Inițiere în ArcGIS

Tehnologiile GIS au apărut din necesitatea de a facilita operații complexe de analiză

geografică.
GIS (Geographic Information System = Sistem Informatic Geografic) este un sistem
informatic utilizat pentru colectarea, stocarea, verificarea, integrarea, manipularea, analiza și
vizualizarea datelor geografice și geospațiale.
Sistemul informatic geografic (SIG = GIS) este utilizat pentru a crea, stoca, analiza și prelucra
informații distribuite spațial print-un proces computerizat.
Sistemele informatice geografice integrează hardware, software și date pentru capturare,
management, analiză și vizualizare a tuturor informațiilor geografice referențiate.
GIS ne permite să întelegem, să interogăm, să interpretăm, și să vizualizăm date în multe
feluri care ne permit să descoperim relații, modele și tendințe sub formă de hărți, globuri, rapoarte
sau grafice.
GIS transpune lumea reală pe hărți digitale, cu scopul de analiză, modelare, prevedere și
prognoză.

Informația grafică poate fi de două feluri:

- vectorială
- raster

Grafica raster este o modalitate de reprezentare a imaginilor în aplicații software (programe

de calculator) sub forma de matrici de pixeli în timp ce grafica vectorială este o metodă de
reprezentare a imaginilor cu ajutorul unor primitive geometrice (puncte, segmente (linii),
poligoane), caracterizate de ecuații matematice.
Specific sistemelor SIG este asocierea unui sistem de coordonate geografice matricei de
pixeli (la imaginile raster) sau vectorilor - procedeul poartă numele de georeferențiere. Astfel unui
obiect (reprezentat fie printr-o imagine, fie printr-un vector) îi este asociată o poziție unică în
Sistemul Informatic Geografic corespunzătoare poziției geografice din lumea reală.

Structura datelor de tip vector

Sistemul vector se bazează pe primitive grafice (primitiva grafică reprezintă cel mai mic
element reprezentabil grafic, utilizat la crearea și stocarea unei imagini vectoriale și recunoscut ca
atare de sistem).
o Punctul – reprezintă obiecte prea mici pentru a putea fi descrise prin linii sau
poligoane, cum ar fi stâlpii de înaltă tensiune, copaci, fântâni, locuri unde se petrec
diverse evenimente (accidente rutiere, infracțiuni), precum și obiectele care nu au
suprafață, cum sunt vârfurile munților. Punctele se reprezintă folosind diverse
simboluri punctuale grafice și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând
valorilor atributelor aferente.
o Linia (arcul) – reprezintă obiecte prea înguste pentru a putea fi descrise prin
poligoane cum ar fi drumuri, cursuri de apă, precum și obiecte liniare care au
lungime, dar nu au suprafață, cum sunt curbele de nivel.
1
 o Poligonul – este o suprafață închisă reprezentând forma și poziția obiectelor
omogene, cum ar fi lacuri, unități administrative, parcele, tipuri de vegetație.
Poligoanele se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice pentru contururi,
simboluri grafice de hașuri pentru interior și pot fi însoțite de texte explicative
corespunzând atributelor aferente.
o Nodul – punct care marchează capetele unui arc sau care se află la contactul dintre
arce (nod origine și nod destinație)
o Corpul – volum determinat de suprafețe

Datele tabelare (Tabele de atribut) – informații descriptive ale obiectelor, aranjate pe rânduri și
coloane, spune „ce” este obiectul. Exemple: statistică, text.
GIS poate lucra cu două tipuri de tabele: cel care provine din structura internă a
programului, numit tabel atribut (“attribute table”), și cel care poate proveni din surse externe
(Excel).
- Tabelul Atribut se creează deodată cu generarea stratului vectorial. Odată cu vectorizarea, se
creează noi linii, coloanele putând fi completate ulterior (în regim de editare).
- Tabelele externe pot avea mai multe formate, dar cele mai întâlnite sunt cele din Excel,
program care permite salvarea fișierelor inclusiv în formatul nativ ArcGIS „dbf”, dar și
salvarea cu extensia “csv”, recunoscută de ArcGIS.
În tabelul atribut se pot edita, crea și gestiona date.

