ARGUMENT

Instituţiile publice au un rol important în cadrul statului deoarece prin intermediul

acestora acesta îşi îndeplineşte funcţiile sale. De asemenea, procesele economice în economia
de piaţă, sunt influenţate de stat prin pârghiile economico-financiare aflate la dispoziţia sa,
utilizate în vederea corectării dezechilibrelor la nivel macroeconomic.
Sfera de cuprindere a instituţiilor publice este vastă, statul acţionând practic în toate
domeniile vieţii economice sau sociale. De asemenea, una din caracteristicele cele mai
importante ale economiilor secolului XX, care se continuă şi în secolul XXI, este expansiunea
sectorului public. Statul, prin intermediul instituţiilor de care dispune sau prin intermediul
întreprinderilor a acţionat, în funcţie de politica urmată în diferite perioade, asupra
redistribuirii produsului intern brut în economie, a influenţat pozitiv sau negativ desfăşurarea
anumitor activităţi.

RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

1. Continutul resurselor financiare publice si alocarea acestora

Intr-o economie moderna, de regula, necesarul de resurse depaseste posibilitatile de

procurare a acestora. De asemenea, in timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de
resurse inregistreaza o tendinta de crestere continua.
Resursele, ca elemente ale bogatiei unei natiuni, include in structura lor, alaturi de resursele
materiale, umane, informationale, valutare, si resursele financiare
Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor
economico-sociale intr-o anumitã perioada de timp.
La nivel national, resursele financiare includ:
 resursele financiare ale autoritatilor si institutiilor publice;
 resursele financiare ale unitatilor publice si private;
 resursele financiare ale organizatiilor fara scop lucrativ;
 resursele financiare ale populatiei.
 Intre resursele financiare ale societãtii si resursele financiare publice exista un raport
ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere
mult mai larga.
Alaturi de resursele financiare publice, resursele financiare ale societatii include si resursele
financiare private.

Figura 1 – Structura resurselor financiare ale societati

Datorita caracterului limitat al resurselor financiare, o problema foarte importanta a

societatii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri
(publice, mixte si private).
Deciziile privind alocarea resurselor intre sectorul public si cel privat influenteaza decisiv,
atât productia de bunuri publice cât si raportul dintre acestea si bunurile private.
In teoria finantelor publice, se apreciaza ca alocarea resurselor este optima atunci când
cerintele consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului
privat si a celui public.
2. Finanţarea instituţiilor publice

Finanţarea instituţiilor publice se realizează din veniturile bugetare constituite la

nivelul bugetului de stat, bugetului local, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetului
fondurilor speciale (fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi fondul asigurărilor pentru
şomaj) sau bugetele instituţiilor publice. Astfel, se disting trei categorii de finanţări ale
instituţiilor publice:
- finanţarea din alocaţii bugetare – presupun finanţare integrală de la bugetul de
stat, bugetul local, bugetul asigurărilor sociale de stat, sau de la bugetul unui
fond special;
- subvenţionarea – prin virarea de subvenţii de la bugetul de stat, bugetul local,
bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetul unui fond special;
- autofinanţarea – prin acoperirea integrală a cheltuielilor din venituri proprii.
În vederea stabilirii tipului de finanţare a unei instituţii publice se au în vedere
resursele utilizate pentru acoperirea majorităţii cheltuielilor curente ale instituţiei respective.
Independent de modul de finanţare stabilit prin criteriul anterior, instituţiile publice pot avea
acces la fonduri şi din alte surse (autofinanţări, împrumuturi interne sau externe, fonduri
nerambursabile etc.).
În sectorul public se face diferenţa dintre venituri şi finanţări1. Veniturile proprii al
instituţiilor publice se compun din taxe colectate pentru activitatea prestată de instituţiile
respective şi pentru care nu există obligaţia virării la bugetul de stat sau local, ci se
administrează direct de instituţiile publice în regim de venituri proprii. În unele cazuri, pe
baza unor legi speciale, unele instituţii publice colectează şi reţin impozite la bugetul propriu.
Resursele bugetare constituite din impozitele, contribuţiile şi taxele virate la bugetele
publice sunt utilizate pentru asigurarea finanţării instituţiilor publice (instituţii publice
finanţate integral de la buget şi cele subvenţionate).

1
A se vedea OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi
conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile
de aplicare a acestuia, publicat în MO nr. 1186/2005.
3. Finanţarea integrală din alocaţii bugetare

Finanţarea instituţiilor publice integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor

sociale de stat, bugetele local sau bugetele fondurilor speciale se realizează pe baza alocaţiilor
bugetare.
În strictă corelare cu veniturile încasate la bugetele publice (bugetul de stat, bugetul
local etc.) se pot face deschideri de credite bugetare pe seama ordonatorilor principali de
credite finanţaţi din respectivele bugete. Deschiderea ce credite bugetare se face diferenţiat în
funcţie de tipul instituţiilor publice. Astfel, distingem două proceduri distincte de deschideri:
A. deschideri de credite din resurse constituite la nivel central;
B. deschideri de credite din resurse constituite pe seama colectivităţilor locale.

