CAPITOLUL I

I.1. Consideratii introductive

Gestiunea financiara
- tratarea celor mai importante aspecte legate a institutiilor publice de activitatea
financiara desfasurata
- elaborarea bugetelor institutiilor publice
- planificarea investitiilor de capital
- fundamentarea veniturilor si cheltuielilor
- realizarea achizitiilor publice
- efectuarea controlului financiar intern
Continutul GFIP coordonate majore:
- calitatea inst.pub. (princ., sec., tert.) si subordonarea financiara
- existenta si structura BVC a I.P. pe surse de finantare
- principalele destinatii ale cheltuielilor din surse proprii
- gradul de acoperire a chelt. din surse proprii/bugetul de stat
- respectarea legislatiei in achizitiile publice
- inregistrarea oper.patrim. in contabilitatea publica
- efectuarea controlului financiar intern de gestiune
I.2. Definirea conceptului de institutie publica

Institutie publica
- prin intermediul lor, statul isi indeplineste functiile
- influenteaza procesele economice din economie
- sfera de cuprindere: vasta, toate domeniile cuprind:
Parlamentul, administratia prezidentiala, ministere, alte autoritati publice, institutii
publice autonome, instit. din subordinea acestora,
= personalitate de drept public si actioneaza din oficiu pentru executarea legii sau
prestarea de servicii publice in limitele legale
Nivelul ierarhic la care se manifesta:
- central: Parlamentul, Presedintia, Guvernul, ministere

1
- local: consilii judetene, locale, primarii, alte autoritati
Domeniu:
- legislativ: Parlament, consilii judetene si locale
- executiv: Guvern, BNR, prefecturile, primariile
- judecatoresc: ICCJ, CSM, instantele judecatoresti
Obiect:
- administrative: ministere, alte organisme centrale, prefecturi, primarii
- de specialitate: invatamant, sanitar, justitie
Mod de finantare:
- integral de la bugetul de stat
- cu finantare mixta
- care isi asigura integral veniturile
- finantate din fonduri extrabugetare
- productia de bunuri publice distribuite gratuit/preturi mici
- asigurarea unor servicii care presupun costuri ridicate/ nevoile sociale ale cetatenilor
I.3. Domenii de activitate ale institutiilor publice
5 domenii importante:
- social-cultural:
- invatamant: primar, gimnazial, liceal, universitar
- sanatate: spitale, policlinici, crese
- asistenta sociala: camine, cantine, instit. plasament
- aparare nationala: unitati militare, scoli
- ordine publica: Politie, ISU, jandarmi, SRI
- autoritatii publice: Presedintia, Parlamentul, Guvernul, primarii, prefecturi,
autoritatile judecatoresti, Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala, Consiliul Concurentei
- economic: protectia mediului, gospodarire a apelor
*** - organizarea controlului financiar preventiv si auditul intern
I.4. Atributii ale institutiilor publice
Parlamentul: organism reprezentativ al poporului roman; adoptarea legilor, desemnarea
si revocarea unor autoritati publice, exercitarea controlului parlamentar

2
 Guvernul: institutie publica reprezentativa; asigura realizarea politicii interne si externe
a tarii; exercita conducerea generala a administratiei publice
Presedintele tarii: sfera puterii executive; functia de mediere intre puterile statului
Ministerul Finantelor: institutie de maxima importanta cu rol de sinteza in desfasurarea
activitatii structurilor economice, financiare si fiscale din Romania
- constituirea si gestionarea generala a resurselor financiare publice: bugetul de stat, BASS,
bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul fondurilor speciale, bugetele fondurilor
externe nerambursabile
- asigura incasarea in numerar si prin conturi a veniturilor din aceste bugete si efectueaza
operatiunile de trezorerie
- colaboreaza cu BNR si alte institutii
Curtea de Conturi
- institutia suprema de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, administrare
si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public
- urmareste respectarea legii in gestionarea mijloacelor materiale si banesti
- persoanele juridice supuse controlului: statul, UAT, BNR, regiile autonome, societati
comerciale cu capital majoritar de stat
Prefecturile
- instutii publice din sfera puterii executive
- reprezentantul Guvernului in teritoriu pe plan local si conduce serviciile publice descentralizate
ale ministerelor in UAT
Primariile
- institutiile publice locale care isi desfasoara activitatea in perimetrul puterii executive
- primarul = seful administratiei publice locale si raspunde in fata Consiliului local de buna
functionare a acesteia
- conduce, coordoneaza si controleaza activitatea functionarilor administratiei publice locale
- ordonator principal de credite
Consiliile judetene
- institutii publice locale care activeaza in sfera legislativa
- organizarea si conducerea serviciilor publice judetene
- adoptarea programelor si prognozelor de dezvoltare economica si sociala a judetului

3
- coordonarea activitatii consiliilor locale in vederea realizarii serviciilor publice de interes
judetean
Consiliile Locale
- organizarea si functionarea administratiei publice locale
- aprobarea bugetului local, formarea si executarea acestuia
- stabilirea de impozite si taxe locale, aprobarea virarilor de credite
- administrarea domeniului public si privat al UAT
CAPITOLUL II
II.1. Aspecte teoretice privind bugetele publice
Bugetul public: instrumentul prin care statul isi indeplineste functiile pe care le exercita:
de alocare, redistribuire, stabilizare macroeconomica, reglare a activitatii agentilor economici
- I. continutul lor economic
- II. instrumente de actiune din partea statului si a UAT
I. Continut economic: relatii banesti in contextul economico-social in legatura cu
mobilizarea / repartizarea de fonduri intre stat si partenerii sai
- necesitatea constituirii / repartizarii unor fonduri publice la / si de la dispozitia statului in
vederea satisfacerii unor nevoi de interes general (si comun) ale populatiei
- doua sfere: materiale (producatoare de bunuri, prestatoare de servicii) si nemateriale (educatie,
cultura, aparare, justitie)
a. Repartitie primara: R.A., S.C. stat, institutii publice proprietate de stat
b. Repartitie secundara: populatie, S.C.
II. Balante financiar operative: indicatori ai finantelor publice
- venituri: dimensiuni minimale, sigur de realizat, repartizare relativ uniforma si echilibrata pe
intreg anul universitar
- cheltuieli: subdiviziunile clasificatiei bugetare, functional (parti, capitole, subcapitole)
economic (titluri, articole, alineate); limite maximale care NU pot fi depasite
II.2. Principii bugetare
- universalitatea: veniturile / cheltuielile se includ in totalitate in B.P. in sume brute
- neafectarea veniturilor bugetare: veniturile bugetare nu pot fi afectate unei anumite cheltuieli

4
- publicitatea: transparenta sistemului bugetar prin: dezbaterea publica a proiectelor de buget;
dezbaterea publica a conturilor generale de executie a bugetelor; publicarea actelor normative de
aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie in Mon.Of.
- unitatea: indicatorii de venituri si cheltuieli cuprinsi intr-un singur document
- anualitatea: venituri/cheltuieli aprobate prin lege pe o perioada de 1 an
- specializarea bugetara: venituri/cheltuieli se inscriu/aproba in buget pe surse de provenienta si
categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor economica si destinatie
- unitatea monetara: toate operatiunile bugetare exprimate in moneda nationala
1. Bugetul de stat
- relatii economice banesti ce apar in procesul repartitiei venitului national cu prilejul constituirii
si repartizarii unui fond centralizat, cu adresare generala, la/si de la dispozitia statului, in scopul
satisfacerii unor interese de ordin national
- balanta financiara: diversitate pronuntata de venituri/cheltuieli toate categoriile de contribuabili
si consumatori
- venituri: diversitate pronuntata de surse de formare (impozit pe salarii, impozit pe venit, TVA,
taxe vamale, accize ~ 90%) si categorii de indicatori; platitori: persoane juridice si fizice
- cheltuieli: diversitate indicatori (invatamant, sanatate, cultura, justitie, aparare, economie)
- raspunderea efectiva pentru administrare: Ministerul Finantelor si unitati din teritoriu
2. Bugetele locale
- relatii economice banesti ce apar in procesul repartitiei venitului national cu prilejul constituirii
si repartizarii unui fond centralizat, cu adresare generala, la/si de la dispozitia UAT, in scopul
satisfacerii unor interese ale colectivitatilor publice locale
- bugete ale consiliilor locale, bugete ale UAT, bugete orase, bugete judete
- balante financiare: venituri / cheltuieli diverse
- venituri: proprii (impozite si taxe locale) ~ 30-40% echilibrare (de la bugetul de
stat: impozit pe salarii, TVA) subventii: sume de bani fara nominalizare din BS
- cheltuieli: invatamant, sanatate, cultura, asistenta sociala, gospodarire comunala, ordine
publica
- raspunderea efectiva pentru administrare: Consiliilor locale
3. Bugetul asigurarilor sociale de stat

5
- relatii economice banesti ce apar in procesul repartitiei venitului national cu prilejul constituirii
si repartizarii unui fond specific centralizat, la/si de la dispozitia statului, in scopul satisfacerii
unor interese generale ale populatiei aflata intr-o anumita structura socio- demografica
- specificitate: modul de constituire centralizat, repartizare descentralizata pe destinatii, potrivit
cu anumite situatii in care se gasesc categorii ale populatiei (pensie, boli, somaj, venituri reduse)
- balanta financiara: venituri: structura relativ simpla cu surse reduse (contributia pentru
asigurarile sociale de stat / fondului de somaj
-cheltuieli: structura diverisficata, totusi limitata: pensii, somaj
4. Bugetul asigurarilor sociale de sanatate
- relatii economice banesti ce apar in procesul repartitiei venitului national cu prilejul constituirii
centralizate si repartizarii descentralizate a unui fond specific, la/si de la dispozitia unei institutii
specializate a statului, in scopul satisfacerii unor necesitati de sanatate manifestate de populatie
- interes: ordin general;
-utilizare: beneficiari strict individualizati
- balanta financiara: venituri: contributii specifice angajat/angajator
-cheltuieli: institutii sanitare / contracte cadru de prestari servicii
5. Bugetul fondurilor speciale
- relatii economice banesti ce apar in procesul repartitiei venitului national cu prilejul constituirii
si repartizarii unor fonduri centralizate, la / si de la dispozitia statului, in scopul sustinerii unor
activitati / actiuni de interes general bine delimitate
- fiecare fond special, in parte: buget propriu
- venituri: contributia specifica platita de agentii economici specificati prin lege
- cheltuieli: activitate / actiune bine definita
- raspunderea gestiunii: ministere / institutii centrale desemnate de executiv
- dupa 1990: pana la 11 fonduri, in prezent CNADNR
CAPITOLUL III
III.1. Aspecte teoretice privind procesul bugetar
Proces bugetar – un ansamblu de actiuni si activitati din domeniu, care se deruleaza
potrivit cu o anumita succesiune prestabilita
- succesiune de etape (faze, stadii) prin care trec bugetele publice, ca balante financiare, in
legatura cu fundamentarea si realizarea indicatorilor consemnati in aceastea:

6
 - elaborarea proiectelor de bugete publice
- aprobarea bugetelor publice
- executia bugetelor publice
III.2 Competente bugetare

- Parlamentul
- Guvernul
- Ordonatorii de credite bugetare

- principali
- secundari
- tertiari
III.3. Elaborarea proiectelor de bugete publice

- fundamentarea proiectelor de bugete publice

- intocmirea lucrarilor pregatitoare
- elaborarea propriu zisa

CAPITOLUL IV

IV.1. Aspecte teoretice privind clasificația veniturilor și cheltuielilor bugetare

- Consemnările informaţionale asupra indicatorilor bugetari au drept principal instrument
de susţinere clasificaţia indicatorilor finanţelor publice (Anexa nr.1 la Legea finanţelor publice)
- Veniturile şi cheltuielile publice pot fi grupate după o multitudine de criterii, fără a
exista, în plan teoretic, o limită a acestora
- Practica financiar-bugetară obligă însă la o limitare a criteriilor utilizate în aşezările
structurale ale indicatorilor din domeniu pentru simplitatea, logica şi transparenţa operaţiunilor
prezente în diferite momente şi etape ale procesului bugetar
- În timp şi prin corelări în acelaşi domeniu pe plan internaţional (prin instituţiile
specializate ale O.N.U.), s-a aşezat în practica bugetară din ţara noastră, ca principal instrument
de lucru cu caracter operativ, în consemnarea informaţiilor, clasificaţia de tip bugetar
- Clasificaţia de tip bugetar poate fi definită ca o grupare judicioasă şi sistematică a
veniturilor şi cheltuielilor publice prin bugete, ca balanţe financiare operative

7
 - Utilizarea clasificaţiei vizează toate etapele procesului bugetar, ea producând efecte
lucrative, îndeosebi în elaborarea şi execuţia bugetelor publice
- Numărul limitat de criterii folosit în gruparea veniturilor şi cheltuielilor face din
clasificaţie un instrument operativ de lucru în consemnarea de informaţii şi date asupra
indicatorilor bugetari
IV.2. Cerinte pentru clasificatia bugetara
- Caracterul operativ al clasificaţiei bugetare prin comparaţie cu termenul de clasificare (a
veniturilor şi cheltuielilor) este susţinut şi de îndeplinirea unor cerinţe care derivă, în parte, şi din
unele principii bugetare menţionate în literatura de specialitate: universalitate, unitate, realitate,
logică, sistematizare, claritate, accesibilitate, comparabilitate, obligativitate.
- Universalitatea presupune cuprinderea veniturilor şi cheltuielilor în toate bugetele
publice, separat, ca indicatori. Acest principiu bugetar considerat şi o cerinţă ale clasificaţiei
creează premisele concentrării şi corelării cheltuielilor şi resurselor acoperitoare într-un mod
unitar prin bugetul public. Se sugerează, totodată, că nu este posibilă consemnarea de indicatori
în afara cadrului bugetar
- Unitatea, ca principiu bugetar şi cerinţă a clasificaţiei, are în vedere folosirea unui
singur document pentru înscrierea veniturilor şi cheltuielilor, nefiind permise consemnări
separate a unor părţi de venituri sau de cheltuieli. O astfel de cerinţă are în vedere cunoaşterea
exactă şi prin comparaţie a cheltuielilor şi, respectiv, a veniturilor, precum şi facilitarea
controlului asupra structurii lor. Abaterile de la unitatea bugetară, ca principiu, au condus în
practica bugetară la existenţa bugetelor extraordinare, a celor autonome, a conturilor speciale de
trezorerie, a conturilor cu afectaţie specială, a conturilor de reglementare, a conturilor de
operaţiuni monetare. Unitatea clasificaţiei bugetare, însă, impune exprimarea singulară şi într-un
singur document (buget) a unuia şi aceluiaşi indicator. În sprijinul acestei afirmaţii poate fi
indicată clasificaţia indicatorilor finanţelor publice faţă de care celelalte clasificaţii sunt părţi din
aceasta, părţi aflate într-o stare de complementaritate
- Realitatea obligă, prin clasificaţie, în toate fazele procesului bugetar, la reflectarea de
indicatori în concordanţă cu starea de fapt a materiei impozabile şi a cerinţelor justificate în
efectuarea de cheltuieli. Redarea situaţiei financiare reale a veniturilor conduce la certitudine,
siguranţă în susţinerea de cheltuieli publice. La rândul lor, corect şi riguros dimensionate,
cheltuielile pot determina dimensiuni ale veniturilor care să fie suportate de contribuabili

8
 - Determinarea şi exprimarea cu exactitate a surselor de venituri şi a destinaţiei
cheltuielilor sunt cerinţe pe care clasificaţia bugetară le întăreşte prin stabilirea de subdiviziuni
(mărimi) precise, codificate în sistemul zecimal, care permit prelucrarea electronică a
informaţiilor atât pentru fiecare buget în parte, cât şi pe întregul sistem al balanţelor financiare
operative.
- Logica presupune, ca cerinţă a clasificaţiei, regăsirea firească în bugetele publice a
fiecărui indicator de venit ori de cheltuială, potrivit cu un mod unitar de exprimare, de grupare şi
redare explicită a semnificaţiei pe care o are conţinutul său economic în plan financiar, prin
provenienţă ori destinaţie.
- Sistematizarea: vine în completarea logicii în structurarea indicatorilor bugetari după
criterii bine definite, care produce o ordonare precisă şi clară a veniturilor şi cheltuielilor atât în
fiecare balanţă financiară operativă, cât şi pe ansamblul sistemului bugetar.
- Claritatea se constituie drept cerinţă a clasificaţiei şi presupune individualizări explicite,
fără echivoc în denumirea indicatorilor bugetari, precum şi în aşezarea lor, potrivit cu anumite
criterii unitare în bugete, ca balanţe financiare. Claritatea vine în completarea logicii şi a
sistematizării şi, împreună cu acestea, susţine accesibilitatea ca o altă cerinţă a clasificaţiei
bugetare. Potrivit cu aceasta, se consideră de necesitate, în vederea transparenţei, în circuitul
banilor publici, perceperea şi înţelegerea fiecărui moment prin care trec sumele de bani de la
aşezarea şi calculul veniturilor bugetare la consumul lor pe destinaţii de cheltuieli.
Accesibilitatea presupune permisiunea tuturor celor care doresc să cunoască derularea gestiunii
banilor publici ca urmare a unei simplităţi în exprimarea indicatorilor, susţinută şi de celelalte
cerinţe menţionate (logică, sistematizare, claritate), la cunoaşterea modalităţilor de procurare şi a
destinaţiilor pe care le au
- Comparabilitatea vizează atât timpul, cât şi spaţiul cu referire la indicatorii cuprinşi în
bugetele publice. Formularea şi calculul acestora impun o anumită permanenţă în timp, care să
permită compararea lor de la o perioadă de gestiune bugetară la alta. În plus, compararea se cere
a fi prezentă, cu privire la aceiaşi indicatori, între categoriile de contribuabili şi între
consumatorii de fonduri bugetare la toate nivelurile la care se găsesc aceştia, precum şi cu ocazia
centralizării datelor asupra lor (la nivel macroeconomic). Comparabilitatea se cere a fi extinsă şi
prin raportarea indicatorilor bugetari de la o ţară la alta, de la o activitate sau acţiune la alta

9
 - Obligativitatea se impune ca cerinţă de fond a clasificaţiei bugetare, întărindu-le pe
celelalte, în sensul generalizării ei efective, ca instrument de lucru, la toţi cei implicaţi în
procesul bugetar. Astfel, prin documentele utilizate în practica economico-financiară se impun a
fi consemnate date în acord cu structura clasificaţiei bugetare, date care să permită identificarea
cu claritate a traseului pe care îl au mijloacele băneşti generate de relaţiile bugetare
IV.3. Structura clasificatiei bugetare
- Structurarea clasificaţiei bugetare presupune configurarea indicatorilor de venituri şi
cheltuieli potrivit cu cerinţele menţionate, folosind anumite criterii în acest sens
- În timp, în practica bugetară, s-au dovedit a fi viabile două criterii în gruparea
indicatorilor prin bugetele publice: financiar şi administrativ (ramură). Cele două criterii sunt
folosite cu caracter complementar
- Potrivit criteriului financiar, veniturile şi cheltuielile sunt structurate după provenienţă
şi, respectiv, după destinaţie. Celălalt criteriu fixează spaţiul în care apar responsabilităţi şi
competenţe cu privire la indicatorii bugetari
- Fiecare indicator bugetar este fixat în clasificaţie printr-o localizare care poartă
denumirea de subdiviziune. Structural, clasificaţia bugetară are drept subdiviziuni de referinţă
următoarele:
- la venituri:
- la capitole şi subcapitole;
- la cheltuieli:
- la părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate.
Cadrul general al clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor prefigurează, la nivel
macroeconomic, indicatorii reprezentativi potrivit cu subdiviziunile prezentate în imagine (la
venituri, capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, părţi, capitole şi subcapitole). Corespunzător
acestor subdiviziuni, din punct de vedere administrativ sau de ramură, apar, cu caracter de
susţinere şi explicare, în sens complementar, subdiviziunea titulari. Numai pentru subdiviziunile
de la cheltuieli se foloseşte şi expresia clasificaţie funcţională (în acord cu sensul dat de
clasificaţia promovată de O.N.U.)
Cadrul comun al clasificaţiei cheltuielilor, pentru care se foloseşte şi expresia de
clasificaţie economică, continuă în sensul detalierii, structurarea cheltuielilor după criteriul
financiar pe alte subdiviziuni (titluri, articole şi aliniate). O asemenea structurare serveşte, în

