Aleodor Împărat

Basmul este o naraţiune în proză, de mare întindere şi cu multe personaje, înzestrate cu puteri
supranaturale, reprezentând binele, care luptă cu forţele răului, pe care în cele din urmă le învinge.
Basmele sunt de două feluri: culte şi populare.
Caracteristicile basmului:
-mare întindere,
-acţiune complicată: plasată într-un spaţiu imaginar, timp imaginar nedeterminat, îndelungat ca
durată, desfăşurată pe mai multe planuri, cu intervenţia supranaturalului, binele învinge răul,
-personaje numeroase, înzestrate cu puteri supranaturale, reprezentând forţele binelui sau ale
răului,
-naraţiunea se îmbină cu dialogul şi descrierea.
„Aleodor împărat” aparţine literaturii populare şi face încă odată dovada geniului poporului care
l-a creat. Este un basm, căci ilustrează lupta dintre bine şi rău prin intermediul unor personaje înzestrate
cu însuşiri supranaturale.
În cadrul său sunt folosite toate cele trei moduri de expunere, predominând naraţiunea, împletită
cu dialogul, dar şi cu secvenţe scurte de descriere în care sunt prezentate personajele. Formulele
specifice basmului sunt cele de început, mediane şi finale. Exemple…..
Trăia odată un împărat care ajunsese la bătrâneţe şi nu avea copii. Într-o zi norocul îi surâse şi
dobândi un frumos de copilaş, căruia îi puse numele Aleodor. La botezul lui împăratul a chemat lume din
toate cele patru colţuri ale lumii, iar botezul ţinu trei zile şi trei nopţi. Băiatul creştea şi se făcea tot mai
isteţ şi mai priceput.
Când simţi că i se apropie sfârşitul, împăratul chemă la el pe Aleodor şi îi dădu un ultim sfat: să
nu se ducă să vâneze pe moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, căci va plăti cu
viaţa sa.
După moartea împăratului, Aleodor cârmui cu înţelepciune ţara, dar într-o zi ajunse din neatenţie
pe pământurile pocitaniei. Acesta îi ceru să îi aducă pe fata lui Verdeş împărat, pentru a-l lăsa în viaţă.
Pe drum Aleodor zări o ştiucă pe marginea unui eleşteu şi se pregăti să o gătească şi să o
mănânce, dar aceasta se rugă să o lase în viaţă că şi ea îl va ajută cândva. El o aruncă în apă şi primi în
schimb un solzişor fermecat care făcea ca atunci când se va gândi la ştiucă aceasta să vină la el. Aleodor
mai cruţă viaţa unui tăune şi al unui corb, care îi dădură o penă şi un pufuleţ cu aceleaşi însuşiri
fantastice ca şi solzişorul.
Ajuns la curţile lui Verdeş împărat, el aşteptă două zile până veni cineva să-i deschidă. A treia zi
slujitorii îl duseră la împărat. Acolo află că trebuie să treacă prin mai multe încercări pentru a primi fata:
putea să se ascundă unde vrea trei zile la rând dar dacă va fi găsit i se va tăia capul, iar dacă nu îl găsea o
va lua de soţie. Aleodor se învoi, şi cu ajutorul celor trei prieteni trecu prin cele trei încercări.
Flăcăul o duse pocitaniei dar ea nici nu vru să se uite la o asemenea fiinţă, iar Pocitania muri de
ciudă. Aleodor îşi întinse împărăţia şi pe moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop,
luă pe fata lui Verdeş împărat de soţie şi se întoarse acasă, unde trăi fericit până la adânci bătrâneţi.
Limbajul popular: „când cu gândul n-ai gândi, „a-şi da sufletul”, „o stârpitură de fecior” şi figurile
de stil cu tentă populară fac din acest basm o creaţie populară valoroasă. Epitetele prezente în acest
fragment insistă pe trăsăturile fizice şi morale ale personajelor: „bietul împărat”, „băiat viteaz”, „de-i
râdea şi stelele de frumoasă”-superlativul absolut, formă expresivă.
Personificările proiectează acţiunea în fabulos, scoţând în evidenţă trăsăturile supranaturale ale
personajelor: „atunci ştiuca îi mai zise”, „corbul îi zise”,etc.
Repetiţiile scot în evidenţă acţiuni semnificative: „ca să se veselească de veselia lui”, „stete o zi,
stete două”, „gândindu-se şi răzgândindu-se”.