FINANȚE PUBLICE ȘI PRIVATE

Chișinău 2021

Finațele publice și private

Noțiunile de finanțe publice și private sunt adecvate situației din țările cu

economie de piață, în care cea mai mare parte a mijloacelor de producție se află
în proprietate privată, fapt care face posibilă realizarea unei delimitări nete între
sectorul public și cel privat.

Finanțele publice sunt asociate întotdeauna cu statul, unitățile administrativ-

teritoriale, cheltuielile, împrumuturile și datoria acestora.

Finanțele private sunt asociate întotdeauna cu activitățile financiare ale

întreprinderilor economice, ale băncilor și societăților de asigurări private, în
legatură cu resursele și necesitățile acestora, împrumuturile primite sau acordate,
creanțele de încasat și obligațiile de plată, asigurările și reasigurările de bunuri,
persoane și răspundere civilă.

Finanțele publice se aseamănă cu cele private cel puțin sub două aspecte:

 Și unele și altele operează cu categorii financiare de bază: monedă, credit,

bani.
 Și unele și altele se confruntă cu probleme de echilibru financiar, de resurse
financiare în ultimă instanță.

Între finanțele publice și cele clasice există o serie de deosebiri după cum
urmează:

 Resursele necesare statului pentru realizarea funcțiilor și sarcinilor acestuia

se procură pe calea impozitelor și taxelor, prin măsuri de constrângere în
principal, în timp ce resursele întreprinderilor private și ale persoanelor
fizice se procură de pe piață, pe baze contractuale.

2
  Statul poate lua orice masură în legatură cu moneda națională, în timp ce
întreprinderile private nu pot decât să o folosească.
 Finanțele publice sunt folosite în principal în scopul satisfacerii nevoilor
generale ale societății, în timp ce finanțele private sunt folosite în slujba
realizării de profit de către întreprinzătorii particulari.
 Gestiunea finanțelor publice este supusă dreptului public, iar gestiunea
financiară a întreprinderilor private urmează regulile dreptului civil și
comercial.

Resurse financiare publice

Structura și caracteristicile resurselor financiare publice
Resursele financiare ale societăţii reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti, care
se află în posesia cetăţenilor, agenţilor economici, autorităţilor publice de toate
nivelurile, utilizate la realizarea obiectivelor deţinătorilor. În aşa mod, resursele
financiare ale societăţii înglobează resursele financiare ale diferitor deţinători cu
diverse tipuri şi forme de proprietate. Pornind de la acest reper, în cadrul
resurselor financiare ale societăţii se disting doua genuri:

 resursele financiare publice

 resursele financiare private

Resursele financiare publice reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti acumulate

şi gestionate de autorităţile publice de toate nivelurile în vederea exercitării
funcţiilor sale într-un interval de timp determinat. Spre deosebire de acestea,
resursele financiare private reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti acumulate şi
gestionate de cetăţeni - agenţii economici cu capital privat în vederea satisfacerii
propriilor necesităţi şi realizării obiectivelor sale.

Resursele financiare publice ca parte componentă a resurselor financiare ale

societății includ:

3
  resursele financiare ale administrației de stat centrale, în care se includ
impozitele și taxele, veniturile nefiscale, resursele provenite din
imprumuturi etc.;
 resursele administrației de stat locale, care se constituie din impozite, taxe
și venituri nefiscale cu caracter local, transferuri (subvenții) primite de la
administrația de stat centrală etc.;
 resursele întreprinderilor publice, care obțin venituri din vînzarea
produselor, efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii, resurse proprii,
de la stat, procurate de pe piaţă.
 resursele fondului asigurărilor sociale de stat, provenite în special din
contribuțiile pentru asigurările sociale

Caracteristica prelevărilor cu caracter obligatoriu

Prelevările cu caracter obligatoriu se prezintă sub forma veniturilor fiscale şi
nefiscale.

Veniturile fiscale se instituie de către stat, în virtutea suveranităţii sale financiare,

în calitatea sa de subiect de drept public.Veniturile cu caracter fiscal reprezintă
prelevări legale din veniturile create de unităţile economice şi populaţie, inclusiv
în legătură cu deţinerea de către aceştia a unor averi sau proprietăţi impozabile şi
se concretizează în:

 impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul realeste

considerat a fi însuşi subiectul lor;
 impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu
subiectul plătitor, datorită fenomenului financiar de repercusiune.

Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului în calitatea sa de

proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducţiei economice (de
pildă,dividendele), astfel:

4
  de la regiile publice sau societăţile naţionale autonome (apar sub forma
întregului profit net al acestora sau a vărsămintelor unei fracţiuni din
profitul net rămas după alimentarea fondurilor proprii);
 de la instituţiile publice (apar sub forma taxelor de metrologie, pentru
eliberarea autorizaţiilor de transport cu autovehicule întraficul
internaţional de mărfuri, pentru analizele efectuate de laboratoarele
organizate în sistemul protecţiei consumatorilor şi dealtele asemănătoare,
taxele consulare, taxe şi alte venituri din protecţia mediului veniturilor
încasate de diverse unităţi sau pentru diverse activităţi, care se varsă la
buget, cum sunt veniturile unităţilor publice veterinare, ale unităţilor de
reproducţie şi selecţie a animalelor, din chiriile aferente imobilelor
proprietate de stat şi administrate de instituţii publice, sumele încasate de
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ş.a., din vărsămintele efectuate din
veniturile unor instituţii publice şi ale unor activităţi autofinanţate); din
diverse alte surse (sunt denumite venituri nefiscale diverse) cum sunt cele
provenite din:
 amenzile şi penalităţile aplicate;
 valorificarea bunurilor confiscate;

Particularități sistemului resurselor financiare publice în Republica Moldova

Conform Clasificaţiei Bugetare ,resursele financiare publice sunt structurate în:

 Venituri curente
 Venituri din operaţiuni de capital
 Transferuri

În țările cu economie de piață resursele financiare publice sânt reprezentate în

cea mai mare măsura de veniturile cu caracter fiscal (impozitele, taxele,
contribuțiile pentru asigurari sociale). Veniturile nefiscale au o pondere mai

5
redusă, atât pentru sfera de cuprindere a sectorului public este limită, cât și
pentru ca întreprinderile din cadrul sectorului de stat aparțin unor ramuri mai
puțin rentabile

Conform Legii Republica Moldova ,,privind sistemul bugetar şi procesul bugetar”

veniturile bugetelor locale includ:

 impozitele şi taxele locale prevăzute în legea privind impozitele şi taxele

locale;
 defalcările din impozitele şi taxele generale de stat determinate prin legea
bugetară anuală;
 transferurile de la Bugetul unităţii administrativ-teritoriale ierarhic
superioare, Transferuri se efectuează pentru plata salariilor şi contribuţiilor
la bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru resursele energetice -
stîngerea datoriilor şi plăţile curente. Resursele instituţiilor publice şi din
activităţile autofinanţate sunt formate numai din venituri curente. Ele sunt
grupate pe domenii de activitate: învăţămînt, sănătate, cultură şi artă,
asistenţa socială, sport, gospodărie comunală şi locuinţe, cercetarea
ştiinţifică, agricultură, alte domenii de activitate. Resursele Bugetului
Asigurărilor Sociale de Stat cuprind venituri curente şi alocaţii de la bugetul
de stat.

6
 SURSELE DE VENITURI ALE BUGETULUI PE ANUL
2022

Contribuții și prime
de asigurări obliga-
torii; 30.30%

Granturi; 1.60%
Impozite si taxe;
Alte venituri; 4.00% 64.19%

Sistemele cheltuielilor publice

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se
manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte,
cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul
îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Trebuie făcută distincţie între noţiunea de cheltuieli publice şi cheltuieli bugetare.

Cheltuieli publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public

prin intermediul instituţiilor publice (aparat de stat, instituţii social-culturale,
armată, întreprinderi autonome), care se acoperă, fie de la bugetul statului (pe
plan central sau local), fie din bugetele proprii, pe seama veniturilor obţinute.

Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la

bugetul administraţiei centrale de stat, din bugetele locale sau din bugetul
asigurărilor sociale de stat şi fondurile de asistenţă medicală, deci cheltuielile
bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice în cadrul cărora sunt
cuprinse.

În componenţa cheltuielilor publice intră următoarele categorii principale :

7
 Cheltuieli bugetare, acoperite din resursele publice constituite la nivelul:
 bugetului de stat;
 bugetului asigurărilor sociale de stat;
 bugetelor locale;
 fondului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
 Cheltuieli din fonduri extrabugetare, care sunt acoperite din resursele
financiare publicen constituite în afara bugetului de stat şi a bugetului
asigurărilor sociale;
 Cheltuieli din fonduri speciale, care sunt acoperite din fonduri cu destinaţie
specială gestionate de guvern sau de un alt organ public;
 Cheltuieli ale întreprinderilor, instituţiilor financiar-bancare cu capital de
stat;
 Cheltuieli cu caracter public ale organizaţiilor internaţionale, finanţare din
resursele mobilizate de la membrii acestora, respectiv de la statele-
membre ale acestor organizaţii.