Structura datelor de tip raster

- Sistemul raster generează un singur model, numit model raster sau matricial
- Conține două entități:
o Celula (pixel)
 este definită de numărul de linii și numărul de coloane într-o imagine
 conține o singură valoare, care e valabilă pe toată suprafața celulei (ex.:
altitudine, culoare)
o Imaginea
 Definită de tema sa și de un număr de imagine
 Teritoriul care conține imagine e definit de coordonate și extremități
- Caracteristica principală a unui raster este rezoluția -> reprezintă dimensiunea celulei,
exprimată deobicei în metri. Ex.: rezoluție de 10 m înseamnă că un pixel este asociat cu o
suprafață de 10x10 mp.
 Rezoluție mică -> Celulă mare
 Rezoluție mare -> Celulă mică
Tipuri de date raster: hărți vechi scanate, imagini aeriene (aerofotograme), DEM, TIN.
DEM (Digital Elevation Model – Model Digital de Elevație) – este o structură de date de tip raster
particulară prin faptul că valoarea celulei conține informații referitoare la altitudinea arealului pe
care îl reprezintă.
TIN (Triangulated Irregular Network) – reprezentare specifică suprafețelor (nu are relevanță în
plan), formată dintr-o rețea de noduri conectate prin muchii ce formează o rețea de triunghiuri.

Sisteme de proiecție

2
 Pământul are o formă complicată care necesită aproximații (modele), iar poziționarea
entităților geografice și controlul acestora sunt deosebit de importante pentru aplicațiile GIS.
Standardul ISO 19111 dă următoarea definiție: „Localizarea sau poziția pe ori în vecinătatea
suprafeței terestre poate fi descrisă utilizând coordonate. Acestea sunt neambigue doar atunci când
sistemul de referință la care fac referire coordonatele este definit complet. Fiecare poziție trebuie să
fie descrisă de un set de coordonate care să fie legat de un sistem de referință a coordonatelor. Un
sistem de referință constă într-un datum și un sistem de coordonate.” În mod normal, atunci când
facem referire la sistemul de coordonate, vom înțelege de fapt sistemul de referință.
Un sistem geografic de coordonate include o unitate unghiulară de măsură, un prim meridian
și un datum. Un punct este referit prin valorile de longitudine și latitudine.
În GIS se utilizează două sisteme de coordonate: sistem de coordonate geografic și sistem
de coordonate în proiecție (rectangulare, carteziene). Sistemul de coordonate geografic are ca
unitate de măsură unghiul, adică latitudinea și longitudunea. Aici putem avea măsuri în grade și
zecimi de grade sau în grade, minute, secunde și zecimi de secundă. Sistemul de coordonate
rectangular are la bază distanțele, măsurate în metri și kilometri.
În ArcGIS, coordonata X este în direcția Est, iar Y în direcția Nord, convenție care poate fi
încălcată în geodezie. Strict vorbind, doar direcția Nord este dată de busolă, în timp ce cealaltă
coordonată se ia perpendicular pe aceasta și este aproximativ în direcția Est.

GEOIDUL este acea suprafaţă echipotenţială care coincide cu suprafaţa liniştită a mărilor şi
oceanelor, prelungită pe sub continente și care este perpendiculară în orice punct al ei pe direcția
verticalei (direcția firului cu plumb) în punctul respectiv. Suprafața geoidului nu este însă uniformă,
ci prezintă neregularităţi, datorită atât eterogenităţii scoarţei terestre, cât şi eterogenităţii masei
pământului.
Suprafaţa fizică, adevărată, definită de formele de relief, se numeşte SUPRAFAŢĂ
TOPOGRAFICĂ, pe ea executându-se în mod real măsurătorile geodezice şi topografice. Geoidul
este o suprafață neregulată foarte complexă, prin urmare nu poate fi definit geometric pentru
realizarea măsurătorilor.

