Rezumat ,,Epopeea lui Ghilgameș”

Aparținând literaturii sumero-babiloniene, ,,Epopeea lui Ghilgameș” este cea mai veche
scriere literară a umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr. A fost scrisă pe
12 tăblițe de argilă și păstrată în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, la Ninive.
Opera prezintă trăirile eroice ale lui Ghilgameș, regele Urukului. Ghilgameș era puternic,
curajos, înalt și chipeș, dar supușii săi se plâng în legătură cu comportamentul său, oferindu-
le muncă mult prea grea. Zeul Anu, auzind rugăciunile acestora, îi cere zeiței Aruru să creeze
un om asemenea lui Ghilgameș, un tovarăș pe măsura lui. Ea îl face din lut pe Enkidu, un om
sălbatic, care trăiește laoalaltă cu fiarele. El se împotrivește oamenilor, protejându-și fiarele
de către vânători.
Unul dintre vânători îl înștiințează pe un bătrân, apoi pe Ghilgameș însuși de situație, iar ei
găsesc soluția prin care Enkidu va fi umanizat. Îl sfătuiesc pe vânător să ducă o curtezană în
pustiu, ca Enkidu să o vadă și să se îndrăgostească de ea. Curtezana și vânătorul îl pândesc pe
Enkidu la fântână, iar totul se întâmplă așa cum au plănuit, Enkidu sfârșind prin a-și părăsi
fiarele. Femeia nu este mulțumită doar cu rezultatele farmecelor ei, așa că îl trimite pe
Enkidu în cetatea Urukului pentru a face cunoștință cu Ghilgameș, care îl așteaptă. Sosirea sa
este prevestită în visele zeiței Ninsun, mama regelui.
Enkidu îi urmează toate sfaturile curtezanei, îndrăgind noul stil de viață pe care îl are. Cei doi
pornesc spre Uruk, unde avea să se lupte cu Ghilgameș din clipa în care se întâlnesc. Deși
este înfrânt, Enkidu îl privește cu admirație pe rege, fiind uimit de vitejia sa. Între cei doi se
naște o prietenie strânsă.
Ghilgameș pune la cale o faptă măreață, avându-l de partea sa pe Enkidu care îl susține. Cei
doi vor să se confrunte cu Humbaba, stăpânul Pădurii Cedrilor. Deși sunt avertizați de
Bătrânii Cetății de puterea adversarului, prietenii decid să plece la luptă. Ei își iau rămas bun
de la zeița Ninsun, care îl roagă pe zeul Șamaș să-l ocrotească pe fiul său până la înfrângerea
lui Humbaba.
La porțile Pădurii Cedrilor, Ghilgameș îl îmbărbătează pe Enkidu căruia a început să-i fie
frică. După ce au ajuns în pădure și li s-a arătat în vis ce avea să se petreacă pe teritoriul lui
Humbaba, are loc bătălia mult așteptată. Ghilgameș este ajutat de puterile cerului și ale
pământului, iar Enkidu îl încurajează să nu aibă milă, așa că cei doi îi taie capul dușmanului.
Întors de la luptă, Ghilgameș este observat de zeița Iștar, care este fermecată de frumusețea
sa. Îi spune acestuia să o ceară de soție, dar este refuzată și insultată de rege care n-a vrut să
treacă prin aceleași nenorociri pe care le-au suportat foștii ei iubiți cu ea.
Înfuriată de spusele regelui, zeița i se plânge tatălui său, zeul Anu, cerându-i să îl plăsmuiască
pe Taurul Ceresc, care să-i vină de hac lui Ghilgameș. Zeul acceptă, dar doar cu condiția ca
fiica sa să acopere timp de șapte ani nenorocirile cauzate de taur cu ajutorul rodniciei sale.
Dintre sutele de oameni care au încercat să învingă fiara, daor Enkidu a fost victorios. El
aruncă cu bucăți din taur în zeiță, bătându-și joc de ea.Din coarnele taurului se vor face vase
pentru oloiuri după porunca lui Ghilgameș. Cei doi amici se întorc la palat pentru a se odihni.
Iștar, dorind să se răzbune pe Enkidu pentru ce i-a făcut, trimite asupra lui o boală fără de
leac, care îl va nimici în 12 zile. Enkidu dă vina pe curtezană pentru toată suferința pe care o
îndură, dar Șamaș îl ceartă și îi aduce aminte că femeia a avut doar intenții bune. Ghilgameș
este curpins de teamă privindu-și prietenul stingându-se pe zi ce trece.
Regele Urukului își jelește prietenul șase zile și șase nopți și își aduce aminte de toate
isprăvile săvârșite împreună.În amintirea acestuia, el poruncește să se ridice o statuie din aur
și pietre scumpe.
Înspăimântat de moartea lui Enkidu, Ghilgameș merge în căutarea nemuririi. După multe
drumuri, ajunge la Siduri, hangița de pe malul mării. La prima vedere, Siduri se sperie de el,
dar se liniștește după ce află cine e, de ce călătorește și prin câtă durere a trecut din pricina
morții lui Enkidu. Regele vrea să stie cum să ajungă la Uta-napiștim, omul care a primit
nemurirea de la zei. Deși hangița îl atenționează despre toate primejdiile ce îi vor sta în cale,
vede că e în zadar și îi mărturisește că Urșanabi, corabierul lui Uta-napiștim, se află în
apropiere.
Urșanabi acceptă să-l ia cu el pe corabie, iar cei doi călătoresc pe mare timp de o lună și
jumătate. Ajuns la Uta-napiștim, este supus la un test: să stea treaz șapte zile și șapte nopți. În
ciuda faptului că eșuează, Ghilgameș este informat în final despre planta de sub ocean care dă
viață veșnică și face rost de ea, dar îi este furată de un șarpe în timp ce se scaldă într-un izvor.
Ghilgameș sfârșește prin a se ruga de Nergal, zeul Infernului, să-l aducă pe Enkidu câteva
clipe înapoi pe pământ pentru a-l întreba despre legea subpământeană. Enkidu îi spune despre
greutățile vieții de apoi, iar Ghilgameș acceptă că e un simplu muritor și nu poate opri
sfârșitul.

