2.

TEHNOLOGIA

2.2. CLASIFICAREA TEHOLOGIILOR

În literatura de specialitate se regăsesc numeroase criterii de clasificare a

tehnologiilor care satisfac, în mod diferit, cerinţele definitorii pentru conceptul
tehnologie.
Consider că cel mai important, pentru conţinutul şi obiectivul lucrării, este încercarea
de a face o sinteză a acestor opinii (Dănăiaţă, 1998).
a.) După domeniile şi ramurile de activitate (natura operaţiilor), distingem:
tehnologie extractivă; tehnologie de prelucrare; tehnologie de montaj; tehnologie de
transport etc.
Este însă evident că în fiecare ramură se utilizează mai multe tehnologii. Cele
specifice unei ramuri o diferenţiază pe aceasta de celelalte ramuri.
b.) După cadrul organizaţional, se disting:
Tehnologie generală (general technology), care este constituită din totalitatea
cunoştinţelor comune unei industrii (domenii, profesii sau pieţe), pe care le posedă toate
unităţile din domeniul respectiv.
Tehnologie specifică de proces (system specific technology), care este constituită
din totalitatea cunoştinţelor deţinute de o firmă sau de personalul acesteia şi care o fac să
difere de concurenţii săi, asigurându-i competitivitatea.
Tehnologie specifică de firmă (firm specific knowledge), care este un sistem de
cunoştinţe care nu pot fi asociate unui produs determinat al firmei, ci se referă la
potenţialul tehnologic al acesteia în domeniul său de activitate.
c) Cadrul operaţional împarte tehnologiile în:
Tehnologii de bază, constituite din ansamblul cunoştinţelor, echipamentelor etc. care
sunt specifice unui proiect, produs sau proces, fiind reprezentate prin documentaţii.
Tehnologii periferice, care constau din ansamblul cunoştinţelor care nu sunt
specifice realizării unui produs sau proces, dar sunt necesare realizării acestora sau

1
generării altor cunoştinţe.
d) După parametrii tehnici, se disting:
Tehnologii de legătură (long-linked technology), care comportă o serie de
interdependenţe, în sensul succesiunii operaţiilor, fazelor sau activităţilor;
Tehnologii de mediere (mediating technology), care comportă stabilirea de legături
între diverse persoane sau organisme, pentru o mai bună coordonare în timp şi spaţiu a
desfăşurării operaţiilor tehnologice;
Tehnologii intensive (intensive technology), în cadrul căreia o varietate de
cunoştinţe, echipamente şi procedee sunt antrenate printr-o decizie, pentru a produce o
schimbare într-un obiect anume. Selecţia, combinarea operaţiunilor şi decizia de
efectuare a acestora sunt determinate de reacţia acelui obiectiv.
e) Gradul de stăpânire şi utilizare împarte tehnologiile în: tehnologii utilizate şi
stăpânite; tehnologii utilizate dar nestăpânite; tehnologii puţin exploatate, cu toate
că organizaţia le posedă.
Determinarea raportului între potenţialul tehnologic şi gradul de utilizare a acestuia permite
organizaţiilor să evalueze gradul de performanţă, pe plan concurenţial.

f) Influenţa tehnologiilor în raport cu concurenţa le împarte pe acestea în:

Tehnologii de bază, cele care, în trecut, au stat la originea succesului activităţii, dar,
în prezent, sunt larg utilizate de către majoritatea concurenţilor, ne mai constituind o
armă concurenţială.
Tehnologii cheie, care permit câştigarea unor competenţe distincte şi diferenţieri
între concurenţi;
Tehnologii emergente, acelea care se află doar la primele utilizări, dar care au
potenţial important şi pot deveni tehnologiile cheie de mâine.
g) După noutatea ştiinţifică şi eficienţă, se disting:
Tehnologii clasice, care se bazează pe procedee obişnuite, cunoscute şi aplicate pe
scară largă;
Tehnologii de vârf (a se vedea descrierea distinctă a acestora).
h) Natura procedeelor, conduce la distingerea următoarelor tipuri de tehnologii:
Tehnologii convenţionale, care se bazează pe procedee obişnuite, cunoscute şi

