Sunteți pe pagina 1din 22

Unitatea 1

Def inovarii: Inovarea este o realizare care constă în aplicarea


unei idei sau inventii, a unui produs, unei tehnologii sau unui sistem
în activitatea economică.

Potrivit lui Ch. Freeman, „inovarea este realizată în sens economic


numai în momentul primei tranzactii comerciale referitoare la noul
produs, proces, sistem sau mecanism, deşi termenul este utilizat, de
asemenea, pentru a desemna întregul proces".

In viziunea lui B. Twiss, pentru ca inventia să devină inovare trebuie


să aibe succes pe piată.

Clasificarea inovarilor:

1. Din punctul de vedere al importantei lor, inovările pot fi


grupate în:

 inovări principale sau de bază, realizate pe noi principii


tehnologice pe care se axează dezvoltarea unor noi ramuri,
subramuri sau grupe de produse;
 inovări complementare sau curente, care se bazează pe
principii tehnologice existente şi constau în îmbunătătiri,
modernizări ale produselor, proceselor sau sistemelor aflate în
folosintă.

2. Din punctul de vedere al obiectului lor şi al domeniului de


aplicare, inovările se clasifică în:

 inovări de produse importante noi care nu apartin unei


industrii existente, generând aparitia unor ramuri noi în
structura economiei.
 inovări de produse importante noi în industriile existente, care
se realizează pentru înnoirea gamei produselor aflate în
folosintă sub presiunea scăderii cererii acestora, ca urmare a
atingerii în ciclul lor de viată a stadiului de declin, precum şi sub
1
cea a reducerii preturilor de vânzare ca efect al existentei
supraofertei şi, implicit, al scăderii profitului.
 inovări de proces în industriile existente, care constau în
introducerea unor tehnologii prin care se realizează accelerarea
proceselor de fabricatie a unor produse fără a se diminua
calitatea acestora, reducerea costurilor de productie, ridicarea
productivitătii, fabricarea unor produse cu calităti superioare
etc.

Factorii stimulatori şi inhibitori ai inovării.

In viziunea lui Ch. Freeman principalii factori manageriali care


determină succesul unei inovări sunt:

1. Existenta unei activităti puternice de cercetare şi dezvoltare


proprii;

2. Asigurarea unui nivel performant al cercetării fundamentale proprii


au mentinerea legaturilor strânse cu unitătile care realizează această
activitate în domeniul respectiv;

3. Folosirea brevetelor de inventii pentru dobândirea protectiei


acestora şi pentru negocierea cu firmele concurente;

4.Existenta unei dimensiuni suficient de mari a firmei pentru a putea


initia în mod adecvat, pe perioade lungi, cheltuieli împovărătoare de
C & D;

5. Realizarea unei durate a ciclului cercetare - dezvoltare - asimilare


în fabricatie mai scurte decât competitorii;

6. Promptitudine în asumarea riscurilor mari;

7. Imaginarea timpurie şi imaginativăa unei piete potentiale;

2
8. Acordarea unei atentii deosebite pietei potentiale şi depunerea
unor eforturi substantiale pentru implicarea, educarea şi asistarea
beneficiarilor;

9. Existenta unui spirit întreprinzător puternic pentru coordonarea


corespunzătoare a activităŃilor de C & D, de productie şi marketing;

10. Mentinerea unor legături comunicationale strânse cu lumea


ştiintifică şi cu clientii.

În rindul factorilor care determină insuccesul şi întârzierea


inovărilor, se înscriu:

1. Existenta unei tehnologii insuficient puse la punct;

2. Lipsa de piete sau de cerere pentru produsul/serviciul în cauză;

3. Necunoaşterea de către conducere a potentialului real de C&D;

4. Opozitia fată de ideile noi;

5. Lipsa resurselor necesare;

6. Lipsa legăturilor comunicationale şi de cooperare adecvate.

Unitatea 2

Strategii inovationale (tipuri si explicatii):

 Strategia ofensivă, propice unei unităti dornice să dobândească


o pozitie fruntaşă sau chiar de lider pe plan tehnic şi comercial
într-o industrie, prin introducerea pe piată a noilor produse
înaintea unitătilor competitoare;

 Strategia defensivă, caracteristică unitătilor care urmăresc


mentinerea pozitiei dobândite pe plan tehnic, tehnologic şi
comercial. Strategia poate fi intens inovativa dacă unitatea care
o adoptă nu urmăreşte dobândirea unor pozitii fruntaşe în
domeniul ei, ci numai mentinerea în curentul continuu al
3
schimbărilor tehnice şi tehnologice, eventual exploatarea
eventualelor insuccese ale adoptării unei strategii ofensive de
către alte unităti,

