PREZENTARE GEOGRAFICO-GEOLOGICA A REGIUNII

4/13/23, 7:12 PM PREZENTARE GEOGRAFICO-GEOLOGICA A REGIUNII - Valea Cernei (Muntii Godeanu)
INTRODUCERE
Infiripam aceste ginduri, iubite drumet, in zilele in care prefacerile sociale

au adus schimbari radicale si in peisajul patriei noastre, in ultimele zile ale unei
Cerne inca greu accesibile si salbatice.
Povestea Cernei incepe din locul in care plaiul domol al Pietrei

Iorgovanului si Paltinei se ingemaneaza cu plaiul Oslei, din linistea Scocului de
la Soarbele. Ea se deapana apoi de-a lungul zecilor de kilometri de coboris,
cind salbatic, cind linistit, al Cernei, ca sa ia sfirsit o data cu varsarea ei in
Dunare sau, mai precis, la confluenta cu Belareca.
Povestea Cernei de miine insa va fi aceea a vaii in care a patruns

civilizatia, cu furnicarul de oameni si masini, cu firele funicularelor intinse cu
maiestrie, cu zumzetul ferastraielor si ritmul topoarelor, si care va incepe de
jos, chiar din statiunea Herculane, unde prea putini ii banuiesc comorile de
pitoresc. Cerna isi va dezvalui frumusetea unui numar tot mai mare de trecatori
si, legata cu drumul de pe Jiul Rominesc, va constitui o noua cale spre inima
Retezatului, devenind astfel una dintre cele mai minunate artere rutiere din
muntii nostri. Dar asta nu va fi o piedica pentru drumetii inclinati sa cunoasca
bucuria peregrinarilor prin sihastria ei plina de farmec. Fiindca toate formele
arhitecturale ale naturii de aici vor fi pastrate; mai mult chiar, drumul, in mersul
sau, va deschide noi si nebanuite perspective.
Gindul de a asterne aceste pagini s-a inchegat acolo sus, pe inaltimile

aspre ale Paltinei, printre crestele de sisturi si lespezile presarate in pajisti;
acolo unde incintarea zilelor traite pe aceasta vale te va face si pe tine, iubite
drumet, sa-ti arunci nostalgic privirea de-a lungul culoarului Cernei, inainte de
a o parasi. Vei trece poate de aici in lumea de seninari si iezere a Retezatului,
sau, obosit de drum si de atitea imagini, vei alege firul Jiului, spre vale, sau,
poate, te vei lasa calauzit de poteca lunga ce duce spre Tismana.
Ori incotro vei porni, spre unul sau altul din locurile ce te cheama, si oricit
de trist vei fi ca povestea traita s-a terminat, arunca-ti inca o data privirea
inapoi, spre aceasta vale plina de flori si de liniste, presarata cu geanturi si
ciuceve, minunata comoara a patriei tale.
Poate aceste ginduri, poate imbietorul fir drept, ca de lumina, al Cernei,

sau zarile larg deschise m-au indemnat sa astern impresiile culese din
farmecul vaii si al codrilor seculari, al noptilor in care adormeam tirziu, la stine,
in colibe sau in cort, coplesit de splendidele armonii ale naturii, intruchipate aici
in forme atit de originale. In aceste nopti, ca si in peregrinarile lungi pe vale,
am simtit viata Cernei in umbra padurilor de fag, in chiotele fetelor de pe
Girdomanul si in purpuriul scumpiei ce arde, tirziu in toamna, pe stincile albe
ale ciucevelor. Doua veri am pastorit pe plaiurile ei, pazind "mioarele zarilor',
https://www.scrigroup.com/geografie/PREZENTARE-GEOGRAFICOGEOLOGICA51368.php 1/66
culmile ondulate, mai mari sau mai mici, revarsate pina in zarea Almajului si
Cimpia Olteniei.
Fiecare priveliste, fiecare ansamblu geografic are o viata - linistita sau

agitata. Exista colturi de natura ascunse in care peisajul si viata putinilor
oameni pastreaza aproape nealterat caracterul lor original. Un asemenea colt
mai este inca Valea Cernei, o mica lume aparte, cu viata si aspectele ei
particulare.
Cunoscuta inca din antichitate, partea inferioara a vaii, respectiv in jurul

statiunii Herculane, a fost strabatuta de mii de calatori; in amonte de Crucea
Ghizelei insa a ramas pina nu de mult tainica, greu accesibila, umblata doar de
putinii localnici, de pescuitorii de pastravi si de numarul restrins de turisti ce se
incumetau sa porneasca de-a lungul ei.
Ceea ce da Cernei un farmec cu totul inedit este abruptul calcaros ce se

desfasoara pe aproape toata lungimea ei, cind masiv, cind ingust ca o creasta,
mereu segmentat de ferastraul de veacuri al apelor. Aceasta spinare intinsa,
denumita Falia Cernei, se individualizeaza in variate forme, pe toata lungimea
ei.
Iata ingramadirile imense de calcar ale Domogledului, Suscului, Ineletului sau

Virfului lui Stan, iata apoi sirul geanturilor - botezate astfel de localnici -
ingramadiri de pereti calcarosi mai putin inalti, dar mai impresionanti, datorita
apropierii lor de vale; iata, in sfirsit, sirul ciucevelor de la obirsia Cernei, o
gama mereu crescinda de spinari stincoase, de la cele mai mici pina la faptura
greoaie a Ciucevei Mari, ce domina intreaga priveliste a Cernei superioare.
Elementul acesta, mereu prezent, care prin liniile-i verticale, prin

dantelarea crestelor, prin albul inviorator, presarat cu siluetele pinilor si
multimea de tufe, imprima privelistii o nota aparte, de zvelteta, este elementul
unic, inedit al Cernei. In lungul vaii, variatia privelistilor este surprinzatoare,
zonele pline de salbaticie alternind cu odihnitoarele poieni inflorite.
Punctele cele mai interesante si atractive ca Ruptura Jeleraului, Cheile

Prisacinei si ale Iutii, Bobotul, Corcoaia, Izvoarele Cernei sint tot atitea opere
ale framintatei povesti a calcarului.
Nici basmele Cernei, cu intreaga atmosfera de mister si zbucium, nu pot

fi concepute fara existenta acestei roci, in care abunda gurile negre ale
pesterilor, ponoarele si izbucurile impresionante, avenele, cheile inguste si cu
eroziuni ciudate, ca cele de la Corcoaia
Un alt aspect caracteristic care contribuie la originalitatea Cernei este

discreta si pitoreasca umanizare a intregii vai. Peste tot ea este presarata cu
asezari omenesti, prea putine insa cu caracter permanent. Astfel, desi plina de
silueta simpla a colibelor sau "conacelor', ea ramine inca pina la construirea

drumului o vale linistita si mai mult pustie vara, fara zvonul obisnuit al vailor
locuite.
Datorita acestor elemente, armonia si variatia privelistilor din acest colt al

patriei ramin unice.
Turismul pe Cerna este relativ tinar. Daca ne referim insa la partea

inferioara a vaii, la imprejurimile statiunii Herculane, vom gasi multe si vechi
marturii scrise. Citam astfel dintr-o scriere, datind din anul 1774, a vechiului
istoric al Banatului, italianul Griselini:
"Tinutul insusi e o vale lunga si ingusta, in care riul Cerna, incepind de la

Muntele Morarat (relatare inexacta, deoarece riul Cerna nu izvoraste din
Muntele Moraru, n.a.), isi continua drumul prin albia plina de pietre de diferite
marimi si, umflata cu apele riului Craiova si Belareca, se varsa la Orsova in
Dunare. De partea cealalta, valea este inchisa de munti prapastiosi, mai mult
despicati perpendicular, dind localitatii o infatisare groaznica si melancolica,
care insa pentru ochi are si farmec, mai cu seama in timpul frumos de vara,
cind arborii sint impodobiti cu placuta lor verdeata, iar florile si buruienile umplu
atmosfera cu mirosul lor inviorator.'
O data cu dezvoltarea statiunii, impresiile scrise despre aceasta regiune

sint din ce in ce mai numeroase. Iata ce spune un iubitor al acestor meleaguri:
"Valea Cernei e indeosebi ca un magic caleidoscop. La fiecare cotitura se

desfasoara alta si alta priveliste. Ori te adincesti in tacerea sumbra a codrului
inverzit, ce-si tremura frunzisul intr-un murmur ademenitor, ori auzi zgomotul
saltaret al graitorului piriu sau te pierzi in vreo tinereasca padurice de arbusti.'
"Alteori, petrecem sub prapastiile marete ale teraselor ascultind

numeroasele caderi de apa, admirind romanticele stincarii, unde chipuri
rasarite din mormane de pietre desteapta puterea nemarginita a fanteziei.
Maretia solemna a muntilor intunecosi isi imprastie in vai toata comoara de
peisaje, in cadrul carora se desfasoara atita viata: Pe intinsul plai, Pe o gura de
rai'
Incercind si noi o prezentare a Cernei, am pornit de jos, de la varsarea ei

in Dunare. Exista atita farmec in aceasta vale, incit, pentru a o cunoaste cu
adevarat, trebuie privita independent de alte regiuni. Daca drumetul va veni din
Retezat si va porni pe Cerna in jos, indestulat de imaginile culese acolo, el va
gusta poate mai putin farmecul acestei vai. Daca insa va porni odihnit din
Herculane, va putea urmari in toata bogatia ei succesiunea de privelisti,
culminind acolo unde Cerna isi are obirsia, in golul Sturului. Acesta este poate
temeiul care ne-a facut sa pornim pe vale in sus.
Am incercat apoi sa prezentam, intr-o forma cit mai unitara, si anumite

date monografice, pe care le consideram necesare pentru o mai deplina
cunoastere a acestor locuri.
Pe Cerna exista un singur drum cu mici variante, ceea ce ne-a permis sa

insistam asupra acestui traseu unic. Am indraznit in aceasta prezentare a
pitorescului Cernei poate mai mult decit se obisnuieste in ghidurile turistice,
incercind o interpretare a privelistilor, fiindca intelegerea lor, desi la indemina
oricarui om, prezinta unele dificultati. In excursia obisnuita nu avem de obicei
timpul necesar unei cercetari amanuntite a peisajului. Am considerat deci util
sa atragem atentia drumetilor asupra elementelor de decor mai importante sau
a altor particularitati ale firii.
Socotim util, totodata, sa dam - pe scurt - si citeva sfaturi practice pentru

drumet.
Deocamdata drumetul, pornind pe Cerna, va trebui sa fie destul de bine

aprovizionat si echipat, deoarece timp de 3-4 zile, pina va intilni primele
cabane, va resimti lipsa unor lucruri de imediata necesitate. Daca drumetii sint
inzestrati cu cort, este cu atit mai bine, deoarece locul de popas si-l vor fixa la
alegere. Daca cortul lipseste, excursia se poate face totusi in bune conditii. La
descrierea itinerarului s-a mentionat ca exista anumite puncte in care, in mod
normal, putem gasi gazduire si hrana. Pentru orice eventualitate, drumetul va
trebui sa aiba cu el haine calduroase, o patura, schimburi, alimente
consistente.
In drumul pe Cerna - pe portiunea inca fara sosea - se recomanda o cit mai

mare atentie in urmarirea potecii. Poteca in general este clara, indeosebi
"patraulele', dar exista si destule ramificatii, incit posibilitatea unei abateri nu
este exclusa. De aceea in descrierea traseului s-a atras atentia asupra acestor
puncte.
Este indicat, totodata, ca drumetii sa-si calculeze bine timpul, astfel ca

locurile popasului de noapte sa fie atinse pe lumina, fiindca pe anumite portiuni
mersul pe intuneric este periculos, mai ales la trecerile dificile, cu scurgeri de
grohotis, sau acolo unde poteca este mincata de ape.
Vom evita, de asemenea, catararea pe versanti sau pe crestele

stincoase, pe abrupturi, atunci cind nu ne-am propus de la plecare sa facem
alpinism. Calcarul este puternic fisurat si putin stabil.
Pe toata lungimea Cernei, pina sus chiar in virful Pietrei Iorgovanului,

este prezenta vipera, in special cea cu corn, foarte periculoasa. In miezul zilei
viperele ies pe poteci, pe stinci si grohotis. Trebuie deci sa fim atenti unde
calcam, iar la eventualele mici escaladari sau treceri prin grohotis, unde
sprijinim mina. Pentru cazuri extreme, in care o intimplare nefericita ar face ca

un drumet sa fie totusi muscat, recomandam:
cu o curea, cordon de cauciuc sau sfoara sa facem o legatura cit mai

strinsa deasupra locului muscatura, pentru a intrerupe circulatia
singelui;
cu o lama taioasa, arsa la un chibrit sau la alta flacara, sa crestam

locul muscaturii, storcind cit mai repede posibil singele din rana;
sa pornim neintirziat spre cel mai apropiat punct de prim-ajutor.
Ar mai fi, /ara indoiala, multe alte recomandari de facut. Turismul este,
insa, o minunata scoala care deprinde pe cel care-l practica cu toate greutatile
si riscurile unui drum prin munti.
Tinem sa adresam aici multumiri tuturor acelora care, prin cunostintele si

prin indemnul lor cald, au ajutat la intocmirea acestei lucrari si speram ca ea va
contribui la cunoasterea plaiurilor minunate ale patriei si va servi ca un indemn
la drumetie.
PREZENTARE GEOGRAFICO-GEOLOGICA A REGIUNII
Valea Cernei - un culoar aproape drept in lungime, unic in tara noastra

prin aceasta desfasurare rectilinie - este situata in partea de sud-vest a tarii,
respectiv in coltul de sud-vest al marelui complex muntos Retezat-Godeanu.
Acest culoar, continuarea celui al Jiului Rominesc, separa doua valuri
principale de cutare din acest complex muntos, doua importante linii tectonice:
astfel, valul Muntilor Godeanu, continuat cu Muntii Cernei, ramine la nord-vest,
iar valul Muntilor Mehedinti la sud-est.
Muntii Godeanu reprezinta un masiv puternic, inalt, cu virfuri ce depasesc

2000 m. Culmea principala a acestor munti este constituita din trei mari
platforme de eroziune: Borascu, Gugu si Godeanu-Riu Ses. Spre sud-vest de
platforma Riu Ses masivul se prelungeste in culmea inalta Vf. Dobrii, Izvorul,
Boldoveni, Vlascu, Arjana, care abia departe, in apropierea Herculanelor,
coboara sub 1500 m, in culmea prelunga a Seseminului, mentinindu-se in
general uniforma. Acest lant poarta denumirea de Muntii Cernei. Platforma
Borascu este impresionanta prin vastitatea, netezimea si nota sa de liniste.
Urmele glaciatiilor sint evidente si in acesti munti. Ghetarii de pe

versantul sudic au fost mai puternici decit de pe cel nordic. Astfel, vechile
circuri glaciare le putem urmari la majoritatea obirsiilor de piraie din partea
superioara a Cernei: Soarbele (care apartine, de fapt, bazinului Jiul Rominesc),
Fetele Manesii, Girdomanul, Stina Mare, Micusa, Vlasia, Radateasa, Scarita,
Mocirliu, Godeanu. Unii ghetari ajungeau la lungimi mari, ca de exemplu cel de
la Stina Mare, ce se intindea pe aproape trei kilometri. In aceste circuri glaciare

se ascund si citeva iezere, in general mici, care seaca vara. Cel mai mare este
Zanoaga Soarbelor (exista, de fapt, doua iezere in valea glaciara a Soarbelor),
apoi Zanoaga Scurtelor sub Virful Girdomanului, Zanoagele Vlasiei si ale
Godeanului. Acest aspect relictar al glaciatiilor este insa redus si putin prezent
in acesti munti, in comparatie cu masivul central al Retezatului.
Intreg Masivul Godeanu si o buna parte din Muntii Cernei sint alcatuiti din
sisturi cristaline. Situati la altitudini mari, cu imense portiuni domoale, ei sint un
bogat rezervor de apa, ceea ce favorizeaza existenta unei bogate retele de
izvoare si vai.
Fig 01
Din culmea prelunga a acestor munti se desprind o multime de culmi

secundare, bine individualizate si aproape paralele, care coboara pina in
Cerna, separind intre ele bazine hidrografice distincte, incepind de la obirsie,
culmile cele mai importate se succed astfel:
Culmea Sturului - scurta si repede, situata la limita Cernei spre Jiu,

respectiv intre piriul Maneasa si piriul Soarbele. O prelungire a ei, constituita
din calcare, formeaza culmea despartitoare, joasa, dintre Cerna si Jiu.
Culmea Manesii - greoaie, domoala si bogat impadurita, pornind de sub

Vf. Paltina, este situata Intre piriul Maneasa si piriul Scurtu. Ea se termina
linistit la intrarea Cernisoarei in chei.
Culmea Girdomanului - intre piriul Scurtu si piriul Carbunelui, de

asemenea domoala, lunga si puternic cotita. In partea inferioara, pe
numeroasele picioare care coboara spre versantii calcarosi din jurul izvoarelor,
este mult despadurita si locuita.
Culmea Bulzului - cuprinsa intre piriul Carbunelui si piriul Ivanului, si ea

lunga, domoala si bine impadurita, se desprinde din Virful Bulzului.
Culmea Balmosului - cuprinsa intre apa Ivanului si cea a Balmosului,

lunga, impadurita, purtind in partea sa inferioara numele de Cracul Ursoiului.
Culmea Mare a Oslei Romine - cu mai multe culmi secundare, ca niste

picioare, cuprinsa intre piriul Naiba si piriul Curmezisa, este o prelungire a
virfului masiv al Oslei Romine. Golul alpin inainteaza mult pe aceste culmi la
vale. Deasupra asezarii Cerna-sat, aceasta culme poarta denumirea de Buza
Plaiului.
Culmea Gistii - scurta si piezisa, situata intre Valea Olanului si Valea

Craiovei. Pe aceasta culme trecea odinioara granita, de-a lungul ei existind de
atunci o poteca buna.
Culmea cuprinsa intre Valea Craiovei si cea a Iaunei se individualizeaza

in virful inalt al Oplesatei (1541 m), situat in apropierea Cernei, cu un gol de
munte izolat, ca o poiana mare. Culmile secundare care coboara din ea, una la
gura Vaii Craiovei - Culmea Rotii - si cealalta la gura Vaii Iaunei - Culmea
Stancii - sint scurte, destul de repezi si complet impadurite.
Culmea Vlascului - denumita in partea inferioara Culmea Stepan - este

situata intre Valea Iaunei si cea a Topeniei. Este o culme lunga, cu panta
continua, pe care trece principala poteca ce leaga Valea Cernei cu comuna
Cornereva.
Culmea Vlascului Mic - denumita in partea inferioara Culmea Iutii - este

situata intre Vaile Topeniei si Iutii. In partea inferioara, dinspre Cerna, a acestei
culmi, apare calcarul, in peretii ei aflindu-se Cheile Iutii si Piatra Puscata.
Culmea Mare este cuprinsa intre Valea Iutii si cea a Prisacinei, urmata
intre Valea Prisacinei si Valea Bedinei de Culmea Cerbului, denumita jos
Culmea Teiului. In continuare, culmea principala a Muntilor Cernei se apropie
mult de vale, iar culmile secundare, scurte si abrupte, nu mai prezinta o
importanta geografica deosebita.
Multimea aceasta de culmi - relativ paralele - ce segmenteaza bazinul

Cernei, pe versantul ei drept in numeroase bazinete, constituie un aspect
caracteristic. Privit de la distanta, el este deosebit de interesant si atractiv prin
aceasta ondulare continua a culmilor. Ele sint totodata si cai de acces si de
legatura intre Cerna si golurile alpine invecinate, cu atit mai mult cu cit vaile
sint aproape toate salbatice, cu portiuni dificile.
Spre sud si sud-est de Valea Cernei se intinde culmea Muntilor

Mehedinti, ce porneste din virful izolat al Oslei Mari si tine pina la Dunare.
Profilul transversal al acestor munti este in cea mai mare parte asimetric,
prezentind un versant nordic si abrupt spre Cerna (N) si un altul, prelung, spre
platforma .getica si Podisul Mehedintilor (S). In mare parte ei sint alcatuiti din
calcare. Aceasta structurii, asociata cu caracteristica versantului dinspre
Cerna, abrupt, puternic framintat si cu variate forme sculpturale, determina
specificul peisajului geografic al Cernei, incepind cu Virful Domogled (1106 m),
care se ridica deasupra statiunii Herculane, si pina departe, in Virful lui Stan
(1464 m), culmea Muntilor Mehedinti se mentine inalta, cu pereti abrupti, cu vai
scurte si salbatice ca cele ale Jeleraului, Cosiului, Cerbului, Tesnei, cu padini
linistite si impadurite, atirnate la inaltime deasupra abruptului, ca Saua Padina,
si cu platouri lungi si golase de carst.
Dupa Virful lui Stan banda calcaroasa se ingusteaza, raminind de-a

lungul Cernei ca o fisie constituita din creste golase, segmente ale faliei
calcaroase, datorita ferastruirii ei de catre ape. In spatele acestei limbi

calcaroase se afla o zona de sisturi, care a dat nastere unui relief mai linistit.
Aici se afla cele mai lungi piraie de pe acest versant: piriul Arsasca, Rimnuta
Mare si Rimnuta Vinata. Dupa aceste piraie, mentinindu-se la altitudini in jurul
a 1000 m, culmea principala se apropie mult de Cerna, impinsa de Valea
Motrului, in care fenomenele de eroziune au fost mai active. Calcarele continua
inca putin ca o limba ingusta, pina in dreptul Cernei-sat, apoi, in continuare,
Culmea Cernei, domoala si joasa, este formata numai din sisturi, pina sus la
Oslea. Cu o mica intrerupere, intre apa Balmosului si cea a Carbunelui, fisia
calcaroasa se mentine in imediata apropiere a Cernei, ca niste creste
independente, in mijlocul bazinului hidrografic.
In aceasta zona, in care Culmea Cernei este alcatuita din sisturi,

calcarele se individualizeaza mult mai in sud, in mijlocul bazinului Motru, in
impresionantul munte Piatra Mare a Closanilor, care, cu inaltimea lui de 1460
m, domina intreaga regiune. Apartinind tot de Culmea Mehedintilor, spre Oslea,
apar alte culmi si virfuri ca Frumosul, Boul, printre care Valea Motrului
desfasoara o bogata retea hidrografica.
Intre cele doua siruri de munti descrisi, Cerna si-a croit si adincit albia pe
linia de frintura a scoartei, in vechiul sinclinal. Reteaua sa hidrografica este
bine dezvoltata pe versantul drept, spre muntii Godeanu si Cernei. La aceasta
a contribuit desigur lungimea acestui versant, cu posibilitati mari de acumulare
a apei si cu rezervele de apa existente in acest masiv muntos. Versantul sting
nu este brazdat decit de piraie mici, dintre care unele sint seci - aceasta
datorita configuratiei acestui versant, precum si existentei calcarului, intr-o
singura portiune, aproximativ la mijlocul Cernei, doua piraie mai mari, Arsasca
si Rimnuta Mare, completeaza reteaua hidrografica a Cernei.
In aceasta scurta caracterizare un aspect deosebit de interesant, si care

trebuie mentionat, il constituie Izvoarele Cernei. Situate la aproximativ 8 km de
limita bazinului - catre interior - ele au un debit deosebit de mare. Apele din
portiunea superioara a bazinului Cernei, respectiv in amonte de izvoare, sint
colectate de piriul Cernisoara, care la confluenta cu Cerna propriu-zisa, imediat
sub izvoare, are un debit mult mai mic decit acestea. Originea apelor ce
izbucnesc la izvoare nu este lamurita inca, de altfel ca si intreaga retea de
scurgeri subterane din zona vecina a Muntilor Mehedinti si a platformei
mehedintene.
In bazinul Cernisoarei exista trei piraie care apar pe versanti de sisturi si

se pierd in ponoare, in momentul cind ajung la banda calcaroasa: Sturu,
Sterminosu si Ogasul Sec. Debitul acestor piraie fiind relativ mic nu justifica
decit partial debitul mare al izvoarelor. Exista astfel presupunerea ca o buna
parte din apele izvoarelor sint provenite din alte bazine hidrografice, probabil
din bazinul superior al Jiului si al Lapusnicului Mare. Si in aceasta zona vecina
exista numeroase ponoare, in care apa se pierde si circula pe cai

necunoscute.
Pornind de la izvoare, Cerna primeste pe dreapta mai multi afluenti:

