Informatică Curs 1

1. CONCEPTE DE BAZĂ ÎN INFORMATICA ECONOMICĂ.

SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ, SOCIETATE BAZATĂ PE
CUNOŞTINŢE: DATE, INFORMAŢII, CUNOŞTINŢE; SISTEM
INFORMAŢIONAL, SISTEM INFORMATIC. TEHNOLOGIA
INFORMAŢIEI ŞI A COMUNICAŢIILOR: ELEMENTE
COMPONENTE, PRINCIPII, AVANTAJE ŞI OPORTUNITĂŢI.

Toate marile revoluții din istoria omenirii au avut drept cauză apariţia unor noi tehnologii:
plugul pentru revoluția agrară, electricitatea şi motorul cu ardere internă pentru revoluția
industrială. Astăzi asistăm la derularea unui alt mare moment, cel puţin la fel de important şi
spectaculos: microprocesorul şi reţeaua de comunicaţie Internet reprezintă ingredientele noii
revoluții, cunoscute deja drept Societatea Cunoaşterii.
James W. Michaels prezintă astfel erele prin care a trecut şi trece omenirea: (1) a pietrei;
(2) a fierului; (3) a agriculturii; (4) a industriei; (5) a tehnologiei; (6) a cunoaşterii.
Grafic, James W. Michaels le prezintă sub forma unor unde în timp, care se întrepătrund,
fiecare având o porţiune de creştere, urmată de una de descreștere în favoarea noii unde care
se ridică şi se propagă mai departe. Ultima undă (eră) luată în consideraţie este aceea a
cunoaşterii, căreia îi prezice creşterea, fără a arăta ce se poate întâmpla mai departe. Aceste
unde (ere) se înscriu pe o scară ascendentă privind valoarea creată, cea mai eficientă din acest
punct de vedere fiind era cunoaşterii.

1.1.Sistem informatic și sistem informațional

Sistemul informaţional are un grad ridicat de complexitate şi pentru înţelegerea

necesităţii sale, a conceperii şi utilizării lui, este nevoie să se cunoască şi să se
interpreteze corect noţiunile ce stau la baza definirii acestuia: informaţia, datele,
redundanţa, fluxul informaţional, circuitul informaţional, sistemul informaţional,
sistemul informatic.

Informaţia
Toate sistemele au un caracter evolutiv, care nu are loc la întâmplare, ci sunt
dirijate prin ceea ce numim reglaj. Rolul reglării sistemului, ca răspuns la perturbaţii şi
rolul dirijării evoluţiei sale îi revine managementului în care omul este factorul
hotărâtor. Dintre principalele pârghii prin care se realizează procesul de management,
informaţia şi decizia prezintă o deosebită importanţă. Acestea sunt elemente strâns
legate între ele printr-un sistem complex de conexiuni directe şi inverse, ceea ce a
determinat ca în literatura de specialitate să se vorbească despre un sistem
informaţional-decizional.
Informaţia este o noţiune de bază, fundamentală care a constituit mult timp
obiectul unor definiri diferite în literatura de specialitate şi de aceea prezentam câteva
modalităţi diferite de definire a noţiunii sau a conceptului.
Prezentam trei definiţii în cele ce urmează. Prima:

1
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
Informatică Curs 1

Se poate spune că informaţia este o ştire, o noutate, un mesaj privind fapte

şi evenimente de orice fel, experienţe, acţiuni care urmează a fi realizate şi
transmise, recepţionate şi înţelese pentru a fi utilizate într-un anumit scop.
A doua, informaţia este acea parte a unui mesaj care aduce elemente noi de
cunoaştere şi/sau care înlătură o stare de incertitudine.
Pentru un sistem economic, tehnic, social etc. informaţia reprezintă un
mesaj cu caracter de noutate despre evenimentele care au loc, au avut loc şi/sau
care vor avea loc cu referire atât la interiorul sistemului, cât şi la mediul
acestuia.
Din modul de definire trebuie reţinute următoarele aspecte:
Informaţia este aceea care aduce elemente noi de cunoaştere şi contribuie la înlăturarea
unei stări de incertitudine.
De asemenea, informaţia poate să aducă elemente noi de cunoaştere despre trecut,
prezent şi viitor.
Fiind legată de cunoaştere, informaţia are un caracter de noutate privitor la
fapte, întâmplări, evenimente, experienţe, obiecte, oameni etc. prin care se măreşte
gradul de certitudine al oamenilor în raport cu condiţiile mediului înconjurător.
Informaţia este starea actuala a unui fenomen, variabil, cu un număr finit de
stări, care măreşte gradul de cunoaştere al unei fiinţe umane în raport cu mediul
înconjurător.
Informaţiile se transmit prin semnale, date, obiecte și fenomene
Datele
Strâns legat de informaţie este noţiunea de data.
Datele sunt suportul informaţiei şi nu constituie informaţie decât dacă
interpretarea lor sugerează o anumită stare a unui obiect, a unui proces, a unui fenomen,
despre care nu avem încă cunoştinţe. Datele poarta amprenta activităţii din care rezultă.

