Transferul tehnologic

Reprezintă introducerea sau achiziţionarea în circuitul economic a tehnologiilor şi utilajelor

specifice, echipamentelor şi instalaţiilor rezultate din cercetare, în vederea obţinerii de procese,
produse sau servicii noi sau imbunătăţite, cerute de piaţă sau prin care se adoptă un
comportament inovativ, inclusiv activitatea de a disemina informaţii, a explica, a transfera
cunostiinţe, a acorda consultanţă şi a comunica cu persoane care nu sunt experte în problemă
despre rezultatele cercetării fundamentale, aplicative şi precompetitive într-un asemenea mod
încât să crească şansele aplicării unor astfel de rezultate, cu condiţia să existe un proprietar al
rezultatelor.

Transferul tehnologic se realizează prin reţeaua de entităţi de inovare şi transfer tehnologic

(ReNNIT). Rolul acestora este de sprijinire a IMM-urilor şi de interfaţă între acestea, în calitate
de beneficiari şi „producătorii de inovaţie”, reprezentaţi de universităţi, institute de cercetare şi
firme cu activitate de cercetare-dezvoltare.

“Categoria Intreprinderilor Micro, Mici si Mijlocii (IMM) este formata din intreprinderi care
angajeaza mai putin de 250 de persoane si care au o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de
milioane de euro si/ sau detin active totale de pana la 43 de milioane de euro”.

Principalele elemente generate de IMM-uri sunt prezentate in Fig. 1.

Pentru a fi valorificata prin transfer tehnologic, inovatia trebuie să facă obiectul proprietăţii
intelectuale, autoritatea care reglementează acest domeniu fiind Oficiul de Stat pentru Invenţii şi
Mărci – OSIM (pentru proprietatea industrială) şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Proprietatea intelectuală are două componente: proprietatea industrială şi drepturile de autor şi

drepturile conexe.

Protecţia drepturilor de proprietate industrială este reglementată, în principal, prin urmatoarele

legi speciale: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, Legea nr. 84/1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi
modelelor industriale, republicată, Legea nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor
integrate, Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, Ordonanţa Guvernului nr.
41/1998 privind taxele în domeniul proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora
aprobată prin Legea nr. 383/2002.

Protecţia dreptului de autor şi a drepturilor conexe este reglementată de Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor şi drepturile conexe, care reprezintă legea cadru în domeniu şi de două acte
normative complementare, care cuprind măsuri destinate combaterii fenomenului pirateriei,
respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 45/2000 privind combaterea producerii şi comercializarii
neautorizate a fonogramelor (aprobata prin Legea nr. 624/2001) şi Ordonanţa Guvernului nr.
124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe prin
adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a
programelor pentru calculator (aprobată prin Legea nr. 213/2002).

Alte reglementari ale drepturilor de proprietate intelectuală sunt cuprinse în: Legea nr. 11/1991
privind combaterea concurenţei neloiale cu modificările şi completările aduse prin Legea nr.
298/2001, Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de
proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, cu modificările aduse prin Ordonanţa
Guvernului nr. 59/2002 aprobată prin Legea nr. 664/2002, Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992
privind protectţa consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.26/1990
privind Registrul Comerţului cu modificările ulterioare, articolele 299-301 din Codul Penal.

Protectia drepturilor de proprietate intelectuala este de o mare importanta, esenta, scopul si

finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligentei umane si, în acelasi timp, garantarea
beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.

Strâns legată de acest domeniu este activitatea de cercetare – dezvoltare şi inovare care constituie
o componentă strategică, hotărâtoare pentru dezvoltarea economică şi pentru progresul social.
Astfel, ştiinţa, tehnologia şi inovarea reprezintă domenii care generează constant progres
tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltării şi competitivitatea economică de perspectivă a
României.

Totodată inovarea şi transferul tehnologic sunt soluţii pentru rezolvarea problemelor economice
şi pentru înnoirea permanentş a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetării româneşti la
cerinţele şi presiunile unei pieţe libere, în expansiune, în contextul globalizării.