 Strategia imitativă, constă în preluarea pe bază de licente şi


achizitii de know how a realizărilor inovationale ale unitătilor cu
pozitii de vârf în domeniu, unitatea care o adoptă urmând, cu
un anumit decalaj, pe cele fruntaşe. Strategia, pentru care sunt
necesare activităti puternice de pregătirea fabricatiei şi de
design, nu antrenează cheltuielile importante necesare unei
activităti sustinute de C & D;

 Strategia dependentă, adoptată de unitătile de dimensiuni mici


cu rol de satelit sau de subordonat al unor unităti mari şi
puternice, cărora le furnizează, în calitate de sub-contractanti,
piese, componente sau subansambluri sau le efectuează diferite
servicii tehnice;

 Strategia interstitială, proprie unitătii care, analizând


punctele tari şi cele slabe ale unei unităti intens inovative,
identifică slăbiciuni ale acesteia pe care le poate exploata
convenabil când corespund propriilor puncte tari.

 Strategia tehnologica. In ultimii ani, se vorbeşte din ce în ce mai


mult de strategii tehnologice, ca parte importantã din strategia
unei firme productive sau de servicii. Un argument în favoarea
lor ar fi acela cã tehnologiile unei firme, foarte costisitoare, se
schimbã mai greu decât produsele ce pot fi oferite pe piata şi de
aceea achizitionarea şi valorificarea lor trebuie gândita cu multa
grijă. In al doilea rând, o valorificare mai buna a tehnologiilor
existente poate reprezenta un element de diferentiere extrem
de important şi de greu de imitat în lupta concurentiala.

4
Alocarea resurselor pentru inovare

Resursele financiare alocate activitătilor de C & D se exprimă, în


general, ca o cotă procentuală din volumul estimat al vânzărilor
viitoare de produse, atât noi cât şi existente. Această cotă
variază simtitor de la o industrie la alta, exprimând intensitatea
tehnologică a acesteia. Prin intensitate tehnologică a unei
industrii se întelege ponderea medie a cheltuielilor de C & D în
volumul total al vânzărilor industriei respective. Alte căi de
stabilire a resurselor financiare alocate activitătilor de C & D
constau în compararea cu situatia altor unităti inovatoare,
stabilirea unei cote procentuale din profit, referirea la nivelurile
resurselor alocate în anii precedenti sau însumarea costurilor
necesare realizării diferitelor proiecte şi punerea de acord a
sumei astfel obtinute cu resursele disponibile.
Industriile cu intensitate tehnologică redusă sunt cele în care
uzura morală tehnică şi tehnologică se produce pe perioade
lungi şi, în consecintă, nu constituie o problemă, în aceste
industrii, înnoirea produselor, deşi se poate face frecvent din
punctul de vedere al modei, al preferintelor cumpărătorilor,
este foarte lentă pe planul tehnicii utilizate şi al tehnologiilor
aplicate (industriile textilă, alimentară, a materialelor de
constructii, a prelucrării lemnului, a celulozei şi hârtiei, cea
siderurgică). Industriile cu intensitate tehnologică medie sunt
cele în care înnoirea produselor sau tehnologiilor se face la
intervale de până la 10 ani (industria metalurgiei neferoase, cea
a constructiilor de maşini, cea chimică). Industriile cu intensitate
tehnologică înaltă sunt cele în care progresul tehnologic este
atât de rapid încât numai nivelul ridicat al cheltuielilor de C & D,
care poate ajunge până la chiar o treime din volumul vânzărilor,
asigură mentinertea în cursa competitivitătii tehnologice
(industriile electrotehnică, electronică, aeronautică,
aerospatială, a telecomunicatiilor, a biotehnologiilor, a
materialelor compozite).

5
Metode de stimulare a creativitătii:
Creativitatea este o facultate superioară a omului, un proces
psihic de identificare a posibilitătilor noi, originale de combinare
a unor elemente disparate, mai mult sau mai putin depărtate,
constând în cunoştinte acumulate prin studii sau experientă,
combinarea realizată reprezentând o creatie ştiintifică, tehnică
sau artistică ce constituie un bun material şi spiritual, util
societătii o anumită perioadă.

