CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

8. Obiectul acţiunii judiciare

Potrivit dispoziţiilor art. 8. alin 1. din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un
drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral,
nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în
termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, poate
sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în
parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră
vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul
nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite
operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului
legitim.
Din textul legal rezultă că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui
fie anularea unui act administrativ, fie obligarea unei autorităţi publice care refuză să rezolve
o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. de a rezolva respectiva cerere, precum şi
repararea pagubei cauzată prin actul administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat.
Cu privire la anularea actului administrativ ce poate forma obiectul acţiunii în contenciosul
administrativ, aşa cum rezultă din definiţia dată de lege, acesta trebuie să fie un act administrativ
de autoritate, care poate avea atât caracter individual, cât şi caracter normativ, prin care se încalcă
un drept sau un interes legitim, sau un act emis cu exces de putere. Totodată, actul administrativ
reprezentând manifestarea de voinţă a autorităţii nu trebuie să fie exceptat de la controlul
exercitat de instanţa de contencios administrativ.
Având în vedere că legea asimilează actului administrativ refuzul nejustificat al autorităţii
publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, precum şi nerezolvarea
în termenul legal a unei astfel de cereri de către autoritatea publică competentă, în mod firesc
acţiunea în contencios administrativ poate fi introdusă şi de persoana vătămată prin astfel de acte
atipice.
Obiectul acţiunii în contenciosul administrativ îl poate constitui şi cererea de reparare a
pagubelor materiale, eventual a daunelor morale ce i-au fost cauzate reclamantului printr-un
act administrativ emis de o autoritate publică.
Repararea pagubei poate fi solicitată atât prin acţiunea în care se cere anularea actului
administrativ, cât şi printr-o acţiune separată. În acest sens, art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede
că atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi
timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la
care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererile trebuie să se
adreseze instanţei de contencios administrativ competente în termen de un an de la data
comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii
procesului-verbal de conciliere, după caz, care a produs respectivul prejudiciu şi se supun
normelor legii contenciosului administrativ în ceea ce priveşte procedura de judecată şi taxele de
timbru.
Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin
care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea
interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim
privat.
27
 CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

Prin derogare de la dispoziţiile art. 8 alin. (1), acţiunile întemeiate pe încălcarea unui
interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să
emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub
sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie
pe zi de întârziere ce se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei
obligate, în cazul în care termenul de executare a hotărârii definitive nu este respectat de aceştia.
Întrucât contractele administrative sunt asimilate prin lege actelor administrative, rezultă
că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui şi aceste contracte. Astfel,
potrivit art. 8 alin. (2), instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze
litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice
litigii legate de încheierea contractului administrativ ori care privesc anularea unui astfel de
contract. La soluționarea acestor litigii se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii
contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Pentru litigiile referitoare la executarea contractelor administrative, competența de
soluționare aparține instanțelor civile de drept comun.
Rezultă că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile
care au ca obiect actele elaborate în fazele premergătoare încheierii contractelor administrative
(anunţuri, caiet de sarcini, proces-verbal, etc), cât şi aspectele legate încheierea sau anularea
acestor contracte. La judecarea litigiilor care au ca obiect contactele administrative, instanţa
trebuie să aibă în vedere faptul că principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului
priorităţii interesului public. Altfel spus, în contractele administrative primează interesul public
faţă de libertatea contractuală, spere deosebire de dreptul civil unde contractul este legea părţilor.

9. Fazele procedurii contenciosului administrativ

Procedura contenciosului administrativ cuprinde două faze: procedura prealabilă
sesizării instanţei competente şi procedura în faţa instanţei de contencios administrativ.
a) Procedura prealabilă are în vedere dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit
cărora înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă
aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în
parte, a acestuia.
În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.
De asemenea, potrivit alin.(3) al art. 7, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi
persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu
caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice
cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni calculat de la data emiterii actului.
Procedura prealabilă este concepută pentru a oferi celui interesat mijloace legale mai
variate, mai rapide şi mai puţin costisitoare pentru apărarea unui drept recunoscut de lege,
nicidecum pentru a-i limita sau îngreuna accesul la justiţie.
Raţiunea procedurii prealabile constă în a obliga autoritatea emitentă sau autoritatea
ierarhic superioară, dacă aceasta există să se pronunţe cu privire la revocarea în tot sau în parte a
actului, autoritatea având dreptul de a revoca în mod unilateral actele respective.
28
 CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

