Sunteți pe pagina 1din 4

Bogdan Petriceicu HASDEU - biografie - (opera si scrierile)

n. 16 febr. 1836, corn. Cristinesti, jud. Hotin (Bucovina) - m. 25 aug. 1907, Bucuresti.
Filolog, poet, prozator, dramaturg si jurnalist.
Tatal luliei Hasdeu. Coboara dintr-o familie de carturari romani de origine nobila, indigenata in Polonia, care-si
pastrase nestirbit sentimentul apartenentei nationale.
Fiul lui Alexandru Hasdeu, prof. si avocat, interesat de folclorul romanesc, din care a tradus in rusa, si al
Elisabetei (n. Davksza).
Studiaza la diverse scoli din Podolia si Volinia, apoi la liceul din Chisinau si la Univ. din Harkov (1852), pe care
insa n-o absolva, deoarece in 1854 se angajeaza militar. De o uimitoare precocitate intelectuala, proiectand
mereu mari opere fundamentale si incer-candu-si condeiul, cu egala dezinvoltura, in toate genurile literare,
duce, in acelasi timp, traiul zvanturat al ofiterului de husari, in stil Peciorin, risipitor, nebun, in conflict ostentativ
cu morala filistina. In 1857, trece Prutul: e intai judecator la Cahul, apoi se stabileste la Iasi unde initiaza o serie
de publicatii, de profil filologico-istoric si literar: Romania, Foaia de istorie romana, Foita de istorie si literatura,
Din Moldova (Lumina) - toate intre 1858-1863. Aparitia nuvelei Duduca Mamuca (1863) provoaca indepartarea
lui HASDEU din posturile de bibliotecar si prof. la Gimnaziul Central si chemarea in fata tribunalului, sub
invinuirea de imoralitate. Curand dupa aceasta paraseste Iasiul, fixandu-se la Bucuresti, unde-si reia activitatea
prodigioasa, cu o iradiere si mai larga de opinie decat pana acum. Editeaza rev. umoristice Aghiuta (1863-1864)
si Satyrul (1866), gazetele Traian (1869) si Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1883), conduce Arhiva istorica
a Romaniei (din 1864), ia parte activa la viata politica, se afirma ca unul dintre cei mai de seama filologi si
istorici ai vremii, fara a inceta sa produca beletristica: versuri risipite prin periodice, monografia loan Voda cel
Cumplit (1865), memorabila piesa Razvan si Vidra (1867). De pe la 1870 inainte, abandoneaza politica, in mare
parte si literatura, daruindu-se exclusiv stiintei. incepe acum epoca marilor lucrari care-i vor aduce o intinsa
notorietate in tara si peste hotare: Istoria critica a romanilor (I, 1873), Cuvente den batrani (IIII, 1878-1881),
Etymologicum Magnum Romaniae (I-IV, 1886-1898). Prof. la Univ. din Bucuresti (1874), director al Arhivelor
Statului (1876), membru al Acad. Romane (1877), devine membru al Soc. Lingvistice din Paris, membru al Acad.
din St. Petersburg, ca si al altor soc. savante. Moartea naprasnica a fiicei sale, Iulia (17/29 sept. 1888), survenita
putin timp dupa ce intemeiase Revista noua (1887), il distruge sufleteste. Treptat, HASDEU va renunta la
multiplele sale activitati, retragandu-se in bizarul castel de la Campina, unde va incerca, prin practici spiritiste
(expuse in Sic cogito, 1892), sa-si mangaie sfasietoarea durere. Geniu plurivalent, cu orizonturi enciclopedice,
HASDEU reuneste in ecuatia personalitatii un romantic cu ambitii prometeene, un savant format la scoala
pozitivismului, un zeflemist dispus sa ia totul in raspar si un vizionar capabil de fulguratii profetice. Opera sa,
desi inegala, cuprinzand multe scrieri neincheiate, il situeaza, fara indoiala, printre marile spirite ale culturii
romane din toate timpurile.
