POVESTEA LUI HARAP-ALB (1877)

ION CREANGĂ

Basmul lui Creangă reflectă viziunea scriitorului cu privire la lume și viață, fapt observat în mai
multe aspecte: pe de o parte, în operă se observă setul de valori al scriitorului în învățăturile transmise
(să ascultăm de părinți, să nu ne lăsăm înșelați de aparențe, răul este necesar în viață ca să ne
maturizeze etc.), iar pe de altă parte, la nivelul limbajului, sunt prezente „crengismele” (cuvinte folosite
frecvent de scriitor), umorul tipi lui Creangă și expresiile de înțeleptciune (zicători, jocuri de cuvinte,
proverbe etc.). Prezența oralității se remarcă prin: interjecții, exclamații, interogații, substantive în
vocativ, diminutive, porecle, augmentative în adresare.

Basmul a fost publicat în 1877 în revista junimistă Convorbiri literare (organul de presă al
Societății literare Junimea, o asociație culturală făcută de medici, scriitori etc, ca și Creangă, Eminescu,
Caragiale, Slavici, Titu Maiorescu).

Titlul basmului conține numele protagonistului, Harap-Alb (rob/negru-alb), un oximoron ce arată

dualitatea viață-moarte, sărăcie-bogăție, iubire-ură etc. Mezinul primește acest nume de la spân în
scena coborârii în fântână.

Tema basmului o reprezintă pe de o parte confruntarea dintre bine și rău, simbolizată de

rivalitatea dintre Harap-Alb și spân, iar pe de altă parte, drumul maturizării eroului, care de-a lungul
probelor dobândește toate calitățile necesare unui lider – în acest sens, opera este un bildungsroman.

Spațiul și timpul acțiunii sunt vagi, „într-o țară”, „odată”.

Evenimentele sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator anonim, omniscient
și obiectiv, dar care intervine pe-a locuri cu remarci la adresa personajelor sau situațiilor.

În basm se întâlnes formulele specifice: inițială „Amu cică era odată într-o țară un crai” și finală
„Și-a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine
are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă.” Formulele mediane au scopul de a menține
atenția și curiozitatea cititorului și suspansul (tensiunea) acțiunii: „și merse el cât merse”, „că cuvântul
din poveste, înainte mult mai este”.

În basm sunt valorificate o serie de motive populare: împăratul fără urmași (Împăratul Verde),
probele, superioritatea mezinului (Harap-Alb), impostorul (spânul), nunta și pădurea-labirint.

SUBIECTUL

În expozițiune, craiul primește o scrisoare de la fratălui său, Verde Împărat, prin care îi solicită (îi
cere) un moștenitor – el avea trei fete, iar craiul trei băieți. Înțelept fiind, craiul își testează băieții, să
vadă care dintre ei are curajul de a porni în lunga călătorie spre împărăția lui Verde Împărat. Astfel,
îmbracă o piele de urs și se ascundesub podul peste care trec feciorii, ca să-i sperie. Aceasta probă este
trecută cu succes doar de mezin (acesta primește un sfat prețios de la Sfânta Duminică, după ce băiatul îi
dovedește empatie: să ia de la crai hainele de mire, sabia și calul din tinerețe).

Înainte să plece spre Verde Împărat, mezinul e sfătuit de crai să se ferească de omul roș și de cel
spân. Intriga basmului o constituie momentul în care mezinul încalcă sfatul părintesc și, rătăcit în
pădurea-labirint, îl acceptă pe spân drept slugă. Una dintre cele mai importante scene ale basmului este
coborârea în fântână, o scenă simbolică ce evidențiază consecințele neascultării: păcălit de spân,
mezinul își pierde statutul de prinț și e nevoit să devină servitorul spânului făcând jurământ pe viață; de
la spân primește numele Harap-Alb.

În desfățurarea acțiunii sunt prezentate o serie de probe prin care trece protagonistul în
procesul maturizării sale. La Verde Împărat are de trecut trei probe pe care i le dă spânul : să aducă
sălățile din grădina Ursului, pielea și capul cu nestmeate ale cerbului și pe fata Împăratului Roșu, drept
mireasă a spânului. În ultima probă, Harap-Alb cunoaște prietenia (Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă și
Păsări-Lăți-Lungilă) și iubirea (se îndrăgostește de prințesa Împăratului Roșu). La Împăratul Roșu, trece
prin următoarele probe date de împărat: să doarmă în camera de aramă în flăcări, ospățul, să aleagă
macul din nisip, să-i identifice fata, să o găsească când se ascunde iar ultima probă, parcursă de cal, este
să aducă un leac (medicament) al vieții.

Punctul culminant îl reprezintă moartea eroului: fata Împăratului Roșu îl demască pe spân, iar
spânul, crezând că Harap-Alb și-a încălcat jurământul, se răzbune și-l ucide. Fata îl învie cu leacul obținut
în ultima probă iar spânul este ucis de cal. Tinerii se căsătoresc iar în final Harap-Alb moștenește tronul
lui Verde Împărat deoarece merită, pentru că a demonstrat de-a lungul probelor toate calitățile
necesare unui conducător.