Carbunelui, Ivanul, Balmosul, Olanul, Craiova, Iauna, Topenia, Iuta, Prisacina,
mai mult sau mai putin paraleli, dintre care se remarca printr-un debit mai mare
Craiova si Olanul.
Un alt aspect care trebuie mentionat este existenta izvoarelor termale,

rezultat al structurii geologice a regiunii.
Regiunea Bailor Herculane si respectiv Valea Cernei se situeaza din

punct de vedere geologic pe formatiile zonei autohtone (cristalinul danubian,
dupa Al. Codarcea), peste care se gasesc roci sedimentare de virsta
mezozoica. In alcatuirea Carpatilor Meridionali cercetatorii au recunoscut un
domeniu care a ramas in loc in timpul miscarilor gigantice care au condus la
formarea muntilor (reprezentat prin acest autohton danubian) si un domeniu
denumit al "pinzei getice', cuprinzind roci cristaline si sedimentare, incalecate
peste unitatea mentionata. Pe planul de incalecare sau sariaj, rocile
sedimentare au fost puternic zdrobite sub greutatea acestei pinze getice.
Unitatea autohtona este la rindul sau incretita si cutata intr-o serie de unitati
inferioare, dupa cum a aratat prof. Al. Codarcea, dintre care o unitate este
denumita zona de Cerna. In alcatuirea ei petrografica se recunosc in acest
sector granite - denumite granite de Cerna, peste care sint asternute roci
sedimentare depuse in marile trecutului indepartat; gresii si conglomerate din
partea superioara a erei primare (permian) si depozite din era secundara,
gresii din material preponderent granitic, calcare rezultate din vechii recifi, roci
argiloase si calcaroase de culoare neagra, cunoscute sub denumirea de
straturi de Nadanova. Pe malul sting al Cernei, sisturile pinzei getice cu
metamorfism ridicat formeaza o fisie subtire ce se intinde de la Crucea
Ghizelei pina la jumatatea distantei dintre Dunare si confluenta cu Belareca. La
sud de statiunea Herculane se mai intilnesc depozitele altei unitati - zona de
Arjana - alcatuite din gresii si roci argiloase, uneori strapunse de eruptii bazice.
De asemenea apar sisturi cristaline apartinind zonei denumite zona de Neamtu
(gneisse si amfibolite). Muntele Godeanu se situeaza intr-un "mare petic de
acoperire' apartinind pinzei getice. Valea Cernei, care isi gaseste originea in el,
curge de-a lungul unei linii de ruptura tectonica profunda, mai intii pe limita
dintre acest petic al Godeanului si rocile autohtonului, iar apoi se angajeaza in
marea masa de vechi recifi, acoperita de sisturile negre de Nadanova, pentru
ca in amonte de Baile Herculane sa strapunga granitul de Cerna (considerat
de unii cercetatori ca formind un ax anticlinal), la sud de care patrunde din nou
in sedimentele mentionate mai sus si intilneste Valea Belareca, la nivelul zonei
cristalinului de Neamtu, pomenit anterior. Apele termominerale tisnesc in
zonele de jonctiune intre marea falie a Cernei si falia secundara, de dimensiuni
mai mici, dispuse transversal peste acestea. Apa rezultata din patrunderea la
adincime mare a apelor de infiltratie se incalzeste la temperaturi foarte ridicate,

datorita gradientului geotermic si capata puteri ridicate de dizolvare asupra
substantelor care alcatuiesc rocile prin care circula. Ea se ridica apoi prin
aceste fisuri, iesind la suprafata in izvoare fierbinti, care determina in mare
masura valoarea statiunii. Existenta acestor falii a fost dovedita atit prin studii
geologice, cit si prin cercetari geofizice. Mineralizarea ridicata este impusa de
complexul argilos al straturilor de Nadanova, iar radioactivitatea - de prezenta
granitelor. Din aceste motive, mineralizarea este maxima in sectorul
meridional, scazind treptat in izvoarele dinspre nord, in raport invers cu
cresterea emanatiei radioactive.
FLORA CERNEI
Dupa numerosi botanisti, care au studiat in special partea inferioara a Vaii

Cerna, aceasta alcatuieste - prin varietatea si bogatia florei - una dintre cele
mai interesante regiuni botanice din tara noastra, ceea ce i-a atras pe drept
cuvint denumirea de "gradina botanica naturala'. Ea se datoreste atit asezarii
sale geografice, la un punct de raspintie si interferenta a diferitilor curenti
climatici si a cailor de migratiune a anumitor elemente floristice - cu o
accentuata influenta mediteraneana - cit si substratului calcaros, cu o
morfostructura cu totul originala, care creeaza, pe o suprafata restrinsa, variatii
stationale foarte mari. Prezenta acestei flore este caracteristica nu numai partii
inferioare a vaii ci si inaltimilor calcaroase din apropierea statiunii Herculane.
Deosebit de interesant este faptul ca o mare parte din aceste elemente
termofile urca pina sus, la obirsia Cernei, pe fisia de calcar ce se mentine
paralela cu valea, ajungind pina in fund, la o apropiere de numai citiva kilometri
de golul alpin. Aici climatul este total diferit fata de cel de la Herculane, fiind
sub directa influenta a climatului montan; totusi, microstatiunile de pe calcare si
protectia pe care o ofera valea permit mentinerea acestor elemente.
Din punct de vedere fitogeografic, regiunea Bailor Herculane este

considerata de Al. Borza ca facind parte din regiunea Europei centrale,
provincia dacica, subprovincia Carpatilor romanesti, districtul Cerna si
Mehedinti, iar Traian Savulescu o incadreaza in provincia vest-mediteraneana,
cu districtul Cerna. Intinsele paduri de fag ce ocupa cea mai mare parte a
bazinului Cernei, pina sus la obirsie, si in care nu s-au facut niciodata
exploatari, reprezinta o mare bogatie economica. Aceste paduri sint situate pe
portiunile de teren fertile, cu sol in general profund, pe toti versantii laterali ai
Cernei, pina sus la limita inferioara a golului alpin, mult coborit in lungul
veacurilor datorita intensei activitati pastorale practicate aici; astfel, molidul,
care odinioara ocupa aceste statiuni inalte, se intilneste astazi foarte rar. Un alt
aspect caracteristic al padurilor Cernei este proportia foarte redusa a bradului
din cauza indelungatei lui intrebuintari la fabricarea sitei. In aceste paduri se
mai intilnesc destul de frecvent si specii de amestec, ca frasinul si paltinul de
munte. Frasinul din Valea Cernei prezinta o mare importanta, datorita marelui
numar de exemplare cu lemn cret.
Trecind prin aceste paduri, ne va impresiona aspectul caracteristic de

"paduri virgine'. Exista in ele o foarte mare variatie a exemplarelor, fiind
reprezentate toate virstele si dimensiunile. Alaturi de minunatele trunchiuri ale
fagilor batrini apar ochiuri cu numeros semintis de fag sau cu sulitele brazilor
tineri. Aceste paduri au mult farmec, fie cind le strabatem, fie privite de la
distanta, de unde apar ca o masa verde, asternuta pe ondularea culmilor. Sint
insa si portiuni unde ele ofera ochiului un mozaic de forme mai putin
atragatoare. Este vorba de vechile "arsuri'[1] pe care, alaturi de fagul tinar, le-au
invadat plopul si salcia, sau de portiunile schilodite in trecut prin taierea "la
capre' .
Plantele ce insotesc aceste paduri sint destul de numeroase. Cele mai

caracteristice sint: brebenelul-de-munte (Corydalis cava), pochivnicul sau
piperul lupului (Asarum europaeum), vinarita (Asperula odorata), naprasnica
sau priboiul (Geranium robertianum), breiul sau trepadatoarea (Mercurialis
perennis), leurda (Allium ursinum) etc.
In partea inferioara a Cernei, pe versantii insoriti, apare arboretele de gorun, cu

cresteri in general slabe si de o conformatie necorespunzatoare, datorita
faptului ca vegeteaza la inaltime si pe portiuni aride, cu pietris. Mai jos, in jurul
statiunii Herculane, in amestec cu gorunul, mai apar cerul, carpinita si
carpenul. Pe stincariile abrupte se catara cu multa indrazneala pinul negru
banatic, adeseori alaturi de pinul rosu. Tot aici, in partea inferioara a vaii,
padurile de fag sint adeseori alcatuite dintr-o varietate de fag cu frunza
mare (Fagus silvatica, varietatea moesiaca), care se instaleaza obisnuit in
locurile mai umede, ridicindu-se adeseori si pe coastele umbrite pina la
altitudini de 400-500 m, precum si in uriasele doline de pe Domogled si Suscu.
Dar adevarata bogatie floristica a Cernei o formeaza asociatiile vegetale

de pe stincariile calcaroase. Aceste statiuni, de o mare variabilitate, de la
stinca sau grohotisul gol, pina la acumularile de humus de calcar si rendzinele
destul de profunde, cu expozitii foarte variate, ofera conditii de dezvoltare unui
urias numar de specii.
Referindu-ne la speciile lemnoase, vom intilni pe stincile insorite o

adevarata bogatie: frasinita (Fraxinus ornus), liliacul sau, in limbaj local,
iorgovanul (Syringa vulgaris), scumpia (Cotinus coggyria) si multe altele. In
partile superioare, pe locuri mai asezate si unde solul prezinta o oarecare
profunzime, se intilnesc minunatele paduri de alun turcesc (Corylus
colurna), de proportii rar intilnite. El formeaza aici arborete inchise, in amestec
cu fagul si alte specii, sau chiar in pilcuri pure, fiind unul din cele mai
interesante aspecte ale regiunii. Sub acoperisul verde al acestor paduri se afla
si o mare bogatie de specii ierbacee. Sint presarate ici si colo minunate aglice
de stinca (Primula auricula, var. Serrotifollia) sau iarba-surzilor a lui

Rochel (Saxifraga rocheliana) si numeroase alte specii, dintre care unele
endemice.
Asociatiile ierboase din imprejurimile Bailor Herculane, de la poalele

muntilor spre virfuri, incep cu pajistile si pasunile ierboase de Festuca
valesiaca, trec apoi la finetele alcatuite din fitocenozele de
saclina (Chrysopogon gryllus) de Danthonia provincialis, Cynosurus echinatus,
Haynaldia vyllosa, Stipa pennata, apoi catre Domogled si Suscu se continua
cu fitocenozele de Stipa pulcherima, Festuca pauciniana, Poa badenzis si
altele.
Din punct de vedere geografic, incercind o categorisire a speciilor

existente aici, se constata ca unele din ele au imigrat din alte regiuni europene,
asiatice etc., iar altele sint bastinase (endemice). Daca s-ar incerca o schitare
generala a prefacerii vegetatiei de pe aceste locuri, se poate spune ca dupa
ridicarea din mare a acestor masive de munti, in tertiar si cuaternar, a aparut o
vegetatie de natura tropicala. Dupa aceea a urmat o vegetatie subtropicala,
care a fost treptat inlocuita de specii euroasiatice, de obirsie cit mai nordica,
indeosebi in timpul glaciatiilor si al interglaciatiilor. In timpul ultimei perioade
postglaciare, clima incalzindu-se din nou, au revenit si unele specii din
tinuturile mai calde ca fagul, alunul turcesc, stejarul, carpinita, impreuna cu
mojdreanul, liliacul, scumpia si multe alte specii rare in tara noastra, care
salasluiesc in vaile, pe coastele, pe pragurile si pe culmile muntilor ce
marginesc Valea Cernei.
FAUNA CERNEI
Prin varietatea, bogatia si originalitatea ei, fauna Cernei nu ramine cu

nimic in urma florei. Viata freamata aici peste tot prin sute si mii de specii de
animale din intunecimea stranie a pesterilor si pina la tancurile golase si sterpe
de calcar; din cele mai firave licariri de izvoare si pina la intunericul codrilor. Si
pentru fauna, ca si pentru flora, aceasta regiune, cu un climat aparte,
reprezinta limita nordica a arealului de raspindire a multor specii sau chiar
ultimul lor refugiu.
Dintre mamiferele mari, ursul (Ursus arctos) este foarte frecvent in toata
regiunea, din apropierea Herculanelor si pina la inaltimile Paltinei. Stinele au
foarte mult de suferit de pe urma lor, in fiecare vara cazindu-le prada zeci de oi
si cai din golurile alpine. Ursul este adeseori o adevarata calamitate pentru
micile culturi de porumb din Cerna, motiv pentru care, in perioada coacerii, ele
sint pazite zi si noapte de oameni si ciini sau de sperietorile cele mai
ingenioase. Linga Tesna, la Medved, pe muntele ce-i poarta numele, ursul se
plimba in voie, in special noaptea, in cautarea fructelor de corn, a murelor,
lasindu-si urmele pe toate potecile. Aceasta regiune a Cernei, stincoasa, cu
suficienta hrana vegetala si animala, este probabil un bun biotop, in care el se
dezvolta in voie. Pesterile au pastrat marturii despre existenta si in aceste

locuri a stramosului sau, Ursus spelaeus. Efectivul de ursi din Cerna se ridica
la citeva zeci de exemplare. Pentru om, ursul nu prezinta un pericol, o intilnire
cu el, pe poteca, soldindu-se doar cu retragerea grabnica a uneia din parti.
Ursoaica cu pui trebuie insa evitata, deoarece, ca orice mama, isi apara cu
dirzenie puii.
Cerbul (Cervus elaphus), mindria codrilor nostri, fiinteaza doar in citeva

portiuni din partea superioara a vaii, si acolo foarte rar, fiind probabil vorba mai
mult de migratiuni temporare. Regiunea puternic framintata, stincoasa este
desigur o piedica in raspindirea lui aici.
Caprioarele (Capreolus capreolus) in schimb sint foarte numeroase. Cu

gingasia ei si eleganta pasului, caprioara apare adeseori in cele mai
neasteptate locuri: o intilnesti sfioasa sorbind unda de cristal a vreunui izvor
sau in lumina vreunei raristi rupind cu botul ei umed fragezimea frunzelor.
Pe seninarile Godeanului, Scurtelor sau Vlasiei intilnim uneori si capre

negre (Rupicapra rupicapra), fie ca isi au locul aici, fie ca trec culmea ce
separa aceste locuri de Retezat.
Mistretul (Sus scrofa) este si el foarte frecvent, nesfirsitul padurilor virgine

de fag oferindu-i, cu jirul lor, hrana suficienta. Toamna ei viziteaza insa cu
predilectie micile petice de porumb sau cartofi ale localnicilor, facind prapad.
Risul (Felis lynx), desi rar, se intilneste totusi si face adeseori pagube
mari, atacind caprioare. Ele cad prada si lupilor (Canis lupus), care, insa,
datorita masurilor de combatere luate, sint mai rari in ultimul timp.
Aproape peste tot sint frecvente si celelalte specii de mamifere ce traiesc

in padurile noastre: vulpea (Vulpes vulpes), jderul (Martes
martes), bursucul (Meles meles), pisica salbatica (Felis
silvestris), ariciul (Erinaceus europaeus), vidra (Lutra lutra), veverita
(Sciurus vulgaris) si altele.
Pe cerul luminos de deasupra Cernei, brazdat de mii de pasari, putem

surprinde zvicnirile sagetate ale pasarelelor si voltele elegante ale zaganului,
venit de peste culmi, din Piatra Stanuletilor, unde cuibareste.
In primavara, cind pe plaiurile Cernei totul e in floare, privighetoarea,

mierla, cucul, sturzul si atitea altele se intrec in a cinta bucuria luminii.
In toti peretii calcarosi, prin gauri, isi gasesc ascunzis bufnita si

cucuveaua, sinistri cintareti ai noptii. In singuratatea ciucevelor se asaza
deseori gaia sau sorlita, facind pagube la conacele de pe Girdomanul,
deoarece nu-si alege prea mult hrana: se multumeste cu un miel, un catel sau
o pisica.
Dar lumea animala este bine reprezentata aici si prin numeroase

exemplare de reptile. Calcarele, bine fisurate si cu proprietatea lor de a
mentine caldura, sint biotopul preferat al serpilor. Cea mai periculoasa este
vipera cu corn (Vipera amodytes) frecventa peste tot, chiar din gara Herculane
si pina sus, in Virful Pietrei Iorgovanului. Nu prea lungi, insa groase si cu capul
mare, pe care se afla un mic mot - cornul - cu desenul in zigzag pe spate - sir
de romburi negre sau maro inchis, pe fond gri sau gri roscat - cu miscari destul
de iuti, ele provoaca teama si repulsie. In zilele calde, in special pe fetele unde
dogoreste soarele, vipera iese pe stinci, pe grohotis, in poteci si nu arareori se
urca si pe trunchiurile copacilor. De obicei, cind este surprinsa, fuge si se
ascunde. Daca intilnirea este neasteptata - cauta sa se apere. Uneori, cind se
afla pe stinci, in marginea potecii, pe politi, iritata, ea ataca chiar. Este insa
inexacta afirmatia ca vipera sare adeseori 1-1,5 m de jos. Forma sa de atac -
cabrarea - care consta intr-o zvicnire brusca spre dusman sau prada, inteparea
si apoi revenirea tot atit de rapida - a generat probabil ideea acestui salt al ei.
In general, insa, cu un minim de prudenta, ca nu reprezinta un mare pericol
pentru turist. Deosebit de interesante sint imperecherile viperelor. In anumite
locuri, de obicei pe grohotis, se aduna zeci de exemplare, care se incolacesc
intr-un pachet, un monstru inform si hidos, cu zeci de capete, care se
rostogoleste ca un bolovan, in zvircoliri, scotind suieraturi si sunete ciudate.
Cel mai mare sarpe pe care-l putem intilni pe aici este sarpele
negru (Coluber), ce atinge 2-3 m. Odinioara au trait probabil si exemplare mai
mari, a caror amintire a inspirat numeroase legende care au culminat cu
basmul lui Iorgovan.
O alta specie este sarpele sfint sau Esculap (Tropinopodus

tesenotus), care se intilneste pe Domogled, linga Herculane. Este o specie
destul de mare si rara. Se spune ca el ar fi fost adus de romani, fiind
considerat un sarpe sacru si protector al sanatatii. Faptul este confirmat de
existenta acestei specii in multe alte locuri din Europa, in care au existat cetati
sau asezari romane. Prin iarba poienilor, drumetul poate intilni adeseori
sarpele de sticla, cu coada scurta (Anghis fragilis).
Sopirlele si in special gusterul (Lacerta viridis) sint foarte numeroase si

raspindite peste tot. Dupa ploi apar pe poteci, cu mersul lor greoi,
salamandrele negre cu pete galbene.
Apele limpezi ale Cernei ascund o bogatie rara de pesti. Pastravul,

prezent de la Herculane si pina la cele mai mici izvoare de munte, este una din
bogatiile mult cautate ale vaii, ce sageteaza cristalul apelor de munte. Alaturi
de pastravi, in jumatatea inferioara a Cernei, in special, se intilneste lipanul, tot
un salmonid specific apelor de munte, fara puncte rosii si cu talia de obicei mai
mare decit a pastravului. Carnea acestor pesti este de o fragezime si de un

gust rar intilnite in lumea animala, fapt ce a determinat pescuirea lor deosebit
de intensa. De aceea, pescuitul pe Cerna a fost pus sub restrictii, facindu-se
numai in anumite zone, si acolo numai cu autorizatie.
Pe Valea Cernei lumea insectelor este si ea nespus de bogata. In orice

ungher, cit de tainic, misuna puzderie de ginganii. In crapaturile stincilor de
calcar, ascuns pe sub bolovani, traieste scorpionul, intilnit aici la limita nordica
a asezarii lui; este o specie putin periculoasa la noi. Cocotate in arbori, cinta
cicadele sudice. In atmosfera umeda a padurilor, in timpul verii, zboara roiuri
de muste columbace, care, dupa legenda, s-au nascut din singele balaurului
ucis de Iorgovan.
Ordinul care merita o atentie deosebita este cel al lepidopterelor sau

fluturilor. Prin numarul si varietatea speciilor el prezinta o dezvoltare
exceptionala, mai ales in portiunea Domogled-Tesna. Conditiile climaterice
speciale, microstationale, explica existenta a circa l 600 specii de fluturi, care
fac din aceasta regiune una dintre cele mai importante din Europa pentru
asemenea studii. Aici se intilnesc specii foarte variate dupa originea lor: alpine,
pontice, balcanice, central europene, mediteraneene. Subliniem faptul ca
dintre aceste specii numai 135 sint fluturi de zi, iar restul - de noapte. In
intunecimea noptii, prin padurile de alun turcesc ale Domogledului, in cele de
fag si brad ale Jeleraului, sau pe deasupra stincilor, se incinge un adevarat
dans al aripilor bogat colorate. Zona mentionata este limita nordica pentru
citeva zeci de specii cu caracter ponticomediteranean, dintre care cele mai
reprezentative sint: Lemonia balcanica, Coenonympha leander, Xilina merckii,
Perarge roxelana. Specii tipic endemice nu exista aici, dar multe din cele
descrise au un areal foarte restrins. O specie caracteristica stincilor
calcaroase, Erebia melas, a fost descoperita pentru prima data la Herculane in
1794, si numai dupa aceea in Dalmatia si alte regiuni calcaroase.
Ochiul drumetului ajuns pe potecile Domogledului poate urmari in voie

bogatia de culori si nuante, presarate atit de maiestru de natura in aripile
acestor gingase fapturi, de la minusculele Nepticulidaee, de numai circa 3 mm
anvergura, ale caror larve se dezvolta intre membranele frunzelor, si pina la
uriasul ochi de paun de noapte (Saturnia pyri), ale carui aripi deschise
masoara pina la 15 cm. De o sobrietate tipica este specia Limenitis
populi, colorata in negru, cu pete albe.
O armonizare foarte reusita a rosului de diferite nuante cu negrul o

intilnim la Arctiidae. Galbenul vesel, inviorator este culoarea
speciei Calias. Verdele este o culoare destul de rara la fluturi, intr-o asemenea
mantie frumoasa este imbracat Hiparchus papilionaria, fluture de noapte insa,
deci greu de intilnit in zbor. Albastrul pur al cerului este cu prisosinta presarat
pe aripile Lycaeniidaelor. Exista aici si fluturi cu doua fete. Astfel, Argynnis
pandora, colorat de obicei cu culori inchise pe spate, este pe partea inferioara
o adevarata surpriza, prin purpuriul pronuntat, cu linii argintate, imbinarea mai

multor culori cu minunate irizari o intilnim la Apatura iris.
Toti acestia sint fluturi comuni in general, dar intruniti aici ca varietate si
numar intr-o adevarata risipa de forme si culori.
Viata mai este insa prezenta si in intunecimea pesterilor. Exista

numeroase specii animale, in general nevertebrate,
denumite troglobionte, care s-au adaptat acestor conditii de viata cu totul
speciale si alte specii, troglofile, care cauta temporar acest mediu. Studierea
acestora incepe cu decenii in urma, o data cu modernizarea statiunii
Herculane, Astfel, in 1907, Verhoeff descrie o specie noua de izopod
cavernicol, Trichoniscus inferus, gasita in Pestera Haiducilor de linga statiune.
Cercetari mai ample se fac intre anii 1918-1927 de catre intemeietorul

speologiei ca stiinta, Emil Racovita, impreuna cu R. Jeannel, cu ocazia mai
multor excursii. Studiile lor se extind in jumatatea inferioara a Cernei, pina la
Bobot, cercetindu-se mai multe pesteri: pestera mare de la Soroniste sau
pestera lui Tatarczi; pestera lui Serban; pestera de sub Soimul si altele,
majoritatea in apropierea Herculanelor. Din pestera de la Bobot este citata
specia Sophrocheta Reitterii.
Un studiu sistematic al pesterilor si faunei cavernicole din Cerna se face

insa numai de citiva ani, de catre un grup de biospeologi ai Institutului de
speologie din Bucuresti. In planul de perspectiva al institutului, cercetarile vor
continua pina la studierea completa a bazinului. In prezent a fost studiata zona
ciucevelor de la obirsia Cernei si a Cernisoarei, zona Bobotului si zona Gura
Iutii-Prisacina, Au fost descoperite circa 43 pesteri cu lungimi variabile, pina la
400 m, iar unele din ele, cu minunate formatiuni concretionare si cu o bogata
fauna de elemente troglobionte. Printre cele mai frumoase si interesante sint
mentionate pesterile de la Salitrari, un grup de cinci pesteri apropiate, situate in
peretii Cheilor Prisacinei, cu lungimi nu prea mari, dar cu formatiuni
concretionare deosebit de frumoase. Aici a fost descoperita si descrisa prima
data o specie endemica de miriapod glomerid cavernicol - Gervaesia
orghidanii-Tabacaru. O alta pestera frumoasa se afla in apropierea Cheilor
Cernisoarei, pestera de la Frecus. Ca specii caracteristice acestor pesteri,
unele din ele endemice, se citeaza inca Trichopolidesmus eremitis, Polidesmus
subscrobatus spelaeorum, Sophrocheta sp.
Numarul speciilor animale ce traiesc in pesteri este destul de numeros,

cu toate vicisitudinile conditiilor de viata respective.
Atractia Cernei nu se rezuma asadar la ceea ce vede ochiul drumetului in

trecere: la pereti si hornuri, paduri si ape, fluturi si flori. Ea se continua si acolo
unde infinitatea de forme s-a nascut si se pastreaza in bezna grea si umeda a
pesterilor, si, poate mai mult, in surprizele pe care ni le vor aduce cercetarile
viitoare, in drumul ascuns si tainic al Cernei, inainte de izvoare.
STATIUNEA HERCULANE
Acolo unde lantul Carpatilor se curma deasupra apelor tumultuoase ale

