BAZE DE DATE

GENERALITATI
 Baze de date - generalitati
Datele hărţii sunt memorate în calculator sub formă de fişiere, iar la o
anume solicitare, datele trebuie să fie regăsite şi furnizate rapid. Pentru
aceasta, organizarea datelor din fişiere este foarte importantă fiind folosite
sisteme de gestiune a bazelor de date (SGBD) pentru a controla introducerea,
actualizarea, ieşirea, memorarea şi regăsirea datelor.
O bază de date constă din mai multe liste de date. Pentru a putea
accesa uşor datele din unul sau mai multe liste, este necesar sa existe un
anumit tip de structură, astfel identificându-se trei tipuri de structuri: ierarhică,
reţea si relaţională.
Pentru exemplificare, avem harta simplă M de mai jos cu două poligoane
etichetate I si II.
 Modelul ierarhic
Cu ajutorul modelului conceptual ierarhic, schema bazei de date poate fi
reprezentată sub forma unui arbore în care nodurile exprimă colecţii de date, iar
ramurile reflectă relaţiile de asociere între înregistrările colecţiilor de date
superioare şi inferioare. Accesul la înregistrările colecţiilor de date inferioare se
face prin traversarea arborelui, adică se parcurg toate colecţiile aflate în
subordonare ierarhică dintre colecţia – rădăcină şi colecţia cercetată. Unui
element superior îi pot corespunde unul sau mai multe elemente inferioare, iar
unui element inferior îi corespunde un singur element superior. În literatura de
specialitate aceste relaţii se numesc “one to one” pentru o legătură simplă
superior-inferior şi “one to many“ pentru o legătură de la superior cu mai multe
entităţi inferior. Un mare avantaj al acestui model este acela că entităţile superior
şi inferior sunt legate în mod direct, ceea ce permite accesul la date rapid, iar
dezavantajul constă în rigiditatea modelului prin prisma examinării pe baza unui
criteriu valid, care nu a fost stipulat în faza de proiectare, făcând astfel din
structura ierarhică un model nepotrivit pentru realizarea unei analize spaţiale
complexe.
 Modelul retea
Modelul reţea se aseamănă cu cel ierarhic, diferenţa constând în aceea
că unui element inferior îi pot corespunde unul sau mai multe elemente
superioare. Altfel spus, problema este rezolvată cu ajutorul unui sistem aşa
numit “adrese de memorie“ care leagă împreună înregistrările într-o reţea,
permiţând ca o entitate “inferior“ să aparţină mai multor entităţi “superior“.
Avantajul modelului reţea constă în aceea că permite bazelor de date
GIS să uzeze de relaţii de tipul “many to many“, în care o singură entitate
“superior“ poate avea mai multe atribute “inferior“, fiecare din aceste atribute
fiind conectate explicit de mai multe entităţi “superior“. Este deci mai puţin
rigidă decât structura anterioară, cu toate acestea prezintă anumite
dezavantaje, mai ales în urma utilizării sistemului “adrese de memorie“ care
generează o încrengătură în baza de date, fiind imperios necesar ca toate
legăturile să fie declarate explicit.
 Modelul relational
Modelul relaţional este în prezent cel mai răspândit model de baze de
date. Acest model are o singură structură de date: relaţia sau tabelul. O bază
de date relaţională este un ansamblu de relaţii (tabele) grupate în jurul unui
subiect bine definit. Deci, o relaţie poate fi redată printr-un tabel, în care fiecare
rând reprezintă o înregistrare diferită, iar fiecare coloană un atribut. Coloanele
tabelului sunt identificate prin nume diferite şi reprezintă câmpurile (atributele,
caracteristicile) modelului conceptual. Deşi în modelul relaţional principala
structură de date o reprezintă tabelul, o bază de date este mai mult decât o
simplă mulţime de tabele, între tabelele bazei de date existând o
interdependenţă strânsă, în timp ce între tabelele de calcul obişnuite această
interdependenţă practic lipseşte.
Sistemele relaţionale s-au dezvoltat pe un set de principii matematice,
care se bazează pe teoria mulţimilor. Astfel, Structura sistemelor de Gestiune a
bazelor de Date Relaţionale (SGBDR) prezintă o serie de cerinţe necesare
pentru a asigura acurateţea, flexibilitatea, integritatea şi securitatea datelor,
precum şi robusteţea generală a bazelor de date:
- denumirile coloanelor (câmpurilor) trebuie să fie distincte;
- valorile (atributele) în cadrul unei coloane trebuie să fie de acelaşi
tip sau să aparţină aceluiaşi domeniu;
- toate rândurile trebuie să fie distincte în vederea identificării
înregistrărilor pe baza unei chei primare (cheia unică este o
coloană care conţine pentru fiecare înregistrare altă valoare,
exceptând valoarea nulă);
- fiecare celulă a tabelului atribut trebuie să conţină o singură vloare;
- valoarea nulă este utilizată doar pentru a specifica faptul că pentru
intrarea respectivă există un gol de date, sau valoarea nu este
cunoscută (valoarea nulă nu trebuie confundată cu valoarea zero).
 Sistemul de reprezentare vector
Punctul