Redundanţa
Strâns legată de informaţie este şi noţiunea de redundanţă.
Mesajele care nu întrunesc cerinţa de a aduce elemente noi de cunoaştere, precum
şi informaţiile în exces (cele de care nu este nevoie) poartă denumirea de redundanţă.
Redundanţa (R) reprezintă raportul dintre plusul de informaţii şi cantitatea de informaţie nouă
transmisă efectiv. Ea indică de fapt un exces de informaţie.

Fluxul informaţional
Informaţia prezintă interes în măsura în care poate fi utilizată. Măsura în care
informaţia poate fi utilizată depinde printre mulţi factori şi de corectitudinea ei.
Noţiunea de utilitate mai presupune eliminarea paralelismelor în înregistrarea şi
transmiterea informaţiilor, raţionalizarea fluxurilor informaţionale.
Un rol deosebit în asigurarea utilităţii informaţiei îl are transmiterea acesteia.
Transmiterea informaţiei se face de la o sursă de informaţii către destinatar. Acesta o
recepţionează cu scopul de a valorifica semnificaţia sa, spre deosebire de sursă care
generează informaţii prin înregistrarea stărilor unui anumit proces.
Transmiterea informaţiei de la sursă la destinatar se realizează prin canale de transmitere
cu ajutorul unor mijloace de mare diversitate.

2
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
Informatică Curs 1

Mulţimea informaţiilor vehiculate între două elemente ale unui sistem

informaţional, indiferent de procedeul sau de natura suportului folosit la prelucrarea
sau transmiterea acestora, se numeşte flux informaţional.
Fluxul informaţional se caracterizează prin aceea că asigură informaţii
referitoare la desfăşurarea proceselor şi de management pentru fundamentarea
deciziilor. De aceea raţionalizarea fluxurilor informaţionale are o deosebită importanţă,
mai ales că pe lângă simplificarea accesului la informaţiile dorite se poate realiza
reducerea costului de stocare a acestora şi reducerea considerabilă a numărului de
documente.
Activitatea de raţionalizare a fluxurilor informaţionale presupune, printre altele,
şi reprezentarea grafică a acestora. Acest lucru se realizează cu ajutorul organigramelor
de flux, cunoscute şi sub denumirea de flow-chart-uri.
Fluxul informaţional are mai multe caracteristici: conţinutul, volumul (debitul) de
informaţie, frecvenţa, calitatea, forma, suportul, procesul de obţinere, costul.
Ne vom referi în continuare doar la debitul de informaţie.
Caracteristica de bază a fluxului informaţional o constituie debitul de
informaţii, prin care se înţelege numărul de cuvinte, caractere, semnale pe care o sursă
le poate emite în unitatea de timp.
În teoria informaţiei noţiunea de „cantitate a informaţiei” este bine conturată,
fiind în legătură cu aprecierea noastră intuitivă a noului pe care-l poartă informaţia,
însă, abstractizat de conţinut, de sens şi de gradul ei de utilitate pentru primitor.
Metodele cantitative de evaluare a informaţiei se bazează pe o teză generală conform
căreia cu cât mai nedeterminat este deznodământul unui fenomen sau eveniment, cu
atât poartă o cantitate mai mare de informaţie comunicarea despre rezultatul acestui
eveniment.
Nedeterminarea rezultatului unui eveniment creşte pe măsura sporirii
numărului de deznodăminte echiprobabile deoarece are loc o creştere a cantităţii de
informaţie în comunicarea despre rezultat.
Cantitatea de informaţii este proporţională cu entropia (starea de
nedeterminare a unui sistem) şi deci ea este cu atât mai mare cu cât numărul de semnale
posibile de a fi recepţionate este mai mare.