SFERA. Pământul sferic presupune omogenitate (intensitatea câmpului gravitațional este

aceeași pe fiecare suprafață echipotențială), centrul de masă coincide cu centrul sferei, normala
(perpendiculara la sferă trece prin centrul Pământului, polii geografici sunt ficși, iar axa determinată
de aceștia este perpendiculară pe ecuator.
Ecuația sferei este foarte simplă: x2+y2+z2=R2 , unde R este raza.
Poziționarea pe suprafața Pământului, considerat sferic, implică alegerea unui sistem de
coordonate precis definite. Cel mai potrivit din punct de vedere matematic este sistemul cartezian
sferic, dar nu este comod a fi folosit în practică, astfel că s-a generat un nou sistem, denumit sistem
de coordonate geografic. Planul de referință a fost ales planul ecuatorului, iar axa principală este
axa polară (linia care unește cei doi poli și este perpendiculară pe planul ecuatorului. Planul care
conține axa polară intersectează sfera după niște cercuri mari, pe care le numim meridiane. Dacă
cercul ecuatorului este unic determinat, nu putem spune aceleași lucruri și despre meridian. Astfel s-
a ajuns la fixarea unui meridian de referință. De-a lungul anilor au fost fixate mai multe meridiane
de referință, finalmente s-a considerat ca meridian de origine meridianul Greenwich. În felul acesta
s-au definit cele două coordonate geografice, suficiente pentru poziționarea unui punct pe sferă:
longitudinea (0⸰-180◦ estică, vestică) și latitudinea (0⸰-90⸰ nordică, sudică).

3
 ELIPSOIDUL DE REVOLUȚIE/ROTAȚIE (SFEROID). Pentru a se putea reprezenta
Pământul în plan, s-a adoptat un elipsoid de referință/revoluție, adică suprafața care ia naștere prin
învârtirea unei elipse în jurul axei sale mici. Se mai folosește termenul de sferoid deoarece abaterea
de la sferă este foarte mică. Datorită rotației Pământului, este oarecum normal să presupunem că
Pământul nu este perfect sferic, ci se apropie mai mult de un elipsoid. Primul om de știință care a
emis această ipoteză a fost Newton, care a efectuat experimente cu ceasul cu pendul care indica
faptul că periodicitatea se modifică cu latitudinea (între Anglia și Pădurea Neagră, Germania). Pe
această bază s-a emis ipoteza că Pământul are o formă de elipsoid, fiind turtit la poli. Cauzele
responsabile de abaterea de la sfericitate sunt forțele centrifuge, care se datorează rotației
Pământului în jurul axei sale.
Un elipsoid de rotație aproximează cât se poate de bine forma unei anumite zone a planetei,
în vreme ce o altă zonă nu este la fel de bine aproximată. Din acest motiv, odată cu îmbunătățirea în
timp a tehnologiei de măsurare a formei Pământului, s-au creat și calculat o varietate de elipsoizi de
rotație, numele acestora fiind dat de regulă de numele celui care l-a propus și/sau calculat. Ca
suprafață de referință, elipsoidul este definit de o serie de parametrii dintre care cei mai importanți
sunt semiaxa mare și turtirea.
La suprafața elipsoidului de referință se raportează punctele de sprijin din rețeaua geodezică
determinându-se poziția acestora prin proiectare. România se raportează la elipsoidul Krassovsky
1940. Elipsoidul WGS 1984 (World Geodetic System) este utilizat în prezent pentru aproximarea
formei întregii planete, însa din acest motiv nu poate aproxima mai bine o anumita zonă mai
restrânsă a planetei. Înaltimea geoidului față de elipsoidul WGS 84 variază între valori cuprinse
între –100 m în Oceanul Indian și +60 m în Atlanticul de Nord.
Proiecția cartografică reprezintă procedeul de transpunere a punctelor de pe suprafața
terestră pe o suprafață plană. Proiecțiile cartografice pot fi geometrice (transpunerea se face prin
construcții geometrice) sau analitice (transpunerea se face prin calcul matematic).
Proiecția cartografică asigură corespondența dintre coordonatele geografice φ și λ ale
punctelor de pe elipsoidul terestru și coordonatele rectangulare X și Y ale acelorași puncte de pe
hartă. Ecuațiile care definesc această corespondență sunt: X = f1 (φ, λ) si Y = f2 (φ, λ).

