CONSIDERATII GENERALE

ASUPRA CONCEPTULUI GPS

 GNSS - Global Navigation Satellite System

Sistemul global de navigaţie prin sateliţi GNSS (Global Navigation Satellite

System) foloseşte tehnica de poziţionare a obiectelor statice sau în mişcare, în
orice moment, oriunde s-ar găsi pe suprafaţa Pământului, pe apă sau în aer.
 Istoricul sistemelor de navigatie
In ultimii 60 de ani s-au dezvoltat multe procedee de navigare :
- radionavigaţia, în care se folosesc unde radio; cel mai perfecţionat sistem este GPS, cu sateliţi;
- sistemele de navigaţie inerţială – cu giroscoape, accelerometre şi vitezometre;
- sistemele Radar folosite în principal pentru evitarea coliziunilor dar şi pentru determinarea distanţelor şi a poziţiei.
Sistemele electronice, mai ales cele de radionavigaţie, au marele avantaj al independenţei faţă de vreme, de condiţiile
de vizibilitate, la care se adaugă precizia net superioară faţă de celelalte procedee de navigare.

&r& = &r& + &r& + &r& + &r& + &r& + &r& + &r&

t g e 0 ls d sp a
&r&
g = perturbatiile datorate necentricitãtii câmpului de forte ale Pãmântului, ca urmare a nesfericitãtii
acestuia si a neuniformitãtii distributiei maselor sale;
&r& , &r& = perturbatiile datorate mareelor terestre si ale oceanului planetar;
e 0
&r& = perturbatiile datorate atractiei lunii-solare si a altor planete;
ls
&r& = perturbatiile datorate rezistentei atmosferei înalte;
d
&r& &r&
sp a = perturbatiile datorate presiunii radiatiei solare si a radiatiei reflectate;
 Argumente in sprijinul elaborarii unor noi concepte

- orbite satelitare înalte – care asigură avantajul că se reduce numărul de sateliţi necesari pe orbită;
- orbite satelitare înclinate – care asigură avantajul că pot fi „observate” şi zonele polare, evitându-se o
aglomerare a sateliţilor în zona polilor;
- repartizarea uniformă a sateliţilor pe orbite – cu avantajul că se realizează o acoperire completă şi cu
efort minim a tuturor zonelor de pe glob şi în plus sateliţii pot fi bine supravegheaţi şi controlaţi;

Ca subsisteme ale GNSS se cunosc:

> NAVSTAR-GPS (NAVigation System with Timing And Ranging – Global Positioning System respectiv
Sistem de navigaţie pentru urmărire şi distribuţie - sistem de poziţionare globală), dezvoltat în SUA şi
cunoscut mai ales ca GPS, funcţional pentru folosinţa civilă parţial din 1992 şi complet din 1995;
> GLONASS (GLObal’naya NAvigatsionnaya Sputnikova Sistema) ca sistem global satelitar de navigaţie),
realizat de Federaţia Rusă, operaţional din 1986;
> GALILEO EGNOS (European Geostationary Navigation Overlay Service) ca încercare europeană,
în curs de implementare, cu etapă intermediară 2005-2006 şi finală în 2012, sistemul fiind interoperaţional cu
primele două.
> COMPASS/Beidou – China, sistem in curs de implementare
 Structura si fazele dezvoltarii sistemului GPS
Denumirea corectă a sistemelor de poziţionare globală folosite în geodezie ar fi GPS - NAVSTAR, GPS GLONASS
respectiv GPS - GALILEO. Din raţiuni practice şi pentru că este primul apărut şi folosit la noi, sistemul GPS
NAVSTAR a fost şi va fi nominalizat în continuare simplu, ca sistemul sau tehnologia GPS. Un sistem de
poziţionare globală, oricare ar fi el, este constituit din trei segmente, fiecare cu funcţii bine precizate:
-segmentul spaţial ;
-segmentul de control ;
-segmentul utilizator.