A. În cazul ordonatorilor de credite principali finanţaţi de la una dintre bugetele

centrale, deschiderea de credite se concretizează într-o aprobare comunicată de către
Ministerul Finanţelor Publice prin Trezoreria Centrală cu privire la totalul repartizărilor de
credite bugetare ce se pot realiza către ordonatorii din subordine şi totalul plăţilor proprii ce
pot fi iniţiate. Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare şi potrivit
destinaţiilor aprobate pe capitole şi titluri de cheltuieli în raport cu:
- gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie anterior;
- respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor
respective;
- gradul de încasare a veniturilor bugetare şi de posibilităţile de finanţare a
deficitului bugetar2.
În vederea menţinerii echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar, până la finele
lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcţie de estimarea
încasării veniturilor bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite deschid şi
repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate.
Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi
neutilizate din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în cazuri temeinic
justificate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.

2
A se vedea art. 49 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice
B. Deschiderile de credite la nivelul bugetelor locale se realizează la unităţile Trezoreriei
Statului din teritoriu.
Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de
credite efectuate de ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate,
potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea
cheltuielilor respective.
Pentru deschiderea de credite bugetare aferente transferurilor de la bugetul de stat
către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de
Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea
ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale şi în funcţie de necesităţile execuţiei
bugetare, cu respectarea destinaţiei.
Deschiderile de credite bugetare se evidenţiază de către Trezoreria Statului în conturi
extrabilanţiere prin creditarea contului. Soldurile acestor conturi reprezintă plafoanele
maxime pentru plăţile ce se efectuează.
Ordonatorii secundari şi terţiari de credite finanţaţi din bugetul de stat sau local
beneficiază de repartizări de credite bugetare. Sumele repartizate se încadrează în deschiderile
de credite bugetare efectuate de ordonatorii principali de credite şi diminuează disponibilul
din deschideri de credite ce pot fi utilizate pentru următoarele deschideri sau pentru plăţi.
Sumele repartizate ordonatorilor secundari de credite se utilizează pentru deschiderea
de credite bugetare ordonatorilor terţiari de credite din subordine şi pentru efectuarea de plăţi
pentru activitatea proprie. Aceste repartizări de credite sunt înregistrate în conturi
extrabilanţiere în mod similar celor de la ordonatorii principali de credite bugetare.
Sumele repartizate ordonatorilor terţiari de credite bugetare se utilizează exclusiv
pentru plăţile iniţiate de aceste instituţii publice. Unităţile Trezoreriei Statului monitorizează
situaţia creditelor repartizate utilizând conturi extrabilanţiere.
Ordonatorii principali şi secundari de credite bugetare pot retrage creditele bugetare
neutilizate. Retragerea de credite apare cel mai frecvent în situaţia în care este nevoie de
alocaţiile neutilizate la anumite capitole şi titluri pentru a fi realocate (prin repartizări) către
alte capitole şi titluri de cheltuială. O altă situaţie apare atunci când, în urma rectificării
negative a bugetului, creditele bugetare deja repartizate sunt mai mari decât noile prevederi
bugetare.
Efectuarea plăţilor de către instituţiile publice trebuie să se realizeze în cadrul
repartizărilor de credite bugetare aferente capitolelor şi titlurilor de cheltuială. Utilizarea
creditelor bugetare în cadrul capitolelor şi titlurilor se face în funcţie de nevoile instituţiei,
neexistând limitări sau corelaţii suplimentare. De exemplu, repartizările de credite bugetare
unei şcoli la titlul de bunuri şi servicii în proporţie de un sfert din prevederea bugetară
trimestrială nu împiedică unitatea şcolară să utilizeze integral sau în proporţie de peste 25%
creditele bugetare la unele aliniate (cum ar fi telefon, carburanţi etc.) şi să utilizeze mai puţin
de 25% la alte aliniate astfel încât valoarea plăţilor iniţiate să nu depăşească repartizarea de
credit bugetar.
Creditele bugetare repartizate şi neutilizate la finele lunii se reportează, soldul
neutilizat cumulându-se cu noile repartizări. Creditele bugetare repartizate şi neutilizate până
la sfârşitul anului bugetar se anulează de drept.
La nivel local există şi o excepţie reprezentată de instituţiile publice din subordinea
Consiliilor Judeţene care nu sunt arondaţi la Trezoreria din reşedinţa de judeţ. Aceste instituţii
funcţionează pe principiul specific instituţiilor subvenţionate cu toate că veniturile proprii ale
acestora sunt inexistente.

