Anatomia si fiziologia organelor genital

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ORGANELOR GENITALE

FEMININE
1. Orgaenele genitale externe (vulva)
Totalitatea organelor genitale externe alcatuiesc vulva, care este compusa
din urmatoarele formatiuni :
labiile mari ;
labiile mici ;
vestibulul ;
himenul ;
glandele Bartholin ;
clitorisul.
Tot aici se afla si formatiunea anatomica numita muntele lui Venus.

ORGANELE GENITALE LA FEMEIE

1.1 Muntele lui Venus numit si muntele pubian, este o regiune anatomica
situata deasupra simfizei pubiene, acoperita cu par si avand sub tegument un strat
mai abundent de grasime.
Perii pubieni se termina in partea superioara dupa o linie orizontala (sistem
pilos feminin). Este o zona cu o sensibilitate crescuta ce ii confera un caracter
erigen.
1.2 Formatiunile labilare : sunt plici tegumentare ce delimiteaza
despicatura vulvara. In functie de dimensiuni se delimiteaza labiile mari si labiile
mici.
Labiile :
Labiile mari sunt 2 cute tegumentare avand o forma ovoida alungita,
acoperite cu par pe fata lor externa, fata lor interna are aspect de mucoasa si
prezinta numeroase glande sebacee care secreta smegma vuivara. La femeia
nupilara (care nu a nascut) labiile mari sunt aplicate una pe alta, ascunzand restul

organelor genitale externe si sunt indepartate delimitand o usoara crapatura vulvara

la femeia care a nascut. Labiile mari se unesc la cele doua extremitati formand o
comisura anterioara si alta posterioara. Comisura anterioara se continua cu muntele
lui Venus ; cea poaterioara este mai aparenta decat prima si este cunoscuta sub
numele de furculita.
Labiile mici sunt doua repliuri cutanate cu aspect de mucoasa, care sunt
situate in interioarul labiilor mari, fiind acoperite in mare parte de acestea. Anterior
ele se unesc sub clitoris formand fraul clitoridian, iar pe fata dorsala a clitorisului
formeaza capisonul sau preputul clitoridian ; posterior labiile mici se pierd treptat
in labiile mari.
Vestibulul vulvar este delimitat de clitoris, labiile mici si orificiul extern al
uretrei (meatul). Este o regiune de forma triunghiulara in care se deschid uretra si
canalele glandelor Skene.
Himenul este un sept membraniform care inchide intrarea in vagin.
Prezinta un orificiu a carui forma poate fi : inelara, cribiforma (ciuruit),
semilunara. Prin orificiul himenului se scurge in afara sangele menstrual. La
primul raport sexual himenul se rupe in mai multe locuri, dand nastere dupa
cicatrizare la carunculii himenali ; ia nastere, rupturile se accentueaza si mai mult,
lasand cateva resturi numite carancul mirtiformi
Glandele Bartholin, in numar de doua, sunt situate la baza labiilor mari, de
fiecare parte cate una. Fiecare glanda are un canal excretor care trece prin baza
labiilor mici si al carui orificiu extern se deschide in santul dintre labii si himen,
santul nimfo-himenal. Rolul glandei este de a secreta un lichid filant care lubrifiaza
organele genitale externe.
1.3 Organele erectile ale vulvei, prin structura si functionalitatea lor,
participa la crearea unei senzatii placute si realizarea actului sexual. Sunt
reprezentate de clitoris corpusculii tactili speciali ai labiilor mici (corpusculi ai
voluptatii) si bulbii vestibulari. Fac parte din zonele erogene ale femeii. Clitorisul
este un organ impar, median, cu structura erectila omoloaga corpilor cavernos ai
penisului, situat in partea anterioara a vulvei, inapoia comisurii anterioare a
labiilor. Lungimea sa este in general de 5-7 centimetri ; 2-3 pentru radacina, 2-3
pentru corp si 1 centimetru pentru gland. In hermafroditism clitorisul poate
simula un penis. Ca structura, el este format din doi corpi cavernosi, cu volum
redus, inveliti intr-o membrana fibro-elastica. Din cele trei parti componente, la
exterior se reliefeaza numai o parte a corpului si a glandului, fiind in legatura cu

ramul osos si ischionuf prin "crus" sau radacina sa. Corpul mai mic este ascuns
intre labiile mari, iar glandul clitorisului este un mic tubercul de 0,5 centimetri,
rotund, avand in structura sa tesut erectil spongios si foarte senzitiv. Pe dinaintea
acestuia, labiile mici se unesc formand preputul clitoridian. In structura sa se
gasesc cateva glande sebacee care fabrica smegma clitoridiana.
Corpusculii voluptatii au fost mentionati anterior la deschiderea labiilor
mici in structura carora se afla.
Bulbii vestibulului - denimure data de Kobelta - sunt organe erectile
imperfect dezvoltate, situate pe partile laterale ale deschiderii vaginului in baza
labiilor mici, reprezentand formatiuni analoage cu corpul spongios al uretrei de la
barbat. Au o lungime de aproximativ 4 centimetri si 1-2 centimetri latime. Cei doi
bulbi se unesc pe dinaintea uretrei prin extremitatile lor anterioare, luand aspectul
general de potcoava cu concavitatea spre exterior.
Extremitatile lor posterioare, mai volumioase, contribuie in erectie, alaturi
de muschiul constrictor al vaginului, la ingustarea ostului vaginal si exprimarea
glandelor Bartholin. Tesutul erectil ce intra in constitutia acestora este legat de cel
al clitorisului, explicandu-se astfel senzatia erotica provocata prin atingere.
Din punct de vedere fiziologic, vulva in totalitate protejeaza actul
mictiunii, labiile dirijand jetul urinar. In actul sexual labiile constituie o prelungire
a canalului vaginal. Vulva poate avea mai multe pozitii : anterioara, la ~80% din
femei ; verticala, vulva fiind vizibila in intregime ; posterioara, aceasta fiind
ascunsa intre coapse.
2. Organele genitale interne
Organele genitale interne cuprind :
vaginul ;
uterul ;
tuba ;
uterina ;
ovarul - intre care exista o stransa corelatie fiziologica. Ele ocupa cea
mai mare parte a pelvisului (micul bazin), strabatand perineul, pana la vulva.

2.1 Vaginul este un organ cavitar care se intinde de la colul uterin la vulva.
Lungimea sa este variabila intre 7 si 9 centimetri. Canalul vaginal este turtit anteroposterior, incat i se pot distinde un perete anterior in raport cu vezica urinara si cu
urtetra si un perete posterior, in raport cu rectul si fundul de sac peritoneal,
Douglas ; peretii laterali ai vaginului vin in contact cu muschiul ridicator anal,
diferite planuri ale perineului si bulbii vaginului. Limita extremitatii inferioare a
vaginului este formata de membrana himenala care se rupe la primul contact
sexual. Prin extremitatea superioara, vaginul se insereaza pe colul uterin,
inconjurand portiunea vaginala a colului. Se realizeaza astfel un sant circular numit
dom sau fundul de sac vaginal. Acestui fund de sac i se descriu mai multe portiuni :
o portiune anterioara, putin adanca, care este in raport cu vezica urinara numita
fundul de sac vaginal anterior ; doua portiuni laterale sau fundurile de sac laterale
in raport cu parametrele, prin care trec la acest nivel artera uterina si uterul ; o
portiune posterioara sau fundul de sac posterior, cel mai adanc, care este in raport
cu fundul de sac Douglas, deci cu peritoneul.
Peritoneul este o seroasa intraabdominala, peritoneul parietal captuseste
cavitatea peritoneala in care se afla organele abdominale pelviene. Partea de jos a
acestei cavitati se numeste fund de sac Douglas situat intre vagin (anterior) si rect
(posterior) ; peritoneul visceral acopera fiecare viscer intraabdominal, este aderent
la viscerul respectiv

a. tunica externa, formata din tesut conjunctiv ;

b. tunica medie musculara, formata din fibre musculare netede
dispuse in doua planuri : unul extern, cu fibrele orientate longitudinal si
altu intern, cu fibrele orientate circular ;
c. tunica interna sau mucoasa vaginului este acoperita de un epiteliu
pavimentos.
Mucoasa vaginala nu contine glande, secretia provenind din glandele
colului ; ea se continua cu mucoasa vulvara la exterior si mucoasa uterina la
nivelul orificiului extern al colului. Secretia vaginala are o reactie acida, continand
acid lactic. Epiteliul mucoasei contine glicogen, care sub influenta bacililor
Doderiein (bacili saprofiti ai vaginului), se transforma in acid lactic. Reactia acida
constituie un mijloc de protectie impotriva infectiilor.
Vaginul este un conduct extensibil si elastic care face legatura intre
organele genitale interne si externe. Prin el, spermatozoizii, depusi in timpul
actului sexual patrund in uter si in trompe si tot prin el se scurg afara secretiile
uterine si sangele menstrual ; de asemenea serveste drept canal de trecere a fatului
in timpul nasterii.

2.2 Uterul. Este un organ musculos, cavitar, nepereche, asezat in mijlocul

bazinului mic, intre vezica si rect. Are rolul de a primi in cavitatea sa ovulul
fecundat, sa-l protejeze, sa-l nutreasca in timpul dezvoltarii sale si sa-l elimine la
exterior cand a ajuns la maturitate. Uterul are forma de para, extremitatea
superioara mai lata din care pleaca trompele uterine se numeste corpul uterin, iar
cealalta inferioara mai stramta se numeste colul uterin (cervix). Intre corp si col se
gaseste o portiune numita istm. Uterul este turtit dinainte-inapoi si prezinta prin
urmare doua fete, una anterioara, numita vezicala, fiindca este in raport cu vezica
urinara si separata de aceasta prin fundul de sac vezico-uterin si una posterioara in
raport cu rectul de care o separa fundul de sac recto-uterin. Are de asemenea doua
margini laterale - una dreapta, alta stanga - la nivelul carora circula arterele uterine.

Dimensiunile uterului la femeia care nu a nascut (nupilara) sunt de 18

centimetri lungime, 4 centimetri latime si 2-2,5 centimetri grosime ; la multipare,
uterul are 8-9 centimetri lungime, 5-6 centimetri latime si 3 centimetri grosime.
In timpul gestatiei, uterul creste in volum, caudal este oprit in expansiunea
sa de planseul muscular pelvin. Dar uterul poate deveni organ abdominal nu numai
in cursul sarcinii ci si datorita unor tumori uterine (fibrom, cancer) cand poate

creste in volum cranio-caudal, transversal, putand determina tulburari prin

compresiunea organelor vecine (vezica urinara, uretera).
Clasic uterul negravid are urmatoarele portiuni de sus in jos :
Fundul uterului - partea craniala a uterului, mai inalta, ce prezinta
dinainte inapoi insertia celor doua tube uterine, ligamentele utero-ovariene
ligamente rotunde.
Corpul uterin - usor turtit anteroposterior cu o fata ventrala plana (fata
vezicala si o fata dorsala - fata intestinala).
Istmul uterin: este partea care in sarcina desparte corpul de colul
uterin.Deschis in a doua jumatate a sarcinii sub denumirea 'segment',
resprezinta un reper important in efectuarea inciziei operatiei cezariene. Colul
uterin este lung de aproximativ 3 centimetri; el se subimparte in doua subportiuni:
una superioara, supravaginala si alta caudala, proeminand in vagin, reprezentand
partea vaginala a colului. Cavitatea uterina este mai larga in partea superioara,
reducandu-se spre col, unde da nastere canalului cervical ce comunica cu vaginul.
El comunica cu vaginul prin orificiul uterin extern punctiform la virgine si
transversal cu margini neregulate citiceale la multipare.
a. la virgine ;
b. la secundipare ;
c. la multipare.
Uterul primeste si fixeaza blastocistul in endometrul (ovoimplantatia)
transformat estrogeno-progestativ ; asigura hranirea si dezvoltarea oului lipsit de
rezerve nutritive in cele 9 luni (280 zile) de gestatie.
2.3 Tubele uterine (salpinga, trompa), in numar de doua, cate una de
fiecare parte a uterului, sunt conducte in forma de trompeta ce se intind intre uter si
ovar.
Ele conduc ovulul capatat spre uter, adapostesc intalnirea garnetului
feminin (ovulul) cu cel masculin (spermatizoidul) si permite fecundarea in treimea
exterioara a sa (a uneia dintre ele). Fiecare tuba are lungimea de 10-12
centimetri. Descriptiv prezinta patru parti: interstitiala (in peretele uterin), istmica

(3-4 centimetri), ampulara de 7-8 centimetri si pavilionara in forma de palnie cu

fimbrii de 1,5-2 centimetri.
Tuba prezinta doua orificii : unul uterin, cu deschidere in cavitatea uterina
in dreptul fundului uterin si altul abdominal, in mijlocul pavilionului tubei, cu
deschiderea in cavitatea abdominala.
Pavilionul tubei prezinta mai multe franjuri, dintre care unul mai mare,
care asigura legatura intre ovar si pavilionul tubei. Pavilionul tubei cupleaza ovulul
de la suprafata ovarului. Uneori, anormal nodarea oului se face in afara uterului, in
tube, pe ovar, peritoneu sau ansele intestinale, dand nastere sarcinii ectopice sau
extrauterine. Obstructia tubei constituie o cauza de sterilitate.
2.4 Ovarele sunt glande perechi, cu dubla functie excretorie (gametogeno,
de producere a celulelor germinate feminine-ovulul). Ele determina caracterele
sexuale principale si secundare ale femeii si au rol deosebit in constructia
endocrina a acesteia. Sunt situate in interiorul abdomenului, in cavitatea pelvina,
de o parte si de alta a uterului in retrouterin. Ele sunt fixate pe organele vecine prin
ligamente (tubo-ovarian, utero-ovarian, lombo-ovarian, mezo-ovarian) si prin
formatiuni vasculonervoase (artera ovariana, venele utero-ovariene, vase limfatice
si nervi simpatici peri vasculari), toate acoperite de peritoneu.
Congenital, ovarele se dezvolta in regiunea lombara si coboara in bazin.
Ele pot sa nu coboare, determinand o situatie ectopica, sau pot cobori mai mult
ajungand in canalul inghinal sau labiile mari.
Au forma ovoida, cu lungime de 3-5 centimetri, latime 3 centimetri,
grosime 1-2 centimetri, greutate de 6-8 g, culoare alb-galbui, consistenta elastica.
In general de marimea unei migdale verzi, volumul lor variaza cu varsta (pubertate,
adolescenta, senescenta) si cu starea fiziologica (preovulatie, ovulatie, sarcina). Pe
suprafata ovarelor exista mici vezicule cu dimensiuni ce variaza de la o gamalie de
ac la o cireasa. Ele sunt foliculii ovarieni, De Graf.
Fiecare ovar contine la nastere aproximativ 400.000 de foliculi din care, pe
parcursul activitatii ovariene, se vor matura doar 300-400 foliculi primari ce vor
ajunge sa fie ovulati, restul degenereaza. Dezvoltarea foliculului si a ovarului se
face sub influenta foliculostimulinei (FSH) produsa de hipofiza.