Spre deosebire de N. lorga, cu care se aseamana in excelenta aptitudinilor, in uimitoarea productivitate, ca si in
puterea de a nazui departe si sus, dincolo de limitele normalului, uneori ale posibilului, HASDEU s-a ilustrat nu
numai in istorie, ci si in filologie, iar pe taramul creatiei pro-priu-zise n-a dat doar carti, ci si opere, in sensul
major al cuvantului. E adevarat ca s-a voit, in primul rand, savant si de aceea a practicat literatura sporadic, ca
recreatie, gimnastica a condeiului ori din nevoia de a da exemple. Dar intruziunile romanescului sunt foarte
evidente in modul sau de a face stiinta. Scrupulele de exactitate si precautiile de metoda nu i-au atrofiat nici
subiectivitatea, nici pregnanta expresiei, cu atat mai putin i-au redus la tacere fantezia. Sfidandu-si veacul, care
nazuia sa-i transforme pe oamenii de stiinta din arhitecti in salahori si sa culpabilizeze orice pretentie la
filosofare ori stil, HASDEU cultiva rigoarea fara a-si interzice reactia personala, isi pune in scena eruditia si se
interogheaza constant asupra primelor principii. Important e sa observam la el o dubla vocatie: pe de o parte,
cum arata Mircea Eliade in 1937, propensiunea pentru aspectele magice ale lumii si istoriei", pentru
intunericul larvar", pentru ceea ce e insamantat, potential, inform"; pe de alta, exigenta fata de autenticitatea
izvoarelor, validitatea ipotezelor de lucru, acuratetea metodei. il pasionau cercetarile de anvergura, cu vaste
perspective sistematice, dar, in egala masura, contributiile punctuale, strict circumscrise, opere de minutie si
infinita rabdare. Deopotriva vizionar si pragmatic, deductiv si inductiv, tentat de cutezanta sintezei si fervent al
detaliului exact, HASDEU pare un om al contrastelor, dintre cei care invedereaza neajunsurile clasificarilor
curente. Desigur, imperechind aptitudini neobisnuite si veleitati fara masura, HASDEU e, in ultima instanta, un
romantic, dar un romantic insolit si aparte, unind spiritul luciferic cu pozitivismul, titanismul adolescentei
furtunoase a veacului cu calculul si criticismul unui sfarsit de parcurs, despuiat de iluzii. In contextul epocii
ocupa o pozitie singulara, determinata atat de orgoliul, la urma urmei legitim, de a tine vioara intai, cat si de
ideologia sa liberala, care amesteca un democratism de pura esenta pasoptista cu un nationalism cocardier,
alunecand facil in stridente de limbaj. Desi Maiorescu il irita prin morga, germanofilie, probabil prin simtul
limitelor, si cu toata polemica acerba dusa impotriva-i, HASDEU se intalnea in unele privinte cu redutabilul sau
adversar, de pilda in refuzul imposturii si cultul nestramutat al adevarului. Patronul ,Junimii" ar fi putut subscrie
fara sa clipeasca la declaratii ca acestea: adevarul fara stiinta poate sa fie, dar stiinta fara adevar nu exista"
sau nu mai este iertat unui istoric roman, unui economist, unui filolog, de a calca sub picioare metoda stiintifica
riguroasa, de a nesocoti legile constatate ale normei lucrurilor, de a inlatura sau rasuci dupa plac faptele pentru
subreda satisfactie a unui patriotism rau inteles". Nutrit, ca toti romanticii, direct sau prin izvoare intermediare,
din istorismul lui Hegel si conceptul herderian de Volkstimme, HASDEU isi explica prezentul prin trecut,
considerand limba drept un instrument de descifrare a misterului etniilor, mijlocul cel mai sigur de a patrunde

pana la originile invaluite in ceata. Socotind, ca si Humboldt, ca ea are, in acelasi timp, insusirea de a explicita
Weltanschauung-ul specific unei comunitati nationale, HASDEU ii acorda o predilectie evidenta in cercetare. El
traverseaza toate compartimentele lingvisticii, multe constituite astazi in ramuri de sine statatoare, lasandu-si
pretutindeni amprenta geniului: realizeaza o prima sinteza teoretica a stiintei limbii, da c ontributii importante in
gramatica comparata indo-euro-peana si paleografia slava, pune bazele textologiei moderne (alaturi de Cipariu)
in Cuvente den batrani -admirabila culegere de documente originale din secolul al XVI-lea si carti populare.