Factorii care determină creativitatea:


 Factorii care determină creativitatea şi cei nonintelectuali
(motivatii, interes etc.);
 -socio-culturali, educativi, de mediu socio-economic
 Biologici

Aceste metode de stimulare a creativitatii în managementul


prin inovare, pot fi împărtite în două grupe
1. Metodele rationale: care se bazează pe un demers logic şi
sistematic şi urmăresc identificarea tuturor combinatiilor
posibile între diferite elemente, obiecte sau proprietăti.
 Metoda inventarelor de atribute constă în alegerea
unui atribut ai unui obiect şi aplicarea acestuia la alt
obiect;
 Încrucişarea fortată constă în găsirea unor asocieri
între elemente depărtate prin fortarea combinatiilor
dintre acestea;
 Analiza morfologică, propusă de către F. Zwicky, se
bazează pe principiul că solutia optimă a unei probleme
se obtine prin determinarea tuturor elementelor
cunoscute şi a relatiilor dintre acestea;
 Matricea descoperirilor, variantă simplificată a analizei
morfologice, se aplică în cazul schimbării sau combinării
functiilor unei game de produse;
 Metoda catalogului constă în consultarea listelor,
prospectelor, cataloagelor de produse în vederea

6
obtinerii unei idei de modificare sau de adaptare a
produselor existente;
 Metoda input-output constă în descompunerea unui
sistem dinamic în trei părti - intrări, transformarea
produsă, ieşiri - şi în modificarea uneia dintre părti în
conditiile păstrării constante a celorlalte două şi luării în
considerare a anumitor restrictii;
 Metoda edisoniană constă în efectuarea unui mare
număr de încercări şi experimentări potrivit regulii
„încercare - eroare", prin analogie cu metoda de
cercetare a iui Th. A. Edison;
 Etiologia se bazează pe decelarea cauzelor
fenomenelor şi se aplică în cercetarea originii unei
probleme complexe;
2. Metodele intuitive sau psihosociale, care se bazează pe
înlăturarea restrictiilor afective sau intelectuale care se
exercită asupra individului sau grupului creativ, în scopul
eliberării complete a fortei imaginative a acestuia.
 Metoda brainstorming („furtuna creierului" sau „a
asaltului de idei"), elaborată de A. Osborn în anul 1939
pentru stimularea în grup a gândirii creatoare a
persoanelor, se bazează pe emiterea liberă, pe cale
asociativă, a cât mai multor idei, în mod spontan, fără
vreo reflectie critică asupra lor, într-o fază ulterioară
acestea fiind analizate şi validate;
 Metoda Delphi („a anchetelor iterative"), elaborată de
F. Helmer, are cea mai largă aplicabilitate în efectuarea
prognozelor pe termen lung, se bazează pe consultarea
în mai multe rânduri a unui grup de experti şi
urmăreşte folosirea sistematică a opiniilor acestora;
 Confruntarea punctelor de vedere, aplicabilă la
solutionarea problemelor complexe, a căror abordare
trebuie făcută din toate unghiurile posibile;
 Jocul rolurilor, constă în intrepretarea de către mai
multe persoane a unor roluri desemnate în prealabil şi

7
în urmărirea acestora de către alte persoane care
actionează ca observatori şi care au sarcina de a stabili
relatiile dintre replicile spontane ale actorilor şi datele
problemei ce urmează a fi rezolvată;
 Scenariul teratologic constă în deformarea unei
probleme prin modificarea unora dintre datele ei şi
transpunerea ei în alte conditii de mediu sau de timp, în
scopul de a o percepe într-o viziune nouă, eliberată de
constrângeri asociate logic problemei respective;
 Sinectica, introdusă de W. l. Gordon în anul 1961,
reprezintă o metodă apropiată de brainstorming şi se
caracterizează prin faptul că grupul cuprinde persoane
cu pregătire şi experientă intelectuale diferite, în
activitatea acestuia elementele emotionale şi cele
rationale fiind deopotrivă stimulate;
 Retro-prospectiva, indicată pentru analiza previzională
a factorilor de succes sau de eşec al unei decizii, constă
în folosirea metodei brainstorming sau a celei a
confruntării punctelor de vedere la rezolvarea
problemei proiectată nu în viitor (inhibă gândirea), ci în
trecut (nu prezintă restrictii);
 Analiza semantică se bazează pe constatarea că
întelegerea lumii reale se face prin intermediul
cuvintelor şi constă în asigurarea dimensiunii semantice
şi etimologice a cuvintelor aşa cum acestea o au în
realitate şi nu cum sunt redate prin definitia academică;
 Metoda visului provocat se bazează pe ideea că în
stările de reverie nu mai operează modelele de gândire
logică ale creierului, functionarea acestuia fiind
eliberată de restrictiile logicii conştiente; - Notarea
ideilor din timpul somnului (sleep - writing) se bazează
pe aceeaşi idee ca metoda precedentă şi constă în
dezbaterea în echipă a notărilor efectuate spontan
înainte de adormire sau la trezire ale unei persoane şi

8
găsirea posibilitătilor de utilizare a acestora la
rezolvarea problemelor;
 Asocierea liberă este foarte eficace în etapa iluminării
din procesul creativ şi constă în definirea unui stimul,
exprimarea spontană şi liberă a tot ceea ce evocă
stimulul, identificarea din lantul de informatii, imagini
sau simboluri asociate stimulului a celor care permit
rezolvarea problemei;
 Bionica se bazează pe raporturile ce se pot imagina
între obiecte sau legi fizice şi chimice ale acestora şi
organismele vii şi constă în rezolvarea unei probleme
tehnice prin alegerea la întâmplare a unui organism viu
şi încercarea de a aplica modul de comportare sau de
actiune al acestuia din urmă la problema ce trebuie
rezolvată.