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ORGANELOR GENITALE MASCULINE

Sistemul genital masculin este alcatuit din organe

genitale externe: penis, testicule, scrot si organe genitale interne:
epididim, cai spermatice, funicul spermatic, uretra si glandele
anexe ale sistemului reproducator masculin: veziculele seminale,
glande bulbo-uretrale, prostata

Anatomie/ structura
1. Testiculul este glanda genitala masculina. Acesta este un organ pereche si are
doua functii:
- spermatogenetica
- endocrina
Testiculele sunt localizate in scrot, testiculul stang fiind situat cu 1 cm mai jos
decat dreptul. Forma acestora este ovoidala si li se descriu doua fete (laterala si
mediala), doua margini (anterioara si posterioara) si doua extremitati (superioara si
inferioara) .
Lungimea unui testicul este de aproximativ 4-5 cm, grosimea este de aproximativ 3
cm iar latimea de 2-2, 5 cm
2. Epididimul
- este anexat testiculului, are forma unei virgule si i se descriu: capul, corpul si
coada epididimului.

Testiculul si epididimul sunt acoperite de albuginee. Intre testicul si epididim,

posterior se gaseste lama viscerala a tunicii vaginale care formaza sinusul
epididimar. Medial si posterior albugineea e traversata de nervii testiculului si
vasele acestuia iar la acest nivel albugineea prezinta mediastinul testiculului.
Extremitatea inferioara a testiculului si coada epididimului sunt situati
extravaginal, aderand la fascia spermatica interna prin ligamentul scrotal.
3. Cai spermatice
a) Cai spermatice intra-testiculare :
- tubi seminiferi drepti
- retea testiculara
b) Cai spermatice extra-testiculare
- ducte eferente: sunt aproximativ 15-20 cu o lungime de 15-20 cm. Acestea
formeaza capul epididimului impreuna cu canalul epididimar.
- duct epididimar: are un traiect foarte sinuos cu o lungime de 6-7 m. Acesta
continua primul canal eferent si la nivelul acestuia se deschid celelalte canale
eferente. Acesta formeaza corpul si coada epididimului.
- duct deferent: are o lungime de aproximativ 50 cm si se intinde de la coada
epididimului pana la fundul vezicii urinare, la nivelul caruia se uneste cu canalul
excretor al veziculei seminale, formand astfel canalul ejaculator. Canalul deferent
prezinta trei segmente: segmentul epididimar, segmentul funicular si segmentul
abdomino- pelvin.
- duct ejaculator. Acesta continua ductul deferent si are o lungime de 2 cm. Acesta
strabate prostata deschizandu-se in uretra prostatica la nivelul coliculului seminal.
- funicul spermatic: are aproximativ 15 cm si se intinde de la capul epididimului
pana la orificiul inghinal profund. Acesta prezinta un segment scrotal si unul
inghinal. Continutul funiculului spermatic: canal deferent, artera testiculara
- uretra
4. Funiculul spermatic

- are forma de cordon care suspenda tesiculul

- are o lungime de aproximativ 15 cm
- se intinde de la capul epididimului pana la orificiul inghinal profund
- are invelisuri provenite din structurile peretelui abdominal traversate in urma
procesului de coborare a tesiculelor.
- prezinta doua segmente: segmentul scrotal si segmentul inghinal
- tunicile funiculului sunt: fascia spermatica externa, fascia cremastericasi fascia
spermatica interna
- continutul funiculului spermatic: canalul deferent, artrea testiculara, plexul
pampiniform, artera diferentiala si cremasterica, plexul testiculat posterior si
ramura genitala a nervului genito-femural.
5. Uretra masculina
- are o lungime de 14-16 cm
- calibrul sau nu este uniform
- incepe de la orificiul uretral al vezicii urinare si se termina la orificiul uretral
extern.
- i se descriu trei segmente:
a) uretra prostatica strabate prostata de la baza la varf si prezinta pe peretele
posterior o creasta sagitala numita creasta uretrala
b) uretra membranoasa se intinde intre varful prostatei si corpul spongios al
penisului, are raport anterior cu ligamentul transvers al perineului si cu plexurile
venoase vezico-prostatice.
c) uretra spongioasa prezinta doua dilatatii (una la nivelul penisului si una la
nivelul glandului penisului) .
- uretra are o parte fixa (intre prostata si perineu) si una mobila (la nivelul
penisului) .

6. Veziculele seminale participa prin intermediul produsului lor de secretiei la

formarea lichidului seminal adaugat la lichidul secretat de caile spermatice.
- au o lungime de 5 cm, o grosime de 5 mm si o capacitate de 5-10 ml
- au forma conica, cu baza catre superior si varful inferior
- are raporturi: anterior cu fundul vezicii urinare, posterior cu rectul, medial cu
ampulele canalelor deferente si lateral cu plexurile venoase prostatic si vezical si
plexurile nervoase hipogastrice inferioare.
- sunt irigate de ramuri ale arterei vezicale inferioara si rectala mijlocie.
7. Glande bulbo-uretrale (Cowper)
- sunt situate la nivelul unghiului dintre segmentul membranos al uretrei si bulbul
penisului
- au o culoare albicioasa
- canalele excretoare au o lungime de 3-4 cm
- au raport inferior cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale, superior cu fascia
superioara a diafragmei urogenitale si antero-medial cu uretra membranoasa.
8. Prostata
- este un organ musculo-glandular
- are rol in formarea lichidului spermatic si excretia lichidului prostatic
- are o greutate de aproximativ 20 g si este un organ pelvis-subperitoneal
- este localizat in loja prostatica delimitata astfel: peretele anterior: oasele si
simfiza pubiana, perete posterior: sept recto-vezico-prostatic, peretii laterali:
muschii ridicatori anali, peretele inferior: diafragma urogenitala, peretele superior:
ligamentele pubo-prostatice si fundul vezicii urinare, ductele deferente si
veziculele seminale.
Fiziologie- rol, mecanisme, functii
1. Testiculele

-spermatogeneza
- functie endocrina (secretie testosteron)
Spermatozoizii se formeaza in tubii seminiferi contorti apoi sunt eliberati in
epididim, care se continua cu vasul deferent, merg spre ampula vasului deferent,
inainte ca vasul sa patrunda in corpul glandei prostate. Veziculele seminale isi
elimina secretiile in terminatia prostatica a ampulei, apoi continutul va trece in
ductul ejaculator si se elimina in uretra interna. In acelasi timp ductele prostatice
evacueaza secretiile prostatei in ductul ejaculator si de aici in uretra prostatica.
Uretra reprezinta ultimul segment de legatura intre testicul si exterior. Aici se
gaseste mucusul secretat de glandele uretrale, in special de glandele bulbo-uretrale
Cowper.
Semne si simptome asociate patologiei prostatei
- disurie
- nicturie
- oligo/anurie
Semne si simptome asociate patologiei testiculare
-hipogonadism
- caractere sexuale secundare feminine
Patologia asociata prostatei
- adenom de prostata
- adenocarcinom de prostata
Patologia asociata testiculelor
- criptorhidia (incapacitatea testiculelor de a cobori in scrot)
- sterilitate
- hipogonadism

- tumori testiculare

Notiuni generale despre sifilis

Sifilisul
Definitie
Sifilisul este o infectie cronica sistemica determinate de Treponema pallidum
subspeciile pallidum, gazda naturala fiind omul, aceasta este transmisa de obicei
sexual si caractrizata prin episoade de boala active intrerupte de perioade de latent.
Dupa o perioada de incubatie de medie 3 saptamani, apare o leziune primara, care
este adesea asociata cu limfadenopatie regional; sifilisul secundar bacteriemic este
asociat cu leziuni mucocutanate generalizate si limfadenopatie generalizata, urmat
de o perioada latenta de infectie subclinical, cu o durata de mai multi ani. In
aproape o treime din cazurile netratate, stadiul tertiar este caracterizat prin leziuni
mucocutanate distructive progressive, musculoscheletice sau parenchimatoase,
aortic, sau boala simptomatica a sistemului nervos central.
Transmiterea pe cale nesexuala se face prin leziuni infectioase, fluide biologice
(inclusive in timpul nasterii), transplacentar de la gravid infectata.

Etiologie
T. pallidum este o bacterie care apartine ordinului Spirochetalae, familia
Treponematacee. Nu poate fi distinsa prin metode morfologice, chimice sau
imunologice de treponemele care produc pianul (T. pertenue), pinta (T. carateum)
si sifilisul endemic (T. pallidum var. Bosnia), ceea ce explica dificultatile care
apar uneori in diferentierea serologica a afectiunilor determinate de aceste
organisme.
Structura. T. pallidum este un bacil spiralat, cu lungimea de 5-20
grosimea de 0,1-2 . Are 8-14 spire egale, regulate, cu o amplitudine de
0,2-0,3 si o distanta intre ele de 1,1, caracteristici care se mentin si
dupa fixare. T. pallidum nu este vizibila la examenul microscopic obisnuit,
dar poate fi observata prin ultramicroscopie (v. pag. 363) sau microscopie
electronica. Aceasta din urma permite evidentierea elementelor structurale
principale: protoplastul, filamentul axial si peretele celular. Protoplastul este
inconjurat de o membrana citoplasmatica cu rol de bariera osmotica, esentiala
pentru metabolismul celular. Filamentul axial, format din 6-8 fibrile elastice,

rasucite in jurul protoplastului, este responsabil de forma helicoidala a treponemei.

Peretele celular contine diferite proteine imunogene1 si este alcatuit
la randul lui din trei straturi; cel mai important este stratul intern, compus
din peptidoglicani care alcatuiesc un "microschelet" cu rol de mentinere a
formei si proteqie a citoplasmei fata de agresiunile fizice. T. pallidum este
inconjurata de un strat extern amorf, format din mucopolizaharide, care protejeaza
impotriva fagocitozei.
Metabolism si cultivare. T. pallidum este un organism facultativ anaerob. Are
capacitatea de a metaboliza glucoza si piruvatul si poseda sistemul citocromic.
in conditii optime, in vitro, replicarea se produce prin fisiune, la intervale de
30-33 ore. Este sensibila la temperaturi mai mari de 38C, ceea ce explica
eficacitatea piretoterapiei utilizata inaintea descoperirii penicilinei. Tulpinile
virulente nu pot fi cultivate in vitro, ci numai prin inoculare in testicule de
iepure; acesta dezvolta orhita si treponemele pot fi recoltate dupa 6-10 zile de
la inoculare.
Epidemiologie
Aproape toate cazurile de sifilis sunt contractate prin contact sexual, datorita
unor leziuni infectante (de exemplu: sancrul, leziunea mucoasei, eruptia pielii).
Modalitati mai putin frecvente include contactul personal non-sexual si infectia in
utero sau post-transfuzional.
Numarul total de cazuri raportate anual in Statele Unite a scazut constant de la
575.593 cazuri in 1943 la 64.621 cazuri in 1987, o scadere de 88 %, dar a crescut
apoi la 134.255 in 1990.
Populatia cu cel mai inalt risc de contaminare s-a modificat. Intre 1977 si 1982,
aproximativ o jumatate dintre toti pacientii cu sifilis precoce in Statele Unite erau
barbate homosexuali sau bisexuali.
Incidenta sifilisului congenital urmeaza cu aproximatie pe cea a sifilisului
infectios la femei. Nu,arul cazurilor de sifilis congenital raportat la sugari mai mici
de un an a fost cel mai scazut in 1978 (107 cazuri), cand sifilisul infectios a fost
prevalent intre barbatii homosexuali si bisexuali.
Aproximativ 1 din 2 indivizi care sunt contacti sexuali ai persoanelor cu sifilis
infectios devin infectati. Multi dintre contactii sexuali au dj manifestari vizibile
de sifilis la prima consultative, si aproxiimativ 30% dintre contactii apparent
neinfectati, examinati in primele 30 de zile de la expunere, sunt de fapt in stadiul
de incubatie si vor dezvolta infectia sifilitica. Este de asemenea importanta

identificarea persoanellor infectate, prin testarea femeilor gravide, a celor ce se

interneaza in spital, a recrutilor militari si a persoanelor controlate in cabinet
medicale. Mai controversate sunt legile si regulie care solicita testatrea serologica
premarital de rutina pentru sifilis, cazuri in care complianta este indubitabil scazuta
si deci nu exista date la nivel national.

