ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ORGANELOR GENITALE FEMININE

1. Orgaenele genitale externe (vulva)

Totalitatea organelor genitale externe alcatuiesc vulva, care este
compusa din urmatoarele formatiuni :
labiile mari ;
labiile mici ;
vestibulul ;
himenul ;
glandele Bartholin ;
clitorisul.
Tot aici se afla si formatiunea anatomica numita muntele lui Venus.

ORGANELE GENITALE LA FEMEIE

1.1 Muntele lui Venus numit si muntele pubian, este o regiune
anatomica situata deasupra simfizei pubiene, acoperita cu par si avand sub
tegument un strat mai abundent de grasime.
Perii pubieni se termina in partea superioara dupa o linie orizontala
(sistem pilos feminin). Este o zona cu o sensibilitate crescuta ce ii confera
un caracter erigen.
1.2 Formatiunile labilare : sunt plici tegumentare ce delimitea
24424r179y za despicatura vulvara. In functie de dimensiuni se delimiteaza
labiile mari si labiile mici.
Labiile (labiile mari) sunt 2 cute tegumentare avand o forma
ovoida alungita, acoperite cu par pe fata lor externa, fata lor interna are
aspect de mucoasa si prezinta numeroase glande sebacee care secreta
smegma vuivara. La femeia nupilara (care nu a nascut) labiile mari sunt
aplicate una pe alta, ascunzand restul organelor genitale externe si sunt
indepartate delimitand o usoara crapatura vulvara la femeia care a nascut.
Labiile mari se unesc la cele doua extremitati formand o comisura
anterioara si alta posterioara. Comisura anterioara se continua cu muntele
lui Venus ; cea poaterioara este mai aparenta decat prima si este
cunoscuta sub numele de furculita.
Labiile mici sunt doua repliuri cutanate cu aspect de mucoasa,
care sunt situate in interioarul labiilor mari, fiind acoperite in mare parte de
acestea. Anterior ele se unesc sub clitoris formand fraul clitoridian, iar pe
fata dorsala a clitorisului formeaza capisonul sau preputul clitoridian ;
posterior labiile mici se pierd treptat in labiile mari.
Vestibulul vulvar este delimitat de clitoris, labiile mici si orificiul
extern al uretrei (meatul). Este o regiune de forma triunghiulara in care se
deschid uretra si canalele glandelor Skene.
Himenul este un sept membraniform care inchide intrarea in vagin.
Prezinta un orificiu a carui forma poate fi : inelara, cribiforma (ciuruit),
semilunara. Prin orificiul himenului se scurge in afara sangele menstrual.
La primul raport sexual himenul se rupe in mai multe locuri, dand nastere
dupa cicatrizare la carunculii himenali ; ia nastere, rupturile se accentueaza
si mai mult, lasand cateva resturi numite carancul mirtiformi.