ÎN CE SEC TOARE VOR FI ALOCAȚI MAI MULȚI

BANI ÎN ANUL 2022 COMPARATIV CU ANUL
2021?
Învățământ; 7.10%
Protecție socială; 14.60%
Ocrotirea sănătății 4;
7.80%

Servicii în domeniul
economiei; 12.70% Servicii de stat cu des-
tinație generală;
15.40%

8
 Profitul şi rentabilitatea întreprinderii

Profitul
Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al unui agent economic şi poate fi de mai
multe feluri:

 profit pînă la impozitare

 profit brut
 profit net
Profitul are destinaţia de a determina necesitatea remunerării capitalului propriu,
constituirii fondurilor pentru autofinanţare şi cointeresării salariaţilor.
întreprinderile stabilesc profitul pe produs, pe grupe de produse, pe întreprinderi-
fiice sau pe alte elemente.
Profit brut = Preţ de vînzare - TVA- Costul producţiei
Profitul rezultat din activitatea de bază şi din alte activităţi poate fi influenţată de:
 dividendele şi dobînzile încasate din cumpărarea acţiunilor şi obligaţiilor a
altor agenţi economici;
 vînzarea ambalajelor şi a altor active nemateriale;
 amenzi
le şi penalităţile;
 anular
ea unor comenzi;
 surplus
urile de la
inventariere;
 venitur
i financiare;
 pierderi din calamităţile naturale;

9
  micşorarea datoriilor, etc.
Profitul şi rata profitului (sau rata rentabilităţii) reflectă capacitatea întreprinderii
de a produce profit net peste cheltuielile efectuate.
Profitul unui agent economic este format din profit normal sau ordinar, iar în
unele cazuri din supraprofit sau profit de monopol.
Profitul normal sau ordinar este acel care e realizat în condiţiile de concurenţă. în
cazul lipsei de concurenţă unele întreprinderi obţin supraprofit sau profit
suplimentar, ceea ce nu reflectă real situaţia economico-financiară a
întreprinderii.

Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:

 este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice;

 este un mijloc de cointeresare a agenţilor economici
 este un instrument de control asupra modului de realizare, de repartizare şi
de impunere fiscală
 stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celora care au drept
scop obţinerea unui profit.

Profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de

producţie, îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea sortimentului. Căile de sporire a
profitului sunt:
 reducerea costului producţiei fără a afecta calitatea producţiei
 coordonarea nivelului preţului de vînzare, adică în cazul cînd creşte preţul
de vînzare creşte profitul şi respectiv poate creşte volumul producţiei
 creşterea volumului producţiei comercializate şi a serviciilor prestate
 îmbunătăţirea calităţii producţiei şi serviciilor

10
Cu cât profitul obţinut este mai mare cu atât este mai ridicat nivelul rentabilităţii.
Nivelul rentabilităţii depinde de activitatea internă a agenţilor economici, de
relaţiile cu mediul extern şi de atitudinea de a se adapta la cerinţele pieţii.

Rentabilitatea poate fi apreciată sub aspect absolut şi sub aspect relativ.

Rentabilitatea se măsoară prin raportul dintre rezultatele şi mijloacele utilizate
pentru obţinerea lor. Rezultatele pot fi reflectate contabil, economic şi financiar.

Indicatorii economico-financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale

întreprinderii

Principalele rezultate financiare sunt:

Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit şi

reprezintă diferenţa dintre încasările obţinute şi cheltuielile de fabricaţie,
desfacere şi comercializare

 profitul brut care reprezintă diferenţa dintre valoarea adăugată şi

cheltuielile de personal. Acest indicator permite de a efectua o comparaţie
între întreprinderi deoarece se elimină influenţa impozitului şi a stării
financiare;
 profitul net = profit brut - impozite

Acest rezultat nu ţine cont de mijloacele de finanţare şi este mai des utilizat în
cazul evaluării proiectelor de investiţii.