Revocarea actelor administrative trebuie efectuată de către autoritatea publică în cauză cu

respectarea aceloraşi reguli de formă avute în vedere la emiterea actelor.
În cazul actelor ilegale, efectul revocării nu se produce numai pentru viitor, ci se extinde şi
pentru trecut „ex tunc”, de la emiterea actului până la anularea lui; un act ilegal este considerat că
n-a existat.
Legea reglementează o singură situaţie în care autoritatea nu mai poate revoca actul
administrativ emis şi anume atunci când acesta este nelegal şi a intrat în circuitul civil producând
efecte juridice, caz în care legiuitorul a recunoscut dreptul autorităţii publice emitente de a se
adresa chiar ea instanţei de contencios administrativ solicitând constatarea nulităţii actului
administrativ emis.
Trebuie menţionat că procedura prealabilă are caracter obligatoriu, adică instanţa de
contencios administrativ va respinge acţiunea ca fiind prematur introdusă, dacă reclamantul nu a
sesizat, mai întâi, autoritatea emitentă sau autoritatea ierarhic superioară, dacă aceasta există.
Plângerea prealabilă se adresează autorităţii emitente în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului.
În cazul actelor administrative unilaterale, legea dă posibilitatea ca plângerea să se poată
introduce şi peste termenul de 30 de zile, însă numai pentru motive temeinice şi nu mai târziu de
6 luni de la data emiterii actului. Cu privire la natura juridică a acestui termen, ea este stabilită
explicit de lege, care statuează că acesta este un termen de prescripţie.
De o asemenea prelungire a termenului de adresare a plângerii prealabile beneficiază şi
persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu
caracter individual, adresat altui subiect de drept. Numai că în acest caz, terţa persoană nu mai
este obligată să motiveze depăşirea termenului de 30 de zile, pentru ea termenul curgând de la
data la care a luat cunoştinţă despre existenţa actului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
emiterii lui. Pentru a se încadra în cele 6 luni, persoana trebuie să facă dovada momentului când a
aflat despre existenţa actului.
Procedura prealabilă nu este obligatorie:
- în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici;
- în cazul acţiunii care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii
din ordonanţe;
- în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un
interes legitim ori, după caz, în cazul în care nu se răspunde solicitantului în termenul legal
- în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care numai pot fi
revocate pentru că au intrat în circuitul civil;
- în cazul excepţiei de nelegalitate.
De vreme ce lege statuează că o astfel de procedură nu este obligatorie, apreciem că
titularii acţiunii în contencios administrativ ar putea totuşi să recurgă la procedura recursului
graţios, sesizând autoritatea publică despre vătămările produse prin actul administrativ pe care 1-a
emis. Dacă însă, legea ar fi statuat că procedura prealabilă în respectivele cazuri nu este necesară,
o asemenea opţiune a subiectelor de sezină nu ar mai fi fost cu putinţă. Susţineam acest punct de
vedere ţinând seama de faptul că odată sesizată în cadrul procedurii prealabile, autoritatea publică
29
 CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

emitentă ar putea să-şi îndrepte greşeala, revocând sau chiar anulând actul administrativ asupra
căruia a fost sesizată.
Potrivit art. 7 alin.(6) din lege, plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect
contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile
Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie
făcută în termen de 6 luni, care va începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
b de la data când reclamantul a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de un an de la
încheierea contractului.
b) Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ începe cu introducerea acţiunii
la instanţa de contencios administrativ.
Potrivit art. 11 alin.(l) din lege, cererile prin care se solicită anularea unui act
administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi
repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării
termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului de 30 de zile, dacă prin lege nu se prevede un alt termen,
calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau,
după caz, a plângerii prealabile;
Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi
introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data
comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii
procesului-verbal de conciliere, după caz.
Ipotezele de la lit. a) şi b) au în vedere atât existenţa actului administrativ unilateral tipic
pentru care persoana vătămată s-a plâns autorităţii emitente şi aceasta a răspuns la plângerea
prealabilă, cât şi actul administrativ atipic, manifestat prin refuzul autorităţii publice nejustificat
de persoana care se adresează instanţei de contencios administrativ.
Termenul de 6 luni începe să curgă de la data comunicării răspunsului la plângerea
prealabilă şi data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii dovedită cu data
poştei.
Ipoteza de la lit. c) şi d au în vedere actul administrativ atipic, când autoritatea publică
tace.
Legea dă posibilitatea ca în cazul actelor administrative unilaterale acţiunea să se
introducă şi peste termenul de 6 luni, cu condiţia prezentării unor motive temeinice şi a
încadrării în termenul de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data
introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Se înţelege că „motivele temeinice” vor fi apreciate de către instanţa de contencios
administrativ, faţă de „motivele temeinice” invocate pentru depăşirea termenului de depunere a
plângerii prealabile, când ele sunt apreciate de autoritatea publică sesizată.
30
 CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare a plângerii

