi situaţii în care progresul tehnic general antrenează eforturi inferioare sumei
progreselor tehnice localizate şi generează efecte mai mari decât cele produse de acestea.
Cunoaşterea efectelor este importantă pentru fundamentarea deciziilor macroeconomice
referitoare la dezvoltarea economico-socială. Structura şi mărimea eforturilor şi a efectelor
generate de procesul realizării progresului tehnic diferă în situaţia când acesta se bazează pe
creaţia tehnico-ştiinţifică proprie, de cea în care se importă produsul sau tehnologia.
Materializarea progresului tehnic este evidentiata prin producerea de noi materiale si noi
tehnologii, cu performante deosebite, inclusiv protejarea mediului.

6. Difuzarea progresului tehnic

Produsele inovării (cunoştinţe, tehnologii, produse, servicii noi şi îmbunătăţite) trebuie
diseminate pe scară largă, pentru a-şi atinge scopul. Se apreciază că avantajul concurenţial poate
fi asigurat nu atât prin poziţia de leader în inovaţie, ci prin ritmul şi nivelul difuzării tehnologiei
în economie. Difuzarea tehnologiei se poate realiza rapid în perioada de început a difuzării şi
lent, în perioada a doua, sau cu viteză echilibrată .
Se diferenţiază, după aria de răspândire, difuzări intra-firmă, inter-firme şi la nivel de
economie naţională. Informaţiile tehnico-conomice, sociale, ecologice circulă vertical şi
orizontal, pentru o cât mai riguroasă luare de decizie.
Sursa iniţială pentru declanşarea difuzării o reprezintă stocul de invenţii şi inovaţii. Difuzarea
presupune un proces iterativ, în care se confruntă furnizorii şi cumpărătorii de tehnologii, pe baza
mecanismelor pieţii. Utilizatorii pot fi timpurii, majoritari şi târzii. Există şi nonadaptori de care
trebuie să se ţină seama, deoarece pot deveni posibili cumpărători de inovare.
Datorită gradului ridicat de risc al activităţii de cercetare – dezvoltare şi costurilor ridicate,
multe ţări acceptă difuzarea unor tehnologii îmbunătăţite ca alternativă mai convenabilă. Firmele
mari au capacitatea de a investi în cercetare şi în industrii scientointensive (electronică,
electrotehnică, chimie, aeronautica) şi cu producţie mare (siderurgie, ciment, automobile etc.).
Firmele mici pot investi în adoptarea şi modificarea de tehnologii din industriile tradiţionale
(textile, încălţăminte, confecţii, construcţii, tipografie etc.).
Analiza difuzării tehnologiilor are în vedere şi nivelul tehnologiilor. Astfel, tehnologiile de
vârf cum sunt: microelectronica, robotica, biotehnologiile, tehnologiile materialelor noi etc. pun
accent pe investiţii şi nu pe difuzare. O categorie aparte o reprezintă tehnologiile de bază, care
pot fi noi sau clasice şi care se confundă uneori cu tehnologiile de vârf. Ele pot difuza de la o
ramură la alta (de exemplu automatizarea se regăseşte astăzi în toate domeniile).
Difuzarea tehnologică este stimulată de o multitudine de factori:
- nivelul economiei naţionale, în special al industriei;
- gradul de dezvoltare a pieţei libere, concurenţiale;
- sistemul financiar şi de credit;
- calificarea profesională a salariaţilor;
- nivelul de dezvoltare a infrastructurii tehnologiilor (instituţii şi centre de consultanţă, asistenţă
tehnologică);
- politica guvernelor de elaborare a unor programe naţionale speciale, pentru domenii de vârf.

7. Transferul de cunoştinte şi tehnologie

Transferul de cunoştinte şi tehnologie de la cercetare spre industrie se realizează pe căi
diverse. În Europa occidentală şi SUA au apărut şi dezvoltat organizaţii specifice denumite:
incubatoare de afaceri, parcuri ştiinţifice, parcuri de cercetare, centre de transfer de tehnologie,
spin-off etc. Aceste organizaţii au facilitat încă de la apariţia lor, promovarea întreprinderilor
mici şi mijlocii.
a. Incubatoarele de afaceri (denumire dată de EBN- Europeean Business Network) sunt
organizaţii care ajută întreprinzătorii să-şi valorifice ideile şi chiar să infiinţeze
întreprinderi noi. În Europa occidentală şi SUA există sute de incubatoare de afaceri, care
funcţionează independent, sau sunt susţinute în zonele slab dezvoltate industrial de
Comisia Europeană şi respectiv de NBIA (Asociaţia Naţională a Incubatoarelor de
Afaceri pentru SUA). Comisia Europeană prin programul PHARE şi Banca Mondială au
sprijinit crearea de incubatoare de afaceri şi în ţările fost socialiste. Programul ONU
pentru Dezvolare orientează acest tip de organizare şi spre ţări subdezvoltate, din Africa,
America Latină şi Orientul Îndepărtat. Incubatoarele de afaceri adună într-un spaţiu
limitat mai multe firme nou create, oferindu-le construcţii modulare, unele facilităţi
(telefoane, fax, calculatoare, secretariat etc.), suport managerial ş.a. Firmele sunt
orientate spre aplicarea de tehnologii noi, crearea de locuri de muncă, contribuind astfel
la dezvoltarea locală.
b. Atelierul managerial asigură consultanţă sau finanţare activităţilor cu profil industrial din
firme deja existente, sau nou infiinţate. Prin dezvoltare, multe ateliere manageriale s-au
transformat în incubatoare de afaceri sau centre de inovare.
c. Centrul de inovare oferă facilităţi IMM-urilor şi întreprinderilor noi realizatoare de
produse sau procedee cu nivel tehnologic înalt. Facilităţile create pot fi de tip birotic,
acces la o reţea de cercetare sau de finanţare etc. Aceste centre de inovare pot fi părţi
componente ale parcurilor ştiintifice.
d. Centrul tehnologic ajută la dezvoltarea întreprinderilor care aplică tehnologie de vârf
rezultată din cercetare în centre ce pot diferi de universităţi. Se acordă întreprinderilor şi
o serie de facilităţi, servici, inclusiv desfacerea produselor.
e. Parcul de cercetare este amplasat în incinta unei universităţi sau a unui institut de
cercetare. Se efectuează cercetare ştiintifică fundamentală sau aplicativă de către cadre
didactice şi studenţi.
f. Spin-off –uri sunt afaceri iniţiate de profesori universitari, cercetători din universităţi,
absolvenţi sau persoane din afara universităţilor, care îşi comercializează rezultatele
obţinute din cercetarea efectuată în universităţi.
g. Parcul tehnologic este o organizaţie condusă de specialişti, în scopul dezvoltării
comunităţii prin promovarea culturii inovaţiei şi a competitivităţii firmelor şi
organismelor ce o compun. Pentru a realiza toate acestea, un parc tehnologic stabileşte şi
stimulează un transfer de cunoştinţe şi de tehnologie între universităţi, institute de
cercetare-dezvoltare, firme şi pieţe; facilitează crearea si creşterea de firme bazate pe
inovare prin realizarea de incubatoare şi procese de diversificare, oferind totodată servicii
cu valoare adăugată, împreuna cu facilităţi de înaltă calitate.