Colegiul „Emil Negruțiu”

str. Agriculturii, nr. 27, loc. Turda, jud. Cluj, 401100

tel./fax: 0264312637
e-mail: emilnegrutiu@yahoo.com
www.emilnegrutiu.ro

MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ
COLEGIUL „EMIL NEGRUŢIU” TURDA

DOMENIUL DE PREGĂTIRE: PROTECȚIA MEDIULUI

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: TEHNICIAN LABORANT PENTRU
PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII

ABSOLVENȚILOR ÎNVĂȚĂMÂNTULUI POSTLICEAL

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
TĂMAȘ LIANA- VIOLINA

ELEV:
FLOREA V. ELENA-NICULINA

TURDA
2021
 MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ
COLEGIUL „EMIL NEGRUŢIU” TURDA

DOMENIUL DE PREGĂTIRE: PROTECȚIA MEDIULUI

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: TEHNICIAN LABORANT ENTRU
PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

IGIENA APEI UN RISC LA ADRESA SĂNĂTĂȚII

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
TĂMAȘ LIANA- VIOLINA

ELEV:
FLOREA V. ELENA-NICULINA

TURDA
2021

3
 CUPRINS

Argument

Capitolul I.Apa in organismul uman.

1.1 Cantitate si repartizare ........................................................................................ 3

1.2 Rolul apei in organismul uman… ....................................................................... 3
1.3 Necesitati si surse de apa pentru organismul uman.............................................4

Capitolul II.Influenta apei asuprastarii de sanatate a populatiei.

2.1 Patologia hidrica infectioasa ............................................................................... 5

2.2 Patologia hidrica neinfectioasa.............................................................................7

2.3 Alte influente ....................................................................................................... 14

2.4 Influenţa altor modificări ale calităţii apei… ....................................................... 15

Cap.III.Sursele de apa potabila… ....................................................................................16

Cap.IV.Standarde si reglementari… ................................................................................ 17

Concluzii

Bibliografie

Anexe

4
 ARGUMENT

Apa este cel mai important aliment. Nu poate fi înlocuit. Aceste afirmaţii nu sunt figuri de
stil, ci citate din standardele de apă din ţări dezvoltate. Omul se poate lipsi in extremis de apă pentru alte
folosinţe, dar nu şi de apa de băut. Rezistă timp destul de îndelungat fără mâncare, dar foarte puţin fără
apă. Şi găseşte apă în diverse alimente, dar nu se poate lipsi de apa lichidă. De aceea pentru om cea mai
importantă apă a fost, este şi va fi APA POTABILĂ. Pentru a o cunoaşte vom vedea mai întâi de ce este
aşa de importantă apa în organismul uman, apoi care sunt necesităţile omului şi ce influenţă are apa
asupra stării lui de sănătate. Apa este elementul vital indispensabil pentru mentinerea si dezvoltarea vietii
pe pamant. Apa sta la baza vietii si constituie componenta cea mai importanta a oricarui organism viu. In
organismul uman adult, apa reprezinta 60 - 70% din greutatea corpului (plasma saguina contine 90% apa,
tesutul nervos 70-80%, tesutul muscular 75%, tesutul conjunctiv 60%, tesutul gras 20%). Apa este un
mediu ideal pentru desfasurarea proceselor fiziologice din organism (absorbtia, transportul substantelor,
procesele metabolice, excretia). Lipsa apei in organismul uman timp de 4-5 zile duce la deces. Apa are o
contributie importanta la mentinerea constantelor de baza ale organismului cum sunt: izotonia (echilibrul
presiunii osmotice), izotermia (mentinerea echilibrului termic), echilibrul acido-bazic. Omul consuma 1,5
- 2 L apa de baut zilnic

Circa 97,2% din resursele de apa ale pamantului se gaseste (sub forma de apa sarata) in mari
si oceane si aprox. 2,8% este apa dulce (din care jumatate este imobilizata in ghetari sau ape de
adancime).In natura, apa ruleaza intr-un circuit neintrerupt. Intr-o prima faza, sub influenta caldurii
soarelui, apa existenta in apele de suprafata (mari, oceane, fluvii, rauri, lacuri) sau provenita din respiratia
organismelor vegetale se evapora in atmosfera sub forma de vapori, formand norii care sunt purtati de
vant in zone mai reci unde prin condensare cad pe pamant sub forma de precipitatii (ploaie, zapada,
lapovita, grindina). In functie de permeabilitatea solului, apa se depoziteaza in straturile adanci ale
pamantului formand apele subterane (in cazul solului permeabil), constituind a doua faza a circuitului
apei, sau formeaza apele curgatoare (rauri, fluvii) care alimenteaza alte ape curgatoare sau statatoare
(mari, oceane si lacuri) - a treia faza a circuitului apei in natura.

Statisticile OMS de la sfarsitul mileniului trecut mentionau ca din 4 paturi de spital unul este
ocupat de un suferind de o boala transmisa prin apa. Agentii patogeni sunt colportati de apa consumata
netratata sau insuficient tratata, apa potabila transportata in conditii improprii, apa contaminata folosita in
scopuri menajere sau pentru scaldat, apele reziduale menajere insuficient tratate si dezinfectate inainte de

5
deversarea in circuitul natural. Principalii agenti patogeni sunt Salmonella pentru febra tifoida, Shigella
pentru dizenteria bacilara, vibrionul holeric ,etc

.Epidemiile cu caracter hidric intereseaza nu numai apa de baut contaminata ci si fructele,

legumele, zarzavaturile irigate cu ape poluate sau produsele animaliere contaminate la randul lor.
Profilaxia necesita folosirea igienica a toaletelor, intretinerea si dezinfectia lor adecvata, interzicerea
folosirii apelor poluate la irigarea culturilor, uneori fierberea apei inainte de consum si desigur, trierea
bolnavilor si a purtatorilor sanatosi.

Proiectul este structurat pe patru capitole :

Capitolul I.Apa in organismul uman.

Capitolul II.Influenta apei asupra starii de sanatate a populatiei.

Capitolul III.Sursele de apa potabila.

Capitolul IV.Standarde si reglementari.

Obiectivele lucrarii se refera:

O1-Identificarea rolului apei în organismul uman

O2- Recunoasterea patologiei hidrice infectioase si neinfecţioase

O3-Identificarea substanţeor chimice toxice de contaminare a pei

6
 CAPITOLUL I

APA ÎN ORGANISMUL UMAN

Apa este un constituent fundamental şi indispensabil al organismului uman. Modificări mici

produc tulburări grave iar insuficienţa aportului de apă este mult mai puţin tolerată decât carenţa în alte
elemente.

1.1 Cantitate şi repartizare

Proporţia de apă din organism variază după vârstă: de la peste 97 % la embrionul de 7 zile, scăzând
treptat la 80 % la nou-născut, 60-65 % la adult şi 50-55 % la vârstnic. Procentul de apă variază după
intensitatea proceselor metabolice. Acest fapt se reflectă şi în proporţia diferită a apei în ţesuturi: smalţ
dentar 0,2 %, dentină 10 %, ţesut osos 22 %, ţesut adipos 20 %, ţesut cartilaginos 55 %, muşchi striat 75
%, ficat 75 %, rinichi 80 %, creier (substanţă cenuşie) 85 %, plasmă sangvină 90%. Femeile având o
proporţie mai ridicată de ţesut adipos (relativ sărac în apă), procentul de apă din organism depinde de sex:
în medie 52 % la femei şi 63 % la bărbaţi. La obezi, procentul de apă poate scădea astfel până la 40 %.În
organismul uman, apa totală (60% din greutatea corporală) se repartizează în mai multe compartimente:
Apa intracelulară (40 %) şi apa extracelulară (20 %), aceasta la rândul ei reprezentată de apa circulantă =
intravasculară (4- 4,5 %), apa interstiţială (15 % - majoritatea legată în geluri) şi apa transcelulară (1%).

1.2 Rolul apei în organismul uman

Rolurile apei în organism sunt multiple, cele mai importante fiind:

- rolul structural, ca şi principal component al organismului;

- rolul de mediu de reacţie pentru şi intervenţia în toate procesele metabolice;

- contribuţia la menţinerea homeostaziei (fiind esenţială pentru variate procese, ca absorbţia,

transportul, difuzia, osmoza, excreţia...);

- rol în metabolismul macronutrienţilor (din a căror degradare rezultă apă);- sursă de Ca, Mg, Na, K şi alte
substanţe utile pentru organism, dar uneori şi de elemente nedorite (toxice, agenţi patogeni...).
Dinamica apei în corpul uman şi bilanţul hidric al organismului au fost îndelung studiate în fiziologie şi
sunt astăzi binecunoscute, având largi aplicaţii medicale. Deshidratarea respectiv hiperhidratarea, cu
numeroasele variante fiziopatologice, sunt întâlnite în cadrul multor afecţiuni şi pun serioase probleme de
diagnostic şi tratament.

7
1.3 Necesităţi şi surse de apă pentru organismul uman

Un om are nevoie în medie de circa 100 de litri de apă pe zi: 4 litri pentru nevoia
fundamentală, alimentară (2,5 litri pentru băut şi 1,5 litri prepararea hranei), 13 litri pentru spălat vesela,
13 litri pentru spălat rufe, 70 de litri pentru nevoi sanitare (spălat pe mâini şi faţă, duş, apa pentru clătirea
toaletei etc.)

Variabilitatea este desigur foarte mare, în funcţie de disponibilitatea şi preţul apei, de

obiceiuri etc. Unde nu există apă curentă şi consumul casnic e mai mic, iar unde trebuie cărată de la mari
distanţe sau e foarte scumpă se face economie. Sunt şi situaţii, chiar ţări întregi, unde consumul este sub
minimul acceptabil şi duce la consecinţe negative asupra igienei şi sănătăţii publice. A face baie în vană în
loc de duş duce automat la un consum mult mai mare de apă, la fel şi utilizarea frecventă de maşini se
spălat haine, veselă etc. sau dacă aceste au eficienţă redusă din punct de vedere al consumului de apă.

Având în vedere caracterul limitat al resurselor de apă în general şi de apă potabilă în

particular, consumul acesteia se normează şi uneori chiar se raţionalizează.Pentru nevoile populaţiei,
consumul admis în România pentru nevoi gospodăreşti şi publice este prevăzut în STAS 1343 / 77 (valori
în litri / zi / locuitor): Se prevăd 2,5 l/om/zi pentru băut, 2-4 l/om/zi pentru spălarea mâinilor şi feţei, 20-
25 l/om/zi pentru duş şi 200-250 l/om/zi pentru baie. Un om poate rezista în medie 30 de zile fără hrană,
dar numai 4-5 zile fără apă. De fapt intervalul diferă foarte mult în funcţie de starea de sănătate, vârstă,
efort fizic etc. dar în primul rând de temperatura mediului ambiant. La climat răcoros se poate rezista
peste o săptămână şi chiar două, în schimb la climat uscat şi cald abia 2-3 zile. Deshidratarea
organismului determină un sindrom complex, ce afectează toate organele şi sistemele şi în final produce
moartea prin diverse mecanisme.Apa poate fi ingerată de om ca atare, în formă de diverse băuturi sau prin
intermediul alimentelorÎn situaţii extreme, omul poate de supravieţui şi cu apă procurată din plante, din
condens, cu lichid din diverse animale etc. dar în mod normal indiferent de aportul de apă prin alimente
are nevoie şi de apă în formă lichidă liberă, în cantitate şi calitate corespunzătoare, pe care o numim apă
potabilă.

8
 CAPITOLUL II

2. INFLUENŢA APEI ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI

Apa poate avea o mare influenţă asupra stării de sănătate a organismului uman. Sunt teorii care
afirmă chiar că succesul civilizaţiei moderne nu se trage în principal din revoluţia industrială ci mai mult
din redescoperirea igienei...

2.1 Patologia hidrică infecţioasă

Pe primul plan al acţiunii apei asupra sănătăţii omului stă patologia hidrică infecţioasă. Ea este
astăzi un concept firesc, dar a fost acceptat public târziu şi nu uşor. Prima demonstraţie oficială şi practică
a relaţiei apă - epidemii a făcut-o dr. John Snow la Londra în 1854, probând corelaţia dintre epidemia de
holeră consumul apei din fântâna de pe Broad Street şi o latrină din vecinătate, folosită de bolnavi de
holeră, determinând oficialităţile să realizeze primele canalizării.

Patologia hidrică infecţioasă a scăzut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele
decenii este statistic în creştere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a
unor boli virale şi parazitare, care stau tot mai mult în atenţia specialiştilor. Bolile cu transmitere hidrică
continuă să facă în lume zilnic peste 25.000 de victime.
Dacă anumite boli sunt specifice zonelor tropicale, iar altele au fost cvasieradicate în România, multe au
încă o frecvenţă ridicată în ţara noastră. La nivel mondial, boala diareică este a doua cauză de deces după
bolile cardiovasculare, iar studii în ţări dezvoltate arată că incidenţa bolilor diareice este puternic
subestimată, ele fiind, contrar părerii generale, mai frecvente la vârstnici decât la copii, iar efectele socio-
economice foarte importante.

Mari diferenţe în patologia hidrică vin din diverse cauze, din care unele legate de agentul patogen.
Unii agenţi patogeni trăiesc doar în anumit climat (de regulă tropical), alţii au nevoie pentru ciclul lor
biologic de anumite insecte sau alte organisme vii ca să se înmulţească Acelaşi tip de sursă de infecţie
face să ajungă în apă cantităţi diferite de infectant. Astfel, în cazul impurificării fecaloide, într-un gram de
fecale există Escherichia coli şi Salmonella typhi de ordinul miliardelor, Giardia de ordinul milioanelor,
ouă de tenii şi ascarizi de ordinul zecilor de mii etc. Timpul de supravieţuire în apă a agentului patogen
diferă mult şi el. De aceea, unele ape contaminate masiv nu produc epidemii deoarece prin diluţie scade
doza c ajunge într-un anumit om sau animal, sau agenţii patogeni liberi în apă mor repede. Doza
infectantă diferă şi ea enorm de la o boală la alta. Astfel, pentru a se îmbolnăvi, statistic un om trebuie să

9
ingere în medie (Doza infectantă 50%) miliarde de Evoluţiile recente sunt foarte îngrijorătoare.
Succesele obţinute în prima parte a secolului în combaterea bolilor infecţioase cu transmitere hidrică a dus
la o reducere a atenţiei şi fondurilor alocate în acest sector, iar autorităţile sunt adesea ignorante. 2
milioane de copii mor anual prin boli diareice transmise hidric, iar numărul anual de astfel de îmbolnăviri
se estimează la 900.000.000. Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea ţărilor, iar
germenii sunt tot mai rezistenţi la dezinfectante. Scăderea imunităţii populaţiei, în principal prin
îmbunătăţirea generală a igienei, a produs o creştere a susceptibilităţii la boli hidrice. Se preconizează că
securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă a secolului viitor.

Boli virale.

Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de către apă. Multe virusuri pot supravieţui în
apele de suprafaţă timp îndelungat: V.poliomielitic până la 180 zile, V.Echo până la 115 iar V.Coxackie
peste doi ani. Boli virale transmise hidric pot fi induse de regulă de enterovirusuri (poliomielitic,
Coxackie A şi B, Echo, v.hepatitic A, altele), rotavirusuri şi calicivirusuri, v.hepatitic C şi E,
parvovirusuri, dar şi torovirusuri, coronavirusuri şi picobirnavirusuri.

Boli bacteriene

Transmiterea hidrică este incriminată pentru febra tifoidă, dizenteria, holera, boala diareică a copilului
mic, gastroenteritele, bruceloza, tularemia etc.

Boli parazitare

Pot fi transmise hidric un mare număr de boli parazitare:

- produse de protozoare: amibiaza, giardiaza, trichomoniaza, coccidioza, balantidioza;

- produse de cestode: cisticercoza, echinococoza, cenuroza, himenolepidoza;

- produse de trematode: fascioloza, dicrocelioza, schistotomiaza;

- produse de nematode: ascaridoza, trichocefaloza, oxiuroza, strongiloidoza, ankylostomiaza, filarioza.

În ultimul timp se acordă importanţă tot mai mare giardiazelor, a căror prezenţă în zona temperată a fost
multă vreme ignorată.

2.2 Patologia hidrică neinfecţioasă

10
Diversele substanţe chimice dizolvate în apă pot avea importante efecte asupra sănătăţii organismelor vii
în general şi asupra omului în particular. Sunt substanţe care pot să fie dăunătoare peste o anumită
concentraţie. Altele crează probleme la concentraţii prea mici. În fine, sunt substanţe care pot dăuna la
orice concentraţie. Pe această bază putem grupa efectele biologice ale substanţelor din apă în trei
categorii:

· Substanţe toxice cu efect de prag: Sunt toxice numai peste o anumită concentraţie (prag); sub aceasta nu
se observă efecte asupra sănătăţii. Toxicitatea poate fi acută, la aportul unei doze mari, sau la atingerea
unei concentraţii toxice în urma unui aport repetat sau continuu în doze mici de toxic care nu e eliminat
sau neutralizat de metabolismul organismului viu şi deci se acumulează. Astfel de substanţe sunt cianurile
sau nitraţii, care devin toxice peste o anumită concentraţie şi pentru care e nevoie de doză crescută
deoarece nu se acumulează, sau diverse metale care sunt toxice peste concentraţia-prag, aceasta putând fi
atinsă şi treptat prin fenomenul de bioacumulare.

· Substanţe genotoxice: Sunt substanţe toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer),
mutagene (produc mutaţii genetice) sau teratogene (produc malformaţii) posibil la orice concentraţie, deci
pentru care nu s-a putut stabili existenţa unui prag sub care să nu fie nocive. Organismele vii au
mecanisme de reparare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac faţă oricărei sau oricâtor asemenea
agresiuni şi deci prezenţa unei substanţe genotoxice nu înseamnă automat apariţia efectului ci a riscului ca
un asemenea efect să se producă, risc cu atât mai ridicat cu cât e şi substanţa genotoxică are concentraţie
mai mare (şi deci are şansa să atace mai multe gene). În categoria substanţelor genotoxice pentru om intră
arsenul, unele substanţe organice sintetice, mulţi compuşi organici halogenaţi, unele pesticide etc.