10
principal, ordonatorilor de credite bugetare pentru a reflecta creditele bugetare aprobate, plăţile
de casă şi cheltuielile efective pe locuri de consum, atât privind activităţile proprii ale instituţiilor
lor, cât şi cele centralizatoare.
VENITURI
I. - capitolele exprimă, în sensul financiar al criteriului de grupare, provenienţa globală,
generală, potrivit cu denumirea categoriilor de venituri (individualizate sau grupate după unele
elemente comune). Astfel, apar în sensul singular, pe capitole distincte, venituri ca: impozitul pe
profit, impozitul pe salarii, taxa pe valoarea adăugată, taxe vamale, vărsăminte din profitul net al
regiilor autonome, în cazul bugetului de stat; contribuţii pentru asigurările sociale, în cazul
bugetului asigurărilor sociale de stat etc. Cu cealaltă semnificaţie, cea de grupare a veniturilor
după unele elemente comune, într-un singur capitol apar exprimări de indicatori de genul:
impozitul pe venit, alte impozite directe, accize, impozite şi taxe locale, vărsăminte de la
instituţiile publice, contribuţii la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
II. - Unele dintre capitolele de venituri sunt detaliate în sensul provenienţei pe
subcapitole, care reflectă, prin denumire, semnificaţii mai precise, mai bine redate în cadrul
criteriului financiar de grupare. Spre exemplu, la capitolul „impozit pe profit”, apar drept
subcapitole următoarele: impozit pe profit de la agenţii economici, impozit pe profit de la
băncile comerciale, impozit pe profit de la Banca Naţională a României. În cadrul
capitolului „impozitul pe venit”, structurarea pe subcapitole ilustrează mai bine provenienţa
venitului bugetar prin sublinierea unor ipostaze ale obiectului de aşezare a „acestuia ca: venituri
din activităţi independente, venituri din salarii, venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri
din dividende; venituri din dobânzi; venituri din pensii, venituri obţinute din jocurile de noroc,
din premii şi din prime în bani şi/sau natură; venituri obţinute din transferul dreptului de
proprietate asupra valorilor mobiliare şi vânzarea părţilor sociale
CHELTUIELI
I Părţile sunt subdiviziuni orientative care grupează, de regulă, mai multe capitole de
cheltuieli, asemănătoare ca destinaţie generală, şi anume: servicii publice generale; apărare;
ordine publică şi siguranţă naţională; cheltuieli social-culturale; servicii şi dezvoltare publică,
locuinţă, mediu şi ape; acţiuni economice; transferuri; împrumuturi acordate; plăţi de dobânzi şi
alte cheltuieli aferente datoriei publice; rambursări de împrumut; fonduri de rezervă etc. Părţile,

11
ca subdiviziuni ale grupării cheltuielilor, scot în evidenţă într-o primă formă, generală, sensul dat
clasificaţiei acestora, de funcţională.
II. Capitolele de cheltuieli semnifică destinaţii ale acestora, cu individualizări, pe ramuri
ori domenii de activitate (de regulă, în corespondenţă cu instituţiile centrale, structurate în
clasificaţia administrativă, ca titulari), precum şi sub formă de activităţi sau acţiuni importante.
Spre exemplu, în sensul celor menţionate mai înainte, pot fi enunţate unele denumiri de capitole
ca: autorităţi publice, apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională; învăţământ;
sănătate; asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii; industrie; agricultură şi
silvicultură; cercetare ştiinţifică; transferuri din bugetul de stat; cheltuieli din fonduri la
dispoziţia Guvernului
Unele capitole de cheltuieli sunt detaliate pe subcapitole care exprimă forme
organizaţionale în cadrul acestora, activităţi ori acţiuni sau instituţii bine delimitate ca destinaţii.
Astfel, la capitolul „învăţământ”, subcapitolele prevăzute de clasificaţie sunt: învăţământ
preşcolar; învăţământ primar şi gimnazial; învăţământ liceal; învăţământ profesional; învăţământ
postliceal; case de copii; învăţământ special; învăţământ superior; învăţământ postuniversitar;
centre de specializare şi perfecţionare; internate, cămine, cantine pentru elevi şi studenţi;
excursii, tabere
III. Titlurile din clasificaţia economică a cheltuielilor exprimă destinaţii comune ale
acestora la nivelul ordonatorilor de credite bugetare potrivit şi cu obiectul lor de activitate şi
anume: cheltuieli de personal; cheltuieli materiale şi servicii; subvenţii; prime; transferuri;
dobânzi; cheltuieli de capital; împrumuturi acordate; rambursări de credite; plăţi de dobânzi şi
comisioane la credite. Sensul de „comun tuturor instituţiilor publice” folosit mai înainte vizează
îndeosebi primele două titluri, celelalte se regăsesc la anumiţi ordonatori de credite bugetare,
finanţaţi din unele bugete publice. Titlurile sunt subdiviziuni orientative ale clasificaţiei şi
servesc la analize şi interpretări asupra cheltuielilor pe instituţii de acelaşi fel din cadrul
capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli.
IV. Articolele sunt subdiviziuni ale clasificaţiei economice care semnifică destinaţii
concrete ale cheltuielilor cu încadrare (înglobare) în subcapitole ori direct în unele capitole. Tot
articole, dar în sens orientativ, apar ca detalieri şi la titluri. Unele articole sunt comune tuturor
instituţiilor publice şi anume: cheltuieli cu salariile, contribuţii pentru asigurările sociale de stat,
cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de şomaj, cheltuieli pentru

12
întreţinere şi gospodărie, materiale şi prestări de servicii, reparaţii curente etc. Alte articole apar
cu destinaţii specifice numai la unele instituţii publice şi anume: drepturi cu caracter social;
hrană; medicamente şi materiale sanitare; cărţi şi publicaţii; subvenţii; transferuri consolidabile;
dobânzi aferente datoriei publice.
V. Alineatele sunt subdiviziuni ale clasificaţiei economice prin care sunt detaliate, ca
destinaţii ale cheltuielilor, unele articole. Unele dintre alineate apar prezente, cu caracter de
exprimare comună, la toţi consumatorii de fonduri bugetare (salarii de bază, salarii de merit;
indemnizaţii de conducere; sporuri pentru condiţii de muncă; încălzit; iluminat şi forţă motrică;
apă, canal, salubritate; materiale pentru curăţenie), altele subliniază specificul activităţilor ori
acţiunilor din unele instituţii publice (rechizite şcolare; drepturi pentru donatorii de sânge;
medicamente; lenjerie şi accesorii de pat; burse; ajutoare de şomaj; împrumuturi din Fondul
pentru plata ajutorului de şomaj etc.).
Articolele şi alineatele de cheltuieli servesc în toate formele de evidenţă (statistică,
tehnic- operativă, contabilă) de la instituţiile publice în sensul consemnării informaţiilor prin
documente ori articole contabile în legătură cu gestiunea financiară a acestora.
Simbolizarea subdiviziunilor operative ale clasificaţiei prin coduri în sistemul zecimal
este conceput de o manieră care să răspundă cerinţei de comparabilitate a clasificaţiei bugetare,
cu referire la timp şi spaţiu. Apariţia ori înlocuirea de subdiviziuni poate opera în balanţele
financiare asupra indicatorilor de înscris sau eliminat potrivit cu anumite concretizări financiar-
bugetare ale politicii statului într-o anumită perioadă.
Veniturile sunt înscrise, în clasificaţiile de tip bugetar, în intervalul de codificare 01 – 49,
iar cheltuielile, în continuare, în intervalul 50 – 99.
Corelat cu clasificaţiile după criteriul financiar, apare şi „clasificaţia în profil
departamental sau de ramură”. Subdiviziunea caracteristică acesteia este titulari. Aceştia sunt
subdiviziuni administrative ce exprimă entităţi organizatorice ale statului şi partenerilor acestuia
în relaţiile bugetare.
Clasificaţiile de tip bugetar se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice pe
baza legislaţiei specifice1. În stabilirea clasificaţiilor se iau în calcul efectele pe care le produc
alte acte normative, în sens corelativ, asupra indicatorilor de înscris în bugetele publice şi
utilizaţi de agenţii economici şi instituţiile publice (aşa cum este cazul tuturor actelor normative
care privesc evidenţele şi mai ales cele generate de Legea Contabilităţii).

13
- Clasificaţiile de tip bugetar se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice pe baza
legislaţiei specifice1. În stabilirea clasificaţiilor se iau în calcul efectele pe care le produc alte
acte normative, în sens corelativ, asupra indicatorilor de înscris în bugetele publice şi utilizaţi de
agenţii economici şi instituţiile publice (aşa cum este cazul tuturor actelor normative care privesc
evidenţele şi mai ales cele generate de Legea Contabilităţii).
- Prezenta clasificaţie de tip bugetar are rolul de a ordona şi grupa, în general şi pe componentele
sistemului, indicatorii specifici pentru care se cere urmărirea, atât în faza fundamentării lor, cât,
mai ales, în execuţie prin dările de seamă contabile, la toate nivelurile. Importanţa ei constă în
faptul că serveşte necesităţii de sistematizare şi corelare unitară a indicatorilor bugetari şi a
fondurilor constituite în afara bugetului de stat (fonduri speciale şi venituri extrabugetare).
Periodic, clasificaţia bugetară suferă modificări în funcţie de schimbările apărute pe parcursul
execuţiei bugetare, în legătură cu indicatorii de venituri şi/sau de cheltuieli.
CAPITOLUL V
V.1. Metodologie, proceduri şi elemente tehnice definitorii în aşezarea şi calculul
veniturilor bugetare
- În determinarea previzională a veniturilor bugetare se au în vedere elemente de calcul prezente,
în general, în metodologia de fundamentare a indicatorilor financiari care susţine elaborarea
proiectelor de bugete publice
- Calculele se cer a fi riguroase şi bazate pe certitudini care ţin, în principal, de dimensiunile şi
caracteristicile „materiei” de aşezare a obiectului de venit bugetar
- La acestea se adaugă indicatorul reprezentativ de utlizat care exprimă cel mai bine sursa de
formare a fiecărui venit în parte potrivit cu ipostazele în care se găseşte obiectul de impunere
- În plan practic, fundamentarea indicatorilor de venituri bugetare are ca susţinere raportările
statistice ale contribuabililor către instituţiile de specialitate şi către cele ale finanţelor publice
din teritoriu, în care apar repere de calcul cu privire la obiectul impunerii şi baza de calcul
- Din punct de vedere juridic, aşezarea şi calculul obligaţiilor către bugetele publice este
susţinută de acte normative şi procedurale ce pot fi grupate în două categorii:
- acte normative institutoare ori de bază;
- acte normative completatoare (complementare, în plan metodologic);

14
- Actele normative institutoare de bază - principale, se refera la legile fiscale specifice (cu privire
la fiecare venit, în parte, aşa cum este Legea impozitului pe salarii, sau cu referire la anumite
categorii de venituri ca Legea impozitelor şi taxelor locale); Codul Fiscal de referinţă
- Actele normative completatoare: normele metodologice ori instrucţiunile de aplicare a celor
dintâi elaborate, de regulă, de Ministerul Finanţelor Publice; se pot adăuga şi soluţiile
procedurale emise de acelaşi minister, pe parcursul execuţiei bugetare, pentru care nu sunt
prevederi exprese ori lămuritoare în cele două categorii de acte normative enunţate.
- În prima categorie de acte normative şi apoi, metodologic ori procedural, în a doua, sunt
reflectate anumite noţiuni ori elemente care definesc, în ansamblu, ceea ce înseamnă aşezarea şi
perceperea veniturilor bugetare atât prin calcule previzionale cât şi în execuţie
- Reprezentative, în acest sens, cu privire la veniturile bugetare sunt: subiectul, obiectul, baza de
calcul, unitatea tehnică de calcul (ori de evaluare), înlesnirile la plată, termenul de plată,
drepturile şi obligaţiile plătitorilor
- Subiectul venitului bugetar reprezintă o persoană fizică sau juridică deţinătoare a unor bunuri
sau obiecte, implicată în anumite acte sau fapte ori care obţine venituri şi potrivit legii are
obligaţia să plătească anumite sume de bani către bugetele publice cu titlul de impozit, taxă,
contribuţie, vărsământ, prelevare. În plan fiscal şi juridic persoana – subiect de venit bugetar
trebuie să îndeplinească unele condiţii minimale pentru această calitate (încadrare). Astfel,
persoanei fizice i se cere să aibă capacitatea exercitării depline a drepturilor civile iar, persoanei
juridice să organizeze şi să conducă evidenţă proprie având, totodată, şi personalitate juridică
- În legislaţia fiscală ca şi în practica de specialitate noţiunea de subiect apare mai mult cu
caracter implicit decât explicit. Altfel spus, termenul ca atare nu este folosit în lege şi nici în
normele de aplicare lăsându-se, uneori, a fi subînţeles. Derivate de la subiect şi mai des folosite
sunt noţiunile de plătitor şi contribuabil
- Plătitorul prezentat prin actele normative are, fără a fi prezentat explicit de legiuitor, sensul de
subiect cu obligaţie de plată, în cele mai multe situaţii. De regulă, potrivit exprimărilor teoretico-
metodologice, plătitorul este una şi aceeaşi persoană cu subiectul. Uneori, din raţiuni de ordin
practic, se face distincţie între cele două noţiuni. Cazul tipic, mai cunoscut în acest sens, este la
impozitul pe salarii, unde salariatul este subiect de venit bugetar iar, angajatorul (persoană fizică
sau juridică) apare cu calitatea de plătitor

15
- Contribuabilul, cealaltă noţiune derivată de la subiect ori de la plătitor este fixată de practica
fiscală şi apoi preluată în acte normative, de multe ori cu sensul de plătitor. În practica fiscală din
România până în jurul anului 1993, cu calitatea de contribuabil apărea numai persoana fizică
aflată în situaţia de debitor al statului cu sume de bani ce exprimau un venit bugetar datorat.
După acest an, în actele normative cu caracter de cuvânt similar sau de alternanţă în exprimare
faţă de subiect-plătitor, s-a generalizat sensul de contribuabil şi la persoanele juridice debitoare
de venituri bugetare
- În teoria de specialitate, pornind de la noţiunile menţionate (subiect, plătitor, contribuabil) este
folosit şi termenul suportator. În mod firesc, suportatorul obligaţiilor de plată faţă de bugetele
publice ar trebui să fie subiectul-plătitor. În realitate, uneori, din raţiuni de politică fiscală şi
socială, suportatorul este o altă persoană decât subiectul plătitor
Cazul tipic, aici, este cel al taxelor de consumaţie (taxa pe valoare adăugată, accizele, impozitul
pe circulaţia unor produse, etc.) unde suportatorul este consumatorul final şi nu producătorul ori
comerciantul care apar, potrivit legii cu calitatea de plătitori sau contribuabili. Inechitatea
impozitelor indirecte, prin comparaţie cu cele directe, este reclamată şi pe fondul acestei
diferenţieri între plătitor şi suportator
- Obiectul venitului bugetar este elementul tehnic de la care sau funcţie de care se procedează la
calculul, aşezarea şi plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor, vărsămintelor şi prelevărilor către
bugetele publice. Împreună cu subiectul, acesta declanşează impunerea, ca acţiune fiscală sau,
altfel spus, reprezintă împreună momentul zero („0”) în aşezarea, calculul şi perceperea de
venituri bugetare.
- Practic, „imaginaţia” specialistului în finanţe publice aplicate trebuie să conducă la acel
element concret, sigur, stabil, cu extensie pronunţată la o mare categorie de persoane, funcţie de
care să poată fi preluată o sumă de bani importantă ca mărime la bugetul public în condiţiile
respectării principiilor impunerii
- Istoria consemnează în practica fiscală, mai întâi, cu caracter real şi apoi, personal, existenţa
mai multor ipostaze (elemente concrete) de exprimare a obiectului de aşezare şi percepere a unei
diversităţi pronunţate de venituri destinate constituirii fondurilor publice. Reprezentative şi cu
regăsire în actualitatea zilelor noastre sunt: venitul, valoarea, preţul, bunuri şi obiecte, acte şi
fapte, persoana

16
- Venitul, la rândul lui, poate fi regăsit în practica fiscală sub mai multe forme de exprimare:
brut, net, profit (net sau brut), beneficiu, încasări totale, drepturi salariale, etc. De unde şi
categorii de impozite, vărsăminte, taxe, contribuţii ca: impozit pe venit, impozit pe salarii,
impozit pe profit (impozit pe venit), vărsăminte din profit (beneficiu)
- Valoarea poate constitui, raportat la politica economică şi fiscală, obiect de aşezare pentru
venituri bugetare. În acest sens, sunt edificatoare din practica fiscală românească prelevarea
pentru societate a unei părţi din valoarea producţiei nete (înainte de 1988) şi taxa pe valoarea
adăugată (după 1993)
- Preţul (fix ori negociat) apare posibil ca ipostază de determinare a unor venituri bugetare aşa
cum a fost cazul impozitului pe circulaţia mărfurilor (până în anul 1993), când reprezenta o
mărime fixă în preţul de livrare şi se determina în cele mai multe cazuri ca o diferenţă între
acesta şi preţul de producţie
- Obiecte, bunuri, elemente materiale concrete apar în diferite situaţii ca generatoare de venituri
bugetare chiar de la primele manifestări ale finanţelor publice. De aici denumiri ca: impozit pe
terenuri, impozit pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, impozit funciar.
- Actele şi faptele sunt o altă exprimare a obiectului de aşezare pentru veniturile bugetare,
îndeosebi, în raporturile cu instituţiile statului care prestează diferite servicii cu privire la:
eliberarea de permise sau autorizaţii; acordarea sau renunţarea la cetăţenie;acţiuni de divorţ;
litigii în instanţele de judecată; succesiuni, etc. De aici şi o diversitate de situaţii care generează
ceea ce se numesc taxele de timbru
- Persoana, cu deosebire cea fizică, poate reprezenta în anumite situaţii, motivate de politica
socială, fiscală ori demografică, obiect de aşezare pentru venituri bugetare. Aici s-ar încadra ca
expresie fiscală mai veche, capitaţia ori mai recent contribuţia persoanelor fără copii
- În fapt, elementul de tehnică fiscală, prezent mai sus ca fiind obiectul venitului bugetar
reprezintă noţiunea cu cea mai dinamică prezenţă în practica fiscală fiind, în fond, generatoare de
mijloace băneşti de ordin public
- Baza de calcul poate fi considerată ca element derivat din obiectul venitului întrucât, la
impozitele directe şi la unele indirecte, se suprapune integral sau parţial cu acesta. Ea poate fi
definită ca element de tehnică fiscală concret efectiv, asupra căruia se aplică unitatea tehnică de
evaluare pentru a se obţine mărimile obligaţiilor băneşti datorate către bugetele publice