Dunarii, dincolo de care muntii ce se inalta spre sud poarta numele de Balcani,
Cerna isi varsa si ea prinosul apelor sale culese din inaltimile muntilor Cernei si
ai Mehedintilor. Aici, la Orsova, unde ea se pierde anonim si linistit, Cerna este
o apa obisnuita, care nu atrage de loc atentia. In goana trenului ce te va duce
de aici in susul vaii, ochiul va urmari mai intii privelisti obisnuite tuturor vailor
largi. Ca ceva deosebit, privirea va fi atrasa de soseaua insotita de sirurile
duzilor in amestec cu ciresii, care se mentin mereu in apropierea caii ferate;
apoi, pe versantii din ce in ce mai puternic inclinati, impaduriti in parte, dar cu
ranile inca vii ale eroziunilor, comuna Toplet, inghesuita intre munti si apa, iti
atrage de asemenea atentia, impreuna cu stinca lui Iorgovan, ce se ridica
pieptis pe celalalt versant al apei, cu urmele unui apeduct roman imediat sub
ea, in marginea caii ferate. Trecind si de statia Toplet, in spatele careia se
profileaza Uzinele "Magheru' - cu hale mari, aliniate intr-un frumos ansamblu
industrial - la o cotitura a caii ferate ce ocoleste un mic bot de stinca, apare
brusc gara Herculane.
Rezonanta numelui si poate telul imediat al calatoriei tale te va face sa

privesti cu atentie in jurul tau atunci cind trenul isi va incetini goana si se va
opri in gara cu totul originala ca arhitectura, inconjurata de numeroase pergole
inverzite si inundate in flori. Obisnuit poate sa urmaresti in alte statiuni siluetele
elegante ale vilelor cufundate in verdeata, vei fi surprins ca, in afara de gara
intr-adevar frumoasa, nu vei mai vedea aproape nimic aparte. Un mic versant
stincos si abrupt coboara pina in fata garii. In spatele ei, albia apei si apoi
aceiasi versanti, in parte impaduriti, in parte sterpi, cu care ochiul s-a obisnuit
de cind a parasit cimpia. Dar prin despicatura acestor culmi ce fac loc unei ape
vei observa in fund un perete abrupt, alb, impestritat pe alocuri de verdeata.
In apropierea garii, printre trunchiurile albe, luminoase ale unui pilc de

plopi, dam de o imbinare tainica de ape, implinita la umbra si in ascunzisul
desisului de salcii. Aici, Valea Cernei isi contopeste apele de o desavirsita
limpezime cu cele mai mult miloase ale Vaii Belareca. De aici si pina la
varsarea in Dunare, apele marite si intunecate se numesc pe drept cuvint
"Cerna', fara a mai avea insa aproape nimic din farmecul Cernei propriu-zise.
Si parca, cu duiosia unui sentiment de despartire, abruptul calcaros din

zare, alb si sever, insotitor permanent al Cernei, arunca acestei vai, ce isi
incheie firul povestii sale, un ultim salut, inainte de a se topi si el in ondularea
domoala a culmilor invecinate.
In spatele garii, soseaua, insotita pe toata lungimea ei de mai bine de 4

km, pina in statiune, de minunati trandafiri si ronduri de flori si inundata in
noapte de feeria neonului, conduce nerabdarea noului venit spre antica
statiune a lui Hercule.
Prima priveliste cu care te intimpina astfel Cerna este enigmatica. O

cotitura a vaii te face sa nu vezi decit cei doi versanti impaduriti in parte, ce
cresc in inaltime pe masura ce inaintezi, si in fund peretele alb. Privelistea nu
tradeaza aproape nimic din minunatia Cernei. Pe marginea soselei, case
izolate si lunca cultivata. Putin mai sus, barajul unui gater spumega pentru
ultima data apele Cernei intr-o cascada artificiala. Inca putin si soseaua
coteste printre casele ce se insira tot mai dese de-a lungul ei. Privelistea se
schimba. Valea se deschide mai larg si ochiul parca banuieste ceea ce nu
poate vedea de jos: linia sa dreapta, unic de dreapta, pina sus la izvoare.
In acest ansamblu nou se modifica mult si elementele de decor,

conturindu-se mai precis. In dreapta, imediat peste Cerna, s-a infiripat un sat
cu case inghesuite si o singura strada - satul Pecinisca. Pe marginea soselei
se insira alte case curate si scaldate in flori. Deasupra satului, si tot mai mult in
fund, stincariile devin din ce in ce mai impresionante, mai framintate, cu
abrupturi de sute de metri, peste care, greoi, linistit, usor ondulat, creste in
zare Domogledul. Acest munte, primul mai inalt din culmea Muntilor Mehedinti,
asezat aici in bataia vinturilor calde mediteraneene, este un rai al florilor si al
fluturilor. Pentru drumetul care trece prin Herculane, Domogledul trebuie sa fie
un punct obligatoriu de vizitat, perspectiva pe care o ofera pina departe in
Muntii Balcani si peste Cimpia Olteniei, asociata cu bogatia florei, a faunei si
cu farmecul padurilor de fag si alun turcesc, fiind numai citeva din numeroasele
lui elemente de atractie.
Versantul opus devine din ce in ce mai inclinat, pentru a se linisti apoi in

platoul Coronini, situat in dreptul statiunii. Pe acest versant, ochiul distinge
coroanele intinse si viguroase ale arborilor de cer, gorun, precum si tufarisurile
dese, inchircite si neprietenoase ale carpinitei.
Dupa 3 km de la gara, soseaua trece peste Cerna. Cladirile sint aici mai
dese si fac parte din comuna Herculane. Un mic teren sportiv si, imediat mai
sus, un parc frumos ingrijit, cu un teatru in aer liber, are un farmec deosebit
aici, la picioarele peretelui calcaros. Urmeaza apoi citeva case de odihna, o
scoala si cladirea Ocolului silvic cu un parculet bogat in specii forestiere
interesante. Apoi soseaua se strecoara cu greu pe malul strimt al Cernei, sub
versantul inclinat al unei terase ce se pravaleste parca peste ea, cu navala
cetinei intunecate a brazilor minunat dezvoltati aici. Portiunea aceasta e un
"intermezzo' ce te face mai nerabdator sa vezi statiunea. Citeva sute de metri
inca si, dupa un pavilion mare si vechi, fosta "baie a riiosilor', perspectiva se
deschide brusc, cu frumoasa arhitectura a hotelului "Cerna' profilat pe
stincariile din spate. De aici incepe statiunea propriu-zisa, care se intinde in
amonte pe o distanta de circa 500 m. Pe aceasta portiune ambii versanti ai
Cernei sint intesati de cladirile statiunii, intr-o imbinare armonioasa de linii,
forme si culori, iar Cerna se furiseaza inchisa intre pereti inalti de zidarie. La
jumatatea statiunii soseaua trece pe malul drept al Cernei. O clipa de odihna
pe pod ne arata limpezimea si zbuciumul apei, incatusata in strinsoarea
zidurilor. Aici ca trece aproape neobservata, toata atentia fiind indreptata
asupra frumoasei arhitecturi a statiunii.
Statiunea veche incepe in amonte cu vechiul pavilion "Carolina' si

sfirseste cu capela catolica. Aici au fost ridicate si primele cladiri pentru bai, la
restaurarea lor de catre austrieci, in secolul al XVIII-lea. Cladiri vechi, mari si
greoaie, cu linii simple, dind - pe aceasta portiune - impresia unei strazi de
oras. In partea de sus, in fata capelei, statuia lui Hercule, "patron' al statiunii,
invioreaza usoara monotonie a acestei strazi, cu vigoarea si robustetea sa.
In contrast cu aceasta parte veche este statiunea noua, situata in aval de

podul amintit si in care se vadesc o conceptie arhitecturala moderna si o
preocupare deosebita pentru armonizarea constructiilor cu spatiile verzi si, in
general, cu ansamblul privelistei inconjuratoare. Grupul cladirilor centrale este
alcatuit din cele doua pavilioane, corpul actual al cantinei si al magazinelor
(fostul cazino), cu terasele ce-l insotesc si cu micul parc din fata lor. Aceasta
este partea cea mai frumoasa a statiunii. Cladiri, proportionate, cu o
ornamentatie simpla, cu numeroase terase, cu multa lumina, inconjurate de o
vegetatie bogata, creeaza o ambianta reconfortanta, odihnitoare. Vara, in parc,
o puzderie de flori si palmieri minunati incinta ochiul. Speciile arborescente sint
numeroase si variate: silueta gratioasa a mestecenilor se imbina cu robustetea
castanilor de pe marginea soselei, cu zveltetea citorva exemplare izolate de

molid, tisa si a unui exemplar exotic de Welingtonia (Sequoia giganteia).
Asociata ansamblului arhitectonic amintit este si cladirea hotelului si

restaurantului "Cerna', alaturi de biserica ortodoxa, inconjurate de verdeata si
flori.
Statiunea este mereu proaspata, mereu alta. In diminetile pline de

limpezime, valea este scaldata in lumina, contrastind cu umbrele peretilor
uriasi. Pe aceiasi pereti, in zilele tirzii ale toamnelor, se aprinde pe toate
politele purpuriul singerind al scum-piei, care arde zile intregi, cind mai viu,
cind mai stins. In noptile cu luna, umbrele sint parca mai tainice, iar jos, de-a
lungul vaii, se tese intr-o beteala fina aburul argintiu al Cernei.
Statiunea Herculane este un nestemat al Cernei. Datorita ei Cerna a fost

cunoscuta de veacuri si tot datorita ei si-a marit valoarea. De aceea
consideram necesar sa facem un scurt istoric al statiunii, cu atit mai mult cu cit
trecutul intregii Cerne este concretizat in cel al Herculanelor; in rest, valea
infundata, salbatica si necunoscuta ofera numai file albe in istoria acestei
regiuni.
Primele date despre Herculane sint cele din timpul romanilor, cind au fost
descoperite si apoi amenajate izvoarele termale.
Infiintarea bailor este comentata de diversi istorici. Fara indoiala, aceste

bai cu mare putere curativa erau binecunoscute de localnici la patrunderea
romanilor in Dacia. Printre orasele infiintate de romani - dupa cucerirea Daciei -
este si Ad Aquas (Mehadia), nume ce i s-a dat datorita apropierii de izvoarele
termale. Dupa unii istorici, infiintarea statiunii este atribuita lui Antonius Pius
(105-107 e.n.). Griselini, pe baza unor inscriptii, o pune pe seama lui Adrian
sau a lui Traian. Faptul este indoielnic, intrucit nici Dio Cassius si nici Spartian,
care au scris cronica acestor imparati, nu pomenesc de aceste bai. Ele au fost
inchinate lui Hercule - la romani toate baile calde fiind puse sub protectia
acestui zeu. O data cu amenajarea statiunii s-au construit si numeroase altare
si table de jertfa, in care Hercule este glorificat: Sanctus, Augustus, Invictus,
Salutifer. Diferite alte table sint inchinate altor zeitati ca Hygea, Esculap,
Venus. Doua dintre ele au fost ridicate pentru insanatosirea lui Marcus Aurelius
Antonius; alta, pentru sotia sa Faustina, o a treia - pentru Septimius Severus si
Marcus Antoninus Caracalla. Printre fondatori se gasesc si consuli, guvernatori
in Dacia, legati imperiali si prefecti ai legiunilor a XIII-a Gemina, Antoniniana,
Macedonica, stramutate in aceasta provincie.
Baile, vestite in antichitate, atrageau in special aristocratia latina, dar si

bolnavi din cele mai diferite regiuni: Polonia, Sarmatia, Macedonia si din
ambele Moesii. Aproape trei sute de ani a dainuit statiunea sub romani. Apoi, in
timpul migratiunii popoarelor, localitatea a fost parasita si uitata.
In evul mediu, nobilimea valaha severineana, care isi avea proprietatile in

imprejurimi, a cunoscut aceste izvoare, dupa cum, desigur, si turcii le-au folosit
in timpul dominatiei lor. Fara indoiala ca aceste izvoare tamaduitoare au fost
folosite in scop curativ fara intrerupere si de localnici, dar din toata aceasta
perioada, istoria nu aminteste nimic referitor la aceste bai.
Primele date istorice despre regiunea Severinului sint cele de la inceputul

secolului al XIII-lea. Astfel, printre banii Severinului numiti de regele Bela al IV-
lea al Ungariei se pomeneste de banul Oslu, in anul 1240. Se pare ca de la
acest ban s-ar trage numele de Oslea, dat celor doi munti din nordul Olteniei,
care marginesc valea Cernei. Epoca aceasta ramine insa intunecata si lipsita
de date.
In legatura cu infiintarea statiunii, cele mai pretioase date le ofera primul

istoric al Banatului, Fr. Griselini, in lucrarea sa capitala "Istoria Banatului
Timisan', publicata in 1778. Acest istoric de origina italiana este adus de
baronul Brigido, presedintele administratiei regionale a Banatului, pentru a
intocmi un studiu asupra acestei provincii, incorporata la Imperiul austriac. El
calatoreste mai multi ani prin Banat si datele lui privind starea populatiei, istoria
si economia acestei regiuni sint deosebit de interesante. Cu restaurarea
statiunii, din starea in care zacea de secole, este insarcinat, la ordinul
imparatului Carol al III-lea Caryophillus, contele Hamilton, care, dupa cum
atesta Griselini, vizitind statiunea parasita si "gasind acest splendid monument
al indepartatei antichitati intr-o stare vrednica de plins', primi, in urma unui
raport pe care il inainta imparatului, ordinul sa-l restaureze. Mai multe statui si
inscriptii au fost dezgropate si transportate la Viena, aflindu-se in prezent in
sala de asteptare a fostei biblioteci imperiale. Cu ocazia restaurarii statiunii,
Hamilton face o dizertatie asupra descoperirilor facute, amintind de sapte statui
ale lui Hercule dezgropate aici. Una din ele, din marmura alba, inalta de doua
picioare, il infatiseaza pe Hercule tinind in mina stinga pe baiatul Hiles, iar in
dreapta maciuca pe capul porcului erimantinic.
In 1755 s-a gasit sarcofagul unei femei. O data cu statuile amintite au fost
descoperite si o multime de inscriptii, placi comemorative pe marmura, din a
caror interpretare Griselini si alti istorici au incercat sa reconstituie epoca
respectiva. S-au gasit de asemenea numeroase urme de temple si monede.
Restaurarea statiunii, la inceputul secolului al XVIII-lea, este un

eveniment deosebit de important din istoria ei. De atunci actiunea de
amenajare si infrumusetare a statiunii a continuat.
Astazi, datorita grijii regimului nostru fata de sanatatea celor ce muncesc,

tot mai multi oameni ai muncii vin sa se trateze sau sa-si petreaca concediul
de odihna in aceasta frumoasa statiune de pe malurile Cernei. Cu fiecare an
numarul lor creste, o data cu faima bailor tamaduitoare de la Herculane, cu
impresiile si amintirile de neuitat culese in imprejurimile statiunii si pe valea

Cernei - la care odinioara cei mai multi dintre ei nu aveau acces.
Statiunea are o mare insemnatate atit prin proprietatile curative ale apelor
termale radioactive, cit si prin climatul sau specific, cu caracter de tranzitie de
la clima continentala la cea mediteraneana, datorita influentei Marii Adriatice.
Extremele de temperatura sint in general indulcite, iernile fiind blinde, cu
temperatura medie lunara de -1. Taria si frecventa vinturilor sint reduse, ca si
nebulozitatea, soarele stralucind aici o mare parte din an. Ceata este foarte
rara, iar cele mai multe precipitatii cad in lunile noiembrie si decembrie.
In general, climatul statiunii este usor stimulent; marea ei valoare rezida

insa in izvoarele termale, care provin, asa cum am mai aratat, din apele de
infiltratie ce patrund in profunzime, se incalzesc si apar apoi la suprafata.
Mineralizarea apei se produce in timpul circulatiei sale subterane, cind ea
spala si dizolva rocile. In statiune sint folosite noua izvoare a caror temperatura
variaza intre 45-55C. La aproximativ 2-3 km in amonte de statiune exista si alte
izvoare, dintre care unele cu o temperatura mai ridicata. Astfel, cele de la
punctul denumit "Sapte Izvoare'' sint amenajate si folosite in special de
localnici.
Pe linga proprietatile amintite mai sus, aceste ape prezinta si o mare

concentratie de saruri, majoritatea lor fiind sulfuroase, cloruro-sodice, calcice.
Dintre principalele izvoare mentionam: izvorul Horea, izvorul Closca, izvorul
Crisan si izvorul Dragalina. Statiunea balneoclimaterica Baile Herculane are
doua sectii sanatoriale de profil: sectia de reumatologie si sectia de neurologie.
IMPREJURIMILE STATIUNII HERCULANE
Atit vizitatorii statiunii, cit si drumetii pot gasi in imediata apropiere a

acesteia o adevarata comoara de privelisti, de locuri de recreere. Deasupra
"rupturii termale', cum este denumita de cei din statiune falia Cernei, se afla o
lume aparte, plina de farmec, de raritati floristice si faunistice. Privelistile
intilnite aici sint de o varietate aproape de neinchipuit, de la aspectele cele mai
salbatice ale naturii, cu abrupturi si hauri ametitoare, la poienile linistite; de la
padurea deasa, intunecoasa, ce se revarsa pina in fundul piraielor si pina la
nemarginirea pe care o sorbi din inaltimea virfurilor golase; in sfirsit, de la
cimpurile sterpe si roase de ape ale carstului, pina la cele mai bogate paduri
de amestec.
Fig 02
A fost atit de darnica natura cu aceasta regiune, cuprinsa intre piriul

Prolazului si piriul Tesnei, incit ca poate fi considerata, fara nici o rezerva, ca
una din cele mai frumoase din tara. In prezent exista o mica rezervatie
botanica in jurul Domogledului. Pe masura ce interesul stiintific si dragostea

pentru natura se vor dezvolta, fara indoiala ca si in aceasta statiune se va crea
un alt parc national pentru studiu si recreere, acordindu-i-se atentia cuvenita.
Poteca principala ce urca la Domogled porneste imediat din spatele

hotelului Cerna. Dupa ce trece peste drumul care ocoleste pe versant
statiunea pentru a-i respecta linistea, ea incepe sa se desfasoare in serpentine
scurte, pe ingramadirile de coluviuni de la poalele peretelui calcaros. Poteca
etaleaza in fata ochilor drumetului o mare varietate de arbori: carpeni, fagi,
goruni, pini, chiar exemplare mari de alun turcesc, intr-o imbinare foarte
neregulata. In apropierea peretelui, pe coasta, incep sa se inmulteasca
bolovanii albi de calcar, iar padurea ramine mai scunda, cu arbori inchirciti si
adeseori cu rani cauzate de bolovanii ce cad mereu. O data ajunsi la peretele
calcaros, privelistea se schimba. Poteca este sapata in stinca, furisindu-se pe
mici brine, si imaginea peretelui abrupt, pe care se catara in fiecare crapatura
neinfricatii pini, pionieri ai genunilor, o ai aici aproape. Trunchiuri cu solzi si
crapaturi intunecate, incarcate de podoaba coroanei tabulare, vesnic verde,
sint infipte indraznet in aceasta cladatie imensa de stinci. Pinul negru banatic
este o minune a acestor locuri; jos, la picioare, zarim valea plina de vuiet si
statiunea intesata de cladiri; in fata, culmea lunga si framintata a Seseminului,
cu pereti de stinca ce rasar din versantul uniform impadurit, iar in pieptul lui,
poienile linistite de la Coronini. Pe neasteptate ajungem la Crucea Alba, de
unde privelistea descrisa poate fi urmarita in voie (timp necesar 1-1 ore).
In apropiere se afla Grota lui Serban.
De la Crucea Alba, poteca coboara spre piriul Jeleraului. Ajunsa in fundul

piriului sec, ea urca in continuare pe firul lui, printre versanti stincosi, in parte
impaduriti, ca niste chei in miniatura. Dupa circa 15 minute de mers, versantii
devin mai domoli, fiind bine impaduriti cu fag, iar stincariile se pot urmari printre
coroane, in stinga profilindu-se virful sfirtecat al Suscului, iar in dreapta cel al
Domogledului. Am ajuns la Fintina Jelerau, cu o apa foarte buna, un punct de
popas indicat, deoarece apa lipseste in general in aceste locuri. Aici poposesc
obisnuit si locuitorii din comuna Podeni, care trec muntele la Herculane pe
aceasta poteca.
Plecind de aici, poteca urmareste si mai departe fundul sec si ingust al

piriului, cuprins intre versanti incarcati cu podoaba unei paduri frumoase de fag
si brad. Dupa circa 2 km se ajunge la o confluenta de piraie: in stinga continua
poteca ce duce la Podeni, iar in dreapta poteca ce urca spre Domogled trece
mai intii prin poiana de la Musuroaie, pe linga vechea cabana. Din spatele ei,
poteca urca mai intii prin padure, apoi prin rariste si prin gol, in Virful
Domogledul Mic. Sint doua virfuri relativ apropiate: Domogledul Mic si
Domogledul Mare.
Perspectiva se deschide larg: spre sud, culmile numeroase si framintate

din sirul Muntilor Mehedinti, de-a lungul Topolnitei si Bahnei, pina dincolo de
linia serpuita a Dunarii; spre vest, Muntii Almajului si apoi cei ai Semenicului;
spre nord, Culmea Seseminului cu care incep Muntii Cernei, Virful Arjana si
portiunea mai domoala catre Portile de Fier ale Transilvaniei. Nu mai putin
bogata este perspectiva spre nord-est, unde se desfasoara minunea de
pitoresc a Vaii Cernei; un sant adinc si drept, inconjurat de pereti abrupti, ce se
pierde departe in zarea Retezatului. Pe dreapta Cernei (in urcare), aici, in fata,
culmi si virfuri se intind pina la piriul Tesna. Intre virfurile Suscului, Hurcului,
Cosiului si Ineletului se deschid piraie cu paduri frumoase: piraiele Jeleraului,
Saua Padina, Cosiului, Cerbului.
Din Virful Domogledului, o alta poteca coboara spre sud, in piriul

