Cap.

4
Sistemul resurselor financiare publice

4.1. Conţinutul şi alocarea resurselor financiare publice

Rezultate prin însumarea produsului intern brut cu importurile, resursele

reprezintă elemente ale bogăţiei unei naţiuni, iar componenţa lor le include
pe cele umane, materiale, valutare şi/sau informaţionale. Destinaţia
resurselor este rezultanta directă a regimului lor juridic, aşa cum este acesta exprimat prin
apartenenţa lor la patrimoniul public sau la patrimoniul privat.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor

băneşti necesare realizării obiectivelor economice şi sociale
într-un interval de timp determinat.
Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depinde de
mărimea PIB, precum şi de posibilitatea apelării la resurse
financiare (împrumuturi, ajutoare, donaţii) şi sunt formate
din:
 resurse financiare private:
- resursele firmelor private;
- resursele populaţiei;
 resurse financiare publice:
- resursele administraţiei centrale de stat (impozitele, taxele,
veniturile nefiscale, împrumuturile etc.);
- resursele administraţiei de stat locale (impozite, taxe, venituri nefiscale prelevate la
nivel local, transferuri de la bugetul de stat, împrumuturi etc.);
- resurse necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat;
- resursele fondurilor speciale;
- resursele instituţiilor publice autonome.
Datorită caracterului limitat al resurselor financiare, o problemă foarte importantă a
societăţii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri
(publice1 şi private). În teoria finanţelor publice, se apreciază că alocarea efectivă a resurselor,
1
Sunt bunuri publice, de exemplu: bogăţiile de orice fel ale subsolului; căile de comunicaţie; spaţiul aerian; apele cu
potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interesul public; plajele; marea teritorială; resursele
1
între sectorul public şi privat într-o anumită proporţie, este
optimă atunci când cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute la
un nivel maxim.
Apare, astfel, noţiunea de restricţie sau constrângere bugetară,
care derivă din caracterul limitat al resurselor. La un nivel dat al
resurselor, se pune problema alocării acestora pentru producţia
celor două sectoare. Dreapta restricţiei bugetare se poate
reprezenta grafic şi evidenţiază efectele alocării resurselor asupra
ponderii bunurilor publice şi private în producţia naţională.

Dreapta restricţiei bugetare

Punctul A1 corespunde alocării integrale a resurselor pentru producerea bunurilor

publice. În acest punct bunuri private nu se produc. În punctul A2 situaţia este inversa, adică se
produc în exclusivitate bunuri private. Restricţia bugetară este linia dreaptă care uneşte
punctele A1 şi A2. Toate celelalte puncte (A4, A7, A8 etc.) situate dincolo de A1A2 nu pot fi atinse
cu ajutorul resurselor disponibile existente la un moment dat. Să presupunem că punctul A3
reprezintă alocarea resurselor care satisface preferinţele consumatorilor la un moment dat şi,
prin urmare, îl considerăm punctul optim al alocării intersectoriale a resurselor. În acest caz,
punctele A5 şi A6 sunt puncte ale alocării suboptimale, iar producţia de bunuri private şi publice
corespunzătoare acestora nu asigură indiferenţa în consum a populaţiei.

naturale ale zonei economice şi ale platoului continental; terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public;
pieţele; reţelele stradale; parcurile publice; porturile; terenurile cu destinaţie forestieră; albiile râurilor şi fluviilor;
cuvetele lacurilor de interes public; fundul apelor maritime interioare şi al mării interioare; monumentele; ansamblurile
şi siturile arheologice şi istorice; monumentele naturii; terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care
sunt, potrivit legii, de domeniul public, ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public; clădirile proprietatea
statului român aflate în străinătate în care îşi desfăşoară activitatea misiunile diplomatice, precum şi alte bunuri
declarate ca atare de lege.
2
 În toate ţările se manifestă o cerere sporită de resurse
financiare generată de creşterea nevoilor sociale într-un ritm mai
rapid decât cel al evoluţiei PIB. Cererea de resurse financiare
publice este determinată de nivelul şi evoluţia cheltuielilor
publice, fiind influenţată de o serie de factori şi anume:
 factori economici, imprimă o anumită evoluţie PIB;
 factori monetari (dobândă, credit, masă monetară), transmit influenţa prin preţ. Creşterea
preţurilor, accentuarea fenomenelor inflaţioniste generează sporirea resurselor din
impozite şi taxe;
 factori sociali, presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de educaţie,
protecţie şi asigurări sociale, sănătate etc.;
 factori demografici, influenţează mărimea populaţiei active şi sporirea nr. contribuabililor;
 factori politici şi militari, pot avea ca efect sporirea producţiei şi a veniturilor;
 factori de natură financiară, sintetizează influenţa tuturor celorlalţi factori, concretizându-
se în dimensiunea cheltuielilor publice.

