1.

Conceptele de tehnologie si tehnologii informationale si de comunicatie

Notiunea de tehnologie s-a conturat în amplul proces al devenirii omenirii, fiecare epoca a evolutiei societatii fiind
marcata si de progresul înregistrat pe  plan tehnologic, în diferite  domenii de activitate umana.
Literatura de specialitate a încercat sa surprinda, în mod cât mai sintetic, semnificatiile conceptului de tehnologie,
aceasta fiind definita, la un moment dat, ca “abilitatea, sub forma de structura fizica sau cunoastere,
încorporata într-un artefact (software, hardware, metodologie), care faciliteaza îndeplinirea unui obiectiv” .
Într-o alta formulare, el rezida în “cunostintele, uneltele si tehnicile accesibile unei organizatii pentru a transforma
inputuri în outputuri; un proces de transformare care se poate referi la ceva foarte abstract, cum ar fi o formula, o
reteta sau o metoda, sau la ceva concret, cum ar fi masini si echipamente” .

Într-un perimetru mai cuprinzator, conceptul de tehnologie desemneaza ansamblul sistematizat de cunostinte
despre activitatile umane care fac uz de rezultate ale cercetarii stiintifice, experimentari, calcule si proiecte,
precum si de unelte, masini si aparate; restrâns, tehnologia cuprinde ansamblul procedeelor (metode,
retete, reguli) si mijloacelor materiale (unelte, masini, aparate) utilizate în vederea desfasurari unei
activitati.

Totodata, privita ca domeniu de activitate si în contextul revolutiei tehnico-stiintifice contemporane,  tehnologia

este si "o stiinta a realizarii, în mod cât mai eficient, de functiuni necesare societatii si omului, dar si o practica,
o inginerie a acestor functiuni".

Noile obiecte informationale, inteligenta artificiala si robotii inteligenti, microelectronica, ingineria genetica,
obliga la a reflecta daca specia umana nu va fi înlocuita de o alta ce nu mai are timpul sa astepte evolutia biologica
a omului, rezultata din activitatea sa tehnologica (constienta).

Istoria existentei omului evidentiaza faptul ca acesta a trecut de la o gândire influentata de mecanica si mecanisme,
la o gândire fizico-informationala, în pas cu stiinta si tehnologia epocii moderne, schimbare ce constituie una
dintre mutatiile cele mai importante. Studiile existente si observatiile rezultate din experienta acumulata de
omenire arata, de asemenea, ca "civilizatia, în sensul avutiei si al bunurilor transmisibile, este bazata pe o evolutie
spectaculoasa a cunoasterii. Ea cuprinde stiinta, tehnologia în primul rând, si apoi toate activitatile si produsele
care ies de sub incidenta valorilor locale, fiind susceptibile de o rapida transmisie si generalizare" . Explozia
cunoasterii umane, cu o propagare rapida a rezultatelor ei, ce caracterizeaza începutul secolului XXI, are loc sub
semnul unei civilizatii unice, care pe baza progresului tehnologic ar putea face ca unul si acelasi produs sa fie creat
dupa aceleasi retete.

Pe de alta parte, revolutia contemporana înseamna nu numai o integrare de noi tehnologii, ci si o integrare de
diferite tipuri de informatie. În acest cadru, relatia om-calculator constituie un fenomen nou la nivelul problemelor
globale ale contemporaneitatii. Aceasta relatie marcheaza pregnant tehnologia informatiei, ce sta la baza unei noi
tehnologii intelectuale, în care cunoasterea teoretica si tehnicile sale specifice (analiza sistemica, programarea
liniara, teoria probabilitatilor etc.) devin decisive în procesul cunoasterii teoretice si al realizarii inovatiei
stiintifice si tehnice. Tehnologia capata un pronuntat caracter informational, puterea informatiei devenind, pentru
detinatorul ei, un mijlocul de control al mediului înconjurator si un suport indispensabil vietii si activitatilor
umane.

Pe acest fundal, omenirea patrunde într-o civilizatie a cunoasterii, a acumularii si a comunicarii informatiei ce
devine mai importanta decât resursele traditionale (materiale si energetice), semnificând o noua revolutie denumita
„revolutia informatica”.

Într-o acceptiune larga, notiunea de tehnologie include o mare varietate de tipuri de tehnologii. Între acestea un loc
din ce în ce mai important revine celei de tip informational, folosita pentru a realiza procese de transmitere-
 receptare, prelucrare, stocare etc. a informatiei, în general.

Tehnologia informationala cuprinde si diverse alte mijloace, tehnici si procedee traditionale sau moderne, de
receptare, prelucrare, transmitere a informatiilor, inclusiv modalitati de organizare, executare si supraveghere a
unor procese sau activitati si de comunicare în interiorul unui sistem sau cu mediul exterior.
 În literatura de specialitate se dau diverse acceptiuni notiunii de tehnologie informationala sau noua tehnologie
informationala cunoscuta si ca tehnologia informatiilor si comunicatiilor (TIC). Astfel, James O'Brien  întelege
prin tehnologie informationala sistemele informationale bazate pe calculatoare; Laudon&Laudon  considera
calculatoarele si echipamentele periferice baza sistemelor informationale moderne, iar Van Cuilenburg 
sustine ca tehnologia calculatoarelor si a telecomunicatiilor luate împreuna formeaza tehnologie
informationala.

