Specializarea : Administratie Publica anul I,sem.

II

Drept Constitutional

STUDENT: BURDUJA DANIEL

LECTOR.UNIV. DR. STANESCU LUCIAN

~ 2018~
 REFERAT

ROLUL SI ATRIBUTIILE
PRESEDINTELUI
ROMANIEI

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
 Scurt istoric

Funcţia propriu-zisă de Preşedinte al României a fost

creată în
1974 printr-o modificare a Constituţiei din 1965.
Marea Adunare Naţională alegea Preşedintele ţării iar
acesta era răspunzător în faţa Adunării, exercitând
toate atribuţiile
specifice funcţiei de şef al statului. După căderea regimului comunist şi după
provizoratului
puterii de stat de la începutul anilor ’90, construcţia instituţională s-a realizat în jurul
formei republicane de guvernământ. Opţiunea reîntoarcerii la monarhie a generat vreme
de câţiva ani dezbateri publice furtunoase, constituind una dintre temele conflictului
partizan. Totşi, în urma alegerilor din mai 1990, iar apoi a referendumului constituţional
din decembrie 1991 republica a fost confirmată şi legitimată prin votul categoric al
populaţiei.

Constituţia României a atribuit Preşedintelui o serie de prerogative pentru a satisface,

pe de-o
parte, necesitatea de reprezentare a statului, iar pe de altă parte, necesitatea de
mediere între
„puterile statului”, între „stat şi societate”. Luând în calcul doar perioada postcomunistă,
România a avut până în prezent 3 şefi de stat: Ion Iliescu (2 mandate), Emil
Constantinescu (1 mandat), Traian Băsescu (2 mandate).

Rolul
Preşedintel
ui

Articolul 80 din Constituţia României defineşte rolul Preşedintelui. Conform acestuia,

Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei
nationale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la
respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop,
Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi
societate.
 Acest articol reprezintă una dintre contradicţiile Constituţiei, deoarece exagerează rolul
în stat al Preşedintelui, utilizând formulări care depăşesc atribuţiile ce i se conferă în
realitate.

Conform Constituției, Presedintele Romaniei :

 reprezintă statul român,

 este garantul independenţei naţionale, al unitătii şi al integritătii teritoriale a tării,

 veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritătilor publice,

 este mediator între puterile statului

Se apreciază că Preşedintele României apare într-o triplă ipostază :

 In calitate de şef al statului

 Șef al executivului, alături de premier

 Garant al respectării Constituţiei şi mediator

Tot conform Constituţiei, acesta trebuie să fie neutru şi echidistant faţă de partidele
politice, fiindu-i interzisă calitatea de membru într- un partid politic

Alegerea Preşedintelui României

Conform Articolului 81 din Constituţia României, Preşedintele României este ales prin votul
direct al cetăţenilor, în sistem de vot majoritar, în două tururi de scrutin. Durata mandatului
Preşedintelui este de cinci ani, iar numărul maxim de mandate care poate fi obţinut este de
două. Pe timpul mandatului, Preşedintele nu poate fi membru al unui partid politic şi nu poate
îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.

Atribuțiile Preşedintelui

Preşedintele beneficiază de o serie de atribuţii exercitate fără concursul vreunui oragan de stat.
Acestea sunt: convocarea în primă sesiune a Parlamentului nou ales; convocarea camerelor
parlamentului în sesiuni extraordinare; prezentarea de mesaje şi cereri Parlamentului cu privire
la principalele probleme politice ale naţiunii; promulgarea legilor; sesizarea Curţii
Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea unei legi; participarea la unele şedinţe ale
Guvernului şi prezidarea lor; consultarea guvernului; prezidarea şedinţelor Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării, în calitate de comandant al forţelor armate; atribuţii de mediere între
puterile statului, precum şi între stat şi societate.
 Pe lângă aceste atribuţii, Preşedintele mai beneficiază de o serie de prerogative care sunt
îndeplinite cu ajutorul altor organe de stat. Mai jos le vom enumera pe cele mai importante:
organizarea referendumului în probleme de interes naţional, după consultarea prealabilă a
Parlamentului; revocarea sau numirea unor miniştri în caz de remaniere guvernamentală sau de
vacanţă a postului, la propunerea primului ministru; numirea a trei judecători la Curtea
Constituţională; numirea în funcţie a magistraţilor; declararea, de regulă, cu aprobarea
prealabilă a Parlamentului, a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate; instituirea stării
de asediu sau a stării de urgenţă, parţiale sau totale; conducerea armatei României în calitate
de şef ar armatei; acordarea gradelor de mareşal, de general şi de amiral etc.

