Curs 4

Cauzele care determină inovarea în întreprinderi

Activitatea de inovare în întreprinderi este provocată de o serie de factori, ca de exemplu:
a. Nevoia de a păstra sau dezvolta poziţia ocupată de firmă pe piaţă, pentru a nu pierde
clienţii.
b. Cererea pieţii pentru produse cât mai diverse, cu performanţe înbunătăţite
c. Obligativitatea de a respecta legislaţia şi cerinţele sociale.
d. Utilizarea de resurse de materii prime şi de energie care pot avea fluctuaţii de preţuri;
e. Concurenţa, care poate pătrunde pe piaţă cu produse noi, mai ieftine etc.;
f. Cerinţele dezvoltării întreprinderii;
g. Poziţia şi strategia conducerii firmei.Conducerea poate fi de tip conservator (mizând
pe stabilitate), controlor (urmărind aspectele tehnico-economice şi sociale), lider
(încurajează creşterea, optimizarea), întreprinzător (caută oportunităţi), creator (crează
oportunităţi).

Se admite existenţa următorilor factori care explică de ce unele întreprinderi sunt mai
inovante decât altele (în special în sfera IMM-urilor):
a. Deschiderea firmei spre mediul exterior (deci capacitatea firmei de a urmări
informaţiile din exterior);
b. Resursele umane;
c. Resursele tehnologice: materii prime, materiale, utilităţi, energie, informaţii,
utilaje, aparate etc.
d. Resursele financiare;
e. Organizarea întreprinderii;
f. Strategia adoptată;
g. Conducerea întreprinderii.

Clasificarea întreprinderilor după implicarea în activitatea de inovare este prezentata în

tabelul urmator:.

Clasificarea întreprinderilor
după implicarea în activitatea de inovare
 Tipul închisă stabilă deschisă inovantă
întreprinderii
Inovare foarte redusă redusă moderată susţinută
Comportare opusă la nou răspunde la nou activă permanent activă
Eficienţă redusă moderată înaltă slabă
Conducere opusă la nou lipsă de interes acceptă susţine permanent
noul noul

Factori care încurajează inovarea

Exista mai mulți factori care încurajează o organizație să inoveze. Fiecare dintre ei cere inovație
și învățare continuă, si contribuie, de asemenea, la crearea de noi obiective organizaționale și la
generarea de noi idei pentru îndeplinirea acestor obiective. O parte din acești factori pot fi
rezumați după cum urmează:

Conducerea organizației.

Ea trebuie să fie orientată către inovare, cu obiective și strategii bine definite. De asemenea,
existența unui departament de cercetare este extrem de importantă, deoarece ideile noi și
creativitatea sunt condiții esențiale ale inovării.

Concurenta

Firmele concurente pot intra pe piață cu produse mai noi, mai ieftine, care pot fi un alt factor al
inovației. Concurenții pot furniza o cotă de piață cu privire la care proiecte și inițiative să
continue. Pentru a nu-și pierde clienții și pentru a-și păstra poziția pe piață, organizațiile trebuie
să inoveze.

Tehnologiile emergente

Tehnologiile emergente sunt tehnologii incipiente, aflate încă în dezvoltare, și al căror impact
competițional va fi probabil ridicat. Datorită potențialului lor de a deveni tehnologii cheie, pot
avea o semnificație strategică pe termen lung, prin înlocuirea tehnologiilor curente. Acestea au
potențialul de inovare semnificativ în întreaga organizație și pot fi baza pentru produse
inovatoare, procese și servicii care pot schimba soarta unei organizații. Tehnologiile emergente
pot fi dezvoltate in universități, centre de cercetare, dar si in mediul privat.

Idei noi de la angajați, clienți și parteneri

În prezent, odată cu dezvoltarea tehnologică și globalizarea, sunt implicate mai multe părți în
procesul de inovare în cadrul unei organizații. Acest lucru duce la o mai bună cunoaștere a pieței.
Implicarea angajaților, furnizorilor, clienților și a beneficiarilor poate dezvălui noi oportunități
care altfel ar fi fost nedescoperite.