2
aplicate pe scară largă;
Tehnologii neconvenţionale, care se bazează pe procedee speciale, ca de exemplu:
prelucrarea prin electroeroziune, prelucrarea la presiuni înalte, prelucrarea cu ajutorul
laserului, deformarea în stare superplastică; ş.a.
Tehnologii de vârf (a se vedea descrierea distinctă a acestora).
i) După gradul de agregare într-o concepţie unitară (Grappe technology)
distingem:
Tehnologia generică ca fiind acea tehnologie care este susceptibilă ca, prin legături
şi combinări cu altele, să dea naştere la aplicaţii numeroase şi variate în domenii de
activitate foarte diverse. Caracterul generic al unei tehnologii depinde de capacitatea de a
da naştere la aplicaţii industriale şi comerciale noi;
Tehnologia specifică a unor operaţii ca fiind o tehnologie, sau grupuri de tehnologii
derivate dintr-o tehnologie generică, care permite realizarea unor operaţii de
transformare, montaj ş.a., la cei mai ridicaţi parametrii tehnici şi economici;
Tehnologia specifică unor produse, reprezentând o tehnologie, sau grupuri de
tehnologii derivate dintr-o tehnologie generică, care permite realizarea unor produse la
cei mai ridicaţi parametrii tehnici şi economici.
Pentru cunoaşterea tipologiei tehnologiilor, sub aspectul potenţialului şi al eficienţei
lor, în vederea diagnosticării nivelului atins şi stabilirea strategiilor de dezvoltare, un loc
important trebuie acordat ultimelor concepte ce au apărut: cel de tehnologie de vârf şi
cel de grappe technology.
Tehnologiile de vârf privesc atât generarea de noi resurse cu proprietăţi superioare
şi/sau eficienţă ridicată, cât şi procedee de prelucrare, montaj ş.a., care nu pot fi obţinute,
respectiv realizate, prin procedee obişnuite. Numărul acestora a crescut foarte mult în
ultimul timp, dintre care cele mai cunoscute sunt:
a) obţinerea, prin procedee metalurgice speciale, a unor aliaje şi materiale-
compozite cu proprietăţi deosebite: aliaje de titan - prin deformare în stare super-
elastică; sticlele metalice şi aliajele amorfe - obţinute prin solidificarea rapidă a
topiturilor metalice; materiale de tip pulberi metalice - obţinute prin combinarea
proceselor de sinterizare - presare izostatică la cald sau prin sinterizarea asistată de

3
presiune; pulberi din metale refractare - obţinute prin presare izostatică la temperaturi
relativ coborâte etc.
b) obţinerea de materiale compozite, cum sunt fibrele speciale utilizate în industria
modernă - Kevlarul, sau răşina fluorocarbonică - Teflonul;
c) tehnologii bazate pe folosirea laserului, utilizate la perforarea diamantului şi la
prelucrarea metalelor, tăierea cu viteze foarte mari, tehnica holografică etc;
d) tehnologii epitextiale rezultate în urma cuceririlor ştiinţifice din fizica solidului,
care permit fabricarea dispozitivelor semiconductoare, miniaturizarea şi
ultraminiaturizarea.
Conceptul de "grappe technology", adoptat de cele mai importante grupuri
industriale japoneze, este preluat, cu o mare rapiditate, de cele mai puternice firme din
întreaga lume.
Grappe technology reprezintă un ansamblu de activităţi legate între ele printr-un
liant tehnologic comun. Conţine un ansamblu de direcţii de valorificare, plecând de la
tehnologie, pentru a lansa produse pe piaţă. Are în vedere faptul că, pe baza unor
tehnologii generice, unele întreprinderi pot să creeze capacităţi tehnologice şi industriale
proprii, solide şi coerente, pe care le vor valorifica prin dezvoltarea de produse diferite,
destinate unor pieţe foarte variate. Diversitatea nu are sensul de dispersare, ci pe cel de
concentrare eficace a efortului tehnologic.