Conform legii, dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic, la nivel naţional,

regional şi local, se face prin crearea de:

1. centre şi servicii specializate pentru asistentă şi informare ştiinţifică şi tehnologică,

precum şi pentru diseminarea, transferul şi valorificarea rezultatelor cercetări
2. zone şi infrastructuri cu facilităţi speciale pentru înfiinţarea şi funcţionarea de agenţi
economici inovativi, care dezvoltă şi aplică tehnologii noi, infrastructuri care pot fi:
centre de transfer tehnologic, centre incubatoare de afaceri, centre de informare
tehnologică, oficii de legatură cu industria, parcuri ştiinţifice şi tehnologice
3. unităţi de ramură specializate în transfer tehnologic, finanţate pe seama rezultatelor
transferate în economie şi în viaţa socială. în acest sens unităţile de transfer răspund de
întocmirea contractelor tripartite între furnizorul de tehnologie, unitatea de transfer şi
unitatea care aplică rezultatele.

Infrastructura de Inovare şi Transfer Tehnologic a fost creată, este evaluată şi acreditată de

Autoritatea Naţională Pentru Cercetare Åžtiinţifică în baza HG nr. 406/2003 şi are ca scop
susţinerea dezvoltării economico-sociale, stimularea inovării şi transferului tehnologic, atragerea
de investiţii în vederea valorificării rezultatelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a resurselor
umane din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare.
Reţelele existente de cercetare-dezvoltare funcţionează, ca nişte pârghii între resurse şi costuri,
astfel că prin rezultatele cercetării se obţin produse sau tehnologii noi, costuri de fabricaţie
reduse şi economie de resurse (se obţin produse cu valoare adaugata mare, cu tehnologie
îmbunatăţită).

In prezent, protecţia proprietăţii intelectuale în România este similară cu cea din statele membre
ale Uniunii Europene, deoarece legislaţia naţională este armonizată în cea mai mare parte cu
reglementările comunitare.

Activitatea unei entităţi de inovare şi transfer tehnologic cuprinde:

1. acces la infrastructura de comunicare:

 centrale telefonice şi servere performante, reţea de calculatoare

 servicii de comunicare-informare, recepţie, servicii poştale, secretariat, cum ar fi:
preluare mesaje, furnizare de informaţii primare
o servicii auxiliare, cum ar fi: reparaţii şi întreţinere curentă

o procesare, editare, multiplicare materiale promoţionale

o proiectare şi design pentru prezentări pe Internet

2. servicii specializate:

 servicii de asistenţă în afaceri pentru inovare şi transfer tehnologic

 servicii de cercetare-dezvoltare
 servicii de informare tehnologică, audit tehnologic, veghe şi prognoză tehnologică
 servicii de asistenţă şi consultanţă pentru realizarea de modele experimentale şi
prototipuri
 servicii de asistenţă şi consultanţă pentru exploatarea drepturilor de proprietate
intelectuală
 servicii de asistenţă şi consultanţă în domeniul legislativ la nivel naţional, european şi
internaţional

3. servicii de pază şi protocol, monitorizarea permanentă a accesului personalului autorizat

4. servicii de asistenţă a agenţilor economici şi, în special, a întreprinderilor mici şi mijlocii

pentru:

 obţinerea de fonduri în cadrul unor programe naţionale şi internaţionale

 identificarea partenerilor din mediul universitar şi de cercetare
 asigurarea accesului la baze de date specializate
  informare cu privire la priorităţile naţionale, regionale şi locale

Rezultate ale transferului tehnologic ce pot contribui la creşterea competitivitătii IMM-urilor:

 noi produse şi servicii

 produse inovative, adaptate pieţei, diversificate
 producţie adaptată cerinţelor UE
 modernizarea producţiei
 organizare şi management performant
 producţie şi servicii sub standarde de calitate ISO
 investiţii in ramuri de viitor: IT / Hi-Tech
 servicii / consultanţă

Centrul de transfer tehnologic – entitate din infrastructură a cărei activitate constă în stimularea
inovării şi transferului tehnologic în scopul introducerii în circuitul economic a rezultatelor
cercetării, transformate în produse, procese şi servicii noi sau îmbunătăţite.