Mediu extern

Toate organizațiile sunt afectate de schimbările survenite în mediul lor extern. Acestea pot fi un
alt factor al inovării. Schimbările de mediu pot apărea ca urmare al acțiunilor concurente care au
revoluționat mediul de afaceri. De asemenea, schimbările din mediul politic, legislativ,
economic, cultural și tehnologic, vor „obliga” organizațiile să inoveze.

Factori care împiedica inovarea

Organizația nu dispune de fondurile necesare.

Când organizația traversează perioade mai dificile din punct de vedere financiar și nu reușește să
asigure sursele de finanțare necesare proceselor de inovare, exista riscul de a periclita chiar
viitorul afacerii, ne mai reușind să tina pasul cu competitorii.

Lipsa unui departament de cercetare-dezvoltare

Acest lucru nu înseamnă însă ca nu poate avea loc procesul de inovare, însă în lipsa unui
departament sau a unei echipe dedicate pentru acest lucru ea e sensibil redusa. Inovarea însă veni
și de la persoanele implicate în procesul de producție. Deși nu au în fisa postului responsabilitate
de inovare ei pot observa ca făcând anumite modifica în activitatea de zi cu zi pot aducă
îmbunătățiri procesului de producție.

Teama de risc și neconștientizarea necesitații inovării

Sunt cazuri când o companie reușește să aducă pe piața un produs de succes însă apoi e reticenta
în ai mai aduce modificări de teama să nu dezamăgească clienții actuali pe principiul „echipa
câștigătoare nu se schimba” daca e să facem o analogie cu sportul. în alte situații anumite firme
devin „victima” propriului succes în care ajung să aibă o cota de piața foarte mare și nu mai
conștientizează necesitatea de a inova în continuare. Un exemplu pentru aceasta situație e
companie Nokia ce a dispărut din sectorul telefoanelor mobile deși a fost lider de piața.

Sursele potenţiale ale inovării

 Peter Drucker, în cartea sa “Inovare și spirit întreprinzător” a identificat șapte posibile
surse potențiale ale inovării în organizații.

Ca surse interne de stimulare a inovării sunt enumerate patru:

 Neprevăzutul (succesul sau eșecul neprevăzut, anumite evenimente neașteptate)

 Incongruenta (diferența dintre realitatea existenta și cea ideala)
 Necesitatea procesului (pentru a te menține pe piața sau a câștiga un anumit segment de
piața)
 Schimbări ale pieței sau în structura industriei, care pot fi neprevăzute.

Ca surse externe ale inovării sunt enumerate trei:

 Schimbări demografice (ale populației)

 Schimbări ale atitudinii, dispoziției, înțelegerii
 Noile cunoștințe (științifice sau neștiințifice) sunt generatoare de inovație

1. Indicatorii procesului de inovare

Indicatorii procesului de inovare urmăresc:

a. Comercializarea tehnologiei, deci transferul de la ştiinţă la idei comerciale de
succes.
b. Transferul de cunoştinţe, prin colaborare efectivă şi flux de informaţii, la toate
nivelele.
c. Receptivitatea faţă de ideile altora, asigurându-se astfel şi accesul la sursele de
cunoştinte din întreaga lume.
Câteva exemple de indicatori :