· Elemente esenţiale: Sunt substanţe care trebuie să facă parte obligatoriu din dieta organismului. Unele
din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apă şi de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusă
afectează sănătatea respectivului organism viu. Totodată însă şi concentraţiile prea crescute sunt nocive, la
fel ca la substanţele toxice cu efect prag. Astfel de substanţe esenţiale sunt la om seleniul, fluorul, iodul
etc.

La baza patologiei hidrice neinfecţioase stau trei mecanisme:

- modificarea conţinutului de micro şi macroelemente chimice în apă;

- contaminarea apei cu substanţe chimice toxice;

- contaminarea apei cu elemente radioactive.

11
· modificarea conţinutului de micro- şi macroelemente

Carenţa de iod poate produce distrofia endemică tireopată (guşa endemică). Apa este o sursă relativ
minoră de I (majoritatea provenind din alimente) dar carenţa este indusă nu doar de cantitatea insuficientă
ingerată, ci şi de interferarea absorbţiei iodului de către cantităţile prea ridicate de Ca, F sau Mn.

Carenţa de fluor ( caracterizând majoritatea surselor de apă din România) favorizează caria dentară,
explicând parţial marea ei incidenţă la noi în ţară. Fluorul poate contracara şi efectele
methemoglobinizante ale nitraţilor. Exces de fluor există în mai multe zone (din cauze naturale sau
artificiale - poluare) şi provoacă fluoroză, iar la doze mari osteoscleroză şi osteofluoroză anchilozantă.
Fluorizarea apei este foarte controversată. Se practica în diverse ţări ca Elveţia, USA etc. Majoritatea
ţărilor au renunţat şi chiar au interzis-o.

Duritatea apei afectează negativ procesul de spălare (inclusiv a corpului uman) (39), dar influenţează
pozitiv patologia cardiovasculară, apa dură fiind considerată factor protector. Studii mai recente consideră
că nu duritatea în sine este benefică, ci calciul (Ca) şi magneziul (Mg), ai căror compuşi sunt factorul
major determinat al durităţii.

Studii clinice indică un efect favorabil al calciului (Ca), magneziului (Mg), cromului (Cr), vanadiului
(Vn), manganului (Mn) şi zincului (Zn), în schimb sodiul (Na), cuprul (Cu) şi cobaltul (Co) sunt
incriminaţi pentru efecte defavorabile.

Contaminarea apei cu substanţe chimice toxice

Dintre toxicele vehiculate prin apă, o parte au origine naturală, dar majoritatea provin din poluarea
acviferelor.

· Nitraţii (NO3-) pot constitui o problemă majoră, concentraţia lor în apa potabilă peste limitele admise
fiind frecventă la noi în ţară. În legume, nitraţii sunt puternic concentraţi. Azotaţii sunt propriu-zis nocivi
numai la concentraţii foarte mari, ce rareori sunt atinse în apă. Nocivi sunt în fapt nitriţii ce rezultă din
nitraţi în anumite condiţii, în organism dar şi abiotic în rezervoare şi ţevi zincate, unde nitraţii sunt reduşi
la nitriţi generând o toxicitate secundară a nitraţilor.

· Nitriţii (NO2-) rezultă din nitraţi fie înaintea consumului (reducere în fântâni etc.) fie în lumenul tubului
digestiv, în cazul migrării, în diverse împrejurări, spre stomac şi intestinul subţire a elementelor
reducătoare din biocenoza intestinală. Consecinţa este methemoglobinemia, ce afectează vârstele mici, dar

12
uneori şi adulţi (cum ar fi cei cu rezecţii gastrice). Ţara noastră are o incidenţă ridicată a
methemoglobinemiei, cu mortalitate semnificativă. În 1984-1995, s-au înregistrat 2346 cazuri de
methemoglobinemie la copii sub 1 an şi 80 de decese. Sunt indicii că cifra este mult subestimată, din
cauza dificultăţii diagnosticului. Sursa este şi contaminarea fecaloidă a apei, dar morbiditatea a crescut
puternic în principal prin utilizarea pe scară largă a substanţelor fertilizante în agricultură. În 1988, 36 %
din fântânile din România aveau concentraţii de nitraţi de peste 45 mg / l. În judeţul Iaşi, de la cazuri
sporadice de methemoglobinemie în urmă cu două decenii, s-a ajuns la sute de cazuri anual. Nitriţii sunt
incriminaţi şi pentru cancer gastric, prin intermediul nitrozaminelor pe care le formează în anumite
condiţii ("toxicitatea terţiară a nitraţilor")....

· Arsenul (As) a fost semnalat în apă în concentraţii uneori semnificativ peste normele admise. As este
mai toxic în formă trivalentă decât în stare pentavalentă şi în compuşi anorganici decât în formă organică.
În forma metalică e puţin toxic. Are şi un rol biologic în organism, de aceea nici absenţa totală nu e
dezirabilă. El poate da intoxicaţii acute sau hiperkeratoză, hiperpigmentaţie şi cancer al pielii. Intoxicaţii
colective s-au semnalat în Taiwan, Argentina şi Chile, în special în zone cu activitate vulcanică, şi în
Mexic şi Japonia din cauza contaminării cu ape industriale cu arsenic.

· Seleniul (Se) este prezent uneori în concentraţii crescute în anumite surse de apă. Este element esenţial
pentru om, necesarul fiind de 0,05 - 0,2 mg / zi. Deficitul afectează sănătatea (de exemplu boala Keshan).
În doze excesive produce afecţiuni dermatologice, gastroduodenale, respiratorii etc. Seleniul poate fi
foarte toxic pentru plante. El reduce toxicitatea pentru animale a mercurului şi arsenului, iar la rândul său
e mai puţin toxic în prezenţa zincului.

· Cadmiul (Cd) a generat boala Itai-Itai, care a făcut în Toyama (Japonia) peste 200 de victime. Limitele
admise se depăşesc frecvent. Bioacumularea este puternică. Organul afectat în principal la om este
rinichiul. O sursă de contaminare a apei sunt ţevile de zinc în care se găseşte ca impuritate cadmiu. Este şi
el suspectat pentru posibile efecte cancerigene.

· Mercurul (Hg) anorganic se absoarbe puţin din apă, dar poate fi metilat de bacterii, iar metil-mercurul
se absoarbe în proporţie de 95% . Ca şi alte metale grele, mercurul se acumulează în organism şi poate fi
absorbit pe cale hidrică indirect, prin consumul de peşte şi alte produse. Printre altele, Hg generează grave
efecte asupra nou-născutului, fiind celebru cazul Minamata (Japonia). De asemenea a rămas de tristă
amintire dezastrul din 1972 din Irak, unde circa 500.000 oameni au rămas cu sechele pe viaţă pentru că în
loc să-l semene au mâncat grâul de sămânţă tratat cu fungicide pe bază de mercur.

13
· Plumbul (Pb) este frecvent întâlnit printre poluanţi şi poate genera intoxicaţii mai ales cronice -
saturnism, din cauza fenomenului de bioacumulare. OMS recomandă neadmiterea vreunei cantităţi pentru
copii sau gravide. Multe conducte de apă mai sunt încă din plumb. Apa dacă stagnează sau are anumite
caractere fizico-chimice poate dizolva plumb şi duce la intoxicaţii. Cunoscute sunt cele din Leipzig sau
din Franţa din zona Vosgilor, cu sute de intoxicaţi. De asemenea este suspectat pentru efecte cancerigene.

· Cromul (Cr), este un element esenţial pentru viaţă, în cantităţi de 0,05-0,2 mg / zi pentru om. În
concentraţii mari, are efecte toxice. Forma metalică e netoxică, dar sărurile sunt toxice. Cromul
hexavalent este de 100 de ori mai toxic decât cel trivalent. Unele săruri sunt suspectate a fi cancerigene.
Cr se acumulează în organismele vii (de 10000 ori în peşte), rezultând riscuri sporite. A fost găsit în 1979
în apa Tokyo-ului într-o concentraţie de peste 2000 de ori limita maximă admisă.

· Cuprul (Cu) în concentraţii prea ridicate în apă e toxic. A făcut victime omeneşti în Germania. El nu se
bioacumulează în organismul uman. Poate proveni din ţevile de cupru, care sunt atacate de apele moi sau
acide.

· Cianurile (CN-) sunt săruri ale acidului cianhidric. ŞI acidul şi sărurile sale (cianurile , mai ales cele de
sodiu, potasiu...) sunt deosebit de toxice pentru om şi animale. Acţiunea este acută, prin blocarea
respiraţiei la nivel biochimic, celular. Doza letală pentru om este de 0,57 - 1 mg / kilogram corp. Pentru
peşti concentraţia letală în apă se estimează la 0,05 mg / litru ion cian. În cazul cianurilor nu există
bioacumulare şi nu sunt dovezi clare despre o eventuală toxicitate cronică.