Caracterizarea personajului Enkidu

Opera ,,Epopeea lui Ghilgameș” aparține literaturii sumero-babiloniene și deține titlul de cea
mai veche scriere literară datând din mileniul al III-a î.Hr, ea fiind scrisă pe 12 tăblițe de lut.
Un impact major asupra operei îl are Enkidu, un personaj secundar care avea să-l învingă pe
Ghilgameș, dar cunoaște pe parcurs frumusețea prieteniei și a umanității.
Enkidu este un personaj secundar deoarece scoate în evidență trăirile și trăsăturile lui
Ghilgameș, susținându-l până la moarte.El este prezentat în doua ipostaze. Inițial, se
împotrivește umanității, trăindu-și viața alături de fiare și protejându-le împotriva pericolelor
aduse de vânători.Mai târziu, dezvoltă sentimente puternice de iubire pentru o curtezană, fapt
care îl determină să se adapteze oamenilor și să își schimbe stilul de viață.
Este caracterizat direct de către narator în momentul creării sale ,,făuri din el o ființă, de-o
putere copleșitoare, cu trupul învelit în păr, asemeni fiarelor din codri”. Trăsăturile sale
definitorii sunt puterea și spiritul de luptă, el fiind creat cu scopul de a-l învinge pe
Ghilgameș. După ce ,,i-a picat în mreje frumoasei fete din Uruk”, el și-a schimbat înfățișarea,
,,s-a făcut mult mai chipeș și mintea i s-a limpezit”. De aici putem extrage un portret fizic.
Enkidu a evoluat de la înfățișarea asemănătoare fiarelor, acoperit de blană, la una umană,
dezvăluindu-și frumusețea exterioară, cât și cea interioară. Mai întâlnim secvența ,,Ca
Ghilgameș e la statură, dar mijlocul i-e mai subțire. Se vede că nu s-a hrănit decât cu ierburi
tinere și lapte [...]. Doar oasele îi sunt mai mari, ca să își sprijine pe ele greutatea trupului
uriaș.”. Este subliniat fizicul său în oglindă cu cel al lui Ghilgameș, care a fost folosit ca
inspirație în crearea sa. Era înalt, solid, dar puțin mai slab decât regele Urukului.
Trăsăturile sale morale sunt scoase în evidență prin caracterizarea indirectă, rezultând din
fapte, acțiuni și vorbe. Înainte de sosirea sa în Uruk, el află despre comportamentul lui
Ghilgameș față de supuși și de femei. În Enkidu se aprinde dorința de a-l confrunta pe
rege: ,,Unde e? Vreau să-l întâlnesc și să-l înfrunt fără cruțare”, replică prin care dă dovadă
de curaj și de impulsivitate. După lupta, între cei doi se naște o prietenie strânsă. Pe parcursul
prieteniei, Enkidu dă dovadă de loialitate și devotament față de Ghilgameș. Îl însoțește în
bătălia împotriva lui Humbaba, dar observăm că este cuprins de frică odată ce se gândește
mai bine la viitor: ,,Enkidu simte ce-l așteaptă în luptele ce vor urma. N-are puterea lui
Ghilgameș. Îi e rușine de el însuși și ochii i se umezesc. Dar nu stă-n cumpănă de loc.
Prietenia, dacă-i curată, e cingătoarea cea mai scumpă, de care nu te mai desparți nici când
treci de hotarul vieții.” Puritatea sufletului său este pusă în valoare prin umanitatea de care dă
dovadă, în ciuda faptului că acest concept al umanității era ceva nou pentru el.
Dialogul dintre cei doi bărbați îi pune în lumină vitejia ,, -Dacă te temi, întoarce-te!/-Nu mă
întorc, rămân cu tine. Prietenia îmi e mai scumpă decât chiar viața, Ghilgameș.” Legătura pe
care o aveau era foarte importantă pentru personajul secundar, refuzând să-l lase la greu pe
tovarășul său indiferent de situație.
După multe fapte mărețe, Enkidu este doborât de o boală incurabilă adusă asupra lui de zei. O
suferință imensă se face simțită atât din partea lui, cât și din partea lui Ghilgameș care vrea
sub orice preț să-l salveze, dar în zadar. ,,Zece și încă două zile se scurseră astfel, de-a rândul,
pline de lacrimi și suspine, Și, când se împliniră toate, Enkidu nu mai respiră, ochii lui stinși
nu mai văzură chipul drag al lui Ghilgameș.” Uriașul i-a fost prieten până când i-a despărțit
moartea, semn că era un om de cuvânt și de încredere, sufletist cu cei care îi erau aproape.
În cele din urmă, cei doi au un ultim contact, când Enkidu este scos din Infern pentru a-l
lămuri pe Ghilgameș cu privire la viața de apoi. Este onest și îi spune prietenului său
adevărul, făcându-l să accepte că va veni și sfârșitul lui.
În urma celor spuse, Enkidu poate fi considerat simbolul destinului omenirii, demonstrând că
orice faptă își are răsplata. El a întruchipat perfect dragostea omenească prin intermediul
prieteniei.