Unitatea 3
Metoda Delphi

Definitie: Metodă de previziune a evolutiei viitoare a unui


fenomen, de către un grup de experti, constând în folosirea unei
succesiuni de chestionare şi feed-back-uri de informatii, pentru
obtinerea unui consens din partea expertilor, metoda foloseşte
avantajele luării deciziei în grup, eliminând dezavantaje cum ar fi
influenta membrilor dominanti sau schimbarea părerilor
membrilor.
Numele metodei vine de la Oracolul din Delphi şi a fost
dezvoltatăde RAND Corporation (USA) la începutul Războiului Rece
(între 1950 şi 1960) pentru a estima impactul tehnologiei asupra
războiului. Astfel, experti RAND au dezvoltat metoda Delphi atunci
când au fost întrebati despre probabilitatea, frecventa şi
intensitatea posibilelor atacuri inamice. De atunci a fost preluată şi
utilizată mai ales în mediul de afaceri şi asimilată metodelor de
previziuni şi cercetare ale pietelor. Metoda oferă rezultate mult

9
mai precise decât cele oferite de către grupuri nestructurate sau
chiar metode cantitative.
Ca domenii, se poate aplica, cu bune rezultate, în organizare,
comert, obiectivarea unor valori subiective, alegerea unor solutii
tehnice,de proiectare etc.
Este o metodă de grup, utilizând exclusiv specialişti, experti,
majoritatea din domeniul problemei puse în discutie, dar şi altii, din
domenii adiacente sau chiar diferite. Specialiştii rămân neschimbati
până la terminarea unei consultări Delphi.
Principiile metodei sunt:

1. Eliminarea deficientelor metodei comitetului prin mai multe


runde de consultări pe bază de chestionare, desfăşurate cu
specialiştii neîntruniti, şi fără a cunoaşte că fac parte din acelaşi
grup Delphi.
2. Utilizarea „feed-back-ului de opinie”, prin consultarea inter-
reciprocă repetată, până când răspunsurile se stabilizează.
Metoda Delphi este folosită în principal în două directii:
pentru a alege una, respectiv câteva ipoteze, propuneri, solutii,
variante de obiecte etc. (ordonate valoric), dintr-un şir preexistent,
obtinut printr-o altă metodă de creatie de grup sau individuală; şi
pentru prognoze pe termen mai îndelungat.
Utilizarea metodei Delphi implică parcurgerea a trei etape:
1. pregătirea şi lansarea anchetei;
2. efectuarea anchetei;
3. preluarea datelor obtinute şi valorificarea lor în procesul
decizional.
În prima etapă se stabileşte conducătorul anchetei şi problema
decizională pentru care se utilizează ancheta
şi aspectul major asupra căreia se va solicita opinia specialiştilor, se
constituie grupul de specialişti şi se întocmeşte cât mai clar şi
detaliat, primul chestionar care se transmite componentilor grupului
în vederea completării lui.

10
Etapa a doua constă în completarea chestionarului de către
participanti, restituirea răspunsurilor organizatorilor anchetei şi
îmbunătătirea chestionarelor pe baza opiniilor exprimate de
specialişti.

În baza răspunsurilor primite se calculează tendinta medie care


este din nou comunicată participantilor cu invitarea acestora de a-şi
motiva optiunea lor.

Specific acestei etape este transmiterea şi chestionarea


specialiştilor, completarea de către aceştia şi reformularea succesivă
de către organizatori pe baza opiniilor exprimate de componentii
grupului. Ciclul expediere chestionar – completare – înapoiere
chestionar – prelucrarea opiniilor exprimate şi reformularea
chestionarului se repetă pană când se obtine consensul a cel putin
50% dintre membrii grupului de specialişti asupra opiniilor inserate
în chestionar.

Etapa finală a utilizării tehnicii Delphi constă în prelucrarea,


analiza şi sinteza informatiilor obtinute prin intermediul
chestionarelor şi prezentarea rezultatelor factorilor de decizie în
vederea luării deciziilor care se impun. Tot în aceasta etapă se
include şi recompensarea materială şi morală a componentilor
grupului pe ale căror opinii se fundamentează alternativele
decizionale conturate în final.

