Actele administrative supuse controlului indirect pe calea excepţiei de

nelegalitate

1. Acte care pot face obiectul excepţiei de nelegalitate

Având în vedere faptul că sfera actelor administrative care intră sub incidenţa noii Legi
Contenciosului administrativ este redusă excesiv doar la actele administrative unilaterale,
respectiv la actele administrative de gestiune publică (contractele administrative încheiate pe
dreptul de proprietate publică) şi sfera controlului jurisdicţional indirect al legalităţii actelor
este redusă doar la categoriile de acte mai sus menţionate, neputând fi controlate pe calea
excepţiei de nelegalitate actele de gestiune privată (contractele de drept comun), astfel se
poate concluziona că acestea din urmă vor fi controlate de către alte instanţe judecătoreşti
decât cele de contencios, contrar dispoziţiilor din Constituţie.
Se constată aşadar faptul că instituţia excepţiei de nelegalitate consacrată prin art. 4 din
Legea nr. 544/2004, derogă de la sistemul tradiţional de contencios administrativ, potrivit
căruia instanţele de contencios erau competente să anuleze numai acte administrative de
autoritate individuale, iar actele normative să fie înlăturate din soluţionarea procesului pe
calea excepţiei de nelegalitate, excepţie făcând în materia actului administrativ cu caracter
normativ, până la intrarea în vigoare a legii nr. 544/2004 doar acţiunea în contencios
administrativ a prefectului, prin care instanţa de contencios putea anula pe cale directă un act
administrativ de autoritate normativ adoptat sau emis de către autorităţile administraţiei
publice locale sau judeţene. De asemenea, excepţia invocată atât înainte de intrarea în vigoare
a Legii nr. 544/2004, cât şi după, poate viza numai legalitatea actelor administrative, nu şi
oportunitatea lor.
Astfel, din art. 4 ale Legii rezultă că pe calea excepţiei de nelegalitate invocată din oficiu
sau la cererea părţii interesate, poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, legalitatea
unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia.
Iniţial, nu se distingea între actul administrativ cu caracter normativ şi cel cu caracter
individual, însă, după modificarea art. 4 prin Legea nr. 262/2007, rezultă că legiuitorul nu
statuează expres posibilitatea invocării excepţiei în cazul actelor unilaterale cu caracter
normativ.
 Făcând însă apel la normele de tehnică legislativă statuate prin Legea nr. 24/2000
republicată, care impun ca elaborarea actelor normative să aibă loc prin corelarea textelor
legale instituite prin aceste acte normative, precum şi la principiul de drept potrivit căruia
legea se interpretează în sensul de a produce efecte juridice, iar nu în sensul înlăturării
efectelor sale, rezultă că posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate şi în privinţa actului
administrativ cu caracter normativ se desprinde din conţinutul alin. 2 al art. IV şi al art. II alin.
2 din Legea nr. 262/2007 care se aplică în continuare ca dispoziţii proprii ale Legii nr.
262/2007, dispoziţii care fac referire la modalitatea de soluţionare a excepţiei de nelegalitate
vizând un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007,
legiuitorul nefăcând distincţie între actul administrativ unilateral cu caracter individual şi cel
cu caracter normativ. O atare soluţie se impune, întrucât, dacă prin acţiune directă în
contencios administrativ pot fi atacate atât actele administrative cu caracter normativ, cât şi
cele cu caracter individual, a fortiori aceste acte administrative vor putea face şi obiectul
controlului jurisdicţional indirect pe calea, excepţiei de nelegalitate.
După modificarea Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007, practica înaltei Curţii de
Casaţie şi Justiţie este constantă în sensul admisibilităţii invocării excepţiei de neîegaîitate şi
în privinţa actului administrativ cu caracter normativ, instanţa de contencios administrativ
fiind abilitată să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative
cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis, ţinând seama de
principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. l alin. 5 din
Constituţia României şi art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Argumetele invocate de către
instanţa supremă în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate în privinţa actului
administrativ normativ, au fost reliefate elocvent într-o decizie de speţă:
- din expunerea de motive la Legea nr. 262/2007, reiese faptul că modificarea textului art. 4
din Legea nr. 554/2004 a vizat includerea, în ipoteza textului atât a actelor administrative cu
caracter normativ, cât şi a celor cu caracter individual;
- principiul coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate atât
pentru actele individuale, cât şi pentru cele normative, aşa încât acest mijloc de apărare să nu
fie restrictiv, pierzându-şi astfel funcţia pentru care a fost creat;
- dacă legiuitorul a înţeles să pună la îndemâna persoanelor de drept privat un mijloc de
apărare pe cale de excepţie pentru actele de autoritate individuale, în privinţa cărora cei vizaţi
au deja la îndemână acţiunea directă în contenciosul administraţie, pe baza argumentului de
logică a fortiori, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în
legătură cu acte normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte se pot
produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci şi mult ulterior1.
În sprijinul opiniei noastre mai poate fi invocată opinia unui distins doctrinar 2, care
pornind de la dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 (înainte de modificare, dar
care reiau în mare parte dispoziţiile art. 18 alin. 2 înainte de modificare) arată că excepţia de
nelegalitate invocată într-un litigiu de contencios administrativ poate avea ca obiect şi un act
administrativ normativ sau o operaţiune administrativă (un aviz de exemplu) care a stat la
baza actului dedus judecăţii. De data aceasta, după cum judicios afirmă autorul antecitat,
raţiunea pentru care actul administrativ normativ poate face obiectul controlului indirect de
legalitate constă în faptul că el reprezintă suportul juridic al actului administrativ individual,
izvor al drepturilor şi obligaţiilor deduse judecăţii la instanţa de contencios administrativ,
