TEATRUL ESTE UN MIJLOC DE CUNOAȘTERE, DAR ȘI UN MIJLOC DE

DIVERTISMENT

Teatrul, ca mijloc de cunoaștere și de divertisment. Putem spune că însuși cuvântul în

sine –teatru- ne duce automat cu gândul la un soi de joc. Un joc al actorului cu tăirile
sale cele mai ascunse, un joc al actorului cu publicul, care ajunge să trăiască odată cu el,
să simtă odată cu el.

Așadar, încă de la început putem realiza o corelație destul de concretă între teatrul ca
mijloc de cunoaștere, și teatrul ca mijloc de divertisment. Actorul ajunge, prin teatru, să
se cunoască, își descoperă noi trăiri, gânduri și de ce nu, noi frustrări. Totodată, în
timpul actului teatral, actorul reușește să distreze publicul, care se regăsește în anumite
situații sau în anumite personaje. În fine, spectatorul ajunge să rezoneze cu personajul
de pe scenă.

Încă din cele mai vechi timpuri, imediat după apariția sa, teatrul devine un mijloc de
divertisment pentru public. Așadar, în perioada Imperiului Roman, teatrul se transformă
din instrument de educare a oamenilor în spiritul cetății și a principiilor acesteia – cum
era la greci – într-un mijloc de distracție. Tot în piesele latine apar, de asemenea, primii
bufoni.

În timpul Renașterii, de exemplu, “apare Commedia dell’arte, pe la mijlocul secolului al

XVI-lea, ca o reacție împotriva teatrului anemic, lipsit de vigoarea inspirației realiste”
(Ovidiu Drimba-Teatrul de la origini și până azi). Actorii ambulanți trebuiau să satisfacă
gusturile unui public larg, care dorea să se amuze copios, dar și să vadă oameni și situații
din viața adevărată. Vedem, așadar, teatrul ca mijloc de divertisment.

Pe de altă parte, putem vedea teatrul și ca pe un mijloc de cunoaștere. Încă de la prima

apariție a noțiunii de teatru, în Grecia Antică, vedem și apariția primului actor, în
imnurile cântate în cor, în cinstea lui Dionysos, atunci când unul dintre coriști răspunde
corului prin cuvinte atribuite eului, ca și cum el însuși ar fi fost Dionysos. “Noțiunea de
actor implică sine qua non un proces de preschimbare imaginară, de “transfigurare”
într-un anumit personaj interpretat” (Ovidiu Drimba-Teatrul de la origini și până azi).
Iată, deci, teatrul ca mijloc de cunoaștere.

Așadar, după cum se poate observa, putem da teatrului o grămadă de funcții, dar nu
putem spune niciodată că teatrul nu ar fi viu, fiind, prin definiție, una dintre cele mai
complexe arte.