a. Cheltuielile întreprinderilor cu inovaţia, inclusiv C-D

b. Performanţa în domeniul brevetelor ( patentelor)
c. Ponderea firmelor care inovează. De exemplu, în UK peste jumatate din întreprinderile din
industria prelucrătoare sunt clasificate drept inovatoare, ceea ce este peste media europeană.
d. Procentul vanzărilor de produse noi sau îmbunătăţite
e. Colaborarea cu universităţi, crearea de firme în mediul universitar ‘Spin-offs’ şi ‘start-ups’
sunt firme create pentru a aplica direct în lumea comercială cunoştinţele şi expertiza deţinute
de institutele de învăţământ superior. Ele pot fi infiinţate de studenţi şi membri ai staff-ului
universitar, pe baza cunoştinţelor şi expertizei din toate domeniile.
f. Apelarea la diverse surse de informaţii pentru inovaţie.
g. Publicarea cercetărilor în parteneriat universităţi – industrie. Această practică este
dominantă în industriile farmaceutică şi chimică, care în UK de exemplu, deţine 40% din
articolele publicate în comun cu universităţile.
h. Internaţionalizarea cercetării şi dezvoltării (C-D). Canada deţine primul loc, urmată de UK,
fiind cele mai atractive locaţii pentru activităţile de C-D cu participare străină.
i. Alianţele tehnologice între firme
j. Rata de înfiinţare şi închidere de întreprinderi. O rata înaltă a întreprinderilor noi
demonstrează un dinamism întreprinzator al economiei şi capacitatea ei de a se transforma şi
adapta la noile condiţii impuse de piaţă. O rată înaltă a întreprinderilor închise trebuie să ducă la
îmbunătăţirea alocării resurselor, deoarece resursele pot fi dirijate către aceia care sunt capabili
să le exploateze.
k. Viteza de creştere a firmelor. Există puţine întreprinderi cu ritm rapid de dezvoltare (companii
cu rata compusă de creştere de cel putin 20% pe an, timp de 4 ani ), care tind să fie principala
sursă de inovare şi de creare de noi locuri de munca. Acestea descoperă rapid noile oportunităţi
şi sunt destul de flexibile ca să le exploateze. Cercetările din SUA relevă că în perioada 1994-
1998, astfel de întreprinderi au reprezentat 4% din numărul firmelor, dar au creat mai mult de
95% din noile locuri de muncă.
l. Atitudinea faţă de asumarea unor riscuri
Atitudinea firmelor faţă de nereuşită este de asemenea importantă, deoarece întreprinzătorii
trebuie să înveţe din propriile greşeli înainte de a realiza o afacere de succes.
Atitudinea societăţii faţă de risc poate de asemenea să afecteze dinamismul unei economii
prin influenţa ei asupra :
- cererii de noi produse şi servicii ;
- adoptarea unor noi tehnologii ;
- disponibilitatea capitalului de risc ;
- politicile guvernamentale şi abordarea reglementărilor.

2. Omul inovant
 Activitatea creatoare şi de inovare este caracteristică omului. Un om inovant trebuie să fie
receptiv la nou, să dea dovadă de imaginaţie, spirit de observaţie, capacitate de a face conexiuni,
extrapolări şi în acelaşi timp să fie pragmatic.
Capacitatea de a fi creativ şi inovant se poate aprecia după următoarele criterii:
a. Uşurinţa de a rezolva problemele cu care se confruntă.
b. Capacitatea de a-şi asuma riscuri, inevitabile oricărei înnoiri.
c. Capacitatea de a conduce un colectiv deoameni (să fie leader).
d. Să comunice cu uşurinţă cu oamenii.
e. Să posede experienţă în domeniu.
f. Să dea dovadă de imaginaţie şi optimism.
Calităţile cerute de criteriile prezentate nu se pot reuni în acelaşi om. Pot exista oameni
creativi, dar care nu reuşesc să transpună în viaţă produsul imaginaţiei şi oameni care nu
generează idei noi, care realizează noul după ideile altora etc.
Sociologul englez Kirton consideră existenţa a două mari categorii de oameni: metodici
(pedanţi) şi inovativi. El propune un test specific, cu 32 întrebări notate de la 1 la 5, pentru
autoapreciere de către subiecţi. Nota finală va fi cuprinsă în intervalul 32-160. Mediana, care
exprimă în măsură egală creativitatea şi inventivitatea este considerată pentru punctajul de 96. Se
obţine o distribuţie Gauss a celor chestionaţi, în care cei cu punctaj sub 96 sunt consideraţi
metodici, iar cei cu punctaj peste 96, inventivi.
Într-o echipă pot coexista oameni inventivi şi metodici, care trebuie să colaboreze.
Oamenii inventive vor facilita introducerea noului, vor dinamiza echipa prin comportarea lor,
creând mobilitatea necesară schimbărilor radicale.
Oamenii metodici în schimb, vor aduce ordine, stabilitate, coerenţa echipei, asigurând
siguranţa realizării inovaţiilor cu grad mai mare de risc.
 Caracteristicile de bază ale oamenilor metodici şi inventivi sunt sintetizate în tabelul
urmator:

Caracteristicile oamenilor metodici şi inventivi

Caracteristicile oamenilor metodici Caracteristicile oamenilor inventivi
Precizie, constanţă, eficienţă, prudenţă, Par indisciplinaţi, au un stil propriu de
spirit metodic abordare a problemelor
Caută solutii problemelor după o Caută soluţii complicate, inedite,
metodologie stabilită şi verificată (prin alternative, fiind deseori în
paşi de rezolvare) contradictoriu cu ceilalţi
Urmăresc în mod egal scopul şi Se preocupă în special de scop
mijloacele de atingere
Pot lucra o lungă perioada de timp fără Acceptă pentru scurt timp activitatea de
schimbări rutină
Respectă reguli, regulamente Nu respectă reguli, obiceiuri
Conduc structuri stabilizate Preiau controlul în situaţii atipice
Nu sunt prea siguri de sine, se supun Sunt foarte siguri de sine, apărându-şi
ordinelor ierarhice propriile idei
Au un aport major în societate Foarte utili în situaţii de criză, sau
pentru prevenirea lor

După J.P.Sol, oamenii se deosebesc ca: logici (perfecţionişti), poeţi (care propun idei
originale) şi experţi (care judecă şi critică). In echipe este de preferat să existe oameni din toate
categoriile.
Oamenii pot fi stimulaţi să aducă soluţii noi prin mediul de activitate şi prin poziţia
conducerii firmei.
Pot fi însă şi situaţii de stagnare a performanţelor creative ale oamenilor,. De exemplu: -
teama de a nu face greşeli, de ridicol, sau de furt intelectual; -birocraţia care poate “sufoca”
realizarea ideilor; - ierarhizarea în echipă, când cei cu idei, de obicei tineri, nu îndrăznesc să-şi
promoveze ideile; - alegerea greşită a temei.

3. Inovarea tehnologică
Conform Lexiconului tehnic român, tehnologia industrială este “ştiinţa metodelor şi a
mijloacelor de prelucrare a materialelor”, respectiv “ansamblul proceselor tehnologice folosite
pentru realizarea unui produs”.
Conform definiţiei date de comisia economică ONU pentru Europa, tehnologia
industrială constă în “aplicarea corectă a cunoştiinţelor ştiinţifice şi tehnice în concepţia,
dezvoltarea şi fabricarea unui produs”.
 Procesul tehnologic reprezintă totalitatea operaţiilor concomitente sau ordonate în timp,
necesare fie pentru obţinerea unui produs (prin extragere, prelucrare, asamblare), fie pentru
întreţinerea sau reparea unui sistem tehnic.
Procedeul tehnologic indică modul corect, respectiv mijloacele tehnice prin care se
realizează procesele tehnologice de obţinere a unui produs.
Operaţia tehnologică reprezintă o etapă prin care se realizează o anumită transformare a
materiei prime. Operaţiile pot fi fizice, chimice şi biologice.
Un grup de operaţii constituie o fază de fabricaţie (de preparare, de separare etc.), iar
timpul necesar pentru ca materiile prime să parcurgă toate etapele procesului tehnologic
constituie ciclul de fabricaţie.
Succesiunea logică a tuturor etapelor de transformare a materiei prime în produs
constituie fluxul tehnologic al procesului considerat.
Fluxul tehnologic se reprezintă prin scheme de operaţii, care conţin succesiunea în timp a
operaţiilor, inscripţionate în dreptunghiuri şi prin scheme cu utilaje (scheme tehnologice), care
reprezintă succesiunea utilajelor (notate convenţional prin simboluri) corespunzătoare operaţiilor
prin intermediul cărora se realizează procesul tehnologic.
Operaţiei principale din cadrul unui proces tehnologic îi corespunde un utilaj principal;
în funcţie de capacitatea acestuia se stabileşte capacitatea de producţiei a întregii instalaţii.
Fluxurile tehnologice permit acestuia cunoaşterea integrală a procesului tehnologic, cu
evidenţierea intrărilor şi ieşirilor pe fiecare fază, în scopul întocmirii bilanţurilor, a calculării
costurilor şi optimizării procesului de producţie în ansamblu etc.
Inovarea tehnologică reprezintă aşadar transformarea unei idei într-un produs
vandabil, nou sau ameliorat, sau într-un proces industrial îmbunătăţit sau nou.