Capacitatea de autofinanţare sau marja brută de autofinanţare. Acest indicator

corespunde surplusului monetar maxim pe care l-ar putea utiliza în cazul cînd nu
va distribui dividende;

11
Autofinanţarea = marja brută de autofinanţare - D totală a dividendelor
distribuite acţionarilor;

Indicatori economico-financiari de apreciere a rezultatelor financiare -

rentabilitatea, care exprimă eficienţa activităţii economice:

 Pragul rentabilităţii defineşte momentul cînd veniturile din vînzări sunt

egale cu costurile acestora şi
profitul este egal cu zero. Vînzările
înregistrate după acest moment
pînă la un anumit nivel de
capacitate vor produce profit, mai
jos de acest nivel vor fi pierderi.
 Pragul rentabilităţii se determină
în cazurile cînd este necesar de efectuat o planificare a activităţii. Pragul
rentabilităţii se determină în dependenţă de consumurile constante şi
nivelul vînzărilor. Pragul de rentabilitate este acel punct în care veniturile
obţinute sunt egale cu cheltuielile efectuate, adică profitul este zero.

Repartizarea profitului net

Profitul se determină prin diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi
cheltuielile privind impozitul pe venit. Profitul net rămas la întreprindere se
utilizează conform statutului şi conform prevederilor lui privind acumulările şi
consumurile. Din contul fondului de acumulare se finanţează:

 lucrări de creare şi de utilizare a tehnicii noi;

 lucrări de organizare a producţiei;
 de modernizare a utilajului;
 de reechipare tehnică;
 de construcţii şi reparare a noilor întreprinderi;
 se măreşte volumul activelor curente;

12
  se achită datoriile pe termen lung;
 se plătesc dobânzi aferente acestor datorii;
 se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi - fiice;
 se acoperă unele cheltuieli şi consumuri.

Fondul de consum este destinat pentru a îndestula necesităţile economice şi

pentru a acoperi cheltuielile operaţionale a obiectivelor social-culturale, pentru

Fluxurile financiare se referă la utilizarea mijloacelor băneşti în cadrul

procesului economic, inclusiv în derularea schimburilor prin intermediul banilor.
Deci, circulaţia bănească apare din momentul în care un bun se impune servit de
monedă.
finanţarea construcţiei obiectivelor cu destinaţie neproductivă; pentru finanţarea
unor măsuri culturale şi ajutoarelor materiale şi adausurilor la pensii. De
asemenea din contul beneficiului net se plătesc diferite amenzi, penalităţi şi se
acoperă alte necesităţi (de exemplu de binefacere)

Organizarea circulaţiei băneşti la întreprindere

Necesitatea deţinerii de numerar

Desfăşurarea proceselor economico-financiare din întreprinedere presupune
existenţa a două categorii de fluxuri: fluxuri reale şi fluxuri financiare. Fluxurile
reale se referă la transformările materiale pe care capitalul sub formă de cative
fizice le înregistrează în procesul utilizării lui, de la stocurile de materie primă pînă
la cele de produse finite.

Motivaţia deţinerii, în permanenţă, de către întreprinderi a mijloacelor băneşti se

datorează unor cauze şi împrejurări, printre care menţionăm:

13
  Asigurarea activităţii curente: plata furnizorilor, plata salriilor, plata
dividendelor, achitarea dobânzilor, achitarea impozitelor etc.
 Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite împrejurări
conjuncturale favorabile: rabaturi acordate de furnizori, achiziţii de bunuri
şi servicii la preţuri avantajoase, investiţii profitabile etc,
 Pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute: apariţia unor comenzi de
producţie suplimentare,
 Pentru a avea acces la anumite înlesniri acordate din partea băncilor şi
pentru a beneficia de punctaje bune în cazul în care întreprinderea doreşte
să contracteze credite bancare,
 Din considerente de precauţie, având în vedere caracterul imprevizibil al
intrărilor şi ieşirilor de numerar. întreprinderile stabile din punct de vedere
financiar tind să-şi formeze solduri de precauţie sub formă de valori
mobiliare foarte lichide şi cu grad mic de risc.

Numerarul este, în acelaşi timp, un element neproductiv, deţinerea şi neutilizarea

lui sunt nerentabile, motiv pentru care el trebuie bine gestionat.

Intreprinderile mari, dinamice preferă să deţină active uşor lichide, rapid

negociabile decât numerar în casă sau în cont. Şi totuşi, determinarea soldului
minim de mijloace băneşti pe care, pe de o parte, ar asigura capacitatea de plată
a întreprinderii în cazul apariţiei unor dereglări în regimul încasărilor, ori ar face
posibilă efectuarea unor plăţi neprevăzute, pe de altă parte, reprezintă o practică
atât în cadrul economiilor dezvoltate, cât şi în a celor aflate în procesul de
tranziţie.

Atât existenţa unui sold de numerar mai mare decât cel strict necesar, cât şi lipsa
de numerar implică atât avantaje,cât şi dezavantaje pentru întreprindere,
prezentate în tabelul 1.