Prin
transpunerea suprafeței curbe a Pământului pe suprafața plană a hărții se produc o serie de
deformări asupra lungimilor, suprafețelor și unghiurilor. Deformările sunt proporționale cu
suprafața teritoriului cartografiat și cu valoarea scării de reprezentare.
Elementele unui sistem de proiecție sunt:
• planul de proiecție
• punctul de perspectivă
• punctul central al proiecției
4
 • rețeaua geografică
• rețeaua cartografică
• rețeaua kilometrică

DATUMUL stabilește relația existentă între geoid și elipsoid, definind forma și

dimensiunile Pământului precum și originea și orientarea sistemului de coordonate utilizat pentru
reprezentarea suprafeței topografice. Datumul devine astfel sinonim cu Sistemul Terestru de
Referință. După zona acoperită se disting:
a. datum geodezic global – caracterizat de elipsoidul de referință care aproximează cel mai
bine geoidul. Acest datum prezintă următoarele caracteristici: sistem geocentric de axe, originea
sistemului de axe este considerată în centrul de masă al Pământului, axa z este dirijată de direcția
polului nord, axa x este paralelă cu meridianul zero (Greenwich). Elipsoidul de referință este
WGS84.
b. datum local – este utilizat pentru a reda cât mai fidel suprafața globului pe un teritoriu
limitat.

În prezent toate datumurile sunt raportate la WGS 1984, diferențele de poziție față de acesta
fiind exprimate printr-un set de șapte parametri: trei translații, trei rotații și factorul de corecție de
scară între cele două sisteme carteziene.

5
 Datumul WGS 1984 este utilizat și de sistemul GPS (Global Position System), motiv pentru
care este esențială înțelegerea modului în care se realizează conversia între datumul WGS 1984 și
datumul utilizat în România.
Ambele sisteme de proiecție larg utilizate în România și anume Gauss-Krüger și Stereo 1970
au la baza unul și același datum orizontal, o variantă a datumului Pulkovo 1942 pe elipsoid
Krassovski 1940 (utilizat în fostul spațiu al țărilor socialiste), denumit Dealul Piscului, după numele
dealului din București pe care se află Sala Polivalentă și Observatorul Astronomic Militar de la care
s-au făcut determinări astronomice în vederea constituirii rețelei geodezice naționale.
Pentru România au fost determinați cei trei parametri de translație geocentrică între datumul
Dealul Piscului și WGS 1984 corespunzători metodei de calcul Molodenski pentru determinarea
diferențelor între cei doi elipsoizi dintre longitudine, latitudine și altitudine deasupra elipsoidului.
Utilizarea celor trei parametri conferă un grad de precizie mai scăzut decât utilizarea celor șapte
parametri corespunzători metodei de calcul Bursa-Wolfe. În urma proiectării datumului Dealul
Piscului în sistem de proiecție Stereo 1970, eroarea datorată metodei de calcul cu cei trei parametri
este estimată la circa 5 - 10 metri, datorându-se nu doar faptului că s-a considerat că cele două
datumuri au axe paralele și acurateței formulelor de transformare, ci și deoarece cei 3 parametri
determinați în anul 1997 au o acuratețe estimată la 3 m pentru Δx, 5 m pentru Δy si 3 m pentru Δz.

Transformare Translație – X Translație – Y Translație – Z

(metri) (metri) (metri)
Dl. Piscului -> WGS84 28 -121 -77
WGS84 -> Dl. Piscului -28 121 77

Ambele sisteme de proiecție Gauss-Krüger și Stereo 1970 utilizează datumul Dealul

Piscului, prin urmare în calculul de transformare între cele două proiecții nu se aplică nici o
transformare de datum. În lipsa transformari între datumul WGS 84 si Dealul Piscului apar diferente
de circa 1,3” latitudine si 5,7” longitudine, ceea ce transformat în plan înseamna circa 125 de metri.
Indicarea pozitiei unui punct este insuficienta daca se precizeaza numai latitudinea și longitudinea,
fiind necesară și indicarea datumului la care sunt raportate coordonatele.
Clasificarea sistemelor de proiecție
Clasificarea sistemelor de proiecție se poate realiza după următoarele criterii: deformări,
poziția planului de proiecție față de sferă, modul de construcție și utilizarea proiecțiilor în
construcția hărților.
După deformări, proiecțiile cartografice se împart în trei mari grupe:
a) proiecții conforme
b) proiecții echivalente
c) proiecții arbitrare.
a) Proiecțiile conforme (echiunghiulare, ortogonale sau ortomorfe), sunt proiecțiile care păstrează
nedeformate unghiurile, elementele deformate sunt suprafețele și distanțele.
b) Proiecțiile echivalente sunt proiecțiile care păstrează nedeformate suprafețele.
c) Proiecțiile arbitrare sunt acele proiecții care nu păstrează nedeformate nici unghiurile, nici
suprafețele. Din acest grup de proiecții fac parte proiecțiile echidistante, în care rămân nedeformate
distanțele pe anumite direcții.