- 1974-1979 faza de verificare şi testare – când s-a făcut evaluarea costurilor pentru realizarea sistemului, s-a
verificat concepţia şi s-au lansat primii sateliţi test;
- 1979-1985 faza de dezvoltare a sistemului – când s-a lucrat la dezvoltarea laturii tehnice a sistemului prin
lansarea de noi sateliţi şi realizarea unor receptoare adecvate;
- 1983-1994 faza de definitivare a sistemului – când s-au lansat sateliţi pentru completarea integrală a sistemului şi
s-au conceput receptoare tot mai performante.
 Segmentul spatial
Sistemul NAVSTAR
GPS cuprinde o
constelaţie care avea
iniţial 24 sateliţi (32)
dispuşi câte 4 în 6 plane
orbitale, înclinate cu 55°
faţă de planul ecuatorial,
care sunt plasaţi pe orbită
la o înălţime de 20.200
km, cu o perioadă de
revoluţie de aproape 12
ore. În esenţă, sateliţii
GPS reprezintă platforme
purtătoare de emiţătoare
radio, ceasuri atomice,
computere precum şi
variate echipamente
auxiliare necesare pentru
operarea întregului sistem.
Schema de functionare a unui ceas atomic
 Segmentul spatial- generatii de sateliti
Generatiile de sateliţi GPS fac parte din: Block I, Block II, Block IIA, Block IIR, Block IIM, Block IIF şi Block III.
Sateliţii din generaţia "Block-I" au fost sateliţi prototip, concepuţi pentru faza de testare şi dezvoltare (1979 – 1985) şi erau
prevăzuţi cu o durată de funcţionare de 5 ani.
Sateliţii din generaţia "Block-II" se deosebesc esenţial de sateliţii din generaţia precedentă, prin faptul că aveau implementate
tehnicile de protecţie SA – Selective Availability şi AS - Anti Spoofing. Primul satelit din această generaţie a fost lansat în februarie 1989,
durata lui funcţionare fiind estimată la cca. 7,5 ani. La bordul fiecărui satelit din "Block-II" se află 4 ceasuri atomice, două cu Cesiu şi două
cu Rubidiu.
Sateliţii din generaţia "Block-IIA" (A are semnificaţia "Advanced" - avansat) sunt dotaţi cu posibilitatea de comunicare satelit-
satelit. Primul satelit din această generaţie a fost lansat în noiembrie 1990.
Sateliţii din generaţia "Block-IIR" (R are semnificaţia "Replenishment"- înlocuire) asigură facilitatea de măsurare a distanţei satelit-
satelit - tehnica SSR Satelit-to-Satelit Ranging), iar ceasurile atomice cu hidrogen sunt cu un ordin de mărime mai precise. Durata de viaţă
este estimată la 10 ani. Lansarea sateliţilor din această generaţie a început în anul 1995.
Sateliţii din generaţia „Block-IIM” (M are semnificaţia "Modernized" - modernizat) au fost lansaţi începând din iulie 2004.
Sateliţii din generaţia "Block-IIF" (F are semnificaţia "Follow on" - continuă) au fost lansaţi în cursul anului 2010. Durata lor de
viaţă va fi de minim 10 ani şi vor pregăti drumul pentru noua generaţie de sateliţi de navigaţie „Block-III”.

Block IIA Block IIR-M Block IIF

Spectrul undelor electromagnetice
 Semnale emise de catre satelitii sistemului
(componenta portanta)
Frecventa fundamentalã „f0”, este la originea a trei pãrti fundamentale ale semnalului transmis de satelitii GPS si
anume:
componenta portantã, care contine cele 2 unde purtatoare L1 si L2;
componenta activã, care contine 2 coduri numite C/A si P ;
componenta mesaj, care contine codul D;
Multiplicarea frecvenţei fundamentale cu 154 şi 120 generează două unde purtătoare în banda L, aşa
numitele semnale L1 şi L2, care au următoarele caracteristici:

c
L : fL = 154 ⋅ f 0 = 1575.42 Mhz ⇒ λ = ≅ 19 cm
1 1 fL
1
c
L : fL = 120 ⋅ f 0 = 1227.60 Mhz ⇒ λ = ≅ 24 cm
2 2 fL
2
Avantajele utilizarii frecventelor mari in Dezavantajele utilizarii frecventelor
cazul purtatoarelor: mari in cazul purtatoarelor:
-Precizii bune de pozitionare; - Asigurarea energiei necesare la emisia
-Transmiterea in bloc a componentelor semnalelor.
semnalului;
-Reducerea efectului ionosferei;
-Combinarea L1+L2 duce la eliminarea
intarzierilor ionosferice.
 Componenta activa a sistemului
Semnalele GPS, pornesc din satelit ca pure unde electromagnetice sinusoidale sau unde purtatoare, dar
simplele unde purtatoare sinusoidale nu pot fi folosite pentru determinarea pozitiei în timp real. Cu
toate ca faza unui anumit ciclu poate fi masurata foarte precis, fiecare ciclu este identic cu urmatorul, asa ca
este extraordinar de dificil în a determina numarul exact de cicluri dintre satelit si receptor. Pentru ca un
utilizator sa îsi poata determina pozitia în timp real, este necesar ca undele sa fie modulate, adica undele
sinusoidale sa fie modificate astfel încât sa se poata masura fara echivoc timpul scurs de la emiterea
semnalului si pâna la receptia sa. Acest lucru se poate realiza prin modularea prin coduri pseudoaleatoare.