Nivelul soldului Avantaje Dezavantaje

14
 de numerar
1 apariţia unei comenzi întreprinderea suportă
suplimentare de costuri
producţie; sub forma dobânzilor,
2 acordarea rabaturilor care s-ar
comerciale pentru fi câştigat, dacă fondurile
plata imediată a n-ar
mărfurilor fi fost blocate în contul
curent.
Sold de numerar mic Evitarea costului de 1 apariţia costurilor de
oportunitate legat de comandă;
blocarea numerarului 2 sporirea cheltuielilor
legate de vîzarea
valorilor mobiliare;
3 ocazionate de
contractarea unui
împrumut.

Conţinutul şi obiectivele trezoreriei

Numerarul intră şi iese, dintr-o întreprindere în mod continuu. Nivelul acestuia
depinde de mai mulţi factori: tipul de activitate, durata ciclului de producţie,
mărimea întreprinderii etc.

Întrucât încasările şi plăţile sunt operaţiuni cotidiene, iar asigurarea echilibrului

financiar necesită asigurarea unei egalităţi între încasări şi plăţi, este necesar să se
organizeze, la nivel de întreprindere, un departament aparte cu funcţii de
evidenţă a acestor operaţiuni numit trezorerie (casierie).

15
Trezoreria este definită ca ansamblul de activităţi şi operaţiuni, efectuate de un
aparat specializat, referitoare la gestiunea încasărilor şi plăţilor, astfel încât să fie
asigurată, în permanenţă, o armonie corespuzătoare între cele două categorii de
operaţiuni. într-o accepţie globală, trezoreria se poate defini ca diferenţă dintre
activele curente şi datoriile pe termen scurt.

Conţinutul trezoreriei poate fi analizat din două puncte de vedere şi anume:

 Organizatoric, ca reprezentând un departament al direcţie financiare, căreia îi

revin sarcini şi atribuţii, are personal de specialitate şi funcţionează după reguli
bine stabilite.
 Structural, în funcţie de lementele patrimoniale, componente ale acesteia. Din
punct de vedere, trezoreria poate fi definită ca ansamblul disponibilităţilor
aflate în conturi bancare curente sau în casă.

Obiectivul principal al trezoreriei întreprinderii este optimizarea permanentă a

raportului dintre încasările şi plăţile băneşti, astfel încât aceasta să-şi poată
realiza, în condiţii de raţionalitate şi eficienţă, obiectivul său de activitate.

Sarcinile trezoreriei, ce converg spre realizarea obiectivului propus, se

concretizaează în :

 accelerarea încasărilor şi evaluarea variantelor de investire pe termen scurt

a excedentului de trezorerie
 aprecierea şi evaluarea diferitelor surse de finanţare pe termen scurt, care
să asigure o rentabilitate a fondurilor investite

Trezoreria = Active curente - Datorii pe termen scurt = Fondul de rulment,

sau
Trezoreria = Incasări băneşti - Plăţi curente

16
  alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii
 elaborarea bugetului de trezorerie.

Gestiunea încasărilor încasările reflectă mişcările de resurse băneşti care asigură

alimentarea curentă a conturilor de disponibilităţi.

Gestiunea încasărilor cuprinde ansamblul de metode şi tehnici, mijloace şi

instrumente prin intermediul cărora se asigură derularea, în condiţii optime, a
tuturor fluxurilor băneşti ce converg spre întreprindere, urmărindu-se obiectivul
de asigurare a echilibrului dintre încasări şi plăţi pe inttervale determinate.

Gestiunea încasărilor presupune studierea surselor de provinienţă. în acest

context acestea pot fi:

Încasări generate de activitatea operaţională, care sunt reprezentate de:

 Contravaloarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor vândute clienţilor, cu plata

imediată sau prin virament,
 Avansurile primite de la clienţi,

Alte înacsări băneşti, provenite din:

 vânzarea altor active curente, decât produse finite,

 arenda curentă,
 sub formă de amenzi, penalităţi,
 recuperarea prejudiciului material,
 restituirea sumelor din buget,
 restituirea sumelor de la titularii de avans, etc.

Cunoaşterea volumui de încasări din activitatea operaţională permite să facem

judecăţi despre acumularea unui volum suficient de mijloace băneşti necesar
menţinerii nivelului de producţie al întreprinderii şi despre achitarea datoriilor
curente.