6
 Proiecția stereografică 1970
Această proiecţie a fost adoptată de ţara noastră în anul 1973, fiind folosită şi în prezent. Are
la bază elementele elipsoidului Krasovski-1940 şi planul de referinţă pentru cote Marea Neagră–
1975.
Elementele caracteristice proiecţiei Stereo70 sunt: punctul central al proiecţiei, adâncimea
planului de proiecţie și deformaţiile lungimilor.
Punctul central al proiecţiei (polul proiecţiei) este un punct fictiv, nematerializat în teren,
situat aproximativ în centrul geometric al României, la nord de oraşul Făgăraş. Coordonatele
geografice ale acestui punct sunt de 25˚ longitudine estică şi de 46˚ latitudine nordică.

Sistemul de referință în plan pentru țara noastră

Adâncimea planului de proiecţie este de aproximativ 3,2 km faţă de planul tangent la sfera
terestră în punctul central. În urma intersecţiei dintre acest plan şi sfera terestră de rază medie s-a
obţinut un cerc al deformaţiilor nule cu raza apropiată de 202 km.
Deformaţia relativă pe unitatea de lungime (1 km) în punctul central al proiecţiei este egală
cu -25 cm/km şi creşte odată cu mărirea distanţei faţă de acesta pană la valoarea zero pentru o
distanţă de aproximativ 202 km. După această distanţă, valorile deformaţiei relative pe unitatea de
lungime devin pozitive şi ating valoarea de 63,7 cm/km la o depărtare de centrul proiecţiei de
Fig. 1.3. Polul proiectiei Stereo 70
aproximativ 385 km.
Adoptarea proiecţiei Stereografică 1970 a urmărit o serie de principii care satisfac cerinţele
de precizie şi câteva aspecte specifice teritoriului României dintre care amintim:
- Teritoriul României are o formă aproximativ rotundă şi poate fi încadrat într-un cerc cu raza
de 400 km;
- Limitele de hotar sunt încadrate, în cea mai mare parte ( 90%), de un cerc de rază 280 km şi
centru în polul proiecţiei;
- Proiecţia este conformă (unghiurile sunt reprezentate nedeformat);

7
 - Deformaţiile areolare negative şi pozitive sunt relativ egale, ceea ce permite o compensare a
lor, adică prin reprezentarea în planul Proiecţiei Stereo70 este menţinută suprafaţa totală a
teritoriului.

Harta deformaţiilor liniare relative pe teritoriul României în proiecţia

Stereografică 1970.

Deformaţia liniară poate fi apreciată din punct de vedere cantitativ cu ajutorul formulei:
Dsec = D0 + L2 / 4R2 +L4 / 24R4 + ...[km/km], unde:
- Dsec este deformaţia regională sau liniară relativă pe unitatea de lungime (1km) în plan
secant;
- D0 = -0,000 250 000 km / km este deformaţia din punctul central al proiecţiei în plan
secant;
- L este distanţa de la punctul central al proiecţie Stereografice 1970 la punctul din
mijlocul laturii trapezului sau a distanţei măsurate pe suprafaţa terestră;
- R = 6 378, 956 681 km este raza medie de curbură a sferei terestre pentru punctul
central al proiecţiei.
r – raza cercului deformaţiilor nule (aprox. 202 km);
H – adâncimea planului de proiecţie (aprox. 3,2 km);
1, 2, 3, ...,9 – puncte de pe suprafaţa terestră;
1’,2’,3’,...,9’ – puncte de pe suprafaţa planului de proiecţie Stereografic 1970 (Boș N.,
Iacobescu O.,2007)
8
 Proiecţia punctelor de pe suprafaţa terestră pe planul proiecţiei
Stereografice 1970.

