ILUMINIST DE TALIE EUROPEAN :

INOCHENTIE MICU KLEIN

Iluminismul se caracterizeaza prin cosmopolitism, o perspectiva universala asupra lucrurilor, e deschis fata de diversitatea culturilor. Iluministul vorbeste mai multe limbi, are explicatii pentru tot ceea ce se ntmpla, trece la dimensiunea rationala a lucrurilor, la interpretarea si coordonarea lor. Ca si miscare culturala, iluminismul porneste de la o eroare politica, si anume ncrederea n posibilitatea de a schimba structurile sociale existente, cele feudale, prin lamurirea organelor de decizie, monarhia si curtea, asupra primarii unor institutii social-politice si economice, a necesiatii modernizarii lor, ceea ce va declansa, n ultimele decade ale secolului al XVIII-lea n Europa Centrala unde se profileaza ideile curentului, o ampla campanie de propagare a ideologiei iluministe, asociindu-se acestei tentative de revolutionare politica pe cale culturala si eforturi de comunicare n jos pe scara sociala, mai ales catre elemente ale tinerei burghezii n ascensiune. Ceva mai tardiv, n tarile din estul Europei, iluminismul si asociaza n plus si revendicari nationale acolo unde este cazul, si anume n Imperiul Habsburgic. Iluminismul a nsemnat peste tot unde si-a implantat radacinile, primul pas efectiv catre faurirea Europei moderne, rationaliste si pragmatice. Romnii din Transilvania se raportau la Bucuresti, nu la Viena. Ei nu aveau drepturi egale cu sasi si secui din Transilvania, iar ortodoxia din Transilvania nu avea aceleasi drepturi cu cea catolica sau calvina. Grecocatolicismul a constituit ocazia Transilvaniei, reprezenta prima legatura ntre lumea romneasca si Occident. Inochentie Micu Klein e primul lider al acestei biserici, este primul episcop, n jurul lui se formeaza un mediu intelectual si religios. Este primul illuminist la noi, iar n lucrarea de fata ma voi opri asupra actiunilor si revedicarilor sale pentru drepturi sociale, culturale si confesionale. n comparatie cu Occidentul, Centrul si Sud-Estul au resimtit mai trziu valul de cultura. Cu toate acestea vedem ca acolo unde intelectualii luministi au ajuns la practica sociala, acolo au avut un oarecare succes. n provinciile Imperiului Habsburgic s-au ntalnit cele mai diverse popoare si, deci, cele mai diverse miscari de idei.

Pe acest fond, fiecare popor a luptat pentru a-si pastra sau a-si dobndi drepturile, libertatea, identiatea spirituala; romnii, srbii, croatii, maghiarii sau slovacii au descoperit posibilitatea legaturii cu Europa, au gasit calea de acces spre scrieri, ideologii, concepte politice si religioase. Mai trziu, reformismul lui Iosif al II-lea a deschis drumul iluminismului, a cucerit intelectualitatea progresista a popoarelor aflate n inferioritate politica. Noile & 13413t195n #351;coli nfiintate n Transilvania, n Serbia si Ungaria, dar mai ales frecventarea marilor centre universitare precum Viena, Roma si Gttingen au contribuit la formarea unei elite n rndul careia exceleaza clerul si profesiunea1[1]. "Luminile" au patruns n tinuturile romnesti venind din doua directii opuse. Din vest si din est. Eugen Lovinescu nu greseste sustinand n "Istoria civilizatiei romne moderne", ca dupa ce, n epoca veche religioasa, nu venise lumina din rasarit, n perioada redactarii marilor cronici moldave- din Polonia,adica din nord, n epoca moderna lumina se revarsa spre noi din apus, nsa aceste formulari fixeaza - memorabil-, doar repere, fara mentionarea cailor pe care s-a realizat "luminarea".
1[ 1] Vic tor Ne um an n, Te nta tia lui Ho mo Eu ro pa eu s, Ed itur a Po liro m, Ias i 20 06, p. 12 1.