Circuitul informaţional
Circuitul informaţional reprezintă drumul (traseul) parcurs de o informaţie de la sursă
(emiţător) la destinaţie (receptor) şi până la arhivarea sau distrugerea acesteia.
Fluxurile informaţionale sunt vehiculate pe trasee prestabilite care poartă denumirea de
circuite informaţionale.
Dacă fluxul informaţional reprezintă partea invizibilă în vehicularea informaţiei,
circuitul informaţional reprezintă partea materializată.
Circuitele informaţionale au un rol important în dimensionarea şi realizarea sistemului
informaţional.

Sistemul informaţional
Informaţiile şi fluxurile informaţionale constituie liantul ce asigură instituţiei caracterul
de sistem.

3
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 1

În literatura de specialitate definirea sistemului informaţional este făcută sub

diferite forme, neexistând încă un consens unanim. Astfel se consideră că sistemul
informaţional ar cuprinde numai mijloacele şi metodele de obţinere, prelucrare şi
utilizare a informaţiilor, sau că acesta ar cuprinde mijloacele, metodele şi acţiunile
folosite pentru a asigura circulaţia informaţiilor în scopul îndreptării activităţii
instituţiei publice spre realizarea scopului pentru care a fost creată.
Dintre cele mai corecte moduri de definire a sistemului informaţional putem evidenţia:
„Sistemul informaţional poate fi definit ca ansamblul datelor, informaţiilor,
fluxurilor şi circuitelor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a
informaţiilor menite să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor instituţiei ”.
Sistemul informaţional al unui organism (activitate) este „ansamblul
informaţiilor, surselor de informaţii şi nivelurilor receptoare, canalelor de circulaţie,
procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor din respectivul organism”.
Dacă avem în vedere şi resursele umane, respectiv specialiştii în domeniul
informaticii, o definire mai completă ar fi aceea în care sistemul informaţional este un
ansamblu organizatoric format din totalitatea metodelor, procedeelor, mijloacelor şi
specialiştilor care asigură culegerea, prelucrarea, transmiterea şi acumularea
informaţiilor cu privire la fluxurile de bunuri materiale şi informaţionale ce au loc în
cadrul sistemului instituţiei publice.

Sistemul informatic
Este necesar să se facă distincţie între sistemul informaţional şi sistemul informatic.
Prin sistem informatic se înţelege acea parte a sistemului informaţional în care prelucrarea este
automată, dar numai dacă respectiva parte formează un sistem. Dacă pentru întregul sistem
informaţional prelucrarea este automată se obţine sistemul informatic integrat, ca limită spre
care tinde evoluţia actualelor sisteme informatice.

1.2.Societatea cunoaşterii

Societatea cunoaşterii: reprezintă mai mult decât societatea informaţională şi decât societatea
informatică, înglobându-le de fapt pe acestea. Din momentul în care intervine Internetul cu marile
avantaje pe care acesta le aduce (e-mail, comerţ electronic şi tranzacţiile electronice, piaţa Internet,
distribuţia de „conţinut”), prin cuprinderea în sfera informaţiei electronice a unui număr cât mai
mare de cetățeni, se trece la Societatea cunoaşterii.
Cunoaşterea este informaţie cu înţeles şi informaţie care acţionează. De aceea societatea
cunoaşterii nu este posibilă decât grefată pe societatea informaţională şi nu poate fi separată de
aceasta. În acelaşi timp, ea înseamnă mai mult decât societatea informaţională, prin rolul major
care revine informaţiei cunoaştere în societate. Cel mai bun calificativ al societăţii cunoaşterii
este, probabil, acela de Societate informaţională şi a cunoaşterii.
Societatea cunoaşterii presupune: (1) o extindere şi aprofundare a cunoaşterii ştiinţifice
şi a adevărului despre existenţă; (2) utilizarea şi managementul cunoaşterii existente sub
forma cunoaşterii tehnologice şi organizaţionale; (3) producerea de cunoaştere tehnologică
nouă prin inovare; (4) o diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetățenii prin mijloace
noi, folosind cu prioritate Internetul şi cartea electronică şi utilizând metodele de învăţare
prin procedee electronice (e-learning).