Sistemul vector se bazează pe cele cinci primitive grafice (punctul, arcul (linia ce uneşte punctele), nodul
(punct care marchează capetele unui arc sau care se găseşte la contactul dintre arce), poligonul
(suprafaţă delimitată de arce), corpul (volum determinat de suprafeţe).
PUNCTUL este unitatea elementară în geometrie, nu trebuie confundat cu celula din reprezentarea raster,
deoarece el nu are nici suprafaţă nici dimensiune. El reprezintă o poziţionare în spaţiu cu 2 sau 3
dimensiuni.
 Sistemul de reprezentare vector
Arcul

ARCUL este o succesiune de joncţiuni (legături) între o succesiune de puncte, acestea reunind două sau mai multe
linii.

NODUL este definit ca o extremitate de arc şi nu trebuie confundat cu conceptul de punct. Un arc este obligatoriu mărginit
de un nod origine şi un nod destinaţie, acestea putand indica sensul de parcurgere al arcului. Astfel definit, fiecare nod
este un vârf al unui graf, iar un graf este planar dacă toate intersecţiile dintre arce formează noduri .
 Sistemul de reprezentare vector
Grafuri

Un graf reprezintă un triplet G = (X, A, f) în care X şi A sunt două mulţimi iar f este o funcţie, definită pe produsul
vectorial al lui X cu el însuşi (X2 = X×X), care ia valori în mulţimea părţilor mulţimii A ,notată P(A). Mulţimea X se
numeşte mulţimea nodurilor grafului şi elementele sale se numesc noduri (sau vârfuri) ale grafului, iar A reprezintă
mulţimea relaţiilor (legăturilor) posibile între două noduri ale grafului.

Ca modalităţi de reprezentare ale unui graf distingem:

a) O reprezentare geometrică printr-un desen în plan, reprezentând fiecare nod printr-un punct (cerculeţ) şi fiecare arc
printr-un segment de curbă care are ca extremităţi nodurile arcului şi pe care este trecută o săgeată orientată de la
nodul iniţial spre cel final.

b) O reprezentare sub formă de şiruri a tuturor nodurilor şi arcelor sale;

G = (X,U), unde X = {x1, x2, x3, x4, x5, x6} şi A = {(x1,x1), (x1,x2), (x1,x4), (x1,x5), (x2,x3), (x2,x4), (x2,x6), (x3,x1),
(x3,x2), (x4,x5), (x5,x2), (x6,x4)}
 Sistemul de reprezentare vector
Grafuri (continuare)

c) O reprezentare a grafului dând pentru fiecare nod mulţimea nodurilor cu care formează arce în care el este pe prima
poziţie.

d) O reprezentare geometrică prin corespondenţă în care nodurile sunt reprezentate de două ori, în două şiruri paralele, de
la fiecare nod din unul din şiruri plecând săgeţi spre nodurile cu care formează arce în care el este pe prima poziţie, de pe
al doilea şir.
 Sistemul de reprezentare vector
Grafuri (continuare)

e) O reprezentare printr-o matrice pătratică booleană, de dimensiune egală cu numărul de noduri, în care o poziţie aij va fi
1 dacă există arcul (xi,xj) şi 0 în caz contrar.

f) O reprezentare printr-o matrice pătratică latină, de dimensiune egală cu numărul de noduri, în care pe o poziţie aij va fi
xixj dacă există arcul (xi,xj) şi 0 în caz contrar.
 Sistemul de reprezentare vector
Poligonul

POLIGONUL element cu două dimensiuni, convex, concav sau cu insulă, a cărui poziţie este dată de coordonatele
vârfurilor acestuia. Poligonul este delimitat de un parcurs de arce, acestea fiind conectate de noduri definite într-un
graf planar. Unui poligon îi este ataşat în mod obligatoriu un nod izolat, numit centroid. Acest nod privilegiat permite
construirea suprafeţelor în jurul lui, până la limitele formate de arcele întâlnite.
 Modele vectoriale - modelul spagheti

Cele mai importante şi reprezentative modele din cadrul sistemului de reprezentare vector sunt: modelul spagheti,
modelul topologic de reţea si modelul de suprafaţă.