Lucrarea fundamentala in domeniul lingvisticii e Etymologicum Magnum Roma-niae (I-IV, 1886-1898), dictionar
de tip lexica totius linguae, un thesaurus, care inregistreaza exhaustiv vocabularul, inclusiv arhaismele si
formele dialectale, excluzand insa neologismele. Fiecare cuvant e tratat monografic, din punct de vedere
etimologic, gramatical si semasiologic, cele mai fine nuante de inteles fiind ilustrate printr-o vasta antologie de
texte, atat din marii autori, cat si din poezia populara (numai pentru cuvantul apa" sunt citate 8 ghicitori, 61 de
proverbe si locutiuni, 24 legende!). Conceput la o asemenea scara, ca o veritabila enciclopedie a traiului,
credintelor, psihologiei poporului roman, dictionarul a ramas neincheiat, in pofida efortului titanic depus de
HASDEU (oprit la cuvantul barbat"). De notat ca, intr-o ampla introducere teoretica a unuia dintre volume,
HASDEU enunta celebra teorie a circulatiei cuvintelor", demonstrand ca structura unei limbi depinde de
repartitia statistica a diverselor componente lexicale, de frecventa utilizarii lor. De o mare insemnatate este si
activitatea desfasurata de HASDEU in domeniul folcloristicii: el da o clasificare pertinenta a creatiei populare,
elaboreaza teoria originii onirice a basmului si incearca o sistematizare tipologica a spetelor (reducand schema
lui Hann de la 40 la 28 de prototipuri), intreprinde cercetari remarcabile de folclor comparat {Cucul si turturica,
Frunza verde etc). Pe taramul istoric, HASDEU isi intelege misiunea la fel, pe o scara colosala". Istoria critica a
romanilor (1873) ar fi trebuit sa cuprinda, sub toate aspectele sale, traiul natiunii romane in secolul al XlV-lea
din toate punctele de vedere: teritorial, etnografic, dinastic, nobiliar, ostasesc, religios, juridic, economic, literar
si artistic". Insa din cele 7 carti prevazute n-a fost realizata decat o parte a celei dintai. Dar ea pune cu tarie
problema substratului, sustinand rolul elementului tracic in etnogeneza si in cultura romaneasca, apara cu noi
argumente teza continuitatii neintrerupte in Dacia, dand ca literatura a imaginatiunii stiintifice", in ordinea
intelectului aceleasi emotii epice ca si Contele de Monte Cristo" (G. Calinescu). in creatia literara propriu-zisa,
HASDEU e mereu interesant, desi nu egal de inspirat. Lirica e astfel importanta in primul rand fiindca reprezinta
cautarea de sine a unui mare spirit: descifram in ea superbe elanuri, rostogoliri de curcubee, seisme interioare.