O serie de atribuţii care au generat controverse atât în plan politic, cât şi la nivelul dezbaterii
academice necesită o abordare aparte:

Atributul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul prevăzut în art. 89 din Constituţia republicată

presupune îndeplinirea cumulativă a nu mai puţin de şase condiţii, ceea ce îl face aproape
imposibil de aplicat în practică: (i) consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor
grupurilor parlamentare; (ii) Parlamentul să nu acorde votul de încredere pentru formarea
Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare; (iii) Parlamentul să respingă cel puţin
două solicitări de învestitură; (iv) Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată într-un an;
(v) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui; (vi)
Parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de
urgenţă.

Practic, este aproape imposibil ca Parlamentul să fie dizolvat, cel puţin fără voinţa lui, ceea ce
demonstrează încă o dată că legea fundamentală a aşezat forul legiuitor în centrul sistemului de
guvernare românesc. Este instituţia care are cea mai mare stabilitate. Nu se află aproape
niciodată în pericol de a fi dizolvată.

Atribuțiile Preşedintelui şi raporturile cu celelalte puteri

Atribuții în raport cu autoritatea legiuitoare

 Adresarea de mesaje Parlamentului (art. 88 din Constituţie)

Acesta se prezintă în şedinţă comună, direct de către Preşedinte sau poate fi citit de către un
consilier prezidenţial sau chiar sub forma unei scrisori.
Conform jurisprudenţei, s-a stabilit că Parlamentul nu este obligat să aiba o dezbatere în urma
primirii mesajului şi nici nu este ţinut la luarea unor măsuri.

 Convocarea şi dizolvarea Parlamentului

Convocarea

Aceasta intervine în două situaţii :

1. Atunci când Parlamentul nou ales se întruneşte la convocarea Preşedintelui României în cel
mult 20 de zile de la alegeri. (art. 63, alin. (3) din Constituţie)

2. Atunci când se întruneşte Parlamentul în sesiuni extraordinare, la convocarea de către

Preşedinţii fiecărei camere. (art. 66, alin. (2) din Constituţie)
Dizolvarea (art. 89 din Constituție)

Poate să intervină în caz de criză parlamentară gravă. Este declanşată de Preşedinte şi este
necesară îndeplinirea a 6 condiţii :

1. Să aibă loc după consultarea preşedintilor celor 2 camere şi a liderilor grupurilor

parlamentare

2. Să aibă loc dacă Parlamentul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului
în termen de 60 de zile de la solicitare

3. Dupa respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură

4. Dizolvarea poate avea loc o singură dată într-un an

5. Dizolvarea nu poate interveni în ultimele 6 luni ale mandatului

6. Și nu poate interveni nici în timpul stării de mobilizare, război, asediu sau de urgenţă

 Promulgarea legii
Reprezintă o atribuţie uzuală, a oricărui şef de stat şi presupune învestirea cu formulă executorie a
legii adoptate de Parlament.

Constituţia stabileşte obligaţia Preşedintelui de a promulga legea în termen de 20 de zile de la

primire. Constituţia prevede şi posibilitatea Preşedintelui de a putea cere o singură dată
reexaminarea unei legi, situaţie în care, după reexaminare, este obligat să o promulge în termen
de maximum 10 zile. Acelaşi termen se aplică şi în cazul sesizării Curţii Constituţionale, cu privire la
un control anterior promulgării.

Atribuții în raport cu puterea executivă

 Desemnarea candidatului la funcţia de premier (art. 103 din Constituţie)

  Numirea Guvernului ca urmare a votului de încredere al Parlamentului

 Numirea şi revocarea unor membri ai Guvernului – în caz de remaniere sau de vacanţă a

postului (art. 85, alin. (2) din Constituţie)

 Posibilitatea de a cere consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente

 Posibilitatea de a participa la şedinţele Guvernului, la invitaţia premierului – la care însă nu

are drept de vot

Atribuții în raporturile cu justiția

 Graţierea individuală sau colectivă

 Numirea magistraţilor la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta poate

refuza o singură dată, motivat, numirea in funcţie.

