EPOPEEA LUI GHILGAMEȘ

-autor anonim-

“Epopeea lui Ghilgameș” este una dintre cele mai vechi opere ale omenirii, capodopera a literaturii
sumero-babiloniene.

Opera a fost redactată în secolul al XIII-lea i.Hr. pe douăsprezece tăblițe de argilă, în scrierea cuneiformă,
însă cele mai vechi fragmente ale ei datează din mileniul al III-lea î.Hr. “Epopeea lui Ghilgameș”
abordează două teme esențiale: prietenia și căutarea nemuririi. Este, așadar, un poem eroic, un poem al
prieteniei și al întrebărilor despre viață și moarte.

Opera ne prezintă faptele lui Ghilgameș, puternicul rege din Uruk. Ascultând plângerile împotriva acestui
rege crud, zeii decid să zămislească o ființă la fel de puternică precum Ghilgameș, pentru ca acesta din
urmă să-și încerce puterile. Astfel, este creat Enkidu, care trăia în sălbăticie și era înzestrat cu o putere
colosală. Acesta se îndrăgostește de o curtezană, care îl familiarizează cu civilizația. La curte, Enkidu îl
întâlnește pe Ghilgameș, cu care se luptă, însă este învins de acesta. Din acel moment, între cei doi se
formează o prietenie strânsă. Cei doi prieteni îl ucid pe uriașul Humbaba, stăpânul pădurii de cedri. Istar,
o zeiță, se îndrăgostește de Ghilgameș, însă acesta o respinge. Ofensată, aceasta își dorește să se
răzbune, și îi cere zeului Anu să făurească un taur ceresc – Urus- care să îl distrugă pe Ghilgameș.

Ajutat de Enkidu, Ghilgameș ucide și taurul, aruncându-i rămășițele în față zeiței. Ca și răzbunare, Istar
trimite asupra lui Enkidu o boală, care îl răpune.

Sfâșiat de moartea prietenului său, Ghilgameș începe să se gândească dacă nu există modalități de a
scăpa de moarte. Pornește într-o călătorie, cu gândul de a-i cere străbunului său, Utna-pistim, un
remediu împotriva morții. Acesta îi spune că nimeni nu poate trăi veșnic. Îi dă însă, o plantă miraculoasă
–planta nemuririi și a tinereții- care poate scuti omul de povara bătrâneții și a morții.

Din păcate, în clipa în care Ghilgameș vrea să o împartă cu poporul său, planta este înghițită de un șarpe.
Ca și consolare, zeii îi aduc lui Ghilgameș spiritul lui Enkidu. Acesta îi spune că toți morții, cu excepția
celor uciși în bătălie, trăiesc în întuneric și îndură foamea. După discuția cu Enkidu, Ghilgameș se
resemnează și își acceptă soarta de muritor. Întors în Uruk, el își așteaptă bătrânețea, și se supune
legilor muritorilor.

Așadar, în “Epopeea lui Ghilgameș”, întâlnim o filozofie care proclamă acceptarea destinului după
hotărârile divine, resemnarea și înțelegerea faptului că suntem cu toții muritori, și că nimeni nu poate
trăi veșnic. Opera ne dă, totodată, și o lecție de prietenie și prețuire a celor ce ne sunt aproape.