17
- În teoria de specialitate dar şi în metodologie, pornind de la actele normative specifice, se
folosesc cu acelaşi sens şi alte noţiuni ca bază de impunere, bază de impozitare (taxa pe valoarea
adăugată). La acestea se poate adăuga şi noţiunea de materie impozabilă (sau de impunere) care
vizează, în fapt obiectul de aşezare a venitului bugetar
- Baza de calcul se suprapune (integral sau parţial) cu obiectul în ipostaza acestuia de venit.
Diferenţele, în această situaţie, care ar explica sensul de parţial, pot fi rezultante ale politicii
fiscale de ordin economic (pentru a stimula anumite activităţi ori acţiuni sau pentru a limita
anumite consumuri ori cheltuieli, cum este cazul la consum, atât privind activităţile proprii ale
instituţiilor lor, cât şi cele centralizatoare impozitul pe profit) ori de ordin social (anumite
drepturi băneşti ori venituri sunt scoase de sub incidenţa impunerii prin raportarea lor la
subzistenţă sau la anumite situaţii defavorizante în care se află subiectul, cum este cazul la
impozitul pe salarii şi chiar impozitul pe venit)
- Diferenţele evidente între baza de calcul şi obiectul venitului bugetar apar în cazul unor
obligaţii băneşti ca: impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxe de timbru)
- Unitatea tehnică de evaluare reprezintă elementul tehnic fixat în actele normative prin care se
determină efectiv obligaţiile de plată odată cu calculele ce se fac asupra bazei de impunere. Ea
poate fi o concretizare fizică însoţită de o exprimare valorică (lei pe metru pătrat suprafaţă teren),
o mărime convenţională (cilindri, la taxa asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică),
o sumă absolută (pe obiect sau pe unitatea de măsură a acestuia) ori, în cele mai multe cazuri o
mărime relativă (cu exprimare prin procente)
- Cotele în materie de cuantificări ale obligaţiilor bugetare sunt prezente sub trei forme: fixe,
proporţionale, progresive. Cele fixe privesc aceeaşi unitate de calcul pentru baza de impunere în
întregul ei sau potrivit cu anumite structuri şi situaţii care obligă la unele diferenţieri ca rezultat
al politicii fiscale. Progresivitatea în materie de venituri bugetare vizează îndeosebi veniturile
obţinute pe diferite căi (impozitul pe salarii, impozitul pe venit, taxa asupra succesiunilor etc). La
rândul ei, progresivitatea poate fi simplă sau pe tranşe (impozitul pe venit, impozitul pe salarii),
pe verticală şi pe orizontală (taxa asupra succesiunilor) potrivit cu cerinţe de echitate fiscală sau
de ordin social care sunt în atenţia instituţiilor statului într-o anumită perioadă de timp
- Înlesnirile la plată reprezintă un element tehnic în aşezarea şi perceperea de venituri bugetare
cu determinare de politică financiară, socială ori fiscală ce apare prezent în anumite situaţii
pornind de la subiect (sau plătitor) ori obiect etc exprimă atitudinea statului într-o anumită

18
perioadă de gestiune bugetară faţă de unele categorii de contribuabili sau faţă de obiectul
venitului ori funcţie de ambele elemente tehnice în acelaşi timp potrivit cu unele caracteristici ale
acestora
- Înlesnirile la plată se concretizează în reduceri şi scutiri ale obligaţiilor calculate potrivit
reglementărilor legale. Ele de regulă sunt condiţionate funcţie de cele două elemente tehnice
menţionate ori de situaţiile în care se găsesc acestea la un moment dat sau într-un anumit loc
- Termenul de plată este elementul tehnic care poziţionează în timp, concretizarea ca plată a
obligaţiei băneşti rezultată din corelarea celorlalte elemente tehnice menţionate cu referire la
veniturile bugetare existente în bugetele publice şi potrivit cu actele normative ce le
reglementează, termenul de plată se poate găsi în una din următoarele situaţii: ca o zi fixă de
plată sau sub forma unui interval de timp. Prima situaţie, ziua fixă de plată a sumelor datorate,
care este şi cea a scadenţei la plată se regăseşte la majoritatea veniturilor bugetare. Intervalul de
timp vizează o perioadă în care se poate face plata şi în care ultima zi din cadrul acesteia este şi
cea a scadenţei la plată
- Termenul de plată produce efecte asupra încasării veniturilor în bugetele publice şi totodată,
este o rezultantă a condiţiilor şi situaţiilor concrete în care se găsesc în timp şi spaţiu subiectele
şi obiectele acestora
- Drepturile şi obligaţiile plătitorilor reprezintă un element tehnic prezent în aşezarea şi
perceperea veniturilor bugetare, care confirmă comportamentul contribuabililor în legătură cu
incidenţa pe care aceştia o au cu bugetele publice (de fapt cu instituţiile care le gestionează),
potrivit cu materia de impunere pe care o deţin şi reglementările în vigoare cu privire la aceasta
- drepturile de a solicita ori de a contesta conformitatea calculelor potrivit cu realitatea şi actele
normative, de a beneficia de înlesnirile prevăzute sau obligaţiile cu referire la organizarea şi
conducerea evidenţei asupra materiei impozabile şi a bazei de calcul ori la plata la termen a
creanţelor bugetare
V.1 Cuantificarea previzională a veniturilor bugetare
- Fundamentarea veniturilor bugetare declanşează răspunderi la toţi cei implicaţi în procesul
bugetar potrivit cu prevederile din actele normative în materie fiscală. Pe de o parte, sunt
contribuabilii – persoane juridice pentru care este stabilită iniţiativa de plată, pe de altă parte sunt
organele fiscale cu răspunderi de aşezare şi calcul a venitului bugetar privind ceilalţi
contribuabili. Lor li se adaugă celelalte instituţii specializate în gestiunea bugetară care

19
procedează, cu caracter complementar, în întocmirea de lucrări pregătitoare în vederea elaborării
proiectelor de bugete publice
- Contribuabilii – persoane juridice, potrivit cu formele de evidenţă pe care le organizează
(statistică, tehnic – operativă, contabilă) au obligaţia să comunice informaţii asupra obiectului de
venituri bugetare aflate în diverse ipostaze (venit, preţ, bunuri, acte etc) şi prezent în
consemnările de date proprii pentru a fi luate în calculul creanţelor bugetare de determinate pe
baza legii
- Unele dintre comunicări asupra obiectului de venit bugetar se produc în baza prevederilor
legale, pe parcursul execuţiei bugetare la anumite termene şi declanşează actul de aşezare şi
percepere a obligaţiilor băneşti către bugetele publice
- Alte comunicări de informaţii ce conturează materia de impunere (număr de salariaţi, salariul
mediu lunar, structura parcului auto, clădiri şi terenuri aflate în proprietate ori folosinţă, cifra de
afaceri, structura şi nivelul veniturilor şi a cheltuielilor la o anumită dată, volumul şi structura
produselor fabricate etc) sunt prezente în raportările statistice periodice realizate de instituţiile de
statistică ori de instituţii ce au responsabilităţi în gestiunea bugetelor publice. Din cele două
categorii de comunicări se pot culege informaţii asupra structurii şi dimensiunii materiei
impozabile care să conducă la calcule şi fundamentări de indicatori ai finanţelor publice de
proiectat în bugete
- Cu răspunderi, în această direcţie, apar instituţiile specializate în gestiunea bugetară care
întocmesc, în faza lucrărilor pregătitoare privind proiectele de bugete publice, liste de venituri
bugetare pe componente ale sistemului specific (bugetar) ce sunt transmise din treaptă în treaptă
potrivit cu ierarhia instituţională în care se încadrează
- cu privire la veniturile bugetului de stat, instituţii ale Ministerului Finanţelor Publice din
teritoriu (administraţiile financiare, inspecţiile fiscale prin compartimentele de venituri bugetare),
comunică acestuia, în momentele prevăzute de procedura bugetară, liste de indicatori pe baza
cărora se fac propuneri de fundamentare pentru respectivul proiect de buget public
- instituţiile din sfera relaţiilor de asigurări sociale şi protecţie socială, pe baza informaţiilor
transmise de persoanele juridice, prin raportările statistice, precum şi a celor culese şi
consemnate în evidenţele proprii, procedează
- la calcule şi fundamentări de contribuţii (pe baza structurilor de personal, a salariului mediu din
anul de bază, a informaţiilor asupra structurii socio–demografice a populaţiei din teritoriu etc) în

20
acord cu subdiviziunile cadrului general a clasificaţiei veniturilor din bugetul de referinţă (al
asigurărilor sociale de stat) pe care le transmite până la nivelul Ministerului Muncii şi
Solidarităţii Sociale pentru a fi cuprinse în lucrările pregătitoare ale proiectului de buget
menţionat.
- La bugetele locale, răspunderea fundamentării veniturilor proprii revine compartimentelor
(direcţie, departament, serviciu etc) specializate din primării care, pe seama evidenţei organizate
şi a informaţiilor comunicate (asupra clădirilor, terenurilor, parcului auto etc.) de persoanele
juridice şi fizice din localitate, procedează la calcule şi fundamentări ce stau la baza propunerilor
de proiecte pentru bugetele locale
- Organele fiscale din teritoriu (ale Ministerului Finanţelor Publice şi ale primăriilor) care, în
baza actelor normative specifice (Cod Fiscal, legea impozitelor şi taxelor locale) au obligaţia
aşezării, calculării şi perceperii de impozite şi taxe în raporturile cu contribuabilii (îndeosebi
persoane fizice), preiau informaţiile necesare de la aceştia cu prilejul diferitelor evenimente
(procurări de clădiri, terenuri, mijloace de transport, acordare de autorizaţii pentru exercitarea
meseriilor ori a profesiilor libere etc), a raportărilor statistice ori fiscale periodice (fişe fiscale) pe
care le folosesc în calcule şi fundamentări de indicatori asupra celorlalte venituri bugetare (decât
cele unde iniţiativa la plată revine contribuabililor) ce urmează a se regăsi în lucrările
pregătitoare ale proiectelor de bugete publice (privind, îndeosebi, bugetul de stat şi bugetele
locale)
- Instituţiile publice, în nume propriu şi în numele salariaţilor (pentru impozitul pe salarii,
contribuţia la asigurări de sănătate) procedează la efectuarea de calcule previzionale asupra
indicatorilor de venituri bugetare cu prilejul fundamentării proiectelor de bugete de venituri şi
cheltuieli. Cu acest prilej, sunt selectate alte informaţii care pot constitui elemente de
fundamentare pentru unele venituri bugetare, potrivit cu ramuri sau domenii de activitate ce au
corespondent în subdiviziunile clasificaţiei bugetare (la capitole şi subcapitole de venituri)
- Fundamentarea obligaţiilor bugetare, automat a veniturilor care se regăsesc în bugetele publice,
poate fi şi în preocupările agenţilor economici, legat de întocmirea planurilor de afaceri, ori de
proiectarea structurii propriilor trezorerii sau de stabilirea unor indicatori economici şi financiari
necesari în documentele de comunicare cu băncile comerciale ori cu instituţiile finanţelor publice

21
 V.2 Aşezarea, calculul, vărsarea şi plata veniturilor bugetare
- Realizarea veniturilor bugetare este concepută global, pornind de la o limită minimă, sigur de
îndeplinit, limită rezultată din evaluarea, mai întâi şi cât mai aproape de realitate a materiei
impozabile posibile în anul de plan
- În plan tehnic, execuţia părţii de venituri a bugetelor publice înseamnă fixarea unor proceduri
de lucru ţinând seama de structura şi dimensiunea obligaţiilor de preluat atât cu implicarea
contribuabililor, cât şi a instituţiilor responsabile, în plan bugetar în acest sens
- Fluxurile informaţionale, însemnând aşezare şi calcul mai întâi, scot în evidenţă două situaţii
generate de acelaşi aspect tehnic, şi anume iniţiativa de plată. De aici, implicarea contribuabililor
persoane juridice, pentru cea mai mare parte (ca dimensiune) a veniturilor bugetare şi a organelor
fiscale care au aceeaşi iniţiativă însă, cu privire la celelalte venituri bugetare
- Legislaţia finanţelor publice subliniază ca norme (reguli) generale importante în realizarea
veniturilor bugetare următoarele:
- lista impozitelor, taxelor, contribuţiilor, precum şi determinarea (prin calcule) este
aprobată prin legea bugetară în fiecare an
- niciun impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi înscrise în buget şi
încasate dacă nu au fost stabilite prin lege
- este interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire (de contribuţii directe sau
indirecte) în afara celor stabilite prin lege
- toate drepturile dobândite de stat referitoare la încasarea veniturilor, drepturi ce revin
direct sau indirect bugetului în perioada anului respectiv aparţin exerciţiului bugetar
corespunzător acestuia;
- orice venit neîncasat până la 31 decembrie , se încasează în contul bugetului pe anul
următor
- încasarea de venituri care nu au fost specificate în lista aprobată însă, cu privire la
celelalte venituri bugetare prin legea bugetară se consideră întâmplătoare, neprevăzute sau
instituite după votarea bugetului public
- În continuarea celor menţionate mai sus, apar importante, în plan tehnic (fiscal), modalităţile
(procedeele) de vărsare şi plată unde iniţiativa revine contribuabililor şi organelor fiscale, în
raport de structura veniturilor bugetare datorate. De aici următoarele: calculul şi plata directă;

22
calculul, reţinerea şi vărsarea la buget a impozitului datorat de către o terţă persoană; impunerea
şi debitarea de către organele fiscale; anularea de timbre fiscale şi emiterea de recipise CEC.
- Calculul şi plata directă la iniţiativa subiectului de venit bugetar care este şi plătitor presupune
evaluarea materiei impozabile (obiect de venit şi respectiv baza de calcul), calculul obligaţiei de
plată şi vărsarea, respectiv, plata către organul fiscal, în conturile bugetare deschise la unităţile
operative ale Trezoreriei Finanţelor Publice
- Aici s-ar încadra ca venituri bugetare: taxa pe valoare adăugată (întocmirea lunară a decontului
de plată a TVA, unde apar calculele specifice cu privire la obligaţiile de plată ori dreptul de
rambursare din partea organului fiscal); accizele (lunar, prin calculul obligaţiei băneşti de către
plătitori); impozitul pe profit (prin implicarea plătitorilor); obligaţiile băneşti de la frontieră (cu
ocazia importului, pe baza documentelor vamale şi cu plata directă către instituţia specializată)
- Metoda menţionată mai sus este prezentă în calculul multor şi reprezentative venituri bugetare.
Răspunderea de a calcula şi vărsa venitul bugetar revine, în acest caz, subiectului plătitor. Poate
de aceea planează suspiciunea favorizării evaziunii fiscale. Metoda stopajului la sursă este
folosită în practica execuţiei veniturilor bugetare, fiind caracteristică impozitului pe salarii unde
calculul, reţinerea şi vărsarea la buget trece de la subiect la o terţă persoană, plătitorul (de regulă
angajatorul, persoană juridică sau fizică)
- Impunerea şi debitarea de cǎtre organele fiscale se bazează pe faptul cǎ acestea dispun, mai
sigur şi economicos, de datele necesare asupra obiectului de venit bugetar (pentru care au
organizatǎ evidenţǎ statisticǎ, tehnic – operativǎ şi contabilǎ). Impunerea (calculul obligaţiilor de
platǎ) în cadrul exigibilităţii, se regăseşte aici prin deschiderea rolului şi debitorii acestuia pana
în momentul încasării când se stinge obligaţia de platǎ (impozitul pe venit, impozitul pe venitul
agricol, impozite şi taxe locale)
- Anularea de timbre fiscale mobile vizează o diversitate pronunţatǎ de situaţii de calcul şi platǎ a
unor taxe, ca urmare a serviciilor prestate (de instituţii ale statului sau care acţionează în numele
statului) ce au ca obiect de venit bugetar acte şi/sau fapte prevăzute de lege. Folosirea de timbre
fiscale, cu echivalenţa sau reprezentare valoricǎ a unor servicii prestate, prin fixarea lor pe
documentele eliberate sau cererile de soluţionare au sensul anulǎrii obligaţiei de platǎ (ca urmare
a serviciilor prestate). La organele financiare, realizarea veniturilor bugetare are mai multe
momente tehnice succesive pentru care se folosesc termenii: aşezare, lichidare, emiterea titlului
de percepere, perceperea (încasarea efectivǎ). Aşezarea veniturilor (cu deosebire la impozite) are

23
sensul de identificare a materiei impozabile funcţie de care se calculează şi se percepe obligaţia
bugetarǎ potrivit cu o anumitǎ marie determinatǎ. Lichidarea presupune stabilirea mărimii
venitului bugetar aferent materiei impozabile folosind elemente tehnice de calcul (marii relative,
cote) prevăzute de lege. La organul fiscal, aceasta însemna deschiderea poziţiei în registrul de
roluri pentru fiecare subiect (persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ) înscriindu-se suma datoratǎ în debitul
acestuia.
- Emiterea titlului de percepere constǎ în înscrierea mărimii venitului bugetar într-un act pe baza
caria organul fiscal poate proceda la perceperea lui într-un cont bugetar deschis la Trezorerie.
Titlul de percepere cu sensul de încasare indicǎ implicarea subiectului plătitor prin prezentarea sa
la termen pentru a onora plata venitului datorat. Acelaşi titlu, cu semnificaţia de ordin de
încasare este prezent într-o altǎ fazǎ şi anume, executarea silitǎ. Perceperea sau încasarea
efectivǎ a veniturilor se referǎ la concretizarea (materializarea) prin platǎ a obligaţiei bugetare.
Aici, se încadrează, pe lânga aspectul normal al respectării termenului şi cel al nerespectǎrii lui
precum şi sustragerea de la platǎ cu o parte din obiectul impozabil sau prin calculul eronat
- Fluxurile informaţionale generate de aşezare şi calculul veniturilor bugetare pot avea în comun
un anumit mod de abordare (elementele tehnice reprezentative cu privire la aşezare şi percepere),
cu reflectare într-o procedurǎ fireascǎ şi corectǎ în care sǎ se regǎseascǎ, în acord cu cadrul
juridic, atât contribuabilii (persoane juridice, mai ales) cât şi organele de control (inspecţia
fiscalǎ)
În procedura sugeratǎ sunt prezente trei niveluri de acţiune: juridic, fiscal (procedurǎ),
informaţional (sursǎ). În plan juridic sunt necesare actele normative pe baza cǎrora se poate
proceda la aşezarea şi calculul veniturilor bugetare. În acest sens, de referinţǎ sunt actele
normative institutoare (A1) sau principale ori de bazǎ (legi de instituire a venitului bugetar) şi
actele normative completatoare (A2) ori susţinǎtoare ale celor dintâi (norme ori instrucţiuni de
aplicare). Din aceste acte normative sunt identificate sub aspectul procedural, de tehnicǎ fiscalǎ,
elementele care concurǎ la aşezarea şi perceperea veniturilor bugetare, respectiv: subiectul,
plǎtitorul, obiectul, baza de calcul, unitatea tehnicǎ de evaluare, înlesniri la platǎ, termenul de
platǎ, drepturi şi obligaţii ale plǎtitorilor (fig.nr.1). Pe parcursul fluxului informaţional, aşezat în
ce priveşte elementele tehnice potrivit cu ordinea prezentǎrii lor de mai sus, se apeleazǎ în
paralel la actele normative menţionate şi la sursele de informaţii din evidenţele contribuabilului
(statistice, tehnic – operative şi contabile). În evidenţe se gǎsesc, potrivit şi cu actele normative

24
fiscale, date şi informaţii care ilustreazǎ, mai întâi, calitatea de plătitor pentru contribuabil
(subiect) prin, corelarea cu obiectul venitului bugetar, ceea ce declanşează relaţia de impunere
(zero, “0”). După acest moment se produce una din părţile cele mai importante din actul de
impunere identificarea materiei impozabile şi mai precis a bazei de calcul (de impunere sau
impozitare). În plan fiscal, în acest moment, pe baza celor trei forme ale evidenţei, se conturează
dimensiunea exactă de la care se porneşte în determinarea obligaţiilor de plată către bugetele
publice.
- În continuare, fluxul informaţional se aşează pe celelalte elemente tehnice în plan fiscal.
Unitatea tehnică de evaluare aplicată asupra bazei de impunere, potrivit calculelor efectuate de
contribuabil conduce la o primă mărime a venitului bugetar (VB0) ce poate fi datorată dacă nu
sunt înlesniri la plată, potrivit legii care să conducă la o altă dimensiune a plăţii sub forma
venitului bugetar datorat efectiv (VB1). Determinarea obligaţiilor bugetare de către contribuabili
are loc, de regulă, pentru cele mai multe situaţii de calcul, în cadrul compartimentului financiar
contabil al acestuia. Excepţia o poate constitui cazul impozitului pe salarii unde calculele se
produc la compartimentul resurse umane (salarizare).
- Plata veniturilor bugetare este consemnată, în intenţia efectuării vărsămintelor în acest sens, în
ordine de plată (general sau specific) care sunt transmise, în toate cazurile, de compartimentul
financiar contabil, băncii comerciale unde îşi are deschis cont, în acest sens contribuabilul
- Pe baza documentului menţionat, la banca comercială se face virarea sumei în contul venitului
bugetar deschis la unitatea operativă a Trezorerie Finanţelor Publice din teritoriu (localitatea
unde este sediul sau domiciliul contribuabilului)
- Plata creanţelor bugetare are însemnătate primordială pentru formare fondurilor publice în
bugete. Conform interesului realizării veniturilor bugetare,actele normative referitoare la acestea
stabilesc condiţiile şi procedeele de plata. Sub aspecte generale, plăţile de venituri bugetare se
aseamănă cu plăţile băneşti intervenite în raporturile patrimoniale dintre subiectele de drept civil.
Achitarea creanţelor fiscale este, însă supusă exclusiv dispoziţiilor legislaţiei fiscale, fără a i se
aplica vreuna din dispoziţiile codului civil referitoare la plată. Între cele mai importante condiţii
de plată a veniturilor bugetare consemnăm următoare: plata de către subiecte; încasare sau
primire lor de către agenţii fiscali, caseriile şi unităţile financiar-bancare stabilite; la termene şi în
condiţii specifice de plată şi de constatare a plăţii prevăzute la reglementările fiecărui venit
bugetar.