World Geodetic Sistem 1984 (WGS84)

GPS-ul este deci un sistem de poziţionare globală, adică un sistem datorită căruia, pornind
de la poziţiile mobile de-a lungul orbitelor a sateliţilor, poate fi determinată poziţia punctelor aflate
în oricare parte a Terrei. Sistemul de referinţă trebuie de aceea sa fie geocentric, unic pentru tot
globul şi fix cu privire la mişcarea Pământului. Sistemul adoptat pentru GPS este sistemul conform
WGS’84 (Sistemul geodezic mondial 1984).
Sistemul de referinţă al GPS este WGS 84 (World Geodetic Sistem 1984) care este definit
asemenea sistemului ITRF de coordonatele punctelor terestre determinate. Sistemul de coordonate
rectangulare al CTS nu poate fi aplicat în practică, valorile coordonatelor nefiind convingătoare.
Majoritatea utilizatorilor cer coordonate geografice (,,h), de aceea sistemului de referinţă
WGS 84 îi aparţine un elipsoid de referinţă geocentric, ai cărui parametri se găsesc în tabelul de mai
jos.

Parametrii elipsoid Valori

a Semiaxa mare 6378137,0 m
f Turtirea 1/298,2572221
J2 Coeficient zonal de gr. II 1082630*10-19
w Viteza unghiulară a rotaţiei 7,292115*10 -11 rad s-1
GM Constanta Geocentrică 3986005*10 8 mł s-2

Un vector oarecare X(xyz) din sistemul CTS se poate transforma în coordonate elipsoidale
după relaţia:

9
 X (n+h)cosf cosl
_ Y = (n+h)cosf sinl
X= Z [(b˛ n/a ˛) + h ]sinf

Unde:
, - latitudini şi longitudini elipsoidale
h - înălţimea deasupra elipsoidului h=N+H
N - înălţimea geoidului
H - înălţime nivelitică
a, b - semiaxa mare şi mică elipsoid
n - raza de curbură elipsoid

Coordonatele (,,h) elipsoidale respectiv X,Y,Z rectangulare se pot transforma în

coordonate sistem naţional sau sistem local dorit.

F 1.1 Latitudine geografică h H+N

l Longitudine geografică H Cotă ortometrică
h Cotă determinată prin nivelment N Ondulaţie geoid

Poziţia sateliţilor de-a lungul orbitei lor cât şi poziţia punctelor de pe suprafaţa terestră
determinate cu ajutorul sateliţilor este dată de cele trei coordonate ortogonale X, Y, Z raportate la
originea unui sistem ce este descris în continuare (Fig 2.4). Axa Z a acestui sistem este paralelă cu
direcţia polului terestru (CTP) definit în 1984 de Bureau International de l’Heure (BIH acum IRS).
Axa X este definită de intersecţia planului meridianului de referinţă la WGS’84 cu planul
ecuatorului conform polului terestru. Meridianul de referinţă este paralel cu meridianul zero definit
de BIH. Axa Y este situată pe planul ecuatorial şi este perpendiculară pe axa X. Valorile
coordonatelor cresc de la stânga la dreapta.
La acest sistem de coordonate caracteristic GPS-ului este asociat un elipsoid (elipsoidul
GRS80) având aceeaşi origine cu sistemul cartezian. Coordonatele X şi Y din sistem GPS pot fi
uşor transformate în coordonate geografice (latitudine şi longitudine) raportate la un elipsoid.
Cotele furnizate de receptorii GPS sunt şi ele raportate la suprafaţa elipsoidului prezentat anterior.
Pentru o serie de aplicaţii, cum ar fi navigaţia de exemplu, coordonatele GPS (carteziene sau
geografice) pot fi utilizate direct. Pentru a folosi coordonatele GPS în geodezie sau în topografie,
acestea trebuie să fie transformate în mod oportun.

European Terrestrial Reference System – ETRS89

Sistemul ETRS89 este dedus din ITRS89 (International Terrestrial Reference System), un
sistem de coordonate global și precis, obținut prin măsurători satelitare de mare acuratețe bazate pe
tehnici laser, dar ETRS89 este restrâns pe Europa. Astfel, mișcarea plăcii europene poate fi
ignorată.
Rețeaua ETRS reprezintă un sistem de referință cartezian, geocentric și global. Axa OZ este
definită ca o medie a axei de rotație a Pământului (axa de rotație a Pământului nu e fixă, ci
10
perturbată de planete și alți factori), axa OX este în planul meridian definit de meridianul 0 ⸰
(Greenwich), iar axa OY este perpendiculară pe celelalte (se ia astfel încât să fie perpendiculară) și
este aproximativ pe direcția Est. A fost realizat pe baza coordonatelor determinate în 1989 pe 36 de
stații europene, localizate pe partea accesibilă a plăcii Eurasia. Deoarece mișcările coordonatelor nu
afectează poziția relativă de către mișcările tectonice, aceasta se consideră de mare acuratețe (5 cm
eroare) și stabilă.
Elipsoidul de referință pentru acest sistem este GRS80, care este considerat identic cu
elipsoidul WGS84. Parametri geometrici ai celor doi elipsoizi sunt aproape la fel, diferind doar prin
anumite constante fizice.