4. Subvenţionarea instituţiilor publice

Instituţiile publice care obţin venituri proprii în mod curent, dar ale căror cuantum este
insuficient pentru acoperirea cheltuielilor pot beneficia de subvenţii, devenind instituţii
publice subvenţionate. Nu orice instituţie publică care obţine venituri proprii devine automat
instituţie subvenţionată. În actele normative de înfiinţare trebuie să se stipuleze regimul
veniturilor obţine de instituţiile publice respective: rămân la dispoziţia acestora şi se
completează cu subvenţii (în acest caz instituţiile publice devin subvenţionate) sau se virează
integral la bugetul ordonatorului de credite şi beneficiază de alocaţii bugetare ce acoperă
integral cheltuielile (în acest caz devin instituţii publice finanţate integral de la buget,
veniturile încasate nefiind ale instituţiei).
La nivelul ordonatorului principal de credite, subvenţiile destinate ordonatorilor
secundari şi terţiari subvenţionaţi sunt prevăzute pe fiecare capitol în parte în cadrul unui titlu
distinct.
La nivelul instituţiilor publice subvenţionate, veniturile au două componente majore:
- subvenţiile primite de la ordonatorul superior;
- veniturile proprii obţinute de instituţie.
Cheltuielile instituţiilor publice subvenţionate trebuie să se încadreze în totalul
veniturilor stabilite. Structura cheltuielilor este identică cu cea a oricărei instituţii publice.
Efectuarea plăţilor este condiţionată de existenţa disponibilităţilor în contul deschis la
Trezorerie. Disponibilităţile se constituie din depunerea/încasarea directă a veniturilor proprii
la care se adaugă viramentele periodice de subvenţii efectuate de ordonatorul superior de
credite bugetare.

Schema nr. 1: Mecanismul de finanţare al instituţiilor publice

ÎN TIMPUL ANULUI BUGETAR

Venituri proprii
Subvenţii

Contul instituţiei publice Cheltuieli:

- de personal
- bunuri şi servicii
- investiţii

Sursa: A. Gyorgy - Sectorul public românesc în context european: abordare bugetară şi

instituţională, 2005
 La finele anului, instituţiile publice subvenţionate au obligaţia de a restitui
ordonatorului superior de credite bugetare sumele neutilizate din contul de trezorerie. Această
operaţiune vizează respectarea principiului conform căreia subvenţia acoperă strict deficitul
de finanţare obţinut prin deducerea din cheltuieli a veniturilor proprii. Operaţiunea de
regularizare se face prin reconstituirea de credite bugetare cu suma de rambursat (echivalentă
cu o stornare parţială a plăţii iniţiale).
Dacă în cursul exerciţiului bugetar veniturile proprii au fost mai mari decât
cheltuielile, instituţia publică returnează ordonatorului superior de credite doar subvenţiile
primite de la acesta, diferenţa rămânând la dispoziţia instituţiei, putând fi folosită anul
următor pentru acoperirea cheltuielilor. Reportarea sumelor de la un an bugetar la altul se face
direct de către unităţile Trezoreriei Statului.

5. Autofinanţarea instituţiilor publice

Instituţiile publice care obţin venituri proprii care pot acoperi integral cheltuielile intră
în categoria instituţiilor publice autofinanţate (finanţate integral din venituri proprii). Statutul
de instituţie publică autofinanţată de acordă explicit prin actul juridic ce reglementează
funcţionarea instituţiei, fiind posibilă organizarea acesteia şi ca instituţie finanţată de la buget
(în acest caz veniturile trebuie virate integral la bugetul de la care se asigură finanţarea).
Veniturile proprii ale instituţiilor publice autofinanţate se axează pe contracte de
prestări de servicii către terţi. Astfel, aceste venituri fac parte din categoria taxelor deoarece
nu sunt obligatorii pentru contribuabili, iar în cazul în care se plătesc trebuie să existe şi o
contraprestaţie din partea instituţiei publice.
Contractele de prestări servicii semnate de instituţiile publice autofinanţate prevăd
prestarea de servicii publice către beneficiari, decontarea contravalorii realizându-se direct de
către beneficiari sau de terţe persoane. De exemplu, un spital public prestează servicii
medicale către pacienţi, plata putând fi făcută direct de aceştia (dacă pacienţii nu sunt
asiguraţi în sistemul public sau solicită servicii neacoperite de asigurare), de angajatorii
acestora sau de Casa de Asigurări de Sănătate (dacă sunt asiguraţii sistemului public). Deci,
prin faptul că decontarea unor servicii se face din resurse bugetare publice nu înseamnă că
avem de a face cu subvenţii.
Fundamentarea cuantumului veniturilor proprii trebuie în aşa fel făcută încât veniturile
din taxe să acopere cheltuielile instituţiei. Nu există pârghii de a ajuta instituţiile publice
autofinanţate de a ieşi dintr-un eventual impas generat de o criză de lichiditate.
 În cursul anului plăţile instituţiilor publice autofinanţate trebuie să se încadreze în
bugetul aprobat conform reglementărilor, dar şi în disponibilul de la Trezorerie. Eventualele
goluri temporare de casă nu pot fi acoperite din resurse împrumutate.
Disponibilităţile băneşti din contul de Trezorerie pot fi fructificate prin constituirea de
depozite la termen exclusiv la unităţile Trezoreriei Statului. Depozitele la termen au scadenţe
predefinite şi rata de dobândă stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice, deci nu pot
fi negociate.
La finele anului bugetar, soldul contului de disponibilităţi se reportează automat
pentru anul bugetar următor.