Scopul metodei este de a obtine directionări, prognoze sau chiar


solutii în probleme de mare anvergură şi deosebită dificultate prin
valorificarea competentei unui grup de experti, combinând în mod
eficient creativitatea individuală cu cea de echipă.

Factorii principali care conditionează calitatea optiunilor


decizionale degajate ca urmare a utilizării tehnicii Delphi sunt
următorii:
11
 realismul şi claritatea prezentării problemei supuse anchetei şi a
formulării chestionarelor;
 calitatea şi eterogenitatea componentilor grupului;
 durata perioadelor în care specialiştii trebuie să răspundă la
chestionare şi să transmită răspunsurile;
 motivarea componentilor grupului în participarea la aplicarea
metodei Delphi;
 seriozitatea specialiştilor în formularea răspunsurilor la
chestionare;
 spiritul de discernământ şi capacitatea de sinteză a
organizatorului utilizării tehnicii Delphi.

Valorificarea rezultatelor utilizării metodei Delphi pe planul


deciziei depinde într-o măsura apreciabilă de potentialul
organismelor manageriale implicate şi de încrederea pe care o
manifestă fată de rezultatele anchetei.

Utilizarea metodei Delphi prezintă mai multe avantaje potentiale:

 valorificarea în interesul firmei a competentei unei părti


apreciabile dintre cei mai buni specialişti din domeniul
respectiv;
 analiza aprofundată a unor probleme majore finalizată în
stabilirea unor concluzii şi solutii pertinente pentru
organizatie;
 preconfigurarea de solutii la problemele de îndelungatăşi
medie perspectivă, deosebit de dificil de realizat, dacă nu chiar
imposibil, prin metodele şi abordări clasice.

Limitele metodei se referă, în principal, la faptul că ia în


considerare, de regulă, numai factorii specifici domeniului respectiv,
deşi evolutia pe termen lung şi mediu este determinată şi de
factori externi acestuia.
12
Unitatea 4

Metoda Brainstorming

Brainstorming, metoda dezbaterilor euristice a fost elaborată


de Al. Osborn (1939) şi este o metodă de gândire colectivă
pentru a se găsi solutii de perspectivă la problemele ce apar în
activitatea curentă.
Pentru asigurarea succesului grupului brainstorm, se recomandăun
scenariu metodologic structurat în trei etape:
1. Pregătirea reuniunii de creativitate, prin:
-programarea şedintei de creativitate la o oră la care participantii
sunt odihniti;
-alegerea cu grijă a locului de desfăşurare şi asigurarea unor conditii
optime de microclimat;
-asigurarea aparatelor de înregistrare operativă a dezbaterilor
(camerăvideo, etc);
-precizarea dimensiunilor grupului de creativitate;
-selectionarea specialiştilor şi nominalizarea acestora ca membri ai
grupului în aşa fel încât să se asigure o componenta eterogenă;
-stabilirea cu acuratete a problemei pe care grupul de creativitate o
are de solutionat, cu suficient timp înainte de desfăşurarea
şedintei.
2. Desfăşurarea propriu-zisă a reuniunii - se stabileşte liderul de
grup care trebuie să conducă reuniunea spre o rezolvare a
problemei prin colectarea de idei noi şi alegerea variantei optime
de solutionare.
Liderul grupului are o misiune extrem de delicatăşi în acelaşi
timp importantă caracterizată prin:
-crearea şi întretinerea pe tot parcursul şedintei de creativitate a unui
climat deschis, propice manifestării specialiştilor
grupului brainstorm;
-asigurarea formulării unor idei scurte, la obiect, fără divagatii
sau discursuri demagogice;

13
-încurajarea participantilor să emită idei noi, plecându-se de la
unele idei deja formulate;
-interzicerea evaluării ideilor emise în timpul şedintei;
-înregistrarea exactă şi completă a dezbaterilor şi mai cu seama a
ideilor formulate de participanti;
-sistarea reuniunii de creatie în momentul în care au fost emise între
80 si 100 de idei referitoare la problema supusă dezbaterii.
3. Evaluarea şi valorificarea „productiei” de idei: Aceasta reprezintă
o etapă derulată în afara reuniunii de creativitate propriu-zisă.
Demersurile initiale se referă la:
1. selectia şi clasificarea ideilor emise în reuniune:
 realizabile şi aplicabile imediat;
 realizabile şi aplicabile într-o perioadăviitoare;
 nefezabile;
2. analiza şi evaluarea finalăa solutiilor.
Metoda brainstorming cuprinde două etape majore:
- etapa luminii verzi în care se emit ideile (secretarul
Consemnează cu maximă exactitate toate ideile emise de
participanti);
- etapa luminii roşii care constă în evaluarea critică
(conducătorul verifică lista ideilor colectate).
Exista o serie de întrebări generale pe care orice participant
şi le poate pune lui, sau grupului, în timpul şedintei de
brainstorming.