25
- În practica juridică şi fiscal-bugetară, stingerea obligaţiei fiscale este rezultatul manifestării de
voinţă a subiectului exteriorizată şi dovedită de faptul plăţii sumei de bani datorată. Plata
anticipată este relevantă în cazul veniturilor bugetare al căror cuantum anual se datorează în rate
trimestriale ori semestriale. Aici poate să acţioneze o recompensă legală sub forma reducerii
procentuale a obligaţiilor de plată anuale
- Cu particularizare, la fiecare venit bugetar în parte, fluxul informaţional prezentat poate căpăta
aspecte vizuale diferite, nu esenţial, în sensul accentului care se pune, în aşezare şi calcul, pe un
element tehnic sau altul ori prin dimensiunea (volumul) informaţiilor prezente într-un
compartiment funcţional de la contribuabil (resurse umane, financiar contabilitate, aprovizionare,
desfacere etc.). În figura nr. 5 sunt sugerate, ca imagini principale, regăsite mai des în proiectarea
fluxurilor informaţionale asupra aşezării şi perceperii de venituri bugetare, forme pe care pot să
le ia acestea. Spre exemplu, la impozitul pa salarii, fluxul informaţional menţionat presupune mai
întâi dimensionarea individuală (pe salariat) a drepturilor salariale prin corelarea informaţiilor
consemnate pe fiecare persoană (compartimentul resurse umane ori salarizare) privind studiile,
vechimea în muncă (profesie) locul de muncă, modalitate de apreciere a volumului şi calităţii
muncii prestate, cu acela primite din compartimentele lucrative (privind munca prestată efectiv).
În acest caz, documentul de referinţă în care sunt consemnate date asupra impozitului individual
de plată este statul de plată a salariilor care are şi semnificaţia fiscală de titlu, de creanţe bugetare
cu caracter implicit. La celelalte venituri bugetare, ”centrul de greutate” al fluxurilor
informaţionale se deplasează în alte compartimente organizatorice de la contribuabili (financiar
contabilitate pentru cele mai multe venituri bugetare; aprovizionare desfacere, pentru taxa pe
valoarea adăugată etc.).
Persoanele juridice folosesc în plata veniturilor bugetare următoarele modalităţi:
- depunerea la caseria trezoreriei a sumelor în numerar;
- dispoziţii de plată (generale şi specifice) prin care băncile comerciale sau trezoreria (în
cazul instituţiilor publice) virează sumele datorate în conturile bugetare. Veniturile instituţiilor
publice rezultată din activitatea proprie, ca urmare a contravalorii serviciilor prestate sau
lucrărilor executate, pot avea ca destinaţii bugetul public, acoperirea cheltuielilor bugetare (din
bugetele proprii de venituri şi cheltuieli) şi folosirea lor ca mijloace extrabugetare. În raport de
destinaţiile legale pe care le au veniturile instituţiilor publice, operaţiile de vărsare şi încasare se
efectuează astfel:

26
 - în numerar, prin casieria instituţiei (cu depunere ulterioară în conturile corespunzătoare
deschise la trezorerie pe una din destinaţiile menţionate);
- prin virare directă în cont pe baza documentelor de plată prevăzute de lege.
- Contribuabilii persoane fizice varsă impozitele şi taxele datorate pe baza comunicării organelor
fiscale cu privire la debite stabilite pentru anul fiscal respectiv prin casieria trezoreriei care este
organizată în acest scop. În mod concret, aceştia prezintă compartimentului de control a
veniturilor înştiinţările de plată primite de la organele fiscale însoţite, eventual, şi de alte
documente prevăzute de procedura de încasare (chitanţe de plată din perioadele precedente,
declaraţii de depunere ale organelor fiscale, procese verbale de contravenţii) Contribuabilii pot
solicita amânarea sau eşalonarea la plată a unor obligaţii bugetare printr-o solicitare scrisă
adresată organelor fiscale care au obligaţia, într-un anumit termen să se pronunţe. În cazul
rezolvării favorabile, aprobarea de eşalonare şi amânarea la plată se comunică trezoreriei de către
compartimentele de urmărire fiscală. Pentru sumele respective nu se percep majorări de întârzieri
la plată privind perioada aprobată.
- Contribuabilii pot solicita, în cazul unor sume vărsate într-un cuantum mai mare decât cel
cuvenit, ca acesta să fie trecute în conul altor obligaţii bugetare datorate, procedeul aici fiind al
compesării. În aceiaşi situaţie se poate practica , tot la cerere justificată, restituirea pentru care se
cer precizate în scris: suma solicitată a fi restituită , scopul şi documentele din care rezultă că
suma a fost vărsată necuvenit bugetului. Cererea justificativă se adresează trezoreriei care o
verifică (prin serviciul controlul veniturilor) potrivit uzanţelor şi la care rezultatul analizei se
consemnează într-un referat unde propunerea de restituire se fundamentează. În scopul aprobării,
de către directorul Trezoreriei, se procedează astfel:
- pentru persoanele juridice se întocmeşte o notă contabilă prin care se debitează contul de
venituri bugetare în care s-a înregistrat iniţial primirea sumei şi se creditează contul corespondent
al trezoreriei, virând suma în contul contribuabilului la banca comercială unde este deschis sau la
trezorerie (pentru instituţiile publice);
- pentru persoanele fizice, sumele aprobate în operaţiunea de restituire se efectuează prin caseria
trezoreriei direct celor vizate. În concluzie, încasarea veniturilor bugetare este concepută prin
prisma structurii clasificaţiei veniturilor, pe bugete publice, pe categorii de plătitori şi reflectând
realizarea indicatorilor respectivi la nivelul Trezorerie Finanţelor Publice.

27
 V.3. Urmărirea şi controlul veniturilor bugetare
- Realizarea veniturilor bugetare impune şi o anumită supraveghere în realizarea indicatorilor
specifici în toate momentele tehnice, începând cu aşezarea şi calculul acestora şi culminând cu
încasarea efectivă a obligaţiilor băneşti generate de aplicarea legislaţiei în domeniu
- În afara controlului intern de pe poziţia contribuabilului, aici sunt prezente, în urmărirea şi
controlul veniturilor bugetare, variate forme de intervenţie specializată din partea instituţiilor
fiscale şi financiar – bancare
- În practica realizării veniturilor bugetare, responsabilităţile şi competenţele în materie de
urmărire şi control sunt structurate pe mai multe categorii de instituţii şi anume: instituţiile cu
răspundere directă în gestiunea bugetelor publice; instituţiile Ministerului Finanţelor Publice, în
plan central şi local, inclusiv cele aflate în relaţii de colaborare cu acesta (cu operaţiuni de
mandat); alte instituţii cu sbordonare guvernamentală ori parlamentară
- Prin prisma actelor normative existente în domeniul fiscal – bugetar, controlul în domeniu
apare ca un instrument cu susţinere instituţională, pe care formele puterii publice îl folosesc în
supravegherea şi determinarea, prin metode şi tehnici specifice, a resurselor financiare de ordin
public, în sprijinul acoperirii nevoilor publice aprobate în dimensiunea cheltuielilor din bugetele
publice. Cu exprimare prin acte normative şi prin intervenţie instituţională specializată,
urmărirea şi controlul veniturilor bugetare vizează ansamblul activităţilor care au ca scop
verificarea sincerităţii declaraţiilor de impunere, a corectitudinii şi exactităţii calculelor, a
vărsării şi plăţii obligaţiilor bugetare în acord cu prevederile legale. În esenţă, supravegherea
realizării veniturilor bugetare se referă la obligaţiile contribuabililor asupra:
- încunoştiinţării instituţiilor financiar – bugetare privind obiectul de venituri potrivit cu
ipostazele menţionate, rezultate pe baza actelor normative şi a evidenţelor de la aceştia;
- consemnării în evidenţe a informaţiilor generate de obiect, calculării pe baza acestora a
veniturilor bugetare şi plata la termenele legale;
- îndeplinirii altor responsabilităţi prevăzute de actele normative cu privire la aşezarea şi
perceperea obligaţiilor către bugetele publice;
- În corelare cu cele menţionate mai sus, se disting mai multe obiective ale controlului veniturilor
bugetare:

28
 - încasarea tuturor obligaţiilor publice (impozite, taxe, contribuţii, vărsăminte) datorate
de contribuabili, în cuantumul şi la termenele stabilite, funcţie de baza de calcul şi unitatea
tehnică de evaluare;
- depistarea situaţiilor generatoare de obligaţii băneşti către bugete de la care
contribuabilii s-au retras;
- semnalarea unor carenţe metodologice ori legislative care favorizează evaziunea fiscală
sau încasarea cu dificultate a unor obligaţii bugetare;
- Urmărirea şi controlul veniturilor bugetare presupune existenţa unor metode, tehnici şi
proceduri în care se verifică elementele informaţionale din evidenţe cu privire la aşezarea şi
perceperea lor. „Controlul fiscal, în sine, are variate forme de exprimare, funcţie de criterii ce
stau la baza delimitării acestora
- Prin prisma cunoaşterii realităţii fiscale se disting ca forme ale controlului următoarele:
documentar (cu privire la informaţiile din „dosarul” contribuabilului); efectiv (la sediul şi
domiciliul contribuabilului); încrucişat asupra situaţiei fiscale personale; inopinant (cu
prezentarea organului fiscal la contribuabil şi verificarea materiei impozabile)
- În funcţie de sfera de cuprindere a acţiunii de control, acesta poate fi parţial (limitat la anumite
obligaţii fiscale) sau general (asupra tuturor obligaţiilor fiscale)
- În funcţie de scopul urmărit prin acţiunea de control, acesta poate fi: de informare (din partea
organelor fiscale către contribuabil cu privire la anumite prevederi legale); de rutină (când se
urmăreşte menţinerea legăturilor cu contribuabilii, având ca scop compararea declaraţiilor de
impunere cu evidenţele acestora); de fond ori propriu–zis (unde scopul este de prevenire şi
combatere a evaziunii fiscale)
- Metodologia de exercitare a controlului în materie de venituri bugetare presupune parcurgerea
unor etape: pregătirea acţiunii (pe baza dosarelor fiscale şi a altor informaţii asupra
contribuabilului şi a materiei impozabile a acestuia); desfăşurarea propriu-zisă a controlului (cu
derularea unor operaţiuni concrete de verificat ca solicitarea: de informaţii asupra obligaţilor
bugetare; desfăşurarea altor activităţi decât cele înştiinţate; asocierea cu alţi parteneri;
schimbările produse de structura organizatorică etc.); încheierea actelor de control în urma
verificării efectuate; valorificarea constatărilor (cu accent pe urmărirea încasării creanţelor
bugetare stabilite prin actele de control).

29
- Această metodologie se aplică diferenţiat în funcţie de specificitatea aşezării şi perceperii
fiecărui venit bugetar în parte. Conformarea fiscală voluntară (iniţiativa la plată din partea
contribuabilului ) şi autoimpunerea caracterizează sistemul fiscal modern. Potrivit cu acestea,
între administraţia fiscal-bugetară şi contribuabil (aflat într-o anume stare de pasivitate în
România) se impune a fi o relaţie în care cel din urmă trebuie să fie mai activ şi totodată, în
raport de acţiunile de control, într-o stare de egalitate cu inspecţia fiscală.
V.4. Finanţarea instituţiilor publice
- Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se poate asigura integral din
bugetul local, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local sau integral din
veniturile proprii.
- în cazul instituţiilor publice, finanţate integral din bugetul local veniturile realizate de acestea
se virează la bugetul de la care sunt finanţate.
- Din punct de vedere al sistemului de finanţare, instituţiile publice pot fi clasificate după cum
urmează:
- finanţate integral din venituri bugetare, situaţie în care toate veniturile pe care le
realizează, le varsă, la bugetul din care sunt finanţate;
- finanţate din mijloace extrabugetare (venituri proprii), cu completare din fonduri de la
bugetul de stat sau bugetele locale, sub formă de subvenţii sau transferuri bugetare; veniturile
proprii pe care le realizează aceste instituţii se reţin pentru autofinanţare, sau se reportează pentru
perioadele următoare.
- finanţate integral din mijloace extrabugetare-, la aceste instituţii soldul excedentar de la
finele anului se reportează în contul exerciţiului financiar următor;
- finanţate integral din fonduri speciale; soldul realizat la sfârşitul perioadei se reportează,
de asemenea, pentru exerciţiul financiar următor.
Pe baza celor prezentate mai sus, putem aprecia că, în comparaţie cu persoanele juridice cu
caracter patrimonial, instituţiile publice prezintă o serie de caracteristici:
- prin intermediul lor statul îşi exercită rolul, atribuţiile şi funcţiile sale în domeniul
administrativ, social-cultural, economic, ordine publică, siguranţă naţională, apărare şi justiţie;
- in cadrul lor nu au loc activităţi productive, dar se creează diverse utilităţi sociale; în
cazul unor instituţii există subunităţi care desfăşoară activităţi economice ;

30
 - unele întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli iar în cazul altora numai bugete de
cheltuieli.
- aprecierea activităţii se face utilizând indicatori de eficienţă socială, de cultură şi
educaţională; nu se calculează indicatori de rentabilitate şi eficienţă economică.
Veniturile proprii ale instituţiilor publice provin din prestări de servicii, concursuri artistice,
publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, chirii, manifestări culturale şi sportive, valorificări
de produse din activităţi proprii sau anexe.
Excedentele bugetelor instituţiilor publice
Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, se regularizează la
sfârşitul anului cu bugetele locale din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acestea.
Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din
venituri proprii, pot fi utilizate în anul următor, cu respectarea destinaţiei iniţiale.
- în unele situaţii consiliile locale sau judeţene, pot hotărî ca excedentele rezultate din execuţia
bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate integral din venituri proprii, să se preia ca
venituri la bugetul local.
Regimul de finanţare a unor activităţi ale instituţiilor publice
Pe lângă unele instituţii publice se pot înfiinţa unele activităţi care să fie finanţate integral
din venituri proprii. Aceste gen de activităţi se pot înfiinţa în baza aprobării Consiliului local,
judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în a cărui subordine se află.
Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se
aprobă concomitent, cu bugetul instituţiei publice de care aparţin.
- în situaţia nerealizării veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral din
venituri proprii, volumul cheltuielilor efective nu poate fi mai mare decât nivelul veniturilor
realizate.
Dacă la sfârşitul exerciţiului bugetar, se constată că din activităţile finanţate integral din venituri
proprii au rezultat excedente, acestea fie se reportează în contul anului următor (cu respectarea
destinaţiei) sau se preiau ca venit la bugetul local.
Împrumuturi temporare pentru unele activităţi sau instituţii publice
- în cazul în care unele instituţii publice nu dispun de fonduri suficiente pentru finanţarea
activităţii proprii sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, pot primi
împrumuturi de la bugetul local.

31
 Aceste împrumuturi se acordă pe bază de convenţie, un sunt purtătoare de dobândă şi
trebuie rambursate integral, în termen de un an de la data acordării.
În cazul în care împrumuturile nu sunt rambursate la termenul convenit, cel care a acordat
împrumutul va calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, utilizând aceleaşi metode ca în cazul
recuperării creanţelor bugetare.
Execuţia de casă a bugetelor instituţiilor publice
Toate instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, efectuează
operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile trezoreriei statului, în a căror rază sunt înregistrate
fiscal. Excepţie fac instituţiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali şi
secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor
fondurilor speciale şi instituţiilor publice autonome cu sediul în municipiul Bucureşti, precum şi
a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi
prin Trezoreria Municipiului Bucureşti.
- în vederea efectuării cheltuielilor, toate instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi
de subordonare, au obligaţia de a prezenta la unităţile trezoreriei statului, unde au deschis contul
de disponibil, bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat şi cu repartizare pe trimestre.
Cu ocazia decontării sumelor, în numerar sau prin virament, din conturile instituţiilor publice
pentru efectuarea de cheltuieli, unităţile trezoreriei statului verifică:
- existenţa bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor respective şi a listelor de investiţii,
aprobate;
- respectarea limitei creditelor bugetare deschise şi repartizate sau a disponibilităţilor de fonduri;
- respectarea destinaţiei acestora;
- alte obiective, stabilite prin norme metodologice de către Ministerul Finanţelor Publice.
Din conturile de cheltuieli sau de disponibilităţi, deschise la trezoreria statului, instituţiile
publice, pot dispune eliberarea unor sume, pentru efectuarea de plăţi în numerar, reprezentând
plata unor drepturi salariale sau alte cheltuieli care nu se justifică a fi efectuate prin virament.
Aceste operaţiuni de plăţi efectuate de instituţiile publice finanţate din fonduri bugetare sau
extrabugetare prin conturile lor deschise la Trezoreriile operative, poartă denumirea de plăţi de
casă.

32
 Dacă în accepţiunea Trezoreriei Statului, o eliberare de numerar reprezintă o "plată de casă,
în accepţiunea instituţiei publice se va putea vorbi despre o "plată de casă", numai după ce acest
numerar a fost consumat pentru plata salariilor sau plăţi către terţi.
Putem aprecia că ieşirile de disponibilităţi băneşti din cont, sub forma unor plăţi fară
numerar sau cu numerar, reprezintă "plăţi de casă", numai dacă determină un consum efectiv de
resurse publice din bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
- în unele cazuri, se constată că după efectuarea unei "plăţi de casă", instituţia încasează anumite
sume de la diverşi debitori sau din valorificarea unor materjale. Astfel, sumele încasate
determină o reducere a volumului plăţilor de casă, dar în acelaşi timp şi o creştere a
disponibilităţilor în cont.
Plăţile de casă rezultate după aceste operaţiuni de încasări, poartă denumirea de plăţi nete
de casă, adică suma decontată ca şi cheltuială din bugetul aferent exerciţiului financiar respectiv.
- în desfăşurarea activităţii lor instituţiile publice evidenţiază în contabilitatea lor indicatorul
cheltuielilor efective.
Această noţiune reflectă consumurile efective de materiale, combustibili, alimente,
medicamente, plăţile pentru serviciile şi lucrările executate, plata salariilor, burselor elevilor şi
studenţilor etc..
Instituţiile publice au obligaţia să organizeze activitatea de casierie, astfel încât încasările
şi plăţile în numerar să fie efectuate în condiţii de siguranţă şi în limita plafonului de casă stabilit
de către unităţile trezoreriei statului pentru fiecare instituţie publică.
Sumele achitate în numerar de către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetului
asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale şi venituri
extrabugetare ale instituţiilor publice, se încasează prin casieriile proprii ale instituţiilor care
gestionează bugetele respective, dacă legea nu prevede altfel.
Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, pot emite bilete la ordin pentru
garantarea plăţii anumitor sume la date fixe. Aceste bilete la ordin pot fi avalizate de către terţi,
cu excepţia trezoreriei statului.
I. Finanţarea instituţiilor publice prestatoare de servicii publice generale:
Bugetul de stat. Bugetul de stat reprezintă principala sursă de finanţare a instituţiilor prestatoare
de servicii de interes general (în proporţie de cel puţin 90%).