Patogenie
Pielea si mucoasele intacte reprezinta o bariera protectoare impotriva infectiei
cu T. pallidum. Penetrarea are loc, probabil, la nivelul unor leziuni cu pierdere
de substanta, micro- sau macroscopice, produse in timpul contactului sexual.
Sifilisul primar. Dupa ce au ajuns in derm, treponemele stimuleaza mecanismele
imunitare ale gazdei. Principalele celule implicate sunt:
1. Neutrofilele. Initial se produce o acumulare de neutrofile, care fagociteaza
o parte din treponeme, fara ca opsonizarea lor prealabila sa fie obligatorie.
Unele treponeme scapa insa acestui mecanism de aparare, observatie
explicabila prin urmatoarele ipoteze:
a) existent a unui inveli~ care face treponemele rezistente la actiunea
enzimelor lizozomale;
b) lipsa de fuziune a fagozomilor cu lizozomii, fapt ce permite persistent a
intracitoplasmatica a treponemelor.
2. Limfocitele. o parte dintre treponemele care au rezistat "atacului" neutrofilelor
raman la poarta de intrare, iar altele ajung pe cale limfatica in ganglionii regionali.
Aici sunt inconjurate de limfocite T si B si determina un raspuns imun celular si
umoral specific.
3. Macrofagele. Sunt atrase in zona portii de intrare si activate de limfokine.
Fagociteaza treponemele, determinand reducerea numarului lor si vindecarea
sifilomului.
Sifilisul secundar. Paradoxal, desi mecanismele imunologice rezolva infectia
de la poarta de intrare, la 3-6 saptamani de la debutul sancrului apar manifestari
de infectie treponemica generalizata. Acestea au urmatoarele caractere:
a) sunt rezultatul diseminarii hematogene a treponemelor;
b) leziunile sunt predominant cutanate, zona care datorita temperaturii scazute
ofera conditii mai bune de multiplicare;

c) aspectul leziunilor, diferit de cel al sancrului, sugereaza dezvoltarea unui grad

de imunitate sistemica. in acest stadiu, titrul anticorpilor este foarte ridicat, dar
numai o parte a lor are efect protector. Desi gazda este incapabila sa vindece
infectia, injectarea intradermica de T. pallidum nu produce leziuni (stare de
premunitie).
Sifilisul latent. Dupa 0 perioada variabila de timp imunitatea gazdei devine
eficienta si inhiba aparitia de noi leziuni. Boala intra in faza de latenta.
Treponemele continua sa persiste si, dupa un interval cuprins Intre 1 si 20 ani,
apar manifestarile de tertiarism.
Sifilisul tertiar. Este caracterizat prin leziuni cu aspect histopatologic
granulomatos, ceea ce sugereaza ca ar fi produse printr-un mecanism de
hipersensibilitate la antigene treponemice.
Evolutia naturala a sifilisul
Treponema pallidum penetreaza rapid membranele mucoase
intact sau pielea lezata prin microbraziuni si in cateva ore, intra in
sange si in sistemele limfatice pentru a produce infectie
sistematica si focare metastazice , cu mult inainte de aparitia
leziunii primare. Sangele unui pacient cu sifilis in perioada de
incubatie sau timpuriu este infectant. Timpul de replicare a
Treponemei pallidum in cursul bolii active timpurii in vivo este
estimate la 30-33 ore , iar perioada de incubatie a sifilisului este
invers proportionaal cu numarul de microorganism inoculate.
7
Concentratia treponemelor atinge in general cep putin 10 pe

gram de tesut inainte aparitiei leziuniiclinice. In infectiile

experimentale pe iepuri si oameni, un numar foarte scazut de
teponeme pot initia infectia, care conduce la o leziune vizibila
doar dupa cateva saptamani, desi modificarile histopatologice
6
sunt evidente mai devreme; injectarea intradermica a 10

microorganisme de obicei produce o leziune in 72 de ore. Prin

injectarea intradermica a unor doze gradate de Treponema

pallidum la 8 voluntari, s-a stability doza infectanta de 50% , a

fost calculate ca fiind de 57 de microorganism.
Perioada medie de incubatie la om, de aproximativ 21 de zile,
sugereaza un inocul mediu de 500-1000 de microorganism
infectioase, necesar pentru a obtine boala pe cai natural. Perioada
de incubatie de la inoculare pana cand leziunea primara este
vizibila, depasteste rar 6 saptamani. Terapia subcurativa in cursul
perioadei de incubatie poate amana aparitia leziunii primare, dar
nu este sigur ca acest tratament reduce probabilitatea de
dezvoltare a bolii simptomatice.
Leziunea primara apare la locul inocularii ,persista de obicei 2-6 si apoi se
vindeca spontan. Histopatologia leziunii primare arata infiltrarea perivasculara n
principal limfocite, plasmocite si macrofage, cu proliferare capilara endoteliala si
obliterare a vaselor sanguine.
In acest timp, Treponema pallidum este evidentiabila si in spatiile dintre celulele
epiteliale, ca si in investigatiile sau fagozomii celulelor epiteliale, in fibroblasti,
plasmocite si in celulele endoteliale ale capilarelor mici, in canalele limfatice si in
gsnglionii limfatici regionali. Fagocitoza microorganismelor de catre macrofagele
activate determina in final distructia lor, rezultand vindecarea spontana asabcrului.
Manifestarile generale parenchimatoase, sistematice si mucocutanate ale sifilisului
secundar apar deobicei in 6-8 saptamani dupa vindecarea sancrului, desi 15
dintre pacientii cu sifilis secundar au sancre persistente sau in curs de vindecare.
La alti pacienti, leziunile secundare pot aparea la mai multe luni dupa vindecarea
sancrului, iar unii pacienti pot intra in stadiul latent fara sa dezvolte vreodata
leziuni secundare. Leziunile secundare maculo-papulare evidentiaza caracteristici
histopatologice de hipercheratoza epidermica, proliferare capilara cu hipotrofia
endoteliului in corionul superficial, papile dermice cu transmugrare leucocitelor
polimorfonucleare, iar in corionul mai profund, infiltrare perivasculara cu
monocite, plasmocite si limfocite. Treponemele dunt intalnite in multe tesuturi,
inclusiv in umorile apoase ale ochiului si in lichidul meningeal.
Invazia sistemului nervos central de catre Treponema pallidum apare in cursul
primelor saptamanii sau luni de infectie, uar modificarile LCR sunt dedectate la

40% din pacienti in cursul stadiului secundar. Hepatita clinica si glomerulonefrita

membranoasa cu complexe imune sunt relativ rare, dar sunt manifestari
recunoscute ale sifilisului secundar; teste hepatice modificate pot fi demostrate la
mai mult de un sfert din pacentii cu sifilis timpuriu. Lamfadenopatia generalizata
nedureroasa este ptezenta la 85% din pacientii cu sifili secundar.
Leziunile secundare cedeaza in 2-6 saptamani si pacientul intra in stadiul de
latenta, care este detectabil doar prin testare serologica. In era preantibiotica, pana
la 25% din pacientiibnetratati sufereau de una sau mai multe recaderi
mucocutanate consecutive, generalizate sau localizate, intr-o perioads
corespunzatoare primilor 2-4 ani dupa infectare. Deoarece 50% din aceste recaderi
infectioase apar in primul an, indentificarea si examinarea contactilor sexuali sunt
foarte importante pentru pacientii ci sifilis cu msi putin de un an vechime.
In era preantibiotica, aproximativ o treime dintre pacientii cu sifilis latent netratat
au dezvoltat boala tertiara aparent clinic; azi, in tarile industrializate tratamentul
specific si terapia identica a sifilisului latent si timpuriu au redus masiv incidenta
aparenta a bolii tertiare, cu exceptia cazurilor sporadice a neurosifilis la persoanele
infectate cu HIV. In trecut, cea mai frecventa forma de boala tertiara a fost goma de
obicei o leziune granulomatoasa benigna. Azi,gomele sunt foarte rare.
Leziunile tertiare sunt determinate de endarterita obliteranta a vsselor mici,care
implica de obicei vasa vasorum a aortei ascedente si mai rar sistemul nervos
central. Implicarea asistomatica a SNC este demostrabila la pana la 25% dun
pacientii cu sifilisul latent tardiv. Factorii care determina dezvoltarea si
progresiunea bolii tertiare sunt necunoscuti.

Manifestari clinice

Sifilisul primar
Perioada primara a sifilisului se caracterizeaza prin sancrul sifilitic

si adenopatia satelita.
Sancrul sifilitic sau sancrul dur este manifestarea initiala cutanata sau
mucoasa a sifilisului ce apare in medie la 21 pina la 25 de zile dupa contactul
infectant sau mai tirziu, daca bolnavului i s-a administrat, in perioada de incubat
ie, un antibiotic in doze mici, pentru o infectie intercurenta. Aceasta
leziune clinica a sifilisului mai poarta numele de sifilom primar.
Simptomatologie. Caracterele pe care le prezinta sancrul sifilitic variaza
cu perioada in care este observat. Se disting patru perioade in evolutia
sancrului sifilitic:
Perioada de inceput: cand apare pe piele, sancrul sifilitic se manifesta ca o
pata rosie, cat o gamalie de ac. Pe mucoase si semimucoase, sancrul sifilitic
incepe printr-o eroziune rotunda sau ovalara, cu suprafata neteda, de culoare
rosiatica, bine delimitata si fara duritate la baza. Durata perioadei de inceput
este de 2-3 zile, diagnosticul prcis neputind fi facut decat prin
ultramicroscopie.
Perioada de crestere. Incetul cu incetul, leziunea atinge dimensiunile unui
bob de linte, devine rosiatica palida si incepe sa se erodeze la suprafata.
Perioada de stare survine dupa 8-12 zile. In aceasta perioada, sancrul
sifilitic ia aspectul unei eroziuni , cu caractere speciale, care permit un
diagnostic si anume:
- forma leziunii este rotunda sau ovalara, net circumscrisa, ca si cand
ar fi trasa cu compasul;
- marginile se pierd pe nesimtite in tesuturile sanatoase, in asa fel
incat leziunea pare a nu avea margini;
- culoarea este rosie-inchis, rosie musculara;
- suprafata eroziunii este neteda, curata, fara supuratie, ea fiind acoperita
de o serozitate clara, care, uscandu-se, da sifilomului un luciu special;
- leziunea este neinflamatorie ~i nedureroasa;
- baza sancrului sifilitic este indurata, de o duritate speciala.
Induratia poate fi nodulara sau lamelara, aceasta la randu-i putind fi
pergamentoasa sau foliacee. Induratia sancrului se poate constata prin palpare
bidigitala. Pentru induratia nodulara, senzatia la palpare este aceea a unui tesut
tare, insa elastic, iar pentru induratia lamelara, pergamentoasa ori foliacee, aceea a
unei bucati de pergament, ori de foaie de hartie, inclavata la baza sancrului.
Baza indurata a sancrului sifilitic este un caracter care lipseste foarte
rar. Induratia este perfect de bine limitata, ea oprindu-se aproape brusc

la marginile sancrului. Aparitia induratiei urmeaza indeaproape ivirii sancrului,

ea survenind in decurs de cateva zile.
Durata induratiei este mult mai mare ca aceea a sancrului, ea persistind si
dupa cicatrizarea acestuia, uneori un timp indelungat, de 2-3 luni. In felul
acesta, induratia constituie un element important de diagnostic retrospectiv.
Perioada de reparatie. Daca nu se intervine cu tratamentul, dupa o
perioada medie de 4-6 saptamini, sancrul sifilitic incepe sa se epidermizeze
de la periferie spre centru, in locul lui raminind o pata rosiatica sau pigmentara,
care cu timpul dispare fara urma.
Sancrul sifilitic cu o evolutie normala nu lasa cicatrice. Daca insa leziunea
este ceva mai profunda, se produce o cicatrice alba, neteda, cu periferia mai mult
sau mai putin pigmentata.
Sancre sifilitice atipice. $ancrul sifilitic poate avea uneori caractere deosebite
de cele ale formei tipice, pe care am descris-o. Acestea sint sancrele
sifilitice atipice, care se pot prezenta sub urmatoarele forme:
- sancrul pitic, de dimensiuni foarte mici, putind fi intalnit la femei, in
incretiturile regiunii vulvo-vaginale, iar la barbati, in depresiunile
de o parte si de alta a frenului.
- sancrul gigant, atingind 5 - 6 cm in diametru, situat de obicei
perigenital.
- Sancrul ulceros, cu pierdere de substanta mai importanta, cu fundul
anfractuos; leziunea poate lua un aspect inflamator, fiind inconjurata de o
zona eritemato-edematoasa, usor dureroasa spontan sau la palpare
(fig. 233)
- sancrul crustos sau ectimatos (fig. 234).
- sancrul hipertrofic (fig. 235), care ia un aspect proeminent si de dimensiuni
mai mari (buza inferioara, regiunea narinara, barbie, colul uterin, amigdale).
- sancrul difteroid (fig. 236), cu localizare la nivelul mucoaselor
genitale.
- sancruI fisurat sau ragadiform, pe limba, regiunea anala.
Tipurile de sancru cel mai frecvent intalnite in practica sunt sancrul eroziv,
difteroid si erustos (ectimatos), varietatea depinzand si de sediu.
Sediul sancrului sifilitic. $ancrul sifilitic poate aparea in orice regiune a
tegumentului. In 93% din cazuri este vorba de sancre genitale, ele avand o
origine veneriana, prin contact sexual, restul de 7% fiind sancre extragenitale.
Sancrele extragenitale ocupa in 6,33% din cazuri regiunea cefalicii (buze,
limba, barbie), iar in 0,67% regiunea perigenitalii (anala, perianala, coapse,
regiunea pubiana) (fig. 237) si mai rar alte regiuni.