Philips 6-6

Metoda Philips a fost elaborată de către J. Donald Philips de


la Universitatea din Michigan. În cadrul acestei metode, numărul de
participanti este de şase, iar durata discutiilor este limitatăla doar
şase minute. Metoda Philips 6-6 este asemănătoare cu
brainstorming-ul, însă se deosebeşe de acesta prin faptul ca discutia
este limitata la 6 minute.
Obiectivele principale ale metodei sunt:
-abordarea mai multor aspecte ale unei probleme, într-un timp

14
limitat;
-facilitarea comunicării şi exprimării în grupe mari;
-posibilitatea colectării deciziilor, care reprezintă diverse tendinte
conturate, într-un ansamblu, într-un interval foarte scurt;
-favorizarea confruntării perceptiilor şi creativitătii individuale cu
munca în grup.
Metoda Philips 6-6 este menită să consulte, pe o problemă dată,
grupe eterogene mari (30-40 persoane) care se împart în grupe mici
de şase persoane la întâmplare, structural sau pe profile.
Fiecare subgrupă de şase persoane îşi alege un lider.
Etapele metodei:
1. Se constituie grupurile de şase membri dintre care unul este
liderul, iar altul va avea rolul de secretar. Liderul va dirija
dezbaterea şi va prezenta concluziile, în timp ce secretarul va
consemna ideile emise de către membrii grupului.
2. Se prezintă tema ce urmeazăa fi dezbătuta de către fiecare grup
de creatie, motivând importanta acesteia.
3. Timp de şase minute au loc discutiile. Acestea pot fi libere, în
care fiecare participant propune o solutie, iar la sfârşitul
şedintei sunt notate cele mai importante, sau progresive, când
fiecare membru al grupului propune o solutie, este analizată şi
notată, după care iau cuvântul ceilalti membri.
4. Fiecare conducător de grup prezintă solutiile la care s-a ajuns,
după care le înaintează conducătorului.
5. Liderul reuniunii va prezenta solutiile grupurilor, iar în baza
unor discutii colective se va selecta solutia finală.
6. Încheierea discutiei se va face cu prezentarea de către liderul
reuniunii a concluziilor activitătii de creatie.
În discutiile dintre initiatori şi reprezentantii grupurilor pot apare
informatii noi, obtinute prin participarea la dezbateri a altor membrii
din formatiile stabilite initial. Opiniile participantilor vor fi retinute şi
sistematizate şi se optează
pentru varianta care oferă avantajul maxim, concretizată în decizie.
Tehnica are un pronuntat caracter operativ, de lucru, ceea ce

15
face ca aplicarea ei să fie posibilă în rezolvarea multor probleme din
activitatea unitătilor economice.
Metoda Philips 6-6 este foarte avantajoasă pentru că într-un
timp foarte scurt sunt consultate numeroase forme, se obtin multe
solutii şi membrii grupului dobândesc obişnuinta de a argumenta un
punct de vedere şi de a asculta părerile celorlalti.

Metoda celor şase pălării gânditoare

Gândirea paralelăsau metoda “Pălăriilor Gânditoare” este


unul dintre instrumentele de gândire cele mai puternice în
special pentru situatiile de criză.
Edward de Bono a sintetizat o metodă de analiză şi desfăşurare a
şedintelor care permite analizarea datelor şi faptelor dintr-o singură
dimensiune la un moment dat, astfel încât creierul să nu fie depăşit
de situatie. Prin alternarea acestor dimensiuni, orice problemă este
discutatădin toate punctele de vedere, focalizat şi necombativ,
permitând luarea unei decizii bune.
Pentru a face procesul uşor de înteles şi aplicat, Bono a aliniat
fiecare dimensiune sub o pălărie, după cum urmează:
1.Pălăria albă permite colectarea faptelor, fără niciun fel de
interpretare.
2.Pălăria roşie permite participantilor să-şi exprime emotiile
şi intuitiile, fără nevoia de a le justifica.
3.Pălăria neagra îi indemna pe participanti să caute barierele şi
amenintările la adresa proiectului/ deciziei.
4.Pălăria galbenă se aplică identificării beneficiilor care ar putea fi
atrase de decizie.
5.Pălăria verde permite participantilor sa fie oricât de creativi pot,
fără teama de ridicol.
6.Pălăria albastră este pălăria gândirii despre gândire. Sub
aceasta pălărie se planifică şedinta, se trag concluzii şi se stabilesc
reguli.
Fie că se utilizează în cadrul unui grup (întâlnire; şedinta) sau
individual (pentru a lua o decizie), metoda celor şase pălării