CARACTERIZAREA PROTAGONISTULUI

Harap-Alb este personajul principal al basmului, un erou atipic (neobișnuit), deoarece nu are
puteri miraculoase, ci este umanizat, asemănându-se cu personajul Nică din opera „Amintiri din
copilărie”. El este mezinul craiului și nepotul lui Verde Împărat.

Personajul este caracterizat în mod direct de narator și alte personaje și în mod indirect prin
fapte, vorbe, atitudini și gesturi. De pildă, naratorul îi evidențiază naivitatea atunci când cade în capcada
spânului, numindu-l „boboc în felul său la trebi de aieste” (boboc- imatur).

Mezinul parcurge un drum al formării și de-a lungul probelor își corectează toate defectele, și își
demonstrează un caracter vrednic de un conducător.

La începutul basmului mezinul este ca orice tânăr nerăbdător, naiv și impulsiv. Cu toate aceasta
îi arată empatie cercetoarei (Sfânta Duminică) și dă dovadă de curaj în proba podului impusă de crai. Sf
Duminică, văzându-i bunătatea, îi da un sfat prețios și îl ajută în drumul formării; eroul este susținut de o
serie de personaje cu puteri miraculoase, neobișnuite: calul, cei cinci prieteni și donatorii (albina și
furnica).
 Atunci când alege calul tatălui său, mezinul este incapabil să vadă dincolo de aparențe și,
impulsiv, îl lovește de trei ori pe animalul slăbănog și bubos. Acest defect și-l corectează însă de-a lungul
probelor iar atunci când îl cunoaște pe cei cinci prieteni, nu se lasă înșelat de înfățișarea lor hidoasă.

În scena coborârii în fântână se observă naivitatea mezinului – spânul reușeștesă-l păcălească,

prinzându-l în capcană și furându-i identitatea/statutul. Aici mezinul este numit Harap-Alb de spân și
jură să-i fie slugă credincioasă spânului până la moarte. Harap-Alb îi arată loialitatea așa cum a promis,
păstrând secretul identității sale până la moarte.

În primele două probe date de spân, Harap-Alb învață să fie ascultător și răbdător – urmează
instrucțiuniile Sfintei Duminici, iar când ucide cerbul, așteptă cu răbdare în groapă să apună soarele fără
să cedeze chemărilor cerbului.

Pe drumul spre curtea Împăratului Roșu, datorită generozității sale și a înțeleptciunii acumulate,
cunoaște cinci prieteni desăvârșiți și primește o aripă magică (adică un ajutor la nevoie) de la crăiasa
furnicilor și de la crăiasa albinelor.

Când i se văicărește (i se plânge) Sfântei Duminici cu privire la greutățiile statutului de slugă,

aceasta îi subliniază importanța empatiei în viață și înțeleptciunii de a privi dincolo de aparențe – rolul
de lider necesită un set de valori: „Când vei ajunge și tu odată mare și tare îi caută să judeci lucrurile de-
a-fir-de-păr (în detaliu) și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum ce e necazul!”.

Ultima etapă a formării protagonistului o reprezntă inițierea erotică – Harap-Alb se

îndrăgostește de fata Împăratului Roș dar nu cedează tentației de a-i spune acesteia adecărul cu privire
la statutul său de prinț. El demonstrează loialitate față de jurământul făcut la fântână.

Întors la curtea lui Verde Împărat, el este ucis de spân, deoarece acesta crede că Harap-Alb i-a
spus fetei secretul condiției sale. Prin moarte, Harap-Alb încheie ciclul vieții de slugă și, înviat de fată, își
reia identitatea de prinț. La final se căsătorește cu fata împăratului Roșu și moștenește tronul lui Verde
Împărat deoarece este vrednic și a demonstrat de-a lungul probelor că s-a înțelepțit, s-a maturizat și are
tpate calitățile necesare unui conducător.

În basm se observă registrele stilistice popular, reginal și oral. Sunt utilizate frecvent expresii,
cuvinte și structuri ce reflectă umorul și ironia lui Creangă. Astfel, jovalitatea (veselia) zicerii se observă
printr-o serie de proverbe, zicători, expresii: „Lac de-ar fi, broaște sunt destule.”, „să trăiască (împăratul)
trei zile cu cea de alaltăieri”. Alte elemente ce susțin umorul sunt: porecle „Buzilă”, diminutive cu
valoare augmentativă „băuturică” sau fraze ritmate.

Oralitatea limbajului se evidențiază prin structrui narative („dupü aceea”, „apoi” și „după
aceste”), propoziții exclamative și interogative („Ce pot să vă mai spun?”), zicale sau versuri populare
(„De-ar ști omul ce-ar păți/ dinainte s-ar feri (proteja)”).

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult ce reflectă concepția (mentalitatea) scriitorului despre
lume și viață, într-un stil original, caracterizat de umor și ironie; spre deosebire de alte basme, opera lui
Creangă umanizează fantasticul și individualizează personajele prin limbaj.