2.3 TEHNOLOGIA ŞI UN CREZ AL MANAGEMENTULUI

TEHNOLOGIEI

Profesorul Rias J. van Wyk, de la Universitatea din Minesota, a lansat un apel

intitulat “A Credo for MOT” (Un crez al Managementului Tehnologiei), apel care a fost
lansat pe site-ul IAMOT (International Association for Management of Technology),
www.iamot.org. Profesorul Rias J. van Wyk este Directorul Programului de
Managementul Tehnologiei la Centrul pentru Dezvoltarea Leadership-ului Tehnologic al
Universităţii din Minesota, SUA. Problematica acestui apel este foarte importantă,
deoarece încearcă să clarifice o serie de atitudini şi poziţii care vor trebui luate, în diverse

4
medii educaţionale şi nu numai, privind implementarea conceptului şi diferenţierea clară
de ceea ce se numeşte Management General.
Se face apel la dezvoltarea unei baze de predare şi de cercetare în domeniul
Managementului Tehnologiei, cu direcţii clare privind componentele structurale ale
programelor academice de pregătire în domeniu.
Mai mult, este foarte interesantă abordarea proiectului condus de profesorul Rias J. van Wyk în
ceea ce priveşte taxonomia tehnologiei, clasificarea tehnologiilor. Acesta este un punct slab al
dezvoltării tehnologice, în special al teoriei tehnologice, deoarece fiecare încearcă să plaseze un
anumit câmp tehnologic pe unde poate sau pe unde îi convine, de multe ori fără să ţină seama de
“izvorul” unei tehnologii şi poate de “rudele” apropiate.

Consider că acest crez poate să contribuie inclusiv la dezvoltarea unor direcţii de

dezvoltare strategică naţională şi regională, prin care să ne fundamentăm dezvoltarea pe
termen mediu şi lung în domenii tehnologice şi mai ales în domeniile în care tehnologia
poate deveni o resursă. Pe de altă parte, este vizibilă în mod clar o interacţiune între
Managementul Tehnologic şi o politicile naţionale sau regionale.
În continuare este prezentat “Un Crez al Managementului Tehnologiei”, în limba
română (într-o traducere pe care nu pot să o consider foarte elaborată) şi în forma
originală, în limba engleză. Acest Crez al Managementului Tehnologiei a fost lansat şi în
Buletin Ştiinţific. Management Tehnologic, An II, Nr. 1, Univesitatea de Nord Baia
Mare, 2005, ISSN 7306
UN CREZ AL MANAGEMENTULUI TEHNOLOGIEI
Propunere pentru un Crez

(traducere din limba engleză)

1. Tehnologia reprezintă o mare parte, aflată în continuă creştere, din experienţa de zi
cu zi a fiecărui manager. Managerii dezvoltă, folosesc, cumpără şi vând tehnologie.
Pentru a obţine un minim de abilităţi de bază în acest domeniu este oportun ca
profesorii să dezvolte un fundal de predare şi de cercetare pe care l-am putea numi
Managementul Tehnologiei. Termenul management este folosit în general pentru a
descrie activitatea corporaţiilor, a instituţiilor non-profit şi a organismelor cu
caracter public.
2. Programele educaţionale academice ar trebui să ofere 3 componente: (i) Prima
componentă constă din arealul acceptat de domenii specifice de management, cum sunt

5
 funcţiunile la nivel de firmă ale marketingului, operaţiilor, sistemelor informatice de
management şi ale finanţelor, precum şi strategia generală. (ii) A doua componentă este
cunoaşterea tehnologiei şi a procedurilor legate de managementul tehnologiei. Ca şi
subiecte principale ar trebui să fie incluse: o teorie fundamentală a tehnologiei,
previziuni şi predicţii tehnologice, tehnologii emergente, managementul inovaţiilor,
managementul proiectelor, politica în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, precum şi multe
altele. Această a doua componentă diferenţiază programele de Managementul
Tehnologiei de programele de Management General. (iii) A treia componentă acoperă
definirea contextuală a Managementului Tehnologiei. Accentuează o viziune mai
holistică şi abordează subiecte de etică, mediu, evoluţie, macro-economie şi politică. În
evoluţia viitoare a acestui domeniu, Directorii de Programe vor conlucra înspre
integrarea diferitelor componente şi probabil spre o nouă teorie a firmei dirijate prin
inovaţii.