33
Bugetele locale. Organele administraţiei publice locale se finanţează din resursele constituite la
nivelul bugetelor locale. Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale administrează bugete proprii.
Venituri proprii. Dintre ordonatorii principali de credite obţin venituri proprii doar Camera
Deputaţilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei. De asemenea, pe lângă
Institutul Naţional de Statistică se desfăşoară şi activităţi finanţate integral din venituri proprii.
Fonduri externe nerambursabile. Fondurile externe nerambursabile sunt folosite, în special, la
cofinanţarea unor programe care vin în sprijinul aderării României la U.E.
Finanţarea apărării naţionale
Bugetul de stat . Bugetul de stat constituie principala sursă de finanţare a apărării naţionale. Tot
de la bugetul de stat sunt susţinute şi acţiunile de integrare euroatlantică promovate de Ministerul
de resort.
Venituri proprii. Legislaţia actuală permite organizarea unor activităţi finanţate integral din
venituri proprii, cum ar fi: prestări de servicii, chirii, organizarea cursurilor de conducători auto,
reparaţii auto, inspecţii tehnice auto.
Fonduri externe. Ministerul Apărării Naţionale a beneficiat de fonduri externe destinate
sprijinirii reformei armatei şi asigurării asistenţei pentru integrarea în NATO.
Finanţarea ordinii publice şi siguranţei naţionale:
Bugetul de stat. Bugetul de stat are prevăzute sume pentru finanţarea: administraţiei centrale de
specialitate, poliţiei, pompierilor, jandarmeriei, unităţilor din sistemul penitenciar.
Fonduri externe. Instituţiile publice din domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale pot
beneficia de fonduri externe rambursabile sau nerambursabile.
II. Finanţarea acţiunilor social culturale
Finanţarea învăţământului:
Bugetul de stat. Bugetul de stat asigură finanţarea, în primul rând, organelor de specialitate
centrale: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, inspectoratelor şcolare judeţene,
palatelor copiilor, taberelor, caselor corpului didactic etc. De asemenea, de la bugetul de stat se
mai finanţează: organizarea examenelor, concursurilor şi olimpiadelor naţionale, bursele pentru
elevi şi studenţi, proiectele de reformă cofinanţate de organismele financiare internaţionale. De la
bugetul de stat se acordă subvenţii caselor de cultură studenţeşti, cluburilor sportive şi altor
instituţii publice centrale.

34
Bugetele locale. Finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar se asigură de la bugetele
municipiilor, oraşelor şi comunelor, cu excepţia instituţiilor de învăţământ special care sunt
finanţate de la bugetul consiliilor judeţene.
Venituri proprii. Veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ provin în cea mai mare parte,
din taxele de şcolarizare încasate în condiţiile legii. La acestea se mai adaugă şi veniturile din
chirii, donaţii, activităţi de producţie (ateliere şcolare), activităţi ale internatelor şi cantinelor etc.
Fonduri externe. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a contractat numeroase fonduri
externe destinate îmbunătăţirii condiţiilor oferite elevilor şi studenţilor.
III. Finanţarea acţiunilor social culturale
Finanţarea sănătăţii
Bugetul de stat. De la bugetul de stat se finanţează în primul rând, Ministerul Sănătăţii şi
serviciile publice descentralizate, instituţiile de sănătate publică, Academia de Ştiinţe Medicale.
De la bugetul de stat se mai asigură desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de
sănătate, dotarea cu echipamente medicale de înaltă performanţă a unităţilor medicale, investiţii
legate de construirea unor obiective sanitare. Sumele acordate de la bugetul de stat sunt cuprinse
în bugetul Ministerului Sănătăţii sau a ministerelor de resort.
Bugetele locale. Bugetele locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli pentru finalizarea
construcţiilor noi şi realizarea de reparaţii curente şi capitale, precum şi dotarea cu aparatură
medicală .
Venituri proprii. Majoritatea instituţiilor sanitare publice se finanţează din venituri proprii în
sistemul de asigurări sociale de sănătate. Veniturile proprii reprezintă sumele încasate de la Casa
de Asigurări de Sănătate în urma serviciilor medicale furnizate pe baza contractelor încheiate cu
aceasta. La acestea se adaugă venituri obţinute din servicii medicale acordate la cererea
persoanelor fizice şi juridice, venituri din chirii, precum şi venituri obţinute în condiţiile legii.
Fonduri externe. Fondurile externe sunt contractate pentru completarea finanţării unor proiecte
de interes naţional care nu pot fi susţinute doar din surse interne.
Finanţarea culturii şi religiei
Bugetul de stat. De la bugetul de stat se asigură finanţarea instituţiilor centrale de specialitate şi a
instituţiilor de cultură de interes naţional: teatre naţionale, muzee naţionale, filarmonici de interes
naţional, reviste culturale.

35
Bugetele local. Principala sursă de finanţare a culturii o reprezintă bugetele locale. Acestea
finanţează: muzee judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, case de cultură, biblioteci
judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, teatre şi edituri de interes local, şcoli populare de
artă, centre de creaţie de interes local/judeţean. Prin bugetele locale se asigură transferuri către
cultele religioase recunoscute legal.
Venituri proprii. Majoritatea instituţiilor de cultură obţin venituri din vânzarea biletelor,
publicaţiilor, închirierilor de săli etc.
Fonduri externe. Ţara noastră beneficiază de numeroase fonduri externe rambursabile şi
nerambursabile pentru conservarea patrimoniului I cultural, în primul rând.
Donaţiile. Donaţiile reprezintă o altă sursă de finanţare, însă destinaţia 7 acestora este stabilită de
donator.
Finanţarea acţiunilor privind activitatea sportivă şi de tineret
Bugetul de stat. Bugetul de stat reprezintă sursa de finanţare a activităţilor sportive şi de tineret
de interes naţional, inclusiv premierea olimpicilor, campionilor etc.
Bugetele locale. Din bugetele locale se asigură finanţarea asociaţiilor sportive de interes local şi
calendarul sportiv local.
Venituri proprii. Cluburile sportive pot încasa venituri din vânzarea biletelor, publicitate etc.
IV. Finanţarea asistenţei sociale
Bugetul de stat. Prin bugetul de stat se asigură finanţarea pentru instituţii centrale de interes
naţional: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Copilului şi Adopţiei, Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap, etc. De
asemenea, de la bugetul de stat se asigură finanţarea unor programe de interes naţional privind
asistenţa socială.
Bugetele locale. Bugetele locale asigură finanţarea pentru instituţiile publice de asistenţă socială
locală a cantinelor sociale, adăposturilor de noapte, căminelor de bătrâni, etc.
Venituri proprii. Cheltuielile de asistenţă socială pot fi finanţate şi din veniturile proprii ale
instituţiilor publice centrale sau din veniturile proprii ale judeţelor, respectiv sectoarelor
Municipiului Bucureşti.
Fonduri externe. Fondurile externe alocate acestui domeniu, în special pentru protecţia
drepturilor copilului aflat în centre de plasament, au atât caracter rambursabil, cât şi
nerambursabil

36
 V. Finanţarea serviciilor de dezvoltare publică, locuinţe si servicii
Finanţarea serviciilor de dezvoltare publică
Bugetul de stat. De la bugetul de stat se finanţează următoarele activităţi: pietruirea drumurilor
comunale şi alimentarea cu apă a satelor, elaborarea şi actualizarea planurilor urbanistice
generale, cadastru imobiliar şi programe cu finanţare rambursabilă.
Bugetele locale. Administraţiile publice locale acordă sume importante pentru dezvoltarea
publică, creditele bugetare fiind canalizate către: reparaţii de drumuri, iluminat public,
salubritate, zone verzi, alimentări cu apă, reţele termice, canalizări.
Venituri proprii. Veniturile proprii se obţin în urma eliberării de diferite autorizaţii şi a
prestărilor de servicii.
Finanţarea construirii locuinţelor
Bugetul de stat. Bugetul de stat acoperă cheltuielile curente şi de investiţii ale instituţiilor publice
din domeniul locuinţelor. De asemenea, de la bugetul de stat se alocă sume pentru completarea
surselor de finanţare ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Bugetele locale. Consiliile locale pot sprijini activitatea de construire de locuinţe prin alocaţii de
la bugetele proprii.
Venituri proprii. Veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se constituie din:
dobânzile la creditele acordate, veniturile din plasamentele în titluri de stat şi depozite bancare,
sumele acumulate drept garanţie a bunei execuţii în cadrul decontării lucrărilor de investiţii, alte
surse legal constituite.
Finanţarea mediului şi apelor
Bugetul de stat. Bugetul de stat asigură finanţarea cheltuielilor instituţiilor publice centrale şi
asigură sume pentru următoarele obiective: dezvoltarea surselor de apă, acumulări şi amenajări
hidrotehnice, reducerea şi controlul poluării, prospecţiunile geologice privind sursele de apă şi
controlul activităţii nucleare.
Venituri proprii. Veniturile proprii provin din taxele perceput? de autorităţile de mediu.
Fonduri externe. România a contractat fonduri externe pentru sprijinirea implementării
politicilor europene de mediu.
VI. Finanţarea acţiunilor economice
Finanţarea industriei

37
Bugetul de stat. Bugetul de stat finanţează cea mai mare parte a necesarului în domeniul
industriei. Obiectivele urmărite vizează: prospecţiuni şi lucrări geologice pentru descoperirea de
resurse minerale , combustibili minerali solizi şi dezvoltarea sistemului energetic.
Venituri proprii. Veniturile proprii ale instituţiilor publice provin din taxe percepute conform
prevederilor legale.
Fonduri externe. Unitatea de Management a Proiectului şi Unitatea de Implementare a
Proiectului are finanţare externă completată cu alocaţii de la bugetul de stat.
Finanţarea agriculturii şi silviculturii
Bugetul de stat. Bugetul de stat reprezintă sursa principală de finanţare a agriculturii şi
silviculturii. Din bugetul de stat se acordă şi primele pentru agricultori.
Bugetele locale. Din bugetele locale se asigură funcţionarea serviciilor publice de protecţie a
plantelor, centrelor judeţene de consultanţă agricolă.
Venituri proprii. Organele de specialitate din domeniul agriculturii şi silviculturii sunt abilitate să
încaseze taxe pentru prestările de servicii realizate, taxe ce sunt venituri la bugetele proprii la
capitolul de venituri proprii.
Finanţarea transporturilor şi comunicaţiilor
Bugetul de stat. Bugetul de stat reprezintă sursa principală de finanţare a activităţilor de interes
naţional din domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor.
Bugetele locale. Transportul în comun constituie aportul cel mai semnificativ adus de bugetul
local la finanţarea transporturilor.
Venituri proprii. Veniturile proprii ale instituţiilor publice din domeniul transporturilor şi
comunicaţiilor se constituie din taxele pe care le încasează prin prestările de servicii specifice
activităţii desfăşurate.
Finanţarea transporturilor şi comunicaţiilor
Bugetul de stat. Bugetul de stat reprezintă sursa principală de finanţare a activităţilor de interes
naţional din domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor.
Bugetele locale. Transportul în comun constituie aportul cel mai semnificativ adus de bugetul
local la finanţarea transporturilor.
Venituri proprii. Veniturile proprii ale instituţiilor publice din domeniul transporturilor şi
comunicaţiilor se constituie din taxele pe care le încasează prin prestările de servicii specifice
activităţii desfăşurate.

38
 VII. Finanţarea altor activităţi economice
Bugetul de stat. Activităţile cuprinse la capitolul de „alte activităţi economice" sunt finanţate, în
primul rând, direct de la bugetul de stat.
Venituri proprii. Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat are prevăzut alături de sumele
alocate de la bugetul de stat şi venituri proprii.
Finanţarea cercetării ştiinţifice
Bugetul de stat. Bugetul de stat reprezintă o sursă de finanţare complementară care vine în
completarea sumelor atrase cu titlu de venituri proprii.
Activitatea Academiei Române este susţinută financiar de la bugetul de stat, cu excepţia
activităţilor finanţate integral din venituri proprii stabilite de acte normative corespunzătoare.
Venituri proprii. Institutele de cercetare atrag fonduri prin valorificarea bunurilor şi serviciilor
realizate de acestea. De asemenea, sunt şi activităţi realizate de unităţile bugetare care sunt
finanţate integral din venituri proprii.
CAPITOLUL VI
VI.1. Metodologie, proceduri şi elemente tehnice definitorii în aşezarea şi calculul
cheltuielilor bugetare
Cheltuielile din bugetele publice revin, ca responsabilitate de fundamentare şi execuţie,
instituţiilor specializate în gestiunea balanţelor financiare ale statului ori ale unităţilor
administrativ–teritoriale, pe de o parte şi consumatorii de fonduri publice (ordonatori de credite
bugetare), pe de altă parte Instituţiile publice, în cea mai mare parte, precum şi unele unităţi
economice (regii, societăţi comerciale cu capital de stat), îndeosebi, apar cu calitatea de
consumatori de fonduri publice, respectiv de ordonatori de credite bugetare potrivit cu înscrierea
de cheltuieli în bugetele publice (pe părţi, capitole, subcapitole, titulari, titluri, articole, aliniate),
pe de o parte şi consemnarea de indicatori asemănători (la cheltuieli) în bugetele de venituri şi
cheltuieli (de la toţi ordonatorii de credite bugetare), pe de altă parte
În plus, la instituţiile publice specializate (în asigurări sociale, protecţie socială, asistenţă
socială etc.) precum şi la primării, apar în evidenţe, cu calitatea de consumatori finali ai
fondurilor publice, categorii de persoane fizice potrivit cu o anumită structură socio–demografică
a populaţiei (şomeri, asistaţi, persoane cu venituri mici, copii fără sprijin familial, persoane cu
handicap etc)

39
 Mijloacele băneşti din bugetele publice de atribuit categoriilor de persoane menţionate
mai sus, sunt prevăzute potrivit cu o anumită documentaţie de întocmit, în bugetele de venituri şi
cheltuieli ale instituţiilor publice specificate
Localizările de responsabilităţi şi competenţe în materie de fundamentare a cheltuielilor
bugetare potrivit cu cele prezentate anterior sunt expresia diversităţii de informaţii de preluat şi
prelucrat în raport de beneficiarii banilor publici
Ca urmare, fundamentarea de cheltuieli bugetare conduce la responsabilităţi ce pot fi
structurate ca nivele de implicare în acţiune potrivit cu cele menţionate şi anume:
- instituţii publice specializate în gestiunea bugetelor publice (potrivit cu o anumită
structură şi ierarhie);
- instituţii publice din diverse domenii de activitate (potrivit cu structura ierarhică a
ordonatorilor de credite bugetare din aceste domenii);
- unităţi administrativ teritoriale (cu localizări instituţionale la consilii judeţene şi
primării);
- populaţia (ca sursă de informare şi nevoie de implicare) aflată într-o anumită structură
socio-demografică, potrivit cu cerinţe social-materiale ale acesteia ce sunt considerate de ordin
public şi care obligă la o anumită comunicare cu instituţiile publice menţionate;
- agenţii economici, prevăzuţi de legea bugetară, cu drepturi băneşti de solicitat
din fondurile publice şi pentru care sunt necesare calcule şi fundamentări riguroase ale
cheltuielilor (pe subdiviziuni ale clasificaţiei economice şi ale celei funcţionale) de aprobat.
VI.2. Metodologie şi proceduri privind fundamentarea indicatorilor de cheltuieli în
bugetele publice
Implicarea în procesul bugetar a celor menţionaţi mai sus, cu responsabilităţi de
informaţii, calcule şi fundamentări are dimensiuni determinate de poziţia părţilor din relaţiile
specifice potrivit cu apartenenţa şi încadrarea, în: instituţii specializate şi direct angajate în
administrarea bugetelor publice (pe plan central şi în profil teritorial) şi instituţii şi unităţi
consumatoare de fonduri publice (potrivit cu o structură ierarhică a ordonatorilor de credite
bugetare)
La baza calculării indicatorilor de cheltuieli bugetare pentru toţi cei implicaţi în acţiune,
se află fundamentarea proiectelor de bugete publice la intervenţia Ministerului Finanţelor

40
Publice, potrivit cu normele metodologice elaborate pentru întreg sectorul bugetar, se adaugă alte
prezenţe procedurale după cum urmează:
- instrucţiuni şi precizări din partea principalilor responsabili cu gestiunea bugetelor
publice în care se insistă pe particularităţile cheltuielilor înscrise în respectivele balanţe
financiare, în sensul abordării comune a unor indicatori reprezentativi;
- instrucţiuni şi precizări la nivelul ordonatorilor principali de credite bugetare (miniştri şi
conducători ai celorlalte instituţii centrale) din care rezultă specificul ramurilor şi domeniilor de
activitate pe care le reprezintă (la nivel de capitole şi subcapitole);
- precizări ale ordonatorilor secundari de credite bugetare (cu unele detalii tehnice,
inclusiv de calcul pe fiecare categorie de cheltuieli) pentru acele destinaţii ale fondurilor publice
de cuprins în proiectele de bugete la nivel de articole şi alineate de cheltuieli (potrivit cu
încadrarea în clasificaţia economică a acestora)
La baza piramidei sistemului informaţional şi lucrativ care are ca obiectiv proiectarea
cheltuielilor în bugetele publice, se găsesc mai întâi instituţiile publice ai căror conducători sunt
ordonatori terţiari de credite bugetare
Acestora li se solicită întocmirea bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli prin includerea
tuturor destinaţiilor (sau locurilor de consum), mai întâi la nivel de alineate apoi, la nivel de
articole şi chiar titluri de cheltuieli
Relaţia de calcul, principală, în cuantificarea previzională a unei cheltuieli (Ch1)
presupune înmulţirea numărului de indicatori specifici prevăzuţi în anul de plan (Is1) cu
cheltuiala medie pe indicator din anul de bază (Chm0)
Ch1 = Is1 x Chm0
Respectiva relaţie de calcul se poate folosi, atât la nivel macroeconomic şi social
(capitole şi subcapitole de cheltuieli), cât şi la nivel micro (articole şi alineate de cheltuieli),
numai că indicatorii specifici rezultă din destinaţia generală sau concretă a cheltuielii potrivit cu
subdiviziunea clasificaţiei bugetare la care se încadrează
În atare situaţie, indicatorii reprezentativi pe domeniu sau la nivel de subcapitol (de
exemplu, în învăţământul preuniversitar numărul de elevi) care au caracter operativ în calculele
proprii ale instituţiilor ierarhic-superioare (ordonatorii secundari şi principali de credite bugetare
respectiv, inspectoratele şcolare judeţene şi Ministerul Educaţiei, de exemplu) vor fi orientativi la
instituţiile de bază (conduse de ordonatori terţiari de credite bugetare, şcoli preuniversitare, de