Structura resurselor financiare publice

In toate tarile se manifesta o cerere sporita de resurse financiare generata de cresterea

nevoilor sociale intr-un ritm mai rapid decât cel al evolutiei produsului intern brut.
Insa satisfacerea cererii de resurse financiare publice este influentata de un ansamblu de
factori, cum sunt:
 factori economici, care imprima o anumita evolutie produsului intern brut, ceea
ce poate determina cresterea veniturilor impozabile;
 factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor in scopul asigurarii
nevoilor de educatie, sanatate, protectie si asigurari sociale etc.;
 factori demografici, care pot influenta, in anumite conditii, atât numarul
populatiei active, cât si cresterea numarului contribuabililor;
 factori monetari (masa monetara, creditul, dobânda), care isi transmit influenta
prin pret, respectiv cresterea preturilor accentueaza fenomenele inflationiste,
care la rândul lor genereaza sporirea resurselor din impozite si taxe;
 factori politici si militari, care prin masurile de politica economica, sociala si
financiara pe care le implica, pot avea ca efect cresterea productiei si a
veniturilor, a contributiilor pentru asigurarile sociale, a fiscalitatii, presiuni
asupra bugetului general consolidat, influentând, in acelasi timp, nivelul
resurselor financiare publice;
 factori de natura financiara, care sintetizeaza influenta factorilor prezentati
anterior, prin dimensiunea cheltuielilor publice.
 Structura resurselor financiare publice difera de la o tara la alta, iar in evolutia istorica a
acestora s-au inregistrat numeroase modificari.
In continuare vom prezenta aceasta structura pe baza urmatoarelor criterii:
1. din punct de vedere al continutului economic;
2. din punct de vedere al structurii organizatorice a statelor;
3. prin prisma bugetului general consolidat;
4. in functie de ritmicitatea incasarilor la buget;
5. in functie de provenienta.
Resursele financiare publice, din punct de vedere al continutului lor economic, se
concretizeaza in:
1. prelevarile cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contributii);
2. resursele de trezorerie;
3. resursele provenind din imprumuturi publice;
4. resursele provenind din emisiune monetara fara acoperire.
1) Prelevarile cu caracter obligatoriu se prezinta sub forma veniturilor fiscale si nefiscale.
Veniturile fiscale se instituie de catre stat, in virtutea suveranitatii sale financiare, in calitatea
sa de subiect de drept public. Veniturile cu caracter fiscal reprezinta prelevari legale din
veniturile create de unitatile economice si populatie, inclusiv in legatura cu detinerea de catre
acestia a unor averi sau proprietati impozabile si se concretizeaza in:
 impozite, taxe si contributii directe, in cazul carora suportatorul real este
considerat a fi insusi subiectul lor;
 impozite si taxe indirecte, in cazul carora suportatorul real nu coincide cu
subiectul platitor, datorita fenomenului financiar de repercursiune.
Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului:
 in calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate in procesul reproductiei
economice (de pilda, dividendele);
 de la regiile publice sau societatile nationale autonome (apar sub forma
intregului profit net al acestora sau a varsamintelor unei fractiuni din profitul
net ramas dupa alimentarea fondurilor proprii);
 de la institutiile publice (apar sub forma taxelor de metrologie, pentru
eliberarea autorizatiilor de transport cu autovehicule in traficul international de
marfuri, pentru analizele efectuate de laboratoarele organizate in sistemul
protectiei consumatorilor si de altele asemanatoare, taxele consulare, taxe si
 alte venituri din protectia mediului s.a., a veniturilor incasate de diverse
unitati sau pentru diverse activitati, care se varsa la buget, cum sunt
veniturile unitatilor publice veterinare, ale unitatilor de reproductie si selectie a
animalelor, din chiriile aferente imobilelor proprietate de stat si administrate de
institutii publice, sumele incasate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare
s.a., din varsamintele efectuate din veniturile unor institutii publice si ale
unor activitati autofinantate);
 din diverse alte surse (sunt denumite venituri nefiscale diverse) cum sunt de
pilda cele provenite din:
 amenzile si penalitatile aplicate;
 valorificarea bunurilor confiscate;
 concesiunile realizate de institutiile publice;
 expertizele in domeniul navigatiei etc.
2. Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporara a deficientelor curente ale
bugetului national public. Ele prezinta urmatoarele caracteristici principale:
 sunt imprumuturi pe termen scurt, contractate pe piata de capital, prin
emisiunea si plasarea unor titluri de stat sub forma bunurilor de tezaur, a
certificatelor de depozit;
 au caracter temporar si rambursabil;
 presupun un cost determinat de dobânda aferenta titlurilor de stat, precum si de
cheltuielile ocazionate de punerea si retragerea din circulatie a titlurilor
respective.
3. Resursele financiare provenind din imprumuturi publice se gestioneaza, de asemenea, prin
sistemul trezoreriei publice, si constituie un mijloc frecvent de procurare a resurselor
financiare si de acoperire a deficitului bugetar.
4. Emisiunea monetara fara acoperire, desi constituie o modalitate de finantare a deficitului
bugetar, produce si efecte negative, pe plan economic si social, generate de inflatii.
Un alt criteriu de grupare a resurselor publice il constituie structura organizatorica a
statelor si distingem:
1. in statele de tip unitar:
 resurse publice ale bugetului central;