Dupa Renastere, societatile din estul si sud-estul Europei nu puteau primi lumina, de la sine nteles, dect din Occident, nsa traseele pe care lumina le-a urmat pana sa ajunga la noi nu au fost ntotdeauna directe. Pentru cunoasterea Occidentului, romnii nici nu trebuiau, de altminteri, sa plece neaparat de acasa. Venea Occidentul la ei. Venea din doua- trei parti: direct din spatiul propriu, sub nfatisarea unor dascali, refugiati politici, preceptori, artisti, dar mai ales prin sud-est, adus n permanenta de tot mai numerosii greci atrasi de Principatele Romane, intermitent si prin Rusia. n Ardeal situatia era diferita fata de cea din celelalte tari romnesti. Principat inclus n Imperiul Habsburgic, Ardealul se gasea, politic, sub regimul absolutismului luminat, instaurat de mparatul Iosif al II-lea. n conformitate cu principiile din care se revendica, fusesera introduse anumite reforme, nsa de pe urma lor nu beneficiau, n Ardeal locuitorii lui de cea mai veche obrsie si care formau covrsitoarea majoritate a populatiei. Asadar, romnii nu erau inclusi n rndul "natiunilor politice", fiind considerati doar "tolerati" n propria lor tara, exclusi de la drepturile acordate n principiu tuturor cetatenilor imperiului. Nici macar unirea, n 1701, a unei bune parti a romnimii ardelene cu biserica Romei nu a determinat o schimbare radicala. Un cstig real l reprezenta si posibilitatea de a se trimite bursieri romni n institutiile de nvatamnt catolice din Budapesta, Viena si Roma, cultura si constiinta nationala datornd mult acestei posibilitati. Iluminismul nu descurajaza studiile istorice nici n tarile estului si sud-estului, trezirea la o constiinta activa realizndu-se sub puterea " luminilor". De altfel n epoca mparatilor Maria Tereza si Iosif al II-lea se iau masuri n vederea dezvoltarii culturale, ceea ce avea sa favorizeze aparitia unor sinteze asupra trecutului. Desigur ele se datoreaza unui climat spiritual n care, nainte de toate, fusese extinsa reteaua de scoli elementare cu predarea obiectelor de nvatamnt n limbile romna, srba, germana, se acordase dreptul nfiintari de tipografii, scoli evreiesti, se tiparisera manuale, se ncurajase circulatia cartilor, se acordase posibilitatea tipariri primelor ziare sau reviste2[2].

2[2]Victor Neumann, Interferente luministe si romantice sud-est europene, Extras din Revista de istorie si teorie literara 4-1984, 1-1985, p. 90..

Pretextul invocat n permanenta de catre nobilimea maghiara n refuzul ei de a permite accesul romnilor la civilizatie era napoierea acestora. n replica episcopul unit Ion Inochentie Micu-Klein, cea mai lucida constiinta romneasca a epocii a initiat o actiune fara de precedent de luminare a poporului si rezultatele nu au ntrziat sa apara. Baza instruirii fiind scoala, Inochentie a intreprins, cu o energie titanica, ceea ce era necesar pentru transformarea rusticului Blaj, devenit dupa unirea cu Roma resedinta episcopala, ntr-un orasel al scolilor. Opera de ntemeiere a lacaselor de nvatamnt nceputa de el a fost dusa la mplinire de urmasii sai, Blajul devenind pentru natiunea romna "mica Roma". Manifestarea relativ trzie a luminilor la acest nivel n Banat n comparatie cu realitatile din Transilvania, se explica prin relatiile confesionate si politice diferite. Romnii din Banat au beneficiat de avansul Transilvaniei (cu un deceniu si jumatate), miscarea luminilor de aici actionnd ca valoare de model pentru ntreg spatiul romnesc, inclusiv Banatul, unde opera tiparita a scolii Ardelene s-a bucurat de o larga popularizare. Momentul Supplexului reprezinta o faza de apogeu a miscarii luminilor la romnii din Transilvania, dupa care punctul ei de greutate se deplaseaza spre alte parti diseminnd miscarea n jurul unor centre iluministe, un real ascendent nregistrnd Oradea, Arad sau localitatile urbane din provincia banateana. n acest context, la nceputul secolului al XIXlea initiativa culturala se transfera n aceste zone, care vor detine ntietatea n miscarea luminilor pna n deceniul patru al secolului al XIX-lea, cnd travaliul principal al miscarii iluministe romnesti se deplaseaza n Principate.3

[3]

Pornita de la Blaj era firesc ca miscarea romneasca de "luminare" sa-si fixeze obiectivele n functie de necesitatile cele mai presante. Declansatorii ei nu puteau gndi problemele n abstract, nu se gaseau n situatia de a cultiva principiile luministe ca valori n sine.