41
exemplu) unde, specificitatea cheltuielii se exprimă la nivel de alineat sau articol bugetar potrivit
cu locul de consum economic al fondurilor bugetare (salarii tarifare, indemnizaţii de conducere,
plăţi cu ora)
Ca urmare, are loc o diversificare pronunţată a ceea ce înseamnă indicatori specifici sau
reprezentativi pe cheltuială. Aceasta nu înseamnă, însă, că se pierde semnificaţia indicatorilor
reprezentativi la nivel de ramură, ei regăsindu-se ca influenţă şi chiar determinare în indicatorii
specifici pe locuri de consum economic. Spre exemplu, tot în învăţământ, pentru salariile tarifare
(alineat de cheltuieli), indicatorul specific în ce priveşte personalul didactic este numărul
posturilor didactice din statul de funcţiuni care este influenţat în principal de numărul formaţiilor
de studii (clase compuse dintr-un anume număr de elevi), numărul de ore didactice, structura
funcţiilor didactice, numărul de ore într-un post didactic
Procedura fundamentării cheltuielilor de înscris în bugetele publice urmează cursul celor
prezentate la lucrările pregătitoare privind proiectele de buget
VI.3. Fluxuri informaţionale generate de fundamentarea cheltuielilor bugetare
Responsabilităţile şi competenţele în fundamentarea cheltuielilor bugetare sunt
structurate în cadrul ordonatorilor de credite bugetare şi declanşează fluxuri informaţionale
ascendente separat pe componente bugetare
Fluxurile informaţionale, în fundamentarea cheltuielilor, pe fiecare componentă bugetară
în parte, se derulează potrivit calendarului stabilit prin cele două acte normative menţionate
Procedura bugetară cu privire la elaborarea proiectelor de bugete publice implică, în
principal, cu responsabilităţi şi competenţe, consumatorii de fonduri publice (ordonatorii de
credite bugetare) care, potrivit ierarhiei lor, în cazul activităţilor proprii, produc calcule asupra
cheltuielilor aferente acestora în strânsă legătură cu subdiviziunile clasificaţiei economice: titluri,
articole şi alineate
În ce priveşte activitatea centralizatoare, la ordonatorii ierarhic superiori de credite
bugetare, fundamentarea se bazează pe comparaţia cheltuielilor rezultate din calculele proprii
(potrivit cu indicatorii reprezentativi la acest nivel) cu cele prezentate prin propunerile de bugete
ale instituţiilor subordonate. Cu acest prilej, se verifică mai ales încadrarea în orientările-limită
transmise de sus în jos cu privire la disponibilitatea statului în a angaja, pentru perioada dată,
finanţarea bugetului

42
 Structural, fluxurile informaţionale în fundamentarea cheltuielilor, pe componente ale
sistemului bugetar potrivit cu cele prezentate mai sus, cu următoarea configuraţie:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetele locale.
Instituţiile implicate în procedurile de fundamentare a cheltuielilor sunt pe de o parte,
cele specializate în gestiunea bugetelor respective, iar pe de altă parte, sunt instituţiile publice din
diverse domenii de activitate, reprezentate de structura ierarhică a ordonatorilor de credite
bugetare
Documentele întocmite în fundamentarea cheltuielilor capătă forma iniţială a unor note
de calcul, şi apoi se regăsesc, potrivit cu activităţile de încadrare şi însumare, mai întâi pe
subdiviziunile clasificaţiei economice (titluri, articole, alineate) şi apoi, pe ale clasificaţiei
funcţionale (capitole şi subcapitole), precum şi pe titulari (ministere ori alte instituţii centrale)
Documentele finale, pentru fundamentare, sunt bugetele de venituri şi cheltuieli ale
ordonatorilor de credite bugetare, în cazul instituţiilor consumatoare de fonduri publice şi
proiectele de bugete publice, pentru instituţiile responsabile cu gestiunea lor ulterioară
VI.4. Particularităţi în fundamentarea cheltuielilor bugetare (pe categorii de bugete
publice, ramuri, domenii social – economice şi instituţii implicate)

În materie de fundamentare a cheltuielilor bugetare apar unele abordări particulare,

specifice, în determinarea acestora cele mai multe aflate în zona specificităţii de activităţi ori
acţiuni prestate, cu regăsire în destinaţia fondurilor publice prin prisma fiecărui buget public în
parte, potrivit cu structura destinaţiilor (diverse ori specializate), mai întâi la nivel de capitole şi
subcapitole (ministere, instituţii centrale, forme ori entităţi organizatorice cu caracter
intermediar) şi apoi pe fiecare instituţie (privind activităţile proprii şi la nivel de ordonatori
terţiari de credite bugetare), cu exprimare prin articole şi alineate bugetare
Limbajul comun de consemnare şi comunicare a informaţiilor economico-financiare în
activităţile bugetare, inclusiv la nivelul instituţiilor publice, este cel dat de clasificaţia
indicatorilor finanţelor publice care are în componenţă segmente structurale ori grupări de
indicatori, ce definesc clasificaţii separate de venituri şi cheltuieli pe bugete publice, pe instituţii
şi în profil departamental ori de ramură

43
 Acest instrument de grupare, ordonare, clasificare a informaţiilor din sectorul public este
de referinţă pentru prima fază a procesului bugetar respectiv, pentru ceea ce înseamnă
fundamentarea cheltuielilor la toate nivelurile de implicare ale instituţiilor publice. Potrivit cu
cele menţionate mai sus este de înţeles, chiar din faza de fundamentare, existenţa unor metode,
procedee, operaţiuni şi calcule comune în cuantificarea previzională a cheltuielilor în raport de
subdiviziunile clasificaţiei funcţionale şi mai ales a celei economice
Diferenţierile în calcule şi fundamentări sunt generate de specificul domeniului în care se
încadrează instituţia (la nivel de capitol); particularităţile formei sau entităţii de organizare din
domeniu (la nivel de subcapitol); destinaţiile concrete sugerate de cheltuielile unei instituţii cu
semnificaţia de locuri de consum economic sau cheltuieli efective (exprimate prin articole şi
alineate)
La bugetele publice, deosebirile între cheltuieli sunt date de destinaţiile acestora pe
capitole şi subcapitole. În cazul bugetului de stat şi a bugetelor locale, destinaţiile sunt, pe de o
parte, diverse, potrivit cu diferite activităţi şi acţiuni de interes general care înseamnă în fond
cheltuieli publice de susţinut iar, în planul fundamentării indicatorilor financiari respectivi, pe de
altă parte, sunt prezente şi multe elemente comune, din punct de vedere procedural (de calcul ori
de fundamentare)
Astfel, cu referire la obiectul de acţiune din acelaşi domeniu sau sector de activitate
(învăţământ preuniversitar, asistenţă socială, protecţie socială, acţiuni economice, etc),
fundamentarea cheltuielilor se realizează asemănător, ca procedeu de lucru şi chiar ca relaţii de
calcul
Specificitatea este prezentă prin categorii de cheltuieli ce apar într-un buget şi nu se
găsesc în altul. Aici, s-ar încadra, ca abordare şi determinare separată (în fundamentare),
cheltuielile de apărare (din bugetul de stat), cheltuielile de gospodărire comunală (din bugetele
locale), cheltuielile cu pensiile (din bugetul asigurărilor sociale de stat), cheltuielile cu
medicamentele şi materialele sanitare (atât din bugetul de stat cât şi din bugetul asigurărilor
sociale de sănătate)
În practica financiar-bugetară, metodologia de lucru în fundamentarea cheltuielilor are în
vedere situaţiile de mai sus ele putând fi abordate, ca diferenţieri de calcule şi de fundamentări
prin ceea ce înseamnă intervenţii cu caracter procedural de la nivel de ramură sau domeniu

44
(minister sau instituţie centrală, deci la ordonatorii principali de credite bugetare) ori de la nivel
intermediar (situaţi la ordonatorii secundari de credite bugetare)
Particularităţile în fundamentarea cheltuielilor sunt reflectate de indicatorii specifici
(reprezentativi) pe categorii de cheltuieli structurate mai întâi, după clasificaţia funcţională
(capitole şi subcapitole)şi apoi, după clasificaţia economică (titluri, articole, alineate)
Definitorii, în sensul specificităţii ori particularizărilor, în fundamentarea cheltuielilor
bugetare, după domeniul de referinţă, dat de capitole şi subcapitole, sunt însăşi exprimările
comune presupuse de clasificaţia economică (cadrul comun al clasificaţiei cheltuielilor
bugetare), pe fondul cărora pot să apară diferenţieri de abordare, de calcule şi de fundamentare
ale indicatorilor financiari chiar între instituţiile de acelaşi fel
Comune ca exprimare şi nu întotdeauna în calcule şi fundamentări asupra cheltuielilor
bugetare, la ordonatorii de credite apar titlurile din clasificaţia economică privind: cheltuielile de
personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital. Diferenţele asupra fundamentării
cheltuielilor de mai sus nu sunt evidente decât numai intuind structurile de personal implicate ce
pot conduce la calcule diferite pornind de la structura activităţilor raportat la domeniu în:
personal prezent în activitatea de bază (învăţământ, sănătate, cultură, justiţie, apărare etc) şi
personal auxiliar (tehnic, de specialitate, administrativ, economic). Pentru fiecare din categoriile
de personal menţionate fundamentarea cheltuielilor aferente necesită abordări de detaliu la
articole şi alineate
În ce priveşte articolele de cheltuieli cu sensul de comun, în procedurile de fundamentare
privind toate instituţiile publice apar numai o parte dintre ele la titlurile menţionate mai înainte şi
anume: salarii, contribuţii privind asigurările sociale de stat, contribuţii pentru constituirea
fondului de asigurări sociale de sănătate; întreţinere şi gospodărire; materiale şi prestări de
servicii cu caracter funcţional; obiecte de inventar; reparaţii curente, reparaţii capitale; investiţii
ale instituţiilor publice
La alineate, aspectul comun în fundamentarea cheltuielilor este mai restrâns (vizând
numai o parte din articole): salarii de bază; spor de vechime; fond de premii; încălzit; iluminat şi
forţă motrică; apă, canal, salubritate; materiale pentru curăţenie; poştă, telefon, telex, radio,
televizor, telefax
Specificitatea, în fundamentarea cheltuielilor, până la instituţii de acelaşi fel este dată de
unele titluri (subvenţii, transferuri, dobânzi, împrumuturi acordate; rambursări de credite; plăţi de

45
dobânzi şi comisioane de credite), de o parte din articole (drepturi cu caracter social, hrană,
medicamente şi materiale sanitare, cărţi şi publicaţii, manuale, transferuri consolidate) şi de mai
multe alineate (sporuri pentru condiţii de muncă, plăţi pentru ore suplimentare; rechizite şcolare;
transport elevi, studenţi, şomeri, asistaţi, bolnavi, invalizi şi însoţitorii lor; drepturi pentru
donatorii de sânge; hrană pentru oameni; hrană pentru animale; protocol; subvenţii pentru
produse şi activităţi; burse etc)
Diferenţierile mai pronunţate în calcule şi fundamentări de cheltuieli apar îndeosebi, şi cu
caracter mai evident, la nivel de articole şi mai ales, de alineate bugetare. Uneori, o exprimare
aparent comună, cu caracter de generalitate (transport elevi, studenţi, şomeri, asistaţi, bolnavi,
invalizi şi însoţitorii lor) la mai multe domenii obligă la exprimări parţiale ale subdiviziunii dar şi
la fundamentări diferite pe categorii de instituţii şi activităţi vizate
Deosebirile mai evidente în fundamentarea cheltuielilor, chiar şi singulare, la anumite
instituţii, sunt prezente prin exprimările explicite de la unele subdiviziuni ale clasificaţiei ca:
rechizite şcolare, drepturi pentru donatorii de sânge, hrană pentru animale, medicamente, lenjerie
şi accesorii de pat, manuale, burse, transferuri aferente Fondului de dezvoltare socială, dobânzi
aferente împrumuturilor din fondul de tezaur
Esenţial, rămâne, în fundamentarea cheltuielilor bugetare, ca element de calcul
definitoriu, indicatorul specific (fizic, valoric, cu exprimare convenţională) legat de destinaţia
cheltuielii de unde şi proceduri particulare în cuantificările previzionale de înscris în proiectele
de bugete (publice, de venituri şi cheltuieli)
Cheltuiala bugetară reprezentativă ca pondere la toate instituţiile, deci şi în bugetele
publice cu exprimare în clasificaţia economică la articolul salarii, impune determinări, calcule şi
fundamentări separate pe cele două componente ale structurii de personal: personal al activităţii
de bază (didactic, sanitar, etc.) şi personal auxiliar
Diferenţierile în fundamentare, cu privire la salarii, în instituţiile publice, apar cu
deosebire la prima categorie de personal, unde se reflectă şi paricularităţile domeniului sau
sectorului de activitate în care se află acestea (instituţiile). Spre exemplu, în învăţământ, salariile
tarifare (Ch ) la personalul didactic se obţin prin înmulţirea numărului de posturi didactice (Npd )
din anul de referinţă bugetară cu cheltuielile medii lunare cu salariile pe un post didactic din anul
de bază (Chsm /pd) şi cu numărul lunilor de acordare a salariilor (Nl )
Ch = Npd * Chsm /pd* Nl

46
 Acest aliniat de cheltuieli (salarii tarifare) implică diferenţieri în calculele de
fundamentare chiar şi între instituţiile de învăţământ (raportat la formele de organizare ale
acestuia)
Numărul de posturi didactice este o rezultantă a altor calcule, influenţate de volumul şi
structura activităţilor didactice (numărul de ore cu defalcare pe activităţi de predare-curs,
seminarii, lucrări de laborator, proiecte, practică) ce rezultă din planurile de învăţământ; numărul
de indicatori reprezentativi şi de aici numărul şi structura formaţiilor de studiu (ani, semiani,
grupe, subgrupe, clase etc.); structura funcţiilor didactice (diferită în instituţiile de învăţământ
superior faţă de cele de învăţământ preuniversitar), număr de ore pe funcţie didactică
Cheltuiala medie cu salariile pe post didactic se poate obţine din raportarea cheltuielilor
totale cu salariile tarifare lunare din anul de bază la numărul posturilor didactice din acelaşi an
Numărul lunilor de acordare a salariilor tarifare este cel corespunzător activităţilor
didactice (de regulă 8,5 ca medie lunară, în învaţamântul preuniversitar)
Un alt aspect particular în domeniul învăţământului care se răsfrânge asupra
fundamentării cheltuielilor îl reprezintă plasarea în perioade calendaristice diferite a activităţilor
didactice (prin anul şcolar), pe de o parte, şi a exerciţiului financiar (prin anul calendaristic), pe
de altă parte. În asemenea situaţie, în gestiunea financiară a instituţiilor de învăţământ, începând
cu fundamentarea cheltuielilor, unde în calcule se ia în considerare numărul de beneficiari ai
activităţii, se impune o trecere (translare) de la anul şcolar la cel bugetar. De aici şi relaţia de
calcul pentru indicatorii reprezentativi privind contingentul mediu (Cm)
Cm= (In x tn + In+1 x tn+1)/12, unde:
I = reprezintă numărul de elevi, studenţi, şcolari, etc., din anul de bază care continuă
activităţi didactice în anul de referinţă bugetară (anul de plan)
t = exprimă numărul lunilor din anul de plan în care I îşi desfăşoară activitatea didactică
potrivit programelor de învăţământ (de regulă, pentru învăţământul superior poate fi 7 sau 7,5
iar, pentru învăţământul preuniversitar t poate lua valori ca 6,5; 7);
I = se referă la numărul beneficiarilor din învăţământ aflaţi în activităţile specifice la
începutul noului an şcolar;
t =vizează numărul lunilor prevăzute în anul bugetar de referinţă pentru I (3 pentru
învăţământul superior, de regulă; 3,5 pentru învăţământul preuniversitar)

47
 Împreună cu salariile tarifare se mai găsesc în cadrul articolului cheltuieli cu salariile şi
alte aliniate ca: salarii de merit, gradaţii de merit, îndemnizaţii de conducere, spor de vechime,
sporuri pentru condiţii de muncă, plăţi pentru ore suplimentare, pensii
Fiecare din aliniatele de cheltuieli la salarii comportă calcule şi fundamentări diferite
potrivit cu structurile de personal existente şi plasamentul lor pe locuri de activitate ori funcţii
(posturi), precum şi diferenţiei pe capitole şi subcapitole de cheltuieli bugetare
O contribuţie importantă, în plan metodologic pentru fundamentarea cheltuielilor la
instituţiile publice, ca principali consumatori de fonduri bugetare, o au ordonatorii principali de
credite bugetare care întocmesc instrucţiuni complementare, în plan procedural, asupra
modalităţilor de calcul de utilizat, mai ales, privind specificitatea domeniului reprezentat
(îndeosebi, cu privire la reprezentări pe categorii de cheltuieli de la capital, pe subcapitole, pe
titluri, pe articole şi pe alineate)
Ministerul Finanţelor Publice, pe lângă intervenţia iniţială în fundamentarea proiectelor
de bugete publice (potrivit cu elaborarea de norme metodologice în acest sens) se regăseşte
implicat şi pe parcursul întocmirii lucrărilor pregătitoare când analizează propunerile de
cheltuieli ale ordonatorilor de credite bugetare, cu ocazia prezentării proiectelor de bugete de
venituri şi cheltuieli ale acestora, în vederea cuprinderii integrale sau parţial în proiectele de
bugete publice (şi pentru care este necesar avizul Ministerului Finanţelor Publice)
Fundamentarea cheltuielilor cuprinse în bugetele publice este concepută, coordonată şi
avizată metodologic de Ministerul Finanţelor Publice, de o manieră care să conducă la o
amortizare procedurală (susţinută, de altfel şi de folosirea clasificaţiei prin cele două forme de
exprimare: funcţională şi respectiv economică) pentru toţi cei implicaţi cu responsabilităţi şi
competenţe în relaţiile bugetare atât în cuantificarea previzională, cât şi în efectuarea de
cheltuieli
VI.5. Execuţia cheltuielilor bugetare.
VI.5.1. Elemente şi noţiuni specifice execuţiei cheltuielilor bugetare
Execuţia părţii de cheltuieli a bugetelor publice se derulează pe baza unor principii,
reguli, metode, tehnici, procedee şi operaţiuni care au susţinere în legislaţia finanţelor publice şi
alte acte normative adoptate de legislativ ori emise de Guvern şi respectiv de Ministerul
Finanţelor Publice

48
 Legea Finanţelor Publice are în conţinut şi structură cu privire la execuţia cheltuielilor
bugetare, următoarele repere importante: principiile care le guvernează, repartizarea pe trimestre,
tehnicile de finanţare, transferurile, fondurile externe nerambursabile, plata salariilor, regimul
creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite bugetare. În toate situaţiile de mai sus
sunt prezente cu caracter specific şi definitoriu elemente tehnice şi noţiuni ca cele de credite
bugetare şi ordonatori de credite bugetare
Cu semnificaţia de principii ale execuţiei cheltuielilor bugetare apar în legea menţionată
următoarele:
- Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile
fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora;
- Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar;
- Alocările pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi,
în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de
cheltuieli;
- Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi vizate şi
utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare
aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol;
- Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, sunt în
competenţa fiecărui ordonator principal de credite, şi se pot efectua în limita a 10% din
prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care urmează a se
suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor;
Pe baza justificărilor corespunzătoare, virările de credite de la un capitol la altul al
clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limitele de 10% din prevederile
capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite, şi respectiv, de 50% din
prevederile programului care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea
cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice;
Virările de credite bugetare se pot efectua începând cu timestrul al III-lea al anului
bugetar (dacă nu contravin perioadei menţionate sau legilor bugetare);
Sunt interzise virările de credite bugetare de la capitole care au fost majorate din
fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la nivelul Guvernului;

