MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII,

TINERETULUI SI SPORTULUI
UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE 1918”
ALBA IULIA

DAJULESCU DORIN

ADMINISTRAREA AFACERILOR
ANUL III – ID

MANAGEMENT STRATEGIC
 A. ANALIZAŢI DETINATORII DE INTERESE AI UNEI FIRME DIN
LOCALITATEA DUMNEAVOASTRĂ FOLOSINDU-VA DE INFORMAŢIILE
DIN CURS .

Una dintre multele definitii ale detinatorilor de interese suna asa : termenul de
stakeholder a fost definit astfel: “acele grupuri fără suportul cărora organizaţia ar înceta
să mai existe”
În anii 1970, Russel Ackoff evidenţiază importanţa acestor grupuri de parteneri,
care pot juca un rol în firmă, şi, propune luarea lor în seamă pentru interesul general al
firmei . În aceeaşi perioadă, aducerea conceptului într-un loc central în organizaţie îi
aparţine lui William Dill, susţinut de cercetătorii de la Wharton School, care a iniţiat un
proiect de cercetare cu privire la stakeholderii organizaţiei, având ca scop formularea şi
interpretarea unei strategii într-un mediu turbulent.
În anul 1983, Freeman şi Reed au propus următoarea definiţie pentru
stakeholderi: “Stakeholderii reprezintă orice grup sau individ de care firma depinde
pentru supravieţuirea sa”. Definiţia ţine cont de faptul că firma dispune de resurse
limitate, stakeholderii putând să completeze aceste resurse.
Completând abordarea anterioara, Freeman dă în 1984 cea mai cunoscută
definiţie a termenului, potrivit căreia “stakeholderii sunt grupuri sau indivizi care, în mod
direct sau indirect, sunt afectaţi de realizarea obiectivelor unei organizaţii sau care pot
afecta realizarea acestor obiective”. Concluzia acestei definiţii este că organizaţia are o
obligaţie etică faţă de interesaţii săi. Relaţia organizaţie – stakeholderi este reciprocă:
organizaţia îi poate afecta pe stakeholderi, dar şi aceştia pot influenţa, la rândul lor,
firma.
Pornind de la aceste 3 caracteristici, modelul Mitchell – Agle – Wood identifică 3
categorii şi şapte grupe de stakeholderi:
1. Stakeholderi care deţin o singură caractersitică (stakeholderi latenţi), cu trei
grupe:
 a) Grupa 1 – stakeholderi care deţin doar putere - aceştia pot influenţa firma,
fără însă a avea legitimitate şi fără a emite cereri urgente (de exemplu, mass-
media care poate declanşa campanii de presă ostile unei companii);
b) Grupa 2 – stakeholderi care deţin doar legitimitate - au legitimitate din
punctul de vedere al intereselor, dar nu deţin putere şi nici nu emit cereri
urgente, prin urmare, nu pot determina un curs dorit al acţiunii (de exemplu,
acţionarii minoritari care doresc distribuirea de dividende, în timp ce acţionarii
majoritari decid reinvestirea integrală a profitului);
c) Grupa 3 – stakeholderi care emit doar cereri urgente - cererile sunt
stringente, dar nu sunt însoţite de legitimitatea acţiunii şi nici de puterea de a
da un curs dorit acţiunii (de exemplu, angajaţii slab sindicalizaţi care solicită
măriri salariale fără ca productivitatea muncii să crească);
2. Stakeholderi care deţin 2 caractersitici simultan (stakeholderi expectanţi):
a) Grupa 4 – stakeholderi care deţin putere şi legitimitate (stakeholderi
dominanţi) - deţin puterea de a-şi impune voinţa şi au legitimitatea acţiunii,
neemiţând însă cereri urgente (acţionarii, managerii, furnizorii); aceştia au cea
mai mare probabilitate de a trece în categoria a treia;
b) Grupa 5 – stakeholderi care deţin putere şi urgenţă - au capacitatea de a
influenţa organizaţia şi formulează cereri urgente, legitimitatea lor fiind redusă
(de exemplu, acţionarii majoritari care solicită distribuirea de dividende în
condiţiile în care managerii argumentează utilizarea profitului pentru
modernizare şi dezvoltare sau angajaţii puternic sindicalizaţi, care solicită
măriri salariale în condiţiile scăderii productivităţii); reprezintă un grup de
stakeholderi „periculos”;
c) Grupa 6 – stakeholderi care deţin legitimitate şi urgenţă - au legitimitatea
acţiunilor lor şi formulează cereri urgente, dar nu au putearea de a-şi impune
singuri voinţa fără suportul altor grupuri de stakeholderi (de exemplu, mici
comunităţi afectate ecologic de activitatea organizaţiei);
3. Grupa 7 – stakeholderi care deţin toate cele trei caracteristici (stakeholderi de
autoritate) - ei impun cursul acţiunilor organizaţiei; modul în care sunt luate în
considerare toate celelalte 6 categorii depinde de voinţa şi decizia stakeholder-ilor de
autoritate.