3. Miezul teoriei ar putea include concepte de bază precum: (i) O definiţie a

tehnologiei şi o descriere a modului ei de manifestare. (ii) Anatomia
tehnologiei – diagnosticarea trăsăturilor unice ale unei tehnologii date. (iii)
Taxonomia tehnologiei – sisteme de clasificare. (iv) Evoluţia tehnologiei –
trend-uri majore ale tehnologiei şi modalităţi de urmărire ale acestora. (v)
Ecologia tehnologiei – interacţiunea tehnologiei cu alte sisteme.
4. Programele de Managementul Tehnologiei ar trebui să se adreseze tehnologiei la un
nivel operaţional, strategic şi politic. Nivelul operaţional se focalizează asupra bazei
interne tehnologice a organizaţiei. Nivelul strategic include prognozarea viitorului
peisaj tehnologic extern, identificarea oportunităţilor tehnologice şi alinierea strategiei
globale pentru a putea profita din plin de aceste oportunităţi. Previziunea este un
element cheie aici. Nivelul politic se adresează interacţiunii dintre Managementul
Tehnologiei şi politica naţională şi internaţională.

5. Pentru a transforma Managementul Tehnologiei în profesie trebuie să ne

îndreptăm spre: (i) o comunitate de practicanţi, (ii) un set de cunoştinţe şi (iii)
o poziţionare clară a domeniului în mentalul publicului (corpul de cunoştinţe
ar trebui să reflecte programul academic, aşa cum s-a menţionat la punctul 2).

FUNDAMENTE

6
 Managementul Tehnologiei (MT) este o activitate extrem de diversificată. Această
observaţie a rezultat în urma recensământului recent a 148 programe academice (au fost
identificate 121 programe, dar detalii despre ele nu sunt disponibile) [Sursa: Kocaoglu,
D.F., Sarihan, H.I., Sudrajat, I., and Hernandez, I.P., 2003, “Educational Trends in
Engineering and Technology Management”, in: Kocaoglu, D.F., Anderson, T.R. et al.
(editors); Technology Management for Reshaping the World, IEEE, Piscataway, NJ,
pp.153-159].
Titlurile programelor academice variază. Exemplele includ: Managementul
Tehnologiei (sau Management Tehnologic); Managementul Ingineriei, Inginerie şi
Management Tehnologic; MBA Managementul Tehnologiei; Managementul Sistemelor
Inginereşti şi altele.
Programele conţin variaţii semnificative şi sunt abordate după o varietate de cursuri. În
jur de treizeci de cursuri au fost identificate, existând de fapt mult mai multe. Afilierile
profesionale variază şi ele, fiind înregistrate peste 20 de asociaţii. Pe de altă parte,
adiţional programelor dedicate, aspectele Managementului Tehnologiei sunt predate ca şi
cursuri individuale în cadrul altor programe.
Datorită acestei diversităţi, un grup de academicieni şi profesionişti în domeniu au
lansat, în anul 2001, iniţiativa de a găsi un numitor comun al acestei probleme -
Managementul Tehnologiei. Punctul de pornire a fost o dezbatere legată de formarea unei
reţele unite, având două componente: Managementul Inovaţiilor şi a Noilor Tehnologii
(MINT) şi Managementul Tehnologiei şi a Inovaţiei (TIM). Aceasta a fost suplimentată de
comentarii de pe Reţeaua Asociaţiilor Internaţionale pentru Managementul Tehnologiei
(IAMOT). Această dezbatere a dus la formularea Crezului pentru Managementul
Tehnologiei. Reţeaua de participanţi a făcut comentarii asupra Crezului şi a fost formulată
o a doua versiune. În anul 2003, a doua versiune a fost discutată în cadrul Twelfth
International Conference of the International Association for Management of Technology
(IAMOT) în Nancy, France, iar în anul 2003 în cadrul Portland International Conference
on the Management of Engineering and Technology (PICMET), Portland, Oregon, USA. În
lumina acelor discuţii a treia versiune a Crezului a fost de acum formulată.