Prin continutul sau, tehnologia informationala înglobeaza mijloace, proceduri si modalitati tehnice de colectare
(receptare), sortare, verificare, prelucrare, stocare si transmitere a datelor si informatiilor, utilizate în viata
economica si sociala. Ea constituie suportul tehnic pe care se deruleaza fluxurile si circuitele informationale, iar în
societatea moderna si, cu deosebire, în cea informationala devine, pregnant, o tehnologie informatica. În raport cu
mutatiile înregistrate, în etapa actuala, tehnologia informationala semnifica un ansamblu de elemente specifice
compus din: hardware, software, retele de comunicatii, statii de lucru pentru inginerie si cercetare, robotica
si circuite integrate inteligente.

2. De la societatea informationala la societatea cunoasterii

În conditiile în care societatea umana a devenit din ce în ce mai dependenta de informatii si de prelucrarea si transmiterea
acestora, a aparut conceptul de societate informationala (SI).
Referitor la dimensiunea geografica a Societatii Informationale, s-au conturat trei zone principale în care trecerea la Era
Informationala a fost constientizata pe deplin: SUA, Europa (în special tarile din Uniunea Europeana) si Japonia. În aceste
zone, noile tehnologii informationale si de comunicatie au avut un rol deosebit, contribuind la modificarea fundamentala a
organizarii si functionarii institutiilor statului, a activitatii economice, a modului în care oamenii muncesc, traiesc sau
comunica între ei.

Societatea informationala a fost prefigurata de doua evenimente care s-au produs în SUA si Europa. Primul a avut loc în
anul 1992, când Al Gore, vice-presedintele de atunci al SUA, a lansat conceptul de Autostrada Informationala
(Information highway). Al doilea moment s-a produs în 1994, ca replica a Europei la provocarea SUA. Rezultatul este
cunoscut sub numele de Raportul Bangemann (Europa si Societatea Informationala globala. Recomandari pentru
Consiliul Europei). Ca raspuns la acest raport s-a constituit Consiliul pentru Societatea Informationala, care a elaborat
primul plan european de actiune pentru Societatea Informationala – Drumul Europei catre Societatea Informationala.

Pentru Japonia societatea informationala este cuantificata prin urmatorii indicatori :

-    4000 $ venit pe cap de locuitor;
-    peste 50% din populatia activa sa fie angajata în sectorul serviciilor;
-    peste 50%  din totalul populatiei de aceeasi vârsta sa fie studenti;
-    peste 35% din bugetul unei familii sa fie alocat cheltuielilor legate de informatie.
Efectele informatizarii societatii constau în:
•    reducerea efortului fizic, inclusiv în prelucrarea manuala a datelor;
•    diminuarea efortului intelectual solicitat de diversele operatii informationale;
•    reducerea, prin automatizarea activitatilor, a timpului de prelucrare a datelor si de transmitere a informatiilor;
•    cresterea performantelor prin îmbunatatirea calitatii si productivitatii prelucrarii informatiei (exactitate, viteza de
regasire, capacitate ridicata de stocare);
•    scaderea, pe termen lung, a costului proceselor de analiza si decizie;
•    posibilitatea comunicarii si informarii on-line, independent de distantele geografice, cu avantaje evidente asupra
tuturor domeniilor de activitate (stiinta, educatie, cultura, management, marketing, productie, comert).

Nu exista tara europeana care sa nu dispuna de o strategie proprie pentru Societatea Informationala, manifestându-se,
însa, diferente semnificative între acestea, datorita, în special, conditiilor tehnice, tehnologice si economice initiale de
pornire ale fiecarei tari, precum si de potentialul lor uman, economic sau financiar. În acelasi timp, tarile europene
avansate au initiat programe speciale de sprijinire a tarilor foste comuniste, atât pentru stoparea declinului economic si
relansarea economiei, cât si pentru derularea procesului de tranzitie spre Societatea Informationala.

Principalul vector al Societatii Informationale îl reprezinta Internetul, cu întreaga lui gama de avantaje (posta electronica,
comert electronic, tranzactii electronice etc.).
La ora actuala se vorbeste tot mai mult de Societatea Cunoasterii care presupune:

•    extinderea si aprofundarea cunoasterii stiintifice precum si a adevarului despre existenta;

•    utilizarea si managemetul cunoasterii existente sub forma cunoasterii tehnologice si organizationale;
•    producerea de cunoastere tehnologica noua, prin inovare;
•    diseminarea fara precedent a cunoasterii catre toti cetatenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul cu
întreaga-i gama de instrumente.

Societatea cunoasterii reprezinta o noua economie, în care procesul de inovare (capacitatea de a asimila si converti
cunoasterea noua pentru a crea noi servicii si produse) devine determinant. Ea are un caracter global si este, în acelasi
timp, un factor al globalizarii.

3. Informatii, date, cunostinte, entropie informationala

Informarea, înteleasa ca activitate specific umana, de acumulare si transmitere a cunostintelor, opereaza cu doua notiuni
fundamentale: informatia si data. Evaluarea si folosirea lor cu un anumit scop sau sens, în analize si experimente, se
materializeaza în cunostinte.

1.3.1.Caracteristici si clasificari

Informatia este o resursa esentiala în dezvoltarea unei societati, iar utilizarea pe scara larga a tehnologiilor informatiei si
comunicatiilor (TIC) este vitala.
Administratiile publice sunt, de departe, pe plan european si mondial, cei mai importanti clienti si utilizatori ai tehnologiei
informatiei si comunicatiilor. Guvernele federale, nationale, regionale sau municipale au investit miliarde de dolari pentru
cresterea performantelor propriilor activitati, dar mai ales pentru diversificarea si îmbunatatirea relatiilor lor cu cetatenii.

Informatia
În conditiile actuale când în orice domeniu de activitate se impune o cunoastere rapida si complexa a realitatii în scopul
luarii unor decizii operative, oportune si bine fundamentate, celor trei factori principali de productie li se adauga o noua
resursa – informatia. Toate stiintele opereaza cu informatii, ca elemente ale cunoasterii senzoriale si rationale.