Intr-o societate principalii detinatori de interese sunt :

- managerul/proprietarul
- investitorii
- clienţii
- furnizorii/distribuitorii
- statul
- salariatii
- Sindicatele
- Institutiile financiare
- Prestatorii de servicii
- Comunitatea locala.
SC „ PAINEA DE AUR „ SA a fost infiintata in iulie 2002. Este persoana juridica
romana, are forma juridica de societate pe actiuni si isi desfasoara activitatea in
conformitate cu legile romane si statul ei. Societatea nu are filiale sau sucursale in tara
sau străinătate. Sediul social este in Petrosani str. General Draglina nr. 64A, are codul
fiscal R3511847 si este inregistrata la Registrul Comertului sub numarul J22-464-2002.
Capitalul social initial al societatii a fost de 78.215.000 lei ( 7821,5. Ron) fiind impartit in
15.643 actiuni cu o valoare nominala de 5000 lei ( 0,50 bani). Capitalul social actual
este de 2.052.537.000 lei (205.253,7 Ron) divizat in 125.144 actiuni a 16.401( 1,64 Ron)
fiecare. De la infiintare pana in prezent numarul actionarilor a cazut de la 2.132 la 1318
datorita concentrarii detinerii actiunilor .
Obiectul de activitate conform statului este reprezentat de : a) productia, inclusiv
aprovizionarea si importul pentru productie si desfacere pe piata interna si externa a
produselor obtinute prin prelucrarea industriala a cerealelor, a produselor de panificatie
si pastelor fainoase; b) comercializarea cu ridicata si amanuntul a produselor si
marfurilor alimentare si nealimentare de orice fel prin magazine proprii sau inchiriate,
concesionate sau in locuri special amenajate, piete, targuri, precum si in sistemul
ambulant, prin tonete, rulote, automagazine si altele de acest fel; c) operatiuni de
import-export, exclusiv cele prevazute la punctul a, produse si servicii, operatiuni
specializate de comert exterior ( leasing, intermediere, lohn, depozit, magazine, licitatii,
cooperare, gaj, ipoteca, reprezentanta), precum si oricare alt gen de servicii de comert
exterior; d) prestari de servicii in domeniul : transportul de marfuri si persoane in trafic
intern si international; intermedieri mobiliare si imobiliare in sistem de comision sau
consignatie si reprezentanta comerciala ; intermedieri si cumparari de active si actiuni
de catre actionarii SC PAINEA DE AUR SA;
Cei mai importanti detinatori de interese la firma SC PAINEA DE AUR SA, sunt :
- actionarii
- clientii
- furnizorii
- angajatii
- comunitatea locala
- fiscul.
Firma are doi asociati, cu un procent de 50 % fiecare, si care urmaresc obtinerea
unui profit cat mai mare.
Clientii urmaresc preturile mici, divesitatea produselor si calitatea superioara.
Furnizorii nostri principali sunt cei de apa, gaz, curent, piese de schimb, iar cei
secundari sunt furnizorii de faina, drojdie, materiale de intretinere, si alte servicii.
Comunitatea locala are interes ca firma sa aiba o traiectorie ascendenta si sa isi
platesca taxele si impozitele aferente, iar fiscul de asemenea are interes material prin
colectarea de taxe datorate de firma.
Angajatii urmaresc conditii de munca sigure, posibilitatea de a promova sau de a
avansa in functia ocupata in cadrul intreprinderii noastr si bineinteles, dar nu in ultimul
rand plata salariului la timp
 B. DESCRIEŢI IN CE CONSTA MUNCA STRATEGIŞTILOR UNEI
ORGANIZAŢII