Pentru a exemplifica, vom da cateva exemple din activitatea Centrelor de Transfer Tehnologic
constituite in cadrul ICIA Cluj-Napoca şi, respectiv, Camera de Comerţ şi Industrie a
Municipiului Bucuresti.

Transferul unor tehnologii recuperative si de protectie a mediului

în ultimii ani se constată agravarea continuă a situaţiei mediului înconjurător, prin poluarea sa
excesivă datorată în primul rând activităţii industriale a agenţilor economici. în acest sens,
legislaţia privitoare la protecţia mediului specifică în mod clar condiţiile în care anumiţi efluenţi
pot fi deversaţi în mediul înconjurător, existând obligativitatea de a purifica în prealabil aceşti
efluenţi. De asemenea, este obligatorie şi prelucrarea (denocivizarea) deşeurilor solide în vederea
depozitării lor în halde.

Norme juridice care reglementează regimul deşeurilor:

 O.G. 33/1995 – privind “Colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul

productiv a deşeurilor de orice fel.”
 H.G. 68/1977 – privind “Regimul produselor şi serviciilor care pun în pericol viaţa,
sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului.”
 H.G. 172/1977 – privind “Registrul naţional al substanţelor toxice.”
 H.G. 155/1999 – privind “Evidenţa gestiunii deşeurilor.”
 O.G. 78/2000 – privind “Regimul deşeurilor.” (aprobată cu Legea 426/2001)
  O.G. 11/2001 – privind “Achiziţionarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora şi
deşeurilor neferoase reciclabile.”
 O.G. 16/2001 – privind “Gestiunea deşeurilor industriale reciclabile.”
 H.G. 157/2001 – privind “Regimul bateriilor şi acumulatorilor.”
 H.G. 662/2001 – privind “Gestionarea uleiurilor uzate.”
 H.G. 162/2002 – privind “Depozitarea.”
 H.G. 128/2002 – privind “Incinerarea.”
 H.G. 349/2002 – privind “Ambalajele şi deşeurile din ambalaje.”
 O.M.S.F. 219/2002 – privind “Gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală.”

Tehnologiile transferate la agentul economic se referă la:

 recuperarea din deşeuri solide, respectiv lichide, a unor materiale relativ scumpe şi
limitate ca resurse naturale (cupru şi argint)
 transformarea în deşeuri nepericuloase a nămolurilor galvanice, rezultate în urma
activităţilor industriale specifice

Este demn de menţionat faptul că, odată cu transferul tehnologiilor propriu-zise, au fost realizate
şi cele patru instalaţii corespunzătoare, care permit ca cele 4 tehnologii să funcţioneze atât
corelat, cât şi independent. Instalaţiile au fost puse în funcţiune, urmărindu-se parametrii de
operare, după care au fost realizate seriile zero, corespunzătoare celor 4 tehnologii.

în scopul evaluării impactului pe care aplicarea tehnologiilor îl va avea asupra mediului

înconjurător, a fost întocmit un studiu de impact de mediu. Indicele de poluare globală
determinat IPG a avut valoarea cuprinsă între 1 – 2, semnificaţia fiind că „realizarea obiectivului
propus va afecta mediul în limite admisibile”. Concluzia studiului efectuat este că posibilitatea
afectării factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei datorită amenajării spaţiilor în vederea
aplicării celor 4 tehnologii este redusă, chiar neglijabilă. Aşadar, efectele negative asupra
mediului sunt minore, în timp ce efectele pozitive privind costurile reduse, gama largă a
posibilităţilor de utilizare a tehnologiilor sunt mari.

în cele ce urmează, vom prezenta pe scurt cele 4 tehnologii transferate.

