Atribuiile Compartimentului Audit Public Intern:

elaboreaz norme metodologice specifice entitii publice n care i desfoar activitatea, cu avizul UCAAPI, iar n cazul entitilor publice subordonate, respectiv aflate n coordonarea sau sub autoritatea altei entiti publice, cu avizul acesteia; elaboreaz proiectul planului anual de audit public intern; efectueaz activiti de audit public intern pentru a evalua dac sistemele de management financiar i control ale entitii publice sunt transparente i sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficien i eficacitate; informeaz UCAAPI despre recomandrile nensuite de ctre conductorul entitii publice auditate, precum i despre consecinele acestora; raporteaz periodic asupra constatrilor, concluziilor i recomandrilor rezultate din activitile sale de audit; elaboreaz raportul anual al activitii de audit public intern; n cazul identificarii unor iregulariti sau posibile prejudicii, raporteaz imediat conducatorului entitii publice i structurii de control intern abilitate; verific respectarea normelor, instruciunilor, precum i a Codului privind conduita etic n cadrul compartimentelor de audit intern din entitile publice subordonate, aflate n coordonare sau sub autoritate, i poate iniia msurile corective necesare, n cooperare cu conductorul entitii publice n cauz;

CARACTERIZAREA GENERAL A INSTITUIILOR PUBLICE

1.1. Definirea institutiilor publice Institutiile publice au un rol important n cadrul statului deoarece prin intermediul acestora statul si n 141i86b deplineste functiile si rolul. De asemenea, procesele economice n economia de piata, precum si n alte tipuri de economii, sunt influentate de stat prin intermediul sectorului public. Sfera de cuprindere a institutiilor publice este vasta, statul actionnd practic n toate domeniile vietii economice sau sociale. De asemenea, una din caracteristicile cele mai importante ale economiilor secolului XX, care se continua si n secolul XXI, este expansiunea sectorului public. Statul, prin intermediul institutiilor de care dispune sau prin intermediul ntreprinderilor a actionat, n functie de politica urmata n diferite perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut n economie, a influentat pozitiv sau negativ desfasurarea anumitor activitati. O prima modalitate de definire a institutiilor publice o prezinta Legea privind finantele publice nr. 500/2002 potrivit careia "institutii publice" reprezinta denumirea generica ce include Parlamentul, Administratia Prezidentiala, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice, alte autoritati publice, institutiile publice autonome, precum si institutiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finantare al lor. Institutiile publice n sensul Legii 273/2006 privind finantele publice cuprind "autoritatile unitatilor administrativ-teritoriale, institutiile publice si serviciile publice de

interes local, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora". O alta modalitate de a defini institutiile publice este aceea legata de caracteristicile bunurilor produse de catre acestea si modul de verificare sau, altfel spus, de modul de distribuire a acestora catre beneficiari. Din acest punct de vedere, se poate spune ca institutiile publice produc bunuri publice care se distribuie, de regula, n mod gratuit, urmarind satisfacerea la un nivel maxim posibil a cerintelor consumatorilor, sau la preturi accesibile consumatorilor. Producerea de bunuri publice este, de regula, obiectul de activitate al unei institutii publice. De aceea, fiind legate, din punct de vedere financiar, de bugetul public, institutiile publice sunt organizate dupa principiul "non profit". Exista si exceptia potrivit careia o institutie este publica, n functie de caracteristicile prestatiilor acesteia, adresndu-se publicului larg. Delimitarea unor asemenea institutii nu tine seama n primul rnd de caracteristicile finantarii, de dependenta lor de bugetul statului, ele putnd fi chiar private sau sa functioneze dupa principiile finantelor private. 1.2. Clasificarea institutiilor publice Institutiile publice pot fi clasificate dupa mai multe criterii, astfel: I. Dupa importanta activitatii, institutiile publice pot fi grupate n : a) Institutiile administratiei publice centrale ce cuprind: Parlamentul, Presedentia Romniei, Guvernul, ministerele si celelalte autoritati centrale de specialitate ale administratiei publice si institutiile din subordinea lor directa. b) Institutii ale administratiei publice locale ce cuprind: consiliile comunale, orasenesti, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, ca autoritati deliberative, si primarii, presedintii consiliilor judetene si primarul general al municipiului Bucuresti, ca autoritati executive. II. Dupa statutul juridic, institutiile publice se clasifica n: a) Institutii publice cu personalitate juridica, unitati ai caror conducatori au calitate de ordonatori de credite. Aceste institutii au patrimoniu propriu, cont curent deschis la trezorerie, buget propriu de venituri si cheltuieli, ntretin relatii cu tertii, conduc contabilitate proprie. b) Institutii publice fara personalitate juridica, unitati ai caror conducatori nu au calitate de ordonatori de credite. Sunt institutii care functioneaza ca entitati distincte n subordinea sau pe lnga institutii cu personalitate juridica, nu au cont curent la trezorerie si nu conduc contabilitate proprie (gradinite, scoli generale, dispensare medicale etc.) III. Dupa nivelul ierarhic, institutiile publice se grupeaza n:

a) Institutii publice superioare reprezinta unitatile ai caror conducatori au calitate de ordonatori principali de credite (ministrii si conducatorii celorlalte organe centrale de stat) care primesc mijloacele banesti direct de la bugetul de stat si repartizeaza credite bugetare aprobate unitatilor ierarhic inferioare. b) Institutii publice subordonate reprezinta unitatile ai caror conducatori au calitatea de ordonatori secundari si tertiari de credite si primesc prin repartizare de la institutiile ierarhic superioare mijloacele bugetare pentru acoperirea nevoilor proprii. IV. Dupa regimul de finantare, institutiile publice pot fi : a) Institutii publice finantate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetele locale, dupa caz . Creditele bugetare ale acestor institutii publice si a celor din subordine sunt stabilite de ordonatorul de credite ierarhic superior si de comun acord cu Ministerul Finantelor Publice n corpul ordonatorilor principali de credite. La partea de venituri ntlnim "alocatii de la bugetul X", iar la cheltuieli sumele alocate sunt defalcate dupa criteriul economic al clasificatiei bugetare. n cazul n care aceste institutii ncaseaza venituri, acestea vor fi virate integral la bugetul de la care sunt finantate. b) Institutii publice finantate din venituri proprii si subventii acordate din bugetul de stat din bugetele fondurilor speciale, sau din bugetele locale. Majoritatea institutiilor publice se ncadreaza n aceasta categorie. Subventiile primite (care apar la partea de venituri) vin n completarea veniturilor proprii obtinute din activitatile specifice desfasurate. Ordonatorul de credite superior stabileste cuantumul subventiei, dar nu si destinatia acesteia (cheltuieli materiale, cheltuieli de personal, etc.) Conducatorul institutiei face defalcarea tuturor veniturilor (venituri proprii plus subventii) pe categorii de cheltuieli, urmnd ca bugetul sa fie vizat de ordonatorul superior. c) Institutii publice finantate integral din venituri proprii (autofinantate). Sunt similare institutiilor publice prezentate anterior, cu diferenta ca acestea nu beneficiaza de nici o subventie de la ordonatorul superior de credite. Institutia nu este autonoma cta vreme este n subordinea unui ordonator de credite superior, iar bugetul propriu trebuie vizat de ordonatorul superior. d) Institutii publice finantate din credite externe sau fonduri nerambursabile. Fondurile externe rambursabile sau nerambursabile de care beneficiaza institutiile publice din tara noastra vin, cel mai adesea, n completarea alocatiilor de la bugetul de stat si a veniturilor proprii ale institutiilor respective. V. Un alt criteriu de clasificare a institutiilor publice este domeniul n care si manifesta autoritatea. Distingem, astfel:

a) institutii publice care actioneaza n domeniul legislativ: - Parlamentul (Camera Deputatilor si Senatul); - consiliile judetene, consiliile locale. b) institutii care actioneaza n domeniul executiv: - Guvernul; - ministerele; - Banca Nationala a Romniei; - prefecturile; - primariile. c) institutii publice care actioneaza n domeniul judecatoresc: - nalta Curte de Casatie si Justitie; - Consiliul Superior al Magistraturii; - instantele judecatoresti; - tribunalele; - parchetele. 1.3. Categorii de institutii publice O caracteristica a institutiilor publice este faptul ca ele produc bunurile publice care sunt distribuite n cea mai mare parte gratuit sau la preturi care se regasesc sub nivelul costurilor. Prin serviciile oferite de catre institutiile publice se urmareste asigurarea unor servicii catre contribuabili care ar necesita costuri ridicate daca ar fi produse de sectorul privat, precum si asigurarea satisfacerii nevoilor sociale ale contribuabililor. Deoarece sunt axate pe furnizarea unor anumite bunuri publice, institutiilor publice le este caracteristica specializarea, ele urmarind scopul pentru care functioneaza. Pentru realizarea sarcinilor si functiilor ce-i revin, statul organizeaza o vasta retea de institutii cu scopul de a presta servicii publice n vederea satisfacerii interesului general al populatiei. Prin intermediul acestor institutii publice, statul desfasoara actiuni n diferite domenii, asa cum rezulta ele din legile bugetare, astfel :

I. Actiuni privind serviciile publice generale desfasurate de catre autoritatile publice (administratia prezidentiala, autoritatile legislative, autoritatile executive, autoritatile judecatoresti, alte autoritati). II. Actiuni privind apararea nationala III. Actiuni privind ordinea publica si siguranta nationala. IV. Actiuni social-culturale: 1. 2. 3. 4. 5. nvatamnt; Sanatate; Cultura si religie; Sport si tineret; Asistenta sociala.

V. Actiuni de dezvoltare publica, locuinte si servicii: 1. 2. 3. Dezvoltare publica; Locuinte; Protectia mediului si gospodarirea apelor.

VI. Actiuni economice: 1. 2. 3. 4. Industrie; Agricultura si silvicultura; Transporturi si comunicatii; Alte actiuni economice .

VII. Alte actiuni: 1. Cercetare stiintifica. 1.4. Ordonatorii de credite bugetare Conducatorii institutiilor publice sunt ordonatori de credite bugetare. n functie de subordonarea institutiei, conducatorul acesteia poate fi:

ordonator principal de credite; ordonator secundar; ordonator tertiar.

1. Ordonatorii principali de credite - sunt ministrii, conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor autoritati publice centrale, conducatorii institutiilor publice autonome si primarii. n categoria celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale se includ, printre altii, conducatorii Consiliului Legislativ, Curtii Constitutionale, Consiliului Concurentei, SRI, SPP etc. Conducatorii institutiilor publice autonome sunt conducatorii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Autoritatii Nationale de Reglementare n Domeniul Energiei Electrice, Autoritatii Nationale de Reglementare n Domeniul Gazelor Naturale etc. Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate nlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane mputernicite n acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele si conditiile delegarii. n cazurile prevazute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi. Astfel de situatii se ntlnesc, de exemplu, la Camera Deputatilor si Senat. 2. Conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz. Diferenta dintre un ordonator secundar de credite si unul tertiar este aceea ca ordonatorul secundar mai are la rndul sau ordonatori de credite n subordine. Deci, un ordonator tertiar de credite poate fi n subordinea directa a ordonatorului principal de credite (cazul cel mai frecvent ntlnit) sau n subordinea unui ordonator secundar de credite. Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz, n raport cu sarcinile acestora. Ordonatorii principali de credite vor repartiza creditele bugetare, dupa retinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei executii bugetare prudente, cu exceptia cheltuielilor de personal si a celor care decurg din obligatii internationale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor retinute n proportie de 10% se face n semestrul al doilea, dupa examinarea de catre Guvern a executiei bugetare pe primul semestru; Ordonatorii secundari de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate de ordonatorul principal de credite pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice subordonate, ai caror conducatori sunt ordonatori tertiari de credite, n raport cu sarcinile acestora;. Ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate si n conditiile stabilite prin dispozitiile legale.

Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai n limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale. Ordonatorii de credite raspund, potrivit legii, de:

angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor n limita creditelor bugetare repartizate si aprobate; realizarea veniturilor; angajarea si utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare; integritatea bunurilor ncredintate institutiei pe care o conduc; organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea la termen a situatiilor financiare asupra situatiei patrimoniului aflat n administrare si executiei bugetare; organizarea sistemului de monitorizare a programului de achizitii publice si a programului de lucrari de investitii publice; organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenti acestora; organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor legale.

8. SISTEMUL BUGETAR 8.1 Continutul conceptului de buget 8.2 Principiile bugetare 8.3 Elaborarea bugetului de stat 8.4 Executia bugetului 8.1 Continutul conceptului de buget In domeniul financiar autoritatea publica este obligata sa intocmeasca un plan anual prin care sa prevada suma veniturilor si cheltuielilor publice. Acest program este supus apoi discutiei si aprobarii puterii legislative. Principala motivatie pentru intocmirea bugetului este una de natura financiara si consta in aceea ca, prin structurarea si dimensionare veniturilor ce urmeaza a se colecta si a cheltuielilor publice, se asigura o gestionare rationala a fondurilor publice si se vizeaza o cheltuire eficienta a acestora. In conditiile finantelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislativ, doar o lista a cheltuielilor si a veniturilor publice, fara specificare vreunei legaturi cu starea si perspectivele economiei nationale. In conditiile tot mai complexe ale vietii economico-sociale de astazi, doctrina financiara a completat imaginea despre buget si a legat existenta acestuia de mersul si starea intregii economii nationale. Astfel, in toate tarile dezvoltate notiunea de buget se refera la doua structuri diferite:

bugetul economiei nationale; bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autoritatii publice).

Bugetul economiei nationale este un plan/program ce se intocmeste anual si cuprinde totalitatea veniturilor si a cheltuielilor dintr-o economie nationala, indiferent daca aceste sunt publice sau private. Acest buget cuprinde in fapt, pe langa bugetele autoritatii publice si totalitatea bugetelor private (ale agentilor economici). De regula, este un buget informativ, orientativ si nu este executoriu, in consecinta nu se supune aprobarii legislativului. Bugetul economiei nationale serveste ca baza pentru argumentatia financiar-economica, politica si sociala a guvernului.

Bugetul public (de stat) se elaboreaza pornind de la bugetul economiei nationale, insa cuprinde numai resursele si cheltuielile autoritatii publice. Bugetul public se supune in mod obligatoriu discutiei amanuntite a Parlamentului si aprobarii acestuia. Dupa aprobarea de catre Parlament, bugetul de stat devine lege si astfel, este posibila incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor publice. Structura sistemului bugetar este adecvata organizarii administrative a statului. Astfel, intr-un stat unitar (spre exemplu, Romania) bugetul de stat este organizat pe doua paliere: bugetul administratiei centrale de stat si bugetele administratiei locale. Aceasta este o strucurare simplificata a sistemului bugetar care insa, in Romania, asa cum precizeaza legea finantelor publice, este reprezentat de un sistem unitar de bugete: "resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete, si anume: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului si bugetele altor instituitii publice cu caracter autonom, in conditiile asigurarii echilibrului financiar"1. In statele federale sistemul bugetar este structurat pe trei nivele mari: bugetul federatiei, bugetele statelor membre, ale provinciilor sau ale landurilor si bugetele locale. O problema esentiala in cadrul procesului bugetar o reprezinta repartizarea veniturilor si cheltuielilor intre diferitele nivele ale sistemului bugetar. Aceasta repartizare se face in raport cu atributiile ce revin la fiecare nivel in realizarea actiunilor publice. Ca regula generala, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administratiei centrale de stat, iar impozitul pe avere se face venit la bugetele locale. Impozitele pe venituri se repartizeaza intre organele administratiei centrale si locale, in functie de sarcinile ce revin fiecarui nivel organizatoric al statului. 8.2 Principiile bugetare Principiile bugetare sunt norme orientative ce guverneaza realizarea procesului bugetar. Scopul lor este acela de a preciza conditiile in care se face elaborarea si executia bugetului public. In tara noastra, aceste principii bugetare sunt precizate in legea finantelor publice, mentionata mai inainte. Principiile bugetare sunt urmatoarele: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. principiul universalitatii bugetului; principiul unitatii bugetului; principiul realitatii bugetare; principiul anualitatii bugetului; principiul echilibrului bugetar; principiul neafectarii veniturilor bugetare; principiul specializarii; principiul publicitatii bugetului;