Primul act politic al Habsburgilor n Transilvania a fost trecerea preotilor romni la unirea cu Biserica Romei, deoarece catolicismul reprezenta formula ideologica si politica menita sa suplineasca lipsa de unitate a imperiului. Maghiarii, trecuti la protestantism n marea lor majoritate, au repins att catolicismul ct si centralizarea habsburgica si au pornit o rascoala. Dar miscarea, care a beneficiat de o participare romneasca larga, a fost nfranta, iar pacea de la Satu Mare (1711) a marcat instaurarea definitiva a regimului Casei de Austria n Transilvania. Unirea bisericii ortodoxe cu cea catolica, relizata practic n 1701 , se limita la recunoasterea a trei puncte dogmatice si la primatul papei. Biserica rezultata , numita greco-catolica, urma sa-si pastreze neschimbat ritul, calendarul, sarbatorile si canoanele ortodoxe Pentru romnii din Transilvania, conditiile unirii s-au transformat n revendicari cu caracter politic: ei au cerut sa le fie recunoscuta egalitatea n drepturi cu celelalte natiuni componente ale principatului si dreptul de a ocupa functii politice si administrative n stat. n realitate nsa, romnii au ramas n continuare o natiune tolerata. Inochentie Micu, episcopul unit al romnilor, a ncercat sa foloseasca evenimentele ca un argument al luptei sale. n 1744, Sinodul de la Blaj a amenintat ca daca revendicarile romnesti nu aveau sa fie satisfacute, unirea cu biserica catolica avea sa
3[3] Nicolae Bocsan, Contributii la istoria iluminismului romnesc, Editura Facla, Timisoara, 1986, p. 12.

fie abandonata. Dar Micu-Klein, initiatorul luptei politice a romnilor din Transilvania, cel care i-a fixat programul si argumentarea istorica, a fost nlaturat in 1744. Pe numele laic Ioan Micu s-a nascut ntr-un sat de margine, Sadu, judetul Sibiu.ara fusese stapnita mai mult de un secol si jumatate, cu putine exceptii, de principii calvini si era tributara turcilor. Transilvania nu fusese cucerita de austrieci prin batalii sngeroase, ci prin iscusinta unui iezuit diplomat, Antide Dunond, si a unor generaliadministratori, al caror rol, a fost de a subordona, prin masuri severe si drastica supraveghere, cele trei natiuni recunoscute4[4]. Astfel, prin diploma mparatului Leopold I din 1961, nu s-a schimbat dect stapnirea, mult mai periculoasa si mai pradalnica dect cea turceasca. Vechile legi ale principatului au ramas aceleasi: Unio trium nationum, Tripartitum, Approbatae si Compilatae constitutiones5[5] care consfinteau drepturile celor trei natiuni si ale celor patru religii. Populatia majoritara a Transilvaniei, romnii, a fost mentinuta si pe mai departe n afara legii, fiind considerata "schismatica" si "eretica". E adevarat ca actul uniatiei de la 1701 a pledat , ca momeala, pentru egala indreptatire. Autoritatile l-au declarat nsa pierdut. Evenimentele ulterioare au fost determinate de o drza si necrutatoare opozitie a nobilimii maghiare, a cancelariei si dietei transilvane, ca si de perfidia cancelariei aulice vieneze, care au convenit ca el sa nu mai fie republicat. Curtea aulica din Viena a incurajat, asadar, atitudinea nobilimiii, dar a adus-o la fidelitate prin armata de ocupatie, prin acordarea de privilegii, ranguri, feude, titluri nobiliare, functiuni prestigioase si adeseori prin importante sume de bani. Sadu, teritoriul ce li s-a atribuit sasilor cnd au fost adusi in Transilvania, ramasese ca si mai nainte, un sat de oamneni liberi. ncercarile nenumarate ale noilor veniti de a le impune sarcini iobagesti au
4[4] Corneliu Albu, Pe urmele lui Ion Inocentiu Micu Klein, Editura Sport-Turism, Buuresti 1983,p. 85.