Sancre genital
In regiunea genitala, sancrul sifilitic poate ocupa la barbati:
$antul balano-preputial. Aici induratia este frecvent nodulara. Uneori sancrul ia
in aceasta regiune o forma denumita sancru in balama, el fiind situate jumatate pe
gland, jumatate pe preput.
Glandul. Forma cea mai frecventa este forma superficiala, eroziva, cu induratie
abia perceptibila, foliacee.
Preputul. $ancrul sifilitic se localizeaza mai frecvent pe fata externa a preputului
si da o induratie lamelara.
Teaca penisului. In aceasta regiune, sancrul este de obicei crustos, cu induratie
prea putin apreciabila.
Meatul. $ancrul sifilitic poate ocupa o buza a meatului, o comisura sau toata
circumferinta. Forma obisnuita este cea eroziva, care se insoteste de o secretie
tulbure sau sanghinolenta, simuland o uretrita blenoragica. Mai rar sifilomul
primar al meatului ia forma ulceroasa. Induratia este uneori accentuata, incat
palparea glandului in sens vertical lasa impresia unei duritati lemnoase.
La femeie, sancrul sifilitic, prin aspectele sale deseori atipice (pitic, fisurar) si
localizarile insolite (colul uterin etc.) face ca la acestea, poarta de intrare a infectiei
sa fie rar depistata (5-10% din cazuri dupa Huriez). In ordinea frecventei, sancrul
poate ocupa: buzele mari, buzele mici, clitorisul, pragul vaginului, meatul urinar,
colul uterin. Sancrele vulvei pot fi insotite uneori de un edem dur, prin limfangita,
care dureaza mai multa vreme, avand deci o valoare retrospectiva.
Buzele mari constituie un sediu frecvent al sancrului sifilitic, forma obisnuita
fiind cea eroziva.
Pe buzele mici sancrul poate fi adesea pitic, cu induratie mai putin accentuata,
foliacee.

In regiunea clitorisului, sancrul este de obicei eroziv, cu induratie foliacee sau

nodulara.
In vagin, sancrul poate ocupa intrarea (pragul) si exceptional peretii vaginului.
Mai adesea este eroziv si cu induratie lamelara.
Meatul prezinta sancre cu aceleasi caractere ca si la barbat. Vindecarea lor este
lentil, din cauza iritatiei urinare continue.
Uter,sancrul sifilitic al colului uterin este relativ frecvent. Ocupa de obicei
orificiul colului si mai rar una din fetele lui, cu predilectie pentru fata anterioara.
Ca forma poate fi eroziv, ulceros si uneori hipertrofic.
Sancre extragenitale
Sancrele extragenitale se intalnesc mai des la femeie decat la barbat.
Cele mai frecvente sant sancrele din regiunea cefalicii, si in special, cele cu
sediul bucal, unde ocupa mai adesea buzele, limba sau amigdalele. Urmeaza
ca frecventa cele ,din regiunea perigenitalii.
A. Sancrele sifilitice ale regiunii cefalice
Buzele constituie sediul cel mai obisnuit al sanerelor extragenitale bucale. Se
loealizeaza mai frecvent la buza inferioara (fig. 238) si mai rar pe cea superioara
(fig. 238 bis). SanCrul sifilitie al buzelor ia un aspect eroziv pe portiunea mucoasa
si erustos pe semimucoasa; mai rar intalnim forma hipertrofica, mult reliefata,
simuland un epiteliom.
Limba este, de asemenea, un sediu frecvent al sanerelor bucale, locul
de predilectie fiind fata superioara, in 1/3 sa anterioara; mai rar sint afectate
virful si marginile laterale ale limbii. Sancrul sifilitic al limbii poate lua trei
aspecte: forma eroziva, eea mai freevent intalnita, forma fisurara si forma
hipertrofica.
Amigdale. Sanerele amigdalei pot lua o forma eroziva, ulceroasa, anginoasa
si mai rar o forma gangrenoasa:
- forma eroziva este cea mai des intalnita; se prezinta sub forma unei eroziuni
unilateral de nuanta rosie, bine circumscrisa;
- forma ulceroasa se caracterizeazii printr-o ulceratie unilaterala, insotita de
fenomene inflamatorii, datorita asociatiilor microbiene;
- forma anginoasa consta dintr-o "amigdalita plus un sancru"; fenomenele
inflamatorii sant accentuate, amigdalele sant hipertrofiate, bolnavii au
disfagie, febra, stare generala proasta. Unilateralitatea leziunii si evolutia
mai trenanta deosebeste sifilomul anginos de o angina banala ;
- forma gangrenoasa se traduce printr-un proces gangrenos al uneia din
amigdale. Acest aspect pe care-l ia sancrul sifilitic este datorit unor infectii
banale supraadaugate. Leziunea se insoteste frecvent de fenomene generale,
cu febra, dureri, disfagie.

Gingie. $ancrul gingiei se localizeaza in dreptul incisivilor si caninilor, sub forma

unei leziuni ulceroase, de forma semilunara, moale, sangerinda, cu fundul murdar,
burjonant. Se insoteste de fenomene de periostita, care provoaca dureri vii.
Adenopatia regionala si examenul ultramicroscopic precizeaza diagnosticul.
Barbie si obraz. Localizarile in aceste teritorii sint datorite, de cele mai multe ori,
contaminarii prin brici, la frizerii. Sancrul poate avea o forma eroziva, crustoasa si
uneori hipertrofica.
In regiunea cefalica mai pot fi afectate, insa mai rar: nasul (uneori forma
hipertrofica), urechea, ochii (pleoape, marginea ciliara, luand forma eroziva sau
crustoasa), pielea capului, ceafa.
B. Sancrele sifilitice perigenitale
Acestea pot interesa regiunea mucoasei anale, unde iau un aspect eroziv sau
fisurar, coapsele (forma crustoasa sau ulcero-crustoasa) si regiunea pubiana
(gigant, hipertrofic).
Alte localizari extragenitale posibile:
Mamela. Se intalneste exclusiv la femeie si ocupa mamelonul si areola.
Sancrul mamelei este eroziv sau crustos.
Degete. Se localizeaza mai frecvent pe indice si are o origine profesionala
(stomatologi, ginecologi); in acest teritoriu poate lua o forma crustoasa sau de
panaritiu dureros, cu evolutie trenanta.
Pe brate, sancrul sifilitic este, de obicei, postvaccinal, de tip crustos, infectia
facandu-se prin lanteta de vaccinat, de la un sifilitic.
Sancrele sifilitice tipice sau atipice sunt leziuni unice in 70-80% din cazuri, in
rest putand fi discret multiple (2-3, rar mai multe).
Sancrele sifilitice multiple pot aparea simultan, cand contaminarea se face
concomitent in mai multe locuri, in aceeasi regiune sau la distanta (sancre
multipolare) si succesiv, cand inocularea s-a facut dupa contacte repetate; in acest
caz, primul sifilom este mai mare.
Mai mentionam ca pot exista infectii sifilitice fara sancru, ca, de pilda, in
sifilisul congenital, cand fatul se infecteaza de la mama, prin intermediul sangelui,
apoi in sifilisul transcutanat sau transmucos, cand infectia s-a produs cu un numar
mic de treponeme, ca si in sifilisul transfuzional, cand transmiterea se face cu
ocazia transfuziilor, cu sange de la un sifilitic florid.
Adenopatia sifilitica sau bubonul satelit, a doua leziune in cadrul sifilisului
primar, constituie un simptom, obligatoriu, ea insotand sancrul sifilitic
ca umbra pe om (Ricord). Adenopatia sifilitica survine a 7-a - 8-a zi de la
aparitia sancrului sifilitic si are urmatoarele caract ere :

- este poliganglionara, mai rar monoganglionara; de obicei, unul din

ganglioni, cel mai apropiat de sancru, este mai mare, iar acesta imprennacu
ceilalti constituie pleiada ganglionara;
- dimensiunile lor variaza: cat o cireasa, aluna sau nuca; ei pot lua dimensiuni
mai mari, in sancrele cavitatii bucale;
- mobilitatea ganglionilor este unul din caracterele lor importante; ei nu adera
nici la piele, nici la planurile profunde;
- este dura, nedureroasa si aflegmazica; uneori, si anume in sancrele sifilitice
ale cavitatii bucale, din cauza infectiilor. secundare, pot avea un character
discret inflamator;
- este rezolutiva.
De remarcat ca in 3% din cazuri, adenopatia poate lua un character inflamator,
ganglionii devin durerosi, pielea se inroseste, fara insa sa ajunga la supuratie; in
cazuri cu totul rare, procesul inflamator duce la formarea unui "abces puriform
aseptic", care se resoarbe dupa tratamentul antiluetic.
Durata adenopatiei sifilitice este destul de mare, ea putand persista uneori cateva
luni. Sediul adenopatiei satelite este in functie de topografia sancrului.
Sancrul sifilitic al regiunii genitale si perigenitale da adenopatie inghinala
bilaterala.
Sancrul sifilitic situat in regiunea perianala se intovaraseste de adenopatie
interesind grupul ganglionilor inghinali interni.
Complicatiile sancrului sifilitic. La barbat, sancrul sifilitic situat in santul
balano-preputial si fata intern a a preputului, se complica frecvent de o fimoza,
adica imposibilitatea de a decalota glandul. Aceasta se traduce printr-un edem al
preputului insotit de fenomene inflamatorii moderate si de o secretie minima la
nivelul orificiului preputial. Prin palpare se poate simti o induratie subfimotica,
reprezentand sifilomul primar.
Parafimoza consta in imposibilitatea ca glandul decalotat sa mai poata
fi acoperit de preput, din cauza infiltratiei sancrului.
Fimoza ca si parafimoza au cel mai adesea punctul de plecare din inflamatia, prin
germeni supraadaugati, a preputului si a glandului, inflamatie denumita balanopostita.
Mai rar, sancrul sifilitic se complica cu fagedenism si gangrena.
La femeie, sancrul sifilitic al labiei mari se poate complica de un edem
elastic, de origine limfatica.
$ancrele mixte. Infectii mixte, observate in trecut, datorita inocularii
in acelasi timp a sifilisului si a altor afectiuni veneriene. Cand se inoculeaza
in acelasi timp spirocheta sifilisului si virusul limfogranulomatozei inghinale
Nicolas-Favre, dupa 10-12 zile de la contact, apare microsancrul
limfogranulomatos, care, daca persista, incepe de la a 21-a zi sa se indureze, luand

caracterul sancrului sifilitic.

Diagnosticul sancrului sifilitic. sancrul sifilitic trebuie deosebit de:
- Herpes, care, dupa spargerea veziculelor confluate, lasa o suprafata erodata,
rosie si dureroasa, neindurata, cu margini policiclice si microciclice
- Balanita eroziva circinata, cu sediul pe gland, datorita unor spirili, asociati
cu bacili si coci gram-negativi. Aceasta este caracterizata prin eroziuni
rotunde, care, prin confluarea lor, dau nastere la suprafete intinse, cu margini
policiclice si macrociclice.
- Eroziuni traumatice care sunt neregulate, dureroase si trecatoare.
- $ancrul moale, datorit bacilului Ducrey, cu care se putea confunda in trecut;
aceasta se caracterizeaza prin ulceratii multiple, dureroase, cu margini
neregulate, deslipite. De toate acestea, sancrul sifilitic se deosebeste prin
caracterele sale clinice, urmand ca precizarea diagnosticului sa se faca prin
ultramicroscopie, recoltand serozitatea de la periferia leziunii.
Anatomia patologica a sancrului sifilitic. in derm se constata un infiltrat
compus din limfocite, plasmocite, situat in jurul unor capilare dilatate, ce prezinta
leziuni de endotelita. La acestea se adauga 0 proliferare a tesutului conjunctiv.
Epidermul este in parte distrus, cu conservarea stratului germinativ, ceea ce explicii
aspectul eroziv al sancrului si absenta de cicatrice.

