Reportajul literar

Cartea Oltului (fragment)

”Când ajunge la poalele muntelui, Oltul întâlnește prima locuință omenească; în

verdele fără sfârșit al pădurii, surprinzătoare pată albă, casa unui pădurar, cu pereți de
zid și văruită. Ferestrele ei cată tot timpul spre temerarul călător, dar mai ales plină de
uimire și parcă de spaimă, spre culmile de pe care el a coborât.(…)
Din valea aceasta, aflată sub cele mai înalte creste, Hășmașul Mare urcă de-a
dreptul spre zenith, masă de piatră enormă și zdrobitoare. Piscurile-i trufașe, mohorâte
și reci, par turnurile unei cetăți din povești, în care un neam de giganți, poate ciclopi, stă
la pândă (…). Oricui privește într-acolo, îi vine greu să creadă că Oltul a putut părăsi
acea înfricoșetoare temniță, fără să fie întors din drum și închis sub lacăte grele de
uriașii care îl au în pază. Ceea ce îl veghează cu atâta strășnicie e hotarul dintre cele
două lumi. Toate câte sunt dincolo de el: ciudatul craniu de piatră, atât de singuraticul
podiș, oceanica tălăzuire a munților, par ale unui alt tărâm decât cel pământean. Abia a
părăsit Oltul locurile copilăriei, și ele au și intrat în legendă.
 Pentru oamenii de prin sate, veniți să încarce lemne, cu lungi șiruri de care, până
la casa pădurarului, izvorul râului în care își privesc fața și își adapă caii aparține – ca
și fulgerele – cerului.
Alcătuită de pereții abrupți ai Hășmașului Mare și de colinele ce-l întovărășesc
statornic, valea care se deschide în fața Oltului îl îndreaptă – chiar de la început – spre
miazăzi, ducându-l până în îndepărtata câmpie, unde cu greu și-ar mai putea găsi
fratele.
În timp ce, cu toată greutatea lor, munții îl împing din urmă, făcându-l să
țâșnească mereu înainte, spre destinul pe care și l-a ales, adună Oltul apă, tot mai multă
apă – tot mai multă îndrăzneală și tot mai marele orgoliu – ce-i va îngădui să-și
împlinească acest destin. Dintr-o parte în alta, la scurte intervale, vin spre el pâraie
liniștite, sau clocotitoare torente. Oricât de scurtă le-ar fi viața, fiecare poartă un nume,
dar Oltul, cu numele-i mult mai puternic, le va șterge pe toate, pentru ca doar al său să
răzbată dincolo de zare. Tot ceea ce se petrece în această lungă vale, mai mult chiar
decât amețitoarea coborâre de pe culmi, pare a nu avea alt țel decât vertiginoasa lui
creștere. Întreg Hășmașul Mare, cu multele-i creste și prăpăstii, se dovedește o pâlnie
uriașă, a cărei gură, căscată spre cer, un singur strop de apă nu lasă să-i scape. Iar
stropii, fie că au căzut pe creste, fie în prăpăstii, dacă nu redevin numaidecât nori, dacă
vor să întârzie un timp pe pământ, nu au altă cale, decât să pornească, singuri sau uniți
cu alții, spre Olt. Din clipa în care au nimerit aici, lui îi aparțin, ca unui cezar al cărui
chip l-ar puta în efigie. Leagănul unui râu e o dinastie, căreia numai erele geologice îi
pot curma domnia.
Cu fiecare clipă, cu fiece undă, izvorul de odinioară își uită copilăria și se
preschimbă în altă ființă – numai voință și forță – pentru ca, atunci când va ieși în
câmpie, la apriga bătălie dintre ape, să fie ferit de primejdia care, la începutul vieții, le
pândește pe toate: de a rămâne simpli afluenți, fără glorie, ai celei biruitoare. Falnicul
munte, căruia îi datorează viața, veghează ca Oltul să devină, încă din vremea tinereții,
un râu cu care nimeni n-ar îndrăzni să se măsoare.”