4
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
Informatică Curs 1

Un termen tot mai des folosit în ultimul timp este acela de noua economie. Se ştie că în
societatea informaţională se dezvoltă economia Internet. În societatea cunoaşterii, se formează
cu adevărat o nouă economie, care înglobează şi economia Internet. De aceea, economia nouă
este economia societăţii informaţionale şi a cunoaşterii; (5) Societatea cunoaşterii reprezintă o
nouă economie în care procesul de inovare (capacitatea de a asimila şi converti cunoaşterea
nouă pentru a crea noi servicii şi produse) devine determinant.
Rapiditatea cu care societatea informaţională se transformă într-o societate a informaţiei
şi a cunoaşterii determină o gândire asupra noii economii care să ţină seama nu numai de piaţa
Internet şi efectul informaţiei pe Internet asupra tuturor agenţilor economici, ci şi de efectul
cunoaşterii ca factor economic care impune recunoaşterea bunurilor intangibile, în general, în
crearea de valoare economică, precum şi de cerinţele realizării unei societăţi sustenabile,
care pe lângă faptul că nu este posibilă decât în cadrul societăţii cunoaşterii, va impune în
economia societăţii noi industrii, schimbări de orientare în raport cu gândirea economică
clasică. (De exemplu, productivitatea resurselor, a energiei, a materialelor, înaintea
productivităţii muncii).
(6) Societatea cunoaşterii reprezintă fundamental necesar pentru a se asigura o societate
sustenabilă din punct de vedere ecologic, deoarece, fără cunoaşterea ştiinţifică, cunoaşterea
tehnologică şi managementul acestora, nu se vor putea produce acele bunuri, organizări şi
transformări tehnologice (poate chiar biologice) şi economice necesare, pentru a salva omenirea
de la dezastru în secolul al XXI-lea. Societatea cunoaşterii este, deci, o societate
informaţională şi sustenabilă. Un alt mod de sustenabilitate, în afara societăţii cunoaşterii, va
fi greu de găsit. Societatea cunoaşterii este un factor al globalizării. Prin ambele componente,
informaţional şi sustenabil, societatea cunoaşterii va avea un caracter global. Cunoaşterea
însăşi, ca şi informaţia, va avea caracter global.
Societatea cunoaşterii reprezintă şi o etapă nouă în cultură, pe primul plan va apărea
cultura cunoaşterii, care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea artistică,
literară etc. Astfel se va pregăti terenul pentru ceea ce poartă numele de Societate a conștiinței,
a adevărului, moralității şi spiritului.
Societatea cunoaşterii pregăteşte un alt profil al utilizatorului, prin educaţie
permanentă, pe tot parcursul vieţii, pornind de la o (1) educaţie formală, certificată printr-un
examen, (2) educaţie non-formală, (3) experienţă la locul de muncă şi (4) educaţie
informală, adică se învață acolo unde a învăţa nu este principalul scop al activităţii.
Societatea cunoaşterii [5, 6] asigură o diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi
cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul, cartea electronică şi metodele de
învăţare prin procedee electronice (e-learning), urmăreşte extinderea şi aprofundarea
cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre existenţă, este singurul mod prin care se va asigura
o societate sustenabilă din punct de vedere ecologic şi va constitui o nouă etapă în cultură
(bazată pe cultura cunoaşterii, care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea
artistică, literară etc.).
În fine, societatea cunoaşterii asigură bazele unei viitoare societăţi a conştiinţei, a
adevărului, moralităţii, creativităţii şi spiritului.

Vectorii tehnologici ai societăţii cunoaşterii sunt:

(1) Internetul, pentru care este nevoie de o multiplă extindere în vederea societăţii
cunoaşterii, prin cuprinderea fiecărei instituţii în reţea, a fiecărui domiciliu şi a fiecărui cetăţean,
prin trecerea la transmisii de bandă largă, ceea ce înseamnă creşterea vitezei de transmisie.
(2) Cartea electronică, o tehnologie care se impune şi va deveni esenţială.

5
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 1

(3) Inteligenţa artificială, despre care observăm: „În regim de croazieră, societatea
cunoaşterii se bazează în cele mai multe activităţi pe agenţi inteligenţi. Inteligenţa artificială
este esenţa tehnologică a societăţii cunoaşterii.
(4) Nanoelectronica, care peste un deceniu va deveni, probabil, principalul suport
fizic pentru procesarea informaţiei, dar şi pentru multe alte funcţii ale societăţii cunoaşterii.

Vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii

Numărul acestor vectori funcţionali ai societăţii cunoaşterii [10] poate fi destul de mare,
pe măsură ce tot mai multe domenii de activitate vor fi din ce în ce mai dependente de
cunoaştere:
Managementul cunoaşterii pentru întreprinderi, organizaţii, instituţii, administraţii naţionale şi
locale.
(b) Managementul utilizării morale a cunoaşterii la nivel global.
(c) Cunoaşterea biologică, genomică (cunoaşterea asupra genomului şi funcţiilor pe care le
determină structurile de gene).
(d) Sistemul de îngrijire a sănătăţii la nivel social şi individual.
(e) Protejarea mediului înconjurător şi asigurarea societăţii durabile şi sustenabile printr-un
management specific al cunoaşterii.
(f) Aprofundarea cunoaşterii despre existenţă.
(g) Generarea de cunoaştere nouă tehnologică.
(h) Dezvoltarea unei culturi a cunoaşterii şi inovării.
(i) Un sistem de învăţământ bazat pe metodele societăţii informaţionale şi a cunoaşterii (e-
learning) etc.

Sistemul informatic computerizat în societatea cunoaşterii

Un sistem informatic computerizat în societatea cunoaşterii (SICSC), ca o evaluare a

SICSI în baza vectorilor tehnologici şi a vectorilor funcţionali ai societăţii cunoaşterii (tabelul
1). Conţinutul celulelor acestui tabel pot fi uşor „umplute” cu tehnologii funcţionale din
Societatea Cunoaşterii.
Societatea cunoaşterii în era informaţiei este o perioadă intermediară între societatea
informaţională şi societatea conştiinţei. Pentru Societatea cunoaşterii inteligenţa artificială
(IA) este esenţială atât ca vector tehnologic, cât şi prin utilizarea ei în vectorii funcţionali ai
societăţii cunoaşterii. Această primă perioadă intermediară va dura până cândva, după
momentul în care IA va egala inteligenţa naturală (IN) structurală a omului, respectiv a părţii
(IN) structurală care nu poate poseda intuiţie, moralitate, creativitate şi spiritualitate.
Societatea cunoaşterii trebuie să înceapă să fie elaborată şi dezvoltată şi cu gândul la
această viitoare societate a conştiinţei, care va fi o societate a adevărului, a moralităţii,
creativităţii şi a spiritului. Ea, cu siguranţă, va fi susţinută de sisteme informatice
computerizate bazate pe vectorii tehnologici şi pe vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii.
Vor fi examinate în continuare toate aceste funcţiuni ale societăţii cunoaşterii. Unele dintre ele
fac obiectul altor studii în cadrul programului Societatea Informaţională – Societatea
Cunoaşterii.

6
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
Informatică Curs 1

Părţile componente şi fazele de activitate a sistemului computerizat în societatea

cunoaşterii (tabelul 2), în mare măsură, reprezintă o emergentă evoluare şi dezvoltare creativă
a sistemului informatic computerizat al societăţii informaţionale (tabelul 1).

1.3.Sisteme informatice inteligente în Societatea Cunoaşterii

Societatea conştiinţei va dispune de sisteme de o inteligenţă artificială puternică. Baza

acestor sisteme o poate constitui componentele şi fazele sistemului informatic inteligent din
Societatea conştiinţei (SIISC), elementele şi exemplele de subsisteme ale căruia, în societatea
conştiinţei, pot avea conţinutul prezentat în tabelul 2.
Extrapolând prevederile sistemelor computerizate în Societatea informaţională (SICSI:
tabelul 1) şi în Societatea cunoaşterii (SICSC: tabelul 2), încercăm să evidenţiem componentele
unui sistem informatic inteligent în Societatea conştiinţei (SIISC).
Componentele Soft, Hard, Umanitatea, Knowledge, Brain şi Group în aceste SIISC pot fi
reprezentate de: (1) Software-ul conştiinţelor, (2) Hardware-ul conştiinţelor, (3) Oameni în
societatea conştiinţelor, (4) Knowledgeware-ul conştiinţelor (date, informaţii, cunoştinţe,
conştiinţe), (5) Brainware-ul conştiinţelor (metode, algoritmi, proceduri) and (6) şi modele
conştiente) şi (6) Groupware-ul conştiinţelor (comunicaţii conştiente).
Aceste componente vor activa cu date, informaţii, cunoştinţe şi conştiinţe în fazele de
evaluare a procesului în Societatea conştiinţei, precum: (a) Evidenţierea conştiinţei, (b)
Memorizarea conştiinţei,