 resurse publice ale bugetelor locale;
  resurse mobilizate pe linia asigurarilor sociale, reprezentate in bugetul central
consolidat.
2. in statele de tip federal:
 resurse publice ale bugetului federal;
 resurse publice ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale
federatiei;
 resurse publice ale bugetelor locale.
In statele de tip federal, resursele asigurarilor sociale se regasesc ca venit atât in bugetul
central consolidat, cât si in bugetele statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federatiei.
Structura resurselor financiare privita prin prisma bugetului general (central) consolidat,
include:
1. resursele financiare ale bugetului de stat, din care fac parte:
a) veniturile curente:
 detin ponderea cea mai mare in formarea bugetului public;
 se incaseaza pe baza unor prevederi legale care au o valabilitate mare in timp;
 in functie de natura lor, acestea se divid in venituri fiscale si venituri nefiscale.
b) venituri din capital:
 detin o pondere scazuta in structura veniturilor bugetare;
 au o provenienta obiectiva, rezultata din valorificarea prin vânzare a unei parti
din avutia nationala aflata in patrimoniul public;
 se concretizeaza in:
 veniturile obtinute prin valorificarea unor bunuri ale statului (cum ar fi
cele obtinute din vânzarea locuintelor);
 veniturile obtinute din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice
(echipamente de birotica, mobilier, materiale de constructii rezultate
din modelari, mijloace de transport etc.);
 veniturile obtinute din valorificarea unei parti a stocurilor aflate in
rezerva de stat si de mobilizare.
2. resursele financiare ale asigurarilor sociale de stat, care provin din contributiile pentru
asigurarile sociale si din alte surse ce alimenteaza asigurarile sociale de stat.
3. resursele financiare cu destinatie speciala, care constau, in general, din contributiile ce
alimenteaza fondurile speciale constituite la nivel central.
4. resursele financiare ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale cum sunt:
  impozitele, taxele si veniturile nefiscale cu caracter local;
 cotele si sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
 transferurile cu destinatie speciala de la bugetul de stat;
 alte venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.
In functie de ritmicitatea incasarii lor la buget, resursele financiare publice se grupeaza
in:
1. resurse ordinare (curente):
 sunt cele considerate normale, firesti pentru constituirea bugetului public;
 se incaseaza la buget cu o anumita regularitate, in cadrul fiecarui exercitiu
bugetar;
 in aceasta categorie se includ:
 veniturile fiscale;
 contributiile pentru asigurarile sociale de stat;
 contributiile ce alimenteaza fondurile speciale;
 veniturile nefiscale.
2. resurse extraordinare (intâmplatoare sau incidentale):
 sunt cele la care statul recurge in situatii exceptionale, respectiv când resursele
curente nu acopera cheltuielile publice;
 in aceasta categorie se includ:
 imprumuturile de stat interne si externe;
 transferurile, ajutoarele si donatiile primite din strainatate;
 unele rezultate din lichidarea participatiilor de capital in strainatate;
 sumele rezultate din valorificarea peste granita a bunurilor statului;
 emisiunea monetara fara acoperire in economia reala.
In functie de provenienta lor, resursele financiare publice se grupeaza in:
1. resurse de provenienta interna:
 in functie de calitatea subiectului partilor acestea se divid in:
 venituri de la unitatile economice cu capital de stat, privat, mixt si
cooperatist;
 venituri de la institutiile publice si private;
 venituri de la populatie (menaje).
 se incaseaza la bugetele corespunzatoare sub forma de impozite, taxe,
contributii, venituri nefiscale, imprumuturi publice interne.
2. resurse de provenienta externa:
 apar, in principal, sub forma de:
 imprumuturi de stat contractate la institutii financiare internationale (FMI,
Banca Mondiala, BERD s.a.);
 imprumuturi de stat contractate la guvernele altor tari;
 imprumuturi de stat contractate la banci cu sediul in alte tari;
 imprumuturi de stat contractate de la detinatori straini (particulari) de capitaluri
banesti;
 dobânzi percepute pentru creditele externe acordate, precum si a ratelor
scadente la aceste credite ce se incaseaza de buget in anul curent;
 ajutoare financiare si donatii primite din strainatate;
 impozite si taxe percepute de la reprezentantele in România ale firmelor
straine;
 impozitul asupra dividendelor cuvenite investitorilor straini, ce se transfera in
strainatate;
 lichidari ale participatiilor de capital ale statului in strainatate.
In România, conform prevederilor legale, resursele financiare publice se mobilizeaza si se
gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete si anume:
 bugetul de stat;
 bugetul asigurarilor sociale de stat;
 bugetele locale;
 bugetele fondurilor speciale;
 bugetele trezoreriei statului;
 bugetele altor institutii cu caracter autonom.
Principalele categorii de resurse publice sunt:
I. Resursele bugetului de stat:
1. Venituri curente:
 venituri fiscale:
 impozite directe
 impozite indirecte
 venituri nefiscale
2. Venituri din capital
II. Resursele bugetului de stat
1. Venituri fiscale:
 contributia pentru asigurarile sociale
 alte contributii
2. Venituri nefiscale
III. Resursele bugetelor locale
1. Venituri proprii:
 venituri fiscale
 venituri nefiscale
2. Cote si sume defalcate din venituri ale bugetului de stat
3. Cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale
4. Transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de stat
IV. Resursele fondurilor speciale