5[ 5] Ibi de m, p. 87.

fost respinse, de cele mai multe ori, cu succes. Raportat la spatiul general romnesc, momentul de nceput al luminilor n Transilvania e reprezentat de Inochentie Micu unde actiunea lui politica a creat premisele si cadrul problematic pentru manifestarea unei miscari iluministe, pe cale de structurare n acea perioada6[6]. Ion Micu a vazut lumina n acest sat, in 1692. Era fiul unui taran liber. n primii ani, copilul a urmat cursul unei vieti "prescrise" din strabuni , cu o mama plina de grija, de dragoste si de emotii pentru pruncul nascut din sngele sau, cu un tata pe care ndeletnicirile l tineau zile ntregi departe de casa, muncindu-si pamntul, ori, poate, cautnd fier la Puntea Baii, trudind la joagare sau la dobortul de fagi si de stejari din padurile de sub poalele muntilor Lotru si Cindrelu. Cu timpul mama a nceput sa-i vorbeasca, amuzat pruncul dadea semne ca ntelege totul, dar nu articula nici un semn. Simtamintele si le exprima doar cu privirea. Speranta parintilor nu pierise, totusi. Credeau ca macar cnd va putea merge pe picioarele lui la joaca cu ortacii de vrsta lui si ndemnat de ei, Ionut va putea deprinde vorbirea. Dar anii treceau si copilul lor drag ramnea mut ca o lebada. Localnicii spuneau, mai demult, ca Ion Micu din Sadu s-a pornit sa vorbeasca, n al 15-lea sau 16-lea an al vietii, ca ntmplarea a prins repede aripi si s-a raspndit peste tot. Ion Micu a nvatat scrisul si cititul n satul natal. La Sadu nu a primit prea multa carte, dar cunoasterea buchiilor i-a dat tnarului Ion Micu "o cheie care-l ispitea ntr-una sa deschida usile unui nou fel de viata". Cnd, la trgul Sibiului, un calugar, atras de nfatisarea mndra si de voiciunea ochilor tnarului Ion, i-a cerut tatalui sau sa-l duca la scoala, Ion raspunse cu hotarre: "Tata, eu ma duc". Nu se stie daca acel calugar l-a tinut mai nti la scoala, la Sibiu, sau l-a dus direct la scoli nalte. A plecat cu iezuitul acela ntr-o zi din anul 1707 sau 1708. De atunci n-a mai revenit niciodata n satul natal. Dar satul, odata cu trecerea timpului, i-a receptat ecoul faptelor, al gndurilor. Inocentiu Micu si-a

6[6] Nicolae Bocsan, op. cit., p. 9

efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj7[7]. ntre 1722-1725 a urmat cursurile facultatii de filozofie din cadrul colegiului academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germana, adept al ideii romanitatii romnilor. n 1725 a nceput studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava- n romneste Tarnavia sau Smbata Mare-, n vestul Slovaciei). Prin diploma imperiala din 25 februarie 1729, mparatul Carol al VI lea l-a numit pe Ioan Micu, nca student , episcop de Alba Iulia si Fagaras, ridicndu-l totodata n functia de consilier imperial. Iezuitii reusisera din

7[ 7] Co rn eli u Al bu, op. cit. , p. 93.

plin8[8]. Aveau convingerea, dupa ndelungate staruinte, ca noul ales, crescut si educat de ei, nu le va iesi din cuvnt. Dezamagirea le-a fost nsa amara. Vreme de mai bine de douazeci de ani, ct a durat initierea n tainele canoanelor ecleziastice, nu si-a marturisit nimanui gndurile pe care le purtase cu sine de cnd plecase din sat, de a ajunge ntr-o functie oficiala superioara, ca, profitnd de ea, sa intre cu toata convingerea fiintei sale n batalia pentru drepturile furate romnilor din Transilvania. n 1729 a cerut si i s-a acordat, ca si naintasiului sau, titlul de baron, titlul att de necesar atunci pentru a te impune n viata publica sau politica, iar n 1732 i s-a acordat loc n dieta. Instalarea lui n scaun s-a facut abia n 28 septembrie 1732.
8[ 8] Au gu sti n Bu ne a, Di n ist ori a ro m nil or. Ep isc op ul Ioa n Ino ce nti u Kl ein (1 72 817 51 ), Bl aj 19 00, p 19.