A. Tehnologia de obţinere a cuprului de înaltă puritate din deşeuri solide cu conţinut

ridicat de cupru

Materia primă utilizată este reprezentată de deşeuri solide cu conţinut ridicat de cupru (şpan,
capete de bară, sârmă de bobinaj etc.), prin aplicarea tehnologiei obţinându-se catozi de cupru
electrolitic cu o puritate de 99,97 % sau chiar mai mare. Aceşti catozi sunt utilizaţi în industria
electrică şi electrotehnică, electronică şi a telecomunicaţiilor, electrochimică etc.
Studiile de piaţă efectuate au arătat că necesarul de cupru electrolitic pe piaţa internă este de
ordinul zecilor de mii de tone anual. în acelaşi timp, în România există o importantă cantitate de
deşeuri de cupru nevalorificată. Lipsa unui producător intern face ca necesarul de cupru
electrolitic sa fie acoperit din surse externe. Apariţia unui producător intern de catozi de cupru
electrolitic ar permite ca achiziţionarea acestora să se facă la un preţ mai mic, în condiţiile
realizării acestora la aceeaşi calitate cu cea a catozilor de import.

Tehnologia de obţinere a cuprului electrolitic din deşeuri solide cu conţinut ridicat de cupru se
bazează pe electroliza unor soluţii acide de sulfat de cupru, cu anozi solubili. Se lucrează în şarje
(durata medie a unei şarje este de 12 zile, dintre care primele două zile sunt de pregătire a şarjei).
Cantitatea de cupru electrolitic obţinută pe şarjă variază în funcţie de cerinţele pieţii şi se
reglează prin modificarea numărului de electrozi din fiecare cuvă şi a numărului de cuve intrate
în şarjă. Se obţin catozi din cupru electrolitic. Ca produs secundar, rezultă sulfatul de cupru
(piatra vânătă), care este utilizat în multiple domenii (agricultură – viticultură, pomicultură,
legumicultură etc., industria chimică, industria electrochimică – acoperiri galvanice etc.,
industria textilă şi a pielăriei etc.).

în ceea ce priveşte preţul, această tehnologie are două mari avantaje:

 materia primă (deşeuri solide cu conţinut ridicat de cupru) prezintă un raport conţinut de
cupru/preţ superior materiei prime utilizate în tehnologiile clasice (minereu de cupru),
ceea ce duce la scăderea costurilor cu materia primă
 prin folosirea coşurilor anodice de titan (care constituie totodată şi principalul element de
originalitate al acestei tehnologii) se elimină etapa topirii prealabile a deşeurilor de cupru,
etapă care presupunea un important consum de energie

B. Tehnologia de recuperare a ionilor de cupru din soluţii diluate

în cadrul acestei tehnologii, materia primă este reprezentată de soluţiile diluate care conţin ioni
de cupru (de exemplu, apele de spălare de la procesul de galvanizare). Aceste deşeuri industriale
nu pot fi deversate în mediul înconjurător înainte de prelucrarea lor prealabilă, în vederea
îndepărtării ionilor respectivi.

Diluţia soluţiilor respective (care conţin sub 10 g/l ioni de cupru) generează două seturi de
probleme: pe de o parte, extragerea ionilor este dificilă şi costisitoare (productivitatea fiind foarte
scăzută), iar pe de altă parte, este necesar să se transporte o cantitate foarte mare de soluţie uzată,
raportată la conţinutul în ioni metalici. Soluţia oferită la această problemă de către această
tehnologie este reprezentată de instalaţia de purificare a soluţiilor, care este mobilă, putând fi
astfel deplasată la sediul clientului, evitându-se astfel transportul unor cantităţi mari de soluţii
uzate, potenţial periculoase. Soluţia diluată cu conţinut de ioni de cupru se circulă prin instalaţie,
iar soluţia purificată rezultată se recirculă în procesul tehnologic al clientului. Durata prelucrării
depinde de concentraţia şi compoziţia soluţiei respective.