Pentru conceptul de informatie literatura de specialitate ofera multiple definitii.

În cibernetica informatia se defineste ca element ce poseda trei sensuri: pragmatic, semantic si sintactic. Sensul pragmatic
raporteaza informatia la scopurile observatorului. Sensul semantic indica semnificatia intima a datelor. Sensul sintactic se
refera la sistemul de semne si reguli folosite în constructiile utilizate pentru reprezentarea informatiei în procesul
culegerii, transmiterii si prelucrarii acesteia. Acestui nivel îi corespunde conceptul de data.

În informatica informatia este un sir de caractere, dintr-un alfabet dat, ce poate fi prelucrat prin proceduri formale
(manuale sau automate).
În teoria probabilitatilor informatia este unitatea de masura pentru incertitudinea aparitiei unui fenomen.

În sens larg acceptat informatia este notiunea prin care se desemneaza fiecare din elementele noi continute în semnificatia
unui simbol, grup de simboluri, stire, semnal, imagine, cu care se exprima un eveniment, o stare, o situatie, o actiune.

Din definitiile de mai sus rezulta atributele informatiei:

•    adaugarea de noi cunostinte la fondul deja existent;
•    înlaturarea unei incertitudini sau îndoieli pentru cel ce o receptioneaza;
•    utilitatea pentru receptorul sau.

În esenta, se poate considera ca, desi, informatia este imateriala, ea comporta patru proprietati fizice esentiale :
 - informatia este apriori inepuizabila - daca produsele si serviciile se consuma pe masura utilizarii lor, informatia este
nelimitata;
 - informatia este copiabila – prin transfer bunurile se muta fizic, în timp ce informatia poate exista concomitent în mai
multe puncte;
 - informatia este indivizibila – daca celelalte resurse, la utilizare, sunt individualizate (electricitate, apa etc.),informatia
reprezinta un tot unitar neputând fi divizata, separata etc.
 - informatia este cumulativa – daca acumularea de bunuri poate avea loc numai atunci când acestea nu sunt consumate,
informatia fiind nelimitata si multiplicabila, ea se adauga întotdeauna în baza de informatii creata anterior.

Data
Informatia pentru a putea fi perceputa, trebuie exprimata într-o forma concreta. Aceasta forma concreta se numeste data.
Prin notiunea de data întelegem un ansamblu de semne si caractere dispuse într-o anumita ordine si utilizate pentru
transmiterea informatiilor, pastrarea acestora pentru o utilizare viitoare sau obtinerea de noi informatii prin prelucrari.

În informatica, prin date întelegem un model de prezentare a informatiei, accesibil unui anumit procesor, model cu
care se poate opera, pentru a obtine noi informatii despre fenomenele, procesele si obiectele lumii reale.
Rezulta ca termenul de informatie, acopera de fapt doua notiuni: informatia în sens strict, care este direct accesibila
omului, dar nu si componentelor de prelucrare ale unui calculator si data care este rezultatul codificarii
informatiei. Altfel spus, omul prelucreaza informatiile, iar sistemele de calcul, datele.

Datele constituie suportul simbolic al informatiilor si se poate admite ca o data devine informatie pe masura ce
semnificatia sa are un anumit grad de sinteza. Data are o existenta obiectiva, tangibila si reprezinta o potentiala
informatie.
Transformarea datelor în informatii devine posibila numai printr-un proces de prelucrare cu diverse mijloace, în primul
rând cu cele electronice, parcurgându-se urmatorul flux: introducerea datelor, prelucrarea datelor si extragerea rezultatelor
prelucrarii (figura 1.1).

Exista o diversitate de date si informatii vehiculate în sistemele informationale ale organizatiilor, din aceste considerente 
literatura de specialitate prezinta mai multe criterii de clasificare a acestora.

Dupa forma de exprimare a fenomenelor pe care le reflecta, informatia poate fi: analogica, numerica si nenumerica.
Informatia analogica este cea care caracterizeaza parametri cu variatie continua, din cadrul proceselor tehnologice asa
cum sunt ei perceputi de dispozitivele tehnice de înregistrare, fara a fi necesara o conversie sau codificare a acestora
înainte de transmitere sau manevrare pe suporturi tehnice de informatii (presiunea, temperatura, viteza, tensiunea electrica
etc.).

Informatia numerica (cantitativa) exprima aspectul cantitativ al fenomenelor si se prezinta sub forma de cifre obtinute
prin masurare, numarare, cântarire sau calcul.
Informatia nenumerica (calitativa) este cea mai raspândita si se prezinta printr-o mare varietate de forme: concepte,
liste bibliografice, texte, rapoarte etc. În functie de suportul informational utilizat pentru transmiterea acesteia, informatia
calitativa poate fi: verbala, scrisa, grafica sub forma de imagini, unde radio sau magnetice, sub forma codificata
înregistrata pe benzi magnetice sau discuri magnetice etc.

Dupa situarea în timp fata de procesul sau fenomenul reprezentat, informatiile sunt: active, pasive si previzionale.
Informatiile active (dinamice, operative) se refera la procese sau fenomene în curs de desfasurare.
Informatiile pasive vizeaza procese sau fenomene care au avut loc, fiind utile pentru conducerea proceselor si
fenomenelor care se vor repeta.
Informatiile previzionale sunt cuprinse în planuri si programe, caracterizând si comensurând procese si fenomene ce se
vor desfasura în viitor. Ele ofera modele cantitative si calitative având un caracter de directionare.

Dupa continut, informatiile pot fi: elementare, complexe si sintetice.