Feregari, care formeaza apoi piriul Prolazului si coboara la fabrica de var. Tot
aici, aproape, sub Virful Domogledului, se intind padurile, unice in tara noastra,
de alun turcesc, in amestec cu pinul negru, cu numeros stufaris de liliac si
mojdrean. Prin apropiere se afla Pestera lui Tatarczi.
Timp necesar: Herculane-Vf. Domogled: 3-4 ore.
O alta poteca, ce urca pe inaltimile de deasupra faliei, porneste de la

uzina electrica, trece pe sub funicularul existent in piriul Saua Padina, de unde
se continua peste virfurile Suscului si Hurcului.
Si versantul din stinga al Cernei (in sensul urcusului) ofera drumetului

interesante obiective turistice.
Platoul Coronini, care se intinde deasupra Podului Rosu, pare o oaza de

liniste in mijlocul framintatelor inaltimi ce-l inconjura.
Punctul Ciorici, cu o perspectiva larga asupra statiunii si a Cernei, este

foarte usor accesibil din partea de sus a Herculanelor. Pestera Haiducilor, spre
care conduc poteci bine intretinute, se afla de asemenea foarte aproape de
statiune.
Tot printre imprejurimile statiunii poate fi considerata si portiunea de vale

pina la Sapte Izvoare, foarte frecventata de vilegiaturisti. Este o zona de
tranzitie in care Cerna incepe sa-si dezvaluie frumusetea. Trecind pe linga
statuia lui Hercule si capela catolica, drumul se furiseaza pe sub coroana
arborilor ce asalteaza statiunea in aceasta margine. Privelistea se schimba
brusc. De la ingramadirea de vile si hoteluri te trezesti dintr-o data sub bolta
bine inchisa a padurii, cu un zid inalt in stinga, iar in dreapta cu apa Cernei
vioaie. Abia aici incepi sa o cunosti: o vezi aproape, cu albia sapata in stinca
albicioasa de calcar, cu multime de coturi, de scobituri, cu bolovani uriasi in
calea apei si cu mici covoare de nisip si pietris. Urmaresti alternanta de
repezisuri zgomotoase si inspumate, cu bazinetele linistite, adinci, daltuite in
trupul stincii si in care aluneca incet undele verzui, negricioase ale apei. In
aceasta zona, bogatia formelor de eroziune este mereu prezenta. Prezenta in
ansamblul de privelisti este si ruptura faliei, cu numeroase tancuri, etajate intr-
o gama nesfirsita de forme. In fata, in spate, aceleasi ruine ale peretilor, cind
imense, goale, cind cu infatisarea unor ingramadiri mai domole, furisate prin
coroana arborilor ce le-au asaltat.
Imediat dupa capela, la citeva sute de metri, bolta arborilor se rareste

pentru a face loc ultimului pavilion al statiunii: baile Hygea, constructie veche si
fara o arhitectura deosebita. In apropiere se vad urmele unui apeduct roman.
Trecind si de acest pavilion, arborii asalteaza din nou drumul. Imediat in stinga
se desprinde poteca ce urca in serpentine la Pestera Haiducilor.
Putin mai sus, drumul trece si el pe acest versant din stinga (cum urcam).
Ceva mai departe se afla un funicular forestier, avintat spre inaltimi din Saua
Padina, de unde coboara copaci din padurile catarate sus, deasupra
semnarilor faliei, in lumina zarilor intinse si in bataia vinturilor.
Dupa linia funicularului, la citeva sute de metri, un alt pod trece pe malul
celalalt al apei. Podul este un minunat punct de perspectiva. Pe fundul stincos
al albiei, apa sare in cascade spumeginde si fuge in suvoaie iuti tremurind
leganat peste portiunile mai domoale.
De aici drumul continua pe versantul din dreapta (cum urcam), de-a lungul
caruia va urca mereu pina la Tesna. Valea se mentine strimta si drumul este
sapat adeseori in stinca, pentru a se pastra la inaltime deasupra apelor Cernei.
Nu mult mai sus, dupa o bucla pronuntata a Cernei, apar picioarele

ruinate ale unui pod vechi. Dupa citiva pasi, in malul stincos, sub drum, apare
o mica ascunzatoare, mereu aburinda: vestitele Sapte Izvoare. Putin mai sus,
la circa 200 m, pe celalalt mal si putin cunoscute sint inca 3-4 izvoare, unul
dintre ele cu o temperatura pe care n-o atinge nici un alt izvor termal de la noi
din tara. Un loc placut de reculegere gaseste drumetul in poiana denumita
Porumbul Nou, cu un canton silvic, sau la umbra pilcului de castani salbatici ce
ascund un izvor rece, frumos amenajat. Pina aici, datorita constructiilor
existente si vizitatorilor care se plimba, drumetul simte apropierea statiunii. Mai
departe, el va intra in lumea linistita a Cernei.
TRASEE TURISTICE
DE LA SAPTE IZVOARE LA VALEA TESNEI
Distanta: 9 km. Timp necesar: 2-2l/2 ore.
Lasind in urma cele Sapte Izvoare si cantonul Porumbul Nou, dupa circa
15 minute de mers se ajunge la Crucea Ghizelei. Pina aici, drumul a urcat
mereu, lin, ajungind la o buna inaltime deasupra vaii.
De pe un bot de stinca, in malul Cernei, cu o rariste deasupra, ochiul

imbratiseaza intreaga priveliste. Valea strimta, cu versantii inclinati, se pierde
departe in unduiri gratioase. Dincolo de Cerna, jos, in mijlocul unei poieni din
lunca vaii, se vede o casuta alba, curata, inconjurata de pomi si stupi. Chiar in
spatele ei se inalta versantul inclinat, cu o padure de gorun si fag, cu citeva
rupturi de stinci ce rasar izolate in -partea lui superioara. Privelistea e
imbietoare, linistita, dar in acelasi timp semeata: ochiul de lumina si liniste cu
casa batuta de soare, inconjurata de o bucla a Cernei cu unde pline de sticliri
luminoase si, in contrast, versantii puternic inclinati.
Odinioara se inalta aici o cruce. Daca a fost pusa in amintirea unei

intimplari triste - asa cum spune povestea - sau daca e vorba numai de
obisnuitele cruci pe care localnicii le pun in anumite locuri de trecere, este greu
de precizat. In 19 august 1892, baroneasa Ghisella Malcomes, in trecere prin
aceasta statiune, ridica o cruce noua si mare, incrustind pe ca citeva versuri
din Byron. De aici denumirea de Crucea Ghizelei. De-a lungul deceniilor, apa si
vintul au innegrit-o, au copt lemnul si o furtuna in miez de vara (1960) a
rasturnat-o. Vizitatorii din statiune, atrasi de frumusetea locului, ajung adeseori
pina la acest punct.
In continuare, drumul se mentine pe versant, mereu sub bolta padurii de

fag si carpen. La citeva sute de metri de Crucea Ghizelei, drumul trece piriul
Cosiului, ce strabate o frumoasa poiana. Aici e locul de popas al oltenilor din
satele vecine, de peste munte, in drum spre statiune. Drumul continua ascuns,
la umbra padurii, in ocoluri linistite. Undeva, jos, in stinga, se aude vuietul
Cernei, tulburat adeseori de biziitul masinilor ce alearga acum pe firul alb al
drumului, iar in dreapta se contureaza gramada uriasa de piatra a Vf. Cosiului.
O cotitura brusca a drumului ne scoate intr-o mica curmatura de unde se

deschide o perspectiva larga. Este Saua Curila. In amonte, ochiul se opreste
pe cocoasele culmilor din zare, dupa ce a urmarit ondularile Cernei. In dreapta,
se inalta abrupti, amenintatori, peretii Ineletului, cu fisuri vinetii si guri negre de
pesteri, impinziti de pini indrazneti. La poale, scurgeri imense de grohotis,
inform, si apoi padini linistite, atirnate la diferite nivele deasupra Cernei. In
stinga, versantul, desi nu are maretia peretului drept al Ineletului, este totusi
puternic inclinat, impresionant prin raristile de gorun ciolpanit, cu forme suple,
adeseori bizare, datorita recoltarii frunzarelor de catre oameni. De aici in sus,
Cerna este insotita de lunci, adeseori destul de mari, in care oamenii si-au
intemeiat gospodarii. La citeva sute de metri de Saua Curila, drumul,
mentinindu-se pe versant, se strecoara printr-o portiune de poiana invadata de
bolovani de calcar. Aici, sub poteca, sint cele Sapte Izvoare Reci, cu o risnita
veche, pe care apa lor o mina, si cu citeva baltoace impinzite de matasea-
broastei. Pe marginea drumului, exemplare izolate de fagi si multime de corni,
ce-si scutura fructele roscate. Putin mai departe, drumul coboara lin intr-o
lunca larga unde se afla o gospodarie taraneasca cu acoperis din tigla. Apoi
valea se ingusteaza iarasi. Drumul urca lin, ocoleste culmi marunte, trece
peste piriiase si abia peste citiva kilometri iese din nou in lumina altor lunci, cu
alte gospodarii, mai mici, ce se insira de-a lungul vaii pina la gura piriului
Tesna.
Fig 03
Tesna este un piriu cu o semnificatie deosebita. Un fir aproape

neobservat de jos, mai mult sec, o scurgere de bolovanis din spintecatura
faliei, a fost pina acum citeva decenii in urma linia de granita intre Rominia si
Austro-Ungaria. Pina aici, in dreptul Tesnei, granita urmarea culmea Muntilor
Mehedinti, venind din Dunare, apoi cobora pe albia Tesnei in Cerna, al carei fir
il urma in amonte, citiva zeci de kilometri, pina la gura piriului Craiovei. Piriul
Tesnei, care de jos abia se observa printre ondulatiile crestei calcaroase, este
totusi destul de mare, cu un bazin de receptie intins, cu chei impresionante si
cu interesante aspecte floristice. Prin acest bazinet exista o poteca ce face
legatura cu satele mehedintene din Valea Cosustei (vezi traseul de legatura nr.
1).
CERNA SALBATICA - DE LA GURA TESNEI LA PIATRA PUSCATA
Timp necesar: 3-4 ore.
Trecind peste piriul Tesnei, drumul se infunda din nou in padure. Multa
vreme, pe Cerna in sus, ochiul va cauta linistea vreunui petic de loc plan in
apropierea apei, dar nu-l va gasi. Malurile coboara repezi si inclinate pina in
firul vaii, iar drumul si potecile se catara pe versanti, strecurindu-se printre
rupturile stincilor sau peste limbile miscatoare si aride de grohotis.
Fig 04
Aici incepe zona cea mai salbatica a Cernei: plina de zbaterea si

nelinistea apei, cu versanti si pereti amenintatori si cu citeva case risipite pe
coaste, o zona de neuitat prin ineditul ei.
Pentru moment, padurea in care intra drumul, dincolo de Valea Tesnei,

ofera ceva nou si cu totul aparte; ea se ridica pe un versant intesat de imensi
bolovani, stinci uriase rupte de veacuri din peretele faliei Cernei si rostogoliti
spre vale. Aspectul bizar al acestei paduri, in care trunchiurile fagilor se inalta
parca ireal din imensitatea sfarimaturilor de stinca, impresioneaza. Este o
priveliste pe care o vom mai intilni adeseori pe Cerna in sus.
Totul a ramas aici aproape neschimbat, ca in ziua uriasei zvircoliri a

muntelui, cind au plesnit, in vuiete naprasnice, umeri si colti din faptura
gigantica a faliei. Peste ele a crescut padurea, pentru a ascunde parca
vestigiile puternicei drame geologice petrecute in aceste locuri cu milenii in

urma. Drumul strabate aceasta lume tainica, coborind apoi grabit spre firul
involburat al apei. Padurea se intrerupe brusc si in stinga drumului apare
silueta unui pod. Sub deschiderea lui destul de larga Cerna curge zbuciumata
prin bolovanisul din albie. Podul avea in trecut o importanta deosebita. De aici,
granita coborita de pe culmea Muntilor Mehedinti de-a lungul piriului Tesna
continua pe albia Cernei, circa 24 km, in amonte, pina la gura piriului Craiova.
De-a lungul acestei portiuni au fost croite in trecut poteci de granita pentru
patrulari, botezate de localnici "patraule'.
Drumul inainteaza indraznet, mentinindu-se mereu in apropierea firului

vaii, imitind parca mersul navalnic al apelor, ferastruieste stincariile ce-i rasar in
cale, strabatind locuri prin care omul nu se incumeta sa treaca altadata si
imbogatind mult unghiurile de perspectiva ale vaii.
In mersul sau leganat, in curbe, se perinda privelistile bogate ale acestei

zone. Iata-l alunecind sfios prin fata maretelor chei ale Prisacinei, spintecind
apoi peretii inalti ai Medvedului, trecind pe deasupra dornelor scobite in malul
pietros, din dreptul Pietrei Uscate, pentru ca putin mai sus sa insoteasca apele
involburate de la gura Iutii si sa iasa, in sfirsit, in poienile inflorite de la Zavoaie.
Sa ne oprim putin in fata impresionantelor chei ale Prisacinei. Peretele

imens, nesfirsit, de o inaltime ametitoare, se termina sus, profilat pe albastrul
cerului. Miscati, privim pe rind abruptul nesfirsit cu rare exemplare de pin sau
scumpie, catarate pe micile polite, coltul de stinca ca un dinte asezat chiar in
albia Prisacinei si vioiciunea apei ce iese, dupa un drum lung, din intunecimea
cheilor, care nu ramin cu nimic in urma celor ale Bicazului, desi lungimea lor nu
masoara decit citeva sute de metri. In peretii acestor chei, aici, la intrare, ca si
pe parcursul lor, ghicim sus, la inaltime, deasupra albiei, numeroase pesteri,
printre care si pesterile de la Salitrari, cu interesante fosile si specii de animale
cavernicole.
Putin mai la vale, spre varsarea in Cerna, se afla o mica moara. O

aparitie ciudata in severitatea acestei privelisti. Aici isi macina porumbul
locuitorii catunelor din apropiere. Cheile Prisacinei sint socotite printre cele mai
impresionante locuri din Valea Cernei.
Dupa gura Iutii, la numai citeva sute de metri, se afla Piatra Puscata. In
calea vechii poteci a aparut un perete inalt de calcar, ce coboara drept pina in
viltoarea apei, barind orice trecere. Totusi, omul si-a daltuit poteca in stinca. Pe
aproape treizeci de metri lungime aceasta este sapata in surplomba la 4-6 m
deasupra apei.
Aici se termina zona salbatica a Cernei. In peretele Cernii sint sapate

numele celor care au daltuit-o si anul executiei, 1839. Au trecut deci
douasprezece decenii de la saparea acestei poteci. Ea este parca un simbol al
basmului Cernei, miniatura a uimitorului tunel in surplomba pe care il vom

intilni mai sus, la Corcoaia si prin care - asa cum spune legenda - si-a facut loc
naprasnicul balaur fugarit de Iorgovan. Anii s-au scurs, balaurii au ramas in
graiul vechilor basme, iar urmele lor - imagini din pitorescul Cernei.
CERNA - PIATRA IMPUSCATA PINA LA BOBOT
Timp necesar: 1-2 ore.
Dupa ce am trecut de Piatra Puscata, privelistea este din nou alta. Valea
se largeste, iar drumul insoteste firul apei indeaproape. Prin raristile deschise
in padure se ascund mereu alte case, marunte, cu adaposturi improvizate
pentru capre. Cerna se zareste curgind domoala, cu rare repezisuri si cu lunci
linistite in jur. Unele case sint locuite, altele pustii. Pe aici Cerna este presarata
cu "toaie' verzi si adinci in care sageteaza numerosi pastravi. Ele alterneaza cu
portiuni linistite, cu ape limpezi sau cu scurte vaduri, in care lumina joaca in
zeci de nuante.
Fig 05
Aceste lunci, pazite de inaltimea virfurilor stincoase din zare, alcatuiesc

parca o lume aparte, cu zari inchise. Farmecul lor este cu atit mai deplin, cu cit
ele urmeaza acelei zone de zbucium continuu al versantilor si apei. Locul se
numeste "La Zavoaie'.
De pe versantul din stinga coboara un piriias ceva mai mare, Slatinicul.

Sus, pe coaste, la obirsia lui, zarim asezarile catunului Slatinic.
Cele citeva case de la Zavoaie sint inconjurate de pomi fructiferi, rar

fiecare gospodar are si citiva stupi. Roiurile de albine impinzesc cu zborul lor
bogatia de flori a finetelor. Aici se poate gasi la nevoie si gazduire.
In apropiere de Bobot, versantii se apropie din nou, cu pereti abrupti,

individualizati in virfuri semete, pe malul din dreapta (cum urcam) pe care
localnicii le-au botezat "geanturi'. (In alte regiuni din Carpati ele poarta
denumirea de "cleanturi'.)
ZONA "CLEANTURILOR' - INTRE BOBOT SI SCHIT
Distanta: 8 km. Timp necesar: 1 -2 ore
Obisnuiti cu linistea luncilor prin care am trecut de la Zavoaie, pe o

distanta de mai multi kilometri, o data ajunsi la Bobot vom fi izbiti de brusca
schimbare a privelistii. Valea se curma parca, gituita de o prelungire a Culmii
Stepanului. Un colt urias de stinca, de forma unui dinte, cu un perete vertical
de aproape 100 m inaltime, intretaiat de citeva polite pe care se catara
scumpia, mojdreanul si minunatul endemism Minuartia graminifolia; minuscul

de la distanta, dar deosebit de impresionant din apropiere, acest colt sta in
calea apei, preschimbindu-i mersul in zbateri spumoase si bubuitoare. Poteca
si drumul urca pe versantul din dreapta (cum urcam) la o buna inaltime
deasupra apei, oferind ochiului toata maretia acestei treceri. Peretele vertical,
punctat la diferite nivele cu deschideri negre si misterioase de pesteri si cu
polite mici, pe care infloresc in fiecare an liliacul si mojdreanul, strajuieste
viltorile Cernei ce se strecoara cu greu printre blocurile imense cazute din
inaltimile Bobotului. Peste bolovanii ingramaditi in albie, sub care apa se zbate
in "bobote', se afla o punte rudimentara, improvizata din citeva prajini, a carei
trecere cere din partea drumetului putin curaj. Ea se numeste "La Perpelece'.
Spre toamna, peretele Bobotului este impurpurat de rosul scumpiei ce se

stinge, iar undele Cernei reflecta parca mai adinc albastrul pur al cerului. In
Valea Arsasca, linistita si cu frumoase poieni, se poate trece usor din satele de
sub munte ale Olteniei, peste culme (vezi traseul de legatura nr. 4). Locul,
asezat la gura acestei vai, era in trecut un important punct de trecere.
Se spune ca o ceata de haiduci si-ar fi avut ascunzatoarea in pesterile

Bobotului. Pradind odata prin partile Severinului, au luat cu ei si o fata
frumoasa pe care au inchis-o in aceasta pestera. Dupa multa cautare,
iscoadele trimise pe urma lor, trecind prin acest loc, au auzit plinsetul fetei,
inginat de ape, si cu multa greutate au salvat-o. Este interesanta asemanarea
intre aceasta legenda si basmul lui Iorgovan, care a salvat si el o fata, ascunsa
de balaur in inima muntelui.
Fig 06
Imediat din sus de Bobot poteca trece piriul Arsasca, facind o bucla
gratioasa. Aici, pe versantul puternic inclinat al geantului, se afla o casa izolata.
Oamenii l-au botezat pe cel care traieste in aceasta singuratate "zodie'. In
prelungirea Vaii Arsasca, pe versantul celalalt, se deschide larg Valea Iaunei,
ce-si aduna apele din Muntele Vlascu si Culmea Oplesata. Ea isi adauga
prinosul de ape la citeva sute de metri mai sus de gura Arsascai. Valea incinsa
si puternic ramificata este marginita de culmea lunga a Vlascului, denumita in
partea de jos Culmea Stepanului. In amonte de Valea Iaunei se ridica pieptis
Culmea Stancii, ce urca mult, pina in golul izolat al Oplesatei.
Pe amindoua aceste culmi se afla numeroase poieni, minunate locuri de

perspectiva asupra ansamblului geografic din jur. Se poate urmari cum sirul
virfurilor inalte din spinarea Muntilor Mehedinti, ce au insotit mereu valea
incepind de la Domogled, se termina cu Virful lui Stan, virf semet, ros de ape si
vinturi, cu scobituri asemanatoare circurilor glaciare. El domina, impreuna cu
celalalt urias ce apare in zare, Piatra Mare a Closanilor, intreaga aceasta parte
de nord a Olteniei. Sub el se deschide larg si linistit firul Vaii Arsasca, iar
dincolo de culme, spre Oltenia, se infiripa Valea Cosustei. In dreptul Virfului lui
Stan, deci acolo unde culmile inalte se termina, incepe seria geanturilor.
Aceste spinari bine individualizate, cu inaltimi variabile, cu aceeasi vegetatie
caracteristica stincariilor calcaroase, situate de asta data in apropierea vaii,
dau privelistii o nota noua, specifica acestei a doua zone salbatice a Cernei.
De-a lungul ei drumetul va putea sa urmeze numai o poteca, cea din dreapta
Cernei (cum urcam). Daca insa drumetul a urmat de la Zavoaie in sus patraula
cealalta, el va fi nevoit, aici la Bobot, sa urce pe celalalt versant, alegindu-si
trecerea dificila de la "Perpelece', sau sa traverseze Cerna direct prin vad.
Cind aceasta patraula ajunge, dupa un mic urcus, in apropierea curmaturii din
spatele Bobotului, o poteca mica, aproape neobservata, se desprinde si
coboara destul de repede versantul plin de pietris, printre carpeni si tufe de
alun, pina deasupra "perpelecelor'. Trecerea este destul de dificila si
periculoasa, astfel ca se recomanda celor cu mai putin curaj sa-si scoata
incaltamintea si sa treaca apa prin vad fie in dreptul ultimei poieni, din jos de
Bobot, fie, in cel mai rau caz, dincolo de curmatura Bobotului, la gura Iaunei.
Din curmatura amintita putem urca usor fie pe virful stincos, sub care se
deschide haul ametitor al Bobotului, fie, cu putina dificultate, la pesterile din
pereti. Tot de aici se desprinde o poteca ce urca pe Culmea Stepanului (vezi
traseul de legatura nr. 2).
Acest coltisor al Bobotului merita atentia unui popas, daca nu chiar

ragazul unei explorari mai minutioase a atitor locuri minunate, adunate aici:
poienile de la Fagetel, Virful Oplesata, geanturile Taranului si Bobotului, Virful
lui Stan, geantul Hermanului si lumea de basm ascunsa in spatele lui. Trecind
de Valea Arsasca, poteca noastra se infunda in padure. Este aceeasi padure
instalata pe grohotis si bolovanis, pe care am cunoscut-o la Tesna. Prin
raristele ei urmarim cum dintele Bobotului ramine treptat in urma, in timp ce in
stinga se ridica tot mai inalt versantul salbatic si abrupt al "Fetelor Cernei',
macinat in trecut de incendii.
Caracteristic acestei noi zone salbatice este continua alternare a padurii

cu poienile. Poienile de aici au ceva cu totul aparte. Desi odihnitoare atit prin
lumina lor, cit si prin perspectiva ce o deschid asupra geanturilor si a firului vaii,
in jos, ele sint puternic inclinate, incadrindu-se astfel in nota generala a
peisajului, plin de dinamism.
Prin poienile pe care le strabatem apar mici colibe ascunse printre

bolovanii rostogoliti parca acum din peretele calcaros. Foarte rar vom intilni
insa si oameni, si numai in timpul cositului sau la scosul cartofilor. In general,
aceasta este una din cele mai putin locuite zone de pe Cerna. Valea este
salbatica, nelinistita, zgomotoasa, formind cind vaduri repezi, urmate de
"finisuri' spumoase, cind "toi' adinci si intunecoase.
Dupa Valea Arsasca incepe geantul Hermanului, inalt, semet, stincos si

destul de lung. Cele citeva sute de metri cu care se ridica deasupra Cernei il
fac sa para de jos, din poteca, impresionant. Din prima poiana mare in care
iesim, venind de la Arsasca, ochiul imbratiseaza o buna parte din acest geant.
In dreptul acestei poieni, sus, la o inaltime destul de mare, in spintecaturile
geantului, se termina brusc un piriias cu apa putina, care are numai citeva sute
de metri lungime.
Sus, in gavanul lui, este o mica lume de basm, urcata acolo in jarul
amurgurilor, uitata de restul lumii si smaltuita de flori. Pe peretele geantului,
urcusul la aceasta vilcea suspendata este foarte dificil. Drumetul poate urca pe
urmele unei poteci de capre, facind insa si putin alpinism. Tot acolo se mai
poate urca din Valea Arsasca, pe o poteca ce se desprinde din vale la circa 1
km de varsarea ei in Cerna. Ne-am pierdut in descrierea acestui loc minunat,
pe care in mod obisnuit drumetul pe Cerna nu-l va vedea, pentru a atrage
atentia asupra frumusetilor ce abunda si in afara traseului principal de pe vale,
frumuseti care vor prilejui drumetului adevarate surprize.
Apoi poteca continua o buna bucata de drum prin padure - cind plina -
cind rarita - pentru a iesi intr-o a doua poiana mai mare, presarata cu aceiasi
bolovani imensi si asezata imediat sub uriasa spintecatura pe care au sapat-o
apele Rimnutei Mari. Cheile Rimnutei sint impresionante in special prin
aspectul lor de ruine. Geantul Hermanului, pe sub care a trecut poteca pina
aici, se termina la chei, sirul geanturilor continuind insa. El se vede prelung,
crenelat, amenintator, cu pini solitari catarati pe brine inguste.
Geantul urmator este acela al Rimnutelor, la fel de impresionant ca si cel

precedent. La poalele lui vom rataci in continuare - in alternanta de paduri si
poieni - prin aceasta aspra imparatie a pietrei.
Dupa un mers bunicel, pe stinga apare un ogas ce coboara repede din

inaltimea Oplesatei. Este ogasul Jurca. Ca si cele pe care le-am trecut
neobservate, intre care ogasul Comanentelor, ogasul Covercii, acesta este
salbatic si cu pante mari si continue.
Nu mult in amonte de gura ogasului Jurca, de data aceasta insa pe

dreapta, ochiul este atras de un alt detaliu de decor. Geantul Rimnutelor
coboara nehotarit in trepte, ornamentat cu mici turnuri din ce in ce mai joase; el
lasa loc Rimnutei Vinate, dincolo de care se ridica dintr-o data, pieptis,
naprasnic, geantul Schitului. La gura Rimnutei Vinate se deschide ochiul
luminos al unei lunci linistite, orizontale, strinse intre apele Cernei si piciorul
peretelui urias al geantului. Acesta pare cladit din lespezi si blocuri aeriene,
sub care abunda aseunzatorile in surplomba.
Dupa numai citeva sute de metri urmeaza poiana de la Gura Mihaicii.