17
Încasări generate de activitatea investiţională includ:

 Încasări din vânzarea activelor pe termen lung,

 Dividende din investiţii financiare pe termen lung,
 Dobânzi primite din credute acordate,
 Suma avansurilor încasate pentru activele pe teren lung destinate vânzarii,
 Rambursarea creditelor şi împrumuturilor pe termen lung de către terţi
 Alte încasări băneşti.

Informaţia privind fluxul de intrări de mijloace băneşti din acest gen de activitate
reflectă capacitatea întreprinderii de a genera venituri din investiţii pe termen
lung, din investirea în mijloace fixe, procurarea titlurilor de valoare pe termen
lung.

Încasări generate de activitatea financiară

Studiul asupra încasărilor ocazionate de activitatea financiară oferă informaţie
asupra modificărilor produse în mărimea capitalului propriu şi în componenţa
datoriilor pe termen lung. Acestea sunt reprezentate de:

 Sume de bani obţinute din emisiunea de noi acţiuni,

 Sume din contractarea creditelor bancare pe termen scurt sau lung, din
emisiuni de obligaţiuni,
 Sume sub formă de redevenţe financiare,
 Sume provenite din subvenţii, sponsorizări, donaţii, premii, ajutoare etc.

În vederea formulării unor concluzii pertinente cu privire la structura veniturilor,

volumul lor total şi pe surse de provinienţă, acesta se compară cu nivelul anului
precedent, ori cu perioadele precedente pentru a se vedea modificările ce
intervin de la o perioadă la alta, pentru a identifica cauzele ce provoacă
schimbările în direcţia reducerii încasărilor şi pentru luarea de măsuri adecvate
privind accelerarea încasărilor şi reducerea volumui fondurilor ce stau
neutralizate.

18
 Dcr = (Creanţe totale/ VVan)x 360.

Accelerarea încasărilor s-ar putea realiza prin alegerea unor modalităţi

convenabile de plată, facturarea operativă a loturilor de mărfuri expediate

Dap = (Sdobl/VV)x 360

clienţilor etc.

În practica ţărilor cu economie de piaţă, s-a constatat că, în toatalul încasărilor

cea mai mare pondere o reprezintă creanţele faţă de clienţi. De aceea în cadrul
acţiunilor referitoare la gestiunea încasărilor, locul central îl ocupă gestiunea
clienţilor.

Durata medie a încasărilor unui client reprezintă raportul dintre soldul mediu al
creanţelor şi volumul vânzărilor.

Durata medie de încasare a creanţelor este raportul dintre creanţele totale şi

volumul vânzărilor anuale.

Durata medie de achitare a plăţilor

Pentru a facilitacunoaşterea încasărilor sub aspectele prezentate, este necesară

implementarea, la nivelul fiecărei întreprinderi, a unui sistem informativ capabil
să furnizeze, la timpul oportun şi cu costuri minime, toate datele necesare analizei
complexe a încasărilor.

Drec = (Sdcr/ VV)x 360.

19
 Gestiunea plăţilor
A doua faţetă a gestiunii trezoreriei o constituie administrarea tuturor ieşirilor de
numerar, astfel încât întreprinderea să-şi păstreze şi să îmbunătăţească în timp
poziţia deţinută în raporturile, instituite pe diverse planuri cu terţii.

Gestiunea plăţilor implică cunoaşterea modului în care se ordonează în timp toate

datoriile băneşti, astfel încât să fie posibilă şi o mai bună corelare a încasărilor.

Din punct de vedere al conţinutului lor economic, plăţile se ordonează în trei

grupe:

1) Plăţi generate de activitatea operaţională, în cadrul cărora se includ:

 sumele, reprezentând contravaloarea bunurilor, mărfurilor, serviciilor

cumpărate de la furnizori,
 avansurile acordate furnizorilor în vederea unor livrări ce se vor face în
viitor,
 plata salariilor şi contribuţiilor pentru asigurările sociale,
 plata dobânzilor pentru creditele bancare,
 alte plăţi de mijloace băneşti din activitatea operaţională,
 plata arendei curente,
 achitarea impozitelor cu excepţia impozitului pe venit,
 achitarea amenzilor, penalităţilor, despăgubirilor,
 plata cheltuielilor aferente vânzărilor altor active curente decât produsele
fineite,
 vărsarea primelor de asigurare a averii şi a angajaţilor,
 investiţii pe termen scurt,
 achitarea serviciilor şi cheltuielilor comerciale, generale şi administrative,
etc.

2) Plăţile generate de activitatea investiţională reflectă nivelul cheltuielilor care

vor genera fluxuri de mijloace băneşti în viitor şi sunt legate de:

20
  procurarea activelor pe termen lung,
 procuarea obligaţiunilor,
 acordarea creditelor şi împrumuturilor pe termen lung,
 alte plăţi.

