Gânduri, amintiri, frământări... toate duc spre locurile natale!

M-am născut într-un sat de care sunt mândră... un sat melancolic cu oameni mărinimoşi, ale
căror vieţi sunt legate de muncă şi familie.... sat binecuvântat cu de toate: apa Oltețului, dealuri şi
zone frumoase, câmpie. Locurile natale, locuri de vis!...
În copilărie am descoperit, pe nesimţite, în nopţile calde de vară, jucându-mă printre stele şi
culegând iluzii, că timpul este magician prefăcut. M-am trezit deodată privind cu ochii mari deschişi
spre lume, că în această frântură de rai pământesc, sunt visele mele din inima copilăriei şi clipele
fericite trăite alături de părinţi, frate, bunici, săteni. Aici am învăţat să-mi construiesc aripi pentru a
zbura, aici am simţit pentru prima dată că pot să ţin în palme zâmbete şi aici mă voi întoarce să
regăsesc parfumul copilăriei, să mângâi respiraţia unui trecut ce pentru mine nu a apus şi nu va
apune niciodată. Când eram tristă, rătăceam pe câmpuri, printre flori sau ascultam poveştile vântului
hoinar, poveştile copilăriei, poveşti adevărate despre oameni şi despre sat, ori legende despre
strămoşi. Nu pot uita noaptea feerică dintre ani când mergeam cu pluguşorul pe la case şi ni se
umpleau trăistuţele de colăcei, mere și nuci.
Cum aş putea uita zilele frumoase de vară şi toamnă când strângeam fânul, culegeam
porumbul ori scoteam cartofii? Primăvara avea farmecul ei deosebit, alergam pe valea Oltețului,
aruncam cu pietre, stăteam cu ochii pierduţi la apa învolburată, care venea cu lemne sau diverse
obiecte furate, în trecerea ei, de prin curţile oamenilor.
Comuna Polovragi, căci așa se numește ”casa visurilor mele”, este așezată în Depresiunea
Polovragi, depresiune situată în partea central sud-vestică a țării, făcând parte din Depresiunea
Subcarpatică Olteană cuprinsă între Bistrița Vâlcii și Tismana. Accesul în localitate se face foarte
ușor fiind străbătută de DN67 (Târgu Jiu–Râmnicu Vâlcea) la sud și de drumul județean 665
desprins din DN67 pe traseul Horezu – Vaideeni – Polovragi – Novaci – Bumbești Jiu..
Denumirea localității, toponimie românească, a dat naștere la multe interpretări. Unii au pus-
o în legătură cu o plantă numită povragă sau polvragă, folosită ca medicament; alții au derivat-o de
la un cuvânt grecesc compus, care ar însemna mult stâncoasă (Ghenadie Enăceanu); sau de la
cuvintele slave indicând o jumătate de vale cu maluri râpoase (Iorgu Iordan); iar alții au văzut în ea o
vale diabolică sau o câmpie vrăjită (Aurelian Sacerdoteanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca
denumirea să fie de origine geto-dacă, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, referitoare
la credințele religioase și practicile medicale răspândite în viața strămoșilor noștri. Această legendă
este consemnată şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”, în 1901, prin descrierea zeului
protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoşeşti împotriva
cotropitorilor, iar „stropii ce se preling şi picură şi azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care
deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.
 Potenţialul turistic natural – istoric este dat în primul rând de aspectul peisajului înfrumuseţat
de prezenţa barei calcaroase ce formează abruptul de la contactul muntelui cu depresiunea, de
existenţa în aceste calcare a cheilor, peşterilor şi altor forme carstice. Se remarcă, prin sălbăticia şi
spectaculozitatea lor, Cheile Olteţului cu o lungime de 2.000 m. care, prin îngustimea lor, prin
verticalitatea şi înălţimea ameţitoare a pereţilor, rivalizează cu vestitele Chei ale Bicazului. Zona se
caracterizează printr-o străveche locuire, fapt dovedit de numeroase cercetări arheologice. S-a
descoperit o așezare dacică cu două nivele, datând din sec. II – I î. Hr. Un nivel al așezării era situat
la înălțime pe Platoul Padeșului și al Crucii lui Ursache și funcționa ca o cetate de refugiu. Un alt
nivel, jos, în apropiere de ieșirea Oltețului din Chei, în punctul numit “Gura Pietrei”, nivel ce
funcționa ca așezare civilă. Cheile Oltetului sunt cele mai inguste chei din Europa. Poartă către o altă
lume, pe valea care separă Munții Parâng și Munții Căpățanii, versanții aproape se întrepătrund,
distanța dintre ei fiind de ordinul metrilor şi chiar centimetrilor. Pe anumite porțiuni, drumul este
săpat în munte și dă senzația că stânca uriaşă te va înghiți. Este un loc plin de legende și mistere,
Cheile Oltețului suscitând interesul și curiozitatea turiştilor și a cercetătorilor. Legendele locului
spun că în numeroasele peşteri şi grote din zonă ar exista comori de pe vremea dacilor. Localnicii
susțin că în anumite nopți aurul joacă și poate fi văzut de la mare depărtare sclipind asemenea unui
foc. Mulți sunt cei care pretind că au văzut incendii in pådure, dar atunci când au ajuns acolo nu au
gåsit nimic. Alte legende susțin că aurul le-ar aparține haiducilor care s-au adăpostit în peşterile din
munți, una dintre acestea purtând chiar numele de lancu Jianu, unul dintre haiduci. Privite de sus,
cheile oferă un peisaj deosebit prin măreția inegalabilă a naturii.
