Sunteți pe pagina 1din 1

Exuvii-Dictionarul de neologisme ne spune ca exuvie este inveslisul rezultat prin naparlirea si iesirea insecetelor

adulte din pulpe. Cartea Simonei Popescu nu este altceva decat o colectie de exuvii personale prin care autoarea le
aduna vrand parca sa se convinga pe sine ca varstele se schimba fara sa dispara definitiv din fiinta noastra. Scriitoarea
povesteste despre experiente, intamplari si sentimente care in general sunt trecute cu vedrerea, lasate la voia
intamplarii. Naratoarea stie insa ca aceste amintiri dau forma fiecare, unei identitati pierdute, ea le aduna si le da un
sesns incercand sa reinvie o unitate pierduta a trupului sau.
Cartea Simonei Popescu tot un fel de jurnal izvorat din pura nevoie de a se cunoaste pe sine, insa scriitoarea
refuza sa-si conceapa exitenta ca pe o unica consacarare a unei identitati. Ea crede puternic in ideea ca in corpul nostru
sunt gazduite multe alte identitati, date uitarii, ce coexita simultan, care se cuprind unele pe altele ca intr-o papusa
matrioska. Numai prin aducerea aminte, adunarea si imbinarea acestor identitati pierdute fiinta isi recapata unitatatea.
Astfel scrisul are o actiune foarte importanta el este o exorcizare a prezentului si recompunere a fiintei esentiale.
Scrisul pare sa ordoneze haosul din interiorul fiintei, sa clarifice si sa limpezeazsca amintirile. Scrisul este menit sa
imapce aceste identitati pierdute, sa le adune si sa le faca una, sa salveze si sa revele sensul vietii tot cuprisul acestei
carti este contaminat de acest efort, de aceasta credinta, de aceasta incapatanare de a se lua in stapanire pe sine prin
scris.Pasajul care m-a impresionat cel mai mult in carte este cel despre copilarie: copilaria nu este paradisul pierdut,
nici paradis si nici pierdut, pentru ca uite-l, nu in urma ta, ci mai degraba-n fata.
Enigmaticul titlu al cartii spune, intr-un fel, totul: caci exuviile sint pieile lepadate, carcasele subtiri lasate in urma
de fluturi atunci cind ies din pupe, invelisurile napirlite ale vietatilor care, crescind, se transforma cu totul. La fel
facem si noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le ingropam in uitare. Simona Popescu, ea, nu
poate si nu vrea sa le abandoneze: le stringe, le colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent care, ca intr-o
sincronie perpetua, aduna toate virstele precedente la un loc. Credinta ei este ca psihologia individuala, identitatea,
personalitatea isi pierd consistenta daca renunta la pasii anteriori. Nu sintem doar ce sintem, ci si ce am fost. Iar
adevaratele abisuri ale fiintei se ascund in trecut, in experientele instrainate ale avatarurilor care ne-au purtat numele.
Scriitoarea isi descrie viata sa de copil. Atunci cand in fiecare zi se intampla ceva neobisnuit, ceva care-ti atrage
atentia si te face sa fi mereu ocupata. Este descries un copil a carui imagine e bine cunoscuta de fiecare dintre noi:
este vorba despre copilul mereu in cautare de ceva, caruia ii place sa descopere mereu ceva nou, care este mereu in
cautare de obiecte si miresme noi. Astfel fiecare zi, la varsta asta este o aventura, iar in mintea copilului nu intra
notiunea de viitor, el este atat de acaparat de lucrurile care au loc in prezent incat nu se gandeste l ziua de maine in
gandul meu nu intra viitorul, viitorul era ceva care se intindea pana a doua zi
Cartea dezbate problemele specifice vrstei adolescentine i ale copilriei. Cartea are nuane autobiografice, dar
problemele fiecrei etape a vieii sunt prezente aici. Autoarea se imagineaz pe sine ca un ansamblu de personaliti:
copil, adolescent, tnr i, cu o oarecare spaim, btrn, chiar se teme la un moment dat c nu va putea vorbi n acelai
timp despre fetia de cinci ani i despre tnra de 15. i amintete despre joaca ei cu fata cu pampon, Dana, prietena
de joac, prieteniile i suprrile ntre fete. O alt amintire ar fi cea despre fata urt care era nchis fa de alii,
vorbea foarte puin, dar i se deschide dintr-o dat eroinei-autoare, vorbindu-i filosofie. Eroina afl, astfel, despre o
posibil migrare a sufletelor i despre viaa de dincolo. Fiecare moment trit, fiecare poveste este pentru ea o
experien unic, eroina nva din ea. Experienele o ajut s uneasc micile pri ale sufletului sau ale personalitii
ei, construit asemenea ppuilor Matrioca, una n cealalt. Acest ansamblu de personaliti o face unic, i confer
ceea ce ea numete simonism, simonitate, cu o nuan uor narcisist. Toate amintirile, tot ce a nvat i a auzit
contribuie la evoluia personalitii eroinei, la cldirea ei ca om n lume. Termenul de exuvie din titlu nu este ales deloc
la ntmplare. Cuvntul desemneaz acel nveli din care larvele insectelor ies pentru a se transforma n pupe, apoi n
viitoarele insecte. Omul, prin evoluia vrstelor lui, iese dintr-un fel de exuvii, se dezvolt, se maturizeaz, se
armonizeaz cu timpul pe care l triete. Jocurile de altdat i se par acum de o naivitate extraordinar. Este un fel
de ncercare de recuperare a copilriei, prin lucrurile mrunte de altdat: caiete, frunze colecionate, celebrul
oracol, desene. Profesoara de desen i se prea cndva un model. Imaginea picturii este semnificativ pentru ncercarea
de recuperare a trecutului. Fata descoper un desen, o pictur, unde i-a desenat pe toi membrii familiei, ntr-o manier
naiv, desigur, cu meniunea c ea lipsea de acolo fiindc picta; nici Dana, prietena ei, nu lipsete din picturi, dei
acum nu-i mai amintete bine de ea, dect doar c purta pamponul. Pasiunea pentru pictur i va aduce prima
dragoste, un putan pe nume Hari, care i nclise desenul, dar pe care ea l-a completat cu o mulime de alte culori, era
desenul LOR. Toate aceste elemente pot constitui simboluri ale trecutului, care nu revine dect n amintire. Desenul
este o lume, iar cartea Simonei Popescu este o pictur a cuvintelor, care aduc aminte de copilrie i adolescen.
Dulapul, podul casei pot fi considerate depozite ale amintirilor. Autoarea nu e deloc nostalgic, e realist, tie c
timpul nu poate fi oprit. Visul cu acel lup gata s o sfie poate nsemna lupta cu timpul, care trece i nu iart nimic.
Gndul c va arta altfel la 30, 40, 50 de ani o nspimnt. Singura salvare rmn micile obiecte care-i amintesc de
micul univers din trecut. Imaginea din final, cu fetia care i arunc ppua pe geam, echivaleaz cu pierderea
inocenei i ieirea din exuvie, maturizarea, perceput n acelai timp ca groaz i ca fericire.Eroina-autoare se
maturizeaz, dar nu se desparte de niciuna din acele exuvii, ci ncearc s le recompun, pentru c toate fac parte din
personalitatea ei.Cartea Simonei Popescu este ntr-adevr deosebit, conine adevruri i experiene trite de fiecare
din noi. Lumea ntreag se recompune la nivel de text.