STRUCTURI, MECANISME ȘI INSTITUȚII

ADMINISTRATIVE
 Legislaţie:
• Constituţia României, 1991, republicată în 2003;
• Ordonanță de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind
Codul administrativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 555
din 5 iulie 2019;

• Legea 51/ 2006 privind Legea serviciilor comunitare de utilităţi

publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 254 din 21 martie 2006;

• Legea nr. 329 ∕ 2009 privind reorganizarea unor autorităţi

şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice,
susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor
cadru cu CE şi FMI, Monitorul Oficial nr. 761 din 09.12.2009.
Examen grilă!
 Sectorul public
- structurile de drept public ale statului şi
colectivităţilor locale;

- instituţiile publice;

- structuri de drept privat, aflate sub controlul

autorităţilor publice, fie datorită obiectului lor
social, fie datorită modului de organizare ori a
posesiunii capitalului;
• Ex: întreprinderile publice.
 Autoritate publică
• se înfiinţează numai prin lege
• folosesc, de regulă, dreptul de
comandă în exercitarea
atribuţiilor lor
• activitatea autorităţilor publice
se desfăşoară mai ales din oficiu
• rezultatul autorităţilor publice se
concretizează şi finalizează, de
regulă, în acte administrative de
autoritate.
≠ Instituţie publică
• pot fi înfiinţate şi prin HG
• nu pot folosi acest drept decât cu
totul excepţional, numai în
condiţiile stabilite de lege
• activitatea instituţiilor publice se
desfăşoară de regulă la cererea
celor interesaţi
• ponderea activităţilor
instituţiilor publice o constituie
operațiunile/faptele materiale,
emiterea actelor administrative
individuale (diplome, adeverinţe,
certificate medicale, decizie
pensionare) făcându-se numai în
condiţiile precizate de lege.
 Constituţia României (Titlul III, se referă la
Autorităţile publice la următoarele organisme)

• Parlamentul ( Capitolul I );
• Preşedintele României ( Capitolul II );
• Guvernul (Capitolul III );
• Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate
(Capitolul V, Secţiunea 1) – ministere, alte organe de
specialitate din subordinea Guvernului sau ministerelor,
autorităţi administrative autonome;
• Autorităţile administraţiei publice locale (Capitolul V,
Secţiunea a 2-a) – consiliile locale, judeţene şi primării;
• Autoritatea judecătorească (Capitolul VI) – instanţele
judecătoreşti, Ministerul Public, Consiliul Superior al
Magistraturii.
 Autorităţi administrative

• Guvernul, Preşedintele Republicii, Ministerele,

Consiliile locale, Consiliile judeţene, Prefectul,
Primarul
 Criterii în vederea ordonării tipurilor de
organizații

 Criteriul teritorial are în vedere aria teritorială în care îşi exercită

activitatea autorităţile administraţiei publice dintr-un stat, astfel

aceste autorităţi se împart în autorităţi ale administraţiei publice

centrale (Guvern, ministere), autorităţi ale administrației

teritoriale (serviciile publice deconcentrate ale ministerelor) şi

autorităţi ale administraţiei publice locale (Consiliile locale,

Primarii).
Criteriul funcţional sau al competenţei materiale are
drept consecinţă gruparea autorităţilor administraţiei
publice în autorităţi ale administraţiei publice cu
competenţă generală (ex. Guvernul, consiliile locale,
primarii) şi autorităţi ale administraţiei publice cu
competenţă de specialitate (ex. ministerele).
Criteriul interesului, învederează necesitatea structurării

autorităţilor administraţiei publice în raport de tipul interesului

promovat de aceste organe (distingem între autorităţi ale

administraţiei de stat (Guvern, Prefecți – promovează interesele

generale ale statului), şi respectiv, autorităţi ale administraţiei

colectivităţilor locale (primarii – promovează interesele specifice

ale colectivităților locale)).

 Sector public vs. sector privat
• Obiective – obţinerea egalizării nevoilor, echitatea versus obţinerea
profitului financiar;

• Acces la produse – alegere colectivă, printr-o politică versus alegere

individuală pe piaţă

• Reglare – prin nevoia de resurse versus prin cerere / ofertă

• Calitatea actorilor – cetăţeni versus clienţi

• Instrument al pieţei – acţiunea colectivă versus concurenţa

• Decizia – coercitivă, răspundere politică, influenţată de politic versus

consensuală, răspundere în faţa acţionarilor, influenţată de nevoia de
profit bănesc.
 ROLURI (1)

• Cetăţeni – au anumite drepturi, dar trebuie

să se supună şi anumitor reguli;

• Beneficiari (ai unei prestaţii) – beneficiarii

unui serviciu, sub forma unei plăţi sau
indemnizaţii legale în bani;
Ex: indemnizaţiile de şomaj
 ROLURI (2)

• Utilizatori – nu au alternative de livrare a

serviciilor;

• Utilizator şi producător – utilizatorul poate

folosi un serviciu şi juca un rol important
în producţia respectivului serviciu sau în
livrarea lui, în acelaşi timp;
 ROLURI (3)

• Cumpărător – se plăteşte o contribuţie direct

pentru serviciul respectiv;
Ex: serviciile poştale, transportul public

• Contribuabili – plătitori de taxe și impozite.

 De ce avem nevoie de sectorul public?
• SP – trebuie să asume sarcini pe care indivizii
sau grupurile nu le pot realiza singuri, ci doar ca
parte a unei comunităţi;

• Eficienţa colectivă: urmărirea exclusivă a

interesului personal poate fi, în anumite cazuri,
dezastroasă pentru comunitate (Tragedia
comunităţilor, Dilema prizonierului, Dilema
contributorilor)
• cooperarea în multe situații este o soluție
reciproc și egal sau proporțional avantajoasă
 Cât de important este sectorul public?
1. Perspectiva istorică

a) Concepţia birocratică tradiţională – promovează existenţa unui

sector public, pentru a răspunde direct nevoilor sociale ale
populaţiei. În acest sens, se foloseşte de serviciu public ca
sintagmă fundamentală, şi de funcţionarul public ca actor central,
căruia îi garantează drepturile şi obligaţiile.

b) Concepţia liberală – statul minimal: delegarea autorităţii este o

necesitate, funcţiile statului limitându-se la a controla ori regla
activităţi fundamentale bunei desfăşurări a activităţii publice.
c) Concepţia juridică – insistă asupra statului de drept şi propune
dreptul ca sursă unică şi elementară a alegerilor, modalităţilor
de funcţionare a mecanismelor publice şi a neutralităţii şi
imparţialităţii funcţionarului public.

d) Concepţia modernistă – accentul este pus aici pe interes și pe

principiile existente, îmbunătățindu-le, pentru a le adapta unui
context în evoluție, iar apropierea de ştiinţele administrative
este vizibilă. Sectorul public apare ca o precondiţie a
gestionării cu succes a acţiunilor publice.
2. Perspectiva economică

1. Existenţa unui sector public asigură intrarea liberă pe piaţă a

producătorilor şi permite consumatorilor exercitarea în
cunoştinţă de cauză a deciziei de cumpărare. Crearea cadrului
juridic necesar desfășurării activităților economice. Exemple:
elaborarea legilor și organizarea tribunalelor, asigurarea
informațiilor necesare functionarii economiei, crearea sistemului
monetar, definirea dreptului de proprietate.