MEMBRI AI ECHIPEI ŞI ALŢI PARTICIPANŢI

7
 Am vrea să mulţumim acelora care au făcut acest eveniment posibil, precum şi celor
care au participat la discuţii. Printre facilitatori se includ şi două reţele de editori,
profesorul Christofer Bart de la reţeaua MINT/TIM şi profesorul Richard Smith de la
Reţeaua IAMOT. Organizatorilor structurii IAMOT: profesorul Yasser Hosni de la
University of Central Florida şi profesorilor Patrick Trouchot şi Laure Morel de la Ecole
Politechnique de Laurraine, Nancy, France. Organizatorilor structurii PICMET, precum
profesorul Dundar Kocaoglu şi profesorul Tim Andersen de la Portland State University.
Coordonatorilor IAMOT: (i) Professor Tarek Kahlil, President of IAMOT, (ii) Prof. Fred Betz,
University of Maryland, şi (iii) Dr. David Probert, University of Cambridge. Coordonatorilor
PICMET: (i) Dr. Rosalie Zobel, Information Society Directorate General, European Union, (ii)
Professor Hugo Tschirky, Swiss Federal Institute of Technology, (iii) Professor Marthinus
Pretorius, University of Pretoria, and (iv) Prof Tim Anderson, Portland State University. Professor
Rias van Wyk, Center for the Development of Technological Leadership (CDTL), University of
Minnesota, aparţinând ambelor structuri.
În lumina acestor comentarii, a treia revizie a acestui “Crez” a fost pregătită şi prezentată mai
sus. Această a treia versiune este puţin mai lungă decât celelalte versiuni, ca urmare a adoptării mai
multor comentarii. O importantă caracteristică nu a fost inclusă, mai exact o definiţie a
Managementului Tehnologiei. Avem dreptul acestei eliminări din cauza dificultăţii desţelenirii
acestui teren.

CUM AR TREBUI SĂ FOLOSIM CREZUL?

Crezul este acum proprietate comună a comunităţii care a contribuit la formularea
lui. Nu trebuie asociat unui singur individ sau unei singure instituţii academice.
Profesori universitari şi practicanţi individuali în domeniul Managementului Tehnologiei ar
trebui să verifice dacă Crezul le este de folos în contextul muncii prestate de ei. Dacă da, ei ar putea
dori să îl folosească pentru a-şi focaliza activitatea de predare, de cercetare şi de ghidare
profesională.

Asociaţiile universitare şi profesionale ar putea revizui Crezul şi ar putea decide

dacă: (i) vor să se conformeze acestuia; (ii) vor să îl modifice pentru propriile activităţi;
(iii) vor să abandoneze abordarea din acest unghi.
Cum îl folosim depinde de noi.

16 Septembrie 2003

8
 Van Wyk, în lucrarea “Technology: A Core of Theory”, consideră că mulţi dintre noi
au dificultăţi cu primul pas - înţelegerea tehnologiei. Cunoaşterea tehnologică existentă
este mult prea fragmentată şi mult prea complexă pentru a ne permite să înţelegem ceea
ce se petrece. Cunoaşterea convenţională furnizează “cultura tehnologică parţială”. Ceea
ce este necesar este “cultura tehnologică totală” – un fel de cunoaştere tehnologică
cuprinzătoare şi panoramică, încă ascunsă şi totodată de bază.
Acum, comunitatea MOT (Management of Technology) intenţionează să preia
conducerea unei iniţiative de încurajare a culturii tehnologice totale. În acest context,
Crezul pentru Managementul Tehnologiei devine fundamental ca şi demers conceptual în
mediile în care se lucrează cu tehnologie. Devin importante şi abordările legate de
conceptul şi statutul Analizei Strategice Tehnologice, cu implicaţii atât la nivelul
microeconomic cât şi la nivelul macroeconomic.
După cum se poate observa, punctul trei al Crezului este orientat cu precădere asupra
a ceea ce este denumit “Miezul Teoriei Tehnologiei”. Prin includerea acestui punct în
Crez, comunitatea recunoaşte nevoia de a înţelege întreaga tehnologie cuprinsă în sferele
de competenţe profesionale ale Managementului Tehnologiei.
În continuare este prezentată versiunea în limba engleză a „Crezului pentru
Managementul Tehnologiei”

