FIZIOLOGIA ORGANELOR GENITALE FEMININE

Organele genitale externe

Totalitatea organelor genitale externe alcatuiesc vulva, care

este compusa din urmatoarele formatiuni :

labiile mari ;

labiile mici ;

vestibulul ;

himenul ;

glandele Bartholin ;

clitorisul.

Tot aici se afla si formatiunea anatomica numita muntele lui

Venus.

ORGANELE GENITALE LA FEMEIE

 1.1 Muntele lui Venus numit si muntele pubian, este o regiune
anatomica situata deasupra simfizei pubiene, acoperita cu par si
avand sub tegument un strat mai abundent de grasime.

Perii pubieni se termina in partea superioara dupa o linie

orizontala (sistem pilos feminin). Este o zona cu o sensibilitate
crescuta ce ii confera un caracter erigen.

1.2 Formatiunile labilare : sunt plici tegumentare ce delimitea

24424r179y za despicatura vulvara. In functie de dimensiuni se
delimiteaza labiile mari si labiile mici.

Labiile (labiile mari) sunt 2 cute tegumentare avand o forma

ovoida alungita, acoperite cu par pe fata lor externa, fata lor interna
are aspect de mucoasa si prezinta numeroase glande sebacee care
secreta smegma vuivara. La femeia nupilara (care nu a nascut)
labiile mari sunt aplicate una pe alta, ascunzand restul organelor
genitale externe si sunt indepartate delimitand o usoara crapatura
vulvara la femeia care a nascut. Labiile mari se unesc la cele doua
extremitati formand o comisura anterioara si alta posterioara.
Comisura anterioara se continua cu muntele lui Venus ; cea
poaterioara este mai aparenta decat prima si este cunoscuta sub
numele de furculita.

Labiile mici sunt doua repliuri cutanate cu aspect de mucoasa,

care sunt situate in interioarul labiilor mari, fiind acoperite in mare
parte de acestea. Anterior ele se unesc sub clitoris formand fraul
clitoridian, iar pe fata dorsala a clitorisului formeaza capisonul sau
preputul clitoridian ; posterior labiile mici se pierd treptat in labiile
mari.

Vestibulul vulvar este delimitat de clitoris, labiile mici si

orificiul extern al uretrei (meatul). Este o regiune de forma
triunghiulara in care se deschid uretra si canalele glandelor Skene.

Himenul este un sept membraniform care inchide intrarea in

vagin. Prezinta un orificiu a carui forma poate fi : inelara, cribiforma
(ciuruit), semilunara. Prin orificiul himenului se scurge in afara
sangele menstrual. La primul raport sexual himenul se rupe in mai
multe locuri, dand nastere dupa cicatrizare la carunculii himenali ; ia
nastere, rupturile se accentueaza si mai mult, lasand cateva resturi
numite carancul mirtiformi.

Glandele Bartholin, in numar de doua, sunt situate la baza

labiilor mari, de fiecare parte cate una. Fiecare glanda are un canal
excretor care trece prin baza labiilor mici si al carui orificiu extern se
deschide in santul dintre labii si himen, santul nimfo-himenal. Rolul
glandei este de a secreta un lichid filant care lubrifiaza organele
genitale externe.

1.3 Organele erectile ale vulvei, prin structura si

functionalitatea lor, participa la crearea unei senzatii placute si
realizarea actului sexual. Sunt reprezentate de clitoris corpusculii
tactili speciali ai labiilor mici (corpusculi ai voluptatii) si bulbii
vestibulari. Fac parte din zonele erogene ale femeii. Clitorisul este un
organ impar, median, cu structura erectila omoloaga corpilor
cavernos ai penisului, situat in partea anterioara a vulvei, inapoia
comisurii anterioare a labiilor. Lungimea sa este in general de 5-7
centimetri ; 2-3 pentru radacina, 2-3 pentru corp si 1 centimetru
pentru gland. In hermafroditism clitorisul poate simula un penis. Ca
structura, el este format din doi corpi cavernosi, cu volum redus,
inveliti intr-o membrana fibro-elastica. Din cele trei parti
componente, la exterior se reliefeaza numai o parte a corpului si a
glandului, fiind in legatura cu ramul osos si ischionuf prin "crus" sau
radacina sa. Corpul mai mic este ascuns intre labiile mari, iar
glandul clitorisului este un mic tubercul de 0,5 centimetri, rotund,
avand in structura sa tesut erectil spongios si foarte senzitiv. Pe
dinaintea acestuia, labiile mici se unesc formand preputul clitoridian.
In structura sa se gasesc cateva glande sebacee care fabrica smegma
clitoridiana.

Corpusculii voluptatii au fost mentionati anterior la

deschiderea labiilor mici in structura carora se afla.

Bulbii vestibulului - denimure data de Kobelta - sunt organe

erectile imperfect dezvoltate, situate pe partile laterale ale deschiderii
vaginului in baza labiilor mici, reprezentand formatiuni analoage cu
corpul spongios al uretrei de la barbat. Au o lungime de aproximativ
4 centimetri si 1-2 centimetri latime. Cei doi bulbi se unesc pe
dinaintea uretrei prin extremitatile lor anterioare, luand aspectul
general de potcoava cu concavitatea spre exterior.

Extremitatile lor posterioare, mai volumioase, contribuie in

erectie, alaturi de muschiul constrictor al vaginului, la ingustarea
ostului vaginal si exprimarea glandelor Bartholin. Tesutul erectil ce
intra in constitutia acestora este legat de cel al clitorisului,
explicandu-se astfel senzatia erotica provocata prin atingere.

Din punct de vedere fiziologic, vulva in totalitate protejeaza

actul mictiunii, labiile dirijand jetul urinar. In actul sexual labiile
constituie o prelungire a canalului vaginal. Vulva poate avea mai
multe pozitii : anterioara, la ~80% din femei ; verticala, vulva fiind
vizibila in intregime ; posterioara, aceasta fiind ascunsa intre coapse.

2. Organele genitale interne

Organele genitale interne cuprind :

vaginul ;

uterul ;
 tuba ;

uterina ;

ovarul - (vezi si tumorile ovariene),

intre care exista o stransa corelatie fiziologica. Ele ocupa cea

mai mare parte a pelvisului (micul bazin), strabatand perineul, pana
la vulva.

2.1 Vaginul este un organ cavitar care se intinde de la colul

uterin la vulva. Lungimea sa este variabila intre 7 si 9 centimetri.
Canalul vaginal este turtit antero-posterior, incat i se pot distinde un
perete anterior in raport cu vezica urinara si cu urtetra si un perete
posterior, in raport cu rectul si fundul de sac peritoneal, Douglas ;
peretii laterali ai vaginului vin in contact cu muschiul ridicator anal,
diferite planuri ale perineului si bulbii vaginului. Limita extremitatii
inferioare a vaginului este formata de membrana himenala care se
rupe la primul contact sexual. Prin extremitatea superioara, vaginul
se insereaza pe colul uterin, inconjurand portiunea vaginala a
colului. Se realizeaza astfel un sant circular numit dom sau fundul de
sac vaginal. Acestui fund de sac i se descriu mai multe portiuni : o
portiune anterioara, putin adanca, care este in raport cu vezica
urinara numita fundul de sac vaginal anterior ; doua portiuni laterale
sau fundurile de sac laterale in raport cu parametrele, prin care trec
la acest nivel artera uterina si uterul ; o portiune posterioara sau
fundul de sac posterior, cel mai adanc, care este in raport cu fundul
de sac Douglas, deci cu peritoneul.

Peritoneul este o seroasa intraabdominala, peritoneul parietal

captuseste cavitatea peritoneala in care se afla organele abdominale
pelviene. Partea de jos a acestei cavitati se numeste fund de sac
Douglas situat intre vagin (anterior) si rect (posterior) ; peritoneul
visceral acopera fiecare viscer intraabdominal, este aderent la
viscerul respectiv
si datorita lui organele pot aluneca unul pe celalalt. Peretele vaginal este constituit din trei
tunici :

a. tunica externa, formata din tesut conjunctiv ;

b. tunica medie musculara, formata din fibre musculare netede

dispuse in doua planuri : unul extern, cu fibrele orientate

longitudinal si altu intern, cu fibrele orientate circular ;

c. tunica interna sau mucoasa vaginului este acoperita de un

epiteliu pavimentos.

Mucoasa vaginala nu contine glande, secretia provenind din

glandele colului ; ea se continua cu mucoasa vulvara la exterior si
mucoasa uterina la nivelul orificiului extern al colului. Secretia
vaginala are o reactie acida, continand acid lactic. Epiteliul
mucoasei contine glicogen, care sub influenta bacililor Doderiein
(bacili saprofiti ai vaginului), se transforma in acid lactic.Reactia
acida constituie un mijloc de protectie impotriva infectiilor.