2. Asigurarea bunurilor și serviciilor publice. Exemplu: producerea

bunurilor și serviciilor publice pe care piața nu poate sau nu
dorește sa le asigure, precum apărarea națională

3. Guvernul poate interveni pentru echilibrarea concurenţei, acolo

unde ea nu este eficientă din cauza costurilor în scădere.
Exemplu: reglementarea monopolului natural, legea concurenței.
4. Situaţiile de eşec al pieţei pot fi contracarate prin existenţa unui
sector public. Corectarea externalităților. Exemplu: instituirea
unor taxe cu scopul de a reduce efectele negative ale activităților
economice, precum poluarea, acordarea de subvenții pentru
amplificarea efectelor pozitive, precum educația.

5. Valorile sociale pot necesita ajustări în distribuţia veniturilor, fapt

ce rezultă din sistemul pieţei şi din transmiterea drepturilor de
proprietate prin moştenire. Redistribuirea veniturilor. Exemplu:
asigurarea protecției sociale, ocrotirea copiilor minori, asistență
medicală, perceperea unor impozite mai mari de la persoanele cu
venituri mari (nu în România).

6. Stabilizarea economiei. Sectorul public poate ajusta ineficienţa

sistemului de piaţă în privinţa creşterii numărului de angajaţi,
stabilitatea preţurilor şi a ratei sociale a creşterii economice.
Exemplu: folosirea bugetului de stat și a masei monetare pentru a
sprijini creșterea economică, pentru a controla inflația și a reduce
somajul.
 Administraţia publică

Administraţia publică - sistem de organizații,

cuprinzând diverse structuri administrative care

realizează activitatea de organizare a executării şi de

executare în concret a legilor statului şi au misiunea

de satisfacere a nevoii publice/a interesului public.

 Ce este administrația publică?
(Rosenbloom)

• Mijlocul prin care sunt aduse la îndeplinire

sarcinile și obiectivele guvernamentale;
• Mijlocul prin care sunt implementate valorile
politice;
• Corpul executiv al guvernului;
• Acțiuni ce aduc la îndeplinire intenția ori voința
guvernului;
• ……
 Ce este interesul public?
(Rosenbloom)

• Interesul public = interes al cetățenilor

•Rațiunea activității guvernamentale

• Interesul public face distincția dintre acțiunile

administrației private de cele publice
 Sarcinile administraţiei publice

• 2 categorii:
1) de elaborare – comportă pregătirea de către administraţie a
textelor care devin obligatorii pentru aceasta, odată ce sunt
acceptate de guvern sau organele legislative.
2) de execuţie – implică interpretarea unor texte, căutarea şi
executarea mijloacelor, coordonarea între activităţi diverse
şi procedee diferite, adaptarea mijloacelor şi procedurilor
la împrejurări, la situaţiile de fapt create.
 Serviciul public

• Sens organic: realizatorul activităţii de interes

public, un organism, o persoană juridică, publică
sau privată;

• Sens material: activitate de interes public

(serviciul de legiferare, judiciar, administrativ)

‼ serviciul public ≠ serviciul de utilitate publică

 Cerinţe pentru a se înfiinţa un SP

1. Existenţa unei nevoi publice;

2. Existenţa uneia sau mai multor persoane juridice pentru

a satisface nevoia publică;

3. Existenţa de resurse materiale şi financiare necesare

realizării activităţilor pentru satisfacerea nevoii publice,
deci a misiunii persoanei juridice.
 Principiile de organizare şi funcţionare a
serviciilor publice

• Continuitate

• Egalitate

• Mutabilitate

• Descentralizare

• Eficienţă
• Eficacitate

• Cuantificare
 Principiul continuităţii

• presupune funcţionarea continuă, fără întrerupere a

serviciului public

• presupune ca administratorul serviciului public să fie în

măsură să asigure o funcţionare regulată; regularitatea
serviciului public induce reguli complexe.

- pe fundamentul acestui principiu sunt admise

limitele dreptului la grevă a funcţionarilor publici din
serviciile publice
 Principiul egalităţii

• în faţa serviciului public toţi suntem egali, iar principiul

asigură generalitatea şi neutralitatea (distingem şi
egalitatea accesului, precum şi egalitatea tratamentelor
(egalitatea tarifară))
 Principiul adaptabilităţii / mutabilităţii

• presupune ca serviciile publice să fie

permanent adaptate nevoilor publice, serviciul
conformându-se schimbărilor înregistrate la
nivelul nevoii publice.
 Principiul descentralizării (I)

• presupune administrarea intereselor locale,

comunale, orăşeneşti sau judeţene de către
autorităţile liber alese de către cetăţenii
colectivităţii respective.

• permite furnizarea serviciilor publice în

concordanţă cu interesele locale, în conformitate
cu obiceiurile şi tradiţiile localnicilor, în
concordanţă cu cerinţele reale ale acestora.
 Principiul descentralizării (II)
• Descentralizarea serviciilor publice constă:
- în acordarea personalităţii juridice (constituirea unor
instituţii publice, instituţii de utilitate publică, bazate pe
proprietatea statului sau a persoanelor fizice sau a unor
persoane juridice)
- scoaterea acestora de sub controlul ierarhic şi plasarea
lor sub regulile tutelei administrative.

Deci conducerea serviciului public are:

- putere de decizie, autonomie financiară, personalitate
juridică, patrimoniu şi dreptul de a se prezenta în justiţie.
 Principiul eficienţei serviciului public

• presupune realizarea raportului optim între cost şi

cantitatea şi calitatea serviciului în condiţiile
satisfacerii nevoii publice.
 Principiul eficacităţii

• reprezintă gradul în care sunt realizate

obiectivele furnizorului serviciului public.

• presupune pe de o parte, definirea în prealabil

a unui obiectiv, iar pe de altă parte, măsurarea
sau cel puţin estimarea rezultatului obţinut.
 Principiul cuantificării

• permite evaluarea rapidă a activităţilor

serviciului public prin aprecierea satisfacerii
nevoii publice
 Caracteristici ale serviciilor (I)

• Intangibilitate - serviciile publice nu pot fi

simţite, văzute, mirosite, auzite înainte de a fi
cumpărate

• Inseparabilitate - presupune faptul că prestarea

şi consumul serviciilor publice au loc simultan,
prestatorul fiind parte componentă a
serviciului respectiv
 Caracteristici ale serviciilor (II)

• Variabilitate - nu se repetă, nu sunt furnizate în

mod identic, diferă de la o prestaţie la alta
direct influenţate de factorul uman prestator şi
de variabila timp

• Perisabilitate - reprezintă capacitatea

serviciilor publice de a nu fi stocate sau
inventariate
 Bunurile publice

• produse al cărui consum de către un singur

individ nu reduce cantitatea valabilă pentru
alţii (non-rival), poate fi folosit de toţi membrii
unei colectivităţi în acelaşi timp (non-exclusiv)
şi nu exclude de la consum pe cei care nu
doresc să contribuie la finanţarea bunului
respectiv.
 Domeniul public

Domeniul public include totalitatea bunurilor

mobile şi imobile, care nu sunt susceptibile
de a face obiectul proprietăţii private şi care
sunt destinate folosinţei publice sau
funcţionării serviciului public.
Master Puterea executivă şi administraţia publică

STRUCTURI, MECANISME ŞI
INSTITUŢII ADMINISTRATIVE

Lect.univ.dr. Corina Georgiana Antonovici

Organizaţiile

• sunt sisteme socio-umane complexe, deschise,

cu o cultură organizaţională, cu un nivel
comportamental individual al membrilor săi,
cu un subsistem relaţional intern propriu, cu
scopuri, mijloace şi rezultate, raportate la un
model de valori.
Organizația publică

= are un statut, reguli de funcţionare proprii, stabilite prin acte

normative, are rolul de a satisface anumite nevoi publice.
 Structura

• structură = o anumită modalitate de alcătuire, de

construcţie, de organizare a unui corp sau a

unui domeniu de activitate.

 Structura organizatorică

= ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice şi

al relaţiilor dintre acestea, astfel constituite şi reglementate
încât să asigure premisele organizatorice necesare obţinerii
performanţelor dorite.
 Principiile de proiectare sau reproiectare
a structurii organizatorice
• principiul obiectivului: organizaţia, în ansamblu, şi fiecare
componentă a ei, trebuie sǎ serveascǎ realizǎrii
obiectivului general, a misiunii;

• principiul specializǎrii: activitǎţile fiecǎrui membru al

organizaţiei sǎ fie, pe cât posibil, restrânse pentru a
contribui la efectuarea unei singure funcţii (de conducere
sau de execuţie);

• principiul coordonǎrii: scopul specific al organizǎrii

structurale, care este deosebit faţǎ de cel al organizaţiei,
este de a facilita coordonarea şi de a realiza unitatea
efortului membrilor organizaţiei;
• principiul autoritǎţii: orice individ și
compartiment trebuie subordonat unei
autoritǎţi ierarhice. Se evidenţiazǎ astfel o linie
clarǎ a autoritǎţii pentru fiecare componentǎ a
structurii organizatorice;

• principiul responsabilitǎţii: responsabilitatea

superiorului este absolutǎ faţǎ de actele
subordonatului (subordonaţilor);

• principiul definirii: conţinutul fiecǎrui post –

sarcinile, autoritatea, şi responsabilitatea, ca şi
relaţiile cu alte posturi – trebuie clar definite
în scris şi aduse la cunoştinţa titularului;
• principiul corespondenţei: pentru fiecare post trebuie sǎ
existe o concordanţǎ între sarcini, autoritate şi
responsabilitate;

• principiul limitei de control: este recomandat ca o persoanǎ

nu trebuie sǎ controleze mai mult de 5, maxim 6 subordonaţi
a cǎror activitate se aflǎ în relaţii de interdependenţǎ;

• principiul echilibrului: diversele componente ale structurii

trebuie proiectate şi menţinute în echilibru;

• principiul continuitǎţii: reorganizarea trebuie sǎ fie un

proces continuu prin care se asigurǎ adaptarea organizaţiei la
cerinţele mediului extern.
 Postul
• reprezintǎ cea mai simplǎ subdiviziune
organizatoricǎ ce poate fi definitǎ ca ansamblul
obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi
responsabilitǎţilor care, în mod regulat, revin
spre exercitare unui salariat.
 Subdiviziunea organizatorică
• Subdiviziunea organizatorică este componenta
rezultatǎ din agregarea unor posturi cu conţinut
similar şi/sau complementar.
• Se defineşte ca ansamblul persoanelor care
desfaşoarǎ activitǎţi omogene şi/sau
complementare care contribuie la realizarea
aceloraşi obiective derivate şi subordonate
nemijlocit aceluiaşi manager.
 Relaţiile organizaţionale

• Relaţiile organizaţionale sunt alcǎtuite din

ansamblul legǎturilor care se stabilesc între
componentele structurii, instituite prin
reglementǎri oficiale.
 Nivelurile ierarhice
• Nivelurile ierarhice se definesc ca ansamblul
subdiviziunilor organizatorice de același fel, plasate
pe linii orizontale, la aceeaşi distanţǎ faţǎ de
managementul de vârf al organizaţiei.

• Factorii de influenţǎ ai numărului de niveluri

ierarhice sunt: dimensiunea organizaţiei, diversitatea
activitǎţii şi a atribuţiilor, factori cu influenţǎ direct
proporţionalǎ asupra numărului de niveluri ierarhice;
competenţa managerilor care influenţeazǎ invers
proporţional numǎrul nivelurilor ierarhice.
 Organigrama
• Organigrama reprezintă o descriere grafică a
structurii de organizare.
• Conţinutul organigramei este dat în special de
prezentarea funcţiilor de conducere și a
compartimentelor.

• Organigrama evidenţiază numărul maxim de

posturi pentru fiecare departament, gradul de
încărcare a diferitelor funcţii de conducere,
numărul liniilor de subordonare, relaţiile între
funcţii şi departamente.
Organigrama
Prefectura Constanța (2013)
Primaria Tulcea (2013)
Primăria Ocnița (2012)
Primăria Ocnița (2013)
MAI (2012)
MDRAP (2018)
Ministerul Mediului (2018)
• Regulamentul de organizare şi funcţionare a
organizaţiei din sectorul public. Acesta statuează
obiectivele, drepturile şi obligaţiile organizaţiei,
modul cum funcţionează şi se perpetuează etc.

• Regulamentul de ordine interioară stabileşte regulile

comune pe care angajaţii trebuie să le respecte
pentru ca organizaţia să îşi poată îndeplini misiunea
şi să i se atingă scopul.

• Fişa postului defineşte suma atribuţiilor şi

competenţelor ocupanţilor posturilor la care se
referă.
PROCESUL DE CONDUCERE
 Procesul de conducere (I)

• Autoritatea, instituţia sau întreprinderea

publică sunt definite prin existenţa şi
manifestarea a două tipuri de procese ce se
intercondiţionează reciproc: de execuţie şi
de conducere.
 Procesul de conducere (II)

• Procesul de conducere reprezintă ansamblul

fazelor, proceselor, acţiunilor prin care se
determină obiectivele organizaţiei, resursele
şi procesele de muncă necesare realizării
obiectivelor, precum și executanţii
proceselor de muncă.
 Procesul de conducere (III)
• Procesul de conducere este un proces ciclic,
caracterizat de dinamismul schimbării, el
aflându-se sub influența directă a factorilor
politici, sociali, legislativi, economici,
tehnologici, factori ai resursei umane,
conservând aspectele pozitive și eliminând
dimensiunea negativă a procesului.
 Procesul de conducere (IV)

• La nivelul procesului de conducere se

manifestă continuitate și consecvență, astfel
încât, acesta să nu fie întrerupt în funcție de
schimbările politice, geo-politice sau în funcție
de crizele manifestate la nivel global sau local.
 Procesul de conducere (V)
• Consecvența procesului de conducere o
regăsim în capacitatea managerului de a
păstra obiectivul general și obiectivele
specifice ale organizației publice pe toată
perioada mandatului de conducere și de a
manifesta flexibilitate și lipsă de rigiditate în
actul de conducere.
 Procesul de conducere (VI)

• În mod expres, avem de-a face cu un proces de

conducere specific fiecărei organizații,
specificitate determinată de obiectul de activitate
al organizației, obiectivele specifice ale acesteia,
cultura organizațională, tradiția și experiențele
altor organizații cu obiect de activitate similar,
care funcționează în alte sisteme.
 Fazele procesului de conducere (I):
1) Faza previzională este caracterizată de
preponderenţa funcţiei de prevedere şi exercitarea
celorlalte funcţii ale procesului de conducere într-o
viziune prospectivă, axată pe anticiparea de
modalităţi, metode, soluţii organizatorice,
motivaţionale şi de evaluare superioară,
corespunzătoare evoluţiei prestabilite a organizaţiei
respective.
 Fazele procesului de conducere
(II):

Conducerea de tip previzional se concentrează

asupra stabilirii de obiective pentru organizaţie,
deciziile strategice şi deciziile tactice sunt
prioritare, ceea ce-i conferă un caracter
anticipativ.
 Fazele procesului de conducere (III):
2. Faza de operaţionalizare (de aplicare, de
executare) este caracterizată de preponderenţa
funcţiilor de organizare, coordonare şi antrenare-
declanşare a acţiunilor pentru realizarea
obiectivelor din planurile organizaţiei. Acestei
faze îi este caracteristică conducerea operativă,
cu accentuat caracter efectuoriu în care
predomină adoptarea şi implementarea de
decizii curente.
 Fazele procesului de conducere (IV):

3. Faza finală este faza de comensurare şi

interpretare a rezultatelor obţinute (se mai
numeşte şi faza postoperativă). În această fază
este preponderentă exercitarea funcţiei de control
şi evaluarea modului în care au fost realizate
obiectivele planificate în prima fază.
Fazele procesului de conducere (V):

Conducerea post-operativă, specifică acestei

faze, are un caracter constatativ. Ea încheie un
ciclu de conducere şi pregăteşte condiţiile pentru
reluarea următorului ciclu de conducere.
 Funcțiile procesului de conducere

1. Funcția de prevedere

2. Funcția de organizare

3. Funcția de antrenare-declanșare a acțiunii

4. Funcția de coordonare

5. Funcția de control-reglare
 Funcția de prevedere

= este reprezentată de ansamblul procedeelor prin care

conducerea ia în considerare viitorul organizației și identifică
diferite posibilități de acționare în vederea realizării
obiectivelor organizației.
 Funcția de organizare

= reprezintă suma activităților realizate în vederea utilizării cu

maximă eficiență a diferitelor resurse puse la dispoziție de
către organizație.
Funcția de antrenare-declanșare a acțiunii

= reprezintă procesul de capacitare prin motivare de către

conducător a colaboratorilor săi de a participa la transpunerea
deciziilor și realizarea obiectivelor organizației.
 Funcția de coordonare

= reprezintă procesul prin care un conducător creează și menține

armonia între activități, oameni, compartimente de muncă, pe
care le conduce într-un mediu în schimbare pentru realizarea
obiectivelor organizației.
 Funcția de control-reglare:

= reprezintă procesul prin care se verifică și se măsoară

realizarea calitativă și cantitativă a unor activități, sarcini, lucrări,
se compară cu obiectivele planificate, se măsoară și se indică
măsuri de corectare a eventualelor abateri de la standardele
previzionate.
 Funcţia executivă
• Cele 3 puteri în stat:
1) Legislativă
2) Executivă – asigură executarea legii.
3) Judecătorească

• Forma de guvernământ (în România) –

semiprezidenţială.

• Executivul (în România) cuprinde 2 categorii de

organe:
1) Şeful statului
2) Guvernul
 Instituţia şefului statului
• Rolurile preşedintelui României (cf. Constiuţiei):

- este Şeful statului – deţine funcţia de reprezentare a statului

român;

- Garantează independenţa naţională, unitatea şi integritatea

teritorială a ţării (garantează valorile fundamentale ale
poporului român) – avem în vedere atribuţiile în domeniul
apărării:
Ex: Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a ţării;
comandant suprem al forţelor armate

- Garant al Constituţiei – veghează la respectarea Constituţiei

şi la buna desfăşurare a autorităţilor publice – exercitând
funcţia de mediator între puterile statului şi între stat şi
societate
 Instituţia şefului statului
• Alegerea preşedintelui: vot – universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat

• Validarea mandatului: rezultatul alegerilor este validat de Curtea

Constituţională

• Durata mandatului: 5 ani (o exercită de la data depunerii jurământului)

– poate fi prelungit: război sau catastrofă

• Incompatibilităţi: în timpul mandatului, nu poate fi membru al unui

partid politic şi nu poate îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată

• Imunitate
 Instituţia şefului statului
• Atribuţii:
- ÎN POLITICA INTERNĂ:

o Numirea guvernului (desemnează candidat pentru funcţia de prim-ministru şi

numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament)
o Revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului
o Consultarea Guvernului – cu privire la probleme urgente şi de importanţă
deosebită
o Participarea la şedinţele Guvernului – în care se dezbat probleme de interes
naţional (prezidează şedinţele Guvernului)
o Legiferare – are obligaţia de a promulga legile votate de cele două Camere, dar
are dreptul de a le trimite spre reexaminare Parlamentului
o Mesaje – adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme
politice ale naţiunii
o Dizolvare – poate să dizolve Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de
încredere pentru formarea Guvernului în 60 de zile de la prima solicitare şi
numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură
o Referendum – poate cere poporului să-i exprime voinţa cu privire la proleme de
interes naţional
 Instituţia şefului statului
• ÎN POLITICA EXTERNĂ:

o Încheie tratate internaţionale în numele României

o La propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă

reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă
înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice

o Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt

acreditaţi pe lângă preşedintele României
 Instituţia şefului statului

• ÎN PRIVINŢA SIGURANŢEI NAŢIONALE

o Forţele armate - Preşedinte al Consiliului Suprem de
Apărare a ţării; comandant suprem al forţelor armate
o Starea de asediu sau urgenţă – instituie starea de asediu
sau urgenţă în toată ţara sau în unele unităţi administrativ-
teritoriale

• ALTELE:
o Conferă decoraţii şi titluri de onoare
o Acordă gradele de mareşal, general şi amiral
o Numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege
o Acordă graţiere individuală.
 Instituţia şefului statului
• Actele preşedintelui: decrete

• Suspendarea din funcţie: săvârşirea unor fapte

grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei,
preşedintele poate fi suspendat din funcţie de către
Parlament, în şedinţă comună, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii
Constituţionale.
(propunerea: cel puţin o treime dintre parlamentari
– dacă propunerea este aprobată, în 30 zile maxim se
organizează referendum pentru demitere).
 Instituţia şefului statului
• Punere sub acuzare: pentru înaltă trădare (cele două
camere în şedinţă comună, cu votul a două treimi) –
în acest timp este suspendat de drept – competenţa
de judecată aparţine ÎCCJ – la condamnarea
definitivă este demis de drept
• Vacanţa funcţiei – în caz de demisie, demitere,
imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor
ori deces
• Interimat: preşedintele Senatului sau Camerei
Deputaţilor
 Administraţia prezidenţială

• Instituţie publică cu personalitate juridică

= serviciile publice aflate la dispoziţia preşedintelui României pentru

îndeplinirea atribuţiilor sale

• Personal: detaşat şi încadrat direct pe posturi sau funcţii

De căutat evoluţia structurii organizatorice a administraţiei prezidenţiale.

 Guvernul şi aparatul de
lucru alGuvernului
• Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care asigură
realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice

• Guvernul, organizat în conformitate cu dispoziţiile constituţionale,

îşi desfăşoară activitatea pe baza Programului de guvernare,
adoptat de către Parlament (Constituţia României din 1991
republicată în 2003, Titlul III, Capitolul III)
 Funcţiile Guvernului
• funcţia de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de punere in
aplicare a Programului de guvernare;
• funcţia de implementare, prin care se urmăreşte punerea în aplicare a
Programului de guvernare;
• funcţia de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ
si instituţional necesar in vederea realizării obiectivelor strategice;
• funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigura
administrarea proprietăţii publice si private a statului, precum si
gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;
• funcţia de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului roman,
reprezentarea pe plan intern si extern;
• funcţia de autoritate de stat, prin care se asigura urmărirea şi controlul
aplicării si respectării reglementarilor in domeniul apărării, ordinii publice
şi siguranţei naţionale, precum şi în domeniile economic şi social şi al
funcţionarii instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în
subordinea sau sub autoritatea Guvernului.
 Atribuţiile Guvernului
• Elaborarea proiectelor de legi şi supunerea lor spre aprobare
Parlamentului

• Asigurarea executării legilor şi a celorlalte dispoziţii normative

date în aplicare acestora

• Conducerea şi controlul activităţii ministerelor şi a celorlalte

autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale

• Realizarea politicii interne

• Realizarea politicii externe

• Etc.
 Numirea şi componenţa Guvernului
• Preşedintele României desemnează un candidat
pentru funcţia de prim-ministru, în urma
consultării partidelor care au majoritatea absolută
• Guvernul este alcătuit din:
- primul-ministru
- miniştri
• Din Guvern pot face parte: viceprim-ministru,
miniștri de stat, miniștri delegați, miniştri cu
însărcinări speciale pe lângă prim-ministru, numiţi
de Preşedintele României pe baza votului de
încredere acordat de Parlament.
Cronologie prim-ministri
 Statutul membrilor guvernului

• Condiţii de ocupare a funcţiei de ministru:

- cetăţenia română şi domiciliul în ţară

- să se bucure de exerciţiul drepturilor electorale

- nu au suferit condamnări penale

- nu sunt incompatibili cu funcţia de membru al Guvernului

 Funcţia de membru al Guvernului
este incompatibilă cu:
a) exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau
de senator;

b) exercitarea unei functii de reprezentare profesionala salarizata in cadrul

organizatiilor cu scop comercial;

c) exercitarea de acte de comert, cu exceptia vanzarii sau cumpararii de actiuni

ori alte titluri de valoare;
Funcţia de membru al Guvernului
esteincompatibilă cu:
d) exercitarea functiei de administrator ori de cenzor la
societatile comerciale sau de reprezentant al statului in
adunarile generale ale unor asemenea societati ori de
membru al consiliilor de administratie ale regiilor
autonome, companiilor nationale si societatilor nationale;

e) exercitarea unei functii publice in serviciul unei

organizatii straine, cu exceptia acelor functii prevazute in
acordurile si conventiile la care Romania este parte.
 Încetarea calităţii de membru al
Guvernului

• Demisie
• Revocare
• Pierderea drepturilor electorale
• Stare de incompatibilitate
• Deces
 Funcţionarea Guvernului
• Şedinţe de guvern (Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de
câte ori este nevoie)

• Actele Guvernului: hotărâri şi ordonanţe

• Relaţiile cu celelalte instituţii: control ierarhic

• Răspunderea Guvernului:
1) răspundere politică numai în faţa Parlamentului pentru activitate
2) răspundere penală a membrilor Guvernului

• Încetarea mandatului: Guvernul îşi exercită mandatul până la data

validării alegerilor parlamentare generale.
 Primul - ministru

• conduce Guvernul si coordoneaza activitatea

membrilor acestuia, cu respectarea atributiilor

legale care le revin

• Actele: decizii
 Atribuţii (I)
- numeste si elibereaza din functie:

a) conducatorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului,

cu exceptia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului,

b) secretarul general si secretarii generali adjuncti ai Guvernului, in

cazul utilizarii acestor functii;

c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru;

d) secretarii de stat;

e) alte persoane care indeplinesc functii publice, in cazurile prevazute

de lege.
 Atribuţii (II)
- prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte
si declaratii cu privire la politica Guvernului si
raspunde la intrebarile ori interpelarile care ii sunt
adresate de catre deputati sau senatori
- contrasemneaza decretele emise de Presedintele
Romaniei, in cazul in care Constitutia prevede
obligativitatea contrasemnarii acestora
- în scopul rezolvarii unor probleme operative
primul-ministru poate constitui, prin decizie,
consilii, comisii si comitete interministeriale
- coordonează o serie de agenţii şi autorităţi
 Aparatul de lucru al Guvernului
• este alcatuit din:

o Secretariatul General al Guvernului,

o departamente si alte asemenea structuri organizatorice cu atributii specifice

stabilite prin hotarare a Guvernului (ex. Departamentul pentru Lupta Antifraudă

– DLAF, Corpul de control al primului-ministru, Departamentul pentru Relații

Interetnice, Departamentul CENTENAR, etc )

 Administraţia centrală de specialitate

• ministerele

• celelalte organe de specialitate ale administraţiei

publice centrale
 Ministerele

= organe de specialitate în cadrul sistemului autorităţilor

administraţiei publice centrale cu rol în realizarea politicii

guvernamentale îndomeniile de activitate ale acestora

 Atribuţiile ministerelor se grupează în douăcategorii:

- atribuţii comune tuturor ministerelor. Acestea pot fi

grupate în: atribuţii referitoare la organizarea executării
legilor şi ordonanţelor guvernului; atribuţii din domeniul
activităţilor economice şi sociale; atribuţii privind
realizarea politicii externe; atribuţii privind formarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului,
dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul propriu de
activitate etc.

- atribuţii specifice fiecărui minister, care sunt determinate

de sfera de activitate coordonată şi condusă de fiecare
minister în parte.
În raport cu natura sarcinilor care le revin,
ministerele se grupează în trei
categorii
• ministere cu activitate economică si administrativa (Ministerul
Economiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii,
Ministerul Energiei etc.);

• ministere cu activitate de apărare a ordinii de drept (Ministerul Apărării

Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Afacerile Externe,
Ministerul Justiţiei etc.);

• ministere cu activitate socioculturală şi ştiinţifică (Ministerul Educaţiei,

Ministerul Cercetării, Ministerul Sporului, Ministerul Culturii,
Ministerul Sănătăţii, Ministrul Muncii, Ministerul Familiei etc.).
 Conducerea ministerelor

• Conducerea ministerelor - exercitată de către miniştri

• Responsabilitatea miniştrilor (dublă):

- în faţa Parlamentului, care derivă din faptul că miniştrii

sunt învestiţi în funcţii de către legislativ;