A CREDO FOR MOT

Suggested Credo
1. Technology is a large and growing part of every manager's daily experience.
Managers develop technology, use technology, buy technology and sell
technology. To provide the necessary skill base in this area, it is appropriate
that educators develop a field of teaching and research that we may call
management of technology (MOT). The term management is broadly used to
include the work of corporations, not-for-profit institutions and public bodies.
2. Academic programs should offer three components: (i) The first component is
the accepted range of management specialties such as the corporate functions
of marketing, operations, MIS, and finance, as well as overall strategy. (ii)
The second component is knowledge of technology itself and of technology
related management procedures. Topics would include: A core theory of
technology, technology foresight and forecasting, emerging technologies,
innovation management, project management, science and technology policy,

9
 and many more. The second component distinguishes MOT programs from
general management programs. (iii) The third component covers the
contextual setting of MOT. It stresses the more holistic view and addresses
topics of ethics, environment, evolution, macro-economics and politics. In the
further evolution of the field, Program Directors will work towards an
integration of the various components and possibly towards a new theory of
innovation driven enterprise.
3. A core theory could include such basic concepts as: (i) A definition of
technology and a description of its manifestations. (ii) The anatomy of
technology - diagnosing unique features of a given technology. (iii) The
taxonomy of technology - systems of classification. (iv) The evolution of
technology - major trends in technology and how to track them. (v) The
ecology of technology - the interaction of technology with other systems.
4. MOT programs should address technology at an operational, at a strategic and
at a policy level. The operational level focuses on the internal technology base of
the organization. The strategic level includes mapping the future, external,
technological landscape; identifying technology based opportunities, and
aligning overall strategy to harvest these opportunities. Foresight is a key
ingredient. The policy level addresses the interaction between MOT and national
and international policy.
5. To contribute to MOT as a profession, we need to work towards (i) a
community of practitioners, (ii) a body of knowledge, and (iii) the clearer
positioning of the field in the mind of the public (The body of knowledge would
reflect the academic program as mentioned in 2.).

BACKGROUND
Management of Technology (MOT) is a highly diversified activity. This observation is
borne out by a recent census of 148 academic programs. (A further 121 programs were
identified, but details about them were not available.) [Source: Kocaoglu, D.F., Sarihan,
H.I., Sudrajat, I., and Hernandez, I.P., 2003, “Educational Trends in Engineering and
Technology Management”, in Kocaoglu, D.F., Anderson, T.R. et al, Editors; Technology
Management for Reshaping the World, IEEE, Piscataway, NJ, pp.153 – 159]
Titles of academic programs vary. Examples include: Management of Technology (or
Technology Management); Engineering Management, Engineering and Technology
Management; MBA Management of Technology; Systems Engineering Management; and
others. Program contents vary significantly, and are made up from a variety of courses.
About thirty courses were identified, and there are many more. Professional affiliations
vary – about twenty associations were identified. In addition to dedicated programs,
aspects of MOT are taught as individual courses in other programs as well.
Given this diversity, a group of academics and professionals launched an initiative in
2001 to find common ground for MOT. The starting point was a debate on the joint
Network: Management of Innovation and New Technology (MINT)/Technology and
Innovation Management (TIM). This was supplemented by comments on the Network of
the International Association for the Management of Technology (IAMOT). This debate
led to the formulation of A Credo for MOT. Network participants commented on the
Credo and a second version was formulated. In 2003 the second version was discussed

1
on panels during the Twelfth International Conference of the International Association
for Management of Technology (IAMOT) in Nancy, France; and the 2003 Portland
International Conference on the Management of Engineering and Technology
(PICMET), Portland, Oregon, USA. In the light of these discussions a third version of
the Credo has now been formulated.