Proiect multianual inițiat de managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea
Culturii Tradiționale Gorj și derulat în parteneriat cu Primăria Polovragi și Asociația pentru
Dezvoltare Locală și Parteneriat Comunitar Polovragi, Tabăra de Sculptură în Lemn ”Simboluri
dacice în arta lemnului din România”-a cărei primă ediție a avut loc în iulie 2018-a devenit într-o
perioadă scurtă de timp un adevărat brand cultural și turistic al Gorjului.
 Alegerea Polovragiului ca și gazdă a unui eveniment de o asemenea amploare este
argumentată de uriașa zestre mitică, istorică, religioasă și culturală pe care o are localitatea: sire
arheologic din perioada daco-romană, Peșterea cunoscută sub numele de ”Peșterea lui Zamolxis”,
Mănăstirea care datează din secolul al XVI-lea, mărturii istorice ale trecerii pe aici a lui Tudor
Vladimirescu, vestită în toată țara Nedee de Sf Ilie, anvergura artei și tradiției populare care
împletesc obiceiuri și meșteșuguri dintr-o parte în alta a munților...
Încă de la ediția inaugurală, Tabăra-care numără acum peste 20 de sculpturi realizate atât de
cioplitori tradiționali cât și de mai noii meșteri în sculptură cu drujba- s-a dorit a fi un omagiu adus
perenității simbolurilor dacice în arta lemnului din România și, deopotrivă, un act de prețuire a
străvechii arte a cioplitului în lemn caracteristică zonei de munte a Gorjului. Aici, în urmă cu 200 d
eani, Tudor Vladimirescu a înarmat mănăstirea, pregătind-o ca pe o fortăreață de luptă. În martie
2021, în incinta Primăriei Polovragi s-a dezvelit un bust al lșui Tudor.
Un alt obiectiv turistic al comunei Polovragi, mai puţin cunoscut şi mai greu de vizitat îl
reprezintă “Cetatea dacică” de pe platoul Pietrei Polovragiului, pus în evidenţă de săpăturile
arheologice din anii 70 – 80 de profesorul Floricel Marinescu de la Muzeul Militar Central din
Bucureşti. Cetatea situată pe un platou calcaros înconjurat din trei ărţi de abrupturi greu accesibile a
servit ca loc de refugiu pentru un trib dacic din sec. II –I î. Hr., ce avea aşezare stabilă jos pe terasa
Olteţului.

Tot aici este “Oborul Jidovilor”- o dolină uriaşă adâncă de 2,5 m. cu pereţii abrupţi despre
care se spune ca ar fi funcţionat ca staul pentru vitele oamenilor preistorici. Şi astăzi ea serveşte,
primăvara, înainte de urcatul oilor la munte, ca obor pentru oile localnicilor.
 Crucea lui Ursache, domină platoul calcaros fiind vizibilă din satul Polovragi. Este cioplită
în piatră dură, fiind o mărturie a existenţei Căpitanului de plai Ursache, care a străjuit pe aceste
locuri la sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX.
Cel mai cunoscut obiectiv turistic al comunei Polovragi este Sfânta Mânăstire Polovragi
aşezată într-un cadru pitoresc, la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, în vecinătatea Cheilor
Olteţului, într-o livadă cu pomi fructiferi şi castani comestibili, amintind de clima blândă a
Mânăstirilor Tismana şi Bistriţa.
