Cap.

3
ANALIZA SARCINEI DE PRODUCŢIE
 OBIECTUL DE EXECUTAT

CARACTERISTICILE CARACTERISTICILE MARIMEA

SEMIFABRICATULUI PRELUCRARII LOTULUI

FORMA MATERIAL TIMPUL DE PRELUCRARE

OTEL INOXIDABIL PRECIZIA PRELUCRARII

CILINDRICA OTEL OTEL

CARBON DE CONSTRUCTIE
PROCEDEUL DE
PRELUCRARE
FONTA
NECILINDRICA exterioarã
MATERIALE NEFEROASE
strunjire
interioarã

platã obisnuitã
cu alezaj
gãurire
adâncã
prismaticã
în trepte
cu cutit
plin filetare
cu tarod

cu filierã
DIMENSIUNI

pe contur
MASA LUNGIME DIAMERTRU frezare
în volum

Criteriile pentru descrierea tipologiei interioarã

rectificare
sarcinii de producţie sunt prezentate
exterioarã
în următoarea schema:
alezare
După stabilirea clasei din care face parte sarcina de
producţie, se stabilesc elementele care au cea mai mare
repetabilitate şi consistenţă. Un indicator al stabilităţii este
seria anuală de fabricaţie.

Consistenţa este dată de acele elemente ale sarcinii de

producţie care consumă cea mai mare parte a capacităţii
de producţie.
 Etapele analizei sarcinii de producţie
Analiza sarcinii de producţie se realizează pe baza informaţiilor prezente, în
perspectiva a cel puţin 10 ani.
Obiectivele sarcinii de producţie sunt:

1. Stabilirea unei grupări tipologice de repere;

2. Asigurarea utilizării raţionale în timp a SFF.

Pornind de la cele două obiective se pot stabili două etape ale

analizei sarcinii de producţie:
1. Etapa de concentrare tipologică în care se selectează din diversitatea tipologică
iniţială un nucleu tipologic de maximă consistenţă şi stabilitate;

2. Etapa de detentă tipologică în care se urmăreşte acoperirea SFF, deja conturat,

cu un volum cât mai mare de lucrări.

Altfel spus, pentru configuraţia stabilită a SFF, se vor pregăti cât mai multe tipuri de
repere compatibile.
 Concentrarea tipologică

În vederea concentrării tipologice se realizează o descriere

a reperelor pe baza unor criterii.
1. natura materialului – presupune un anumit
regim de aşchiere, o anumită geometrie a sculei;
2.greutatea semifabricatului – este condiţia esenţială
pentru dimensionarea sistemelor de prindere şi manipulare;
3.dimensiunile de gabarit ale semifabricatului (lungime, lăţime,
diametru etc) – condiţionează forma şi dimensiunile elementelor
de fixare, poziţionare şi orientare a semifabricatului în timpul
prelucrării.
4. raportul de formă (L/Dmax; Dmax/L) – mărime esenţială
pentru descrierea pieselor de rotaţie întrucât este şi o măsură a
rigidităţii reperului care influenţează stabilitatea regimurilor
de aşchiere.
 Pentru stabilirea nucleului tipologic se aplică
mulţimii iniţiale a reperelor anumite filtre tipologice:
1. analiza statistică a sarcinii de producţie prin care se
concretizează principiul stabilităţii producţiei. Se vor construi
o serie de histograme pentru caracteristicile produselor şi
eliminarea acelor repere care au caracteristici mult diferite faţă
de majoritatea
2.filtru de compatibilitate tehnologică prin care se înlătură din
sarcina de producţie reperele incompatibile tehnologic;
3. analiza ABC pe coordonatele: diversitatea tipologică şi
consumul anual de timp de prelucrare. Prin analiza ABC
se abordează atât consistenţa cât şi stabilitatea sarcinii
de producţie. Se ordonează descrescător tipurile de repere
după consumul anual de timp de prelucrare.
 Descrierea sarcinii de producţie cu ajutorul utilităţilor

Pentru a aduce la un numitor comun criteriile considerate,

exprimate în unităţi diferite, se foloseşte teoria utilităţilor.
Astfel se stabileşte utilitatea 1 pentru cea mai favorabilă situaţie
în cardul fiecărui criteriu şi utilitatea 0 pentru extrema cealaltă.
Valorile intermediare vor fi marcate cu utilităţi între 0 şi 1
calculate prin interpolare liniară.

Pentru situaţiile în care valorile minime ale criteriilor sunt

favorabile (utilitatea 1), spre exemplu criteriile referitoare la
dimensiune, se va utiliza următoarea schemă:

1 u 0
k utilitatea

v aloare a criteriului
m in ak m ax
 max  a k
uk 
max  min

u k utilitatea calculată în cadrul criteriului considerat pentru reperul k

-

max,min – valorile maximă şi minimă înregistrate în cadrul criteriulu

considerat;
a k - valoarea criteriului considerat pentru reperul k.
Pentru situaţiile în care valorile maxime ale criteriilor sunt
favorabile (utilitatea 1), spre exemplu timpul de prelucrare
mare în SFF = consistenţă mare sau greutatea semifabricatului,
se va utiliza schema următoare:

1
0 uk utilitatea

ak valoarea criteriului
min max

a k  min
uk 
max  min
 Valorile utilităţilor astfel obţinute se vor înscrie într-un tabel,
obţinându-se o exprimare unitară a criteriilor folosite pentru analiză.

Pentru a obţine câte o notă pentru fiecare reper, se vor însuma

utilităţile obţinute la fiecarea criteriu cu coeficientul de importanţă
corespunzător criteriului respectiv:
n

.
Nota reper   K i  U i
i 1

Ki - coeficientul de importanţă corespunzător criteriului;

U i - utilitatea criteriului aferentă reperelor.

n – numarul maxim de criterii.
 Coeficienţii de importanţă reflectă faptul că nu toate criteriile au
aceeaşi importanţă pentru criteriile de descriere a sarcinii de
producţie.

Determinarea coeficienţilor de concordanţă

Efortul de flexibilitate este cu atât mai mare cu cât tipurile de

repere sunt mai depărtate tipologic adică, între notele obţinute
există o diferenţă mai mare. Această diferenţă este numită
coeficient de concordanţă, şi se determină cu relaţia:
 C ( p, q )   K j  Up j  Uq j
j
- C(p,q) – coeficient de concordanţă între tipurile
de repere p şi q;
- Kj – coeficientul de importanţă al criteriului j;
Up j , Uq j - utilităţile calculate la tipurile p şi q.
Coeficienţii astfel calculaţi se intoduc într-un tabel
care formează matricea coeficienţilor de concordanţă.

Efortul de flexibilitate exprimat prin intermediul coeficienţilor

de concordanţă este simetric adică, efortul de trecere
de la reperul Pp, reperul Pq şi invers, este acelaşi.
 Determinarea coeficienţilor de afinitate

Conform principiului efortului minim, trecerea de la fabricarea

reperului Pp, la fabricarea reperului Pq, se va realiza pentru
C(Pp, Pq) minim (minimul de pe linia Pp. Prin urmare am putea
înlocui, pe fiecare linie, coeficienţii de concordanţă cu rangurile
lor, adică cu o cifră care indică nivelul de preferinţă al SFF, aflat
în starea Pp, pentru o altă stare.

Trecerea de la fabricarea unui reper la altul se va realiza prin

C(Pp, Pq) minim, indiferent de valoarea curentă a acestuia,
adică în funcţie de ierarhia care se stabileşte între aceştia
pe fiecare linie.
 Înlocuind valorile coeficienţilor de concordanţă de pe fiecare
linie cu un rang care indică ordinea crescătoare a acestora,
se obţine matricea clasamentelor de preferinţă iar elementele
se numesc coeficienţi de afinitate.