Tabelul 2
Sistemul informatic inteligent în Societatea Cunoaşterii

Fazele SIISC / versus Evidenţierea Memorizarea Distribuirea

Procesarea conştiinţei conştiinţei /
Componentele SIISC conştiinţei conştiinţei

Hardware-ul Organele de colectare a Fixarea conştiinţei în Conectarea neuronală a Conectările neuronale

conştiinţelor cunoştinţelor pentru cele două emisfere a conştiinţelor din două ale
evoluţiile conştiinţei creierului emisfere a creierului conştiinţei cu
subconştientul şi
inconştientul
Software-ul Driverele organelor de Înscrierea conştiinţei în Procesarea conştiinţei în Driverele organelor de
conştiinţelor colectare a conştiinţelor memorie ambele emisfere a transmitere a conştiinţei
creierului în subconştient
Capital uman în Iniţierea proceselor Documentarea şi Formarea conştiinţei de Evaluarea conştiinţei de
societatea conştiinţei conştiente cristalizarea grup, de societate grup, conştientizarea lor
conştiinţelor în societate

Knowledgeware (date, Formalizarea Acumularea Transformarea datelor, Trecerea subiectelor

informaţii, cunoştinţe, conştiinţelor cunoştinţelor în informaţiilor, conştiinţei individuale şi
conştiinţe) conştiinţă şi cunoştinţelor colective în subconştient
subconştient în conştiinţe

Brainware (metode, Recepţionarea Depozitarea conştiinţei Creativitatea conştiinţei Creativitatea conştiinţei,

algoritmi, proceduri şi elementelor conştiinţei în memoria inteligentă şi tehnologiile de a subconştientului şi a
modele conştiente) interpretări conştiente inconştientului

7
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
Informatică Curs 1

Groupware (comunicaţii Recepţionarea Depozitarea conştiinţei Conştientizarea şi Transmiterea conştiinţei

conştiente) conştiinţei individuale şi interacţiunilor de grup coordonarea proceselor umane şi cristalizarea ei
de grup conştiente individuale şi în subconştient
de grup

Acest sistem informatic inteligent în Societatea conştiinţei este o dezvoltare şi adaptare

calitativă şi cantitativă a corelaţiilor dintre definiţia conştiinţei, în DEI, şi caracteristicile
reproducerii conştiente şi a funcţiilor, care derivă din ele (tabelul 3). reproductive.

Tabelul 3
Corelaţiile dintre definiţia conştiinţei din DEI şi caracteristicile reproducerii conştiente
şi funcţiile care derivă din ele

Etimologia Prezenţa
Caracteristica cuvântului scopului în Scopurile se Organizarea Omul nu
reproducerii conştiinţa: Funcţia plan mental: stabilesc mintală a reproduce
conştiente: informaţional Funcţia înainte: Funcţia activităţii: realitatea în sine:
Funcţia cognitivă a finalistă a anticipativ- Funcţia Funcţia creativ
conştiinţei conştiinţei predictivă a reglatoare a proiectivă a
conştiinţei conştiinţei conştiinţei

Cunoaştere

Activitate

Sentiment

Spirit, gândire

Stare lucidă

8
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
Informatică Curs 1

În tabelul 3: (1) Etimologia cuvântului conştiinţa (con-scientia; con-science, so-znanie) arată că

organizarea conştientă este o reflectare cu ştiinţa, care în mod surprinzător se reflectă în sistemele
computerizate a mijloacelor adaptabile.
În această reflectare cu ştiinţa, individul dispune de o serie de informaţii ce pot fi utilizate în
vederea: descifrării, înţelegerii şi interpretării unui nou obiect, fenomen sau eveniment; (2)
Prezenţa scopului în plan mental este esenţială în reflectarea conştientă care este o reflectare cu scop
sau orientată spre scop; (3) Scopurile se stabilesc înainte de desfăşurarea activităţii, acţiunii.
Omul, prin conştiinţă, are capacitatea de a anticipa rezultatul acţiunilor sale, de a-l stabili mintal
înainte de a-l realiza în forma sa concretă. Conştiinţa este deci o reflectare anticipativă a realităţii,
prin aceasta, deosebirea dintre om şi animal fiind fundamentală; (4) Dar pentru a realiza ceva este
necesară şi organizarea mintală a activităţii, adică: fragmentarea ei în elemente componente, stabilirea
succesiunii desfăşurării şi realizării lor, a ierarhiei componentelor, stabilirea locului activităţii
respective în raport cu alte activităţi; (5) Omul nu reproduce realitatea în sine doar pentru a o
reproduce, ci cu scopul de: (a) a o modifica, (b) schimba şi (c) adapta necesităţilor sale, ceea ce
desemnează caracterul creativ al conştiinţei, implicit funcţia sa creativ-proiectivă.

9
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu