CONTABILITATE PUBLICĂ

INTRODUCERE
Activitatea domeniului public se desfăşoară cu aport substanţial de bani publici, gestionaţi
prin sistemul unitar de bugete, în interesul statului, pentru îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor
acestuia. Procesul prin care resursele publice sunt solicitate de către ordonatori, angajate în baza
cererilor acestora şi acordate efectiv spre utilizare, responsabililor cu execuţia bugetară reprezintă
finanţarea bugetară.
Rolul bugetului se manifestă mai ales pe plan financiar şi economic. Pe plan financiar,
bugetul este cel care asigură atragerea şi dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii
funcţiilor şi sarcinilor statului, iar în domeniul economic rolul său se traduce prin utilizarea
pârghiilor economico-financiare, ca instrumente de influenţare a conjuncturii economice. Pentru
îndeplinirea menirii bugetului general consolidat, în procesele de elaborare, execuţie şi control, el
realizează conexiunea tuturor celor implicaţi în economia naţională: întreprinderi publice, private,
instituţii în sfera nematerială (învăţământ, sănătate, cultură), populaţie şi diverşi parteneri externi.
Așadar, în cadrul acestui modul se vor prezenta noțiuni teroretice și practice despre buget,
proces bugetar, finanţarea instituţiilor publice, contabilitatea execuţiei bugetare, contabilitatea
patrimoniului.

CAP. I . Aspecte teoretice generale cu privire la contabilitatea

instituțiilor publice

1.1.Locul institituţiilor publice în economia naţională

Instituţiile publice sunt încadrate în sectorul instituţional “Administraţie Publică”.

Sectoarele instituţionale sunt gruprări de unităţi instituţionale în funcţie de anumite trăsături
comune acestora. Sectorul “Administraţie Publică” grupează toate unităţile ce au ca funcţie
principală realizarea de servicii necomerciale destinate celorlalte sectoare instituţionale, în vedrea
redistribuirii veniturilor în economie. Resursele principale ale acestui sector sunt constituite din
impozitele şi taxele constituite obligatorii preluate de la celelalte sectoare instituţionale.
Conform Legea nr. 500/20021 privind finanțele publice, instituțiile publice sunt organisme
prin care statul organizeazǎ și își desfǎșoarǎ activitǎțile − Parlamentul, Administrația Prezidențialǎ,
ministerele, organe de specialitate ale administrației publice, alte autoritǎți publice, instituțiile
publice autonome, instituțiile din subordinea și coordonarea lor.
Legea nr. 273/20062 definește instituțiile publice ca fiind: autoritǎțile unitǎților
administrativ−teritoriale (comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti,

1 Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13
august 2002, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/LEGE500.pdf , [accesat la 05/04/2018]
2 Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale,

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/Legea273_finpublocale.pdf , [accesat la 05/04/2018]

județele, municipiul Bucureşti), instituțiile publice și serviciile publice din subordinea
acestora, cu personalitate juridicǎ.
Așadar instituţiile publice pot fi definite ca “entităţi patrimoniale ce desfăşoară activităţi,
de regulă sociale, în folosul comunităţii, activităţi care nu produc venituri sau produc venituri
evaluate la preţul factorilor. 3
Structura entităților publice din România se prezintă astfel:

Ministerul Finanțelor publice

(13.680 instituții publice)

Administrația Instituții Administrația Asigurări Întreprinderi

centrală autonome locală sociale publice

Ministere Direcții generale ale Casa Națională de Pensii Publice

Finanțelor publice Județene Agenția Națională pentru Ocuparea
Forței de Muncă
Casa Națională de Asigurări de
Sănătate

Direcții Comune, orașe, Direcții ANOFM-

specializate municipii, județe specializate centre de
județene județene formare
profesională

Instituții publice Instituții publice

Figura 1. 1-Structura entităților publice din România

Sistemul instituțiilor publice din România acoperǎ urmǎtoarele sfere de activitate:

3Preţul factorilor cuprinde cheltuielile efectuate de instituţie pentru obţinerea serviciului în folosul comunităţii -
cheltuielile cu forţa de muncă, cu consumul de materiale, şi de alte servicii necesare desfăşurării activităţii.
 ✓ administrație publicǎ;
✓ învǎțǎmânt;
✓ culturǎ;
✓ sǎnǎtate;
✓ protecția mediului;
✓ asistența și protecția socialǎ;
✓ activitǎți de interes strategic;
✓ apǎrare naționalǎ;
✓ ordine publicǎ;
✓ transporturi și telecomunicații;
✓ cercetarea științificǎ.
Instituțiile publice din România se clasifică astfel, după cum urmează în figura de
mai jos:

1. Instituții de adiministrație
publică;
După natura activității
2. Instituții de specialitate cu
caracter funcțional;
3. Instituții deliberative

1. Instituții de interes național;

După sfera de interes
2. Instituții de interes local
Clasificarea
instutuțiilor
publice 1. Instituţii publice cu
După statutul juridic personalitate juridică;
2. Instituţii publice fără
personalitate juridică

1. Instituţii publice superioare

După nivelul ierarhic 2. Instituţii publice inferioare

După regimul de finanțare 1. Instituţii finanţate integral

de la bugetul de stat;
2. Instituţii finanţate din
venituri proprii;
3. Instituţii publice
autojinanţate (finanţate
integral din venituri
proprii)
 Figura 1. 2-Clasificarea instituțiilor publice din România

Instituţiile publice de subordonare centrală sau locală întocmesc bugetele de venituri şi

cheltuieli pentru anul următor. Bugetele se aprobă de ordonatorii superiori şi urmăresc:
- modul în care se respectă limitele de cheltuieli prevăzute în acestea;
- modul în care se achită diversele obligaţii faţă de stat;
- modul în care se respectă destinaţiile resurselor financiare prevăzute;
Principala sursă de finanţare a instituţiilor publice o reprezintă sursele provenite de la
diversele bugete. Răspunderea pentru modul în care au fost utilizate aceste fonduri revine
conducătorilor instituţiilor care poartă numele de ordonatori de credite.
În funcție de competențele și de importanța instituțiilor pe care le conduc,
ordonatorii de credite se împart în trei categorii:
✓ ordonatori principali de credite;
✓ ordonatori secundari de credite;
✓ ordonatori terţiari de credite.
Prin ordonator de credite se înţelege persoana fizică împuternicită să îndeplinească o
funcţie de conducere într-un organ de stat, într-o instituţie investită de legiuitor cu dreptul de a
dispune de creditele bugetare aprobate prin bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al instituţiei
respective.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, ai bugetului asigurărilor de stat şi
ai bugetelor fondurilor speciale sunt: conducătorii autorităţilor publice, miniştrii şi conducătorii
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
La Camera Deputaţilor şi la Senat, ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali ai
acestora. In cazul bugetelor locale ordonatorii principali de credite sunt: preşedinţii consiliilor
judeţene, primarul general al Municipiului Bucureşti, primarii celorlalte unităţi administrativ-
teritoriale. Aceştia au rolul de a repartiza creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi
pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic subordonate.
Ordonatorii principali de credite vor repartiza creditele bugetare după reținerea a 10%
din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu
excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale, care vor fi
repartizate integral. Repartizarea sumelor reținute în proporție de 10% se face în semestrul al
doilea, după examinarea de către Guvern a execuției bugetare pe primul semestru. 4
Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate
juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite care primesc credite atât pentru
acoperirea cheltuielilor proprii, cât şi pentru repartizarea creditelor ordonatorilor terţiari aflaţi în
subordine. Ordonatorii secundari de credite aprobă efectuarea de cheltuieli din creditele bugetare
aprobate pentru unităţile pe care le conduc şi repartizează creditele bugetare aprobate unităţilor
subordonate, ai căror conducători au calitatea de ordonatori terţiari.
Ordonatorii terţiari de credite sunt conducători ai instituţiilor publice împuterniciţi de
către ordonatorii principali sau secundari (în funcţie de poziţia instituţiei în ierarhie) să folosească
creditele bugetare numai pentru nevoile proprii ale unităţilor pe care le conduc. Ordonatorii terţiari
de credite nu au în subordine alte instituţii publice cu personalitate juridică.
Ordonatorii de credite bugetare au următoarele responsabilități:

4Lege nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice,

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/LEGE500.pdf , [accesat la 05/04/2018]
 Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita
creditelor bugetare repartizate şi aprobate;

Organizarea sistemului de monitorizare a programului de

achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii
publice;

Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei

gestiuni financiare;

Asigurarea integrităţii bunurilor încredinţate instituţiei pe care

o conduc;
Responsabilitățile
ordonatorilor de Organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţi și prezentarea la
credite termen a situațiilor financiare: asupra situației patrimoniului
aflat în administrare și execuției bugetare;

Organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor

aferenţi acestora;

Realizarea veniturilor

Organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform

prevederilor legale
 Organizarea activității de control financiar preventiv propriu
și a activității de audit intern

Organizarea activităţii de inventariere anuală a patrimoniului

instituţiilor publice

Figura 1. 3 –Responsabilitățile ordonatorilor de credite bugetare

1.2. Organizarea contabilității în instituțiile publice

Instituţiile publice “ au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie, respectiv
contabilitate financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitate de gestiune adaptată la specificul
activităţii”.5
Contabilitatea publică cuprinde6:
a) contabilitatea veniturilor și cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor și plata
cheltuielilor aferente exercițiului bugetar;
b) contabilitatea Trezoreriei Statului;
c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor și obligațiilor, care să reflecte
evoluția situației financiare și patrimoniale, precum și a excedentului sau a deficitului patrimonial.
Contabilitatea instituțiilor publice asigură informații ordonatorilor de credite cu privire la
execuția bugetelor de venituri și cheltuieli, patrimoniul aflat în administrare, precum și pentru
întocmirea contului general anual de execuție a bugetului de stat, a contului anual de execuție a
bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, precum și a conturilor anuale de execuție
ale bugetelor locale. 7
Obiectul contabilităţii instituţiilor publice conform O.M.F.P. nr.1917/2005 este de a
asigura ”informaţii ordonatorilor de credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli,
rezultatul execuţiei bugetare, patrimoniul aflat în administrare, rezultatul patrimonial (economic),
costul programelor aprobate prin buget, dar şi informaţii necesare pentru întocmirea contului
general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor
sociale de stat şi fondurilor speciale”. 8
Sfera de cuprindere a contabilităţii instituţiilor publice, conform reglementărilor
existente în domeniul finanţelor publice şi a contabilităţii vizează:
- contabilitatea veniturilor bugetare;
- contabilitatea cheltuielilor bugetare;
5 Legea contabilității nr. 82/1991 cu modificările şi completările ulterioare, https://legestart.ro/wp-
content/uploads/2018/01/Legea-contabilitatii_actualizata.pdf, [accesat la 01/04/2018]
6 Idem 5
7 Legea contabilității nr. 82/1991 cu modificările şi completările ulterioare, https://legestart.ro/wp-

content/uploads/2018/01/Legea-contabilitatii_actualizata.pdf, [accesat la 01/04/2018]

8 Ordinul nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii

instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia.
În M. Of. nr. 93 din 31 ianuarie 2018, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor Publice (OMFP) nr.
1176/2018 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea
contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a
acestuia, aprobate prin OMPF nr. 1917/2005 (M. Of. nr. 1186 și 1186 bis din 29 decembrie 2005; cu modif. ult.).
Se modifică înOMFP 1917/2005: cap. II, cap. VI, cap. VII, cap. XI, cap. XVIII, cap. XIX și se introduce: anexa nr.
2
 - contabilitatea trezoreriei statului;
- contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, cu
ajutorul căreia se vor reflecta evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, respectiv
excedentul sau deficitul patrimonial;
- contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate, ce va fi dezvoltată
din punct de vedere metodologic după implementarea contabilităţii generale.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice revine
ordonatorului de credite sau altei persoane care au obligaţia să gestioneze instituţia respectivă.
Începând din 2006, toate instituţiile publice au obligaţia să ţină contabilitate în partidă dublă,
bazându-se pe principiile contabilităţii de angajamente, şi nu în partidă simplă şi conform
contabilităţii de casă cum s-a ţinut până în 2006.
Normele de organizare a contabilităţii româneşti aplicabile instituţiilor publice sunt
elaborate în concordanţă Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public
(IPSAS ) care au fost elaborate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabiliate pentru
Sectorul Public (IPSASB).
Structura organizatorică a Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate pentru
Sectorul Public (IPSASB) se prezintă astfel:
 Numeşte
membrii Observatorii IPSASB
Comitetul de Boardul IFAC
numire

observă
Suport Alege membrii
permanent

Grupul consultativ IPSASB Comitete de coordonare

Suport pentru standarde

speciale
Pregătesc şi
Panelul de avizare proiectelor elaborează Pregătesc şi

Pregătesc
elaborează

IPSAS Schiţă sintetizatoare

Figura 1. 4- Structura organizatorică a Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate pentru

Sectorul Public (IPSASB).

Consiliul a elaborat pentru sectorul public următoarele standarde9:

- IPSAS 1 - Prezentarea situaţiilor financiare;
- IPSAS 2 - Situaţia fluxurilor de trezorerie;
- IPSAS 3 - Surplusul sau deficitul net al perioadei, erori fundamentale şi modificări
ale politicilor contabile;

9 https://www.iasplus.com/en/resources/global-organisations/ipsasb, [accesat la 01/04/2018]

 - IPSAS 4 - Efectele variaţiei cursurilor deschimb valutar;
- IPSAS 5 - Costurile îndatorării;
- IPSAS 6 - Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea entităţilor controlate;
- IPSAS 7 - Contabilitatea investiţiilor în entităţi asociate;
- IPSAS 8 - Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie;
- IPSAS 9 - Venituri din tranzacţii de schimb;
- IPSAS 10 - Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste;
- IPSAS 11 - Contracte de construcţii;
- IPSAS 12 - Stocuri;
- IPSAS 13 - Contracte de leasing;
- IPSAS 14 - Evenimente ulterioare datei de raportare;
- IPSAS 15 - Instrumente financiare: informaţii de furnizat şi prezentare
- IPSAS 16 - Investiţii imobiliare;
- IPSAS 17 - Imobilizări corporale;
- IPSAS 18 - Raportarea pe segmente;
- IPSAS 19 - Provizioane, datorii contingente şi active contingente;
- IPSAS 20 - Informaţii de furnizat privind părţile legale;
- IPSAS 21 - Deprecierea activelor generatoare de alte fluxuri decat cele de
trezorerie;
- IPSAS 22 - Publicarea situaţiilor financiare ale sectorului “Administraţie Publică”
- IPSAS 23 - Venituri din alte tranzacţii decât cele de schimb
- IPSAS 24 - Prezentarea informaţiilor din buget în situaţiile financiare
- IPSAS 25 - Beneficiille angajaţilor;
- IPSAS 26 - Deprecierea activelor generatoare de numerar;
- IPSAS 27 - Agricultura;
- IPSAS 28 - Prezentarea instrumentelor financiare
- IPSAS 29 - Instrumente financiare- recunoaştere şi evaluare;
- IPSAS 30 - Instrumente financiare –raportare;
- IPSAS 31 - Imobilizări necorporale;
- IPSAS 32 - Acorduri de concesiune a serviciilor - Concedent;
- IPSAS 33 - Adoptarea pentru prima dată a IPSASs bază de angajamente;
- IPSAS 39 - Beneficiile angajațiilor- a înlocuit IPSAS 25 - Beneficiille angajaţilor;
- IPSAS 40 – Combinații din sectorul public.

Potrivit reglementărilor existente în domeniul finanţelor publice şi a contabilităţii,

contabilitatea publică cuprinde:10
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata
cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea trezoreriei statului;
c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte
evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi excedentul sau deficitul patrimonial;
d) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

10 ORDIN Nr. 1917/2005 din 12 decembrie 2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi
conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare
a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1186 / 29.12.2005, cu modificările şi completările ulterioare
 În aplicarea prevederilor pct. a) şi c), planul de conturi al instituțiilor publice va cuprinde
două tipuri de conturi, și anume11:
- conturi bugetare - pentru reflectarea încasării veniturilor şi plăţii cheltuielilor şi determinarea
rezultatului execuţiei bugetare (excedent sau deficit bugetar).
Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se realizează cu ajutorul unor conturi speciale,
deschise pe structura clasificaţiei bugetare în vigoare. Aceste conturi asigură înregistrarea
veniturilor încasate şi a cheltuielilor plătite, potrivit bugetului aprobat şi furnizează informaţiile
necesare întocmirii contului de execuţie bugetară şi stabilirii rezultatului execuţiei bugetare.
- conturi generale - pentru reflectarea activelor şi pasivelor instituţiei, a cheltuielilor şi veniturilor
aferente exerciţiului, indiferent dacă veniturile au fost încasate iar cheltuielile plătite, pentru
determinarea rezultatului patrimonial (excedent sau deficit patrimonial);
Așadar, conturile contabile vor fi conforme cu prezentele norme, corecte şi complete şi
vor prezenta situaţia reală şi exactă a patrimoniului şi a modului de implementare a bugetului.
Conturile bugetare - sunt conturi care sunt descrise pe structura clasificaţiei bugetare,
asigurând evidenţa cheltuielilor plătite şi a veniturilor încasate, pe subdiviziunea clasificaţiei
bugetare, potrivit bugetului aprobat. Acestea au rolul de a furniza informaţii pentru întocmirea
contului de execuţie (situaţia fluxurilor de numerar – cash-flow).
Conturi generale sau contabile – sunt folosite pentru ţinerea contabilităţii patrimoniale
bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, pentru stabilirea rezultatului patrimonial
şi sunt acele conturi care fac obiectul Planului de conturi general pentru instituţii publice care
cuprinde următoarele clase de conturi12:
• clasa 1 "Conturi de capitaluri";
• clasa 2 "Conturi de active fixe";
• clasa 3 "Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie";
• clasa 4 "Conturi de terţi";
• clasa 5 "Conturi la trezorerii şi instituţii de credit"*);
• clasa 6 "Conturi de cheltuieli";
• clasa 7 "Conturi de venituri şi finanţări".

Clasa 8 din Planul de conturi este destinată conturilor speciale, adică a acelor conturi din
afara bilanţului contabil. Fiecare clasă cuprinde grupe de conturi deyvoltate la rândul său in conturi
sintetice de gradul I şi II.
Conform dispoziţiilor legale în vigoare planul de conturi nu este unul restrictiv, conducătorii
instituţiilor publice putând elabora monografii proprii în funcţie de specificul şi nevoia de
organizare a fiecărei instituşii publice. Cu ajutorul acestor conturi, institutiile publice inregistreaza
operatiunile economico-financiare pe baza principiilor contabilităţii de drepturi şi obligaţii (de
angajamente), respectiv în momentul crearii, transformarii sau disparitiei / anularii unei valori
economice, a unei creanţe sau unei obligaţii.
Contabilitatea de angajamente presupune ca efectele evenimentelor şi tranzacţiilor trebuie
recunoscute atunci cân acestea se produc şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul de numerar
este încasat sau plătit. “Astfel, tranzacţiile şi evenimentele sunt înregistrate în rapoartele contabile
şi în declaraţiile financiare ale perioadei pe care o reprezintă. Elementele recunoscute ca făcând
11Idem 10
12 ORDIN Nr. 1917/2005 din 12 decembrie 2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi
conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare
a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1186 / 29.12.2005, cu modificările şi completările ulterioare
parte din contabilitatea de angajament sunt activele, activele nete / capitalul propriu, veniturile şi
cheltuielile“.13

1.3. Realizarea funcţiei financiar - contabile la nivelul instituţiei publice

Răspunderea14 pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la instituţiile publice revine
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.
Instituţiile publice organizează şi conduc contabilitatea de regulă, în compartimente
distincte, conduse de către directorul economic, contabilul şef sau altă persoana împuternicită să
îndeplineasca această funcţie.
Compartimentul financiar contabil este „o structură organizatorică în cadrul instituţiei
publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu, birou, compartiment)” 15. Aceste
persoane trebuie sa aiba studii economice superioare şi răspund împreună cu personalul din
subordine de organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii. Dacă instituţia publică nu
are angajată o persoană cu contract de muncă pentru ţinerea contabilităţii, poate să încheie un
contract de prestări servicii cu o firmă de expertiză contabilă care să se ocupe de ţinerea
contabilităţii la zi şi de depunerea situaţiilor financiare.
Contabilitatea operaţiunilor economico-financiare se ţine în limba romană şi în monedă
naţională.16 Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în monedă naţională, cât şi
în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens. Operaţiunile privind încasările şi plăţile
în valută se înregistrează în contabilitate la cursul zilei, comunicat de Banca Naţională a Romaniei.
La data întocmirii situaţiilor financiare, elementele monetare exprimate în valută
(disponibilităţi şi alte elemente asimilate, creanţe şi datorii) se reevaluează la cursul comunicat de
Banca Naţionala a României valabil pentru ultima zi a perioadei de raportare.
Înregistrarea în contabilitatea instituţiilor publice a operaţiunilor privind contribuţia
financiară nerambursabilă a Comunităţii Europene se efectuează în EURO şi în lei, la cursul INFO-
euro. Cursul INFO - euro reprezintă rata de schimb între euro şi moneda naţională şi este
comunicat de Bancă Centrală Europeană. Cursul INFO-euro utilizat la înregistrarea în
contabilitate a operaţiunilor din luna curentă (n) este cel din penultima zi lucratoare a lunii
precedente (n-1).
Acest curs va fi utilizat de catre toate instituţiile publice care efectuează operaţiuni finanţate
din fonduri comunitare PHARE, ISPA, etc., respectiv: Agenţii şi/sau Autorităţi de Implementare,
instituţiile publice – beneficiari finali – ai fondurilor respective sub diverse forme: disponibilităţi,
bunuri, servicii. Elementele monetare exprimate în euro: disponibilităţi şi depozite bancare,
creanţe şi datorii, se reevaluează cel puţin, la intocmirea situaţiilor financiare, la cursul INFO-euro
comunicat în penultima zi lucratoare a lunii în care se intocmesc situaţiile financiare.

13 IPSAS 1 - Presentation of Financial Statements, https://www.iasplus.com/en/standards/ipsas/ipsas1,

[accesat la 05/04/2018]
14 Idem 12
15 Legea finanţelor publice nr. 500/2002, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/LEGE500.pdf , [accesat
la 05/04/2018]
16 Alecu G. , Zăblău V., , Crişan P., Planul de conturi general pentru instituţiile publice, Revista Finanţe publice şi

contabilitate, nr. 9/2012, p. 3-22.

1.4. Documentele justificative utilizate în contabilitatea instituţiilor publice

Instituţiile publice consemnează operatiunile economico-financiare în momentul efectuării

lor în documente justificative pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fişe şi alte documente
contabile după caz. Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi
calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute
de normele legale în vigoare.
Documentele justificative trebuie sa cuprindă, urmatoarele elemente principale17:
- denumirea documentului;
- denumirea şi, după caz, sediul unităţii care intocmeşte documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menţionarea părtilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (cand
este cazul);
- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al
efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate;
- numele si prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea
operaţiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale
persoanelor în drept sp aprobe oeraţiunile respective, după caz;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
Inregistrările în contabilitate se efectuează cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor
dupa data de intocmire sau de intrare a acestora în unitate şi sistematic, în conturi sintetice şi
analitice, în conformitate cu regulile stabilite pentru forma de inregistrare în contabilitate
“maestru-sah”.
Conform legii contabilităţii, registrele obligatorii sunt18:
a) Registrul jurnal;
b) Registrul – inventar;
c) Cartea mare.
a) Registrul-jurnal - este un document contabil obligatoriu de înregistrare cronologică şi
sistematică a modificării elementelor de activ şi de pasiv ale instituţiei. Registrul-jurnal se
întocmeşte de fiecare instituţie publică într-un singur exemplar,după ce a fost numerotat,
şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa instituţiei. Numerotarea filelor registrelor se va face
în ordine crescatoare, iar volumele se vor numerota în ordinea completării lor. Se întocmeşte
zilnic sau lunar, după caz, prin înregistrarea cronologică, fară ştersături şi spaţii libere, a
documentelor în care se reflectă mişcarea elementelor de activ şi de pasiv ale unităţii.
Operaţiunile de aceeaşi natură, realizate în acelaşi loc de activitate, pot fi recapitulate într-un
document centralizator, denumit jurnal-auxiliar, care stă la baza inregistrarii în Registrul-
jurnal. Formularul de registru Jurnal utilizat se prezintă ca în figura de mai jos:

Unitatea…

17 OMFP. nr. 1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea
contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia,
publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1186 / 29.12.2005, cu modificările şi completările ulterioare
18 Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 454 din 18.06.2008,

cu modificările şi completările ulterioare

 REGISTRU - JURNAL
Nr. pagină.…

Documentul Simbol conturi Sume

Nr. Data
(fel, nr., Explicaţii debitoare creditoare debitoare creditoare
crt. înregistrării
dată)

Întocmit, Verificat,

Figura 1. 5-Formularul de Registru - jurnal

b) Registrul – inventar - este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate

elementele de activ şi de pasiv grupate în functie de natura lor, inventariate potrivit legii.
Registrul-inventar se intocmeşte de fiecare instituţie publică într-un singur exemplar, după ce
a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa instituţiei. Registrul-inventar se
intocmeţte la înfiinţarea instituţiei, cel puţin odată pe an pe parcursul funcţionării instituţiei,
cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevazute de lege
pe baza de inventar faptic. In acest registru se inscriu, intr-o forma recapitulativă, elementele
inventariate dupa natura lor, suficient de detaliate pentru a putea justifica conţinutul fiecărui
post al bilanţului. Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a fiecarui
cont de activ şi de pasiv. Elementele de activ si de pasiv înscrise în Registrul- inventar au la
baza listele de inventariere sau alte documente care justifică conţinutul acestora. In cazul în
care inventarierea are loc pe parcursul anului, în Registrul - inventar se inregistreaza soldurile
existente la data inventarierii, la care se adauga rulajele intrarilor si se scad rulajele iesirilor
de la data inventarierii pana la data incheierii exercitiului . Formularul utilizat se prezintă în
figura de mai jos:

Unitatea ......
REGISTRUL – INVENTAR
Recapitulaţia Diferenţe din reevaluare
Nr. Valoarea Valoarea de
elementelor
crt. contabilă inventar Valoare Cauze diferenţe
inventariate
 Figura 1. 6- Formularul de registru inventar

c) Registrul “Cartea mare“- este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar
şi sistematic, prin regruparea conturilor, existenţa şi mişcarea elementelor de activ şi de pasiv,
la un moment dat. Registrul Cartea mare (şah) se întocmeşte într-un exemplar, lunar, separat
pentru debitul şi separat pentru creditul fiecarui cont sintetic, pe masura înregistrarii
operaţiunilor. Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare. Registrul Cartea mare
poate fi inlocuit cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse. Editarea Cartii mari se va efectua
numai la cererea organelor de control sau in funcţie de necesităţile proprii.

Unitatea ...
SIMBOL DEBIT PAG.
CARTEA MARE (ŞAH) CONT
CREDIT
Denumire cont
……………………………….
Nr. din Data Conturi corespondente
reg. Operaţiei Suma
jurnal (anul)

Figura 1. 7- Formularul Cartea mare şah

Toate documentele, atât documentele justificative, cât şi documentele contabile (jurnalele

şi fişele sintetice) trebuie păstrate în arhiva instituţiei o perioadă de 10 ani. Perioada de la care se
iau în calcul cei 10 ani este finele exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite.
De la regula generală fac excepţie statele de salarii şi situaţiile financiare, care se păstrează
în unitate o perioadă de 50 ani. În cazul în care instituţia îşi încetează activitatea, situaţiile
financiare, registrele şi celelalte documente se predau la arhivele statului sau la arhivele militare,
după caz.

1.5. Formele de contabilitate

Formele de înregistrare19 în contabilitate reprezintă sistemul de registre, formulare şi
documente contabile corelate între ele, care servesc la înregistrarea cronologică şi sistematică în
contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate pe parcursul exerciţiului bugetar.
În ţara noastră se utilizează preponderent următoarele forme de contabilitate:
➢ forma de contabilitate pe jurnale;
➢ forma de contabilitate „Maestru-şah”

19 O.M.F.P. nr. 1.917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea
contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia,
publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1186 / 29.12.2005, cu modificările şi completările ulterioare
 Forma de contabilitate pe jurnale utilizează ca mijloace de lucru jurnalele deschise pentru
creditul fiecărui cont, dezvoltate pe conturi corespondente debitoare. La finele lunii în Jurnalul
Cartea mare rulajele se vor prelua astfel:
• rulajele debitoare ale conturilor se preiau din jurnale fiecărui cont, prin însumarea datelor
de pe coloanele „conturi corespondente”
• iar rulajele creditoare se preiau direct din jurnalele deschise pentru fiecare cont.
Pentru anumite conturi, precum cele de active curente băneşti, se întocmesc situaţii pentru
debitul conturilor. Scopul este acela de a uşura, pe de-o parte, preluarea rulajelor debitoare în
cartea mare, dar şi pentru a face o verificare înaintea întocmirii balanţei conturilor.
În instituţiile publice reglementările naţionale recomandă utilizarea formei de
contabilitate Maestru-şah. In cadrul formei de inregistrare “maestru-sah”, principalele registre şi
formulare care se utilizează sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar, Cartea mare si Balanţa de
verificare.
Forma de contabilitate Maestru-şah are ca trăsătură principală dezvoltarea pe conturi
corespondente debitoare şi creditoare pentru fiecare cont.
Cu alte cuvinte, se vor deschide două fişe de cont, atât pentru debitul, cât şi pentru creditul
conturilor, ambele dezvoltate pe conturi corespondente. În registrul Cartea mare şah se vor prelua
rulajele direct din fişele de cont deschise pentru cele două părţi ale contului.
Circuitul de prelucrare a datelor contabile în cadrul acestei forme constă în parcurgerea
mai multor etape, astfel:
a) Prima etapă - documentele justificative, după ce sunt verificate şi prelucrate, se contează şi se
înregistrează în notele de contabilitate (registrul jurnal),
b) A doua etapă - se înregistrează sumele astfel:
• în fişele de cont pentru operaţiuni diverse sau pentru valori materiale (în funcţie de
specificul elementului înregistrat) pentru evidenţa analitică
• şi în fişele sintetice şah, pentru evidenţa sintetică.
c) A treia etapă – întocmirea balanţelor de verificare astfel:
• balanţe de verificare analitice pentru conturile dezvoltate în analitic în funcţie de
particularităţile şi necesităţile de informare ale instituţiei;
• şi balanţa de verificare sintetică, pe baza datelor din conturi aflate în fişele sintetice şah.
Formularele specifice acestei forme de înregistrare sunt:
• jurnalul de înregistrare care asigură înregistrarea cronologică;
• şi fişele sintetice şah, care asigură înregistrarea sistematică a operaţiilor economice şi
financiare.
La instituțiile publice se poate folosi forma de înregistrare in contabilitate “maestru-
șah simplificat”. Aceasta presupune ca pentru înregistrarea în conturi a operaţiilor economice şi
financiare să se utilizeze doar fişele de cont pentru operaţii diverse, în loc de fişe sintetice şah.In
acest caz, contabilitatea sintetică se ţine pe “Fişe de cont pentru operaţii diverse”, deschise pentru
fiecare cont sintetic în Cartea- mare (şah), iar contabilitatea analitică se tine pe fişele menţionate
la forma de înregistrare “maestru-şah”. Evidenţa analitică a creditelor bugetare, plaţilor de casa şi
a cheltuielilor efective se tine cu ajutorul “Fişei pentru operaţii bugetare”.
 Finalitatea ţinerii contabilităţii o reprezintă întocmirea raportărilor financiare trimestriale,
semestriale şi a celor anuale. Situaţiile financiare trimestriale şi anuale prezentate de instituţiile
publice din România au în componenţă următoarele documente 20:
1. Bilanțul;
2. Contul de rezultat patrimonial (Situația veniturilor, finanțărilor și cheltuielilor);
3. Situația fluxurilor de trezorerie;
4. Situația modificărilor în structura activelor/capitalurilor;
5. Anexele la situațiile financiare care includ politici contabile și note explicative;
6. Contul de execuție bugetară

CAP. II . Procesul de bugetare-bugetul, instrument indispensabil în

procesul de finanţare a instituţiilor publice

2.1 Bugetul public

Bugetul este documentul prin care sunt prevazute și aprobate pentru fiecare entitate
publică, în fiecare an, cheltuielile și veniturile, sau după caz, numai cheltuielile în funcție de
sistemul de finanțare.
Bugetul public, mai poate fi definit ca fiind - un instrument complex folosit de către stat
prin care se proiectează şi se desfăşoară activitatea privind finanţele publice, fiind instrumentul de
programare, de executare şi de control asupra rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii
şi a modului de repartizare şi utilizare a acestora prin cheltuieli publice.
Bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul public, care împreună
formează sistemul de bugete, format din:

Buget de stat Bugetul fondurilor Bugetul asigurărilor sociale de stat

speciale
Bugetul Bugetul instituțiilor
trezoreriei publice autonome
statului
Bugetul fondurilor
Bugetele instituțiilor nerambursabile
Tipuri de buget
publice finanțate
integral din venituri Bugetul fondurilor
proprii provenite din credite
externe contractate sau
20 ORDIN Nr. 1917/2005 din 12 decembrie 2005 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea
garantate de stat și a căror
şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare
a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1186 / 29.12.2005, cu modificărilerambursare. dobânzi
şi completările și alte
ulterioare
SI Ordinul Ministerului Finanțelor Publice (OMFP) nr. 1176/2018 pentru conturi sunt asigurate
modificarea din
și completarea
Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor fonduri publice
publice, Planul de conturi
pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin OMPF nr. 1917/2005 (M. Of.
nr. 1186 și 1186 bis din 29 decembrie 2005; cu modif. ult.).
 Bugetele instituţiilor publice finanţate integral
sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele
fondurilor speciale, după caz

Figura 2. 1-Tipuri de buget

Acest sistem unitar şi corelat de bugete formează bugetul general consolidat, prin care se
dimensionează şi se compară, la nivelul unui an veniturile şi cheltuielile statului şi ale celorlalte
instituţii publice.
Bugetul general consolidat reflectă fluxurile financiare publice de formare a veniturilor
fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii în conformitate cu nevoia socială şi cu
obiectivele de politică financiară specifice anului la care se referă. Prin consolidare bugetară se
înţelege operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente ale
bugetului general consolidat, în vederea evitării dublei evidenţieri a acestora.
Prin bugetul public se analizează finanţele publice care exprimă fluxuri financiare
privind formarea resurselor băneşti publice şi fluxuri financiare ce se degajă în procesul de
gestionare a acestor resurse. În cea mai mare parte, aceste fluxuri financiare sunt sub forma
prelevărilor obligatorii şi transferurilor prin care statul şi colectivităţile locale îşi constituie
resursele băneşti necesare desfăşurării activităţii specifice, prin cheltuieli. Prin bugetul public se
stabilesc, pe baza unor considerente de ordin economic, politic, social şi financiar, veniturile care
reflectă politica fiscală a statului.

2.1.1 Principii bugetare

La baza realizării bugetului stau următoarele principii bugetare 21:

Tabel 2. 1-Principiile bugetare

Nr.crt Principii bugetare Descriere principii

1. Principiul universalității -Conform acestui principiu veniturile şi cheltuielile

se includ în buget în totalitate, în sume brute;

-Iar veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei

cheltuieli bugetare anume, cu excepţia
donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite
destinaţii distincte

21Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice,

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/LEGE500.pdf, [accesat la 01/04/2018]
2. Principiul publicității Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea
realizându-se prin:

a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu

prilejul aprobării acestora;

b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de

execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării

acestora;

c) publicarea în Monitorul Oficial al României,

Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor
şi conturilor anuale de execuţie a acestora;

d) mijloacele de informare în masa, pentru difuzarea

informaţiilor asupra conţinutului bugetului,
exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile,
prevăzute de lege.

3. Principiul unității -Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un

singur document, pentru a se asigura utilizarea
eficientă şi monitorizarea fondurilor publice;

-Este interzisă elaborarea de acte normative prin care

se creează cadrul legal pentru constituirea de venituri
care pot fi utilizate în sistem extrabugetar;

4. Principiul anualității -Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin

lege pe o perioada de un an, care corespunde
exerciţiului bugetar;

-Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în

cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin
exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului
respectiv.

5. Principiul specializării Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se

bugetare aproba în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv,
pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor
economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei
bugetare.
 6. Principiul unității monetare Toate operaţiunile bugetare se exprima în moneda
naţională.

7. Principiul neefectuării -depersonalizarea veniturilor, astfel încât, totalitatea

veniturilor bugetare lor este utilizată pentru acoperirea tuturor
cheltuielilor;

-nerespectarea principiului unităţii sau al

universalităţii conduce şi la încălcarea principiului

neafectării veniturilor.

8. Principiul echilibrului bugetar -Principiul specific teoriei finanţelor clasice care

presupunea întocmirea unor bugete echilibrate

-Veniturile publice trebuie să acopere cheltuielile

publice, în scopul asigurării echilibrului dintre
nevoile colective şi resursele financiare publice

Așadar, în România, conform Legii nr.500/2002, la baza elaborării bugetului de stat stau
doar primele 6 principii bugetare: principiul universalității, principiul publicității, principiul
unității, principiul anulității, principiul specializării bugetare, principiul unității monetare.
Ultimele 2 principii sunt specifice teoriei finanțelor clasice.

2.1.2 Finanțarea bugetară a entitățiilor publice

Principiile care stau la baza finanțării bugetare sunt:

➢ Finanțarea se realizează în funcție de stadiul de îndeplinire a indicatorilor de plată pe
măsura folosirii mijlocelor acordate anterior; nu există un automatism în finanțarea
bugetară;
➢ Finanțarea nu se face din oficiu, ci pe bază de solicitări și justificări; beneficiarii unor
sume de la buget trebuie să solicite acele sume și să argumenteze necesitatea finanțării lor;
➢ Finanțarea bugetară intervine numai în completarea resurselor proprii, în caz că există acele
resurse;
➢ Finanțarea se realizează cu respectarea dispozițiilor legale.

Creditele bugetare sunt:

• sume nerambursabile, nepurtătoare de dobânzi, fiind utilizate în interesul general al statului
sau al colectivității locale;
• mijloace bănești prevăzute în legea bugetară anuală ca limite maxime pentru cheltuielile
fiecărui exercițiu bugetar, în structura aprobată prin lege, cu destinații riguros stabilite prin
clasificarea indicatorilor finanțelor publice;
 În procesul finanțării instituțiilor publice se disting 2 faze, și anume:
➢ deschiderea și repartizarea de credite bugetare;
➢ finanțarea propriu-zisă- efectuarea plăților de casă pe seama mijloacelor de trezorerie.
Există câteva premise în autorizarea creditelor bugetare, care fac referire la:
• creditele bugetare aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli;
• modul de folosire a creditelor deschise anterior;
• mijloacele existente în buget;
• modul de realizare a veniturilor;
• nevoile concrete ale instituțiilor publice pentru perioada următoare.
Verificarea cererilor de deschidere de credite presupune:
➢ încadrarea sumelor solicitate în volumul creditelor aprobate și neconsumate pe prima
perioadă pentru care se solicită creditele respective;
➢ completarea corectă a formularelor, existența semnăturilor persoanelor autorizate și a
ștampilei;
➢ codificarea conturilor corespunzător clasificației bugetare;
➢ verificarea notelor justificative.
În baza acestor documente, Trezoreria înregistrează în conatbilitatea proprie, în conturi în afara
bilanțului :– repartizarea creditelor de către ordonatorii principali de credite pentru nevoi proprii
și către instituțiile din subordine.

2.1.3 Clasificații ale indicatorilor în finanțele publice

Clasificația bugetară este instrumentul prin care veniturile și cheltuieliile unui buget sunt
grupate într-o ordine obligatorie și după criterii unitare și precis determinate, și se utilizează atât
în faza de elaborare, cât și în faza de execuție a bugetelor.
Veniturile publice provin din impozite şi taxe. Impozitele reprezintă o formă de prelevare
a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului, în vederea
acoperirii cheltuielilor sale.
Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole.
Structura veniturilor publice se prezintă astfel:

VENITURILE PUBLICE

Veniturile bugetului Veniturile Veniturile Veniturile bugetelor

de stat bugetului extrabugetare ale locale și veniturile
asigurărilor sociale instituțiilor publice extrabugetare ale
de stat, fondurilor instituțiilor și
speciale serviciilor publice
de interes local
 Figura 2. 2- Structura veniturilor publice

Bugetul public este documentul care cuprinde nu numai execuţia resurselor băneşti, ci şi
modul de repartizare şi utilizare a acestora, prin cheltuieli publice. Conţinutul economic al
cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un
consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăţilor pe care le efectuează
instituţiile publice în formele specifice ale cheltuielilor curente, iar alte cheltuieli publice exprimă
o avansare de produs intern brut, reprezentând participarea statului la finanţarea formării brute de
capital atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera nematerială.
Cheltuielile sunt structurate pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și
aliniate, după caz.
Structura cheltuielilor publice se prezintă astfel:

CHELTUIELI PUBLICE

Cheltuieli bugetare Cheltuieli Cheltuieli Cheltuieli

acoperite din extrabugetare efectuate din
bugetul
fonduri cu trezoreriei
destinaţie publice
specială

Figura 2. 3- Structura cheltuielilor publice

Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul

instituţiilor publice care se acoperă fie de la buget, pe plan central sau local, fie din fondurile
extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor, pe seama veniturilor obţinute de acestea.
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de
stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale sau din bugetele instituţiilor publice
autonome.
În concluzie cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice în
cadrul cărora sunt cuprinse.
Pe plan naţional, gruparea cheltuielilor publice din punct de vedere funcţional şi economic
este reglementată prin clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice 22, elaborată de
Ministerul Finanţelor Publice.

2.2 Procesul bugetar și execuția bugetară

Procesul bugetar, sub aspectul conţinutului, reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor

22 OMFP nr. 1954/2005 publicat în M. Of. Nr. 1176/decembrie 2005 cu modificările și completările ulterioare,
http://www.mfinante.gov.ro/clasificatii.html?pagina=domenii,
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/clasificatie_economica/ORDIN195416_dec2005.htm , [accesat la
01/04/2018]
întreprinse de instituţiile competente ale statului în scopul concretizării politicii financiare aplicate
de autoritatea guvernamentală23.
Procesul bugetar presupune pe de o parte constituirea resurselor financiare, iar pe de altă
parte alocarea lor în scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice. Totalitatea
resurselor financiare publice şi a cheltuielilor publice se reflectă în bugetul general consolidat care
cuprinde ansamblul bugetelor care reflectă fluxurile de venituri şi cheltuieli ale sectorului public.
În derularea procesului bugetar, responsabilităţile revin Parlamentului, Guvernului,
Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, autorităţilor
administraţiei publice locale, precum şi ordonatorilor de credite.
Procesul bugetar presupune parcurgerea consecutivă a şase etape, și anume 24:

1. Elaborarea proiectului de buget

2. Aprobarea bugetului

3. Execuţia bugetului
ETAPELE
PROCESULUI
BUGETAR 4. Încheierea exerciţiului bugetar

5. Controlul execuţiei bugetului

23
Văcărel 1. Şi colectiv - „Finanţe publice”, ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, pag.541
24Ţenovici C., Petre M.C, Contabilitate publică – curs aplicativ, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2010, p.
14.
 6. Aprobarea execuţiei bugetului

Figura 2. 4-Etapele procesului bugetar

1. Elaborarea proiectului de buget-ca primă fază a procesului bugetar, aceasta constă în

formularea propunerilor privind veniturile şi cheltuielile bugetare de către ordonatorii de credite
bugetare, comunicarea acestora Ministerului Finanţelor Publice la nivelul căruia are loc
centralizarea într-un document numit proiect al legii bugetului de stat. Lucrările de elaborare a
proiectului bugetului de stat sunt coordonate de către Guvern, care are între atribuţiile sale
întocmirea, avizarea şi prezentarea spre dezbatere Parlamentului a proiectului de buget.

2. Aprobarea bugetului – a doua etapă a procesului bugetar- Parlamentul este instituţia

publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul de buget. În vederea dezbaterii şi
aprobării de către Parlament, proiectul de buget este transmis acestuia de către Guvern, sub forma
unei documentaţii compuse din:
• proiectul de lege pentru aprobarea bugetului, cuprinzând veniturile şi cheltuielile bugetare;
• expunerea de motive care explică opţiunile concretizate în proiectul de buget, inclusiv
propunerile de modificare a legislaţiei fiscale;
• anexele la proiectul de lege pentru aprobarea bugetului, în care se detaliază structura
veniturilor şi a cheltuielilor bugetare;
• alte materiale documentare necesare analizei detaliate a prevederilor bugetare, de către
Parlament.
Schematic proiectul de buget poate fi reprezentat astfel:

Proiectul de
buget

Proiectul de lege Expunerea de Anexele la Alte materiale

pentru aprobarea proiectul de documentare
bugetului motive
lege necesare analizei
detaliate a
prevederilor
bugetare
 Figura 2. 5- Structura proiectului de buget

3. Execuţia bugetului- a treia etapă a procesului bugetar-constă în încasarea veniturilor

bugetare şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget. Derularea fluxurilor bugetare de încasări
(venituri) şi plăţi (cheltuieli) într-un cadru organizatoric adecvat şi efectuarea operaţiunilor
respective, fie prin viramente, fie în numerar, constituie o componentă a activităţii bugetare
denumită generic execuţia de casă a bugetului. Aceasta se realizează prin sistemul trezoreriei
statului şi prin sistemul bancar.
Execuția bugetului implică respectarea principiilor generale reglementate de
Legea 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare. Așadar,
principiile execuției bugetare sunt25:

Tabel 2. 2-Principiile generale ale execuției bugetare

Nr.crt Principii generale ale execuției bugetare

1. Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile
fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora.

2. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.

3. Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite

şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte
articole de cheltuieli.

4. Alocaţiile pentru cheltuielile de investiţii aprobate pe ordonator principal de credite nu

pot fi virate şi utilizate pentru alte naturi de cheltuieli.

5. Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întreprindă toate măsurile necesare

pentru încadrarea în alocaţiile de cheltuieli de personal şi în numărul maxim de posturi
aprobate prin legile bugetare anuale

6. Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi

utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele
bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol

7. În condiţiile prezentei legi, pentru creditele de angajament şi creditele bugetare

aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanţelor Publice este

25Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, cu modificări și completări prin Legea nr.270/2013,
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/lege270_2013.pdf
 autorizat să efectueze, pe parcursul întregului an, redistribuiri de credite de angajament
şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai acestui buget, la propunerea
acestora, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate.

8. Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care
nu
contravin dispoziţiilor prezentului articol sau legii bugetare anuale, sunt în competenţa
fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor
subordonate, şi se pot efectua în limita a 20% cumulat la nivelul unui an din prevederile
capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală la nivelul ordonatorului
principal de credite, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor.

9. Pe baza justificărilor corespunzătoare, virările de credite bugetare de la un capitol la alt

capitol al clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de
20% din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală la nivelul
ordonatorului principal de credite, şi, respectiv, de 10% din prevederile programului,
cumulat la nivelul unui an, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de
angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice

10. Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (9) , se pot efectua începând
cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu contravin
prevederilor prezentului articol, legilor bugetare sau legilor de rectificare. Virările de
credite bugetare pot influenţa creditele bugetare aprobate în bugetele ordonatorilor
principali de credite pe trimestrele încheiate, numai în situaţia în care creditele bugetare
aprobate cumulat de la începutul anului sunt mai mari decât creditele bugetare deschise
din bugetul ordonatorului principal de credite pentru aceeaşi perioadă şi decât plăţile
efectuate în limita acestora.

11. Sunt interzise virările de credite bugetare de la titlurile de cheltuieli din cadrul
capitolului bugetar care au fost majorate din fondurile de rezervă bugetară şi de
intervenţie la dispoziţia Guvernului.

12. Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi
privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei
bugetare de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii
clasificaţiei bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare.

13. Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în

termen de 5 zile de la închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare
potrivit instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
 14. Virările de credite bugetare aprobate pentru asigurarea plăţii ratelor de capital,
dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente datoriei publice guvernamentale se
pot efectua pe parcursulîntregului an bugetar.

15. Ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile şi
articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, în cursul
întregului an, pentru asigurarea plăţii la scadenţă a contribuţiei României la bugetul
Uniunii Europene.

16. În cursul anului, în funcţie de situaţiile specifice apărute, ordonatorul principal de

credite poate introduce, în cadrul titlurilor de cheltuieli, articole şi alineate noi, altele
decât cele prevăzute în legea bugetară anuală, cu sume care se asigură prin virări de
credite şi/sau fonduri alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului
şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Sursa: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/lege270_2013.pdf

Execuţia efectivă a bugetului este precedată de repartizarea veniturilor şi cheltuielilor

bugetare pe trimestre şi pe instituţii. Această operaţiune este aprobată de Ministerul Finanţelor
Publice şi de ordonatorii de credite bugetare. Astfel veniturile şi cheltuielile aprobate prin buget
sunt repartizate pe trimestre în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada
în care este necesară efectuarea cheltuielilor, precum şi de posibilităţile de asigurare a surselor de
finanţare a deficitului bugetar.
În continuare se vor prezenta: execuția părții de venituri bugetare și execuția părții de
cheltuieli bugetare-ALOP.
I . Execuţia părţii de venituri bugetare (încasarea impozitelor) implică mai multe subetape
eşalonate în timp, și anume:

EXECUŢIA PĂRŢII DE
VENITURI BUGETARE

Aşezarea veniturilor bugetare

Lichidarea veniturilor bugetare

Emiterea titlurilor de încasare

Perceperea veniturilor bugetare

 Figura 2. 6- Etapele execuției părții de venituri bugetare

• Aşezarea veniturilor – presupune identificarea materiei impozabile şi determinarea

mărimii impozitului;
• Lichidarea veniturilor – stabilirea cuantumului impozitului;
• Emiterea titlului de percepere – constă în înscrierea cuantumului venitului bugetar
datorat;
• Perceperea – încasarea efectivă a veniturilor la buget.

II . Execuţia părţii de cheltuieli bugetare-ALOP- reprezintă activitatea de efectuare a cheltuielilor

prevăzute în buget, în limita sumelor aprobate ce se pun la dispoziţia beneficiarilor de alocaţii
(credite) bugetare şi presupune, la rândul său, o procedură specifică, cu operaţiuni corespunzătoare
următoarelor subetape distinctive eşalonate în timp, și anume:

EXECUŢIA PĂRŢII DE
CHELTUIELI BUGETARE

Angajarea unei cheltuieli publice bugetare

Lichidarea cheltuielilor bugetare

Ordonanţarea cheltuielilor bugetare

Plata cheltuielilor bugetare

Figura 2. 7- Etapele execuţiei cheltuielilor bugetare

a) Angajarea cheltuielilor se referă la sumele aprobate la partea de cheltuieli, a căror limită

nu poate fi depăşită. Angajarea cheltuielilor se face pe tot parcursul exerciţiului bugetar, astfel
încât să existe certitudinea că bunurile şi serviciile care fac obiectul angajamentului vor fi livrate,
respectiv prestate, şi se vor plăti în exerciţiul bugetar respectiv.

Exemplu privind angajarea bugetară a cheltuielilor26

O instituție publică finanțată integral din bugetul de stat dorește să achiziționeze furnituri de birou.

În acest sens, compartimentul specializat în achiziții va întocmi o propunere de angajare a unei cheltuieli
pentru suma de 15.000 lei, care se transmite compartimentului financiar-contabil pentru a confirma dacă există
disponibil în cont la subdiviziunea clasificației bugetare de la care urmează să se efectueze plata.

26Nora Rădescu , ”Consilier-contabilitatea pentru instituții publice”-ghid practic, Rentrop&Straton, 2013

 Compartimentul financlar-contabil confirmă că există prevederi bugetare și disponibil în
cont la această subdiviziune a clasificației bugetare, până la limita maximă de 270 mii.

Contractul de achiziție nu poate depăși ca valoare estimată acest plafon. În cazul în care
are loc o modificare a bugetului la această subdiviziune a clasificației bugetare, în mod
corespunzător, prin act adițional, se va modifica și valoarea contractului.

Angajarea cheituielilor la această subdiviziune a clasificației bugetare se poate face până

la limita maximă a creditelor bugetare aprobate.

Angajamentul bugetar este individual pentru că se cunoaște atât suma ce trebule plătită,
cât beneficiarul acestei sume (în exemplul de mai sus, furnizorul de furnituri de birou).

Angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbracă două forme de angajamente:
a) Angajamentul legal, care este definit de Legea finanţelor publice ca fiind „fază a
procesului execuţiei bugetare prezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o
obligaţie pe seama fondurilor publice”. 27 Acesta trebuie să se prezinte sub formă scrisă şi să fie
semnat de ordonatorul principal de credite.
b) Angajamentul bugetar, care reprezintă „orice act prin care o autoritate competentă,
potrivit legii, afectează fonduri publice unor anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare
aprobate”. Angajamentul bugetar precede angajamentul legal şi valoarea angajamentelor legale nu
poate depăşi valoarea angajamentelor bugetare. Angajamentele bugetare pot fi:
▪ angajamente bugetare individuale, care reprezintă un angajament specific unei
anumite operaţiuni noi care urmează a se efectua;
▪ angajamente bugetare globale, care reprezintă angajamente bugetare aferente
angajamentelor legale provizorii, referitoare la cheltuielile curente de funcţionare, de
natură administrativă, cum ar fi:cheltuieli de deplasare; cheltuieli de protocol; cheltuieli
de întreţinere şi gospodărire(încălzit, iluminat, apă, canal, salubritate,poștă, telefon,
radio, etc.); cheltuieli cu asigurările; cheltuieli cu chiriile; cheltuieli cu abonamente la
reviste; buletine lunare etc.
Creditele bugetare neangajate şi cele angajate, dar neutilizate până la sfârşitul exerciţiului bugetar
se anulează. Cheltuielile angajate, dar neplătite se vor raporta în contul bugetului pe anul următor
şi se vor plăti din credite bugetare stabilite în acest scop.
Creditul de angajament-reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul
exercițiului bugetar, în limitele aprobate.

b) Lichidarea cheltuielilor - este „faza în procesul execuţiei bugetare în care se verifică

existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică

27Legea nr. 500/11.06.2002 privind finanţele publice,

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/LEGE500.pdf, [accesat la 01/04/2018]
condiţiile de exigibilitate ale angajamentului legal, pe baza documentelor care atestă operaţiile
respective”.
Faza de lichidare a cheltuielilor presupune de fapt verificarea tuturor documentelor
justificative prin care s-a angajat o cheltuială şi care trebuie să poarte viza „Bun de plată”.

Prin viza „Bun de plată" a documentelor justificative se confirmă că:28

• bunurile furnizate au fost recepționate, cu specificarea datei și a locului primirii;

• lucrările au fost executate și serviciile au fost prestate;
• bunurile furnizate au fost înregistrate în gestiune și în contabilitate, cu
specificarea gestiunii și a notei contabile de înregistrare;
• condițiile cu privire la legalitatea efectuării rambursărilor de rate sau a plăților de
dobânzi la credite ori împrumuturi contractate/garantate sunt îndeplinite;
• alte condiții prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Bunurile recepționate sunt înregistrate în gestiune şi în contabilitate.

Observații:

Este necesară stabilirea, prin proceduri interne, a documentelor în baza cărora angajații vor
completa, în vederea justificării, ordinul de deplasare în cazul achitării electronice a unor servicii
(de exemplu, bilet de avion, rezervat şi achitat online).

Este necesară acceptarea numai de facturi care să furnizeze necesarul de informaţii cerut Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Ordinul nr.
3.512/2008.

c) Ordonanţarea cheltuielilor - este faza în care se confirmă existenţa creanţelor şi

datoriilor şi verificarea acestora, moment în care se poate realiza plata. În această fază ordonatorul
de credite emite „Ordonanţarea de plată” pentru efectuarea plăţii.

Înainte de a fi transmisă compartimentului financiar (financiar-contabil) pentru plată,

ordonanțarea de plată se transmite pentru avizare persoanei desemnate să exercite controlul
financiar preventiv propriu.

Scopul acestei avizări este de a stabili că:

• ordonanțarea de plată a fost emisă corect;

28 Nora Rădescu , ”Consilier-contabilitatea pentru instituții publice”-ghid practic, Rentrop&Straton, 2013

 • ordonanțarea de plată corespunde cu cheltuielile angajate și suma respectivă este exactă;

• cheltuiala este înscrisă la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat;

• există credite bugetare disponibile;

• documentele justificative sunt în conformitate cu reglementările în vigoare;

• numele și datele de identificare ale creditorului sunt corecte.

După aprobare, ordonanțarea de plată, împreună cu toate documentele justificative în original,

se înaintează conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) pentru plată.29

d) Plata cheltuielilor este faza finală a execuţiei bugetare, prin care instituţia publică face
plata efectivă a obligaţiilor faţă de terţi-creditori. Instrumentele de plată utilizate sunt cecul de
numerar şi ordinul de plată pentru trezoreria statului
Primele trei subetape (angajarea, lichidarea şi ordonanţarea) sunt efectuate de către
conducătorii instituţiilor publice (ordonatorii de credite bugetare) sau de către împuterniciţii
acestora, iar a patra subetapă (plata) se efectuează de către gestionarii de bani publici (casieri sau
contabili publici).
Plata nu se poate efectua dacă suma de plată nu a devenit exigibilă şi dacă nu există
disponibil neangajat la subdiviziunea clasificaţiei bugetare de la care urmează să se facă plata.
Plata poate fi făcută numai dacă au fost efectuate deschideri de credite în limita pla-
fonului lunar aprobat.
Înainte de efectuarea plătii se verifică următoarele:
• cheltuielile care urmează să fie plătite au fost angajate, lichidate şi ordonantate;
• există credite bugetare deschise/repartizate sau disponibilităti in conturi de dis-
ponibil;
• subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea corectă
şi corespunde naturii cheltuielilor respective;
• există toate documentele justificative care să justifice plata;
• semnăturile de pe documentele justificative apartin ordonatorului de credite sau
persoanelor desemnate de acesta să exercite atributii ce decurg din procesul exe-
cutării cheltuielilor bugetare, potrivit legii;
• beneficiarul sumelor este cel indreptătit, potrivit documentelor care atestă
serviciul efectuat;
• suma datorată beneficiarului este corectă;
• documentele de angajare şi ordonantare au primit viza de control financiar pre-
ventiv propriu;
• documentele sunt intocmite cu toate datele cerute de formular;
• alte condiții prevăzute de lege.

29 Idem 28
 Nu se poate efectua plata:
✓ în cazul în care nu există credite bugetare deschise şi/sau repartizate ori
disponi-bilitățile sunt insuficiente;
✓ când nu există confirmarea serviciului efectuat şi documentele nu sunt vizate
pentru „Bun de plată";
✓ când beneficiarul nu este cel față de care instituţia are obligații;
✓ când nu există viza de control financiar preventiv propriu pe ordonanțarea de
plată şi nici autorizarea prevăzută de lege.

Ordinul de plată se înregistrează în contabilitatea financiară. 30

Există și câteva observații cu privire la plata cheltuielilor, și anume:31

• Înainte de a efectua o plată, trebuie să se facă verificări cu privire la existența creditelor

deschise la această subdiviziune a clasificaţiei bugetare. Plata se poate face numai dacă
există disponibil în cont şi acesta nu a fost rezervat pentru efectuarea altor plăţi.
• Se recomandă includerea în contract a unei clauze care să menționeze că plata facturii se va
face imediat ce există disponibil în cont sau în termen de maximum 30 de zile de la emiterea
acesteia. Astfel se evită plata accesoriilor pentru neexecutarea contractului respectiv.
• Este necesară corelarea sumei plătite în lei cu cea care a fost angajată, lichidată şi ordonanțată
când plata s-a efectuat ca echivalent în lei a unei sume în valută.
• Pentru exemplificare aplicarea Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărţi sau
de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activităţii
didactice, în învățământul preuniversitar.
• În cazul constatării unei erori în legătură cu plata ce urmează să fie efectuată, con-
ducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) suspendă plata.

În constinuare se vor prezenta câteva exemple cu privire la circuitul de plată a cheltuielilor,

urmărindu-se cele 4 faze din procesul execuției bugetare a cheltuielilor-ALOP32.

Exemplul 1-Plata salariilor nete

➢ Angajarea cheltuielilor cu salariile: angajamentul legal al cheltuielilor îl
reprezintă contractele individuale de muncă încheiate cu salariaţii instituției.
Angajamentul bugetar îl reprezintă suma totală din statul de funcţii întocmit
pentru exercițiul bugetar în curs.
➢ Lichidarea cheltuielilor cu salariile: verificarea angajamentelor (adică existența
contractelor de muncă), determinarea realităţii sumei datorate (în baza salariului
înscris în contractul individual de muncă, a fișelor de pontaj, a altor documente
care atestă prestarea muncii de către angajat), condiţiile de exigibilitate ale
angajamentului legal (data plății salariilor).

30 Nora Rădescu , ”Consilier-contabilitatea pentru instituții publice”-ghid practic, Rentrop&Straton, 2013

31 Idem 30
32 Nora Rădescu , ”Consilier-contabilitatea pentru instituții publice”-ghid practic, Rentrop&Straton, 2013
 ➢ Ordonanţarea cheltuielilor: s-au verificat cheltuielile cu salariile, iar plata poate
fi efectuată. Ordonatorul de credite semnează documentul intern numit
Ordonanțare de plată.
➢ Plata cheltuielilor: contabilul-sef sau directorul economic semnează ordinul de
plată în baza căruia din contul instituției publice sunt virate salariile nete ale
angajaţilor.

Exemplul 2-Plata lucrărilor de modernizare a sediului instituţiei

✓ Angajarea cheltuielilor- angajamentul legal al cheltuielilor îl reprezintă
contractul de achizitie publică de servicii încheiat de instituţia publică cu firma
de construcții X. Angajamentul bugetar îl reprezintă sumele rezervate în bugetul
anului în curs pentru această activitate.
✓ Lichidarea cheltuielilor- cu lucrările executate de firma de construcţii X:
verificarea angajamentelor (adică existenta contractului de achiziții publice),
determinarea realității sumei datorate (în baza devizelor și a situațiilor parțiale
de lucrări facturate de firma prestatoare), condițiile de exigibilitate ale
angajamentului legal (scadențele stabilite în contract și precizate pe facturile
emise de prestator). Pe facturile emise de prestator se înscrie mențiunea Bun de
plată.
✓ Ordonanţarea cheltuielilor- s-au verificat lucrările executate, se confirmă că
existăo obligație certă și o sumă datorată, iar plata poate fi efectuată. Ordonatorul
de credite semnează documentul intern numit Ordonanțare de plată.
✓ Plata cheltuiehlor-contabilul-sef sau directorul economic semnează ordinul de
plată în baza căruia din contul instituției publice sunt virate sumele aferente
facturilor întocmite de prestator.

Exemplul 3- Plata facturilor de rechizite

• Angajarea cheltuielilor cu rechizitele- angajamentul legal al cheltuielilor cu
rechizitele îl reprezintă contractul de achiziţie publică de bunuri încheiat cu
societatea Y SRL; angajamentul bugetar reprezintă sumele rezervate din bugetul
anului în curs pentru achiziția de rechizite.
• Lichidarea cheltuielilor cu rechizitele- verificarea angajamentelor (adică
existența contractului de achizitie publică), determinarea realităţii sumei datorate
(în baza facturii fiscale emise de societate şi a Notei de recepție şi constatare de
diferenţe, notă întocmită de comisia de recepție a bunurilor), condiţiile de
exigibilitate ale angajamentului legal (scadenţele de plată prevăzute în contract
şi inscrise pe factura fiscală). Pe facturile emise de prestator se înscrie mențiunea
Bun de plată.
• Ordonanţarea cheltuielilor- s-a verificat efectuarea livrării de rechizite, se
confirmă că există o obligaţie certă (factura fiscală) şi o sumă datorată, iar plata
poate fi efectuată. Ordonatorul de credite semnează documentul intern numit
Ordonanțare de plată.
• Plata cheltuielilor- contabilul-şef sau directorul economic semnează ordinul de
plată în baza căruia din contul instituției publice este virată suma aferentă facturii
de la societatea Y SRL.
 Exemplul 4- Plata facturilor de utilități
✓ Angajarea cheltuielilor cu utilitățile- angajamentul legal al cheltuielilor cu
utilitățile îl reprezintă contractele încheiate cu entitățile furnizoare de utilităţi.
✓ Lichidarea cheltuielilor cu utilităţile - verificarea angajamentelor (adică
existenţa contractelor), determinarea realităţii sumei datorate (in baza facturilor
emise de furnizorii de utilități), condiţiile de exigibilitate ale angajamentului
legal (scadenţele de plată prevăzute în contract şi înscrise pe factură). Pe facturile
emise de plata prestator se înscrie menţiunea Bun de plată.
✓ Ordonanţarea cheltuielilor - furnizarea utilităților fiind neîntreruptă, etapa de
verificare practic este încheiată, se confirmă că există o obligație certă (factura)
şi o sumă datorată, iar plata poate fi efectuată. Ordonatorul de credite semnează
documentul intern numit Ordonanțare de plată.
✓ Plata cheltuielilor: contabilul-şef sau directorul economic semnează ordinul de
plată în baza căruia din contul instituţiei publice este virată suma aferentă facturii
de utilităţi.

4. Încheierea exerciţiului bugetar- a patra etapă a procesului bugetar- presupune lucrări

caracteristice care urmăresc să stabilească rezultatul activităţii de execuţie bugetară, respectiv,
cheltuielile efectuate, veniturile încasate şi soldul înregistrat la finele fiecărui an bugetar. În acest
scop, se întocmeşte contul de execuţie bugetară, care trebuie să reflecte, îhtr-o formă sintetică,
totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor bugetare realizate şi rezultatul execuţiei, care poate fi deficit
sau excedent, pe anul bugetar respectiv.
5. Controlul execuţiei bugetului- a cincea etapă a procesului bugetar-întregul proces
bugetar şi cu deosebire execuţia bugetului implică exercitarea controlului, începând cu verificarea
realităţii informaţiilor folosite în fundamentarea prevederilor înscrise în proiectul de buget şi
încheind cu asigurarea veridicităţii contului de execuţie bugetară.
Curtea de Conturi efectuează controlul jurisdicţional şi elaborează Raportul Public Anual
cuprinzând observaţiile asupra conturilor de execuţie a bugetelor supuse controlului său, abaterile
financiare şi neregulile constatate, măsurile de tragere la răspundere luate şi alte aspecte pe care le
consideră necesare.

6. Aprobarea execuţiei bugetului-ultima etapă a procesului bugetar-Guvernul analizează şi

definitivează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi îl prezintă spre aprobare
Parlamentului, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat se aprobă prin lege odată cu conturile
anuale de execuţie ale bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale
ordonatorilor principali de credite, după verificarea acestora de către Curtea de Conturi.
Realizarea unei gestionări corecte a resurselor financiare publice nu se poate realiza decât
cu respectarea strictă a următoarelor principii bugetare: principiul unităţii bugetare , principiul
universalităţii , principiul echilibrului bugetar, principiul anualităţii bugetului public, principiul
neafectării veniturilor bugetare, principiul specializării bugetare , principiul unităţii monetare ,
principiul realităţii bugetului, principiul publicităţii bugetului.