Aparitia ,in prima jumatate a secolului al 18-lea, a unei personalitati politice de talia lui Inochentie Micu Klein cu o viziune atotcuprinzatoare, are o semnificatie deosebita n planul efervescentei culturale politice9[9]. Lupta sa - n care sunt angrenate largi paturi sociale, sunt exprimate multiple interese, sunt formulate revendicari proprii fiecarei clase"reprezinta nainte de toate nazuintele unei paturi suprapuse care se ridica sau aspira sa se ridice tocmai prin revendicarile formulate". Prin tot ceea ce gndeste si scrie n memoriile sale, Inochentie Micu este un precursor al luminismului romnesc, pentru care scoala, cultura n general, urma sa semnifice mijlocul principal al afirmarii comunitatii si, n primul rnd, al unei categorii sociale ce trebuia sa ntruchipeze elita intelectuala. Importanta programului politic al lui Inochentie Micu Klein se va vedea n debutul interesului european pentru o comunitate situata la marginea rasariteana a Imperiului habsburgic. Trebuie subliniat ca ntreaga actiune a episcopului are loc naintea marelui val de idei luministe, si ca ea pregateste viitoare stiinta istorica,
9[ 9] Vic tor Ne um an n, Te nta tia lui Ho mo Eu ro pa eu s, Ed itur a Po liro m, Ias i, 20 06, p. 12 3.

geneza unei importante scoli de idei politice: Scoala Ardeleana. Prin urmare, un fapt ce vorbeste despre dorinta de emancipare, despre racordarea gndirii intelectuale la aceea a Europei timpului, despre primele elemente moderne, propunnd alte structuri sociale, alte ierarhii politice si religioase, un sistem de nvatamnt10[10]. Actiunea lui ncepe nca nainte de instalare, la Viena. Lupta o porneste din cadrele bisericii, pe firul perspectivelor deschise de unire. Inochentie Micu nsa o largeste curnd la cadre nationale si taseaza o tinta precisa,nationala: natiunea romna sa numai fie numita "tolerata" si sa fie recunoscuta si ea ca natiune politica, egala n drepturi cu celelalte trei11[11]. Petitiile lui, nu mai putine de opt nca nainte de instalare ncep cu revendicari n favoarea preotimii. Dar originiile nemultumirilor le cauta cu deosebire n neexecutarea prevederilor din Diploma leopoldina, cea trecuta sub tacere. Ochiul lui Inochentie a vazut clar ceea ce naintasii lui nu vazusera- textul se oferea ca o arma de valoare exceptionala pentru lupta politica, ntruct prevedea recunoasterea ntre starile privilegiate nu doar a preotilor ci si a plebei unite. Porneste cu energie la consolidarea episcopiei sale, cauta sa-i impuna autoritatea asupra tuturor romnilor. Reuseste sa schimbe domeniile Gherlei si Smbeti de Jos cu unul mai valoros, al Blajului. Muta episcopia de la Fagaras la Blaj. Pune temeliile unei mnastiri, a bisericii catedrale de aici. Totodata duce o lupta hotarta mpotriva oricarei alterari a continutului ortodox al bisericii sale, mpotriva "latinizarii", adica a catolicizarii. Poporul romn sa fie si el reprezentat n viata publica, pe toata scara ierarhica, n guvern, n dieta, n comitate, districte, scaune, comunitati. Cere ca Blajul, noua sa resedinta, sa fie declarat oras, cu drept de a fi reprezentat prin doi deputati n dieta. Romnii sa fie si ei reprezentati peste tot unde se hotaraste asupra lor12[12].
10[10] Ibidem, p. 125.

11[11] David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Editura stiintifica, Bucuresti 1967, p. 137.

12[12] Ibidem, p. 140.

Dar diploma a doua leopoldina pe care se ntemeiau noile revendicari nu fusese recunoscuta, n sprijinul revendicarilor sale, pe masura ce se contureaza mai bine, Inochentie Micu aduce, n consecinta, si alte temeiuri. nainte de toate numarul poporului sau natiunii sale, careo demonstreaza succesiv cu mai multe cifre- ntrece pe ale celorlalte popoare sau natiuni ale tarii, deci argumentele pe care le aducea Inochentie Micu Klein n sprijinul revendicarilor sale se ntemeiau pe vechimea, originea si continuitatea romnilor n Dacia13[13]. Inochentie Micu depune o insistenta care nu cedeaza nici un moment pentru aplicarea punctului al treilea al Diplomei leopoldine, pentru numararea si a celor de jos (plebei) ntre Stari. n lupta pentru ridicarea poporului romn , Inochentie Micu e preocupat cu deosebire de scoala, de cultura. El initiaza scolile din Blaj, planuieste un seminar la Cluj, sub episcopatul lui pleaca si primii bursieri la Roma. E preocupat si de nvatamntul satesc, insista pentru ridicarea de scoli la sate, pentru dreptul de a le ridica. Revendicarile sale plecau de la premiza trecerii tuturor romnilor transilvaneni la religia greco-catolica. Aceasta era dupa parerea lui I. Micu Klein, singura cale de rezolvare a problemelor care framntau pe romnii din Transilvania. Solutia propusa de episcop, cu toate bunele ale intentii, era, evident, utopica si periculoasa, iar romnii transilvaneni n-au acceptat-o niciodata, dect n numar destul de redus14[14]. Actiunea lui Inochentie Micu strneste reactii puternice. Petitiile sale se adresau, ocolind forurile politice ale tarii, de-a dreptul mparatului. Fara raspunsul asteptat, actiunea lui Inochentie nu conteneste totusi, petitiile se nmultesc mereu.