Vaginul este un conduct extensibil si elastic care face legatura

intre organele genitale interne si externe. Prin el, spermatozoizii,
depusi in timpul actului sexual patrund in uter si in trompe si tot prin
el se scurg afara secretiile uterine si sangele menstrual ; de asemenea
serveste drept canal de trecere a fatului in timpul nasterii.

2.2 Uterul. Este un organ musculos, cavitar, nepereche, asezat

in mijlocul bazinului mic, intre vezica si rect. Are rolul de a primi in
cavitatea sa ovulul fecundat, sa-l protejeze, sa-l nutreasca in timpul
dezvoltarii sale si sa-l elimine la exterior cand a ajuns la maturitate.
Uterul are forma de para, extremitatea superioara mai lata din care
pleaca trompele uterine se numeste corpul uterin, iar cealalta
inferioara mai stramta se numeste colul uterin (cervix). Intre corp si
col se gaseste o portiune numita istm. Uterul este turtit dinainte-
inapoi si prezinta prin urmare doua fete, una anterioara, numita
vezicala, fiindca este in raport cu vezica urinara si separata de
aceasta prin fundul de sac vezico-uterin si una posterioara in raport
cu rectul de care o separa fundul de sac recto-uterin. Are de
asemenea doua margini laterale - una dreapta, alta stanga - la
nivelul carora circula arterele uterine.

Dimensiunile uterului la femeia care nu a nascut (nupilara)

sunt de 18 centimetri lungime, 4 centimetri latime si 2-2,5 centimetri
grosime ; la multipare, uterul are 8-9 centimetri lungime, 5-6
centimetri latime si 3 centimetri grosime.

In timpul gestatiei, uterul creste in volum, caudal este oprit in

expansiunea sa de planseul muscular pelvin. Dar uterul poate deveni
organ abdominal nu numai in cursul sarcinii ci si datorita unor
tumori uterine (fibrom, cancer) cand poate creste in volum cranio-
caudal, transversal, putand determina tulburari prin compresiunea
organelor vecine (vezica urinara, uretera).

Clasic uterul negravid are urmatoarele portiuni de sus in jos :

Fundul uterului - partea craniala a uterului, mai inalta, ce

prezinta dinainte inapoi insertia celor doua tube uterine, ligamentele
utero-ovariene ligamente rotunde.

Corpul uterin - usor turtit anteroposterior cu o fata ventrala

plana (fata vezicala si o fata dorsala - fata intestinala).

Istmul uterin: este partea care in sarcina desparte corpul de

colul uterin. Deschis in a doua jumatate a sarcinii sub denumirea
'segment', resprezinta un reper important in efectuarea inciziei
operatiei cezariene.Colul uterin este lung de aproximativ 3
centimetri; el se subimparte in doua subportiuni: una superioara,
supravaginala si alta caudala, proeminand in vagin, reprezentand
partea vaginala a colului. Cavitatea uterina este mai larga in partea
superioara, reducandu-se spre col, unde da nastere canalului cervical
ce comunica cu vaginul. El comunica cu vaginul prin orificiul uterin
extern punctiform la virgine si transversal cu margini neregulate
citiceale la multipare.

a. la virgine ;

b. la secundipare ;

c. la multipare.

Uterul primeste si fixeaza blastocistul in endometrul

(ovoimplantatia) transformat estrogeno-progestativ ; asigura
hranirea si dezvoltarea oului lipsit de rezerve nutritive in cele 9 luni
(280 zile) de gestatie.

2.3 Tubele uterine (salpinga, trompa), in numar de doua, cate

una de fiecare parte a uterului, sunt conducte in forma de trompeta ce
se intind intre uter si ovar.
 Ele conduc ovulul capatat spre uter, adapostesc intalnirea
garnetului feminin (ovulul) cu cel masculin (spermatizoidul) si
permite fecundarea in treimea exterioara a sa (a uneia dintre
ele). Fiecare tuba are lungimea de 10-12 centimetri. Descriptiv
prezinta patru parti: interstitiala (in peretele uterin), istmica (3-4
centimetri), ampulara de 7-8 centimetri si pavilionara in forma de
palnie cu fimbrii de 1,5-2 centimetri.