3) Plăţile ocazionate de realizarea activităţii financiare se referă la:

 restituirea creditelor şi împrumuturilor,

 răscumpărarea acţiunilor proprii,
 ratele plătite către locator în cazul leasingului financiar,

D= (Soldul mediu al obligaţiunilor/ Volumul vânzărilor) x 360

 plata dividendelor,

X((pi x zi)/ pi )
pi indică fiecare plată făcută în intervalul considerat,
zi - numărul de zile dintre două plăţi consecutive.

 alte plăţi.

Administrarea plăţilor implică cunoaşterea modului cum se ordonează în timp

toate datoriile băneşti, astfel încât să fie posibilă şi o mai bună corelare a
încasărilor. în acest cintext se calculează 2 indicatori:

Durata medie de efectuare a plăţilor , exprimată în zile:

Ritmicitatea plăţilor

Cunoaşterea duratei de încasare a creanţelor ca şi a celei de achitare a plăţilor

permit să prefigurăm judecăţi asupra modului cum sunt sincronizate, în decursul

21
unei perioade de timp, încasările şi plăţile în care este conceput şi cum se
desfăşoară procesul de rotaţie al capitalului.

Cel puţin sub aspect teoretic, la nivelul fiecărei întreprinderi, mărimea încasărilor
determinate de comercialzarea bunurilor şi serviciilor trebuie să fie superioară
plăţilor prilejuite de achiziţionarea factorilor de producţie necesari, fapt ce
determină existenţa echilibrului financiar şi a rentabilităţii.

Gestiunea bugetului
Bugetul de trezorerie răspunde la următoarele întrebări:

 De ce resurse financiare va dispune întreprinderea la sfîrşitul perioadei

planificate?
 Dacă va putea întreprinderea să efectueze plăţile în termenele stabilite şi să
acopere cheltuielile necesare desfăşurării activităţii ritmice pe parctrsul
anului?
 Care va fi necesarul de mijloace financiare împrumutate pentru acoperirea
deficitului de capital bănesc şi care vor fi sursele de obţinere a lor?

Scopul previziunii trezoreriei este:

 Asigurarea că în perioada de vîrf a plăţilor se va dispune de suficiente

lichidităţi, pentru a nu crea dificultăţi partenerilor economici şi sociali;
 Satisfacerea tuturor obligaţiilor de plată asumate contractual, cât şi a celor
către fondurile publice de resurse băneşti, reglementate prin lege;
 Folosirea raţională, oportună şi eficientă a resurselor băneşti;
 Stabilirea unor termene de plată a datoriilor suficient de mari, prin
contractele încheiate cu partenerii de afaceri, pentru ca unitatea să aibă
răgazul necesar găsirii şi negocierii resurselor de finanţare cu costuri
minime;
 Crearea unei reputaţii bune pentru toţi creditorii;

22
  Expoaltarea unor premise favorabile valorificării avantajoase a surplusului
de disponibilităţi.

Elaborarea bugetului trezoreriei este ultima etapă a procesului bugetar la nivel de

întreprindere, reprezentând rezultanta, sub formă de fluxuri băneşti, a
previziunilor efectuate de întreprindere cu privire la politica comercială, de
producţie şi aprovizionare, de personal şi a salariaţilor, la politica de investiţii pe
termen lung etc.

Elaborarea bugetului de trezorerie presupune:

 Previziunea fluxului de trezorerie(determinarea mărimii încasărilor, care se

efectuează în funcţie de rezultate), termenul de încasare şi ponderea lor.
Esenţalul este determinarea fluxurilor reale bazîndu-se pe principiul
raţionalităţii, care presupune că cheltuielile legate de executarea bugetului
să nu depăşească avantajele care se vor obţine.
 Previziunea plăţilor (compararea încasărilor cu plăţi) a cheltuielilor anuale şi
eşalonarea în timp a plăţilor aferente acestor cheltuieli.

Documentele de evidenţă a plăţilor sunt :

 Bugetul de investiţii
 Legislaţia fiscală
 Contractele de împrumut
 Resursele materiale
 Salarii şi asigurări sociale.

