RY

RA
LIB
OLTUL

ITY
SE 'NTOARCE LA MATCĂ
Eram în anul ultim al vremii de studenţie. Plin de lecturi

RS
din tragicii lumii, cu capul în tumult şi cu examenele aproape
nedate, îmi legasem mari planuri literare de orașul de unde am
purces.
VE
Și astăzi mai păstrez unele pagini pline de iubire pentru Sla-
tina. Intre altele, o compoziţie făcută sub formă de carte, pe care
I
am înmânat-o profesorului meu de geografie în clasa IV-a de liceu.
UN

Probabil n'ați văzut Slatina, sau dacă aţi văzut-o n'ați pri-
vit-o cu ochii mei. Inconjurată de un brâu de aparente dealuri,
de fapt povârnișuri prăvălite din șesul Munteniei spre Olt, Sla-
tina, în vechea ci așezare, e un oraș-amfiteatru: De nicăieri nu i
AL

se vede pitorescul mai bine, decât de pe platoul Grădiştei, care

se ridică, asemenea unei insule masive, dela Nord la Sud, între
TR

valea principală a orașului de azi şi albia Oltului.

Grădiștea pare o straje străveche, Ca un semn către care se
îndreptau călătorii din șesul Olteniei, spre vadul Oltului, către
EN

Muntenia. Slatina dealurilor este ca un ochiu deschis spre imen-

sitatea câmpului oltean. Iar în toată configurația ei, pare o sin-
teză între forma rotunjit-închisă dinspre Răsărit și zările nemăr-
/C

ginite, de dincolo de sclipirile Oltului.

Am străbătut multe meleaguri. Dar nicăieri n'am văzut o
așezare la fel ca a Slatinei. Casa veche părintească stetea pe dealul
SI

opus Grădiştei şi de acolo se vede că mi-a rămas pentru tot-

deauna în suflet icoana: Slatinei, cu povârnișurile multiple de
IA

amfiteatru, cu podișul Grădiștei şi cu acea nemărginire plină de

taină a luncii Oltului, dincolo de care ochiul se pierde în zăvoaie,
lanuri şi zarea jucăușe.
U
BC
 RY
so REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE

In copilăria mea, care a fost departe, departe de a fi fost fe-

RA
ricită, farmecul Slatinei sta mai ales în prezenţa continuă a Ol-
tului, care atunci trecea exact pe la marginea orașului și înfățișa
o oglindă abruptului nisipos al Grădiștei. Lucirile apei, care venea

L IB
înțelept pe largul vadului străvechiu, la fel atunci ca și pe vremea
lui Decebal, viaţa ei plină de taine şi de svonuri, cu măreţii la
mijloc de matcă şi în dreptul adâncurilor, cu graţie şi surâsuri
pe marginile primitoare ale nisipului și pietrișurilor, îmi um-

ITY
pleau sufletul de o încântată uimire, mereu reînnoită. Zăvoaiele
care străjuiau malurile şi se plecau asupra apei erau ispititoare.
De sigur, nu le vedeam toate atunci așa cum le înfăţişez aici,

RS
dar mă pătrundeau pe o altă cale, dominată de farmec. Două
lucruri însă mi se întipăreau atunci mai mult decât aș putea s'o
spun astăzi: nemărginirea înstelată deasupra acestui peisaj și ui-
IVE
mirea pe care o aveam uncori, când soarele asfinţea într'o glorie
de colori. Aş ruga pe cel care se opreşte spre scăpătat la Slatina
să verifice dacă a văzut pe lume apusuri de soare mai largi şi
mai mărețe decât cele pe cari le poate privi de pe dealurile care
UN

străjuesc acolo orașul.

Dar dintre multele catastrofe pe cari mi-a fost dat să le trăiesc
în acest oraș, una mi-a răscolit deosebit de adânc sufletul de
AL

copil: prăbușirea vechiului pod de peste Olt. El fusese inima

orașului. Pe vadul acesta, mi-am dat mai târziu seamă, trecuse
generaţii de generaţii, dinspre Apus spre Răsărit și înapoi. De pe
R

podul acesta priveam adesea Oltul, și în spre puterea biruitoare a

NT

izvoarelor și spre ceața care-l absorbea în vale. Iar în amurgurile

de vară, când mama mea şi prietena ci străbăteau podul, înto-
vărășite de copii, văd silucta adolescentei care nu mai isprăvea
CE

povestindu-mi şi aud glasul care mi-a rămas în suflet, neşters

ca şi prima întipărire a cerului înstelat,
Câtăva vreme, când mă opream trist la mal, vedeam lucră-
torii care sc străduiau să bată stâlpii pentru noul pod, de astădată
I/

de lemn. Maiurile ridicate pe scripete loveau buștenii aduși de

plutaşi. Dar nu știu dece silințele lor, întovărăşite de svâcnirea
IAS

refrenului: ohei, rup

— ohei, zdrup! rămâneau zadarnice. Peste
câteva zile, şuvoiul înghiţea stâlpii, asemenea unor catarge de
naufragiu. Urmăream de pe mal truda aceasta, mereu reincepută
zadainic, S'ar fi zis că duhurile apelor şi ate străvechiului vad nu
U
BC