- în faţa Guvernului, în calitate de membru al acestuia

 Actele miniştrilor
• Ordinele – acte juridice prin care se rezolvă
anumite probleme concrete, ele nu au caracter
normativ, fiind acte de aplicare a unor acte
normative
• Instrucţiunile – stabilesc regulile de conduită
pentru organele şi unităţile subordonate
• Circularele – acte cu caracter explicativ şi de
îndrumare cu privire la modul în care trebuie să
se desfăşoare unele activităţi din minister
• Rezoluţiile – acte normative de soluţionare a unei
probleme concrete
 Atribuţii ale miniştrilor (I)
a) organizeaza, coordoneaza si controleaza
aplicarea legilor, ordonantelor si hotararilor
Guvernului, a ordinelor si instructiunilor emise
potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate
si a principiului autonomiei locale a institutiilor
publice si a agentilor economici;

b) initiaza si avizeaza proiecte de lege, ordonante,

hotarari ale Guvernului, in conditiile stabilite prin
metodologia aprobata de Guvern;
 Atribuţii ale miniştrilor (II)
c) actioneaza pentru aplicarea strategiei proprii a
ministerului, integrata celei de dezvoltare
economico-sociala a Guvernului;

d)fundamenteaza si elaboreaza propuneri pentru

bugetul anual, pe care le inainteaza Guvernului;

e) urmaresc proiectarea si realizarea investitiilor

din sistemul ministerului, in baza bugetului
aprobat;
 Atribuţii ale miniştrilor (III)
f) reprezinta interesele statului in diferite organe si
organisme internationale, in conformitate cu acordurile
si conventiile la care Romania este parte si cu alte
intelegeri stabilite in acest scop, si dezvolta relatii de
colaborare cu organe si organizatii similare din alte state
si cu organizatii internationale ce intereseaza domeniul
lor de activitate;

g) initiaza si negociaza, din imputernicirea Presedintelui

Romaniei sau a Guvernului, in conditiile legii,
incheierea de conventii, acorduri si alte intelegeri
internationale sau propun intocmirea formelor de aderare
la cele existente;
 Atribuţii ale miniştrilor (IV)
h) urmaresc si controleaza aplicarea conventiilor si
acordurilor internationale la care Romania este parte si iau
masuri pentru realizarea conditiilor in vederea integrarii in
structurile europene sau in alte organisme internationale;

i) coordoneaza si urmaresc elaborarea si implementarea de

politici si strategii in domeniile de activitate ale
ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;

j) avizeaza, in conditiile legii, infiintarea organismelor

neguvernamentale si coopereaza cu acestea in realizarea
scopului pentru care au fost create;

k) colaboreaza cu institutiile de specialitate pentru

formarea si perfectionarea pregatirii profesionale a
personalului din sistemul lor; etc..
 Aparatul propriu al ministerului

= structura organizatoricară care poate cuprinde, în funcţie de

importanţă, volum, complexitate şi specificul activităţii

desfăşurate departamente, direcţii generale, direcţii, servicii,

birouri
Prezentaţi structura organizatorică a unui minister în

perioada 1990 – prezent.

 Instituția prefectului
• Prefectul este reprezentantul Guvernului pe
plan local.
• Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor
şi a subprefecţilor se fac prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea ministrului care
coordonează instituţia prefectului.
• Prefectul conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte
organe ale administraţiei publice centrale din
unităţile administrativ-teritoriale.
• Prefectul asigură conducerea comitetelor
judeţene pentru situaţii de urgenţă.
• Prefectul asigură verificarea legalităţii actelor
administrative ale autorităţilor administraţiei
publice locale şi poate ataca în faţa instanţei de
contencios administrativ actele acestora pe
care le consideră ilegale.
• Controlul pe care îl exercită prefectul asupra
actelor administrative ale autorităților
administrației publice locale poartă denumirea
de control de tutelă administrativă.
 Controlul de tutelă administrativă

• Problema tutelei administrative se poate pune

numai în cazul acelor structuri administrative
între care nu există subordonare ierarhică,
adică între un subiect din sfera puterii
executive şi unul din afara acestuia.
• Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin,
prefectul emite ordine cu caracter individual
sau normativ.

• Funcţiile de prefect şi de subprefect sunt

funcţii de demnitate publică.
Raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale

• Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi

primari, precum şi consiliile judeţene şi
preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă
parte,nu există raporturi de subordonare; în
relaţiile dintre acestea există raporturi de
colaborare.
 PRIMARUL
• mandatul primarului declarat ales este validat în
termen de 20 de zile de la data desfăşurării
alegerilor de către judecătoria în a cărei rază
teritorială se află circumscripţia electorală pentru
care au avut loc alegeri,

• el reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu

alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau
juridice române sau străine, precum şi în justiţie.
Atribuții ale primarului
 exercită funcţia de ordonator principal de
credite;
 întocmeşte proiectul bugetului local și îl supune
spre aprobare consiliului local;
 iniţiază negocieri pentru contractarea de
împrumuturi în numele unităţii administrativ -
teritoriale;
 verifică, prin compartimentele de specialitate,
corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la
organul fiscal teritorial, atât a sediului social
principal, cât şi a sediului secundar.
 elaborează proiectele de strategii privind starea
economică, socială şi de mediu a unităţii
administrativ-teritoriale şi le supune aprobării
consiliului local.
 ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz,
gestionarea situaţiilor de urgenţă; asigură
elaborarea planurilor urbanistice si le supune
aprobării consiliului local şi acţionează pentru
respectarea prevederilor acestora;
 Etc.
◦ Actele primarului
 în exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite
dispoziţii cu caracter normativ sau individual ce se
vor contrasemna de către secretarul general al UAT.

◦ Viceprimarul
 Consiliul local alege din rândul membrilor săi
viceprimarul, respectiv viceprimarii, cu votul secret al
majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului
viceprimarului este egală cu cea a mandatului
consiliului local.
 Viceprimarul exercită atribuţiile ce îi sunt delegate de
către primar.
 Încetarea de drept a mandatului
primarului
a) demisie;
b) constatarea şi sancţionarea, în condiţiile legii, a unei stări de incompatibilitate;
c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de
libertate;
e) punerea sub interdicţie judecătorească;
f) pierderea drepturilor electorale;
g) imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive
temeinice dovedite;
h) pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei
minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales;
i) condamnarea prin hotărâre rămasă definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni electorale
pe durata procesului electoral în cadrul căruia a fost ales, indiferent de pedeapsa aplicată şi
de modalitatea de individualizare a executării acesteia;
j) deces.
 Încetarea mandatului în urma referendumului

• Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează

ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii
comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către
acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării
atribuţiilor ce îi revin;

• Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel

puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral
cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest
procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale
comunei, oraşului sau municipiului.
 Consiliul Local

– consiliile locale sunt compuse din consilieri

aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat.
• numărul membrilor fiecărui consiliu local se
stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie
de nr. locuitorilor comunei, oraşului sau ai
municipiului, conform populației raportate;
• mandatele consilierilor locali declaraţi aleşi sunt
validate în cel mult 25 de zile de la data desfăşurării
alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale
de judecătoria în a cărei rază teritorială se află
circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri;

 pentru fiecare consiliu local din judeţ, prefectul

convoacă consilierii locali pentru şedinţa privind
ceremonia de constituire a consiliului local în cel
mult 5 zile de la comunicarea încheierii judecătoriei;

• după constituire, consiliul local îşi organizează comisii

de specialitate, pe principalele domenii de activitate.
 Atribuţii ale consiliului local

