Tema 2

Regimul juridic al contenciosului administrativ in Romania

Porivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale
autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care
privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar.
Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor
vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.”
Textul constituţional citat, consacrând competenţa instanţelor de contencios administrativ de a
soluţiona cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe declarate
neconstituţionale, aşadar accesul la justiţie al persoanelor aflate în situaţia menţionată, determină,
totodată, un regim juridic specific pentru acţiunile în contencios administrativ împotriva
ordonanţelor Guvernului.
Persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii
din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ în două situaţii:
a) când este pusă la îndoială prezumţia de constituţionalitate a unui astfel de act (situaţie în care,
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea trebuie însoţită de
excepţia de neconstituţionalitate);
b) când a fost constatată neconstituţionalitatea unei ordonanţe de Guvern, situaţie în care
acţiunea trebuie introdusă în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data
publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.
In ambele situaţii, admisibilitatea acţiunii este condiţionată de răsturnarea prezumţiei de
constituţionalitate a ordonanţei Guvernului pretins vătămătoare.
Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea
formulată împotriva ordonanţelor Guvernului poate avea ca obiect: – acordarea de despăgubiri
pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului; – anularea actelor administrative
emise în baza acestor acte; – obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ;
– obligarea unei autorităţi publice la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Pe cale de interpretare, rezultă că nu poate constitui obiectul unei astfel de acţiuni:
a) anularea unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă b) constatarea neconstituţionalităţii
unei ordonanţe sau a dispoziţiei din ordonanţă.

1
 Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „instanţa de contencios administrativ, dacă
apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin
încheiere motivată, Curtea Constituţională, şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.” Este de
menţionat în acest sens că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care reglementau suspendarea obligatorie a cauzei în cazul
sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, au fost abrogate expres prin
Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură
penală al României. Astfel fiind, în prezent, norma citată reglementează singurul caz de
suspendare obligatorie a cauzei de către instanţa de judecată în situaţia sesizării Curţii
Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Succintul examen al regimului juridic al acţiunii împotriva ordonanţelor Guvernului relevă
faptul că, în această materie, controlul instanţelor judecătoreşti este limitat, în considerarea
naturii juridice a actelor în discuţie, respectiv a faptului că „ordonanţa este un act administrativ
supus unui regim juridic mixt, de drept constituţional şi de drept administrativ, spre deosebire de
hotărârea Guvernului, supusă exclusiv unui regim juridic administrativ”. Se observă, totodată, că
mecanismul consacrat în această privinţă de Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 126 alin. (5) din
Constituţie, creează o strânsă legătură între instanţele judecătoreşti şi instanţa de contencios
constituţional, admisibilitatea acţiunii în faţa instanţei de judecată fiind condiţionată de
pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei soluţii de constatare a neconstituţionalităţii
ordonanţei Guvernului. Se realizează în acest mod concilierea mai multor exigenţe impuse de
rigorile statului de drept: asigurarea supremaţiei Constituţiei, respectarea principiului separaţiei
şi echilibrului puterilor în stat şi protecţia drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale
persoanelor.