16
gânditoare reprezintă o abordare mult mai eficientă decât
argumentarea, în care oamenii sunt tentati să respingă informatia
dacă aceasta nu le sprijină punctul de vedere.
Aplicarea acestui program este ideal pentru dezvoltarea
lucrului în echipă, pentru leaderi, pentru conducătorii diferitelor
proiecte ce trebuie să sublinieze, într-un timp cat mai scurt, calitatea
şi concretetea creativitătii, a gândirii şi a deciziilor luate.
Avantajele utilizării metodei:
1.metoda celor şase pălării gânditoare reduce timpul alocat
şedintelor cu până la 75 %;
2.metoda realizează sinergie fără multe explicatii, generează
rezultate care sunt ale echipei, cu şanse de reuşită exponential
multiplicate.

Unitatea 5
Cercetarea de excelentă

Scopul cercetării de excelentă este de a sprijini colaborarea între


unitătile şi institutiile de cercetare, universităti şi întreprinderi,
pentru a determina un impact vizibil în calitatea cercetării în
România, în creşterea numărului şi abilitătii cercetătorilor de a fi
implicati în proiecte de înalt nivel, în diseminarea cunoştintelor şi
rezultatelor.
Rolul esential al cercetării ştiintifice şi dezvoltării tehnologice
pentru creşterea competitivitătii economice europene a fost
recunoscut şi afirmat prin strategia stabilită
la Consiliul European de la Lisabona din anul 2000.
Pentru a răspunde acestor exigenŃe sporite sunt necesare:
 asigurarea şi dezvoltarea pe plan intern, a retelelor de institutii
şi organisme care pot deveni surse interne de competentă
ştiintifică şi tehnică de referintă, atât îndomeniile de înaltă
tehnologie, cât şi pentru dezvoltarea generală a societătii
bazate pe cunoaştere;

17
 creşterea gradului de asimilare, aplicare şi dezvoltare a
cunoştintelor, serviciilor şi tehnologiilor avansate în mediul
economic şi social, pentru a face fată evolutiei şi concurentei
europene şi internationale.
Obiective ale cercetării de excelentă:

 creşterea capacitătii sistemului CDI din România de a acumula


cunoştinte, rezultate şi experientă de prim rang în domenii
ştiintifice şi tehnologice de vârf şi de a le difuza şi transfera
către mediul economic şi social intern pentru creşterea
competitivitătii acestuia;

 concentrarea şi valorificarea optimă a potentialului ştiintific şi


tehnologic de înalt nivel existent în România;

 sprijinirea formării, dezvoltării, integrării şi consolidării în


domeniile vizate a unor retele de cercetare a căror activitate
atinge nivelul de excelentă, recunoscut conform normelor
internationale;

 accelerarea procesului de aliniere şi integrare tehnologică a


agentilor economici, conform cerintelor şi reglementărilor
Uniunii Europene;

 creşterea capacitătii României de a asigura parteneri


performanti în programele de colaborare ştiintifică şi tehnică şi
în aliantele tehnologice internationale;

 integrarea şi consolidarea retelelor de institutii CD în domeniile


vizate;

 creşterea calitătii activitătii unitătilor şi institutiilor de CD din


România, care să asigure atragerea, dezvoltarea şi concentrarea
de resurse umane şi materiale;

18
 sustinerea dezvoltării resurselor umane şi materiale a retelelor
integrate de institutii şi organisme specializate, acreditate şi
recunoscute international, care să asigure competenta
ştiintifică şi tehnică şi dotările necesare dezvoltării unui sector /
domeniu ştiintific sau tehnologic şi care să cuprindă: institute
nationale CD, centre / departamente de profil din universităti,
laboratoare de experimentare şi testare, organisme pentru
etalonare şi certificare;

 promovarea participării unitătilor şi institutiilor de cercetare-


dezvoltare din România la programele europene şi
internationale de cercetare şi racordarea la aria europeană de
cercetare, inclusiv integrarea în platformele tehnologice la nivel
european;

 dezvoltarea laboratoarelor de experimentare şi testare şi a


organismelor de certificare, conform cerintelor Uniunii
Europene privind evaluarea conformitătii cu reglementările
tehnice.