 Mănăstirea Polovragi este un locaş de cult a cărui istorie îndelungată și plină de evenimente a
fost marcată semnificativ de evoluția și istoria întregului ținut al Olteniei. Recentele cercetări istorice
stabilesc vechimea mănăstirii din Polovragi în jurul anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul și Pătru
Spătaru, fiii boierului Danciu Zamona, menționați într-un hrisov emis la data de 18 ianuarie 1480 de
voievodul Basarab cel Tânăr. În anul 1643, Danciu Pârâianu construiește biserica actuală, cu ajutorul
domnitorului Matei Basarab. Intrarea în incinta mănăstirii se face printr-o poartă masivă din lemn,
frumos sculptată, deasupra căreia se înalță clopotnița.
În conștiința localnicilor se påstrează vie o legendă conform căreia, zeul geto-dacilor,
Zalmoxis, a locuit in una din cele mai importante monumente ale naturii din nordul Olteniei, și
anume Peştera Polovragi. Peştera Polovragi sau Peştera lui Pahomie, după cum mai este numită,
este cea mai mare și mai spectaculoasă peșteră de pe Cheile Oltețului. Sătenii au aflat de la înaintașii
lor și cred și acum că peștera ar fi fost folosită pentru a ajunge de pe Cheile Oltețului, prin tuneluri
nevăzute și neștiute, direct pe Platoul Padeș, la Cetatea Sarmizegetusa. Peştera este importantă şi din
punct de vedere istoric, vechimea sa fiind de peste 7 milioane de ani (unii cercetători susțin chiar 14
milioane), aici găsindu-se picturi rupestre și scrieri cuneiforme. Pe lângă scrierile cuneiforme se mai
pot observa urmele fâcliilor dacice. Se spune că peștera comunica printr-o galerie cu cetatea dacică
aflată la peste 300 m deasupra acesteia și că pe aici dacii reuşeau să se facă neväzuți, pentru ca apoi
să apară in altă parte, ingrozindu-şi astfel duşmanii.

În această peşteră s-au găsit vase de ceramică, dar și vase pentru topitul bronzului din
perioada dacică, fapt care atestå că locul era cunoscut de aceştia. În cavernă există o formațiune care
este considerată a fi tronul lui Zalmoxis și alături de ea se află lumânarea lui, Se spune că picăturile
care cad de pe pereți sunt lacrimile vărsate de zeu după cucerirea Daciei de către romani. Alte
formațiuni curioase i înfățișează pe Decebal și pe un alt dac rugându-se. Tot aici, vracii prelucrau o
plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, intrebuințată în popor ca remediu impotriva
bolilor. Legendele locale spun că în zonă ar fi träit jidovii, oameni preistorici uriași, care stăteau cu
un picior pe un munte și cu celälalt pe altul şi se spälau în apa Oltețului.
Comuna Polovragi este cunoscută și pentru celebra“Nedeie de Sf. Ilie de la Polovragi”, ce
se desfășoară anual în perioada 14-20 iulie. Bâlciul, fiind printre cele mai mari din ţară, este un
eveniment deosebit pentru viaţa social–culturală şi economică din Polovragi.
 Nedeia – târg de la Polovragi este atestată documentar încă din sec. al XVII – lea şi se bucură
de o largă afluenţă de mărfuri şi animale, cu participare a mii si mii de oameni, fapt ce i-a conferit în
timp prestigiul naţional de care se bucură astăzi.
Între 14-17 iulie se desfăşoară târgul de animale, unde vin pentru vânzare şi cumpărare,
crescătorii de vite din Polovragi şi din împrejurimi. Începând cu 17 iulie se desfăşoară târgul de
mărfuri. Acum, tradiţia trăieşte. Meşteri olari, sculptori în lemn, creatori de costume populare şi
instrumente muzicale (fluiere) îşi expun piesele spre vânzare.
Manifestarea tradiţională de la Polovragi îşi are ziua sa de vârf pe 20 iulie când, în cadru
sărbătoresc, se desfăşoară parada portului, cântecului şi dansului păstoresc. Acum, pe 20 iulie,
ansambluri folclorice cu specific păstoresc vin să–şi dea concursul pentru menţinerea tradiţiei, vin
să-şi dea concursul pentru curăţirea izvorului de suflet şi de simţire românească. Prin tradiţie poporul
român a conservat nealterat, secole de-a rândul, frumosul de viaţă.
Emblema și mândria Comunei Polovragi este Ansamblul Folcloric Cheile Oltețului înființat
în anul 1954, la iniţiativa inimoşilor profesori Maria şi C-tin Mesteacăn și a profesorilor Maria şi
Marin Chiriţescu. Au urmat ani de glorie a ansamblului, care avea la un moment dat 100 de membri,
cu înregistrări la Radio Bucureşti, spectacole pe scenele Sălii Palatului, Operei Române, Arenelor
Romane, un turneu de două săptămâni pe litoral în cadrul Ansamblului Folcloric Oltenia, emisiune la
Televiziunea Română (pe atunci în strada Moliere), etc.