• aprobă, la propunerea primarului, bugetul

local;
• aprobă, la propunerea primarului, contractarea
şi/sau garantarea împrumuturilor;
• stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale,
în condiţiile legii;
• aprobă, la propunerea primarului,
documentaţiile tehnico-economice pentru
lucrările de investiţii de interes local;
• aprobă strategiile privind dezvoltarea
economică, socială şi de mediu a unităţii
administrativ-teritoriale;

• asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile

necesare implementării şi conformării cu
prevederile angajamentelor asumate în
procesul de integrare europeană în domeniul
protecţiei mediului şi gospodăririi apelor
pentru serviciile furnizate cetăţenilor;

• Etc.
 Funcţionarea consiliului local

 consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare,

cel puțin o dată pe lună, la convocarea primarului.

consiliul local se poate întruni şi în şedinţe

extraordinare, la cererea primarului, a cel puţin
o treime din numărul membrilor consiliului sau a
primarului, ca urmare a solicitării prefectului.
 convocarea consiliului local se face în scris
(dispoziție a primarului sau convocare a consilierilor),
prin intermediul secretarului unităţii administrativ-
teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor
ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele
extraordinare. În caz de forţă majoră şi/sau de maximă
urgenţă convocarea se face de îndată.
 ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la
cunoştinţă locuitorilor.
 Actele consiliului local

 în exercitarea atribuţiilor ce îi revin

consiliul local adoptă hotărâri, cu votul
majorităţii membrilor prezenţi, acestea se
contrasemnează, pentru legalitate, de către
secretarul general al UAT.

 aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor

cu caracter normativ se face în termen de 5
zile de la data comunicării oficiale către
prefect.
 Dizolvarea consiliului local
 Consiliul local se poate dizolva de drept sau prin
referendum.
Consiliul local poate fi dizolvat de drept în cazul în care:
-nu se întruneşte cel puţin într-o şedinţă ordinară sau
extraordinară timp de 4 luni consecutive,
-nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare sau extraordinare ţinute pe
durata a patru luni consecutive nicio hotărâre,
-numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se
poate completa prin supleanţi.
Situaţiile se comunică de primar, viceprimar, de secretar general al
UAT sau orice altă persoană interesată instanţei de contencios
administrativ care analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu
privire la dizolvarea consiliului.
Hotărârea acesteia este definitivă şi se comunică prefectului.
 Consiliul local mai poate fi dizolvat şi prin referendum
local, la cererea a cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu
drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii
administrativ-teritoriale, cerere ce se adresează
Prefectului.
 Consiliul Judeţean

 Constituirea şi componenţa consiliului judeţean:

- Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice

locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea

activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în
vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
- Consiliul judeţean este compus din consilieri judeţeni aleşi în

condiţiile legii.
 Funcţionarea consiliului judeţean

 consiliul judeţean se întruneşte în şedinţe ordinare cel puțin o dată

pe lună, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean. Consiliul
judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte
ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei
treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea
prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean.

 convocarea consiliului judeţean se face în scris, prin intermediul

secretarului general al judeţului, cu cel puţin 5 zile înaintea
şedinţelor ordinare sau cu cel mult 3 zile înaintea celor
extraordinare.
 Actele consiliului judeţean

 În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul judeţean

adoptă hotărâri cu majoritate calificată, absolută sau
simplă, după caz.

 Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia,

de vicepreşedintele consiliului judeţean sau consilierul
judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de
secretarul general al judeţului.
 Preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean

- Consiliul judeţean se completează cu preşedintele consiliului

judeţean, ales în condiţiile legii pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, care are drept de vot şi conduce
şedinţele acestuia.

– Consiliul judeţean alege dintre membrii săi doi vicepreşedinţi cu

votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.

– Preşedintele consiliului judeţean răspunde de buna funcţionare a

administraţiei publice judeţene.

– Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau vicepreședinților

consiliului judeţean se poate realiza în urma constatării unei
situaţii de drept sau prin referendum (ca la consiliul local).
– Preşedintele consiliului judeţean poate delega vicepreşedinţilor,

prin dispoziţie, atribuţii din categoria celor ce privesc serviciile

publice de interes judeţean.
– Durata mandatului președintelui și vicepreședinților CJ este

egală cu cea a mandatului consiliului judeţean.

– În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele consiliului judeţean

emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual.

 Atribuţii ale consiliului judeţean

 hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii,

servicii publice şi societăţi comerciale de interes judeţean,
precum şi reorganizarea regiilor autonome de interes
judeţean;
 aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean,
bugetul propriu al judeţului;
 stabileşte impozite şi taxe judeţene, în condiţiile legii;
 dispune, aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu autorităţile
administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti
interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin
financiar, pentru realizarea acestora;
 Stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale ale
unităţilor administrativ-teritoriale implicate, proiectele de
organizare şi amenajare a teritoriului judeţului, precum şi
de dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a
unităţilor administrativ-teritoriale componente;

 Adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare

economico-socială şi de mediu a judeţului, pe baza
propunerilor primite de la consiliile locale;

 Aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru

lucrările de investiţii de interes judeţean;

 Etc.
 Secretarul general al UAT
• fiecare comună, oraş sau subdiviziune administrativ-teritorială a
municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local, el este
funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice
sau administrative.
• funcţia de secretar general al UAT se ocupă pe bază de concurs
sau de examen, după caz, iar numirea se face de către prefect.
• concursul sau examenul se organizează de primar, potrivit legii,
în termen de 30 de zile de la data la care postul a devenit
vacant.
• eliberarea din funcţie, precum şi sancţionarea disciplinară a
secretarului se fac de către prefect, numai la propunerea
consiliului local, adoptată cu votul a cel puţin două treimi din
numărul consilierilor în funcţie, ca urmare a iniţiativei
primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor, pe baza
concluziilor reieşite din desfăşurarea unei cercetări
administrative.
 Relaţii specifice
sistemului de administraţie
publică
 Relaţii de autoritate:
- relaţii ierarhice
- relaţii funcţionale-determinate de structură după competenţa
specifică
 Relaţii de cooperare:
- formalizate-obligatorii prin acte normative
- neformalizate- facultative
 Relaţii de reprezentare
 Relaţii de control
 Relaţii de prestări servicii – cu pondere în raporturile cu
cetăţenii
 Mijloacele de acțiune a administraţiei
publice
 Orice organ sau autoritate a statului are la bază puterea
publică, dreptul de comandă, care este reglementat şi
se organizează prin lege în scopul satisfacerii intereselor
generale.
 Atributul de comandă se regăseşte în activitatea
administraţiei publice în două planuri:
• administraţia publică colaborează la adoptarea deciziilor
politice prin pregătirea acestora;
• administraţia publică adoptă deciziile administrative care
au ca obiect crearea cadrului organizatoric şi a
condiţiilor concrete în vederea implementării deciziilor
politice.
Decizia
• Decizia ca proces se identifică cu existenta a doi
parteneri: decidentul şi obiectivul.

• Decidentul poate fi individual sau colectiv.