Glandele Bartholin, in numar de doua, sunt situate la baza labiilor

mari, de fiecare parte cate una. Fiecare glanda are un canal excretor care
trece prin baza labiilor mici si al carui orificiu extern se deschide in santul
dintre labii si himen, santul nimfo-himenal. Rolul glandei este de a secreta
un lichid filant care lubrifiaza organele genitale externe.
1.3 Organele erectile ale vulvei, prin structura si functionalitatea
lor, participa la crearea unei senzatii placute si realizarea actului sexual.
Sunt reprezentate de clitoris corpusculii tactili speciali ai labiilor mici
(corpusculi ai voluptatii) si bulbii vestibulari. Fac parte din zonele erogene
ale femeii. Clitorisul este un organ impar, median, cu structura erectila
omoloaga corpilor cavernos ai penisului, situat in partea anterioara a vulvei,
inapoia comisurii anterioare a labiilor. Lungimea sa este in general de 5-7
centimetri ; 2-3 pentru radacina, 2-3 pentru corp si 1 centimetru pentru
gland. In hermafroditism clitorisul poate simula un penis. Ca structura, el
este format din doi corpi cavernosi, cu volum redus, inveliti intr-o
membrana fibro-elastica. Din cele trei parti componente, la exterior se
reliefeaza numai o parte a corpului si a glandului, fiind in legatura cu ramul
osos si ischionuf prin "crus" sau radacina sa. Corpul mai mic este ascuns
intre labiile mari, iar glandul clitorisului este un mic tubercul de 0,5
centimetri, rotund, avand in structura sa tesut erectil spongios si foarte
senzitiv. Pe dinaintea acestuia, labiile mici se unesc formand preputul
clitoridian. In structura sa se gasesc cateva glande sebacee care fabrica
smegma clitoridiana.
Corpusculii voluptatii au fost mentionati anterior la deschiderea
labiilor mici in structura carora se afla.
Bulbii vestibulului - denimure data de Kobelta - sunt organe
erectile imperfect dezvoltate, situate pe partile laterale ale deschiderii
vaginului in baza labiilor mici, reprezentand formatiuni analoage cu corpul
spongios al uretrei de la barbat. Au o lungime de aproximativ 4 centimetri si
1-2 centimetri latime. Cei doi bulbi se unesc pe dinaintea uretrei prin
extremitatile lor anterioare, luand aspectul general de potcoava cu
concavitatea spre exterior.
Extremitatile lor posterioare, mai volumioase, contribuie in erectie,
alaturi de muschiul constrictor al vaginului, la ingustarea ostului vaginal si
exprimarea glandelor Bartholin. Tesutul erectil ce intra in constitutia

acestora este legat de cel al clitorisului, explicandu-se astfel senzatia

erotica provocata prin atingere.
Din punct de vedere fiziologic, vulva in totalitate protejeaza actul
mictiunii, labiile dirijand jetul urinar. In actul sexual labiile constituie o
prelungire a canalului vaginal. Vulva poate avea mai multe pozitii :
anterioara, la ~80% din femei ; verticala, vulva fiind vizibila in intregime ;
posterioara, aceasta fiind ascunsa intre coapse.

2. Organele genitale interne

Organele genitale interne cuprind :

vaginul ;
uterul ;
tuba ;
uterina ;
ovarul - (vezi si tumorile ovariene),
intre care exista o stransa corelatie fiziologica. Ele ocupa cea mai
mare parte a pelvisului (micul bazin), strabatand perineul, pana la vulva.

2.1 Vaginul este un organ cavitar care se intinde de la colul uterin

la vulva. Lungimea sa este variabila intre 7 si 9 centimetri. Canalul vaginal
este turtit antero-posterior, incat i se pot distinde un perete anterior in raport
cu vezica urinara si cu urtetra si un perete posterior, in raport cu rectul si
fundul de sac peritoneal, Douglas ; peretii laterali ai vaginului vin in contact
cu muschiul ridicator anal, diferite planuri ale perineului si bulbii vaginului.
Limita extremitatii inferioare a vaginului este formata de membrana
himenala care se rupe la primul contact sexual. Prin extremitatea
superioara, vaginul se insereaza pe colul uterin, inconjurand portiunea
vaginala a colului. Se realizeaza astfel un sant circular numit dom sau
fundul de sac vaginal. Acestui fund de sac i se descriu mai multe portiuni :
o portiune anterioara, putin adanca, care este in raport cu vezica urinara
numita fundul de sac vaginal anterior ; doua portiuni laterale sau fundurile
de sac laterale in raport cu parametrele, prin care trec la acest nivel artera
uterina si uterul ; o portiune posterioara sau fundul de sac posterior, cel mai
adanc, care este in raport cu fundul de sac Douglas, deci cu peritoneul.
Peritoneul este o seroasa intraabdominala, peritoneul parietal
captuseste cavitatea peritoneala in care se afla organele abdominale
pelviene. Partea de jos a acestei cavitati se numeste fund de sac Douglas
situat intre vagin (anterior) si rect (posterior) ; peritoneul visceral acopera
fiecare viscer intraabdominal, este aderent la viscerul respectiv