 Dreptul Preşedintelui de a participa la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii şi de a

le prezida

 Preşedintele numeşte 3 dintre cei 9 judecători ai Curtea Constituţională

 Poate sesiza Curtea cu privire la neconstituţionalitatea unei legi, înainte de promulgare sau
cu privire la un conflict juridic de natură constituţională, între autorităţile publice
Alte atribuții

 Preşedintele este comandantul forţelor armate

 Este preşedintele Consiliului Suprem de Aparare a Ţării

 Numeşte în funcţii publice

 Conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de general, mareşal şi amiral

 Incheie tratate internaţionale, pe care le supune spre ratificare Parlamentului

 Aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice

 Acreditează reprezentanţi diplomatici

Procedura de învestire a unui nou Guvern este reglementată în articolele 85 alin. 1, 103 şi 104
din Constituţie. Ceea ce caracterizează în mod esenţial această prerogativă a Preşedintelui
României este libertatea completă de decizie pe care o are şeful statului de a desemna un
 candidat pentru funcţia de prim-ministru, indiferent de rezultatul negocierilor. Mai exact, textul
constituţional de la art. 103 alin. 1 lasă posibilitatea, cel puţin teoretică, a Preşedintelui, chiar şi
în cazul în care un partid politic are majoritatea absolută a mandatelor în Parlament, de a
desemna un alt candidat la funcţia de prim-ministru decât cel agreat de partidul majoritar. Dacă
la nivel de posibilitate această ipoteză există, în realitate, şeful statului riscă să facă obiectul
unei proceduri de suspendare în situaţia în care blochează sau chiar intră în conflict cu
majoritatea parlamentară.

Suspendarea Preşedintelui României

Conform Constituţie, Preşedintele poate răspunde politic, pentru fapte grave de încălcare a legii
fundamentale (art. 95) şi penal, pentru înaltă trădare (art. 96). Răspunderea politică este o
modalitate de limitare a puterii Preşedintelui. Cu toate acestea, în practica politică iniţierea
acestei proceduri poate conduce la efecte politice negative pentru anumite partide, pentru

anumiţi lideri politici şi poate afecta puternic chiar legitimitatea unor instituţii fundamentale.
De exemplu, în urma referendumului din 19 mai 2007, cetăţenii l-au reconfirmat în funcţie pe
Preşedintele suspendat cu o majoritate categorică: 74,48% nu au fost de acord cu demiterea
şefului statului. Ulterior, această reconfirmare a Preşedintelui a permis acestuia să practice un
discurs negativ la adresa majorităţii parlamentare şi implicit la adresa instituţiei în sine.

Atribuția Preşedintelui de a convoca corpul electoral pentru a se pronunța prin referendum,

cu privire la probleme de interes naţional, conform art. 90 din Constituţie. Dincolo de caracterul
vag şi general al „interesului naţional” (care poate fi definit oricum de deţinătorii puterii),
obligaţia pentru şeful statului de a consulta în prealabil Parlamentul este clară, dar parţial
reglementată de textul constituţional: sunt ignorate consecinţele situaţiei în care Parlamentul
nu este de acord cu organizarea referendumului, iar Preşedintele ar decide totuşi organizarea
acestuia. Masi trebuie precizat că o astfel de consultare populară nu are caracter legislativ, ci
doar consultativ. Altfel spus, şeful statului nu poate legifera prin intermediul unui referendum
declanţat de el. Conform Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legislativă a ţării.
Poziția Preşedintelui în regimul politic actual

Regimul politic românesc este unul semiprezidenţial atenuat. Astfel :

 Preşedintele (la fel ca Parlamentul) este ales prin vot universal, direct, secret şi liber
exprimat, însă, doar Parlamentul este calificat ca fiind un organ reprezentativ suprem
 Dreptul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul este condiţionat şi greu de realizat în
practică

 Preşedintele răspunde politic şi penal

 Preşedintele poate cere poporului exprimarea voinţei cu privire la probleme de interes

general, însă doar cu condiţia consultării Parlamentului

 Guvernul răspunde numai în faţa Parlamentului, nu şi a Preşedintelui

 Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă

 Majoritatea decretelor prezidenţiale sunt contrasemnate de către primul-ministru

 În mare parte, atribuţiile sunt condiţionate de intervenţia Guvernului sau a Parlamentului