LOTIZAREA ÎN SISTEMELE DE

FABRICAŢIE FLEXIBILE
Caracteristicile lotului:

- dimensiunile lotului sunt mai mici decât în cazul

fabricaţiei convenţionale;
- se estimează că numărul mediu al lotului ar
trebui să fie de 20 repere;
- lotul specific SFFeste „lotul agregat”- lotul format
din tipuri diferite de repere.
Caracteristicile reperelor care
compun un lot agregat:

- dimensiuni apropiate;
- să fie realizate din acelaşi material;
- setul de scule utilizat să fie acelaşi;
- trecerea de la fabricarea unui reper la
altul să nu impună reglaje complicate.
 Lotizarea în cazul SFF se poate realiza în două moduri:

lotizarea clasică – atunci când costurile de pregătire-

încheiere, în care este inclus şi costul de tranziţie al
sistemului, sunt semnificative.
SFF este asimilat cu un echipament complex care
realizează mai multe tipuri de piese ordonate într-o
succesiune predeterminată;
lotizarea specifică SFF – atunci când se constată că în
centrele de grupare tipologică există repere pentru care
costul de tranziţie al sistemului este mai mic decât costul
mediu de tranziţie.
Lotizarea clasică

- se consideră că reperele intră în mod secvenţial în sistem,

în acelaşi număr de loturi pe an şi nu se prelucrează mai multe
tipuri de piese.
-prin acest mod de organizare a fabricaţiei se realizează o
bună sincronizare a loturilor întrucât nu mai apare penuria
de stoc şi nici suprastocul.
Relaţiile de calcul utilizate:

Ni
i N i  ci    (1  P ) Ni
n opt  i Qopti 
2   ai nopt
i
Lotizarea agregată
-oricât de mare ar fi asemănarea dintre repere, între acestea
există diferenţieri legate de costurile de pregătire-încheiere,
dar acestea sunt mai mici decât costurile necesare de trecere
la fabricaţia unui reper din alt lot agregat.
Lotizarea agregată prin metoda statistică
Mod de lucru
-se intocmeşte un tabel în care se vor ordona reperele din
nucleul tipologic în funcţie de intervalul de variaţie a
caracteristicii considerată pentru analiză;
-pe ultima linie a tabelului se vor însuma rangurile fiecărei
caracteristici;
-pentru reperele asemănătoare această sumă trebuie să fie
identică sau apropiată. Se va urmării ca în fiecare grupare,
discordanţele să fie minime;
 - cu ajutorul coeficientului de corelaţie al lui Kendall se va
stabili eficienţa grupării. Acest coeficient (K) se calculează cu
relaţia:
D 2 (S ) g
K 2 D (S )  M (S )  M (S )
2 2 2
D (S )G

Rezultatele obţinute aplicând aceste relaţiile se vor centraliza

într-un tabel. Valoarea subunitară a coeficientului K, indică o
grupare corectă a reperelor.
Stabilirea grupelor de afinitate prin metoda cuplajelor

Prin această metodă se urmăreşte stabilirea unor grupări

de repere numite grupe de afinitate tipologică, care să
cuprindă tipuri de repere apropiate din punct de vedere
al criteriilor care descriu sarcina de producţie.
În vederea stabilirii grupelor de afinitate tipologică se
apelează la teoria grafurilor şi anume la problema determinării
cuplajului maxim (ca număr de arce) de măsură minimă.
ALGORITMUL METODEI
- definirea a două mulţimi identice A şi B care să cuprindă
tipurile de repere aflate în nucleul tipologic;
- se construieşte un graf care are drept vârfuri elementele
celor două mulţimi iar arcele se orientează dinspre
mulţimea A spre mulţimea B;
-fiecarea reper din mulţimea A este legat printr-un arc cu
toate repere din mulţimea B (mai putin cu elementul identic);
- cuplajul grafului este reprezentat de mulţimea arcelor care
realizează o corespondenţă biunivocă între elementele celor
două mulţimi, aceste arce fiind două câte două independente
(nu au extremităţi comune).
- măsura fiecărui arc este reprezentată de cifra (coeficientul de
afinitatate) care indică ordinea de preferinţă a reperului din
mulţimea A faţă de reperul corespunzător din mulţimea B.
-se va stabili mulţimea cuplajelor maximale posibile formată din
acele arce cu măsură minimă care materializează afinitatea
maximă dintre reperele analizate.
-pornind de la matricea coeficienţilor de afinitate se va stabili
cuplajul minim aplicând algoritmul „acoperirii zerourilor” care
constă în scăderea din fiecare linie elementul cel mai mic de pe
linia respectivă.
- după această operaţie în fiecare linie apare cel puţin un zero.
Se urmăreşte dacă apare câte un zero şi pe fiecare coloană.
-dacă pe cel puţin o coloană nu apare zero, pe acele coloane,
se scade din elementele coloanei respective, elementul cel mai
mic.
-dacă în urma acestei proceduri se obţin un număr de zerouri
egal cu rangul matricei, atunci procedura se termină, în caz
contrar procedura continuă.
-se barează cu o dreaptă liniile respectiv coloanele care conţin
zero, în aşa fel încât să fie folosite cât mai puţine linii de barare.
- se scade din elementele neacoperite cel mai mic element
neacoperit, elementele barate o singură dată rămân
neschimbate, iar elementele barate de două ori (aflate la
intersecţia unei linii barate cu o coloană barată) se adună acel
element.
- după obţinerea numărului de zerouri egal cu rangul matricei,
în poziţia zerourilor se pun cifrele din matricea iniţială, iar
arcele corespunzătoare acestor poziţii alcătuiesc cuplajul
minim.
CONCLUZIE

Se obţin grupele de afinitate tipologică care pot sta la baza

strategiilor de grupare a reperelor în activitatea de lansare şi
planificare.

AVANTAJUL LOTIZĂRII AGREGATE

Lotizarea agregată arată legăturile tipologice strânse dintre

tipurile de produse avute în vedere.