a. tunica externa, formata din tesut conjunctiv ;

b. tunica medie musculara, formata din fibre musculare netede

dispuse in doua planuri : unul extern, cu fibrele
longitudinal si altu intern, cu fibrele orientate circular ;

orientate

c. tunica interna sau mucoasa vaginului este acoperita de un

epiteliu pavimentos.
Mucoasa vaginala nu contine glande, secretia provenind din
glandele colului ; ea se continua cu mucoasa vulvara la exterior si mucoasa
uterina la nivelul orificiului extern al colului. Secretia vaginala are o reactie
acida, continand acid lactic. Epiteliul mucoasei contine glicogen, care sub
influenta bacililor Doderiein (bacili saprofiti ai vaginului), se transforma in
acid lactic. Reactia acida constituie un mijloc de protectie impotriva
infectiilor.
Vaginul este un conduct extensibil si elastic care face legatura intre
organele genitale interne si externe. Prin el, spermatozoizii, depusi in
timpul actului sexual patrund in uter si in trompe si tot prin el se scurg afara
secretiile uterine si sangele menstrual ; de asemenea serveste drept canal
de trecere a fatului in timpul nasterii.
2.2 Uterul. Este un organ musculos, cavitar, nepereche, asezat in
mijlocul bazinului mic, intre vezica si rect. Are rolul de a primi in cavitatea
sa ovulul fecundat, sa-l protejeze, sa-l nutreasca in timpul dezvoltarii sale si
sa-l elimine la exterior cand a ajuns la maturitate. Uterul are forma de para,
extremitatea superioara mai lata din care pleaca trompele uterine se
numeste corpul uterin, iar cealalta inferioara mai stramta se numeste colul
uterin (cervix). Intre corp si col se gaseste o portiune numita istm. Uterul
este turtit dinainte-inapoi si prezinta prin urmare doua fete, una anterioara,
numita vezicala, fiindca este in raport cu vezica urinara si separata de
aceasta prin fundul de sac vezico-uterin si una posterioara in raport cu
rectul de care o separa fundul de sac recto-uterin. Are de asemenea doua
margini laterale - una dreapta, alta stanga - la nivelul carora circula arterele
uterine.

Dimensiunile uterului la femeia care nu a nascut (nupilara) sunt de

18 centimetri lungime, 4 centimetri latime si 2-2,5 centimetri grosime ; la
multipare, uterul are 8-9 centimetri lungime, 5-6 centimetri latime si 3
centimetri grosime.
In timpul gestatiei, uterul creste in volum, caudal este oprit in
expansiunea sa de planseul muscular pelvin. Dar uterul poate deveni organ
abdominal nu numai in cursul sarcinii ci si datorita unor tumori uterine
(fibrom, cancer) cand poate creste in volum cranio-caudal, transversal,
putand determina tulburari prin compresiunea organelor vecine (vezica
urinara, uretera).
Clasic uterul negravid are urmatoarele portiuni de sus in jos :
Fundul uterului - partea craniala a uterului, mai inalta, ce prezinta
dinainte inapoi insertia celor doua tube uterine, ligamentele utero-ovariene
ligamente rotunde.
Corpul uterin - usor turtit anteroposterior cu o fata ventrala plana
(fata vezicala si o fata dorsala - fata intestinala).

