Controlul constituționalității legilor- Procesul „Afacerea tramvaielor”

-1912-
ÎNCEPUT:
În România, controlul constituționalității legilor a fost consacrat pe cale pretoriană încă din anul
1912, atunci când Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat hotărârea dată în primă instanță de
Tribunalul Ilfov în celebrul „Proces al tramvaielor”, declarând competența instanțelor judecătorești
de a cerceta concordanța legilor cu Constituția. Mai târziu, urmând modelul european de justiție
constituțională, Constituțiile din 1923 și din 1938 au prevăzut că numai Înalta Curte de Casație și
Justiție, în secțiuni unite, avea dreptul de a judeca neconstituționalitatea legilor și de a le declara
inaplicabile în speță. În acest sens, se prevedea la art. 103 alin.1 din Constituția din 1923, preluat în
art.75 din Constituția din 1938, că „judecata asupra neconstituționalității legilor se mărginește numai
la cazul judecat”. Aceste Constituții au consacrat astfel un control de constituționalitate concentrat
exercitat de instanța supremă.

Doctrina s-a pronunțat cu majoritate asupra dreptului puterii judecătorești de a controla

constituționalitatea legilor. Conform eminentului profesor de drept public, Constantin C. Dissescu:
“nerecunoscând tribunalelor dreptul de a se pronunța asupra constituționalității, se permite violarea
principiului diviziunii puterilor, căci se lasă în vigoare o lege neconstituțională, confundându-se
legislativul cu puterea constituantă”.

Nașterea controlului jurisdicțional al legilor în Romania vine să confirme ceea ce a fost deja
demonstrat în 1803 în Statele Unite, și anume că ea are o determinare politică. Convins că dreptul
de legiferare pe care îl are, îi da o putere nelimitată, Parlamentul s-a lovit de rezistenta judecătorului,
care a privit orice nesocotire a dispozițiilor constituționale ca un abuz care trebuie înlăturat. Vă vom
prezenta astăzi procesul care a dat judecătorului român ocazia de a proclama dreptul sau de a
controla legislativul.

SFÂRȘIT

Din analiza acestei decizii, ajungem la concluzia că, la fel ca în cauza Marbury vs. Madison,
problema se naște din cauza unui abuz al puterii politice. Astfel, în cazul nostru, noua putere a
trecut peste atribuțiile sale și s-a suprapus Justiției. Justiția, așa cum era și cazul, a răspuns în
mod prompt la acest abuz și a pus capăt acaparării politice a Societății de Tramvaie București.

Nașterea controlului de constituționalitate în România se aseamănă cu cea din SUA, ținând

cont de motivul central pentru care acesta a apărut: stoparea abuzurilor legiuitorului și
limitarea puterii legislative a acestuia, eliminând orice conflict cu Constituția, considerată de
rang suprem.

Tocmai acest rang suprem al Constituției în fața celorlalte legi dă controlului de

constituționalitate legitimitatea necesară. Fără un control corect al conformității legilor
cu Constituția, legiuitorul ar putea abuza de puterea sa și ar adopta legi favorabile
intereselor personale, ori acest lucru este vădit imoral și nedemocratic.
Așadar, controlul de constituționalitate a apărut din rațiuni politice, în contextul
jocurilor politice și împotriva politicii abuzive. Controlul de constituționalitate
protejează atât interesele poporului, cât și principiile fundamentale ce stau la baza unui
stat democrat, precum principiul separației puterilor în stat, independența Justiției și
suveranitatea poporului.