prealabile, termenul de 6 luni curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia
sau de la data expirării termenului legal de soluţionare, după caz, dacă a expirat termenul de cel
mult un an.
Pentru acţiunile formulate de Avocatul Poporului, Ministerul Public, prefect şi Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici termenul de 6 luni curge de la data când s-a cunoscut existenţa
actului nelegal, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă,
data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz
Legea stabileşte expres că termenul de 6 luni este un termen de prescripţie, în timp ce
termenul de 1 an este un termen de decădere, după expirarea căruia nu se mai poate cere
anularea actului administrativ şi nici obligarea autorităţii publice de a rezolva o cerere referitoare
la un drept sau un interes legitim. Calculul termenelor se face potrivit Codului de procedură civilă
pe zile libere, neintrând în calcul ziua când a început şi nici când s-a sfârşit.
În cazul ordonanţelor sau dispoziţiilor din ordonanţe care se consideră a fi
neconstituţionale, precum şi în cazul actelor administrative cu caracter normativ care se consideră
a fi nelegale legea prevede principiul imprescriptibilităţii acţiunii în faţa instanţei de contencios
administrativ, ele putând fi atacate oricând.
Acţiunea în contencios administrativ trebuie să cuprindă elementele de identificare a
părţilor conflictului juridic (numele şi prenumele sau denumirea reclamantului şi pârâtului),
domiciliul (sediul), obiectul cererii.
Potrivit prevederilor art. 12 din lege, reclamantul anexează la acţiune copia actului
administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică
refuzul rezolvării cererii sale. În situaţia în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea
sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea
publică, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest
demers era obligatoriu. În situaţia în care reclamantul introduce acţiune împotriva autorităţii care
refuză să pună în executare actul administrativ emis în urma soluţionării favorabile a cererii ori a
plângerii prealabile, va depune la dosar şi copia certificată după acest act.
La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act
este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la
baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei
În situaţia în care reclamantul este un terţ vătămat într-un drept al său sau într-un interes
legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept sau când
acţiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanţa va cere autorităţii
publice emitente să îi comunice de urgenţă actul atacat împreună cu documentaţia care a stat la
baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
Instanţa va proceda în mod corespunzător şi în cazul acţiunilor care au ca obiect refuzul de
rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute,
conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de
amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere
nejustificată.

31
 CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

De regulă, introducerea acţiunii nu suspendă executarea actului administrativ contestat.

Totuşi, Legea contenciosului administrativ reglementează posibilitatea suspendării actului
administrativ, atât înainte de sesizarea instanţei de contencios pentru soluţionarea fondului
problemei, adică în perioada procedurii prealabile (art. 14), cât şi o dată cu formularea acţiunii
principale (art. 15).
Astfel, în temeiul art. 14 alin.(l) din lege, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei
pagube iminente, după sesizarea, cu respectarea procedurii prealabile, a autorităţii publice care a
emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei
competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea
instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în
termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.
Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui
serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi
introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în
mod corespunzător.
Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată
cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
Aşadar, în ceea ce priveşte titularul cererii de suspendare, acesta este persoana vătămată
într-un drept sau un interes legitim, înţelegând că este vorba despre persoanele prevăzute la art. 1
alin.(l) şi (2) din lege.
În legătură cu condiţiile în care cererea de suspendare trebuie formulată, legea cere să fie
vorba despre cazuri bine justificate şi să se prevină o pagubă iminentă, condiţii care trebuie
întrunite cumulativ.
La acestea se mai adaugă şi condiţia ca cererea de suspendare să fie formulată o dată cu
sesizarea autorităţii publice sau ierarhice. De bună seamă că reclamaţia administrativă se depune
la autoritatea publică respectivă, iar cererea de suspendare la instanţa de contencios administrativ
competentă.
Cererea de suspendare trebuie să fie însoţită de dovada sesizării autorităţii publice
emitente sau ierarhic superioare, adică de dovada demarării procedurii prealabile. Rezultă deci, că
cererea de suspendare este admisibilă dacă persoana vătămată face dovada sesizării prealabile a
autorităţii publice emitente a actului administrativ a cărei suspendare se cere sau autorităţii
ierarhic superioare. În plus, acoperirea ulterioară a cestui viciu apreciem că nici nu ar putea fi
acceptată, de vreme ce legea circumstanţiază momentul solicitării suspendării şi anume, o dată cu
sesizarea autorităţii publice care a emis actul administrativ sau ierarhic superioare. Ar rezulta că
sesizarea autorităţii publice ar trebui să se facă cel mult în ziua în care se cere instanţei de
contencios administrativ suspendarea actului şi mai târziu, adică ulterior acestei date. În
susţinerea acestei opinii amintim şi dispoziţiile art. 193 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă,
potrivit cărora „Sesizarea instanţei de judecată se poate face numai după îndeplinirea unei
proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii
prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
În literatura de specialitate s-a emis şi opinia potrivit căreia se poate trece la soluţionarea
pe fond a cererii de suspendare şi dacă sesizarea organului emitent se face după înregistrarea