codul C/A (Coarse Acquisitio n) : f C/A = f 0 /10 = 1.023Mhz ⇒ λ = c/f ≅ 300m

C/A C/A

codul P (Precision ) : f =f = 10.23 Mhz ⇒ λ = c/f ≅ 30m

P 0 P P

Y=P+W
 Componenta mesaj a sistemului
Subcadrul 1 conţine corecţia ceasului sistemului GPS. Timpul măsurat de ceasul de pe satelit se numeşte
"Timpul vehicolului spaţial" – SV Time (Space Vehicle Time); timpul obţinut după aplicarea corecţiei este
"Timpul sistemului" – GPS Time.
Subcadrele 2 şi 3 conţin efemeridele satelitului, de fapt datele necesare pentru determinarea cu precizie a
poziţiei satelitului la un moment dat (într-un sistem de referinţă adoptat – WGS 84).
Subcadrul 4 conţine unele date de almanac cu predilectie asupra informaţiilor privind ionosfera (pentru
calculul corecţiilor asupra vitezei undelor).
Subcadrul 5 conţine datele de almanac ale tuturor sateliţilor. Tot aici sunt introduse şi informaţiile privind
funcţionarea echipamentelor de pe satelit.
 Modulatia semnalelor
L1 (t ) = a1C (t )D(t ) cos( f1t ) + a1 P(t )W (T ) D(t )sin ( f1t )
L2 (t ) = a2 P (t )W (t )D(t ) cos( f 2t )
 Segmentul de control
Atribuţiile principale ale acestor staţii vizează reglarea poziţiei orbitelor la un moment dat, conform efemeridelor,
implementarea tehnicilor de protecţie A/S, supravegherea frecvenţei ceasurilor proprii, transferul mesajelor de navigaţie
spre sateliţi, inclusiv de corecţie a traiectoriei. Aceste operaţii de repoziţionare şi resincronizare se efectuează la fiecare
trecere respectiv la 12 ore;
Cele 5 statii la sol care formeazã segmentul de control al sistemului de pozitionare GPS au urmãtoarele clasificãri si
atributii:
statia de control principalã (Master Control Station), amplasatã la Colorado Springs în Statele Unite, centralizeazã
datele receptionate de la statiile monitoare de la sol, prelucreazã aceste date pentru prognozarea orbitelor satelitilor
(efemeridelor), si executã calculul corectiilor acestora precum si ale ceasurilor, date, care apoi se transmit la statiile de
control ale sistemului pe care acestea le încarcã la segmentul spatial, sub o forma care constituie mesajul de navigatie,
receptionat de utilizatori;
statiile monitor ale segmentului de control sunt amplasate dupã cum urmeazã: insula Hawai (estul oceanului Pacific),
insula Kwajalein (vestul oceanului Pacific), insula Diego Garcia (vestul oceanului Indian) si insula Ascension
(oceanul Atlantic). Fiecare dintre aceste statii receptioneazã permanent semnalele de la satelitii vizibili, inregistreazã
datele meteorologice si parametrii ionosferici pe care le transmit pentru prelucrare la statia principalã;
statiile de control la sol, amplasate lângã statiile monitor din insula Kwajalein, insula Diego Garcia si insula
Ascension si care de fapt sunt antene la sol cu ajutorul cãrora se realizeazã legãtura permanentã cu satelitii sistemului si
prin care se transmit efemeridele, corectiile orbitelor si ale ceasurilor atomice, precum si alte date necesare bunei
functionãrii a sistemului.
Segmentul de control - amplasarea statiilor
 Segmentul utilizatorilor
Receptorul sistemului GPS reprezintă principala componentă a acestui segment, cu care operatorul vine în contact
direct. Ca instrument specific, are rolul de a capta semnalele cu informaţii transmise de sateliţi şi de a le prelucra,
furnizând în final date privitoare la viteza de deplasare a undelor, distanţa parcursă şi chiar poziţia spaţială dată într-un
sistem geocentric internaţional de referinţă.
În structura unui receptor GPS utilizat în lucrările geotopografice sunt incluse, în principiu, următoarele componente:
- antena A, ce recepţionează semnalele de la sateliţi, le filtrează şi le transmite la un preamplificator şi apoi la unitatea
de înaltă frecvenţă RF, unde are loc identificarea lor;
- convertorul analog - digital, care preia frecvenţa intermediară FI obţinută din unitatea RF şi o separă în canale;
- microprocesorul MPU cuplat la antenă, de unde primeşte semnalele şi codurile canalelor, controlează modul de
operare, decodează şi procesează datele pentru a calcula poziţia, viteza, timpul etc;
- sursa de energie (bateria), care alimentează întregul sistem al receptorului, caracterizată de o
anumită durată de funcţionare.