Măsurile de combatere a deficitului bugetar:

 Acordarea rabatului comercial pentru plata imediată a vânzărilor,

 Oferirea unui discount pentru plăţi anticipate
 Reducerea volumului vânzărilor de credite pentru clienţii rău platnici,
 Renunţarea la plăţi nerentabile,

23
  Amînarea plăţii dividendelor.

In situaţia în care la întreprindere se înregistrează excedet de trezorerie, se caută

modalităţi eficiente de plasare a acestuia, din care unle pot fi:

 Investiţii în titluri financiare pe termen scurt,

 Depozite bancare pe termenn scurt,
 Plasamente în produse ale pieţei
 Răscumpărarea propriilor acţiuni
 Achitarea înainte de scadenţă a plăţilor către creanţieri
 Achitarea în avans a unor mărfuri
 Alte investiţii.

Riscurile în afaceri
Orice afacere comportă un risc. Riscul este generat de nesiguranțaăncasărilor
viitoare, care sunt determinate de variația unui sistem întreg de factori ce
influiențează nivelul lor: prețul de vânzare, volumul vânzărilor, nivelul costurilor
variabile și costurilor fixe, rata dobânzii.

Riscuri în afaceri:

1. Riscul dobânzii- se referă la nivelul de incertitudine privind fluctuația cursului

hârtiei de valoare în funcție de modificarea ratei dobânzii pe piață. Aproape toate
instrumentele investiționale sunt supuse unui astfel de risc, însă titlurile mobiliare
cu dobândă subt cel mai expuse, iar celelalte cu dobândă variată vor resimți mai
puțin influiența lui.

2. Riscul creditor apare în cazul în care emitentul hârtiilor de valoare poate să

refuze să-și onoreze obligațiunile contractuale și pentru a aprecia probabilitatea
onorării angajamentelor de către emitenții hârtiilor de valoare, acestora li se
atribuie un anumit rating creditar.

24
3. Riscul afacerii (operațional) se referă la gradul de fluctuație a profitului net și a
fluxurilor de numerar, caracteristic diferitor tipuri de afaceri strategice. Riscul
afacerii pentru investitor ține de nesiguranța în legătură cu anumite piețe de
desfacere ale întreprinderii în care s-a investit, piețe de aprovizionare, activități
comerciale.

4. Riscul de retragere preventivă. Multe corporații și unele organe ale puterii de

stat emitente de hârtii de valoare își rezervă dreptul retragerii înainte de termen a
acestor instrumente. Asemenea retrageri, de obicei, se pot produce după
micșorarea ratelor dobânzii pe piață. Emitentul, în asemenea cazuri, poate emite
hârtii de valoare cu cheltuieli mai mici pentru plata dobânzii.

5. Riscul inflației. În cazul investirii în hârtii de valoare, întodeauna există un

anumit pericol ca dobânzile și valorile nominale vor scădea din cauza inflației.
Oarecare protecție de risc inflaționist au hârtiile de valoare emise pe termen scurt
și instrumentele cu ratele dobânzii flotante.

6. Riscuri politice este consecința instabilității politice, gradul de îndatorare,

nivelul cotațiilor (ratingul de țară). Riscuri de țară sunt riscuri politice care depind
de coerența politicii guvernamentale, calității gestiunii macroeconomice, datorii
externe.

25
Webografie
1. https://www.mf.gov.md/sites/default/files/Bugetul%20cetatenilor%20pe
%202022.pdf
2. https://irek.ase.md/xmlui/bitstream/handle/1234567890/737/Suport
%20de%20curs%20Finante.pdf?sequence=1&isAllowed=y
3. https://econ.ubbcluj.ro/departamente/departamente/fisiere/Suport
%20Finan%C8%9Bele%20%C3%AEntreprinderii.pdf
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Finan%C8%9Be

26
Conținut
Finațele publice și private............................................................................................................................2
Resurse financiare publice...........................................................................................................................3
Structura și caracteristicile resurselor financiare publice........................................................................3
Caracteristica prelevărilor cu caracter obligatoriu..................................................................................4
Particularități sistemului resurselor financiare publice în Republica Moldova........................................5
Sistemele cheltuielilor publice.....................................................................................................................6
Profitul şi rentabilitatea întreprinderii.........................................................................................................8
Profitul.....................................................................................................................................................8
Indicatorii economico-financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale întreprinderii....................10
Repartizarea profitului net....................................................................................................................11
Organizarea circulaţiei băneşti la întreprindere........................................................................................12
Necesitatea deţinerii de numerar..........................................................................................................12
Conţinutul şi obiectivele trezoreriei......................................................................................................14
Încasări generate de activitatea financiară............................................................................................17
Gestiunea plăţilor..................................................................................................................................18
Gestiunea bugetului..............................................................................................................................20
Riscurile în afaceri.....................................................................................................................................22
Webografie................................................................................................................................................24

27