Clasificarea inovaţiilor tehnologice se poate orienta după:

1. obiectul inovării;
2. gradul de intensitate;
3. impactul asupra industriei şi pieţii în general.
1. După obiect se diferenţiază inovarea de produs şi cea de proces tehnologic, cu trei
variante: de flux tehnologic, de procedeu de fabricaţie şi inovarea incrementată.
a) Inovarea de produs este forma de inovare cea mai frecventă, ce se manifestă prin
schimbări în:
- concepţia produsului, utilizând principii noi, tehnologii noi;
- utilizarea de noi materiale cu caracteristici mai bune;
- un nou design;
- noi utilizări ale aceluiaşi produs.
Inovarea de produs apare ca o reacție a mai multor factori – de exemplu, nevoile consumatorilor
sunt determinate de factori sociali, culturali sau economici, în timp ce la nivel de business și
organizație, inovarea de produs se face atunci când scopul este extinderea către noi segmente de
piață sau dobândirea unui avantaj competitiv.

Atunci când inovarea de produs se face prin dezvoltarea unui nou produs, acesta poate fie să
rezolve o problemă mai veche a consumatorilor dar într-un mod nou, inovativ, fie să rezolve o
nouă problemă a consumatorilor, apărută în urma evoluției factorilor menționați anterior –
sociali, culturali sau economici.

Ex: E-Readers fac parte și din categoria de produse inovative care satisfac o nevoie veche într-
un mod nou dar și o nevoie nouă apărută ca rezultat al evoluției factorilor sociali, culturali și
economici.
Nevoia veche este nevoia de a citi. Dacă ar fi să ne gândim, până la apariția primelor E-Readers,
cititul se făcea la fel încă de la început – pe hârtie sau alte suprafețe asemănătoare, fizice. Ei
bine, o dată cu evoluția tehnologiei, s-a putut crea o astfel de soluție digitală pentru o „problemă”
veche.
De asemenea, ne putem uita la o nevoie nouă – nevoia de a citi „on the go” apărută o dată cu
circulația crescută din orașe. Într-adevăr, și o carte poate fi citită astfel însă e-readerele oferă, pe
lângă comfortul citirii, și comfortul stocării unui număr mare de materiale într-un device relativ
mic.

b) Inovarea de proces vizează aspectele interne dintr-o întreprindere. Se pot schimba:

- fluxurile tehnologice (de exemplu: introducerea robotizării în industria de asamblare a
aparatelor electronice, în construcţia de autoturisme etc.);
- procedeele de fabricaţie (procedeul float de obţinere a geamurilor plane, pe orizontală şi
nu pe verticală, cum erau variantele clasice, sau procedeele noi din construcţii, bazate pe
cofraje glisante, utilizarea de materiale polimerice etc.);
- se ameliorează unele operaţii ale fluxului, pentru reducerea consumurilor de materiale,
energie, creşterea calităţii, a productivităţii etc. Această variantă poartă denumirea de
inovare incrementată.
O analiză a procedeelor de inovare reliefează că inovarea de produs ocupă un loc
primordial faţă de cea de proces, cu toate că activitatea de cercetare-dezvoltare a firmelor este
direcţionată preponderent către inovarea de proces.
 Inovarea de proces nu trebuie să apară numai în cazul procesului de producție, ea poate
avea loc în orice proces din cadrul organizației, inclusiv procese ce țin de angajați și resurse
umane.

Un astfel de exemplu de inovare de proces în HR vine de la Google care le oferă

angajaților 20% din timpul de lucru, pentru a lucra pe proiecte personale. În 2004, fondatorii
Larry Page și Sergey Brin au transmis ideea printr-o scrioare:

„Ne încurajăm angajații ca, pe lângă proiectele obișnuite, să petreacă 20% din timpul lor
lucrând la ceea ce consideră ei ca ar avantaja Google. Asta îi încurajează să fie mai creativi și
inovativi. Multe din avantajele noastre semnificative au apărut în această manieră.”

Într-adevăr, mai multe produse Google au apărut din urma acestui procent de 20% din
timp. Printre acestea se numără Gmail, Google Maps, Google Talk și Adsense, cel din urmă fiind
responsabil pentru aproape 25% din profitul Google anual.