Sifilisul secundar
Manifestarile stadiului secundar sunt variabile, dar include de obicei leziuni
mucocutanate localizate sau difuze, simetrice si limfadenopatie generalizata,

nedureroasa. Sancrul primar in curs de vindecare este inca przent la 15% din
cazuri. Rash-ul tegumentar consta in sifilide masculare, papuloase, papuloscuamoasesi ocazional pustulare, adesea cu mai multe forme prezentate simultan.
Eruptia poate fi foarte discrete si aproximativ 25% din pacientii cu eruptive
vizibila de sifilis secundar pot sa nu realizeze ca au manifestari dermatologice.
Leziunile initiale sunt simetrice bilateral, rosu palid sau roz, nepruriginoase,
discrete, macule rotunde de 5-10 mm in diametru, distribuite pe trunchi si
extremitatile proximale. Dupa mai multe zile sau saptamani apar de asemenea si
leziuni papulare, rosi de 3-10 mm diametru. Acestea pot evolua spre leziuni
necrotice, in asociere cu endarterita tot mai intense si infiltrare perivasculara
mononucleara. Aceste leziuni sunt disseminate, implicand frecvent palmele si
talpile si pot aparea la nivelul fetei sau scalpului.
Sifilidele foliculare papuloase mici, care implica foliculii pilosi, pot determina
alopecie circumscrisa (alopecie in luminisuri0, caderea parului capului, al
sprancenelor sau al barbii pana la 5% din pacienti. Ischemia si endarterita
obliteranta progresiva determina formarea unei scoame superficial la nivelul
papulelor (sifilide papulo-scuamoase) si pot determina in final necroza central
(sifilide pustuloase).
In zonele calde, umede, cu pliuri, inclusive zona perianala, vulva, scrotal, zona
interna a coapselor, axile si pielea de sub sani, papulele se maresc, se erodeaza si
determina leziuni mari, umede , roz sau alb-gri, extreme de infectante numite
condiloame late care sunt intalnite la 10% din pacientii cu sifilis secundar.
Eroziunile mucoase superficial, numite placi mucoase, apar la 10-15% din pacienti
si pot implica buzele, mucoasa bucala, limba, palatal, faringele, vulva si vaginul.
Glandul penisului sai preputul. Placa mucoasa tipica este eroziune gri-argintie
inconjurata de o margine rosie si este de obicei incolora.
In cursul recaderilor de sifilis scundar, condiloamele late sunt foarte frecvente,
iar leziunile pielii tind sa fie asimetric distribuite si mai infiltrative, semanand cu
leziunile pielii de sifilis tardiv. Aceste caracteristici reflecta probabil cresterea
imunitatii celulare.
Simptoamele constitutionale ce pot acompania sau precede sifilisul secundar
include durere de gat (15-30%), febra (5-8%), pierdere in greutate (2-20%), stare
de rau general (25%), anorexie (2-10&). Cefalee (10%), meningism (5%).
Meningita acuta apare numai la 1-2% din pacienti, dar au fost identificate cresteri
ale proteinelor si celulelor din lichidul cefalorahidian (LCR) la 30% sau mai mult

dintre pacienti. Treponema pallidum a fost de asemenea indentificata in LCR in

cursul sifilisului primar si secundar la 30% dintre pacienti.
Alte complicatii mai putin frecvente ale sifilisului secundar include hepatita,
nefropatie, afectare gastrointestinal sau tumora rectrosigmoidiana. Afectarile ocular
care sugereaza sifilisul secundar cuprind modificari papulare astfel neexplicate,
nevrita optica si un sindrom de retina pigmentara. Diagnosticul de sifilis secundar
este adesea luat in considerare numai dupa lipsa de raspuns la terapia cu steroizi.

Sifilisul latent
Teste reagenice positive pentru sifilis si teste positive pentru sifilis cu anticorpi
specifici pentru terponema, impreuna cu un examen normal al LCR si absenta
manifestarilor clinice de sifilis, indica diagnosticul de sifilis latent. Diagnosticulee
este adesea suspicionat de baza unui istoric de leziuni secundare sau primare,

relatarea unei expuneri la sifilis sau a nasterii unui copil cu sifilis congenital. Un
test serologic anterior negative si un istoric de leziuni sau expunere pot ajuta la
stabilirea vechimii infectiei latent. Sifilisul latent timpuriu cuprinde primul an
dupa infectie, in timp ce siflisul tardiv, care incepe la un an sau mai mult dupa
infectie la pacientii netratati, este asociat cu o relative imunitate la recaderea
infectioasa si o rezistenta crescand la reinfectie. Treponema pallidum poate inca sa
contamineze intermittent sangele in cursul acestui stadiu. Femeile gravid cu sifilis
latent pot infecta fatul in utero. Mai mult, sifilisul a fost transmis prin transfuzii de
sange de la pacientii cu sifilis latent cu vechime de multi ani. S-a crezut ca sifilisul
latent tardiv netratat are 3 posibile solutii:
1. Poate persista in cursul vietii persoanei infectate:
2. Poate evolua spre dezvoltarea sifilisului tardiv:
3. Poate sfarsi prin vindecare spontana a infectiei, cu negativarea testelor
serologice.
Totusi, azi este clar ca testele mai sensibile cu anticorpi antitreponemici se
negativeaza rar sau niciodata. Aproximativ 70% din pacientii netratati, cu sifilis
latent, nu dezvolta niciodata sifilis tardiv apparent clinic, dar vindecarea spontana
este indoielnica.
In sifilisul tardiv instalarea bolii inflamatorii este lent progresiva si conduce la
stadiul tertiar care incepe timpuriu in cursul patogenezei sifilisului, desi poate sa
nu fie aparenta clinic multi ani. Clinic, sifilisul tertiar are urmatoarele manifestari:
sifilisul tertiar benign, neurosifilisul si sifilisul cardiovascular.
Neurosifilisul asimptomatic . Sifilisul sistemului nervos central reprezinta
evolutia afectarii din perioada invaziei timpurii, de obicei in primele saptamani sau
luni de infectie, si de afectare asimptomatica care poate sau nu sa determine
complicatii neurologice. Diagnosticul de neurosifilis asmptomatic a fost pus la
pacinetii care nu mai aveau manifestari de sifilis primar sau secundar, care nu
prezentau semen si simptome neurologice si care aveau anumite modificari ale
LCR. Asemenea modificari sunt prezente la mai mult de o patrime din pacientii cu
sifilis tardiv lent netratat, iar acesti pacienti sunt cunoscuti ca avand risc de a
dezvolta complicatii neurologice. Totusi, in sifilisul timpuriu se poate izola
Treponema pallidum din LCR concordante cu neurosifilisul asymptomatic sau
ambele. La pacientii cu neurosifilis asymptomatic netratat, probabilitatea totala
cumulative de progresie spre neurosifilis clinic este de aproximativ 20% in primii

10 ani. Pacientii cu sifilis latent netratat si LCR normal probabil nu au risc de

dezvoltare ulterioara a neurosifilisului.
Neurosifilisul symptomatic. Desi trasaturile mixte sunt comune, categoriile
clinice majore de neurosifilis simptomatic include sifilisul meningeal,
meningovascular si parenchimatos. Ultima categorie include pareza generala si
tabes dorsal. Intervalul dintre infectie si instalarea simptomelor este de la cateva
luni la 20 de ani pentru sifilisul meningeal (de obocei in primul an) si pentru
sifilisul meningovascular in medie 7 ani, 20 de ani pentru pareza generala si 25-20
de ani pentru tabesul dorsal. Totusi, multi pacienti cu neurosifilis symptomatic, mai
ales in era antibioticelor, nu prezinta un tablou clinic, ci au sindroame mixte si
discrete sau incomplete.
Sifilisul meningeal poate implica creierul sau maduva spinarii, iar pacientii pot
prezenta cefalee, greata, voma, redoare de ceafa, paralizii de nervi cranieni,
convulsii si modificari ale statutului mental.
Sifilisul meningovascular se asociaza cu inflamatia difuza a piamater si a
arahnoidei, impreuna cu dovezi ale implicarii focale sau generalizate a vaselor
mici, medii si mari. Cel mai frecvent tablou este un sindrom de accident vascular
cerebral la un adult relative tanar implicand artera cerebral medie. Sifilisul
meningovascular implica de asemenea prodrom encephalitic subacut cu cefalee,
vertij, insomnia si tulburari psihice.
Preza generala prerezinta manifestari care reflecta lezarea difuza
parenchimatoasa si include modificari de personalitate, affect, reflexe hyperactive,
ochi (pupile Argyll-Robertson), senzoriale (iluzii, deliruri, halucinatii), intellect
(scaderea memoriei recente, a orientarii, a judecatii, a cunostintei de sine) si
vorbire.
Tabesul dorsal prezinta semen si simptome ale demielinizarii cordoanelor
posterioare, radacinilor dorsale si ganglionilor radacinilor dorsale. Simptomele
include mers ataxic cu baza larga de sustinere si stepaj, parestezii, tulburari ale
vezicii urinare, impotent, areflexie si pierderea senzatiei postural, a durerii
profunde si sensibilitatii termice. Degenerarea articulara trofica (articulatiile lui
Charcot) si ulcerele perforate ale picioruui pot rezulta din pierderea sensibilitatii
dureroase. Pupila Argyll-Robertson intalnita atat in tabesul dorsal cat si in pareza,
este o pupila mica neregulata care reactioneaza la acomodare, dar nu si la lumina.
Atrofia optica apare de asemenea frecventa in asociere cu tabesul.

Sifilisul cardiovascular. Manifestarile cardiovasculare sunt datorate endarteritei

obliterante in vasa vasorum, care asigura vascularizarea vaselor mari.
Acesteaproduce necroza si distructia tesutului elastic, mai ales in segmentele
ascendente si transversal ale arcului aortic, rezultand aortita necomplicata,
insuficienta aortic, anevrism secular. Debutul simptomelor apare la 10-40 de ani
dupa infectie. Complicatiile cardiovasculare sunt mai frecvente si apar la o varsta
mai timpurie la barbate decat la femei si pot fi mai frecvente la negri decat la albi.
In era preantibiotica, incidenta complicatiilor cardiovasculare simptomatice in
sifilisul tardiv netratat a fost de aproximativ 10% insuficienta aortic fiind de 2-4 ori
mai frecventa decat anevrismul. Totusi, aortita sifilictica a fost demonstrate la
autopsie la aproximativ o jumatate din barbatii negri cu sifilis netratat.
Leziuni tardive ale ochilor. Irite asociate cu durere, fotofobie si limitarea vederii
apar nu numai in cursul sifilisuluisecundar, dar si ca o manifestare relative
frecventa a sifilisului tardiv.
Sifilisul tardiv benign (goma). Gomele pot fi multiple sau difuze, dar sunt de
obicei leziuni solitare care pot avea dimensiuni microscopic sau pana la cativa
centimetri in diametru. Histologic constau in inflamatie granulomatoasa cu necroza
central, inconjurata de cellule mononucleare, epiteloide si fibroblastice, ocazional
cellule gigante si perivasculita. Treponema pallidum este prezenta in leziuni,
zonele cel mai frecvent implicate sunt pielea si oasele, cavitatea bucala si tractul
respirator superior, laringele, ficatul, stomacul, sau orice alt organ.
Gomele pielii produc leziuni nodular indolore, papuloscuamoase sau ulcerative
indurate, care formeaza cercuri sau arcuri caracteristice, cu hiperpigmentare
periferica. Gomele sunt de obicei indolore si se pot vindeca spontan cu cicatrizare,
dar pot fiexplozive ca evolutie si adesea distructive. Gomele osoase implica cu cea
mai mare frecventa oasele lungi ale picioarelor, desi orice os poate fi afectat.
Simptomele aparute include de obicei durere locala si sensibilitate. Gomele
tractului respirator superior pot conduce la perforarea septului nazal sau a
palatului. Hepatita gomoasa poate produce durere epigastrica si sensibilitate, febra
scazuta si se poate asocial cu splenomegalia si anemia. Diagnosticul de sifilis
tardiv benign se confirma prin testare serologica si prin testare terapeutica.
Tratamentul cu penicilina determina o vindecare rapida a leziunilor gomoase.