PRR Ra
 RY
OLTUL SE 'NTOARCE LA MATCĂ ' si

erau împăcate. Sau, poate, nu era ochiul care să știe unde să

clădească pe vechile temelii.

RA
Așa a durat multă vreme. În locul podului vechi apăruse un,
îngust și smolit pod umblător. “Toată viaţa și largul vechiului

LIB
pod trebuia să încapă acuma pe îngustul câtorva stânjeni. Ca arha
lui Noe, podul umblător mergea pe locul unde fusese vechii stâlpi. .
Iar buştenii noi erau pe rând smulși din nisipurile neospitaliere.
Dela o vreme, munca celor ce băteau cu maiul în nisipuri

ITY
-a încetat. Și am aflat că podul începe să fie clădit mult mai de-
parte de marginile orașului, pe nişte prundișuri, unde trebuia să i se
croiască Oltului albie nouă. Matca străveche era astfel părăsită.

RS
Când și cu am părăsit Slatina, lucrul nu era încă isprăvit,
dar am aflat că au fost lupte învierșunate, S'au creat diguri, care
să îndrepte apele spre noul făgaș. Dar când apele veneau mari,
VE
digurile erau covârşite. Ca spre un drum familiar, valurile tindeau
spre vechea matcă. Dela o vreme, stăvilarele au fost întărite, iar când
picioarele podului au fost gata, apele au fost împinse într'acolo.
I
Pe unde trecuse, veacuri de-a-rândul, cortegiul valurilor, acum
UN

se "'ntindeau smârcuri de apă stătută. Deasupra lor s'a creat,

ca un nou dig, șoseaua care unea vechiul cap de pod cu cel nou,
s'au plantat zăvoaie, s'au încercat drenaiuri...
AL

Când, după ani de zile, m'am înapoiat la Slatina şi am alergat

la Olt, mi se părea că din tufișurile zăvoiului vechiu, cunoscut
de mine, ies glasuri de bucurie şi mă întâmpină ca pe un prieten,
TR

Dar am rămas uimit pe mal, când, în loc de mândreţea de altă-

dată, la marginea orașului natal, am văzut mlaștini, şi în loc de
cântecul undelor am auzit orăcăitul broaștelor. Din vechea matcă,
EN

ici și colo, câte un izvor țâșnea limpede din adâncuri şi parcă-şi

căuta șovăind albia, dar se picrdea în apele stătute, deasupra cărora
hălăduiau ţânţarii. |
/C

Dar icoana Slatinei vechi îmi rămânea adânc întipărită. Și

când am trecut podul cel nou, am avut o mişcare de dușmănie.
Mi-am simţit ceva din instinctul anarhic de a sfărâma. 'Treccau
SI

plutași devale, dar ci nu mai opreau la marginea orașului. Iar

Grădiștea, pe care o cutreerasem copil, avea acum un aspect
IA

întristător. Râpade nisip prăvălită de pe platou nu se mai oglindea

în valuri, ci se surpa încet-încet în mocirlă. Oameni cu figuri pălite
U

de malarie și smolite de politicianism sporeau aspectul sumbru.

BC

q*
 RY
52 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE

Simţeam cum din toată încunjurimca aceasta și din viaţa factice

RA
înjghebată pe secătuita albie străveche se înalță ceva ca un svon de
tânguire. Suferinţa aceasta mă făcea să iubesc și mai mult Sla-
tina. Oamenii îşi vedeau de treburi și de nevoi. Ca și cum nimic

L IB
nu star fi întâmplat. Orașul sporea încet şi se întindea pe podişul
dinspre gară. Iar apusurile de soare erau tot atât de uluitoare
„ca şi înainte... |
Dintre toate reîntoarcerile mele la Slatina, una îmi rămâne

ITY
neuitată, pentrucă, întrun amurg pe Grădişte, într'o epocă de
mare frământare, am ţesut în jurul orașului natal ca o cunună de
neveștejit, tot ceea ce credeam pe atunci că este necesar pentru