Unele diferențe între inovarea de produs și cea de proces includ următoarele :

 Inovarea de produs are o pondere mai mare în perioada emergentă a tehnologilor,

când se caută soluţii de obţinerea produselor cu performanţe mai bune, dar şi cu
costuri acceptabile. Inovarea de proces este intensificată în special în perioada
evolutivă a tehnologiilor. La maturitatea tehnologiilor intervine rutina, activitatea
inovativă scade, referitor la procesul tehnologic şi produsul deja lansat. Dar
inovarea se poate concentra spre alt process, sau alt produs, ce urmează a fi
lansate pe piaţă.

 Inovarea de produs necesita mai mult timp si investiții mai mari decât inovarea de proces
 Inovațiile de produs sunt mult mai vizibile pentru piața externă decât inovațiile de proces
 Inovații de produs sunt văzute ca domeniul cercetarii-dezvoltarii și departamentelor de
proiectare; alternativ, inovarea de proces este privita ca domeniul operațiunilor și
departamentele de calitate

2. După gradul de intensitate tehnologică, inovarea poate fi clasificată ca inovare

radicală (de ruptură) și inovare incrementală .
a. Inovarea radicală este inovarea care face schimbări majore în produse, procese,
servicii. Se caracterizează prin apariția de noi tehnologii, de noi produse sau
servicii, precum și a noi piețe. Poate aduce beneficii foarte mari pentru o
organizație în ceea ce privește creșterea vânzărilor și a profiturilor, dar este de
 asemenea extrem de riscantă. Inovarea radicală poate duce la dispariția vechilor
tehnologii sau produse, prin substituirea cu cele noi.

Este un tip de inovare mult mai mediatizat, având avantaje și dezavantaje. Avantajele sunt acelea
ca poate produce o schimbare majoră în creșterea organizației, generează câștiguri substanțiale și
oferă organizației oportunitatea de a avea un monopol temporar pe piață. Dezavantajele sunt
nivelul ridicat de risc și costul ridicat în caz de eșec.

Ex.: Televizorul LCD reprezintă o inovare radicală fata de vechiul televizor cu tub cinescopic. În
urma acestei inovări s-a obținut atât o calitate superioară a imaginii, cât și un consum energetic
mai mic.

b. Inovarea incrementală se caracterizează prin utilizarea tehnologiilor existente, și

prin schimbări modeste în produselor și serviciile existente Inovația
incrementală este mai puțin ambițioasa în domeniul său de aplicare și oferă mai
puțin potențial de dezvoltare, dar, în consecință, riscurile asociate sunt mult mai
mici.

Avantajele inovării incrementale sunt riscul mult mai scăzut și costuri mai mici în caz de
nereușita. Unele companii prefera să investească în inovare incrementala, preferând să obțină
grade mici de creștere. Dezavantajul comparativ cu inovația radicală este faptul ca, atingerea
obiectivele de creștere înaintea altor concurenți se face mult mai încet, ceea ce duce la o pierdere
de avantaj competitiv.

Ex.: Inovarea incrementala o regăsim în majoritatea produselor de pe piața. Ca exemplu e

folosirea procesoarelor „multi-core” în cadrul telefoanelor mobile sau îmbunătățirea materialelor
și metodelor de construire a mașinilor astfel încât să ofere o siguranță mai mare pasagerilor.

3. In funcție de impactul asupra pieței în general și asupra industriei în particular se

disting inovații de fond, de nișă comercială, curente și revoluționare

a. Inovarea de fond, presupune modificarea completă a produsului, apariția unui produs nou
pentru o piață nouă.
b. Inovarea de nișă comercială presupune utilizarea un produs deja existent pe o piață nouă.
c. Inovarea curentă presupune aducerea pe piața a unor produse cu îmbunătățiri curente
(calitate, design, preț mai scăzut).
d. Inovarea revoluționară presupune inovarea în care se păstrează piața de desfacere și
funcțiile produsului, dar se schimbă modul lui de realizare.

Procesul de dezvoltare al produsului nou urmează un ciclu familiar în cele mai multe organizații:
apariție (inovare de fond), lărgirea aplicațiilor (inovare de nișă), îmbunătățiri (inovare curentă),
inovare revoluționară
 Diferitele tipuri de inovaţii pot avea efecte economice diferite:
- pot păstra şi chiar întări vechile relaţii de afaceri;
- crează noi relaţii de afaceri;
- păstrează tehnologiile existente;
- crează noi logistici tehnologice.