13[13] Romulus Munteanu, Contributia scolii Ardelene la culturalizarea maselor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 19

14

[1 4]
Ibi de m, p. 16.

Revendicarile sale nu numai ca nu au fost satisfacute, ci dimpotriva, episcopul a fost chemat la Viena n 1744 si pus n fata unei comisii de ancheta. Refuznd sa raspunda la ntrebarile comisiei, pleaca n ascuns la Roma, n speranta unui sprijin din partea Papei, nsa numeroasele sale memorii si proteste din Roma ramn tot farar rezultat, Papa fiind sub influenta Vienei. Nepermitndu-i-se rentoarcerea n Transilvania, Inochentie, nfrnt , abdica, sponte et libre, la 7 mai 1751. Ramne sa traiasca mai departe din pensia oferita, n exilul sau. Revendicarile concepute, tezele si argumentele mobilizate de Inochentie Micu, distribuite ntr-o serie impresionanta de acte si actiuni diferite, se mbina deci ntr-un ansamblu coerent, se ncheaga ntr-un complex program de lupta, tintind la o ridicare generala, sociala, politica, culturala a poporului romn din Transilvania15[15]. Lupta lui Inochentie se concretizeaza ntr-un program politic: ridicarea poporului romn la natiune politica. Lupta sa e conceputa pe plan national. Revendicarile lui sociale sunt concepute n cadru national, n interesul nobilimii, preotimii, meseriasilor, taranimii romne. Lupta e nationala nu numai n obiectivele ale, ci si n armele sale, n termenii sai, n limbajul sau. La originiile relelor de care sufera poporul romn, Inochentie Micu vede nu numai apasarea sociala, ci si ostilitatea celorlalte natiuni, ura lor nationala si religioasa. Textele lui acuza mereu ntreita asuprire, sociala, nationala, religioasa, cum am vazut, adesea sub cele mai tari expresii: tiranie, jug despotic, ura despotica de neam, sclavie si alte asemenea. Ion Micu e primul care cuprinde ntr-un ansamblu coerent problema poporului romn. El asaza temeliile pe care se va cladi ntreaga lupta politica romneasca de aici, inclusiv Supplex Libellus Valachorum. Cu el ncepe lupta programatica mpotriva asupririi nationale. Ridicarea natiunii romne la natiune politica, Inochentie o ntelege prin egalizarea cu celelalte natiuni, printr-o egalitate de drept n raporturile sociale existente. Lupta politica ntreprinsa de Inochentie Micu, obiectivul ei: emanciparea poporului romn din starea de inferioritate n care era tinut, ridicarea lui la natiune politica, o data conceput, n ciuda
15[15] David Prodan, op. cit., p. 182.

insuccesului se fixeaza durabil, ca o inevitabila necesitate a procesului de dezvoltare. Lupta lui e un punct de plecare nu numai n lupta de emancipare a poporului romn din Transilvania, e si unul din punctele de plecare n lupta de emancipare a ntregului popor romn, moment istoric de temelie n lupta lui pentru libertate nationala16[16]. Ca nobil, a intrat n dieta Ardealului (fiind primul romn din Dieta) si a cerut drepturi pentru poporul romn cu argumente bine precizate: romnii sunt cei mai vechi locuitori ai tarii; romnii sunt populatia cea mai numeroasa din Ardeal; romnii lucreza pamntul ti ocnele (muncile cele mai grele); romnii dau cele mai mari contributii si n virtutea vointei imperiale exprimata prin cele doua diplome leopoldine trebuie sa se faca dreptate si poporului romn. si romnii au dreptul sa fie recunoscuti ca natiune, a patra din Ardeal. Dar cele trei natiuni privilegiate, (ungurii, sasii si secuii) s-au mpotrivit, spunnd ca acasta cerere cuprinde "niste lucruri pe care nu le-a mai cerut nimeni pna acum"17[17]. A murit la 23 septembrie 1768. A fost nmormntat n biserica Madona del Pascolo din Roma. n scrierile sale, si exprimase dorinta de a fi nmormntat n catedrala ctitorita de el, la Blaj. La 22 iunie 1997, a fost exhumat si transferat la biserica Buneivestiri a Colegiului Romn din Roma. La 2 august 1997, sicriul, continnd ramasitele pamntesti ale episcopului, a fost adus n tara si depus n altarul Catedralei Blajului. La 19 octombrie 1997 a fost asezat la locul de cinste, care i se cuvine, n mormntul din Catedrala "Sfnta Treime", ctitorita de el de la Blaj.