PANELISTS AND PARTICIPANTS

We wish to thank those that made these events possible, and those who participated
in the discussions. Facilitators include two network editors, Prof. Christopher Bart of the
MINT/TIM Network, and Prof. Richard Smith of the IAMOT Network. Organizers of the
IAMOT Panel were: Prof. Yasser Hosni of University of Central Florida, and Professors
Patrick Truchot and Laure Morel of the Ecole Polytechnique de Lorraine, Nancy,
France. The organizers of the PICMET Panel, were Professor Dundar Kocaoglu, and
Professor Tim Anderson of Portland State University.
The IAMOT panelists were: (i) Professor Tarek Kahlil, President of IAMOT, (ii)
Prof. Fred Betz, University of Maryland, and (iii) Dr. David Probert, University of
Cambridge. The PICMET panelists were: (i) Dr. Rosalie Zobel, Information Society
Directorate General, European Union, (ii) Professor Hugo Tschirky, Swiss Federal
Institute of Technology, (iii) Professor Marthinus Pretorius, University of Pretoria, and
(iv) Prof Tim Anderson, Portland State University. Professor Rias van Wyk, Center for
the Development of Technological Leadership (CDTL), University of Minnesota, chaired
both panels.
In the light of these comments a third revision of the Credo has been prepared and is
given below. This, third version, is somewhat longer than the earlier versions, in order to
accommodate many comments. One important feature has not been included, a definition
of MOT. We have left this out because of the difficulty of finding common ground. This is
an aspect that we may wish to debate more fully.

HOW SHOULD WE USE THE CREDO?

The Credo is now the common property of the community that cooperated to bring it
into being. It should neither be associated with particular individuals nor a particular
academic institution.
Individual MOT academics and practitioners should consider the Credo and decide
whether it serves their need as a frame of reference. If it serves this purpose, they may
wish to use it to focus their teaching, research and professional guidance.
Professional and academic associations could review the Credo and decide whether
they want to (i) subscribe to the Credo, (ii) modify it for their purposes, (iii) not pursue
the matter further.
How we use it is up to us.

Bibliografie

1. Pelc, K. (2004). On Adam Smith and a Theory of Technology. Presented by

Internatioanal Association for Management of Technology.,

1
 (http://www.iamot.org/conference/viewabstract.php?id=745&cf=4, Ultima
modificare: 24 martie 2004.)
2. Freenberg, A. (1991). Critical Theory of Technology, New York, Oxford, Oxford
University Press
3. Bunge, M. (1984), Ştiinţă şi filosofie.Bucureşti, Editura Politică.
4. Gorokhov, V. (1998). A New Interpretation of Technological Progress.PHIL &
TECH 4:1 Fall. Virginia Polytechnic Institute and State University.
(http://scholar.lib.vt.edu/ejournals/SPT/v4n1/pdf/)
5. Mitcham, C. (1995). Notes Toward a Philosophy of Meta-Technology, Techné –
Research in Philosophy, Vol. 1, 1/2, Fall, Pennsylvania State University
6. Dosi, G. (1982). Technological paradigms and technological trajectories.
Research Policy, 11, 147-162.
7. Girifalco, L. A. (1991). Dynamics of Technological Change. New York ,Van
Nostrand Reinhold.
8. Lobonţiu, M, Lobonţiu, G. – Managementul tehnologic, funcţiile
managementului şi funcţiunile firmei. În: Buletin ştiinţific. Management
Tehnologic, An II, Nr.1. Universitatea de Nord Baia Mare, 2005.
9. DeGregori, T. R. (1985). A Theory of Technology. Ames, Iowa, Iowa State
University Press.
10. Ferre, F. (1988). Philosophy of Technology. Prentice Hall, Englewood Cliffs, N.J.
11. Dănăiaţă, I.(1998). Strategii de perfecţionare a tehnologilor ( capitolul 17). În
Nicolescu, O. (coord.) – Strategii manageriale de firmă. Bucureşti, Editura
Economică.
12. Van Wick, R., J (2005). Technology: A Fundamental Structure? In Theory of
Technology. David Clarke, editor, New Brunswick (U.S.A.) and London (U.K.),
Transaction Publishers.p. 1÷24.
13. *** - Webster Dictionary, (http://webster-dictionary.org/definition/Technology)
14. *** - 1972, Mic Dicţionar Enciclopedic. Bucureşti, Editura Enciclopedică
Română.
15. *** - 1998, Dicţionarul explicativ al limbii romane – Ediţia a II-a, Academia
Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic.
16. ***-1992, McGraw-Hill Eciclopedia of Science&Technology, 7th Edition, An
international reference work in twenty volumes including an index, McGraw-
Hill, Inc., New-York.
17. *** - 2004, Definition and Terminology of Educational Technology and
Technology Education. New York State Education Department. Office of
Technology Policy. http/iteawww.org.
18. *** -Wikipedia . The free Encyclopedia. http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page