arătând că pentru evitarea oricărei confuzii ar fi fost de preferat ca legea însăşi să facă, în mod
expres, aceste distincţii privind actele administrative de autoritate care pot face obiectul
excepţiei de nelegalitate. în acord cu opinia autorului antecitat, apreciem şi noi că cele
menţionate mai sus, s-ar putea constitui într-o propunere de lege ferenda la o viitoare
modificare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În literatura de specialitate recentă, după modificarea Legii nr. 554/2004 prin Legea nr.
262/20073, se arată că se conturează o linie jurisprudenţială, în sensul că excepţia de
nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ va fi privită ca un incident
procedural care va fi rezolvat de către instanţa sesizată cu fondul pricinii. Acest argument este
în vădită contradicţie cu prevederile art. 126 alin. 6 din Constituţia republicată, care instituie
in terminis drept garanţie constituţională a controlului legalităţii tuturor actelor administrative
doar calea contenciosului administrativ, de competenţa exclusivă a instanţelor specializate de
contencios administrativ, stabilite prin Legea contenciosului administrativ şi Codul de
procedură civilă, în motivarea aceleiaşi opinii referitoare la inadmisibilitatea invocării
excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ, se arată că excepţia de
nelegalitate fiind un mijloc de apărare prin care se ajunge nu la anularea actului administrativ,
ci doar la constatarea nelegalităţii acestuia, efectele admiterii excepţiei urmând să se producă
numai inter partes, în cazul actului administrativ normativ ale cărei dispoziţii sunt de interes
general, nu se poate susţine că acelaşi act poate fi nelegal pentru părţile implicate în litigiu,
dar rămâne legal şl executoriu pentru celelalte.
1
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1850 din 13 mai 2008.
2
A. Trăilescu, Studiu comparativ asupra formelor contenciosului administrativ, Revista „Dreptul”, vol. 17, nr.3,
2006, p.116.
3
A. Iorgovan, L. Vişan, A.S. Ciobanu, D. I. Pasăre, Legea contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2008, p.127.
 În contextul legislaţiei actuale, invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ
cu caracter normativ sau individual constituie un mijloc eficient de apărare, cu precădere în
materia litigiilor privind restituirea proprietăţilor imobiliare preluate în mod abuziv de către
stat, în baza unor acte administrative normative cu caracter discriminator şi nedrept, emise de
către fostul regim comunist, care încălcau principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii
consacrat chiar şi de Constituţia din anul 1965, chiar dacă la data invocării excepţiei de
nelegalitate aceste acte administrative normative sunt abrogate, sau în baza unor decizii de
atribuire în proprietate a unor terenuri proprietate de stat de către organe necompetente sau cu
încălcarea dispoziţiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată. Astfel, în cazul actului
administrativ cu caracter normativ, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 1, în mod judicios a
statuat faptul că poate face obiectul excepţiei de nelegalitate şi un act administrativ cu caracter
normativ abrogat la data formulării acţiunii la instanţa de fond, dacă se constată că
soluţionarea litigiului pe fond depinde de legalitatea actului respectiv şi întrucât abrogarea
produce efecte numai pentru viitor şi nu suprimă efectele juridice produse de actul contestat în
perioada în care a fost în vigoare. Pe de altă parte, verificarea legalităţii actului administrativ
normativ abrogat, pe calea excepţiei de nelegalitate, pentru a se constata dacă reclamantul a
fost vătămat într-un drept sau interes legitim prin acest act administrativ abrogat, se
analizează, la fel ca şi în cazul acţiunii directe în anulare, prin raportare la prevederile legale
în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. Invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act
administrativ cu caracter normativ abrogat are drept fundament interesul legitim personal,
născut şi actual al persoanei vătămate prin raportare la fondul litigiului care depinde de
legalitatea actului contestat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Se poate
aşadar concluziona faptul că, deşi art. 4 alin l din Legea nr. 554/2004 în urma modificărilor
aduse prin Legea nr. 262/2007 face referire doar ia actul administrativ individual' controlul
legalităţii actelor administrative normative pe calea excepţiei de nelegalitate poate fi
exercitat şi în cazul acestor acte administrative, şi nu numai în cadrul unui proces de
contencios administrativ prin care se solicită anularea unui act administrativ cu caracter
individual sau verificarea legalităţii unei operaţiuni administrative, ci, şi în cadrul unor litigii
de drept comun altele decât cele privind anularea unor acte administrative, întrucât si prin
acte administrative normative reclamanţii pot fi vătămaţi în situaţia lor juridică subiectivă.
În literatura de specialitate, s-a exprimat opinia că anularea unui act administrativ pe
calea excepţiei de nelegalitate nu poate fi admisă în cazul în care legea instituie obligativitatea
atacării unui act administrativ normativ prin acţiune directă pe calea contenciosului
administrativ. S-a exprimat şi opinia în sensul căreia excepţia de nelegalitate nu poate fi
invocată în cazul procedurilor administrativ-jurisdicţionale, întrucât acestea rămân căi
administrative de atac, specie a recursului administrativ, chiar dacă împrumută
caracteristici jurisdicţionale. Nu împărtăşim această opinie, pentru considerentele expuse
mai jos. După intrarea în vigoare a Constituţiei revizuite, dispoziţiile art. 21 alin. 4 din
Constituţie şi, în acord cu acestea, şi dispoziţiile art. 6 alin. l din Legea nr. 554/2004
statuează că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, în această ipoteză,
dacă partea nu a optat pentru procedura administrativ jurisdicţională, iar în baza actului
administrativ care nu a fost contestat prin utilizarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale,
a fost emis un alt act, partea va putea ataca acest din urmă act, invocând excepţia de
nelegalitate a actului administrativ neatacat prin procedura administrativ-jurisdicţională.