Informatiile elementare sunt specifice sistemului operational în care se desfasoara nemijlocit diverse activitati si
definesc operatii si fenomene indivizibile.
Informatiile complexe rezulta prin agregarea informatiilor elementare pentru a caracteriza un proces sau un fenomen
(nivelul productivitatii muncii, valoarea totala a impozitelor etc.).
Informatiile sintetice se obtin de regula prin aditionarea informatiilor elementare de acelasi tip (buget de venituri si
cheltuieli, balanta de verificare, bilant contabil etc.).

Dupa domeniul de activitate pe care-l deservesc, informatiile pot fi: tehnologice, tehnico-stiintifice si economice.
Informatiile tehnologice sunt utilizate pentru conducerea si dirijarea proceselor tehnologice industriale.
Informatiile tehnico-stiintifice sunt utilizate în domeniul cercetarii stiintifice si al proiectarii tehnologice.
Informatiile economice sunt instrumente de conducere nemijlocita a proceselor social-economice. Ele devin utile si
eficiente numai în cadrul schimbului permanent de cunostinte între oameni, situati pe diverse trepte ierarhice ale
economiei. Informatiile economice prezinta câteva particularitati: volum si diversitate tipologica mare; prelucrari
specifice relativ simple si cu mare frecventa (calcule aritmetice, sortari, grupari, comparari etc); timp de valabilitate
relativ redus.
Prelucrarea datelor în vederea obtinerii informatiilor este necesara deoarece:
•    informatia apare adesea în alt loc decât cel al utilizarii sale;
•    informatia apare adesea în alt moment decât cel al utilizarii sale ;
•    informatia apare adesea sub o forma diferita decât cea a utilizarii sale.

La nivelul unei entitati social-economice, datele supuse prelucrarii provin atât din surse externe cât si din surse interne.
Prelucrarea informatiei presupune parcurgerea mai multor etape (figura 1.2).
Operatia de identificare /sesizare /codare realizeaza codificarea datei si retinerea ei pe un suport în vederea conservarii,
transformarii si comunicarii ei. Se obtine astfel o data de baza. Operatiile de sesizare are loc pentru fiecare eveniment
elementar, în momentul si la locul producerii lui.

Operatia de colectare presupune regruparea datelor elementare necesare prelucrarii. Ea se poate realiza în doua moduri:
- la cerere (în timp real), modalitate proprie consultarii imediate a unui ansamblu de informatii prezente permanent în
sistemul informatic, cu scopul de a oferi raspunsuri la cererile utilizatorilor (operatia de rezervare a tichetelor de calatorie
cu avionul, trenul; operatia de consultare a fondului de carte dintr-o biblioteca computerizata; operatia de consultare a
fondului de documente în vederea demararii unei afaceri; accesarea informatiilor privind valoarea taxelor si impozitelor
datorate etc.).
- prin fisiere (în timp diferit), modalitate în care lotul de informatii de aceeasi natura este constituit si conservat într-un
“fisier” în urma unei operatii de sesizare.

Operatiunile de sesizare si de colectare sunt disociate.

Operatia de prelucrare propriu-zisa reprezinta practic transformarea informatiilor în rezultate pe baza unor algoritmi
prestabiliti.
Operatia de difuzare este subordonata cerintelor de comunicare ale utilizatorilor oferind informatii pertinente la locul,
timpul si sub forma dorita.
Drumul pe care îl parcurge informatia, din momentul aparitiei unui eveniment si pâna când, pe baza cunoasterii lui se
declanseaza un nou eveniment poarta numele de circuit informational. O sectiune prin acest circuit formeaza un flux
informational corespunzator fluxului real al resurselor materiale, umane si monetare din cadrul organismelor social-
economice.

Fluxul informational reprezinta totalitatea informatiilor transmise într-un interval de timp determinat, de la o sursa de
informatie la un receptor, printr-o multime de canale informationale. Fluxurile informationale pot fi:
- interne care asigura circulatia informatiei între diferitele compartimente ale structurii organizatorice din interiorul unei
entitati social-economice si între diferite persoane din cadrul compartimentelor functionale, în vederea fundamentarii
deciziilor;
- externe care asigura circulatia verticala a informatiei între diferite entitati social-economice si/sau între o astfel de
entitate si organismele ierarhic superioare.

La rândul lor atât fluxurile informationale interne, cât si cele externe, pot fi orizontale si verticale.
Decidentul la orice nivel de conducere, pentru a lua decizii fundamentate stiintific trebuie sa stie sa utilizeze informatii
limitate la domeniul sau de activitate.
Gradul de utilizare a informatiei si eficienta sa în diversele activitati umane depinde de atributele calitatii
informatiei. Aceste atribute tin de dimensiunea temporala, continutul si forma informatiei :

Dimensiunea temporala vizeaza:

•    oportunitatea – informatia este furnizata la momentul oportun;
•    actualitatea – utilitatea informatiei într-un anumit interval de timp;
•    frecventa – prezenta informatiei la timpul si în ritmul/cadenta solicitate;
•    perioada considerata – referirea la perioade prestabilite (trecute, prezente sau viitoare).

Continutul are în vedere:

•    exactitatea - informatia nu contine erori;
•    pertinenta - informatia raspunde nevoilor unui destinatar în anumite circumstante date;
•    exhaustivitatea - informatia este completa (netrunchiata);
•    conciziunea -  informatia furnizata nu contine balast (este numai informatia necesara);
•    anvergura - informatia se refera la un subiect mai mult sau mai putin vast;
•    randamentul - formatia reflecta randamentul, evaluând activitatile desfasurate, progresele înregistrate sau resursele
acumulate.