MODELUL SPAGHETI este un model relativ simplu privitor la gestiunea geometriei obiectelor, având ca scop principal
de a le desena utilizând primele două primitive menţionate: PUNCTUL şi ARCUL. În acest context arcul este privit ca o
simplă linie frântă, fiind uzitat şi termenul de polilinie.

Neajunsuri ale modelului spagheti:

- graful nu este întotdeauna planar (poligoanele se pot suprapune);
-fiecare arc este independent (pot apare linii dublate);
-fiecare poligon poate fi descris în mod independent de celelalte poligoane prin arcul care îl delimitează.
 Modele vectoriale - modelul topologic de retea

MODELUL TOPOLOGIC DE REŢEA adaugă modelului spagheti entitatea numită nod. Există noduri izolate, independente
de reţeaua de conexiuni, precum şi noduri legate.

În figura următoare este prezentat un exemplu de codificare topologică de reţea, care reprezintă o hartă posibilă a unei
reţele de drumuri. Se observă că înregistrarea constă din două tabele: unul pentru codificarea topologică şi altul pentru
lista coordonatelor punctelor ce formează arcele, respectiv reţeaua.
 Modele vectoriale - modelul topologic de suprafata

MODELUL TOPOLOGIC DE SUPRAFAŢĂ este cel mai complex, el adăugând modelului topologic de reţea poligoanele
delimitate la stânga şi la dreapta fiecărui arc. În plus suprafaţa este construită obligatoriu în jurul unui nod izolat, care n u
aparţine parcursului arcelor. Apariţia suprafeţei induce două asociaţii suplimentare: un arc are obligatoriu un singur poligon la
stânga şi un singur poligon la dreapta. Invers, un poligon este situat, fie la stânga, fie la dreapta unui arc sau a mai multor arce.
Ca o concluzie, graful acestui model este obligatoriu planar. În figura următoare este prezentat un model de hartă vectorială în
codificarea topologică de suprafaţă, unde nodurile nu au fost numerotate deoarece, în acest caz nu mai este necesar.
 Sistemul de reprezentare raster

Sistemul raster generează un singur model numit model raster, sau model matricial. Acesta este compus din celule mici de
formă pătrată sau dreptunghiulară, având o suprafaţă de regulă egală cu rezoluţia sistemului. Însă nu întotdeauna pixelul
este considerat ca unitatea de referinţă, ci celula convenţională, care este formată din mai mulţi pixeli. Spre deosebire de
modelele vector în care originea este în stânga jos, aici originea este în stânga sus (0,0).

Marele dezavantaj al sistemului raster este acela al volumului mare de date, practic reprezentările de mare rezoluţie
necesită echipamente performante, ca posibilităţi de stocare a datelor şi viteză de procesare a informaţiei. Problema
volumului mare de date poate fi parţial rezolvată prin aplicarea unor metode de compresie (codificare).
 Compresia datelor prin codificare in linie

Codificarea în linie (lengh encoding) este cea mai simplă metodă de compresie a datelor din format raster.
Volumul de date este redus prin stocarea, pentru fiecare linie a matricii raster, a numărului valorilor
identice ce se repetă, în locul stocării unei valori pentru fiecare pixel.
 Compresia datelor prin codificare in bloc

Codificarea în bloc (block encoding) foloseşte o serie de pătrate de dimesiuni diferite, pentru a delimita valorile
identice din cadrul unei grile raster. Fişierul codificat va conţine informaţiile referitoare la dimensiunile şi numărul
blocurilor, precum şi coordonatele fiecărui bloc, respectiv ale unui pixel de referinţă.
 Codificarea prin quadranţi

Codificarea prin quadranţi (quadtree encoding) presupune divizarea progresivă a stratului raster în quadranţi, până
când aceştia reuşesc să descrie suficient de bine o anumită entitate spaţială prezentă în cadrul acestuia. Numărul
quadranţilor depinde de complexitatea rasterului şi de diviziunea acceptată pentru a reprezenta obiectul, prin
urmare, dacă în quadrant sunt prezente valori identice, acesta nu se mai subdivide.
GIS is a
Smart
Map

VĂ MULŢUMESC!