2. Acte administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea

excepţiei de nelegalitate

Excepţia de nelegalitate vizează numai actele administrative tipice, nu şi actele

administrative asimilate, respectiv refuzul nejustificat şi tăcerea administrativă, întrucât
excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare a părţii de un act existent, nu de un act ce
nu a fost emis, iar, pe de altă parte, excepţia are ca scop înlăturarea actului din proces, nu
obţinerea unui răspuns la o cerere, fapt ce ar presupune obligarea autorităţii publice la a
acţiona într-un anumit fel1.
În privinţa refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, excepţia de nelegalitate nu poate
fi invocată, întrucât, după cum s-a precizat 2, în privinţa instituţiei reglementate de art. 4 din
Legea contenciosului administrativ nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Lege,
rămase nemodificate, potrivit cărora se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. De
asemenea, potrivit jurisprudenţei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu pot fi cercetate pe
calea excepţiei de nelegalitate actele prin care organele administraţiei publice realizează
operaţiuni administrative, întrucât, acestea nefiind susceptibile prin ele înseşi să dea naştere,
să modifice sau să stingă drepturi şi obligaţii, nu au caracterul unui act administrativ de sine
stătător, ci consemnează efecte juridice produse de actele administrative aduse la îndeplinire,
astfel de operaţiuni administrative neputând fi atacate în mod separat de actele administrative
producătoare de efecte juridice la instanţa de contencios administrativ, nici pe calea acţiunii
directe, şi nici pe calea excepţiei de nelegalitate. în privinţa acestor operaţiuni administrative,
1
A. Trăilescu, op.cit., p.115
dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Lege dispun fără echivoc, în sensul că instanţa competentă să
verifice legalitatea unui act administrativ pe cale directă are căderea să se pronunţe şi asupra
legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus
judecăţii. De asemenea, în privinţa actelor administrative exceptate de la controlul indirect pe
calea excepţiei de nelegalitate, jurisprudenţa franceză1 arată că excepţia de ilegalitate a unui
document de urbanism, special modificat pentru a permite deschiderea procedurii de
declarare a utilităţii publice a unui imobil, nu poate fi invocată într-o acţiune îndreptată
împotriva acelei declaraţii de utilitate publică, întrucât modificarea acestui document de
urbanism a avut tocmai rolul de a se putea declanşa procedura de declarare a utilităţii publice
a respectivului imobil.