49
 Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi
privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare
la care se limitează prevederile bugetare;
Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în termen
de 5 zile de la închiderea lunii situaţia virărilor de credite bugetare aprobate (potrivit cu
instrucţiunile aprobate de acelaşi minister);
În situaţii de trecere de unităţi, acţiuni sau sarcini, pe parcursul exerciţiului bugetar, de la
un ordonator principal de credite bugetare la altul sau în cadrul aceluiaşi ordonator principal de
credite, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în
bugetele acestora şi în structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului
de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului;
Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi
se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi;
Fondurile externe nerambursabile se acumulează într-un cont distinct şi sunt cheltuite
numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care au fost acordate
Indicatorii bugetari aprobaţi, venituri şi cheltuieli, se repartizează pe trimestre, în funcţie
de termenele legale de încasare a veniturilor de termenele şi posibilităţile de asigurare a surselor
de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor
Răspunderea şi competenţa repartizării veniturilor şi cheltuielilor bugetare revine în trei
etape: Ministerului Finanţelor Publice, ordonatorilor principali de credite bugetare şi
ordonatorilor secundari de credite bugetare
Mai întâi, Ministerul Finanţelor Publice procedează la repartizarea pe capitole şi
subcapitole la venituri şi pe capitole la cheltuieli (şi pe titluri în cadrul acestora, pentru bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale la propunerea ordonatorilor principali);
pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din aceste
către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite de credite ai bugetelor
locale, transmise Direcţiilor Generale ale finanţelor publice judeţene / Municipiul Bucureşti
Într-o a doua etapă, ordonatorii principali de credite bugetare, pentru celelalte
subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, repartizează credite bugetare pentru bugetele proprii şi
pentru bugetele ordonatorilor de credite distinct subordonaţi

50
 Într-o a treia etapă, ordonatorii secundari de credite bugetare, repartizează credite
bugetare pentru bugetele lor proprii şi pentru bugetele ordonatorilor terţiari subordonaţi
În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile parcurg mai multe momente, etape distincte:
angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata
Angajarea este elementul concret, dinamic, faptic care generează obligaţia de a plăti o
sumă de bani unui terţ cu susţinere juridică (lege, contract, decizie, hotărâre, etc.). Cu alte
cuvinte, angajarea este consecinţa deciziei luate în mod deliberat de un organ al administraţiei de
stat. Competenţa în angajarea cheltuielilor revine, de regulă, conducătorilor de instituţii publice
în calitate de ordonatori de credite bugetare. În execuţia cheltuielilor, angajarea este considerată
etapa cea mai importantă întrucât ea presupune încadrarea lor în limitele creditelor bugetare
aprobate
Lichidarea, urmează angajării cheltuielii şi este operaţia prin care se constată serviciul
realizat în favoarea instituţiei şi se determină suma de plată. În acest moment sunt necesare acte
justificative în legătură cu ceea ce reprezintă cheltuielile (în cazul deplasării unei persoane
înseamnă justificarea prin documente a transportului, cazării, etc.) pentru instituţie. Intervenţiile
de specialitate, prin consemnări informaţionale pe bază de răspunderi şi competenţe se produc,
de regulă, în compartimentul financiar –contabil
Ordonanţarea constă în emiterea ordinului de plată (a dispoziţiei dată în acest sens)
privind sume de bani în favoarea unui terţ. Sediul operaţiunii este acelaşi compartimentul
financiar – contabil al ordonatorului de credite bugetare
Plata semnifică efectuarea cheltuielilor prin achitarea sumelor de bani datorate de
instituţii. Răspunderea operaţiilor revine gestionarilor de bani publici (casieri sau contabili
plătitori)
Execuţia bugetara se bazează pe principiul separării atribuţiilor celor care au calitatea de
ordonatori de credite bugetare de cei care au calitatea de contabili.
Astfel, operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în
competenţa ordonatorului de credite bugetare şi se efectuează pe baza avizelor date de
compartimentele de specialitate ale instituţiilor
Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar contabil în limita
fondurilor disponibile (creditelor bugetare aprobate)

51
 Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documente justificative care să certifice
exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea serviciilor conform angajamentelor
legale
Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte
justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce acestea au fost
lichidate şi ordonanţate
Guvernul poate stabili prin hotărâre, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice,
acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până 30% din
fondurile publice, criteriile, procedurile şi limitele care se vor folosi în acest scop. Sumele
reprezentând plăţi în avans efectuate potrivit cu cele menţionate şi nejustificate prin bunuri
livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiilor prevederilor
contractuale, vor fi recuperate de către instituţia care a acordat avansurile şi se vor restitui
bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi
serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor, de către instituţia
publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru veniturile bugetare,
calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până s-au recuperat.
Sumele reprezentând plăţi în avans efectuate potrivit cu cele menţionate şi nejustificate
prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiilor
prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţia care a acordat avansurile şi se vor
restitui bugetului din care au fost avansate
În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate pentru care s-au
plătit avansuri, recuperarea sumelor, de către instituţia publică se face cu perceperea majorărilor
de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat
şi până s-au recuperat.
Noţiunea de credite bugetare ce se regăseşte cu caracter de specificitate în execuţia
cheltuielilor publice poate fi definită prin raportarea la bugete de pe poziţia statului şi de pe
poziţia consumatorilor de fonduri din acestea, având calitatea de ordonatori de credite bugetare
Într-o primă variantă de interpretare, creditele bugetare sunt sume de bani cu titlu
definitiv din bugetele publice destinate pentru a acacoperi cheltuieli aprobate în acestea

52
 De pe poziţia de consumatori de fonduri publice (ordonatori creditele bugetare) sunt
drepturi băneşti cuvenite din bugete pentru acoperirea cheltuielilor aprobate în bugetele lor de
venituri şi cheltuieli
Nu de puţine ori şi greşit, creditele bugetare în imaginea publică sunt asociate sau chiar
suprapuse cu noţiunea credite bancare. În realitate între ele sunt foarte multe diferenţe de
conţinut (ca relaţii economice de o anumită factură) şi de formă.
Creditele bugetare apar ca rezultat al manifestării relaţiilor bugetare în latura de
repartizare a fondurilor publice mobilizate prin bugete
Creditele bancare sunt relaţii economice exterioare celor bugetare, din activităţile
agenţilor economici şi ale populaţiei în legătură de repartizare cu existenţa unor disponibilităţi
băneşti temporar libere, pe de altă parte, şi cu necesităţile suplimentare de fonduri ce apar în
acelaşi timp, pe de o altă parte, băncile intermediind între ceea ce înseamnă bani disponibili şi
bani necesari. În cazul creditelor sau împrumuturilor bancare se solicită garanţii materiale sau
băneşti şi se plăteşte un preţ al utilizării lor care este dobânda. Totodată, la anumite termene se
impune rambursarea. De regulă, suma iniţială angajată ca împrumut (creditul solicitat) este mai
mic decât suma finală rezultată prin rambursare.
La creditele bugetare nu sunt prezente: garantarea materială ori bănească, dobânda şi
rambursarea. Ele sunt declanşate de cheltuielile publice recunoscute ca atare şi aprobate prin
bugetele publice şi bugetele consumatorilor de fonduri publice (ordonatorii de credite bugetare).
Creditele bugetare reprezintă limite valorice pană la care pot fi acoperite cheltuielile de ordin
public, limite ce nu pot fi depăşite, nici global şi nici structural (potrivit cu dimensiunile date de
subdiviziunile clasificaţiei bugetare)
Ordonatorii de credite bugetare sunt persoane fizice aflate pe poziţia de conducători în
instituţii publice finanţate din bugete
Ei sunt de trei categorii: principali, secundari şi terţiari ori de gradul unul (I), doi (II) sau
trei (III). În structura sistemului bugetar, respectiv a instituţiilor finanţate din componentele
acestuia se regăsesc, în mod concret, toate cele trei categorii de ordonatori de credite bugetare
(cu deosebire, la bugetele statului). În cazul bugetelor locale, mai des apar ordonatorii principali
şi terţiari de credite bugetare)
Ordonatorii principali de credite bugetare la bugetele statului sunt, de regulă, miniştri şi
conducătorii celorlalte instituţii centrale finanţate din acestea. La nivelul unităţilor administrativ-

53
teritoriale, în cazul bugetelor acestora, ordonatorii principali de credite bugetare sunt: preşedinţii
Consiliilor Judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (primarul general) şi
primarii de localităţi (municipii, oraşe, comune) şi respectiv sectoare
Ordonatorii principali de credite bugetare ţin legătura direct cu bugetul public finanţator
şi au iniţiativă în finanţarea cheltuielilor de care răspund potrivit cu tehnici şi metode de lucru
specifice
Ordonatorii secundari de credite bugetare sunt conducătorii instituţiilor intermediare, în
cazul bugetelor publice ale statului aflate între cele centrale şi cele din teritoriu (de
exemplu,inspectorii generali de la inspectoratele şcolare judeţene, directorii generali de la
direcţia de sănătate publică de la nivel judeţean, directorii generali de la direcţiile generale de
specialitate ale Ministerului Muncii etc.)
Efectuarea cheltuielilor din bugetele publice are loc prin instituţii şi alte entităţi
organizatorice prevăzute de legislaţie în acest sens.
Folosirea fondurilor din bugetele publice prin punerea lor la dispoziţia ordonatorilor
principali de credite bugetare şi apoi la ceilalţi ordonatori subordonaţi este un act de răspundere
care se face cu respectarea şi îndeplinirea anumitor cerinţe (reguli, principii):
cheltuielile pot fi înscrise sau/şi efectuate din bugetele publice numai dacă sunt prevăzute
în mod expres în acte normative ori autorizări specifice date în baza Legii finanţelor publice.
Cuprinderea în buget a unei sume nu dă, în mod automat, dreptul de utilizare dacă nu există
autorizare expresă în acest sens;
exercitarea unui control financiar preventiv, exigent şi de detaliu în legătură cu
necesitatea, oportunitatea şi legalitatea cheltuielilor precum şi aplicarea unui regim sever de
economii în toate sectoarele de activitate;
fondurile nu se acordă automat ci, numai pe măsura justificării sumelor acordate anterior
şi în raport cu nivelul de realizare a indicatorilor bugetari;
acoperirea unor nevoi cu caracter permanent prin mijloace puse la dispoziţie din bugete,
în intenţia asigurării funcţionalităţii pentru care au fost înfiinţate instituţiile.
Finanţarea cheltuielilor bugetare reprezintă alocarea de mijloace băneşti, pe baza
bugetelor publice ca balanţe financiare aprobate, la dispoziţia consumatorilor de fonduri
autorizaţi (ordonatori de credite bugetare) pentru destinaţii precis stabilite, ca expresie a nevoilor
publice recunoscute ca atare.

54
 Din punct de vedere tehnic, finanţarea bugetară se derulează diferit la bugetele statului
faţă de bugetele locale. De aici, metode, proceduri şi operaţiuni care generează fluxuri
informaţionale diferite în sensul implicării de responsabilităţi, competenţe, documente
În plan procedural, finanţarea cheltuielilor bugetare are drept susţinere metodologică
normele Ministerului Finanţelor Publice privind organizarea şi funcţionarea trezoreriei.
Din punct de vedere tematic în aceste norme este prezentată finanţarea cheltuielilor pe
categorii de bugete, pe bază de proceduri şi operaţiuni cu însoţirea de documente specifice. De
asemenea, sunt prezentate dispoziţiile generale şi cele speciale privind efectuarea plăţilor prin
trezorerie. Norme metodologice privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei Finanţelor
Publice nr. 5318/1992 cu modificările ulterioare.
Finanţarea de la bugetele statului (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale şi bugetul asigurărilor de sănătate) se poate contura distinct prin
tehnica deschiderii şi repartizării de credite bugetar. În acest sens, în acţiune sunt implicaţi
următorii factori instituţionali: ordonatorii de credite bugetare, cei ce au responsabilitatea
gestiunii bugetelor publice şi Trezoreria Finanţelor Publice.
În ce-i priveşte pe ordonatorii de credite bugetare sunt importante raporturile lor ierarhice
din cadrul ramurii sau domeniului de activitate în care se găsesc.
Instituţiile responsabile cu gestiunea bugetelor publice (Ministerul Finanţelor Publice,
pentru bugetul de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru bugete
asigurărilor sociale de stat, unele ministere sau instituţii centrale pentru fondurile speciale, Casa
Naţională a Asigurărilor de Sănătate pentru bugetul asigurărilor de sănătate) au rolul de
„finanţatori” pentru ordonatorii de credite prevăzuţi cu cheltuieli în acestea
Trezoreria Finanţelor Publice are ca răspundere principală în materie bugetară, execuţia
de casă a veniturilor şi cheltuielilor din bugetele publice. În acest sens, la nivelul unităţilor
operative (municipii, oraşe şi unele comune), pentru execuţia de casă a cheltuielilor sunt derulate
procedee şi operaţiuni privind plăţile din bugetele publice în compartimentele (servicii sau
birouri de control) şi evidenţa cheltuielilor, şi uneori casierie-tezaur ori/şi contabilitate decontări.
Finanţarea de la bugetele statului (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale şi bugetul asigurărilor de sănătate) se poate contura distinct prin
tehnica deschiderii şi repartizării de credite bugetar. În acest sens, în acţiune sunt implicaţi

55
următorii factori instituţionali: ordonatorii de credite bugetare, cei ce au responsabilitatea
gestiunii bugetelor publice şi Trezoreria Finanţelor Publice.
În ce-i priveşte pe ordonatorii de credite bugetare sunt importante raporturile lor ierarhice
din cadrul ramurii sau domeniului de activitate în care se găsesc.
Instituţiile responsabile cu gestiunea bugetelor publice (Ministerul Finanţelor Publice,
pentru bugetul de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru bugete
asigurărilor sociale de stat, unele ministere sau instituţii centrale pentru fondurile speciale, Casa
Naţională a Asigurărilor de Sănătate pentru bugetul asigurărilor de sănătate) au rolul de
„finanţatori” pentru ordonatorii de credite prevăzuţi cu cheltuieli în acestea
Trezoreria Finanţelor Publice are ca răspundere principală în materie bugetară, execuţia
de casă a veniturilor şi cheltuielilor din bugetele publice. În acest sens, la nivelul unităţilor
operative (municipii, oraşe şi unele comune), pentru execuţia de casă a cheltuielilor sunt derulate
procedee şi operaţiuni privind plăţile din bugetele publice în compartimentele (servicii sau
birouri de control) şi evidenţa cheltuielilor, şi uneori casierie-tezaur ori/şi contabilitate decontări.
CAPITOLUL 7 - 8
Finanţarea institutiilor publice = alocarea de mijloace băneşti, pe baza bugetelor publice
ca balanţe financiare aprobate, la dispoziţia consumatorilor de fonduri autorizaţi (ordonatori de
credite bugetare) pentru destinaţii precis stabilite, ca expresie a nevoilor publice recunoscute ca
atare
- se realizează din veniturile bugetare constituite la nivelul bugetului de stat, bugetului local,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetului fondurilor speciale (fondul național unic de
asigurări de sănătate și fondul asigurărilor pentru șomaj) sau bugetele instituțiilor publice.
Categorii de finanțări ale instituțiilor publice:
- finanțarea totala din credite bugetare – presupun finanțarea integrală de la bugetul de stat,
bugetul local, bugetul asigurărilor sociale de stat, sau de la bugetul unui fond special;
- finanțarea parțială din credite bugetare – prin virarea de sume de la bugetul de stat, bugetul
local, bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetul unui fond special;
- finanțarea din venituri proprii – prin acoperirea integrală a cheltuielilor din venituri proprii.
Responsabilitățile și competențele în finantarea institutiilor publice –
ORDONATORI DE CREDITE BUGETARE:

56
 - conducătorul instituţiei publice definiţie (Legea finanţelor publice) + utilizată:
stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care revin conducătorului (reprezentantului legal) al instituţiei
publice;
- instituţia publică propriu-zisă (condusă de un ordonator de credite conform primei
accepţiuni) - mai apropiată de situaţiile în care se pune problema din punct de vedere
instituţional (în legea bugetului de stat, la anexa 3 întâlnim lista ordonatorilor principali de
credite bugetare sub forma precizării denumirii instituţiilor care primesc credite bugetare directe
de la bugetul de stat)
Ordonatorii principali de credite bugetare
- la bugetele statului: miniștri și conducătorii celorlalte instituții centrale finanțate din acestea
- la nivelul unităților administrativ-teritoriale: președinții Consiliilor Județene și și primarii de
localități (municipii, orașe, comune)
- țin legătura direct cu bugetul public finanțator
- au inițiativă în finanțarea cheltuielilor de care răspund potrivit cu tehnici și metode de lucru
specifice
Ordonatorii secundari de credite bugetare:
- conducătorii instituțiilor intermediare, în cazul bugetelor publice ale statului aflate între cele
centrale și cele din teritoriu (Inspectoratele școlare județene, Direcția de sănătate publică
județeană, direcțiile generale de specialitate ale Ministerului Muncii)
- primesc credite bugetare prin repartizarea de la ordonatorii principali de credite bugetare atât
pentru nevoi proprii cât și pentru activități sau acțiuni aflate în sfera lor de competență și
administrare
- transmit credite bugetare prin repartizare, aflate în zona activităților centralizate menționate,
către instituțiile subordonate conduse de ordonatorii terțiari de credite bugetare
Ordonatorii terțiari de credite bugetare:
- conducătorii instituțiilor de bază din diferite domenii de activitate care primesc credite bugetare
prin repartizarea de la ordonatorii ierarhic superiori pentru cheltuielile aprobate prin bugetele
proprii
- nu pot transmite aceste credite altor instituții și subunități
Finanțarea instituțiilor publice integral:

57
- se realizează pe baza creditelor bugetare de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetele local sau bugetele fondurilor speciale se realizează pe;
Deschiderea de credite bugetare = autorizarea pe care o dă instituția ce gestionează
bugetul public către unitatea operativă a Trezoreriei Finanțelor Publice din Bucureşti prin care se
dispune ca o anumită sumă de bani cu titlu de credit bugetar să treacă din contul bugetar în
contul ordonatorului principal de credite bugetare (la solicitarea acestuia).
Etape în deschiderea unui credit bugetar din bugetul central:
Ordonatorul de credite bugetare întocmește (trimestrial) o cerere de deschidere de credite
bugetare în 3 exemplare pe care o adresează „finanțatorului”:
- suma solicitată (în acord cu prevederile aprobate din bugetul ordonatorului principal)
- subdiviziunea de cheltuieli (capitol) la care se încadrează
- pe verso, pe de o parte, cheltuielile cu caracter centralizat, iar pe de altă parte, pe cele
pentru nevoile proprii ambele structurate pe cheltuieli curente (de personal, materiale, subvenţii
şi transferuri) şi cheltuieli de capital.
La care se adaugă notă justificativă:
- cheltuielilor bugetare aprobate (cumulate de la începutul anului) a celor care privesc
trimestrul de referinţă;
- creditele bugetare deschise (cumulat de la începutul anului);
- plăţi de casă la finele lunii precedente celei în care se solicită deschiderea de credite;
cheltuieli preliminate pentru luna în curs;
- cheltuieli preliminate pentru perioada pentru care se solicită deschiderea de credite
bugetare solicitate a fi deschise.
Finanțarea instituțiilor publice integral:
Verificare cereri pentru deschiderea creditelor bugetare:
- încadrarea sumelor solicitate în cuantumul creditelor aprobate şi neconsumate pe
perioada pentru care se solicită creditele respective;
- completarea corectă a elementelor din formular, semnătura persoanelor autorizate,
ștampila;
- codificarea conturilor corespunzătoare clasificației bugetare a cheltuielilor și planului de
conturi pentru activitatea trezoreriei;