Ogasul Mihaicii se deschide adinc in versantul din stinga (cum urcam), printre
stinci intunecate de sisturi, pe care se catara mesteceni gingasi, plopi si rare
exemplare de brazi. Daca drumetul trece cumva pe aici spre toamna, din
marginea poienii il va intimpina un sunet ciudat. Este bataia "toacelor' cu care
stapinul conacului indeparteaza ursii ce vin sa-i prade porumbul. Asemenea

"toci' sau "boanghele' vom mai intilni multe pe Cerna in sus. Ele sint lucrate cu
destula maiestrie dintr-o roata de moara de mici dimensiuni, actionata de apa,
si din niste ciocanele care lovesc ritmic o scindura.
In partea de sus a poienii, poteca trece pe linga o stinca uriasa, sub care
omul a facut adapost pentru capre.
Nu departe, poteca strabate o alta poienita. Din ea, o poteca mult

umblata se desprinde din patraula, se strecoara in urcus prin stincariile
Geantului Schitului si face legatura, peste culme, cu comuna Obirsia Closani
(vezi traseul de legatura nr. 5).
Inca o portiune scurta de padure, cu bolovani imensi acoperiti cu un strat

gros de muschi, si pasul ne scoate dintr-o data in lumina si linistea Luncii Mari.
Aici ia sfirsit cea de a doua zona salbatica a Cernei.
CERNA CU LUNCI LARGI - DE LA SCHIT LA CORCOAIA
Distanta: 4 km. Timp necesar: 1 ora.
Sint zeci de kilometri pe care i-a strabatut piciorul de la poalele Ineletului

si pina aici, in Lunca Mare, fara a mai intilni linistea unei lunci intinse si
orizontale. Aici, valea se deschide parca tot mai larga intre peretele geantului
din dreapta si versantul bine impadurit din stinga. Poiana se desfasoara larg,
cu citeva conace in ca si se continua inca mult in sus. Apa Cernei, care curge
sinuos, atingind cind un mal, cind celalalt, o taie in trei trupuri, ce par astfel trei
lunci distincte. Prima in care intram este Lunca Mare; urmatoarea, pe celalalt
versant, Lunca Schitului si apoi, ultima, Lunca Mica. Lunca Schitului este
strabatuta de apa Craiovei, afluentul cel mai mare al Cernei, ce iese din munti,
impreunindu-se cu Cerna. Aici, la gura Craiovei, exista un pod care permite
trecerea dintr-o parte in alta a Cernei. Plaiul ce porneste din dreptul acestui
pod este plaiul sau Culmea Gistii.
Fig 07
In Poiana Schitului se afla un canton silvic, unde, in caz de nevoie,

drumetul poate sa faca popas de noapte, in cel mai rau caz in cerdacul
cantonului. In viitor, o data cu inceperea exploatarilor forestiere pe Valea
Cernei, in aceasta poiana este proiectata construirea mai multor cabane
muncitoresti.
Peisajul inconjurator este cu totul altul decit cel de pina aici. Ochiul poate
urmari geantul Schitului care a ramas mult la vale, apoi geantul "cel ars', numit
si geantul Luncii Mari, si apoi pe cel mai apropiat, geantul de la gura Craiovei.
Ele sint mult mai scurte si segmentate de piraiele mici si dese ce coboara
acest versant. La poalele lor, pina in malul apei, se intinde o padure deasa de
fag, instalata pe grohotis. Poteca se mentine mereu pe dreapta vaii (cum
urcam), fara a trece, deci, prin Poiana Schitului. Dincolo de podul de la gura. V.
Craiova, ea iese in Lunca Mica, ultima din acest sir, strajuita impresionant de
geantul Luncii Mici. In stinga, ochiul urmareste Culmea Gistii, ce urca lin spre
gol. Trecind si aceasta poiana, poteca strabate padurea seculara de pe malul
Cernei, pe un traseu lipsit de perspectiva, pina la gura Olarului. Pe aceasta
portiune, ea insoteste jocul zglobiu al apelor Cernei. Dupa aproape 2 km, la
gura Olanului, perspectiva se deschide din nou. Versantii se indeparteaza si
lunca apare intinsa in lungul vaii, impinzita de multimea arborilor si a pomilor
fructiferi crescuti peste tot. Presarate neregulat, micute, cenusii si spoite cu
alb, se vad casele catunului Cerna-sat pe toate frinturile de terase ale vaii.
Este prima asezare de acest fel pe care o intilnim pe Cerna.
Aici, intre gura Olanului si Corcoaia, se intinde cea mai mare lunca a
Cernei. Cerna serpuieste prin ca cu malurile acoperite de anini sau buchete de
frasini ciolpaniti.
Putin dupa deschiderea acestei lunci, ultimul geant coboara brusc,

curmind jocul dantelat al crestelor de calcar. Este prima intrerupere de acest fel
a faliei care va reincepe tot atit de brusc, dupa circa 2 km, in boldul Corcoaiei.
Geanturile sint botezate acum "bolduri'. In acest interval, lipsit de creasta
calcaroasa, versantul este mai linistit, intretaiat de numeroase vilcele si
presarat cu finete. Aceasta portiune a "dosului Cernei' pe dreapta (cum urcam)
si a "fetei Stefului' pe stinga, cu coastele domole ce coboara din inaltimea
Oslei Romine, stau fata in fata, deschizind intre ele privelistea acestei lunci
largi, in care se afla Cerna-sat.
Cerna-sat este un catun aparut nu de mult in aceste poieni largi ale

Cernei. Unii dintre locuitorii satelor de pe Motru s-au stramutat aici de-a lungul
anilor - incepind de dupa primul razboi mondial - in toate locurile mai asezate
de pe lunci sau din padure, defrisind si creind asa-numitele "curaturi'.
In aceasta lunca, asezarile, temporare la inceput, au luat cu timpul un

caracter stabil, alcatuind astazi un adevarat catun ce apartine de comuna
Calugareni, satul Motru Sec. Tot pe aici trece si plaiul pastoral ce urca sus la
Oslea Romina. El vine din Valea Motrului Sec, pe culmea lunga, denumita
Plaiul Mare, ce se ridica intre Valea Caprei si Valea Dobrotei. Dosul Cernei il
coboara apoi destul de repede, in citeva serpentine, chiar in fata scolii din
Cerna-sat (vezi traseul de legatura nr. 7).
Scoala, creatie a regimului democrat-popular, se afla intr-o casa alba,

curata si a fost infiintata in anul 1955. O alta cladire noua si ingrijita este si
cantonul silvic. Exista si o mica cooperativa, unde drumetul poate gasi tigari,
chibrituri, zahar si alte citeva articole. In acest catun se poate face popas de
noapte.
Ocupatia principala a locuitorilor este cresterea vitelor. In luncile Cernei si

chiar pe coaste se cultiva putin porumb si cartofi, iar in jurul caselor sint pruni.
Peste citiva ani doar, in acest catun unde pina nu de mult prea putini stiau
carte si unde nu s-au vazut decit cel mult oameni calari, vor alerga zilnic, pe
firul luminos al noului drum, zeci de masini moderne, incarcate cu bogatia
lemnoasa a muntilor, iar viata va fremata din plin ca si in celelalte colturi ale
patriei. Cerna-sat va deveni probabil o importanta asezare pe Cerna, un centru
forestier si totodata un punct de raspintie pentru drumeti. Doua itinerare
importante de drumetie converg aici, in drumul de pe vale. Este legatura cu
Muntii Tarcului (vezi traseul de legatura nr. 8) si legatura amintita cu Valea
Motrului.
In partea de sus a catunului linistea luncii intinse este curmata de

peretele de calcar al boldului Corcoaiei. Aici, in inima acestui simbure calcaros,
sint sapate cheile cu acelasi nume, de un aspect cu totul aparte. Nici inaltimea
si nici lungimea lor nu izbesc, incit de la o mica departare ochiul nici macar nu
le banuieste. Ceea ce impresioneaza insa este daltuirea stincii de catre apele
tumultuoase care au sapat un tunel serpuit, vechi canal subteran de presiune.
Latimea dintre pereti este mai mica de 10 m. In fundul cheilor apa trece acum
lina, fara pic de zgomot, linistind in verdele intunecat al gildanelor iuresul
salbatic de pina aici. Citiva mojdreni si fagi pitici se catara pe peretii cheilor,
alaturi de silueta gingasa a citorva ramuri de soc rosu, oglindindu-se in apa.
In partea de jos a cheilor, acolo unde ele se termina brusc, apele trec pe
sub un podet de lemn, apoi se resfira pe prundisul curat, in bataia luminii. Cind
Cerna e mare, ca duce toate puntile din sat si atunci podetul acesta este
singura posibilitate de legatura intre cele doua maluri. Podetul este un punct de
perspectiva, atit asupra cheilor, cit si asupra luncii intinse in care se afla Cerna-
sat.
DE LA CORCOIA LA APA CARBUNELUI
Timp necesar: 2-3 ore
Trecerea prin cheile Corcoaiei, desi dificila, este totusi posibila cind apele
sint mici. Tinind "urma balaurului' din peretele sting al cheilor, se poate inainta
citeva zeci de metri, dupa care o scara improvizata din trunchiul unui arbore cu
craci ne ajuta sa coborim pe prundisul albiei, aproape de capatul cheilor, in
amonte. Poteca obisnuita nu trece insa pe aici, ci ocoleste cheile.
Fig 08
Chiar in dreptul cheilor, piriul Naiba, ce vine din stinga, isi varsa apele in
Cerna. Imediat alaturi, un ogas mic coboara in acest piriu. Poteca, vechea
patraula, porneste pe firul acestui ogas in sus, se catara apoi pe o coama de
pamint ramasa intre doua ravene, se furiseaza prin padure, dupa care iese
brusc intr-o curmatura de unde se deschide o priveliste larga. De aici, ochiul

poate urmari intreaga lunca in care se afla Cerna-sat, dupa cum, privind in
amonte, va zari golul alpin al Sturului. Boldul Corcoaiei ramine la dreapta, spre
sud, cu taina cheilor ascunse in pieptul lui. Trecerea aceasta, peste o
prelungire de culme ce ajunge pina in vale, este prima dintr-un sir de treceri
asemanatoare pe care le vom intilni de-a lungul potecii, in dreptul portiunilor
inaccesibile ale vaii.
Coborind spre Cerna, poteca strabate citeva poieni ce ajung pina in malul
apei. Locul se numeste "La Topili'. De aici, in sus, poteca intra din nou in
padure, urmarind de aproape malul din stinga (cum urcam) pe o distanta destul
de mare.
Pe aceasta portiune, poteca este insotita pe aceeasi parte de o inlantuire

de mici creste calcaroase, care pe alocuri se ridica peste coroanele fagilor; in
cea mai mare parte, insa, ele sint acoperite in intregime de frunzisul padurii. Pe
alocuri, poteca traverseaza mici piraie ce-si fac loc printre aceste creste. Un
punct atrage atentia in lungul acestei zone: este "cheia miniatura' sapata de
ogasul "de la Gaura' - inalta de numai citiva metri, dar cu interesante sculpturi
modelate de ape si cu citeva guri mici de pestera.
Portiunea care urmeaza intre Topili si gura Balmosului se numeste "La

Privalnici'.
Apa Balmosului ne intimpina in lumina primei poieni care ne iese in cale.

Ultimii bolovani de calcar i-am parasit cu citeva sute de metri in urma. Aproape
ca nu observam inca aceasta disparitie treptata, atrasi de apele limpezi ale
Balmosului, ce se trag din caldarile Godeanului si ale Oslei Romine. De aici, o

poteca buna urca pe Culmea Balmosului pina sus in inaltimile golului alpin al
Godeanului (vezi traseul de legatura nr. 9). Poteca noastra trece apa pe un
podet si se infunda din nou intr-o padure deasa de fag, cu frasini izolati. Ea
urca lin o alta prelungire de culme, printr-o lumina firava, cernuta prin frunzisul
des. Vijiitul Cernei a ramas undeva departe, in dreapta.
Numai citeva sute de metri inca, si poteca iese din nou in marginea unei
lunci. O pepiniera intinsa si albul unei cladiri ne rasar in fata. Este poiana si
cantonul de la Lunca Larga. Denumirea e oarecum improprie - lunca fiind mai
putin intinsa decit altele intilnite pe parcurs. Dar, pentru aceasta zona a Cernei,
care incepind de la Corcoaia este mereu gituita si fara lunci, ea pare intr-
adevar larga. Drumetul poate sa faca si aici popas de noapte, la canton. Locul
este minunat pentru recreere mai ales, in toiul verii, cind lunca este inundata
de flori. Versantul de peste Cerna, "Dosul Cernei', este napadit de o vegetatie
bogata, o padure tinara de fag, salcie si plop.
Poteca paraseste apoi poiana, intrind in padure, imediat pe linga canton,

intr-un urcus lin. Urmeaza o alta trecere peste culme. Atit aici, imediat linga
canton, cit mai ales dupa mica curmatura prin care se strecoara poteca, spre
Valea Ivanului, ochiul va fi impresionat de maretia padurii.
Urmarind multimea coloanelor ce sprijina acoperisul verde, variatele

dimensiuni ale arborilor, invazia vie a semintisului risipit pretutindeni si jocul de
lumini si umbre ce se cern prin sita frunzisului, drumetul nu va banui poate ca
inaltimea fagilor ajunge pe alocuri la 40 m. Mai spre vale, linga poteca,
trunchiul unui frasin doborit de batrinete are o grosime ce nu este cu mult mai
mica decit inaltimea omului. Padurile, aceasta comoara a Cernei, situate in cea
mai mare parte pe afluentii sai, scapa in general ochiului pe drumul obisnuit al
vaii, ele neaparind in toata maretia lor decit numai in citeva locuri.
Ceva mai jos, linga vale, ne intimpina o limba deasa de aninis, prin care
se scurge in multe sinuozitati apa Ivanului. Uitindu-ne atent, putem observa in
licaririle cristaline numerosi pastravi. Un arbore cazut sau poate chiar vadul ne
dau putinta sa trecem dincolo de apa, intr-o lunca ce se intinde si pe malul Vaii
Ivanului in sus, si pe malul Cernei, la care coborim din nou. Citiva kilometri de
aici in sus poteca strabate o inlantuire de lunci largi, de-a lungul carora intilnim
cind si cind mici colibe, mai mult parasite.
Privelistea ce caracterizeaza aceasta zona este cu totul deosebita de cea

obisnuita pe alte portiuni ale Cernei. In stinga, versantul spintecat mereu de
ogase se ridica lin, impadurit cu fag. In dreapta se desfasoara Dosul Cernei, cu
exuberanta salciei si a plopului si cu rare buchete de fagi batrini, presarati in
special spre culme. Ambii versanti nu sint inalti, iar aspectul lor este comun
oricarei privelisti de munte, intr-adevar, aici sintem in zona fara calcare a
Cernei, ce se intinde din apa Balmosului pina in curmatura Carbunelui.
Lipsite de semetia peretilor, aceste locuri prezinta un peisaj oarecum

monoton; ele preced una dintre cele mai grandioase si originale zone ale
Cernei, aceea a Ciucevelor.
Malurile Cernei sint insotite continuu de o perdea de anini care, putin mai
sus, ocupa intreaga lunca. Poteca trece printre ei cale de citeva sute de metri,
apoi iese din nou in lumina luncii intinse. Aici dam peste o aparitie ciudata: un
pod parasit, cuprins din toate partile de apele risipite pe mai multe fire in lungul
prundisului. Tot aici se leaga doua plaiuri: plaiul Paltineiului, ce vine din jos de
pe apa Motrului si de la Closani, si plaiul Bulzului, care urca spre golul alpin al
Muntilor Godeanu (vezi traseele de legatura nr. 10, 11). De aici, citeva sute de
metri in amonte, se mai intind luncile Cernei, gituite apoi de ultimele cline ale
culmilor Carbunelui si Girdomanului, care marcheaza inceputul unei alte zone.
ZONA CIUCEVELOR - DIN APA CARBUNELUI LA CHEILE CERNISOAREI
Timp necesar: 1 -2 ore.
Apa Carbunelui se varsa in Cerna intr-o portiune in care aceasta este

gituita - dupa cum am mai aratat - de culmile Carbunelui si Girdomanului, ce se
alungesc mult in pieptul versantului sting. Aceste strimtori, care nu au aproape
nimic din maretia cheilor calcaroase, se intind pe citeva sute de metri. Ele sint
sapate in intunecatele depozite de sisturi ce se vad urcind in spinari goloase -
arse - pe Dosul Cernei. Pentru a le ocoli, poteca se indeparteaza pe o mica
portiune de Cerna, saltind peste cele doua prelungiri ale culmilor amintite.
Urcusul peste prima prelungire, cea a Carbunelui, este usor. Citiva pasi doar si
se ajunge in culmea de la patraula. Daca ne vom opri aici pentru a ne odihni o
clipa sau pentru a privi Valea Cernei in jos, pina la Curmatura Ivanului, cu
lunca ei larga si plina de anini, vom observa poate citiva bolovani de calcar
iesiti din pamintul roscat in care e sapata poteca. Cu totul firav, deocamdata,
calcarul pe care l-am parasit la gura Balmosului isi face din nou aparitia,
marcind inceputul unei noi zone calcaroase, ce se intruchipeaza in alte forme,
cu alt farmec, intregind astfel comoara de privelisti a Cernei. Valea Carbunelui
este unul din afluentii mari ai Cernei; ea se deschide in partea de jos intr-o
lunca neobisnuit de larga si de bogata in privelisti. Virful Micusa se inalta
avintat spre cer; in stinga se vede adincitura unei vai salbatice - piriul Vlasia,
dincolo de care se contureaza Culmea Radatesei, mai domoala, mai prelungita
in golul alpin.
Fig 09
Pe cit de impunatoare apare Micusa, pe atit de linistit este piciorul domol

si larg al Girdomanului, aici, chiar in apropiere, peste apa Carbunelui.
Impresioneaza multimea conacelor, asezate cochet printre raristile de fagi si
frasini, ce impestriteaza intregul versant. Sint conacele de la Scundari. Pe
lungul Carbunelui, mai in fund, se contureaza siluetele altor conace. Aceasta
este zona cea mai. intens locuita, dupa Cerna-sat, din partea superioara a
Cernei.
Asezarea conacelor, intotdeauna bine gindita, micile gospodarii ce se vad

in jur, adevaratul munte - cu golul alpin la numai un pas - toate acestea te
umplu de curiozitate, de dorinta vie de a cunoaste farmecul vietii celor ce
salasluiesc prin aceste locuri. Si intr-adevar, asezarile din Girdomanul si de la
Izvoarele Cernei au un farmec aparte. Plaiul Girdomanului, unul din cele mai
domoale din acest tinut, face legatura cu Retezatul prin Curmatura Galbenei
(vezi traseul de legatura nr. 12).
Dar sa lasam pentru moment taina acestor locuri si asezari omenesti si

sa urmam mai departe firul potecii jucause ce trece peste punte apa
Carbunelui. Poteca strabate o limba de padure, pe malul unui piriias
ce izvoraste puternic, la numai citeva zeci de metri departare. Putin urcus si

din nou iesim in lumina unei poieni largi asezate pe o terasa a vaii. Ocolim pe
aproape un conac, apoi poteca incepe sa urce domol, in citeva serpentine, prin
fineata plina de podoaba florilor de vara sau tunsa de firul coaselor dupa luna
lui august. Pe masura ce urcam, perspectiva se largeste, iar detaliile privelistei
descrise mai inainte se contureaza tot mai mult. Acelasi virf semet al Micusei,
cu piraiele Vlasiei si Radatesei, ce-si au obirsia in golul alpin, alcatuiesc
minunatul tablou ce ne apare in fata. Peste putin, poteca intra din nou in
padure, trecind peste lespezile bizare, modelate in multime de forme, ale
calcarului, ce alcatuieste aici o spinare marunta. Urmeaza apoi o poiana cu
multa feriga inalta, in care, daca n-ar fi poteca, ar trebui sa inotam; pe
neasteptate, ajungem in culme, unde urcusul ia sfirsit.
Te vei aseza si tu, desigur, jos, in marea de flori; vei lasa rucsacul din
spate, vei uita truda nesfirsitelor treceri de pe o culme pe alta, incepute de la
Corcoaia, si vei imbratisa cu privirea - de aici de sus - inedita maretie a acestei
vaste - zone a "ciucevelor'.
Noianul de creste calcaroase, numite, in graiul localnicilor, "ciuceve', se

insiruie in linie, de-a lungul vaii, pina in fund, unde culmineaza cu Ciuceava
Mare. Valea Cernei se largeste putin, formind la poalele lor un sir de lunci. In
dreapta se inalta Dosul Cernei, cu aceleasi urme de "arsuri', cicatrizate in
parte. In spatele ciucevelor, spinarea grea a Girdomanului urca domol spre gol,
impreuna cu o serie de culmi marunte, mult despadurite si presarate cu
conace. In fund, golurile Sturului si ale Oslei se proptesc pe orizont. In aval,
peisajul este lipsit de vioiciunea crestelor de calcar, valea fiind insotita de
versanti mai mult sau mai putin domoli, impaduriti. Ceea ce impresioneaza,
totusi, este succesiunea uniforma a culmilor din dreapta Cernei (spre vale),
intre afluentii ei principali.
De aici, poteca coboara grabita spre vale. Putin umblata, ca se furiseaza

pe linga un conac catarat aici, pe un bot de munte, face citeva cotituri si dupa
ce depaseste in intregime prima dintre ciuceve - ciuceava lui Ilie Dragan -
ajunge in albia Cernei. Aceasta priveliste se implineste in fata cu decorul rar al
luncilor Cernei intinse pina la poalele ciucevelor. Dupa citeva sute de metri
intilnim primele conace de pe lunci, asezate in jurul Ogasului Cald. Dar, iata,
am depasit si cea de a doua ciuceava, a lui Alampie, dupa care urmeaza cea a
Vacariei. Curind ajungem la un pod, important punct de trecere peste Cerna.
Aici, poteca ce vine din Closani trece apa, dupa ce a coborit in serpentine
Dosul Cernei. Pe versantul celalalt, un vechi plai foarte umblat urca pe
spinarea Girdomanului pina sus in golul de munte (vezi traseul de legatura nr.
12).
La numai citeva sute de metri in amonte de acest pod sint izvoarele