Citite pentru ele insele, oferind - cum zice autorul - aspra idee sub o forma dura", versurile deceptioneaza
uneori din cauza frigiditatii, a didacticismului, a senzatiei de artefact. in Complotul bubei ori Oda la ciocoi,
pamflete de o mare energie a peroratiei, limbajul violent, sarcastic, explodand in invectiva, isi trage substanta
din smarcuri si noroaie; din pacate, imaginile sunt sarace, ritmurile prea cautate, iar infractiunile la ortodoxia
lexicala raman pe alocuri inaderente respiratiei poemului. In poeziile de caracter intim (Dorul, In aprilie, Luntrea)
lirismul e tras pe tiparul intentiei, devenind alegoria unei idei. Baladele cu tema istorica (Ionascu Voda, Magda
lui Arbor) au vioiciune si freamat, dar se afla in sfera de gravitatie a lui Bolintineanu, dupa cum un pastel ca Alb
si negru e o simpla pastisa a lui Alecsandri. in Sarcasm si ideal (1897), volum inchegat dupa moartea Iuliei,
lirismul se epureaza, renuntand la gesticulatie, uneori si la rima, socotita haina de parada", poleiala ce
travesteste nulitatea interioara. Totusi, cea mai impresionanta expresie a durerii parintelui nefericit o aflam in
Gaudeamus, unde efortul prozodic e manifest. Ca dramaturg, HASDEU e autorul unei capodopere, Razvan si
Vidra (1867), omologata inca de la aparitie, in pofida oponentei unui critic improvizat, dar inteligent, fruntasul
junimist P. P. Carp. in schimb, celelalte doua piese istorice: Domnita Ruxan-dra, compusa intai in ruseste, reluata
apoi in doua versiuni (1868, 1879) si Raposatul postelnic (1862), ca si comedia populara, in stil Alecsandri, cu
sarje antilati-niste si antisnobe, Trei crai de la Rasarit sau Orthonerozia (1879), sunt departe de a se situa la
acelasi nivel. Sub raport programatic, HASDEU isi dezvaluie in prefata la Raposatul postelnic predilectii care
sfideaza pragmatismul cuminte al epocii; el declara a-i admira pe Sofocle si Shakespeare, pe cel dintai pentru
simplicitatea intrigii [] patosul, arta de a trada prin cuvinte suferintele fizice si morale", iar pe cel de-al doilea
pentru multimea si caracteristica varietate a persoanelor [] contrastul care ne intampina la tot pasul in viata
zilnica". Aceste referinte zdrobitoare devin plauzibile doar in cazul Razvan si Vidra. Piesa e mai mult o naratiune
ilustrand traiectoria unei existente decat o drama axata pe un conflict central: scriitorul avea, de altfel, sa
recunoasca implicit acest lucru prin inlaturarea subtitlului drama istorica" din prima editie (aparuta in ziarul
Perseverenta, 1867) si adoptarea de la editia a treia inainte (1869) a subtitlului poema istorica". Ascensiunea
tiganului Razvan, caracter infocat, generos, eroic, de la pozitia de rob pana la cea de domn al tarii, sub impulsul
ambitioasei Vidra, care stie sa-i insufle energie si incredere in sine, e evocata intr-o suita de scene semnificative,
cu o tensiune crescanda si in spiritul unei mari veridicitati psihologice. La inceput, in pofida calitatilor, pe care
nu si le ignora, Razvan ezita sa-si asume destinul. Explicatia rezida intr-o constiinta a culpabilizarii: ca tigan, el
se simtea marginalizat, era stapanit, in fond, de prejudecata celor ce-1 inconjurau. Pana la urma, imboldit de
Vidra, eroul isi infrange reticenta, iar setea lui de putere sporeste in proportie cu succesele dobandite. in ultimul
cant, raporturile se inverseaza: in preajma cuceririi tronului, Vidra are visuri premonitorii macabre, iar Razvan,
decis sa-si joace sansa pana la capat, o apostrofeaza intr-o tirada de mare elan. Dincolo de variatele ei merite
(pictura mediului, excelent realizata; diversitatea personajelor secundare, dotate adesea cu o identitate
memorabila; splendidele elanuri ale dragostei de patrie; naturaletea adaptarii troheului de 15-16 silabe la
cerintele dialogului dramatic etc), puternica impresie produsa de piesa lui HASDEU vine, in ultima instanta, din
luciferismul provocator al mizei, din setea devoratoare a depasirii limitelor, din jocul marilor pasiuni si ambitii
care inalta si mistuie, scotand existenta din regimul obedientelor prozaice si al prudentelor mediocre. Nu mai
putin inzestrat decat dramaturgul se arata a fi prozatorul; incercarile sunt disparate, dar fiecare merita atentie.