Forma se refera la urmatoarele atribute:

•    claritatea – informatia este furnizata într-un format inteligibil;
•    precizia – informatia este mai mult sau mai putin detaliata;
•    ordinea – informatia poate fi organizata în secvente prestabilite;
•    prezentarea – informatia poate fi sub forma grafica, numerica, textuala etc.;
•    suporturile tehnice – informatia poate fi prezentata pe ecran, pe hârtie etc.

Cunostintele
Corespondenta data-informatie este considerata a fi un prim nivel în informatica economica. Acestui nivel i se adauga un
al doilea, acela al informatiilor derivate din alte informatii, pe baza de rationament, nivel considerat a fi cel al
cunostintelor. Informatia este sursa principala si motorul crearii de noi cunostinte. De aceea, societatea cunoasterii nu este
posibila decât grefata pe societatea informationala si nu poate fi separata de aceasta. Schematic acest raport este prezentat
în figura 1.3.
Prof. Paul Rower, promotorul teoriei noua economie a cresterii (New Growth  Economics) sustine ca baza prosperitatii
natiunilor, în era informationala, sunt cunostintele si ideile . El argumenteaza neajunsurile majore ale teoriilor economice
traditionale prin lipsa unui factor fundamental – ideile si cunostintele, care sunt motorul bunastarii generale.

Cunostinta include capacitatea de a evalua informatia cu un anumit scop sau sens.

Activitatea umana definitorie este cea care se bazeaza si opereaza cu cunostinte. Mai mult de 50% din populatia activa a
globului este implicata în activitati de colectare, procesare si transmitere a informatiei. Admitând apriori ca informatia are
un caracter obiectiv, devine evident caracterul subiectiv al cunostintei.

Se poate, asadar, accepta ca informatia este distincta de cunostinta si ca ea este forma data unei cunostinte pentru a
permite comunicarea sau manipularea acesteia.
Entropia informationala

Informatia este un „mesaj” ce aduce o precizare într-o problema ce comporta un anumit grad de incertitudine, de
nedeterminare.
Pentru a opera cu notiunea de informatie trebuie, ca pe lânga evaluarea ei calitativa sa fie folosite si forme de exprimare
cantitativa. Astfel, s-a pus problema gasirii unui etalon pentru cantitatea de informatie, adica a unei unitati de masura,
obiectiv determinata, unitate cu ajutorul careia sa se masoare si sa se compare informatiile, independent de continutul lor
sau de modul în care sunt emise, transmise si receptionate.

Notiunea de cantitate de informatie a fost introdusa de R.V. Hartley în 1928 si exprima incertitudinea înlaturata prin
realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile.

Bazele teoriei matematice a informatiei au fost puse în anul 1948 de C. E. Shannon.

Acesta numeste masura informatiei entropie informationala, considerând cantitatea de informatie ca functie logaritmica a
diversificarii domeniului evenimentelor.
C. E. Shannon stabileste entropia informationala plecând de la un experiment X, în cadrul caruia se poate realiza un
numar finit de evenimente elementare independente (x1, x2,…,xk,...,xn). De asemenea, sunt luate în calcul si
probabilitatile de aparitie a acestor evenimente (p1, p2,...,pk,…,pn). Masura gradului de nedeterminare pentru
experimentul X este o functie de probabilitatile de realizare a evenimentelor componente si este egala cu cantitatea medie
de informatie furnizata de realizarea unui eveniment:

Deoarece nu se cunoaste apriori rezultatul experimentului X, înseamna ca acesta contine un anumit grad de nedeterminare
putându-se afirma ca:
•    în urma realizarii experimentului se obtine informatie, daca si numai daca rezultatul acestuia înlatura o anumita
nedeterminare;
•    informatia si nedeterminarea sunt marimi direct proportionale, dar sensul variatiei lor este opus;
•    informatia înlocuieste nedeterminarea.

C.E. Shannon a propus ca unitate de masura a cantitatii de informatie, informatia furnizata prin precizarea unei variante
din doua egal posibile. Aceasta unitate de masura poarta denumirea de BIT (BInary digiT-cifra binara), datorita faptului
ca precizarea uneia dintre cifrele binare 0 sau 1, presupuse egal probabile, constituie o informatie unitate.
Deoarece calculatoarele lucreaza cu circuite integrate care recunosc doua stari distincte, cea mai mica unitate este bit-ul.
În prezent unitatea de adresare a memoriei este byte-ul (octetul – succesiune de opt cifre binare). Practica  a impus
folosirea multiplilor acestei unitati de masura a informatiei: 1 Kilooctet (Ko) = 210 octeti ;1 Megaoctet (Mo) = 210 Ko; 1
Gigaoctet (Go) = 210 Mo; 1 Teraoctet (To) =  210 Go; 1 Peraoctet (Po) =  210 To.
Reprezentarea în memorie a datelor si informatiilor se realizeaza la nivel de: byte – semicuvând; cuvânt (cuvânt de
memorie) – 2 byte (16 biti); dublucuvând – 4 byte (32 biti); cvadruplucuvânt – 8 byte (64 biti).

4. 1.3.2. Aspecte privind organizarea si structurarea datelor

În prelucrarea automata a datelor, atât în faza de introducere, cât si în faza de extragere a rezultatelor este necesara o
conversie a datelor culese într-o forma înteleasa de sistemul  electronic de calcul (al carui limbaj este alcatuit numai din
cifrele 0 si 1), iar în urma prelucrarii, rezultatele sa fie furnizate utilizatorului sub o forma accesibila acestuia.

Sisteme de numeratie si coduri de reprezentare a datelor

Aprecierea cantitativa a fenomenelor si proceselor, inclusiv cele administrative, economice, se realizeaza prin operatia de
comparare, care presupune existenta unui etalon pentru fiecare forma fizica concreta de materie sau fenomen.

În urma unei comparatii rezulta o informatie, care, pentru a fi înregistrata si comunicata, are asociat un simbol ce
reprezinta un numar sau un cod.    
Sistemul de numeratie constituie ansamblul regulilor de reprezentare a numerelor prin intermediul unor cifre si litere.
Sistemele de numeratie, în functie de modul de  redare a numerelor si de grupare în cadrul acestora, se clasifica în:
- sisteme de numeratie nepozitionale;
- sisteme de numeratie pozitionale.

În sistemele de numeratie nepozitionale, semnificatia unui numar se determina dupa anumite reguli, ce constau, dupa caz,
în adunarea sau scaderea valorilor pe care le reprezinta fiecare cifra în parte, independent de pozitia pe care o ocupa în
cadrul numarului respectiv. Cel mai cunoscut sistem de numeratie nepozitional este cel roman, care utilizeaza cifre si
litere pentru reprezentarea numerelor.

În sistemele de numeratie pozitionale, semnificatia unei cifre, depinde de pozitia pe care o ocupa aceasta în reprezentarea
numarului. Cifrele, pe lânga valoarea lor nominala, mai primesc si o valoarea pozitionala, în functie de succesiunea lor.
De exemplu, în numarul 777, fiecare cifra are o semnificatie valorica diferita: prima cifra, din dreapta, reprezinta unitati
de ordin unu, a doua cifra reprezinta unitati de ordin doi si a treia cifra reprezinta unitati de ordin trei. Cel mai utilizat
sistem de numeratie pozitional este cel zecimal.

Pâna la aparitia calculatoarelor electronice, putini s-au gândit la alte moduri de reprezentare a numerelor, diferite de
reprezentarea zecimala. Odata cu aparitia si dezvoltarea  calculatoarelor electronice, problema reprezentarii numerelor a
devenit una foarte importanta si s-a materializat în definirea si folosirea mai multor sisteme de numeratie, dintre care cele
mai populare sunt (tabelul 1.1):
•    sistemul de numeratie binar;
•    sistemul de numeratie octal;
•    sistemul de numeratie hexazecimal.

5. Coduri de reprezentare a datelor

6. Fisierele
Fisierul reprezinta un ansamblu organizat de date omogene din punct de vedere al naturii si al criteriilor de
prelucrare, date memorate pe suporturi tehnice, de unde pot fi utilizate în procesul de prelucrare.
Orice fisier poate fi privit sub dublu aspect: logic (functional) si fizic.
Sub aspect logic fisierul este alcatuit dintr-o multime de articole (înregistrari logice), câmpuri de date (grupate sau
negrupate) si din caractere.
O caracteristica importanta a înregistrarii logice o reprezinta lungimea acesteia care este data de numarul de
caractere pe care-l contine.
Aspectul fizic se refera la suporturile tehnice de date utilizate si la modul în care sunt organizate si structurate
datele. Necesitatea organizarii datelor pe suporturi tehnice (discuri magnetice, benzi magnetice etc.) deriva din
caracterul limitat al memoriei interne a unui calculator, fiind relativ greu de pastrat, în acelasi loc si timp, atât
programele de aplicatii, datele de prelucrat cât si rezultatele prelucrarilor. Solutia o reprezinta organizarea de
fisiere pe suporturi externe, de unde prin proceduri speciale de intrare /iesire si, în functie de cerintele
utilizatorului, sunt transferate în memoria interna.

Ansamblul datelor transferate în cursul unei operatii de intrare /iesire formeaza înregistrarea fizica (articolul fizic),
în care pot exista una sau mai multe înregistrari logice.

Operatii executate asupra structurilor de date

Structurile de date pot fi supuse mai multor operatii dintre care cele mai întâlnite sunt: crearea, actualizarea,
consultarea, sortarea, indexarea, fuzionarea, copierea.

Crearea se executa o singura data, la începutul ciclului de viata a structurii respective si presupune memorarea
acesteia în forma sa initiala.

Actualizarea reprezinta operatia de “aducere la zi” a unei structuri de date, create anterior si se refera la:
•    adaugarea sau înserarea de noi elemente ale structurii;
•    modificarea valorilor  unor elemente ale structurii;
•    stergerea fizica si /sau logica a unor elemente ale structurii.

Consultarea presupune accesarea elementelor unei structuri, în scopul prelucrarii sau vizualizarii acesteia.

Sortarea consta în rearanjarea fizica a elementelor unei structuri, dupa anumite criterii, stabilite de utilizator.

Indexarea reprezinta o rearanjare logica a elementelor unei structuri, dupa criterii stabilite de utilizator.

Copierea reprezinta operatia prin care se obtine o copie integrala sau partiala a unei structuri de date.

Baze de date, banci de date si depozite de date

Tehnicile si metodele de organizare a datelor  au cunoscut o evolutie marcanta în timp, determinata atât de
necesitatea de a avea un acces cât mai rapid si facil la un volum din ce în ce mai mare de informatii, cât si de
perfectionarea echipamentelor de culegere, memorare, transmitere si prelucrare a datelor. O etapa, în acest proces
evolutiv, o reprezinta aparitia bazelor si bancilor de date.

O baza de date (BD) reprezinta un ansamblu structurat de fisiere care grupeaza datele prelucrate în aplicatiile
informatice.
Formal, baza de date este un ansamblu de colectii de date, aflate în interdependenta, împreuna cu descrierea
datelor si relatiile dintre ele.

Într-o abordare mai analitica, o BD reprezinta un ansamblu de date structurate, concrete, neredundante si
independente de orice program de aplicatie, direct accesibile dupa mai multe criterii. Conceptul de baza de
date are sens numai ca element al unei banci de date.