58
 - verificarea notelor justificative pentru categoriile de cheltuieli menționate în cerere în
scopul stabilirii nivelului disponibilităților;
- încadrarea valorii totale a dispozițiilor bugetare în totalul creditului bugetar cât și pe
subdiviziunile acestuia.
În cazul bugete publice (ale statului), conturile deschise la trezorerie sunt separate pe
venituri și pe cheltuieli, existând aici un anume “automatism” în circuitul banului public, în
sensul că acoperirea cheltuielilor nu este condiționată imediat de încasarea veniturilor în același
buget.
Repartizarea creditelor bugetare: pe baza dispozițiilor bugetare menționate în urma deschiderii
de credite.
Finanțarea din bugetele locale
- Particularitatea: acoperirea cheltuielilor se face în limita disponibilității existente în cont
(la trezorerie conturi de disponibil în care se consemnează încasările din venituri proprii și cele
provenite pe seama veniturilor de echilibrare (sume defalcate din unele venituri ale bugetelor de
stat și transferuri din același buget în completare).
Inițiativa în finanțarea din bugetele locale: ordonatorii principali de credite bugetare (președinții
consiliilor județene și respectiv primarii, la localități)
- stabilirea lunara a cheltuielilor ce urmează a se efectua din bugetul propriu, avându-se
în vedere propunerile de cheltuieli aprobate prin bugetul local, necesarul de cheltuieli, veniturile
proprii și transferurile din bugetul de stat pentru echilibrare, din care se acoperă plățile
respective.
Etape în deschiderea unui credit bugetar din bugetele locale:

- Ordonatorul principal de credite determină cuantumul creditelor bugetare, în limita

cărora urmează a se deschide pentru luna respectivă pe baza unei „note privind
determinarea necesarului de credite bugetare”
- Compartimentul de specialitate responsabil de gestiunea bugetului local analizează
solicitarea de fonduri – Comunicare de deschidere de credite
- Informarea Trezorerie locale privind deschiderea de credite bugetare la nivel de
ordonator de credite local, principal și terțiar
- Informarea ordonatorului de credite bugetare de către Trezoreria locale privind
deschiderea creditelor bugetare

59
 - Remiterea de ordonatorul de credite bugetare principal unor dispoziții de repartizare
de credite către trezorerie
- Informarea ordonatorilor de credite terțiari privind deschiderea creditelor bugetare de
către Trezoreria locală

Deschiderea de credite bugetare la nivelul bugetelor locale: documentul cu necesarul de

credite, în doua exemplare la nivelul fiecărui capitol de cheltuieli aprobat în bugetul local și se
prezintă compartimentului specializat în gestiunea respectivului buget unde se verifică în
legătură cu:
- încadrarea creditelor bugetare deschise pe ansamblul bugetului local în prevederile
bugetelor aprobate anual cu repartizarea pe trimestre cu acoperire din venituri proprii (sold la
începutul lunii, venituri ce urmează a se încasa în luna respectivă) și subvențiile ce urmează a fi
alocate de la bugetul de stat în completarea veniturilor proprii pentru luna respectivă;
- creditele bugetare deschise pe capitole se încadrează în prevederile corespunzătoare
aprobate prin bugetul local;
- completarea documentului cu toate elementele și semnarea acestuia de către ordonatorul
principal de credite și șeful compartimentului financiar – contabil (sau înlocuitorul de drept).
Comunicare de deschidere de credite:
- luna pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare
- instituția de administrație publică pe seama căreia se face deschiderea de credite
- suma solicitată
- capitolul de cheltuieli, contul în care urmează să apară suma, structura cheltuielilor (curente, de
personal și materiale, de capital)
INSTITUȚII PUBLICE FINANŢATE PARŢIAL DIN BUGETELE PUBLICE
- Instituțiile publice care obțin venituri proprii în mod curent, dar ale căror cuantum este
insuficient pentru acoperirea cheltuielilor pot beneficia de sume de la bugetele publice, devenind
instituții publice finanţate parţial din bugetele publice
- Nu orice instituție publică care obține venituri proprii devine automat instituție finanţata parţial
din bugetele publice
- În actele normative de înființare stipularea regimului veniturilor obține de instituțiile publice
respective: rămân la dispoziția acestora și se completează cu subvenții (în acest caz instituțiile
publice devin partial finantate) sau se virează integral la bugetul ordonatorului de credite și

60
beneficiază de credite bugetare ce acoperă integral cheltuielile (în acest caz devin instituții
publice finanțate integral de la buget, veniturile încasate nefiind ale instituției)
- La nivelul ordonatorului principal de credite, sumele destinate ordonatorilor secundari și terțiari
subvenționați: prevăzute pe fiecare capitol în parte în cadrul unui titlu distinct
- La nivelul instituțiilor publice finanţate parţial din bugetele publice, componente venituri:
- sumele primite de la ordonatorul superior;
- veniturile proprii obținute de instituție.
Cheltuielile instituțiilor publice finanţate parţial din bugetele publice trebuie să se
încadreze în totalul veniturilor stabilite
- Structura cheltuielilor: identică cu cea a oricărei instituții publice
- Efectuarea plăților: condiționată de existenta disponibilităților în contul deschis la Trezorerie
- Disponibilitățile: constituie din depunerea/încasarea directă a veniturilor proprii la care se
adaugă viramentele periodice de sume efectuate de ordonatorul superior de credite bugetare.
Instituțiile publice finanțate parțial din bugetele publice:
- obligația de a restitui ordonatorului superior de credite bugetare sumele neutilizate din contul
de trezorerie
- respectarea principiului conform căreia subvenția acoperă strict deficitul de finanțare obținut
prin deducerea din cheltuieli a veniturilor proprii
- Operațiunea de regularizare se face prin reconstituirea de credite bugetare cu suma de
rambursat (echivalentă cu o stornare parțială a plății inițiale).
În practică, situații:
Dacă în cursul exercițiului bugetar veniturile proprii au fost mai mari decât cheltuielile,
instituția publică returnează ordonatorului superior de credite doar sumele primite de la acesta,
diferența rămânând la dispoziția instituției putând fi folosită anul următor pentru acoperirea
cheltuielilor. Reportarea sumelor de la un an bugetar la altul se face direct de către unitățile
Trezoreriei Statului;
Dacă în cursul exercițiului bugetar veniturile au fost mai mici decât cele anticipate
instituția publică poate cere o suplimentare a sumelor primite.
INSTITUȚIILE PUBLICE FINANȚATE INTEGRAL DIN VENITURI PROPRII:
obținere venituri proprii care acoperă integral cheltuielile

61
- Statutul de instituție publică autofinanțată se acordă explicit prin actul juridic ce reglementează
funcționarea instituției, fiind posibilă organizarea acesteia și ca instituție finanțată de la buget (în
acest caz veniturile trebuie virate integral la bugetul de la care se asigură finanțarea)
- Oficiul National al Registrului Comertului, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marcii, Autoritatea
Nationala pentru Protectia Consumatorului, Inspectoratul de Stat in Constructii
- Veniturile proprii ale instituțiilor publice autofinanțate: contracte de prestări de servicii către
terți – în mod obligatoriu o contraprestație din partea instituției publice;
Caracteristici ale finanțarii integrale din venituri proprii:
- fundamentarea cuantumului veniturilor proprii impune ca veniturile din taxe să acopere
cheltuielile instituției (nu există pârghii de a ajuta instituțiile publice autofinanțate de a ieși dintr-
un eventual impas generat de o criză de lichiditate)
- în timpul execuției, plățile se încadrează în bugetul aprobat și în baza disponibilului de la
Trezorerie (eventualele goluri temporare de casă nu pot fi acoperite din resurse împrumutate)
- Disponibilitățile bănești din contul de Trezorerie pot fi fructificate prin constituirea de depozite
la termen exclusiv la unitățile Trezoreriei Statului
- La finele anului bugetar, soldul contului de disponibilități se reportează automat pentru anul
bugetar următor
Câteva din sistemele de subordonare care reproduc situații întâlnite în România sunt
generalizate și exemplificate mai jos. Semnificația notațiilor și fundatelor utilizate în schemele
de mai jos sunt următoarele:
OP – ordonator principal de credite bugetare
OS – ordonator secundar de credite bugetare
OT – ordonator terțiar de credite bugetare
În funcție de relațiile între ordonatorii de credite se pot întâlni următoarele situații:
Ordonator principal de credite bugetare finanțat de la bugetul de stat sau local, fără instituții în
subordine
Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral din venituri proprii) nu mai are ale
instituții publice în subordine
Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat sau local) are în
subordine ordonatori terțiari de credite bugetare finanțați similar

62
Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat sau local) are în
subordine ordonatori terțiari de credite bugetare finanțați similar
Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat sau local) are în
subordine și ordonatori direct terțiari de credite bugetare finanțați integral din venituri proprii
Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat sau local) are în
subordine ordonatori secundari de credite bugetare finanțați similar și ordonatori terțiari de
credite bugetare finanțați integral din venituri proprii
Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat sau local) are în
subordine ordonatori terțiari de credite bugetare subvenționați de la același buget
Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat sau local) are în
subordine ordonatori secundari de credite bugetare subvenționați de la același buget și ordonatori
terțiari de credite bugetare finanțați integral din venituri proprii
Ordonatorul principal de credite bugetare este subvenționat de la bugetul de stat
1. Ordonator principal de credite bugetare finanțat de la bugetul de stat sau local,
fără instituții în subordine
- ordonatorul principal de credite nu are instituții în subordine
- Deschiderile de credite bugetare se repartizează integral pentru activitatea sa proprie
Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenței, Avocatului Poporului, Curții Constituționale,
Consiliului National pentru Combaterea Discriminării etc.
2. Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral din venituri proprii)
nu mai are ale instituții publice în subordine
instituțiilor publice autonome autoritățile de reglementare care au dreptul de a încasa o
serie de impozite și taxe din care își acoperă integral cheltuielile
Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autorității Naționale de Reglementare în
Domeniul Energiei
3. Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat
sau local) are în subordine ordonatori terțiari de credite bugetare finanțați similar
Caracteristici:
organizare ierarhică clasică cu două trepte, frecvent întâlnită la nivel local;
Ordonatorii terțiari de credite din subordinea ordonatorului principal reprezintă instituțiile
specializate ale acestuia pe anumite domenii;

63
 este specifică situațiilor în care ordonatorii de credite subordonați funcționează în aceiași
unitate administrativ-teritorială cu ordonatorul principal de credite
Exemple:
Ministerul Sănătății în calitate de OP ce are în subordine OT ca: Institutele de Sănătate
Publică, Institutul National de Medicină Sportivă București;
nivel local, acolo unde s-a optat pentru organizarea de structuri cu personalitate juridică
subordonate, aceasta este modelul de organizare utilizat. in orașul Panciu ordonatorii terțiari de
credite sunt: Liceul C. Negruzzi, Școala Generală Nicolae Iorga, Casa de Cultură etc.
4.Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat
sau local) are în subordine ordonatori secundari și terțiari de credite bugetare finanțați
similar
Caracteristici:
- organizare ierarhică clasică cu trei trepte, rar întâlnită la nivel local;
- ordonatorii secondari de credite din subordinea ordonatorului principal reprezintă veriga
intermediară dintre ordonatorul principal și cei terțiari;
- este specifică situațiilor în care ordonatorii de credite subordonați funcționează în aceiași
unitate administrativ-teritorială cu ordonatorul principal de credite
Exemple
În municipiul Sibiu, Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ
Preuniversitar de Stat reprezintă veriga intermediară dintre ordonatorul principal de credite
bugetare și ordonatorii terțiari de credite bugetare;
5. Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat
sau local) are în subordine și ordonatori direct terțiari de credite bugetare finanțați
integral din venituri proprii
Caracteristici:
- Organizare ierarhică clasică cu trei trepte, rar întâlnită deoarece numărul instituțiilor publice
care se autofinanțează e mic;
- Apare deoarece credite bugetare din bugetul de stat sau cel local trebuie să fie tratat distinct de
veniturile proprii, fiind necesare o separare de atribuții și manieră de finanțare;
Exemple:

64
 În domeniul învățământului unde unele universități de stat ce se finanțează integral din
venituri proprii sunt subordonate ca ordonatori terțiari față de Ministerului Educației și
Cercetării;
La nivel local: la Brăila Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor este ordonator de
credite terțiar chiar dacă ea se autofinanțează.
6. Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat
sau local) are în subordine ordonatori secundari de credite bugetare finanțați similar și
ordonatori terțiari de credite bugetare finanțați integral din venituri proprii
Exemple:
- de regulă, spitalele care nu sunt de „interes național” se află în subordinea direcțiilor de
sănătate publică dar au venituri proprii
7. Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat
sau local) are în subordine ordonatori terțiari de credite bugetare subvenționați de la
același buget
Caracteristici:
- de regulă instituțiile subordonate obțin venituri proprii pentru serviciile prestate, dar aceste
venituri sunt sub costurile necesare prestării lor;
- este întâlnit cu predilecție în cazul instituțiilor culturale: teatre, muzee, casele memoriale etc.
Exemple:
La nivel central avem exemplul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național
care în afara aparatului finanțat direct de la bugetul de stat (direcții județene pentru cultură, culte
și patrimoniu cultural național, biblioteci naționale etc.) sunt responsabile de câteva zeci de
muzee naționale, teatre naționale, centre culturale etc. finanțate parțial de la bugetul de stat;
8. Ordonatorul principal de credite bugetare (finanțat integral de la bugetul de stat
sau local) are în subordine ordonatori secundari de credite bugetare subvenționați de la
același buget și ordonatori terțiari de credite bugetare finanțați integral din venituri
proprii
Caracteristici:
- această structură este rar întâlnită deoarece presupune existența tuturor formelor de finanțare;
Exemple:

65
 Ministerului Administrației și Internelor (ordonator principal de credite bugetare) care
are în subordine, printre alte instituții, Institutul National de Administrație (ordonator secundar
de credite bugetare subvenționat de la bugetul de stat) și care la rândul ei are în subordine centre
regionale de formare continuă (ordonatori terțiari de credite bugetare finanțate integral din
venituri proprii);
9. Ordonatorul principal de credite bugetare este subvenționat de la bugetul de stat
Caracteristici:
- această structură era considerată excepțională fiind utilizată în o serie de situații particulare;
- apare pe fundalul migrării unor instituții publice finanțate actualmente integral de la buget către
o finanțare mixtă: subvenții și venituri proprii;
Exemple
Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este ordonator principal
de credite bugetare și primește credite bugetare de la bugetul de stat sub formă de subvenții. O
parte din cheltuielile proprii sunt finanțate prin subvenții de la ordonatorul de credite bugetare
principal. De ex.: plăți de dobânzi și comisioane aferente creditelor externe contractate,
transferuri programe operaționale etc.
Exemple privind finanțarea instituțiilor publice
Finanțarea unei primării; Finanțarea unei instituții de învățământ; Finanțarea unei unități
spitalicești
PRIMĂRIE:
Venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri
- Venituri curente fiscale: impozite directe: (ex.: impozitul pe clădiri, pe teren, mașini etc.) și
taxe (taxe și tarife pentru eliberarea licențelor și autorizației de funcționare, taxe de timbru
judiciare și pentru activitatea notarială)
- Veniturile nefiscale: vărsăminte de la instituții publice (ex. venituri privind circulația pe
drumurile publice), diverse venituri (de ex. recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și
despăgubiri, amenzi etc.)
- Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat: se aproba sume defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat pe ansamblul județului sau a municipiului București;

66
 Criterii utilizate: capacitatea financiară calculată în funcție de impozitul pe venit încasat
pe locuitor, in proporție de 70% din sumele defalcate, suprafața județului, în proporție de 30%
din sumele defalcate, alte criterii stabilite de Consiliul Județean.
- Subvenții primite de la bugetul de stat si de la alte bugete: transferurile de la bugetul de stat
către bugetele locale se acorda pentru investiții finanțate din împrumuturi externe la a căror
realizare contribuie și Guvernul, sau pentru finanțarea unor programe de dezvoltare sau sociale,
de interes național, județean sau local
- Donații și sponsorizări
Finantarea unei institutii de invatamant

FINANŢARE DE BAZĂ FINANŢARE COMPLEMENTARĂ FINANŢARE SUPLIMENTARĂ

 cheltuielile de personal didactic,  cheltuieli de capital;  cheltuieli generate de

nedidactic şi auxiliar aferent
desfăşurării în bune condiţii a
procesului de învăţământ;
 cheltuielile pentru
perfecţionarea personalului
didactic;
 cheltuielile pentru procurarea
manualelor şcolare acordate în
mod gratuit elevilor din
învăţământul preuniversitar
obligatoriu;
 dotări cu mijloace de
învăţământ corespunzător
curricumul-ui şcolar;
 cheltuieli pentru materiale şi
servicii curente;
 cheltuieli pentru asigurarea
unor facilităţi de transport pe
calea ferată acordate elevilor şi
cadrelor didactice
 cheltuieli pentru cofinanţarea
unor programe naţionale de
reabilitare a infrastructurii
şcolare relizate cu finanţare
externă;
 cheltuielile pentru bursele
elevilor;
 cheltuielile pentru
subvenţionarea activităţii
cantinelor şi internatelor
şcolare;
 cheltuielile pentru finanţarea
unor programe naţionale de
sprijin al elevilor – programul
„Laptele şi cornul”, „Rechizite
şcolare”, etc.;
 cheltuieli pentru asigurarea
unor facilităţi acordate
elevilor şi cadrelor didactice
pentru transportul auto;
şcolarizarea elevilor
aparţinând minorităţilor
naţionale;
 cheltuieli determinate de
necesitatea atragerii şi
menţinerii în învăţământ a
copiilor şi tinerilor de vârstă
şcolară care manifestă
tendinţe de abandon şcolar;
 cheltuieli generate de
prezenţa în şcoală a unor
elevi cu probleme sociale
deosebite;
 cheltuieli necesare pentru
stimularea elevilor cu
capacităţi creative şi de
învăţare deosebite;
 cheltuieli determinate de
şcolarizarea elevilor cu
dizabilităţi de învăţare

 cheltuieli pentru activităţi

cultural-educative şi sportive

67
Finanțarea unei unități medicale
În sistemul bugetar din România unitățile medicale sunt finanțate pe principiul
autonomiei financiare, fiind instituții finanțate integral din venituri proprii. Veniturile proprii ale
spitalelor provin din:
1. Finanțarea din fondul de asigurări de sănătate: reprezintă sursa principală a veniturilor fiind
reprezentat de contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului încheiat cu Casa
Județeană de Asigurări de Sănătate

- se bazează pe un contract cadru de furnizare de servicii medicale ce presupune decontarea

cheltuielilor serviciilor medicale prestate
- furnizarea serviciilor medicale vizează o serie de indicatori specifici
- indicatori cantitativi: numărul de cazuri de spitalizare, numărul de servicii medicale
spitalicești,
decontare prin tarif de serviciu etc.
- indicatori calitativi: gradul de complexitate a serviciilor medicale acordate, în funcție de
morbiditate spitalizată, de gradul de dotare a spitalului cu aparatură
- suma contractată a unității medicale se descompune în:
- suma serviciilor medicale: înmulțirea nr. cazuri spitalizare cu durata optimă de spitalizare
și tariful
- suma pentru serviciile spitalicești paraclinice efectuate în regim ambulatoriu
- suma pentru plata drepturilor de personal determinată în funcție de încadrările
personalului în statul de funcții
- alte sume
2. Finanțarea din transferuri de la bugetul de stat: vizează transferuri de la bugetul de stat
privind: finanțarea unor programe naționale de sănătate sau tratament, dotarea cu echipamente,
modernizarea, transformarea și extinderea spitalului și alte cheltuieli curente sau de capital
3. Finanțare din bugetul local: de regulă cheltuielile de întreținere, gospodărire, reparații,
consolidare sau extindere în limitele aprobate în bugetul local.
4. Alte surse de finanțare: venituri proprii din furnizarea de servicii medicale contra-cost pentru
neasigurați, donații și sponsorizări, închirierea spațiilor medicale, contracte pentru oferire de
servicii medicale etc.

68