Sunteți pe pagina 1din 2

Ioan Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru,

comentator politic și ziarist român. Este considerat cel mai mare dramaturg roman, comparat cu
Shakespeare . Acesta este singurul scriitor roman in opera caruia se suprapune un univers tragic si un
univers cosmic , fiecare dintre ele fiind suficient ca sa iasa in evidenta in literatura romnana.

La Hanul lui Mânjoală" a apărut în volumul "Momente" din anul 1981, prima dată fiind publicată într -
o revistă cu trei ani înainte .Textul studiat apartine genului epic si este o nuvela in care actiunea este
plasata la limita dintre real si straniu.

Titlul ,, La hanul lui Manjoala,, este format din dintr-o prepozitie simpla “la”, un substantiv comun
“hanul” si unul propriu “Manjoala”, Atfel titlul este unul foarte sugestiv titlul nuvelei poartă numele
hanului unde se petrece cea mai mare parte a acțiunii nuvelei, sugerându-se astfel importanța
acestui loc. Hanul este dominat de forțe oculte, și haos, spre deosebire de lumea exterioară, ale cărei
reguli sunt cunoscute ṣi stăpânite de personajul-narator.

Tema pune în valoare mitul folcloric al vrăjitoarei asociată cu ielele care atrag tinerii luându-le minţile
şi existenţa şi pe care îi transformă în alţi oameni.

Structura nuvelei presupune o serie de asemanare i cu structura basmului traditional. Aceasta este
carcteristica epicului fantastic avand cele 2 planuri cel al realului si cel al imaginarului . Aceste 2 planri
se suprapun dând astfel povesti o aura de mister.

Fanica este un tanar calator care doreste sa ajunga la povocvincul Iordache , viitorul sau socru,. În
timp ce era pe drum, vede hanul lui Mânjoald, care aparţinea văduvei acestuia. Femeie vrednică şi
pricepută, aceasta reparase clădirea, ba chiar şi făcuse ceva bani.

Naratorul îşi aduse aminte o întâmplare ciudată, când nişte hoti atacaseră hanul, ciudat fiind că unul
din hoti sa moară şi al doilea rămăsese mut. Aceate fapte ciudate nu se opresc aici. Fănică se
îndreptă spre han. Acolo întâlneşte hanghita, o întruchipare a răului și a necuratului, mascată sub o
femeie atrăgătoare şi senzuală. Simte o atracție demonică față de ea. UN lucru ce il fascina pe
narator erau ochiii cucoanei acestia reprezinta, o manieră de a stăpâni a personajului, o primă formă
a ispitirii şi a vrăjirii; Fanica o gaseste pe cucoana Marghiola langa cuptor , prinvinf focul din inauntru,
aceasta era atrasa de catre foc deoarce focul reprezenta iadul . Focul pune în evidenţă proprietatea
focului de a arde, de a distruge. Este un element malefic al naturii. De multe ori Infernul sau Lumea
morţilor sunt văzute ca spaţii ale acestui foc. Acesta mai este cunoscut ca un element primordial
care se află într-o permanentă opoziţie. Este un elmet complex. interiorul hanului era încântător :
totul este alb, o căldură cumplită dar ce era dea dreptu surprinzator erau lipsa icoanelor. Icoanele–
sunt expresii în imagini ale credinţei în Dumnezeu şi ale libertăţii religioase. Pentru creştinii ortodocşi,
icoana este efectul întâlnirii omului cu Dumnezeu. Instrument prin care se realizează legătura omului
cu Dumnezeu, ca un obiect prin care se răsfrânge harul lui Dumnezeu în lume, asemenea unei
ferestre prin care pătrunde în casă lumina soarelui.

Când oaspetele se aşează masă, calca din greseala o pisca neagra , mieuntul acesteia cuprinde toata
incapera pisica fuge indreptanduse spre usa iar femeia ii deschide pentru a putea iese. Cand s a
deschis usa , vantul patrunde in incapere stingand lampa..Mai târziu, în timp ce naratorul era servit
cu cină imbelsugata este anuntant ca afara vremea este foarte urata . Hotărât să ajungă la logodnica
sa, acesta pleacă, contrar spuselor Manjoaloaiei. La plecare, a observat că aceasta îi tinea
căciula,invartind-o si uitându-se în ea. Cciula fiind obiectul pe care cucoana il varjeste . În timp ce
mergea cu calul, pe Fănică incepus ail doara rau capul. La un moment dat, calul se opri şi în față
apăruse un ied negru. Atunci acesta îl puse în desaga pe spinarea calului, animalul înnebunit dârdâie
şi aleargă noucit, peste gropi şi buşteni, Astfel scapa iedul , acesta fiind zrobit de catre cal. Datorita
vremi si dureri de cap tanarul considera ca este cel mai bine sa se intoraca la han insa nu ma stia
drumul. tânărul se intalneste cu un om care statea de veghe de la care află că rătăcise în jurul hanului
timp indelungat. Merge înapoi la han. Acolo vede iedul, dispărut de altfel, care intră şi se ascunde sub
pat. Iedul fiind de fapt pisica acestea fiind animale identificate cu Necuratul. Pisicile apar adesea
alături de vrăjitoare, iar Satana este reprezentat în foarte multe culturi jumătate om, jumătate ţap.
simbolul cromatic al negrului este în contrast cu albul pereţilor. Pisica ilustrează o superstiţie veche,
legată de răul care poate tăia calea omului şi-o poate întoarce şi abate din drum,. In momentul in
care naratorul zareste iedul isi da seama ca femeia nu era ceea ce parea.

De asemenea mai intanim selemete ale fantasticului precum :labridul , simbolul acestuia este
reprezentata in momnetul in care Fanica se pierde in jurul hanului , Labirinturile preistorice au fost
utilizate pentru a închide în ele spiritele rele sau pentru a fi ruta dansurilor ritualice.. În timpurile
moderne imaginea labirintului sugerează confuzia, ceva în care omul se pierde. Se regaseste si
simbolul varjitoarei ce este redat de catre cucoana Marghioala , în credinţa populară vrajitoarea era
o femeie cu puteri magice, ce putea realiza vindecări miraculoase, sau poate aduce nenorociri.
Provine din timpurile religiilor politeiste, anterioare creştinismului, când se credea în zâne bune iar
cele rele fiind vrăjitoarele, care erau frecvent de sex feminin. Un alt simbol ar fi cel al spatiului , Hanul
reprezinta un taram dominat de haos, in opozitie cu lumea exterioara, ale carei reguli sunt cunoscute
si stapanite de personaj. Poate fi considerat un centru al raului in cercul construit de erou pe
parcursul calatoriei sale. in momentul in care patrunde in interiorul acestui spatiu, el devine captiv si
nu are decat iluzia ca isi poate impune vointa de a pleca. Neplatindu-si datoria fata de hangita,
devine dependent de aceasta.

In conculuzie , ,, la hanul lui manjoala,, de Ion Luca Caragiale este o poveste in care simbolul timpului
al spatiului , al varjitoarei al pactului cu diavolulul contureaza o astmosera unica , ce te cuprinde intr -
un misters .apartinand atfel temei lumii fantastice

S-ar putea să vă placă și