1.Principiul universalitatii bugetului se refera la faptul ca totalitatea veniturile si cheltuielile unui nivel al autoritatii publice trebuie sa fie cuprinse in proiectul de buget pe total venituri si cheltuieli (pe doua pozitii distincte) astfel incat, organul legislativ sa poata aprecia si aproba/respinge colectarea resurselor si cheltuirea lor. 2.Principiul unitatii bugetului se refera la faptul ca toate veniturile si cheltuielile statului ar trebui cuprinse intrun singur buget dupa o schema unitara de clasificare a veniturilor si cheltuielilor. 3.Principiul realitatii bugetare impune ca toate veniturile si cheltuielile sa porneasca de la starea reala a economiei nationale, adica proiectul de buget sa fie elaborat pornind de la realitatea economico-sociala. 4.Principiul anualitatii bugetului se refera la perioada pentru care se elaboreaza bugetul. De regula, bugetul se intocmeste pentru un an. In ultimii douazeci de ani insa, s-a incetatenit tot mai mult practica de a se elabora bugetul statului pe doua paliere. Pe de o parte, bugetul multianual, cu caracter informativ si, pe baza acestuia se elaboreaza bugetul de stat, pe de alta parte.

5.Principiul echilibrului bugetar impune ca acoperirea cheltuielilor statului sa se realizeze doar pe seama veniturilor ordinare ale acestuia. Potrivit conceptiei clasice asupra finantelor publice asigurarea echilibrului financiar era socotita cheia de bolta a intregii politici financiare a autoritatii publice. In prezent, se poate admite un anumit deficit bugetar la nivel anual, in anumite limite si cu posibilitatea absorbtiei sale intr-un interval mai mic sau mai mare de timp. In functie de cum au fost cheltuiti banii, un astfel de deficit ar putea avea chiar efecte pozitive, contribuind la dezvoltarea economiei si rezultand din aceasta, in viitor, o crestere a bazei generatoare de venituri publice. 6.Principiul neafectarii veniturilor bugetare se refera la faptul ca un venit o odata incasat se administreaza global, fiind destinat acoperirii cheltuielilor privite in ansamblul lor; aceasta inseamna, in cuvinte mai putine, ca veniturile bugetare trebuie depersonalizate. 7.Principiul specializarii se refera la faptul ca in bugetul de stat, atat cheltuielile cat si veniturile, nu se cuprind doar in suma globala ci si defalcat, adica cheltuielile pe destinatii si veniturile pe tipuri de impozite si taxe. Astfel, prin vot Parlamentul acorda o autorizatie executivului nu in mod global, ci pe fiecare tip de cheltuieli si venituri. In vederea realizarii acestui obiectiv se intocmeste o clasificatie bugetara a veniturilor si cheltuielilor. 8.Principiul publicitatii bugetului cere ca bugetul aprobat de Parlament sa fie publicat in presa (la noi in tara in Monitorul Oficial si in presa centrala) pentru ca astfel contribuabilii sa cunoasca suma globala si structura veniturilor si cheltuielilor statului. 8.3 Elaborarea bugetului de stat Bugetul de stat se elaboreaza ca proiect de catre puterea executiva, deoarece numai guvernul are initiativa legislativa in domeniul finantelor publice. In cadrul puterii executive, ca regula generala, proiectul de buget se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor. Elaborarea proiectului de buget incepe inca de la jumatatea anului precedent, pentru ca de atunci autoritatea publica si institutiile sale cunosc deja executia bugetului din penultimul an. Elaborarea