Istmul uterin: este partea care in sarcina desparte corpul de colul

uterin.Deschis in a doua jumatate a sarcinii sub denumirea 'segment',
resprezinta un reper
important
in
efectuarea
inciziei
operatiei
cezariene. Colul uterin este lung de aproximativ 3 centimetri; el se
subimparte in doua subportiuni: una superioara, supravaginala si alta
caudala, proeminand in vagin, reprezentand partea vaginala a colului.
Cavitatea uterina este mai larga in partea superioara, reducandu-se spre
col, unde da nastere canalului cervical ce comunica cu vaginul. El
comunica cu vaginul prin orificiul uterin extern punctiform la virgine si
transversal cu margini neregulate citiceale la multipare.
a. la virgine ;
b. la secundipare ;
c. la multipare.
Uterul primeste si fixeaza blastocistul in endometrul (ovoimplantatia)
transformat estrogeno-progestativ ; asigura hranirea si dezvoltarea oului
lipsit de rezerve nutritive in cele 9 luni (280 zile) de gestatie.
2.3 Tubele uterine (salpinga, trompa), in numar de doua, cate una
de fiecare parte a uterului, sunt conducte in forma de trompeta ce se intind
intre uter si ovar.
Ele conduc ovulul capatat spre uter, adapostesc intalnirea
garnetului feminin (ovulul) cu cel masculin (spermatizoidul) si permite
fecundarea in treimea exterioara a sa (a uneia dintre ele). Fiecare tuba
are lungimea de 10-12 centimetri. Descriptiv prezinta patru parti:
interstitiala (in peretele uterin), istmica (3-4 centimetri), ampulara de 7-8
centimetri si pavilionara in forma de palnie cu fimbrii de 1,5-2 centimetri.
Tuba prezinta doua orificii : unul uterin, cu deschidere in cavitatea
uterina in dreptul fundului uterin si altul abdominal, in mijlocul pavilionului
tubei, cu deschiderea in cavitatea abdominala.
Pavilionul tubei prezinta mai multe franjuri, dintre care unul mai
mare, care asigura legatura intre ovar si pavilionul tubei. Pavilionul tubei
cupleaza ovulul de la suprafata ovarului. Uneori, anormal nodarea oului se
face in afara uterului, in tube, pe ovar, peritoneu sau ansele intestinale,

dand nastere sarcinii ectopice sau extrauterine. Obstructia tubei constituie

o cauza de sterilitate.
2.4 Ovarele sunt glande perechi, cu dubla functie excretorie
(gametogeno, de producere a celulelor germinate feminine-ovulul). Ele
determina caracterele sexuale principale si secundare ale femeii si au rol
deosebit in constructia endocrina a acesteia. Sunt situate in interiorul
abdomenului, in cavitatea pelvina, de o parte si de alta a uterului in
retrouterin. Ele sunt fixate pe organele vecine prin ligamente (tubo-ovarian,
utero-ovarian, lombo-ovarian, mezo-ovarian) si prin formatiuni
vasculonervoase (artera ovariana, venele utero-ovariene, vase limfatice si
nervi simpatici peri vasculari), toate acoperite de peritoneu.
Congenital, ovarele se dezvolta in regiunea lombara si coboara in
bazin. Ele pot sa nu coboare, determinand o situatie ectopica, sau pot
cobori mai mult ajungand in canalul inghinal sau labiile mari.
Au forma ovoida, cu lungime de 3-5 centimetri, latime 3 centimetri,
grosime 1-2 centimetri, greutate de 6-8 g, culoare alb-galbui, consistenta
elastica. In general de marimea unei migdale verzi, volumul lor variaza cu
varsta (pubertate, adolescenta, senescenta) si cu starea fiziologica
(preovulatie, ovulatie, sarcina). Pe suprafata ovarelor exista mici vezicule
cu dimensiuni ce variaza de la o gamalie de ac la o cireasa. Ele sunt
foliculii ovarieni, De Graf.
Fiecare ovar contine la nastere aproximativ 400.000 de foliculi din
care, pe parcursul activitatii ovariene, se vor matura doar 300-400 foliculi
primari ce vor ajunge sa fie ovulati, restul degenereaza. Dezvoltarea
foliculului si a ovarului se face sub influenta foliculostimulinei (FSH)
produsa de hipofiza.