6. Surse de finanţare
O instituţie publică poate avea activităţi diferite ce sunt finanţate din resurse diferite.
Dacă sursa de finanţare a majorităţii activităţilor curente este cea care arată tipul de instituţie
publică, celelalte surse de finanţare vin să acopere anumite cheltuieli punctuale (proiecte,
diverse obiective de investiţie etc.). Legea finanţelor publice impune ca pentru fiecare sursă
de finanţare în parte să se întocmească file de buget distincte pentru un management eficient
al fondurilor.
Sursele de finanţare din sectorul public românesc sunt următoarele:
A. bugetul de stat;
B. bugetele locale;
C. bugetul asigurărilor sociale de stat;
D. bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
E. bugetul asigurărilor pentru şomaj;
F. credite externe;
G. credite interne;
H. fonduri externe nerambursabile;
I. bugetul Trezoreriei Statului;
J. venituri proprii completate cu subvenţii;
 K. venituri şi cheltuieli înregistrate în afara bugetului local3;
L. venituri proprii.
Donaţiile şi sponsorizările nu reprezintă o sursă de finanţare de sine stătătoare, aceste
sume fiind incluse pe una din filele de buget ale instituţiei publice.

A. Resursele financiare ale bugetului de stat se constituie din impozite (impozit pe profit,
TVA, impozit pe venit, accize etc.), contribuţii (de la personalul din structurile militarizate),
taxe şi alte prelevări. Aceste resurse sunt repartizate pe ordonatorii principali de credite ai
bugetului de stat (aproximativ 50-60 de ministere instituţii publice). La rândul lor, ordonatorii
principali distribuie sume către instituţiile din subordinea lor (ordonatorilor secundari şi
terţiari de credite bugetare).
Prin legi speciale s-au prevăzut situaţii în care credite bugetare sunt deschise şi pe
seama unor entităţi ce nu fac parte din sistemul de instituţii publice subordonate ordonatorilor
principali de credite ai bugetului de stat. Astfel, regiile autonome de interes naţional pot
beneficia de fonduri pentru implementarea unor investiţii ce vizează proprietatea publică sau
şcolile care organizează examene naţionale pot beneficia de credite bugetare pentru
organizarea acestor examene.
Începând cu 2009, fondurile europene post-aderare atrase de instituţiile publice
finanţate de la bugetul de stat sunt incluse la veniturile, respectiv cheltuielile, bugetului de
stat.
B. Resursele financiare ale bugetelor locale se formează din sume şi cote defalcate din
impozitul pe venit şi TVA, impozite locale (impozit pe clădiri, terenuri, mijloace de
transport), taxe (în special pentru autorizaţii) şi alte vărsăminte. Utilizarea fondurilor publice
locale se face de către singurul ordonator principal al fiecărui buget local şi de ordonatorii de
credite din subordine.
Fondurile europene post-aderare atrase de autorităţile publice locale şi instituţiile
finanţate de la bugetele locale sunt incluse la veniturile, respectiv cheltuielile, bugetelor
locale.

C. Bugetul asigurărilor sociale de stat îşi constituie resursele, în principal, din

contribuţiile de asigurări sociale şi contribuţiile pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.

3
A se vedea OMFP nr. 1954/2005 pentru aprobarea Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, publicat
în MO nr. 1176/2005
 Din acest fond se finanţează Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale cu toate instituţiile din subordine. Destinaţia majorităţii sumelor o reprezintă pensiile
din sistemul public şi prestaţiile medicale acordate în caz de accident de muncă.
D. Bugetul asigurărilor pentru şomaj înregistrează la venituri contribuţii pentru asigurări
de şomaj, contribuţii pentru garantarea creanţelor salariale, rambursări din creditele acordate
din bugetul de şomaj etc.
Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj cad în sarcina Agenţiei Naţionale
pentru Ocuparea Forţei de Muncă (şi a instituţiilor subordonate) şi vizează plata
indemnizaţiilor de şomaj, plata drepturilor salariale restante, acordarea de credite pentru cei
care creează noi locuri de muncă etc.