3. Excepţia de nelegalitate în cazul actului administrativ cu caracter individual

Cu privire la problema verificării legalităţii unui act administrativ emis anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 554/2004, pe calea excepţiei de nelegalitate, înainte de modificare prin
Legea nr. 262/2007, şi dacă o atare posibilitate nu înfrânge principiul neretroactivităţii legii,
jurisprudenţa constantă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 3 a statuat faptul că pot fi contestate
pe calea excepţiei de nelegalitate doar actele administrative cu caracter individual emise după
intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, o soluţie contrară ar conduce
la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat prin art. 15 alin. 2 din
Constituţia revizuită, iar, pe de altă parte, actele administrative cu caracter individual emise
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 puteau fi atacate doar în condiţiile şi
termenele prevăzute .de Legea nr. 29/1990, conform regulii tempus regit actum. Prin
modificările aduse Legii nr. 554/2004 prin. Legea nr. 262/2007, în opoziţie cu
jurisprudenţa constantă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, controversele doctrinare şi
jurisprudenţiale privind posibilitatea controlului jurisdicţional indirect pe calea excepţiei
de nelegalitate în privinţa actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 au fost tranşate, consacrându-se soluţia
legislativă a posibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate în privinţa tuturor actelor
administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ emise anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cât şi a celor emise anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 262/2007, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la
dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
1
C. Guettier, Jurisprudence administrative 2005, p.515 apud. O. Puie, op.cit., p.117.
 Problematica invocării excepţiei de nelegalitate, după intrarea în vigoare a Legii nr.
262/2007, şi în privinţa actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării m
vigoare a Legii nr. 554/2004, este vehement criticată în literatura de specialitate2, acreditându-
se ideea caracterului neconstituţional al acestor dispoziţii legale, prin raportare la dispoziţiile
art. 20 alin. 2 din Constituţie, cu referire expresă la principiul priorităţii reglementărilor
internaţionale, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, ale art. 6 parag. l din
Convenţia europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, în sensul încălcării principiului securităţii raporturilor juridice1.
Problema invocării excepţiei de nelegalitate în privinţa actului administrativ cu caracter
individual, indiferent că acesta a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 sau
după intrarea în vigoare a acestei legi, trebuie analizata pornind de la scopul şi raţiunea
instituirii de către legiuitor a acestei instituţii juridice, respectiv aceea de mijloc de apărare.
Astfel, actul administrativ cu caracter individual se adresează unui subiect de drept sau unui
număr determinat de subiecte de drept, fiind adus la cunoştinţa acestora, iar dacă prin actul
administrativ cu caracter individual adresat unui subiect de drept este vătămată o terţă
persoană, pentru determinarea momentului în care terţa persoană constată vătămarea, sunt
aplicabile regulile referitoare la determinarea momentului în care terţul a luat cunoştinţă de
acel act, care poate coincide cu momentul executării actului, sau după executarea acestuia.
Interesul legitim de a contesta un astfel de act îl are doar beneficiarul acestui act, dacă prin
acest act i se refuză recunoaşterea unui drept sau interes legitim, sau o terţă persoană care se
consideră lezată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ cu caracter
individual adresat altui subiect de drept. Pornind de la subiecţii care au un interes legitim de a
contesta actul administrativ cu caracter individual pe calea excepţiei de nelegalitate, rezultă
implicit şi subiecţii în privinţa cărora produc efecte juridice acte administrative cu caracter
individual constatate ca fiind nelegale pe calea excepţiei de nelegalitate. Astfel, dacă în
privinţa actului administrativ cu caracter normativ, care instituie norme cu caracter general şi
impersonal, constatarea nelegalităţii acestuia pe calea excepţiei de nelegalitate atrage
înlăturarea lui din judecata de fond, actul administrativ continuând să-şi producă efectele
juridice faţă de toţi ceilalţi subiecţi de drept cărora li se adresează, în privinţa actului
administrativ cu caracter individual, efectul inter partes are drept consecinţă faptul că acesta
îşi produce efectele juridice doar faţă de persoana căreia i se adresează sau faţă de terţa
1
E. Albu, Neconstituţionalitatea Legii nr. 262/2007 pentru modificarea si completarea Legii
contenciosului administrativ, în revista Curierul judiciar, nr. 9/2007, p. 45-49.
persoană care a dobândit beneficiul constatării nelegalităţii actului pe calea excepţiei de
nelegalitate.
Singura deosebire faţă de anularea pe calea directă constă în momentul de la care îşi
produce efectele juridice constatarea nelegalităţii actului pe calea excepţiei de nelegalitate,
care poate apărea după o perioadă mai îndelungată de timp de la data adoptării acestuia, faţă
de anularea pe cale directă, ale cărei efecte se produc de la data adoptării, în baza principiului
excutării din oficiu a actului administrativ, sau în urma formulării unei acţiuni în contencios
administrativ în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.
S-ar putea concluziona faptul că această instituţie juridică şi-ar găsi aplicabilitatea doar în
privinţa actului administrativ cu caracter normativ, întrucât doar acesta, conţinând norme cu
caracter general şi impersonal, în urma constatării nelegalităţii lui pe calea excepţiei de
nelegalitate, va continua să-şi producă efectele juridice faţă de toţi ceilalţi subiecţi de drept
cărora îi se adresează. De asemenea, în privinţa actului administrativ cu caracter individual,
această instituţie juridică ar deveni eficace, atingându-şi scopul, doar în ipoteza în care o terţă
persoană contestă un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept prin
care aceasta este vătămată, şi care nu a avut cunoştinţă despre acest act administrativ, pentru
a-l putea contesta pe cale directă, decât în momentul executării actului sau după executarea
acestuia.