În general, o banca de date este perceputa ca un ansamblu de informatii, împreuna cu un set de programe ce
asigura accesul la acestea. Ansamblul informatiilor constituie BD, iar setul de programe ce permit
exploatarea datelor reprezinta sistemul de gestiune a bazei de date (SGBD).

Depozitul de date (Datawarehouse)

Ideea depozitelor de date s-a conturat si
dezvoltat în anii `90 ai sec. XX. William Inmon defineste pentru prima oara termenul de datawarehose - depozitul
de date ca fiind un sistem de baze de date, special conceput pentru analiza datelor si sustinerea si fundamentarea
deciziilor prin agregarea tuturor datelor organizatiilor. Depozitele de date sunt enciclopedii informationale în care
datele sunt introduse continuu, utilizatorul putându-le accesa în functie de necesitati.

În depozitele de date se memoreaza urmatoarele tipuri de date:

•    date curente din sistemele operationale /tranzactionale;
•    date de detaliu privind perioadele precedente (date din arhive);
•    date agregate necesare sprijinirii procesului decizional pe toate nivelurile manageriale, preluate din surse
interne si externe (baze de date publice, sondaje, date de prognoza etc.);
•    metadate care asigura exploatarea depozitelor, prin reguli de extragere si conversie, reguli de agregare etc.
 Depozitele de date sunt bazate pe modele multidimensionale care vizualizeaza datele sub forma unui cub de date
(data cube). Ele au asociata o gama variata de instrumente software ce permit, pe lânga crearea propriu-zisa,
accesarea si utilizarea datelor. În ultima categorie intra sistemele OLAP (On-Line Analytical Processing) care pot
organiza si prezenta datele în formate variate, în ordinea solicitarilor, de la diferiti utilizatori.

Clonarea informatiei
În contextul dezvoltarii noilor tehnologii sunt create premisele obtinerii de clone.  Crearea de clone informatice se
efectueaza prin copiere dar si prin acces neautorizat în sistemele informatice (spargere de cod).
Companiile care dezvolta aplicatii informatice, si utilizatorii acestora, folosesc numeroase mijloace pentru
asigurarea protectiei la copiere neautorizata a produselor software si a BD. Uneori însa, costurile de protectie
devin prea mari si companiile prefera sa ofere acces liber la unele produse.
Întrucât produsele software si BD întrunesc cerintele unei creatii intelectuale clonarea este reglementata de norme
juridice din domeniul dreptului de autor. În acest caz, uzual, se foloseste notiunea de copyright care se refera la
dreptul patrimonial, principala prerogativa constând în producerea de copii numai cu consimtamântul autorului.
Clonele informatice reprezinta o componenta importanta în reglarea accelerarii dezvoltarii societatii
informationale. Minimizarea clonarii neautorizate întru-o tara are ca efect atragerea marilor companii
producatoare de software.

7. Sistemul informational al administratiei publice în era digitala

Literatura de specialitate afirma ca scopul principal al Administratiei publice este cel de a asigura servicii publice, la
acelasi nivel de calitate, în toate zonele si localitatile tarii. În acest context, consideram ca acest deziderat poate fi
îndeplinit numai prin implementarea unui sistem informational national pentru Administratia Publica.

1.4.1 Notiunea de sistem, sistem informatic, sistem informational

Notiunea de sistem se refera la un grup de elemente aflate în interactiune. Astfel, prin sistem identificam ansamblul
elementelor, dependente între ele, care formeaza un tot organizat si care functioneaza împreuna în scopul realizarii unui
obiectiv final comun.
În cadrul unui sistem (cele care evolueaza sunt numite dinamice) interactioneaza trei componente de baza:
-    intrarile – orice sistem este supus actiunii mediului în care se afla, actiune care se manifesta sub forma intrarilor;
-    procesarile – transformarea înglobeaza ansamblul proceselor prin care din intrari se obtin iesiri;
-    iesirile – rezultatele proceselor care au loc în cadrul sistemelor.

Sistemul informational reprezinta ansamblu de mijloace (cu precadere informatice) si permite realizarea functiunilor de
comunicare, exploatare si pregatirea deciziilor. În plus, sistemul informational constituie rezultanta unui ansamblu de
perceptie a realitatii de catre membrii întreprinderilor.

Rolul sistemelor informationale este constituit din:

-    culegerea datelor privind starea sistemului ce-l reprezinta întreprinderea si despre mediul sau;
-    transmiterea datelor la punctele de prelucrare prin canalele informationale;
-    prelucrarea datelor în vederea obtinerii informatiilor necesare în procesul decizional;
-    adoptarea deciziilor si transmiterea lor la organele de executie;
-    asigurarea controlului si urmarirea înfapturii deciziilor.

Între activitatile si componentele unui sistem informational (resurse umane, materiale, logice si date) exista multiple
legaturi (figura 1.4)
Sistemul informational este identic cu sistemul informatic atunci când toate relatiile informationale dintr-o organizatie,
toate mijloacele si regulile sunt informatizate. În aceste conditii, sistemul informatic apare ca o componenta a sistemului
informational în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt calculatoarele electronice.

În figura 1.5 sunt surprinse fazele evolutiei sistemelor informationale din anul 1960 si pâna în prezent.

8. Sistemul informational al Administratiei publice - Caracteristici generale

Schimbarile majore din domeniul tehnologiilor informationale si de comunicatii creeaza premisele trecerii de la
societatea informationala la cea a cunoasterii.

În aceste conditii, esenta societatii informationale rezida în folosirea integrata, masiva si generalizata a
tehnologiilor informationale si de comunicatii în toate domeniile vietii economice si sociale, inclusiv în
administratia publica, servicii etc.