16[16] Ibidem, p. 190.

17

[1 7]
Co rn eli u Al bu, op. cit. , p. 11 6.

Inochentie Micu Klein a fost un pedagog al poporului n treburile politice. Locul n care a semanat cu foloase remarcabile l-a constituit patura att de subtirica a unui cler putin luminat. Neluat n seama de dieta si de guvern, acest cler a fost trezit la viata nationala de caldura sufletului sau, sugerndu-i gnduri si deziderate care pna atunci nu intrasera n preocupaarile lui. Astfel, episcopul Inocentiu si-a asigurat o baza sociala care i-a ngaduit sa desfasoare temeralele lui idei revendicative, preotii si protopopii dovedindu-se a-i fi tovarasi statornici n tot ce a ntreprins pna la sfrsitul vietii. Adeseori protopopii s-au comportat ca adevarati parteneri. Nu o data, cnd dieta din Sibiu a reusit sa-i nege lui Inocentiu temeiurile actiunilor sale, ei reluau lupta pe cont propriu, demonstrnd n felul acesta ca nfrntul din dieta principatului nu era agitator, ci reprezentantul autorizat al unui popor18[18]. Clerul din subordinea episcopului si-a exprimat cu ndrazneala dezacordul fata de amenintarile si insultele adresate conducatorului sau. Chiar si atunci cnd a luat drumul Vienei si apoi al Romei, clerul a reclamat ntoarcerea episcopului sau. Zarurile fusesera nsa aruncate: Maria Tereza nu s-a aratat ctusi de putin interesata sa lase prada din mna; ea considera, poate, n forul sau interior, ca este mai potrivit ca Inochentie sa se multumeasca a trai n exil la Roma cu o pensie dect sa munceasca n vreo temnita unde i s-ar fi pierdut urma. Pe Petru Pavel Aaron, banuit de infifelitate, multi l-au detestat. Cnd acesta a decedat, n 1764, clerul a cerut revenirea lui Inochentie, dar Maria Tereza s-a opus. Episcop a fost ales Atanasie Rednic (1765-1772) care obtinuse n sinodul electoral mai putine voturi ca degetele de la ambele mini19[19].
18

[1 8]
Ibi de m, p. 23 2.

19[19] Ibidem, p. 235.

Steagul ridicat de Inochentie Micu Klein n 1732 a fost preluat de generatiile urmatoare si lasat sa flfie n lumina stralucitoare a adevarului. Patriotismul lui, intransigenta ntru apararea acestui patriotism si sacrificiul ce si-a impus constituie pentru generatiile de azi un exemplu vrednic de a fi urmat cu perseverenta. Prin determinare geografica, dar mai ales prin ntreaga deschidere spirituala precursoare a epocii, Ardealul se afla - cea dinti dintre tarile romnesti - n situatia de a invoca, elogia si cultiva modelul european. Pentru prima data, ideea europeana patrunde cu putere si convingere n cultura romana. "Descoperirea" Europei acum ncepe sa se produca. Lui Inochentie Micu-Klein i revine meritul de a fi schitat ideologic aceasta prima intrare n Europa a romnilor, din epoca moderna. Cu energie uriasa si ntr-un rastimp scurt, el a actionat simultan, pe orizontala si verticala, n sensul valorificarii noilor facilitati politice. n plan orizontal, a conceput si pus n actiune structuri institutionale care sa ridice romnimea ardeleana de la starea de populatie, la aceea de natiune. Rezultatul primordial este ntemeierea Blajului, de unde vor iradia foarte curnd idei avansate despre starea de fapt si despre soarta n viitor a romnilor. n plan vertical, respectiv n relatia cu regimul politic, Inochentie a transmis semnalul acestei noi perceptii, care presupunea un numar de revendicari pe seama romnilor. Este primul romn care foloseste termenul de natiune n sensul european al momentului, referindu-se la neamul sau. si semneaza numeroasele suplicii catre puterea politica n numele clerului si natiunii romne, cu mesajul limpede ca aceasta, nu mai poate fi scoasa din calculul politic al tarii. nsasi existenta si activitatea lui Inochentie constituie o revolta politica ntruchipata original ntr-un singur combatant, nsa puternic si eficient. Dupa Micu-Klein, nimic nu mai putea fi ca nainte n destinul romnilor, sageata era pornita din arc si ea va marca profund viitorul nostru ca natiune politica. Actiunea lui Inochentie Micu e, n general, o actiune proprie, personala, vehiculeaza conceptiile lui de precursor. Ea este nsa o actiune reprezentativa printr-o asociere larga la lupta, prin exprimarea intereselor multiple ale diferitelor paturi sociale romnesti, a revendicarilor proprii fiecareia. Unirea nsasi n vederile lui e un instrument de cultura, de ridicare20[20].
20[20] Ibidem, p. 185.