Cernei. La ruptura dintre urmatoarele doua ciuceve, cea a Vacariei si cea a
Chicerii, in gura cheilor mici si scurte ce se formeaza aici dintr-o ingramadire
haotica de grohotis, cazut din macinarea ciucevelor, apare Cerna, scurgindu-
se prin zeci de guri, la baza grohotisului. Numai cind ajungem linga izvoare
auzim dintr-o data vuietul apelor care, descatusate din intuneric, coboara
involburate. Ochiul cauta inutil izvorul principal, fiindca sint zeci si zeci de fire,
printre sute de bolovani, din care se implinesc aceste ape tumultuoase.
Primele unde se avinta grabite peste rindurile de bolovani claditi unii peste altii.
Aci, unde apa tisneste atit de vioi, si inca o suta de metri mai la vale, pina la
impreunarea cu Cernisoara, bolovanii din albie sint acoperiti aproape in
intregime cu muschi desi, alungiti si verzui-negriciosi, formind un minunat
contrast cu apele inspumate si albe. Citiva fagi batrini, cu bratele imprastiate,
ascund in umbra lor aceasta ciudata infiripare de ape.
Deasupra izvoarelor, ogasul ce vine dinspre ciuceva este aproape sec;

doar uneori se mai prelinge prin el o vinisoara de apa. La citeva zeci de metri
in aval se afla o moara ce foloseste doar o mica parte din apele acestor
izvoare. Dar, lucru ciudat, moara nu are morar. Ea apartine tuturor locuitorilor
de pe aceste coclauri, care-si aduc din cind in cind, pe cai, incarcatura de
boabe spre a o macina. Putin mai jos de moara e o punte, apoi, la citiva pasi,
imbinarea cu Cernisoara. Apele izvoarelor sint mai mari decit cele ale
Cernisoarei si parca cu firi diferite. In timp ce undele Cernisoarei curg lin,
izvoarele se pravalesc navalnic, spumoase si reci. Aici, la confluenta lor, ia
fiinta cu adevarat Cerna.
Pentru drumet, aceste izvoare puternice, tainele ce invaluie obirsia

Cernei, precum si minunata perspectiva a locurilor, fac din Izvoarele Cernei un
punct de atractie deosebit.
In legatura cu aceste izvoare, un vechi basm spune ca odinioara apele

ieseau spumegind dintr-o pestera adinca, in care, pe vremuri, cind pe Cerna
era pustietate si nu umblau oameni, se aciuase un haiduc, pe nume Mihu. Aici
isi avea el bogatiile bine pastrate in intunericul pesterii. Odata a avut un

oaspete de seama, un voievod, pe care l-a poftit in. pestera, l-a asezat pe un
scaun de argint si l-a servit numai in vase de aur. Pestera era inchisa cu o
poarta grea din lemn de tisa, bine ferecata.
Povestea mai spune ca, mult dupa aceea, ciucevele au ars. Brazii ce
invaluiau muntele intr-o mantie verde s-au pravalit la vale, ducind cu ei stincarii
imense, care au astupat gura pesterii, a carei taina a ramas de atunci
nedezlegata.
Depasind si acest minumat loc de pe Cerna, poteca duce pe mai bine de

2 km prin lunci destul de largi, presarate cu conace. In partea de sus, unde se
afla mai multe conace, locul se numeste Urzicari. Aici lunca se ingusteaza
treptat, iar Cernisoara coteste si intra in chei. Intre izvoare si chei se afla doua
ciuceve - a Chicerii si a Frasinului - despartite prin Ogasul Rau. Dincolo de
chei sirul lor continua, prima fiind Ciuceava Neagra. Zona tipica a ciucevelor se
ispraveste insa aici.
Ele ramin formele caracteristice, indraznete si pline de avint ale Cernei,

cetati in ruina, siluete ireale parca prin verticalitatea lor, atit de contrastanta
aici, in vecinatatea luncii intinse si smaltuite cu flori.
Imensii lor pereti de calcar ne-au urmarit un timp de-a lungul vaii, au disparut
apoi deodata, pentru ca apoi sa reapara aici; primele doua, marunte, ascunse
parca prin coroanele fagilor ce le asalteaza, celelalte din ce in ce mai inalte,
mai pronuntate, culminind, in amonte de chei, cu Ciuceava Mare, care domina
intinsul, constituind parca un ultim si puternic accent de final al simfoniei de
forme a Cernei.
Mai incinta aici conacele care impestriteaza mereu finetele, puntile,

moara, ce fac sa nu te simti stingher, chiar daca vor fi pustii, atunci cind vei
trece pe linga ele. Daca mai adaugam la toate acestea coloritul misterios pe
care il dau multimea fisurilor si a gurilor de pesteri, jocul crestelor crenelate,
riurile de grohotis si taina apelor ascunse ce izbucnesc biruitoare la lumina,
vom reusi sa intelegem maretia izvoarelor Cernei, fara indoiala, una din cele
mai originale si frumoase frinturi din lungul vaii.
Se spune - si semnele o confirma - ca acesti munti, cu toate luncile, erau

odinioara complet impaduriti. Bradul si pinul care vegeteaza satisfacator si in
conditii stationale mai grele, pastrindu-se si azi pe alocuri in dosul ciucevelor,
innegreau odinioara cu cetina lor bogata lantul ciucevelor. Apoi, padurile au
ars. Au ars atunci cind oameni s-au inmultit prin aceste locuri, cind nevoile vietii
i-au obligat sa defriseze, pentru a face lumina in tenebrele ce domneau aici.
Desigur ca aceste vremuri se situeaza cu citeva zeci sau sute de ani in urma;
nu atit de mult insa pentru ca povestile batrinilor sa nu vorbeasca de aceasta
stranie schimbare a peisajului Cernei.
Pe aici, pe unde azi e lumina, larg, poiana deschisa si conace pasnice, se

intindea odinioara padurea neagra, tainica, joc de umbre si lumini, amestec de
brad si fag. Cetina brazilor se apleca gratios pina in tremurul apei. Perspectiva
larga pe care o ai astazi de De ciuceve, chiar de pe vale, era inexistenta.
Populatia, inca restrinsa, nu simtea nevoia sa patrunda in aceste locuri

inospitaliere, decit numai prin pastorit in golurile de munte si pentru vinatoare.
Incursiunile obisnuite ale localnicilor si ale poterelor nu se indepartau mult de
asezarile existente pe atunci, asa incit aceste locuri puteau fi folosite de cei
pentru care intunecimea codrilor era mediul cel mai potrivit. Astfel, aproape
fiecare loc de pe Cerna isi are o poveste a sa cu haiduci.
Peste tot, in acele timpuri sau chiar in altele mai indepartate, trebuie
cautate izvoarele minunatului basm al lui Iorgovan, legat atit de strins de
plaiurile Cernei. Dar veacurile au trecut grabite. Ciucevele au ars, iar pestera
de la Izvoarele Cernei s-a astupat cu scurgere de grohotis.
La inceputul secolului al XVIII-lea, plaiul Closanilor - respectiv satele din

jurul acestei asezari - ia o importanta sociala si economica destul de mare,
datorita linistii si sigurantei relative pe care o dadea apropierea muntelui. Tudor
Vladimirescu - vataful de plai al Closanilor - infaptuieste partajul de proprietate
munteneasca a diferitelor, comune, cuprinzind si partea superioara a Vaii
Cerna. Ca urmare, viata economica ia avint, se inmultesc vitele si omul
patrunde in Cerna impins de viata pastorala. Specific acestei regiuni de munte,
cu stincarii calcaroase pe care vegeteaza mai mult tufarisuri, este cresterea
caprei. Satele Closani, Sohodol, Izvarna erau printre cele mai bogate in capre.
Ele traiesc insa pe seama padurii. Astfel a inceput macinarea principalei
podoabe a Cernei - vegetatia forestiera.
Crescatorii de capre aveau putinta sa duca o viata stabila, fara a fi

obligati la pendularea transhumanta a crescatorilor de oi. Vara, hrana caprelor
se afla din abundenta in padure; dupa caderea frunzelor, ele se puteau hrani
indestulator cu frunzele inca existente pina la caderea zapezii, dupa care
mugurii si coaja arborilor doboriti special le ofereau suficienta hrana. Ciobanul
isi asigura hrana de la capre si locuia in colibe improvizate in apropierea
"garinelor', cum sint numite portiunile de padure decimata, doborita in timpul
zapezilor mari, de la o inaltime de 1,5-2 m; in ele, dupa mult timp, lastarii ce
dau din trunchiurile mutilate o refac, dar noua padure este scilciata, cu
trunchiuri chinuite, noduroase, infurcite si pline de muschi. Pe aceste trunchiuri
sulinarii ce se dezvolta sint adeseori destul de frumosi. Refacerea padurilor
cere insa zeci de ani, astfel ca garinele trebuiau mutate an de an, ocupind
peste tot portiunile de versant cu inclinare mai dulce. Unele garine, curatite si
arse, au creat goluri, care cu timpul s-au extins: ochiuri de lumina, de
perspectiva, in imparatia aceasta a tacerii si intunericului. In aceste goluri
create pe suprafete mai mari, pe potecile de acces binecunoscute acum, au
inceput sa fie aduse periodic si vitele mari, intensificindu-se astfel viata
pastorala in Cerna. Abia mult mai tirziu, la inceputul veacului nostru, populatia
inmultindu-se, s-a simtit nevoia unei expansiuni teritoriale. Astfel, poienile
pastorale au devenit treptat terenuri de cultura si de sedere temporara.
Poienile au inceput sa se inmulteasca, impinzite peste tot cu conace, ca de
pilda cele din plaiul Girdomanului.
Sa revenim insa la inceputurile vietii pastorale din Cerna. Daca vom

incerca sa ne imaginam figura aspra a acestor sihastri, caprari, ce nu coborau
ani intregi in comuna, vom simti poate ceva din libertatea deplina a vulturilor
sau a salbaticiunilor codrului. Oamenii acestia, care au disparut numai cu
citeva decenii in urma, se confundau total cu padurea si cu tainele ei.
Permanenta vietuire in padurea lipsita de orizont, in zilele insorite sau
intunecate, adeseori naclaite in ceata, in nopti de caverna sau argintate de
luna, cu geruri cumplite sau trasnete naprasnice, teama de fiarele padurii, de
zgomotele ei neintelese, toate acestea au creat, desigur, fondul sufletesc al
acestor fiinte ciudate, au generat superstitia, personaje supranaturale, cu care
omul isi confunda mereu viata. Prin acest aspect, "caprarii' se deosebeau mult
de ciobanii din goluri, care traiesc permanent in lumina si in scalda zarilor.
In ciuceva se ascundeau - cum arata legendele - balauri uriasi, in stare

sa manince vite, sa faca rau si trebuia sa te lupti mereu cu ei. Noaptea, prin
bezna de nepatruns, zmeii si zmeoaicele se strecurau printre ciuceve, prinzind
infatisare omeneasca. In rezonanta peretilor imensi, unde se adaposteau
deseori "caprarii', in pesterile de la Firlau sau din celelalte ciuceve, chicotele
zmeilor sau cintecele zmeoaicelor rasunau amenintator sau, poate, uneori,
pline de duiosie si chemari.
Aceasta era lumea' sufleteasca in care traiau permanent acesti oameni,

feriti de zbuciumul vietii de jos, de frica poterelor sau a schimbarilor de domnii.
Azi, privelistea s-a schimbat cu totul pe Cerna. In locul intunecimii de

altadata e peste tot lumina, perspectiva, iar vechii "caprari' au ramas in umbra
trecutului.
Cer iertare, iubite cititor, daca cumva am abuzat prea mult de rabdarea
ta, prin prea multe amanunte si interpretari. Am considerat insa ca toate
acestea sint necesare pentru a cunoaste si intelege cu adevarat nu numai
tabloul rece al Cernei, ci si sufletul ei cald, vibrind de taine.
Vei vedea aici paduri adeseori sfirtecate, cu forme bizare, semanind

parca cu maturi fioroase de vrajitoare, cu trunchiuri mici, chinuite, gheboase.
Te vei mira mult si vei pleca poate nelamurit daca nu te vei gindi la garinele
caprarilor de altadata si la incendiile repetate ce au mistuit padurea. Focul a
mistuit si comoara de cetina a ciucevelor, lasindu-le golase si albe, in lumina
soarelui. Apele mari, adunate din ploi torentiale, au gasit luncile complet
dezgolite, luindu-le in citeva zile sau ore de sodom, toata podoaba teraselor
linistite si smaltuite in flori. Solul adus si format de secole pe aceste lunci, pe

care odinioara radacinile arborilor il aparau cu strasnicie, apa l-a spalat cu
usurinta. Azi, din pacate, urmele acestui potop care a denudat in mare parte
lunca Cernei, lasind numai nelinistea bolovanisurilor primelor aluviuni, se intind
ca niste cicatrice, ce supara adeseori ochii.
Astazi in lungul ciucevelor infloreste gingas liliacul primavara, la un pas

de golul alpin, iar toamna, scumpia ia culori de foc. Jneapanul umple micile
politi cu cetinele lui scunde si mereu verzui. Mojdreanul si mesteacanul se
catara prin toate rupturile stincilor. In spatele lor, pe picioarele Girdomanului ce
se insira printre cele patru ogase, se afla in total vreo 40 de conace, alcatuind
asezarea cea mai mare din partea superioara a Cernei. Conacele nu sint
locuite permanent, insa acest interval este destul de mic si anume, in toiul verii
cind nu a inceput inca coasa si oile sint sus in munte. Dar si atunci vom gasi
mereu oameni veniti la prasila porumbului sau cite un batrin ce sta permanent
aici. In restul timpului este plin de oameni, un adevarat sat in apropierea golului
alpin, pe fetele pline de soare si calduroase ale Girdomanului.
Etapa cam lunga ce ne asteapta pina la alte obiective sau taina acestor
locuri ne indeamna sa facem si aici popas de noapte, fie intr-un cort, pe malul
Cernei, fie in tinda vreunui conac; sau poate vom urca la vreuna din asezarile
de pe fata Girdomanului, pe una din poteci, cautind in linistea inserarii intinsul
zarilor albastre. Oriunde te vei hotari sa dormi, seara te va invalui cu mirosul
finului copt si cu aroma povestilor ce ti le imaginezi, aievea, printre peretii
ciucevelor.
Inserarea vine si, tirziu in noapte, de dupa Culmea Cernei se ridica luna
tot mai sus, poleind ciucevele in argintiu. Le urmaresti liniile frinte intr-un joc
capricios, umbre aruncate printre pete luminoase. Tirziu, vei adormi in
leganarea gindurilor si in tremurul lunii ce se reflecta in undele clipocinde ale
Cernei. Undeva, aproape sau departe, izvoarele Cernei vuiesc in linistea
intinsurilor, rupind-o.
In zori, cind pe culmile inalte se vor aprinde cele dintii lumini ale
rasaritului, vom parasi si noi aceste locuri; imaginea lor ne va insoti insa si nu o
vom uita niciodata.
CERNISOARA - DIN CHEI LA VARSAREA MANES1I
Timp necesar: 1 ora.
Cheile Cernisoarei poarta acest nume fara a avea insa aproape nimic din
maretia unor adevarate chei. O trecere scurta de citeva sute de metri - printre
doua ciuceve - cu pereti abrupti, in parte impaduriti, si cu ingramadiri bogate de
bolovanis pe albie.
Fig 10
Pe o mica portiune, intr-adevar ingusta, poteca se furiseaza printre

bolovanii uriasi, intr-un mers sinuos. O gura de pestera se deschide chiar la
intrarea in chei. Este o pestera mica, intortocheata si scunda. Si aici, insa, ca
in mai toate pesterile din aceasta zona superioara a Cernei, au fost gasite
specii animale interesante.
La iesirea din chei te intimpina o mica poienita. Aici este si confluenta

Cernisoarei cu piriul Scurtu, intre care se termina Culmea Manesii, domoala si
bine impadurita. Adeseori, pe aceasta culme coboara sau urca grupuri de
turisti (vezi traseul de legatura nr. 13). Poteca cea mai completa, mai bogata in
privelisti si mai directa spre Retezat merge inca citiva kilometri in amonte,
urcind apoi pe Culmea Sturului in golul alpin. De aici, din poienita, se poate
observa bine in zare acest gol al Sturului. Desi ne aflam pe vale, putem urmari
in afara de golul amintit si cele doua ciuceve ce urmeaza: Ciuceava Neagra si
Ciuceava Mare. Poteca duce in continuare pe vale. Ea strabate mai multe
poieni, in care feriga a napadit peste tot. Apoi ea este complet lipsita de
perspectiva. Padurea coboara pina la firul apei, bine inchisa, devenind de la un
timp aproape obositoare. Portiunea aceasta in care intunecimea padurii, fundul
de vale si curgerea apei ne dau o usoara neliniste, nu masoara insa decit 3-4
km. Poteca mincata pe alocuri de ape nu are un mers regulat, ea trecind de
mai multe ori peste apa intr-o parte sau alta. Aproape neobservata apare
confluenta dintre Cernisoara si piriul Manesii, punct de unde incepem urcusul,
parasind apele limpezi, pe care le-am privit zile de-a rindul, in trecere pe
Cerna. Urmele unui marcaj ce vine de la Izvoarele Cernei ne vor indica drumul.
URCUSUL STURULUI SI CURMATURA SOARBELOR
Partea de jos a culmii pe care incepem urcusul este impadurita. Pentru

moment ochiul este surprins de infatisarea acestei paduri taiate in trecut "la
capre', cu trunchiuri scorburoase si de forme bizare. Pe masura ce urcam, la
inceput destul de pieptis, printre raristile care se succed tot mai des, in partea
sudica incep sa se contureze siluetele celor doua ciuceve, mai mult golase si
foarte prapastioase: Ciuceava Mare si Ciuceava Sturului. Imaginea lor este un
nou element de decor ce atrage atentia. Culmea este presarata de poieni, mai
numeroase in partea superioara, unde urcusul devine mai usor si ne scoate in
golul alpin, la marginea padurii, linga stina Sturul. Vom poposi aici, imediat
linga stina, la izvoarele reci si cristaline ce tisnesc din pajistea alpina.
La citeva sute de metri in spate se contureaza un mic virf cu o

ingramadire de lespezi. Asezat deasupra curmaturii de la Soarbele, el ofera
una din cele mai cuprinzatoare perspective.
De linga stina Sturul, o poteca putin umblata duce de-a coasta la liziera
padurii pina la Curmatura Soarbele si apoi la stina Soarbelor, de unde drumetul
isi ia cu adevarat ramas bun de la Cerna. Liziera padurii este puternic

zdrentuita, pasunata, cu arbori in forma de steag, cu tufe mici de jep, de
ienupar, de afin, cu covor de Bruckentalia, presarat cu campanule si intesat cu
parul-porcului.
De aici se poate urmari zona ciucevelor de sus. Ciuceava Neagra, de

deasupra Cheilor Cernisoarei, apare ca o frintura de munte taiata de ape; apoi
Ciuceava Mare, ca un bulz neregulat, masiv, cea mai impunatoare dintre toate.
Imediat in fata, mica si stearpa, este Ciuceava Sturului. Peste ea, mai catre
stinga, Ciuceava Sarbii, lunga, zimtata, presarata cu molizi si pini. Printre ele
banuim trecerea prin chei a Cernisoarei. In spatele acestor ciuceve se
desfasoara piraiele Sterminosului, pe piciorul lung al Turcinesei, care se
prelungeste ca o coada din trupul alungit al Oslei, formind fundalul privelistei in
aceasta parte. Sub Oslea si numeroasele ei picioare de plai se infiripa Valea
Jiului Rominesc. Dincolo de spinarea Turcinesei se schiteaza ca o umbra
culmea domoala a Muntelui Frumosul, iar mai sus, spre apus, in spatele culmii
linistite a Cernei, la obirsiile Motrului, se ridica impetuos Piatra Mare a
Closanilor.
Privirea ne este atrasa apoi de culoarul lung si drept al Cernei. In stinga

vaii se desfasoara Dosul Cernei, scurt, uniform si abia departe mai framintat,
catre Virful lui Stan si cele urmatoare, pina la Domogled. In dreapta vaii se
alungeste cununa Muntilor Godeanu si apoi a Muntilor Cernei. Din ea se
destrama prelungi, cuprinse intre afluentii Cernei, culmile Manesii,
Girdomanului, Micusei, Bulzului, Oslei Romine, Oplesatei, iar in spatele
acesteia, abia banuite - Culmea Stepanului si Cracul Mare. Aceste culmi se
succed in noua planuri de profunzime, dintre care sapte bine distincte, pina la
Oplesata. In spate, spre nord-est, privelistea se schimba total ca tonalitate. In
locul culmilor prelungi si depanate de pe Cerna apar ingramadirile masive si
salbatice de la obirsia Jiului si din Retezatul Mic: Virful Stanuleti, Piatra
Iorgovanului, Albele, Piule, Plesa; peste tot ne apare albul, patat de negrul
jepilor si sfirtecat in cleanturi. In fata distingem valea glaciara a Soarbelor si
apoi Valea Jiului Rominesc, pina departe spre Cimpul-lui-Neag.
Privelistea, nespus de bogata, pare un indemn, o chemare la alte colindari

peste intinsul muntilor. Un alt punct cu perspectiva larga intilnim si in Oplesata;
de acolo insa peisajul este mai framintat, iar detaliile lui se definesc mai greu.
Aici, in tinutul cosasilor ascunsi prin ierburi, putem urmari intreg firul Cernei, pe
care il zarim tremurind prin poienile inflorite din vale.
O poteca mult umblata porneste de linga stina Sturului, prin padure, intii in apa
Sturului si apoi in linistea poienilor de la Scoc. Aici, piraiele sint seci. Ele nu au
nici forma tipica de piraie si nici vreo urma de albie nu tradeaza curgerea
apelor pe aici. Ele au mai mult aspectul unor pajisti minunate, ce se alungesc
mult; totusi ele constituie, in totalitatea lor, o retea hidrografica. Apele ce se
scurg de pe versanti sint inghitite de sorburile dolinelor ce se zaresc peste tot
in aceste poieni. Putin dupa intrarea in aceste vai seci, urmele unei doline,
recent create, cu rana pamintului crud, ne rasar inainte. Pilnia dolinei este plina
cu apa ce se pastreaza datorita impermeabilitatii solului. Locul se numeste
Lacul Retei. De aici poteca urmeaza scocul spre vale, apoi, la prima intilnire cu
un alt scoc, la poalele ciucevei Sxarbii, o ia in stinga. Dupa ce trece citeva sute
de metri pe sub cetinile joase ale molizilor ce se intilnesc tot mai des aici, ea
iese din nou in poiana, in curmatura de la Scocul Soarbelor, pe cumpana de
ape intre Cerna si Jiu. Spre Jiu, poiana continua inca mult in jos, pina cind
intilneste - venind din stinga - Valea Seaca a Soarbelor. Adapostul - cantonul
silvic de la Cimpusel (Casa Cimpusel) - se afla la numai 30-40 minute de mers
in jos, pe vale. In continuare, pe Valea Jiului in jos se poate ajunge la Cimpul-
lui-Neag (vezi traseul de legatura nr. 14). Urcind pe Valea Soarbelor, dupa
circa o ora de mers, se ajunge la stina din Soarbele, catre care duce si poteca
descrisa anterior, din golul Sturului. Legatura cea mai usoara cu Masivul
Retezat pleaca de la aceasta stina, prin Curmatura Paltinei.
Linga poiana de la Scocul Soarbelor, la citiva pasi numai, se afla stina si