Sifilisul tertiar

Dupa stingerea perioadei secundare, caracterizata clinic prin leziuni

cutaneo-mucoase, contagioase, spontan rezolutive, mai mult sau mai putin
diseminate, iar evolutiv, prin alternant e de eruptii si stari latente, urmeaza
o perioada de liniste de 3-4 ani, pana la 10-20 ani, dupa care pot aparea o serie de
leziuni cu caractere speciale, constituand accidentele perioadei tertiare. Toata
simptomatologia perioadei tertiare este dominata de legile patologiei generale a
sifilisului si anume:
1. Cu cat sifilisul este mai vechi, cu atat teritoriile cutanate lipsite de
imunitate, apte sa permita dezvoltarea spirochetilor, sunt mai restrinse.
Existenta acestor teritorii a facut pe prof. Nicolau sa afirme ca imunitatea in
perioada tertiara este o "imunitate cu gauri". Consecinta acestui fapt este
aceea ca leziunile tertiare sunt in numar limitat.
2. Fenomenele alergice continuu progresive in cursul infectiei sifilitice ating
apogeul in perioada tertiara. Prin acest maxim de alergie se explica aspectul
leziunilor tertiare, caracterizate printr-o infiltratie accentuata si
nerezolutiva, conducand la necroza si ulceratie.
Accidentele perioadei tertiare se pot localiza pe orice organ. Fournier a gasit la
24% din 5 726 cazuri, leziuni la nivelul pielii si pe mucoasa cavitatii bucale; in
32% leziuni ale S.N. (creier); in 44% manifestari osoase,pulmonare, in
ficat,rinichi.
In aparitia accidentelor tertiare contribuie si unii factori favorizanti, ca: tratament
incomplet, traumatismele (contuzii etc.), iritatii cronice (fumatul), tulburari
circulatorii locale (varice), stari morbide generale (tuberculoza, alcoolismul,
surmenajul etc.).
Sifilisul tertiar cutanat
Acesta cuprinde doua categorii de leziuni: sifilidele tuberculoase (nodulare)
si goma.
A. Sifilidele tuberculoase (nodulare). Sifilidele tuberculoase au ca leziune
elementara tuberculul situat in dermul profund. Acesta se prezinta sub forma
unui nodul solid, dur, de forma rotunda, de coloratie roSie-aramie, variand
ca dimensiuni de la un bob de linte la un bob de mazare.
Histopatologic se constata la nivelul corionului prezenta unui infiltrat compus
din plasmocite, limfocite, epitelioide si uneori celule gigante, situat in jurul vaselor
atinse de endomezo si perivascularita. Acest proces duce la tromboza vasului, cu
necroza consecutive.
Localizarea sifilidelor tuberculoase nodulare poate fi: la fata (nas, frunte, buza
superioara, sprincene), in pielea capului, pe trunchi, membre. In mod obisnuit,

tuberculii din sifilidele tuberculoase se grupeaza dand placarde de marimi

variabile, placarde care au o evolutie excentrica, cu cicatrizare in partea centrala si
extindere prin periferie. Gruparea tuberculilor realizeaza aspecte geometrice dintre
cele mai variate: cerc complet (sifilide inelare sau orbiculare) (fig. 243); mai multe
cercuri concentrice ; segmente de cercuri izolate (sifilide arciforme) sau tangente,
in care caz leziunile iau un aspect policiclic.
In afara de aceasta dispozitie "circinata", tuberculii sifilitici se mai pot grupa in
buchet, luand aspectul unor impuscaturi de alice. Dupa evolutia nodulilor se disting
doua feluri de sifilide tuberculoase: sifilide uscate si ulcerate.
1. Sifilidele tuberculoase uscate. In aceasta forma, tuberculii nu ulcereaza;
infiltratul se rezoarbe, tesutul elastic dispare si este inlocuit cu tesut
conjunctiv, care duce la aparitia unei cicatrici atrofice, usor deprimata,
depigmentata in centru si hiperpigmentata la periferie.
Diagnosticul diferential. Aceasta forma de sifilis tertiar se poate confunda
cu lupusul tuberculos plan, neulcerat, de care se deosebeste prin aceea ca
in sifilidele tuberculoase nodulul are culoare rosie-inchis si este dur, pe
cand lupusul are o nuanta rosie-galbuie si o consistenta moale. Dispozitia
in sifilis este geometrica, iar cicatricea perfecta, fara leziuni de recidiva,
spre deosebire de tuberculii din lupus, care au o dispozitie neregulata chiar
in formele serpiginoase, iar in cicatrice se gasesc noduli de recidiva.
2. Sifilidele tuberculo-ulceroase. In aceasta forma, infiltratul dermic, care sta
la baza aparitiei tuberculului, sufera din cauza trombozei vaselor un proces
de necroza ce atinge dermul superficial si epidermul si in cele din urma
leziunea ulcereaza. Ulceratia are o forma rotunda, cu margini taiate drept.
Tuberculii ulcerati se grupeaza ca si cei uscati, realizand prin confluarea
lor o ulceratie rotunda sau policiclica. Uneori, ulceratiile se acopera de o
crusta bruna, groasa, aderenta (sifilidele ulcero-crustoase). Dupa
vindecarea sifilidelor tuberculo-ulceroase raman cicatrici depigmentate, cu
periferia hiperpigmentata.
Diagnosticul diferential se face cu lupusul tuberculos ulcerat, care are
margini neregulate, decolate, fundul murdar, anfractuos si o evolutie mai
lunga decat sifilidele ulceroase.
B. Goma sifilitica. Goma sifilitica este o nodozitate circumscrisa, care-si
are originea la nivelul hipodermului. In cazul gomei, treponemele afecteaza
un vas arterial mai mare. Procesul de vascularita duce la trombozarea vasului si
ulterior la necrozarea tesuturilor. Infiltratul din jurul vasului afectat are aceeasi
componenta ca in cazul tuberculilor sifilitici tertiari.

Goma este in general, unica; alteori, gasim gome multiple (3-5) isolate sau
confluate (fig. 244).
Sediul gomei poate fi oriunde pe tegument, insa mai frecvent pe membrele
inferioare, apoi pe membrele superioare, cap, torace si abdomen. In evolutia sa,
goma trece prin patru stadii successive.
Perioada de cruditate. La inceput goma se prezinta ca o nodozitate cat un bob de
mazare, apoi cat o aluna, ajungand uneori la dimensiunile unei nuci sau unui ou.
Caracterele leziunii in aceasta perioada sunt: nodozitate bine delimitata, indolora,
dura, neinflamatorie, mobila pe planurile profunde si superficiale. Durata primei
faze este de 2-3 saptamini.
Perioada de ramolitie. Pielea ia o nuanta rosie-violacee si goma incepe sa se
ramoleasca de la centru spre periferie. Palparea leziunii da senzatie de fluctuenta,
provocand si o usoara durere.
Perioada de ulceratie. Inceputul ulceratiei apare in partea centrala a
leziunii, sub forma unui mic orificiu fistulos, prin care se scurge un lichid
viscos, filant, analog gumei arabice. Incetul cu incetul, procesul ulcerativ
se intinde, iar tesutul necrozant (burbionul gomei) se elimina, sub forma
unei mase albe, compacte, care seamana cu carnea de morun. Caracterele
gomei in perioada de ulceratie sunt: pierdere de substanta, rotunda sau ovalara,
cu marginile taiate drept, fundul neted, de culoare rosie, sau acoperit cu resturile
albe-galbui ale burbionului. In cazul gomelor multiple, confluente, ulceratia
devine policiclica.
Perioada de cicatrizare. Ulceratia, vindecandu-se in decurs de 6 saptamani
pana la 2 luni, lasa o cicatrice la inceput rosie-violacee, apoi acromica, cu
hiperpigmentare la periferie, avand dimensiunile si forma gomei. Durata gomelor
este in general de 3-4 luni. In cursul evolutiei survin rar unele complicatii:
fagedenism, gangrena, erizipel.
Forme clinice:
- Gomele scleroase, cand goma este situata intr-o masa de scleroza.
- Infiltratiile gomoase difuze intalnite mai des la gamba; pe fondul unei
infiltratii difuze se gasesc mai multe ulceratii gomoase ce conflueaza, dand
nastere la placarde ulceroase, policiclice.
Diagnosticul diferential al gomei sifilitice.
In perioada de cruditate goma se deosebeste de un fibrom, care este dur,
mai putin circumscris, are o evolutie lunga, fara tendinta la ulcerare.
In perioada de ramolitie goma s-ar putea confunda cu furunculul, care este
dureros si evolueaza cu fenomene inflamatorii acute; goma tuberculoasa,
caracterizata prin evolutie lenta si localizarile sale particulare (laterocervical,

presternal).
In perioada de ulceratie, diagnosticul se pune cu: goma tuberculoasa ulcerata,
care are margini neregulate, decolate, fundul murdar; epiteliom, in care marginile
ulceratiei sunt proeminente si dure; ulcerul cronic de gamba, care evolueaza pe
fondul unor tulburari circulatorii (varice ortostatice sau sindrom posttrombotic);
eritemul indurat Bazin' si tuberculidele ulceroase, intalnite la fete tinere, vechi
bacilare.
Sifilisul tertiar al mucoaselor
Cea mai frecventa localizare este cavitatea bucala, putind fi interesata limba,
bolta palatina si uneori buzele si amigdalele. La nivelul limbii, manifestarile
sifilitice tertiare se traduc obisnuit prin goma, mai rar prin leziuni difuze-glositele
tertiare.
Goma sifilitica a limbii, cu sediul pe fata dorsala sau laterala (fig. 245), este de
obicei unica si are dimensiunile unei alune. Aceasta leziune se deosebeste prin
caracterele sale de ulcerul tuberculos (ulceratie neregulata, dureroasa, coexistand
cu o tuberculoza pulmonara) si epiteliom de limba (ulceratie cu margini
proeminente si dure; evolutie cronica).
Glositele tertiare. Se disting 3 aspecte.
- Glosita ulceroasa, interesand fata dorsala a limbii, sub forma unor ulceratii,
cu dispozitie circinata.
- Glosita scleroasa, caracterizata prin aceea ca limba este dura, mamelonata si
cu mucoasa atrofica.
- Glousita sclerogomoasa, tradusa prin prezenta mai multor ulceratii gomoase,
intr-o masa de scleroza.
Sifilisul boltei palatine
La nivelul palatului dur putem intalni perforarea boltei, din cauza unei gome a
planseului foselor nazale, care se deschide pe linie mediana, dand nastere unei
pierderi de substanta ce face sa comunice cavitatea bucala cu fosele nazale.
Sifilisul tertiar al valului palatin. Acesta se caracterizeaza printr-o goma solitara,
care se prezinta initial ca o formatie hemisferica, dura, nedureroasa, situata la baza
luetei. Aceasta evolueaza destul de repede spre ulceratie, lasand in urma o
perforatie rotunda si uneori distrugerea completa a luetei. Vocea bolnavului capata
un timbru nazonat si lichidele refuleaza pe nas.
La nivelul buzelor, sifilisul tertiar ia aspectul de sifilide tuberculoase sau
tuberculo-ulceroase; mai rar se intalnesc gome difuze.
Leziunile tertiare ale amigdalelor, foarte rare, sunt reprezentate de goma,
care se ulcereaza rapid, simuland un epiteliom sau limfosarcom.

Sifilisul tertiar osos

In perioada tertiara, oasele sunt atinse in proportie de 18%. Se descriu doua
aspecte anatomo-clinice de sifilis tertiar osos: osteoperiostita plastica,
osteoperiostita si osteomielita gomoasa.
1. Osteoperiostita plastica. Aceasta afecteaza oasele lungi si indeosebi tibia.
Oasele se ingroasa, iar in cazul tibiei, se incurbeaza luand aspectul de iatagan.
Radiologic, oasele prezinta un manson de hiperostoza, prin hiperplazie
periostala.
2. Osteoperiostita si osteomielita gomoasa:
Osteomielita gomoasa se traduce prin gome osoase ce afecteaza atat oasele lungi
cat si pe cele late. Cand procesul intereseaza si maduva oaselor, ceea ce se intimpla
aproape de regula, avem osteomielita gomoasa.
Gomele osoase se deschid, de obicei, la suprafata pielii, dsnd nadtere la
ulceratii asemanatoare celor din goma cutanata. Localizarile mai frecvente
ale gomelor osteoperiostale sint:
- La craniu unde goma poate interesa tabla externa, ulceratia deschizandu-se
la exterior si tabla interna, in care caz gomele evolueaza spre creier, putand
da hemiplegie, manifestari oculare si auditive.
- La nivelul nasului: aici gomele sunt destructive si produc deformari ale
arhitectonicii nazale. Cand sunt afectate oasele proprii, se produce o
infundare a radacinii, in timp ce lobulul si aripile nasului se ridica (nasul in
sa).
Cand procesul gomos intereseaza locul de insertie al cartilajului pe osul nazal,
lobulul nasului se invagineaza, din cauza sclerozei retractile (nas in lorgneta). Cand
goma se localizeaza pe septul cartilaginos, se produce distrugerea acestuia si apoi o
turtire a virfului nasului, care, din cauza retractiei scleroase, ia aspectul de cioc de
papagal.