A participat la toate ediţiile festivalului Cântarea României, obţinând de fiecare dată premii.
Și cum spune şi proverbul: aşchia nu sare departe de trunchi, în anul 2000 Gheorghe Epure preia
activitatea unchiului său, prof. C-tin Mesteacăn, reuneşte „Fluieraşii din Polovragi", înfiinţează un
grup de tineri dansatori şi formează Ansamblul Folcloric Cheile Olteţului din Polovragi, coordonat
în prezent de fiica domnului Epure, David Andreea. Activitatea noului ansamblu (care tinde spre 150
de membri) este susţinută, mărturie fiind turneele din Italia, turneul din Polonia şi peste 30 de
manifestări cultural-artistice anual (festivaluri, concursuri, spectacole). Începând cu anul 2018
Ansamblul Focloric Cheile Oltețului se află și în subordinea CJCPCT GORJ, în urma activității
culturale bogate.
 Tot la Polovragi are loc și Festivalul Național de folclor ”Cheile Oltețului” ce are ca
obiectiv principal conservarea și promovarea patrimoniului cultural tradițional românesc,
reprezentând spațiul de afirmare a tinerilor interpreți și de repunere în circulație a unor piese
valoroase din diferite zone etnofolclorice ale țării. Specificul acestui festival concurs este repertoriul
muzical exclusiv pastoral, ceea ce asigură ineditul și primatul acestui festival în contextul
festivalurilor naționale de profil.
Pe scurt... aşa e satul meu!.. ţinuturile mele natale! Pare perfect şi chiar miraculos pentru
mine, fiindcă s-a înălţat pe temelia sufletului meu... nu doar bat inimile noastre în acelaşi timp, ci
una şi aceeaşi, aşa încât îl voi purta cu mine pe bătrânul sat, oricât de departe m-aş rătăci prin lume,
iar acest decor fantastic nu va înceta să mă urmărească. Acolo am trăit o parte frumoasă a vieţii
mele... în satul Polovragi, satul de la poalele Munților Parâng și Căpățânii!
În casele în care mirosea a pâine aburindă s-au zidit spre nemurire gânduri pătrunse de
tainicul fior al rădacinii româneşti. Când mă uit spre satul meu, îmi văd copilăria ca într-o oglindă,
pe toate ulițele, pe toate câmpiile și pe toate dealurile lui. Când plec de acasă, plec mereu cu un gol,
căci știu că-mi va fi dor și știu că-i va fi dor. Îl las în urmă și o umbră de tristețe se așează pe chipul
meu, așa cum simți când te desparți de cineva drag inimii. Și, când mă întorc, îl găsesc neschimbat,
mereu la fel de primitor și plin de dor. Știu că mă așteaptă, căci îmi cântă dorul prin orice foșnet de
frunză, prin orice adiere de vânt. Atunci când pășesc pe bucata mea de rai, simt cum rădăcinile mi se
înfig mai adânc în pământ, căci pământul acesta le-a oferit căldură și le-a dăruit o boare de ploaie,
atunci când au fost însetate.

Cum să nu iubesc acest mic paradis, care simt că mă primește mereu cu brațele deschise? Mi-
e drag de la un capăt la altul, căci crește și pornește prin lume oameni harnici și viteji, cărora nu le
este rușine să rostească numele baștinii lor. Pe lângă stâncile mărețe unde a ales să-și crească
generațiile, satul meu ne-a ferit de rele în vremurile de cumpănă, căci știe mai bine decât oricare
altul să-și ocrotească poporul. În fiecare dimineață, satul meu, își spală fața în râul Olteț, ce curge
neobosit la picioarele lui. Aici satul se spală de rele, iar apele repezi îi duc grijile undeva departe.
Aici mi-am scăldat și eu copilăria, aici ne-am bălăcit cât e ziulica de lungă. Pe malul acestui râu
frumos e încrustată hărnicia localnicilor. Când urc pe aceste stânci mărețe, să văd de sus, de la
înălțime priveliștea care îți taie respirația, văd de fapt fericirea la picioare și mă simt mai aproape de
Dumnezeu. Iar seara, satul e sfințit de o liniște tulburătoare, nu mai există griji, nu mai există
oboseală, ci doar un sentiment de siguranță și pace. Așa că, iubite călător, vino să-mi vizitezi casa,
căci e ca o cetate acest sat și niciun duh rău nu-i poate tulbura echilibrul.
E Grădina Maicii Domnului!
E raiul pe pământ...
E acasă....
E POLOVRAGI!!