Universal Transversal Mercator (UTM)

A fost construită pentru prima data în 1569 de către cartograful olandez Gerhard Kremer
(Mercator). În această proiecţie, suprafaţa desfăşurabilă este cilindrul, care poate fi considerat
tangent la Ecuator sau secant la două paralele oarecare. Deci, este o proiecţie cilindrică dreaptă.
Atât meridianele, cât şi paralelele se reprezintă prin linii drepte paralele şi perpendiculare
unele pe altele; meridianele se menţin echidistante, iar paralelele se depărtează între ele pe măsura
creşterii latitudinii. Astfel, reţeaua are aspectul unor dreptunghiuri alungite din ce în ce mai mult în
sensul meridianelor, pe măsura creşterii latitudinii, din care cauză proiecţia se mai numeşte şi cu
latitudini crescânde.

Construcţia reţelei cartografice se realizează calculându-se mai întâi distanţa dintre paralele
şi apoi distanţa dintre meridiane.
În această proiecţie reţeaua cartografică se construieşte practic până la paralelele de ± 80 ⸰,
deoarece la 90⸰, y = ∞.
Din punctul de vedere al deformărilor, proiecţia Mercator este o proiecţie conformă,
păstrând deci nedeformate unghiurile, deformând însă foarte mult suprafeţele. Astfel, la latitudinea
de ± 60⸰, suprafeţele sunt mărite de patru ori, iar la latitudinea de ± 80⸰, de peste 33 de ori.
Modul repartiţiei deformărilor în cadrul reţelei cartografice în proiecţia Mercator este
prezentat cu ajutorul profilului omenesc.

11
 Datorită deformării foarte mult a suprafeţelor, această proiecţie nu este indicată a se folosi în
construcţia hărţilor didactice pentru că dă o imagine neverosimilă asupra repartiţiei uscatului pe de
o parte, iar pe de alta, asupra regiunilor uscatului situate la latitudini mari. Aşa, de exemplu
Groenlanda apare ca fiind aproximativ egală cu Africa, deşi în realitate Africa este de circa 15 ori
mai mare decât Groenlanda. De asemenea, Peninsula Scandinavă apare mai mare decât cele trei
peninsule sudice ale Europei considerate împreună: Iberică, Italică şi Balcanică, fapt iarăşi inexact.
Importanţa practică a proiecției Mercator constă în aceea că ea întrunește toate calităţile unei
hărţi ce se foloseşte în navigaţia maritimă.

Cu ajutorul unor formule matematice, implementate în ArcGIS, se poate schimba sistemul

de proiecție al straturilor, proces ce se numește „reproiectare”.
ArcToolbox -> Data Management Tools -> Projections and Transformations -> Project
Input Dataset or Feature Class: introducem layerul căruia vrem să îi schimbăm proiecția
Output Dataset or Feature Class: alegem directorul unde vrem să salvăm datele
Output Coordinate System: alegem sistemul de proiecție în care vrem să reproiectăm datele.

12
ArcGIS Desktop
Aplicația ArcGIS Desktop este formată din aplicațiile:
- ArcCatalog – fișiere noi de date (creare shapefile, geodatabase)
- ArcMap - extensia pentru editare (editarea de noi obiecte, modificarea obiectelor existente,
editarea de noi obiecte pe baza altor obiecte, instrumente de editare avansată, tabele și
grafice)
- ArcScene – specializat în vizualizare și analiză 3D

Start -> Programs -> ArcGis -> ArcCatalog

În ArcCatalog sunt afișate date de tipul:
- Folders and files type
- Hărți, layers, group layers și grafice
- Shapefile, dBase tables și fisiere text
- Geodatabases
- Date Raster
- TIN
- CAD
Pentru editarea datelor în ArcMap (indiferent de tip), fișierele ce vor fi editate trebuie create
în ArcCatalog; în ArcMap nu pot fi construite fișiere, ci doar editate, analizate, afișate etc.