Pulberea de cupru rezultată poate fi utilizată la sinterizarea diferitelor piese (benzi conductoare,
lagăre etc.).
Prin aplicarea tehnologiei, se asigură managementul deşeurilor lichide diluate, cu conţinut de
ioni de cupru, datorită metodei originale şi deosebit de ingenioase de purificare avansată a
soluţiei diluate.

C. Tehnologia de recuperare a ionilor de argint din soluţii diluate

în acest caz, materia primă utilizată o reprezintă soluţiile diluate, cu conţinut de ioni de argint,
cum ar fi, de exemplu, apele de spălare de la ateliere foto. La fel ca şi în cazul anterior, nici
aceste deşeuri lichide nu pot fi deversate în mediul înconjurător înainte de prelucrarea lor
prealabilă în vederea îndepărtării ionilor de argint. Diluţia soluţiilor respective (care conţin sub
10 g/l ioni de argint) generează probleme deosebite, extragerea ionilor fiind dificilă şi
costisitoare (productivitatea este foarte scăzută şi soluţiile au compoziţie complexă).

Tehnologia se bazează pe electroliza soluţiei de denocivizat colectată de la clienţi, după o tratare

prealabilă. Se folosesc metode electrochimice specifice pentru accelerarea electrolizei. După
recuperarea avansată a ionilor de argint, ceilalţi ioni din soluţie se precipită şi se îndepărtează
prin filtrare. Se lucrează în şarje (durata unei şarje depinde de concentraţia şi compoziţia soluţiei
respective, dar în medie nu depăşeşte 8 ore). Soluţia purificată se deversează la canal.
Aplicarea tehnologiei asigură un management superior al deşeurilor lichide diluate, cu conţinut
de ioni de argint, prin metoda originală de purificare avansată a soluţiei. Argintul metalic obţinut
(în cantităţi mici) poate fi vândut ca atare.

D. Tehnologia de transformare a nămolurilor galvanice în deşeuri nepericuloase (categoria

19 03 05)

Potenţialul toxic ridicat al nămolurilor galvanice le face improprii deversării directe sau
depozitării ca atare în mediul înconjurător iar compoziţia lor deosebit de complexă impune
prelucrarea complicată, laborioasă şi costisitoare în vederea denocivizării. Astfel, nămolurile
galvanice colectate de la clienţi, împreună cu cele rezultate de la cele 3 tehnologii prezentate
anterior, se neutralizează (se aduc la pH neutru), apoi se înglobează (împreună cu alţi
componenţi) în compoziţia unor dale din beton special.

Tehnologia de transformare a nămolurilor galvanice în deşeuri nepericuloase este originală,

simplă şi ieftină şi presupune înglobarea nămolurilor galvanice în structuri stabile sub forma
unor dale de beton special. Aceste dale se pot utiliza la stabilizarea şi fixarea haldelor de deşeuri
sau steril, a gropilor de gunoi etc.

Concluzii

1. Tehnologiile prezentate reflectă rezultatele cercetării românesti, care au fost transferate

unei asociaţii in participaţiune, formată din firme private care doresc să-şi dezvolte
afacerile, prin utilizarea unor tehnologii care nu au impact negativ asupra mediului.
2. Tehnologiile transferate prezintă următoarele avantaje:

 realizarea unor raporturi preţ/calitate deosebit de avantajoase şi asigură o mare mobilitate

a capacităţii de producţie (tehnologiile sunt modulare, astfel încât numărul de module
puse în funcţie depinde de necesităţi)
  catozii de cupru electrolitic vor putea fi achiziţionaţi pe piaţa internă la un preţ mai mic
faţă de cel solicitat de importatori
 recuperarea ionilor de cupru si argint din soluţiile diluate va avea ca efect, pe de o parte,
denocivizarea apelor uzate şi, pe de altă parte, posibilitatea revalorificării unor materiale
relativ scumpe
 managementul deşeurilor solide (nămoluri de galvanizare) va asigura valorificarea
nămolurilor toxice rezultate în halele de galvanizare
 pe lângă rezolvarea problemei managementului deşeurilor lichide diluate, cu conţinut de
ioni de metale grele (cupru şi argint), prin valorificarea produselor secundare rezultate
(Cu şi Ag metalic), se poate acoperi o parte din costurile purificării deşeurilor lichide
 pe lângă rezolvarea problemei managementului nămolurilor galvanice, se obţin, ca
produs secundar, dalele de beton special, care prin valorificare conduc la acoperirea unei
părţi din costurile denocivizării.