RS
literatura neamului.
"Eram pe cale să isprăvesc Universitatea. Literatura vremii nu
mă îndestula. Visam o renaștere în sens modern a mitului ro-
IVE
mânesc, Și pentrucă nu aveam o călăuză în adâncirea mitului,
mă încleştasem în exemplul lui Richard Wagner, drept cel mai de
seamă valorificator în adânc, al unei mitologii naționale. Străbă-
tând materialul românesc, întrezăream la tot pasul intuiţiuni
UN

străvechi, care parcă își așteptau trezirea la o nouă semnificaţie

de artă. Cum Wotan deşteaptă la o nouă viaţă pe Brunhilda
adormită, tot astfel poetul așteptat trebuia să trezească la noi
AL

valori străvechile noastre mituri. De aici, pe linie teoretică, o

ideologie, a cărei formulă era reziziscenţa mitului românesc. Colegii
de atunci îşi amintesc de nesfârşitele discuţii pe această temă.
R

Dar pentru aceasta, teoria cra ceva prea scarbăd. Trebuia

exemplul creaţiunii. Visam o artă care, ca întrun mister, să te
NT

înalțe, să te adâncească în esenţa lumii și să te izbăvească. Nu

exista în jurul meu. Era nevoie de un suflet modern, dar în acelaș
CE

timp și înrădăcinat într” alte realități românești decât cele con-

venţionale ale vremii.
Marea răscumpărare nu putea veni decât din creaţiune,
I/

După ce zăbovisem mult în priveliștea dezolantă de pe noul

mal slătincan al Oltului, urcasem pe platoul Grădiştei, cu capul
IAS

în zumzet de gânduri, ca un roi de albine neliniștite. De pe

Grădişte, vedeam incă odată simfonia de colori a amurgului.
Și cum de mult căutam un loc pentru sanctuarul în care
că se siivârşească marea taină a purificării prin artă, din toată
U
BC

a RR a
 --
OLTUL SE 'NTOARCE LA MATCĂ | 53

RY
ae
privilițtea înconjurătoare şi din tot piesajul meu sufletesc, mi
a închegat“ "gândul de elan tineresc: — aici, în ochiul acesta al

RA
$ Răsăritului. deschis spre Apus, este de așezat templul în care să
lise realizeze dramaturgia românească așteptată,
Pană atunci, mângâiasem din deosebite sectoare ale mitului

LIB
românesc câteva blocuri, în care întrezăream elemente de drama-
tizare. Dar nu mă mulţumeau. Privind lucrurile cu ochii de
acum, îmi dau seamă că lipsea în materialul dat dinamismul
unei experienţe care să fie în acelaşi timp şi profund personală,

ITY
dar şi tipică,
La temperatura aceasta sufletească, priveliștea şi tragismul
celor două albii ale Oltului își dobândeau un înţeles. Și deodată,

RS
mi s'a luminat trilogia inaugurală, drama care mi-a luat multe
nopţi pe atunci și care se vede că m'a răscolit mult, devreme ce
un ecou al ei străbate în paginile acestea. Eroul se chema Bucur
VE
Pantea. Era de fel din Slatina. Partea primă a trilogiei evoca mai
întâi ceva din viaţa dinainte, cu plutașii care trag la mal, de-a-
dreptul în oraș, cu podul care era inima lui, cu năpraznica lui
I
UN

prăbuşire şi zădarnicele încercări naive de a clădi altul, alături

de vechiul vad. Prăbușirea podului lua în mine proporţii: însemna
prăbușirea unci întregi lumi, iar neizbutitele încercări de a-l în-
locui cu un pod umblător şi de a aşeza stâlpii noi alături erau
AL

tot una cu nepriceperea și lipsa de iubire faţă de aceea ce fusese,

Și mai era ceva: în zădarnicele opintiri, în ritmul «ohei, rup,
TR

ohei, zdrup !» lipsea spiritul conducător modern, ceea ce aș numi

astăzi omul de ştiinţă, care să spună cuvântul deslegător. Glasuri
de nimfe ale izvoarelor nevoite să se reverse în smârcuri putrede,
EN

