Epopeea lui Ghilgamesh și Epopeile sanscrite

Student: Floroaica Ioana Bianca

Epopeea lui Ghilgameș este o opera literară cunoscută, aparținând Orientului

Antic, fiind cel mai vechi text literar conservat până în ziua de azi. Epopeea
începe prin o introducere în lumea antică, o lume mai veche decaât cea pe care
ne-o înfățișează Homer.

Ghilameș era regele legendar al Urukului, fiind înzestrat cu forță și vitejie, dar
de asemenea severitate, devenind un tiran pentru semenii săi. Acesta îi chinuie,
forțându-i la munci grele, în timp ce el își alege neveste după poftele proprii.
Ghilameș conduce o cetate înfloritoare, cu grădini bogate în curmali si orz,
pășuni cu turme de oi și capre, dar și mlaștini cu pești. Ghilameș nu era un rege
obișnuit, fiind fiu al zeiței Ninsun și al unui spiriduș.

Alături de acesta apare și Enkidu, făptură creată de zei, cu trăsături

sălbatice,fiind crescut de animale. Acesta se umanizează prin intervenția figurii
feminine, devenind un om civilizat. Din ipostaza de om va plăti însă cu prețul
vieții. Enkidu a fost creat de zei pentru a-i deveni prieten regelui tiran, fiind
socotit că doar prietenia poate să îmblânzească firea lui Ghilameș. Relația dintre
cei doi va fi strânsă, fiind sfâșiată doar de moartea lui Enkidu. Cei doi reușesc
să-l învingă în luptă pe uriașul Humbaba, personificare a duhului pădurii. După
moartea lui Enkidu, Ghilameș este distrus de durere, fugind în pustiu pentru a
căuta nemurirea. Acesta trece peste ape și munți, parcurgând drumul către Uta-
napiștim, singurul cunoscător al tainei veșniciei. Istovit de drum, Ghilameș află
că totul a fost în zadar, și deși obține iarba tinereții, Ghilameș realizează că este
un simplu muritor și se întoarce în Uruk pentru a îmbătrâni firesc. Epopeea se
sfârșește într-un glas melancolic și resemnat.
 Mahabharata

În esența, povestea reprezintă o explorare a responsabilităților impuse de codul

Dharma, dezvoltând idei de etică, drept, filosofie, istorie.Shantanu, regele din
Hastinapur, era căsătorit cu Ganga, având un fiu, Devavrat. În timp, regele se
îndrâgostește de Satyavati, dar cu care nu se poate căsători din cauza tatălui
acesteia. Devavrat, aflând despre refuzul tatălui lui Satyavati, promite să renunțe
la tron. Odată cu renunțarea la tron, Devavrat capătă o nouă identitate și devine
cunoscut drep Bheeshm. În timp, Shantanu și Satyavati concep doi copii. Cel
mai mic dintre aceștia devine rege după moartea tatălui. Pentru ca noul rege să
aibă o soție potrivită, Bheeshm răpește trei prințese, dintre care doar două ajung
să fie soții ale lui Vichitravirya. Cu toate acestea, regele moare fără a lăsa
urmași. Pentru ca dinastia să nu piară, Vyasa, primul fiu al lui Satyavati născut
înainte de căsătoria acestia cu regele, a fost chemat pentru a concepe copii cu
cele două văduve ale lui Vichitravirya. Din relațiile lui Vyasa cu cele două
femei, dar și cu servitoare, s-au născut trei băieți. Dintre aceștia, Pandu a ocupat
tronul rămas liber. Domnia lui Pandu a fost roditoare, regatul fiind extins.
Acesta a murit în pădure, fiind însoțit de cele două soții: Kunti și Madri. Doar
Kunti și copii născuți s-au mai întors în regat, alăturnându-se lui Dhritarashtra și
celor 101 de copii pe care îî avea. Între copii s-au născut multiple conflicte,
incluzând tentative la omor. Pnetru a calma conflictele, Dhritarashtra îl numește
pe Yudhisthir ca urmaș al tronului.Dar, acest aspect a iscat tensiuni. Duryodhan
considera că el este adevăratul urmaș al tronului, și în încercarea de a-l obține a
complotat pentru a-l omorî pe Yudhisthir, dar și pe frații acestuia. Cu toate
acestea, planul lui a eșuat. Un nou plan este înfăptuit, Yudhisthir pierzând totul
la un joc de zaruri. El și frații lui au fost exilați, dar în al treisprezecelea an de
exil, se întorc în regat deghizați. Duryodhan decide că doar lupta poate soluționa
situația, iscând un război sângeros.
 Bhagavad-Gita

„Cântarea lui Dumnezeu" ,cunoscută și sub simpla denumire de Gita (Cântarea)

este un vechi text epic religios sanscrit. Ea cuprinde 700 de versete grupate în 18
capitole ce reprezintă de fapt o secțiune din marea epopee Mahabharata. Poemul
este un dialog între prințul Arjuna, fratele regelui Yudhisthira și Vishnu ,
Dumnezeul Suprem, încarnat ca Krishna.

Dialogul se defășoară într-un cadru de luptă, Arjuna văzându-și oponenții

prgătiți de luptă, dar și pe camarazii săi gata să-și sacrifice viețile pentru
victorie. Curpins de durere, Arjuna își pierde puterea în luptă, dar și
determinarea de a câștiga. Acesta devine discipol al zeului Krishna, învățând
despre diferențele fundamentale dintre trup și suflet. Trupul este temporrar și
material, în timp ce sufletul este etern. Actțiunile pe care le facem în lumea
materială ne pot elibera sau încătușa sufletul. Oamenii se pot elibera de karma
prin eliminarea narcisismului și a egoismului. Cunoștințele transcedentale sunt
eliberatoare și purificatoare. Omul astfel purificat poate atinge pacea și detașarea
spirituală. Astanga-yoga este tehnica prin care mintea este controlată și simțurile
concentrate pe Paramatma. Partica culminează cu samadhi.

Zeul Krishna este adevărul absolut, susținând tot ce este material și spiritual, cei
care îi sunt loiali devenind nemuritori spiritual. Astfel, Arjuna primește puteri
divine, luând forma universului. Iubirea pentru Krishna se exprimă prin Bhakti-
yoga, fiind cel mai înalt drum spiritual.