Monografia Ioan Voda cel Cumplit (1865) e o opera istorica, documentata pana la extrema limita a investigarii,
dar compusa poematic si scrisa cu o caldura comunicativa care aminteste nu atat de Balcescu, stilist ireprosabil
cu gustul frazei strunjite pana la caligrafie, cat de Michelet, cu retorica lui patimasa, ritmul trepidant si gustul

efectului dramatic. Mai interesant pentru ca pune in lumina imaginatia epica a scriitorului e fragmentul de
roman istoric Copilariile lui lancu Motoc (1864), reeditat sub titlul Ursita. Ideea care subintinde scenariul, plin de
intamplari spectaculoase si coincidente bizare, e ca nimic nu se poate opune masinatiilor lui Motoc, geniu
malefic si scelerat fara scrupule, ca si cum o sinistra fatalitate ar voi sa demonstreze cat de fragila e puterea
oamenilor de a controla evenimentele si a porunci istoriei. Spre deosebire de loan Voda cel Cumplit, unde
lirismul se dezlantuie furtunos, aici HASDEU se straduie sa faca opera obiectiva. in acest sens, mai mult decat
tablourile de epoca, pline de culoare si pitoresc, oarecum firesti la un istoric de talia sa, surprinde perspectiva
demitizanta a evocarii lui Stefan cel Mare; apare aici romancierul realist, constient de complexitatea naturii
omenesti, si nu poetul romantic, dispus oricand sa escaladeze treptele legendei. De un realism si mai pronuntat,
caci denunta cu un imens sarcasm poncif ele romantice, e nuvela Duduca Mamuca, reluata sub titlul Micuta
(1864), care i-a adus autorului, cum stim, o serie de neajunsuri. Indignarea oficialitatilor vremii ne pare azi
ridicula, totusi trebuie admis ca prin subiect (seducerea unei fete de 16 ani uzand de stratageme abominabile),
prin atitudinea nepasatoare a naratorului, de raceala cinica, prin persiflarea unor institutii si personaje
importante in epoca, nuvela lui HASDEU punea probleme" unui public inca putin pregatit, deprins cu o
literatura cuminte, edifianta, cu indrazneli timide. Moderna prin detasare si luciditate. Micuta e moderna si prin
ambiguitatea sensului. Ea poate fi interpretata ca o parodie, vizand reeducarea cititorului intoxicat de clisee
romantice, sau ca o satira, in care trasaturile negative sunt ingrosate sistematic, sau ca o farsa enorma,
urmarind sa socheze prin teribilism spiritele cuvioase. Oricum ar sta lucrurile, fapt e ca HASDEU da un adevarat
recital: intriga e tesuta cu o fantezie debordanta, naratiunea curge intr-un galop care taie respiratia, stilul alert,
de o cuceritoare spontaneitate, combina observatia realista cu grotescul caricatural, ironia si calamburul cu
gluma mucalita si badineria strengareasca. Desi acaparante, nici activitatea literara, nici cea stiintifica nu
puteau satisface aspiratia lui HASDEU spre totalitate.
Spiritul sau bataios si neastamparat resimtea nevoia sa se exercite pe terenul alunecos, adesea dezamagitor si,
in orice caz, cronofag, al gazetariei. La ziarele pe care le conduce ori la care colaboreaza, HASDEU sustine un
crez nationalisto-democratic, iesit dintr-o dubla filiatie pasoptista: din militantismul radical si mesianic al lui
Balcescu si din vizionarismul oracular al lui Heliade. Maniera sa e directa, familiara, lipsita de orice pedantism,
amestecand, dupa caz, gravitatea si sotia. Fiind un impulsiv, prea sincer ca sa-si impuna abilitati tactice, si un
pasional, incapabil sa pastreze masura, el e, in functie de circumstante si starea de spirit, cand patetic, cand
pus pe gluma, cand erudit ori calm demonstrativ. Uneori publicistica pune in evidenta darul inventivitatii
malitioase si al caricarii (H. e unul dintre initiatorii umorului politic la noi), alteori modul argumentativ si edifiant
al jurnalisticii instructive, cateodata, in fine, vehementa pamfletara si irascibilitatea unui teribil cenzor de opinie.