Consider ca actiunea lui a fost importanta pentru autorii Supplexului din 1791, dar si pentru ntreaga pleiada ce a urmat n secolul al XIX-lea, si nu numai, vaznd n Inochentie un exemplu, un intelectual care a vazut prin scoala si cultura n general mijlocul principal de ridicare a poporului romn, din toate straturile sociale. n aceasta privinta consider ca este un luminist, si un precursor n iluminismul romnesc. n opinia lui poporul trebuie cultivat nu numai religios, nu pentru a fi catolic, ci pentru a fi mai constient, mai romn, mai util neamului sau. scoala, cultura n vederile lui sunt nu numai scop n sine, trebuie nu numai sa cultive, sa lumineze, ele trebuie sa ridice calitativ, sa trezeasca constiinta, sa ridice la lupta. El a stimulat formarea elitei culturale si emanciparea ctorva segmente sociale. Toate documentele au un caracter reformator, el nu se revolta mpotriva imperiului, merge la mparat si cere drepturi, nu face o revolutie ci o reforma, vrea o mbunptatire a vietii romnilor pe cale pasnica. Autor a peste 60 de lucrari pe diverse teme - istorie, gramatica, filosofie, literatura - a sustinut originea latina si continuitatea nentrerupta a poporului romn pe acest teritoriu si a folosit pentru prima data n tipariturile romnesti alfabetul latin. Inochentie Micu Klein are un loc aparte n istoria romnilor prin faptul ca a reluat la un nivel superior lupta revendicativa din vremea tratativelor pentru unirea cu biserica Romei, conturnd, pentru prima data, prin numeroasele memorii adresate forurilor centrale si locale, un program politic cristalizat, pentru recunoasterea romnilor ca natiune politica n Transilvania si a tuturor drepturilor lor. Programul politic al lui Inochentie Micu traseaza sarcinile viitoarei stiinte istorice, el pune bazele temeliei Scolii Ardelene21[21]. Meritul lui Inochentie e de a fi recunoscut clar, mai clar ca oricine n timpul lui, procesul de dezvoltare a poporului romn din Transilvania si de a fi activat cu toata energia n sensul lui lui. Are meritul de a fi ridicat problema lui pe plan politic, nscriindu-se n istoria noastra, induscutabil, ca cea mai puternica personalitate politica a poporului romn din Transilvania n secolul al 18-lea.
21[21] David Prodan, op. cit., p. 199.

Bibliografie:

1.Albu Corneliu,Pe urmele lui Ion-Inochentiu Micu Klein, Editura Sport -Turism, Bucuresti 1983. 2.Bocsan Nicolae, Contributii la istoria iluminismului romnesc, Editura Facla, Timisoara 1986. 3.Bunea Augustin, Din istoria romnilor. Episcopul IoanInocentiu Klein (1728-1751), Blaj 1900. 4.Munteanu Romulus, Contributia scolii Ardelene la culturalizarea maselor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1992. 5.Neumann Victor, Interferente luministe si romantice sud-est europene, extras din Revista de istorie si teorie literara 4 -1984, -1-1985. 6.Neumann Victor, Tentatia lui Homo Europaeus, Editura Polirom, Iasi 2006. 7.Prodan David, Supplex Libellus Valachorum, Editura stiintifica, Bucuresti 1997.