golul alpin al Sarbii. Poteca ce duce la Tismana porneste de aici, urcind in
citeva serpentine pina la punctul denumit "La Suliti', imediat sub Oslea.
DIN CERNISOARA LA SCOC, PRINTRE CIUCEVE
Alaturi de poteca cea mai directa si mai usoara, pe care am descris-o

anterior, prin care se ajunge din Cernisoara la cumpana vailor Cerna si Jiu,
respectiv la Scocul Soarbelor, exista si o varianta, pe cit de frumoasa, pe atit
de dificila. Este traseul ce trece prin cheile mari dintre ciuceve. Pe anumite
portiuni acesta necesita oarecare cunostinte de alpinism si mult curaj.
La confluenta Cernisoarei cu piriul Maneasa, acolo de unde poteca

descrisa urca pe Culmea Sturului, vom tine albia din dreapta, care la inceput
are foarte putina apa si apoi devine complet seaca. La numai citeva sute de
metri piriul coteste mult in dreapta; in prelungire se deschide albia unui piriias.
De la acest punct de confluenta incepe Ciuceava Sturului. Cernisoara, seaca

de aici in sus pe o buna portiune, se furiseaza, in continuare, prin cheile
salbatice si prapastioase dintre aceasta si Ciuceava Mare. Albia vaii este
acoperita cu bolovani de toate marimile, adeseori cu scobituri facute de apa, si
de mici covorase cu depuneri de pietris si nisip; ici-colo apare cite un mic ochi
de apa si, peste tot, siluetele fagilor si frasinilor ce s-au instalat pe putinul
pamint din fundul vaii. In stinga, Ciuceava Sturului se inalta in pereti de un alb
obositor, fisurati neregulat, pe care spinzura deasupra abisului rare exemplare
de pin, avind la poale scurgeri imense de grohotis. Printre bolovani, o mare
bogatie de plante, specifice acestor locuri. Dintr-un punct pe albie incepe sa
apara apa, intii putina, apoi tot mai multa. Aici sint sorburile nevazute, in care
se pierde piriul Sterminosul, singurul tributar ale carui ape dispar aici, pentru a
iesi, probabil, la Izvoarele Cernei.
Dupa o distanta de aproximativ l km, in stinga se formeaza o alta albie

seaca. Firul principal, pe care curge apa, coteste in dreapta si dupa putin iese
din chei, devenind un piriu tipic de munte, cu multe piriiase secundare. De aici,
putin mai sus si pe dreapta, o poteca iese in spatele Ciucevei Mari, de unde se
poate urca usor pe aceasta. Aici, sus, in despicatura celor doua creste ale
Ciucevei, la circa 50 m sub cleantul principal, putem, la nevoie, sa instalam
cortul. Sa nu uitam, insa, ca apa lipseste aici.
Drumetul hotarit sa intreprinda acest drum, nu va urma piriul Sterminosului, ci

va urca prin chei, pe albia seaca ce se desprinde in stinga, despre care am
vorbit mai sus. De aici si pina in poienile Scocului trecerea este impresionanta,
dar plina de greutati. De ambele parti peretii sint mai drepti si mai apropiati,
incit pe alocuri de-abia se mai observa cerul. La Sarcineri este trecerea cea
mai dificila. Un prag inalt, o saritoare de mai multi metri, a carei escaladare nu
se poate face decit cu greutate. Trecind de acest obstacol, cheile continua ca
si pina aici; nu departe, ajungem la confluenta albiei Sturului (in stinga) cu cea
a Scocului (in dreapta), ambele putin pronuntate si seci. Urcind pe albia sau
ogasul din dreapta, ajungem dupa circa 600-700 m in poienile de la Scoc. Dat
fiind dificultatile acestui traseu, nu-l recomandam decit ca o varianta la
itinerarul principal si numai acelora care au o oarecare pregatire alpina.
BASMUL CERNEI[3]
Vraja muntilor, a stincilor aspre, a apelor si a padurilor intunecoase, cu

viata ce pulseaza in ele, au rodit in imaginatia generatiilor de oameni cele mai
minunate basme si legende. In ele apar deseori caractere tari si drepte, figuri
de balada sau de epopee. Iorgovan este rodul Cernei. Si parca in nici o alta
balada romineasca eroul nu se identifica atit de puternic cu natura insasi. El
creste semet, ca un perete, si curat ca albul pietrei de calcar, din linistea
plaiurilor Cernei.
Inceputul a fost miracolul izvoarelor calde. Acolo, sub tancurile

Domogledului, tisnesc din pamint izvoare ce dau sanatate si putere oamenilor.
In apele acelea s-au scaldat un om si un sarpe. Omul, un copilandru: Iorgovan,
singurul fecior al mocanului ce stapinea turmele de pe plaiurile Cernei. In
amurgul unei zile de veac, ajuns la cele sapte izvoare fierbinti, se scalda in ele
si, drept urmare, dupa o singura scalda:
Crescu Iorgovan
Cum altu-n-tr-un an,
Tapan si virtos,
Zdravan si vinos,
Zglobior la minte,
Dar plin de virtute,
Cu spetele late,
Cu chica pe spate.
Sarpele, un pui de napirca, se scalda si el in aceste izvoare facatoare de

minuni, si dupa fiecare scalda intr-unul din cele sapte izvoare, ii crescu cite un
cap si se ingrosa, facindu-se astfel un balaur urias, cu sapte capete, fiecare cu
un corn in frunte si in virful fiecarui corn cu cite o piatra nestemata. Balaurul
incepu sa faca prapad, mincind cu nemiluita tot ce intilnea in cale. Intii putin,
apoi din ce in ce mai mult. Un bou pe Muntele Boul, o turma intreaga cu
ciobani o sorbi in Valea Soarbele. Pe plaiurile Muntilor Cernei, unde pasteau
turmele tatalui lui Iorgovan, se intinse astfel jalea si pustiul.
In acel timp, in aceasta minunata vale, trei fete au pornit pe Cerna in sus,
nestiind de prapadul de aici:
Trei mindre surori
Ca si niste flori
In luna lui mai
Codru ca un rai
Si mergeau tacute
Pe picior de munte
Prin cleanturi marunte
De vinturi batute.
Plimbindu-se, cintind, zburdind de bucuria vietii in aceste locuri inflorite,

spre seara au obosit si au poposit. In faptul inserarii, in lumina stearsa a
amurgului, in oglinda unei dorne din care isi astimparau setea, cele doua surori
mai mari si-au dat seama ca sora lor mai mica
Cu cosita deasa,
Cu sprinceana trasa
Si geana sumeasa
Pica de frumoasa.
Le-ntrecea pe toate.
Stralucea in noapte
Luceafar de zori,
Floarea florilor.
Atunci cele doua surori mai mari s-au sfatuit si, pe cind cea mica dormea,
au lasat-o singura si au fugit, ca sa nu mai stie de ea.
Trezindu-se si vazindu-se singura, fata a inceput sa rataceasca prin

locurile acelea necunoscute. In linistea codrului isi striga mereu surorile, dar
nimeni nu-i raspundea, nici glasul pasarelelor, nici sopotul izvoarelor. In largul
unei poieni s-a oprit si a inceput sa-si plinga soarta, plina de alean:
Mi se plingea florilor
De dorul surorilor
Si se vaita brazilor
De dragostea fratilor,
Si se jelea fagilor
De dragul parintilor.
De departe, din tancurile in care haladuia, balaurul o auzi si se duse spre

poiana sa o manince. La vederea lui, fata fugi disperata in padure, rugindu-se
soarelui s-o scape de urgie. Facindu-i-se mila, soarele o transforma intr-o ciuta
si astfel ca fugi ca vintul si ca gindul. Balaurul flamind, cautind-o mereu, dete
peste surorile ei care se ratacisera si ele prin intunecimea codrilor si le inghiti
dintr-o sorbitura. Prin imparatia aceasta a balaurului, de mult timp nici un voinic
nu mai avea curajul sa treaca. Singur Iorgovan, viteazul novacean, se
incumeta prin aceste locuri, calare pe un buiestru ce minca jar, inarmat cu un
palos maiestrit facut, intr-o dimineata se scula grabit, dupa un vis in care
vazuse aievea cum trei fete se ratacisera in pustiul balaurului si le pindea
primejdia mortii, isi incaleca buiestru, isi lua palosul, ogarii, soimii si porni:
Prin muntii cu stinci,
Prapastii adinci,
Prin-naltii de munti,
Prin codrii carunti,
Prin codru-nverzit
Bun de voinicit
Sa nu vie-acasa
Fara de mireasa.
Cintind de trezea codrul din somnul veacurilor, isi indemna mereu calul:
Hai negrule, hai,
Sa suim in plai
La gura de rai,
La fata de crai.
La sfirsit de codru des, la poala muntelui sur si plesuv, Iorgovan poposi.

Se odihni, minca si apoi porni din nou la vinatoare. Undeva, intr-o strinsura de
munti, dete peste balaur, infuriat, se lua la lupta cu el si Iorgovan reusi sa-i
reteze unul dupa altul sase capete. In timpul luptei, balaurul se zvircoli prin
stincile Corcoaiei si prin alte locuri, cautind scapare, dar Iorgovan il inturna
mereu spre obirsie, pina ce il lasa cu un singur cap. Intrebindu-l de fetele de
crai pe care le cauta, balaurul ii raspunse ca le-a dat in seama zmeilor din
pesterile Cernei.
Darimat de atitea lovituri, balaurul se propti in virful cozii si se arunca in

inaltime, de unde culese in furia lui toti luminatorii cerului si ii trimise in fundul
pamintului, in virtopul zmeilor. Pamintul se intuneca astfel dintr-o data in
intregime. Mirat, Iorgovan se indrepta apoi spre virful unui munte, unde se
vedea sticlind o lumina si unde banuia ca s-a incolacit balaurul. Il nimeri cu
citeva sageti in ochi, apoi ii reteza si ultimul cap si, in furia lui, reteza cu palosul
si virful muntelui ce de atunci se numeste Retezat. Astfel a fost sfirsitul
balaurului. Veninul lui a curs si a otravit acel loc, raminind numai piatra seaca,
iar din singele lui se infiripa lacul Bucura. Capetele balaurului, duse de apele
Cernei la vale, au ajuns pina la Dunare, unde din otrava lor s-a prasit in
intunecimea pesterilor de pe Dunare, roi de muste otravitoare ce omoara
vitele.
Iorgovan a pornit apoi prin intunecimea de pacura si cu multa greutate a

gasit tainitele zmeilor, unde erau inchisi toti luminatorii. Virtopul din inima
muntilor de piatra era pazit de un paianjen. Cu ajutorul lui a coborit pina in
adincuri, unde a rapus toti zmeii procleti. A scos apoi din fundul pamintului
lumina si viata plaiurilor Cernei, ascunse acolo de balaur. S-a facut din nou
lumina pe plaiurile Cernei si soarele lucea plin de caldura datatoare de viata.
Acolo a gasit si pe doua din fetele pe care le cauta, dar, spre supararea lui, n-a
gasit-o pe cea mai mica si mai frumoasa.
Pornit-a astfel Iorgovan trist mai departe, in cautarea celei mai frumoase fete,
prin care isi cauta implinirea. Nimeni nu stia sa-i dea un sfat. Intr-o zi, insa,
poposind intr-un plai inflorit, linga un izvor limpede, zari un cerb tretior, cu sora
lui caprioara, despre care un cioban ii povestise ca a vazut-o cu ochii
inlacrimati. La rugamintea lui Iorgovan o turturea ii spuse atunci ca
Ceasta caprioara
La fuga usoara
Nu e caprioara
Ci dalba fecioara.
Pentru a afla adevarul, Iorgovan se facu ca o vineaza, dar sageta pe la

urechile ei. Caprioara ii striga atunci:
Arcul nu-ncorda,
Nu ma sageta,
Soimi nu deslati,
Ogari n-asmuti,
Ca nu-s caprioara,
Ci dalba fecioara,
si se prefacu din nou in fata:
Zina zinelor,
Floarea florilor.
Cu totii au ingenuncheat - la aceasta minune - la picioarele fetei, cu

lacrimi in ochi, bucurosi de implinirea unui vis. Era asa cum o visase Iorgovan:
Cu cosita deasa,
Cu sprinceana trasa
Si geana sumeasa
Pica de frumoasa.
Frumoasa-ntre toate
Stralucea in noapte
Luceafar de zori,
Floarea florilor
Chip de fata mare
Rasarit de soare.
Impreuna cu mireasa lui, Iorgovan o porni apoi pe Cerna in jos. Peste tot
viata se infiripa din nou dupa urgia balaurului. In luna lui florar, cind codrul e ca
raiul de frumos, alaiul coborind pe plaiurile Cernei, in vale, crestea mereu, pina
a ajuns la apele calde. Aici s-a incins apoi o nunta mare, ca-n povesti, la care a
luat parte alaturi de nuntasi intreaga natura: flori, negraitoare.
Si astfel, basmul sfirseste tot acolo unde incepe: la minunea izvoarelor

calde. Basmul a colindat neobosit intregul plai inmiresmat al Cernei. A colindat
codrii plini de taine, poienile scaldate in lumina si flori, cheile stincoase cu urma
balaurului, carsturile sterpe sau "locurile pustiite de balaur', virfurile Oslei,
Retezatului, Valea Soarbele, care toate si-au gasit izvor in graiul basmului, si s-
a intors invingator si bogat aici in vatra izvoarelor.
Bogata imaginatie a oamenilor a creat zeci de variante ale acestui basm,

dar in toate figura voiniceasca a lui Iorgovan da viata si lumina unei lumi
intunecate si cuprinse de dezastre.
Astfel, in toata povestea de imagini a Cernei, Iorgovan este parca mereu

prezent, ca un suflet zbuciumat ce da viata pina si celei mai seci pietre din vad.
TRASEE DE LEGATURA INTRE CERNA SI IMPREJURIMI
In lungul Cernei, circulatia se limita in trecut la portiunea dintre Herculane si

Tesna, pe vechiul drum. In rest, legatura dintre locuitorii acestei regiuni se
facea mai mult peste culmile ce separa Valea Cernei de comunele apropiate.
Aceasta circulatie restrinsa, impusa mai ales de starea anumitor portiuni ale
Cernei, au imprimat un caracter aparte vietii sociale de aici, favorizind in
acelasi timp crearea unei retele dese de poteci spre regiunile invecinate.
Alte poteci, in special in partea superioara a vaii, urmau plaiurile muntilor,

ducind la stine sau in zonele pastorale de pe intinsul golurilor alpine. In tot
lungul Cernei drumetul va gasi, astfel, destule posibilitati pentru a trece in
regiunile invecinate, pline si ele de pitoresc, regiuni pe care le infatisam mai
jos.
In sudul si sud-estul Cernei un interes deosebit il prezinta carstul

mehedintean - o regiune caracteristica, denumita carst de platforma, situat la
obirsiile vailor Motru, Cosustea, Topolnita. Aceasta regiune formeaza un podis,
asezat intre Muntii Mehedinti si depresiunea olteana, cu un relief caracteristic,
cu o retea hidrografica complexa, cu numeroase doline, avene si vai oarbe si
cu cimpuri intregi de lapiezuri, denumite local "cornete'. Dintre cele mai
interesante obiective turistice de aici, amintim: Podul natural de la Ponoare si
Zatonul, o polje tipica, situata in imediata apropiere, ambele la o distanta de
numai 6-7 km de localitatea Baia de Arama. Ele sint accesibile pe potecile ce
trec prin Izverna sau prin Obirsia Closani (traseele l, 4). Un alt obiectiv il
prezinta Piatra Mare a Closanilor (traseele 7, 11), in pieptul careia se ascund
interesantele pesteri de la Closani - unde se afla si singurul laborator de
speologie din tara - accesibile prin potecile ce trec din Cerna in Motru, incepind
din Cerna-sat.
La est de Valea Motrului, localitatea Tismana si imprejurimile ei - cu

izbucurile de la Izvarna etc. - prezinta un deosebit interes stiintific si turistic.
De la Obirsia Cernei se poate trece peste Muntele Oslea in Muntii

Vilcanului unde, dupa un drum lung (traseul 16), drumetul poate intilni regiuni
splendide, cu aspecte montante tipice, sau zonele carstice ca Valea si Cheile
Sohodolului, izvoarele de la Runcu, cimpul de lapiezuri de pe Virful Plestioara
sau interesanta vale a Gropului.
Valea Jiului, care incepe imediat de la Scocul Soarbelor, ofera de

asemenea o regiune plina de frumoase obiective turistice.
Spre nord si nord-vest de Cerna, muntii Godeanu, Tarcu, Muntele Mic

(traseele 8, 9) reprezinta obiective interesante pentru zona mijlocie a vaii, iar
intreaga lume alpina a Retezatului (traseele 12, 13) - pentru zona superioara.
Din aceasta scurta prezentare reiese ca in vecinatatea Cernei exista

numeroase si importante obiective care ridica valoarea itinerarelor turistice in
aceasta regiune.
Vom prezenta in continuare citeva dintre cele mai importante poteci de

legatura spre aceste obiective turistice. Nu vom aminti insa nici de potecile din
jurul Herculanelor, descrise la un capitol anterior, nici de zecile de poteci de
interes pur local, ce fac legatura cu catunele imprastiate prin Valea Cernei.
PE PIRIUL TESNEI LA IZVERNA
Poteca porneste de linga Podul Tesnei si urca intii pe aglomerarea de

bolovanis de mari dimensiuni de la poalele versantului calcaros, ce se afla in
apropiere de iesirea piriului Tesna din stinca. Aceasta aglomerare este bine
fixata, avind chiar padurea instalata pe ea. Dupa ce o strabate in toata latimea,
poteca intra in cheile destul de impresionante pe care le-a daltuit piriul in
pieptul faliei. Pereti amenintatori, rupturi si, peste tot, stinca alba si stearpa - ici
si colo cu pini izolati. Trecind de chei, poteca intra in bazinul Tesnei, aproape
fara apa, de unde se desparte o poteca ce duce in comuna Izverna si una in
comuna Costesti, prin apropierea Virfului Ciolanului. In tot bazinul Tesnei
aspectul reliefului este acelasi, cu vai inguste, seci, cu versanti calcarosi,
adeseori carst gol, fara vegetatie, cu numeroase doline.
Trecind cumpana apelor, poteca coboara prin citeva poieni in comuna

Izverna, trecind intii prin satele Giurgiani, Stoieni.
Timp necesar: Podul Tesnei-Izverna: 4-5 ore.
2. PE CULMEA VLASCU-STEPAN LA CORNEREVA
Asezarile din Cerna ce incep de la Slatinic, Zavoaie, Culmea Stepan

apartin de marea comuna de munte, Cornereva. Poteca ce face legatura intre
aceste asezari si comuna trece culmea Muntilor Cernei, peste Virful Vlascu
Mare, la aproape 1600 m inaltime. Este o poteca buna, practicabila cu calul,
mult umblata in tot timpul anului, intrucit face legatura si cu Baia de Arama, prin
poteca vecina de pe Valea Arsasca.
Poteca porneste de la Bobot, urca lin pe Culmea Stepan, printre asezarile

de aici, apoi din ce in ce mai repede in partea superioara a culmii, unde ca se
numeste Culmea Vlascului. La iesirea in gol urmeaza un urcus pieptis de
citeva sute de metri, pina sus in culmea muntilor, de unde ochiul poate
imbratisa o regiune foarte intinsa de munti. In continuare, ca coboara lung, cind
intins, cind pieptis, pina la catunul Frasincea, la cca. 5-6 km de centrul
comunei Cornereva.
Timp necesar: Bobot-Virful Vlascu cca. 4-5 ore. Virful Vlascu-comuna

Cornereva cca. 4-5 ore.
3. PE CULMEA STANCII LA OPLESATA SI APOI LA CORNEREVA
O alta varianta de legatura intre Bobot si Cornereva, mai lunga si mai

grea, trece prin golul Oplesatei. Ea ofera insa drumetului o panorama
neasemuit de frumoasa, pe care o poate cuprinde cu privirea din virful izolat al
Oplesatei.
Pornind de la gura Iaunei, poteca urca pieptis pe Culmea Stancii, pe o

portiune destul de lunga si grea. Pe la jumatatea versantului ea se linisteste
putin, intilnind poienile de pe aceasta culme, la Fagetel. Trecind mai departe,
ea urca din nou pieptis, depaseste citeva portiuni dificile, pina atinge altitudinea
de cca. 1400 m. Pe ultima portiune, inaine de golul Oplesatei, culmea este
linistita.
Din golul alpin, izolat ca o insula, al Oplesatei, poteca continua pe culmea

intinsa si total impadurita a Prisloapelor, ce separa bazinul Iaunei de cel al
Craiovei, pina in golul larg al Muntilor Cernei. Din gol se poate trece in partea
cealalta a muntilor si intilni aceeasi poteca ce coboara in Frasincea si
Cornereva, sau se poate continua drumul pe culmea Muntilor Cernei, spre
Virful Godeanu.
Timp necesar: gura Iaunei-Oplesata 3-5 ore, Oplesata-Cornereva 6-7 ore.
4. PE VALEA ARSASCA LA OBIRSIA-CLOSANI SI BAIA DE ARAMA
O veche poteca importanta de acces venea in trecut din comuna Obirsia,

prin Valea Arsasca, la Bobot. Ea este si astazi una din cele mai umblate poteci,
fiind destul de usoara. Poteca porneste de la Bobot intii pe firul apei Arsasca,
apoi la o bifurcatie principala a vaii urca pe versant, strabate numeroase si
frumoase poieni si ajunge pe cumpana apelor, in punctul numit Mazdroni. De
aici se poate cobori fie la Izverna, fie la Obirsia. Prin satul Godeanu, cocotat,
pe coaste, printre "cornete' aride, se ajunge foarte repede in comuna Obirsia,
de unde se poate continua drumul la Baia de Arama.
Timp necesar: Bobot-Mazdroni-Obirsia 4-5 ore, Obirsia-Baia de Arama 3-

4 ore.
5. PESTE GEANTUL SCHITULUI SI RIMNUTE, LA OBIRSIA
Tot la Obirsia se poate ajunge pe o alta poteca, ce porneste ceva mai jos
de Lunca Mare, de sub geantul Schitului si urmareste culmea prelunga si
domoala dintre piraiele Rimnutelor si Valea Motrului. La inceput urca pieptis, in
serpentine, pe sub bolta padurii ce s-a instalat pe stincaria de calcar a
geantului si apoi se linisteste brusc, imediat in spatele crestei geantului. In

continuare urca lin in numeroase cotituri, ochiul putind urmari in voie privelistea
din spate a sirului de geanturi, precum si bazinele Rimnutelor, despadurite
puternic si cu numeroase colibe.
Din acest drum se poate cobori usor si la Furca Caprei, in bazinul

Motrului sec. Drumul principal coboara la comuna Obirsia.
Timp necesar: geantul Schitului-Obirsia 4-5 ore.
6. DIN LUNCA SCHITULUI IN GOLUL MUNTILOR CERNEI, PE PLAIUL

GISTII
Pe vechea poteca de granita, destul de rau intretinuta, se poate ajunge din

lunca Schitului, respectiv de la gura Vaii Craiovei, sus in golul alpin al Muntilor
Cernei, la Dobre-Virf sau la Virful Cailor. De aici se poate cobori imediat in
Valea Hidegului sau, continuind drumul pe culme spre nord-est, se poate
ajunge la Virful Godeanu. Este un traseu in general mai putin indicat, deoarece
se paraseste Valea Cernei, intr-un punct unde ea nu si-a dezvaluit cele mai
multe frumuseti si obliga la un drum de culme lung, obositor, pina la alte
obiective turistice.
Timp necesar: gura Craiovei-Dobre-Virf 5-7 ore.
7. DIN CERNA-SAT LA CLOSANI, PE PLAIUL MARE
Unul dintre cele mai umblate drumuri-poteci, care duce din Cerna in
Valea Motrului, porneste din dreptul scolii din Cerna-sat. Dupa un urcus de
citeva sute de metri, de-a lungul unor serpentine pline de farmec, perspectiva
se deschide larga, cu ingramadirea Oslei Romine drept in fata, cu Valea Cernei
ce se alungeste mult in ambele parti si cu lunca larga in care casele din Cerna-
sat iti apar ca niste miniaturi, asternindu-se la picioare. Poteca urca pina sus in
culmea apelor, in Dealul Cernei, de unde coboara lung, intins printre case
presarate pe culmi, pe asa-numitul Plaiul Mare. Ea coboara in Valea Motrului la
Fata Plaiului - cum este numit punctul de confluenta al Vaii Caprei cu cea a
Dobrotei, care formeaza Motrul Sec. De aici si pina la Closani sau in comuna
Calugareni, de care apartine aceasta, exista un drum de masini pe vale sau
calea ferata forestiera. Din comuna Calugareni se poate ajunge la Baia de
Arama fie pe drum, fie pe o poteca mai scurta, in cca. 1-2 ore. De asemenea,
din Calugareni exista legatura zilnica cu autobuzul la Tg. Jiu.
Timp necesar; Cerna-sat - comuna Calugareni 5-7 ore, Calugareni - Baia

de Arama cca. 8 km., Calugareni - Tg. Jiu cca. 2 ore cu autobuzul.
8. DIN CERNA-SAT IN MUNTII CERNEI-GODEANU, PESTE OSLEA