· Aluminiul (Al) în cantitate crescută este toxic pentru sistemul nervos central. În organismul uman există
circa 300 mg aluminiu. Rolul şi metabolismul lui nu este complet cunoscut. În mod normal e puţin
solubil, dar la pH foarte acid sau alcalin solubilitatea creşte puternic. Biodisponibilitatea e influenţată şi de
prezenţa altor substanţe.

· Nichelul (Ni) se pare că are şi el rol biologic, dar în cantităţi mai mari este toxic. Sărurile de nichel pot
provoca alergii şi chiar cancer.

· Azbestul este un grup de minerale de silicaţi cu structură filamentară, care se folosesc la realizat
materiale rezistente la foc şi căldură şi foi şi conducte de azbociment, multe folosite pentru apă. În foarte
multe ţări este interzisă utilizarea azbestului, deoarece fibrele de azbest sunt cancerigene. Ajunge în apă
din mineralele de pe sol şi subsol, din poluări diverse şi din conductele de azbociment dacă apa are

14
duritate redusă, fapt ce a determinat renunţarea la utilizarea de conducte de azbociment pentru apa
potabilă.

· Pentru elemente cum sunt Ba, Be, Ni, Ag, etc. OMS nu consideră necesară stabilirea unor limite.

· Poluanţii organici din apă sunt de o enormă diversitate, în concordanţă cu spectaculoasa înmulţire a
spectrului de substanţe sintetizate de industria actuală. Există peste 10.000.000 de substanţe chimice, din
care peste 100.000 se comercializează şi deci au răspândire tot mai largă. Din punct de vedere al toxicităţii
doar circa 3500 sunt studiate relativ complet, din care 600 au fost declarate ca prezentând risc pentru
sănătatea omului. Există şi compuşi toxici organici naturali, cum sunt toxinele cianobacteriilor, ce pot fi
hepatotoxice, neurotoxice sau iritante cutanate etc. şi care au fost găsite chiar şi în conducte de alimentare
cu apă potabilă!

Determinările substanţelor organice toxice nefăcând parte din analizele uzuale privind calitatea apei,
contaminările ne- sau tardiv descoperite sunt frecvente. În SUA, într-un număr foarte mare de surse
subterane de apă s-au decelat concentraţii de poluanţi organici (îndeosebi derivaţi halogenaţi) peste
normele admise, fiind necesară în sute de cazuri renunţarea la utilizarea respectivei surse. Şi în Europa,
compuşii chimici de sinteză apar adesea în concentraţii neadmisibile în apele de suprafaţă şi pot fi puţin
sau deloc eliminate în cadrul proceselor de potabilizare, ajungând în reţelele de alimentare a populaţiei. În
România, situaţia este îngrijorătoare: În oraşele de pe Dunăre, 86% din probele de apă de reţea indică
depăşiri ale concentraţiilor maxime admise la insecticide organoclorurate. Dintre fântâni, erau depăşite
concentraţiile maxime admise pentru insecticide organoclorurate în 64 % din cazuri şi pentru erbicide
tiazinice în 73% din cazuri. OMS pune mare accent pe supravegherea şi limitarea lor.

Probleme deosebite ridicate de poluanţii organici. Substanţele poluante organice, în special cele de
sinteză, pun probleme mai deosebite, câteva fiind amintite în continuare.

· Substanţe teoretic puţin poluante pot fi în practică un greu balast, prin mecanisme neprevăzute. Astfel,
mulţi detergenţi neionici, teoretic biodegradabili, s-a constatat că se transformă adesea în nedoriţi derivaţi
stabili, rezistenţi chimic şi biochimic.

· Multe substanţe nu pot fi suspicionate organoleptic sau proprietăţile în cauză pot deruta. De exemplu, la
clorinarea apei, dacă ea conţine fenol, apar derivaţi tip clor-fenol (mono-, di-, tri-, tetra-, pentaclorfenoli).
Cei inferiori modifică puternic gustul apei, dar pe măsură ce procesul de clorurare avansează se ajunge la
policlorfenoli care nu mai au gust specific.

15
· O atenţie mărită se caută să se acorde poluanţilor cu efect carcinogenetic, cum sunt benzenul, substanţele
poliaromatice HAP (de exemplu benzpirenii), clorura de vinil, derivaţii polihalogenaţi, deoarece sunt
potenţial periculoase la orice doză, efectul carcinogenetic neavând prag, iar sursele de contaminare a apei
sunt multiple, inclusiv endogene (sinteză de către organisme acvatice).

· Detergenţii sunt foarte persistenţi, afectează proprietăţile organoleptice, produc spumare (îngreunând
oxigenarea, prelucrarea apei) şi, deşi nu sunt toxici în sine, favorizează mult absorbţia toxicelor prin
mucoase, perturbând în plus oxigenarea apei, autoepurarea şi posibilităţile de prelucrare în scop de
potabilizare.

· Unii compuşi organohalogenaţi sunt mai greu solubili în apă dar sunt solubili în alte medii, inclusiv în
sol în straturi impermeabile. Astfel ei pot pătrunde până la acvifere protejate faţă de ape poluate şi
substanţele dizolvate în acestea, pe care le puteam crede "la adăpost" de asemenea poluări.

· Uneori, poluarea este chiar consecinţa nedorită a măsurilor luate în scop de depoluare. Astfel, la
clorinarea apei se formează şi trihalometani, incriminaţi pentru efecte cancerigene.

· O altă situaţie unde concentraţia poluantului organic în apă nu este relevantă se întâlneşte în cazul
compuşilor liposolubili, în particular derivaţii halogenaţi utilizaţi pe scară largă în agricultură ca
insecticide / ierbicide. Ei se concentrează în organismul uman, în ţesutul adipos (şi nu numai), dozele
cumulându-se de-a lungul vieţii. Asemenea substanţe pot ajunge din apă în organismul uman nu doar prin
ingestie, ci şi percutan, şi de asemenea pot prezenta risc indirect, dar chiar mai grav, prin consumul de
peşte sau alte produse acvatice, din cauza mecanismului amintit în continuare:

Concentrarea de-a lungul lanţului alimentar. Unele vieţuitoare acvatice, plante, animale sau
microorganisme, din cauza modului şi mediului de viaţă, al particularităţilor metabolice ale organismului
lor şi al farmacodinamicii unor substanţe, ajung să realizeze în cadrul ecosistemului acvatic respectiv o
enormă concentrare a poluantului de-a lungul lanţului alimentar. De exemplu, într-un studiu, dieldrinul,
nedozabil în apă, ajungea la 0,001 ppm în fitoplancton, 0,02 ppm în zooplancton, 0,1 ppm în peşti şi peste
1 ppm la cormorani. Pentru DDT, concentrarea este şi mai intensă: Factorul de concentrare este de 100 în
plancton, 10.000 în peşte şi 250.000.000 în ihtiofage!

Se estimează că cercetările indică deocamdată numai partea vizibilă a aisbergului, deoarece procentul de
surse de apă monitorizate pentru poluanţi organici este încă redus (deşi în creştere) şi multe necesită
pentru detectare şi mai ales identificare metode foarte complexe şi costisitoare.

16
Contaminarea apei cu elemente radioactive

Contaminarea radioactivă a apei este de luat în seamă în principal prin expunerea internă pe care o
produce din cauza absorbţiei şi fixării în organism a radionuclizilor. Apa poate conţine uraniu (U), prezent
în numeroase minereuri, zăcămintele fiind însoţite de Radon (Rn). Acest gaz nobil poate fi prezent şi el în
apa contaminată radioactiv şi se degajă uşor, putând fi contaminant prin inhalare când apa respectivă se
foloseşte la duş, pentru vaporizatoare şi umidificatoare. Radiul (Ra) ajunge în unele ape minerale la
concentraţii foarte mari, dar apare şi în surse obişnuite. Astfel, peste 500000 de americani din statele Iowa
şi Illinois consumă apă ce depăşeşte norma maximă admisă în SUA de 5 pCi / litru. În ape mai găsim
frecvent thoriu şi potasiu radioactiv. Apa mării este în medie de 100 de ori mai puţin radioactivă ca
sedimentele din râuri, dar unele ape termale sunt puternic radioactive. A existat o modă de cură de
îmbăiere în ape radioactive, supralicitându-se efectele benefice. Grav a fost faptul că s-a ajuns să se
producă chiar apă radioactivă artificială prin punerea în contact a apei cu săruri de radiu, care însă cu
timpul treceau în apă şi astfel ajungeau să se fixeze în organism. Alături de sursele naturale de
contaminare radioactivă au apărut în ultimii 60 de ani masive surse antropice de poluare radioactivă a
apei, de la testele nucleare atmosferice şi submarine până la descărcarea sistematică de deşeuri radioactive
în mări şi oceane, ape radioactive, butoaie cu deşeuri radioactive diverse sau chiar zeci de întregi
reactoare nucleare cu durata de utilizare expirată! Se mai adaugă armele nucleare pierdute în ocean din
accidente de bombardiere sau submarine de atac nuclear prăbuşite sau scufundate în ocean, de care s-a
aflat abia după decenii sau poate de multe nu ştim nici acum.... Radionuclizii suferă şi ei procese de
concentrare de-a lungul lanţurilor trofice. Astfel, fosforul radioactiv din apa unui râu, de la factorul de
concentraţie 1, ajungea succesiv la factor 35 în nevertebrate, 2000 în peşti, 7500 în raţe şi 200000 în ouăle
de raţă. În apă se întâlnesc tot mai frecvent poluanţi radioactivi produşi artificial, cu dezintegrare de tip b .
Aceştia pot fi şi ei periculoşi prin faptul că, deşi puţin penetrante, radiaţiile b sunt puternic ionizante,
atacând moleculele organice direct sau prin compuşii rezultaţi din radioliza apei, proces complex în care
apar ionizări, recombinări etc. , radicalii liberi de oxigen sau hidroxil fiind neutri dar foarte reactivi
chimic. În plus, unii izotopi de Sr şi Cs au timp de înjumătăţire de ordinul deceniilor, fixarea lor în
organism ducând la expunere de durată, cu riscurile corespunzătoare. În organism, este important şi
timpul de înjumătăţire biologic într-un anumit organ, timp ce depinde mai ales de starea fizico-chimică a
radionuclidului absorbit Dacă efecte somatice se produc numai la doze mari de radiaţie, efecte
cancerigene sau genetice pot apare la orice doză, neexistând prag.