,,Epopeea lui Ghilgameș”- Opinie personală

În opinia mea, ,,Epopeea lui Ghilgameș” abordează teme care pot fi discutate până și în ziua
de azi, deși a fost scrisă cu mult timp în urmă. Ea analizează natura și gândirea umană în
confruntare cu greutățile vieții, punând accent pe relațiile interumane.
Într-o ordine de idei, evoluția lui Enkidu și a lui Ghilgameș este cel mai important aspect al
operei. Când s-au cunoscut, amândoi aveau multe lecții de învățat. Ghilgameș era foarte
egoist și dur, se prețuia cel mai mult pe sine, fără să dea dovadă de blândețe. Inițial, Enkidu a
apărut în fața sa pentru a-l învinge, dar confruntarea dintre ei a sfârșit printr-o prietenie
nemaivăzută, care i-a ajutat să se dezvolte.
Faptele vitejești pe care le parcurg împreună îi leagă tot mai strâns, ei fiind de nedespărțit. Nu
se lasă unul pe altul nici în fața morții. Enkidu învață valorile omenești și se descoperă pe
sine prin intermediul prieteniei cu Ghilgameș. Îl ajută în toate luptele și nu dă înapoi, chiar
dacă îi e teamă.
Într-o altă ordine de idei, moartea lui Enkidu constituie pentru mine cel mai important
moment al operei, unde putem observa sentimente foarte puternice. Enkidu regretă că s-a
umanizat, dar în cele din urmă își dă seama că a fost spre binele lui. Ghilgameș este marcat de
moartea celui care l-a acompaniat în fața atâtor primejdii. Îl suferă un timp îndelungat, plânge
și îl jelește, întrebându-se dacă va sfârși la fel și el. Este un comportament total diferit față de
cel de la început. Îi observăm sensibilitatea și teama, care îl determină să caute secretul
nemuririi. Deși e o parte foarte tristă a epopeei, arată evoluția personajelor, așa că mi-a atras
atenția cel mai mult.
Ultima lor conversație, care are loc după ce Enkidu este adus din Infern, îi schimbă percepția
lui Ghilgameș în totalitate. Vrea să afle ,,legea lumii subpământene” și este lovit cu realitatea
deprimantă din spatele acesteia. Enkidu îi mărturisește toate suferințele pe care le îndură
oamenii în Infern.
În urma celor menționate, consider că ,,Epopeea lui Ghilgames” merită citită, având atât o
acțiune captivantă, cât și învățături legate de viața de zi cu zi.