O mentiune speciala merita articolele de critica si istorie literara, desi putin numeroase. intre ele, pe primul plan
se detaseaza sprintena dizertatie Miscarea literelor in Esi (1863), cu observatii incisive si consideratii teoretice
de mare interes (asupra esteticii poeziei, a valorii de prototip" si microcosm" a creatiei folclorice, a necesitatii
de a nu margini inspiratia la frunza verde" ori la sezatorile satene"). Judecat in ansamblul personalitatii,
HASDEU nu inceteaza de a uimi si a incita. Orgolios, impulsiv, amestecand fantezia si rigoarea in proportii
indicibile, provocator prin vastitatea teritoriilor strabatute si superioritatea manifestata pretutindeni, concepand
ciclopic si ambitionand sa inalte spiritul romanesc in universalitate, el ramane o prezenta tulburatoare in cultura
romana, mereu implicat intr-o larga sfera a actualitatii.
OPERA
Luca Stroici, parintele filologiei latino-romane, Bucuresti, 1864; Filosofia portretului lui Tepes. Schita
iconografica, Bucuresti, 1864; Studie critice asupra istoriei romane. Cateva analize literare externe (Raicevich,
Wolf, Palanzov, Crusius, Eutropius, Gorczyn), Bucuresti, 1864; Micuta. Trei zile si trei nopti din viata unui student,
Bucuresti, 1864; loan Voda cel Cumplit. Aventurile, domnia, resbelele, moartea lui; rolul sau in istoria universala
si in viata poporului roman, Bucuresti, 1865; Trei evrei: jupanul Shylok al lui Shakespeare, domnul Gobseck al lui
Balzac si jupanul Moise al lui Alecsandri, Bucuresti, 1865; Razvan Voda, ed. II, Bucuresti, 1867 (Razvan si Vidra,
ed. III, Bucuresti, 1869); Oda la boieri. 1848-1869, Bucuresti, 1869; Poezie, Bucuresti, 1873; Istoria critica a
romanilor. Pamantul Terrei Romanesti, I, Bucuresti, 1873; Principie de filologia comparativa ario-europeana,
cuprinzand grupurile indo-perso-tracic, greco-italo-celtic si leto-slavo-germanic, cu aplicatiuni la istoria limbei
romane, tom I, Bucuresti, 1875; Fragmente pentru istoria limbei romane. Elemente dacice, Bucuresti, 1876;
Histoire critique des Roumains. La Valachie jusqu en 1400, ed. entierement refondue, traduit du roumain sous
Ies yeux de l auteur par Frederic Dame, Bucarest, 1878; Zana Filma. Getii si gepizii in Dacia, Bucuresti, 1878;
Cuvenre den batrani, I, Limba vorbita intre 1550-1600. Studiu paleografie o-linguistic, Bucuresti, 1878; II, Cartile
poporane ale romanilor in sec. al XVl-lea. Studiu de filologie comparativa, Bucuresti, 1879; III, Istoria limbei
romane, partea I: Principe de linguistica, Bucuresti, 1881; Obiceiuri juridice ale poporului roman. Programa de,
Bucuresti, 1878; Trei crai de la Rasarit, Bucuresti, 1879; Romanul sta bine infipt in ambele Dacii, in Album
macedo-roman. Bucuresti, 1880; Psaltirea, publicata romaneste la 1577 deDiaconul Coresi. Reprodusa cu un
studiu bibliografic si un glosar comparativ de ~, I, Bucuresti, 1881; Din istoria limbei romane, Bucuresti, 1883;
Oltenestele. Patru discursuri. Originile Craiovei: Hrist si Tudor Vladimirescu, Craio-va, 1884; Sur Ies elements
tures dans la langue roumaine, Bucuresti, 1885; Etymologicum Magnum Romaniae, I-IV, Bucuresti, 1886-1898;
Sic cogito. Ce e viata? Ce e moartea? Ce e omul?, Bucuresti, 1892; B. P. Hasdeu, L. Saineanu, G. Ionescu-Gion,
Eine Trilogie": O istorie germana a literaturei romane, Bucuresti, 1892; Sarcasm si ideal. 1887-1896. Ultimii
noua ani de literatura, Bucuresti, 1897; Papa de la Neva, Bucuresti, 1901; O nevasta romanca in traiul
pamantesc si in viata dupa moarte. O conferinta academica si mai multe sedente extraacademice, Bucuresti,
1903; Ursita, pref. de I. Dragomirescu, Bucuresti, 1910; Cuvente den batrani, texte alese, cu o introducere si
note de J. Byck, Bucuresti, 1937; Scrieri literare, morale si politice, III, ed. critica, cu note si variante de M.