17
2.3 Alte influenţe ale apei asupra sănătăţii umane

Poluarea şi gospodărirea neraţională a apei poate produce numeroase efecte indirecte asupra organismului
uman

Poluarea termică

Poluarea termică a apei produce perturbări ecologice importante. Multe organisme acvatice fiind
poichiloterme, încălzirea apei le modifică temperatura organismului spre nivele pentru care nu sunt
adaptate. Prin apartenenţa lor la lanţurile alimentare este afectat secundar întreg ecosistemul. Temperatura
ridicată atrage scăderea concentraţiei de oxigen, precum şi proliferarea masivă a diverselor clase de
microorganisme, inclusiv a germenilor patogeni. De exemplu, temperatura apelor de răcire evacuate de la
centralele nuclearoelectrice este de 37-38oC, ideală pentru multe bacterii saprofite dar şi patogene pentru
organismul uman. Astfel, creşte în emisar concentraţia bacteriilor şi virusurilor patogene, dar şi a
toxinelor produse de acestea. Toxine puternice produc şi o serie de alge, care proliferează puternic în
apele calde.

Eutrofizarea.

Deversările ridicate de compuşi conţinând fosfor şi azot pot provoca fenomenul de eutrofizare. Înmulţirea
excesivă a algelor duce la scăderea concentraţiei de oxigen, reducându-se autoepurarea şi ajungându-se
până la virarea proceselor biochimice spre anaerobioză, cu producerea de substanţe toxice şi moartea
vieţuitoarelor, cu consecinţe indirecte grave (economice, ecologice...) asupra comunităţilor umane La
nivelul instalaţiilor de tratare se produce corodare, colmatare sistematică a filtrelor, precipitarea Fe şi Mn
şi alterarea proprietăţilor organoleptice.

2.4 Influenţa altor modificări ale calităţii apei

Suspensiile, (organice şi anorganice) a apei, chiar şi în absenţa unei acţiuni negative directe asupra
sănătăţii umane, tulbură major folosinţa respectivei ape (potabilizare, îmbăiere, utilizare în industrie,
irigaţii şi agrement etc.), colmatează acumulările, afectează navigaţia etc.

Poluarea cu substanţe în suspensie plutitoare (ţiţei) şi cu substanţe tensioactive (detergenţi, alte

substanţe spumante) se interpun la suprafaţa liberă a apei şi împiedică oxigenarea, cu efecte anterior
amintite. Coloranţii afectează şi ei fotosinteza şi autoepurarea, alături de prejudiciul estetic. Duritatea

18
mare a apei duce la depuneri în conducte şi multiple alte efecte nedorite, făcând apa adesea improprie
utilizării fără dedurizare.

Substanţele puternic acide sau alcaline afectează pH-ul apei, cu consecinţe negative multiple. Peştii mor
de regulă la pH 4,5. Pe această linie, a apărut în ultimele decenii marea problemă a ploilor acide, ce au dus
nu doar la moartea pădurilor, ci şi la moartea multor lacuri, în special în nordul Europei, fenomen dificil
de combătut.

19
 CAPITOLUL III
SURSE DE APĂ POTABILĂ

Apa potabilă provine de regulă din ape subterane sau din ape de suprafaţă, mai rar din alte surse.
Această situaţie se va menţine, deoarece sunt factori obiectivi. De exemplu 85% din apa dulce de pe Terra
e prinsă în calotele glaciare, dar nu ne putem atinge aproape deloc de ele, deoarece diminuarea lor ar
însemna creşteri catastrofale de nivel a mărilor şi oceanelor.

3.1 Apele de suprafaţă

Apele de suprafaţă sunt reprezentate de rauri,fluvii,lacuri, mari si oceane

3.2 Apele subterane

Apele subterane sunt o sursă importantă deoarece, spre deosebire de apele de suprafaţă, cele
subterane sunt de regulă mai puţin sau deloc poluate şi pot fi potabilizate cu măsuri minimale, uneori doar
cu dezinfecţie sau fără vreo prelucrare.

3.3 Alte surse de apă potabilă

Desalinizarea. Multe ţări din zone aride folosesc pentru oraşele de coastă apa mării ca sursă de apă
potabilă, supunând-o la costisitoare procese de desalinizare. Reciclarea apei uzate. În mai multe ţări se
experimentează utilizarea ca sursă de apă potabilă chiar a apelor uzate orăşeneşti, după un proces avansat
de epurare şi tratare. Apă din gheţari. Este în studiu utilizarea apei din aisberguri, care se preconizează să
fie remorcate până la ţărmurile însetate ale Americii, Australiei, Africii etc. Deşi teoretic apa rezultată ar
fi ieftină, practic este tehnic extrem de dificilă remorcarea şi mai ales ecologic sunt mari semne de
întrebare asupra posibilelor efecte.

Apele meteorice sunt folosite în Malta şi în ţări din sudul Europei ca apă potabilă, deşi au multe calităţi
necorespunzătoare şi trebuie atent filtrate.

Apa din topirea zăpezii este folosită de alpinişti dar şi de cabane şi alte rezidenţe umane iarna sau în
zone polare sau la mare altitudine, unde nu există apă lichidă.

Apă din ceaţă. În anumite zone de "deşert umed" unde există ceaţă dar nu se ajunge la precipitaţii, s-au
putut amenaja panouri de condensare ce furnizează apă lichidă.

20
 CAPITOLUL IV
STANDARDE ŞI REGLEMENTĂRI

Norme calitative pentru apa potabilă există de mult timp. Pe măsură ce a progresat ştiinţa dar şi
poluarea s-a intensificat şi diversificat, a crescut exigenţa şi complexitatea standardelor, metodelor de
analiză şi control. Se afirmă astăzi că de regulă apa este cel mai bine cunoscut şi monitorizat factor de
mediu. Dar chiar în ţările dezvoltate s-a dovedit că nu s-a făcut încă destul şi că standardele şi
reglementările trebuie periodic reconsiderate şi actualizate, pentru a asigura sănătatea populaţiei.Fiecare
ţară sau regiune dintr-o ţară are propriile norme de calitate. Totuşi pe plan mondial se tinde spre o bază
comună, rezultată din experienţa şi necesităţile tuturor. În acest sens Organizaţia Mondială a Sănătăţii a
emis şi reeditează periodic "Directivele pentru calitatea apei potabile" iar organisme internaţionale
precum Uniunea Europeană promovează şi ele norme comune detaliat sau cel puţin orientative, cum sunt
Directiva 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman. În România, norma de calitate
pentru apa potabilă în anii '80 a fost STAS 1342/84, iar în ultimul deceniu, a fost STAS 1342 / 1991, din
care reproducem în continuare prevederile esenţiale:

STAS 1342/91 APĂ POTABILĂ (Extras)

Acest standard de stat se referă la apa potabilă furnizată de instalaţiile centrale sau sursele locale de
alimentare apă, de rezervoarele de înmagazinare transportabile, precum şi la cea folosită pentru apă caldă
menajeră (baie şi bucătărie). NU se referă la apele minerale.

Acest STAS se mai aplică în continuare, dar nu pentru mult timp, deoarece la 29 august a intrat în
vigoare Legea nr. 458 / 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 552 din 29 iulie 2002. Anexa I la noua lege indică o altă listă de parametri de
calitate a apei potabile ce trebuie îndepliniţi şi pe viitor va putea fi modificată prin Hotărâri ale
Guvernului. Unii parametri din noua listă sunt identici cu cei din STAS 1342-91 alţii diferă. Noua lege
însă are nevoie de numeroase norme de punere în aplicare şi conformarea la noile standarde se prevede a
se eşalona pe o perioadă lungă, dincolo de anul 2010. Oricum ea trebuie să fie pe viitor baza de lucru în
materie de calitate a apei potabile.