ROMINA
Tot din Cerna-sat o poteca de vite mult umblata urca in golul Muntilor
Cernei. Ea urca intii la citeva stinci asezate la liziera padurii sub Virful Oslea
Romina, de unde se poate continua drumul, in culmea principala a muntilor,
intre Virful Godeanu si Virful Izvoru. Imediat dincolo de culme se afla izvoarele
Riului Ses, afluent al Riului Mare din Retezat, care se incovoaie intr-un mers
unduios, intr-o veche platforma de eroziune.
De aici se poate trece cu usurinta spre Tarcu sau se poate continua pe

culmea principala, peste Virful Godeanu, in Retezat. Poteca merge mult pe gol,
mereu cu o perspectiva intinsa, si este poate cel mai indicat traseu de legatura
intre Valea Cernei si Muntii Tarcului.
Timp necesar: Cerna-sat - culmea Muntilor Cernei 4-5 ore.,
in continuare pina la Virful Tarcului cca. 4-6 ore.
in continuare pina la cabana Gura Apei prin Curmatura Scaritei si Valea

Branului cca. 5-7 ore.
PE CULMEA BALMOSULUI LA VIRFUL GODEANU
Un alt "plai' de vite urca de la gura Balmosului in golul Muntelui Godeanu,

urmarind indeaproape Culmea Balmosului. Este o poteca cu o singura portiune
mai grea, la inceputul ei, apoi cu un mers intins, dar lipsita aproape complet de
perspectiva, pina la iesirea ei in golul alpin. Legaturi posibile - aceleasi ca la
traseul anterior.
Timp necesar: Valea Cernei - Virful Godeanu 4-6 ore.
10. PE CULMEA BULZULUI, IN GOLUL MUNTILOR GODEANU
Pe culmea mult alungita si domoala a Bulzului urca o alta poteca mult

umblata. Ea porneste din Cerna putin mai jos de varsarea Carbunelui, facind in
acest loc legatura cu poteca urmatoare pe care o vom descrie, ce duce la
Closani, pe plaiul Paltineiului.
La inceput, urcusul in serpentine este ceva mai iute, domolindu-se insa

mult de indata ce ajunge pe culmea principala a Bulzului.
Aceasta culme lunga si bine individualizata, cuprinsa intre apa Radatesei

si a Ivanului, se termina domol in golul alpin cu acelasi nume. Putin dupa
terminarea padurii, pe drumet il intimpina o surpriza placuta - sint asa-numitele
"biserici ale Bulzului', niste stinci de citeva zeci de metri, tisnite ireal, parca, din
mijlocul pajistei. Perspectiva este larga, imbratisind o buna parte a Vaii Cernei,
precum si culmile ce o despart de Oltenia. Poteca iese in culmea principala a
Muntilor Godeanu la Virful Bulzu, unde intilneste vechea poteca de granita,
intre Virful Bulzu si virful imediat vecin, spre vest - Virful Murariu - se afla
Curmatura Scaritei, crenelata ca zidurile unei cetati, de unde se desprinde o
poteca de legatura ce duce, la inceput, pe apa Branului, apoi prin golul
Branului, la cabana Gura Apei.
Timp necesar: Cerna - Virful Bulzul 4-6 ore.
in continuare prin Curmatura Scaritei la cabana Gura Apei 4-5 ore.
in continuare la cabana Buta, peste Virful Micusa, Virful Paltina, Piatra

Iorgovanului 6-8 ore.
11. SPRE CLOSANI, PESTE CULMEA CERNEI
Legatura din partea superioara a Cernei cu Valea Motrului Mare si

respectiv cu satul Closani si comuna Calugareni se face prin trei poteci, din
care mai circulate sint doua. Prima si cea mai de jos porneste din acelasi punct
cu plaiul Bulzului, descris anterior. Urca in serpentine repezi cele citeva sute de
metri ale Dosului Cernei, apoi, pe o poteca lunga, in apropierea Culmei
Paltineiului, ajunge la varsarea piriului Scarisoara in Valea Motrului. De aici mai
departe se poate urma ori drumul existent, ori calea ferata forestiera.
A doua poteca porneste putin mai jos de Izvoarele Cernei, de la un pod

vechi, urca de asemenea Dosul Cernei, dupa care coboara in piriul Mileanului,
un alt afluent al Motrului.
Cea de a treia porneste putin mai sus de Izvoarele Cernei si, din Culmea
Cernei, urmareste indeaproape Culmea Mileanului.
Cele trei poteci, pornind din diferite puncte ale Cernei, ajung in Valea
Motrului tot in puncte diferite. Pe Valea Motrului spre vale se pot intilni si
mijloace ocazionale de transport - masini sau chiar trenul forestier.
Timpul necesar pentru toate cele trei poteci din Cerna in Valea Motrului,
la confluenta cu piriul Scarisoara: 2-3 ore de mers; in continuare pina la
Closani cca. 10 km, apoi pina la comuna Calugareni inca 2-3 km.
12. PE CULMEA GIRDOMANULUI SPRE RETEZAT
Pornind de la acelasi pod, din apropierea Izvoarelor Cernei - amintit

inainte - o poteca se strecoara prin ruptura dintre doua ciuceve apropiate si
apoi urca in ocoluri pe Culmea Girdomanului, presarata peste tot cu conace.
Urmind indeaproape Culmea Girdomanului, poteca ajunge in golul alpin,

apoi sus la inaltimea culmii principale a Muntilor Godeanu, in Curmatura
Galbenei. De aici se despart multe poteci. Pe Valea Galbenei, ce incepe
imediat dincolo de curmatura, se poate ajunge la Lunca Berhina, de pe apa
Lapusnicului Mare. Peste platourile intinse ale Muntilor Borascu se poate

cobori la cabana Gura Apei direct. Pe culmea principala peste Virful Paltina si
Piatra Iorgovanului se poate ajunge la cabana Buta.
Timp necesar: Valea Cernei (izvoare) - Curmatura Galbenei 3-5 ore.
in continuare pina la Lunca Berhina 2 ore.
in continuare la cabana Gura Apei peste Muntele Borascu 4-5 ore.
in continuare pina la cabana Buta 5-6 ore.
13. PE CULMEA MANESII LA VIRFUL PALTINA
Imediat la iesirea din Cheile Cernisoarei incepe Culmea Manesii. O

poteca putin umblata, mereu sub bolta padurii, il poate scoate pe drumet la
stina Maneasa, de unde se poate urca direct Virful Paltina. Acest virf este in
apropierea Curmaturii Galbenei si traseele posibile sint descrise la punctul
anterior.
Timp necesar: Cheile Cernisoarei - Virful Paltina 3-4 ore.
14. DIN SCOCUL SOARBELOR LA CIMPUSEL SI CIMPUL-LUI-NEAG
Din poienile frumoase de la Scoc, coborind mereu pe linga firul Vaii Jiului,
ce se infiripa abia ceva mai jos, se ajunge in mai putin de o ora la brigada
silvica de la Cimpusel, unde, la nevoie, se poate gasi gazduire. In continuare,
pina la Cimpul-lui-Neag, mai sint cca. 14-15 km.
15. DIN SCOCUL SOARBELOR LA TISMANA
Drumul lung ce face legatura cu Tismana, o veche poteca, porneste din

acelasi punct de despartire a apelor, din Scocul Soarbelor. La citeva sute de
metri doar este golul alpin cu stina din Sarba, in imediata vecinatate. Poteca
urca in serpentine pina in punctul La Suliti - pe un picior al Oslei Mari. De acolo
drumul, foarte bun, coboara intins pe sub virfurile Boul, Frumosul, Carpinei,
pina in comuna Tismana.. O varianta trece intii pe la schitul Cioclovina, apoi.
coboara la manastirea Tismana.
Timp necesar: Scocul Soarbelor - Tismana 10-12 ore.
16. PESTE MUNTELE OSLEA IN MUNTII VILCANULUI
Pentru a continua drumetia in Muntii Vilcanului va trebui sa urcam

Muntele Oslea si apoi, din capatul de nord-est al muntelui, de la coada Oslei,
sa coborim pe culmea domoala a Nedeiului, ce face legatura cu Muntele
Arcanul. In jurul Muntelui Arcanul se afla mai multe stine, unde putem fi
gazduiti. De aici se despart numeroase poteci. Un drum vechi, practicabil si cu

carul, coboara in Valea Jiului, la Cimpul-lui-Neag, pe Culmea Rostoveanului. In
partea cealalta a muntilor, spre Oltenia, el coboara in comuna Bilta. Trecind
peste Mociovoale se poate cobori in interesanta vale a Gropului si apoi in cea
a Sohodolului, cu iesirea din munti la comuna Runcu. Peste tot intilnim locuri
minunate, cu privelisti mereu altele, pline de originalitate.
Timp necesar: Scocul Soarbelor - Muntele Arcanul 7-9 ore.
17. PE VALEA SOARBELOR SPRE RETEZAT
Acolo unde se termina lumea Cernei, stina din Soarbele este parca locul
cel mai indicat pentru popas. Asezata in frumoasa vale glaciara a Soarbelor, cu
o minunata perspectiva asupra muntelui Oslea, ca este si punctul de plecare
cel mai indicat spre Retezat. La cca. 1-1 ore de aici se ajunge la cea mai joasa
curmatura, ce face trecerea spre Retezat - Curmatura Paltinei. De aici, pe sub
tancurile Stanuletilor in care cuibareste zaganul, se poate ajunge cu multa
usurinta la apa Lapusnicului Mare. Sau, de-a lungul Culmii Retezatului
calcaros, la cabana Buta, de unde drumul poate fi continuat prin Custura
Papusii - virful Papusa - Virful Peleaga - Curmatura Bucurii, spre lacul Bucura,
Vf. Retezat sau cabana Pietrile. Acest traseu este unul din cele mai frumoase
si indicate atunci cind se urmareste trecerea de la Obirsia Cernei in Retezat.
Timp necesar: Stina Soarbelor - Curmatura Paltinei 1-1 ore.
in continuare spre cabana Gura Apei, coborind in apa Lapusnicului 3-4

ore.
in continuare la cabana Buta 3-4 ore.
Potecile descrise, desi nemarcate, pot fi urmate cu destula usurinta de

cei obisnuiti cit de putin cu orientarea in munti. Timpul necesar indicat este
orientativ si stabilit pentru un mers obisnuit, neobositor si cu popasurile
necesare.
Aceste fire ale potecilor descrise leaga minunata lume a Cernei de zonele
invecinate, in care ea se inglobeaza ca un nestemat.
GLOSAR
Abrupt Perete stincos, fata de munte foarte inclinata sau verticala. Exemplu,
abruptul Bucegilor.
Alpin in general, tot ce se refera la muntii inalti: regiune alpina, gol alpin.
Aven Deschidere verticala, de diferite adincimi, in regiuni calcaroase.

Bolboros Izbucniri puternice de apa, care fac un zgomot asemanator unei

bolborosiri.
Bold Creasta sau virf calcaros - denumire data in jurul asezarii Cerna-sat.
Carst Regiune calcaroasa in Dalmatia. Denumirea s-a extins, dindu-se astazi

tuturor regiunilor calcaroase cu formatiuni specifice, cu versanti goi, saraci in
sol si vegetatie.
Ciolpanii Arbore cu cracile taiate de la diferite inaltimi, ca hrana pentru vite.
Ciuceava Creasta calcaroasa, de obicei cu o forma alungita. Denumire

specifica din zona superioara a Cernei.
Cleant Identic colt.
Cladarie ingramadire haotica de stinci.
Colt Virf stincos, piramida de stinci.
Conac Cladire primitiva, locuita temporar, departe de asezarile stabile, folosita

pentru cresterea vitelor, identic cu coliba, salas. Denumire specifica din raionul
Baia de Arama.
Curatura Suprafata defrisata pentru finete.
Curmatura Sa care intrerupe continuitatea unui munte si care serveste de

trecatoare.
Dolina Scufundatura de teren sub forma de pilnie in regiune calcaroasa,

rezultata din prabusire de pesteri.
Escalada Cataratura intr-o zona stincoasa.
Falie Formatiune geologica constind dintr-o ruptura de straturi, ce prezinta

obisnuit forme de teren accidentate.
Finis Apele de munte prezinta o succesiune de forme de curgere, de obicei

grupate: repezisul sau cascada, apoi toaia sau bulboana unde apa si-a adincit
ogas, apoi finisul (denumire locala) unde apele se resfira mai linistit pe prundis.
Fisura Crapatura ingusta intr-un perete stincos, care serveste uneori la

cataratura.
Geant Creasta calcaroasa cu diferite forme si numeroase abrupturi. Denumire

data in zona mijlocie a Cernei.
Gildan Portiune dintr-o apa curgatoare in care apa curge lin si albia prezinta o
adincitura, de obicei sapata in stinca.
Glaciar Ceea ce tine de ghetari: circ glaciar, priveliste glaciara.
Gol de munte Regiune situata deasupra zonei forestiere si acoperita cu pasuni

alpine, tufarisuri de jnepeni sau cu stincarii.
Grohotis Masa de pietre, sfarimaturi de stinci adunate in fundul vailor, vilcelelor

sau pe coastele inclinate. Uneori porneste la vale ca si avalansele.
Grota Adincitura, pestera intr-un perete stincos.
Hau Prapastie, adinc.
Horn Spatiu de diferite largimi, adincimi si de o inclinatie pronuntata, intre doi

pereti stincosi.
Iezer Lac de munte, tau, "ochi de mare'.
Izbuc Izvor foarte puternic, cu debit mare de apa.
Polita Pridvor de-a lungul unui perete stincos, pe care de obicei se instaleaza
vegetatia. Sinonim cu brina.
Polje Lunca in amonte de un ponor, in regiuni calcaroase inundate in

perioadele de ploi abundente.
Ponor Loc in care se pierd apele unui piriu, pentru a iesi in alta parte, in regiuni
calcaroase.
Plai Picior de munte usor inclinat, acoperit cu pasuni si care se prelungeste

pina in zona padurilor; poteca, drum de munte.
Patraula Poteca construita la granitele de munte pentru patrulare. Denumire

locala.
Platforma de eroziune Suprafata aproape plana, situata la mare altitudine; se

mai numeste si podis.
Scumpie Arbust ce creste adeseori pe stincarii calcaroase (Cotinus

coggygria), ale carui frunze devin intens rosii, in diferite nuante, toamna,
inainte de cadere.
Seninari Zone stincoase, de pe care se deschide de obicei o perspectiva larga.
Sodom Ploaie torentiala urmata de viituri (denumire locala).

Sita Sindrila.
Tainita Ascunzatoare, loc ascuns, putin umblat.
Toaie Adincitura in albia unei ape, ce urmeaza de obicei unui repezis.
Tanc Virf stincos in forma de piramida sau trunchi de con etc.
Varianta Drum diferit de cel obisnuit si care vizeaza acelasi obiectiv.
Virtop Deschidere verticala (aven) continuata de o pestera. Denumire locala.
Zanoaga Circ glaciar in care se afla un iezer.
Zagan Specie de vultur.
CUPRINS
Introducere
Prezentare geografico-geologica a regiunii .
Flora Cernei
Fauna Cernei
Statiunea Herculane
imprejurimile statiunii Herculane
Trasee turistice
De la Sapte Izvoare la Valea Tesnei
Cerna salbatica - de la Gura Tesnei la Piatra
Puscata
Cerna impoienita pina la Bobot
Zona "Geanturilor'-intre Bobot si Schit .
Cerna cu lunci largi - de la Schit la Corcoaia .
De la Corcoaia la Apa Carbunelui
Zona Ciucevelor - din Apa Carbunelui la Cheile Cernisoarei
Cernisoara - din Chei la varsarea Manesii
Urcusul Sturului si Curmatura Soarbelor
Din Cernisoara la scoc, printre Ciuceve
Basmul Cernei
Trasee de legatura intre Cerna si imprejurimi .
1. Pe piriul Tesnei la Izverna
2. Pe Culmea Vlascu-Stepan la Cornereva
3. Pe culmea Stancii la Oplesata si apoi la Cornereva
4. Pe valea Arsasca la Obirsia - Closani si Baia de Arama
5. Peste geantul Schitului si Rimnute, la Obirsia
6. Din lunca Schitului in golul Muntilor Cernei, pe Plaiul Gistii
7. Din Cerna-sat la Closani, pe Plaiul Mare
8. Din Cerna-sat in Muntii Cernei - Godeanu, peste Oslea Romana
9. Pe Culmea Balmosului la Virful Godeanu
10. Pe Culmea Buzaului in golul Muntilor Godeanu
11. Spre Closani, peste Culmea Cernei
12. Pe Culmea Girdomanului spre Retezat
13. Pe Culmea Manesii la Virful Paltina
14. Din Scocul Soarbelor la Cimpusel si Cimpul-lui-Neag
15. Din Scocul Soarbelor la Tismana
16. Peste Muntele Oslea in Muntii Vilcanului
17. Pe Valea Soarbelor spre Retezat
Redactor responsabil: GH. DEREVENCU Tehnoredactor: NESTOR PANAITIDE
Dat la cules 19.12.1964. Bun de tipar 26.03.1965. Aparut 1965. Comanda nr. 615.
Tiraj 8000 + 120 2x. legate vinilin. Hirtie scris II A. 80 g/m2 70x92/32. Coli editoriale 5,80.
Coli tipar 4,32, l harta ofset. T nr. 1873111964. C. Z. pentru bibliotecile mici 796 R.
Tiparul executat sub comanda nr. 2642 la intreprinderea Poligrafica "13 Decembrie 1918'
str. Grigore Alexandrescu 93-95. Bucuresti - R.P.R
Scanare, OCR si corectura : Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/
Titlu obtinut prin bunavointa dlui Babei Sergiu

PREZENTARE GEOGRAFICO-GEOLOGICA A REGIUNII - Valea Cernei (Muntii Godeanu)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PREZENTARE GEOGRAFICO-GEOLOGICA A REGIUNII - Valea Cernei (Muntii Godeanu)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

4/13/23, 7:12 PM PREZENTARE GEOGRAFICO-GEOLOGICA A REGIUNII - Valea Cernei (Muntii Godeanu)

Infiripam aceste ginduri, iubite drumet, in zilele in care prefacerile sociale

Povestea Cernei incepe din locul in care plaiul domol al Pietrei

Povestea Cernei de miine insa va fi aceea a vaii in care a patruns

Gindul de a asterne aceste pagini s-a inchegat acolo sus, pe inaltimile

Poate aceste ginduri, poate imbietorul fir drept, ca de lumina, al Cernei,

Fiecare priveliste, fiecare ansamblu geografic are o viata - linistita sau

Cunoscuta inca din antichitate, partea inferioara a vaii, respectiv in jurul

Ceea ce da Cernei un farmec cu totul inedit este abruptul calcaros ce se

Iata ingramadirile imense de calcar ale Domogledului, Suscului, Ineletului sau

Elementul acesta, mereu prezent, care prin liniile-i verticale, prin

Punctele cele mai interesante si atractive ca Ruptura Jeleraului, Cheile

Nici basmele Cernei, cu intreaga atmosfera de mister si zbucium, nu pot

Un alt aspect caracteristic care contribuie la originalitatea Cernei este

silueta simpla a colibelor sau "conacelor', ea ramine inca pina la construirea

Datorita acestor elemente, armonia si variatia privelistilor din acest colt al

Turismul pe Cerna este relativ tinar. Daca ne referim insa la partea

"Tinutul insusi e o vale lunga si ingusta, in care riul Cerna, incepind de la

O data cu dezvoltarea statiunii, impresiile scrise despre aceasta regiune

"Valea Cernei e indeosebi ca un magic caleidoscop. La fiecare cotitura se

"Alteori, petrecem sub prapastiile marete ale teraselor ascultind

Incercind si noi o prezentare a Cernei, am pornit de jos, de la varsarea ei

Am incercat apoi sa prezentam, intr-o forma cit mai unitara, si anumite

Pe Cerna exista un singur drum cu mici variante, ceea ce ne-a permis sa

Socotim util, totodata, sa dam - pe scurt - si citeva sfaturi practice pentru

Deocamdata drumetul, pornind pe Cerna, va trebui sa fie destul de bine

In drumul pe Cerna - pe portiunea inca fara sosea - se recomanda o cit mai

Este indicat, totodata, ca drumetii sa-si calculeze bine timpul, astfel ca

Vom evita, de asemenea, catararea pe versanti sau pe crestele

Pe toata lungimea Cernei, pina sus chiar in virful Pietrei Iorgovanului,

sprijinim mina. Pentru cazuri extreme, in care o intimplare nefericita ar face ca

cu o curea, cordon de cauciuc sau sfoara sa facem o legatura cit mai

cu o lama taioasa, arsa la un chibrit sau la alta flacara, sa crestam

sa pornim neintirziat spre cel mai apropiat punct de prim-ajutor.

Tinem sa adresam aici multumiri tuturor acelora care, prin cunostintele si

Valea Cernei - un culoar aproape drept in lungime, unic in tara noastra

Muntii Godeanu reprezinta un masiv puternic, inalt, cu virfuri ce depasesc

Urmele glaciatiilor sint evidente si in acesti munti. Ghetarii de pe

la Stina Mare, ce se intindea pe aproape trei kilometri. In aceste circuri glaciare

Din culmea prelunga a acestor munti se desprind o multime de culmi

Culmea Sturului - scurta si repede, situata la limita Cernei spre Jiu,

Culmea Manesii - greoaie, domoala si bogat impadurita, pornind de sub

Culmea Girdomanului - intre piriul Scurtu si piriul Carbunelui, de

Culmea Bulzului - cuprinsa intre piriul Carbunelui si piriul Ivanului, si ea

Culmea Balmosului - cuprinsa intre apa Ivanului si cea a Balmosului,

Culmea Mare a Oslei Romine - cu mai multe culmi secundare, ca niste

Culmea Gistii - scurta si piezisa, situata intre Valea Olanului si Valea

atunci o poteca buna.

Culmea cuprinsa intre Valea Craiovei si cea a Iaunei se individualizeaza

Culmea Vlascului - denumita in partea inferioara Culmea Stepan - este

Culmea Vlascului Mic - denumita in partea inferioara Culmea Iutii - este

Multimea aceasta de culmi - relativ paralele - ce segmenteaza bazinul

Spre sud si sud-est de Valea Cernei se intinde culmea Muntilor

Dupa Virful lui Stan banda calcaroasa se ingusteaza, raminind de-a

calcaroase, datorita ferastruirii ei de catre ape. In spatele acestei limbi

In aceasta zona, in care Culmea Cernei este alcatuita din sisturi,

In aceasta scurta caracterizare un aspect deosebit de interesant, si care

In bazinul Cernisoarei exista trei piraie care apar pe versanti de sisturi si

exista numeroase ponoare, in care apa se pierde si circula pe cai

Pornind de la izvoare, Cerna primeste pe dreapta mai multi afluenti:

Un alt aspect care trebuie mentionat este existenta izvoarelor termale,

Regiunea Bailor Herculane si respectiv Valea Cernei se situeaza din

adincime mare a apelor de infiltratie se incalzeste la temperaturi foarte ridicate,