proiectului de buget se face concomitent pentru toate verigile organizatorice ale statului. Proiectul de buget guvernamental, inainte de a fi dezbatut in Parlament, se supune analizei comisiilor de specialitate ale Parlamentului care au dreptul de a propune modificari si intocmesc un raport. Dupa dezbaterile din comisii, proiectul se supune discutiei si aprobarii in plenul Parlamentului, impreuna cu raportul comisiilor. In final, Parlamentul aproba proiectul de buget pe fiecare tip de sursa si destinatie de cheltuieli. Prin votarea proiectului de buget rezulta legea bugetului, care aproba cheltuielile si veniturile statului, dar si autorizeaza guvernul sa inceapa executia bugetului. 8.4 Executia bugetului In ceea ce priveste veniturile intreaga executie bugetara se realizeaza de catre Ministerul Finantelor si de catre administratiile financiare. Pentru a asigura executia partii de cheltuieli s-a organizat sistemul ordonatorilor de credite. Ordonatorul este o persoana care are dreptul de a repartiza creditele bugetare. La nivel central exista ordonatori principali, ordonatori secundari si ordonatori tertiari. Ordonatorii principali sunt ministrii pentru toate cheltuielile care cad in sarcina ministerelor lor si in limita creditelor aprobate. Ordonatorii secundari sunt secretarii de stat sau directorii generali din ministere si sarcina acestora este repartizarea creditelor bugetare pe executantii directi. Ordonatorii tertiari sunt spre exemplu rectorii, inspectorii generali la invatamantul preuniversitar etc.

Pentru bugetele locale exista doar ordonatori primari si tertiari. Ordonatorii raspund de executia bugetului de stat in domeniul lor. Executia cheltuielilor presupune urmatoarele tipuri de operatiuni: angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonantarea si plata. Angajarea cheltuielilor inseamna asumarea unei obligatii viitoare de plata in concordanta cu indeplinirea sarcinii ce-i revine ordonatorului. Concret, inseamna asumarea obligatiei de a efectua o plata in viitor pentru marfurile sau serviciile cumparate de institutiile publice. Trebuie sa aiba temei legal si se realizeaza prin semnarea unui contract , acceptarea unei oferte, trimiterea unei comenzi etc. Lichidarea presupune constatarea faptica si pe baza unor documente a realizarii operatiilor angajate in prealabil, precum si stabilirea sumei ce urmeaza a fi platita. Ordonantarea inseamna emiterea unei dispozitii de plata ce trebuie sa poarte viza de control financiar preventiv. Executia de casa a bugetului inseamna incasarea propriu-zisa a veniturilor si efectuarea platilor in si din contul bugetului de stat. Aceasta operatie se realizeaza fie prin intermediul sistemului bancar, fie prin Trezoreria Publica, fie prin ambele. Trezoreria Publica este ca un fel de "banca a Finantelor Publice" si prin ea se realizeaza executia de casa a bugetului dar, are si rolul de a mobiliza si pastra disponibilitatile banesti ale tuturor ordonatorilor de credite, precum si a veniturilor agentilor economici care doresc sa-si pastreze diponibilitatile aici. Deosebit de important este controlul bugetar care se realizeaza la trei nivele: politic (exercitat de Parlament), administrativ (realizat de catre Guvern prin organisme specializate ale Ministerului Finatelor) si jurisdictional (exercitat de Curtea de Conturi, numita de Parlament) . [1] Legea Finantelor Publice nr. 72 din 12 iulie 1996