ArcMap este softul propriu-zis în ArcGIS Desktop, aici se editează datele, se întocmesc
hărțile, li se realizează layout-ul hărților (vizualizarea hărților), se fac analize cu ajutorul extensiilor.
Are două părți principale de vizualizare: data frame/view și layout view.
În data frame vizualizăm și edităm datele geografice, care sunt dispuse pe straturi tematice,
numite layere. Fiecare layer este simbolizat pentru a diferenția datele. În layout view întocmin harta
printabilă.

Table of Contents - afișează toate layerele cu simbolistica sa. Aici putem schimba teme de
culori, activa sau dezactiva layerele. Ordinea layerelor arată ordinea de afișare.
Fereastra Catalog este de fapt ArcCatalog, putem crea și gestiona datele.
ArcToolbox conține toate ustensilele ce pot fi folosite în ArcMap.

13
Noțiuni importante
Geoidul se defineşte ca o suprafaţă echipotenţială care coincide cu suprafaţa liniştită a oceanelor şi
mărilor deschise, neafectate de maree sau variaţii ale presiunii atmosferice, prelungită pe sub
continente şi perpendiculară în orice punct al ei, pe direcţia verticalei locului (direcţia firului cu
plumb). Altfel spus, este o suprafaţă calculată a câmpului gravitaţional.
Shapefile – format de baze de date vectorial, construit din mai multe fișiere (cu aceeași denumire,
dar extensii diferite), care poate conține o singură entitate grafică și atributele specifice acesteia.
Formatul de date shapefile conține cel puțin trei fisiere, care se creează automat
- .shp – conține datele spațiale propriu-zise
- .dbf – tabela de atribut (baza de date relaâională)
- .shx – indexul spațial; folosit pentru poziționarea rapidă a structurilor
Georeferențiere – procedeul de asociere cu un sistem de coordonate a unei structuri de date.
Digitizarea (vectorizare, editare) reprezintă procesul de extragere a entităților grafice de pe o
hartă scanată sau o imagine.
Nodul – punct care marchează capetele unui arc sau care se află la contactul dintre arce (nod
origine și nod destinație)
Reproiectare – schimbarea proiecției unui strat (vectorial sau raster) dintr-un sistem de proiecție în
altul, cu ajutorul unor formule matematice.
Atribut – date alfanumerice asociate în primul rând vectorilor, o valoare concretă asociată unei
celule a rasterului
Ortofotoplan – imagine aeriană care are corectate erorile datorate înclinării avionului la momentul
preluării, erorile datorate scării neuniforme a fotogramei și a diferențelor de nivel are reliefului.
Snapping - în GIS, nu se poate pune un punct exact în același loc, iar pentru a nu avea goluri (de
exemplu când vrem să continuăm o linie de unde am rămas sau să punem punct pe un vertex)
trebuie să avem această opțiune activată pentru a “înșfăca/apuca” o entitate deja existentă.
Vertex – puncte intermediare care se creează în momentul digitizării liniilor sau a poligoanelor

Bibliografie
1. Al. M. Imbroane, Sisteme Informatice Geografice. Structuri de date, Presa Universitară
Clujeană, 2012.
2. Adina-Esma Abduraman, Sisteme Informatice Geografice (GIS), Universitatea Politehnică
București, București, 2009
3. http://downloads.gvsig.org/download/documents/books/CURS_GIS_UST_ro.pdf
4. https://gisro.wordpress.com/2013/03/07/introducere-in-gis/
5. https://gisro.files.wordpress.com/2014/02/what-is-gis.pdf
6. http://www.creeaza.com/tehnologie/comunicatii/Introducere-in-ARGIS-Concepte-438.php
7. https://docs.qgis.org/2.8/ro/docs/gentle_gis_introduction/vector_data.html
8. http://geografilia.blogspot.com/2015/09/forma-pamantului.html
9. http://geodezie.utcb.ro/files/geos/publicatii/Articol_ETRS89.pdf

geogr. Nina–Georgeta Mustocea

14