Lucian Blaga

Lauda suferinei

Atia dintre semeni nu prea tiu

ce s nceap-n zori cu suferina.
Ei nu-i dau seama nici spre sear de prilejul
chemat s-nale mersul, cunotina.

Suferina poate fi ntuneric, tciune n inim,

pe fruni albastru ger,
pe coaps ea poate fi pecete ars cu fier,
n bulgre de rn
o lacrim sau smbure de cer.

Nu mai calc pe pmnt

cine calc-n suferin.
Ea schimb la fa argila, o schimb n duh
ce poate fi pipit, duios, cu stiin.

Tat, carele eti i vei fi,

nu ne despoia, nu ne srci,
nu alunga de pe trmuri orice suferin.
Alung pe aceea doar care destram,
dar nu pe-aceea care ntrete
fiina-ntru fiin.

F ca semenii notri,
de la oameni la albine,
de la-nvingtori la biruii,
de la-ncoronai la rstignii, s ia aminte
c exist pretutindeni i aceast suferin,
pn astzi i de-acum nainte
singura legtur ntre noi i tine.
Tudor Arghezi - De-a V-ati Ascuns

Dragii mei, o sa ma joc odata

Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.

E un joc viclean de batrani

Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.

Ne vom iubi, negresit, mereu

Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.

Jocul incepe incet, ca un vant,

Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.

E jocul sfintelor Scripturi.

Asa s-a jucat si Domnul nostru Isus Hristos
Si altii, prinsi de friguri si de calduri,
Care din cateva sfinte tremuraturi
Au ispravit jocul, frumos.

Voi sa nu va mahniti tare

Cand ma vor lua si duce departe
Si-mi vor face un fel de inmormantare
In lutul afanat sau tare.
Asa e jocul, incepe cu moarte.

Stiind ca si Lazar a-nviat

Voi sa nu va mahniti, s-asteptati,
Ca si cum nu s-a intamplat
Nimic prea nou si prea ciudat.
Acolo, voi gandi la jocul nostru, printre frati.

Tata s-a ingrijit de voi,

V-a lasat vite, hambare,
Pasune, bordeie si oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Si pentru mancare.

Toti vor invia, toti se vor intoarce

Intr-o zi acasa, la copii,
La nevasta, care plange si toarce,
La vacute, la mioare,
Ca oamenii gospodari si vii.

Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,

Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.

Apoi, o sa fie o intarziere,

Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.

Si, voi ati crescut mari,

V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!

Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.

Nichita Stnescu

Poveste sentimental

Pe urm ne vedeam din ce n ce mai des.

Eu stteam la o margine-a orei,
tu - la cealalt,
ca dou toarte de amfor.
Numai cuvintele zburau intre noi,
nainte i napoi.
Vrtejul lor putea fi aproape zrit,
i deodat,
mi lsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam n pmnt,
numai ca s privesc iarba-nclinat
de caderea vreunui cuvnt,
ca pe sub laba unui leu alergnd.
Cuvintele se roteau, se roteau ntre noi,
nainte i napoi,
i cu ct te iubeam mai mult, cu att
repetau, ntr-un vrtej aproape vzut,
structura materiei, de la-nceput.

Nichita Stnescu Tinerii

Se srut, ah, se srut, se srut

tinerii pe strzi, n bistrouri, pe parapete,

se srut ntruna ca i cum ei nsui

n-ar fi dect nite terminaii

ale srutului.

Se srut, ah, se srut printre mainile-n goan,

n staiile de metrou, n cinematografe,

n autobuze, se srut cu disperare,

cu violen, ca i cum

la captul srutului, la sfritul srutului, dupa srut

n-ar urma dect btrneea proscris

i moartea.

Se srut, ah, se srut tinerii subiri

i ndrgostii, att de subiri, ca i cum

ar ignora existena pinii pe lume.

Att de ndrgostii, ca i cum, ca i cum

ar ignora existena nsui a lumii.

Se srut, ah, se srut ca i cum ar fi

n ntuneric, n ntunericul cel mai sigur,

ca i cum nu i-ar vedea nimeni, ca i cum

soarele ar urma s rsar

luminos

abia

dup ce gurile rupte de srut i-nsngerate

n-ar mai fi n stare s se srute

dect cu dinii.

Nichita Stanescu N-ai s vii

N-ai s vii i n-ai s mori

N-ai s apte ntre sori

N-ai s iarn, primvar

N-ai s doamn, domnioar.

Pe fundalul cel albastru

din al ochiului meu vast

meteor ai fost i astru

i ncest ai fost, prea cast.

Uite-aa rmnem orbi

surzi i ciungi de un cuvnt.

Soarbe-m de poi s sorbi

"S" e rece azi din sunt.