Resursele financiare publice - caracterizare generală

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare

realizării obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat.
Acestea cuprind: resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice,
resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop
lucrativ, resursele populaţiei.
Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depinde de:
- mărimea produsului intern brut;
- posibilitatea de a apela la resursele financiare externe (împrumuturi,
ajutoare nerambursabile).
Resursele financiare ale societăţii sunt formate din resursele financiare
publice şi resursele financiare private.
Resursele financiare publice includ resursele administraţiei de stat
centrale şi locale, resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat,
resursele instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter autonom, resursele
întreprinderilor publice.
Volumul resurselor financiare publice este influenţat de o serie de
factori, dintre care se pot menţiona:
- factori economici, care imprimă o anumită evoluţie produsului intern
brut, ceea ce poate să determine sporirea veniturilor impozabile (creşterea bazei
de impozitare);
- factori monetari, care îşi transmit influenţa prin preţ (inflaţie).
Accentuarea fenomenelor inflaţioniste determină sporirea veniturilor din
impozite şi taxe;
- factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor în scopul
asigurării nevoilor de educaţie, protecţie şi asigurări sociale;
- factori demografici, care pot influenţa numărul populaţiei active ducând
la sporirea numărului contribuabililor;
 - factori politici şi militari, care, prin măsurile de politică economică,
socială sau financiară pe care le implică, pot avea ca efect sporirea producţiei şi
a veniturilor, influenţând nivelul resurselor financiare publice;
- factori de natură financiară, care sintetizează influenţa celorlalţi factori
prin dimensiunea cheltuielilor publice. Volumul cheltuielilor publice
influenţează mărimea deficitului bugetar, a cărui acoperire necesită resurse
financiare suplimentare.
Existenţa unei multitudini de factori de influenţă a condus la apariţia unor
noi tipuri de resurse publice, având drept efect diversificarea structurii
resurselor financiare publice.
Structura resurselor financiare publice
După conţinutul economic, principalele categorii de resurse financiare
publice sunt:
a) prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii);
b) resursele de trezorerie;
c) resursele provenind din împrumuturi publice;
d) finanţarea prin emisiune bănească fără acoperire.
a) Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie
veniturile cu caracter fiscal, al căror nivel este însă limitat şi de cele mai multe
ori insuficient.
Încasările din impozite nu pot spori rapid, deoarece măsurile de creştere a
resurselor fiscale se bazează pe modificări ale sistemului fiscal, fie prin
modificarea cotelor de impunere folosite, fie prin introducerea de noi impozite.
Introducerea unor astfel de măsuri, care trebuie să primească girul puterii
legislative, nu se poate realiza rapid, apelându-se la alte măsuri pentru
acoperirea nevoilor de moment.
b) Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a
deficitului curent al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale şi de
sănătate, pentru acoperirea golurilor de casă înregistrate la bugetele locale şi a
deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale.
Asigurarea concordanţei între nivelul cheltuielilor şi cel al veniturilor
determină apelarea la resursele de trezorerie care constau în împrumuturi pe
termen de până la un an contractate pe piaţa financiară, prin emisiunea şi
vânzarea unor titluri de stat (certificate de depozit, bonuri de tezaur etc.).
Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, comportând un cost
determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat pe termen scurt, precum şi de
cheltuielile ocazionate de emisiunea acestora.
c) Resursele financiare provenind din împrumuturi publice (interne şi
externe) se gestionează tot prin intermediul trezoreriei publice şi reprezintă un
mijloc de acoperire a deficitului bugetar.
d) Emisiunea bănească fără acoperire ca mijloc de finanţare a deficitului
bugetar nu este recomandabilă datorită efectelor negative pe termen mediu şi
lung. Un nivel ridicat al inflaţiei antrenează o sporire a resurselor fiscale: cresc
încasările din impozitele pe venit şi din impozite indirecte, în special cele
aferente taxei pe valoarea adăugată şi accizelor. Inflaţia determină diminuarea
relativă a obligaţiilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce priveşte datoria
publică, în situaţia în care rata reală a dobânzii la împrumuturile de stat este
negativă. Astfel de avantaje sunt, însă, contracarate de gravele inconveniente pe
care le presupune inflaţia în plan economic şi social.
Structura organizatorică a statelor este un alt criteriu de grupare a
resurselor publice. În statele de tip federal, resursele publice se structurează pe
trei niveluri:
- resurse ale bugetului federal;
- resurse ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale
federaţiei;
- resurse ale bugetelor locale.
În statele de tip unitar, se deosebesc:
 - resurse publice ale bugetului central;
- resurse ale bugetelor locale.
În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare
publice formează două categorii:
a) resurse ordinare sau curente, cele la care statul apelează în mod
obişnuit, în condiţii normale, fiind încasate la buget cu o anumită regularitate. În
această categorie se includ: veniturile fiscale, contribuţiile la asigurările sociale
de stat, contribuţiile ce alimentează fondurile speciale şi veniturile nefiscale;
b) resursele extraordinare, incidentale sau întâmplătoare sunt cele la
care statul recurge în situaţii excepţionale, când resursele curente nu acoperă
cheltuielile publice. Acestea cuprind: împrumuturile de stat interne şi externe;
transferurile, ajutoarele şi donaţiile primite din străinătate; sumele rezultate din
lichidarea participaţiile de capital în străinătate şi din valorificarea peste graniţă
a bunurilor statului; emisiunea bănească fără acoperire în economia reală.
În funcţie de provenienţă, resursele financiare publice se grupează în:
a) resurse interne: impozite, taxe, contribuţii, venituri nefiscale,
împrumuturi contractate de la persoane fizice şi juridice din ţară, alte venituri
excepţionale ce provin din ţară;
b) resurse externe: împrumuturi de stat externe; transferuri externe
primite sub forma ajutoarele nerambursabile de la organismele internaţionale
sau din partea altor state.