4. Invocarea excepţiei de nelegalitate în cazul contractului administrativ

Excepţia poate fi invocată şi pentru anularea unui contract administrativ asimilat, în

sensul Legii nr. 554/2004, actului administrativ unilateral, precum şi pentru anularea unui act
administrativ-jurisdicţional sau act administrativ-fiscal. Exigenţele principiului legalităţii
căruia îi sunt supuse clauzele contractului administrativ, impun ca, în ipoteza neîndeplinirii
acestor exigenţe, clauzele negociate subsecvente clauzelor exorbitante, adică raportului de
drept public, să nu mai poată fi impuse părţilor contractului administrativ, ceea ce atrage pe
cale de consecinţă nulitatea absolută a contractului administrativ, pentru neîndeplinirea
condiţiilor de fond pentru încheierea convenţiilor prevăzute de art. 948 Cod civil. În contextul
în care, prin actul administrativ de autoritate (hotărârea consiliului local sau judeţean) în baza
căruia urmează să fie încheiat contractul administrativ, nu sunt aprobate şi clauzele de drept
public care vor trebui să fie inserate în contractul administrativ, acestea regăsindu-se doar în
conţinutul contractului administrativ şi fiind stabilite de către organul competent să semneze
contractul administrativ, în ipoteza în care aceste contracte administrative conţin clauze
reglementare contrare dispoziţiilor legale sau hotărârilor autorităţilor publice, lezând astfel
drepturile sau interesele legitime ale unei persoane, excepţia de nelegalitate asupra acestor
contracte administrative, ridicată într-un proces1 pendinte, este pe deplin admisibilă. din
moment ce verificarea legalităţii unui act administrativ poate fi constatată atât prin acţiune
directă, cât şi prin acţiune indirectă, rezultă că, în contextul acestor dispoziţii legale,
concordante cu dispoziţiile constituţionale revizuite şi cele ale Legii nr. 554/2004, verificarea
legalităţii unui contract administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, asimilat în opinia
autorului actului administrativ, în general, este în opinia noastră pe deplin admisibilă. În
privinţa verificării legalităţii clauzelor reglementare ale unui contract administrativ prin care
sunt puse în valoare bunuri proprietate privată, o astfel de excepţie ridicată într-un proces
pendinte, este pe deplin admisibilă, din moment ce şi astfel de contracte conţin clauze
reglementare, asimilate actelor administrative unilaterale, prin care administraţia acţionează în
virtutea capacităţii sale de drept administrativ şi care pot fi interpretate izolat în ansamblul
procedurii contractuale.

1
O.Puie, op.cit. , p. 128