21
 CONCLUZIE

În aceast proiect am trecut pe scurt în revistă aspecte esenţiale ale relaţiei apei cu sănătatea
omului şi alte informaţii despre apa potabilă. Poluarea apelor se refera la alterarea calitatilor fizice,
chimice sau biologice ale acestora, produsa direct sau indirect prin activitati umane, in urma careia apele
devin improprii pentru folosirea normala, in scopurile in care aceasta folosire era posibila inainte de a
interveni alterarea (Legea apelor, nr. 8/1974).Supravegherea sanitara a aprovizionarii cu apa este
reglementata de Legea nr. 107/25.09.1996, Legea nr. 194/2003, precum si prin HGR nr. 101/1997.

22
 BIBLIOGRAFIE

 Zamfir Gh. - Sursele de apa; in Manescu S. (editor), Tratat de igiena, vol. I, Editura Medicala
Bucuresti 1984, pag. 350-367.
 Serbanescu M. ,Zamfir Gh., - Poluarea apei cu nitrati; ibidem, pag. 435=446.
 Zamfir Gh. - Poluarea apei cu metale grele, arsenic, pesticide, azbest, substante cancerigene,
radionuclizi; ibidem, pag. 447-504.
 Zamfir Gh., Nestor I.- Apa in imbolnavirile microbiene, virale, parazitare; ibidem, pag. 505-535.
 Straus H., Diaconescu ML. - Microelementele in apa; ibidem, pag. 536-565.
 Manescu S. - Conditiile de potabilitate ale apei; ibidem, pag. 566-583.

23
ANEXE

24
Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 552 din 29 iulie 2002

- EXTRAS-

Art. 1. - Prezenta lege reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia sănătăţii
oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calităţii ei de apă
curată şi sanogenă.

Art. 2. - În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

1. Prin apă potabilă se înţelege apa destinată consumului uman, după cum urmează:

a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru
alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din
rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;

b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea
sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman, cu excepţia cazului în care
Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor aprobă folosirea apei
şi este demonstrat că apa utilizată nu afectează calitatea şi salubritatea produsului alimentar în forma lui
finită.

2. Prin sistem de distribuţie sau instalaţie interioară se înţelege totalitatea conductelor, garniturilor şi
dispozitivelor instalate între robinete de apă utilizată în mod normal pentru consumul uman şi reţeaua de
distribuţie exterioară, dar numai atunci când acestea nu intră în responsabilitatea furnizorului de apă, în
calitatea sa de producător şi/sau distribuitor de apă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 3. - (1) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică următoarelor tipuri de ape:

a) apelor naturale minerale, recunoscute ca atare de către autorităţile competente, în conformitate cu

legislaţia în vigoare;

b) apelor care au proprietăţi terapeutice, în sensul prevederilor stabilite prin lege, reglementări sau
procedee administrative referitoare la produsele farmaceutice.

(2) Se exceptează de la prevederile prezentei legi:

a) apa destinată exclusiv utilizărilor în condiţii speciale, pentru care Ministerul Sănătăţii şi Familiei se
declară satisfăcut de calitatea acesteia, şi care nu influenţează, direct sau indirect, sănătatea
consumatorilor cărora le este destinată;

b) apa potabilă provenind de la producător de apă individual, care furnizează mai puţin de 10 m3 în
medie/zi sau care deserveşte mai puţin de 50 de persoane, cu excepţia cazului în care apa este produsă ca
parte a unei activităţi comerciale sau publice. [. .......... ]

25
Art. 4. - (1) Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată, îndeplinind următoarele condiţii:

a) să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin număr sau concentraţie, pot constitui
un pericol potenţial pentru sănătatea umană;

b) să întrunească cerinţele minime prevăzute în tabelele 1A, 1B şi 2 din anexa nr. 1;

c) să respecte prevederile art. 5-8 şi 10. [. ...... ]

Art. 5. - (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei aprobă valori pentru parametrii suplimentari, care nu sunt
incluşi în anexa nr. 1 [. ...... ]

Art. 6. - (1) Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru parametri sunt în
conformitate cu anexa nr. 1, în următoarele puncte de prelevare a probelor:

a) la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate prin
reţeaua de distribuţie;

b) la punctul de curgere a apei din cisternă, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;

c) în punctul în care apa se pune în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile îmbuteliate;

d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în cazul apei utilizate în industria
alimentară.

(2) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se constată că valorile parametrilor nu se încadrează în
valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr. 1, din cauza sistemului de distribuţie
interioară sau a modului de întreţinere a acestuia se consideră că au fost îndeplinite obligaţiile ce revin
producătorului, respectiv distribuitorului, cu excepţia situaţiei în care apa este furnizată direct publicului,
precum: unităţi de învăţământ, unităţi de asistenţă medicală, instituţii socioculturale şi cantine. [. .......]

Art. 7. - (1) Monitorizarea calităţii apei potabile se asigură de către producător, distribuitor şi de
autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. [. ...... ]

(3) Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă, prin sistem public colectiv ori individual,
prin îmbuteliere în sticle sau alte recipiente, pentru industria alimentară, vor asigura monitorizarea
curentă, de control al apei potabile, conform unui program care trebuie să cuprindă cel puţin controlul
eficienţei tehnologiei de tratare, îndeosebi a dezinfecţiei, şi al calităţii apei potabile produse, distribuite şi
utilizate. [....... ]

(7) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, poate decide efectuarea
unei monitorizări suplimentare dacă există dovezi care atestă prezenţa în apă a unor substanţe sau
microorganisme, care nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu anexa nr. 1 şi care pot constitui
un pericol potenţial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se realizează individualizat
pentru fiecare substanţă sau microorganism în cauză. [. ...... ]

Art. 8. - (3) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune
interzicerea sau restricţionarea utilizării apei potabile, fie că s-au înregistrat sau nu neconformităţi faţă de
valorile parametrilor, dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană şi verifică dacă au

26
fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii umane. În astfel de cazuri consumatorii
trebuie să fie informaţi de îndată şi primesc toate recomandările ce se impun.

(4) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu alte
instituţii şi servicii publice competente vor decide ce tip de măsură dintre cele prevăzute la alin. (3) se
aplică, ţinând seama de riscurile pentru sănătatea populaţiei generate de întreruperea aprovizionării cu apă
potabilă sau de restricţii în utilizarea acesteia. [. ...... ]

(7) În orice situaţie în care sunt luate măsuri de remediere autoritatea de sănătate publică judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, dispune informarea consumatorilor, cu excepţia cazurilor în care
nerespectarea valorilor parametrilor nu are însemnătate pentru sănătatea acestora. [. ...... ]

Art. 9. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba, la solicitarea autorităţii de sănătate publică
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, derogări pe o perioadă determinată de la valorile
parametrilor stabiliţi în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) sau cu tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 până
la o valoare ce va fi stabilită şi aprobată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, luându-se în considerare
riscul pentru sănătate şi alternativele de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei din zona respectivă.

Derogările vor fi limitate la o perioadă cât mai scurtă şi nu vor depăşi o durată de 3 ani. În situaţia în care
autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, solicită prelungirea
derogării, se va înainta Ministerului Sănătăţii şi Familiei analiza situaţiei şi motivarea solicitării de
obţinere a celei de-a doua derogări. Pentru o a doua derogare nu se va depăşi termenul de 3 ani.

(2) În cazuri excepţionale Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba o a treia derogare pentru o
perioadă care, de asemenea, nu va depăşi 3 ani. Decizia pentru o astfel de cerere va fi luată de către
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în termen de 3 luni de la depunerea solicitării. [. .......]

(6) Autorităţile de sănătate publică şi autorităţile administraţiei publice locale din teritoriul pentru care s-a
recurs la derogările prevăzute în acest articol vor informa populaţia afectată despre aceste derogări şi
despre condiţiile de gestionare a acestora, în termen de 48 de ore de la confirmare. Autoritatea de sănătate
publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu autorităţile administraţiei publice
locale vor asigura acordarea de asistenţă grupurilor de populaţie vulnerabile, pentru care derogarea
implică un risc special. Aceste obligaţii nu se vor aplica în cazurile prevăzute la alin. (4), cu excepţia
situaţiilor în care autorităţile implicate decid contrariul. [. ...... ]

Art. 10. - (1) Nici o substanţă sau material utilizat în instalaţiile de producere, distribuţie, îmbuteliere,
transport sau stocare a apei potabile nu trebuie să se regăsească în concentraţii mai mari decât este necesar
scopului pentru care a fost utilizat şi nu trebuie să lase în apa potabilă, direct sau indirect, compuşi ori
impurităţi care să diminueze protecţia sănătăţii. . [ ....... ]

Art. 11. - (1) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, trebuie să
asigure disponibilitatea informaţiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor
despre posibilele efecte asupra sănătăţii şi despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate
de către autorităţile competente ori de către consumatorii în cauză. Informaţia trebuie să fie corectă, clară,
furnizată la timp şi actualizată.