Eliade, Bucuresti, 1937; loan Voda cel Cumplit (1572-1574), ed. comentata de C. Chitimia, Craiova, 1942; Scrieri
literare, ed. ingrijita de A. Rusu, pref. de G. Munteanu, Bucuresti, 1960; Articole si studii literare, ed. ingrijita si
pref. de C. Maciuca, Bucuresti, 1961; Scrieri alese, ed. ingrijita de J. Byck, pref. de G. Munteanu, Bucuresti, 1968;
Etymologicum Magnum Romaniae, III, ed. ingrijita de A. Rusu, pref. P. Cornea, Bucuresti, 1970; Razvan si Vidra,
postfata de C. Maciuca, Bucuresti, 1971; Etymologicum Magnum Romaniae, III, ed. ingrijita si studiu
introductiv de Gr. Brancus, Bucuresti, 1972-1976; Razvan si Vidra. Trei crai de la Rasarit, pref. de M. Dragan,
Bucuresti, 1973; Duduca Mamuca, ed. ingrijita si pref. de G. Seuleanu, Cluj, 1973; Scrieri istorice, III, ed.
ingrijita si pref. de A. Sacerdoteanu, Bucuresti, 1973; Sarcasm si ideal, ed. ingrijita si postfata de M. Zaciu,
Bucuresti, 1975; Corespondenta B. P. Hasdeu - lulia Hasdeu, m Documente si manuscrise, publicate, adnotate si
comentate de P. Cornea, Elena Piru, Roxana Sorescu, voi. III, Bucuresti, 1976; Studii de folclor, ed. ingrijita si
note de N. Bot, pref. de Ov. Barlea, Cluj-Napoca, 1978; B. P. Hasdeu si contemporanii sai romani si straini,
coordonare si studiu introductiv de Al. San-dulescu, Bucuresti, 1982-1984; Teatru, cuvant inainte de C. Cublesan,
Cluj-Napoca, 1982; Cuvente den batrani, ed. ingrijita, studiu introductiv si note de G. Mihaila, 1983-1984; Istoria
critica a romanilor, studiu introductiv si note de M. Neagoe, ed. ingrijita si studiu introductiv de Gr. Brancus,
Bucuresti, 1984; Razvan si Vidra. Trei crai de la Rasarit, Bucuresti, 1985; Scrieri filosofice, ed. ingrijita, selectia
textelor, studiu introductiv, note si comentarii insotite de o terminologie filosofica hasdeana de V. Vetisanu,
Bucuresti, 1985; Opere, I, Poezii, ed., note, comentarii, variante si indici de S. Ilin, studiu introductiv de George
Munteanu, trad. versurilor de Raluca Tulbure si Victor Tulbure, Bucuresti, 19861998; Studii de lingvistica si
filologie, I-II, ed. ingrijita, studiu introductiv si note de Gr. Brancus, Bucuresti, 1988; Scrieri literare, postfata si
bibliografie de P. Cornea, Bucuresti, 1989; Istoria tolerantei religioase in Romania, ed. si pref. de S. Ilin,
Bucuresti, 1992; Scrieri, I-III (de la voi. III, Opere), ed. ingrijita de S. Ilin si I. Oprisan, Bucuresti, 1993-1998;
Poezie, proza, dramaturgie. Chisinau, 1997; Razvan si Vidra, poema dramatica in cinci canturi, postfata, tabel
cronologic si aprecieri critice de C. Mohanu, Bucuresti, 1998.