și ale zăvoiului oglindit în mocirlă străbăteau tânguitor finalul

dezolant al acestei prime părţi,
Partea a doua era la început mai mult o satiră: abilitatea celor
/C

care creează departe stâlpi de pod, unde nu este apă astăzi dar
va fi mâine, pentru o albic pe care n'a creat-o Dumnezeu, dar o
chibzueşte un utilitarism al momentului. În atmosfera aceasta
SI

apare eroul, care în partea întâi fusese numai spectator. Încearcă

zadarnic să arate că nu este nici modern, nici omenesc ceea ce
IA

se face. Că orașul lui va fi lipsit de podoaba străveche, va fi

pustiit de molimi și va rămânea alături de menire. Dar eroul
nare diplome. N'are cuvânt în consiliul tehnic, necum în con-
U
BC
 RY
54 "REVISTA FUNDAȚIILOR REGALE

ducerea politică a orașului. El vede însă răscoala apelor, care

nu vor să-și plece grumazul sub jug de diguri. Iar la serbarea de

RA
inaugurare a podului nou, în care se preamărea puterea biruitoare
a inovaţiilor, apărea în final eroul care, în chip cu totul naiv şi
stângaciu din punct de vedere teatral, înfrunta și suferea înfrân-

L IB
gere din partea biruitorilor zilei. |
Când mă întreb acum de ce n'am stăruit în gândul de a
realiza, oricât de stângaci, această concepţie, pe care mai târziu

ITY
am încercat-o şi ?n roman, şi-am părăsit-o, îmi dau seamă
că, în felul cum îmi apărea viziunea, erau lucruri eterogene:
alături de simbolul celor două albii şi de corurile care deplânu
a strălucire năruită, ca zânele Rinului, apărea singuratecul

RS
erou ibsenian, ceea ce implica tehnici deosebite şi de ncim-
păcat.
In partea a treia, croul caută o pârghie pentru pândul lui.
IVE
EI vede că aşa zişii constructori sunt simpli meseriaşi. Se izolează.
Se adânceşte în sine, Și începe să studieze arta podurilor. 'Freptat,
vede că aceasta nu e de ajuns. Și că marea putere a omului modern
UN

este ştiinţa. Uceniceşte îndelung la ingineri străini. Devine tot

atât de meșter ca și ci. Se întoarce în orașul natal. In chip naiv,
după o noapte de trăznete, se află că cele două poduri, cel al
înstrăinării şi arca umblătoare, au fost nimicite, unii ziceau, de
AL

prăpădul apelor, alţii şopteau, de o mână neștiută.

Dar de astă dată există un inginer. Sondagiile și studiile sunt
R

făcute. Ele confirmă tuturor că singurul loc potrivit și trainic

este al străvechiului vad. Inginerul știe acum în ce chip trebue
NT

zidit, pe vechile temelii şi pentru totdeauna.

lar la sărbătoarea nouă a podului, nu se mai aud glasurile
pițigăiate, care slăvise abaterea, ci imnul reînturniării, în forme
CE

noi, definitive. ”
ni” A fost deajuns un pumn de explozibil, ca să -se sfarme digul
înstrăinării. Și apele au săltat, pe vadul străvechi, snlutându-l
I/

cu nenumărate surisuri.
Izvoarele nu se mai pierd în mâluri. Apele curg împăcate,
IAS

mângâind vechile maluri.

In ziua accea de sărbătoare, prin faţa noului pod, trecea
spre Grădiştea cu viziune de Acropole cortegiul celor care aveau
să reprezinte misterul reîntoarcerii.
U
BC
 OLTUL SE 'NTOARCE LA MATCĂ 55

RY
Astfel se realiza în trilogia slătincană a anilor studenţiei sim-
bolica dramă a strămutării de hotar și lupta pentru întoarcerea

RA
Oltului la matca lui. -

Uitasem de mult această frământare şi aspirație tinerească și

LIB
surâdeam câteodată indulgent la amintirea templului de răscum-
părare prin artă, înălțându-se ca un Bayreuth românesc pe pla-
toul de strajă al Slatinei, deasupra Oltului... A rămas totuși
în mine, nestrămutat, imaginea inginerului care-și închină viața

ITY
ştiinţei, ca prin ca să izbăvească rătăciri trecute, Ală cârmuia de
undeva din adâncuri, când o cauză întâmplătoare mi-a actualizat-o
cu o putere nebănuită. :

RS
Intr'o zi — când lucram pentru această revistă un capitol,
care şi el vrea să facă un sondaj în forme de viaţă trecută pentru
a dura construcţii destinate zilei de mâine —am fost vizitat pe
VE
neașteptate de un Slătincan, care îmi cerea să colaborez la o
iniţiativă de cultură în orașul natal. |
De ce oare, după atâtea decenii, frământarea de odinioară mi
I
UN

s'a actualizat atât de viu? Am întrerupt capitolul început, și

nu l-am putut continua până ce, după răspasul unei nopţi, nu
v'am așternut rândurile acestea.
Să fie oare atât de actual tâlcul din trilogia slătineană a
AL

anilor studenţiei: lupta pentru întoarcerea Oltului la matca lui?

D. CARACOSTEA
TR
EN
/C
SI
IA
U
BC