(2) În scopul informării consumatorilor Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin Institutul de Sănătate Publică
Bucureşti, întocmeşte şi publică, o dată la 3 ani, Raportul naţional asupra calităţii apei potabile, care va
cuprinde cel puţin [. ...... ]:

27
(6) Producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la
datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la
orice oră acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, să afişeze programul şi numărul de
telefon la care se pot obţine date despre calitatea apei potabile produse şi distribuite.

(7) Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţia deservită de
producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele din zona de
aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru obţinerea
informaţiilor privind calitatea apei potabile.

(8) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu

producătorii, respectiv distribuitorii de apă potabilă, întocmesc şi publică anual, Raportul judeţean,
respectiv al municipiului Bucureşti, privind calitatea apei potabile, care va cuprinde[. ...... ]:

Art. 12. - (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară,
contravenţională sau penală, după caz.

(2) În perioada de implementare a prevederilor prezentei legi neconformarea la unii dintre parametrii de
calitate a apei potabile de către un producător, respectiv distribuitor de apă potabilă prin sistem public, nu
se sancţionează conform Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele
legale de igienă şi sănătate publică, cu modificările şi completările ulterioare, decât în situaţia în care nu
au fost respectate planul şi calendarul activităţilor de conformare a respectivului producător ori
distribuitor. Neconformarea la parametrii respectivi nu trebuie să pună în pericol starea de sănătate a
consumatorilor. [. ...... ].

Art. 13. - (1) Ministerul Administraţiei Publice va lua toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea
parametrilor de calitate a apei potabile produse şi distribuite prin sisteme publice, respectiv colective,
până în anul 2020. [. ...... ]

(2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va lua toate măsurile necesare pentru a asigura monitorizarea de audit
al calităţii apei potabile, conform cerinţelor prezentei legi, în termen de 3 ani de la data publicării acesteia
în Monitorul Oficial al României, Partea I. [. ...... ]

(4) Producătorii, respectiv utilizatorii de apă în sistem individual, vor lua măsurile necesare pentru
asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezenta lege, în termen de 10 ani de la data publicării
acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Producătorii de apă îmbuteliată vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate
prevăzuţi de lege, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României,
Partea I.

(6) Producătorii, respectiv utilizatorii de apă din industria alimentară, care au surse proprii, vor lua
măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezenta lege, în termen de 2 ani
de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(7) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va întocmi şi va centraliza planul şi calendarul

activităţilor de conformare la prevederile prezentei legi a producătorilor, respectiv utilizatorilor de apă din
industria alimentară, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al
României, Partea I.

28
Art. 14. - (1) În situaţiile excepţionale şi pentru zonele geografice bine definite se va înainta Comisiei de
igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei o cerere specială pentru prelungirea perioadei de conformare.
Perioada de prelungire nu trebuie să depăşească 3 ani. La sfârşitul perioadei de prelungire se va efectua
evaluarea situaţiei, care va fi înaintată Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care poate
decide, pe baza acestei evaluări, o altă perioadă de prelungire, de maximum 3 ani.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică apei potabile îmbuteliate în sticle sau în alte recipiente. [. ...... ]

Art. 17. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

. [........]

ANEXA Nr. 1

PARAMETRI DE CALITATE ai apei potabile

1. Parametri de calitate

Parametrii de calitate sunt microbiologici, chimici şi indicatori.

2. Valorile concentraţiilor maxime admise pentru parametrii de calitate ai apei potabile sunt cele
prevăzute în tabelele 1A, 1B, 2 şi 3.

Tabel 1A Parametri microbiologici

Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea admisă |

Escherichia coli (E. coli)/100 ml | 0

Enterococi (Streptococi fecali)/100 ml | 0

Tabel 1B Parametri microbiologici pentru apa îmbuteliată în sticle sau alte recipiente

Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea admisă |

Escherichia coli (E. coli)/250 ml | 0 |

Enterococi (Streptococi fecali)/250 ml | 0 |

Pseudomonas aeruginosa/250 ml | 0 |

Număr de colonii la 220C/ml | 100 |

Număr de colonii la 370C/ml | 20

Tabel 2 Parametri chimici

29
Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea admisă CMA |

Acrilamidă1) (ľg/l) | 0,10

Arsen (ľg/l) | 10

Benzen (ľg/l) | 1,0

Benz(a)piren | 0,01 |

Bor (mg/l) | 1,0 |

Bromaţi2) (ľg/l) | 10 |

Cadmiu (ľg/l) | 5,0 |

Clorură de vinil1) (ľg/l) | 0,50 |

Crom (total) (ľg/l) | 50

Cupru3) (mg/l) | 0,1

Cianuri (totale) (ľg/l) | 50 |

Cianuri (libere) (ľg/l) | 10 |

Dicloretan (ľg/l) | 3,0 |

Epiclorhidrină1) (ľg/l) | 0,10

Fluor (mg/l) | 1,2 |

Hidrocarburi policiclice aromatice4) (ľg/l) | 0,10 |

Mercur (ľg/l) | 1,0 |

Nichel3),5) (ľg/l) | 20 |

Nitraţi6) (mg/l) | 50

Nitriţi6) (mg/l) | 0,50

Pesticide7),8) (ľg/l)/ clasă | 0,10 |

Pesticide7),9) (ľg/l)/ Total | 0,50 |

Plumb3),10) (ľg/l) | 10 |

Seleniu (ľg/l) | 10

30
Stibiu (ľg/l) | 5,0 | -*) |

Tetracloretan şi Tricloretenă (ľg/l) (| 10 |

Trihalometani11) (ľg/l)/Total 100 |

NOTĂ:

1) Valoarea se referă la concentraţia în apă a monomerului rezidual, calculată conform specificaţiilor

privind concentraţia maximă eliberată de către polimer în contact cu apa. Staţiile de tratare vor notifica
autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, utilizarea compusului în
procesul de tratare a apei pentru potabilizare.

2) Unde este posibil, valoarea concentraţiei trebuie să fie cât mai joasă, fără a compromite eficienţa
dezinfecţiei. Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d) respectarea în practică a valorii se va
realiza în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o
valoare de 25 ľg/l.

3) Valoarea se aplică la o probă de apă prelevată de la robinetul consumatorului printr-o metodă de

prelevare adecvată, astfel încât să fie reprezentativă pentru cantitatea medie săptămânală ingerată de către
consumator. Metoda de monitorizare trebuie să ţină seama şi de frecvenţa concentraţiilor maxime care pot
cauza efecte asupra sănătăţii.

4) Pentru cupru se acceptă valoarea 2,0 mg/l, dacă reţeaua de distribuţie are componente din cupru, cu
respectarea celor menţionate la pct. 3.

5) Compuşii specificaţi sunt: benzo(b)fluorantren, benzo(k)fluorantren, bezo(ghi)perilen, indeno(1,2,3-

cd)piren.

6) Se va aplica următoarea formulă:

[nitrat] [nitrit]

+ <= 1,

50 3 în care concentraţiile de nitraţi şi nitriţi sunt exprimate în mg/l.

7) Prin pesticide se înţelege: insecticide, erbicide, fungicide, nematocide, acaricide, algicide, rodendicide,
slimicide organice, compuşi înrudiţi (ca de exemplu: regulatori de creştere) şi metaboliţii relevanţi,
produşii de degradare şi de reacţie. Se vor monitoriza numai pesticidele presupuse prezente în sursa de
apă.

8) Concentraţia se referă la fiecare compus individual. Pentru aldrin, dieldrin, heptaclor şi heptaclor
epoxid, concentraţia maximă este 0,030 ľg/l.

9) Prin Pesticide-Total se înţelege suma tuturor compuşilor individuali, detectaţi şi cuantificaţi în urma
procedurii de monitorizare.

31
10) Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d) respectarea în practică a valorii se va realiza
în maximum 15 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 25
ľg/l.

11) Concentraţia totală a THM trebuie să fie cât mai mică, fără a compromite dezinfecţia.

Compuşii individuali specificaţi sunt: cloroform, bromoform, dibromoclormetan, bromdiclormetan.

Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d) respectarea în practică a valorii se va realiza în
maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 150
ľg/l pentru concentraţia totală a THM.