Tuba prezinta doua orificii : unul uterin, cu deschidere in

cavitatea uterina in dreptul fundului uterin si altul abdominal, in
mijlocul pavilionului tubei, cu deschiderea in cavitatea abdominala.

Pavilionul tubei prezinta mai multe franjuri, dintre care unul

mai mare, care asigura legatura intre ovar si pavilionul tubei.
Pavilionul tubei cupleaza ovulul de la suprafata ovarului. Uneori,
anormal nodarea oului se face in afara uterului, in tube, pe ovar,
peritoneu sau ansele intestinale, dand nastere sarcinii ectopice sau
extrauterine. Obstructia tubei constituie o cauza de sterilitate.

2.4 Ovarele sunt glande perechi, cu dubla functie excretorie

(gametogeno, de producere a celulelor germinate feminine-ovulul).
Ele determina caracterele sexuale principale si secundare ale femeii
si au rol deosebit in constructia endocrina a acesteia. Sunt situate in
interiorul abdomenului, in cavitatea pelvina, de o parte si de alta a
uterului in retrouterin. Ele sunt fixate pe organele vecine prin
ligamente (tubo-ovarian, utero-ovarian, lombo-ovarian, mezo-
ovarian) si prin formatiuni vasculonervoase (artera ovariana, venele
utero-ovariene, vase limfatice si nervi simpatici peri vasculari), toate
acoperite de peritoneu.

Congenital, ovarele se dezvolta in regiunea lombara si

coboara in bazin. Ele pot sa nu coboare, determinand o situatie
ectopica, sau pot cobori mai mult ajungand in canalul inghinal sau
labiile mari.

Au forma ovoida, cu lungime de 3-5 centimetri, latime 3

centimetri, grosime 1-2 centimetri, greutate de 6-8 g, culoare alb-
galbui, consistenta elastica. In general de marimea unei migdale
verzi, volumul lor variaza cu varsta (pubertate, adolescenta,
senescenta) si cu starea fiziologica (preovulatie, ovulatie, sarcina).
Pe suprafata ovarelor exista mici vezicule cu dimensiuni ce variaza
de la o gamalie de ac la o cireasa. Ele sunt foliculii ovarieni, De
Graf.

Fiecare ovar contine la nastere aproximativ 400.000 de

foliculi din care, pe parcursul activitatii ovariene, se vor matura doar
300-400 foliculi primari ce vor ajunge sa fie ovulati, restul
degenereaza. Dezvoltarea foliculului si a ovarului se face sub
influenta foliculostimulinei (FSH) produsa de hipofiza.

3. Glandele anexe ale aparatului genital feminin

Glandele lui Bartholin sunt echivalente glandelor lui Cowper

de la barbat, in numar de doua, in forma ovoida, ele au marimea unui
bob de mazare si sunt situate de o parte si de alta a orificiului
vaginal. Canalul lor secretor se deschide in santul dintre labiile mici
si himen. Se dezvolta la pubertate si se atrofiaza la menopauza.
Produsul lor este expulzat in timpul actului sexual, avand rol de
lubrifierea cailor genitale.

Glandele periuretrale sau glandele Skene, mai numeroase,

sunt situate in apropierea uretrei. Orificiile de deschidere se gasesc in
general, de o parte si de alta a orificiului uretral extern sau a
meatului uretral. Ele se dezvolta in perioada pubertara si dispar dupa
menopauza. Sunt echivalente glandelor prostatice de la barbat.

Glandele vestibulare sunt mici, foarte numeroase, sunt dispuse

pe mucoasa orificiului vaginal, secretia (participand la lubrifierea
orificiului vaginal).

Glandele mamare sunt in mod normal organe pereche

prezentand la exterior areola mamara, in centrul acesteia gasindu-se
mamelonul. Greutatea lor variaza in functie de starea lor
functionala : la nastere au greutatea de 5 g, la adulte 200 g, iar la
femeile ce alapteaza aproximativ 500 g. greutatea ca si forma celor
doi sani sunt inegale.
 Mamelele sunt in numar de doua, exceptionale existand si
mamele supranumerare (polimastie), sau pot lipsi mamelonul (atelie).

La suprafata intalnim mamelonul, situat in centru, inconjurat

de areola de 3-5 cm diametru, roza la blonde sau mai inchisa la
brune. Pe suprafata areolei se gasesc tuberculii Morgagni, glande
sebacee care in
 MAMELA - aspect interior si sectiune

sarcina, isi maresc volumul, luand denumirea de tuberculi Motogomery.