”Creând în cadrul reportajului literar, Geo Bogza a dar o înălțime artistică pe

care nimeni n-o atinsese în trecut și ale cărei posibilități nimeni nu le bănuise.” (Tudor
Vianu)
Poet și prozator român, Geo Bogza (1908-1993) este considerat cel mai de seamă
reprezentant al reportajului în literatura română. Opere reprezentative: ”Lumea
petrolului”, ”Tăbăcarii”, ”Țara de piatră”, ”Cartea Oltului”, ”Priveliști și
sentimente”.
Capodopera scriitorului este ”Cartea Oltului” (1945), subintitulată ”Statuia unui
râu”, în care este înfățișat drumul Oltului de la izvoare până la vărsare.
Cartea Oltului este un reportaj literar realizat de scriitorul Geo Bogza în
perioada interbelică și publicat în 1945, care descrie Râul Olt de-a lungul zonelor pe
care le traversează. Întrebat de ce a ales Râul Olt, scriitorul a răspuns că pentru el 
"Oltul nu este doar un râu, ci un simbol, un martor al celor mai importante evenimente
istorice prin care a trecut poporul român". Opera a fost scrisă în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial și publicată în 1945. Scriitorul s-a retras în localitatea Telega,
unde a creat "Cartea Oltului".
Urmărind cursul Oltului, de la izvoare la vărsarea în Dunăre, scriitorul
realizează o monografie impresionantă a locurilor învecinate, coborând în folclor și în
istorie, descriind natura sălbatică a defileurilor, lupta apelor cu piatra.
Muntele din care izvorăște Oltul este Hășmașul Mare, un munte impresionant,
care ” urcă de-a dreptul spre zenith, masă de piatră enormă și zdrobitoare. Piscurile-i
trufașe, mohorâte și reci, par turnurile unei cetăți din povești, în care un neam de
giganți, poate ciclopi, stă la pândă. Oricui privește într-acolo, îi vine greu să creadă că
Oltul a putut părăsi acea înfricoșetoare temniță, fără să fie întors din drum și închis sub
lacăte grele de uriașii care îl au în pază. Ceea ce îl veghează cu atâta strășnicie e
hotarul dintre cele două lumi. Toate câte sunt dincolo de el: ciudatul craniu de piatră,
atât de singuraticul podiș, oceanica tălăzuire a munților, par ale unui alt tărâm decât cel
pământean. Abia a părăsit Oltul locurile copilăriei, și ele au și intrat în legendă.
(...)Întreg Hășmașul Mare, cu multele-i creste și prăpăstii, se dovedește o pâlnie uriașă,
a cărei gură, căscată spre cer, un singur strop de apă nu lasă să-i scape. Iar stropii, fie
că au căzut pe creste, fie în prăpăstii, dacă nu redevin numaidecât nori, dacă vor să
întârzie un timp pe pământ, nu au altă cale, decât să pornească, singuri sau uniți cu alții,
spre Olt. Din clipa în care au nimerit aici, lui îi aparțin, ca unui cezar al cărui chip l-ar
puta în efigie. Leagănul unui râu e o dinastie, căreia numai erele geologice îi pot curma
domnia.” Hășmașul Mare și traseul râului Olt sunt descrise prin diverse și sugestive
procedee artistice, dintre care amintim hiperbola: ”masă de piatră enormă și
zdrobitoare”, ”Piscurile-i trufașe, mohorâte și reci, par turnurile unei cetăți din povești,
în care un neam de giganți, poate ciclopi, stă la pândă”, ”uriașii care îl au în pază”,
”Întreg Hășmașul Mare, cu multele-i creste și prăpăstii, se dovedește o pâlnie uriașă, a
cărei gură, căscată spre cer, un singur strop de apă nu lasă să-i scape”, metafora:
”verdele fără sfârșit al pădurii”,” surprinzătoare pată albă, casa unui pădurar”, ”Masă
de piatră enormă și zdrobitoare”, ”se preschimbă în altă ființă – numai voință și forță
–”, ”Leagănul unui râu e o dinastie”, epitetul: ” masă de piatră enormă și zdrobitoare”,
”Piscurile-i trufașe, mohorâte și reci”, ”pereții abrupți ai Hășmașului Mare”, ”pâlnie
uriașă”, comparația:” Piscurile-i trufașe, mohorâte și reci, par turnurile unei cetăți din
povești”, ”Întreg Hășmașul Mare, cu multele-i creste și prăpăstii, se dovedește o pâlnie
uriașă”, Din clipa în care au nimerit aici, lui îi aparțin, ca unui cezar al cărui chip l-ar
puta în efigie, inversiunea: ”surprinzătoare pată albă”, ”temerarul călător”, ”ciudatul
craniu de piatră”, ”singuraticul podiș”, ”oceanica tălăzuire a munților”,”îndepărtata
câmpie”, ”falnicul munte”, etc.
Folosind procedeul personificării, scriitorul aseamănă Oltul cu o ființă