Sifilis congenital
Patologia generala
Prin sifilis congenital se intelege acel sifilis care este transmis produsului
conceptiei de la genitori. Mult timp s-a socotit ca infectia sifilitica mostenita poate
deriva intr-o masura egala de la mama ca si de la tata. Astazi, majoritatea

sifiligrafilor admit ca rolul preponderant in transmiterea sifilisului la descendenti, il

are mama, tatal neavand decat un rol indirect, acela de imbolnavire prealabila a
mamei.
Mostenirea materna. Sifilisul congenital se transmite de la mama prin
intermediul circulatiei placentare. Inainte de a vedea mecanismul, datorit
caruia se face propagarea infectiei de la mama la fat, cateva cuvinte despre
inf ectia sifilitica a mamei.
Infectia sifilitica a mamei este cu atat mai periculoasa pentru fat, cu cat ea este
mai recenta. Din datele statistice ale diferitilor autori reiese ca primii trei ani ai
infectiei materne reprezinta epoca cu cea mai mare nocivitate, locul de frunte
ocupandu-l primul an.
Un fapt demn de remarcat este acela ca sifilisul mamei nu este intotdeauna
manifest; el ramane deseori lipsit de antecedente valabile sau chiar ignorat
cliniceste, infectia neputand fi relevata in astfel de imprejurari decat cu ajutorul
reactiilor serologice. Numeroase observatii au aratat ca aceste femei, in aparenta
sanatoase, pot da nastere unui copil cu manifestari sifilitice. Aceasta curioasa
forma de sifilis ascuns indeosebi la femei, si-a gasit explicatia in urma cercetarilor
experimentale facute la iepuri de Gastinel si Pulvenis. Acesti autori au aratat ca
inocularile unui material sarac in treponeme nu mai dau nastere la aceste animale
decat la infectii inaparente, fara dezvoltarea unui sifilom la locul de inoculare.
Astfel de infectii paucispirochetice, asemanatoare celor obsinute experimental, se
pot realiza in mod natural si in clinica umana, anume, cand contaminarea femeilor
se face de la barbati cu sifilis latent, indemni de orice leziuni genitale floride,
infectia lor facandu-se in acest ultim caz, prin intermediul spermei, produs
incomparabil mai sarac in spirocheti, decat o manifestare specifica propriu zisa. In
asemenea conditii, sifilisul acestor femei, rezultand dupa cum am vazut dintr-o
contaminare paucispirochetica, se va comporta la fel cu cel obisnuit la iepuri,
adica un sifilis decapitat, lipsit de sancru, iar accidentele secundare, atunci
cand se produc, imbraca forme atat de usoare, incat ele scapa de cele mai
multe ori atentiei bolnavei.
Aceasta eventualitate de sifilis congenital, transmis de mame cu sifilis
ignorat, s-ar intalni, dupa statisticile lui Gardin, in 52% din cazuri, iar dupa
cea a lui Lesser in 60% din cazuri.
O alta problema care prezinta O deosebita valoare practica este aceea
a femeilor infectate chiar in cursul sarcinii si mai ales in ultimele doua luni
ale graviditatii.
S-a crezut mult timp ca ftuI ar putea s ramna indemn dac femeia este
contaminata la aceasta epoca, susinndu-se ca in asemenea condiii, naterea
copilului se face inainte ca infecia mamei sa fi avut timp sa se generalizeze.
Aceasta explicaie se baza pe faptul ca copiii nascui din mame infectate catre

sfiritul graviditaii se nasc in aparen sanatoi. Acest mod de a vedea nu mai este
admis astazi. Intr-adevar, se tie ca de la apariia sifilomului i in tot timpul celei de
a doua perioade de incubaie, spirocheii in numar restrns pot patrunde in singe,
aceasta facnd posibila imbolnavirea fatului - organism tnar i receptiv, chiar daca
infecia mamei nu s-a generalizat. Aceti copii se nasc numai in aparena sanatoi,
dovada este serologia pozitiva i posibilitatea apariiei la acetia a unor manifestari
sifilitice tardive. Interpretarea acestei forme inelatoare de sifilis congenital,
provenit de la femeile contaminate in ultimele luni ale naterii, este aceea ca
infecia acestor copii se datoreaza unui izvor relativ sarac in spirochei, cum este
sngele mamei in cursul celei de a doua perioade de incubaie.
Mecanismul transmiterii sifilisului de la mama la produsul conceptiei.
Infectia sifilitica a mamei se propaga la fat prin intermediul placentei, spirochetii
ajungnd in circulatia fetala prin cordon. In sprijinul acestor fapte vin doua
argumente, unul direct prezena spirochetilor in placenta materna, fapt dovedit
prin cercetari anatomopatologice i altul indirect, i anume, acela in legatura cu
avorturile sifilitice. Or, toate statisticile arata ca majoritatea acestor avorturi se
produc intre a 6-a i a 9-a luna, dupa dezvoltarea placentei, prin urmare atunci
cnd graie acestui organ s-au putut stabili raporturi strnse intre organismul
matern i cel fetal.
Se tie ca placenta se dezvolta ncepnd din luna a 3-a a sarcinii. Cu toate
acestea, ea nu se lasa invadata de treponeme dect mai trziu, i anume, de la a 5-a
luna, inainte. Aceasta intirziere in invazia treponemelor se datoreaz fenomenelor
involutive fiziologice care au loc in structura organului, i anume, la nivelul
vilozitatilor placentei fetale, denumite trofoblati, care sunt captuiti la inceputul
dezvoltarii lor, de doua straturi suprapuse, unul profund, stratul Langhans, compus
din celule globuloase, i altul superficial, cu structura plasmoidala. Atta timp ct
aceste straturi ii pastreaza integritatea anatomica, placenta nu permite traversarea
treponemelor. Incepnd insa din luna a 3-a, se produce in mod progresiv o atrofie
i apoi disparitia completa, mai inti a stratului Langhans i apoi a stratului
plasmodial subjacent. Din acest moment se produce o permeabilizare a inveliului
protector placentar, permitnd astfel invadarea spirochetica a acestui organ i mai
departe a organismului fetal
Motenirea paterna. Dac transmiterea materna este aproape unanim admisa
astazi, posibilitatea existentei unui sifilis congenital de origine exclusiv paterna,
mama fiind sanatoasa, este o concpptie mai veche, bazata pe ipoteze i fapte de
analogie.
Motenirea paterna s-ar concepe ca o infectie ovular. sau germinativ., fiind
vorba deci de infectarea ovulului de catre spirochetii vehiculati de sperma unui
bolnav de sifilis. Infectarea ovulului s-ar putea produce cnd acesta este la
suprafaa ovarului, in momentul fecundarii; in acest caz, treponemele singure sau

lipite de capul spermatozoidului patrund in ovul. 0 alt posibilitate este aceea ca

ovulul sa fie infectat in momentul cnd acesta s-a fixat pe mucoasa uterina, de
treponemele patrunse in cavitatea uterina, cu ocazia unui act sexual. Aceasta s-ar
putea petrece in primele 10 zile. cnd ovulul nu este inca imbracat de caduc.
mpotriva unui sifilis germinativ, care in mod teoretic ar fi posibil, pledeaza in
prirnul rnd extrema raritate a avorturilor ovulare, adic cele din primele luni ale
graviditatii, Or, se tie ca avorturile in sifilis se petrec dupa luna a 6-a, ele fiind
avorturi placentare. Pe de alt parte, in produsele acestor rare avorturi ovulare, care
sunt datorite de fapt unei endometrite sifilitice, nu s-au putut pune in evidenta
spirocheti i nici leziuni anatorno-patologice de tip specific.
Din cele de mai sus, relative la motenirea materna i paterna a sifilisului
congenital, trebuie de retinut ca infectia mamei reprezinta izvorul principal
de transmitere a sifilisului motenit; de aceea, masurile profilactice trebuie
sa fie indreptate, in primul rnd, asupra femeii bolnave.
Simptomatologia sifilisului congenital
Sifilisul congenital difera de cel dobndit prin aceea ca, infectarea fatului
facndu-se direct pe cale sanghina, prin intermediul circulatiei placentare,
este de la inceput generalizat; de aici importanta manifestarilor viscerale i
gravitatea evolutiei.
Pe de alta parte, infecia sifilitica atingnd un organism tnar, unele
organe pot fi afectate timpuriu, in momentul dezvoltarii lor, in felul acesta
putnd aparea mai trziu o serie de distrofii pariale sau generale. In sfrit,
din cauza septicemiei ce apare de la inceput, fara poarta de intrare, imunitatea
i alergia nu urmeaza drumul obinuit. De aceea, in sifilisul congenital
precoce, de pilda, putem intlni uneori leziuni de tip secundar, asociate cu
altele, care, prin caracterele lor, se apropie de cele teriare. La acestea se
adauga i slaba aparare a organismului, in faa unei infecii de la inceput
masive.

Sifilis congenital precoce

Sifilisul congenital precoce reprezinta manifestarile cu care se nate
nou-nascutul sau care apar mai trziu, in cursul primilor 2 ani. Acestea sunt,
in linii generale, comparabile cu cele din sifilisul secundar al adultului.
Simptomele sifilisului congenital precoce cuprind doua grupe: simptome
de certitudine i de probabilitate.

A. Simptomele de certitudine. Acestea se caracterizeaza prin manifestari

cutanate, manifestari mucoase, viscerale i osoase.
1. Manifestarile cutanate. Acestea sunt reprezentate de:
Pemfigusul palmo-plantar. Acesta apare de la natere, mai rar
dupa 2-3 zile, cu localizari la palme i plante (fig. 246). Leziunile iniiale
sunt nite pete eritematoase, rotunde, de la civa mm la un cm in diametru,
ele fiind izolate unele de altele sau grupate. Pe aceste macule nu intrzie sa
apara bule cu un coninut seros sau serosanghinolent care abunda in
treponeme. Dupa ruperea bulelor apar suprafee erodate ce se acopera
deseori de o crusta bruna, hematic Pemfigusul palmo-plantar este un
simptom care are asupra evoluiei bolii un prognostic grav.
Diagnosticul diferential al pemfigusului palmo-plantar sifilitic se face cu
pemfigusul contagios streptococic al nou-nascutului. Acesta apare mai
trziu, de la cteva saptamni, pna la cteva luni de la natere i se
localizeaza pe trunchi i membre, insa respecta intotdeauna palmele
i plantele.
Sifilida infiltrativa difuza. Aceasta apare intre a 2-a i a 3-a luna i se
localizeaza la nivelul regiunii periorale. Tegumentul buzelor este lucios,
edematos, se infiltreaza i in cele din urma devine rigid, inextensibil. Din
cauza micarilor se produc fisuri adnci, perpendiculare pe orificiul oral,
care se infecteaza, se acopera de cruste i impiedica copilul sa suga (fig.
247). Dupa vindecarea acestor leziuni fisurare, ramn cicatrice liniare albe,
cu dispoziie radiara, care vor constitui mai trziu un stigmat de sifilis
congenital.
O alta localizare a sifliidei infiltrative este regiunea anala i perianala,
leziunile avnd acelai aspect fisurar, cu cicatrice consecutive.
Sifilidele eritemato-papuloase. Acestea apar, de obicei, de la a doua
saptamna pna la doua luni dupa natere, sub forma unui exantem
maculopapulos, diseminat pe trunchi i membre, constituit din pete reliefate,
infiltrate, rotunde, de civa mm in diametru, avnd o coloraie roie inchis.
Sifilidele papuloase. Sifilidele papuloase, asemanatoare celor din perioada
secundara a sifilisului dobndit, sunt reprezentate prin papule tipice,
acoperite de o scuama mai evidenta la periferie (guleraul lui Biett)
(fig. 248).

In afara de sifilidele papuloase obinuite, mai putem ntlni sifilide papuloerozive i papulo-hipertrofice, in regiunea plicilor i genitala, sifilide
impetiginoase, papulo-crustoase, la faa, crustele lund un aspect meliceric,
sifilidele papulo-pustuloase cu sediul mai ales la faa (sifilide acneiforme),
sifilide psoriaziforme, sifilide variceliforme.
2. Manifestarile mucoase. Cea mai frecvent este mucoasa nazala dnd coriza
sifilitica, manifestare care apare cam dupa 2-3 saptamni de la natere.
Mucoasa nazala este roie, tumefiata, erodata i acoperita de un exudat
serosanghinolent, care, uscndu-se, da natere la cruste hematice care astupa
orificiul nazal. Respiratia copilului in timpul suptului este dificila, de aceea
il intrerupe des.
Diagnosticul diferential se face cu o coriza banala care apare mai trziu,
secretia este filanta, starea generala nu este alterata, apoi cu difterie nazala,
in care gasim false membrane i coincide cu localizari bucale.
3. Manifestari viscerale. Dintre acestea o semnificatie deosebita o are
splenomegalia i hepatomegalia, ambele fiind manifestari visceral constante,
in sifilisul congenital precoce.
Splenomegalia se traduce printr-o splina mare, palpabila, dura, scleroasa.
Prezenta unei splenomegalii precoce, inainte de 3 luni, are o deosebita
valoare diagnostica.
Hepatomegalia. Ficatul este marit mult de volum, putnd ajunge pna la
ombilic i are o consistenta dura.
4. Manifestari osoase. Manifestarile osoase se asociaza, de obicei, cu cele
cutanate, insa pot fi i solitare. Frecventa manifestarilor osoase atinge 7075% din cazuri. Leziunile osoase intereseaza craniul i mai ales oasele lungi.
La craniu se realizeaza cranio-tabesul, care se instaleaza in primele luni.
Cranio-tabesul se caracterizeaza printr-o moliciune caracteristica a oaselor
cutiei craniene, ceea ce duce la deformari. Osul frontal este moale, bosele
frontale sunt proeminente,. osul occipital este moale, turtit, oasele parietale,
sunt de asemenea moi, cartonoase.
Leziuni sifilitice ale oaselor lungi. Se descriu 3 aspecte: osteocondrita
diafizoepifizara; osteoperiostita sifilitica; osteomielita sifilitica.
1. Osteocondrita diafizoepifizara. Este reprezentata prin leziuni sifilitice
la nivelul metafizei, zona foarte vascularizata i impregnata masiv de spirocheti,
leziuni care produc tulburari in procesul de osificare. Acestea sunt caracterizate
prin formarea la nivelul metafizei (cartilajul de conjugare) a unor benzi izolate, de