Transferul tehnologiei de incalzire-uscare in camp fotonic cu separare de medii

în prezent, agenţii economici din domeniul construcţiilor de nave (şantiere navale), de maşini şi
utilaje, precum şi cei din domeniul atelierelor auto, de tinichigerie/vopsitorie etc., utilizează aerul
cald pentru uscarea suprafeţelor proaspăt vopsite.

Tehnologia de încălzire/uscare în câmp fotonic cu separare de medii se bazează pe focalizarea

radiaţiei cu temperatura de culoare a filamentului unui bec cu halogen. Astfel, se pot încălzi/usca
la temperaturi ridicate materiale/suprafeţe fără contact direct între elementul încălzitor şi obiectul
de încălzit. Elementul încălzitor poate fi situat şi în afara incintei de lucru, fiind separat astfel de
eventuala atmosferă reactivă/oxidantă a mediului de lucru. In funcţie de necesităţile clienţilor,
tehnologia poate fi uşor adaptată şi pentru alte procese de uscare/încălzire (pregătirea diverselor
suprafeţe în vederea unor procese tehnologice, uscare/încălzire în industria alimentară, la finisaje
în construcţii etc.).

In scopul evaluării impactului pe care aplicarea tehnologiei îl va avea asupra mediului

înconjurător, a fost întocmit un studiu de impact de mediu. Concluzia acestuia este că afectarea
factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei datorită amenajării atelierului pentru producerea
generatoarelor de câmp fotonic, precum şi pentru aplicarea la scară industrială a tehnologiei de
uscare a suprafeţelor în câmp fotonic este redusă, chiar neglijabilă. în consecinţă, efectele
negative asupra mediului sunt minore, în timp ce efectele pozitive privind costurile 1. Åži în
acest caz, tehnologia transferată reprezintă un rezultat al cercetării româneşti, iar agentul
economic este format de o asociaţie în participaţiune, constituită din firme private care doresc să-
şi dezvolte afacerile, utilizând o tehnologie fără impact negativ asupra mediului. reduse precum
şi gama largă a posibilităţilor de utilizare a produsului şi a tehnologiei sunt mari. Ca rezultat, se
propune acceptarea, chiar încurajarea promovării tehnologiei de uscare a suprafeţelor vopsite în
câmp fotonic precum şi producerea echipamentului necesar, respectiv, generatorul de câmp
fotonic. întreţinerea şi reparaţiile generatorului de câmp fotonic se realizează simplu şi cu costuri
relativ reduse. Principala problemă care poate să apară în exploatarea generatorului o constituie
deformarea oglinzilor (datorită temperaturii ridicate la care se lucrează, precum şi a variaţiilor
mari de temperatură) şi pierderea luciului acestora, ceea ce duce la focalizarea imprecisă a
câmpului fotonic şi implicit la creşterea consumului de energie. Dar, atât forma, cât şi luciul
oglinzilor sunt relativ uşor de refăcut.

în funcţie de necesităţile agentului economic, tehnologia poate fi uşor adaptată şi pentru alte
procese de uscare/încălzire (pregătirea diverselor suprafeţe în vederea unor procese tehnologice,
uscare/încălzire în industria alimentară, în construcţii la finisaje etc.).