Structurarea Programului de cercetare de excelentă


Cercetarea de excelentă a fost structurată pe următoarele
module:
1. modulul proiecte de cercetare-dezvoltare complexe, prin care
sunt sustinute proiecte de anvergură pentru dezvoltarea
activitătii de cercetare, a potentialului uman şi infrastructurilor
de cercetare realizate în parteneriat national, regional şi
international şi care urmăresc:
- creşterea competitivitătii economiei nationale;
- atingerea unor obiective strategice în dezvoltarea ştiintei,
serviciilor, tehnologiilor şi aplicatiilor de vârf, în scopul
racordării la prioritătile şi obiectivele specifice ariei europene
de cercetare;
- dezvoltarea cercetării fundamentale pentru dobândirea de
cunoştinte avansate, pentru asigurarea rezervorului de metode,

19
tehnici, proceduri, modele şi teorii, pentru creşterea valorii şi
vizibilitătii ştiintifice pe plan international;
- realizarea unor retele tehnologice integrate în domenii
specifice, care să permită integrarea în platformele tehnologice
corespunzătoare la nivel european;
- dezvoltarea de activităti şi infrastructuri de cercetare-
dezvoltare la nivel regional cu impact social şi economic.
2. modulul de dezvoltare a resurselor umane pentru
formare,instruire, mobilitatea cercetătorilor şi creşterea
atractivitătii carierei în cercetare, prin care sunt sustinute:
- proiecte de cercetare care vizează programe de pregătire la
nivel doctorat şi post-doctorat;
- proiecte pentru atragerea şi dezvoltarea potentialului uman
pentru cercetare;
- proiecte de creştere şi sustinere a mobilitătii intrasectoriale şi
intersectoriale a cercetătorilor şi specialiştilor pe plan national,
atât între institutii cu profil CD şi universităti, cât şi între
sectorul de cercetare şi cel productiv;
- proiecte de formare şi perfectionare în managementul de
program / proiect;

- proiecte de formare şi perfectionare a managerilor de


cercetare.
3. modulul de promovare a participării la programele europene şi
internationale de cercetare, prin care sunt sustinute:
- proiecte de creştere a vizibilitătii internationale:
- organizarea de manifestări ştiintifice sau promotionale cu
participare internatională reprezentativă;
- vizite de lucru şi stagii de lungă durată ale unor personalităti
ştiintifice din străinătate;
- organizare / participare la activităti suport, în vederea integrării
în proiecte de corelare a programelor nationale la nivel
european de tip ERA-Net sau în platforme tehnologice
europene;

20
4. modulul de dezvoltare a infrastructurii pentru evaluarea şi
certificarea conformitătii, prin care sunt sustinute: proiecte de
extindere şi îmbunătătire a infrastructurii, precum şi a serviciilor
oferite de organisme aflate în curs de acreditare, reacreditare
sau acreditate: laboratoare de experimentare şi testare,
laboratoare de etalonare, organisme de certificare.
Rezultate estimate
1. Asigurarea dezvoltării pe plan intern a retelelor de institutii şi
organisme specializate, recunoscute şi active la nivel
international, care să asigure poli de excelentă, competentă
ştiintifică şi tehnică de referintă în domenii ale ştiintei şi
tehnologiilor avansate:
- creşterea numărului de centre / retele de cercetare specializate
în domenii ştiintifice şi tehnologice de vârf, recunoscute la nivel
international şi integrate în parteneriate şi programe
reprezentative pentru aria europeană de cercetare;
- creşterea numărului de retele tehnologice integrate, realizate în
domenii ale tehnologiilor de vârf şi integrate în platforme
europene similare;
- creşterea ponderii unitătilor şi institutiilor CD şi a universitătilor
care dispun de echipamente şi aparatură performante de
cercetare şi informationale;
- creşterea numărului agentilor economici şi a domeniilor sociale
care beneficiazăde rezultatele proiectelor complexe.
2. întinerirea şi creşterea performantelor pe plan intern şi
international ale personalului de cercetare:
- creşterea numărului de cercetători tineri şi a numărului de
doctori în ştiinte;
- creşterea numărului de cercetători implicati în programe post-
doctorat şi în proiecte şi colaborări internationale pe termen
lung;
- creşterea numărului de cercetători care se reintegrează în
activităti de cercetare în România;
- creşterea numărului de manageri specializati pentru programe,
unităti şi institutii de cercetare-dezvoltare.

21
3. creşterea vizibilitătii internationale a institutiilor şi programelor
de cercetare:
- creşterea numărului de unităti şi institutii de CD, precum şi
universităti care beneficiază de programe de lungă durată
sustinute de personalităti ştiintifice din străinătate;
- creşterea numărului de programe nationale de cercetare
incluse în proiecte de corelare a acestora la nivel european de
tip ERA-Net;
- creşterea vizibilitătii şi impactului international ale cercetării
româneşti, prin contributii ştiintifice (de exemplu: publicatii,
patente, inventii etc.) indexate sau înscrise în baze de date
internationale.
4. creşterea numărului de organisme acreditate de evaluare şi
certificare a conformitătii, corespunzătoare cerintelor UE şi
recunoscute la nivel international.

22