calcificare excesiva. Radiologic, metafiza in loc sa se vada ca o linie neta, precisa,

apare neregulata, sinuoasa, cu dintaturi ce patrund in epifiza. Un grad mai
accentuat de osteocondrita este atunci cnd, din cauza unui proces infiltrativ mai
important, legatura dintre diafiza i epifiza slabete, producndu-se astfel o
adevarata fractura diafizoepifizara, care clinic se traduce prin aa zisa
"pseudoparalizie" Parrot.
Pseudoparalizia Parrot apare dupa 3-4 saptamni de la natere i afecteaza
mai frecvent membrele superioare, la nivelul extremitatilor distale ale humerusului,
mai rar la capatul inferior al oaselor antebratului.
Tabloul clinic al pseudoparaliziei este urmatorul: membrele superioare
atrna inerte, sunt flasce, bratele uint in rotatie interna, minile in pronatie.
Copilul nu poate mica singur minile, din cauza durerilor provocate de fractura;
mobilizarea pasiva este, de asemenea, foarte dureroasa. Atitudinea de inertie a
membrului sugereaza ideeaunei paralizii, insa este vorba de o pseudoparalizie,
intruct copilul poate mica degetele i nu prezinta tulburari de sensibilitate.
Diagnosticul diferential se face cu paralizia obstetricala datorita elongarii plexului
brahial, in urma manevrelor chirurgicale, care apare imediat dupa natere i
poliomielita ce nu se intlnete mai curnd de 4 luni.
2. Osteoperiostita sifilitica. Aceasta se asociaza, de obicei, cu alte manifestari
osoase i afecteaza oasele lungi i cele plate. Leziunile se traduc prin ingroari ale
suprafetei osului, care se pun in evidenta radiologic. La nivelul tibiei, localizarea
cea mai frecventa, aspectul este mai special. Creasta, ca i fata anterioara a acestui
os, este proeminenta, neregulata i incurbata, in forma de iatagan. Aceasta
modificare este ireversibila chiar dupa tratament, ea constituind astfel un stigmat
de sifilis congenital.
3. Osteita i osteomielita sifilitica. Osteita se traduce prin prezenta unor
cavitati rotunde situate fie la periferie, fie in plina masa osoasa. Acestea sunt
produse de procese osteogomoase, ce duc la distrugeri osoase. Cnd procesul se
dezvolta spre maduva, atunci este vorba de o osteomielita sifilitica.
B. Simptomele de probabilitate. Acest fel de simptome sunt: facies special
caracterizat prin aceea ca pielea fetei este subtire, flasca, cu riduri (facies de
batrn); greutate subnormala ; anorexie i varsaturi persistente; hipertrofia
ganglionilor epitrocleeni; malformatii congenitale (buza de iepure, picioare
strmbe); deformatii craniene (frunte olimpiana, craniu natiform, hidrocefalie).
Sifilisul congenital tardiv
Perioada sifilisului congenital tardiv cuprinde manifestarile care apar

dupa doi ani i in tot cursul existentei individului, ele fiind, in esenta, echivalentul
sifilisului tertiar al adultului.
Simptomatologia sifilisului congenital tardiv cuprinde doua grupe de manifestari:
- manifestari active, proprii tertiarismului, datorite localizarii treponemelor
in diverse teritorii, cele mai semnificative fiind sifilidele tuberculoase
i gomele cutaneo-mucoase, osoase i viscerale;
- stigmatele care cuprind:
1) stigmate propriu-zise, care nu sunt altceva dect sechele ale unor leziuni
anterioare;
2) distrofii, reprezentate prin manifestari datorite unoI' tulburari
generale produse de sifilis.
Manifestari active proprii tertiarismului
Dintre acestea, cele mai importante sunt: manifestarile cutaneo-mucoase,
leziunile osteogomoase nazale, manifestarile osoase i articulare, oculare i
auditive, leziuni testiculare.
A. Manifestari cutaneo-mucoase. Manifestarile cutanate i mucoase in
cadrul sifilisului congenital tardiv se suprapun celor din sifilisul tertiar dobndit,
ele fiind reprezentate prin:
- sifilidele tuberculoase uscate i ulcerate, care au aceeai dispozitie circinata;
- gome cutanate, care trec prin aceleai stadii de evolutie;
- gome ale cavitatii bucale, localizate frecvent pe valul palatin, ducnd la
perforatie, cu tulburari in fonatie i deglutitie.

B. Leziuni osteogomoase nazale. Una din localizarile importante ale

sifilisului congenital este cavitatea foselor nazale. Leziunile sunt de natura
osteogomoasa i intereseaza mai ales oasele i cartilajele. Din cauza procesului
destructiv se produc diformitati indelebile. Astfel, cnd procesul osteogomos
intereseaza numai oasele proprii, se produce o infundare a radacinii nasului,
dedesubtul spinei frontalului, iar lobulul se ridica mpreuna cu orificiile nazale,
realizindu-se nasul in a. Daca este distrus septul cartilaginos, la nivelul insertiei
pe osul nazal, lobulul este tras inauntru, din cauza cicatricei scleroase: nasul in
binoclu. In sfrit, mai putem avea aspectul de cioc de papagal i nasul complet
turtit, cnd este afectat att cartilajul ct i oasele proprii.
C. Manifestari osoase i articulare. Manifestarile osoase ii fac aparitia
intre al 6-lea i al 12-lea an. Se disting 3 forme anatomo-clinice, cu aceleai

caractere ca i in sifilisul tertiar dobndit: osteoperiostita plastica; osteoperiostita

gomoasa; osteomielita gomoasa. La nivelul articulatiilor putem intlni
hidrartroza, localizata cel mai adesea la genunchi, cu evolutie cronic i insidioasa
i artrita, simulind o tumora alba.
D. Manifestari oculare. Acestea pot interesa corneea, irisul sau fundul
de ochi. Cea mai importanta dintre leziuni este keratita parenchimatoasa.
Leziunile pot fi in focare sau difuze i constau dintr-o infiltratie, urmata de o
scleroza interstitiala cu opacifierea corneii, care atunci cnd este mai importanta
poate duce la cecitate. Leziunile de fund de ochi consta din coroidite,
corioretinite pigmentare i nevrite optice.
E. Tulburarile auditive. La nivelul urechii poate fi afeetat i urechea
mijlocie i cea interna. Leziunile urechii mijlocii incep in prima copilarie sub
forma unei otite medii cu otoree cronica, otita care conduce la perforatia
timpanului, distrugerea osioarelor i consecutiv la pierderea auzului.
La nivelul urechii interne este afectat nervul acustic, bilateral, leziunile
ducnd rapid la surditate. Sediul aeestor leziuni poate fi central, la nivelul
celui de al patrulea ventricul. Alteori este vorba de o nevrita parenchimatoasa
ce intereseaza traiectul sau periferic, dupa ce s-a angajat in conductul
auditiv intern. Cu timpul surditatea antreneaza mutitatea.
F. Leziunile testiculare. Acestea sunt de natura gomoasa i cuprind
doua forme: orhita gomoasa i orhita sclerogomoasa.
In afara de manifestarile descrise, bolnavii cu sifilis congenital tardiv
mai pot prezenta o serie de simptome nervoase ca: cefalee, ameteli, convulsii,
sindroame coreiforme, paralizii oculare partiale, hemiplegii, paraplegii, ca i
tulburari psihice (apatie, indiferenta, iritabilitate).
Stigmatele sifilisului congenital tardiv
1. Stigmate propriu-zise. Acestea sunt reprezentate de cicatricele peribucale,
sechele ale sifilidei infiltrative, cicatricele lumbofesiere consecutive unor
sifilide ulceroase, din timpul sifilisului congenital precoce, ca i de sechelele
oculare, auditive i osoase, care ramn dupa vindecarea leziunilor active.
2. Distrofiile. Acestea pot fi generale i partiale.
Distrofiile generale: acestea sunt datorite indeosebi atingerii glandelor endocrine
i intereseaza sistemul osos i muscular; ele se pot traduce prin infantilism,
gigantism sau sindrom adipozogenital
Distrofiile partiale: dintre acestea cele mai importante sunt distrofiile

dentare, care intereseaza dintii din a doua dentitie; ele exprima tulburari
in odontogeneza datorite leziunilor ce au loc la nivelul papilei dentare.
Se tie ca sifilisul congenital este cel mai virulent, in ultimele 3 luni ale vietii
intrauterine i in cele 3-4 luni dupa natere, epoca in care o parte dintre dintii
definitivi incep sa-i fabrice dentina, i anume primul molar in luna a 6-a a vietii
intrauterine, incisivii in prima luna dupa natere, caninii la 3-4 luni dupa natere.
Ordinea cronologica a dentificarii ne permite sa intelegem de ce aceste grupuri de
dinti, in plina dezvoltare, sunt cei mai afectati de infectia sifilitica. Din contra, alti
dinti care se osifica mai trziu, adica atunci cnd sifilisul i-a atenuat actiunea sa
nociva, sunt mai rar atini de boala.
Procesul de dentificare incepe totdeauna la virful papilei dentare catre baza. Daca
papila dentara sufera o tulburare in acest timp, atunci i dentificarea se va face in
mod defectuos in aceasta perioada. Cu ct tulburarea va fi mai timpurie, cu att
stigmatul se va inscrie mai aproape de virful dintelui i, invers, daca aceasta va fi
mai trzie, repercusiunile se vor resimti la baza. Distrofiile dentare sunt deci
rezultatul tulburarilor in dentificare, tulburari care au la baza leziuni ale papilei
dentare produse de sifilis, in epoca sa cea mai virulenta, epoca ce coincide cu
inceputul dentificarii primului molar, caninilor i incisivilor. Aceasta va duce mai
tirziu la aparitia distrofiilor dentare, reprezentate printr-o serie de anomalii privind
structura, forma, volumul i rezistenta acestor categorii de dinti.
Anomalii structurale. Acestea sunt reprezentate prin eroziunile dentare,
care constituie tipul cel mai frapant al distrofiilor dentare sifilitice. Termenul
de eroziune este impropriu, deoarece nu este vorba de o pierdere de dentina,
in anumite teritorii, ci de lipsa depunerii ei, ca urmare a leziunilor la nivelul
papilei dentare. Eroziunile dentare cuprind:
a) Eroziuni coronariene, interesind coroana dintelui. Ele pot fi punctiforme sau
cupuliforme, liniare sau difuze, interesind intreaga coroana:
- eroziunile punctiforme se prezinta ca nite depresiuni, hemisferice, de
coloratie cenuie sau neagra, situate orizontal pe incisivi, canini, primul
molar;
- eroziunile liniare intereseaza mai des incisivii i iau forma unor anturi
liniare, situate simetric, la aceeai inaltime;
- eroziunile in suprafata: suprafata dintilor este rugoasa, inegala, cu ridicaturi
i depresiuni.
b) Eroziuni cuspidiene care afecteaza partea taioasa a dinilor. La nivelul
primului molar, acesta are corpul normal, insa suprafaa taietoare in loc sa
prezinte acele eminene mamilare rotunde, arata 3-4 conuri ascuite, puse pe
corpul dintelui. Dupa un timp, aceste proeminene se tocesc, realizind
dintele in platou. Pe canini, atrofia cuspidiana are aspectul unui con rasucit
(dinte in urubelnia). Pe incisivi, mai ales pe cei median superiori, atrofia

cuspidiana poate lua urmatoarele aspecte: dinte in fierastrau, dinte laminat,

dinte cu scobitura semilunar a dinii Hutchinson.
Dintii Hutchinson, care prezinta o semnificaie deosebita, pentru sifilisul
congenital tardiv, are urmatoarele caractere:
a) sediul pe incisivii median superiori;
b) oblicuitatea convergenta a axelor lor;
c) stenoza marginii libere.
Dinii Hutchinson impreuna cu keratita parenchimatoasa i surditatea constituie
triada Hutchinson, revelatoare pentru sifilis congenital.
Anomalii de volum. Datorita tulburarilor in procesele de dentificare se
poate intlni microdontie, nanism sau gigantism dentar, interesnd indeosebi
incisivii mediani superiori.
Anomalii de forma. Acestea sunt caracterizate prin devieri de la tipul obinuit,
incisivii semanind cu caninii, apoi dini rasucii, dini triangulari, dini in forma de
corn, tricorn.
Vulnerabilitatea dentara. Din cauza ca dinii sunt prost acoperii de dentina,
ei se altereaza uor i prezinta carii precoce, cea mai semnificativa fiind caria
neagra, cu sediul la coletul dintelui, situata orizontal i care se observa, de obicei,
pe incisivii superiori.