Concluzii

1. Si în acest caz, tehnologia transferată reprezintă un rezultat al cercetării româneşti, iar

agentul economic este format de o asociaţie în participaţiune, constituită din firme private
care doresc să-şi dezvolte afacerile, utilizând o tehnologie fără impact negativ asupra
mediului.
2. Aplicarea tehnologiei de încălzire-uscare în câmp fotonic prezintă următoarele avantaje:

 generatorul de câmp fotonic poate fi realizat în funcţie de necesităţile clientului într-o

gamă largă de dimensiuni şi configuraţii. Acest fapt este posibil deoarece la proiectarea
produsului finit se porneşte de la unitatea de generare a câmpului fotonic, mai multe
unităţi fiind dispuse după o anumită configuraţie; o unitate este alcătuită dintr-o lampă de
halogen şi o oglindă plan-eliptică sau parabolică; numărul de unităţi depinde de suprafaţa
obiectului de încălzit/ uscat, iar configuraţia (geometria) generatorului de câmp fotonic
depinde de forma obiectului de încălzit/uscat
 încălzirea poate fi realizată pe un domeniu de temperatură cuprins între temperatura
camerei şi cca. 1000 °C
 reglarea temperaturii este simplă şi facilă (prin controlul curentului care traversează
lampa de halogen)
 nu există contact fizic între generatorul de câmp fotonic şi obiectul de încălzit
 generatorul de câmp fotonic nu are piese în mişcare
 în funcţie de suprafaţa de încălzit/uscat, sunt posibile două variante constructive; astfel,
generatorul poate fi mobil (caz în care este deplasat de-a lungul piesei de uscat/încălzit –
de exemplu, la uscarea rapidă a navelor maritime şi fluviale după vopsire) sau fix (caz în
care piesele sunt deplasate pe o bandă transportoare – de exemplu, printr-un generator în
formă de tunel)
 uscarea este rapidă, uniformă şi nu duce la modificarea proprietăţilor stratului acoperitor
(cu condiţia respectării domeniului de temperatură indicat)
 randamentele de conversie a energiei electrice în energie termică şi de transfer a acesteia
sunt net superioare, ceea ce conduce la un raport preţ-calitate deosebit de avantajos
precum şi la costuri de operare semnificativ mai mici
 costuri de exploatare scăzute
  tehnologia utilizată este nepoluantă

Concluzii

întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMM) joaca un rol esenţial în economia europeană,
reprezentând principala sursă de abilităţi antreprenoriale, inovare şi creare de locuri de muncă.
Datorită imperfecţiunilor pieţei, acestea au întâmpinat multiple dificultăţi în obţinerea de capital
sau credite, precum şi piedici în accesarea de noi tehnologii sau inovare.

Dacă s-ar menţine dotarea tehnologică actuală din majoritatea IMM-urilor, riscul acestora de a
deveni foarte curând necompetitive este iminent. O soluţie o oferă entităţile de transfer
tehnologic care, prin natura activităţii lor, permit accesul IMM-urilor atât la rezultatele cercetării,
precum şi la surse de finanţare pentru implementarea noilor tehnologii/inovaţii.

Beneficiile care rezultă din conlucrarea IMM-urilor cu centrele de cercetare prin intermediul
entităţilor de transfer tehnologic sunt foarte mari. Efectele concrete sunt observabile în
rezultatele economice înregistrate de IMM-uri, în poziţia pe care acestea reuşesc să o impună sau
să o menţină pe piaţă (cota de piaţă deţinută, calitatea produselor/serviciilor), în efectele pozitive
generate în lanţ la nivelul economiei naţionale (creşterea nivelului de trai al populaţiei, creşterea
exporturilor).

îndrăznim să concluzionăm că inovaţia si transferul tehnologic contribuie incontestabil la

creşterea competitivităţii IMM-urilor care le implementează în sistemul lor de funcţionare.

Bibliografie

1. Strategia Naţională în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007)

2. Săvescu, D., Oportunităţi ale transferului tehnologic oferite de incubatoarele de afaceri,
Seminarul Naţional de Mecanisme 2008
3. Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Ed. Economica, Bucureşti, 1997
4. Strategia naţională de susţinere şi promovare a IMM-urilor pentru orizontul 2004-2008
5. HG nr. 406/2003
6. www.mimmc.ro/animmc/legislatie_imm