32
 CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

acesteia la instanţa competentă, dacă viciul iniţial este practic „acoperit” până la primul termen de
judecată la care se va pune în discuţie acest aspect.
În ceea ce priveşte alin.(3) al art. 14, acesta are în vedere suspendarea unui act
administrativ normativ, caz în care sesizarea instanţei este făcută de Ministerul Public, din oficiu
sau la sesizarea oricărei persoane. Ministerul Public poate cere suspendarea unui act administrativ
normativ când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui
serviciu public administrativ. Aşadar, acţiunea de suspendare a Ministerului Public este limitată la acte
administrative normative şi la condiţia ca acestea să producă efectele negative enumerate mai sus.
Cererile de suspendare formulate în temeiul art. 14 alin.(l) şi (3) se soluţionează de
urgenţă şi cu precădere , cu citarea părţilor, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea fiind
executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recursul
nefiind suspensiv de executare.
În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat
de către instanţă, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea
prealabilă.
Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de
executare, până la expirarea duratei suspendării.
Aşa cum am arătat, suspendarea actului administrativ poate fi solicitată şi prin acţiunea
principală, art. 15 alin.(l) din lege statuând că suspendarea executării actului administrativ unilateral
poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată
instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa
poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi
irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau
printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond
Rezultă că persoanele care pot solicita suspendarea actului administrativ sunt persoanele
care au calitatea de subiect de sezină a instanţei de contencios administrativ, mai puţin prefectul şi
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, deoarece atacarea actului administrativ de către aceste
autorităţi duce la suspendarea de drept a acestuia, nemaifiind necesară o cerere în acest sens.
Textul legal nu prevede în mod expres condiţiile necesare pentru solicitarea suspendării,
dar într-o interpretare logică, se înţelege că trebuie dovedit cazul bine justificat şi prevenirea unei
pagube iminente, adică aceleaşi condiţii pe care reclamantul trebuie să le dovedească la pentru
cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 alin.(l) (suspendarea solicitată în timpul
procedurii prealabile).
Legea nu menţionează dacă actul administrativ unilateral a cărui suspendare se cere are
caracter normativ sau individual, dar având în vedere definiţia dată la art. 2 alin.(l) lit. c),
răspunsul nu poate fi decât în sensul că noţiunea de act administrativ unilateral cuprinde ambele
categorii de acte.
Suspendarea poate fi dispusă numai până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Dispoziţiile referitoare la judecarea de urgenţă şi cu precădere, ca şi cele referitoare la
citarea părţilor sunt valabile şi pentru suspendarea actului administrativ formulată în temeiul art.
15. De asemenea, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate
fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare

33
 CON TEN CI OSUL ADM I N I STRATI V

În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat
de către instanţă, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea
prealabilă.
Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de
executare, până la expirarea duratei suspendării."
În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se
prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul
nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Aşa cum am precizat anterior, Legea contenciosului administrativ reglementează şi
suspendarea de drept a actului, atunci când sesizarea instanţei de contencios administrativ este
făcută de prefect şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în cadrul tutelei administrative.
Semnalăm că deşi legea recunoaşte calitatea de subiect de sezină şi Avocatului Poporului şi
Ministerului Public, care pot acţiona în cadrul contenciosului obiectiv, acţiunile introduse de
aceştia nu atrag automat suspendarea de drept a actului administrativ.
Suspendarea actului administrativ poate fi cerută în cadrul acţiunii principale, ca un
capăt de cerere, alături de capătul de cerere pentru anularea în tot sau în parte a actului
administrativ sau printr-o acţiune separată, ulterioară acţiunii principale, care trebuie să fie
formulată până la soluţionarea acţiunii în fond, reclamantul fiind obligat să facă dovada existenţei
acţiunii în anularea actului administrativ. Dacă cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15
este respinsă, ea nu mai poate fi reiterată în recurs.
Având în vedere dispoziţiile legale, cererea de suspendare a actului administrativ
contestat nu poate fi conexată cu acţiunea principală, prin care s-a cerut anularea actului,
deoarece, pe de o parte, aceasta poate fi cerută şi în perioada procedurii prealabile, adică anterior
sesizării instanţei cu judecarea fondului, iar pe de altă parte, hotărârea pronunţată este executorie
de drept. Soluţia conexării nu ar asigura nici urgenţa suspendării actului administrativ justificată
de prevenirea producerii unei pagube iminente sau de protejarea interesului public major, de
natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ.
Cererile adresate instanţei de contencios administrativ se judecă de urgenţă şi cu
precădere în şedinţă publică, în completul stabilit de lege.
În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor
printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le
rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:
a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum
şi pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris - 50 lei;
b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite
printr-un act administrativ - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.
Pentru cererile formulate în baza Legii contenciosului administrativ se percep taxele de
timbru prevăzute de O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru cauzele
neevaluabile în bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor
taxa la valoare.

34