4.2. Clasificarea resurselor financiare publice

Structura resurselor financiare publice diferă de la o ţară la alta, iar în

evoluţia istorică a acestora s-au înregistrat numeroase modificări. Existenţa
unei multitudini de factori de influenţă a condus la apariţia unor noi tipuri
de resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.
În continuare vom prezenta această structură pe baza următoarelor criterii:
1. Din punct de vedere al conţinutului economic, principalele categorii de resurse financiare
publice sunt:
 prelevările cu caracter obligatoriu – îmbracă următoarele forme:
o venituri fiscale:
 impozite, taxele, contribuţiile;
 au un nivel limitat şi de cele mai multe ori insuficient;
 măsurile de creştere a nivelului resurselor fiscale se bazează pe modificări ale
sistemului fiscal, fie în ceea ce priveşte nivelul cotelor de impunere folosite,
fie vizând introducerea unor noi impozite;
o venituri nefiscale:
 prelevări (dividende, redevenţe, chirii, amenzi);
 vărsăminte (venituri de la instituţiile publice);

3
 resursele de trezorerie - temporară a deficitului curent al
bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale, pentru acoperirea
golurilor de casă înregistrate la bugetele locale şi a deficitelor
temporare ale bugetelor fondurilor speciale; ele prezintă următoarele
caracteristici principale:
 sunt împrumuturi pe termen scurt (de până la un an), contractate
pe piaţa de capital, prin emisiunea şi vânzarea unor titluri de stat
sub forma bonurilor de tezaur, a certificatelor de depozit;
 au caracter temporar şi rambursabil;
 comportând un cost determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat pe termen scurt,
precum şi de cheltuielile ocazionate de punerea şi retragerea din circulaţie a înscrisurilor
respective;
 resursele provenind din împrumuturi publice - se gestionează tot prin sistemul
trezoreriei publice şi constituie un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare şi,
implicit, de acoperire a deficitului bugetar;
 emisiune monetară fără acoperire ca mijloc de finanţare a deficitului bugetar, este
posibilă, dar în acelaşi timp produce efecte negative, pe plan economic şi social, generate de
inflaţii2.
2. Din punct de vedere al regularităţii încasării la buget
(ritmicitate/ frecvenţă), resursele financiare publice formează două
categorii:
 resurse ordinare (curente) - sunt acelea la care statul apelează
în mod obişnuit, în condiţii considerate normale şi care se încasează la
buget cu o anumită regularitate; în această categorie se include:
o venituri fiscale (impozite, taxele, contribuţii);
o venituri nefiscale:
 prelevări (dividende, redevenţe, chirii, amenzi);
 vărsăminte (venituri de la instituţiile publice);
 resurse extraordinare (excepţionale) - sunt cele instituite şi
mobilizate în anumite situaţii deosebite, când veniturile ordinare sunt insuficiente în raport
cu necesităţile de mijloace băneşti ale autorităţilor publice; astfel de venituri se mobilizează
de către stat pentru înfăptuirea unor obiective considerate a fi excepţionale, vizând
constituirea de fonduri speciale destinate finanţării activităţilor consacrate ieşirii din criză,
acoperirii unor dificultăţi de mare amploare ca efect al calamităţilor naturale, acoperirii
deficitelor bugetare ş.a.

2
Există însă şi anumite avantaje. Pe de o parte, un nivel ridicat al inflaţiei antrenează o sporire a resurselor fiscale:
cresc încasările din impozitele pe venit şi din impozitele indirecte, în special cele aferente taxei pe valoarea adăugată
şi accizelor. Pe de altă parte, inflaţia determină diminuarea relativă a obligaţiilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea
ce priveşte datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii la împrumuturile de stat este sub nivelul creşterii anuale a
preţurilor exprimată în procente.
4
 Veniturile de acest gen se procură din:
o emisiune monetară fără acoperire;
o împrumuturi de stat angajate din ţară sau/şi străinătate;
o ajutoarele şi alte transferuri primite din străinătate;
o sumele provenite din vânzarea unora din bunurile statului;
o sumele rezultate din lichidarea participaţiilor de capital ale statului în
străinătate.
3. Din punct de vedere al provenienţei, resursele financiare publice sunt:

 resurse interne:
o venituri fiscale;
o veniturilor nefiscale;
o emisiune monetară fără acoperire;
o împrumuturi interne;
o venituri din capital;
 resurse externe:
o împrumuturi de stat externe contractate la instituţii financiare internaţionale
(FMI, Banca Mondiala, BERD s.a.), la guvernele altor ţări, la bănci din străinătate, la
deţinători străini (particulari) de capitaluri băneşti;
o diferitele transferuri externe primite sub forma ajutoarelor nerambursabile de
la organisme internaţionale sau din partea altor state;
o sumele provenite din valorificarea bunurilor statului în străinătate;
o lichidări ale participaţiilor de capital ale statului în străinătate.
4. Din punct de vedere al bugetului colector (locul în care se încasează),
categoriile de resurse financiare publice se grupează în:
 resursele bugetului de stat
 resursele bugetelor locale
 resursele bugetului asigurărilor sociale de stat
 resursele fondurilor cu destinaţie specială (bugetul asigurărilor
pentru șomaj, bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate)
 resursele bugetelor instituţiilor publice cu caracter autonom

5
 4.3. Structura resurselor financiare
publice

În România, resursele financiare publice sunt

structurate pe criterii economice, în conformitate cu structura
sistemului bugetar. Potrivit prevederilor legale, resursele financiare
publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul
trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii cu caracter autonom, în condiţiile asigurării
echilibrului financiar.
Principalele categorii de resurse publice sunt:

1. Resursele bugetului de stat

 venituri curente - deţin ponderea cea mai mare în formarea
bugetului public; se încasează pe baza unor prevederi legale şi se divid în:
- venituri fiscale: impozite directe (impozit pe profit, impozit pe salarii, impozit pe
venituri din activităţi independente, impozit pe venituri din dividende, impozit pe
venituri din dobânzi, impozit pe venituri din pensii, alte venituri); impozite indirecte
(TVA, accize, taxe vamale, monopoluri fiscale); contribuţii.
- venituri nefiscale: prelevări (venituri din dividende, venituri din concesiuni şi
închirieri, venituri din amenzi); vărsăminte (venituri de la instituţiile publice);
 venituri din capital - deţin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare; au o
provenienţă obiectivă, rezultată din valorificarea prin vânzare a unei părţi din avuţia
naţională aflată în patrimoniul public
o sumele provenite din valorificarea bunurilor statului (cum ar fi cele obţinute din vânzarea
locuinţelor);
o sume obţinute din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice (echipamente de
birotică, mobilier, materiale de construcţii, mijloace de transport etc.);
o sumele rezultate din lichidarea participaţiilor de capital ale statului;
 donaţii şi împrumuturi.
2. Resursele bugetelor locale
 venituri curente:
o venituri fiscale: impozite şi taxe locale (impozit pe teren, clădiri,
mijloace de transport, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră,
taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelorm şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea
mijloacelor de reclamă şi publicitate; taxe speciale; alte taxe locale);
o venituri nefiscale: venituri din concesiuni şi închirieri, venituri din dividende; venituri
din amenzi; vărsăminte (venituri de la instituţiile publice);

6
 sume defalcate din veniturile bugetului de stat (impozit pe veniturile persoanelor
fizice, TVA);
 subvenţii de la bugetul de stat şi alte bugete (bugetul asigurărilor pentru şomaj, alte
bugete locale şi judeţene etc.);
 împrumuturi; donaţii şi sponsorizări.
3. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat /
bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate /
bugetului asigurărilor pentru şomaj:
 contribuţii
 subvenţii de la bugetul de stat
 încasări din alte sume

Bibliografie recomandată:
1. Dascălu E.D., Savu C.S., Finanţe publice – Studii de caz,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2016
2. Drigă I., Răscolean I., Stanciu A.P., Finanţe publice, Note de
curs, Centrul de multiplicare al Universităţii din Petroşani,
Petroşani, 2012
3. Florescu D., Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2013
4. Franţ F., Finanţe publice, Editura Economică, Bucureşti, 2013
5. Gherghina, R.; Creţan, G., Finanţe, Editura Universitară, Bucureşti, 2012
6. Matei G., Drăcea M., Drăcea R., Mitu N., Finanţe publice - teorie, grile, aplicaţii, Editura
Universitaria, Craiova, 2013
7. Stănescu C., Nedelescu M., Finanţele generale, Editura Universitară, București, 2012
8. Stoica C., Penu D., Marinoiu A.M., Busu C., Finanţe publice. Eficienţa actului de guvernare
prin finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Pro Universitaria, București, 2015
9. Ungureanu M.A., Nedelescu D., Ungureanu D., Finanţe, Editura Universitară, București,
2018
10. Văcărel I. (coord.), Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Ediţia a VI-a,
Bucureşti, 2007
11. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
(http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/37954)