Tabel 3 Parametri indicatori

Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea CMA

|Aluminiu (ľg/l) | 200 |STAS 6326/90 |

|Amoniu (mg/l) | 0,50 |STAS 6328/85 |

|Bacterii coliforme1) număr/100 ml) | 0 |STAS 3001/91 |

|Carbon organic total (COT)2) |Nici o modificare anormală | |

|Cloruri3) (mg/l) | 250 |

Clostridium perfringens4) |(număr/100 ml) | | 0 |

Clor rezidual liber (mg/l):

- la intrarea în reţea | 0,50 |

|- la capăt de reţea | 0,25 | |

Conductivitate3) ľS cm-1 la 200C) | 2500 |

Culoare | |Acceptabilă consumatorilor şi nici o modificare anormală | |

|Duritate totală minim (grade germane), | 5 |

Fier (ľg/l) | 200 |

Gust | Acceptabilă consumatorilor şi nici o modificare anormală |

Mangan (ľg/l) | 50 |

Miros | |Acceptabil consumatorilor |şi nici o modificare anormală | |

Număr de colonii la 220C/ml |Nedetectabili la 100 de ml

32
Oxidabilitate5) (mg O2/l) | 5,0 |

pH3),6) (unităţi de pH) | >= 6,5; <= 9,5

Sodiu (mg/l) | 200 | -*) |

Substanţe tensioactive - Total (ľg/l) | 200 |

Sulfat3) (mg/l) | 250 |

Sulfuri şi hidrogen sulfurat (ľg/l) | 100 |SR

Turbiditate7) (UNT) | <= 5 |

Zinc (ľg/l) | 5000 |

Tritiu (Bq/l)8) | 100 |

Doza efectivă totală de referinţă (mSv/an) 8),9),10) | 0,10 | -

Activitatea alfa globală (Bq/l)11) | 0,1 |

Activitatea beta globală (Bq/l)11) | 1 |

NOTĂ:

1) Pentru apa îmbuteliată unitatea de măsură este număr/250 ml.

2) Acest parametru va fi măsurat numai pentru sistemele de aprovizionare care furnizează mai mult de
10.000 m3 pe zi.

3) Apa nu trebuie să fie agresivă.

4) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă, iar în situaţia
în care este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme patogene, ca de exemplu:
criptosporidium.

5) Acest parametru se va analiza când nu se poate sau nu este prevăzută determinarea COT.

6) Pentru apa plată îmbuteliată valoarea minimă poate fi redusă până la 4,5 unităţi de pH. Pentru apa
îmbuteliată care conţine în mod natural sau este îmbogăţită cu bioxid de carbon, valoarea pH poate fi mai
mică.

7) Pentru apa rezultată din tratarea unei surse de suprafaţă nu se va depăşi 1,0 UNT (unităţi nefelometrice
de turbiditate) înainte de dezinfecţie.

8) Frecvenţa, metodele şi localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2 pct. 1.3.

33
9) Doza efectivă totală de referinţă acceptată pentru un adult corespunde unui consum zilnic de 2 litri apă
potabilă pe o durată de un an. Monitorizarea tritiului şi a radioactivităţii în apa potabilă se face în cazul în
care nu există datele necesare pentru calcularea dozei efective totale. În situaţia în care este demonstrat pe
baza unor monitorizări efectuate anterior că nivelurile de tritiu la doza efectivă totală de referinţă sunt cu
mult inferioare valorii parametrice, se poate renunţa la monitorizarea tritiului.

10) Exclusiv tritiu, potasiu-40, radon şi descendenţii radonului. Frecvenţa, metodele şi localizările pentru
monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2 pct. 1.3.

11) Caracterizarea calităţii apei din punct de vedere al conţinutului radioactiv se face prin măsurarea
activităţii alfa şi beta globală. În cazul în care valoarea de referinţă este depăşită, este necesară
determinarea activităţii specifice a radionuclizilor, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară
şi monitorizare a calităţii apei potabile.

ANEXA Nr. 2

MONITORIZAREA DE CONTROL ŞI DE AUDIT

1. Monitorizarea de control

1.1. Scopul acestei monitorizări este de a produce periodic informaţii despre calitatea organoleptică şi
microbiologică a apei potabile, produsă şi distribuită, despre eficienţa tehnologiilor de tratare, cu accent
pe tehnologia de dezinfecţie, în scopul determinării dacă apa potabilă este corespunzătoare sau nu din
punct de vedere al valorilor parametrilor relevanţi stabiliţi prin prezenta lege.

1.2. Pentru monitorizarea de control sunt obligatorii următorii parametri:

Aluminiu1)

Amoniu

Bacterii coliforme

Culoare

Concentraţia ionilor de hidrogen (pH)

Conductivitate

Clorul rezidual liber2)

Clostridium perfringens3)

Escherichia coli

Fier1), 4)

34
Gust

Miros

Nitriţi5)

Oxidabilitate6)

Pseudomonas aeruginosa7)

Sulfuri şi hidrogen sulfurat8)

Turbiditate

Număr de colonii dezvoltate7) (220C şi 370C)

NOTĂ:

1) Numai acolo unde este folosit cu rol de coagulant.

2) Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minimum 80% din clorul rezidual total.

3) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă, iar în situaţia
în care este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme patogene, ca de exemplu
criptosporidium.

4) Se vor determina ferobacteriile la staţiile de tratare unde se practică deferizarea apei.

5) Se va determina numai acolo unde este utilizat clorul sau substanţele clorigene pentru dezinfecţie.

6) Se va determina în situaţia în care dotarea tehnică nu permite determinarea COT.

7) Se va determina numai pentru apa îmbuteliată.

8) Se va determina numai în situaţia în care se practică desulfurizarea apei.

[........ ]

1.4. Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, poate completa lista de
la pct. 1.2 cu alţi parametri relevanţi pentru condiţiile locale şi/sau pentru tehnologiile de tratare.

2. Monitorizarea de audit

2.1. Scopul monitorizării de audit este de a oferi informaţia necesară pentru a se determina dacă pentru
toţi parametrii stabiliţi prin prezenta lege valorile sunt sau nu conforme.

2.2. Pentru monitorizarea de audit este obligatoriu să fie monitorizaţi toţi parametrii prevăzuţi la art. 5, în
care autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, a stabilit că, pentru o
perioadă determinată de către ea, un anumit parametru dintr-un anumit sistem de aprovizionare cu apă

35
potabilă nu ar putea fi prezent în asemenea concentraţii încât să conducă la modificarea valorii lui
stabilite.

2.3. Monitorizarea de audit se va efectua de către autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii
apei potabile.

3. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză a apei potabile, distribuită prin sistem public, rezervor mobil
sau folosită ca sursă în industria alimentară se face conform tabelului 1A.

3.1. Probele trebuie prelevate din punctele de conformare definite la art. 6 alin. (1) pentru a se asigura că
apa potabilă îndeplineşte cerinţele prezentei legi. Prelevarea probelor din reţeaua de distribuţie dintr-o
zonă de aprovizionare sau de la staţia de tratare, pentru determinarea unui anumit parametru, se face
numai dacă se poate demonstra că prin prelevare nu are loc nici o modificare adversă a valorii măsurate
pentru parametrul în cauză.

Tabel 1A [...... ]

NOTĂ:

1) Prin zonă de aprovizionare se înţelege o suprafaţă geografic delimitată în care apa potabilă provine din
una sau mai multe surse şi în care calitatea apei poate fi considerată ca fiind aproximativ uniformă.

2) Volumele de apă sunt calculate ca medii pe perioada unui an. Pentru determinarea numărului minim de
probe de apă ce trebuie prelevate dintr-o zonă de distribuţie poate fi utilizat numărul locuitorilor în locul
volumului de apă produs sau distribuit, luându-se în considerare un consum de 200 l/cap de locuitor/zi.

3) În situaţii de distribuţie intermitentă de scurtă durată şi în cazul apei distribuite din cisterne numărul de
probe va fi stabilit de către autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

4) Numărul de probe şi parametrii stabiliţi în anexa nr. 1 pot fi reduşi de către autoritatea de sănătate
publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, dacă:

a) rezultatele analizelor efectuate pe probele prelevate pe o perioadă de cel puţin 2 ani succesivi sunt
constante şi semnificativ mai bune decât cele prevăzute în anexa nr. 1;

b) nu a intervenit nici un factor suplimentar cu potenţial de a afecta calitatea apei.

Frecvenţa de prelevare şi analiză nu poate fi redusă atât cât să conducă la prelevarea a mai puţin de 50%
din numărul total de probe prevăzute în tabel, cu excepţia situaţiei de la pct. 6.

5) Punctele şi frecvenţa de prelevare, atât cât este posibil, vor fi alese şi distribuite uniform în timp şi
spaţiu.

6) Frecvenţa de prelevare şi numărul de probe vor fi decise de către autoritatea de sănătate publică
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

4. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză pentru apa potabilă îmbuteliată se face conform tabelului 1B.

36
Tabel 1B [ .... ]

ANEXA Nr. 3

SPECIFICAŢII pentru analiza parametrilor

Laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de apă pentru monitorizare trebuie să aibă asigurat
controlul calităţii analitice şi să fie supuse periodic unui control efectuat de un laborator aprobat de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru acest domeniu. [ ........ ]

NOTĂ:

1) Acurateţea este eroarea sistematică şi este exprimată ca diferenţa dintre valoarea medie a unui număr
mare de determinări repetate şi valoarea adevărată (definiţie ISO 5725).

2) Precizia este eroarea aleatoare şi este exprimată ca deviaţia standard a dispersiei rezultatelor faţă de o
valoare medie (definiţie ISO 5725).

3) Limita de detecţie este considerată a fi:

a) o valoare de 3 ori mai mare decât deviaţia standard asociată unui număr de determinări, pentru o probă
simplă de apă conţinând o concentraţie mică a parametrului; sau

b) o valoare de 5 ori mai mare decât deviaţia standard a unei probe martor pentru fiecare serie de probe.

[ ]

37
38
39