E. Bugetul fondului unic naţional de asigurări sociale de sănătate a fost constituit

pentru colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiilor pentru
concedii şi indemnizaţii.
Administrarea cheltuielilor se face de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi
instituţiile subordonate acesteia. Cheltuielile vizează, în primul rând, decontarea serviciilor
medicale ale asiguraţilor şi plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.

F. Creditele externe contractate de ordonatorii de credite vin în completarea resurselor

bugetare naţionale şi se utilizează pentru proiecte de interes naţional sau local. Creditorii sunt,
de regulă, organisme financiare internaţionale: BERD, Banca Mondială etc. Această sursă de
finanţare nu vizează acoperirea deficitului bugetar.
Fila de buget aferentă creditelor externe stabileşte destinaţia fondurilor externe. În
ceea ce priveşte rambursarea acestora, ratele de capital, dobânzile şi comisioanele vor fi
prinse în bugetul de stat sau local pe parcursul anilor financiari în care se va realiza
rambursarea.

G. Creditele interne reprezintă sumele cu caracter rambursabil atrase de pe piaţa internă

pentru finanţarea unor obiective (de obicei obiective de investiţii). Utilizarea creditelor interne
este mai frecventă la nivel local, aceste credite îmbrăcând forma creditelor bancare sau
creditelor obligatare.
Rambursarea creditelor interne se asigură de la bugetul local sau bugetul de stat, după
caz. În aceleaşi bugete sunt incluse şi costurile acestor sume: dobânzi şi comisioane.
H. Fila de buget aferentă fondurilor externe nerambursabile se utilizează pentru
proiectele europene finanţate din fonduri de pre-aderare (aflate în lichidare). La partea de
venituri sunt trecute sumele accesate de la bugetul european, cofinanţarea din fonduri publice
naţionale şi sumele alocate acoperirii cheltuielilor neeligibile (inclusiv a taxei pe valoarea
adăugată corespunzătoare cheltuielilor eligibile). Cheltuielile cuprind toate sumele necesare
plăţilor ce se iniţiază în legătură cu proiectul implementat.

I. Bugetul Trezoreriei Statului este asociat activităţii de trezorerie din cadrul

Ministerului Finanţelor Publice. Veniturile (preponderent de natură financiară) finanţează
costurile viramentelor interbancare (derulate prin TransFonD) şi dobânzile plătite pentru
resursele atrase pe termen scurt.

J. Veniturile proprii ale instituţiilor publice subvenţionate se constituie din taxele

colectate pentru serviciile oferite beneficiarilor. Aceste sume sunt utilizate pentru asigurarea
funcţionării instituţiilor respective, fiind suplimentate cu subvenţiile primite de la ordonatorul
superior de credite.

K. Veniturile şi cheltuielile înregistrate în afara bugetului local au fost introduse prin

legea finanţelor publice locale. Aceste venituri se constituie din resursele prevăzute expres:
- taxe speciale;
- fondul de rulment;
- fondul de risc;
- depozitele speciale constituite pentru construcţii de locuinţe.
În funcţie de destinaţiile stabilite prin hotărâri de consilii judeţene/locale, aceste
resurse sunt utilizate în cursul anului bugetar.

L. Veniturile proprii ale instituţiilor publice (sau ale activităţilor autofinanţate) se

constituie din taxele colectate pentru serviciile oferite beneficiarilor. Aceste sume sunt
utilizate în integralitatea lor pentru asigurarea funcţionării instituţiilor respective.
7. Regimul donaţiilor şi sponsorizărilor
 Donaţiile şi sponsorizările pot fi făcute în natură sau în bani. Donaţiile şi
sponsorizările în natură, după ce au fost acceptate şi recepţionate, sunt luate în evidenţa
contabilă.
Donaţiile şi sponsorizările în bani impun un circuit financiar mai amplu4. În cazul
obţinerii unei donaţii sau sponsorizări, instituţiile publice au obligaţia de a solicita
persoanelor fizice sau juridice de la care primesc fonduri băneşti în lei virarea sumelor
respective la bugetele din care acestea sunt finanţate. Donaţiile şi sponsorizările primite în
valută de către instituţiile publice se încasează în conturi deschise pe numele acestora la bănci.
Instituţiile publice care beneficiază de donaţii şi/sau sponsorizări au obligaţia de a
solicita ordonatorilor de credite ierarhic superiori majorarea bugetelor de venituri şi cheltuieli,
în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la virarea sumelor în lei sau a echivalentului în lei
al sumelor în valută primite în conturile de venituri bugetare sau de disponibilităţi, după caz.
Ordonatorii principali de credite analizează propunerile de majorare a bugetelor de
venituri şi cheltuieli prezentate de ordonatorii de credite secundari, precum şi pe cele
întocmite pentru donaţiile şi sponsorizările primite pentru activitatea proprie, le centralizează
şi întocmesc lunar formularul "Propunere de majorare a bugetului de venituri şi cheltuieli
corespunzător donaţiilor şi/sau sponsorizărilor primite" care se transmite Ministerului
Finanţelor Publice în termen de 10 zile de la expirarea lunii.
În limita donaţiilor şi sponsorizărilor primite, ordonatorii de credite pot dispune plăţi
numai pentru destinaţiile aprobate de transmiţător, astfel:
- instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat şi bugetul asigurărilor
sociale de stat - din conturile de cheltuieli bugetare, în limita creditelor
bugetare deschise şi repartizate;
- instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, instituţiile publice
autonome şi instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii
acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat - din
conturile de disponibilităţi prin care se gestionează bugetele acestora;
- instituţiile publice finanţate integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj
sau din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate - din
conturile de cheltuieli corespunzătoare fondurilor speciale respective;