Originea etimologica a termenului de “strategie” este preluat din limba greaca

“strategia”, referindu-se la arta sau stiinta razboiului (in Imperiul Bizantin cuvantul pentru
general era “strategos”).
In China Antica generalul Sunzi sau generalul Sun Tzu a realizat in jurul secolului V i.Hr.
un tratat despre “Arta Razboiului” (rescris in sec. III d.Hr) care a devenit cartea de
capatai pentru soldati cat si pentru oamenii de afaceri din Asia de Est si mai recent din
cea de Vest. In Europa, politicianul si scriitorul florentin Niccolo Machiavelli si-a
evidentiat in sec XVI opiniile despre strategie in cateva carti inclusiv “The Prince”.
Machiavelli credea ca exista 2 componente cheie in orice strategie : “virtu” care
inseamna indemanarea sau puterea unui lider de a a indeplini obiectivele unui plan si
“fortuna” care insemna noroc,sansa. Norocul nu poate fi controlat dar poate fi anticipat si
exploatat.
Ideile lui Machiavelli au fost preluate de 2 scriitori germani ai sec 19. Karl von
Clausewitz, ofiter in armata prusa care a luptat impotriva lui Napoleon si Field Marchal
Helmuth von Moltke, general prus care a invins Franta in razboiul dintre anii 1870-1871.
Amandoi credeau ca in manevrarea unei strategii exista anumite principii de baza
folositoare in indeplinirea obiectivelor, dar afirmau ca nicio strategie nu reprezinta
garantia succesului. In cartile lor, autorii au abordat conceptul de “frictiune” o combinatie
de mai multe evenimente mici dar de neignorat care incet-incet creeaza presiune si ii
distrag atentia unui lider. Acestea pot sa il faca sa devieze de la strategie sau chiar sa
abandoneze. Astfel, Moltke afirma: ”niciun plan nu supravietuieste contactului cu
dusmanul”. Depasirea acestei “frictiuni” necesita tarie si indemanare din partea liderului.
In alta ordine de idei, implementarea este la fel de importanta ca strategia in sine.
Ca urmare, marii ganditori ai managementului au imprumutat masiv din alte discipline,
admirandu-l indeosebi pe Moltkeca strategist si organizator.Astfel, aceste 2 idei despre
strategii in general si importanta implementarii lor au fost importate in domeniul
administrarii afacerilor de la inceputul sec XX. Pana in 1960, strategiile de afaceri au
fost un act de vanzare-cumparare intre principiile razboiului si lumea afcerilor si aceasta
influenta s-a pastrat pana in zilele noastre (ca dovada aparitia cartii “Marketing
warfare”= marketing ca razboi)
Munca strategistilor facere referire la :
- intocmirea strategiilor pe termen scurt, mediu si lung
- urmarirea indeplinirii strategiilor si obiectivelor intreprinderii
- alegerea tipurilor de planuri
- buna desfasurare a a afacerii
- buna implementare a acestora din cele mai joase niveluri ale organizatiei si pana
in varful acesteia
- sfatuirea strategistilor cu persoanele din conducere si stabilirea impreuna a
obiectivelor care se doresc a fi atinse
- alegerea modalitatilor de coordonare
- elaborarea sistemului informational
- definirea de catre strateg a rolurilor fiecarui angajat si responsabilitatilor ce revin
fiecaruia
- determinarea nivelului de participare a personalului firmei la luarea deciziilor