omenească. Etapele drumului de la izvor până la vărsare, din Carpații Orientali, munții
Hășmașu Mare, până la vărsarea în Dunăre, reprezintă vârstele omului. Oltul este unul
din cele mai importante râuri din România, parcurgând un traseu complex: Depresiunea
Ciucului, Depresiunea Brașovului, Depresiunea Făgărașului, Defileul Turnu Roșu-
Cozia, Subcarpații și Podișul Getic, Câmpia Română. Pe Olt există aproape 30 de
lacuri de acumulare. Are o lungime de 615 kilometri. Despărțirea Oltului de copilărie
este înfățișată sugestiv, ca despărțirea de imensul gigant unde-și află izvorul, cu ”piscuri
trufașe, mohorâte și reci” care ”par turnurile unei cetăți din povești, în care un neam de
giganți, poate ciclopi, stă la pândă.” Copilăria Oltului e unică, predestinată și măreață,
locurile copilăriei intră în legendă, chiar de la părăsirea lor de către Olt, ca și apele
victorioase care se adună în râul Olt și care îi aparțin, ”ca unui cezar al cărui chip l-ar
puta în efigie. Leagănul unui râu e o dinastie, căreia numai erele geologice îi pot curma
domnia”. Supremația Oltului față de numeroșii săi afluenți este subliniată astfel prin
identificarea lui cu un împărat roman, a cărui domnie a intrat în legendă.
Puterea impresionantă a Oltului, ca și etapele devenirii lui și traseul său spre
vărsare sunt exprimate cu ajutorul procedeelor artistice, și al modurilor de expunere,
narațiunea și descrierea. Forța acestui mare râu este exprimată mai ales prin
intermediul personificării, al metaforei și epitetului: ”În timp ce, cu toată greutatea lor,
munții îl împing din urmă, făcându-l să țâșnească mereu înainte, spre destinul pe care și
l-a ales, adună Oltul apă, tot mai multă apă – tot mai multă îndrăzneală și tot mai
marele orgoliu – ce-i va îngădui să-și împlinească acest destin. Dintr-o parte în alta, la
scurte intervale, vin spre el pâraie liniștite, sau clocotitoare torente. Oricât de scurtă le-
ar fi viața, fiecare poartă un nume, dar Oltul, cu numele-i mult mai puternic, le va șterge
pe toate, pentru ca doar al său să răzbată dincolo de zare. Tot ceea ce se petrece în
această lungă vale, mai mult chiar decât amețitoarea coborâre de pe culmi, pare a nu
avea alt țel decât vertiginoasa lui creștere.”
În acest fragment, autorul se referă la un frate al Oltului, care este Mureșul, care
se îndreaptă spre miazănoapte, în timp ce Oltul se îndreaptă, chiar de la început, spre
miazăzi: ”Alcătuită de pereții abrupți ai Hășmașului Mare și de colinele ce-l
întovărășesc statornic, valea care se deschide în fața Oltului îl îndreaptă – chiar de la
început – spre miazăzi, ducându-l până în îndepărtata câmpie, unde cu greu și-ar mai
putea găsi fratele.”
Observăm astfel că scriitorul pornește de la aspecte întâlnite în realitatea
înconjurătaore, pe care o transpune într-un univers artistic. Frumusețea tulburătoare a
Oltului este dezvăluită treptat, într-un mod original, elementele reale sunt mereu
îmbogățite, potrivit imaginației sciitorului. Imaginea acestui râu este proiectată într-o
lume fabuloasă, care are legături tainice cu viața omului și a cosmosului.
Folosind ca moduri de expunere descrierea și narațiunea și variate procedee
atistice, Geo Bogza descoperă noi semnificații ale peisajului înfățișat, având ca scop
crearea în sufletul cititorului a unor sentimente puternice.
Obs. Această operă este un reportaj literar. Reportajul literar este o specie
literară în proză, în care scriitorul înfățișează aspecte diverse ale realității, folosind
procede artistice specifice literaturii.
Reportajul literar (artistic) are ca punct de plecare reportajul jurnalistic
(publicistic) care urmărește informarea cititorului, reportajul jurnalistic poate fi de mai
multe feluri: reportaj anchetă, reportaj portret, reportaj interviú. Ambele tipuri de
reportaje pleacă de la situații reale și urmăresc informarea cititorului. În reportajul
literar se pune accentul pe valoarea artistică a textului, în cel jurnalistic pe prezentarea
corectă, exactă a aspectelor respective.
Bibliografie:

- manualul de Limba și literatura română, clasa a VI-a, Editura Didactică și

Pedagogică, R.A., București, 2012 (Manual destinat claselor cu predare în
limba maghiară).
- Wikipedia