În contextul creat prin aderarea României la structurile Uniunii Europene este imperativ ca domeniul
administratiei publice sa adopte o serie de masuri în vederea de restructurarii, modernizarii si regândirii rolului si
modului de functionare în vederea adaptarii acestora la conditiile impuse de societatea informationala si cea a
cunoasterii.

Sistemul informational pentru administratia publica constituie suportul de simplificare si aplicare a unor
reguli si proceduri administrative în scopul asigurarii accesului larg si nediscriminatoriu al contribuabililor la
servicii publice, precum si reducerii tarifelor pentru aceste servicii si a costurilor de operare si personal.
Problema implicarii societatii informationale în administratia publica trebuie abordata pe mai multe paliere, care
se influenteaza si interconditioneaza reciproc . Schematic, aceste paliere sunt prezentate  în figura 1.6.
Schema din figura 1.6 ilustreaza modul în care trebuie sa interactioneze cele cinci componente implicate în
amplificarea nivelului de informare si comunicare, a nivelului cantitativ si calitativ al serviciilor oferite de
administratia publica si comunitatea de afaceri, cetatenilor, a rolului primordial pe care trebuie sa-l joace sectorul
tehnologiei informatiei si comunicatiilor, inclusiv cercetarea stiintifica din domeniu, în vederea gasirii solutiilor
adecvate, moderne pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta administratia publica.

Componenta a societatii, administratia publica este considerata veriga responsabila de asigurarea cadrului
favorabil dezvoltarii comunitatii, realizarii unor servicii diversificate si de calitate pentru cetateni, sectorul
economic si cel social. Administratia publica are obligatia de a lua masuri în vederea asigurarii cadrului optim de
desfasurare a activitatilor pentru satisfacerea cerintelor actorilor implicati.

În aceste conditii se impune:

•    extinderea si modernizarea infrastructurii informationale nationale;
•    dezvoltarea de aplicatii si servicii bazate pe convergenta tehnologiilor informatiei, comunicatiilor cu media,
care sa permita informatizari omogene si coordonate ale institutiilor din administratia publica centrala si locala;
•    îmbunatatirea serviciilor publice si realizarea interactiunii societatii civile cu administratia publica prin
mijloace electronice adecvate.

Construirea unui sistem informational bazat pe TIC la nivel national pentru administratia publica este una dintre
etapele cele mai importante ale acestui proces. Pentru extinderea utilizarii TIC la nivelul întregului sistem al
administratiei publice centrale si locale  trebuie îndeplinite urmatoarele cerinte:
•    fiecare functionar public sa dispuna de un calculator, si fiecare institutie publica sa beneficieze de o retea
locala de calculatoare;
•    fiecare functionar public sa posede un certificat ECDL (European Computer Driving Licence), care sa certifice
abilitatile de utilizare a calculatoarelor;
•    institutiile administratiei publice centrale si locale din municipiul Bucuresti sa fie conectate între ele, si cu cele
din capitalele de judet, prin intermediul magistralei de comunicatie pe fibra optica de mare viteza;
•    conectarea institutiilor publice la Internet si crearea unui Intranet pentru acestea;
•    fiecare functionar public sa detina o adresa de posta electronica;
•    fiecare institutie a administratiei publice sa aiba un site propriu pe Internet;
•    legiferarea documentelor si a semnaturii electronice si crearea pentru fiecare document tipizat a unui document
electronic înmagazinat pe servere nationale, pentru a putea fi accesat;
•    proiectarea si realizarea registrelor permanente (registrele de persoane fizice, persoane juridice, unitatile
administrativ teritoriale, inclusiv arterele de circulatie si cadastrul), a dictionarului de documente si proceduri
administrative precum si o serie de nomenclatoare  unitare de uz general, sub forma bazelor de date care reunesc
informatii referitoare la produse, servicii, tipuri de agenti economici, sociali etc.
 Pentru administratia publica se are în vedere crearea de mijloace electronice care sa usureze procesul de
informatizare a structurilor administrative si a actorilor cu care acestea intra în contact. Astfel, se au în vedere
utilizarea de centre publice de informare pe cale electronica a cetatenilor, inclusiv utilizarea de chioscuri cu ecrane
senzitive, ghisee unice (one-stop-shop), carduri electronice mono sau multifunctionale, raportari financiare pe cale
electronica, e-mail, pagini web, licitatii electronice, semnatura digitala, videoconferinte, vot electronic, orase
digitale, retele civice etc. si, nu în ultimul rând, guvernare on-line.
9. Scopul si obiectivele dezvoltarii sistemului informational pentru administratia publica
Scopul dezvoltarii sistemului informational în administratia institutiilor publice din tara noastra consta în :
- mediatizarea importantei dezvoltarii sistemului informational în modernizarea administratiei publice;
- prezentarea cailor de îmbunatatire a transmiterii datelor, informatiilor si a dezvoltarii circuitului informational specific;
- transmiterea, catre cei implicati în administratia publica, necesitatii de perfectionare continua, într-o societate
informationala bazata pe transparenta si satisfacerea cerintelor cetatenilor si a comunitatilor locale.

Obiectivul general urmarit este de modernizare a administratiei publice, prin introducerea unui sistem informational
corespunzator cerintelor impuse de societatea informationala.

Obiectivele specifice vizeaza:

- îmbunatatirea calitatii si accesibilitatii serviciilor oferite de administratia publica cetatenilor, mediului de afaceri etc.;
- utilizarea mijloacelor moderne de comunicatie;
- accesul rapid la baza de date specifica administratiei publice;
- realizarea unui flux informational rapid si eficient, necesar procesului decizional.