4 A se vedea OMFP nr. 1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de
încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către
instituţiile publice, publicat în MO nr. 881/2003.
 - instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, care efectuează plăţi în
valută din donaţiile şi/sau sponsorizările primite - din conturile deschise la
bănci.
Sumele rămase neutilizate din donaţiile şi/sau sponsorizările care, potrivit actelor de
donaţie/sponsorizare, trebuie restituite transmiţătorilor se restituie de către instituţiile publice
beneficiare din contul de venituri bugetare sau de disponibilităţi, după caz, în care acestea au
fost virate. Restituirea donaţiilor şi/sau sponsorizărilor rămase neutilizate de către instituţiile
publice finanţate integral de la bugetul de stat sau din bugetul asigurărilor sociale de stat, după
caz, din contul de venituri bugetare în care acestea au fost virate se efectuează pe bază de
ordin de plată, întocmit de instituţia publică respectivă, la care se anexează Contul de execuţie
al donaţiilor şi/sau sponsorizărilor primite, care va cuprinde informaţiile cu privire la primirea
şi utilizarea donaţiilor/sponsorizărilor respective. Eventualele sume rămase neutilizate din
donaţiile şi/sau sponsorizările primite şi utilizate în valută, care, potrivit actelor de
donaţie/sponsorizare, trebuie restituite transmiţătorilor se restituie din conturile de valută
deschise la bănci. Creditele bugetare rămase disponibile ca urmare a donaţiilor şi/sau
sponsorizărilor restituite transmiţătorilor nu pot fi utilizate pentru alte destinaţii şi se anulează
de drept la finele anului bugetar.
Pentru utilizarea în anul următor a donaţiilor şi sponsorizărilor cu care au fost majorate
în cursul anului bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice, în limita cărora nu au
fost dispuse plăţi, se va proceda astfel:
1. Instituţiile publice îşi transferă sumele reprezentând donaţii/sponsorizări rămase
disponibile din contul corespunzător de cheltuieli bugetare sau de disponibilităţi, după caz,
deschise la Trezoreria Statului, în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase
neutilizate la finele anului".
2. Instituţiile publice care înregistrează la finele anului bugetar donaţii/sponsorizări
rămase neutilizate, acordate de transmiţători diferiţi prin acte de donaţie/sponsorizare
distincte, vor transfera în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase
neutilizate la finele anului" sumele rămase disponibile, pe bază de ordine de plată, la care vor
fi anexate conturi de execuţie a donaţiilor/sponsorizărilor primite şi utilizate, întocmite
distinct pentru fiecare donator sau sponsor.
3. Utilizarea în anul următor a donaţiilor/sponsorizărilor rămase neutilizate la finele
anului bugetar se efectuează din contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase
neutilizate la finele anului", pe destinaţiile stabilite.
 4. Donaţiile şi/sau sponsorizările rămase neutilizate la finele anului bugetar în
conturile în valută deschise la bănci, se utilizează în anul următor din acelaşi cont, pe
destinaţiile stabilite de transmiţător.
Donaţiile şi/sau sponsorizările primite în cursul lunii decembrie, cu care nu mai pot fi
majorate bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice şi în consecinţă nu mai pot fi
utilizate în cursul anului bugetar, vor fi încasate de către instituţiile publice beneficiare în
contul 50.05 "Sume de mandat şi în depozit" deschis la unităţile Trezoreriei Statului sau în
contul de valută deschis la bancă, după caz, urmând ca virarea sumelor respective în contul de
venituri bugetare corespunzător sau de disponibilităţi, după caz, precum şi majorarea
creditelor bugetare în bugetele instituţiilor publice beneficiare să se realizeze în primele 10
zile ale anului bugetar următor.