Mamelonul este o proeminenta cilindrica sau conica, cu varful

rotunjit si baza latita. La virgine el poate sa nu fie reliefat, in timp ce
la femeia ce alapteaza poate ajunge la 2 cm. De forma variabila,
turtit, invaginat, ombilicat sau despicat, prezinta la suprafata sa 15-
20 pori galactofori prin care se deschid canalele galactofore in
numar de 15-25. Fiecare canal galactofor aduna secretia unui lob
glandular, inainte de a ajunge la mamelon, canalul prezinta o
dilatatie - sinusul lactifer - in care se acumuleaza latele in intervalul
celor doua alaptari. Structurat glanda este formata din 15-20 lobi,
fiecare lob fiind alcatuit la randul sau din lobuli, rar acestia din acini
glandulari. Secretia laptelui apare la 2-5 zile dupa nastere, ea putand
fi stimulata sau inhibata la nevoie.

4. Notiuni privind anatomia bazinului osos si partilor moi

Filiera pelvi-genitala este reprezentata de ansamblul

elementelor materne, strabatute de fat in timpul nasterii. Este
alcatuita din parii osoase (bazinul osos) si parti moi (bazin moale).
Bazinul osos este format prin unirea celor doua oase coxale (ilion,
ischion si pubis) cu sacrul si coccisul.

Solidarizarea acestora se face prin doua articulatii sacro-

iliace, sinfiza pubiana si ligamente sacro-sciatice (sacro-spinos si
sacro-tuberal).

Bazinul osos este format din bazinul mare si bazinul mic.

Bazinul osos - bazinul mare este delimitat de fata interna a

aripilor osoase ilace, care formeaza fosele iliace. Sustine organele
abdominale si dirijeaza fatul spre bazinul mic. Are o importanta mai
redusa din punct de vedere obstetrical.

Bazinul mic se mai numeste si bazin obstetrical. Are o poarta

de intrare - stramtoarea superioara - o poarta de iesire - stramtoarea
inferioara - intre ele existand excavatia si stramtoarea mijlocie.

Stramtoarea superioara este un contur osos delimitat de :

promontoriu, marginile si fata anterioara a aripioarelor sacrului,
linia denumita, eminenta iliopectinee, marginea superioara a ramurii
orizontale a pubeului si simfiza pubiana. Din cauza proeminentei pe
care o face promontoriul, stramtoarea superioara are forma unei
'inimi de carte de joc', dar aceasta forma poate varia.
 Pentru a aprecia dimensiunile stramtorilor se masoara
distantele dintre anumite proeminente osoase, numite repere. Aceste
distante se numesc diametre. Cele mai tari diametre ale stramtorii
superioare sunt cele transversale si cele oblice, in care sunt orientate,
in timpul coborarii, diametrele mari ale craniului fetal.

Stramtoarea inferioara este iesirea din excavatie sau din

bazinul osos.

Bazinul moale.

Bazinul osos este acoperit pe suprafata sa interna de o serie

de muschi, dintre care cei mai importanti in timpul nasterii sunt
muschii ridicatori anali. Ei formeaza un fel de palnie cu cavitatea in
sus. Se insera pe partea mijlocie a excavatiei pelviene si prezinta o
despicatura mediana, transversata de uretra, vagin si portiunea
terminala a intestinului gros. Acesti muschi inchid in jos bazinul osos,
constituind partea cea mai profunda a bazinului moale, numita
planseul pelvian.

Planul superficial al bazinului moale, este numit si planseul

perineal si este format dintr-o serie de muschi mici, acoperiti de teci
aponevrotice de tesut grasos si piele.

Bazinul moale este continuarea bazinului osos, formand

impreuna cu el un canal osteo-fibros in partea superioara si musculo-
aponevrotic in partea inferioara. Bazinul moale se lasa destins in
timpul nasterii permitand trecerea fatului catre orificiul vulvar, care
este partea terminala a canalului pelvigenital.
Fiziologia bazinului obstetrical

Articulatiile bazinului ramolindu-se in timpul sarcinii, permit

miscari ale oaselor, care duc la marirea diferitelor diametre ale
bazinului.

Prin diverse pozitii in care este pusa gravida, se obtin mariri

ale diametrelor straqmtorii superioare sau a celei inferioare.