• In acest sens, decizia este luată într-un mediu

caracteristic ei în care există factori externi și
interni de natură economică, socială, tehnică etc.
care o influențează.
Factori externi:
• prevederile normative,
• limitările informaţionale,
• factorii economici și financiari,
• limitările organizaţionale – tipologia organizaţiei în care
funcţionează procesul decizional și tipologia organizaţională
care există în exteriorul organizaţiei și care se
intercondiţionează,
• etc.
Factorii interni:

• limitele informaţionale din cadrul organizaţiei,

• barierele de cunoştinţe,
• limita de învăţare a organizaţiei,
• motivarea ca acţiune,
• caracteristicile personale ale decidentului,
• limitele performanţelor personalului,
• factori tehnici,
• factorii economici și financiari,
• etc.
 Decizia

• Decizia - o manifestare de voință a conducerii

unei organizații, constând într-o opțiune, în
vederea realizării unui obiectiv/scop sau
rezolvării unei probleme.
 Etapele clasice ale luării unei decizii
sunt:
1. Identificarea şi definirea problemei;
2. Culegerea datelor și a informaţiilor privind problema;
3. Analiza şi prelucrarea datelor şi a informaţiilor
utilizând corelaţia factorilor;
4. Construirea variantelor;
5. Analizarea variantelor propuse şi luarea deciziei;
6. Comunicarea deciziei;
7. Aplicarea deciziei;
8. Controlul aplicării deciziei luate.
 Caracteristicile deciziei:
1. Decizia trebuie să fie aplicată la nivel cât mai
apropiat de obiectiv;
2. Decizia trebuie luată în timp real și aplicată în
timp cât mai scurt posibil;
3. Trebuie să fie definită de elemente logice precum:
• abstracţia: raţională, formalizată, modelată și
simulată;
• să aibă la bază informaţii reale ca premisă a
cunoaşterii realităţii și a alegerii variantei optime;
• obiectivitatea.
 Clasificarea deciziilor – criterii:
1. După orizontul de timp:

a) Decizii strategice – sunt luate pentru rezolvarea unor

probleme majore ale organizaţiei, pentru o perioadă
mai mare de timp de un an, de obicei 3-5ani;
b) Decizii tactice – sunt luate pentru realizarea unor
acţiuni concrete, imediate cu caracter de
repetitivitate, pentru un orizont de timp cuprins între
un an şi o lună;
c) Decizii curente – sunt luate pentru aspecte minore ale
activităţilor, pentru perioade scurte de timp, ore,
zile;
2. După frecvenţa elaborării deciziilor:

a) Decizii periodice - sunt decizii adoptate la

intervale de timp stabilite;
b)Decizii aleatorii – sunt deciziile adoptate la
interval de timp nestabilite/ocazionale;
c) Decizii unice – sunt deciziile care au caracter
de excepţie;
3. După sfera de cuprindere:

a) Decizii individuale – decizii luate de o

singură persoană;

b)Decizii de grup – decizii adoptate la nivelul

organelor de conducere;
4. După certitudinea realizării obiectivelor:

a) Decizii certe (în condiţii de certitudine) –

decizii a căror aplicare garantează realizarea
obiectivelor;
b)Decizii de risc (în condiţii de risc) – decizii cu
un pronunţat caracter de prevedere;
c) Decizii incerte (în condiţii de incertitudine) -
decizii cu un grad mare de nerealizare a
obiectivelor.
 Decizia administrativă

 din punct de vedere juridic, decizia administrativă, ca

act administrativ, este o formă a activităţii
administraţiei publice, concretizată într-o manifestare
expresă de voinţă, ce emană de la o autoritate a
administraţiei publice în realizarea voinţei puterii
legislative şi prin care se dă naştere, se modifică sau se
sting drepturi şi obligaţii.
 Actul administrativ (I)

 activitatea organelor administraţiei publice este prezentă sub

diverse forme concrete şi anume: acte juridice (produc efecte
juridice), operaţiuni administrative sau acte materiale (nu
produc efecte juridice, deci nu dau nastere la drepturi si
obligatii, desi unele dintre aceste activitati presupun un act
de vointa. Fie ca sunt anterioare actului administrativ
(final), avand denumirea de avize, rapoarte, propuneri,
acorduri etc., ori ulterioare acestuia – aprobari, confirmari
sau operatiuni de divulgare a continutului actului
(publicare, respectiv comunicare), acestea sunt simple
elemente de procedura angrenate in construirea actului
final).
 Actul administrativ (II)

 Actele administrative sunt acte juridice

 Actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă

 Actul administrativ este emis numai în realizarea puterii

publice

 Voinţa juridică unilaterală este supusă unui regim specific.

 Controlul funcţionării administraţiei
publice

 În funcţie de natura organului de control întâlnim următoarele

forme de control:
• Controlul executiv sau administrativ, care este executat
de organe de control din cadrul sistemului administraţiei
publice;
• Controlul legislativ sau politic;
• Controlul judecătoresc, care este exercitat de către instanţele
judecătoreşti asupra legalităţii actelor administrative.
Controlul care este exercitat asupra activităţii
organelor administraţiei publice are trei
elemente principale:
 baza de referinţă a controlului (cuprinde acele elemente care
trebuie urmarite in cadrul obiectului controlului)
 obiectul controlului (verificarea legalității și oportunității
întregii activități desfășurate; verificarea activitatii si a
relatiilor cu publicul, a modului de solutionare in termen a
solicitarilor formulate prin cereri, reclamatii si sesizari;
verificarea tuturor mijloacelor umane, materiale, financiare,
precum și mijloace si proiectele folosite de autoritatile
administratiei publice pot face obiect al controlului)
 operaţiunile de control propriu-zise (urmaresc sa stabileasca
conformitatea obiectivului controlat cu elemente cuprinse in
baza de referinta. Rezultatul pozitiv al controlului consta in
constatarea realizarii cerintelor din baza de referinta).
 Controlul administrativ (intern sau extern) (I)

 Controlul administrativ intern - este permanent şi cuprinde

întreaga activitate şi toate structurile componente ale

instituţiilor publice, urmărind legalitatea, eficienţa,
legitimitatea şi oportunitatea acţiunilor administrative.
 Fiind exercitat de către funcţionari din interiorul instituţiei

controlate, această formă de control este de fapt un

autocontrol, care poate fi declanşat atât din oficiu, cu
exercitarea supraordonării ierarhice, dar şi pe baza unor
scrisori sau reclamaţii formulate din afara instituţiei publice.
 Controlul administrativ (intern sau extern) (II)
 Controlul administrativ extern

 Controlul ierarhic

În conţinut, controlul ierarhic este similar cu controlul intern, deosebirea

constând în faptul că subiectele controlului ierarhic sunt instituţii diferite,
subiecte de drept administrativ distincte, aflate pe poziţii deosebite în cadrul
raportului juridic.

 Procedural, controlul ierarhic se poate declanşa din oficiu sau pe baza unei

reclamaţii sau sesizări efectuate de către o persoană interesată împotriva

activităţii unei instituţii publice, prin declanşarea a ceea ce se numeşte recurs
ierarhic.
 Controlul extern specializat

Similar controlului ierarhic, controlul extern specializat este exercitat

de structuri externe organului controlat, dar neaflate în raporturi
ierarhice cu acesta.

- este un control de legalitate, ce priveşte toate aspectele

actelor administrative, inclusiv al oportunităţii, nefiind un
control axat pe raporturi de subordonare.